Ciment portland

Cimentul portland este liantul mineral cu cea mai larga intrebuintare;datorita

proprietatilor sale chimice si fizico-mecanice deosebite. Prin compozitia si prin
caracteristicile sale cimentul portland este de mai multe tipuri.
Cimentul portland se obtine prin macinarea fina — cu un adaos de ghips sau si
cu alte substante - a clincherului rezultat din arderea pana la vitrifiere a unui amestec
artificial sau natural de calcar si argila sau alte materii prime de compozitie similara.
El este deci un liant multicomponent.
Cimentul portland in urma amestecarii cu apa formeaza o masa fluid-plastica,
care ulterior se transforma intr-un corp tare. Astfel are loc intarirea cimentului. Acest
proces se dezvolta treptat si presupune un complex de fenomene fizice si chimice, care
se desfasoara simultan si succesiv in sistemul format.
In prima etapa a procesului, pasta fluida de ciment, care rezulta prin
amestecarea cu apa, isi mareste consistenta, isi pierde fluiditatea. In continuare masa
se compactizeaza, se transforma intr-un corp solid, fara ca in acest stadiu sa aiba o
rezistenta importanta ; se spune ca s-a sfarsit priza. Priza reprezinta deci prima etapa a
procesului de intarire. Mai departe are loc consolidarea pietrei de ciment, rezistentele
sale cresc, atingand valori insemnate.
Proprietatea substantelor liante de a forma cu apa o pasta da posibilitatea punerii
in lucru cu usurinta a mortarelor si betoanelor pregatite pe aceasta baza ; ca urmare a
acestei proprietati se pot obtine piese prefabricate in forme foarte diferite, in
conformitate cu cerintele constructiilor.
Fenomenele fizice si chimice care au loc in timpul procesului de intarire a
liantilor decurg intr-un mediu neomogen, care se formeaza dupa amestecarea lor cu
apa. In cazul intaririi cimentului portland, procesul devine deosebit de complex,
deoarece este vorba de un liant multicomponent. Fiecare din componentii cimentului
reactioneaza cu apa, rezultand noi formatiuni hidratate. Aceste reactii decurg
concomitent, suprapunandu-se ; ele se pot influenta reciproc. Mai mult, noile
formatiuni hidratate pot, de asemenea, sa intre in contact si cu mineralele nehidratate
din ciment, complicand procesul intr-o masura considerabila. Asa se explica
dificultatile in stabilirea cu precizie a cineticii procesului si a compozitiei noilor
formatiuni obtinute. Simpla insumare a imaginilor privind intarirea mineralelor
constituente ale clincherului de ciment portland nu poate da decat o vedere
aproximativa a comportarii cimentului in ansamblu; totusi, studiul intaririi lor poate
contribui la intelegerea intregului proces. Conditiile de intarire separata a fiecarui
constituent mineralogic, evident, nu vor fi aceleasi ca in cazul intaririi lor in cimentul
portland. Aceasta nu numai pentru ca ele se influenteaza reciproc, ci si datorita faptului
ca starea in care se gasesc este diferita (formarea in clincher a fazei vitroase, solutii
solide etc.).
 Proprietatile cimentului portland
Cimentului portland i se impun, in functie de utilizare, an um i t e cerinte
privind proprietatile saJe principale.

Apa de consistenta normala. Apa de segregare

Apa adaugata cimentului in vederea pregatirii mortarelor sau betoanelor trebuie,
pe de o parte, sa asigure desfasurarea normala a proceselor de hidratare si hidroliza a
constituentilor sai, iar pe de alta parte, sa confere amestecului fluiditatea necesara unei
bune lucrabilitati, in functie de metoda de punere a sa in lucru, in cazul cimentului
portland normal, prima data dupa amestecarea cimentului cu apa, fluiditatea scade
brusc ; urmeaza o scurta perioada in care viscozitatea pastei ramane practic
neschimbata, dupa care incepe iar sa creasca rapid. In prelucrarea amestecurilor
respective trebuie evident sa se tina seama de aceste schimbari.
Apa folosita pentru obtinerea unei paste de consistenta normala conform
standardului, si cu atat mai mult a unui beton usor lucrabil, depaseste sensibil apa
necesara proceselor chimice. Ea depinde in primul rand de compozitia mineralogica a
cimentului; cantitatea cea mai mare de apa o solicita C3A, in timp ce C2S necesita o
cantitate mai mica. Adaugarea unor substante fluidificatoare determina folosirea unei
cantitati mai mici de apa. Finetea de macinare mai ridicata a cimentului presupune o
cantitate de apa mai mare.
Uneori, in functie de o serie de factori, in procesul de pregatire a mortarelor se
observa separarea unei anumite cantitati de apa. Apa separata (apa de segregare)
depinde in primul rand de natura cimentului, de capacitatea sa de retinere a apei si de
cantitatea de apa folosita in amestec; pentru a o defini insa ca o caracteristica a
cimentului trebuie pastrate constante conditiile de determinare, inclusiv raportul A/C.
Cunoasterea acestei marimi este foarte importanta, pentru ca existenta unui asemenea
fenomen influenteaza negativ asupra structurii pietrei de ciment sau a betonului, si deci
asupra rezistentelor sale. Acest fenomen este insotit de o segregare a elementelor
betonului. De asemenea, se pot forma straturi de apa chiar in interiorul betonului sau la
interfata beton-armatura, ceea ce determina o mai usoara deteriorare a betonului.
Separarea apei in cazul mortarelor conduce la pierderea proprietatilor acestora
de a se pune usor in lucrare.
Acest fenomen uneori poate fi util. De exemplu, in cazul turnarii dintr-odata a
unor elemente subtiri de beton, in cofraje care pot absorbi apa, sau cand se toarna
stalpi de beton dupa metoda centrifugarii ; se asigura o tasare inaintata ; elementul de
beton va include o cantitate mai redusa de apa in capilare.
Ridicarea finetii de macinare a cimentului mareste capacitatea acestuia de a
retine apa. Tendinta de separare a apei este redusa si in cazul in care se introduc in
amestec adaosuri hidraulice (tripoli, diatomit), adaosuri plastifiante, substante
antrenoare de aer
 Timpul de priza
Timpul de priza reprezinta o proprietate importanta din punctul de vedere al
punerii in lucru a cimentului portland. Se deosebesc doua marimi: inceputul si sfasitul
prizei. Aceste marimi sunt conventionale. Tinand seama ca depind de foarte multi
factori si pentru a putea constitui un criteriu de comparatie a diferitelor cimenturi, ele
se definesc si se determina in conditii standard. O utilizare generala, datorita
simplitatii sale, o are metoda de masurare a timpului de priza cu aparatul Vicat
(temperatura are o influenta mare asupra reproductibilitatii rezultatelor, chiar si la
variatii mici ale sale), in prezent sunt preconizate si alte metode, care permit inregistra-
rea automata a timpului de priza. Citam in acest sens pe acelea care se bazeaza pe
masurarea caldurii de hidratare sau a electroconductivitatii pastei.
Inceputul de priza pentru cimentul portland trebuie sa aiba loc nu mai devreme
de o ora, iar sfarsitul de priza nu mai tarziu de 10 ore. La cimentul cu intarire rapida,
aceasta incepe nu mai devreme de 45 min. de la amestecarea cu apa si se termina dupa
maximum 10 ore. Pentru scopuri speciale se pot obtine cimenturi la care inceputul de
priza sa aiba loc dupa cateva minute si perioada de priza sa se termine dupa o jumatate
de ora.
Cimenturile cu priza inceata se caracterizeaza printr-un inceput de priza de 5 - 7
ore, sfarsitul avand loc dupa aproximativ 10 ore.
O priza prea rapida creeaza greutati de punere in lucru a mortarelor sau
betoanelor, in timp ce folosirea cimentului cu priza inceata conduce la micsorarea
ritmului de lucru.
Asa cum s-a aratat anterior, timpul de priza depinde de foarte multi factori. Un
rol esential il are compozitia mineralogica a cimentului; prezenta aluminatului de
calciu, in primul rand, mareste viteza de priza; de asemenea, in acelasi sens
influenteaza cantitatea de faza vitroasa. O ardere mai inaintata determina o priza mai
inceata, in timp ce o ardere insuficienta conduce la o priza mai rapida decat a
cimentului portland normal.
In general, ridicarea temperaturii accelereaza priza ; influenta sa este insa strans
legata de natura cimentului. De la o anumita valoare a temperaturii, in functie de
compozitia mineralogica a cimentului, procesul poate fi influentat in sens invers.
Cresterea finetei de macinare si scaderea raportului A/C (apa/ciment) conduc,
de asemenea, la o accelerare a prizei.
Inmagazinarea clincherului si a cimentului determina o micsorare a vitezei de
priza, deoarece are loc o hidratare partiala a componentilor cimentului; formatiunile
hidratate prin pastrare mai indelungata se pot carbonata pe seama CO2 din aer,
formandu-se un invelis din carbonat, care franeaza hidratarea granulelor de ciment.
Priza poate fi reglata, pentru un ciment si conditii de lucru date, cu acceleratori
si intarzietori de priza.

Apa de consistenta normala. Apa de segregare

Apa adaugata cimentului in vederea pregatirii mortarelor sau betoanelor trebuie,
pe de o parte, sa asigure desfasurarea normala a proceselor de hidratare si hidroliza a
constituentilor sai, iar pe de alta parte, sa confere amestecului fluiditatea necesara unei
bune lucrabilitati, in functie de metoda de punere a sa in lucru, in cazul cimentului
portland normal, prima data dupa amestecarea cimentului cu apa, fluiditatea scade
brusc ; urmeaza o scurta perioada in care viscozitatea pastei ramane practic
neschimbata, dupa care incepe iar sa creasca rapid. In prelucrarea amestecurilor
respective trebuie evident sa se tina seama de aceste schimbari.
Apa folosita pentru obtinerea unei paste de consistenta normala conform
standardului, si cu atat mai mult a unui beton usor lucrabil, depaseste sensibil apa
necesara proceselor chimice. Ea depinde in primul rand de compozitia mineralogica a
cimentului; cantitatea cea mai mare de apa o solicita C3A, in timp ce C2S necesita o
cantitate mai mica. Adaugarea unor substante fluidificatoare determina folosirea unei
cantitati mai mici de apa. Finetea de macinare mai ridicata a cimentului presupune o
cantitate de apa mai mare.
Uneori, in functie de o serie de factori, in procesul de pregatire a mortarelor se
observa separarea unei anumite cantitati de apa. Apa separata (apa de segregare)
depinde in primul rand de natura cimentului, de capacitatea sa de retinere a apei si de
cantitatea de apa folosita in amestec; pentru a o defini insa ca o caracteristica a
cimentului trebuie pastrate constante conditiile de determinare, inclusiv raportul A/C.
Cunoasterea acestei marimi este foarte importanta, pentru ca existenta unui asemenea
fenomen influenteaza negativ asupra structurii pietrei de ciment sau a betonului, si deci
asupra rezistentelor sale. Acest fenomen este insotit de o segregare a elementelor
betonului. De asemenea, se pot forma straturi de apa chiar in interiorul betonului sau la
interfata beton-armatura, ceea ce determina o mai usoara deteriorare a betonului.
Separarea apei in cazul mortarelor conduce la pierderea proprietatilor acestora
de a se pune usor in lucrare.
Acest fenomen uneori poate fi util. De exemplu, in cazul turnarii dintr-odata a
unor elemente subtiri de beton, in cofraje care pot absorbi apa, sau cand se toarna
stalpi de beton dupa metoda centrifugarii ; se asigura o tasare inaintata ; elementul de
beton va include o cantitate mai redusa de apa in capilare.
Ridicarea finetii de macinare a cimentului mareste capacitatea acestuia de a
retine apa. Tendinta de separare a apei este redusa si in cazul in care se introduc in
amestec adaosuri hidraulice (tripoli, diatomit), adaosuri plastifiante, substante
antrenoare de aer
 Rezistenta mecanica
Rezistentele mecanice principalele caracteristici ale cimenturilor portland.
Ele dau i n d i c a t i i asupra capacitatii de intarire a liantilor. Ca urmare a
importantei sale, rezistenta la compresiune este folosita, in standarde, ca
principal criteriu de clasificare a cimenturilor dupa marci.Astfel se deosebesc
cimenturi P300, P400, P500, P600, ( cifra indicand rezistenta minima la
compresiune a unui mortar normal, dupa 28 de zile de intarire in conditii standard), in
tabelul I.5 sunt prezentate rezistentele la diverse termene de intarire, pentru diferite
cimenturi, determinate pe mortare vartoase. Rezultatele care se obtin pe mortare
plastice sunt inferioare; aceste mortare insa se apropie mai mult de conditiile de
santier.
Consistenta mortarelor, modul de preparare, de compactare, de pastrare si
incercare sunt fixate prin standarde intrucat toate influenteaza valoarea rezistentelor
mecanice.
Pastrarea in apa va determina obtinerea de rezultate superioare, cimentul
portland fiind un liant hidraulic

Variatia temperaturii de lucru conduce la obtinerea unor rezultate diferite. Pana

la o anumita temperatura, procesul de intarire este influentat pozitiv ; reactiile de
hidratare fiind exoterme, ridicarea in continuare a temperaturii determina desfasurarea
reactiei in sens invers celui dorit ; in aceste conditii se obtin rezistente mecanice mai
slabe. Se dau, spre exemplificare, cateva date, obtinute pentru ciment portland
obisnuit, cu privire la influenta temperaturii.
Evident ca dezvoltarea rezistentelor mecanice in timp, ca si rezistentele finale
ale cimentului sunt determinate in mod esential de compozitia sa mineralogica.
Constituentii mineralogici ai cimentului portland prezinta valori diferite ale
rezistentelor mecanice
Din valorile inscrise in tabelul I.6, coroborate cu valorile gradului de hidratare (tabelul
I.7) si cu compozitia cimentului, rezulta importanta formarii hidrosilicatilor in procesul
de intarire (Hidratarea β–2CaO∙SiO2 in cimentul portland este accelerata in raport cu
comportarea compusului pur, contribuind la intarirea cimentului la timpi indelungati in
masura importanta).