Universitatea de Educație Fizică și Sport

Facultatea de Kinetoterapie și motricitate specială

Antropometria și rolul ei în monitorizarea

obezității

Profesor coordonator, Masteranzi,

Mariana Cordun Marinescu Georgiana

Costache Sînziana

Tudosoiu Ruxandra

1
Antropometria și rolul ei în monitorizarea obezității.................................................................- 1 -
1. Antropometria – istoric și baze anatomice..........................................................................- 3 -
2. Obezitatea............................................................................................................................- 5 -
2.1. Introducere , definiție, epidemiologie..........................................................................- 5 -
2.2. Etiopatogeneza obezității.............................................................................................- 8 -
2.3. Semnele și simptomele obezității...............................................................................- 10 -
2.4. Diagnosticarea obezității............................................................................................- 12 -
2.5. Tratamentul obezității.................................................................................................- 13 -
3. Măsurătorile antropometrice în monitorizarea și diagnosticarea obezității.......................- 14 -
4. Rolul antropometriei în monitorizarea obezității...............................................................- 19 -
5. Concluzii............................................................................................................................- 21 -

2
 1. Antropometria – istoric și baze anatomice
O primă definiție a antropometriei, conform dicționarului explicativ
român, o descrie ca fiind o ramură a antropologiei, reprezentând o disciplină
științifică ce se ocupă cu studiul și tehnica măsurării corpului omenesc și cu
stabilirea relațiilor mărimilor obținute prin aceste măsurători. Cuvântul vine din
limba greacă și reprezintă: anthropos = om, metros = masură.
„Antropometria reprezintă aplicarea biometriei la om și constă în prelevarea
de măsurători fizice și funcționale ale organismului uman, stabilirea exactă și
interpretarea dimensiunilor și a indicilor specifici, în funcție de de sex, vârstă, rasă,
tip de activitate fizică.” 1
Scopul studiului antropometric se referă la înțelegerea și aprecierea variațiilor de
dezvoltare fizică a omului.
În zilele noastre, antropometria joacă un rol important in design-ul industrial ,în
design-ul vestimentar și in ergonomie și arhitectură, unde datele statistice despre
dimensiunile corpului uman și distribuția masei corporale se folosesc pentru
optimziarea produselor.
Schimbările stilului de viața, a nutriției și a etniei populației au determinat
schimbări ale dimensiunilor corporale (obezitatea), astfel fiind necesare evaluări
periodice precum și actualizări ale datelor antropometrice.
Sistemul antropometric sau somatometric de măsurare a dimensiunilor corporale a
fost adoptat cu succes și de sistemul de justiție (poliție).
Antropometria ca ramură a antropologiei a fost utilizată pentru prima oară în
secolul XIX, începutul secolului XX în criminalistică, pentru depistarea și
identificarea criminalilor în funcție de caracteristicile faciale.
La începutul secolului XX antropometria a fost utilizată extensiv de antropologii
din SUA pentru identificarea diferențelor între rase, apreciind astfel inferioritatea
unei rase față de cealaltă.
Ulterior antropometria va fi utilizată și pentru identificarea și stabilirea
somatotipurilor (1940, William Sheldon).2
Antropometria modernă este utilizată cu succes atât în domeniul medical, al
educației fizice și sportului, pentru evaluarea dezvoltării fizice, cât și în domeniul
justiției și cel militar.
1
1. Cordun, Mariana – 2009- Kinantropometrie, Editura CD Press, București, p 21
2
2. http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Anthropometry , accesat 09.11.2010
3
Astăzi somatometria sau antropometria beneficiază de un rol important și se poate
efectua ca metoda de măsurare cu ajutorul unui scanner tridimensional, care prin
intermediul unui cadru specializat în antropometrie va extrage măsurtorile necesare
și exacte ale individului supus acestui tip de evaluare.

Conform dicționarelor medicale, antropometria este metoda de apreciere

obiectivă a dezvoltării staturale, a stării de nutriţie, a proporţiilor de dezvoltare a
diferitelor segmente. Măsurătorile antropometrice se sistematizează în: dimensiuni
longitudinale, diametre transversale, dimensiuni sagitale, circulare, determinarea
plicilor, dimensiuni ale masei corporale și date fiziometrice.3
Măsurătorile antropometrice se sistematizează în măsurători antropometrice fizce
( somatometrie sau antropometrie fizică) și măsurători antropometrice funcționale
(fiziometrie).4
Antropometria somatica cuprinde tehncile de avaluare a caracteristicilor
morfologice. Măsurătorile se realizează între anumite puncte ale corpului omenesc,
care se denumesc repere anatomice sau antropometrice. Din această categorie fac
parte: dimensiunile craniene, ale trunchiului și celelalte segmente ale corpului.
Pentru realizarea măsurătorilor antropometrice se vor folosi repere antropometrice
(puncte strict cutanate, proiecția tegumentară a unor elemente scheletale).
„Tehnicile fiziometrice vizează măsurarea funcțiilor aparatelor și sistemelor
organismului și răspunsurile acestora la diverse tipuri de stimului (exerciții, posturi
, acțiuni). “5
Pentru evaluarea stării de nutriție, în practica curentă se obțin rezultate foarte
bune prin măsurarea plicii de țesut adipos în 10 puncte: obraz, gât, abdomen, flanc,
spate, fesă, braţ, antebraţ, coapsă, gambă. Media nu trebuie să depăşească 20 mm
la femei şi 15 mm la bărbaţi.
Determinarea stării de nutriție este o componentă majoră a antropometriei în
evaluarea stării de sănătate a individului, precum și în depistarea diferitelor
afecțiuni de nutriție precum boli ale aparatului cardio-vascular, hipertensiunea,
diabetul zaharat, obezitatea sau diferite forme de cancer.
3. Moldovan, Elena – 2009 – Evaluare motrică și somato-funcțională, note de curs,
3

Universitatea Transilvania Brașov, Faculatea de Educație Fizică și Sport, p 55

4
4,5. Cordun, Mariana -2009 - Kinantropometrie, Editura CD Press, București , p 29, p 45
5

4
Alături de evaluarea dietei zilnice a bolnavului, aplicării unor chestionare și
determinări biochimice, antropometria este esențială și critică în obținerea
informațiilor despre starea de sănătate a pacientului precum și în determinarea unui
diagnostic.
Indicele de masă corporală este de asemenea foarte important în depistarea
diferitelor afecțiuni.
Pentru aprecierea dezvoltării fizice și pentru depistarea diferitelor patologii precum
obezitatea este necesară utilizarea antropometriei ca metodă de evaluare și
diagnosticare.

2. Obezitatea

2.1. Introducere , definiție, epidemiologie

Obezitatea este încadrată în grupa bolilor metabolico – nutriţionale
populaţionale. Astăzi ele recunosc o „explozie” mondială ca frecvenţă în populaţia
generală. Complexa patologie metabolică se caracterizează printr-un risc crescut de
morbiditate şi mortalitate, în special prin boli cardiovasculare. Impactul individual
şi general al bolilor metabolice se concretizează în cel puţin trei aspecte: biologic,
epidemiologic şi socio – economic. Prevenţia şi managementul clinic integrat, cu
consecinţe pozitive prin reducerea semnificativă a riscului cardiovascular sunt
obiective principale ale asistenţei medicale în bolile populaţionale. Se estimează că
în mileniul III această patologie va constitui o problemă majoră de sănătate
publică, cu mare extindere şi grave afectări la nivel de individ şi de societate.
În cadrul bolilor metabolice populaţionale, pe lângă obezitate se numără
dislipidemiile şi diabetul zaharat tip 2, toate caracterizate prin multiple elemente
comune: mecanisme patogenetice, manifestare clinică în prezenţa complicaţiilor
deja instalate, asocieri morbide cu important rol de potenţare reciprocă, cronicizare
acompaniată de risc cardiovascular progresiv în evoluţie.
Etimologic cuvîntul obezitate derivă din latinescul “ob edere” : așezat la
masă, traducere care definește într-o manieră naivă însă convingătoare un aspect al
bolii.
Obezitatea este un concept cu mult mai bag decat se crede. Noțiunea de obezitatea
variază cu locul și timpul. În mentalitatea primitivă ea corespunde cu ideea de

5
prosperitate si fecunditate. Din nefericire această concepție a rămas și astăzi
valabilă la anumite civilizații spre deosebire de altele care o consideră ca pe o
infirmitate.
În țările industrializate o treime din populație este socotită obeză. În ciuda unui
efort intens de cercetare în ultimii 10 ani rămân încă multe chestiuni fundamentale
fără raspuns.
“Obezitatea poate fi definită ca o lipsă de echilibru între aportul caloric și
pierderile energetice ale organismului. Aportul caloric provine din alimentele pe
care le ingerăm, iar pierderile enrgetice se produc ca urmare a contracțiilor
musculare și a acțiunilor organelor interne. Ori de cate ori aportul caloric este mai
mare decât pierderile energetice, se poate instala obezitatea. Ea este o stare
patologica ți poate să apară indiferent de vârsta și sex, ca o tulburare a funcției de
nutriție, constituind un defect morfologic și funcțional.”6
În definirea modernă şi complexă a termenului de „obezitate” se apelează la
o multitudine de abordări. Abordarea fiziologică vizează creşterea peste normal a
procentului de masă grasă. Abordarea fiziopatologică, mai actuală, presupune
definirea unui sindrom poligenic heterogen, rezultat din pozitivarea balanţei
energetice. Abordarea medicală subliniază prezenţa comorbidităţilor şi
complicaţiilor bolii şi include în diagnostic şi tratament cele mai noi achiziţii ale
ştiinţelor medicale. Abordarea statistică priveşte obezitatea la nivel populaţional, şi
o caracterizează prin abaterile pozitive de la o greutate considerată normală
(greutatea corespunzătoare celei mai lungi durate de viaţă). Abordarea psiho-
socială se bazează pe criterii estetice, atingerea lor devenind un obiectiv important
şi suficient uneori pentru a motiva obezul să-şi modifice stilul de viaţă.7
În absenţa metodelor fiabile de măsurare directă a masei de ţesut adipos, în
practica clinică s-a recurs la o estimare indirectă, antropometrică, numită „indice
de masă corporală”( IMC). Această formulă de calcul a fost propusă în 1869 de

6. Stoenescu, Ginetta – 1972 – Obezitatea și combaterea ei, Editura Stadion,

6

București
7
7. Pașca, Luminița Aurelia – 2005 – Educația terapeutică specifică în
managmentul clinic al obezității, Universitatea de medicină şi farmacie „Iuliu
Haţieganu” Cluj – Napoca, teză de doctorat,
http://www.scribd.com/doc/16212886/Dr-Pasca-L-Rezumat#open_download ,
accesat 06.11.2010
6
către Quetelet, dar a devenit uzuală în clinică doar în 1972, graţie adoptării ei de
către Keys.
IMC = G (kg)/h2 (cm)
G = greutatea corporală în kilograme
h = înalțimea în centrimetri

Caracteristica epidemiologiei obezităţii este prevalenţa ei crescută atât în

ţările dezvoltate industrial, cât şi în zonele defavorizate, prin subdezvoltare, ale
lumii. Se poate chiar discuta despre o „pandemie” de obezitate. Realitatea
contemporană recunoaşte „globezitatea” drept cea mai frecventă boală de nutriţie,
cu tendinţa de a înlocui treptat patologia dominantă a secolului trecut – bolile
infecto-contagioase şi malnutriţia. Obezitatea este inclusă între primele zece cauze
preventibile de mortalitate, fiind una din cele mai vizibile, dar neglijate, probleme
de sănătate publică (OMS, 2002) . Dincolo de dimensiunea estetică cauzatoare de
dizarmonie afectivă, obezitatea se impune pe plan medical prin asocierea cu
numeroase afecţiuni cronice: boli metabolice şi cardiovasculare, suferinţe
endocrine şi articulare, anumite tipuri de neoplazii.8

2.2. Etiopatogeneza obezității

Clasificarea diferitelor forme de obezitate, precum și cauzele acestora poate
fi destul de dificilă adtorită diferitelor aspecte care o caracterizează.
Etiologia obezității este foarte complexă implicând genetica și mediul
ânconjurător, aportul și consumul energetic, comportamentul personal și factorii
sociali. Genele joacă un rol important ăn determinarea dezvoltării sau nu a
obezității. Există gene care conferă organismului rezistență la obezitate. Dacă un
părinte sau chiar ambii părinți sunt diagnosticați cu obezitate, atunci șansele
copilului de a fi obez cresc proporțional.9

8
Idem 6.
9
9,10,11. Obezitatea, Autor: Dr. Simona Stiuriuc 07-05-2009, http://www.romedic.ro/obezitate ,
accesat 06.11.2010
7
 În determinarea obezității trebuie să ținem con de anumiți factori care cresc
aportul alimentar energetic cuprind și astfel determină și obezitatea: dimensiunile
porției de hrană, alimentele bogate in grasime/cu densitate energetică crescută
alimentele și băuturi hiperglucidice, scăderea aportului de calciu, gustul plăcut al
alimentelor și varietatea acestora.10
De asemenea, factorii care scad activitatea fizică pot contribui la apariția obezității:
reducerea necesității de activitate fizică în cele mai multe medii de lucru, lipsa
activității fizice obligatorii în mediile de școlarizare, reducerea activității fizice
necesare activitatilor casnice prin tehnologia avansata, competitia pentru activități
sedentare placute: televizorul, video/DV, computerul, jocurile, internetul.11
Din punct de vedere al cauzelor, obezitatatea, în general pot fi de 2 feluri.
Obezitatea exogenă sau simplă, care se datorează supraalimentației și lipsei de
exerciții fizice, cheltuielile energetice ale organismului fiind prea scăzute. Cei ce
trec de la efort fizic intens la o viață comodă, sau cei care trăiesc în condiții de
macro și microclimat cu pierderi scăzute de calorii (gros imbracați, staționarea în
încăperi prea bine incălzite, cei imobilizați de boală), sunt în special predispuși la
obezitate.
Obezitatea endogenă, provocată de unele tulburări nervoase sau de un dezechilibru
glandular(endocrino-metabolic).
De cele mai multe ori, cauzele nu sunt evidente, fapt ce îngreunează diagnosticul
etiologic. Nu putem face cu ușurință o demarcație între obezitatea exogenă și cea
endogenă. Totuși, printr-o analiză minuțioasă a modului de viață și de muncă al
celui consultat, se poate stabili factorul exogen, iar cel endogen se poate gasi cu
ajutorul unor semne discrete neuroendocrine.

Clasificarea obezității se poate efectua și în funcție de dispoziția țesutului adipos

după cum urmează:

1. Obezitate gluteo-femurală - Obezitate ginoidă de tip pară

- Caracteristică sexului feminin
2. Obezitate abdominală - Obezitate androidă, de tip măr
- Boli cardio-vasculare, diabet

10

11

8
 zaharat
3. Obezitate mixtă - Asocierea caracterelor obezităţii
androide cu cele ale obezităţii
ginoide.

O altă clasificare a cauzelor și factorilor care determină apariția obezității le

clasifică astfel:

1. Abuzul alimentar - Principalul factor extern,

2. Predispoziți ereditară
3. Factorii congenitali
- Supraalimentația
- Alterările neuro-endocrine incluse
secundar de abuzul alimentar ăn
organismul matern

9
 4. Sedentarismul - Profesiuni sedentare

- Abandonarea practicării unui

sport
5. Alcoolismul - Sursa supraalimentară de calorii
6. Traume psihice și nervoase
7. Cauze endocrine - Rol primar și direct contestat

- Obezitatea poate apărea ca o falsă

boală glandulară

- Poate fi efect și nu cauză

12

2.3. Semnele și simptomele obezității

Simptome Riscurile obezității
Dificultăți de respirație Patologii cardiace
Transpirații excesive Reflux gastro-esofagian
Roncopatie Diabet
Oboseală Sindromul ovarelor
micro-polichistice
Probleme psihologice
Scăderea respectului de
sine
Scăderea nivelului de
încredere
Senzația de
marginalizare în cadrul
societății
Scăderea calității vieții

12
12. http://www.pcfarm.ro/articol.php?id=79, accesat 11.11.2010

10
 Dureri de spate și Creșterea nivelului de
articulații colesterol
Dificultăți în realizarea Afecțiuni ale
anumitor activități fizice articulațiilor
Dificultăți de somn Cancer de sân la femei
13

2.4. Diagnosticarea obezității

Diagnosticarea obezității reprezintă baza aplicării unui tratament
corespunzător și reprezintă o metodă de identificare a cauzelor patologiei
respective, precum și factorii care au determinat apariția obezității ca patologie.
Utilizarea măsurătorilor antropometrice este o metodă eficientă și necesară
de diagnosticare și monitorizare a obezității.
Pe cât de simplă este măsurarea greutăţii (masei) corporale, pe atât de
dificilă, complexă şi uneori aproximativă este determinarea masei de ţesut gras în
exces. Măsurătorile directe ale ţesutului adipos sunt laborioase şi costisitoare.
Tehnica de absorbţie duală a razelor X constituie cea mai bună metodă de evaluare
a ţesutului adipos total al organismului, din păcate însă este destul de scumpă.
Cantitatea exactă de grăsime în procente a unei persoane poate fi estimată
prin: testarea la infraroșu prin care se transmite o lumină infraroșie în mușchiul
biceps, aceasta este reflectată și absorbită de către grăsime. Metoda este rapidă și

13
13. http://www.benefitsnow.co.uk/health/obsigns.asp, accesat 13.11.2010
11
usor de folosit. Absorbțiometria cu raze X (DEXA) este metoda standard de testare
a compoziției corporale. Două tipuri diferite de raze X scanează corpul, una care
detectează toate țesuturile și cealaltă care nu detectează grăsimea. Un computer va
substrage doar fracția de țesut adipos.
O alta metodă este măsurarea mediei densității corporale. Înainte de adoptarea
DEXA cea mai folosita metodă de a estima procentul de grăsime era densitatea
totală corporală și aplicarea unei formule pentru a converti valoarea in procente de
grasime. Deoarece țesutul gras are o densitate scăzuta față de mușchi și oase se
poate estima conținutul în grăsime.
Analiza prin impedanța bioelectrică este o metodă mai disponibilă dar mai puțin
sensibilă în estimarea procentului de grăsime. Principiul acțiunii sale presupune
aplicarea a doi conductori pe corp și trimiterea unui curent electric prin corp.
Rezistența dintre conductori va permite măsurarea grăsimii corporale, deoarece
rezistența electriciății variază între țesutul adipos, muscular si scheletic. Țesuturile
fără grăsime sunt bune conducatoare de electricitate, deoarece conțin apă multă
față de cele grase care sunt anhidre și nu conduc electricitatea bine.14

2.5. Tratamentul obezității

1. Medicamentos - Administrarea diferitelor
medicamente de face de către
un cadru medical specializat
2. Exerciții fizice - Se vor face împreună cu un
kinetoterapeut și vor ține cont
de posibilitățile pacientului

- De la usșor la greu, de la simpli

la complex
3. Dietoterapia - Reprezintă îndatorirea unui
dietician sau nutriționist care să
stabilească un meniu
individualizat pentru pacient și
evaluări periodice

14
14. http://www.romedic.ro/obezitate/simptome-si-diagnostic, accesat 08.11.2010
12
 4. Terapia comportamentală
alimentară
5. Asistență psihoterapeutică
- Nutriționist în colaborare cu un
psiholog, care să elimine
obiceiurile alimentare
nesănătoase din alimentația
pacientului și să-i recomande
un stil de viață sănătos
- Implicațiile obezității pe plan
psihologic necesită o atenție la
fel de importanta ca și
dietoterapia.

3. Măsurătorile antropometrice în monitorizarea și diagnosticarea

obezității
Greutatea corporală reprezintă un indicator antropometric determinant în
evaluarea stării de sănătate și în diagnosticarea și monitorizarea obezității. G
(greutatea corporală) reprezintă suma greutăților structurilor care compun
organismul.
Greutatea corporală poate fi determinată direct prin cântărire, în condiții standard,
dimineața înainte de prima masă, după evacuarea tubului digestiv, subiectul fiind
complet dezbrăcat.
Greutatea ideală poate fi determinată indirect, prin calcul matematic cu ajutorul
unor formule și indici sau prin compararea greutății corporale, determinată prin
cântărire, cu standardele acestui parametru conținute în nomograme sau hărți de
creștere.15

Formule de calcul al greutății corporale ideale:

1. Formula lui Brusch G(kg) = h(cm) – 100 ; h≤ 165 cm

G(kg) = h(cm) – 105 ; h (166-175 cm)

15
15. Cordun, Mariana -2009 - Kinantropometrie, Editura CD Press, București, p 85-86
13
 G(kg) = h(cm) – 110 ; h > 175 cm
2. Formula lui Vandervael G(kg) = 50 + [(h-50) x 0,75] +[ (V- 20)/20]

V = vârstă

Pentru femei formula se înmulțește cu 0,9

3. Formulă agreată de G ideală(kg) = h(cm) – 100 – 10% ( h – 100)
nutriționiști

Formulele pe baza vârstei se identifică a fi mult mai fidele doarece este bine
cunoscut faptul că greutatea corporală a individului variază în funcție de vârsta
acestuia. Măsurarea greutăţii corpului nu poate face preciza dacă excedentul
ponderal se datorează ţesutului gras, ţesutului muscular sau eventual unei retenţii
de apă. Determinarea masei de ţesut gras în sine este foarte dificilă.

Indicele de masă corporală reprezintă o metodă antropometrică eficientă în

evaluarea stării de sănătate a individului , precum și în determinarea gradului de
obezitate.
“ Potrivit OMS, indicele masei corporale reprezintă standardul în evaluarea
riscurilor legate de excesul ponderal la adult. IMC( indicele de masă corporală)
reprezintă o metodă fiabilă pentru adulți cu vârste între 20 și 65 de ani. Nu poate fi
utilizat în următoarele cazuri: femei gravide, femei care alăptează, persoane
musculoase.”16
Greutatea corporală reprezintă suma greutăților structurilor care compun
organismul uman. Astfel, avem : o componentă relativ fixă (schelet, viscere, SN,
piele) și o componentă variabilă (mușchi, țesut adipos, apă).

IMC = G(kg) actuală/ h2(m2)

Valori IMC Interpretare

< 16 Insuficiență ponderală severă
16 < 17 Insuficiență ponderală gravă

16
16. Cordun, Mariana -2009 - Kinantropometrie, Editura CD Press, București,
14
 17< 18,5 Insuficiență ponderală moderată
18,5< 25 NORMAL
25< 30 Exces ponderal moderat (supraponderal)
30< 35 Exces ponderal grav ( obezitate grad I)
35< 40 Exces ponderal foarte grav (obezitate grad II)
>40 Obezitate morbidă, monstruoasă (grad III)

Determinarea greutății și a IMC ne oferă posibilitatea să stabilim starea de

normalitate sau abatere a subiectului, fie că este vorba de o insuficiență sau un
exces. Aceste măsurători nu ne pot oferi informații despre cantitatea de țesut
adipos.

Masa corporală semnifică compoziția organismului, ale cărui componente

sunt sistematizate pe diverse criterii: anatomic, biochimic, funcțional etc.

Componentele masei corporale sunt sistematizate cu ajutorul modelului fiziologic,

incluzând: masa grasă, inactivă metabolic sau cu activitate foarte redusă și masa non-grasă, activa
metabolic.

Masa grasă Masa non-grasă

- Celule adipoase, formează țesutul
adipos
- Lipidele reprezintă pentru
organism cea mai importantă
rezervă energetică mobilizată
- Grăsimi de depozit + grăsimi
esențiale
- Apă intra și extracelulară
- Masă minerală osoasă
- Masă proteică
- 50% la adult
- Schelet + masă proteică = masă
celulară activă (utilizează și
transformă energia furnizată de
alimente)

15
 Determinarea compoziției corporale va permite aprecierea corectă a stării de
sănătate, analiza variațiilor fiziologice, interpretarea metabolismului energetic
precum și monitorizarea tratamentului diferitelor dezechilibre nutriționale și
hidrice.

Metodele antropometrice (indirecte) sunt cele mai utilizate forme de

evaluare a compoziției corporale, lucrându-se permanent la perfecționare acestei
metode, astel încât datele obținute să fie cât mai exacte. Se pare că nu există indici
ideali, dar indicele masei corporale, raportul perimetrelor taliei/șoldului, măsurarea
plicilor cutanate și estimarea masei musculare permit aprecierea calitativă a
compoziției corporale.

Calcularea masei grase și non-grase se poate efectua prin metoda caliperului, fie el
manual sau electronic. Țesutul adipos este determinat prin măsurarea a 3, 4, 5,...10

16
plici cutanate. Valorile obținute se introduc într-o serie de formule și astfel se vor
obține parametrii necesari evaluării compoziției corporale.

Calcularea masei non-grase se poate efectua pe baza calculării densității corporale,

pe baza măsurării unor perimetre ale corpului și pe baza taliei și a greutății
corporale.
Tot pentru aprecierea compoziției corporale putem efectua raportul P talie/șold,
indice care diferențiază distribuția țesutului adipos în funție de sexul subiectului
(tip ginoid, android). Un raport normal nu ar trebui să depășească 0, 88 la femei și
1,00 la bărbați. Dacă valorile obținute în urma calculării P sunt ridicate peste
valorile normale atunci se va confirma diagnosticul de obezitate centripetă.17
17
17. Cordun, Mariana -2009 - Kinantropometrie, Editura CD Press, București, p 117
17
țesutul adipos prezintă variații semnificative în funcție de vârstă, sex, dietă și tip de
activitate fizică. Valorile medii optime ale țesutulu adipos sunt de 12-18%(10-
25%) pentru bărbați și de 16-25% (18-30%) pentru femei.

Monitorizarea compoziției corporale și a stării de sănătate a individului, precum și

a diferitelor stări patologice (obezitatea) presupune repetarea măsurătoîrilor în
condiții reproductibile.

4. Rolul antropometriei în monitorizarea obezității

Efectuarea măsurătorilor antropometrice nu au implicații doar în

diagnosticarea și monitorizarea diferitelor patologii, ci si la nivel profilactic. Indicii
antropometrici sunt utili atît la nivel individual pentru preocuparea individului față
de starea de sănătate și pentru stabilirea unui target de scădere în greutate în cazul
unei patologii precum obezitatea.
Pentru diagnosticarea și monitorizarea obezității este foarte important ca
măsurătorile antropometrice efectuate dă țină cont și de vârsta și sexul individului.
La nivelul comunității , măsurătorile antropometrice sunt foarte utile pentru
stabilirea unor statistici despre starea de sănătate a populației respective. Spre
exemplu pentru o anumită categorie de vârstă se pot evalua, prin calcularea IMC
predispoziția spre obezitate precum și instalarea și prezența acesteia.
Măsurătorile antropometrice sunt eficiente și în cadrul fenomenului de “secular
trend” care ajută la evaluarea modificărilor sociale și ale mediului înconjurător, ce
contribuie la afectarea balanței energetice și în monitorizarea efectelor pe scară
largă a strategiilor de prevenire a diferitelor patologii ( obezitatea).
Studiul antropometric în colaborare cu evaluarea riscului de mortalitate și
evaluarea riscurilor altor patologii este relevant și are legătură cu
supraponderabilitatea și obezitatea.
Astfel prin realizarea evaluărilor antropometrice se pot realiza monitorizări ale
stării de sănătate ale indivizilor și se pot preveni apariții ale obezității.18

18
18. American Journal of Clinical Nutrition, Vol. 73, No. 1, 123-126, January 2001, Report
from a Centers for Disease Control and Prevention Workshop on Use of Adult Anthropometry
for Public Health and Primary Health Care, http://www.ajcn.org/cgi/content/full/73/1/123,
accesat 13.11.2010
18
 Rolul antropometriei în monitorizarea, diagnosticarea și tratatea obezității
trebuie să țină cont de rezultatele obținute la diferitele evaluări și de posibilitățile
pacientului. Așadar este foarte important pentru a efectua o monitorizare eficientă
să aplicăm aceste măsurători la un interval de timp prestabilit, dupa stabilirea și
începerea tratamentului.
În primul rând realizarea măsurătorilor antropometrice sunt relevante pentru
stabilirea tipului de obezitate ( vezi pagina 9). Și plecând de la stabilirea
diagnosticului vom continua cu aplicarea tipului de tratament individualizat,
urmând ca periodic să efectuăm noi măsurători și evaluări antropometrice care să
ne ofere informații în legătură cu starea pacientului și cu evoluția sa. Este indicat să
stabilim target-uri/ obiective pe care să încercăm să le îndeplinim până la
următoarea ședință de evaluări antropometrice.
Obținerea unor rezultate satisfăcătoare și îndeplinirea obiectivelor îl pot motiva pe
pacient să coopereze și să participe cu mai multă voință la recuperarea sa.
De asemenea, pentru o monitorizare a obezității la nivel global se pot folosi
IMC și P talie/șold, astfel putem stabili cu ajutorul unor chestionare etiopatogeneza
obezității în funcție de mediul social, geografic, economic și putem stabili diferite
statistici care să ne ajute la prevenirea și tratarea obezității. La fel și în acest caz,
după o anumită perioadă de timp se pot reface acele testări și se menționează și
oberva diferitele modificări.
Diagnosticarea tipului de obezitate prin metodele antropometrice ( atât de
accesibile) pot fi de folos și pentru realizarea altor tipuri de investigații necesare
evaluării acestui tip de afecțiune.
Monitorizarea obezității cu ajutorul indicilor antropometrici are rol și în
monitorizarea tuturor tipurilor de tratament la care este supus pacientul.
 

19
 5. Concluzii

Antropometria reprezintă o metodă veche de evaluare a stării de sănătate,

precum și obezitatea reprezintă o patologie ce datează de foarte mult timp.
Este foarte important să ne stabilim un stil de viață sănătos care să includă un
regim alimentar adecvat.
Pentru prevenirea apariției obezității și complicațiilor este foarte important să o
diagnosticăm din timp și să decidem să urmăm un tratament adecvat. Mai mult
decât atât este foarte important ca în stilul nostru de viață și în activitățile curente
să includem exercițiul fizic și sportul ca activitate permanentă. Alături de
activitățile fizice și alimentația, educația ocupă și ea un rol important în instalarea
patologiei.
Anumite măsurători antropometrice se pot efectua și de către subiect, astfel
incât prevenirea obezității este foarte accesibilă și ea nu trebuie ignorată.
Principiul dezvoltării fizice armonioase datează încă din antichitate și ar
trebui să ținem seama de el deoarece stă la baza unei vieți sănătoase unde unele
patolgii nu ar trebui să-și găsească locul și ar putea fi evitate.
Antropometria nu își găsește eficiența doar în patologii precum diabetul, ea
având un domeniu de activitate larg, precum design-ul vestimentar, criminalistică
etc.

20
21