UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAŞI

FACULTATEA DE ISTORIE
DISCIPLINA: ISTORIA BIZANȚULUI

ÎMPĂRATUL IUSTINIAN

Ursu Bogdan – Costel

Licență, I.D., Anul II

CUPRINS

1
INTRODUCERE

Cap. I. Politica internă

Cap. II. Politica externă și războaiele

Cap. III. Justinian și creștinismul

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2
INTRODUCERE

Veacul al VI-lea a reprezentat în istoria Bizanțului o perioadă glorioasă, marcată de

multe reforme interne și de extinderi ale granițelor. Figura predominantă, care a reușit să
înfăptuiască toate acestea, a fost împăratul Iustinian (527-565).
Personalitate complexă, cultivată, energică, acesta a reușit să profite de situațiile și
pretextele favorabile astfel încât să obțină ce și-a dorit, însă, vom vedea, cu niște costuri
ridicate.
Pe plan intern a știut să beneficieze de calitățile unor colaboratori foarte bine pregătiți,
luând măsuri importante în direcția reformării statului sub toate aspectele sale și de impunere
a creștinismului ortodox. În planul politicii externe, va fi remarcat planul său de restaurare a
imperiului în jurul Mării Mediterane.
Iustinian s-a autodeclarat egalul apostolilor, situându-se deasupra poporului, statului
și chiar a bisericii. Monarhul era inaccesibil atât pentru judecata laică, cât și pentru cea
ecleziastică. Astfel, acțiunile sale erau de necontestat.

Cap. I. Politica internă

În plan intern, împăratul Iustinian și-a legat numele de opera sa legislativă, ordonând
să se facă o sistematizare a creației juridice a romanilor, alcătuindu-se ceea ce literatura
juridică medievală a numit Corpus juris civils. Această codificare se remarcă prin vastitate,
prin încercarea de readaptare a instituțiilor juridice consacrate la condițiile și realitățile
imperiului pe care îl conducea1. Acest corpus are o structură quadripartită: Codul (Codex),
Digestele (Digesta sive Pandectae), Institutele (Institutiones) și Novelele (Novellae).
Codul, din punct de vedere al formei, a fost realizat, după planul Codurilor
Gregorianus și Theodosianus. Este format din 12 cărți împărțite pe titluri ce cuprind în jur de
4650 de constituții imperiale, în ordine cronologică, date din timpul împăratului Hadrian până
în perioada domniei lui Iustinian.
Digestele sunt o serie de culegeri de compilații ale deciziilor motivate ale celebrilor

1
Valerius M. Ciucă, Lecții de drept roman. Vol. I, Editura Polirom, Iași, 1998, p. 38;
3
jurisconsulți, compilații ordonate pe materii. Au rezultat 50 de volume de jurisprudență,
urmărind schema comentariilor la edictul pretorian.
Instituțiile reprezintă un manual de drept pentru uzul studenților. Digestele erau greu
de citit de neinițiați, iar pentru relansarea studiului dreptului s-a apelat la o serie de sinteze
care să surprindă esențialul principiilor de drept. Acest manual de drept a fost învestit și cu
putere de lege în fața instanțelor judecătorești.
Sub denumirea integrală, Authenticae sive Novellae Constitutiones Domini Nostri
Justiniani Sacratissimi Principis, regăsim constituțiile imperiale date de Iustinian în perioada
533-565, deci ulterior apariției ansamblului de culegeri cu caracter legislativ și până la
moartea sa2.
O parte dintre instituțiile romane de tradiție, precum consulatul, au dispărut în timpul
domniei sale, iar alte aspecte au fost păstrate cu bună știință. Iustinian prefera să vorbească
latina și nu greaca, iar când corpul de legi al imperiului a fost sistematizat într-un cod, el a
fost editat în latină3. Însă, deja latina ajunge a fi o limbă străină. Își păstrează preeminența
doar în domenii precum dreptul, administrația și armata. Istoricul oficial al lui Iustinan,
Procopius din Cezareea, scria în greacă4.
Pe lângă opera legislativă, Iustinian s-a remarcat și prin construcțiile edificate. Având
un sistem eficient de strângere a taxelor, a reușit să adune mulți bani în bugetul statului.
Astfel, în vremea sa au fost ridicate numeroase construcții între care și faimoasa catedrală
Sfânta Sofia, care a rămas un simbol al artei bizantine.
N-au lipsit în interior nici frământările interne, nu o dată în formă violentă, precum
răscoala de la Nika din anul 532. Autoritățile centrale subordonate împăratului au promovat o
politică fiscală opresivă, o intoleranță religioasă, un sistem bazat pe birocrație și corupție ce
au generat profunde nemulțumiri. Răsculații au proclamat un nou împărat după ce au ocupat
Hipodromul. Iustinian a dorit să fugă din capitală, însă a fost oprit de soția sa, Teodora, și
convins să îi confrunte pe cei care se revoltau. Iustinian i-a cerut generalului Belizarie să
intervină și spiritele s-au calmat, după ce au fost uciși mulți dintre protestatari.

2
Ibidem, p. 39;
3
Jonathan Harris, Bizanț. O lume pierdută, Editura, Baroque Books & Arts, București, 2016, p. 78;
4
Neagu Djuvara, Civilizații și tipare istorice, Editura Humanitas, București, 2014, p. 92;
4
 Cap. II. Politica externă și războaiele

Iustinian, în nostalgia sa romană, visa la un imperiu care să se întindă din nou din
Britania până în Siria. Mai întâi și-a îndreptat atenția asupra Africii. Cartagina și regiunea din
jur era sub ocupația vandalilor. În anul 530, regele vandalilor a fost răsturnat, fiind înlocuit de
vărul său, Gelimer. Iustinian și-a manifestat dezacordul și a solicitat să fie repus în dreptul
suveranul legitim. După răspunsul sfidător primit de la Gelimer, Iustinian a cerut să se
pornească război împotriva vandalilor. Episodul care l-a convins a fost apariția unui episcop
care i-a adus la cunoștință că Dumnezeu i s-a arătat în vis și îl trimisese să ceară împăratului
eliberarea calcedonienilor din nordul Africii5.
L-a însărcinat pe Belizarie să conducă armata în acest război. Acesta i-a luat prin
surprindere pe vandali și a debarcat în Vada în anul 533 și a mărșăluit spre Cartagina fără să
întâlnească o prea mare rezistență. La începutul anului 534, vandalii au capitulat, iar
provincia Africa de nord a reintrat sub stăpânire bizantină.
Această victorie l-a încurjat pe Iustinian spre noi (re)cuceriri. Pretextul imediat a
apărut după moartea lui Teodoric, regele ostrogoților, care l-a lăsat moștenitor al tronului pe
Atalaric, în vârstă de 8 ani. Mama acestuia, care asigura regența, a solicitat, în secret, ajutor
din Constantinopol, de frica unor comploturi interne. Atalaric a murit repede, în 534, moarte
care a cauzat o criză în regatul ostrogoților ce s-a finalizat cu asasinatul Amalasuntei 6 .
Iustinian, după ce a încheiat și o înțelegere cu francii calcedonieni, care urmau să atace pe
ostrogoți din nord, a pornit la atac. În 535, Belizarie a cucerit Sicilia. În 536, după un asediu
greu al Neapolelui, acesta a ajuns până la Roma.
Toate aceste cuceriri au făcut ca partea de est a imperiului să nu fie la fel de bine
apărată, vulnerabilitate de care au profitat persanii, iar, pe rând, în anii următori, toate
cuceririle aveau să fie pierdute.
La granița dunăreană, migratorii au început să treacă în imperiu, jefuind și distrugând
tot mai profund până în apropiere de zidurile Constantinopolelui. Timp de mai multe decenii,
în timpul lui Iustinian și sub urmașii săi, până în vremea lui Mauriciu, invadatorii slavi, avari,
protobulgari etc. pătrundeau, de regulă, în imperiu, atacând orașe și sate.

5
Jonathan Harris, op. cit., p. 79
6
Ibidem, p. 81
5
 Cap. III. Justinian și creștinismul

Iustinian a fost un creștin convins și a sprijinit ferm Biserica. După ce Teodosie I a

proclamat creștinismul ca singură religie acceptată în stat, legislația iustiniană a venit cu noi
restricții și întăriri.
În primii ani ai domniei va promulga o serie de legi împotriva cultelor păgâne, a căror
activitate o interzice. Necreștinii sunt convertiți cu forța 7 . La începutul domniei chiar a
promulgat prin lege credința în Sfânta Treime și în Întrupare. A făcut din Crezul
Niceo-Constantinopolitan simbol unic al bisericii și a acordat forță juridică canoanelor
primelor patru sinoade ecumenice.
A înălțat multe lăcașe de cult. A poruncit construirea a peste 90 de biserici pentru noii
convertiți și a sprijinit cu generozitate construcția de biserici în cadrul imperiului. Nu a
neglijat niciun prilej pentru asigurarea drepturilor bisericii și a clerului, pentru protejarea și
extinderea monahismului. Codurile sale de legi conțineau multe decrete privind donațiile,
fundațiile și administrarea proprietăților bisericești, alegerile și drepturile episcopilor,
preoților, a stareților, viața monahală, obligațiile rezidențiale ale clerului, efectuarea
serviciilor divine și jurisdicția episcopală.
Standardizarea Sfintei Liturghii de către Iustinian a inclus și Heruvicul, iar tradiția îi
atribuie două cântări frecvent utilizate în biserică, Unule Născut și Lumină lină8.

7
http://www.istorie-pe-scurt.ro/1450-de-ani-de-la-moartea-lui-iustinian-ultimul-imparat-roman/, site
consultat în data de 04.02.2020
8
https://ro.orthodoxwiki.org/Iustinian_I, site consultat în data de 04.02.2020
6
 CONCLUZII

După războaie și dezastre fără sfârșit, ultimii ani ai lui Iustinian au fost mai puțin
glorioși. A reușit să recupereze Africa de Nord, Sicilia, Italia și chiar și o parte din sudul
Spaniei, însă cu o foarte mare cheltuială și cu multe vieți pierdute, toate teritoriile cucerite
fiind pierdute și ele în foarte scurt timp.
Bătrânul împărat a devenit paranoic și a început să aresteze pe cei din jurul său, mulți
dintre cei apropiați intrând în dizgrație. A murit în data de 14 noiembrie 565, iar ca succesor
la tron a venit Iustin, nepotul său, care a devenit Iustin al II-lea.
Prin opera legislativă, Iustinian s-a înscris în panteonul marilor legiuitori ai lumii,
urmându-i lui Hammurapi și precedându-i lui Napoleon. Prin monumentala lucrare de drept
civil făurită sub domnia sa, juriștii pot descoperi mecanismele, progesul dreptului și evoluția
științei dreptului într-un interval de timp remarcabil, începând încă de la sfârșitul Republicii.
Mai mult decât atât, tot acest codex se află la baza sistemului juridic al tuturor statelor
moderne.
Prin politica sa externă și prin cuceririle realizate, a reprezentat ultima reîncercare
reușită de restaurare a granițelor vechiului imperiu roman, iar prin politica sa religioasă a
reușit să răspândească și să întărească foarte puternic creștinismul.

7
 BIBLIOGRAFIE

I. Surse Internet
- http://www.istorie-pe-scurt.ro/1450-de-ani-de-la-moartea-lui-iustinian-ultimul
-imparat-roman/, site consultat în data de 04.02.2020;
- https://ro.orthodoxwiki.org/Iustinian_I, site consultat în data de 04.02.2020.

II. Articole, studii, monografii

- Valerius M. Ciucă, Lecții de drept roman. Vol. I, Editura Polirom, Iași, 1998;
- Jonathan Harris, Bizanț. O lume pierdută, Editura, Baroque Books & Arts,
București, 2016;
- Neagu Djuvara, Civilizații și tipare istorice, Editura Humanitas, București,
2014.