Testare №1 – Cătălina MEICA

1. Reproduceți noţiunea de organ statal al politicii externe. (1p). Identificați schematic

tipurile organelor statale ale politicii externe şi descrieţi activitatea protocolară a
președintelui, parlamentului și guvernului. (5p).

Noțiunea de organ statal al politicii externe percepem o organizaţie sau instituţie care
este responsabilă pentru gestionarea afacerilor externe în contextul relaţiilor internaţionale, în
limitele competenţei stabilite, determinată de regulamentele juridice interne.
În fiecare stat există 2 grupuri de organe ale politicii externe: centrale și străine.
Organele centrale ale politicii externe pot fi împărțite conform caracterului funcțiilor ce le
îndeplinesc și bazei sale juridice în felul următor: constituționale și convenționale.

Președintelui Republicii Moldova în sfera politicii externe asigură o bună activitate a acțiunilor
diplomatice și protocolare, sunt următoarele:

1. participarea la negocieri și ratificarea acordurilor internaționale;

2. acreditarea și rechemarea reprezentanților diplomatici ai Republicii Moldova,
3. primirea scrisorilor de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai altor
țări în Republicii Moldova;
4. participarea la acțiunile cu caracter internațional ce au loc în țară;
5. aprobarea înființării, desființării sau schimbării rangului misiunii diplomatice;
6. primirea vizitelor omologilor săi; acordarea rangurilor diplomatice; anunțarea stării de
război.

Parlamentul Republicii Moldova este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii

Moldova şi unica autoritate legislativă a statului. Posibilitatea și importanța cunoașterii directe de
către parlamentari a problemelor de pe arena internațională, constituie încă o modalitate de
acțiune în apărarea intereselor statului nostru. Principalele atribuţii ale Parlamentul sunt
următoarele:

1. adoptă legi, hotărâri şi moţiuni; declară referendumuri;

2. interpretează legile şi asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării;
3. aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului.
 Guvernul Republicii Moldova este organul suprem executiv al statului care îndeplinește funcția
de conducere politică și dirijare a politicii externe a statului. Printre atribuțiile Guvernului putem
numi:

1. stabilirea contactelor economice, culturale, politice, științifice cu statele străine;

2. încheierea acordurilor internaționale;
3. asigurarea protejării intereselor naționale în activitatea politicii externe;
4. stabilirea direcţiilor activității Ministerului Afacerilor Externe; aprobarea numirii
consululor generali, etc.

Președinte

Autoritatea
Parlament Guvern
judecătorească

Schema 1

2. Determinați într-o tabelă comparativă noţiunile de protocol diplomatic, ceremonial

diplomatic și etichetă diplomatică, demonstrându-se similitudinile şi deosebirile dintre
acestea. (5p). Analizaţi etapele formării şi evoluţiei protocolului, ceremonialului și etichetei
pe parcursul istoriei. (5p).

Abordările istorice susțin că protocolul apare ca un produs al relaţiilor de comunicare între

membrii tribului care stabileau o anumită ierarhie. Mai apoi acest fapt se răsfrânge între diverse
centre de putere (clanuri, hoarde, triburi) care ocupau acelaşi spaţiu şi care au simţit necesitatea
de a contacta unul cu altul, în urma depăşirii relaţiilor violente şi stabilirii relaţiilor paşnice între
ele.

Perioada de implementare a normelor de protocol nu poate fi definită cu exactitate. Se susție ca

aparișia acestuia a avut loc o dată cu structurarea comunităţilor umane, când centrele de putere
atingând un anumit grad de civilizare decid să treacă de la etapa confruntărilor la etapa de
stabilire a unor relaţii nonviolente, bazate pe negocieri.
Prezenţa protocolului se conturează mai clar, când relaţiile dintre state devin mai formale și
încep să fie încheiate acorduri politice şi de cooperare. Protocolul antic devine structurat şi atinge
apogeul în Egiptul faraonic, imperiile Asirian, Babilonian, Persan. Protocolul ajunge să se
extindă ulterior din Orient până în Imperiul Roman, unde capătă o conotaţie pur religioasă care
se răsfrânge nemijlocit asupra semnării acordurilor.

În Evul Mediu şi până la Renaştere (secolele IV-XIV), protocolul continuă să rămână notoriu în
ţările Orientului, pe când în Europa protocolul era simplu şi puţin structurat, ca consecinţă a
izolării statelor şi a contactelor rare între ele. O dată cu intensificarea contactelor între ţările
europene în secolele XV-XVI, se intensifică şi importanţa protocolului care face ca ceremonialul
din următoarele secole să devină splendid. Secolele XVII-XVIII sunt dominate de absolutismul
monarhic, când scopul normelor de protocol şi ceremonial consta în sublinierea importanţei şi
prestigiului monarhului care negocia direct prin intermediul reprezentanţilor săi. În tot acest
răstimp, ce se extinde până la începutul secolului XIX prestigiul politic al unui stat se corela cu
posibilitatea acestuia de a putea impune celorlalţi anumite adresări formale care, evidenţiau
calitatea deosebită a suveranului. În ce priveşte normele de protocol şi ceremonial, acestea vor fi
folosite ca mijloace de a recunoaşte prestigiul statelor ce rivalizau între ele şi tindeau spre
superioritate.

Secolul XX este marcat de tendinţele de stabilire a unui protocol unic. Astfel, putem afirma că pe
la mijlocul secolului trecut avem un protocol european structurat, în baza căruia s-a constituit
protocolul internaţional, folosit astăzi în mai toate ţările lumii.

Conform L.Dussault, termenul de eticheta diplimatică a apărut pe la începutul secolului al XV-

lea, când activităţile desfăşurate la curţile suveranilor vremii erau anunţate, în scris, pe nişte foi
denumite „etichete”, informându-se astfel asupra a „ceea ce se petrecea la curte”. La recepţiile de
la curtea regelui – soare Ludovic al XIV-lea oaspeţilor li se înmânau cartonaşe care conţineau
regulile necesare de comportament. De la denumirea acestor cartonaşe a apărut noţiunea de
etichetă. La cele de mai sus, vom adăuga că, pe parcurs, eticheta a căpătat sensul unui pachet de
norme riguroase de comportare la curte, cu menirea să reamintească „demnitatea autorităţii, atât
celui care o exercită, cât şi celui care i se supune”, menire ce s-a menţinut la curţile monarhice.

Trebuie însă să recunoaştem că pentru prima dată în istorie, anume împăraţii bizantini au instituit
structure guvernamentale specializate în activitatea externă privind formarea profesională a
diplomaţilor, care, ulterior, erau trimişi în calitate de ambasadori la curţile străine. Creştea
responsabilitatea, pregătirea profesională şi cel mai important – eficienţa diplomaţiei. O atenţie
 deosebită a fost acordată etichetei diplomatice. Ambasadorii erau învăţaţi să fie întotdeauna
politicoşi în relaţiile cu străinii, să nu aducă critici, ci dimpotrivă, să laude ceea ce au văzut în
străinătate.

Importanţa practică a etichetei rezidă în faptul că ea permite de a utiliza formulele curtoaziei

unanim acceptabile de acum stabilite în comunicarea internaţională la diferite niveluri.

Abia în 1815, la Congresul de la Viena al puterilor europene, a fost adoptat un „regulament” prin
care s-a stabilit o ordine de precădere a şefilor de misiuni diplomatice și de etichetă diplomatică.

Stabilirea normelor de conduită şi morală reprezintă rezultatul unui proces îndelungat de formare
a relaţiilor interumane din cadrul societăţii. Nerespectarea acestor reguli şi norme presupune
inexistenţa relaţiilor politice, economice, culturale, deoarece noi nu putem exista fără a nu ţine
cont unii de alţii, fără a nu ne supune unei careva restricţii sau limite.

Protocol diplomatic Ceremonial diplomatic Etihetă diplomatică

 Protocolul guvernează ceremonialul, în sensul de codificare a regulilor şi normelor

pentru desfăşurarea unei ceremonii; Protocolul se aplică raporturilor instituţionale;
Deosebiri

conţin anumite forme de comunicare, adresare, corespondenţă, de asemenea, o ordine

strictă de organizare a vizitelor, petrecerii întâlnirilor şi convorbirilor, recepţiilor
diplomatice.;
 Ceremonialul presupune elementul ce determină cadrul şi atmosfera desfăşurării şi
 stabilirii
Unul unor
dintre relaţiimerite
marile între interlocutori; Ceremonialul
ale ceremonialului este definit
şi protocolului ca ansamblu
diplomatic formelor
este contribuţia
sa uriaşă la înfăptuirea egalităţii în drepturi a tuturor naţiunilor;
Similitudini

 Ceremonialul și eticheta reprezintă instrumente cruciale ale activității diplomatice

creînd atmosfera necesară în cadrul activităților misiunilor diplomatice în colaborarea
dintre reprezentanții ai statelor suverane;
 Ceremonialul diplomatic include totalitatea regulilor protocolare şi de curtoazie la
onorurile şi la distincţiile acordate diplomaţilor în funcţie, după rangul lor.
Tabel 1.

3. Proiectați protocolul măsurilor la stabilirea relaţiilor diplomatice și construiți pe

etape procesul de instituire a reprezentanţei diplomatice. (5p). Formulați esenţa procedurii
de numire şi admitere a şefului de misiune diplomatică. (5p). Evaluați rolul și importanța
agrementului, scrisorii de acreditare şi scrisorii de rechemare. (4p).

Primul pas spre stabilirea relaţiilor diplomatice este recunoaşterea unuia sau altui stat şi
guvernului său de către alt stat. Pentru orice stat problema recunoaşterii diplomatice presupune o
importanţă politică deosebită. Nu există o procedură unică de stabilire a relaţiilor diplomatice
între state, iar practica arată că e mai bine de a fixa înţelegerile despre recunoaşterea diplomatică
şi stabilirea relaţiilor diplomatice prin acorduri, note, comunicate de presă, pentru evitarea
oricăror divergenţe şi neînţelegeri în această direcție.

Misiunile diplomatice sunt acreditate în conformitate cu normele dreptului internaţional şi

legislaţia Republicii Moldova. Prealabil semnării unui acord de locaţiune/proprietate pentru
sediul misiunilor diplomatice, se solicită obligatoriu avizul de aprobare privind corespunderea
criteriilor de conformitate. Misiunile diplomatice transmit în adresa Ministerului Afacerilor
Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova o Notă Verbală din partea Ministerului de
Externe al statului acreditant, însoţită de originalul sau copia certificată a contractului de
locaţiune/proprietate a sediului, întocmit în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare.

În conformitate cu normele dreptului internaţional, legislaţia naţională şi reglementările naţionale

în vigoare, Protocolul Diplomatic de Stat acreditează:

1. misiunile diplomatice şi oficiile consulare;

2. reprezentanţele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale;
3. consulatele onorifice.

Procedura numirii şi admiterii unui şef de misiune constă în exercitarea prerogativelor statului
acreditant şi statului acreditar. Cu toate că şeful misiunii este numit şi trimis de către statul
acreditant, activitatea lui se desfăşoară pe teritoriul statului acreditar, ce impune cererea
consimţămîntului acestuia ca o condiţie preliminară şi esenţială a numirii. Noul şef primeşte de la
şeful statului acreditant o scrisoare oficială către şeful statului acreditar, care poartă denumirea
de scrisoare de acreditare, care reprezintă un document care oficial stabileşte statutul
ambasadorului ca reprezentant al şefului statului. În ea se exprimă rugămintea de a crede tot ceea
ce va spune ambasadorul, de aici şi denumirea de scrisoare credenţială. Misiunea diplomatică
este rugată să comunice ministerului afacerilor externe data sosirii, mijlocul de transport şi
punctul de intrare în ţara de reşedinţă a noului şef de misiune diplomatică pentru a fi întimpânat
de către serviciul protocol al şefului statului conform uzanţelor diplomatice. Sosirea la post a
şefului misiunii nu este legată de o ceremonie specială.
Agrementul reprezintă acordul guvernului statului acreditar la numirea anumitei persoane în
calitate de reprezentant diplomatic al statului acreditant. El se cere şi se primeşte confidenţial, în
baza prevederilor art.4 al Convenţiei de la Viena din 1961, cu privire la relaţiile diplomatice.
Acordarea agrementului este prerogativa statului acreditar. În practica internaţională se
obişnuieşte ca candidatura viitorului şef de misiune să fie discutată cu puterile locale prin
intermediul cererii de agrement. Răspunsul la cererea de agrement va fi comunicat statului
acreditant de către ministerul afacerilor externe al statului acreditar în mod direct sau prin
intermediul şefului său de misiune acreditat în statul respectiv. Importanța acordării
agrementului constă în calificarea candidaturii respective drept persona grata, iar în caz contrar,
persona non grata.

 În concluzie putem accentua rolul și nivelul de importanță majoră a scrisorilor oficiale ca fiind
acte de importanță deosebita cu privire la desfășurarea și gestionarea relațiilor internaționale.

10      9    8    7    6    5  4    3  2
 30-29  28-26 25-19 18-12 11-9 8-6 5-4   3-2   1-0