Miercuri, 28 Noiembrie 2007 14:08

Salmo trutta labrax - pastravul de munte

 Pastravul de munte;
 Pastravul curcubeu;
 Pastravul indigen.

Pastravul de munte (Salmo trutta labrax)

Pastravul de munte face parte din supraclasa pestilor ososi, clasa Actinopterygii, ordinul Salmoniformes, familia
Salmonidae.
Pastravul de munte are lungimea de 21-37 cm si cantareste aproximativ 200-300 g, rar ajungand la 1500 g. Partea
posterioară a vomerului este dotata cu doua serii longitudinale de dinti ,9-12 in total. Coloratia variaza dupa varsta, sex, natura
si temperatura apei. La adultii pastrav de munte , spatelele este cafeniu-verzui, cu pete rotunjite negre sau rosii. Laturile
corpului pastravului sunt galbui, cu pete negre si rosii, inconjurate de un cerc mai deschis. In partea dorsala sunt pete negre si
rosii, rotunjite.
Pastravul de munte traieste in paraie de munte cu apa limpede, repede, rece si mult oxigenata. Sta ascuns pe sub
pietre sau pe langa malurile umbrite; nu poate trai in ape mai calde de 15 grade C. Foarte vioi, foarte rapid, se hraneste cu
insecte, viermi, crustacei dar si cu pesti mici, icre si chiar cu proprii pui. Pentru reproducere urca spre izvorul paraielor toamna,
infruntand cascade si bolovani. Icrele le depun cand apa se raceste, din octombrie pana in decembrie.
In tara noastra exista in Siret, de la izvoare pana la Luncavat, in bazinul Bistritei, de la Dorna pana la Tarcau, in toate
raurile din Carpatii Meridionali, in Somesul Rece, Somesul Cald, Cibin si Timis.
Este prezent si in lacurile de munte din Retezat (Zanoaga si Bucura).

Pastravul curcubeu (Salmo iridaeus girderi)

Face parte din familia Salmonide, avand denumirea populara de curcubeu sau venetic.
Raspandire pe glob: In raurile din Europa si din vestul S.U.A.
Raspandire in Romania: In apele de munte (Valea Stanii, Teleajan, Valea Azugii, Trotus, Somesul Rece).
Caracteristici principale:
Dimensiuni: asemanatoare cu ale pastravului indigen de rau.
Aspect: Corpul este ca un fus turtit lateral, cu solzii mai mari decat la pastravul indigen. Spinarea este gri - albastruie,
flancurile arginii si burta alba. Pe corp are pete mici, cafenii, incercuite cu alb. Pe flancuri se intinde cate o dunga roscat-sidefie
cu nuante in culorile curcubeului.
Mod de viata: Este mai putin pretentius decat pastravul indigen in privinta calitatii apei, acest pastrav pare adaptat
apelor ceva mai opace; linia laterala bine dezvoltata dovedeste ca poate vana excelent in orice conditii de visibilitate, avantaj
pentru pescari, care profita de o apa putin tulbure pentru a prinde curcubeu.
Se hraneste cu: insecte, crustacee, pesti mici.
 Pescuitul sportiv: Este permis numai cu momeli artificiale la toate salmonidele. Se practica pescuitul cu lanseta cu
lingurita rotativa mica argintie sau aurie. Cea mai pasionanta metoda este cea cu musca artificiala, care cere o mare la alegere
si aruncare.
Valoare gastronomica: Carne foarte gustoasa.
Dimensiunea minima legala: 25 cm.
Pastravul indigen (Salmo trutta fario)
Pastravul indigen sau Salmo trutta fario face parte din familia salmonide. Denumire populara este pastrav de munte,
pastrau, pastrug, patatul. Raspandire pe glob: In toate apele din zona de munte ale Europei. Raspandire in Romania: In toate
raurile de munte, in cateva lacuri naturale (Rosu, Calcescu, Balea, Ana), lacurile de baraj populate.
Caracteristici principale: se intalneste in rauri (lungime 23 cm - greutate 150g; exceptional 700 - 800g); in lacuri
(lungime - 23 cm, 70 cm exceptional; greutate 150g, exceptional 5kg ).
Are corp zvelt musculos, gura mare cu dinti ascutiti, solzi mici. Coloritul indigenului, surprinzator de placut,variaza in
functie de conditiile locului, de naturafundului apei, de flora submersa, limpezimea apei, si luminozitatea albiei. La prima vedere
culorile predomonante sunt brun-masliniul pe spate, coborand in grade spre alb-murdar pe flancuri si pantec, stropit de o
puzderie de pete, aproape negre, intre care clipesc stelute cu alb-galbui. Daca in albiile pietroase, scaldate de lumina, paleta de
culori trece de la verde-masliniu spre auriu, in zonele adanci si umbrite pastravul are straie inchise, batand spre brun negricios
pe spate.
Mod de viata: Traieste in zona superioara a apelor curgatoare, fiind o specie iubitoare de ape limpezi, bogate in oxigen
dizolvat, apa a caraor temperatuta nu depaseste 18°C, nici in perioadele cele mai calde. Il intalnim in raurile de munte de la
cateva sute de metrii pana peste 2000m. In mod natural, locul de panda si vanatoare nu se schimba decat in perioadele de
viituri, cand pastravii sunt purtati la vale de forta curentului, ori toamna, cand are loc bataia si pestii cauta locurile mai ferite, cu
apa limpede si fund nisipos sau acoperite cu pietris fin.
Se hraneste cu: insecte, crustacee, pesti mici (chiar si propriile progenituri).
Pescuitul sportiv: Este permis numai cu momeli artificiale la toate salmonidele. Se practica pescuitul cu lanseta cu
lingurita rotativa mica argintie sau aurie. Cea mai pasionanta metoda este cea cu mucsa artificiala, care cere o mare la alegere
si aruncare.
Valoare gastronomica: Este considerat a fi printre cei mai gustosi pesti.
Dimensiunea minima legala: 20 cm.
 

Duminică, 15 Iunie 2008 08:54

Pastravul curcubeu Onchorhynchus Mykiss Walbaum (Salmo gairdneri irideus) se

caracterizeaza prin calitati valorose precum rezistenta deosebita la imbolnaviri, o mare
adaptabilitate la influenta factorilor de mediu si o deosebita capacitate de valorificare a
furajelor prin obtinerea unor sporuri importante de carne, intr-o perioada scurta de timp.
Se hraneste cand temperatura apei are intre 10 si 19 grade C. In conditiile optime de
temperatura si printr-o hranire permanenta, cu ratii calculate (furaje granulate de calitate
foarte buna), in functie de greutatea lotului de pesti, pastravul curcubeu poate ajunge la
greutate de 250-300 grame intr-o perioada de 11-13 luni, dupa care se poate livra
 Reproductia
Maturitatea sexuala este de 4 ani la femela si de 3 ani la massculi. Reproductia are
loc in lunile martie si aprilie, in functie de temperatura apei din pastravarii. Dupa varsta de 2
ani, pastravii reproducatori sunt hraniti diferentiat fata de cei destinati pentru consum.
La transportul icrelor, acestea se expediaza embrionate cu 8-10 zile inainte de
eclozare, ambalate in baxuri termoizolante, cu cantitatea de 100 000 icre protejate antisoc,
avand asigurate temperatura si umiditatea cu gheata lamelara, care are un punct de topire
mai bun decat cea obisnuita. Daca icrele se transporta in baxuri nedesfacute nu sunt cerinte
speciale in timpul transportului care va dura cel mult pana la 48 de ore.
Cand se transporta un numar mai mic de icre, neambalate in baxul originar, se poate
folosi mijloace clasice precum termosuri. Intr-un termos de 2 litri se transporta 10 000 de icre
care se completeaza cu 0,3 litri de apa avand aceiasi temperatura cu icrele, pentru a evita
socul termic (anafilatic). Daca apa potabila este tratata, se va utiliza numai dupa ce ce a stat
intr-un vas descoperit cel putin 24 de ore, pentru evaporarea clorului. Termosul cu icre si apa
se va completa cu 1-2 cuburi de gheata, pentru ca temperatura sa nu depaseasca 5-6 grade
C. Apa din termos va avea aceeasi temperatura cu apa din incubatorul unde se introduc
icrele, prin stropirea acestora cu apa de la sursa de alimentare a incubatorului la intervale de
2-3 minute, timp de 30 de minute.
Temperatura din incubator (clocitoare), nu trebuie sa fie sub 5 grade C, fiindca
embrionii, larvele, alevinii pot muri. Fiecare icubator va primii 10 000 icre embrionate, debitul
apei fiind de 6 l/minut. Dupa 6-7 zile are loc eclozarea icrelor. Din acest moment debitul apei
se va dubla la 12 litri/minut, iar cutia interioara a incubatorului se va impinge spre evacuare.
Resorbtia sacului vitelin in functia de temperatura apei se va realiza in circa 18-28 de zile.
Dupa resorbtia sacului vitelin, puietii vor fi trecuti in troci, unde in prima luna, vor sta avand
densitati de 10 000 puieti/mp de troaca. In a doua luna, in troaca debitul apei va de 60
l/minut.
Hranirea puietilor
Hranirea puietilor trebuie sa inceapa dupa resorbtia completa a sacului vitelin, la toti
alevinii din incubator. Este obligatoriu ca puietii sa consume in prima perioada de hranire (12-
14 zile) retetele cu granulatie si particularitatile corespunzatore, urmand ca in etapele
urmatoare de crestere, sa primeasca furaje de o calitate foarte buna, corespunzatoare
cerintelor fiecarei categorii de varsta. Primele doua luni de hranire ale puietilor, au o influenta
hotaratoare asupra dezvoltari lor ulterioare.

Bazinele de crestere
Dupa doua luni de hranire, puietul se va transfera in bazine de crestre, intr-o densitate
stabilita in functie de debitul care poate fi asigurat in bazin si anume 30-60 l/minut la 10 000
puieti (in prima luna de crestere in bazin) si 60-120 l/min pentru 10 000 puieti (in a doua luna
de crestere si in continuare pentru inca doua luni). Apoi puietii vor fi trecuti in bazinele de
crestere pentru pastravul de consum in cantitate de circa 1kg/mp suprafata de baza.
 Debitul apei in bazinele de crestre trebuie sa atinga 0,3 l/metrupatrat in anul I si
0,5l/metru patrat in anul II. daca dorim material de reproducere, ponderea de peste in bazine
va fi de maxim 1 kg/mp, iar debitul apei de 1-1,2 l/minut/mp. Acesti pesti vor fi hraniti cu hrana
deosebita pentru reproducatori
Cresterea pastravului in captivitate
Sursa de apa
Este necesara o cantitate cat mai mare de apa,
rece, cu o temperatura cat
mai constanta, bogata în oxigen dizolvat, curata,
izvorand dintr-un bazin
impadurit cu cat mai putine exploatari si
continand în dilutie saruri
minerale nevatamatoare pestilor.
Temperatura si oxigenul dizolvat
Pastravii sunt pesti exigenti fata de temperatura
apei si continutul ei în
oxigen. Cu cat o apa este mai rece cu atat ea
are un continut mai mare în
oxigen dizolvat.
Se stie ca pastravii au un optim de dezvoltare
(hranire) cand temperatura
apei are o anumita valoare, aceasta variind de la
o specie la alta, astfel:
? pentru pastravul fantanel este de 12-14s C;
? pentru pastravul indigen este de 14-16s C;
? pentru pastravul curcubeu este de 15-19s C.
Pastravul curcubeu se hraneste pana la o
temperatura de 23s C, suportand si
o temperatura de 28s C, cu conditia ca apa sa
fie alimentata incontinuu.
Limita inferioara nu trebuie sa scada sub 5s C.
Pastravul indigen paraseste
raurile cu o temperatura ce depaseste 17s C,
preferand o apa mai rece,
iarna chiar pana la 0s C.
Ar fi ideal ca la o pastravarie apa sa fie cat mai
constanta si cuprinsa
intre 12 si 17s C, atat vara cat si iarna.
Este de retinut faptul ca, în conditiile tarii
noastre, o apa care
inregistreaza primavara temperaturi sub 5s C, nu
este indicata a fi
utilizata ca sursa de alimentare pentru
pastravariile de consum, indeosebi
în casa de incubatie a acestora. O apa rece, care
nu se incalzeste vara
peste 10-11s C, nu este indicata. Nici una care
inregistreaza temperaturi,
în lunile calde, peste 23s C.
Variatiile bruste de temperatura sunt foarte
daunatoare salmonidelor care
au o temperatura variabila cu 2-3s C mai mare
decat cea a mediului în care
traiesc. Puietii de o vara mor camd temperatura
apei se schimba cu 3-4s C,
iar pestii adulti cand temperatura inregistreaza
variatii bruste de 7-10s
C.
Temperatura apei influenteaza si perioada de
reproducere, aceasta avand loc
cand apa atinge valoarea temperaturii de 6-8s C.
Temperatura influenteaza si metabolisml
pastravului, cu cat aceasta este
mai ridicata cu atat acesta creste, necesitatea de
oxigen a pestelui creste
si ea, în timp ce continutul de oxigen din apa
scade.
La amplasarea unei pastravarii, sursa de apa sa
se verifice, din punct de
vedere termic, de-a lungul unui interval de minim
12 luni. Este indicata o
sursa de alimentare ale caror valori termice
maxime sa nu depaseasca cu mai
mult de 2s C valoarea temperaturiilor optime
date pentru fiecare specie.
Se considera buna pentru pastrav o apa în care
continutul normal de oxigen
nu scade sub 9 mg/l, ceea ce corespunde
temperaturii de 19-20s C si
respectiv în pastravariile de la munte 18-19s C.
De asemenea exista posibilitatea cresterii
continutului în oxigen dizolvat
si in apa bazinelor prin caderi artificiale, prin
amestecarea apei cu aerul
atmosferic cu ajutorul unor aparate electrice
denumite aeratoare, sau prin
mentinerea unor plante submerse care, ziua, cand
apa e mai calda,
elibereaza oxigen.
În general, apele noastre de munte sunt saturate
sau aproape saturate în
oxigen dizolvat (peste 10 mg/l).
Pe scara exigentei fata de continutul de oxigen
dizolvat se situeaza pe
locul intai pastravul indigen, urmat de fantanel,
lipan, lostrita, coregon,
ultimul fiind pastravul curcubeu.
Reactia apei (pH)
Cea mai buna apa pentru dezvoltarea
salmonidelor este cea cu pH neutru (7),
putand ajunge pana la alcalin (8). Un pH mai
mic de 6 sau cu valoare peste
8,5 este impropriu pentru salmonide, intrucat
slabeste organismul acestora
si-l expune la boli; pH-ul are valori mai mici
iarna decat vara, datorita
lipsei materiilor organice din apa în anotimpul
friguros.
Valoarea pH-ului se determina fie cu ajutorul
hartiei de turnesol, fie cu
ajutorul unor aparate numite pehametre.
Iata în continuare cum se stabileste valoarea pHului
cu ajutorul hartiei
de turnesol:
Se introduce o fasie de hartie indicatoare în apa;
se scoate si se compara
apoi dupa 2-3 minute cu scara culorilor de pe
capacul cutiei unde se afla
hartia. Culoarea rosu inchis sau deschis indica un
pH de 2-3, cea
galbena-portocalie pH 4, verde deschis pH 7,
verde inchis spre albastru pH
8, iar albastru 9.
În general apele de la noi au un pH cuprins
intre 7 si 8, cu exceptia
lacurilor alpine din masivele Fagaras, Retezat si
Rodna, unde pH-ul are o
valoare cuprinsa intre 6 si 7.
Alcalinitatea este data de continutul în calciu si
magneziu al unei ape
(primul fiind sub forma de bicarbonat de calciu)
si alte saruri alcaline.
Apele noastre de munte sunt în general slab
alcaline, avand o valoare a
alcalinitatii aproape de 0.
Duritatea unei ape este data si ea de continutul
de calciu si magneziu. Se
spune ca o apa este dura cand dizolva greu
sapunul si este slaba cand face
clabuci si fierbe cu usurinta legumele. Valoarea
duritatii se da în general
în grade germane, iar apele noastre de munte au
o valoare a duritatii
cuprinsa în general intre 2 si 15 grade germane.
Dioxidul de carbon nu este indicat în apele de
pastrav. O cantitae de 2
mg/l poate fi tolerata de pastrav. Este prezent in
cantitate mare în unele
izvoare. Poate fi eliminat din apa prin construirea
unor praguri pentru
caderea apei si inlocuirea lui cu oxigen preluat
de apa din aerul
atmosferic. Prezenta lui în apa care alimenteaza
casa incubatoare si
trocile cu puieti provoaca boala bulelor de gaz,
foarte periculoasa pentru
puieti.
Originea apei joaca si ea un rol important în
salmonicultura. Se utilizeaza
numai apele curgatoare, avand avanajul unui
continut bogat în oxigen si a
unei temperaturi ridicate iarna si scazute vara.
Este indicata utilizarea în pastravarii a apei
lacurilor de acumulare,
datorita unor calitati deosebite ale lor:
? au o temperatura relativ constanta, situata în
limitele normale de
dezvoltare a pastravului; nu coboara iarna sub 2-
4s C si nu urca vara peste
16s C;
? sunt mai bogate în oxigen dizolvat si în
saruri dizolvate;
? nu contin gaze nocive pentru pastrav, ca
dioxid de carbon si azotati sau
sulfati;
? asigura un debit constant si, în general, o
apa limpede.
Este necesara o a doua sursa de alimentare
pentru cazul în care apa lacului
este tulbure ca urmare a diferitelor lucrari de
intretinere a barajului.
Debitul este factorul care determina
productivitatea posibila la unitatea
de suprafata, indeoasebi în corelatie cu
temperatura apei.
O pastravarie nu se construieste acolo unde
debitul nu este constant pe tot
parcursul anului si nu este suficient pentru
realizarea productiei
calculate. Debitul va fi mai mare intr-o
pastravarie de consum si mai mic
în una de repopulare; mai mare atunci cand
temperaturile maxime se apropie
de valorile limita si mai mic cand temperaturile
apei sunt constante si în
limitele optimului de dezvoltare a salmonidelor.
La temperaturi sub 15s C, debitul necesar este
de circa 0,5-1 litru/minut
pentru 1 kg pastrav, iar la temperatura de 16-20s
C de circa 1-2
litri/minut. Cu cat temperatura este mai scazuta
cu atat debitul necesar
este mai mic (0,5 l/minut la temperatura de 7s C
pentru 1 kg pastrav).
Pentru puieti, cantitatile de apa necesare sunt
mai mari, consumul de
oxigen dizolvat al acestora fiind dublu fata de
greutate, în comparatie cu
pastravul adult. În general este necesar un debit
de 30-60 l/minut pentru
10000 puieti de 2-3 luni si dublu pentru puietii
pana în toamna.
Pentru canalul de alimentare sau pentru rau,
formula cea mai simpla de
masurare a debitului este: D = S × (V × 0,85),
în care:
S este suprafata sectiunii transversale;
V este viteza apei;
0,85 este coeficientul de frecare si respectiv,
reducere a vitezei.
Practic se procedeaza astfel:
? se masoara o lungime de 10 m de canal sau
rau cat mai regulat ca
sectiune;
? se ia din jumatate în jumatate sau din metru
în metru (pentru rau),
transversal, adancimea apei în cm; valorile se
aduna si se impart la
numarul masuratorilor; media obtinuta se
inmulteste apoi cu latimea apei în
cm;
? se da drumul la o sticluta plina pe jumatate
cu apa si se cronometreaza
în cat timp a parcurs cei 10 m. se impart cei 10
m la nr secundelor si se
obtine viteza în zecimi de metru pe secunda.
Aceasta se inmulteste apoi cu
0,85.
Cele doua cifre obtinute, respectiv suprafata
sectiunii în cm? si viteza în
m/sec, se inmultesc intre ele pentru a afla
debitul în litri pe secunda.
Limpiditatea
Pastravul necesita o apa cat mai limpede. Cu cat
sunt mai tineri cu atat
exigenta lor fata de apa limpede este mai mare.
Apa tulbure, indeosebi incarcata cu suspensii fine,
dauneaza icrelor prin
depunerea unui strat de mal care acopera
orificiul de respiratie al
acestora si le omoara prin asfixiere. Ea este cu
atat mai daunatoare cu cat
icrele se afla în stadiul premergator embrionarii.
Alevinii si puietii din troci si mai putin cei
trecuti în bazine,
inregistreaza un mare procent de mortalitate din
cauza apei tulburi de
primavara. Acest procent este deosebit de ridicat
daca în momentul
inceperii hranirii apa este tulbure.
Pentru evitarea acestor situatii este bine ca apa
ce alimenteaza casa
incubatoarelor, trocile si bazinele cu puieti sa fie
trecuta printr-un
bazin de decantare si prin filtru.
De aceea se pot utiliza asa numitele surse de
apa reocrene (izvoare) sau
limnocrene (paraie de munte curgatoare), care au
o limpiditate maxima si o
temperatura putin variabila. Trebuie retinut faptul
ca apa utilizata la
bazinele de consum sau reproducatori nu se trece
prin bazinul de decantare,
intrucat pentru a o limpezi cand este tulbure din
cauza ploilor, ar fi
necesar un bazin cu suprafata egala cu a intregii
pastravarii. Malul ce se
acumuleaza în bazine va fi curatat obligatoriu la
inventarul de primavara
si la cel de toamna si, dupa caz, atunci cand
bazinele s-au colmat intr-un
grad mai mare decat cel obisnuit (un strat mai
mare de 10 cm).

Un studiu efectuat in Europa arata ca pastravul este perceput ca bun pentru sanatate
omului pentruca este sarac in calorii, bogat in proteine, bogat in vitamine, bogat in fier, fosfor
si lecitina. Cresterea pastravului la scare mare i-si are radacinile in Danemarca, in 1930.
Se cunosc trei varietati de pastravi:
Pastravul curcubeu (Oncorhynchus mykiss gairdneri) este varietatea se preteaza cel mai
bine la cresterea intensiva. Cel mai mult se comercializeaza la greutate de 200-300 grame (pastravul
portie). Urmare a obtinerii de pastravi triploizi, astazi se produc pastravi de 2-3 kg.
Pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis) este o varietate care se preteaza la cresterea
intensiva, fiind mai sensibil la boli, necesitand densitati de crestere mai mici si avand performante de
crestere mai scazute.
Pastravul indigen (Salmo trutta) si care se creste doar pentru pipularea apelor de munte.
Marimea unei pastravarii depinde de posibilitatile financiare, de debitul de apa ce poate fi
asigurat si de modul de valorificare. Marime a difera de la cateva sute de kg/an la peste 1000 de
tone/an. In Europa sunt multe ferme de cresterea pastravului cu capacitati de peste 1000 de tone/an.
Productia minima, pentru o ferma de pastravi rentabila, trebuie sa fie de peste 10 tone/an. Pentru o
pensiune turistica de la munte se poate creste cateva sute de kilograme pentru a le oferii clientilor un
peastrav produs de dumneavoastra.
Lungimea retelei hidrografice a apelor de munte, propice pentru cresterea pastravilor, este de
peste 18.000 km, si ne ofera posibilitatea sa dezvoltam aceasta activitate.
In prezent este un deficit de peste pe piata interna. Deci cresteti pastravi. Intr-un viitor articol
vom prezenta tehnologia de cresterea a pastravului.