Cucoana Chirița este protagonistul din „ciclul Chirițelor” de Vasile Alecsandri, care

întrunește moravurile sociale și politice greșite ale secolului XIX. Acest personaj feminin este
caracterizat de parvenitism și snobism, având pretenții și obiceiuri împrumutate din cultura
occidentală.

În opinia mea, Chirița reprezintă un interesant personaj complex, a cărui atitudine

ipocrită, de fațadă este o oglindă a tipologiei umane, permanent existente în societate. Deși
trăsăturile sale nu o transformă într-un model, consider că aceasta posedă și calități, care nu ies cu
ușurință în evidență.

În primul rând, încercarea sa comică de a se asemăna cu modelul „nemțesc” al omului

civilizat este o reprezentare asemănătoare a vremurilor pe care le trăim. În repetate rânduri,
putem observa dorința sa de a prelua obiceiuri străine: Chirița călărește ca „la Ieș, la manejărie”,
îi promite fiului ei, Guliță, haine conform noii mode, fumează țigări asemenea bărbaților și, cel
mai interesant, poartă conversații în franceză cu profesorul personal, pe care îl derutează din
cauza numeroaselor sale traduceri libere.

Cu toate că, în zilele noastre, a călări sau a vorbi o limbă străină nu înseamnă a ne
introduce în rândurile înalte ale societății, și nouă ni se întâmplă adesea să ne schimbăm
comportamentul pentru a fi integrați și acceptați în diferite grupuri. De pildă, cunosc rude și
colegi care au apelat la viciul țigărilor, deși nu le aducea neapărată satisfacție, pentru a fi
remarcați de prietenii lor. Distructiv și de fațadă este, de asemenea, și obiceiul de a ne adapta
modelor care se nasc mereu. Eu însumi mă pot număra printre cei care, dorind să nu rămână
excluși sau priviți glacial, și-au schimbat într-o oarecare măsură stilul vestimentar.

În al doilea rând, înțelegând că plăcerea Chiriței de a-și însuși forțat obiceiurile vestice nu
este un defect personal, ci mai degrabă al societății, reiese faptul că aceasta are și calități ascunse.
Episodul lui Guliță călare și leșinul său scot la iveală dragostea maternă, imensă a Chiriței,
precum și dorința insistentă de a-l căsători cu Luluța, de a-i găsi fiului ei o parteneră de viață și
un rost. Mai mult, secvența „j'ai apprendé toute seulette le français” surprinde atât explicația
greșelilor sale de exprimare, cât și, având o deosebită importanță, perseverența femeii, pasiunea și
dedicarea ei în a se ridica singură la nivelul doamnelor de oraș.

Totodată, iubirea Chiriței față de ofițerul în care Leonaș este deghizat denotă sensibilitatea
și devotamentul ei, fiindcă această dragoste nu este de complezență, ca la străini, ci pentru ea
capătă o adevărată seriozitate. Datorită acestor calități poate fi acest personaj considerat un
model, dar care este anulat de snobism, ipocrizie și parvenitism.

În concluzie, Chirița este o femeie interesantă, plină de trăsături pe care nu ezită să și le

manifeste de-a lungul operei. Ea reprezintă un exemplu valabil și astăzi, care, deși este dominat
de obiceiuri greșit împrumutate, își risipește adevăratele valori.