Chirita in provincie,Vasile Alecsandri

= text reprezentativ pentru perioada pasoptista=

Vasile Alecsandri ramane considerat parintele genului dramatic romanesc, ca
autor de comedii, vodeviluri, feerii si drame, dar si ca director, pentru o perioada de
timp, a Teatrului National din Iasi, care astazi ii poarta numele.

Titlul comediei ”Chirita in provincie” asaza in prim-plan numele

personajului feminin central, Chirita , substantivul “chiria” provenind din limba
greaca, unde poate fi tradus fie prin “doamna” , fie prin “dumnezeiesc”, sau ”divin”.
Personajul intruchipeaza tipul parvenitei care viseaza sa urce pe treapta sociala ,
arzand etapele, pentru a accede la ceea ce ea insasi numeste “zăhărîtă viaţă”, ca
viitore sotie de ispravnic “cu jandari la poartă şi-n coadă”.Aflata departe de saloanele
, parcurile , sau teatrul Iasiului, sau ale Parisului, Chirita simte ca nu se poate face
remarcata ca boieroica scapatata-„ destul am mocnit la tara ...Ian sa ma fantaxasc si
eu prin targ ca altele… de acum sa videti bontonuri!”.Intr-un cuvant valiza cum ar fi
„a se fantaxa”, sunt topite prin comic de limbaj cel putin alte trei cuvinte, care
traseaza dominantele de caracter ale eroinei lui Alecsandri-„a se fandosi”, „fantezie”
si „fandaxie”, altfel spus, aspiratiile Chiritei nu sunt deloc modeste.

Plecand de la semnificatiile titlului , este usor de intuit tema acestei

comedii .Textul arunca o privire critica asupra vietii sociale din Moldova sec. al-
XIX-lea, in care idealurile revolutiei de la 1848 se vad confiscate de o clasa politica
alcatuita din oportunisti , oameni mediocri, precum Grigore Barzoi. Pentru ca
caricaturiza lipsa oricaror merite ale celor care s-au grabit sa-si croiasca drum la
putere, dupa revolutie, autorul șarjeaza intr-o fraza epocala pierderile familiei Barzoi
din anul de gratie 1848- „le murise o vaca„”, Barzoi „suferise de friguri”, iar pe
Chirita „o duruse o masea, pe care si-a scos-o”. Aceasta este semnificatia morala si
emotionala a anului mentionat, in amintirea Chiritei, ceea ce nu o impiedica insa sa
sustina totusi ca si Barzoi „are drituri, doar a tremurat de frica la 48”. Toate
privilegiile de care se bucura cei precum Chirita au fost posibile insa cu sacrificii
foarte mari ale altor oameni, care au cunoscut fie exilul, fie inchisoarea, fie dizgratia,
saracia si boala. Puterea este preluata de oameni lipsiti de viziune , cu conceptii
invechite , arivisti , corupti , care au un singur crez: “peșcheșul” , recunoscut drept “
obiceiul pamantului “.
 Cand primeste ispravnicia, in ignoranta-i caracteristica, Barzoi scrie cu
emfaza Chiritei ”Neamul nostru s-o innaltat! Ie-o pe-acolo cam pe mare cu megiesii
!”, iar sub pavaza Chiritei, care are nevoie de rochii, Havane, lectii de echitatie si de
franceza, ori de voiaje la Paris, Barzoi va guverna dupa legea ploconului si a
favorurilor ilicite- capatani de zahar, pastravi, dar mai ales sume consistente de bani
pe un curcan care imbatraneste in vanzari ritualice, pentru servicii facute cetatenilor
de rand.
Aceasta tară a vietii politice romanesti reprezinta o mostenire din timpul
domniilor fanariote si a dominatiilor otoamne , despre aparatul administrativ al
Tarilor Romane putandu-se spune ca ramane cu radacinile , in lumea Orientului ,
visand insa neputincios la prosperitatea si modernitatea Occidentului . Spre
exemplu, cand se simte nenorocoasa , Chirita s-ar duce pana la „ Ierusalim cu traista-
n cap”, ca sa se pocaiasca, pentru pacatele si ereziile lumii moderne, occidentale, de
care se contaminase (libertinismul, fumatul, echitatia, frivolitatea, flirtul cu barbati
mai tineri), iar cand se simte binecuvantata, cu copiii in afara oricarui pericol, “ ar
dura un voaiaj la Paris “.
Astfel guvernata , societatea romanesca arata de la distanta ca are prioritati
gresite, iar in acest sens devine importanta impresia pe care si-o face despre romani
o persoana precum Şarl, care are ca termen de comparatie orasele si civilizatiile vest-
europene. Felul in care ii descrie pe iesieni este de un comic burlesc. Snobi din fire,
iesenii imbratisasera repede activitati culturale de inalta tinuta, precum teatrul si
opera,insa neavand drumuri pietruite si canalizare , framanta noroaiele orasului,
imbracati elegant inspre aceste institutii :” toti iesenii s-o facut bulanjeri….plamadesc
glodul iarna, ca sa-l inghita vara “.
Subiectul piesei , care are doar doua acte, este unul destul de simplu: o
familie de boieri moldoveni scapatati, din provincie, fac eforturi epuizante pentru a-
si spori averea, planuind o ascensiune a capului familiei in functia de ispravnic si o
casatorie a lui Gulita , mezinul familiei, un tanar cu o infantilitate agasanta, cu
verisoara sa , Luluta, orfana de mama, dar care avea o zestre considerabila.

Egoismul cu care batranii isi propun sa controleze vietile tinerilor aminteste

de comedia “Avarul” a lui Moliere, fiind reprezentativ si pentru viata social-politica,
unde seniorii se agata de averi si putere, nepermitand celor tineri sa dea societatii o
configuratie moderna.
Aceasta rivalitate dintre generatii este concentrata in conflictul dintre Leonas
si Barzoi, care va fi nevoit sa renunte la ispravnicie in favoarea tanarului.
 Leonas reuseste sa zadarniceasca planurile Chiritei de a se imbogati prin
adoptarea Lulutei si de a deveni ispravniceasa, dejucand si dezamorsand ambitiile
de “ armazoanca “(femeie-razboinica) ale boieroicei .
Travestit in ofiter , in vizitiu si in actrita , Leonas o salveaza pe Luluta de la
casatoria cu Gulita ,si, apeland la santaj ,il opreste pe Barzoi din ascesnsiunea sa spre
ispravnicie si o demasca si pe Chirita, careia huzurul ii trezise pofta de a cocheta
chiar cu el, in postura de ofiter galant, bine educat, cu maniera si mult mai tanar
decat Barzoi.
Finalul piesei de teatru este unul optimist si moralizator, sotii Barzoi sunt
nevoiti sa cedeze locul in inalta societate tinerilor, pe care ii si cununa, ca mesaj al
autorului cum ca tanara generatie trebuie lasata sa-si implineasca libera visele.
Personajul feminin central al piesei este surprins in ipostaza nevestei cu
porniri despotice ,a femeii cu inclinatii de curtezana, dar mai ales a parvenitei si a
oportunistei.
Privita insa cu alti ochi, decat am fi tentati sa o facem la prima vedere,
Chirita este si altceva decat o suma de incultura, provincialism, snobism si
obraznicie. Concret, construita in antiteza cu Barzoi caruia ii „sade rugina de-o palma
pe greaban” , Chirita este ca femeie, mai deschisa la nou , mai dornica de emancipare
si mai atasata de ideea de a fi fericita in viata, decat sotul ei .
Barzoi nu agreeaza schimbarile din stilul de viata al familiei impuse de Chirita, semn
ca este un conservator, un traditionalist, un om cu vederi inguste. Si mai interesant
devine din acest punct de vedere faptul ca ,intr-un secol al-XIX-lea
moldovenesc,intr-o societate guvernata exclusiv de barbati si in care femeia nu are
acces la multe domenii de viata sociala, aceasta reuseste sa declanseze si sa sustina,
chiar daca si cu erori, o miscare de emancipare, de modernizare a societatii.
In contrast cu Barzoi care detesta “straiele stramte nemtesti “ sau mancarurile
fine , europene , pe baza de sosuri albe sau de tomate (“blanmanjale” si “ bulionuri”),
mult mai dietetice decat cele grecesti, turcesti ori rusesti ,ori care nu apreciaza
obiceiul spalatului pe dinti, dupa masa, sau ora de masa fixa, Chirita, fara a fi
neaparat o vizionara , face eforturi sa schimbe stilul de viata al familiei, asezonandu-
l manierelor lumii civilizate.
Tot personajul feminin al piesei este cel care hotaraste ca sluga sa aduca
plicurile pe o tava , ca Gulita sa ia lectii de franceza, sau ca familia sa mearga in
timpul liber la teatru sau la opera .
Idealurile de viata ale Chiritei, care nu face parte din boierimea de vita
veche , redau la scara redusa , destinul tuturor natiunilor si cercurilor sociale
marginase care sufera de complexul provincialismului .
 Cine este din provincie va face eforturi sa urmeze modelele dictate de centru ,
chiar daca nu le inteleg si trebuie sa le mimeze cu pretul pierderii propriei identitati.
Foarte comica ramane din acest punct de vedere scena in care Chirita aplica
un test de limba franceza lui Gulita, iar primele cuvintele care ii vin in minte
(„furculita”,„friptura”, „invartita”), o tradeaza, deoarece fac trimitere, invariabil, la
pasiunea pentru mancare, petreceri, viata sociala si reuniuni , a personajului in
discutie.
Daca “asa e moda la Ieş” atunci, dintr-o gospodina de rand harnica , priceputa
si energica , si dintr-o mama dedicata copiilor ei, Chirita isi propune sa devina
eleganta, cocheta, nelipsita de la teatru, fumatoare sau priceputa in arta calariei ,
lasand treburile casei in grija Saftei, cumnata sa.
In egoismul sau, nu este capabila sa inteleaga ca acum era randul uneia ca
Luluta sa se bucure de viata si alege sa o eclipseze prin vulgaritate si frivolitate,
defecte pe care i le va demasca insa , Leonas.

Trasaturi ale stilului, tipuri de comic

Comicul de caracter este sustinut in special de membrii familiei personajului

feminin, prin contrastul intre valorile la care aspira si zestrea lor morala si culturala
foarte saraca.Chirita aspira la statutul de aristocrata cu gusturi culturale rafinate,
ramanand in fond o femeie simpla, fara spirit critic, pripita in imbratisarea unor
modele care nu o avantajeaza ca varsta si statut social.Prin toate acestea, Chirita
contrasteaza evident cu Luluta, o tanara cu adevarat sensibila si rafinata, sincera, sau
cu Safta, care nu se dezice de la vechile ocupatii casnice, cum ar fi facutul
dulceturilor. Gulita cauta sa se impuna ca pretendent la mana unei domnisoare, insa e
ironizat de acesta pentru infantilitatea pe care o are, pentru docilitatea in raport cu
mama sa si pentru incapacitatea sa innascuta pentru vreo afectiune amoroasa.Barzoi,
cu rigiditatea, comoditatea si inflexibilitatea, sa il pune in lumina pe Leonas, cu care
este construit in antiteza.
Comicul de situatie
Apeland la travesti, imbroglio(incurcatura) si qui pro quo(cineva luat drept
altcineva), autorul creeaza situatii comice banale, care amintesc de farsa clasica. Nu
lipsesc nici gagurile, cum ar fi scena in care Chirita descrie durerile provocate de
„busaturile” suferite in orele de echitatie, scena in care ”usurica ca o pana” ,
„armazoanca” , intoarsa la mosie, se cazneste sa descalice, spre groaza celor iesiti sa
o intampine, sau scena caderii de pe cal a mezinului. Comice sunt si scenele narate de
Barzoi, in care se plange ca incurca paharul cu apa calduta adus la masa pentru
clatirea dintilor, cu cel de apa rece, scenele in care Gulita face curte Lulutei, care se
preface nebuna pentru a-l tine la distanta, sau scenele in care Leonas o „flatariseste”
pe ”sentimentabila ” Chirita , relatandu-i vise si fantezii , in care, chipurile, in
gradini edenice, pasari maiastre ii ciripesc numele.
In ceea ce priveste comicul de nume, in afara numelui protagonistei, cand
ciripit prelung “Chiiirrriitttaa”, de pasarile fermecate din visul lui Leonas, cand
derivat cu sufix augmentativ de acelasi Leonas „Chirotoaie”, foarte comice raman si
numele mezinului familiei ,Gulita , pronuntat cand “Gurgulita “, cand
“Gugulita” ,precum si numele profesorului de limba franceza al casei, ortografiat
dupa “legile fonetice moldovenesti “, adica scris cum se pronunta “Șarl”, cuvant care
aduce aminte de substantivul comun cu care moldovenii numesc animalele de
companie pe care le lasi sa ti se pripaseasca pe langa casa ,un strain tolerat(“franțuz
stropșât)” fara sa-ti aduca vreun mare folos. Intentia dramaturgului este de a sublinia
faptul ca in aceste familii, valoare autentica a unei culturi si civilizatii evoluate nu va
fi cu adevarat apreciata vreodata, limba straina ramanand un pasaport al acestora
pentru lumea saloanelor si a vietii lipsite de griji materiale.
Savuros ramane insa comicul de limbaj care completeaza si coloreaza
situatiile comice din piesa si devoaleaza comicul de caracter.
Personajele asociaza in acelasi enunt cuvinte frantuzesti cu expresii neaose
romanesti (“j’apprende tout seullet le francais…pre legea mea “), deformeaza cuvinte
romanesti, prin atasarea de sufixe specifice limbii franceze (“furculision
“,”fripturision “”invartision”, „gogomanition”),traduc cuvant cu cuvant expresii din
limba romana in limba franceza, spre disperarea lui Sarl, (“boire une cigare “, “pour
les fleures de coucu “, “tambur d’instruction”), pronunta gresit cuvinte neologice
(“sade toata ziua pe tandur la tauleta si din blanmanjale nu ma mai slabeste “) , sau
comit confuzii lingvistice (“ils sont de minune …cigars de Halva”), ori incep isi
incep comunicarea cu fraze uzuale din franceza,dar le incheie cu termeni romanesti ,
care din pacate, nu au aceeasi radacina latineasca cu echivalentele lor din franceza.
Neavand un vocabular bogat ca vorbitoare de conjunctura a limbii franceze, Chiritei
ii lipseste un adjectiv precum ”content”, iar intrebarea ei ajunge sa sune astfel- „est-
ce-que vou etes ….multamit de Gulita?”

Concluzie
Desi modesta poate astazi, in materie de nastere , amplificare si sustinere a
conflictului,ori a comicului, desi pusa poate in umbra de creatiile unui dramaturg de
mai tarziu precum Caragiale, piesa lui Alecsandri ramane un text literar valoros si
din alte puncte de vedere.
 Mai intai, pentru a putea aprecia la justa valoare adancimea caracterelor
caragieliene de mai tarziu, avem nevoie de caracterele lui Alecsandri, pentru a
masura distanta valorica parcursa in doar cateva zeci de ani de la un Leonas, la un
Tipatescu, de la un Barzoi, la un Zaharia Trahanache, sau de la o Chirita ori o
Luluta, la o Zoe Trahanache de mai tarziu.
Mai apoi, daca noi toti ca romani, vrem sa ne cunostem cu adevarat iluminarile
si„ ereziile” trecutului ,incat sa invatam din ele, atunci, aceste personaje raman
capitale ca exemple de psihologie romanesca si moldoveneasca expusa la snobism si
superficialitate, pe fondul unui complex sau altul de inferioritate si provincialism -
„Credeti-mi mie, cei multi in lume/ Fie din Londra sau din Focseni,/Fie cu stare, cu
rang, cu nume/Joc ades roluri de comedieni./ Cela ce striga ca tara piere/Pan ce apuca
vreun ciolan/Si, cat il roade, sta in tacere…/Cine nu-l stie ca-I comedian?/Cel care
vecinic se tot faleste…/Ca-I de neam nobil cat un sultan…/Si-n fapta-i neamul si-l
necinsteste…/Ii prost sarmanul! Prost comedian!.../Celui qui tourne cum bate vantul,/
Fiind azi jidov, maini moldovan/Est un... non trouve au juste cuvântul/Une
girouette... un comedian./Cela ce caut-o zestre mare,/Deși el poate nu face-un ban,/Și
zice fetei că-i dragă tare.../Are iubire de comedian./Cel care jacaș fiind de moarte/A
luat pielea de pe sărman.../De-l vezi deodată blând, smerit foarte.../Să fugi de dânsul,
că-i comedian./Astfel e lumea... o comedie!..”