Credinta lucrătoare în iubire

-eseu-

În vremea Sfântul Apostol Pavel, la începutul creştinismului, erau unii care

susţineau că cineva care nefiind evreu, neavând Legea lui Moise, vrea să devină
creştin, trebuia să împlinească nişte lucruri hotărâte în Legea cea veche şi să treacă
întâi prin Legea cea veche şi apoi să ajungă în creştinism. Sfântul Apostol Pavel
însă a susţinut în toată vremea că cineva care vrea să devină creştin poate să devină
creştin şi chiar trebuie să devină creştin tară să treacă prin Legea lui Moise, pentru
că în Hristos avem totul. Cei care ziceau că un candidat la creştinism trebuie să
treacă întâi în Legea cea veche, să se taie împrejur dacă e bărbat, susţineau aceasta
cu toată hotărârea. Şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu”, pentru că în Hristos
avem şi tăiere împrejur, avem totul, nu ne mai trebuie nimic. Dacă avem credinţa
în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, credinţa aceasta este îndestulătoare pentru a ne
uni cu Domnul Hristos, şi unindu-ne cu Domnul Hristos, ne mântuim; avem parte
de lucrarea Domnului Hristos cea din noi, deci ne mântuim. Şi pentru că totuşi erau
şi unii nedumeriţi, care se frământau – aşa cum se frământă şi în vremea noastră
pentru anumite lucruri, că trebuie făcută aceasta, că trebuie făcută cealaltă, nişte
lucruri din afară, nu nişte lucruri interioare -Sfântul Apostol Pavel, în Epistola
către Galateni, unde se vede că erau nişte tulburări în privinţa aceasta, între altele a
scris aşa: „în Iisus Hristos, nici tăierea împrejur nu foloseşte la nimic, nici netăierea
împrejur, ci credinţa lucrătoare în iubire”.
„Credinţa lucrătoare în iubire”. Acest adevăr pe care l-a enunţat Sfântul Apostol
Pavel este un adevăr care ne interesează şi pe noi, pentru că în folosul tuturor e
necesară credinţa, dar credinţa trebuie să fie lucrătoare în iubire, că dacă nu aduce
iubire, singură nu poate să-l ajute pe om să se mântuiască, să scape de păcat.
 „Credinţa lucrătoare în iubire”, deci nici credinţa singură, nici iubirea singură, ci
credinţa lucrătoare în iubire, credinţa care aduce iubire, credinţa care face să se
desfăşoare în viaţa omului capacitatea iubitoare pe care Dumnezeu a pus-o în
sufletul omului. Deci orice om care vine în lumea aceasta vine şi cu capacitatea de
a iubi, cu putere iubitoare, cu facultatea de a iubi. Şi această putere iubitoare pe
care a pus-o Dumnezeu în fiinţa omului trebuie disciplinată, trebuie dirijată,
îndreptată şi trebuie întemeiată pe credinţă. Deci credinţă şi iubire; iubire şi
credinţă; credinţă lucrătoare în iubire, iubire izvorâtă din credinţă.
In istorisirea Sfântului Evanghelist Ioan în legătură cu cele petrecute cu femeia
samarineancă şi cu ceea ce a făcut femeia samarineancă, femeie care s-a întâlnit la
fântâna lui Iacob cu Domnul Hristos, e scris că oamenii din Sihar au mers să-L
vadă pe Domnul Hristos la fântâna lui Iacob, atenţionaţi fiind asupra prezenţei
Domnului Hristos de către femeia samarineancă. Femeia s-a întâlnit cu Domnul
Hristos la fântâna lui Iacob. Domnul Hristos i-a cerut apă; ea, în loc să-I dea apă,
şi-a arătat mirarea că Domnul Hristos, evreu fiind, cere de la ea apă; s-a înfiripat o
convorbire între femeia samarineancă şi Domnul Hristos şi până la urmă femeia şi-
a dat seama că în faţa ei e un ales al lui Dumnezeu şi a zis: „Doamne, văd că eşti
prooroc”. Şi după ce s-a încredinţat de aceasta, s-a dus şi le-a spus oamenilor din
Sihar: „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus mie toate”. Şi oamenii s-au dus să-L
vadă pe Domnul Hristos şi au crezut în El.