Cuvintele polisemantice 

sunt acele cuvinte care au două sau mai multe sensuri. (sens

de baza, sens secundar, sens figurat) Aproximativ 80% din lexicul activ sunt cuvinte
polisemantice.
Stabilirea calită ții de cuvâ nt polisemantic se face prin analiza comparată a contextelor în
care cuvâ ntul respectiv este folosit. Toate contextele distincte în care regă sim cuvâ ntul pot
atribui tot atâ tea sensuri distincte cuvâ ntului respectiv.
Spre exemplu, cuvinte precum gură, cap, mână, face, fi, lua au fiecare din ele peste zece
sensuri principale, că rora li se adaugă alte sensuri secundare.
În tabelul urmă tor sunt enumerate câ teva contexte în care apare cuvâ ntul
polisemantic cap și sensurile pe care le primește în aceste contexte.

Înțeles
parte a corpului uman sau animal
că pă tâ iul patului
Individ/de persoana
inteligent
viață
că petenie
margine de țară
nu-i nimic grav, nicio nenorocire
primul nume dintr-o listă de
persoane afișate în ordinea valorii
lor
a rezolva; a învinge
absolut nimic
loc de onoare la masă
dispozitiv de citire discuri
Context
Are un cap disproporționat de mare.
M-am lovit de capul patului.
Au primit câ te 100 de lei de cap.
Aceasta este o treabă care trebuie făcută cu cap.
Constantin Brâ ncoveanu a plătit cu capul pentru
îndră zneala de a se opune turcilor.
Avram Iancu a fost capul revoluționarilor din
Transilvania.
Eu locuiesc în celă lalt cap de țară.
Nu-i un cap de țară dacă economia nu crește câ t ne-
am așteptat.
El a fost cap de afiș la concertul de Cră ciun.
În cele din urmă i-am dat de cap exercițiului dificil.
Nu-i voi lă sa moștenire niciun cap de ață.
Am stat în capul mesei și m-am simțit important.
Capul magnetic a atins discul și a defectat hard-discul
computerului.
1. Def. Cuvintele polisemantice sunt cuvintele care au aceeași formă și sensuri diferite, dar
care (spre deosebire de omonime) derivă din același sens primar, la care se adaugă și
sesnurile secundare.

Astfel, vorbim de două sensuri ale cuvintelor:

a. sensul de bază al cuvâ ntului.
b. sensul secundar

După criteriul stilistic, vorbim despre:

a. sensul propriu; Focul din sobă mocnea.
b. sensul figurat; Nu putea să stă vilească focul din inimă.

A pus farfuria pe masă.

Nu a vrut să vină la masă pentru că nu îi este foame.

Nu cunoaște notele de pe portativ.

I-a ară tat mamei notele din carnet.

I-a intrat ceva în ochi.

A uitat un ochi de la aragaz aprins.

Nu-i mai tace gura.

A intrat în gura lupului.
A face – ,,a construi” – Ei fac o casă .
,,a rezolva” – Mihai a fă cut și această problemă .
,,a redacta, a compune” – Alina face compuneri frumoase.
,,a tricota” – Mama face un fular.
,,a valora, a costa” – Câ t face această bijuterie?
,,a merita” – Scump, dar face!