Sunteți pe pagina 1din 5

Tema 1

EVALUAREA a nouă idei din cartea Educație, școală și tradiții, (C. Cocan, 2016)

IDEEA EVALUAREA
Ideea nr.1. A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/ socială a vremii;
„În 1764, Maria Tereza dă o Întrucât se considera că un popor se răzvrătește împotriva stăpânilor din
patentă imperială, prin care se priicina faptului că nu este educat , era necesară înființarea unei astfel de
prevedea înființarea de școli de școli. Dar cel mai important este faptul că prin intermediul acestor școli s-a
nivel elementar, pentru grăniceri , realizat cultura de masa a timpului intr-o mare măsură, nici o altă
care să fie frecventate obligatoriu provincie romanească nereușind să ajungă la o astfel de performanță.
de către grănicerii români și B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și
membrii familiilor lor.”(C.Cocan, practicii privind educația;
cap. 3.4. Școlarizarea românilor Școlile grănicerești au realizat școlarizarea în masă a populației
grăniceri. „Școlile grănicerești grănicerești , fiind incluși tineri și adulți, băieți și fete , toate acestea în
tereziene”, pag.32.). ciuda caracterului limitat.
C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
Până la acea vreme, nici o altă „ stare socială” românească nu a fost așa de
școlarizată cum a fost cea a grănicerilor români din Transilvania. Astfel,
învățatul a devenit o tradiție pentru localnici, convingându-se de
binefacerile acestei școli.
D. Valoarea de sursă/ inspirație pentru pedagogii care au urmat autorului;
Această acțiune a Mariei Tereza, de a înființa școli de nivel elementar, dar
și multe alte idei despre învățământ sunt reluate de Paul Brusanowski în
lucrarea „ Învățământul confesional ortodox român din Transilvania între
anii 1848-1918. Între exigențele statului centralist și principiile autonomiei
bisericești”, din 2010
Ideea nr.2. A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/ socială a vremii;
„Tot datorită acestor școli, s-au Ajungând să înțeleagă rolul școlii în devenirea personală, dar și comunitară
format primii „intelectuali” ai și națională, numeroși grăniceri reușesc să deschidă școli personale din
zonei- subofițeri, învățători, banii fondului de montură.
preoți, avocați și ofițeri superiori- B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și
bineînțeles, prin completare de practicii privind educația;
studii!”. (C.Cocan, cap.3.4. . Prin intermediul formării primilor intelectuali s-a răspândit dorința de
Școlarizarea românilor grăniceri. educare a poporului, chiar noii intelectuali având un rol marcant in acest
„Școlile grănicerești tereziene”, sens, prin implementarea acestei idei de educare în conștiința poporului.
pag.35.). C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
Originalitatea constă tocmai în faptul că au luat pentru prima dată naștere
primii intelectuali ai zonei, fapt nemaiîntânlit până atunci.

Ideea nr.3. A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/ socială a vremii;


„Celor două forțe-„concepția Prin aderearea la Școala Ardeleană, grănicerii cei mai învățați se simțeau
despre viață a ciobanului mioritic” liberi și demni , sentiment ce le devine țel de viață dar și deviză pe
și „instrucția nemțească ” li se mai drapelul de luptă.
adaogă una de factură culturală: B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și
ideile propagate de Școala practicii privind educația;
Ardeleană, la care grănicerii Școala Ardeleană a contribuit intr-un mod marcant la emanciparea
români, știutori de carte, aderă.” ( spirituală și politică a românilor din Transilvania, dar și a celor de peste
C. Cocan, cap.4.3. Influențele munți. Ea a contribuit la renașterea virtuților ostășești pentru apărarea
Școlii Ardelene, pag. 40) națiunii, pentru apărarea limbii străbune și pentru unirea tuturor
românilor într-o singură țară.

C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;


Școala Ardeleană reprezintă prima mișcare de emancipare politico-socială
organizată, reprezentanții săi aducând argumente solide pentru a demonstra
că românii transilvăneni sunt descendenți ai romanilor din Dacia.
Ideea nr.4. A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/ socială a vremii;
„Educația religioasă era foarte Întrucât educația religioasă era considerată ca fiind o dimensiune de prim
puternică în sufletul militarilor- rang a ființei umane, era firesc să fie bine înrădacinată în sufletele
grăniceri. Această educație s-a grănicerilor, ea fiind prima latură a eduației și cea mai importantă la acea
reallizat pe fundamentul foarte vreme. Din punct de vedere informativ, educatia religioasă, se ocupă cu
solid al credinței lor creștine, care descifrarea și înțelegerea celor mai adânci sensuri ale existenței ființei
la acea dată se desfășura în cultul umane prin interiorizarea normelor religioase.
bisericii ortodoxe.” (C.Cocan, cap. B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și
4.4. Educația religioasă, pag. 40- practicii privind educația;
41). Noutatea acestei idei constă în faptul că pentru prima dată, prin
intermediul religiei, grănicerii învățau să se descopere pe ei înșiși, dar
învățau de asemenea și cum să respecte valorile fundamentale ale
umanității.
C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
Originalitatea constă în faptul că, față de educația morală care prevedea
respectarea unor reguli pe baza cărora se menținea bunăstarea
colectivității umane, educația religioasă, chiar dacă și ea prevedea
anumite virtuți, își propunea mult mai mult. Astfel, trăirile și sentimentele
resimțite prin intermediul acestei educații sunt mult mai puternice, mai
profunde, întrucât sunt clădite pe baza unei credințe în ceva ce nu se
vede, dar care se simte .
D. Valoarea de sursă/ inspirație pentru pedagogii care au urmat autorului;
Nenumărate alte idei despre educația religioasă sunt reluate de Paul
Brusanowski în lucrarea „ Învățământul confesional ortodox român din
Transilvania între anii 1848-1918. Între exigențele statului centralist și
principiile autonomiei bisericești”, din 2010.
Ideea nr.5. A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/ socială a vremii;
„Teama, de luptă armată a Chiar daca regimentele grănicerești au fost desființate, educarea a
românilor pentru eliberarea continuat și după acest eveniment, fiind o educație care a produs schimbări
națională și unirea lor în stat, radicale în conștiința individuală și colectivă și cuprinzând toți membrii comunității
determină noul guvern absolutist indiferent de vârsta, sex, apartenență religioasă sau statut social.
instaurat să desființeze B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și
regimentele grănicerești , în 1851, practicii privind educația;
„spre dauna întregului popor Toate achizițiile morale și psihice care s-au înrădăcinat în timp de aproape
român„ așa cum afirmă G. Barițiu. un secol de existență grănicerească s-au păstrat peste ani și s-au cultivat
(C. Cocan, cap. 4.5. Efectele „unei în tinerele generații care au urmat.
bune educații”, asimilate în C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
structura personalității, pag. 43).

Ideea nr.6. A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/ socială a vremii;


„O întreberare se ridică: „De ce au Această „redeșteptare” se datora tocmai educației de care au avut
luptat cu atâta curaj și posibilitatea să beneficieze acești oameni, educație care a născut
devotament acești oameni, caractere de excepție, capabile să descopere rădăcinile propriului trecut.
pentru interesele coroanei, față B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și
de care aveau motive de practicii privind educația;
răzvrătire?” Reputatul istoric citat Tot datorită educației de care au avut parte, chiar dacă aveau motive de
răspunde: „În acești oameni se răscoală împotriva conducerii, rațiunea dobândită în urma educației i-a
redeșteptaseră vituțile ostășești ajutat să înțeleagă faptul că nu luptau doar pentru binele coroanei ci
străbune, așa cum era scris în pentru binele lor, al tuturor.
deviza de pe drapelul lor: „Virtus C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
romana rediviva!” (C.Cocan, cap. Numeroase acțiuni eroice ale grănicerilor români au trecut din istorie,
4.5.2. Profilul moral și militar al devenind legende și dând naștere unor eroi precum: caporalul Ion Buta și
grănicerului român, pag. 45) colonelul David Urs.

Ideea nr.7. A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/ socială a vremii;


„Aristrocrația maghiară își Această luptă a românilor împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria s-a
realizează scopul: Dieta votează extins pe toate fronturile:în Dietă, dar și în memorii, de exemplu,
unirea Transilvaniei cu Ungaria și memoriul din 1866 care cuprindea 1494 de semnături trimise împăratului
cere recunoașterea imediată, a în adunări.
acesteia de către împărat” (C.
Cocan, cap.6.1 Contextul politic: B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și
dualismul austro-ungar, pag. 57) practicii privind educația;
Prin intermediul acestui fapt, noul este constituit de faptul că autonomia
care a durat sute de ani a Transilvaniei înceta brusc și dureros, Ungaria era
readusă în istorie după 326 de ani de inexistență statală.
C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
Practica școlară a vremii a fost și ea zguduită de aceste evenimente
întrucât era necesară rescrierea istoriei, atât a Transilvaniei, a întregii țări,
dar și a Ungariei deoarece era necesara introducerea acestor evenimente
in istoria celor dauă teritorii.

D. Valoarea de sursă/ inspirație pentru pedagogii care au urmat autorului;


Ideea este reluată și de alți autori atât români cât și străini.
Ideea nr.8. A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/ socială a vremii;
„Școlile grănicerești înființate și Școlile lui Urs au fost cele care au menținut viu spiritul național românesc,
conduse de David Urs au fost atât mai ales în contextul în care era plină politică de maghiarizare, din
de bine conturate, fiind ceea ce perioada dualismului austro-ungar.
azi numim „organizație B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și
personalizată”, încât ele au rămas practicii privind educația;
în memoria localnicilor cu Implementarea militarismului poilitic-național, a determinat formarea
denumirea de școlile lui David unor direcții de acțiuni educaționale care au oferit multă eficiență școlilor
Urs, sau direct, școlile lui Urs.” (C. lui Urs, dar și modernitate și chiar avangardă pedagogică.
Cocan, cap. 6.4. Trăsăturile C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
definitorii ale „școlilor lui Urs”, Școlile lui Urs erau foarte bine dotate, începând cu locurile de școală și
pag. 79.). terminând cu mijloacele de învățământ, toate aveau biblioteci, terenuri
arabile, livezi, dar foarte important dispuneau și de locuințe pentru
învățători.

Ideea nr.9. A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/ socială a vremii;


„Iar după lungi secole de Izbânda de la 1 Decembrie 1918 a venit ca un răspuns la crâncenele lupte
nedreptate și luptă continuă, pline ale poporului român, care nu a renunțat nicio clipa la țelul său, ca un
de jertfe materiale și umane , răspuns la arzătoarea dorință de a trăi într-o țară unită.
izbânda de la 1 Decembrie 1918 B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și
va realiza o „nouă graniță”, nu practicii privind educația;
numai culturală, ci și statală, dar Noutatea constă în faptul că pentru prima dată dupa atâția ani,se putea
nu pe vârful Carpaților, ci pe malul vorbi despre o Românie unită.
Tisei.”( C. Cocan, cap.6.5. C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
Realizările „școlilor lui Urs” , Unirea de la 1918 însemna din nou o rescrieire a istoriei, întrucât
pag.87.). evenimentele trebuiau consemnate pentru a ramâne veșnic în conștiința
poporului român.
D. Valoarea de sursă/ inspirație pentru pedagogii care au urmat autorului;
Despre ideea Marii uniri de la 1918 au scris nenumărați autori,
exemplificatoare în acest sens fiind lucrarea: „În jurul Marii uniri de la
1918” de Lucian Boia.

Tema 2

EVALUAREA a trei idei din cartea Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii de educație integrate,
(A.Gherguț, 2001)
IDEEA EVALUAREA
Ideea nr.1 A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/socială a vremii;
„Sub egida programului național Din punctul meu de vedere, aceste proiecte de promovare a educației
de integrare și reabilitare a integrate erau mai mult decât necesare pentru ca acești copii să nu se mai
copiilor cu deficiențe în/prin simtă marginalizați, inferiori și total față de ceilalți copii. Astfel, ei au
comunitate, începând cu anul posibilitatea să învețe alături de ceilalți copii în învățământul de masă.
școlar 1999-2000 au fost inițiate B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și practicii
opt proiecte de promovare a privind educația;
principiilor educației integrate în Noutatea constă tocmai în faptul că până atunci principiile educației
opt județe-pilot” (A. Gherguț, integrate nu erau promovate în școala de masă, iar de acum în acolo școala
cap.13 Integrarea și reabilitarea trebuia să se flexibilizeze.
copiilor cu deficiențe în/prin C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
comunitate, pag. 132.) Practica școlară a vremii avea nevoie neaparată de o astfel de schimbare
întrucât, la fel ca și ceilalți, și copiii cu deficiențe aveau nevoie de instrucție
într-un meiu în care să se simtă ocrotiți și la fel ca ceilalți. Noutatea nu îi
privea doar pe copii ci și pe dascali, care erau nevoiți să folosească noi
strategii pedagogice.
D. Valoarea de sursă/ inspirație pentru pedagogii care au urmat autorului;
Despre problematica copiilor cu cerințe educaționale speciale au mai scris
și alți nenumărați autori precu: Păunescu C., Mușu I. în lucrarea
Psihopedagogie specială integrată. Handicapul mintal. Handicapul
intelectual; Verza E.F. în lucrarea Introducere în psihopedagogia specială și
în asistența socială.
Ideea nr.2 A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/socială a vremii;
„Începând cu anul 1992, în Introducerea acestei programe a fost de mare ajutor în principal dascălilor,
procesul educațional-terapeutic care acum dispuneau de un „ghid” despre cum să-i educe pe copiii cu
din școlile pentru copiii cu cerințe deficiențe, ghid care cuprindea o arie de dezvoltare fizică, una de
educative speciale din țara dezvoltare perceptivă, una de dezvoltare intelectuală și una de dezvoltare
noastră, a fost introdusă personală și socială.
Programa de terapie B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și practicii
educațională complexă și privind educația;
integrală, organizată după
concepția modulară. Această Noutatea este reprezentată de faptul că aceste patru arii de dezvoltare
programă are ca punct de plecare reprezentau coordonatele majore ale educației speciale, ele formând un
un curriculum model pentru elevii curriculum pentru elevii cu diferite tipuri de deficiențe.
cu deficiențe intelectuale
elaborat de Carol Ouvry(1987), C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
structurat pe patru arii de
dezvoltare”. (A. Gherguț, cap 14 Programa de terapie a fost structurată pe cinci module: terapia cognivită,
Terapia educațională complexă terapia ocupațională și psihoterapia de expresie, terapia psihomotricității,
și integrată a copiilor cu cerințe autonomia personală și socială și ludoterapia.
educative speciale, pag.139).

Ideea nr.3 A. Valoarea ideii, ca răspuns la o necesitate școlară/socială a vremii;


„…profesorul, educatorul care
desfășoară activități cu elevii Această idee evidențiază faptul că profesorii erau nevoiți să se adapteze
deficienți sau cu cerințe speciale unor noi condiții și unor noi tehnici de educare pentru a-i face pe copiii
în educație trebuie să apeleze la deficienți sa se simtă speciali și unici.
toate tehnicile terapeutice care
utilizează actul însușirii B. Noutatea ideii pedagogice și contribuția la îmbogățirea teoriei și practicii
cunoștințelor și formării privind educația;
deprinderilor în sfera educației
intelectuale, pe cele care Noutatea era mai mare pentru dascăli decât pentru copiii deoarece ei sunt
utilizează mișcarea de factor cei nevoiți să se readapteze la noile cerințe educaționale.
terapeutic în sfera educației
fizice, iar artterapia si C. Originalitatea în cadrul practicii școlare ale vremii;
meloterapia să satisfacă Originalitatea este dată de faptul că invățătorul trebuie să valorifice
principiile educației estetice.” (A. tehnicile terapeutice în context educațional, în compație cu psihologul
Gherguț, cap.14 Terapia clinician sau școlar care desfășoară tehnicile terapeutice în rețeaua
educațională complexă și sanitară.
integrată a copiilor cu cerințe
educative speciale, pag.175).

S-ar putea să vă placă și