4

TEHNOLOGIA MANAGERIALĂ

În limba greacă cuvântul tekhne înseamnă “cum să faci”. Tehnologia

indică modul cum se realizează o anumită activitate sau totalitatea
cunoştinţelor despre metodele de transformare ale unor structuri. Termenul
a apărut în domeniul prelucrării structurii materialelor şi a migrat spre alte
structuri (apărând tehnologia învăţării, tehnologia cercetării, informaticii,
tehnologia managerială etc.) /1/. Tehnologia managerială reprezintă
totalitatea metodelor utilizate pentru adaptarea structurilor de conducere şi a
procesului managerial la noi realităţi, pentru realizarea scopului organizaţiei.
Tehnologia managerială depinde de principiile manageriale folosite,
ce se transformă în metode manageriale şi apoi în procedee (operaţii).

4.1. Principiile managementului

Principiul reprezintă totalitatea noţiunilor de bază pe care se

întemeiază o teorie ştiinţifică (în limba latină principium = început). El este
un punct de plecare, o bază fundamentală, o lege care nu admite abateri.
Caracteristicile unui principiu sunt: universalitatea (trebuie să derive din legi
ale universului), necesitatea şi primordialitatea.
Principiul este ca o busolă care indică direcţia în cazul unei dileme.
Chiar se vorbeşte de conducere pe baza principiilor (Principles Centered
Leadership – Stephen Covey, 1980). Principiile trebuie să devină pentru
organizaţie la fel de importante ca legile naturale, adică de la sine înţelese.
Ele se schimbă greu, acţionează obiectiv, arată viziunea şi direcţia.
Principiile universale sunt atemporale, invariabile şi guvernează existenţa.
Necunoaşterea şi nerespectarea lor duce la dezechilibru şi haos. Exemple de
principii:
1) principiul cauzalităţii: orice efect are o cauză. Cauzele uneori nu
se manifestă imediat pentru că sunt contracarate de alte cauze contradictorii,
care amână efectele. Cauzele care se manifestă imediat sunt mature;
44 INTRODUCERE ÎN MANAGEMENT

2) principiul interconexiunii: universul este o reţea dinamică de

evenimente corelate, nicio proprietate a reţelei nu este fundamentală. Toate
sunt legate de proprietăţile celorlalte părţi (filosofia Zen spune că dacă
atingi un fir de iarbă, este atinsă cea mai îndepărtată stea);
3) principiul moralităţii: morala reglează pe cale naturală raporturile
dintre instinct şi raţiune. Decizia etică nu este reflecţia liberă ci
recunoaşterea unei morale. Între femininul Yin şi masculinul Yang există şi
o a treia formă, echilibrul (Sattwa). Fiecare civilizaţie a avut propriile legi
morale: la creştini (Decalogul, Cele 10 porunci) se regăsesc în Biblie, la fel
erau în Codul lui Hammurabi (1700 î.Hr.), în Rig Veda, Coran (12 porunci),
în Torah, ele indicând un mod de comportament comun unei civilizaţii.
Fondatorii managementului ştiinţific au fost preocupaţi de definirea
principiilor ce există în acest domeniu. Astfel F. Taylor (în Principiile
managementului din 1911) a definit următoarele principii:
 unitatea de comandă – fiecare subordonat are un singur şef;
 identificarea legilor managementului prin studierea cunoştinţelor
tradiţionale din domeniu şi generalizarea concluziilor;
 selectarea ştiinţifică a personalului şi pregătirea lui;
 repartizarea egală a muncii în interiorul organizaţiei (diviziunea
muncii);
 managerii trebuie să conceapă procesele, operaţiile, iar
muncitorii trebuie să le execute;
 oamenii trebuie să coopereze în procesul muncii.
În acelaşi sens, H. Fayol a definit şi el câteva principii:
 diviziunea muncii – lucrările complexe se descompun în operaţii
omogene care sunt atribuite unor executanţi specializaţi;
 managerii trebuie să manifeste autoritate (să dea ordine) şi
responsabilitate (obligaţia de a îndeplini sarcinile);
 salariaţii trebuie să fie disciplinaţi, să respecte regulile din
organizaţie;
 să existe unitate de conducere (pentru un obiectiv există un
singur responsabil şi un singur plan);
 subordonarea intereselor individuale faţă de cele ale organizaţiei;
 salariile trebuie să fie satisfăcătoare atât pentru organizaţie cât şi
pentru salariaţi;
 structurile de conducere trebuie să fie piramidale, cu linii clare
de autoritate;
 centralizarea puterii la niveluri superioare din organizaţii;
 managerii trebuie să fie cinstiţi, drepţi, binevoitori;
 trebuie păstrată ordinea în organizaţie;
Tehnologia managerială 45

 stabilitatea personalului, fluctuaţia trebuie evitată;

 să se încurajeze iniţiativa;
 oamenii să fie de acord că trebuie dreptate şi echitate;
 oamenii să manifeste spirit de echipă, care duce la armonie şi
unitate în organizaţie.
Astăzi unele din aceste principii sunt depăşite datorită schimbărilor
de mediu, dar cele mai multe rămân valabile. În managementul contemporan
se permite şi dubla subordonare, se accentuează pe policalificare,
organizaţiile sunt mai puţin piramidale, are loc o descentralizare.
Au apărut însă şi principii manageriale noi: respectarea proceselor
naturale, adaptarea la mediu (teoria contingenţei), căutarea continuă a
eficienţei, apropierea conducerii de procesul de transformare din organizaţie,
supremaţia obiectivelor (de aici grija pentru stabilirea lor), asumarea unei
responsabilităţi sociale, participarea angajaţilor la procesul decizional,
motivarea oamenilor. Aceste principii pot fi enunţate astfel:
 concordanţa dintre sistemul de management şi mediul ambiant.
Organizaţia fiind un sistem deschis, sistemul de management trebuie să fie
corelat şi adaptat la mediul în care îşi desfăşoară activitatea. Există în acest
sens legea lui Ashby potrivit căreia “organizaţia trebuie să fie capabilă să
genereze orientarea cerută de răspunsuri la mediul în schimbare, pentru a-şi
menţine stabilitatea internă”;
 implicarea stakeholderilor în managementul organizaţiei.
Complexitatea şi dinamismul firmei, nivelul de pregătire al majorităţii
angajaţilor permit un management participativ. Acesta se reflectă în
documente precum statutul sau contractul de societate;
 motivarea stakeholderilor prin contractele de gainsharing
(participarea la beneficii);
 maximizarea rezultatelor organizaţiei pentru asigurarea unei
competitivităţi ridicate. Performanţa organizaţiei se măsoară prin
eficacitatea, eficienţa şi economicitatea ei. Eficacitatea măsoară îndeplinirea
obiectivelor propuse, eficienţa exprimă raportul dintre venituri şi cheltuielile
făcute, iar economicitatea eforturile făcute;
 concentrarea eforturilor pe obiectivele principale. Deoarece
resursele sunt limitate la un moment dat, ele trebuie să fie orientate spre
activităţile ce au un impact deosebit. Se cere concentrarea pe un număr mic
de produse şi pieţe care duc la venituri mari.
Alte principii sunt: cinstea, bunătatea, a fi persoană de încredere, a
acorda ajutor subordonaţilor.

Metoda reprezintă modul prin care se obţin rezultatele în procesul

de conducere, maniera în care se utilizează funcţiile manageriale, calea de
urmat (sau demersul făcut) pentru a realiza procesul managerial.
46 INTRODUCERE ÎN MANAGEMENT

În limba greacă, metai înseamnă după (înapoi), hodos înseamnă

drum (înainte), methodos înseamnă cale. Metoda este un mod de cercetare şi
de cunoaştere, dar şi un mod de transformare. În ştiinţă, metoda jalonează
calea dobândirii de cunoştinţe noi, iar în management indică modul cum
poate fi stabilită o structură nouă, un program după care se desfăşoară
acţiunile practice pentru a atinge un scop /5/.
Metodele cercetării ştiinţifice de exemplu sunt: observaţia,
experimentul, convorbirea (interviul), chestionarul, anchetele, cercetarea
biografică şi cercetarea bibliografică.
Există şi în domeniul metodelor o modă. O metaforă aseamănă
managerii cu un banc de peşti: ei se reped spre o metodă, după care brusc
cotesc cu 90 grade spre o alta.
În management metode sunt: managementul participativ,
managementul prin excepţii, managementul prin obiective, managementul
prin proiect, delegarea, managementul prin sistem, managementul prin bugete.
O metodă cuprinde procedee, instrumente, tehnici, reguli şi politici
(fig.4.1).
 Procedeul este succesiunea de operaţii necesare pentru culegerea
informaţiilor, analiza lor, elaborarea de variante, decizie, comunicare.
Astfel, analiza diagnostic sau analiza SWOT sunt procedee manageriale.
 Instrumentul este un mijloc care facilitează desfăşurarea
procesului de conducere. Asemenea instrumente sunt: planul, regulamentul
de organizare (ROF), regulamentul de ordine internă (ROI), contractele sau
diferiţi algoritmi.

Procesul Principii Metode

managerial manageriale manageriale
P-D-C-A

Procedee Instrumente Tehnici

manageriale manageriale manageriale Reguli

Fig. 4.1. Tehnologia managerială.

 Tehnica este un mijloc de operare pentru rezolvarea unor

probleme simple, care permite executarea unor operaţii sau lucrări.
Tehnologia managerială 47

Aplicarea unei tehnici depinde de experienţa, măiestria şi iscusinţa

managerului. Tehnicile privesc, de regulă, realizarea unor atribuţii sau
sarcini manageriale care revin unui manager sau unui grup de manageri.
Cele şapte instrumente statistice şi Cele şapte instrumente manageriale sunt
de fapt grupuri de tehnici. În management se folosesc tehnici economice
(actualizarea costului), matematice (determinarea drumului critic), juridice
(încheierea contractelor), statistice (Cele şapte instrumente statistice),
sociologice (determinarea nevoilor clienţilor), informatice, psihologice,
tehnologice etc. Printre tehnicile utilizate în management se regăsesc
cercetarea operaţională, simularea, stimularea creativităţii, graficul reţea,
graficul Gantt.
 Regulile sunt acţiuni recomandate, izvorâte din experienţa
managerială. Regula este o declaraţie care arată sau interzice o acţiune
(Nu mâncaţi la locul de muncă!). Regulile se stabilesc la începutul unui
proces pentru a obţine eficienţă, dar apoi au tendinţa de a deveni importante
în sine).
 Politica este o declaraţie care ghidează luarea deciziilor (Orice
marfă de care se plânge clientul trebuie primită înapoi).
Practica arată că în timp apare o uzură a metodelor manageriale
(obsolescenţa) şi din acest motiv ele trebuie schimbate (fig. 4.2).

Fig. 4.2. Obsolescenţa metodelor.

48 INTRODUCERE ÎN MANAGEMENT

4.2. Metode managerile

Tehnologia managerială include operaţiile necesare pentru realizarea

ciclului P-D-C-A: informarea, analiza, elaborarea variantelor, decizia,
comunicarea deciziei /2/.
Informarea se realizează prin perceperea unor semnale din mediul
în care omul îşi desfăşoară activitatea. Informaţia este un semnal care aduce
un plus de cunoaştere. Utilizarea informaţiei presupune ca semnalul să fie
prelucrat, adică să fie supus operaţiilor de filtrare, discriminare, stocare.
Analiza se face pentru a identifica semnificaţia informaţiei primite.
Analiza se realizează stabilind relaţiile dintre cauze şi efecte. Analiza
presupune existenţa unor metode specifice diferitelor activităţi din
organizaţie.
Elaborarea variantelor. Pentru acţiune se generează mai multe
moduri posibile de acţiune, fiecare variantă având unele consecinţe posibile.
Generarea variantelor implică creativitate.
Numărul variantelor elaborate depinde de:
 sinergie – ea depinde de capacitatea de a mobiliza resursele;
 experienţă – depinde de etapa în care se află organizaţia: fondare,
consolidare, dezvoltare;
 factorii exogeni – aceştia impulsionează sau limitează
creativitatea în management.
Variantele sunt evaluate prin modelare. Modelul reprezintă o
imagine simplificată a realităţii sau a unei secţiuni din realitate, dar definind
cel puţin un element caracteristic al ei.
Decizia reprezintă alegerea unei variante. Decizia se ia pe baza unei
strategii şi nu pe bază de preferinţe. Strategia reprezintă un set de reguli
folosite în decizie. Unele strategii se bazează pe optimizare, altele pe criterii
de satisfacţie.
Optimizarea caută cea mai bună variantă. Din punct de vedere
matematic, aceasta înseamnă căutarea variantei care conduce la valoarea
extremă a unei funcţii /3/. Optimizarea unui subsistem în detrimentul
sistemului constituie suboptimizare.
Satisfacţia caută soluţii care sunt acceptabile. Decizia se ia rareori
acolo unde există simultan autoritate, informaţii şi responsabilitate.
De regulă, în procesul decizional informaţia este trunchiată, subiectivă,
deformată. După cum aprecia Herbert Simon /4/, pentru o problemă nu se
pot genera toate variantele de soluţii, încât optimizarea nu oferă o încredere
absolută. Pentru obţinerea unui rezultat satisfăcător se procedează astfel:
prima alternativă identificată este imediat examinată pentru a se vedea dacă
Tehnologia managerială 49

ea satisface toate restricţiile. Dacă se întâmplă aşa, această alternativă este

acceptată în vederea implementării şi atunci este întreruptă atât căutarea cât
şi examinarea altor alternative. Dacă prima alternativă nu satisface toate
restricţiile, atunci se trece la identificarea şi examinarea altei alternative.
Procesul este repetat până când este găsită o altă alternativă decizională
satisfăcătoare. Matematic, căutarea unei decizii satisfăcătoare se poate face
prin stabilirea mai multor funcţii obiectiv, pentru fiecare identificându-se un
prag care trebuie să fie depăşit.

Comunicarea deciziei. Trecerea la acţiune nu se poate face decât

prin cunoaşterea deciziei. Importanţa comunicării creşte în condiţiile
funcţionării sistemelor complexe, în care se manifestă diferenţe între nodul
de decizie şi cel de execuţie. Un manager consumă între 50 şi 90% din timp
pentru comunicare, din acest motiv aceasta este o operaţie critică.