Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Suport de Curs Drept Constitutional ID
Suport de Curs Drept Constitutional ID
Andrei Muraru
DREPT CONSTITUŢIONAL
- suport de curs -
2020
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Drept constituţional
Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”
ISBN: 978-606-751-883-2
INTRODUCERE
5
Fiecare unitate este structurată la rândul ei, în aşa fel ca să cuprindă, pe lângă textul de
bază şi elemente grafice, teme de reflecţie, teste de autoevaluare, lucrări de verificare şi
bibliografie, toate acestea având menirea de a veni în sprijinul asimilării şi însuşirii
cunoştinţelor de bază de către studenţi.
Din punct de vedere grafic se respectă aceiaşi regulă: în partea stângă a paginii sunt
prezente casete de text ce conţin ideile principale, în partea dreaptă este textul de bază al
temei.
La sfârşitul anumitor unităţi de învăţare, studenţii vor găsi o temă de control, care
constituie evaluarea continuă. Evaluarea finală se face prin examen. Aprecierea nivelului de
pregătire a studentului, având ca bază cele două tipuri de evaluare, se stabileşte de către tutore
şi se anunţă la începutul anului.
Temele de control se transmit tutorelui prin prin intermediul platformei eLis, sectiunea
Teme online.
. Pentru o identificare corectă, acestea trebuie să conţină neapărat numele complet al
studentului şi denumirea modulului.
Timpul mediu necesar parcurgerii unei Unități de învățare este 2-3 ore.
Evaluarea studenților
6
CUPRINS
7.CETĂŢENIA ROMÂNĂ....................................................................................................................................54
7
SOCIETATE UMANĂ, STAT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL
CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢIA POLITICĂ
Unitatea de învăţare 1
SOCIETATE UMANĂ, STAT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI
INSTITUŢIA POLITICĂ
CUPRINS
8
1.1. Societatea umană
Societatea umană, care interesează, are multiple sensuri şi nu este o sumă aritmetică, ci un complex
de oameni, grupuri, stări, realităţi.
Deosebirile faţă de societatea animală constau în:
calitatea fiinţei umane de a fi conştientă (raţională) şi
caracterul său organizat.
Dintre structurile sale organizate, cea care s-a impus, este cea mai importantă şi rezistă este statul.
1.2. Statul
Accepţiunile
noţiunii de Statul este cea mai importantă instituţie (politică) a unei societăţi.
stat Este cunoscut sub două accepţiuni:
una largă, ca suma a trei elemente (teritoriu, populaţie şi suveranitate);
una restrânsă, ca formă organizată (instituţionalizată) a puterii politice (a poporului).
Este produsul istoriei societăţii umane, existând state feudale, capitaliste, socialiste.
Structurile şi funcţiile statului au evoluat, dar esenţa sa a rămas aceeaşi – o putere de comandă sau un
instrument de organizare a societăţii.
Statul are multiple funcţii (legislativă, executivă, jurisdicţională, interne, externe, economice, culturale etc.)
care şi ele au evoluat de-a lungul istoriei.
O problemă teoretică de mare importanţă este legitimitatea statului – statul este rezultatul convenţiei
sociale (un rău necesar).
Statul este o persoană juridică în raporturile juridice în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect
de drepturi şi obligaţii.
1.3. Dreptul
9
drept privat (dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii etc.) reprezintă un ansamblu de
norme juridice aplicabile persoanelor fizice şi celor juridice şi raporturilor juridice dintre ele. Între
aceste persoane juridice se poate enumera şi statul, dar nu în calitatea sa de reprezentant al interesului
general şi purtător al autorităţii statale.
Distincţia dintre ele nu trebuie absolutizată. Există chiar ramuri de graniţă cum este dreptul mediului.
În sensul cel mai larg, legea este sinonimă cu dreptul.
În sens restrâns, legea este unul din izvoarele dreptului, care la rândul său este un ansamblu sistematizat de
norme juridice (legi şi alte acte normative).
Se observă o tendinţă de constituţionalizare a dreptului, ca urmare a supremaţiei constituţiei.
1.4. Politica
1.5. Morala
Morala este o formă a conştiinţei sociale, care cuprinde reguli de comportament ale indivizilor.
Ea se cristalizează în societatea umană şi trebuie să stea la baza statului şi dreptului.
Regulile morale sunt mai aproape de dreptul natural, iar acolo unde ele există totul este clar, coordonat,
hotărât dinainte spre deosebire de lumea politică (Alexis de Tocqueville).
În Constituţie există numeroase trimiteri la regulile de morală.
Identificaţi textele din Constituţia României, revizuită în 2003, care fac trimitere la morală.
Dreptul constituţional poate fi definit ca acea ramură de drept care cuprinde norme juridice ce
reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a
puterii de stat.
Pentru a înţelege această noţiune se porneşte de la noţiunea de instituţie de drept, care are multe accepţiuni şi
sensuri:
Într-un sens restrâns (care este şi cel juridic), prin instituţie de drept se înţelege un grup de norme juridice
Instituţie reunite datorită obiectului comun de reglementare.
juridică vs.
Instituţie Instituţia de drept, în acest sens, este o parte a unei ramuri de drept.
politică
În această disciplină interesează instituţiile politice, care reprezintă o parte a instituţiilor
de drept.
În alte cuvinte, instituţia politică este o instituţie de drept care se referă la putere.
Într-un sens larg, instituţiile politice cuprind sensul restrâns al acestora, viaţa şi aplicarea normelor juridice, care
le constituie, precum şi formele organizatorice, care le realizează.
Spre exemplu, sunt instituţiile politice: Preşedintele României, Guvern, Parlament, primul-ministru etc.
Există astfel o strânsă legătură între dreptul constituţional şi instituţiile politice, dar şi o
serie de deosebiri, care ar putea să pună sub semnul întrebării asocierea lor.
Totalitatea instituţiilor politice şi conţinutul politic, care se adaugă lor, apropie sensibil
semnificaţia acestora de regimul politic.
11
3. Din punct de vedere al momentului de apariţie al statului şi dreptului
a. statul a apărut înaintea dreptului, creându-l pe acesta din urmă
b. dreptul a apărut după stat, configurând şi limitând acţiunile statului
c. statul şi dreptul au apărut deodată şi din aceleaşi cauze
4. Dreptul subiectiv este puterea unei persoane în temeiul căreia aceasta:
a. poate avea o conduită şi poate cere celorlalţi să i-o respecte
b. poate avea o conduită fără a fi obligat să respecte drepturile celorlalţi
c. poate avea o conduită şi poate obliga pe ceilalţi să i-o respecte fără a fi nevoie să apeleze la forţa
coercitivă a statului
5. Dreptul constituţional poate fi definit:
a. ca acea ramură de drept privat care cuprinde norme juridice ce reglementează relaţiile sociale
fundamentale ce apar între stat pe de o parte şi persoane fizice sau juridice pe de altă parte
b. ca acea ramură de drept public care cuprinde norme juridice ce reglementează relaţiile sociale
fundamentale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat
c. ca o instituţie de drept care se referă la putere
Morală
Stat Politică
Drept
Stare naturală
a omului Societatea Drept Drept
umană obiectiv subiectiv
12
c. existenţa unui sistem de valori, structurant pentru respectiva comunitate umană
2. Prin instituţie politică, în sens restrâns, se înţelege:
a. un grup de norme juridice reunite datorită obiectului comun de reglementare
b. este o instituţie de drept care se referă la putere
c. orice instituţie a statului
2. Dreptul obiectiv reprezintă:
a. totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat
b. totalitatea regulilor de conduită instituite sau sancţionate de stat, reguli ce exprimă voinţa poporului
ridicată la rangul de lege, a căror aplicare este realizată de bunăvoie şi, în ultimă instanţă prin forţa coercitivă a
statului
c. aptitudinea subiectului de drept de a avea o anumită conduită şi a pretinde unui terţ îndeplinirea unei
acţiuni sau abţinerea de la o anumită activitate
3. Dreptul privat:
a. cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile raporturilor juridice care privesc statul, autorităţile
publice şi raporturile lor cu persoanele particulare
b. cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile persoanelor particulare, fizice sau juridice şi
raporturilor dintre ele
c. cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile raporturilor juridice în care cel puţin unul dintre
subiecte este statul sau o autoritate publică
4. Referirile la ipostazele morale din Constituţia României iau forma:
a. bunelor moravuri, bunei credinţe, moralei publice
b. moralei private şi publice, obiceiului, bunelor moravuri
c. bunei credinţe, moralei publice, bunelor maniere
Răspunsuri:
13
RAPORTURILE ŞI NORMELE JURIDICE DE DREPT CONSTITUŢIONAL. IZVOARELE
DREPTULUI CONSTITUŢIONAL.
Unitatea de învăţare 2
RAPORTURILE ŞI NORMELE JURIDICE DE DREPT CONSTITUŢIONAL. IZVOARELE
DREPTULUI CONSTITUŢIONAL.
CUPRINS
14
2.1. Raporturile juridice de drept constituţional
15
Temă de reflecţie 2.1.
Daţi exemple din ambele categorii de relaţii sociale ce sunt cuprinse în obiectul dreptului constituţional
(cele specifice dreptului constituţional şi cele cu o dublă natură juridică).
Identificaţi în Constituţia României, revizuită în anul 2003 normele care reglementează relaţiile sociale
exemplificate de către dvs.
17
6. Străinii şi apatrizii pot apărea ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional în raporturile ce se nasc cu
privire la:
a. protecţia generală a persoanelor şi a averilor
b. aplicarea drepturilor fundamentale ale omului
c. acordarea cetăţeniei române şi a azilului politic
Analizaţi forţa juridică a normelor de drept constituţional şi consecinţele juridice ce decurg din aceasta .
Normele de drept constituţional cunosc două tipuri de structuri: tehnico – legislativă şi logico – juridică
(formală).
Structura tehnico – legislativă este identică cu cea a oricărei alte norme juridice.
Structura logico – juridică cunoaşte un specific:
- nu este la fel de făţişă ca în cazul altor norme juridice;
- nu este un element indispensabil fiecărei norme juridice; nu înseamnă că fiecărei norme
juridice nu îi corespunde o sancţiune, numai că cea de drept constituţional are un specific.
Specificul sancţiunii normei de drept constituţional:
- poate exista o singură sancţiune pentru mai multe asemenea norme;
- nu se întâlneşte în alte ramuri de drept (are caracter specific);
- ea trebuie raportată, uneori, la întregul sistem de drept.
Normele de drept constituţional se clasifică în:
- cu aplicare mijlocită (de emitere a unei legi);
- cu aplicare nemijlocită (ex.: principiul egalităţii).
18
Temă de reflecţie 2.4.
Deţinătorul puterii
Luate individual
Grupate
Statul
Demnitari sau
funcţionari publici Organele statului
În raporturile
privind Partidele, formaţiunile
Pentru realizarea cetăţenia, şi alte organizaţii
drepturilor lor dreptul de azil politice
Organizate în
circumscripţii
electorale
19
Norma de drept Structura tehnico - legislativă
Norma juridică constituţional
ipoteză
dispoziţie
Sancţiune
(specifică)
Constituţia;
legile de modificare a constituţiei;
legea, ca act juridic al parlamentului;
20
ordonanţele;
tratatul internaţional.
Constituţia şi legile de modificare a Constituţiei sunt întotdeauna izvoare formale ale dreptului
constituţional.
Legea - ca act juridic al Parlamentului, doar acele legi (indiferent dacă sunt ordinare sau organice) care
îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi izvor formal al dreptului constituţional.
Regulamentele Camerelor Parlamentului.
Ordonanţele Guvernului sunt izvoare formale ale dreptului constituţional în aceleaşi condiţii ca şi
legea - act juridic al Parlamentului.
Tratatul internaţional poate fi izvor de drept constituţional dacă îndeplineşte atât condiţiile de a fi
instrument internaţional (licit, aplicaţie directă, ratificat etc.), dar şi cele de a fi izvor formal al dreptului
constituţional.
21
Izvoare formale ale Constituţia şi legile de revizuire a constituţiei
dreptului constituţional
Legea - ca act juridic al parlamentului
Ordonanţele
Obiceiul
Tratatul internaţional
22
c. cele care sunt întâlnite în constituţie şi cele care sunt întâlnite în alte izvoare ale dreptului
4. Izvoarele formale ale dreptului constituţional sunt identificate în funcţie de:
a. organul emitent (autorităţile reprezentative) şi de forma actului normativ
b. organul emitent şi de conţinutul normativ al actului (izvorului)
c. relaţiile sociale care trebuie să apară în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat
5. Obiceiul poate fi considerat:
a. izvor de drept
b. izvor numai de drept constituţional
c. izvor formal de drept şi al dreptului constituţional
Răspunsuri :
1. b, 2. a, 3. a, 4. b, 5. a, 6. c.
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. Coord. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. ANGHEL, I., Tratatul internaţional şi dreptul intern, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
6. DEACONU, Şt., Tratatele României cu vecinii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
7. NĂSTASE, A., Tratatele României 1990-1999 (evidenţa cronologică, clasificarea pe domenii),
Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2000;
8. POPA, N., Teoria generală a dreptului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
9. VIDA, I., Legistica formală-introducere în tehnica şi procedura legislativă, ediţia a 3-a, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2006;
10. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006;
Articole:
1. ANGHEL I. M., Consideraţiuni referitoare la obligaţiile care revin României în urma ratificării
Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Dreptul nr. 10/2005;
2. ANGHEL, I., Implicaţiile pe care le are asupra statului român intrarea în vigoare a Tratatului de aderare
la Uniunea Europeană, Dreptul nr. 7/2007;
3. ANGHEL, I., Practica recentă din România în domeniul ratificării/aderării la tratate internaţionale prin
ordonanţă de urgenţă a Guvernului, Dreptul nr. 11/2006;
4. POPESCU, C. L., Actele şi procedura prin care statul român îşi exprimă consimţământul de a fi legat
din punct de vedere juridic prin tratatele internaţionale, Dreptul nr. 9/1996;
23
5. TĂNĂSESCU, E. S., Influenţa CEDO asupra dreptului constituţional, Revista de Ştiinţe juridice nr. 8
(2)/1996;
6. TĂNĂSESCU, E. S., Despre autoritatea constituţională a unui tratat european, Sfera Politicii nr. 120-
122/2006.
Legislaţie:
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia
217A(III) sin 10 decembrie 1948, semnată de România la 14 decembrie 1955;
2. Pactul internaţional cu privira la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional
cu privire la drepturile civile şi politice, ratificate prin Decretul nr.212/1974, publicat în Buletinul Oficial
nr.146 din 20 noiembrie 1974;
3. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea
nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 135 din 13 mai 1994.
24
NOŢIUNEA DE CONSTITUŢIE. REGIMUL JURIDIC AL CONSTITUŢIEI
Unitatea de învăţare 3
CUPRINS
25
3.1. Trăsăturile Constituţiei
În toate sistemele constituţionale, constituţia s-a impus ca lege fundamentală.
Ea stă la baza organizării şi funcţionării statului.
Adoptarea ei este un eveniment important; constituţia excede juridicului, fiind o realitate politico –
statală; în constituţie sunt reglementate şi consacrate principiile fundamentale ale întregii vieţi sociale şi
statale.
Între constituţie şi lege nu se poate pune semnul egalităţii, ele fiind diferite datorită:
conţinutului;
a forţei juridice;
a procedurilor de adoptare sau de modificare.
Constituţia are un caracter istoric, chiar dacă apare mai târziu decât legea. Ea este efectul unei noi ideologii
politice şi juridice, numita constituţionalism, care a creat importante transformări politice, economice şi sociale,
începând cu secolul XVIII.
La începuturile sale constituţia este concepută cu scopul de a limita puterile guvernanţilor, concepţie
completată ulterior cu necesitatea sistematizării sale într-o lege care să aibă o eficienţă juridică superioară
celorlalte legi.
În secolul XX s-a renunţat la această concepţie, pentru că dispăruseră cauzele care o determinaseră –
absolutismul monarhic – şi s-a considerat că, prin constituţii ar trebui reglementată organizarea politică a
statului.
În prezent, s-a încetăţenit concepţia că, esenţa constituţiei ar fi, pe lângă organizarea politică a statului şi
garantarea drepturilor cetăţenilor.
Pentru definirea constituţiei este necesară (i) descoperirea trăsăturilor caracteristice ale acesteia; (ii) o
analiză a definiţiilor date în literatura română şi străină.
Trăsăturile caracteristice ale noţiunii de constituţie sunt următoarele:
caracterul de lege;
Trăsăturile lege fundamentală;
constituţiei
priveşte puterea de stat;
reglementează relaţiile sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi
exercitarea puterii în stat;
forţa juridică supremă (regula conformităţii);
forma scrisă;
solemnitatea adoptării constituţiei;
forma sa sistematică;
stabilitatea;
necesitatea unor proceduri specifice pentru adoptare şi modificare.
În unele definiţii se face distincţia dintre sensul material şi formal al constituţiei, însă o definiţie trebuie să
le cuprindă pe amândouă.
Se mai utilizează, pentru definirea constituţiei, metoda enumerării, care prezintă inconvenientul că, lipsa
unui element din enumerare poate să ducă la concluzia că, acel act nu este o constituţie.
26
Constituţia poate fi definită ca fiind legea fundamentală a unei colectivităţi organizate statal, care conţine
norme juridice cu forţă juridică supremă, adoptate potrivit unei proceduri specifice şi care reglementează relaţii
sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii în stat.
Identificaţi şi comentaţi trăsăturile definitorii ale constituţiei, pornind de la afirmaţia lui Thomas
Paine: „Nu există constituţie dacă ea nu poate fi pusă într-un buzunar”.
a) Momentul apariţiei constituţiei scrise nu este acelaşi cu cel al apariţiei constituţiei cutumiare, cu
toate că au aceeaşi cauză de apariţie – lupta burgheziei de a prelua şi puterea politică.
În ceea ce priveşte prima constituţie din lume sau din Europa există o diversitate de opinii.
27
Nu poate fi reţinută totuşi ideea că, momentul apariţiei constituţiei este cel al cuceririi puterii politice de
către burghezie, pentru că ar fi ignorate actele cu caracter constituţional adoptate anterior. Momentul apariţiei
constituţiei cutumiare este de fapt cel al începerii procesului formării ei, pentru că acesta este continuu (se
poate observa chiar şi în prezent – Afganistan, Irak).
Exemplul tipic este Anglia unde primele acte constituţionale au fost:
Magna Charta Libertatum (1215);
Bill-ul drepturilor (1628);
Habeas Corpus Act (1679);
Bill-ul drepturilor (1689);
Legea succesiunii la tron (1700);
Legea parlamentului (1911, 1931 şi 1949).
Prima
constituţie Prima constituţie scrisă din lume a fost cea americană federală din 1789.
scrisă din lume Anterior statele federate îşi adoptaseră constituţii la 1776 (Virginia), 1777 (New Jersey)
În Europa prima constituţie scrisă este cea franceză de la 1791.
Au existat altele, considerate de unii autori ca anterioare, anume:
Constituţia suedeză de la 1350;
Constituţia poloneză din 1791.
Criteriul pentru alegerea celei franceze a fost influenţa sa asupra altor constituţii din alte state: Suedia
(1809), Norvegia (1814), Olanda (1815) etc.
Normele constituţionale pot fi sistematizate într-un act unic ori în mai multe acte, la care uneori se adaugă
reguli cutumiare (obiceiuri).
În prezent nu există constituţie cutumiară pură, dar denumirea s-a păstrat datorită tradiţiei.
Constituţia cutumiară este rezultatul, experienţa practicii şi tradiţiei în domeniul relaţiilor sociale
fundamentale statale ale unui popor. Exemple sunt:
Constituţia britanică, a căror acte au fost deja enumerate;
Noua Zeelandă;
Israel.
Constituţia scrisă apare ca o reacţie împotriva cutumei (obiceiului).
Cutuma era considerată incertă, incompletă, greu de dovedit întinderea şi numărul cutumelor, în continuă
mişcare.
Cutumele nu erau limite redutabile pentru puterea constituită.
Teorii ce Burghezia dorea reguli scrise, clare, fără incertitudini, permanente şi intangibile (dacă nu erau revizuite),
justifică
superioare guvernanţilor.
apariţia
constituţiei Ele ofereau precizie burgheziei, care avea nevoie de aşa ceva în lupta sa contra feudalismului cutumiar.
scrise
Au existat multe teorii care au justificat apariţia Constituţiei. Trei sunt foarte importante:
teoria contractelor scrise;
28
teoria domniei legii (prima formă a teoriei statului de drept);
teoria contractului social (J.J. Rousseau).
Contractele scrise, domnia legii şi contractul social trebuiau înscrise într-un document cu forţă juridică supremă
şi care să îndeplinească şi celelalte trăsături ale unei legi fundamentale, pentru că numai aşa puteau să fie
favorabile burgheziei şi să-i sprijine scopurile în menţinerea şi exercitarea puterii, deja instaurate.
Care sunt premisele ce au stat la baza apariţiei constituţiei scrise? Comentaţi-le pe scurt.
Autoritatea Adoptarea constituţiei presupune lămurirea noţiunii de “adunare constituantă”, care trebuie diferenţiată de
competentă să cea de “putere constituantă”, pentru că puterea constituantă poate aparţine şi unei singure persoane.
adopte
constituţia Cele două noţiuni trebuie diferenţiate şi de noţiunea de “parlament” datorită funcţiilor lor diferite.
Adunarea constituantă are menirea doar de a adopta constituţia, iar parlamentul doar legile, altele decât
constituţia.
Adoptarea constituţiei presupune examinarea:
iniţiativei adoptării - trebuie să aparţină organismului statal, politic, social care ocupă
locul cel mai înalt într-o societate ori poporului;
autoritatea competentă să adopte constituţia - adunarea constituantă originară sau
instituită;
modurile de adoptare şi procedura solemnă utilizată.
Constituanta română din 1991 a fost o adunare instituită, pentru că anterior exista o constituţie, cea din
1965.
Modurile de adoptare a constituţiei sunt: constituţia acordată (ocroyată), statutul, pactul şi convenţia. După
Moduri de
adoptare a al doilea război mondial şi doar temporar, a fost utilizat şi modul constituţiei parlamentare.
constituţiei
Constituţia acordată (de origine franceză) este adoptată de monarh, ca stăpân absolut şi
acordată poporului. Este cea mai rudimentară.
Statutul (constituţia plebiscitară). Este o variantă mai evoluată a primei, este adoptată de
rege şi aprobată prin plebiscit (care nu trebuie confundat cu referendumul).
Pactul este o convenţie între rege şi popor (reprezentat prin parlament).
Convenţia este adunarea special aleasă (desemnată) pentru adoptarea constituţiei. Ea este
o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale, pentru că naţiunea decide deasupra
parlamentului.
- Adunarea constituantă putea decide în dezacord cu cei care au desemnat-o.
- Pentru îndreptarea acestei situaţii s-au propus ca metode:
referendumul;
insurecţia, care nu a putut fi acceptată datorită
caracterului său violent şi care este dincolo de drept.
Exemplu ar putea fi referendumul din 8 decembrie 1991
pentru adoptarea Constituţiei României.
29
Constituţia parlamentară adoptată datorită condiţiilor existente după al doilea război
mondial.
Care sunt dezavantajele modurilor de adoptare a constituţiei, cunoscute de-a lungul timpului?
Modalităţi de O primă modalitate este aceea a imposibilităţii modificării, în total sau în parte, a
rigidizare a constituţiei după adoptarea sa;
constituţiei
A doua modalitate constă în aceea că, modificarea constituţiei nu se poate realiza o
perioadă prestabilită de chiar însăşi constituţie.
A treia modalitate constă în utilizarea unor proceduri greoaie de revizuire.
A patra modalitate prin care se interzice orice procedură de revizuire, în caz de ocupaţie
militară, parţială sau totală.
30
Temă de reflecţie 3.4.
Comparaţie între Constituţia României, Constituţia Franţei şi Constituţia SUA privind modificarea
constituţiei şi încadrarea în cele două tipuri de constituţii flexibilă sau rigidă.
31
a. Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, guvernul, 250 000 cetăţeni cu drept de vot
b. o pătrime din deputaţi şi senatori, preşedintele României la propunerea Guvernului, 500 000 de
cetăţeni cu drept de vot
c. Preşedintele României la propunerea Guvernului, o pătrime din deputaţi, 500 000 de cetăţeni cu drept
de vot
imposibilitatea modificării
interzicerea revizuirii
32
prevăzută de constituţie
Iniţiativa adoptării
neprevăzută de constituţie
Pactul
Convenţia
Constituţia parlamentară
33
c. Poporul sau guvernământul de fapt
4. Constituţiile flexibile sunt acelea:
a. Care se modifică după aceeaşi procedură care este folosită şi pentru modificarea legilor
ordinare
b. Care se modifică după alte reguli decât cele obişnuite
c. Care conţin o serie de principii ce limitează puterile fiecăruia din organele sale
Răspunsuri:
I. 1. – se va explica regimul juridic al constituţiei
2. – se vor stabili asemănările şi deosebirile dintre constituţia scrisă şi constituţia cutumiară
II. 1. b; 2. C; 3.C; 4. a; 5. a
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. Coord. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. S., ENACHE, M., IANCU Gh.,
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
6. MURARU, I., Constituţie şi constituţionalism, Studii constituţionale, Ed. Actami, Bucureşti, 1995;
7. TĂNĂSESCU, E. S., „Sur la constitution européenne ou l’émergence d’un droit constitutionnel
européen”, în L’évolution des concepts de la doctrine classique du droit constitutionnel, (coord.
VRABIE, G), Editura Institutul European, 2007, Iaşi ;
8. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006.
Articole:
1. DELEANU I., Sancţiunea supremaţiei constituţiei, Dreptul nr. 7-8/1991;
2. ŞANDRU, C., Despre revizuirea Constituţiei, Dreptul nr. 3/1994;
3. CRISTE, M., Deciziile interpretative ale Plenului Curţii Constituţionale, Dreptul nr. 5/1995;
4. DELEANU, I., Revizuirea Constituţiei – propunerea legislativă a cetăţenilor, Dreptul nr. 11/2000;
5. DUCULESCU, V., Câteva aspecte teoretice şi practice privind problematica revizuirii Constituţiei,
Dreptul nr. 4/2002;
6. GUŢAN, B. S., Reformele constituţionale din Marea Britanie, noul parlament şi executiv scoţian,
Revista de drept public nr. 2/2002;
34
7. IORGOVAN, A., Din nou despre revizuirea Constituţiei (teze şi antiteze), Revista de drept public nr.
2/2004;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Noua Constituţie elveţiană – o constituţie a mileniului trei ...,
Revista de Drept Public nr. 1/1999;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Blocul de constituţionalitate, concept specific sistemului
constituţional francez, Dreptul nr. 4/1998;
10. TĂNĂSESCU. E. S., Revizuirea Constituţiei, Curierul judiciar nr. 10/2003.
Legislaţie:
1. Constituţia României
2. Constituţia Franţei
3. Constituţia SUA
4. Actele Constituţionale ale Regatului Unit al Marii Britanii
5. Ordonanţa de urgenţă nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de
urgenţă
35
CONŢINUTUL NORMATIV AL CONSTITUŢIEI. SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI
Unitatea de învăţare 4
CONŢINUTUL NORMATIV AL CONSTITUŢIEI. SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI
CUPRINS
36
4.1.Conţinutul normativ al constituţiei
Determinarea conţinutului normativ al constituţiei (ce norme juridice cuprinde) este importantă pentru:
redactarea proiectelor de constituţie şi eliminarea impreciziilor;
pentru supremaţia constituţiei.
Determinarea conţinutului normativ s-a făcut în mai multe modalităţi rezultate din doctrina de
specialitate:
Prin enumerarea elementelor de conţinut, care are dezavantajele deja examinate.
Prin sensul material şi cel formal al constituţiei.
Există astfel un conţinut în sens material, prin care se înţelege totalitatea
dispoziţiilor constituţionale, indiferent în ce act normativ se găsesc;
Un conţinut normativ în sens formal, prin care se înţelege doar dispoziţiile
cuprinse în corpul constituţiei. André Hauriou arată că, în sens material se are în vedere
obiectul reglementării (relaţiei sociale) şi nu forma lor, iar în sens formal, modul de expunere
al regulilor constituţionale.
Prin trei elemente de conţinut: a) reguli privind tehnica guvernamentală; b) reguli care
nu privesc tehnica guvernării (statutul persoanei, bunuri, economie, social etc.); c)
declaraţiile de drepturi.
Prin stabilirea deosebirilor dintre constituţie şi lege, dar nu se pun în valoare şi
asemănările, cu toate că această modalitate prezintă avantaje ştiinţifice.
În opinia noastră:
determinarea conţinutului normativ se face în funcţie de conţinutul şi valoarea
foarte mare a relaţiilor sociale reglementate;
constituţia cuprinde normele juridice care le reglementează aceste relaţii sociale;
politica şi tradiţiile statelor în domeniu şi a elementelor nou apărute (în special
marile documente referitoare la drepturile omului).
pe cale de consecinţă în conţinutul normativ al unei constituţii ar putea intra:
“esenţa, tipul şi forma statului; deţinătorul puterii; fundamentele economice şi sociale ale
puterii; fundamentele politice, ideologice şi religioase ale întregii organizări a societăţii date;
locul şi rolul partidelor politice; sistemul organelor statului; statutul juridic al persoanei
(drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor); tehnica constituţională”
(Ioan Muraru).
Conţinutul normativ al constituţiei cuprinde norme de principiu din toate domeniile vieţii sociale, iar
detalierea lor se face pe domenii prin lege, care trebuie să fie conformă constituţiei.
Conţinutul normativ al constituţiei se regăseşte în structura tehnico - legislativă şi logico – juridică a
acesteia, care sunt diferite de la o constituţie la alta.
Stabiliţi deosebirile ce există între lege şi Constituţie având drept reper conţinutul acestora.
37
4.2. Supremaţia constituţiei
Supremaţia constituţiei este o noţiune complexă, în conţinutul căreia intră trăsături şi valori politice şi
juridice, care determină poziţia sa supraordonată faţă de toată legislaţia şi de tot sistemul social – politic al unui
stat.
Terminologic există diferite denumiri, care exprimă acelaşi lucru: poziţia de lege supremă a
Constituţiei, şi anume:
valoarea juridică supremă;
superlegalitate;
lege supremă etc.
În opinia noastră:
supremaţia constituţiei este o calitate a constituţiei, care o poziţionează în vârful tuturor
instituţiilor statale şi juridice, fiind astfel o realitate politico - juridică, nu numai juridică.
este o noţiune complexă şi un conţinut complex, cuprinzând elemente care asigură o poziţie
supremă a constituţiei în întregul sistem statal.
este necesară fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei, pentru care s-au
exprimat mai multe opinii în literatura juridică de specialitate.
Într-o opinie se consideră că fundamentarea se poate face pe principiul legalităţii, datorită legăturii
dintre legalitate şi constituţionalitate, iar prima se sprijină pe a doua.
Într-o altă opinie fundamentarea se poate face pe conţinutul şi forma constituţiei. Ar exista o
supremaţie materială (întreaga ordine juridică se bazează pe constituţie) şi una formală (redactarea constituţiei
subliniază forţa sa juridică deosebită, care atrage clasificarea constituţiilor în suple şi rigide).
Într-o altă opinie se fundamentează pe democratism, constituţia fiind un mijloc principal de realizare a
sa.
În opinia noastră, în fundamentarea supremaţiei constituţiei trebuie plecat de la cauzele care o legitimează
şi de la legătura dintre constituţie şi putere.
Trebuie căutată în dialectica şi complexitatea fenomenului juridic – statal în interacţiunea
dintre fenomenele dintr-o societate. Acestea determină conţinutul şi forma sa.
Statul şi dreptul său sunt mijloace de realizare a politicii, iar aceasta din urmă este
determinată de condiţiile materiale şi culturale ale societăţii, adică de starea socială.
Pe cale de consecinţă, conţinutul şi forma constituţiei şi a supremaţiei sale sunt
determinate de factorii ce determină condiţiile materiale şi culturale ale societăţii.
Funcţiile constituţiei sunt determinate de funcţiile puterii, altfel constituţia nu ar avea
rost.
Puterea este determinată în conţinutul şi forma sa de aceeaşi factori care determină
conţinutul şi forma constituţiei şi a supremaţiei ei.
Pe cale de consecinţă, fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei se regăseşte în
totalitatea factorilor economici, sociali, politici, juridici priviţi în indivizibilitate şi
interacţiune.
38
Temă de reflecţie 4.2.
4
4.3. Consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei
Modificarea,
Consecinţele juridice ale supremaţiei Adoptarea suspendarea şi Deosebirile faţă
constituţiei constituţiei abrogarea de lege
constituţiei
39
2. Explicaţi consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei exemplificând pe Constituţia României din
1991.
II. Răspundeţi la următoarele întrebări-grilă:
Răspunsuri:
I. 1. se vor explica teoriile care fundamentează supremaţia Constituţiei
2. se redau consecinţele supremaţiei constituţiei
II. 1. a, 2. a, 3. b, 4. a, 5. b.
4.5. Bibliografie Unitatea 4
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României - comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
40
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. LIJPHART, A., Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de
ţări, Editura Polirom, 2006;
6. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. S., ENACHE, M., IANCU, G.–
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
7. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006;
8. CDCIP, Perspectivele constituţionalismului în România, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 2010;
41
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR. TEORIA GENERALĂ.
Unitatea de învăţare 5
CUPRINS
legilor
42
5.1. Noţiunea şi definirea controlului constituţionalităţii legilor
Controlul constituţionalităţii legilor este una din garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei. Acest
control se include în principiul legalităţii, pentru că actele normative trebuie să fie elaborate conform unei
proceduri prestabilite şi a Constituţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, legea trebuie respectată de toate
organele statului. Constituţionalitatea legii înseamnă exigenţa de legalitate a legii, în raport cu cea a constituţiei,
care este şi ea o lege.
Controlul este înţeles ca:
activitate de verificare a aplicării principiului conformităţii legii cu constituţia şi ca
instituţie a dreptului constituţional, care cuprinde reguli reunite datorită aceluiaşi obiect de
reglementare.
43
C) prin adunările legiuitoare şi prin organe din afara lor (politice; judecătoreşti;
politico – jurisdicţionale).
D) în opinia noastră clasificarea ar fi în: politic şi jurisdicţional.
Controlul politic cuprinde:
cel realizat de legiuitor;
de organe de stat din sfera lui (care au numai această sarcină sau o au şi pe aceasta alături
de altele).
Controlul parlamentului este considerat:
de unii ca un autentic control, pentru că el este cel mai în măsură să aprecieze
conformitatea legii cu constituţia;
alţii consideră că acesta este un autocontrol şi deci nu prezintă nici o garanţie, sancţiunea
nerealegerii fiind prea îndepărtată.
primul organ care l-a realizat a fost” Senatul conservator” francez, începând cu 1799. Îl
prevedea art. 12 din Statutul lui Cuza şi art. 43 din Constituţia noastră din 1965. În
prezent este întâlnit mai rar.
Controlul jurisdicţional cuprinde:
controlul realizat de anumite organe, altele decât cele judecătoreşti, dar care utilizează
proceduri asemănătoare celor judecătoreşti, precum şi
controlul realizat prin organe judecătoreşti.
Interes prezintă ultimul care a fost justificat, dar şi contestat.
A fost justificat plecând de la:
menirea judecătorilor de a interpreta şi aplica legea, deci şi constituţia;
separaţia puterilor în stat, care implică colaborarea şi controlul dintre puteri şi
separarea lor rigidă;
exigenţa verificării, de către judecător (datorită menirii sale, a limitelor, în care trebuie
să acţioneze parlamentul). Acest lucru ar fi posibil datorită garanţiilor şi principiilor care
guvernează procesele judiciare.
A fost contestat plecând de la:
interpretarea rigidă a separaţiei puterilor în stat, care presupune independenţa totală a
puterilor;
împrejurarea că statul este singurul judecător al actelor sale şi nu poate remite această
posibilitate unui organ, care nu are responsabilitatea guvernării. De altfel, dacă s-ar
recunoaşte judecătorului acest drept, s-ar crea din el o autoritate politică şi este foarte grav
dacă ar exista, astfel, autorităţi oficioase.
Totuşi acest tip de control s-a impus, în practica multor state, exercitându-se în temeiul unor
dispoziţii exprese şi clare, ori în temeiul dreptului judecătorilor, pe care singuri şi le-au arogat.
El a pornit de la vestita speţă Marbury versus Madison soluţionată de Curtea Supremă
Americană în 1803, prin care acesta şi-a asumat abuziv dreptul de a controla conformitatea legii cu
constituţia.
Acest tip de control se găseşte şi în prezent în SUA şi este cunoscut sub denumirea de model
american.
44
Controlul jurisdicţional, realizat prin alte organe decât cele judecătoreşti.
Este cunoscut sub denumirea de model european şi a fost fundamentat de Hans Kelsen, care a
înfiinţat, în anul 1920, primul organ de acest tip în Austria (Tribunalul constituţional).
Cu puţin timp înainte, conform teoriei kelseniene, un tribunal asemănător s-a înfiinţat şi în Cehia.
În prezent, există astfel de organe în Italia, Ungaria, Polonia, Franţa şi în România.
Alte clasificări ale controlului de constituţionalitate:
în funcţie de înscriere sau nu în constituţie: explicit şi implicit;
în funcţie de timpul în care se efectuează: anterior şi posterior adoptării şi promulgării legilor;
în funcţie de procedurile folosite: pe cale de acţiune şi pe cale de excepţie (de
neconstituţionalitate). Cel pe cale de acţiune este un control ofensiv, iar cel pe cale de excepţie este
unul defensiv şi presupune existenţa unui proces ordinar în care să se ridice excepţia, care se va judeca
de organul competent.
opinia publică
activitate realizată de un politic
organ de stat
jurisdicţional
Controlul parlamentar
constituţionalităţii legilor
politic
instituţie
de judecătoresc
drept
adunări legiuitoare
Constituţionalizarea dreptului este principalul efect al controlului de constituţionalitate şi care se manifestă prin
acţiunea complexă de interacţiune dintre constituţie şi celelalte dispoziţii legale.
Acest proces presupune o anumită durată în timp şi afectează toate ramurile de drept.
Sensurile El constă în “interpretarea progresivă a normelor din constituţie şi a celor de rang inferior
fenomenul
ui de constituţiei şi se manifestă prin existenţa a două fenomene:
constituţio unul ascendent, de sporire cantitativă a normelor constituţionale;
nalizare
altul descendent, de aprofundare a acestor norme” (Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu).
45
Primul fenomen presupune ridicarea în rang constituţional a unor norme din alte ramuri
de drept;
Cel de-al doilea prin impregnarea ramurilor de drept cu norme constituţionale direct
aplicabile.
Procesul de constituţionalizare este mai pregnant în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
46
I. 1. Cauzele şi obiectul controlului constituţionalităţii legilor
2. Apariţia controlului de constituţionalitate în SUA şi în România (cauzele Marbury vs. Madison
şi Afacerea tramvaielor din Bucureşti)
II. Răspundeţi la următoarele întrebări-grilă:
Răspunsuri:
I. 1. se vor analiza cauzele şi obiectul controlului
2. se vor explica cele două speţe
II. 1. a, 2. b, 3. a, 4. a, 5. a, 6. b.
47
5.5 Bibliografie pentru Unitatea 5
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. - S., ENACHE, M., IANCU, Gh. –
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
6. DELEANU, I. – Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.
Articole:
1. BENKE, K. – Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale în unele state europene şi în
România, Dreptul nr. 9/2006;
2. CONSTANTINESCU, M., BERZESCU, M. – Controlul constituţionalităţii şi legile anterioare
Constituţiei României Dreptul nr. 1/1994;
3. COSTACHE, R. – Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii Marbury v. Madison 24 februarie
1803, AUBD nr. 3/2004;
4. DEACONU, Şt. – Apariţia controlului de constituţionalitate a legilor – experienţa americană, situaţia în
România, AUBD nr. 3/2005,
5. DELEANU, I. – Unele observaţii cu privire la constituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă, Curierul
judiciar 6/2006;
6. IONESCU, C. – Controlul politic al constituţionalităţii legilor. De la practica medievală la epoca
modernă, Revista de drept public nr. 1/2006;
7. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M. - Despre blocul constituţionalităţii, Dreptul nr. 8/1999;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU E. S. - Blocul de constituţionalitate, concept specific sistemului
constituţional francez, Dreptul nr. 4/1998;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. – Despre constituţionalizarea dreptului român, Revista de drept
public nr. 1-2/1996;
10. POPESCU, C. L. – Constituţionalizarea formală prin revizuirea constituţională a normelor care
consacră valorile revoluţiei române din decembrie 1989, Dreptul nr. 1/2005;
11. POPESCU, C. L. – Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale, Dreptul nr. 11/2005;
12. POPESCU, C.L. – Excepţia de neconstituţionalitate. Titular al dreptului de sezină. Avocatul poporului,
Curierul judiciar 9/2006;
13. TĂNĂSESCU, E.S. - Considérations sur la constitutionnalisation du droit civil roumain, AUB 1999;
14. TĂNĂSESCU, E.S. - L’exception d’inconstitutionnalité en droit comparé, AUBD nr. 2/2010;
48
DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)
Unitatea de învăţare 6
DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)
CUPRINS
49
6.1. Premise istorice
Constituţia în România a apărut mult mai târziu decât constituţiile din alte state.
Înlăturarea dominaţiei otomane a permis Ţărilor Române o dezvoltare, dar această dezvoltare a
fost mai lentă.
Slăbirea dominaţiei otomane asupra Ţărilor Române începe prin pacea de la Kuciuk – Kainargi
(1774), continuă apoi prin Convenţia de la Akkerman (1817), convenţie ale cărei prevederi sunt reluate
şi consemnate în Tratatul de la Adrianopol (1829).
Perioada premergătoare apariţiei constituţiei române s-a caracterizat şi prin puternice frământări
şi mişcări care au fost forma de manifestare a luptei pentru înfăptuirea unităţii de stat a poporului
român, pentru înlăturarea orânduirii feudale, pentru revendicări cu caracter democratic.
Un loc deosebit în cadrul premiselor istorice ale primei Constituţii din România îl ocupă
înfăptuirea în 1859 a statului unitar naţional, prin unirea Munteniei şi Moldovei sub domnia lui
Alexandru Ioan Cuza.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat o serie de reforme importante precum cea
agrară şi cele politice, administrative şi culturale, care au avut ca urmare crearea şi dezvoltarea unor
instituţii statale.
6.2.1 Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858 şi legea electorală. Acestea
reprezintă prima Constituţie a României;
6.2.2. Constituţia din 29 iunie 1866. Premise istorice. (a se vedea art. 101 şi 102 din Constituţie).
6.2.3. Constituţia din 29 martie 1923. Premise istorice. Doctrina timpului a contestat-o datorită
faptului că la adoptarea sa nu s-ar fi respectat procedura de modificare prevăzută de
Constituţia din 1866.
6.2.4. Constituţia din 28 februarie 1938. Premise istorice. Cea mai nedemocratică din această
perioadă, pentru că instituţionaliza dictatura regală a lui Carol al II – lea. Aceasta a şi fost
suspendată în 1940.
6.2.5. În perioada 1940 - 1944 au fost adoptate o serie de alte acte constituţionale cu caracter
tranzitoriu.
Actele constituţionale
1940 - 1944
50
6.3. Dezvoltarea constituţională a României în perioada 1944 până la adoptarea Constituţiei din
1948.
Decretul nr. 1626/1944 pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituţiei din
1866 şi cu modificările Constituţiei din 29 martie 1923.
Decretul nr. 1849/1944 referitor la urmărirea şi sancţionarea tuturor celor care au
contribuit la dezastrul ţării, ca urmare a războiului contra naţiunilor unite.
Legea nr. 86/1945 – Statutul Naţionalităţilor Minoritare.
Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
Decretul nr. 2218/1946 privind exercitarea puterii legislative.
Legea nr. 363/1947 pentru constituirea Statului Român în republică populară, prin care a
dispărut principiul separaţiei puterilor în stat.
6.4. Dezvoltarea constituţională a României din anul 1948 până la 22 decembrie 1989.
51
Temă de reflecţie 6.2.
Daţi exemple de acte cu caracter tranzitoriu şi constituţional întâlnite de-a lungul timpului în istoria
constituţională română şi comentaţi-le pe scurt.
Articole:
1. TĂNĂSESCU E.S. - Modern constitutionalism and the sources of the Romanian Constitution of 1866,
AUBD nr. 2/2006.
53
CETĂŢENIA ROMÂNĂ
CUPRINS
cetăţenia română;
54
7.1. Istoricul şi noţiunea de cetăţenie
Primul document care a folosit noţiunea de cetăţenie este Declaraţia franceză a drepturilor omului şi
cetăţeanului din 26 august 1789, care a legat-o de participarea obligatorie a persoanei la viaţa politică (ca o
funcţie publică).
Cetăţenia interesează şi alte ramuri de drept decât dreptul constituţional şi anume dreptul internaţional
(public şi mai ales privat), dreptul civil, dreptul familiei etc.
Pentru a determina conţinutul, trebuie arătat că legile şi constituţiile conferă numai cetăţenilor toate
drepturile, în timp ce persoanele care nu au această calitate (străinii, inclusiv apatrizii) nu au decât o parte
din aceste drepturi, altele decât cele exclusiv politice, deoarece numai cetăţenii pot şi au dreptul să exercite
puterea şi astfel numai ei participă la guvernare. În acelaşi timp, numai cetăţenii pot exercita toate
îndatoririle fundamentale. Fiecare stat este obligat să determine prin legislaţia proprie care sunt cetăţenii săi.
În doctrina juridică noţiunea de cetăţenie este înţeleasă:
într-un sens juridic (care interesează dreptul constituţional);
Sensurile
noţiunii de într-un sens politic, atunci când este privită ca o apartenenţă a unui individ la o colectivitate
cetăţenie umană (naţiune, popor), organizată statal.
În acelaşi timp, în dreptul constituţional cetăţenia are două accepţiuni:
de instituţie juridică, adică o grupare de norme juridice;
de condiţie juridică, pe care o au acele persoane, care au calitatea de cetăţean.
Pentru a defini cetăţenia trebuie pornit de la faptul că:
aceasta are un conţinut şi o finalitate, care se corelează cu realităţile economice, sociale şi
culturale concrete dintr-o societate dată;
ea reprezentând expresia relaţiilor social – economice, politice şi juridice, dintre persoanele fizice
şi stat;
cetăţenia nu este astfel o simplă legătură politică sau juridică între individ şi colectivitate organizată
statal, ci o integrare organică în sânul colectivităţii.
titlul de cetăţean dovedeşte apartenenţa persoanei la stat;
ca membri ai colectivităţii umane organizate statal cetăţenii se bucură de toate drepturile şi
libertăţile fundamentale prevăzute de constituţie şi care sunt garantate în exercitarea lor efectivă
de Constituţie şi legi, prin mijloace materiale, juridice etc.
În vederea definirii cetăţeniei mai trebuie remarcat că numai persoanele fizice au cetăţenie, nu şi persoanele
juridice sau bunurile.
Definiţia Cetăţenia română constituie acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social –
cetăţeniei economice, politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind apartenenţa sa la acel stat şi atribuind
române
persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de constituţie şi de legi.
Natura juridică a cetăţeniei este una din cele mai controversate probleme referitoare la cetăţenie.
Ea a fost considerată:
55
un “statut personal”;
o “situaţie juridică a persoanei”;
un “raport juridic dintre individ şi stat”;
o parte a “stării civile a persoanei”;
un “contract tacit sinalagmatic”;
un “raport contractual” etc.
Împărtăşim opinia exprimată în literatura juridică potrivit căreia cetăţenia este un element al capacităţii
juridice.
7.3. Reglementarea juridică a cetăţeniei române şi principiile ce se degajă din normele juridice
privitoare la cetăţenie
Normele care reglementează cetăţenia sunt norme ale dreptului constituţional, ele formând o instituţie a
acestei ramuri de drept.
Sediul Normele privitoare la cetăţenie se găsesc în Constituţie, care este izvorul principal al dreptului
materiei constituţional, în art. 5.
La 1 martie1991 a fost adoptată Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, care a abrogat Legea nr. 24/1971.
Legea cetăţeniei române a fost modificată de mai multe ori.
La data de 6 noiembrie 1997, a fost adoptată, de către Consiliul Europei, la Strasbourg, Convenţia
europeană asupra cetăţeniei şi care a fost ratificată de România, prin Legea nr. 396/2002 (Monitorul Oficial
nr. 490 din 9 iulie 2002), cu trei rezerve.
Analiza normelor juridice care formează instituţia juridică a cetăţeniei, permite formularea unor principii care
stau la baza cetăţeniei române. Aceste principii sunt:
Principiile Fiecare persoană fizică are dreptul la o cetăţenie, iar conform art. 3 pct. 1 din Convenţie, fiecare
cetăţeniei
române stat este obligat să determine prin propria legislaţie, care sunt cetăţenii săi. Nimeni nu poate fi, în mod arbitrar,
privat de cetăţenia sa.
Numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de constituţie şi legi, unele
dintre ele fiind doar ale cetăţenilor români şi anume:
dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în autorităţile reprezentative (art. 34, 35 din
Constituţia);
dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României şi de a circula liber
pe acest teritoriu (art. 25 (2) din Constituţie);
dreptul de a ocupa orice demnitate publică sau de a fi angajat în orice funcţie publică,
pentru care îndeplineşte condiţiile cerute de lege (art. 16(3) din Constituţie);
dreptul de a nu fi extrădat şi expulzat decât în anumite condiţii după aderarea României
la Uniunea Europeană, conform art. 19 (1) din Constituţie;
dreptul de a fi protejat diplomatic de către statul român, atunci când se află în străinătate.
(art. 1 din Legea cetăţeniei române şi art. 17 din Constituţie).
Numai cetăţenii sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie şi legile ţării.
56
Unele obligaţii, prevăzute de Constituţia şi legile româneşti, aparţin în exclusivitate
cetăţenilor români, pentru că numai ei pot fi titularii tuturor drepturilor şi obligaţiilor. Persoanele care
nu au această calitate nu sunt ţinute a îndeplini anumite îndatoriri, ce revin numai cetăţenilor români.
Aceste obligaţii sunt:
fidelitatea faţă de ţară;
contribuirea la cheltuielile publice;
exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi îndatoririlor şi respectarea acestora;
apărarea ţării.
Cetăţenii români sun egali în faţa legii (drepturi şi îndatoriri) fără deosebire de rasă, culoare, sex,
limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere sau întemeiată pe orice
altă împrejurare şi indiferent de modul în care au dobândit cetăţenia.
Cetăţenia e în exclusivitate o problemă de stat.
Căsătoria nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţilor. De asemenea, declararea
nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei nu produc nici un efect asupra cetăţeniei soţului, care a dobândit
cetăţenia română în timpul căsătoriei.
Schimbarea cetăţeniei unuia din soţi nu produce nici un efect asupra cetăţeniei române a celuilalt
soţ. Cetăţenia română se dobândeşte fără să aibă în vedere că potrivit legii unui alt stat o persoana era şi cetăţean
al acelui stat.
Modurile de naştere
dobândire a
cetăţeniei
adopţie
repatriere
la cerere
57
a) Dobândirea cetăţeniei române prin naştere
Legea cetăţeniei române, în art. 5, stabileşte că este cetăţean român copilul care se naşte (pe teritoriul
României), din părinţi cetăţeni români. De asemenea, este cetăţean român copilul născut pe teritoriul statului
român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român.
b) Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie
Conform art. 6 din lege, cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie,
prin adopţie dacă:
cel puţin unul dintre soţi care adoptă este cetăţean român sau;
atunci când adopţia se face de o singură persoană, dacă acesta este cetăţean român;
adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani;
dacă adoptatul este major este necesar şi consimţământul acestuia
În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului va fi hotărâtă, de
comun acord, de către adoptatori.
Legea cetăţeniei române prevede, în art. 6, alin. 2, o soluţie nouă faţă de reglementarea legală anterioară,
pentru cazul în care adoptatorii nu cad de acord asupra cetăţeniei copilului adoptat, instanţa judecătorească
competentă să încuviinţeze adopţia va decide, ţinând seama de interesele copilului.
În cazul în care copilul a împlinit vârsta de 14 ani, în vederea încuviinţării adopţiei este necesar şi
consimţământul lui, care trebuie să fie dat în forma unei declaraţii autentice, în faţa notarului public.
c) Dobândirea cetăţeniei române prin repatriere
Acest mod de dobândire a cetăţeniei române a răspuns necesităţii de a se da o reglementare corespunzătoare
situaţiilor în care persoanele, care au fost cetăţeni români au pierdut cetăţenia română ca urmare a stabilirii lor în
străinătate, dar doresc să se reintegreze în societatea românească.
În cazul repatrierii este vorba de persoane (foştii cetăţeni români), care sunt legate de poporul român şi
care, din diferite motive, au întrerupt pentru anumite perioade de timp contactul lor cu societatea românească.
Persoana care a pierdut cetăţenia română o redobândeşte ca efect al repatrierii dacă, dorind să se integreze în
societatea românească îşi exprimă dorinţa în acest sens şi a obţinut aprobarea de repatriere.
Acordarea cetăţeniei române în acest caz, se face fără condiţia renunţării la cetăţenia străină deţinută de
cel care solicită repatrierea, sau de soţul sau soţia sa, după caz.
În situaţia în care părinţii care au cerut repatrierea nu cad de acord asupra cetăţeniei copiilor lor, tribunalul
de la domiciliul copilului va decide, ţinând seama de interesele acestuia.
Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani trebuie să-şi exprime consimţământul, în forma unei declaraţii
autentice date în faţa notarului public.
Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei, care se repatriază poate cere şi el dobândirea
cetăţeniei române, în condiţiile Legii nr. 21/1991.
Legea nr. 21/1991, în art. 10 şi 11, prevede şi soluţionează două situaţii speciale şi tranzitorii şi anume:
a repatrierii foştilor cetăţeni români care, înainte de data de 22 decembrie 1989, au pierdut
cetăţenia română din diferite motive şi care cer redobândirea ei. Aceştia o pot dobândi la cerere, pe
baza unei declaraţii autentificate date, în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale
României, iar în ţară, în faţa notarului public, chiar dacă au o altă cetăţenie şi nu îşi stabilesc
domiciliul în România şi
a repatrierii celor care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi cărora li s-a
“ridicat” cetăţenia română, fără voia sau din motive neimputabile lor, precum şi descendenţilor
58
acestora pana la gradul III. Legea nu defineşte noţiunea de “ridicat” Considerăm că, această noţiune
ar trebui să fie interpretată în sensul cuprinderii în ea a tuturor situaţiilor “sancţionatorii” aplicate
celor, care săvârşeau fapte contrare orientărilor vechiului regim.
Prin modificarea Legii nr. 21/1991, realizată în anul 1999, în art. 4 al legii nu se mai prevede
repatrierea ca mod de dobândire a cetăţeniei române. Cu toate acestea repatrierea este reglementată în art. 11
din lege, în partea care reglementează “acordarea la cerere”, iar motivaţia, care apare ca nefericită, ar putea
consta în aceea că, atât dobândirea cetăţeniei la cerere cât şi cea prin repatriere, se face pe baza formulării unor
cereri motivate.
d) Dobândirea (acordarea) cetăţeniei române la cerere
Acest mod de dobândire a cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau apatrizii (persoanele fără cetăţenie), care
îşi manifestă dorinţa de a se integra în societatea românească.
Condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române la cerere sunt:
s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe
acest teritoriu, locuieşte în mod legal, continuu şi statornic pe teritoriul statului român de cel
puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani;
dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa loialitate faţă de statul şi de poporul român;
a împlinit vârsta de 18 ani;
are asigurate în România mijloacele legale de existenţă;
este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru
o infracţiune, care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în
măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;
cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.
Termenele prevăzute de lege pot fi reduse până la jumătate în cazul în care solicitantul: este o
personalitate recunoscută pe plan internaţional, este cetăţean al unui stat membru al Uniunii
Europene, a dobândit statutul de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare, a investit în
România sume care depăşesc 1 milion de euro.
Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani
dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi. În cazul în care numai unul dintre părinţi
dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului.
În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând
seama de interesele acestuia. În cazul copilului, care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar
consimţământul acestuia, care trebuie dat în faţa unui notar public.
Care este principiul dobândirii cetăţeniei române de copilul găsit pe teritoriul României?
59
Test de autoevaluare 7. 2.
Comentaţi pe scurt care sunt implicaţiile cetăţeniei Uniunii Europene în ceea ce priveşte cetăţenia română.
60
Ordinul preşedintelui ANC de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a
cetăţeniei se comunică persoanei în cauză, precum şi persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios
administrativ şi fiscal a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului.
Produce efecte doar faţă de cel ce a formulat cererea, pierderea cetăţeniei române
realizându-se la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de aprobare
a retragerii cetăţeniei române.
61
c. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române
Privesc însă numai copiii minori, copii care de regulă urmează condiţia juridică a părinţilor (fireşti sau
adoptatori).
Aceste situaţii sunt:
Adopţia unui copil minor, cetăţean român, de către cetăţeni străini.
Stabilirea filiaţiei copilului găsit pe teritoriul României.
Anularea, declararea nulităţii sau desfacerea adopţiei unui minor străin de către
cetăţeni români.
Legea nr. 21/1991 prevede că, pentru toate aceste situaţii de pierdere a cetăţeniei române, în alte cazuri decât
cele de retragere sau de renunţare la cetăţenia română, se aplică procedura reglementată de legea cetăţeniei
române pentru retragerea sau renunţarea la cetăţenia română.
Dovada cetăţeniei române se face prin buletinul de identitate (cartea de identitate), paşaport sau certificat
constatator legal eliberat.
Test de autoevaluare 7. 4.
62
Faza de examinare a cererii de acordare a
Procedura de dobândire a
cetăţeniei române la cerere sau prin repatriere
cetăţeniei române
63
C. Faza jurământului de credinţă faţă de România. Efecte
Legea face deosebire între: “acordarea cetăţeniei” prin ordin al preşedintelui ANC, care are ca efect
necesitatea depunerii jurământului de credinţă şi “dobândirea cetăţeniei”, care coincide cu depunerea
jurământului de credinţă şi care are ca efect obţinerea cetăţeniei române, pe data depunerii jurământului.
Jurământul de credinţă trebuie depus:
în termen de 3 luni de la data comunicării acordării cetăţeniei române persoanelor, care
domiciliază în ţară, în faţa ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat anume în acest scop şi a
preşedintelui ANC.
În cazul acordării cetăţeniei române unei persoane, cu păstrarea domiciliului în străinătate,
aceasta va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau a oficiului consular al
României din ţara, în care acesta domiciliază, în termen de 3 luni de la comunicarea ordinului.
După depunerea jurământului de credinţă Comisia pentru cetăţenie va elibera persoanei căreia i s-a acordat
Dobândirea
cetăţenia română certificatul constatator al îndeplinirii procedurii de depunere a jurământului de credinţă şi al
cetăţeniei
române dobândirii cetăţeniei române de la data depunerii jurământului.
Jurământul de credinţă are ca efect juridic dobândirea cetăţeniei române pe data depunerii sale (art. 20 din
lege).
Se acordă numai unor străini, pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române. Noţiunea de străin
este înţeleasă în sensul legii române.
Se acordă de către Parlamentul României, la propunerea Guvernului, fără îndeplinirea vreunei formalităţi
sau proceduri, în afară de cele specifice celor două categorii de autorităţi publice (art. 36 din lege).
Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile şi libertăţile recunoscute
cetăţenilor români, cu excepţia drepturilor exclusiv politice şi a dreptului de a ocupa o demnitate sau o funcţie
publică (art. 16 alin. 3 din Constituţie).
I. 1. Care sunt deosebirile între procedura de dobândire şi cea de pierdere a cetăţeniei române ?
2. Retragerea cetăţeniei române
64
2. Din punctul de vedere al naturii juridice, cetăţenia reprezintă:
a. un element al capacităţi juridice cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional
b. un element al capacităţi de folosinţă cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional
c. situaţia juridică a persoanei
3. Schimbarea cetăţeniei române a unuia dintre soţi:
a. nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei române a celuilalt soţ
b. are ca efect schimbarea cetăţeniei celuilalt soţ
c. are ca efect schimbarea cetăţeniei celuilalt soţ, doar dacă din căsătoria soţilor a rezultat cel puţin
un copil minor
4. Conform sistemului jus sangvinis, copilul dobândeşte cetăţenia unui stat dacă:
a. se naşte pe teritoriul acelui stat
b. se naşte pe teritoriul acelui stat şi părinţii îşi dau acordul ca minorul să dobândească cetăţenia acelui
stat, chiar dacă nici unul dintre ei nu are cetăţenia acelui stat
c. se naşte din părinţi care, amândoi sau numai unul, au cetăţenia statului respectiv
5. Potrivit legii române, dobândirea cetăţeniei române are la bază principiul:
a. jus loci
b. jus sangvinis
c. jus soli
6. Legea cetăţeniei române prevede că aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei române la cerere se face prin
ordin al preşedintelui ANC la propunerea:
a. primului-ministru
b. comisiei pentru cetăţenie
c. ministrului justiţiei
7. Retragerea cetăţeniei române apare ca:
a. un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei
b. o sancţiune faţă de săvârşirea unei fapte penale;
c. o sancţiune.
Răspunsuri
I. 1. se vor identificare asemănările şi deosebirile de procedură între dobândirea şi pierderea
cetăţeniei române
2. se vor reda cazurile de pierdere a cetăţeniei române
II. 1. a, 2. a, 3. a, 4. c, 5. b, 6. b, 7.b, 8. c, 9.c
Cărţi:
1. CĂLINOIU, C., DUCULESCU, V., Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţie revăzută şi
completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005;
2. DĂNIŞOR, D. C., Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I. Teoria generală, Editura C. H.
Beck, Bucureşti, 2007;
3. DELEANU, I. Instituţii şi proceduri constituţionale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
4. DISSESCU, C. G., Dreptul constituţional, Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1900;
65
5. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1998;
6. IONESCU, C. Drept constituţional şi instituţii politice, Editura All Beck, Ediţia 2, Bucureşti, 2004;
7. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., (coordonatori), Constituţia României-comentariu pe articole,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., IANCU, GH., DEACONU, ŞT., CUC, M.H., Cetăţenia
europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;
10. ŞTEFAN, T., ANDREŞAN-GRIGORIU, B., Drept comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
(cap. IX – secţiunile 8 şi 9 – „cetăţenia europeană”).
Articole:
1. ANGHEL, I.M., Ratificarea Convenţiei Europene asupra cetăţeniei – prin Legea nr. 396/2002 şi
consecinţele acesteia în legătură cu Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, Dreptul, nr. 12/2002;
2. ANGHEL, I. M., Problema dublei cetăţenii în legislaţia română, în Dreptul, nr. 2/1999;
3. DEACONU, Şt., Naţionalitatea şi cetăţenia în dreptul românesc, în Dreptul, nr. 12/1999;
4. DRĂGANU, T., Natura juridică a cetăţeniei, Studia Universitatis Babeş – Bolyai, Series
JURISPRUDENTIA, 1968;
5. IANCU, Gh., Apariţia şi evoluţia noţiunii de cetăţenie în dreptul constituţional, Revista de drept
public, nr. 2/1995;
6. PANAGIOTIS, G., în Semnificaţia cetăţeniei europene în contextul comunitar, Revista română de
drept comunitar nr. 4/2007;
7. RADULESCU, O., ROSENBERG, P., TUDOR, A., Dreptul de folosinta special asupra terenurilor
intravilane dobandit de cetatenii straini, apatrizi ori persoane juridice straine, Dreptul nr. 11/2006;
8. VASILE, M., Condiţia existenţei stării de pericol necesare pentru expulzarea infractorului străin sau
apatrid, Curierul Judiciar nr. 2/2007.
Legislaţie:
1. Constituţia României
2. Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în M. Of., Partea I, nr. 9 din 6.03.2000, cu
modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la
6 noiembrie 1997, publicată în M. Of., Partea I, nr. 490 din 9.07.2002;
4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 05.06.2008;
5. Legea nr. 362/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor, adoptată la New
York la 28 septembrie 1954, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1146 din 19.12.2005;
6. Ordonanţă de urgenţă nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor
statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 646 din 21.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare;
66
7. Lege nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către
cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 1008 din 14.11.2005.
67
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
Unitatea de învăţare 8
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
CUPRINS
68
8.1. Noţiunea de drepturi şi îndatoriri fundamentale
Terminologia tehnică a drepturilor trebuie cunoscută şi înţeleasă, pentru a se evita confuziile ce se produc
între drepturile omului şi cele fundamentale şi nu sunt cunoscute alte noţiuni: libertate publică, drept şi libertate,
îndatorire fundamentală etc.
Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective, esenţiale pentru cetăţeni, drepturi stabilite de
Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi.
Înscris în Constituţie
Înscrisă în Constituţie
Analizaţi corelaţia dintre reglementările internaţionale şi cele interne privind drepturile omului.
69
Clasificarea drepturilor fundamentale se face în funcţie de conţinutul lor în cinci categorii:
Enumerarea nu reprezintă o clasificare, deoarece toate au aceeaşi valoare juridică.
Egalitatea este un principiu constituţional al drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale.
Inviolabilităţile
Clasificarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale
Drepturile şi libertăţile economice,
sociale şi culturale
Drepturile garanţii
Egalitatea
70
Test de autoevaluare 8.2.
Test de autoevaluare 8.1. – se vor stabili corelaţiile dintre dreptul intern şi dreptul internaţional în
materia drepturilor omului art. 11 si 20 din Constituţia României
Test de autoevaluare 8.2. – se vor explica principiile fundamentale
Răaspunsuri
1. se va caracteriza dreptul persoanei vătămate
2. se vor analiza generaţiile de drepturi
Cărţi:
1. BÎRSAN, C., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, ediţia a 2-a, C.H.
Beck, Bucureşti, 2010;
2. CHIRIŢĂ, R., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentarii şi explicaţii, ed. a 2-a, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. DUCULESCU, V. - Protecţia juridică a drepturilor omului: mijloace interne şi internaţionale,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
6. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
7. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
8. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, S., ENACHE, M., IANCU G., – Interpretarea
Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
9. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M.- „Prioritatea reglementărilor internaţionale” în Studii
constituţionale, Ed.Actami, Bucureşti, 1995;
10. GEAMĂNU, G., Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei,
Bucureşti, 1977;
71
11. MANOLACHE, O., Drept comunitar, Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia
a II-a, Editura All Beck, 1999;
12. SELEJAN-GUŢAN, B. - Protecţia europeană a drepturilor omului, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2006;
13. NĂSTASE, A., - Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O., Bucureşti, 1992;
14. POPESCU, C. L, - Protecţia internaţională a drepturilor omului- surse, instituţii, proceduri,
Editura All Beck, Bucureşti 2000;
15. RENUCCI, F., Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009;
16. VOICU, M. - Protecţia europeană a drepturilor omului. Teorie şi jurisprudenţă, Edura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
Articole:
1. ANDREESCU, L., Libertatea academică şi libertatea de exprimare, Noua Revistă de Drepturile Omului
nr. 2/2009;
2. IOSIF CHIUZBAIAN, G.- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului izvor de drept, Revista de
Drepturile Omului, Anul IV, nr. 4/1994;
3. DRĂGHICI, S., Dreptul fundamental între definiţie şi efecte juridice, Noua Revistă de Drepturile
Omului nr. 1/2009;
4. DICEY, A., Dreptul la liberate personală, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 1/2009;
5. GERGELY D., Delimitările conceptuale ale discriminării directe în legislaţia din România: excepţii
permise sau derogări interzise?, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 4/2010;
6. HALLER, I., Dreptul la educaţie în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi
cazuisticii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Noua Revistă de Drepturile Omului nr.
2/2009;
7. MURARU, I. - Dispoziţiile Constituţiei şi exigenţele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,
Revista de Drepturile Omului, Anul VII, nr. 4/1997;
8. MURARU, I. - Prevederile Constituţiei României privind relaţia dintre reglementările internaţionale şi
cele interne din domeniul drepturilor omului, Revista de Drepturile Omului, nr. 1-4/1991.
9. NICOLAE, R., Limita art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului în materie fiscală, Noua
Revistă de Drepturile Omului nr. 3/2010.
72
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
Unitatea de învăţare 9
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
CUPRINS
9.1. Inviolabilităţile
9.2. Drepturile şi libertăţile economice, sociale şi culturale
9.3. Bibliografie Unitatea 9
73
9.1. Inviolabilităţile
Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor asigură viaţa, posibilitatea de mişcare liberă,
siguranţa fizică şi psihică, precum şi siguranţa domiciliului persoanei fizice. Acestea sunt:
Cărţi:
1. BÎRSAN, C., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, ediţia a 2-a, C.H.
Beck, Bucureşti, 2010;
2. CHIRIŢĂ, R., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentarii şi explicaţii, ed. a 2-a, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
74
5. DUCULESCU, V. - Protecţia juridică a drepturilor omului: mijloace interne şi internaţionale,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
6. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
7. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
8. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, S., ENACHE, M., IANCU G., – Interpretarea
Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
9. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M.- „Prioritatea reglementărilor internaţionale” în Studii
constituţionale, Ed.Actami, Bucureşti, 1995;
10. GEAMĂNU, G., Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei,
Bucureşti, 1977;
11. MANOLACHE, O., Drept comunitar, Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia
a II-a, Editura All Beck, 1999;
12. SELEJAN-GUŢAN, B. - Protecţia europeană a drepturilor omului, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2006;
13. NĂSTASE, A., - Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O., Bucureşti, 1992;
14. POPESCU, C. L, - Protecţia internaţională a drepturilor omului- surse, instituţii, proceduri,
Editura All Beck, Bucureşti 2000;
15. RENUCCI, F., Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009;
16. VOICU, M. - Protecţia europeană a drepturilor omului. Teorie şi jurisprudenţă, Edura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
Articole:
1. ANDREESCU, L., Libertatea academică şi libertatea de exprimare, Noua Revistă de Drepturile Omului
nr. 2/2009;
2. IOSIF CHIUZBAIAN, G.- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului izvor de drept, Revista de
Drepturile Omului, Anul IV, nr. 4/1994;
3. DRĂGHICI, S., Dreptul fundamental între definiţie şi efecte juridice, Noua Revistă de Drepturile
Omului nr. 1/2009;
4. DICEY, A., Dreptul la liberate personală, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 1/2009;
5. GERGELY D., Delimitările conceptuale ale discriminării directe în legislaţia din România: excepţii
permise sau derogări interzise?, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 4/2010;
6. HALLER, I., Dreptul la educaţie în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi
cazuisticii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Noua Revistă de Drepturile Omului nr.
2/2009;
7. MURARU, I. - Dispoziţiile Constituţiei şi exigenţele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,
Revista de Drepturile Omului, Anul VII, nr. 4/1997;
8. MURARU, I. - Prevederile Constituţiei României privind relaţia dintre reglementările internaţionale şi
cele interne din domeniul drepturilor omului, Revista de Drepturile Omului, nr. 1-4/1991.
9. NICOLAE, R., Limita art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului în materie fiscală, Noua
Revistă de Drepturile Omului nr. 3/2010.
75
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
Unitatea de învăţare 10
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
CUPRINS
76
10.1. Drepturile şi libertăţile social – politice.
Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni, fie pentru
rezolvarea unor probleme sociale şi spirituale, fie pentru participarea la guvernare (libertăţi de opinie).
Acestea sunt:
a. Libertatea conștiinței (art. 29).
b. Libertatea de exprimare (art. 30).
c. Dreptul la informaţie (art. 31).
d. Libertatea întrunirilor (art. 36).
e. Dreptul de asociere (art. 37).
f. Secretul corespondenţei (art. 28).
Test de autoevaluare 10.1. – se vor stabili asemănările şi deosebirile dintre dreptul de asociere şi
libertatea întrunirilor
Temă de reflecție
1. Potrivit principiului constituţional prevăzut de art. 16 alin. 3 din Constituţia României, funcţiile şi demnităţile
publice pot fi ocupate de persoanele care :
a. au dublă cetăţenie (printre care şi cea română)
b. au dublă cetăţenie şi reşedinţa în România
c. au cetăţenia română şi domiciliul în ţară
77
2. Drepturile care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni numai pentru participarea la guvernare
sunt:
a. dreptul de asociere, dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
b. dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
c. libertatea întrunirilor şi dreptul de asociere
Răspunsuri:
1. c, 2. 3. b, 4. c, 5. b, 6. a, 7. c, 8. a
78
10.4. Bibliografie Unitatea 10
Cărţi:
1. BÎRSAN, C., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, ediţia a 2-a, C.H.
Beck, Bucureşti, 2010;
2. CHIRIŢĂ, R., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentarii şi explicaţii, ed. a 2-a, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. DUCULESCU, V. - Protecţia juridică a drepturilor omului: mijloace interne şi internaţionale,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
6. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
7. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
8. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, S., ENACHE, M., IANCU G., – Interpretarea
Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
9. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M.- „Prioritatea reglementărilor internaţionale” în Studii
constituţionale, Ed.Actami, Bucureşti, 1995;
10. GEAMĂNU, G., Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei,
Bucureşti, 1977;
11. MANOLACHE, O., Drept comunitar, Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia
a II-a, Editura All Beck, 1999;
12. SELEJAN-GUŢAN, B. - Protecţia europeană a drepturilor omului, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2006;
13. NĂSTASE, A., - Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O., Bucureşti, 1992;
14. POPESCU, C. L, - Protecţia internaţională a drepturilor omului- surse, instituţii, proceduri,
Editura All Beck, Bucureşti 2000;
15. RENUCCI, F., Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009;
16. VOICU, M. - Protecţia europeană a drepturilor omului. Teorie şi jurisprudenţă, Edura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
Articole:
1. ANDREESCU, L., Libertatea academică şi libertatea de exprimare, Noua Revistă de Drepturile Omului
nr. 2/2009;
2. IOSIF CHIUZBAIAN, G.- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului izvor de drept, Revista de
Drepturile Omului, Anul IV, nr. 4/1994;
3. DRĂGHICI, S., Dreptul fundamental între definiţie şi efecte juridice, Noua Revistă de Drepturile
Omului nr. 1/2009;
4. DICEY, A., Dreptul la liberate personală, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 1/2009;
79
5. GERGELY D., Delimitările conceptuale ale discriminării directe în legislaţia din România: excepţii
permise sau derogări interzise?, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 4/2010;
6. HALLER, I., Dreptul la educaţie în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi
cazuisticii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Noua Revistă de Drepturile Omului nr.
2/2009;
7. MURARU, I. - Dispoziţiile Constituţiei şi exigenţele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,
Revista de Drepturile Omului, Anul VII, nr. 4/1997;
8. MURARU, I. - Prevederile Constituţiei României privind relaţia dintre reglementările internaţionale şi
cele interne din domeniul drepturilor omului, Revista de Drepturile Omului, nr. 1-4/1991.
9. NICOLAE, R., Limita art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului în materie fiscală, Noua
Revistă de Drepturile Omului
80