TEMA 1.

PROFESIA CONTABILĂ: DEFINIȚIE, CONCEPT ȘI STRUCTURĂ

1.1 Concept şi structură. Necesitatea studierii aspectelor doctrinare și de etică în

profesia contabilă

În cadrul standardelor internaţionale de educaţie pentru obţinerea şi menţinerea

competenţelor profesioniştilor contabili, un loc important îl au cunoştinţele de natură
doctrinară şi deontologică.
Profesia contabilă distingându-se de alte profesii prin asumarea unei responsabilităţi
faţă de public, este firesc ca îndeplinirea acestei misiuni să fie asumată de profesioniştii
contabili în cunoştinţă de cauză.
Aceast fapt presupune ca aceştia:
-Să fie conştienţi de rolul pe care profesia contabilă îl are pentru dezvoltarea economiei
naţionale şi mondiale şi pentru apărarea interesului public;
-Să fie convinşi de rolul social pe care îl au atât la nivelul unei entităţi, cât şi la nivel naţional;
-Să înţeleagă că munca lor şi profesia contabilă în ansamblu nu pot fi recunoscute şi apreciate
decât dacă satisfac trei deziderate devenite comandamente fundamentale ale profesiei:
educaţie, etică şi calitate;
-Să cunoască modul de organizare a profesiei contabile, respectiv modul în care se pot înfiinţa
şi pot funcţiona organismele profesionale;
–Să înţeleagă semnificaţia şi importanţa unor termeni-cheie pentru profesia contabilă, dacă se
doreşte a deveni o profesie de vârf în economia şi societatea românească:
-Să fi absolvit înr-un stat membru cel mai înalt nivel de pregătire și experiență cerut pentru
activitatea de profesionist contabil în acea țară.
Profesia contabilă este în mod curent definită ca totalitatea activităţilor (serviciilor) care
presupun cunoştinţe în domeniul contabilităţii, a specialiştilor care le efectuează (prestează),
precum şi organismele lor profesionale.

1.2.Activităţile componente ale profesiei contabile

Profesia contabilă este o profesie cu o arie de activitate largă şi diversă, în toate statele
membre UE, în pofida diferenţelor istorice, economice, juridice şi culturale, poate fi regăsit un
cumul de activităţi, care sunt rezervate prin lege sau prin practica profesiei contabile, legate mai
mult sau mai puţin de procesul de elaborare şi validare a informaţiilor financiare, contabile sau
fiscale. Unele dintre aceste activităţi sunt de obicei rezervate exclusiv profesiei contabile şi
formează o parte a domeniului tradiţional de activitate al acesteia, chiar dacă uneori aceste
activităţi sunt „împărţite" cu alte profesii. Printre aceste activităţi se află, de exemplu, activitatea
privind insolvenţa sau cea de asistenţă fiscală.
Pentru a menţine o înaltă calitate şi diversitate a serviciilor profesionale oferite este
esenţială asigurarea faptului că firmele profesionale pot elabora cea mai largă gamă de
competenţe posibilă şi sunt capabile să atragă şi să reţină persoanele cele mai talentate pentru a-şi
servi clienţii; aceasta este calea ideală, şi nu protecţionismul şi mediul anticompetitiv, pentru a
permite să fie servit atât interesul clienţilor, cât şi al publicului în general; aceasta este calea pe care
se încurajează inovaţia şi concurenţa şi se asigură faptul că experienţa şi aptitudinile profesiei contabile
pot fi utilizate pe deplin pentru dezvoltarea economiei.
Lista principalelor activitati / servicii care compun profesia contabila sunt:
a)ţinerea sau supravegherea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare:
–acordarea asistenţei privind organizarea şi ţinerea contabilităţii, inclusiv în cazul sistemelor
informatice;

1
–elaborarea şi punerea în aplicare de: procedee contabile, planul de conturi adaptat unităţii,
contabilitatea de gestiune, tabloul de bord, control de gestiune şi control prin buget, în baza şi
cu respectarea normelor generale;
b)efectuarea de analize economico-financiare, ca:
– analiza structurilor financiare;
– analiza gestiunii financiare şi a rentabilităţii capitalului investit;
– tehnici de analiză şi de gestiune a fondului de rulment;
– sistem de credit – leasing, factoring etc.;
– elaborarea de tablouri de finanţare şi planuri de trezorerie;
– elaborarea de tablouri de utilizări şi resurse;
– asistenţa în prevenirea şi înlăturarea dificultăţilor unităţii;
c)efectuarea de audit financiar-contabil, ca:
– diagnostic financiar – creşterea, rentabilitatea, echilibrul şi riscurile financiare;
– audit intern – organizarea sau controlul regularităţii şi sincerităţii sistemului;
– studii, asistenţă pentru realizarea de investiţii financiare;
– audit statutar şi certificarea bilanţului contabil, cu respectarea reglementărilor specifice;
d)efectuarea de evaluări potrivit standardelor internaţionale de evaluare, ca:
– evaluări de bunuri şi active patrimoniale;
– evaluări de întreprinderi şi de valori mobiliare, pentru vânzări, succesiuni, partaje, donaţii
sau la cererea celor interesaţi;
– evaluări de elemente intangibile;
e)efectuarea de expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de
persoane fizice ori juridice în condiţiile prevăzute de lege, ca:
– expertize amiabile (la cerere);
– expertize contabil-judiciare;
– arbitraje în cauze civile;
– expertize de gestiune;
f)executarea de lucrări cu caracter financiar-contabil, ca:
– întocmirea de situaţii periodice;
– consolidarea conturilor şi bilanţului;
– întocmirea de planuri de finanţare pe termen mediu şi lung;
g)executarea de lucrări cu caracter fiscal, ca:
– studii şi consultaţii pe probleme de ordin fiscal;
– participarea la întocmirea şi depunerea declaraţiilor fiscale;
– asistenţă în probleme de TVA şi impozite;
– fiscalitate imobiliară;
– asistenţă în aplicarea tarifului vamal;
– asistarea contribuabilului cu ocazia verificărilor;
– vizarea declaraţiilor fiscale anuale ale operatorilor economici;
h)efectuarea de lucrări de organizare administrativă şi informatică, cum ar fi:
– organigrame, structuri, definiri de funcţii;
– legături între servicii, circulaţia documentelor şi informaţiilor;
– mecanizarea şi automatizarea prelucrării informaţiilor, alegerea echipamentelor;
– analiza şi organizarea fluxului informaţional;
– alegerea softurilor necesare;
– formarea profesională continuă;
– contribuţii la protecţia patrimoniului unităţii;
i)îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în mandatul de cenzor la societăţile comerciale,
conform prevederilor legale;

2
j)îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege în procedurile de reorganizare judiciară şi
faliment, cum ar fi:
– efectuează lucrări cu privire la reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de
fuziune, divizare, dizolvare şi lichidarea societăţilor comerciale, precum şi retragerea sau
excluderea unor asociaţi din cadrul societăţilor comerciale;
k)acordarea de asistenţă de specialitate necesară pentru înfiinţarea şi reorganizarea
societăţilor comerciale, cum ar fi:
– activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice;
– studii de fezabilitate la înfiinţarea întreprinderilor;
– activităţi ale holdingurilor;
l)efectuarea pentru persoane fizice şi juridice a oricărui serviciu profesional care
presupune cunoştinţe de contabilitate;
m)alte activităţi şi servicii pentru întreprinderi cuprinse în clasele CAEN: 6209, 6420,
6619, 6920, 7022, 7320, 8299, 7490, 6831, 6621, precum şi altele stabilite de Biroul
permanent al Consiliului superior.
Diversitatea profesiei este o realitate foarte importantă, chiar dacă în anumite organizaţii
profesionale membrii se ocupă în fapt de una singură sau de foarte puţine dintre aceste
activităţi.
Sfera de activitate a profesionistului contabil acoperă auditul statutar, auditul în sectorul
public, contabilitatea, auditul fuziunilor şi achiziţiilor, auditul elementelor nemonetare, lichidări,
insolvabilitate, expertiză juridică, consultanţă, consiliere şi reprezentare fiscală, consiliere în
investiţii, alte tipuri de consiliere cum ar fi organizarea, strategia, gestionarea şi tehnologia
informaţiei etc.
Numai motive întemeiate de competenţă, integritate, independenţă si obiectivitate pot limita
aria de practică profesională a profesioniştilor contabili.
Activităţile componente ale profesiei contabile se pot organiza şi exercita:
-prin compartimente proprii;
-prin externalizare.
Dintre toate activităţile componente ale profesiei contabile numai auditul statutar este în
mod obligatoriu organizat şi exercitat ca activitate externă oricărei entităţi supuse unui astfel de
control.
Profesioniştii contabili se împart în funcţie de statutul juridic în:
-dependenţi, cu statut de angajaţi;
-independenţi sau liber-profesionişti contabili, furnizori ai serviciilor componente ale profesiei
contabile.
Din punct de vedere al modului de organizare a activităţii liber-profesionistilor contabili,
aceştia pot să-şi desfăşoare activitatea:
-individual;
-în forme asociative potrivit legislaţiei fiecărei jurisdicţii.
O parte din profesioniştii contabili îşi desfăşoară activitatea - în calitate de angajaţi sau ca
furnizori de servicii - în domeniul auditului intern şi controlului intern, activităţi importante
pentru o bună guvernare a întreprinderilor.
Sistemul de control intern cuprinde totalitatea dispozitivelor, procedurilor şi metodelor prin
care responsabilii unei entităţi deţin controlul asupra activităţii de care răspund. Controlul intern este
o stare, şi nu un compartiment administrativ funcţional al întreprinderii. Auditul intern este
activitatea care are ca obiectiv verificarea existenţei, adaptabilităţii si modului de aplicare a
dispozitivelor, procedurilor şi metodelor care formează sistemul de control intern al entităţii. Această
activitate poate fi realizată printr-un compartiment distinct al entităţii sau externalizată prin
profesionişti contabili independenţi.

3
 Controlul intern al unei întreprinderi constituie un obiectiv al auditului intern şi un mijloc
pentru realizarea obiectivului auditului statutar.
Alte servicii furnizate exclusiv de profesioniştii contabili sau partajate cu alte profesii
sunt:
-resurse umane şi administrative: întocmirea statelor de plată, proceduri de control intern, relaţii cu
instituţiile de securitate socială, asistenţă în litigiile legate de resursele umane, recrutare etc.;
-misiuni de consultanţă şi consiliere contabilă si fiscală;
-servicii financiare: evaluarea afacerilor, verificarea financiară prealabilă (investigare şi analiză),
analiza investiţiilor, planificarea financiară, restructurarea datoriilor şi recapitalizarea, gestionarea
portofoliului, controlul administrativ şi financiar, brokerajul etc.;
-servicii juridice: întocmirea documentelor juridice pentru persoane fizice, sprijin juridic şi
administrativ pentru Adunarea generală, consiliere privind Legea companiilor etc.

1.3.Activitatea de audit. Auditul statutar

Activitatea de audit statutar este, după toate aparenţele, componenta cea mai importantă a
profesiei contabile, explicată prin poziţia sa de „ultim apărător" al interesului public pe fluxul înre-
gistrat de situaţiile financiare ale unei entităţi în drumul lor spre utilizatorii (consumatorii) finali, în
activitatea curentă profesioniştii contabili folosesc un vocabular care este mai simplificat, dar care nu
exprimă tocmai riguros conţinutul ştiinţific şi legislativ al termenilor; de exemplu, la o misiune de
audit statutar se vorbeşte curent, simplu, despre „audit" sau „audit financiar" chiar şi atunci când
este vorba de o misiune de „audit statutar".
O mediatizare şi o folosire excesivă a cuvântului audit în general conduc la utilizarea
neconformă a acestuia.
Având în vedere importanţa auditului statutar pentru protejarea interesului public, acesta este
singurul tip de audit care este reglementat atât la nivel european şi global, cât şi la nivel naţional.
Prin audit, în sensul cel mai larg, se înţelege „examinarea profesională a unei informaţii,
efectuată de o persoană competentă şi independentă în scopul emiterii unei opinii motivate prin
raportarea la un criteriu de calitate: standard, normă sau reglementare".
Sunt de reţinut elementele fundamentale conţinute în definiţie, fără de care activitatea
nu poate fi definită ca fiind un audit:
-examinarea este strict profesională şi presupune colectarea şi evaluarea unor probe privind
informaţia (informaţiile) examinată(e);
-persoana care examinează trebuie să deţină competenţa necesară şi să fie independentă;
-obiectul examinării: orice informaţie economică, tehnică, tehnologică, financiară, fiscală, juridică
etc.;
-scopul examinării: emiterea unei opinii, care constă în determinarea şi raportarea gradului de
conformitate a informaţiei la criteriul de calitate prestabilit;
-calitatea opiniei: motivată;
-criteriul de apreciere: un standard, o normă sau o reglementare.
-sau studiu în contabilitatea unei entităţi, efectuată de un profesionist contabil competent si
independent" dacă celelalte elemente fundamentale ale definiţiei auditului în general sunt reunite.
-Altfel spus, „auditul financiar este auditul în general, cu precizarea că obiectul examinării îl
constituie informaţia financiar-contabilă, iar persoana competentă şi independentă trebuie să fie
profesionist contabil".
-Prin audit statutar se înţelege „examinarea profesională efectuată de un profesionist contabil
competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în ansamblul lor, în scopul
emiterii unei opinii motivate responsabile şi independente în legătură cu imaginea fidelă, clară şi
completă a poziţiei, a situaţiei financiare şi a performanţelor financiare, prin raportarea la standardele
naţionale sau internaţionale de audit".

4
 -Altfel spus, între auditul statutar şi auditul financiar este o diferenţă de la parte la întreg: „Auditul
statutar este acel audit financiar efectuat asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor, iar criteriul de
calitate îl constituie standardele naţionale sau internaţionale de audit". Rezultă că orice audit statutar
este un audit financiar, dar nu orice audit financiar este şi audit statutar. De exemplu, auditul
stocurilor cerut unui expert contabil de către un investitor la întreprinderea unde doreşte să
investească este un audit financiar, dar nu este un audit statutar.
-în reglementările şi practicile europene şi internaţionale, „auditul statutar", specific şcolii anglo-
saxone, circulă şi sub denumirile de „audit legal" sau „control legal", trei denumiri cu acelaşi
înţeles şi aceleaşi semnificaţii, si anume:
-caracterul legal: este singurul tip de audit reglementat prin Directiva a 8-a la nivel european, prin
legile naţionale şi prin statutele întreprinderilor;
-independenţa absolută a specialistului care îl realizează;
-autonomia organismului din care face parte specialistul (auditorul) respectiv.
O sinteză a elementelor fundamentale ale celor trei tipuri de audit în funcţie de aria
de cuprindere se prezintă astfel:
Nr. Tipul de audit Audit în general Audit financiar Audit statutar
crt. Elementele
auditului (criterii
definitorii)
1. Denumirea Examen Examen profesional Examen profesional
acţiunii profesional
2. Obiectul acţiunii Orice informaţie Orice informaţie financiar-contabilă Situaţiile financiare în
ansamblul lor, aşa cum sunt
stabilite prin referenţialul
contabil adoptat
3. Profesionistul care Orice profesionist Profesionist contabil competent şi Profesionist contabil
realizează acţiunea competent independent independent, membru al unui competent şi independent,
în domeniul său de organism profesional recunoscut autorizat să presteze servicii
pregătire de audit statutar

4. Scopul acţiunii îmbunătăţirea Emiterea unei opinii motivate, res- Emiterea unei opinii
informaţiei în domeniul ponsabile şi independente motivate, responsabile şi
respectiv independente

5. Obiectul opiniei Calitatea Calitatea informaţiei financiar-conta- Imaginea fidelă, clară şi

informaţiei bile completă a poziţiei, situaţiei şi
performanţelor financiare
prezentate prin situaţiile
financiare în ansamblul lor
6. Criterii de referinţă Standardul, norma Standardele profesionale emise de Standardele naţionale sau in-
sau reglementarea o autoritate profesională indepentă ternaţionale de audit
specifică şi/sau reglementările aplicabile

Sursa: Toma, M., Potdevin, J., Elemente de doctrină şi deontologie a profesiei contabile,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2008
O clasificare a diferitelor tipuri de audit în funcţie de domeniu se prezintă astfel:
Audit financiar
-orice intervenţie cu caracter de control, analiză, studii sau cercetare în contabilitatea unei
entităţi.
Audit operaţional
-ameliorarea performanţelor unei entităţi.
Audit de gestiune
- judecata critică asupra unei operaţii de gestiune.

5
Alte tipuri:
a) social;
b) tehnic;
c) juridic;
d) fiscal;
etc.
În funcţie de obiective, diferitele tipuri de audit se clasifică după cum urmează:

Obiectivele Specialiştii folosiţi Denumirea

urmărite
Verificarea şi certificarea situaţiilor Profesionişti contabili care au cel puţin
financiare
Orice intervenţie în contabilitatea
unei entităţi pentru a-i aprecia
procesele, tranzacţiile şi operaţiile
economico-financiare
Diagnostic asupra controlului
intern al unei entităţi
Analiza riscurilor şi a deficienţelor Profesionişti contabili care au calitatea de
pentru a face recomandări şi a
propune strategii în domeniul
funcţiei financiar-contabile a
entităţii
Găsirea de probe ale unei fraude
sau critica operaţiunilor de
gestiune
auditului
Audit statutar (legal)
calitatea de expert contabil membru al unui sau misiune de audit
organism profesional recunoscut, autorizat financiar de bază
să efectueze audit statutar
Profesionişti contabili care au calitatea de Audit financiar
expert contabil membru al unui organism
profesional recunoscut
Compartimente specializate ale entităţii Audit intern
sau profesionişti contabili care au calitatea
de expert contabil
Audit operaţional
expert contabil membru al unui organism
profesional recunoscut
Profesionişti contabili care au calitatea de Audit de
expert contabil membru al unui organism gestiune
profesional

Sursa: Toma, M., Potdevin, J., Elemente de doctrină şi deontologie a profesiei contabile,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2008
În funcţie de specialiştii care îl efectuează, diferitele tipuri de audit se clasifică astfel:
Obiectivele urmărite Specialiştii folosiţi Denumirea auditului

Verificarea şi certificarea situaţiilor Profesionişti contabili Audit statutar (legal); misiune de

financiare autorizaţi să presteze audit audit financiar de bază
statutar
Diagnostic sectorial Experţi independenţi Audit fiscal; Audit social; Audit
juridic; Audit al calităţii; Audit
financiar (altele decât auditul
statutar); etc.
Diagnostic asupra conturilor şi Profesionişti contabili care au Audit intern
diagnostic sectorial calitatea de expert contabil sau
compartimente specializate
din cadrul entităţii

În funcţie de poziţia auditorului faţă de entitatea auditată se disting următoarele

tipuri de audit:
Denumirea auditului Poziţia faţă de întreprindere

- Audit statutar - Audit financiar - Extern; legal Extern; contractual Extern; contractual
Audit operaţional - Audit de gestiune - Extern; contractual Intern sau externalizat, pe bază de
Audit intern contract

6
 Publicul (utilizatorul) se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor
sale prin oferirea unei reasigurări referitoare la cinci aspecte care privesc întreprinderea:
-acurateţea situaţiilor financiare;
-continuitatea activităţii si solvabilitatea firmei;
-existenţa/inexistenţa unor fraude;
-respectarea de către firmă a reglementărilor specifice si generale;
-comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi problemele sociale.
Auditul intern şi auditul statutar sunt două activităţi complementare în care sunt antrenaţi
profesioniştii contabili.
Conceptual, există deosebiri esenţiale între cele două tipuri de audit, cum ar fi:
Statutul: Auditorul intern face parte din structurile întreprinderii, auditorul statutar este un prestator
de servicii independent juridic de întreprindere.
Beneficiarii auditului: Auditorul intern lucrează în folosul responsabililor întreprinderii (manageri,
direcţia generală, comitetul de audit), auditorul statutar face certificarea situaţiilor financiare în
folosul tuturor utilizatorilor situaţiilor financiare.
Obiectivele auditului: Obiectivul auditului intern este să aprecieze bunul control asupra
activităţilor întreprinderii (dispozitive de control intern) şi să recomande măsuri pentru
îmbunătăţirea acestuia; obiectivul auditului statutar îl constituie certificarea regularităţii,
sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor, situaţiei financiare şi rezultatelor întreprinderii. De
observat că pentru atingerea acestor obiective auditul statutar va trebui să aprecieze şi el
dispozitivele de control intern ale întreprinderii; deci controlul intern este pentru auditul statutar
un mijloc, în timp ce pentru auditul intern este un obiectiv.
Domeniul de aplicare al auditului: Auditul statutar în globează tot ceea ce participă la
determinarea rezultatelor şi la elaborarea situaţiilor financiare, însă în toate funcţiile întreprinderii
(un auditor statutar care şi-ar limita observaţiile şi investigaţiile doar la sectorul contabil ar face o
activitate incompletă); altfel spus, auditul statutar cu prinde toate funcţiile întreprinderii, dar în
legătură numai cu obiectivul său de certificare; auditul intern are un domeniu de aplicare mult mai
vast: cuprinde nu numai toate funcţiile întreprinderii, ci şi toate dimensiunile acestor funcţii.
Prevenirea fraudei: Deosebit de obligaţiile legale de divulgare, auditul statutar se preocupă
de orice fraudă de îndată ce aceasta are sau se presupune că are o influenţă asupra situaţiilor
financiare; auditul intern, deşi nu are drept scop descoperirea fraudelor, având o arie mult mai
largă de lucru, are o mai mare posibilitate de prevenire a fraudelor, suspectând şi adâncind controlul
pentru orice nerespectare a procedurilor de control intern.
Independenta nu este de acelaşi tip: Independenţa auditorului statutar este cea a titularului unei
profesii liberale, este juridică şi statutară, este una absolută; independenţa auditorului intern este una
restrictivă; el este independent faţă de structurile auditate, dar nu şi faţă de conducerea entităţii.
Periodicitatea auditurilor: Auditorii statutari nu sunt prezenţi tot timpul în întreprindere, ei acţionează
în perioada propice elaborării situaţiilor financiare (trimestru, semestru, an) şi au de regulă aceiaşi
interlocutori; auditorul intern lucrează tot timpul în întreprinderea sa şi schimbă frecvent
interlocutorii. Altfel spus, din punct de vedere al prezenţei în întreprindere auditul statutar este
periodic, iar auditul intern este permanent, iar din punct de vedere relaţional (al interlocutorilor)
auditul intern este periodic, iar auditul statutar este permanent.
Metoda: Auditorii statutari îşi efectuează lucrările după metode verificate, pe bază de comparaţii,
analize, inventare etc.; metoda auditorilor interni este specifică şi originală, adaptată la cultura
întreprinderii.

1.4.Profesia contabilă si fiscalitatea

Profesia contabilă a lucrat încă de la începuturile mediului de afaceri modern cu impozitarea

clienţilor ca fiind unul dintre serviciile sale fundamentale.

7
 Legătura strânsă între cunoaşterea contabilităţii, fiscalităţii, conturilor reale ale clienţilor,
calculelor impozitelor, şi returnarile de taxe şi impozite a făcut din profesia contabilă un centru
natural de expertiză.
Lumea afacerilor, ca şi publicul larg se aşteaptă ca toţi contabilii, dar în special cei în practica
publică să posede cunoştinţe solide de fiscalitate.
Profesia contabilă este în prezent principalul furnizor de servicii fiscale pentru toate sectoarele
de afaceri. Este estimat că serviciile fiscale, pe o bază globală, reprezintă peste 20% pentru com-
paniile cotate şi cele de interes public, şi între 30% şi 50% pentru întreprinderile mici si mijlocii, din
toate serviciile oferite de contabilii din practica publică.
Serviciile fiscale constituie o parte componentă a profesiei contabile în ansamblul ei şi sunt
oferite în interesul public. Discuţii tot mai intense, apărute în ultimul deceniu, sunt legate de prestarea
serviciilor fiscale de către auditori, mai precis de independenţa auditorului faţă de clientul său de
audit, situaţie în care prestarea concomitentă a serviciilor fiscale constituie o ameninţare la adresa
independenţei auditorului.
Dezvoltarea legislaţiei fiscale a influenţat dezvoltarea profesiei contabile. La începuturile
profesiei contabile legislaţia fiscală era destul de directă, reflectând mediul de afaceri şi sectorul public;
datorită progresului mediului de afaceri şi al sectorului public, legislaţia fiscală devine tot mai
sofisticată şi se exprimă printr-un set complex de reguli care implică o varietate de impozite directe
şi indirecte. De asemenea, internaţionalizarea afacerilor şi mişcările mai mult sau mai puţin libere de
capital au impus guvernelor să îşi protejeze baza fiscală cu reguli din ce în ce mai complexe.
Creşterea sectorului public a mărit ponderea veniturilor din impozite în produsul intern brut al ţărilor,
precum şi rata efectivă a impozitului pentru contribuabil; în aceste condiţii este evident că există un
interes conflictual între stimulentul de creştere a venitu rilor din impozite pentru guverne si
interesul public de a încuraja stimulentele de afaceri prin reducerea impozitelor si maximizarea
returnărilor post-impozitare.
Natura din ce în ce mai complexă a legii fiscale şi a contabilităţii financiare, în special pentru
companiile mari care se confruntă cu legi fiscale şi reglementări diferite la nivel local, naţional şi
internaţional, necesită o expertiză specializată aprofundată din partea profesioniştilor contabili.
Activitatea fiscală, ca parte componentă a profesiei contabile, acoperă la rândul ei o arie largă de
servicii: conformarea la regulile fiscale, planificare şi consultanţă fiscală, reprezentarea în faţa
instanţelor juridice şi servicii legate de impozitarea corporaţiilor. Obiectivul unui profesionist
contabil este de a ajuta clienţii să se conformeze eficient la cerinţele de raportare şi completare a
returnărilor de impozite în ţările în care deţin active şi să îşi minimizeze impozitele viitoare printr-o
planificare şi o consultanţă corespunzătoare.
Aşa se explică faptul că deşi la începuturile profesiei serviciile fiscale erau oferite de
contabili ca un serviciu implicit serviciilor de contabilitate, situaţie care se menţine pentru între-
prinderile mici şi mijlocii, dezvoltarea serviciilor fiscale, ca şi relaţia simbiotică dintre fiscalitate
si contabilitate au dus la apariţia firmelor de consultanţă multicompetente; departamentele
fiscale din cadrul firmelor de contabilitate sunt alcătuite din contabili specializaţi în fiscalitate şi
din profesionişti în domeniile juridic si economic.
Alţi furnizori de servicii fiscale sunt avocaţii, care au început prin implicarea lor în litigiile
fiscale şi care si-au extins aria de servicii către planificarea fiscală în special în domeniul fuziunilor
şi achiziţiilor de întreprinderi, fără ca la nivel global aceştia să aibă o poziţie relevantă în piaţa
serviciilor fiscale.
Pentru companiile cotate, aria completă de servicii fiscale este esenţială pentru ca firmele să
îşi îndeplinească obligaţia de a se conforma la regulile fiscale într-o manieră similară în toate ju-
risdicţiile în care activează. Varietatea serviciilor fiscale necesare pentru dezvoltarea afacerii lor şi
eforturile de a minimiza impozitele în limitele legii fără a intra într-o planificare fiscală abuzivă sunt
la fel de importante. Până în prezent firmele de contabilitate sunt singurii prestatori care pot ajuta
aceste companii într-o arie largă de servicii fiscale globale.

8
 Grupul de revizuire al IFAC, în anul 2004, a efectuat un studiu limitat la 11 ţări din zone şi
jurisdicţii diferite, care a scos în evidenţă informaţii deosebite cu privire la relaţia dintre profesia
contabilă şi serviciile fiscale1.
Serviciile de consiliere fiscală au o arie foarte largă de aplicabilitate deoarece orice operaţiune
angajată de o întreprindere sau de o persoană va avea implicaţii fiscale; cu cât mai complexă sau
mai neobişnuită este operaţiunea şi cu cât mai multe companii sau ţări sunt implicate, cu atât mai
complexă va fi consilierea profesională respectivă.
Consilierea fiscală înseamnă furnizarea unei opinii, formularea unui sfat sau asistarea clienţilor
în orice problemă fiscală, în special cu privire la impozitarea personală, impozitarea corporativă, TVA,
impozitul pe câştigurile de capital etc.
Cele mai frecvente sarcini sunt:
-întocmirea declaraţiilor de impozitare;
-evaluarea implicaţiilor fiscale ale unei operaţii sau tranzacţii;
-sugerarea acordurilor sau planurilor eficiente în domeniul fiscal.