Alimente nepermise:

- carne si produse din carne (mezeluri);

- cascaval, branza topita, branzeturi fermentate, braza grasa;
- fructe necoapte, fructe uscate, fructe prea acide, castane, fructe cu samburi mici:
struguri, capsuni; -seminte: alune, migdale, nuca;
- mustar, ardei iute, piper, curry, muraturi;
- paine de secara, integrala, proaspata, produse de patiserie;
- prajeli, sosuri, rantasuri, maioneze, inghetata;
- fasole boabe, linte verde uscata, mazare uscata, varza de orice fel, conopida,
ridichi, ceapa, usturoi, spanac, ardei, macris, conserve;
- ciocolata, cacao, bauturi carbogazoase, alcool, sucuri din comert, creme.

____________________________________________________________________________________

Regimul alimentar recomandat pacientilor cu

hepatita
February 25, 2013

Hepatita virala este o afectiune a ficatului provocata de virusii A, B, C,

D si E, care distrug celulele hepatice, fapt ce conduce la degradarea functiilor ficatului.

Hepatita de tip A este cauzata, in general, de igiena precara a mainilor si a alimentatiei si poate
fi prevenita prin vaccin. Tipurile de hepatita B si C sunt afectiuni virale si infectioase, care se
transmit in special prin sangele unei persoane infectate.

Este important de retinut faptul ca virusul hepatitei de tip B este de 10 ori mai infectios decat
HIV. In acest caz, e foarte important sa stiti care este regimul alimentar in hepatita B pentru a
mentine echilibrata starea de sanatate si pentru a evita complicatiile ulterioare.

Hepatita de tip D se dezvolta doar in prezenta virusului hepatitei B, in timp ce hepatita de tip
E este cauzata de infectia cu virusul heptic E.

Indiferent de tipul virusului care determina aparitia hepatitei, pentru protejarea functiilor
hepatice, dar si pentru sustinerea recuperarii organismului, este necesar ca bolnavii de hepatita
sa respecte un anumit regim alimentar. Acesta consta in alimente recomandate si alimente
interzise cu desavarsire pacientilor cu afectiuni hepatice.
Regimul in hepatita – alimente recomandate
Din regimul alimentar al oricarui bolnav de hepatita nu trebuie sa lipseasca:

 Fructe proaspete, bogate in vitamine si antioxidanti (in special citrice, fructe de padure,
mere). Fructele cu un continut mare de zahar, precum strugurii sau bananele trebuie
consumate cu moderatie. De asemenea, pentru evitarea balonarilor, toate fructele trebuie
consumate inainte de masa, nu dupa, pe post de desert.
 Legume verzi si gatite in aburi. Cu cat afectiunea este mai grava, cu atat trebuie sa fie
mai mare consumul de legume proaspete, in special radacinoase si legume cu frunze
verzi: sfecla rosie, morcovi, telina, pastarnac, radacina de patrunjel, salata, patrunjel,
spanac. Alaturi de acestea, mai pot fi consummate, in functie de sezon, urmatoarele
legume: castraveti, rosii, dovlecei, conopida. Atat varza alba, cat si varza rosie sunt
recomandate, insa cu moderatie, deoarece provoaca balonari.
 Cereale integrale. Indiferent de forma in care sunt consummate (paine, musli, fulgi,
tarate) cerealele integrale nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic al bolnavului de
hepatita. Acestea asigura un aport semnificativ de fibre si minerale si mentin echilibrul
tractului digestiv.
 Carne de pui, curcan si vita. Carnea este o sursa importanta de proteine si minerale,
precum fier, potasiu, magneziu si zinc, insa trebuie consumata cu moderatie, astfel incat
organismul sa nu fie asaltat de o cantitate prea mare de grasimi si cholesterol. Carnea va
fi preparata numai pe gratar sau prin fierbere.
 Peste. Bogat in acizi grasi Omega-3, pestele este un aliment recomandat in dieta
bolnavilor de hepatita, deoarece reprezinta o sursa importanta de proteine si are un
continut scazut de colesterol. Pestele va fi pregatit numai pe gratar sau la cuptor, fara
adaos de ulei.
 Leguminoasele trebuie consummate cu prudenta de catre pacientii cu hepatita, deoarece
provoaca balonari si pot crea stari de discomfort biliar. Totusi, organismul are nevoie de
aceste alimente, deoarece sunt surse importante de fibre solubile, care sustin procesul de
detoxifiere al organismului.
 Lapte si derivate ale acestuia. Sunt recomandate lactatele degresate si fara adaosuri de
sare sau alte condimente: lapte, iaurt, branza de vaci, cas.
 Grasimi sanatoase. Pacientii bolnavi de hepatita au voie sa consume grasimi sanatoase,
precum: unt, smantana, ulei de masline sau de porumb, insa in cantitati moderate si
numai cu garantia ca sunt proaspete.
 Oua – regimul bolnavilor de hepatita permite consumul a maximum doua oua fierte pe
saptamana.

Asadar, regimul alimentar recomandat bolnavilor de hepatita nu este foarte restrictiv, nici
pretentios sau costisitor. Cu adevarat importante sunt modalitatea de pregatire a alimentelor,
precum si prospetimea acestora si orele la care bolnavul isi programeaza mesele.
Cum se pune diagnosticul?

Diagnosticul de hepatita B poate fi stabilit numai prin teste specifice de sange, care identifica asa
numitii markeri ai hepatitei virale B. Acestia pot confirma diagnosticul de hepatita si pot
diferentia infectia acuta de cea cronica. Ei constau in substante produse de virus, denumite
antigene si substante produse de sistemul imun al organismului in lupta cu virusul (anticorpi).

 Antigenul de suprafata al virusului B (Ag HBs). Testul pozitiv pentru acest antigen
semnifica faptul ca pacientul este purtator si poate transmite virusul altor persoane.
Testul negativ inseamna ca probabil nu este infectat la acel moment.
 Anticorpi anti HBs. Un rezultat pozitiv inseamna ca aveti anticorpi impotriva virusului
HVB, fie datorita unei infectii anterioare de care v-ati vindecat, fie in urma vaccinarii. Nu
exista riscul de a va infecta sau de a infecta alte persoane, deoarece sunteti protejat de
vaccin sau de imunitatea obtinuta pe cale naturala.

In cazul in care sunteti diagnosticat ca infectat cu virusul hepatitic B, medicul va efectua o serie
de teste care sa stabileasca severitatea infectiei si starea ficatului dvs

_____________________________________________________________________________________
Definiţie şi caracteristici:

Anticorpii hepatitei B sunt produşi ca răspuns la infestarea organismului cu virusul hepatitic B

(VHB). Testele pot detecta prezenţa acestor anticorpi sau părţi (antigene) ale virusului. Cand
acest test este pozitiv, inseamna ca persoana respectiva are deja dezvoltata imunitate impotriva
virusului hepatitei B

Anti HBs apar dupa o hepatita cu HBV (semn de convalescenta sau imunitate) sau dupa
vaccinare contra hepatitei B.

Anti HBs sunt detectabili toata viata.

Au rol de monitorizare a succesului terapeutic in hepatita de tip B acuta.

In cazul vaccinarii anti HVB permite verificarea necesitatii si succesului vaccinarii anti HVB.

Ce indică:

Există mai multe teste utilizate pentru a detecta prezenţa anticorpilor de hepatita B. Anticorpii
sunt produşi de către organismul uman pentru a oferi protecţie la antigeni (proteine străine).

Testul Anticorpi HBs reprezintă una dintre examinările efectuate pentru virusul hepatitei B.

Examenul medical pentru anticorpii de suprafaţă ai hepatitei B (anti-HBs) este testul cel mai
frecvent efectuat. Prezenţa anticorpilor indică expunerea anterioară la VHB, chiar dacă virusul
nu mai este prezent în organism iar persoana nu poate infesta alte persoane. De asemenea,
anticorpii protejează organismul împotriva unei infecţiii viitoare cu VHB.

Domeniul de masurare -2.00-1000 UI/l ( defineste limita de detectie si maximum curbei de

referinta).

Valorile sub limita de detectie se exprima astfel < 2.00UI/L.

Valorile peste limta de detectie se exprima astfel > 1000 UI/L sau > 100 000 UI/L pentru
esantioanele diluate 1/100 ( dilutia se face manual sau automat cu ser fiziologic sau ser uman
negativ ptr HVB, iar rezultatul se inmulteste cu factorul de dilutie).

Esantioanele al caror rezultate sunt > 10 UI/L sunt pozitive.

Esantioanele al caror rezultate sunt < 10 UI/L sunt negative.

Când se efectuează:

Aceste teste sunt efectuate pentru a determina dacă vaccinul a produs efectul dorit de imunitate a
organismului, precum şi pentru a diagnostica şi a urmării parcursul unei infecţii.

______________________________________________________________________________
______
Informatii generale

Hepatita virala B se vindeca in totalitate la 90% dintre pacienti in decurs de 12

saptamani, cu disparitia AgHBs si aparitia anticorpilor protectori anti-HBs 1.

Anti-HBs sunt prezenti in ser la 4-6 luni de la debutul bolii si raman detectabili la 80-
90% dintre pacientii cu virusul eliminat 4.

Prezenta anticorpilor anti-HBs fara AgHBs detectabil indica vindecarea dupa

o infectie cu VHB, absenta contagiozitatii si imunitate fata de o infectie ulterioara cu
VHB; in caz de expunere, pacientul nu necesita administrarea de gamaglobuline;
sangele lui poate fi transfuzat1;4.

Anti-HBs apar si dupa transfuzii prin transfer pasiv 1;4.

Prezenta anti-HBs poate fi utilizata pentru a demonstra eficienta programelor de

imunizare. Apar la 90% dintre adultii sanatosi dupa administrarea a 3 doze
imunizante; 30-50% dintre acestia pierd anticorpii dupa 7 ani si necesita
revaccinare1;4.

Recomandãri pentru determinarea anti-HBs

• monitorizarea evolutiei infectiei acute cu hepatita B;

• monitorizarea eficientei programelor de imunizare 1;4.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate)2.

Specimen recoltat - sange venos2.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator 2.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare; se lucreaza

imediat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C 2.

Volum proba - minim 0.5 mL ser2.

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat; specimen lipemic; specimen

expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian 2.

Stabilitate proba - serul este stabil 6 zile la 2-8°C; timp indelungat la -20°C; evitati
decongelarea/recongelarea2.

Metoda - imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA) 2.

Valori de referinta - <10 UI/L2.

Limite si interferente

Un numar mic de persoane dobandesc o infectie cu VHB dupa ce au dezvoltat un titru

ridicat de anticorpi anti- HBs datorita unui VHB mutant.

In hepatita fulminanta anticorpii apar precoce si pot coexista cu un titru scazut de

antigene.

La purtatorii cronici nu este prezent nici nu anticorp de tip IgM, dar titrul antigenelor
este foarte ridicat1.

• Interferente analitice

Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate

neconcludente urmatoarele:

- tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea

de sange sa se faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;
- titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu 2.

Bibliografie

1. Jacques Wallach. Hepatita B (Anti-HBs). In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura

Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7, 2001, 312-315.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Hepatitis B

Surface Antibody. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

4. Lothar Thomas. Hepatitis B (Antibodies to HBsAg). In Clinical Laboratory Diagnostics – Use

and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH,
Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 1266-1268.
Hepatita virala B
Virusul hepatitei B (HBV) are drept unica gazda naturala cunoscuta omul. Responsabil de o endemie mondiala
majora, HBV produce la nivel hepatic leziuni care variaza ca intensitate de la o infectie acuta, uneori severa, pana la
infectii cronice cu evolutie spre ciroza hepatica si carcinom hepatocelular, acesta din urma fiind a 8-a tumora ca
frecventa in lume. 80% din cancerele hepatocelulare au drept punct de plecare infectia cu HBV.

HBV apartine familiei Hepadnaviridae si genului Orthohepadnavirus. Este un virus ADN, foarte
rezistent la conditiile de mediu (rezista cativa ani la -20°C, cateva luni la +30°C, cateva ore
+60°C), dar este inactivat in cateva minute la 100°C si de catre hipocloritul de sodiu.

Virusul hepatitei B se gaseste la nivel sanguin, in materiile fecale si in alte secretii ale pacientilor
infectati (saliva, lapte, sperma, secretii vaginale). Transmiterea se poate face pe cale percutana
(prin transfuzii cu sange infectat, prin utilizarea seringilor si acelor contaminate, manevre
invazive sangerande la stomatologie, manichiura, pedichiura, piercing etc.), pe cale sexuala
(contact sexual neprotejat cu o persoana purtatoare) si intrapartum (in timpul nasterii de la mama
infectata la nou-nascut). Transmiterea transplacentara, in timpul sarcinii, este rara.

Indiferent de calea de contaminare, organismul uman raspunde la infectia cu HBV printr-o

sinteza intensa de interferon si prin dezvoltarea anticorpilor specifici.

Perioada de incubatie medie este de 10 saptamani (poate varia intre 45 de zile si 6 luni), iar peste
70% dintre infectiile acute sunt asimptomatice. Hepatita acuta manifesta cu virus B poate
prezenta simptome nespecifice: un sindrom pseudogripal cu o durata de cateva zile ce cuprinde o
stare de rau general, oboseala, anorexie, greturi, stare ce precede instalarea unui sindrom icteric,
cu urini intens colorate si agravarea semnelor generale. Icterul poate persista intre 2 si 3
saptamani, fiind urmat de convalescenta, cu disparitia progresiva a anorexiei, oboselii si a
celorlalte semne generale. Formele anicterice sunt zgomotoase, iar suspiciunea de hepatita B
poate fi ridicata de sindromul pseudogripal asociat cu tulburari digestive, artralgii si prurit.
Hepatita B acuta fulminanta se intalneste in mai putin de 1% din cazuri, dar distructia celulelor
hepatice este masiva iar prognosticul este sever.

Majoritatea hepatitelor acute cu HBV se remit spontan, dar 5-10% din cazuri evolueaza spre
cronicizare.

Diagnosticul de laborator al infectiei cu HBV se bazeaza pe depistarea antigenelor virale (antigen

HBs, antigen HBe), a ADN-ului viral si a anticorpilor specifici (anticorpii anti-HBs, anti-HBe,
anticorpii anti-HBc de tip IgM si anti-HBc totali) in serul pacientilor.

Antigenul HBs (Ag HBs):

Este antigenul de suprafata al virusului, fiind markerul esential al infectiei cu HBV;
 Se gaseste in saliva, materiile fecale, bila, urina, sange, in citoplasma celulelor hepatice
(hepatocite) infectate, uneori, fiind exprimat chiar pe suprafata membranei celulare a acestora;

Este primul antigen decelabil in sange, cu 2-4 saptamani inaintea cresterii transaminazelor
serice, persistenta sa in ser fiind intre 4 -6 saptamani;

Dispare din sange dupa normalizarea transaminazelor si este primul semn de evolutie
favorabila a unei hepatite virale acute cu virus B;

Indica o evolutie spre cronicizare a infectiei in conditiile in care ramane detectabil in ser mai
mult de 6 luni;

Poate fi detectat in sangele prelevat din cordonul ombilical sau in serul nou-nascutilor, din
mame purtatoare ale acestui antigen, in primele zile de viata, prin transfer pasiv intrapartum, fara
a fi neaparat un marker de infectie viitoare la copil;

Este utilizat, ca o metoda de screening la pacienti, inaintea aparitiei semnelor clinice

evocatoare,

pentru o infectie acuta sau cronica cu HBV, la donatorii de sange sau organe si obligatoriu, in
timpul primelor 6 luni de sarcina;

Atunci cand este pozitiv, se impune determinarea celorlalti markeri complementari ai HBV, in
special a anticorpilor anti-HBc totali si a celor anti-HBc de tip IgM, in aceeasi proba de sange,
precum si confirmarea pozitivitatii sale ulterioare, intr-o noua proba sanguina.
Informatii suplimentare:

 util ca metoda de screening inaintea aparitiei semnelor clinice evocatoare

pentru o infectie acuta sau
 cronica cu HBV, la donatorii de sange sau organe si, obligatoriu, in timpul
primelor 6 luni de sarcina;

 determinarea sa cantitativa este utila in urmarirea evolutiei bolii;

Interpretare:

Ag HBs pozitiv poate indica:

- hepatita B acuta

- evolutia spre cronicizare a acesteia (daca persista in ser mai mult de 6 luni)

Anticorpii anti-HBs:
Au specificitate de tip si subtip fata de Ag HBs;

Apar dupa vindecarea unei hepatite acute, imunoterapie pasiva sau dupa o vaccinare eficienta;

Sunt produsi exclusiv fata de Ag HBs in timpul unei hepatite acute sau cronice;

In majoritatea cazurilor nu sunt detectabili in ser pana in faza de convalescenta, de obicei, la

2-4 saptamani de la disparitia Ag HBs;

Prezenta lor asociata cu cea a anticorpilor anti-HBc semnaleaza o hepatita B veche;

Titrurile la care sunt prezenti in ser difera de la pacient la pacient, iar disparitia lor poate fi
rapida sau lenta;

In mod exceptional, pot persista dupa vindecarea unei hepatite B, chiar daca anticorpii anti-
HBc nu mai sunt detectabili in ser;

La unii pacienti imunodeprimati, in special la cei hemodializati, productia de anticorpi anti-

HBs dupa o hepatita acuta poate fi redusa sau chiar absenta, acesti pacieni avand un raspuns
imun redus si dupa vaccinarea anti-HVB;

Sunt considerati markeri de urmarire a eficientei vaccinarii;

Pot fi detectati concomitent cu Ag HBs in rare circumstance clinice, si anume:

in cazul hepatitei B fulminante( raspunsul imun este foarte intens si rapid);

 in hepatita B cronica: la copiii nascuti din mame purtatoare de Ag HBs (vaccinati la nastere)
sau dupa transplant hepatic si imunoterapie cu imunoglobuline specifice anti-HBs;

in timpul evolutiei hepatitei B cronice la pacienii hemodializati;

Anticorpii anti-HBc totali (CORE):

Sunt anticorpi produsi de organismul uman impotriva antigenului HBc (Ag HBc) al
nucleocapsidei HBV. Ag HBc poate fi detectat doar in celulele hepatice prin metode
imunohistochimice, nu apare niciodata in sange, dar, fiind foarte imunogen, declanseaza o
sinteza precoce si prelungita de anticorpi anti-HBc;

Reprezinta cel mai bun marker al infectiei cu HBV; sunt produsi intotdeauna, indiferent de
prezenta sau absenta simptomelor clinice ori a evolutiei acute sau cronice a infectiei cu HBV;

Pot fi singurii markeri detectabili in perioada cuprinsa intre disparitia Ag HBs si aparitia
anticorpilor anti-HBs ("fereastra serologica”);

Persista timp indelungat dupa vindecarea hepatitei B acute, dupa disparitia celorlalti anticorpi
sau in cazul hepatitelor B cronice partial oculte (fara Ag HBs detectabil);

Detectarea lor izolata in sange poate semnifica:

o hepatita B acuta, foarte recenta, surprinsa in timpul “ferestrei serologice” (dupa disparitia
Ag HBs si inaintea aparitiei anticorpilor anti-HBs): anticorpii anti-HBe si/sau anti-HBc de tip
IgM sunt prezenti si permit orientarea diagnosticului, transaminazele (TGO, TGP) fiind in limite
normale;

o hepatita B mai veche, vindecata, dupa disparitia anticorpilor anti-HBs: toti ceilalti anticorpi
sunt negativi, ADN-ul viral nu este detectabil, iar transaminazele sunt normale;

o reactie fals-pozitiva;

o hepatita B cronica fara Ag HBs detectabil (hepatita B oculta, foarte rara), datorata unei
mutatii in genomul viral: transaminazele sunt crescute, iar ADN- ul viral este detectabil;

Anticorpii anti-HBc de tip IgM (CORE-M):

 Sunt detectati in sange de la debutul simptomelor clinice, pana in faza de
invazie virala si de crestere a transaminazelor;
 Persista in titruri crescute de-a lungul intregii faze acute a hepatitei B, apoi
scad progresiv;

 Pot fi prezenti si la pacientii care au eliminat Ag HBs;

  Prezenta lor asigura un diagnostic precoce al hepatitei acute cu HBV, in
timp ce absenta lor asociata cu pozitivitatea antigenului HBs este sugestiva
pentru diagnosticul unei hepatite B cronice;

 pot fi inalniti in titruri mici in timpul reactivarilor hepatitelor cronice B, ceea

ce poate face dificil diagnosticul in absenta datelor anamnezice;

Antigenul HBe (Ag HBe):

 Se regaseste doar in serul pacientilor cu Ag HBs pozitiv;
 Desi apare in sange tranzitoriu in faza acuta a hepatitei virale B, poate
persista si la purtatorii cronici de Ag HBs;

 Este un bun marker al replicarii virale: prezenta sa este asociata cu cea a

particulelor virale complete, traducand o infectiozitate crescuta;

 Disparitia sa in cazul unei hepatite acute, semnifica momentul

seroconversiei, adica aparitia anticorpilor anti-HBe; aceasta seroconversie se
produce inaintea aparitiei anticorpilor anti-HBs si traduce oprirea replicarii
virale, fiind urmata de normalizarea transaminazelor;

 Persistenta sa este un indicator de prognostic nefavorabil, al evolutiei spre

cronicizare;

Informatii suplimentare:

util pentru aprecierea evolutiei spre vindecare a unei hepatite B acute;

persistenta sa indica replicarea virala activa si evolutia spre cronicizare;

Interpretare:

Ag HBe pozitiv poate semnifica infectia acuta cu HBV, persistenta bolii si evolutia spre
cronicizare sau reacutizarea bolii cronice (indica replicarea virala);

Negativarea Ag HBe, concomitent cu aparitia anticorpilor anti-HBe, in cadrul hepatitei acute,

indica incetarea replicarii virale;

Anticorpii anti-HBe:
 Apar dupa anticorpii anti-HBc si inaintea celor anti-HBs;
 Sunt detectabili in ser dupa disparitia Ag HBe, corespunzator incetarii
replicarii virale;

 Aparitia lor semnifica o evolutie favorabila spre vindecare a hepatitei B

acute;
 Alaturi de anticorpii anti-HBc sunt singurii markeri pozitivi pe parcursul
„ferestrei serologice” (dupa disparitia Ag HBs si inaintea aparitiei anticorpilor
anti-HBs);

 In hepatita cronica B netratata, seroconversia Ag HBe spre anticorpii anti-

HBe nu semnifica intotdeauna incetarea replicarii virale; in acest caz poate fi
vorba de aparitia unei mutatii pre-C;

 Aparitia lor alaturi de negativarea Ag HBe in cazul hepatitelor cronice

aflate sub tratament este un indicator de evolutie favorabila a bolii si de
reducere a riscului de recidiva;

 Dubla pozitivitate sau dubla negativitate a Ag HBe si a anticorpilor anti-

HBe poate fi intalnita pe parcursul evolutiei hepatitelor cronice B tratate sau
nu, in timpul seroconversiei Ag HBe spre anticorpii anti-HBe sau in timpul
reactivarilor virale;

Informatii suplimentare:

utili in aprecierea evolutiei spre vindecare a hepatitei acute virale B;

in cazul hepatitelor cronice aflate sub tratament sunt un indicator de evolutie favorabila
a bolii si de

reducere a riscului de recidiva;

Interpretare:

Anticorpii anti-HBe pozitivi indica evolutia spre vindecare a hepatitei acute B;

Sunt un indicator de evolutie favorabila si de reducere al riscului de recidiva in cazul

hepatitelor cronice

aflate sub tratament (alaturi de negativarea Ag HBe).

 Detectarea ADN-ului viral prin tehnica PCR (Real Time

PCR):
o Este un test in vitro ce permite masurarea nivelului de ADN-HBV in
plasma sau serul pacientilor

o infectati;

o Este un indicator util al evolutiei hepatitei B, atunci cand este

asociata cu semnele clinice si cu

o prezenta celorlalti markeri de laborator ai infectiei cu HBV;

o Permite urmarirea eficientei terapiei antivirale prin determinarea

repetata a nivelului de ADN viral;
 o Este un test obligatoriu in evaluarea si managementul pacientilor cu
hepatita B cronica; o incarcatura

o virala initiala redusa este un factor de prognostic favorabil pentru un

raspuns bun la terapia antivirala;

o Pacientii cu incarcatura virala initiala crescuta dezvolta mai des

rezistenta la tratament si prezinta un

o risc crescut de a dezvolta carcinom hepatocelular;

Informatii suplimentare:

util in evaluarea si managementul pacientilor cu hepatita B cronica;

Interpretare:

Incarcatura virala initiala redusa este un factor de prognostic favorabil pentru un raspuns bun
la terapia antivirala;

Pacientii cu incarcatura virala initiala crescuta dezvolta mai des rezistenta la tratament;

Bibliografie: Laboratoire Pasteur Cerba, Guide des analyses specialisees, 5e edition, 2007
----------

Interpretation of Hepatitis B Serologic Test Results

Hepatitis B serologic testing involves measurement of several hepatitis B virus (HBV)-specifi c

antigens and antibodies. Different serologic “markers” or combinations of markers are used to
identify different phases of HBV infection and to determine whether a patient has acute or
chronic HBV infection, is immune to HBV as a result of prior infection or vaccination, or is
susceptible to infection.

HBsAg negative
anti-HBc negative Susceptible
anti-HBs negative

HBsAg negative
anti-HBc positive Immune due to natural infection
anti-HBs positive
HBsAg negative
anti-HBc negative Immune due to hepatitis B vaccination
anti-HBs
positive
HBsAg positive
anti-HBc positive
Acutely infected
IgM anti-HBc positive
anti-HBs negative

HBsAg positive
anti-HBc positive
Chronically infected
IgM anti-HBc negative
anti-HBs negative

Interpretation unclear; four possibilities:

HBsAg
negative 1. Resolved infection (most common)
anti-HBc
positive 2. False-positive anti-HBc, thus susceptible
IgM anti-HBc
negative 3. “Low level” chronic infection
anti-HBs
4. Resolving acute infection

Hepatitis B surface antigen (HBsAg):

A protein on the surface of hepatitis B virus; it can be detected in high levels in serum during
acute or chronic hepatitis B virus infection. The presence of HBsAg indicates that the person is
infectious. The body normally produces antibodies to HBsAg as part of the normal immune
response to infection. HBsAg is the antigen used to make hepatitis B vaccine.

Hepatitis B surface antibody (anti-HBs):

The presence of anti-HBs is generally interpreted as indicating recovery and immunity from
hepatitis B virus infection. Anti-HBs also develops in a person who has been successfully
vaccinated against hepatitis B.

Total hepatitis B core antibody (anti-HBc):

Appears at the onset of symptoms in acute hepatitis B and persists for life. The presence of anti-
HBc indicates previous or ongoing infection with hepatitis B virus in an undefi ned time frame.
Adapted from: A Comprehensive Immunization Strategy to Eliminate Transmission of Hepatitis
B Virus Infection in the United States: Recommendations of the Advisory Committee on
Immunization Practices. Part I: Immunization of Infants, Children, and Adolescents. MMWR
2005;54(No. RR-16).

www.cdc.gov/hepatitis

____________________________________________________________________________________

Anticorpii HCV:
Sistemul nostru de autoapărare (imun) produce substanţe de apărare, denumite
anticorpi. Dacă la analiza sângelui se găsesc anticorpi specifici împotriva unei
anumite boli, este aceasta de obicei o dovadă că are loc o infecţie provocată de un
anumit virus. Acest principiu este valabil şi în cazul HCV. Anticorpii împotriva HCV
apar în mod normal în sânge la 2-6 luni de la data producerii infectării. În cazul
pacienţilor bolnavi HIV, a celor care necesită dializă sau după transplaturi, anticorpii
pot apare şi mult mai târziu. Uneori există şi rezultate false, care relevă anticorpii,
fără ca viruşii să fie prezenţi în corp.

Daca testul Anti-HCV este negativ, probabilitatea să nu fii infectat este foarte
mare, dar nu complect exclusă.
Daca testul este pozitiv aceasta înseamnă că: probabil este prezentă o infecţie
acută cu virusul Hepatitei C sau o HCV cronică, dar se poate să fie vorba şi de o
infecţie cu virus care s-a vindecat de la sine, prin propria forţă a sistemului imun sau
să fie vorba de un rezultat fals. (Aproximativ al 15 rezultat Anti-HCV pozitiv este fals
pozitiv, mai ales cînd sunt prezente alte boli ca de ex. Reumatismale, autoimune,
diabet, cădere a rinichilor sau alte forme de viruşi).

HCV-PCR:
În cazul analizei PCR la hepatita C se relevă direct virusul. Această analiză are
marele avantaj că poate releva o infecţie mult mai timpuriu, deja dupa 1-3
săptămâni. Acest lucru este deosebit de important mai ales în cazul transfuziilor de
sânge, asfel putându-se exclude un donator infectat, chiar înainte ca la respectiva
persoană să apară proprii anticorpi. O altă problemă cu anticorpii HCV este că, în
ciuda unei vindecări, ei rămîn pozitivi. Cu ajutorul PCR se poate decide o terapie sau
constata o vindecare. Chiar şi la relevarea unei infecţii la sugarii de pînă la un an se
poate stabili o infecţie numai cu ajutorul analizei PCR, căci anticorpii nu spun încă
nimic. Aceasta înseamnă ca boala a fost luată de la mamă.

Interpretarea HCV-PCR:
- Negativ: o infecţie cu HCV este foarte puţin probabilă. În cazul unei terapii,
negativ ne arată o reuşită a terapiei. Unii consideră că trei teste PCR pozitive, la
intervale de un an, arată o vindecare definitivă. Mai nou însă, procentul de a rămine
vindecat la cei testaţi negativ dupa terapie este considerat a fi de 99%.

- Pozitiv: Pozitiv înseamnă o infecţie actuală, acută sau cronică. În cazul terapiei,
arată un insucces sau succes parţial al acesteia. În privinţa vindecării, există şi
cazuri în care, deşi PCR este pozitiv, valorile ficatului se normalizează.

Testul cantitativ HCV-PCR (stabilirea incarcăturii virale):

Cu PCR se poate nu numai stabili dacă, dar şi câţi viruşi există în sânge. Aceasta
procedură se numeşte testul cantitativ PCR (încărcătura virală). Prin acest test se
încearcă evaluarea unui eventual succes terapeutic, controlarea terapiei şi
evaluarea gradului de infectare. Pentru diagnoză nu este nevoie de un PCR
cantitativ. Mulţi consideră însă o evaluare a încărcăturii virale înainte de începerea
terapiei ca având sens.

Stabilirea genotipului HCV: Cu PCR se pot stabili şi diferitele tipuri de viruşi ai

Hepatitei C (aşa numiţii genotipi). Şi acest lucru este considerat ca important de a fi
stabilit înainte de începerea terapiei.