10.

RASELE DE TAURINE

După provenienţă, grad de ameliorare şi specializare, rasele de

taurine se clasifică astfel:
- rase locale: - primitive: Sura de stepă, Rasa de munte (Mocăniţa);
- ameliorate:- de lapte: Roşie dobrogeană;
- mixte: Bălţată cu negru românească, Brună
de Maramureş, Pinzgau de Transilvania;
- rase din alte ţări (perfecţionate):- de lapte: Friză, , Jersey;
- mixte: Simmental, Schwyz, Pinzgau;
- de carne: Hereford, Aberdeen Angus,
Santa Gertruda, Charolaise, Shorthorn, Alb-albastră
belgiană, Limousine, Chianina.

10.1.Rase locale de taurine

Sura de stepă provine din Bos taurus primigenius (fig.10.1). Ea s-a

format sub influenţa factorilor naturali de mediu, fiind una din cele mai
vechi rase de taurine de pe Terra. La noi în ţară a avut o largă răspândire
până la primul război mondial.
În prezent, arealul ei s-a restrâns foarte mult, ca urmare a
încrucişărilor de absorbţie cu rase perfecţionate. Se mai întâlneşte, sub
formă de metişi, în Ucraina, Iugoslavia şi Bulgaria; în ţara noastră există
un număr restrâns de metişi, cu un grad diferit de absorbţie, în Moldova şi
Delta Dunării (la S.C.P.C.B. Dancu- Iaşi există un efectiv de 40 de capete,
menţinut pentru conservarea fondului genetic al rasei).
Rasa de munte (Mocăniţa) a fost răspândită în zona muntoasă a
ţării (fig.10.2). Ca urmare a încrucişărilor practicate cu diferite rase, în
prezent se mai întâlneşte în număr foarte redus, mai ales sub formă de
metişi, în Carpaţii sudici şi răsăriteni, fiind pe cale de dispariţie ca şi Sura
de stepă.

Fig. 10.1. Rasa Sură de stepă Fig. 10.2. Rasa de Munte

182
 Taurinele Roşii dobrogene au reprezentat o populaţie heterogenă,
neconsolidată genetic, cu o mare variabilitate a însuşirilor morfoproductive
(fig.10.3). Această populaţie a rezultat în urma unor încrucişări multiple
între Sura de stepă şi o serie de rase de culoare roşie, provenite din import
cum sunt: Roşia ucrainiană de stepă, Angler, Roşia poloneză, într-o primă
etapă, iar ulterior Roşia brună letonă şi Roşia daneză.
Taurinele Roşii dobrogene au fost răspândite în zona de sud-este a
ţării. În prezent ele sunt substituite de rasa Bălţată cu negru românească.
Bălţată cu negru românească a fost omologată în 1987 şi a
rezultat în urma unor încrucişări de absorbţie între rasele locale ameliorate
(Bălţată românească, Brună şi taurinele Roşii dobrogene) Holstain- Friză,
importată din diferite ţări ale lumii (fig.10.4). Ponderea cea mai mare, la
formarea rasei Bălţată cu negru românească, a avut-o Holstein- Friză
daneză şi cea olandeză care au participat fiecare cu câte 35-40%, diferenţa
fiind reprezentată de taurine Holstein- Friză importate din alte ţări.

Fig. 10.3. Rasa Roşie dobrogeană Fig. 10.4. Rasa Bălţată cu negru românească

Rasa este răspândită, în principal, în zona de câmpie din sudul ţării

dar şi în zonele mai joase şi colinare din Moldova. În structura efectivelor
actuale de taurine ea are o pondere de cca. 35% din totalul raselor de
taurine din România.
Însuşirile morfoproductive sunt asemănătoare raselor de tip Friză,
dar cu o mai mare variabilitate, în funcţie de gradul de ameliorare şi
condiţiile de exploatare.
Rasa este de tip eumetric (talia este în medie 131 cm), iar greutatea
corporală este de 580-600 kg. Atât talia, cât şi greutatea corporală, sunt
inferioare rasei Friză, în principal datorită condiţiilor mai puţin favorabile
de creştere şi exploatare.
Conformaţia este asemănătoare raselor de tip Friză, având un profil
corporal trapezoidal, cu forme corporale unghiuloase, cap fin, gât lung,
trunchi lung şi potrivit de larg şi adânc, membre subţiri. Ugerul este
183
voluminos şi cu aptitudini pentru practicarea mulsului mecanic. Culoarea
este bălţată negru cu alb. Constituţia este fină sau fină robustă,
temperamentul vioi şi caracterul docil.
Rasa are aptitudini bune şi foarte bune pentru producţia de lapte şi
bune pentru producţia de carne. Astfel, producţia medie de lapte pe lactaţie
este de 4700 kg, cu 3,85% grăsime, însă în unele ferme specializate
producţiile de lapte ajung la 5500 şi 6500 kg. Aptitudinile pentru mulsul
mecanic se caracterizează printr-o viteză de muls de 1,8 l/min. şi un indice
mamar de 45%. Precocitatea în producţia de lapte este bună, astfel că
vacile realizează la lactaţia I cca. 70% din lactaţia maximă. Consumul de
hrană pentru realizarea unui kilogram de lapte este de 1-1,1 UN şi 100 g
PBD.
Aptitudinile în producţia de carne pot fi considerate bune, deoarece
tineretul supus la îngrăşare intensivă realizează un spor mediu zilnic de
cca. 900 g, cu un consum specific de 7-7,5 UN/kg spor, iar la îngrăşare
semiintensivă 750 g cu un consum de 9 U.N. Randamentul la tăiere este de
52-54%, iar carnea este de calitate corespunzătoare.
Precocitatea este superioară raselor locale, la fel şi economicitatea
producţiei realizată, ca urmare, rasa se pretează la exploatare intensivă atât
în direcţia producţiei de lapte cât şi a celei de carne.
În viitor rasa se va creşte în actuala zonă de răspândire. Ea va fi
ameliorată în direcţia producţiei de lapte, care va avea o pondere de 60% şi
pentru producţia de carne-40%.
Principalele obiective ale ameliorării vizează: masivizarea rasei,
prin creşterea taliei la 135 cm şi a greutăţii corporale la 650 kg; realizarea
unei producţii de lapte la peste 6000 kg pe lactaţie, cu un consum specific
sub o unitate nutritivă; îmbunătăţirea aptitudinilor pentru practicarea
mulsului mecanic, mai ales prin creşterea vitezei de muls; ameliorarea
potenţialului productiv pentru carne, prin realizarea unui spor mediu zilnic
de peste 950 g la îngrăşarea în sistem intensiv, realizarea unei greutăţi
medii de sacrificare la vârsta de 16-17 luni, de 450 kg/cap cu un consum
specific de hrană de 6,2 UN/kg spor de creştere în greutate.
Realizarea obiectivelor respective presupune creşterea în rasă
curată şi practicarea încrucişărilor cu rase de tip Holstein-Friză, dar şi
intensificarea la maximum a biotehnologiilor de vârf în procesul de
reproducţie.
Bălţată românească s-a format prin încrucişări de absorbţie între
tauri de rasă Simmental cu vaci de rasă Sură de stepă (fig.10.5). Primele
importuri de tauri Simmental s-au făcut, în perioada 1860-1870, din
Austria şi Elveţia, iar ulterior şi din Germania. A fost recunoscută ca rasă
în 1959, după care a început un intens proces de ameliorare prin selecţie şi

184
infuzie cu tauri sau MSC, din rasele Simmental elveţian, german şi
austriac, iar în ultimii ani cu Red Holsten.
Rasa este răspândită în Banat, Transilvania (zona Mediaşului), dar
şi în Moldova (Suceava , Botoşani).
Ca urmare a variabilităţii, care există în cadrul rasei, s-au diferenţiat
trei tipuri ecologice: hipermetric (Banat), cu talia este de 138-140 cm şi
greutatea la vaci de 600-650 kg; eumetric (zona Mediaşului), cu talia de
134-136 cm şi greutatea de 550-600 kg şi hipometric (zona Moldovei), cu
talia 130-133 cm şi greutatea 530-550 kg, la vaci.
Rasa este de tip mezomorf, cu o conformaţie armonioasă,
asemănătoare rasei Simmental. Gâtul este potrivit de lung, bine îmbrăcat
cu muşchi, cu trunchiul lung, potrivit de larg şi adânc şi format corporal
trapezoidal. Linia superioară a trunchiului este, de regulă, dreaptă, lungă şi
largă. În mod frecvent coada este prinsă sus, iar sacrumul este evident.
Ugerul este mare, cu mult ţesut glandular, uneori asimetric, datorită
sferturilor posterioare, care sunt mai dezvoltate. Sfârcurile sunt frecvent
lungi şi groase, fapt pentru care se pretează mai puţin la mulsul mecanic.
Membrele sunt potrivit de lungi, dar cu chişiţele relativ moi şi
ongloanele mai puţin rezistente. Defectele de aplomb mai des întâlnite sunt
"jaretele închise" şi "coatele de vacă".
Culoarea este bălţată alb cu galben, de diferite nuanţe, de la galben
deschis până la roşu vişiniu. Capul, jumătatea inferioară a cozii, abdomenul
şi extremitatea inferioară a membrelor, sunt de culoare albă. Mucoasele
aparente sunt roz, iar coarnele şi ongloanele sunt de culoare galbenă.
Constituţia este robust-compactă, uneori fină spre robustă, iar
temperamentul vioi.
Sunt rezistente şi au o mare capacitate de adaptare la condiţiile de
mediu şi de exploatare.
Bălţata românească este o rasă cu aptitudini mixte (lapte-carne) dar
cu unele subpopulaţii specializate pentru carne-lapte.
Producţia de lapte pe lactaţie variază în funcţie de zonă şi condiţii
de exploatare. În gospodăriile populaţiei se realizează producţii de 2700-
3800 kg lapte/vacă, cu un procent de grăsime de 3,75-3,85%.
Potenţialul productiv al rasei este mult mai ridicat. Astfel, după
datele controlului oficial al producţiei (COP), la un efectiv de peste 3000
capete, au fost realizate producţii de 4100-5800 kg lapte, unele plus
variante înregistrând producţii de peste 10.000 kg lapte/cap (Dinescu,
2002).
Precocitatea pentru producţia de lapte este mijlocie şi ca urmare
vacile realizează la lactaţia I cca. 62-66% din producţia maximă.

185
 Aptitudinile pentru mulsul mecanic sunt slabe, deoarece viteza de
muls este de 1,3 l/min., iar indicele mamar de 42-43%.
Longevitatea productivă, în condiţii bune de întreţinere, este de 5-6
lactaţii. Economicitatea în producţia de lapte este redusă, indicele acesteia
fiind de 1/5-1/6, iar consumul specific 1,1-1,3 UN/kg lapte.
Rasa Bălţată românească are aptitudini foarte bune pentru producţia
de carne. Astfel, în sistemul semiintensiv de îngrăşare, tineretul realizează
un spor mediu zilnic de 700-800 g, cu o bună valorificare a nutreţurilor de
volum, care sunt în general mai ieftine. În sistem intensiv de îngrăşare,
tineretul realizează un spor mediu zilnic de 900-1000 g, cu un consum de
cca. 7 UN şi un randament la tăiere de până la 54-56%. Carnea este de
calitatea superioară, având un grad corespunzător de perselare şi
marmorare.
Rasa este în general rezistentă la îmbolnăviri, dar relativ
pretenţioasă faţă de condiţiile de întreţinere. Ea se pretează la exploatarea
în sistem gospodăresc, atât în producţia de lapte cât şi pentru producţia de
carne; tineretul mascul dă rezultate foarte bune şi la îngrăşarea în sistem
intensiv.
Rasa Bălţată românească este bine adaptată la condiţiile existente
din ţara noastră, cu performanţe productive care justifică, ca ea să deţină şi
în perspectivă cea mai mare pondere, 37%, în structura efectivelor de
taurine. Rasa se va creşte în zonele, în care este răspândită şi în prezent.
În cadrul obiectivelor ameliorării, se urmăreşte obţinerea unui tip
mixt de carne-lapte, cu o pondere de 60% a însuşirilor pentru carne şi 40%
pentru lapte.
Ameliorarea rasei vizează: creşterea taliei la 138 cm, iar a greutăţii
la 650-700 kg; creşterea producţiei de lapte pe lactaţie la 5000 kg, cu 4%
grăsime; îmbunătăţirea aptitudinilor ugerului pentru practicarea mulsului
mecanic; creşterea producţiei de carne, prin realizarea unui spor mediu
zilnic de peste 1000 g cu un consum specific de 6 UN/kg spor; creşterea
longevităţii productive, a precocităţii şi a rentabilităţii exploatării.
Realizarea acestor obiective, se va putea realiza prin: creşterea în
rasă curată, pe bază de linii şi familii; selecţia şi potrivirea judicioasă a
perechilor; utilizarea de material seminal, provenit de la tauri testaţi
amelioratori, din fermele de elită; imigraţia de gene provenite de la tauri de
tip Simmental şi Red Holstein.
Brună (Brună de Maramureş) s-a format prin încrucişări de
absorbţie dintre vaci aparţinând raselor Sură de stepă şi Mocăniţa, cu tauri
de rasă Schwyz, importaţi din diferite ţări, după 1881, la început în
Maramureş, apoi şi în zonele subcarpatice (fig.10.6).

186
 Fig. 10.5. Rasa Bălţată românească Fig. 10.6. Rasa Brună de Maramureş

Rasa este răspândită în judeţele Maramureş şi parţial în Satu-Mare,

precum şi zonele subcarpatice din Moldova, Muntenia şi Oltenia. La
recensământul din 2000, taurinele din rasa Brună reprezentau 26 % din
efectivul României.
Rasa se caracterizează printr-o dezvoltare eumetrică, cu talia, în
medie, la vaci, de 131 cm, iar greutatea corporală de 570 kg. Capul este
scurt şi larg, cu fruntea uşor concavă (de tip brachicer). Gâtul este potrivit
de lung şi gros, cu trunchiul relativ lung, potrivit de larg şi adânc şi profilul
corporal cu tendinţă trapezoidală. Linia superioară este de regulă dreaptă,
crupa lungă şi largă, de formă pătrată, cu sacrumul uşor proeminent.
Ugerul are o dezvoltare bună, cu aspect globulos, în general simetric şi
bogat în ţesut glandular, cu mameloane potrivit de lungi şi de groase.
Dintre defecte se întâlneşte uneori ugerul conic şi insuficient extins
anterior. Membrele sunt potrivit de lungi şi de groase, cu aplomburi, în
general, corecte.
Culoarea este brună-cenuşie, cu diferite nuanţe, de la brun argintiu
până la brun închis, cu inel de culoare deschisă în jurul botului. Mucoasele
aparente sunt de culoare neagră cenuşie, coarnele bicolore şi unghiile
pigmentate.
Constituţia este, de regulă, fin-robustă, temperamentul vioi şi
comportamentul blând.
După aptitudini este o rasă mixtă de lapte-carne.
În funcţie de condiţiile de exploatare, producţia de lapte variază în
limitele de 3000-3500 kg, cu 3,8% grăsime, producţiile maxime şi
potenţialul productiv al rasei fiind mult mai ridicate. Astfel, după datele
înregistrate de A.N.A.R.Z., în urma COP efectuat în anul 2000, pe un
efectiv de peste 2600 de vaci, s-a obţinut o producţie cuprinsă între 5030 şi
6000 kg de lapte; plus variantele înregistrând producţii de 8000-10000 kg
de lapte/cap. (Dinescu, 2002).
Precocitatea în producţia de lapte este medie, datorită faptului că,
producţia la prima lactaţie reprezintă doar 65-68% din lactaţia maximă, iar
187
viteza de muls este de 1,3 kg/min. Indicele de lapte, la vacile supuse
controlului oficial, este de 1/6-1/7. Economicitatea producţiei de lapte este
mulţumitoare, consumul specific de hrană fiind de 1,15 UN/kg lapte.
În producţia de carne, rasa are aptitudini bune. Astfel, tineretul
supus la îngrăşare baby-beef, realizează un spor mediu zilnic de 900-950 g,
iar în sistem semiintensiv cca. 700 g, cu un randament la tăiere de 54-58%;
la vârsta de un an, tineretul poate atinge greutatea 350-380 kg.
Rasa este rezistentă, puţin pretenţioasă şi cu o mare capacitate de
adaptare la condiţii pedoclimatice diferite. Ca urmare, se poate creşte atât
la şes cât şi în zonele de deal, premontane şi montane.
Obiectivele ameliorării sunt următoarele: menţinerea direcţiei de
exploatare (lapte-carne); masivizarea rasei, prin creşterea taliei şi a
greutăţii corporale; creşterea producţiei de lapte la o medie de 4500 kg pe
lactaţie; îmbunătăţirea producţiei de carne, prin realizarea unui spor mediu
zilnic la îngrăşare de cca. 1000 g; îmbunătăţirea aptitudinilor pentru mulsul
mecanic, prin creşterea vitezei de muls la 1,8 l/min., a indicelui mamar la
46%, concomitent cu reducerea consumului specific şi precocizarea rasei.
Realizarea obiectivelor ameliorării este posibilă prin creşterea în
rasă curată şi aportul de gene de la tauri de rasă Schwyz, importaţi din
Elveţia, Austria şi S.U.A.
Pinzgau de Transilvania s-a format în urma unor încrucişări de
absorbţie între Mocăniţă şi în mai mică măsură Sură de stepă, cu rasa
Pinzgau, importată din Austria în Bucovina, după 1850 (fig.10.7). Ulterior,
rasa a fost importată şi în Transilvania (zonele Mediaşului şi Sibiului) de
unde s-a răspândit în Munţii Apuseni şi ţara Haţegului.
În prezent, aria de răspândire a rasei cuprinde vestul judeţului
Suceava şi zona oraşului Rădăuţi, partea sudică a judeţului Bistriţa-Năsăud,
partea de sud a Transilvaniei (judeţul Hunedoara) şi Munţii Apuseni şi
partea de nord-est a judeţului Caraş-Severin. Deţine un procent de 2% din
efectivul total de taurine al ţării.

Fig. 10.7. Rasa Pinzgau de Transilvania

188
 În cadrul rasei există o mare variabilitate din punct de vedere al
conformaţiei şi dezvoltării corporale, ca urmare a materialului biologic
variat, care a participat la încrucişări, a modului în care s-a făcut selecţia şi
mai ales a condiţiilor foarte diferite din zonele de creştere. Astfel, în
Moldova de Nord şi sudul Transilvaniei, rasa are o talie de 127-132 cm, iar
greutatea corporală de 450-500 kg, în timp ce în Munţii Apuseni talia este
mai redusă (123-125 cm) şi în corelaţie cu aceasta şi greutatea corporală
(cca. 400 kg).
Taurinele din această rasă au o dezvoltare eumetrică şi se
încadrează în tipul morfologic mezo-brevimorf. Gâtul este scurt, gros şi
musculos, iar trunchiul potrivit de lung şi larg, relativ adânc, cu profilul
corporal dreptunghiular. Linia superioară este uşor lăsată, mai ridicată la
crupă; apare frecvent crupa în acoperiş, sacrumul fiind mai ridicat. De
regulă crupa este largă la şolduri şi strâmtă la ischii. Membrele sunt relativ
scurte şi rezistente, iar aplomburile sunt în general corecte. Dintre defectele
de aplomb apar mai frecvent coate de vacă şi panardism anterior. Ugerul
are o dezvoltare mijlocie, este globulos, dar cu puţin ţesut glandular, cu
aptitudini necorespunzătoare pentru practicarea mulsului mecanic.
Culoarea, este caracteristică, bălţată roşu-vişiniu cu alb. Culoarea
albă cuprinde grebănul, se lărgeşte pe spinare, şale şi crupă, se întinde pe
fese, coadă, uger şi ajunge până la regiunea pieptului. La nivelul gambei şi
antebraţului se observă inele de culoare albă, care uneori sunt incomplete.
Mucoasele aparente au o culoare roşcată, ongloanele sunt brun-cenuşii, iar
coarnele bicolore. Constituţia este robustă, iar temperamentul vioi.
Rasa are aptitudini mixte: lapte, carne şi muncă.
În producţia de lapte există o mare variabilitate, în funcţie de zonă,
respectiv în raport de condiţiile pedoclimatice şi mai ales de alimentaţie.
Realizează 2700-3000 kg de lapte cu 3,8% grăsime. Precocitatea producţiei
de lapte este scăzută, astfel că, la lactaţia I se realizează cca. 60% din
producţia maximă.
Producţia de carne este satisfăcătoare; tineretul supus la îngrăşare
semiintensivă, realizează sporuri medii zilnice de 700-850 g, iar la
îngrăşarea extensivă, pe păşune, 400-500 g. Randamentul la tăiere este de
52-54% la animalele bine finisate, iar carnea este de bună calitate.
Rasa se pretează la exploatarea extensivă în zona montană şi
premontană şi semiintensivă în zonele colinare.
Vaca de Dorna (Pinzgau negru) este un tip aparte în cadrul rasei
Pinzgau de Transilvania, răspândit în nordul Moldovei, localităţile Vatra
Dornei, Cmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, care s-a format în
urma unor încrucişări nesistematice dintre taurinele locale (Mocăniţa) cu
diferite rase (Simmental, Pinzgau, Brună şi Friză).
189
 Culoarea este bălţată negru cu alb, cu acelaşi desen ca şi la rasa
Pinzgau de Transilvania, faţă de care se deosebeşte prin talie mai mică cu
1-2 cm, torace mai larg şi mai adânc, iar crupa mai bine proporţionată.
Realizează producţii de lapte mai mari, în medie 3200 kg, cu 3,9-4,1%
grăsime. Precocitatea şi fecunditatea sunt de asemenea superioare.
Arealul în care se creşte rasa Pinzgau de Transilvania se va menţine
şi în viitor. Deşi potenţialul productiv este mediocru, rasa este apreciată,
mai ales, pentru capacitatea ei de a se adapta la condiţiile de creştere,
specifice zonelor montane şi premontane.
Procesul de ameliorare vizează creşterea masei corporale la 500-
550 kg, a producţiei de lapte la peste 3000 kg, cu 4% grăsime, concomitent
cu îmbunătăţirea precocităţii în producţia de carne.

10.2. Rase din alte ţări (perfecţionate)

10.2.1. Rase de lapte
Rasele de tip Friză. Rasa Friză s-a format în Olanda, Danemarca
şi Germania; patria de formare este considerată Olanda. Peste taurinele de
tip brachicer s-au suprapus cele de tip primigen.
Datorită aptitudinilor deosebite pentru producţia de lapte şi
capacităţii mari de aclimatizare, în prezent este cea mai răspândită rasă de
pe Terra, reprezentând mai mult de o treime din efectivul total de taurine.
În cadrul rasei s-au format trei varietăţi: bălţată negru cu alb, bălţată
roşu cu alb şi roşie, din care s-au menţinut primele două. În ţările, în care a
fost importată, ca urmare a izolării reproductive şi a încrucişărilor cu rasele
locale, au apărut diferenţe morfofiziologice, care au condus la formarea
mai multor rase de tip Friză: Holstein-Friză Olandeză, Holstein, Bălţată
roşu cu alb olandeză şi Red Holstein. Iniţial, rasa era cunoscută sub
denumirea de Friză sau bălţată negru cu alb. În prezent, ca urmare a
imigraţiei de gene provenite de la rasa Holstein, (Friză crescută în S.U.A.)
ea este cunoscută sub denumirea de Holstein-Friză.
Holstein-Friză olandeză. Ca urmare a faptului că Olanda este una
dintre cele mai renumite ţări crescătoare de taurine, rasa Holstein-Friză are
o pondere de cca. 30% din efectivul total de taurine, iar cu rasele derivate,
40 % din efectivul mondial (fig.10.8).
Rasa are o dezvoltare mijlocie spre mare, cu talia de 135 cm şi
greutatea corporală în medie de 650 kg. Conformaţia este tipică raselor de
lapte, cu profilul trapezoidal, ca urmare a faptului că trenul posterior este
mai dezvoltat decât cel anterior. Trunchiul este lung, potrivit de larg şi
adânc. Linia superioară este dreaptă, iar crupa lungă, largă şi orizontală.
Toracele este potrivit de adânc, cu coaste lungi, oblice şi puţin arcuite.
190
Ugerul este foarte dezvoltat, extins anterior şi cu mult ţesut glandular, cu
mameloane de lungime şi grosime mijlocie, simetrice şi bine distanţate. Ca
urmare, ugerul se pretează foarte bine pentru mulsul mecanic. Membrele
sunt uscăţive, potrivit de lungi, cu ongloane rezistente şi aplomburi, de
regulă, corecte. Pielea este fină şi elastică, cu pliuri pe cap şi pe gât, iar
părul este scurt, neted şi lucios. Culoarea este bălţată alb cu negru. Capul
este de culoare neagră, dar de regulă cu stea sau brezătură. Mucoasele
aparente şi coarnele sunt de culoare neagră. Partea inferioară a trunchiului
şi parţial membrele sunt albe.
Constituţia este fină, temperamentul vioi, iar caracterul docil.
Rasa are aptitudini excepţionale pentru producţia de lapte şi relativ
bune pentru producţia de carne. În prezent, producţia medie pe lactaţie, la
întreg efectivul supus controlului, este de 8400 kg, cu 4,4% grăsime şi
3,46% proteine.
Precocitatea rasei în producţia de lapte este ridicată, astfel că
producţia maximă se realizează la a II-a - a III-a lactaţie, iar la lactaţia I se
obţine peste 80% din producţia lactaţiei maxime. Are aptitudini foarte bune
pentru mulsul mecanic, viteza de muls fiind de 2,5-2,6kg/min., iar simetria
funcţională este de 45-46%.
Economicitatea producţiei este ridicată datorită faptului că 1 l de
lapte se realizează cu un consum de sub o unitate nutritivă (0,9 UN/kg
lapte), însă longevitatea productivă este redusă, durata medie de exploatare
fiind de 3-4 lactaţii.
Producţia de carne este mulţumitoare, tineretul supus la îngrăşare
realizând un spor mediu zilnic de cca. 900 g, cu un randament la tăiere de
54-55%. Pentru îmbunătăţirea aptitudinilor în direcţia producţiei de carne
se practică încrucişări cu rase de carne.
Maturitatea somatică se încheie la vârsta de cca. 4 ani, iar viţelele
pot fi folosite la reproducţie de la 16-17 luni, ceea ce indică o foarte bună
precocitate.
Holstein provine din vechea rasă Olandeză, adusă în S.U.A. de
colonişti, încă din 1625 (fig.10.9). Importuri masive de Friză, provenită din
Europa, s-au făcut în perioada 1875-1905. Rasa, cu denumirea actuală de
Holstein, a rezultat în urma unei selecţii riguroase în direcţia producţiei de
lapte timp de peste 70 ani. Este cea mai răspândită rasă de taurine din
lume, întâlnindu-se pe tot globul. În S.U.A. şi Canada deţine peste 90% din
efectivul total de taurine de lapte din aceste ţări.
Rasa are o talie de 138 cm la vaci şi o greutatea corporală mare
(700 kg), cu o conformaţie tipică pentru lapte, caracterizată prin forme
corporale unghiuloase şi profil trapezoidal pronunţat. Gâtul este relativ
subţire, linia superioară dreaptă, crupa lungă şi largă, iar toracele adânc.
Ugerul este excepţional ca simetrie, mod de prindere, volum şi ponderea
191
ţesutului glandular. Ca urmare, rasa are aptitudini deosebite pentru mulsul
mecanic. Membrele sunt subţiri, lungi şi rezistente. Constituţia este fină.

Fig. 10.8. Holstein Friză Olandeză Fig. 10.9. Rasa Holstein

Culoarea este bălţată alb cu negru, dar mai variabilă decât la Friză.
În S.U.A. nu se pot înscrie în registrul genealogic animalele, care sunt
complet negre sau albe, cele cu coada şi abdomenul negre, precum şi cele
la care culoarea neagră se întinde sub genunchi sau jaret. Pielea este fină,
elastică şi formează numeroase pliuri pe cap şi gât, iar părul este scurt,
neted şi lucios.
Din punct de vedere al producţiei de lapte, rasa este cea mai
valoroasă, cu o producţie pe lactaţie de peste 9700 kg, cu un conţinut de
grăsime de 3,8-3,9%. Are aptitudini remarcabile pentru mulsul mecanic, cu
o viteză de muls de 2,7 kg/min. (viteza maximă fiind de 3,5 kg/min.) şi un
indice mamar de 48%. Rasa poate realiza producţii de peste 34000
kg/lactaţie. Deţine recordul în producţia medie zilnică (125 kg lapte).
Comparativ cu rasa Holstein-Friză, aptitudinile pentru producţia de
carne sunt mai reduse, ceea ce se reflectă atât în sporul mediu zilnic obţinut
la îngrăşare, cât şi în randamentul la tăiere.
Rasa are o precocitate foarte mare, astfel că viţelele pot fi folosite la
reproducţie încă de la vârsta de 15 luni, când ating greutatea de cca. 365
kg. Ea se remarcă şi printr-o foarte bună valorificare a pajiştilor. Este
pretenţioasă în privinţa condiţiilor de exploatare şi de hrănire. Necesită raţii
bogate în substanţă uscată, energie şi proteină, echilibrate în nutrienţi şi de
tip moderat voluminos în perioada de stabulaţie.
Datorită însuşirilor deosebite pe care le are, rasa a fost importată în
Europa, unde are loc un proces intens de holsteinizare a rasei Friză.
Bălţată roşu cu alb olandeză (M.R.I.) are o pondere de cca. 30%
din efectivul de taurine, care se creşte în Olanda (fig.10.10). Ea provine din
vechea rasă olandeză, selecţionată în direcţia producţiei mixte. Ca urmare,
comparativ cu Friză bălţată cu negru, are trunchiul mai lung, mai larg şi

192
adânc, cu musculatura bine dezvoltată. Ugerul mare este bine prins,
simetric şi cu ţesut glandular abundent. Membrele sunt scurte şi groase.
În scopul îmbunătăţirii producţiei de lapte, care este mai mică decât
la rasa Friză bălţată cu negru, din 1978 olandezii au practicat încrucişări cu
rasa Red Holstein din S.U.A. Concomitent, s-a realizat şi creşterea taliei şi
s-a îmbunătăţit conformaţia ugerului. Astfel, în prezent, producţia de lapte
depăşeşte 7400 kg, cu 4,4% grăsime.
Rasa este răspândită şi în Germania, ţară în care are o pondere de
cca. 10% din efectivul de taurine, fiind cunoscută sub numele de Rotbunte.
A fost folosită şi la noi în ţară, la ameliorarea raselor Pinzgau de
Transilvania şi Bălţată românească.
Red Holstein este originară din S.U.A., fiind asemănătoare din
punct de vedere morfologic cu rasa Holstein. Culoarea este roşie,
determinată de o genă recesivă, prezentă la rasele de tip Friză bălţată cu
negru. Potenţialul genetic pentru producţia de lapte este ridicat, realizând o
cantitate medie lapte/ lactaţie de 9450 kg, cu 4,2% grăsime.
Rasa a fost folosită în Europa la ameliorarea unor rase, cum sunt
Simmental şi Bălţată roşu cu alb din Olanda şi Germania.
Jersey s-a format în Anglia, în insula cu acelaşi nume, în condiţii
de climat temperat-oceanic şi selecţie riguroasă în direcţia producţiei de
lapte (fig.10.11). Este răspândită în numeroase ţări, în deosebi în S.U.A. şi
Danemarca.

Fig. 10.10 Rasa Bălţată roşu cu alb olandeză Fig.10.11. Rasa Jersey
(M.R.I.)

În raport cu dezvoltarea corporală, taurinele din această rasă sunt

hipometrice, cu o talie de 118-125 cm şi o greutate de 400-450 kg.
Conformaţia corporală este caracteristică taurinelor specializate pentru
producţia de lapte; capul este uscăţiv, gâtul subţire, trunchiul lung, îngust şi
potrivit de adânc, cu profilul accentuat trapezoidal, crupa unghiuloasă,
ugerul mare, bine extins, simetric, cu aptitudini foarte bune pentru
practicarea mulsului mecanic, cu membre uscăţive şi schelet dens.
193
 Culoarea diferă de la galben-deschis la cenuşiu, având un inel de
culoare deschisă în jurul botului. Mucoasele aparente, vârful coarnelor şi
ongloanele sunt de culoare neagră. Constituţia este fină, temperamentul
vioi, iar caracterul este docil.
Prezintă o fertilitate bună, longevitate ridicată (trăieşte 14-15 ani) şi
o precocitate remarcabilă (prima fătare are loc la 2 ani).
Producţia de lapte, în ţara de origine, este în medie de 5000 kg, cu
5,5-6% grăsime (rasă de unt). În S.U.A., rasa este mai masivă şi realizează
o producţie de peste 6500 kg, cu peste 6,5% grăsime. Indicele de lapte
(somato-productiv) este de 1/10-1/12 şi ca urmare, în ceea ce priveşte
economicitatea producţiei de lapte, este cea mai performantă rasă.
Producţia de carne este redusă şi de calitate inferioară, iar
randamentul la tăiere sub 50%.
Rasa are o mare capacitate de aclimatizare, mai ales în zonele cu
climă caldă, unde valorifică excelent păşunile, inclusiv cele de calitate
mediocră şi inferioară.
În ţara noastră rasa a fost folosită la încrucişări de infuzie pentru
ameliorarea raselor Brună, Bălţată românească şi Roşie dobrogeană.
10.2.2. Rase mixte
Rasele de tip Simmental. Rasa Simmental s-a format în Elveţia,
prin încrucişarea taurinelor locale cu talie mică, de tip brachicer, cu taurine
de tip primigen, aduse în secolele V-VII de burgunzi şi popoarele
germanice. În ţara de origine, rasa reprezintă cca. 44% din efectivul total
de taurine. Iniţial, în procesul ameliorării s-a pus un accent deosebit pe
producţia de carne. Ulterior (după 1967), pentru creşterea potenţialului
genetic şi în producţia de lapte şi îmbunătăţirea aptitudinilor ugerului, s-au
făcut încrucişări cu rasa Red Holstein. În prezent, cca. 4/5 din efectivul de
vaci Simmental au gene, în proporţii variabile, provenite de la rasa Red
Holstein. Astfel de încrucişări s-au efectuat şi în alte ţări, care cresc
Simmental.
Rasa s-a răspândit pe toate continentele, dar mai ales în numeroase
ţări din Europa şi a fost folosită la încrucişări cu toate rasele locale. În felul
acesta s-au format mai multe rase de tip Simmental: Fleckviech austriac
(Bălţată austriacă), Fleckviech german (Bălţată germană), Bălţată
românească, Bălţată cu roşu franceză (Montbeliarde), Pezzata Rossa
Italiană, etc. (fig.10.12).
Efectivul actual ocupă locul 2, după Holstein Friză (40 mil. capete).
10 % din efectiv este înscris în Herd book-ul rasei.

194
 Dezvoltarea corporală a taurinelor de rasă Simmental este
hipermetrică (talia medie este de 138 cm), cu greutatea de 700 kg la vaci şi
1000 kg la tauri.
Din punct de vedere morfologic, rasa se caracterizează prin
următoarele: fruntea este lungă şi largă (tipul craniologic frontosus), gâtul
potrivit de lung, bine îmbrăcat în muşchi; trunchiul este lung, larg şi
potrivit de adânc, cu profilul dreptunghiular. Regiunile de pe partea
superioară a corpului (spinare, şale şi crupă) sunt lungi, largi, orizontale şi
bine îmbrăcate cu muşchi; ugerul este dezvoltat, globulos, cu mameloane
care se pretează la mulsul mecanic; culoarea este bălţată alb cu galben de
diferite nuanţe, cu capul, abdomenul, extremităţile membrelor şi coada
albe. Mucoasele aparente sunt de culoare roz, iar coarnele şi ongloanele
galbene.
Rasa manifestă rezistenţă la îmbolnăviri, constituţia este robustă,
temeperamentul liniştit şi caracterul docil. Prezintă vitalitate, fertilitate
pronunţată, mare capacitate digestivă şi de asimilare a hranei.
Rasa Simmental are o mare capacitate de adaptare la condiţii
variate de mediu, valorificând bine suculentele de iarnă şi de vară, ca şi
reziduurile industriale. Pe păşune, tineretul poate realiza sporuri de 800-
900 g zilnic, iar la îngrăşare intensivă, de peste 1000 g. Randamentul la
tăiere este de 53-55%.
În producţia de lapte, rasa Simmental se comportă bine, realizând,
în medie, 7290 kg/lactaţie, cu 4-4,2% grăsime.
Pentru ţara noastră prezintă un interes deosebit în acţiunea de
ameliorare a rasei Bălţată românească.
Rasele de tip Schwyz. Rasa Schwyz este originară din Elveţia,
motiv pentru care este cunoscută sub denumirea de Brună elveţiană. La
formarea ei au participat taurinele de tip brachicer, peste care s-au suprapus
taurinele primigene. În ţara de origine are o pondere de cca. 43%. Datorită
capacităţii mari de adaptare şi a performanţelor productive ridicate, rasa s-a
răspândit în multe ţări europene, dar şi pe alte continente, contribuind la
formarea a numeroase rase de tip Schwyz: Brună austriacă (Braunvich
austriac), Brună germană (Deutsches Braunvich) şi Brown Swiss în S.U.A.
Rasa are o dezvoltare eumetrică şi se încadrează în tipul morfologic
mezomorf. Formatul corporal este dreptunghiular. Talia este de 130-135
cm, iar greutatea corporală este de 600-650 kg. Gâtul este de lungime
mijlocie, iar trunchiul lung, potrivit de larg şi adânc. Ugerul este
voluminos, bine prins, simetric, cu mameloane normale şi care se pretează
la mulsul mecanic. Culoarea este brună cu diferite nuanţe. În jurul botului
prezintă un inel de culoare deschisă. Mucoasele aparente sunt de culoare
cenuşie, iar ongloanele sunt pigmentate. Are o constituţie robustă, este
195
rezistentă la boli şi posedă o mare capacitate de aclimatizare, în special la
condiţiile din zonele montane, unde valorifică eficient pajiştile respective.
Rasa are aptitudini mixte de lapte-carne. Producţia medie de lapte
pe lactaţie este de 7400 kg, cu 4,13% grăsime, cu indicele somato-
productiv de 1/7-1/8.
În producţia de carne se comportă bine, astfel că tineretul supus la
îngrăşare baby-beef realizează un spor mediu zilnic de 900-1000 g, cu
randamentul la tăiere de 52-54%. Producţia de carne este inferioară rasei
Simmental, dar este de bună calitate.
Brown Swiss se situează pe locul doi în ierarhia raselor, care se
cresc în S.U.A. (după rasa Holstein), fiind ameliorată mai ales în producţia
de lapte (fig.10.13). Ea are o talie mai mare (135 cm) şi greutatea de 680-
700 kg.

Fig. 10.12. Rasa Fleckvich german Fig. 10.13. Brown Swiss

Datorită calităţilor deosebite pe care le are, în deosebi ca urmare a

producţiei de lapte, care a atins o medie pe lactaţie de 8350 kg, cu 4,1%
grăsime, în ultima vreme, s-a răspândit în numeroase ţări, atât de pe
continentul european cât şi pe cel american. Recent, rasa s-a importat şi la
noi în ţară, fiind folosită la ameliorarea rasei Brună de Maramureş.
Pinzgau s-a format în zona păşunilor alpine şi subapline din
Austria (Salzburg şi Tirol), cu altitudinea de peste 1000 m, prin
încrucişarea taurinelor de tip brachicer cu cele de tip primigen. În ţara de
origine, rasa are o pondere de cca. 3% din efectivul total. Este răspândită,
în număr redus, în Germania, Iugoslavia, România şi Africa de Sud-Est,
fiind depăşită în privinţa indicilor productivi de alte rase mai valoroase.
Rasa are o dezvoltare corporală foarte variabilă, cu talia între 125-
135 cm şi greutatea între 450-600 kg. Gâtul este relativ scurt şi musculos,
iar trunchiul lung, potrivit de larg şi adânc, cu profilul corporal
dreptunghiular. Ugerul are o dezvoltare mijlocie. Membrele sunt scurte şi
rezistente. Culoarea este bălţată roşu intens-vişiniu cu alb, cu un desen
asemănător cu al rasei Pinzgau de Transilvania. Oglinda botului este roşie,
iar ongloanele sunt pigmentate. Constituţia este robustă, iar rezistenţa la
196
îmbolnăviri ridicată. Are o capacitate excelentă de adaptare, atât în zonele
de munte cât şi de stepă sau la tropice. Manifestă o bună capacitate de
reproducţie.
Rasa are aptitudini universale: lapte-carne-tracţiune. Producţia de
lapte este cuprinsă între 5500-5700 kg, cu 4% grăsime. Furnizează un lapte
cu însuşiri organoleptice superioare şi pretabilitate mare la fabricarea
brânzeturilor. Se pretează la toate tipurile de îngrăşare, având însuşirea de a
valorifica în mod economic păşunile, nutreţurile de volum şi reziduurile
industriale. Are un randament la tăiere de 55%.
Rasa Pinzgau are o precocitate relativ redusă, astfel că vârsta primei
fătări se înregistrează la cca. 30 luni. Este însă bine adaptată la condiţiile
naturale mai aspre.
În ţara noastră a fost importată iniţial pentru a fi crescută în zonele
montane, în condiţii mai puţin favorabile.
10.2.3. Rase de carne
Hereford s-a format în Marea Britanie (Ţara Galilor) din vechea
rasă Norfolk, care a fost selecţionată în direcţia producţiei de carne şi
ameliorată ulterior prin încrucişări de infuzie cu rasele Aberdeen-Augus şi
Red Polled (fig.10.14). Rasa este răspândită în numeroase ţări de pe
continentul american şi în Oceania. În S.U.A. şi Australia a fost utilizată la
încrucişări cu Zebul, obţinânându-se rasele Beef Master şi Braford.
La noi în ţară s-a importat în perioada 1958-1964, fiind utilizată la
încrucişări industriale pentru obţinerea de hibrizi cu producţii sporite de
carne.
Vacile din această rasă au o talie medie de 128 cm şi o greutate de
550-600 kg, iar taurii de 135 cm şi 900 kg. Conformaţia este caracteristică
raselor de carne, tipul morfologic fiind brevimorf, iar profilul corporal
dreptunghiular. Gâtul este scurt, gros şi musculos, iar trunchiul lung, larg şi
în deosebi adânc. Crupa este lungă, largă, orizontală, dublă şi bine
îmbrăcată cu muşchi. Fesele sunt convexe şi descinse. Ugerul este slab
dezvoltat, iar membrele sunt scurte şi rezistente. Culoarea este bălţată roşu
cu alb. Zona albă se întinde pe cap, salbă, piept, abdomen, extremitatea
cozii şi membrelor. Rasa se caracterizează printr-o constituţie robustă,
capacitate bună de adaptare la zonele temperate şi subtropicale şi rezistenţă
la îmbolnăviri.
Producţia de lapte este destinată în exclusivitate pentru viţei; se
mulg doar ocazional.
Are aptitudini, foarte bune pentru producţia de carne, astfel că
tineretul supus la îngrăşare de tip baby-beef realizează un spor mediu zilnic
de peste 1000 g; se sacrifică la o greutate de 450-500 kg, când carnea este
197
de calitate corespunzătoare şi randamentul la tăiere este de 60-65%, iar
ponderea cărnii în carcasă se apropie de 70%.
Aberdeen-Angus s-a format în Scoţia, în comitatul cu acelaşi
nume, cu relief accidentat, soluri cu fertilitate relativ redusă şi climă rece
(fig.10.15). Ea provine din taurinele locale cu aptitudini pentru producţia
de carne, care după 1860 au fost ameliorate prin încrucişări de infuzie cu
rasa Shorthorn. Datorită însuşirilor sale pentru producţia de carne, ea s-a
răspândit în multe ţări din Europa, dar mai ales pe continentul american. În
S.U.A. şi Australia s-au făcut încrucişări cu Zebul, în urma cărora a
rezultat rasa Brangus. La noi în ţară, rasa a fost importată după 1960 şi a
fost folosită la încrucişări industriale pentru sporirea producţiei de carne.

Fig. 10.14. Rasa Hereford Fig. 10.15. Rasa Aberdeen Angus

Datorită precocităţii excepţionale, rasa exprimă în cel mai înalt grad

specializarea pentru producţia de carne. La vaci, talia este relativ mică, de
118-125 cm şi greutatea corporală de 550-600 kg, iar la tauri, talia este de
130 cm şi greutate de 800-900 kg. Gâtul este scurt şi gros, trunchiul
cilindric, membrele scurte şi musculoase. Părul este scurt şi neted, de
culoare neagră uniformă. În S.U.A. se creşte şi o varietate roşie, numită
Red Angus. Se remarcă lipsa coarnelor, caracter bine consolidat din punct
de vedere genetic, pentru care este apreciată de crescători. Rasa se
caracterizează prin constituţie fină sau robustă-afânată.
Rasa are aptitudini pronunţate pentru producţia de carne, astfel că
tineretul supus la îngrăşare realizează un spor mediu zilnic de 1000-1300 g
şi atinge o greutate de cca. 500 kg la vârsta de 15-16 luni. La o vârstă mai
înaintată are tendinţa de a depune multă grăsime, ceea ce afectează
calitatea cărnii. Se remarcă la această rasă randamentul la tăiere, care
ajunge la 65-70%, cu recordul de 74%.
Are peste 70% carne în carcasă şi de bună calitate. Are neajunsul
că, la un grad avansat de îngrăşare creşte indicele de seu.
Santa Gertruda (fig.10.16) s-a format în S.U.A., în urma
încrucişărilor dintre taurinele de rasă Shorthorn şi Zebul indian (Brahman).

198
Este răspândită pe continentul american, în Africa şi Oceania. La noi în
ţară s-a importat în 1958 şi a fost utilizată la încrucişări industriale şi de
infuzie cu taurinele din Delta Dunării.
Rasa are o dezvoltare relativ mare, vacile având o talie medie de
131 cm şi o greutate de 650 kg, iar taurii cu 148 cm şi 850 kg greutate, cu o
conformaţie tipică raselor de carne, dar şi cu unele particularităţi: urechile
sunt mari şi atârnânde; depozit de grăsime la baza grebănului; pielea
prezintă pliuri, ca şi la zeb. Culoarea este roşie vişinie, cu diferite nuanţe.
Mucoasele aparente sunt de culoare roşie închisă, iar ongloanele sunt
pigmentate.
Rasa are aptitudini foarte pronunţate pentru producţia de carne.
Tineretul realizează la îngrăşare un spor mediu zilnic de 1000-1200 g, iar
la vârsta de 15-18 luni atinge greutatea de 500 kg, cu un randament la
tăiere de peste 60%. Comparativ cu celelalte rase, carnea este de calitate
superioară, cu grad mare de marmorare şi perselare. Este rezistentă la
condiţiile din zonele subtropicale şi la bolile tropicale.
Charolaise este una dintre cele mai vechi din Franţa, formată din
populaţiile locale cu aptitudini pentru producţia de carne, supuse selecţiei
şi ulterior ameliorate prin încrucişare cu rasele Simmental şi Shorthorn
(fig.10.17). Se creşte în foarte multe ţări din Europa şi America. Prin
încrucişare cu Zebul s-a format rasa Charbray. La noi în ţară s-a importat
după 1964 şi a fost folosită la încrucişări industriale, pentru obţinerea de
hibrizi mai performanţi în producţia de carne.

Fig. 10.16. Rasa Santa Gertruda Fig. 10.17. Rasa Charolaise

Rasa are o dezvoltare corporală mare, talia medie la vaci de 138 cm

şi greutatea de 700-900kg, iar la tauri 150 cm şi greutatea de 1100-1400 kg
cu tipul morfologic brevimorf şi profilul corporal dreptunghiular.
Prezintă un trunchi cu aspect cilindric şi cu musculatură foarte
dezvoltată (fenomenul culard). Trenul posterior este foarte dezvoltat, având
crupa lungă, largă şi bine îmbrăcată cu muşchi, coapsa bombată, iar fesele
lungi şi convexe. Ugerul are o dezvoltare mijlocie. Culoarea este alb-
199
gălbuie până la galben deschis, cu părul abundent şi ondulat. Mucoasele
aparente sunt de culoare roz, iar ongloanele galbene. Constituţia este
robustă-afânată.
Este o rasă foarte precoce, specializată pentru producţia de carne.
Tineretul îngrăşat realizează sporuri medii zilnice de 1200-1400 g, cu un
randament la tăiere de peste 60-64 %, carnea fiind de calitate superioară,
datorită conţinutului redus de seu. Rasa valorifică foarte bine păşunile, mai
ales cele corespunzătoare sub raportul compoziţiei floristice. Frecvenţa
distociilor la această rasă este relativ mare, ceea ce poate conduce la
compromiterea ulterioară a materialului de reproducţie.
Shorthorn s-a format în Anglia, prin ameliorarea taurinelor locale
de rasă Teeswather, într-o zonă cu păşuni abundente (fig.10.18).
Datorită aptitudinilor pentru producţia de carne, rasa s-a răspândit
în unele ţări din Europa şi America.
În S.U.A. are o pondere importantă. La noi în ţară rasa a fost
importată şi utilizată la încrucişări cu rasele locale din Câmpia
Bărăganului.
Rasa este specializată pentru carne, cu o conformaţie tipică pentru
această producţie; profilul corporal este dreptunghiular, iar tipul
morfologic brevimorf. Talia este în medie de 136 cm la vaci şi de 144 cm
la tauri, iar greutatea de 650-700 kg la vaci şi de 1000kg la tauri. Culoarea
este bălţată alb cu roşu, roşie, piersicie şi foarte rar albă.
Producţia de carne este bună, astfel că tineretul supus la îngrăşare
realizează un spor mediu zilnic de 1100-1200 g, cu un randament la tăiere
de 62-65%. La animalele adulte şi tineretul îngrăşat peste vârsta de 18 luni,
proporţia de seu este ridicată.
În cadrul rasei s-au diferenţiat două varietăţi, în prezent considerate
rase: Beef Shorthorn şi Dairy Shorthorn. Rasa, care are aptitudini şi pentru
producţia de lapte (Dairy Shorthorn), realizează o producţie medie de
4500-5000 kg pe lactaţie, cu 3,8% grăsime.
Alb-albastră belgiană s-a format în Belgia în a doua jumătate a
sec. XIX, din taurinele locale, care au fost încrucişate cu rasa Beef
Shorthorn şi selecţionate pentru producţia de carne-lapte (fig.10.19).
Ulterior, selecţia s-a făcut în direcţia producţiei de carne, ca urmare a
cerinţelor tot mai mari pentru această producţie. Rasa este răspândită în ţări
din Europa, în deosebi în Franţa, Anglia, Olanda şi Irlanda.
Rasa are o dezvoltare hipermetrică, cu talia de 136-138 cm şi
greutatea corporală de 850-900 kg, la vaci, iar la tauri de 146-150 cm şi
respectiv1100-1300 kg. Conformaţia este tipică raselor de carne, cu o
dezvoltare excepţională a musculaturii, care este hipertrofiată (aspectul
culard). Trunchiul este lung, larg şi foarte adânc, cu musculatura foarte
200
bine dezvoltată, asigurând forme corporale rotunjite, cu fenomenul culard
100% (musculatură hipertrofiată). Se întâlneşte frecvent crupa dublă, mai
ales la masculi. Fesele sunt convexe şi foarte bine descinse. Pielea suplă
este lipsită de grăsime subcutanată, determinând apariţia de şanţuri
evidente între masele musculare (disarmonie corporală). Membrele sunt
scurte, cu osatură puternică şi ongloane rezistente. Culoarea poate fi: albă,
bălţată alb-albastru şi bălţată alb cu negru; ultima este mai puţin răspândită.

Fig. 10.18. Rasa Shorthorn Fig. 10.19. Rasa Alb-albastră belgiană

Rasa are aptitudini excepţionale pentru producţia de carne.

Tineretul îngrăşat intensiv realizează la vârsta de 14-18 luni o greutate
corporală de peste 600 kg, cu un spor mediu zilnic de 1300-1400 g şi un
consum specific sub 7 UNC/kg spor.
Carcasele sunt de calitate foarte bună, atât datorită greutăţii mari,
cât şi randamentului la sacrificare (71%). Ponderea cărnii comerciale în
carcasă este de peste 80%, cu însuşiri fizice şi organoleptice de excepţie.
Precocitatea rasei este mare, astfel că vârsta primei fătări este de 28-32
luni. Rasa este rustică, valorifică foarte bine nutreţurile în producţia de
carne, însă frecvenţa distociilor este ridicată. Metişii, obţinuţi în urma
încrucişărilor cu diverse rase, au aptitudini bune pentru producţia de carne;
realizează cu 25% mai multă carne în carcasă şi cu 10% mai puţină
grăsime.
Rasa Limousine s-a format în Franţa prin ameliorarea taurinelor
locale în direcţia producţiei de carne (fig.10.20). Este răspândită în
Europa, America de Sud şi Oceania. În România s-a importat material
seminal congelat, care a fost folosit pentru obţinerea de produşi cu
aptitudini pentru producţia de carne.
Rasa se caracterizează prin dezvoltare corporală mare, având talia
de 135 cm la vaci şi 150 cm la tauri, iar greutatea corporală de 650-700 kg
şi respectiv 1100 kg. Culoarea este acaju. Tipul morfologic este de carne,
cu musculatură evidentă, forme rotunjite şi extremităţi reduse. La
îngrăşare, tineretul realizează un spor mediu zilnic de 1000-1200 g, cu 60-
63% randament la tăiere. Greutatea corporală a viţeilor este mică la naştere

201
(32-44 kg), însă viteza de creştere este mare, ajungând să realizeze la 6 luni
230 kg, iar la 18 luni peste 560 kg.
Rasa Chianina este originară din Italia, unde s-a format prin
încrucişarea raselor Romagnola şi Charolaise, fiind considerată cea mai
valoroasă pentru producţia de carne, din ţara respectivă (fig.10.21). Este
răspândită în Europa, dar mai ales pe continentul american. În ţara noastră
a fost folosită la încrucişări cu rasele locale; s-a făcut import de spermă
congelată.
Din punct de vedere morfologic, rasa se caracterizează prin faptul
că, este una dintre cele mai înalte din lume; talia la vaci este de 152-158
cm, iar la tauri 165-170 cm, cu greutatea corporală la vaci de 800-850 kg,
iar la tauri 1200-1400 kg. Corpul este alungit, spinarea şi şalele sunt drepte
şi largi, cu musculatură dezvoltată. Membrele sunt înalte, cu osatură
rezistentă. Culoarea este sură-albă, cu regiunea nazală, a ochilor şi smocul
cozii de culoare neagră.
Rasa manifestă o rusticitate şi o rezistenţă pronunţată, mai ales la
căldură şi o capacitate excepţională de valorificare a hranei în producţia de
carne (cca. 5 UNC/kg spor). Are aptitudini foarte bune pentru producţia de
carne şi în ce priveşte precocitatea în procesul de îngrăşare şi a calităţii
cărnii. La îngrăşarea intensivă, tineretul realizează un spor mediu zilnic de
1100-1300 g la femele şi 1200-2000 g la masculi. Randamentul la tăiere
este de 64-67 %.

Fig. 10.20. Rasa Limousine Fig. 10.21. Rasa Chianina

202