Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Exteriorul animalelor este prezent pentru prima data sub forma unui studiu stiintific in
lucrarea lui Bourgelat intitulata 'Exteriorul calului' (1768). In sec. XIX, Settegast dezvolta
aceste studii si introduce notiunea de 'exterior comparativ', pentru specii, rase si specializari
productive.
Examinarea exteriorului se face individual, de aceea de regula, este necesara in prealabil marcarea
animalelor.
Marcarea animalelor poate fi 'de grup' si individuala, caz in care se numeste 'individualizare'.
Marcarea mai poate fi provizorie si permanenta. Marcarea provizorie se face dupa nastere
535g65f , inainte de marcarea definitiva, la pasune, in experimente, in perioada montei etc.
Aceasta poate fi facuta cu vopsea, cu medalioane colorate sau prin tunderea parului intr-un fel
distinct.
Dangalizare (infierare) acest procedeu se foloseste mai ales pentru marcarea cabalinelor.
Semnul dorit (numarul) se aplica cu ajutorul unui fier de cauterizat, numit fierdanga. Infierarea
se face pe laturile gatului, pe coapsa sau pe locul seii.
Tatuaj - tatuajul este un sistem de marcare folosit la taurine, ovine, caprine, iepuri si
animale de blana. Prin tatuaj se imprima numarul dat pe piele, de obicei pe fata interna a
pavilionului urechii; se mai poate aplica si la pliul ei, pe fata interna a coapsei, acest sistem
dand rezultate bune, de regula, la animalele cu pielea nepigmentata.
Crotaliere - prin acest sistem individualizarea este mai sigura, mai durabila un timp
indelungat. Marcarea cu crotalii se face la urechea animalelor, acestea fiind de regula metalice.
Dimensiunile crotaliei variaza dupa specia la care se aplica. Aceasta marcare se executa de
regula la taurine, porcine, ovine si caprine.
Inelare - acest sistem de marcare presupune aplicarea de marci tip inel la picioarele
pasarilor. Inelele pot fi confectionate din material inoxidabil flexibil. Acest procedeu se foloseste
la marcarea gainilor, ratelor, gastelor si curcilor, atat la tineret, cat si la adulte; se mai
foloseste si la marcarea porumbeilor voiajori.
- sa cuprinda cat mai multe informatii despre animal (pe langa numarul matricol, cel
putin varsta si sexul, eventual si originea);
Evident ca nici unul dintre procedeele amintite nu satisface singur toate aceste criterii.
De aceea, in fermele de elita, undeindividualizarea corecta are mare importanta, se aplica fiecarui animal doua
procedee de individualizare.
Frumusetea sau defectul unei regiuni se bucura de relativitate, adica se judeca in functie
de rasa si specializarea ei: ceea ce la o rasa este frumusete, la alta ar putea fi defect. Tarele,
bolile si viciile sunt insa defecte absolute.
La examenul analitic trebuie sa avem in vedere faptul ca nici un organ, sau aparat nu
lucreaza independent, ca toate partile constitutive ale corpului se gasesc intr-o stransa legatura,
ca dezvoltarii unui organ sau regiuni trebuie sa-i corespunda o dezvoltare proportionala a
tuturor partilor cu care ea se gaseste in legatura morfologica si fiziologica.
Conformatia toracelui se afla in stransa legatura cu tipul metabolic. Exista doua tipuri de
conformatie a toracelui:
- Tipul digestiv, cu torace lung si scurt, stern curbat in sus in partea lui anterioara
coaste orientate perpendicular pe coloana vertebrala si foarte curbate, osatura puternica, piele groasa, metabolism cu
inclintie spre anabolism, brevimorfe sau cel mult mezomorfe, format corporal paralelipipedic, propriu animalelor de
carne (figura 5).
Fig. 4 Tipul respirator
Constitutia este determinata de factori interni, care depind de organismul animal si factori
externi sau de mediu.
Printre factorii interni determinanti ai constitutiei animalelor amintim metabolismul
si complexul neurohormonal.
Dar si activitatea hipofizei este dirijata de nucleii vegetativi din hipotalamus, iar acesta la
randul sau este controlat de sistemul nervos central.
Timusul este prezent numai la tineret. In cazurile de insuficienta a functiilor acestei glande
se produc dereglari in crestere si ca urmare si tipul de constitutie se modifica, fata de ceea ce s-
a mostenit pe cale ereditara.
Constitutie fina
Acest tip se intalneste la taurinele specializate pentru lapte, la caii de viteza si gainile
ouatoare (figura 6).
Fig. 6 Constitutie fina
- Constitutia robusta este reprezentata prin animale cu schelet mai putin dens, cu
musculatura bine dezvoltata, mai ales la animalele din rase de carne si mixte. Tesutul conjunctiv
este abundent si bine repartizat sub piele, acesta insa nu se depune in cantitati mari la nivelul
articulatiilor. Pielea este mai groasa si mai putin densa decat la tipul precedent, iar parul este
fin, lucios, suficient de des, insa ceva mai gros ca la animalele cu constitutie fina. Din punct de
vedere fiziologic se inregistreaza o predominare a proceselor anabolice fata de cele catabolice
si ca urmare se inregistreaza depuneri de grasimi. Acestui tip de constitutie ii corespunde deci
tipul fiziologic digestiv si tipul morfologic brevimorf sau chiar mezomorf (figura 7).
Slabirea constitutiei
Factorii care determina slabirea constitutiei sunt atat interni, legati de baza ereditara, cat
si externi, dependenti de mediu.
Factorii interni, cei mai importanti sunt: folosirea la reproductie a unor animale cu
defecte constitutionale, imperecheri necontrolate, practicarea imperecherilor inrudite un timp
indelungat etc.
Factorii externi, cei mai importanti, sunt: lipsa conditiilor corespunzatoare de hranire si
microclimat in perioada de crestere, tineretul hranit necorespunzator, folosirea tineretului
animal prea devreme la reproductie, mai ales daca la mai multe generatii nu se respecta varsta
optima a primei monte.
Conditia
- Conditia de extenuare
Este opusa conditiei de ingrasare, aceasta stare nu se realizeaza prin vointa crescatorului,
ci este cauzata de subalimentatie, astfel ca, masa musculara este foarte redusa, unghiurile
osoase si apofizele coloanei vertebrale devin evidente. In consecinta, animalele au un aspect
morfologic putin agreabil, starea de vioiciune este mult diminuata, animalul manifestand semne
de oboseala, extenuare.
- Conditia de expozitie este starea speciala in care sunt aduse animalele cu un anumit timp
inainte de a le prezenta la expozitie. Pentru a face o impresie placuta vizitatorului, animalele
trebuie sa aiba forme pline, sa fie mijlociu de grase, pentru care motiv vor fi hranite si ingrijite
in mod exemplar.
Aplomburi
Aplomburile pot fi studiate din fata si din profil in cazul membrelor anterioare, din profil
si din spate in cazul celor posterioare.
Pentru membrele anterioare, studiate din fata, linia imaginara de referinta porneste din
punctul spetei si cade in fata copitei.
Pentru studiul din profil a aplomburilor membrelor anterioare linia imaginara uneste
tuberozitatea externa a radiusului cu calcaiul, trecand prin jumatatea genunchiului.
Defecte totale: 'campat dinainte' si 'sub el dinainte'. Defecte partiale: 'genunchi arcat' si
'genunchi sters'.
Aplomburile membrelor posterioare sunt judecate atat in studiul din profil, cat si in studiul
din spate, fata de aceeasi linie imaginara care uneste punctul fesei cu varful jaretului, cazand
inapoia calcaiului.
La studiul din profil, defectele totale pot fi: 'sub el dinapoi' si 'campat dinapoi', iar
defectele partiale posibile sunt: 'jaret sabiat' si 'jaret deschis'.
Studiate din spate, membrele posterioare ar putea arata urmatoarele defecte totale: 'inchis
dinapoi' si 'deschis dinapoi', iar partiale: 'coate de vaca', 'jaret cambrat', 'panard' si 'canios'.
Roba
Astazi, acest caracter a trecut pe planul secund, pe prim plan fiind caracterele economic
utile.
Exista insa specii de animale cu rase a caror culoare prezinta interes economic. Astfel, la
rasa de oi Karakul, pielicelele au culori diferite: negru, maro, brumariu etc. Tot la ovine
conteaza daca lana este alba sau neagra, de diferite nuante. Exista rase de porci cu pielea
neagra de la care nu se poate obtine un bacon de calitate.
La speciile de animale de blana: vulpe, nutrie, nurca, iepure de casa, culoarea blanii
reprezinta un caracter economic.
Culorile la cabaline
La aceasta specie se intalnesc culori simple, culori compuse uniforme, culori compuse
baltate.
Culoarea neagra. La nastere culoarea este cenusie, neagra diluata, la 4 - 5 luni prin
naparlire devine neagra. Culoarea neagra poate fi de mai multe feluri: negru mat (fara luciu),
negru corb (lucios), degradat (buciu), nins (cu mici stropituri albe, ca fulgii de zapada).
Culoarea izabela e galbena (inclusiv coama si coada). Izabelul poate fi: galben pai,
galben inchis, galben deschis.
Culoarea alba se mai numeste popular balana. La nastere manjii sunt de culoarea vanata,
la 7 - 8 ani culoarea este alba. Exista si cai care sunt albi din nastere, insa acestia sunt foarte
rari. Ei au botul si irisul pigmentat cu negru.
Culorile compuse uniforme: murg, sarg, vanat, deres, piersiciu, soriciu si lupiu.
Culoarea murga este o asociatie de pigment rosu si negru, dintre care rosul este repartizat
uniform pe tot corpul, iar negrul este limitat la coama, coada si extremitatile membrelor.
Culoarea sarga se aseamana cu cea murga, cu diferenta ca in loc de rosu corpul este
pigmentat cu galben. Este deci un izabel cu coama, coada si extremitatile membrelor negre.
Culoarea vanata provine dintr-o asociatie de peri albi cu negri. Unii cai vineti devin cu
varsta balani, pe cand altii raman vineti toata viata.
Culoarea soricie consta dintr-un negru diluat pe corp, iar coama, coada si extremitatile
membrelor sunt negre.
Culoarea lupie este caracterizata prin aceea ca pe fiecare fir de par intalnim doua culori:
parul este inchis la o extremitate si deschis la cealalta. Este culoarea parului de lup.
Culoarea deresa consta in trei feluri de fire de par, dar fiecare fir are o singura culoare:
exista fire de par albe, rosii si negre, raspandite mai mult sau mai putin uniform pe toata
suprafata corpului, inclusiv coada, coama si extremitatile membrelor.
Culorile compuse baltate constau din pete mari colorate, peste fondul alb. Uneori
baltaturile sunt foarte intinse si conflueaza intre ele, asa ca par mai degraba pete albe pe fond
colorat. Culorile baltate sunt de mai multe feluri: baltat cu negru, cu rosu, cu galben, cu soriciu,
cu lupiu.
A EXTERIORULUI
Examenul somatoscopic este mai degraba individual si se poate face prin metoda libera,
metoda punctelor si metoda grafica.
Metoda grafica
Metoda punctelor este insotita de metoda grafica. Pentru aceasta pe un dreptunghi care
sugereaza formatul lateral al animalului sunt adaugate conform unui cod, semne care
precizeaza motivele depunctarii sau calitatile deosebite.
Examenul somatometric
Examenul somatometric este util mai ales in studiul populatiei, intrucat rezultatele
masuratorilor pot face obiectul unor prelucrari statistice.
Greutatea poate fi apreciata gravimetric (cantarire) sau barimetric, adica dedusa din alte masurari. De
exemplu, la cabaline, G = 80 x P, unde P este perimetrul toracic exprimat in metri. Desigur, formulele pentru
barimetrie difera de la o specie si de la o rasa la alta.
Valorile relative se obtin prin raportarea oricarei dimensiuni la talie. Nu toate regiunile
corporale se afla intr-o corelatie organica directa cu talia.
Indicii corporali se obtin prin raportarea acelor dimensiuni care se afla intr-o legatura
morfofunctionala evidenta.
Expresia cea mai elocventa a procesului de crestere altceva decat procesul de dezvoltare, care inseamna
diferentiere calitativa, nu acumulare cantitativa se afla in evolutia greutatii corporale.
Procesul de crestere este influentat de o serie de factori, care actioneaza atat in privinta
cantitatii de crestere, cat si in privinta intensitatii cu care se desfasoara acest proces in diferite
perioade de viata. De exemplu, conditiile nefavorabile de intretinere determina o incetinire sau
chiar o stagnare a procesului de crestere. Este deosebit de important sa se cunoasca factorii
care influenteaza procesul de crestere pentru ca numai cunoscand modul cum acestia
actioneaza, se pot asigura cele mai bune conditii pentru realizarea unui proces corespunzator si
se pot inlatura conditiile nefavorabile. In al doilea rand, cunoscand factorii care influenteaza
procesele de crestere si asigurandu-i in mod diferentiat, se poate realiza cresterea dirijata a
organismelor.
Factorii care influenteaza procesul de crestere pot fi grupati in doua categorii: interni
(care tin de individ) si externi.
Sistemul nervos actioneaza in doua moduri: direct (local sau general) si indirect,
determinand activitatea glandelor endocrine.
Glandele sexuale prin hormonii estrogeni secretati joaca un rol deosebit in desfasurarea
procesului de crestere si dezvoltare. Hormonii estrogeni, in general, sunt inhibitori ai cresterii
oaselor lungi, grabind osificarea cartilagiilor epifizare.
Factorii externi prezinta cea mai mare importanta, datorita faptului ca se poate actiona
mai usor asupra lor.
Lumina si in special lumina solara constituie un alt factor de mediu natural care influenteaza procesul de
crestere. Aceasta actiune favorabila se manifesta printr-o intensificare a circulatiei periferice si mai ales prin
actiunea de transformare a ergosterolului care se gaseste in tesuturile subcutanate, in vitamina D, care joaca un rol
deosebit in procesul de crestere, prin reglarea metabolismului calciului si fosforului.
Hranirea este cel mai important factor care influenteaza crestera atat in stadiul uterin, cat si postuterin.
Influenta hranei este mult mai mare in perioada postuterina.
Conditiile de hranire influenteaza procesul de crestere atat prin cantitatea nutreturilor administrate, cat si prin
calitatea acestora.
Cantitatile reduse de nutreturi, precum si lipsa unor substante nutritive din ratie, provoaca tulburari in
dezvoltarea organismului, scazand vitalitatea si rezistenta fata de boli, fapt care duce la cresterea procentului de
mortalitate.
In ceea ce priveste calitatea hranei, este necesar ca din ratie sa nu lipseasca substantele proteice, sarurile
minerale si vitaminele. Din intregul complex vitaminic, o importanta deosebita pentru buna desfasurare a procesului
de crestere o au vitaminele A, C, D, E si complexul B.
Igiena adaposturilor - influenteaza procesul de crestere in sensul ca neasigurarea unor conditii de intretinere
igienica in adaposturi franeaza in buna masura procesul de crestere.
Astfel, aglomerarea prea mare de indivizi, umiditatea din adaposturi prea ridicata sau prea scazuta, ventilatia
necorespunzatoare etc, produc modificari in buna functionare a proceselor vitale.
Igiena corporala favorizeaza procesul de crestere, in sensul ca mentinerea curateniei corporale a animalelor
favorizeaza schimburile la nivelul pielii, intensifica circulatia periferica etc.
Miscarea animalelor, fara a fi exagerata, influenteaza favorabil procesul de crestere prin faptul ca o serie de
aparate si sisteme functionale sunt stimulate in activitatea lor, constatandu-se o buna desfasurare a tuturor proceselor
vitale.
Starea fiziologica a reproducatorilor in momentul montei. Cercetarile lui M.M. Aslanian (citat de St.
PopescuVifor, 1976) arata ca regimul de hranire al reproducatorilor influenteaza nu numai numarul si calitatea
produsilor, ci si intensitatea cresterii lor atat in perioada uterina, cat si in cea postuterina.
De obicei se considera ca intrucat intre greutatea unui animal si volumul lui exista un raport direct, inseamna
ca dinamica greutatii lui va indica in buna masura si dinamica dimensiunilor. Determinarea numai a greutatii nu
poate da insa intotdeauna imaginea cea mai clara asupra evolutiei procesului de crestere, deoarece se poate intampla
ca greutatea sa ramana aceeasi intre doua determinari, in schimb dimensiunile corporale sa se modifice.
Energia de crestere (E), reprezentata de greutatea corporala atinsa la o anumita varsta. In general exista
variatii in privinta manifestarii energiei de crestere de la specie la specie, de la rasa la rasa, de la individ la individ.
Energia de crestere este o insusire care tine mai mult de baza ereditara (are o heritabilitate mare), totusi ea nu se
poate realiza decat in prezenta unor conditii de mediu corespunzatoare.
Energia de crestere nu este aceeasi pe toata perioada de crestere. Ea este mica in prima parte a perioadei de
crestere, este foarte mare in partea centrala a perioadei de crestere, pentru a scadea apoi catre terminarea perioadei
de crestere. Aceasta face ca aspectul curbei care reprezinta grafic energia de crestere sa fie sub forma
unui S (figura 8).
Viteza absoluta de crestere (VA) reprezinta sporul pe care il inregistreaza un organism in crestere intre doua
determinari, raportat la timp (zile, saptamani, decade, luni etc.).
Viteza relativa de crestere (VR). Viteza relativa de crestere ofera informatii mai exacte asupra cresterii din
perioada studiata, comparativ cu viteza absoluta de crestere, intrucat tine cont si de influenta greutatii initiale. Ea
reprezinta deci, procentele pe care le reprezinta sporul fata de energia initiala.
Determinarea vitezei relative de crestere prezinta importanta deoarece in practica nu este indiferent daca
acelasi spor se realizeaza pornind de la o greutate corporala mai mare sau mai mica. Cu cat sporul este mai mare sau
cu cat greutatea initiala este mai mica, cu atat si viteza relativa de crestere va fi mai mare. O viteza relativa mai mare
indica fara indoiala o mai buna desfasurare a procesului de crestere.
Viteza relativa de crestere inregistreaza valori maxime la inceputul perioadei de crestere, aceste valori
scazand treptat pana la maturitatea corporala cand viteza relativa devine nula. Reprezentata grafic, curba vitezei
relative de crestere se prezinta sub forma unei hiperbole (figura 8).
S-ar parea ca intensitatea de crestere ar putea fi exprimata prin viteza relativa de crestere. Datorita insa
faptului ca organismul este intr-o continua crestere, raportarea sporului numai la o anumita valoare considerata fixa
pentru o anumita perioada de timp, nu da imaginea fidela a cresterii intregului organism sau a unor parti ale lui,
precum si daca acestea cresc mai mult sau mai putin, deci daca cresc cu o intensitate mai mare sau mica.
Intensitatea de crestere inregistreaza valori mai mari in prima parte a perioadei de crestere, valorile scazand
treptat pana la maturitatea corporala cand intensitatea se reduce la 0.
Curba intensitatii de crestere se prezinta ca cea a vitezei relative de crestere, sub forma unei hiperbole (figura
8).
Coeficientul de crestere arata proportia pe care, la o anumita varsta, greutatea corporala o detine din
greutatea maxima a adultului, deci:
Reprezentarea grafica a coeficientului de crestere se poate face prin sistemul coloanelor (figura 9). In general,
coeficientul de crestere, este direct proportional cu energia, viteza si intensitatea de crestere.
In primul rand, trebuie subliniat faptul ca procesul de crestere al mamiferelor si pasarilor, in cadrul
ontogenezei, se desfasoara cu viteze diferite. Urmarind acest aspect cele doua stadii cunoscute (uterin si postuterin)
se poate constata ca intensitatea cresterii in primul stadiu este mult mai mare decat in cel de-al doileasau ca
intensitatea de crestere este invers proportionala cu varsta.
In al doilea rand trebuie subliniat faptul ca schimbarea intensitatii de crestere nu este caracteristica numai
organismului in intregime, ci fiecarui organ, aparat sau sistem functional. Aceasta crestere cu intensitati diferite a
diferitelor parti ale organismului atrage dupa sine si modificarea conformatiei corporale la diferite varste.
Dupa cum se vede din tabelul 6, pielea si muschii au intensitate de crestere mai mare in ambele perioade
(uterina si postuterina). Testiculele au intensitate de crestere redusa in perioada uterina, in schimb foarte mare in
perioada postuterina. Creierul, in ambele perioade are o intensitate de crestere redusa. Rinichii in ambele perioade au
o intensitate de crestere mijlocie.
Prin gradient, trebuie inteleasa orice modificare a unei parti a organismului suferita in procesul de
crestere, luata in raport cu celelalte parti ale organismului sau cu organismul intreg. Partea organismului cu
gradientul cel mai ridicat este denumitadominanta si joaca rolul principal in determinarea unei anumite
conformatii corporale. Folosind aceasta teorie, V.I.
Tabelul 6
Perioadele Postuterina
I II III
pielea scheletul
Uterina I intestinul
muschii inima
sangele splina
II rinichii
stomacul limba
ficatul
traheea
Brovar (citat de St. Popescu-Vifor, 1974) a constatat ca in perioada postuterina la unele specii creste mai mult
scheletul axial, la altele scheletul periferic. De exemplu la taurine gradientul maxim la scheletul axial este la sacrum,
gradientele scazand catre cap si coada. La scheletul periferic, gradientul maxim se observa la nivelul centurilor
(scapulara si pelvina), gradientele scazand spre falange.
unde:
b = /