Sunteți pe pagina 1din 1

JUSTIFICAREA ALEGERII TEMEI

Formarea şi educarea copilului mic constituie parte integrantă a educaţiei derulate pe


tot parcursul vieţii. De modul cum se realizează educaţia la această vârstă, se vor putea
organiza şi structura activităţile de învăţare ce vor urma în etapele superioare.
Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici
familia. Ea este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi
implicate. Așadar, putem spune că școala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de
cealaltă. Între ele trebuie să existe o relaţie deschisă, permeabilă, favorizantă schimbului şi
comunicării de idei.
Am ales să tratez această temă, pentru a sublinia influența relației dintre principalii
responsabili ai formării copilului mic – familia şi școala – în vederea obținerii performanței
școlare a acestuia și din dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală și mai târziu, în viață.
Consider că o bună colaborare între familie și scoală se poate realiza printr-un parteneriat ce
presupune un proces complex de acţiuni planificate, organizate şi o implicare activă din
partea celor doi parteneri, printr-o colaborare bazată pe încredere, înţelegere şi respect
reciproc, pe iubirea faţă de copil, singurul scop fiind educaţia omului de mâine.
Imрliсarеa familiеi arе o рutеrniсă influеnţă atât în adaрtarеa şсolară, сât şi în rеuşita
şi obţinеrеa dе реrformanţе şсolarе alе сoрilului. Atunсi сând рărinţii ѕе imрliсă în еduсaţia
propriilor сoрii, aсеştia obţin rеzultatе bunе, tratеază рroсеѕul instructiv-еduсativ сu mai
multă ѕеriozitatе, îşi faс tеmеlе сu rеgularitatе, dеmonѕtrеază atitudini şi сomрortamеntе
рozitivе şi au şanѕе mai mari dе rеuşită în сеlеlaltе еtaре alе еduсaţiеi.
Astfel, în primul capitol voi evidenţia funcţiile pe care le îndeplineşte familia, rolul pe
care aceasta îl are în conturarea personalităţii copilului şi climatul, ambianţa ce dăinuie în
căminul în care trăieşte, determinându-i comportamente şi atitudini pozitive sau negative.
Al doilea capitol conturează mediul şcolar, analizând rolul factorilor intelectuali şi
nonintelectuali ai reuşitei şcolare.
În cel de-al treilea capitol voi trata problematica relaţiei dintre mediul familial şi cel
şcolar, prezentând formele de comunicare între școală şi familie, rolul acestora în vederea
îmbunătăţirii activității educative la nivel primar și voi pune accent pe realizarea unui proiect
de parteneriat între cele două instituții.
Ultimul capitol este o cercetare prin intermediul căreia doresc să aflu dacă o bună
colaborare între școală și familie, realizată prin implicarea părinţilor într-un parteneriat,
influențează în mod semnificativ performanţele școlare ale elevilor din ciclul primar.
Astfel, pe parcursul unui an școlar, mi-am propus un experiment cu două grupe
paralele de subiecţi, o grupă de control și o grupă experimentală, în care aceasta din urmă va
fi supusă celor trei etape ale cercetării, luând parte la desfășurarea proiectului de parteneriat
dintre școală şi familie, unde voi avea în vedere aspectele prezentate în lucrare, fiind propuse
activităţi care au ca scop implicarea conştientă a părinţilor în educaţia copilului din ciclul
primar, pentru obținerea de performanțe școlare.
Prin urmare, imрliсarеa рărinţilor еѕtе imрortantă atât реntru сoрii, сât şi реntru
şсoală, motiv реntru сarе aсеѕtеa, îmрrеună, trеbuiе ѕă formеzе un рartеnеriat care să ducă la
creșterea performanțelor școlare ale copilului.

S-ar putea să vă placă și