Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Eugen Macovschi (4 februarie 1906, Chişinău, Regatul României, azi Republica Moldova - 3
aprilie 1985, Bucureşti) - biochimist şi profesor universitar.
A urmat şcoala primară la Liceul Mihai Eminescu, în oraşul natal, iar studiile superioare le-a
făcut la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, luându-şi licenţa în chimie, în anul 1928.
Urmare a calităţilor sale deosebite de cercetător, 3 ani mai târziu, în 1931 susţine doctoratul cu o
teză de chimie organică, Reacţii fotochimice în seria orto-nitro-benziliden-poliolor, obţinând
calificativul magna cum laudae. Înzestrat cu o mare sete de cunoaştere şi-a extins, încă de pe
băncile facultăţii, pregătirea ştiinţifică, prin frecventarea, în paralel, a unor cursuri, efectuarea de
lucrări practice şi susţinerea de examene, audiind şi prelegeri la Facultatea de Matematică, încă din
copilărie a dovedit aptitudini şi pentru muzică, având o mare sensibilitate sufletească, cu deosebite
înclinaţii artistice şi preocupări polivalente.
În timpul studiilor universitare la Cluj, a urmat şi absolvit cursurile secţiei de pian a
Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică „Gheorghe Dima”. Ca student cu multiple preocupări,
a avut ca profesori, pe unii dintre marii savanţi şi oameni de cultură români, printre care: Gheorghe
Spacu, Ioan Tănăsescu, Dan Rădulescu, Emil Racoviţă, Alexandru Borza, Emil Pop, Marţian
Negrea şi Ion Bobescu. Calităţile sale deosebite l-au îndreptăţit să obţină prin concurs o bursă a
guvernului francez, elaborând lucrări de specialitate în biochimie (la prof. Gabriel Lapicque) şi în
toxicologie (la prof. Emil Kohn-Abrest), în perioada 1933-1934 la Paris. Are o bogată activitate
didactică, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, ca preparator, apoi, ca asistent, pentru că
la puţin timp după obţinerea titlului de doctor în chimie 1934, să devină conferenţiar de chimie
organică, la Institutul Politehnic din Timişoara, iar în 1940 să ocupe, ca profesor titular, Catedra de
Chimie-Biologie a Universităţii din Bucureşti, până în 1971.
În paralel, cu activitatea de la catedră, desfăşoară o activitate susţinută ca director al
Institutului de Biochimie al Academiei Române, pe care l-a condus timp de peste două decenii
(1948-1972). A fost apreciat atât în ţară cât şi în străinătate, prin alegerea sa ca membru titular al
Academiei de Ştiinţe din România (1942), al Academiei de Medicină din România (1945), al
Academiei Române (1948), (în cadrul căreia a condus ca preşedinte, Secţia de Ştiinţe Geologice,
Geografice şi Biologice, Comisia de Biochimie al cărei fondator a fost), precum şi prin conferirea
titlului de membru al mai multor prestigioase organizaţii ştiinţifice internaţionale, fiind cooptat în
conducerea lor (International Society for Research for the Study of the Origine of Life etc.).
Eugen Macovschi, şi-a trăit drama de a nu fi apreciat, într-un subsol al ştiinţei româneşti.
Fiind încă student al universităţii clujene (între 1924-1928),” am observat o nepotrivire între
biologie şi chimie nesesizată de nimeni”, amintea savantul Eugen Macovschi la începutul
cercetărilor sale.
Timp de 25 de ani, Eugen Macovschi a efectuat cercetări care au arătat că valabilitatea
concepţiei moleculare amintite nu poate fi demonstrată. In anul 1958, el a elaborat o noua
concepţie, potrivit căreia în structura materiei vii nu intră numai componentele chimice aflate în
stare moleculară, ci şi o materie biostructurală. Macovschi a intuit că aceasta nouă formă este
specifică viului şi există numai în celulele vii, iar, dupa moartea lor, se destramă. Ea este formată
dintr-un sistem spongios în interstiţiile căreia se găseşte materia moleculară.
Intre anii 1963 şi 1973, cercetările lui Eugen Macovschi au pus indirect în evidenţă teoria sa.
Abia în anul 1981 revista Scientific American publica un articol semnat de Keith Porter de la
Universitatea Boulder din Colorado, care confirma direct teoria biostructurală a lui Macovschi. El a
fotografiat structura spongioasă cu ajutorul unui microscop de înalta tensiune. Cu toate că
descoperirea academicianului Eugen Macovschi a adus elemente noi în studiul originii vieţii pe
Pământ şi a materiei vii în Univers, numele savantului român nu apare în enciclopedia Britannica şi
nici în Encarta.
Opera de o viaţă a profesorului Macovschi, care a revoluţionat gândirea ştiinţifică, o constituie
cercetarea, elaborarea şi fundamentarea unei noi teorii despre natura materiei vii, teoria
biostructurală, postulând că materia vie este constituită din două forme ale materiei şi anume din
combinaţii chimice aflate într-o stare biostructurală specifică viului (materia biostructurală) şi din
combinaţii chimice aflate în stare moleculară (materia moleculară coexistentă), în materia vie se
produc trei feluri de transformări: biostructurale, metabolice şi chimice.
Prin această concepţie, despre care primele publicaţii au apărut în anul 1958, prof. Macovschi
a deschis larg calea conturării unor idei şi cercetări noi în cele mai diferite domenii ale biologiei, ca:
permeabilitatea membranelor, starea apei şi altor numeroase componente în ţesuturile organelor vii,
relaţiile dintre noxe, organism şi medicamente, originea vieţii pe planeta noastră, originea undelor
electroencefalografice, definirea substratului material al gândirii abstracte şi al fenomenelor
psihotronice.
Aceeaşi concepţie a deschis perspective noi şi în domeniul cancerogenezei, în farmacologie, în
ecologie şi în alte domenii ştiinţifice, cum sunt cele legate de teoria câmpurilor (prin teoretizări
despre câmpurile bionice şi cele noesice), de analiza materiei vii, ca sistem cibernetic ierarhizat.
Aspectele cibernetice ale teoriei biostructurale sunt deosebit de interesante atât sub aspectul
dezvăluirii mecanismelor cibernetice existente în structura materiei vii, pe care autorul teoriei le-a
reliefat, încă din 1964, publicându-le în limbile română, franceză, germană, rusă.
Concomitent, dar independent unul de altul, savantul român Macovschi şi profesorul american
Keith R. Porter, de la Universitatea Boulder din California, Statele Unite, au descoperit că, pe lângă
structurile celulare cunoscute ale materiei vii, în celula vie, există un alt nivel, mult mai fin decât
nivelurile ştiute, substanţa fundamentală citoplasmică, având o structură spongioasă numită
microreticulară sau biostructură. Cu ajutorul unui microscop electronic de înaltă tensiune, având o
putere de mărire considerabil superioară aparatelor convenţionale, a putut fi observată în citoplasmă
celulară o structură microreticulară (microtrabeculară) asemănătoare aceleia a oaselor spongioase.
Această structură pare să împartă celula în două zone: una reticulară, bogată în proteine,
cealaltă lichidă, bogată în apă şi care umple interstiţiile celei dintâi. Este tocmai imaginea ipotetică
pe care acad. Macovschi şi-a făcut-o despre configuraţia materiei biostructurale, fiind o adevărată
confirmare experimentală a teoriei sale. În septembrie 1968 într-o convorbire la Simpozionul
Internaţional de Epistemologie, Filosofie şi Istoria Ştiinţei, de la Abbaye de Senanque, Franţa, prof.
J.L. Destouche, adresându-se prof. Macovschi i-a spus:
„Aţi depăşit timpul, teoria biostructurală nu este pentru secolul nostru, ea aparţine secolului
următor”.
Calităţile sale deosebite i-au permis să obţină prin concurs o bursă a guvernului francez,
elaborând în anii 1933-1934 la Paris lucrări de specializare în biochimie la prof. Gabriel Bertrand,
în fiziologia sistemului neuro-muscular la prof. Louis Lapique si de toxicologie la prof. Emil Kohn.
Din 1940 pâna în 1974 a fost titularul catedrei de chimie biologică la facultatea de Biologie a
Universităţii Bucureşti. Munca de cercetare a desfăşurat-o nu numai la catedră, ci mai ales ca
directoral Institutului de Biochimie al Academiei Române. În 1942 a fost ales membru titular al
Academiei de Stiinţe din România, apoi membru al Academiei Române (1948), din prezidiul căreia
a făcut parte şi în cadrul căreia a condus, ca preşedinte, secţia de Stiinţe geologice, geografice şi
biologice, Comisia de Biochimie, al cărui fondator a fost, precum şi vicepreşedinte, sau ca membru
al prezidiului International Society for Research of Civilization Disease and Vital Substances,
International Society for the Study of the Origin of Life. În activitatea de cercetare academicianul
Eugen Macovschi a abordat încă din 1929-1936 problema permeabilităţii membranelor vii, apoi a
celor artificiale, iar din 1958 şi-a polarizat activitatea pe elaborarea unei noi concepţii, originale,
privitoare la structura materiei vii, şi anume teoria biostructurală, teorie care prin interesul pe care l-
a trezit în lumea stiinţifică din ţară şi străinătate, ca şi prin noile perspective pe care le deschide în
cercetarea fenomenelor vieţii, se dovedeşte a fi deosebit de fertilă şi reprezintă fără îndoială cea mai
importantă operă, contribuţia sa fundamentală la progresul ştiinţelor biologice.
Bibliografie:
Bibliografie electronică:
http://www.crispedia.ro/Eugen_Macovschi
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=4901
http://www.scribd.com/doc/41307148/Academicianul-Eugen-Macovschi
http://groups.yahoo.com/group/Bucuresti/message/11443
http://www.almeea.com/teoria-biostructurala-teoria-stiintifica-ce-confirma-existenta-omului-dupa-
moarte/