Colectivitatea sau populaţia statistică reprezintă totalitatea elementelor de

aceeaşi natură, care au trăsături esenţiale comune şi formează obiectul unui

studiu statistic.
Pentru a forma colectivitatea statistică, elementele trebuie să fie omogene din
punct de vedere al anumitor criterii.
De exemplu, populaţia unei ţări, populaţia din mediul rural sau urban, populaţia
unui raion, populaţia unei localităţi, numărul de bolnavi de o anumită maladie,
numărul nou-născuţilor, numărul de femei de vârstă fertilă, numănil de studenţi
dintr-o instituţie de învăţământ, numărul de elevi din municipiul Chişinău,
cazurile de boli cardiovasculare la nivel naţional, spitalele rationale din
Republica Moldova, numărul de bolnavi de sex masculin etc.
Colectivitatea statistică are un caracter obiectiv şi finit şi trebuie să fie
delimitată în spaţiu şi timp, din punct de vedere al conţinutului şi formei de
organizare.
Colectivităţile pot fi statice şi dinamice.
Colectivităţile statice exprimă o stare şi au o anumită întindere în spaţiu,
formând împreună un existent (stoc) la un moment dat.
De exemplu, populaţia Republicii Moldova la 1 ianuarie 2011, persoanele luate
la evidenţă de dispensar la începutul anului 2011, studenţii instituţiei de
învăţământ la 1 septembrie 2010 etc.
Colectivităţile dinamice exprimă un proces, o devenire în timp. Caracterizarea
lor presupune înregistrarea elementelor componente pe un interval de timp.
De exemplu, naşterile / decesele / cazurile de îmbolnăvire în mun. Chişinău, în
anul 2010; căsătoriile/divorţurile încheiate în Republica Moldova în anul 2009,
cazurile de boli ale aparatului respirator în liceele din mun. Chişinău în
trimestrul I al anului 2011 etc.
Pentru o înţelegere clară a relaţiei dintre colectivităţile statice şi cele
dinamice trebuie subliniat faptul că în ambele cazuri există o mulţime de
elemente variabile;
• în cazul colectivităţilor statice timpul şi forma organizatorică sunt
constante,
• în cazul celor dinamice, spaţiul şi forma organizatorică sunt constante.
În funcţie de natura unităţilor, colectivitatea statistică poate fi alcătuită din
persoane (populaţia Republicii Moldova la ultimul recensământ, numărul de
bolnavi cu HTA din mun. Chişinău în anul 2010), obiecte (parcul de maşini al
serviciului de asistenţă medicală urgentă la o anumită dată), evenimente
(căsătoriile sau divorţurile în cursul unei perioade, cazurile de îmbolnăvire în
Republica Moldova pe parcursului anului 2010), idei sau opinii (opiniile
pacienţilor despre calitatea serviciilor medicale, opiniile studenţilor despre
calitatea procesului didactic).
În funcţie de volum, colectivitatea statistică poate fi:
• generală
• parţială (eşantion sau colectivitate de selecţie).
Colectivitatea statistică generală (universul statistic) cuprinde totalitatea
elementelor care pot fi supuse studiului statistic în limite concrete de spaţiu şi
timp, conform scopului acestui studiu.
De exemplu, numărul de bolnavi cu hepatite virale din Republica Moldova,
numărul de nou-născuţi sau decedaţi la nivel naţional sau regional, numărul de
studenţi în Republica Moldova, numărul de copii vaccinaţi în anul 2010 în
municipiul Chişinău.
Volumul colectivităţii generale nu se rezumă la „universul statistic”. El poate fi
limitat de anumite caracteristici, cum ar fi spaţiul, vârsta, sexul, profesia etc., în
conformitate cu scopul studiului.
Colectivitatea statistică parţială (eşantion )supune studiului numai o parte din
totalitatea elementelor colectivităţii generale, selectată prin metode speciale şi
destinată pentru caracterizarea colectivităţii generale.
Dacă presupunem că numărul total de bolnavi cu hepatite virale în Republica
Moldova este 10 000, atunci colectivitatea parţială va conţine un anumit număr
din aceşti bolnavi, în conformitate cu rezultatele selecţiei.
Astfel, parametrii colectivităţii totale vor fi estimaţi pe baza rezultatelor
obţinute în colectivitatea parţială, iar ceea ce a fost determinat ca fiind tipic,
esenţial şi caracteristic în eşantion, se presupune că ar fi fost găsit, dacă s-ar fi
cercetat colectivitatea generală. Soliditatea acestei presupuneri depinde de
modul cum a fost extras eşantionul, iar de acurateţea acestui proces depinde
succesul cercetării statistice. Reprezentativitatea eşantionului este, aşadar,
aspectul crucial al oricărui proces de cercetare pe bază de sondaj statistic.

Unitatea statistică reprezintă elementul component al unei colectivităţi

statistice, supuse observării şi cercetării.
Unităţi statistice pot fi:
• persoana,
• decesul,
• nou-născutul,
• cazul nou de boală,
• animalul de experienţă,
• familia,
• grupa de studenţi,
• secţia unui spital etc.
Unităţile statistice pot fi :
• simple, care nu mai suportă diviziune (exemplu: persoana, nou-născutul,
îmbolnăvirea, decesul, animalul de experienţă)

• complexe, rezultate ale organizării sociale (exemplu: familia, echipa de

lucru, grupa de studenţi, secţia unui spital).

Caracteristica sau variabila statistică reprezintă trăsătura, proprietatea,

însuşirea comună tuturor unităţilor unei colectivităţi, reţinută în studiul statistic
pentru a fi înregistrată şi care variază ca valoare de la o unitate la alta.
Formele concrete de manifestare ale caracteristicilor la nivelul fiecărei unităţi a
colectivităţii se numesc variante sau valori. Numărul de unităţi la care se
înregistrează aceeaşi variantă sau valoare se numeşte frecvenţă sau pondere.

Indicatorul statistic este expresia numerică a fenomenelor sociale sub raportul

structurii, interdependenţelor, modificărilor lor în timp şi spaţiu.
Indicatorul statistic este obţinut în urma procesului cercetării statistice, este
obiectiv determinat, are un conţinut real, o formulă proprie de calcul şi o formă
specifică de exprimare.
Funcţiile indicatorului statistic:
• de măsurare;
• de comparare;
• de analiză;
• de sinteză;
• de estimare;
• de verificare a ipotezelor
 • de testare a semnificaţiei unor indicatori statistici calculaţi.

Parametrul statistic desemnează o valoare reprezentativă, obţinută prin calcule,

aplicată unei repartiţii statistice, fiind numită şi valoare tipică.
In funcţie de conţinut, se disting:
• parametricde nivel (media, mediana, modulul),
• parametri de variaţie (dispersia, abaterea medie pătratică, coeficientul de
variaţie),
• parametri de asimetrie etc.

Criteriile de clasificare a caracteristicilor statistice

a) în funcţie de conţinutul caracteristicii:
• caracteristici de timp (exemplu: anul naşterii);
• caracteristici de spaţiu (exemplu: localitatea de domiciliu);
• caracteristici atributive, în care variabila reprezintă un atribut, altul decât
spaţiul ori timpul - cele calitative şi cantitative.
b) în funcţie de modul de exprimare:
• caracteristici calitative (nominative), nu se pot exprima prin unităţi de
măsură, ci prin atribute: specializarea medicului, culoarea părului, mediul
de reşedinţă, culoarea tegumentelor, sexul, starea de nutriţie sau de boală,
starea la externare a unui bolnav, stadiul de evoluţie a bolii etc.;
• caracteristici cantitative (numerice), se exprimă numeric sau prin unitate
de măsură: salariu, înălţime, greutate, perimetru, tensiune arterială, puls,
temperatură, vechimea în muncă etc. Sunt caracteristici măsurabile.
c) în funcţie de numărul variantelor/valorilor de răspuns pe care le pot lua
caracteristicile calitative:
• caracteristici alternative (binare sau dihotomice), care pot lua doar două
variante de răspuns, după modelul adevărat/fals din logică: sex
(masculin/feminin), starea civilă (căsătorit/necăsătorit), familie cu copii
sau fară copii, candidat admis sau respins, persoană aptă sau inaptă de
muncă etc.;

• caracteristici nealtemative - cele care pot lua mai multe valori/variante de

răspuns:

▪ trei variante, de exemplu: împărţirea populaţiei în copii, adulţi şi

vârstnici, activitatea procesului patologic (minimă, medie,
maximă);
▪ patru variante, de exemplu, grupele sanguine în sistemul ABO,
statusul marital (căsătorit, necăsătorit, divorţat, văduv);
▪ cinci sau mai multe variante, de exemplu, starea pacientului la
externare (vindecare, ameliorare, fără schimbări, agravare, deces),
specializarea medicilor, culoarea părului, ochilor.
Aceste variabile sunt analizate cu ajutorul frecvenţelor.
d) în funcţie de natura variaţiei caracteristicilor numerice:
• caracteristici continue (cu variaţie continuă), cele care pot lua orice
valoare din scara lor de variaţie: greutatea, înălţimea, temperatura etc.;
• caracteristici discrete sau discontinue, care au un număr limitat de valori
posibile, reprezentat prin numere întregi: numărul de copii în familie,
cazuri de boală într-o localitate, număr de medici, număr de vizite, pulsul
etc.

e) în funcţie de modul de obţinere şi caracterizare a fenomenului:

 • caracteristici primare: se înregistrează direct la unităţile colectivităţii
statistice prin măsurare sau numărare;
• caracteristici derivate: obţinute în procesul prelucrării variabilelor primare
printr-un anumit algoritm de calcul.

f) în funcţie de modul de influenţă:

• caracteristici factoriale - vârsta, sexul, profesia, doza medicamentului;
• caracteristici rezultative - diagnoza, consecinţele bolii, greutatea,
înălţimea.

Scale de măsurare a variabilelor

Datele, cu care se operează în statistică, se deosebesc în funcţie de scala lor de
măsurare, cu ajutorul căreia se stabilesc valorile observate.
Scala se poate reprezenta printr-un şir de numere, valori, simboluri care se
succed progresiv pentru a arăta gradul în care un fenomen posedă o
caracteristică sau o proprietate.
Activitatea de formare a scalelor se numeşte scalare.
În practica statistică se folosesc patru niveluri de măsurare, gradate după
creşterea nivelului lor de eficienţă:
• scala nominală se utilizează pentru reprezentarea variabilelor
calitative, de exemplu: culoarea ochilor, sexul, starea civilă etc. Pentru
posibilitatea analizei variantele de răspuns sunt codificate prin numere
naturale, dar nici una nu este diferită ierarhic de alta. în acest caz
indicatorii statistici, care pot fi determinaţi, sunt frecvenţele absolute şi
valoarea modală (dominanta). Precizează în ce categorie se încadrează un
element al totalităţii.

• scala ordinală se foloseşte pentru reprezentarea variabilelor ale căror

variante sunt ordonate, ierarhizate logic. Valorile de pe această scală
indică doar poziţia unităţii într-un şir ordonat, fără să acorde importanţă
diferenţei ce există între poziţiile succesive. Relaţiile tipice între clase
sunt: mai mare (mic); mai dificil (uşor); primul, al doilea etc. Numerele
atribuite fiecărei categorii reprezintă ranguri. De exemplu, un test este
folosit pentru clasificarea candidaţilor la un concurs. Aceştia sunt
clasificaţi de la 1 (cel mai rău) la 10 (cel mai bun). Operaţiile matematice
în acest caz nu au sens: candidatul apreciat cu 2 nu este mai rău de 2 ori
decât cel apreciat cu 4; candidatul cu rangul 6 nu este mai bun de 2 ori
decât cel cu rangul 3. Pentru scala ordinală, indicatorul cel mai util în
cazul tendinţei centrale este mediana, iar pentru testarea ipotezelor se
folosesc testele neparametrice.

• scala de interval. Când o scală are toate caracteristicile unei scale ordinale
şi în plus distanţa sau diferenţa dintre două numere ale scalei are
semnificaţie precisă, spunem că măsurarea s-a făcut pe o scală de
interval. Se foloseşte pentru reprezentarea numerelor cardinale, la care
valoarea zero nu semnifică absenţa completă a caracteristicii urmărite. De
exemplu, pe scara de grade Celsius, diferenţa între 50 şi 40 de grade este
egală cu diferenţa dintre 25 şi 15. Totuşi 50 de grade nu este dublul
valorii lui 25 de grade, deoarece 0° pe scala Celsius nu înseamnă lipsa
temperaturii, ci este un punct critic, care desemnează schimbarea stării de
agregare a apei. Judecăţi comparative ca „de două ori mai mult,,, „de
patru ori mai puţin,, etc. nu pot fi făcute pentru compararea valorilor
specifice măsurate pe o scală de interval. Ca atare, multiplicarea sau
divizarea valorilor nu are sens. Majoritatea indicatorilor statistici pot fi
utilizaţi în cazul valorilor măsurate pe scala de interval.
• scala de raport. Când o scală are toate caracteristicile unei scale de
interval şi în plus punctul zero este dat în mod natural, spunem că
măsurarea se realizează pe o scală de raport. Pe această scală valoarea
zero indică absenţa completă a caracteristicii urmărite (scala greutăţii,
lungimii). Două valori măsurate pe această scală, indiferent de unitatea de
măsură folosită, se află în acelaşi raport. Deci, prin trecerea de la o
unitate de măsură la alta raportul dintre cele două valori nu se schimbă. în
cazul datelor obţinute pe scala de raport se pot utiliza toate metodele
statistice.