Mihaela Gutu 1

Tema 2. Contributia cerebelului si a ganglionilor bazali la controlul general al functiei motorii. Fluxul sangvin cerebral, lichidul
cefalorahidian si metabolismul cerebral.
2.1. Cerebelul si functiile motorii ale acestuia. Anatomia functionala a cerebelului. Circuitele neuronale ale cerebelului.
Rolul cerebelului in controlul motor de ansamblu. Manifestarile clinice ale afectarii cerebelului.
Cerebelul are roluri majore in sincronizarea activitatilor motorii si in trecerea rapida si fluenta de la o miscare la alta. Contribuie la
constrolul intensitatii contractiei musculare cind sarcina musculara se modifica, precum si la controlul interactiunii dintre grupele de
muschi antagonisti si agonisti.
Cerebelul a fost considerat mult timp o regiune cerebrala silentioasa, in principal datorita faptului ca stimularea sa electrica nu
genereaza nici o senzatie constienta, si numai rareori determina producerea unei miscari. Insa, distrugerea cerebelului determina
anomalii majore ale miscarilor corpului. Cerebelul detine un rol foarte important in desfasurarea activitatilor motorii rapide, precum
alergatul, dactilograficatul, cintatul la pian, vorbitul. Distrugerea acestei arii cerebrale determina pierderea aproape totala a coordonarii
acestor activitati, desi nu se produc paralizii musculare.
Cerebelul contribuie la stabilirea succesiunii actelor motorii si monitorizeaza axecutia lor, realizind ajustarile necesare, astfel incit
acestea sa fie conforme cu impulsurile motorii transmise de catre cortexul motor cerebral si de catre alte arii cerebrale.
Anatomia functionala a cerebelului.
Din punct de vedere anatomic, doua fisuri profunde impart cerebelul in trei lobi:
1) lobul anterior
2)lobul posterior
3)lobul flocculonodular (este cea mia veche dintre regiunile cerebelului)
Din punct de vedere functional,cerebelul este organizat de-a lungul axei longitudinale si nu lobar. Pe linia mediana se observa o arie
ingusta denumita vermis, delimitata de restul cerebelului prin santuri superficiale.
Pe fiecare parte a vermisului exista o emisfera cerebeloasa mare si proeminenta, divizata intr-o zona intermediara si o zona laterala.
Zona intermediara a emisferei cerebeloase controleaza contractiile muschilor segmentelor distale ale membrelor superioare si
inferioare. Zona laterala detine functii generale, fiind implicata in planificarea de ansamblu a secventei actelor motorii, in asociere cu
cortexul cerebral.
Circuiele neuronale ale cerebelului.
Caile aferente cu originea la nivelul altor arii cerebrale.
Una dintre cele mai importante cai aferente este calea cartico-ponto-cerebeloasa, care are originea la nivelul cortexului motor si al
cortexului premotor cerebral, precum si la nivelul cortexului somatosenzorial. Fibrele cortico-pontine fac sinapsa cu neuronii din
nucleii pontini, iar axonii acestora dau nastere tracturilor ponto cerebeloase, care dupa incrucisare se distrubuie la nivelul regiunilor
laterale ale emisferelor cerebeloase controlaterale.
Exista si alte cai aferente importante ale cerebelului, care au originea in fiecare parte a trunchiului cerebral:
1) un tract olivocerebelos extins, cu traiect de la olivia inferioara catre toate ariile cerebelului.
2)fibre vestibulo-cerebeloase, dintre care unele au originea la nivelul aparatului vestibular, iar altele la nivelul nucleilor vestibulari
din trunchiul cerebral.
3)fibre reticulo-cerebeloase, cu originea in diferite zone ale formatiunii reticulate a trunchiului cerebral, care fac sinapsa in ariile
cerebeloase mediane.
Caile aferente cu originea in zonele periferice ale corpului.
Cerebelul primeste numeroase impulsuri nervoase senzoriale direct de la regiunile periferice ale corpului, in principal prin
intermediul a 4 tracturi nervoase de fiecare parte, dintre care 2 sunt localizare dorsal in maduva spinarii si 2 ventral.
Cele mai importante tracturi sunt:
1)tractul spinocerebelos dorsal
2)tractul spinocerebelos ventral.
Cel dorsal patrunde in cerebel prin pedunculul cerebelos inferior si se proiecteaza la nivelul vermisului si al zonei intermediare
ipsilaterale a cerebelului. Tractul ventral patrunde in cerebel prin pedunculul cerebelos superios, insa se proiecteaza bilateral la nivelul
cerebelului.
Pe linga transmiterea prin tracturile spinocerebeloase, impulsurile de la periferia corpului sunt conduse si prin coloanele dorsale ale
maduvei, iar ulterior prin nucelii coloanei dorsale a bulbului ajungind la cerebel.
Caile eferente ale cerebelului.
Nucleii cerebelosi profunzi si caile eferente.
In profunzimea masei cerebeloase se gasesc de fiecare parte 3 nuclei cerebelosi profunzi – dintat, interpus, fasigial.
Toti nucleii cerebelosi profunzi primesc impulsuri nervoase de la 2 surse:
1)cortexul cerebelos
2)tracturile aferente cerebeloase care transmit informatii despre sensibilitatea profunda.
Orice impuls nervos aferent care ajunge la cerebel se divide si este transmis in doua directii:
1) direct la unul dintre nucelii cerebelosi profunzi
2)la o arie corespondenta a cortexului cerebelos,.
Dupa o fractiune de secunda, cortexul cerebelos transmite un impuls eferent inhibitor spre nucleul profund. Astfel ,toate impulsurile
nervoase aferente care patrund in cerebel ajung in final in nucleii cerebelosi profunzi sub forma unor impulsuri excitatorii initiale,
urmate dupa o fractiune de secunda de impulsuri nervoase inhibitorii. De la nivelul nucleilor profunzi, impulsurile nervoase sunt
distribuite spre alte arii cerebrale.
Rolul cerebelului in controlul motor de ansamblu.
 Mihaela Gutu 2

Exista 3 arii functionale cerebeloase cu rol in controlul motor:

1) vestibulocerebelul (arhicerebelul). Acesta este alcatuit din lobii flocculonodulari de dimensiuni mici si din ariile adiacente ale
vermisului. Contine circuitele neurale care controleaza majoritatea miscarilor corpului cu rol in mentinerea echilibrului.
2) spinocerebelul (paleocerebelul). Este reprezentat de regiunea anterioara si posterioara ale vermisului, la care se adauga zonele
intermediare adiacente, localizate de o parte si de alta a vermisului. Circuitele spinocerebelului sunt implicate in coordonarea
miscarilor segmentelor distale ale membrelor, in special ale miinilor si degetelor.
3) Cerebrocerebelul (neocerebelul). Acesta este reprezentat de zonele laterale de dimensiuni mari ale emisferelor cerebeloase,
localizate lateral de zonele intermediare. Toate aferentele sale au originea la nivelul cortexului motor cerebral si la nivelul ariilor
corticale premotorie si somatosenzoriala adiacente. Caile eferente ale cerebrocerebelului au traiect ascendent catre cortex, functionind
impreuna cu sistemul senzorio-motor de la nivelul cortexului cerebral asemeni unui circuit de feedback pentru planificarea miscarilor
voluntare secventiale ale corpului si membrelor, planificarea realizindu-se cu pina la citeva zecimi de secunda in avans fata de
miscarile propriu-zise.
Manifestarile clinice ale afectarii cerebelului.
In cadrul discunctiilor cerebelului, distrugerea unor mici arii ale cortexului cerebelos lateral determina rareori anomalii detectabile
ale functiilor motorii. De fapt, la citeva luni dupa indepartarea experimentala unilaterala a unei jumatati din cortexul cerebelos lateral
si daca nucelii cerebelosi profunzi nu sunt inlaturati, atunci functiile motorii ale animalului par a fi aproape normale atit timp cit
acestea efectueaza lent toate miscarile. Astfel , portiunile restante ale sistemului pentru controlul motor au capacitatea de a compensa
intr-o masura considerabila pierderea unor arii cerebeloase.
In consecinta, pentru a produce o disfunctie graba si permanenta a cerebelului, leziunea cerebeloasa trebuie sa implice cel putin unul
dintre nucleii cerebelosi profunzi – dintat, interpus , fastigial.
Afectiuni cerebeloase:
Dismetria – efectul care se manifesta prin miscari lipsite de coordonare, iar tabloul clnic este denumit ataxie. Dismetria si ataxia pot
fi cauzate si de leziuni ale tracturilor spinocerebeloase, deoarece informatiile transmise prin mecanism de feedback de la nivelul
segmentelor mobile ale corpului catre cerebel sunt esentiale pentru finalizarea sincronizata a miscarilor.
Disdiadocochinezia – atunci cind sistemul pentru controlul motor nu poate anticipa pozitia partilor corpului la un moment dat, este
afectat perceptia acestora in timpul afectarii miscarilor rapide. In locul miscarilor normale efectuate in mod coordonat, se produc
miscari lente, incomplente si dezordonate.
Tremorul intentional – cind o persoana cu afectarea cerebeloasa executa un act motor voluntar, aceasta executa miscari inexacte,
oscilante, in special atunci cind se aproprie de tinta intentionata, cu depasirea initiala a limitei si efectuarea ulterioara de oscilatii
repetate ale segmentului corporal implicat, pina la stabilizarea acestuia in pozitia corecta.
Nistagmusul cerebelos – reprezinta tremorul globilor oculari care apare de obicei atunci cind observatorul incearca sa isi fixeze
privirea asupra unei imagini localizate lateral de extremitatea cefalica.
Hipotonia – disfunctia nucleilor cerebelosi profunzi, in special a nucleilor dintat si interpus, determina scaderea tonusului
musculaturii periferice de aceeasi parte cu leziunea cerebeloasa.

2.2. Functiile motorii ale ganglionilor bazali. Rolul ganglionilor bazali in executarea tiparelor activitatii motorii-circuitul
putamenului. Rolul ganglionilor bazali in controlul cognitiv al succesiunii tiparelor motorii-nucleul caudat. Rolul ganglionilor
bazali in sincronizarea si adaptarea vitezei si respectiv amplitudinii miscarilor. Rolurile unor neurotransmitatori specifici din
ganglionii bazali.
Ganglionii bazali functioneaza in asociatie cu cortexul cerebral si sistemul corticospinal.ganglionii bazali primesc aproape toate
aferentele de la cortex si ii trimit acestuia aproape toate impulsurile eferente.
Ganglionii bazali sunt localizati lateral de talamus,ocupind regiunile profunde ale ale ambelor emisfere cerebrale. Aproape toate
fibrele nervoase motorii si senzitivecare fac legatura intre maduva si cortexul cerebral terc printre cele 2 componente majore ale
ganglionilor bazali,nucl caudat si putanem. Acest grup de fibre se numeste-capsula interna.
Rolul gangl bazali in desfasurarea activitatii motorii-circuitul putamenului
Cind ganglionii bazali au suferit o leziune severa ,sistem cortcal de control motor nu mai poate coordona miscarile necesare
activitatii motorii complexe.ex scrisul devine stingaci,neformat ca si cum ar invata abia atunci a scrie.
Alte activitati ce necesita functionarea gangl bazali este taierea firtiei cu foarfecel,batutul cuielor ,aruncatul mingii in cos,lovirea
mingii cu piciorul,sapatul,si oricare alte miscari fine.
Principalele cai de conducere cu statie in nucleii bazali implicate in executarea miscarilor invatate au originea in ariile corticale
premotorie si motorieaccesorie si in aria senzitiva somatica principala.apoi se indreapta spre putanem ,majoritatea trec prin nucleul
caudat fara sa faca sinapsa,apoi ajong in partea interna a nucleului globus palidus,de aici la nucleii talamici ventral anterior si ventral
lateral in final la aria motrie principala si la zonele din aria premotorie motorie accesorie. Mai exista si circuite colaterale spre subst
neagra si subtalamus. Caile eferente se indreapta in marea lor majoritate spre cortexul motor primar.
Atetoza,hemibalismul si coreea leziunile globului pallidus determina frecvent miscari tipice de “rasucire” ale miinilor,gitului sau de
grimasa denumite atetozice.
Leziunile nucleilor subtalamici duc la aparitia miscarilor ampleale unuia din memrele superioare sau inferioare-hemibalism.
Multiple microlezini ale putamenului determina aparitia spontana si involuntaa a unor miscari bruste de mica amplitudine ale
miinilor,fetei si alte segmente ale corpului-coree.
Leziuni ale subst negre duc la instalarea unei afectiuni frecvente si ft severe caracterizata prin rigiditate si tremor-parkinson.
Rolul gangl bazali in controlul cognitiv al secventialitatii miscarilor-circuitul caudat
 Mihaela Gutu 3

Nucleul caudat se extinde in profunzimea tuturor lobilor cerebrali,portiunea sa anterioara incepe la niv lobului frontal apoi continue
posterior in lobii occipital si parietal in final se curbeaza din nou anterior din lobul temporalluind forma literei C. nucleul primeste
aferente de la ariile asociative ale cortexului cerebral. Dupa ce ajung impulsurile de la cortexul cerebral ele sunt conduse la globus
pallidus,apoi la nucleii talamici de releu –ventral anterior si ventral lateral si in final la ariile prefrontale ,premotorie si motorie
accesorie din cortexul cerebral,dar niciodata la cortexul motor primar direct. Impulsurile recuente ajung in acele arii motorii accesorii
iplicate in realizarea miscarilor complexe si nu pentru contractiile musculare individuale.
Rolul ganglionilor bazali in modificarea momentuli de debut al miscarii si fixarea amplitudinii miscarilor
Sistemul nervos central poate controlo activitatea motorie datorita capacitatii sale 1de a determina cit de repede ar trebui sa se
desfasoare aceasta ;2 de a controla cit de ampla sa fie miscarea. In absenta ganglionilor bazali determinarea momentului de debut si a
amplitudinii miscarilor este foarte dificitara,aproape inexistenta.si aici ganglionii bazali actioneaza in coperare cu cortexul cerebral.
Aria corticala destul de importanta in indeplinirea acestei functii este localizata in cortexul parietal posterior,unde sint integrate
informatiile referitoare la coordonatele spatiale ale segmentelor corpului ,precum si la raporturile corpului cu elementele din jur.
Rolul neurotransmitatorilor specifici sistemelui ganglionilor bazali
1.calea dopaminergica,de la subs neagra la caudat si putamen
2.celea GABA-ergica ,de la nucleul caudat si putamen la globus pallidus si subst neagra
3.Calea colinergica ,de la cortex la nucleul caudat
4.multiple cai de conducere cu originea in trunchiul cerebral,care secreta noradrenalina ,serotonina,enkefalina si alti
meurotransmitatori nu numai in ganglionii bazali si ci in alte formatiuni ale SNC.
GABA este un neurotransmitator inhibitor.neuronii GABA din buclele de feedback care pornesc de la cortex,trec prin ganglionii
bazali si apoi se reintorc la cortex,le determina practic pe toate sa functioneze ca bucle feedback negativ,dind astfel stabilitate
sistemului de control motor.
Dopamina neurotransmitator inhibitor reprezinta factor de stabilitate.
Acetilcolina-excitator responsabil de componenta pozitiva a activitatii mtorii.

2.3. Integrarea numeroaselor componente ale intregului sistem de control motor. Nivelul spinal. Nivelul rombencefalului.
Nivelul cortexului motor. Care sint motivatiile actiunilor individuale?
Nivel spinal
In maduva spinarii sint programatte modelele locale de miscare corespunzatoare musculaturii intregului corp -de exemplu
reflexelede aparare care indeparteaza segmentele corpului de un agent care provoaca durerea .In maduva sint de asemenea localizate
programe complexe pentru miscari ritmice,de exemplu miscarile de dute vino ale membrelor in timpul mersului ,precum si pentru
activitatea complementara a celor doua jumatati alecorpului sau a memebrelor inferioare fata de cele superioare .
Nivel mezencefalic
Mezencefalul indeplineste doua functii principale in cadrul reglarii motorii generale :(1)mentinerea tonusului axial al corpului
,necesar ortostatismului ;(2)modificarea continua a acestui tonus ,in functie de informatiile primite permanent de la aparatul
vestibular ,in scopul mentineriii echilibrului.
Nivel corticospinal
Sistemul corticospinal transmite majoritatea semnalelor motorii de lacortexul motor la maduva spinarii .Functioneaza partial prin
emiterea unor semnale de comanda caredeclanseaza intrarea in actiune a diferitelor sisteme medulare de control motor .Poate de
asemenea sa modifice amplitudinea ,evolutia in timp sau alte caracteristici ale sistemelor medulare de control motor .In functie de
necesitati ,sistemul corticospinal poate sasunteze sistemele medulare emitind semnale inhibitorr catre acestea si inlocuindu-le cu
sisteme de control motor din trunchiul cerebral sau din cortex.
Functia asociata a cerebelului .
Cerebelul intervine in toate nivelele controlului motor .Functioneaza impreuna cu maduva ,in special pentru a amplifica reflexul de
intindere ,astfel incit atunci cind un muschi in contractie trebuie sa suporte o sarcina neasteptat de mare ,prin intermediul unui arc
reflex lung,pina la cerebel si inapoi la maduva,este facilitat efectul de rezistenta lasarcina al reflexului medularde intindere .La nivelul
trunchiului cerebral ,cerebelul intervine in asigurarea caracterului lin, continuu,fara oscilatii anormale ,al miscarilor posturale ale
segmentelor corpului ,in special alecelor rapide necesare mentinerii echilibrului .La nivelul controlului exercitat decortexul cerebral
,cerebelul intervine emitind comenzi motorii accesorii ,in special pentru aasigura forta motorie suplimentara necesra realizarii unei
contractii musculare ample si puternice chiar de la inceputul miscarii .Iar spre sfirsitul fiecarei miscari ,cerebelul pune in actiune
muschii antagonisti, exact la momentul potrivit si cu intensitate necesara pentru a opri miscarea in punctul dorit .
Functia asociata a ganglionilor bazali
Ganglionii bazali sint esentiali in reglarea controlului motor din motive total diferite fata de cerebel .Cele mai importante roluri ale
acestora sunt:(1)ajuta cortexul saexecute modele de miscare subconstiente ,dar invatate ;(2)ajuta la planificarea multiplelor modele de
miscare paralele sau secventializate care trebuie efectuate pentru obtinerea rezultatului dorit.Miscarile care impun participarea
ganglionilor bazali sunt :scrierea literelor alfabetului,aruncare mingii, dactilografierea.Ganglionii bazali mai participa in modificare
modelelor de miscare in functie de viteza dorita de executie, precum si deamplitudinea dorita-controlind astfel si evolutia in timp si
dimensiunea modelelor de miscare .Un alt circuit, cortex -ganglioni bazali ,intervine la nivelele superioare ale controlului ,asigurind
secventializarea globala a miscarilor de raspuns la o situatie noua -ca de exemplu planificarea reactiei la primirea unui pumn sau la o
imbratisare neasteptata .

2.4. Fluxul sangvin cerebral. Valoarea normala a fluxului sangvin cerebral. Reglarea fluxului sangvin cerebral.
Microcirculatia cerebrala. Accidental vascular cerebral se produce prin obstructia vaselor sangvine cerebrale.
 Mihaela Gutu 4

Valoarea normala a fluxului sangvin cerebral.

La o persoana adulta- 55-65 ml la 100g de tesut cerebral pe minut. Pt toata subst.cerebrala, valoarea e de 750-900ml/min.
Reglarea fluxului sangvin cerebral.
FSC e dependent de metabolismul tisular. Sint 3 factori ce influenteaza FSC:
1)concentratia dioxidului de carbon-cresterea concentratiei de CO2 in singele arterial ce iriga creierul determina cresterea FSC.
CO2 induce cresterea FSC prin combinarea cu apa si formarea de acid carbonic care disociaza si elibereaza ioni de H ce produc
vasodilatatia vaselor cerebrale. Orice subst. ce creste aciditatea la nivelul t.cerebral, creste astfel si concentratia ionilor de H,
determinind cresterea FSC, aceste subst:acidul lactic, ac.piruvic.
2)concentratia ionilor de H-cresterea concentratiei ionilor de H deprima activitatea neuronala. Dar cresterea induce cresterea FSC,
ce va indeparta din t.cerebrale ionii de H, CO2 si alte subst.acide. Scaderea CO2 duce la scaderea concentratiei tisulare a acidului
carbonic, acest effect in asociere cu indepartarea celorlalte subst.acide, restabileste concentratia normala a ionilor de H.
3)concentratia oxigenului-cu exceptia perioadelor de activitate cerebrala intense, rata utilizarii O2 de catre tesutul cerebral prezinta
variatii minime de 3,5ml de O2 la 100g de t.cerebral pe min. Daca FSC devine insufficient si nu mai asigura aportul minim de O2,
hipoxia activeaza un mecanism ce produce vasodilatatie, ceea ce restabileste valoarea normala a FSC si a aportului de O2 catre
t.cerebrale. Acest mecanism local de reglare a fluxului sangvin functioneaza la nivel cerebral ca si in arterele coronare, in mm
scheletici si alte arii circulatorii ale org. Reducerea PO2 in t.cerebral sub valoarea de 30mmHg determina cresterea FSC. Mecanismul
de reglare locala a FSC, activate de hipoxie, reprezinta un factor protector pt prevenirea scaderii activitatii neuronale cerebrale si
afectatii abilitatilor mintale.
Autoreglarea FSC-se realizeaza atunci cind valoarea presiunii arteriale e cuprinsa intre 60-140mmHg.
Rolul SNsimpatic in reglarea FSC-sistemul circulator cerebral prezinta inervatie simpatica bogata constituita din fibre nervoase cu
traiect ascendant de la nivelul ganglionilor simpatici cervicali superiori ce ajung la nivel cerebral insotind arterele cerebrale. Aceste
fibre se distribuie la nivelul arterelor cerebrale mari si la arterele ce patrund in subts.cerebrala. Sectionarea nervilor simpatico sau
stimularea usoara a acestora determina numai o variatie minima a FSC deoarece mecanismul de autoreglare a fluxului sangvin e mai
puternic decit influentele nervoase. Cind presiunea arteriala medie creste brusc la valori foarte mari, SNsimpatic induce constrictia
arterelor cerebrale de calibru mare si mediu sufficient pt a putea impiedica transmiterea presiunii ridicate la nivelul vaselor sangvine
cerebrale de calibru redus.
Microcirculatia cerebrala.
Numarul capilarelor sangvine cerebrale e maxim in ariile cu activitate metabolica intense. Rata metabolica generala la nivelul
subst.cenusii cerebrale, unde sint localizati corpii celulari neuronali este mai mare ca la nivelul subst.albe si rata fluxului sangvin este
mai mare la nivelul subst.cenusii. Capilarele cerebrale sint mult mai putin permeabile decit capilarele sangvine din alt tesut al
corpului. Aceste capilare sint sustinute de prelungiri gliale ce reprezinta mici proiectii ale celulelor gliale adiacente, ce inconjoara
toate suprafetele capilarelor si asigura suportul fizic necesar pt a impiedica supradistensia capilarelor in cazul cresterii presiunii
sangvine. Peretii arteriolelor mici ce se ramifica pt a da nastere capilarelor cerebrale prezinta ingrosari la persoanele cu hipertensiune
arteriala, iar vasocontrictia e mereu prezenta la nivelul acestor arteriole pt a impiedica transmiterea presiunii ridicate la nivel capilar.
Accidental vascular cerebral se produce prin obstructia vaselor sangvine cerebrale.
Majoritatea accidentelor vasculare sint cauzate de formarea unor placi de aterom la nivelul peretilor arterelor cerebrale. Activarea
mecanismului coagularii sangvine la nivelul acestor placi induce formarea unui cheag ce intrerupe fluxul sangvin arterial, determinind
pierderea acuta a functiilot unei arii cerebrale localizate. La persoanele cu accident vascular cerebral, hipertensiunea arteriala e cauza
ce determina ruperea unui vas sangvin, se produce hemoragie, cu comprimarea t.cerebral local si compromiterea functiilor acestuia.
Unul dintre cele mai frecvente tipuri de accident vascular e cel determinat de ocluzia arterei cerebrale medii, ce iriga portiunea
mijlocie a emisferei cerebrale ipsilaterale. Ocluzia arterei cerebrale medii stingi determina dementa aproape completa pt ca e abolita
functia ariei Wernicke din emisfera cerebrala stinga, precum si incapacitatea de a pronunta cuvintele din cauza abolirii functiei ariei
motorii a lui Broca. Obstructia arterei cerebrale posterioare determina infarctul polului occipital al emisferei ipsilaterale, fenomen ce
duce la pierderea bilaterala a vederii in jumatatea retinei de aceeasi parte cu leziunea.

2.5.Sistemul fluidului cefalorahidian. Functia de amortizare a lichidului cefalorahidian. Formarea, circulatia si reabsorbtia
lichidului cefalorahidian. Presiunea lichidului cefalorahidian. Obstructia circulatiei lichidului cefalorahidian poate produce
hidrocefalie. Bariera licvohematica si bariera hematoencefalica. Edemul cerebral. Metabolismul cerebral.
cefalorahidian care produce hidrocefalie. Bariera livohematică și bariera hematoencefalică. Metabolizmul cerebral.
Sistemul lichidului cefalorahidian
Volumul total al activității în care se găsesc măduva spinării și creerul este de aproximativ 1600 mililitriiar din aceasta aceasta
cam 150 mililitri este reprezentat de lichidul cefalorahidian, acest lichid se gaseste în ventriculii cerebrali în cisterne înprejurul
creierului și în spațiul subarahnoidianal creerului și al măduvii spinării. Toate aceste spații comunică între ele iar presiunea acestui
lichid este reglată la un nivel constant.
Rolul protector al lichidului cefalorahidian.
Un rol inportant este de a adapta bine suprafata nervoasă și lichidul cefalorahidian au aproape aceiaș densitate (o diferență de numai
4 %) astfel că materia nervoasă plutește purșisinplu în lichid . din acest motiv dacă se aplică o lovitură la nivelul capului, creerul se
deplasează în întregime simultant, astfel ca practic nici o portiune a creierului nu va fi strivită prin lovitură.
Formarea, circulația și absorbșia lichidului cefalorahidian.
Lichidul cefalorahidian se formează cu orată aproximativ 500ml pe zi ceea ce reprezintă un volum de 3 ori mai mare decît volumul
total de lichid în sistemul lichidului cefalorahidian. Se crede că două treimi din acest lichid este format prin secreție de către plexurile
coroide din cei 4 ventricali, în principal din cei doi ventrica lilaterali. Cantități suplimentare de lichid sunt secretate la nivelul
 Mihaela Gutu 5

suprafeței ependimare. A ventricolilor și de către membranele arahnoidei, iar o cantitate redusă de lichid provine din suprafața
cerebarală prin spațiile perevasculare care înconjoară vasele sangvine intracerebrale. Căile principale prin care lichidul curge de la
plexurile coroide prin înreg sistemulcirculator al lichidului cefalorahidian. Lichidul secretat în ventricolii laterali și în ventricolul al
treilea curge prin apeductul Sylvius în ventricolul al patrulea unde se adaugă înca o cantitatea mica de lichid.De aici trece prin trei
orificii mici în cisterna magna, un spatiu mare plin cu lichid care se gasește posterior de bulbul rahidian, sub cerebe. Cistarna magna
se continuă cu spațiu subbranoidiancare înconjoară întreg sistem nervos central. Apoi lichidul cefalorahidian cuge aproape în
întregime în sus prin acest spatiu spre creier. Din spațiile subarahnoidiene care proemină în sinusul venos sagital superior și alte
sinusuri venoase. În sfîrșit lichidul se varsă în circulația sangvină venoasă, prin suprafașa acestor vilozități.
Secreția de către plexurile coroide.
Plexurile coroide sunt mănunchiurile de vase sangvine conopodiforme acoperite de un strat subțire de celule epiteliare. Acest plex
proemină în 1. Cornul temporal al fiecărui ventricol lateral; 2. Porțiunea posterioară a ventricolului al treilea și 3. Acoperișul
ventricolului al patrulea.
Secreția lichidului de către plexurile coroide depinde în principal de transportul activ al ionilor de sodiu prin celulele epiteliare de
la suprafața plexurilor. Ionii de sodiu atrag după ei cantități mai mari de ioni de clor datorită încărcării electrice diferite a doi ioni.
Aceste două tipuri de ioni vor determina creșterea marcată a asmolarității lichidului cefalorahidianceea ce produce osmoza apei prin
membarane asigurînduse astfel secreția prin lichid.
Absorbția lichidului cefalorahidian prin vilozitățile arahnoidiene.
Vizolitățile arahnoidiene sunt prelungiri microscopice degitiforme ale membranei arahnoidiene prin pereții sinusurilor venoase.
Celulele endotiliene care acoperă acești vili prezintă niște pori mari viziculari care traversează corpurile celulare și sunt suficient de
mari pentru a permite trecerea relativ liberă în sîngele venos a lichidului cefalorahidian, a moleculelor proteice .
Spțiile perivasulare a lichidului cefalorahidian.
Vasele sangvine care intră în substanță cerebrală au inețial un traiect la suprafața creeruluiiar apoi pătrund în interior înpreunăcu un
strat de piamater membrana care învelește creierul. Pia aderă foarte slab la vase, și fiecare vas există un spațiu numit spațiu
perivascular. Spațiile perivasculare se regăsesca atît al arterilor cît și al venelor pînă la nivelul arterilor și venilor dar nu în jurul
capilarelor.
Funcția linfatică a spațiilor perivasulare. Deoarece în țesutul cerebral nu există vase limfatice veritabile aceste proteine părasesc
spațiile interstițiale în special prin spații perivasculare dar și prin difuziune directă prin pia mater in spațiile subarahoidiene. Aceste
proteine se absorb prin prin vilozitățile arahnoidiene înpreună cu lichidul cefalorahidian în venele cerebrale, spațiile perivasculare sunt
de fapt un sistem limfatic modificat al creierului.
Presiunea lichidului cefalorahidian
In clinostatism presiunea normală din sistemul lichidului cefalorahidian este de 130 milimetri de apa (10 mm Hg) deci poate fi de
numai 70 milimetri apă sau de 180 milimetri de apă chiar la indivizii normali aceste valori sunt evident pozitive fata de presiunea de 3
pina la 5 mm Hg din spațiile interstițiale ale țesuturilor subcutanate.
Reglarea presiunii lichidului cefalorahidian de către vizolitățile arahnoidiene
Presiunea lochidului cefalorahidian este reglată aproape în totalitate prin absorbția lichidului de către aceste vizolități, rata formării
lichidului cefalorahidian este constantă astfel rare ori poate reprezenta un factor de control al presiunii, de altă parte vilele
functionează ca niște valve care permit curgerea lichidului intrun singur sens respectiv în sîngele venos din sinusuri. În unele situații
patologige, în unele boli cerebrale vilii sunt obstruați de particole mai mari prin procese de fibroză sau chiar în unele molecule
proteiceplasmatice care se găsesc în esces în lichidul cefalorahidian. În aceste situații blocajul acestor vili poate produce creșterea
marcată a presiunii lichidului cefalorahidian.
Presiunea lichidulu cefalorahidian în patologia cerebrală. O tumoară cerebrală mare determină creșterea presiunii lichidului
cefalorahidian prin scăderea ratei a absorbției lichidului. De exemplu dacă tumoarea este deasupra teritoriului și devine atît de
voluminoasă încît comprimă creerul în direcția caudală deasupra ascendentă a lichidului prin spațiul subrahnoidiandin jurul
trunchiului cerebral către orificiul tentorial încetează, iar absorbția lichidului de către vizolitățile lichidului cefalorahidian poate să
crească pînă la 500 milimetri de apă (37mm Hg) sau chiar mai mult.
Efectul presiunii crescute a lichidului cefalorahidian asupra discului optic – esdimul papilar. Dura mater învelește nervul optic
cu o teacă și apoi și apoi se unește sclera globului ocular . Cînd presiunea sistemul lichidului cefalorahidian crește, crește în învelișul
nervului optic. Presiunea ridicată din învelișul optic înpinge lichidul dea lungul fibrelor nervului optic spre interiorul globului ocular.
Împiedică intoarcerea singelui prin venăa ratiniană crescănd astfel presiunea din capilare retenine, producînd un endemretinian
sulimentar. Umflarea discului cu care poate fi observată cu ajutorul unui oftalmoscop, se numește edem papilar.
Obstrucția fluxului lichidului cefalorahidian.
Hidrocefalia inseamnă exces de lichid în cutia craniană. O cauză este blocarea apeductului Sylvius datorită unei atrezii înainte de
nastere la copii sau din cauza unei tumori cerebrale apărute la orce altă vărstă. Volumele acestor trei ventriculi cresc foarte mult, acest
lucru determină turtirea substanșelor nervoase ca o scoică subțire pe fața internă a creerului. La copii noi născuți presiunea crescută
determină umflarea capului în întregime , oasele craniului nu sunt încă fuzionate. Tratamentu întroducerea chirurgicală a unui tub de
cauciuc siliconat care să realizeze o comunicare între unul din ventricoli și cavitate pirotoneală de unde lichidul se absoarbe cu
ușurință prin piritoneu.
Barera sînge – lichid cefalorahidian și barera hemato – encefalică
Existenșa uno barere între sînge și lichidul cefalorahidian precum și între sînge și lichidul interstițialcerebran numită barera
hematoencefalică. Această barera există în toate ariile parenchimului cerebralcu excepția unor zone din hipotalamus, glanda pinială și
aria postremă unde substanșele difuzează cu o ușurință în spațiile interstițiale. Acestă difuziune este extrem de inportantă deoarece în
această zone există organe senzoriale care sunt stimulate de modificari ale fluidelor organizmului cum ar fi modificarea osmolarității a
 Mihaela Gutu 6

glicemiei. Bariera sînge – lichid cefalorahidian și cea gematoencefalică sint extrem de permiabile penru apă, dioxid de carbon oxigen
și majoritatea substanțelor liposolubile, cum sunt alcoolul și anestezicele sunt mai puțin permiabile pentru electoliți cum sunt sodiu
clorul, potasiu și impermiabile pentru proteinele plasmatice. Exigența acestor barere face aproape inposibilă atingerea unor
concentrații active de anticorpi sau medicamente niliposolubile. Cauza permiabilității scăzute a acestor bariere este dispozițoia
particulară dintre celulele endoteliarecapilare. Între aceste celule există asa numita joncțiune strînse , adică membranele a două celule
endoteliare adiacente sunt aproape fuzionate spre deosebire de majoritatea celorlalte endotelii capilare prin organizm unde între clule
există pori largi.

Endemul cerebral
Una din concepțiile cele mai grave ale tulburării circulației cerebrale sangvine și a lichidului cefalorahidian este apariția endemului
cerebaral. Deoarece creierul se gasește în cutia craniană, care este solidă și inextensibilă acumularea lichidului de endem comprimă
vasele sangvine cu scăderea rapidă a debetului sangvin și apoi distrucția țesutului cerebral. Cauza, creșterea presiunii capilare sau
lezarea peretelui capialar. O cauza a presiunii capilare excesiv de mari este creșterea rapidă a presiunii sangvine cerebrale la valori
prea mari ca mecanizmele de autoreglare să învingă, cea mai fregventă cauză este contuzia cerebrală în care țesutul cerebral și
capilarele sunt traumatizate iar lichidul iese din capilare în țesutul lezat. O dată ce edemul cerebral începe să se instaleze trebuie sa se
înterprindă măsuri urgente și eroice de tratament pentru a preveni distrugerea completă a creerului. O astfel de măsură este
administrarea intravenoasă a unei substanțe osmotice active monitol. Altă metodă îndepărtarea rapidă a lichidului din ventricolii
laterali prin puncție ventriculară cu scădderea presiunii intracerebrale.