Tema IV

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice.

2. Clasificarea cheltuielilor publice.
3. Teorii referitoare la creşterea cheltuielilor publice.
4. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice
5. Factorii de influenţă a creşterii cheltuielilor publice.
1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice
La apariţia ştiinţei Finanţe savanţii erau preocupaţi mai mult de problemele veniturilor statului.
Numai în a doua jumătate a sec.XIX apar aşa-numitele foi civile în care erau reflectate cheltuielile
pentru întreţinerea regelui şi membrilor familiei lui, cheltuielile pentru învăţămîntul public, pensii şi
pentru dezvoltarea economiei. Situaţia se schimbă cardinal numai spre sfîrşitul sec.XIX, cînd
s-a ajuns la concluzia că în gospodăria fiecăruia anume cheltuielile au o importanţă prioritară.
Marea criză economică din 1929 şi consecinţele celui de-al doilea război mondial au
facilitat avîntul intervenţionismului economic. S-a recunoscut faptul că cheltuielile bugetare
pot constitui un instrument de reglare a cererii agregate, fiind o componentă esenţială a
acestuia, şi că bugetul de stat permite influenţarea economiei în sensul dorit de autorităţile
publice.
În condiţiile actuale, cheltuielile publice nu sînt numai resurse de acoperire a
necesităţilor statului, ele sînt decizii bugetare de esenţă politică.
Cheltuielile publice exprimă relaţiile economico-sociale în formă bănească ce se manifestă
între stat pe de o parte, şi persoanele fizice şi juridice, pe de altă parte, privind repartizarea şi
utilizarea resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia (Schema 15).
Cheltuieli bugetare acoperite din resursele
financiare publice constituite din:
- bugetul administraţiilor centrale de stat;
- bugetul asigurărilor sociale;
- bugetele locale.
Cheltuieli extrabugetare acoperite din resursele
e
ic
financiare publice constituite în afara bugetului de
stat.
bl
u
Cheltuieli acoperite din fonduri cu destinaţie
p
eli
ui specială (fondul pentru asigurări sociale).
lt
he Cheltuieli ale întreprinderilor, instituţiilor
C
financiar-bancare cu capital de stat.

Cheltuieli cu caracter public ale organizaţiilor

internaţionale, finanţate din resursele mobilizate

de la membrii acestora, respectiv de la statele-

membre ale acestor organizaţii.

Schema 15. Componenţa cheltuielilor publice

1
 Cheltuielile publice se materializează în plăţile efectuate de stat din resursele mobilizate
pe diferite căi pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare la îndeplinirea
diferitelor obiective ale politicii statului:
- servicii publice generale;
- acţiuni social-culturale;
- întreţinerea armatei;
- acţiuni economice.

Între cheltuielile publice şi bugetare există deosebiri.

Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate în sectorul public prin
intermediul instituţiilor publice (aparat de stat, instituţii social-culturale, armată, întreprinderi
autonome), care se acoperă fie din bugetul statului (central sau local), fie din bugetele proprii, pe
CHELTUIELI PUBLICE

seama veniturilor obţinute.

Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli, care se acoperă din bugetul
administraţiei de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Deci, cheltuielile bugetare au o sferă mai restrînsă decît cheltuielile publice în cadrul cărora
sînt cuprinse.

2. Clasificarea cheltuielilor publice

Structura cheltuielilor publice după anumite obiective economice, sociale, militare, politice
se face în baza diferitelor criterii:
Clasificaţia administrativă are la bază criteriul instituţional prin care se efectuează
cheltuielile publice: ministere, unităţi administrativ-teritoriale.
Clasificaţia economică foloseşte două criterii de grupare: unul conform căruia cheltuielile
se împart în cheltuieli de capital (cu caracter de investiţii) şi cheltuieli curente (de funcţionare),
iar altul care împarte cheltuielile în cheltuieli ale serviciilor publice şi cheltuieli de transfer.
Servicii publice
Cheltuielile de generale - aparatul
capital sau administrativ,
de investiţii economic
sînt destinate sfereişide producţie materială sau
sfereifinanciar-
nemateriale instituţii de ordine
(şcoli, spitale, publică de
aşezăminte şi securitate-
cultură). justiţie,
procuratură,
Cheltuielile curente asigurănotariat- alteşiinstituţii
funcţionarea întreţinerea instituţiilor publice.
Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative cuprind remunerarea serviciilor, a
Apărare-aduse
prestaţiilor, armata- cercetarea ştiinţifică-
la administraţia baze militare
statului necesare pentru pe teritorii instituţiilor publice sau
funcţionarea
străine- participarea
pentru echipamente de investiţii. la blocuri militare
Cheltuielile de transfer potşi avearăzboaie
caracter economic (subvenţii, stimularea exportului) sau
Educaţie - şcoli primare, generale,
social (burse, pensii, alte ajutoare). liceale- universităţi şi colegii-
institute de cercetări
Clasificaţia funcţională a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru serviciile publice
Sănătate-apărare,
generale: spitale educaţie,
şi clinici-sănătate,
unităţi profilactice- institute
locuinţe şi servicii de cercetări
comunale, servicii economice (Schema
16).
Acţiuni economice- unităţi economice ale statului- unităţi private
subvenţionate- subvenţii pentru export- participarea la organisme
internaţionale economice- participarea la monopoluri internaţionale
economice- cheltuieli de cercetare în domeniul economieiServicii
comunale- locuinţe şi întreţinerea lor- alte servicii comunaleAlte
cheltuieli

2
 Schema 16. Clasificaţia cheltuielilor publice în baza
criteriului funcţional.

În Republica Moldova, conform legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.  847-
XIII  din  24.05.96 (cu modificările şi completările la situaţia din 18.04.11), se foloseşte
Clasificaţia Bugetară, conform căreia clasificaţia cheltuielilor bugetare se face după criteriile:

Clasificaţia bugetară include clasificaţia veniturilor bugetare, clasificaţia funcţională,

clasificaţia organizaţională şi clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare, după cum urmează:

a) clasificaţia veniturilor bugetare grupează veniturile bugetare în baza legislaţiei ce

determină sursele de venituri;

b) clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare grupează cheltuielile bugetare ce reflectă

utilizarea mijloacelor financiare în scopul implementării funcţiilor de bază ale statului;

c) clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare sistematizează cheltuielile bugetare pe

tipuri de întreprinderi, instituţii, organizaţii şi măsurile ce reflectă distribuirea alocaţiilor între
beneficiarii direcţi de mijloace din buget;

d) clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare grupează şi detaliază cheltuielile bugetare în

conformitate cu destinaţia concretă a acestora.

Conform ordinului Ministerului Finanţelor nr.32 din 30.03.2011 se aprobă Clasificarea

bugetară în următoarea structură:

1. Clasificaţia organizaţională a bugetelor.

2. Clasificaţia funcţională.(Anexa 1)

3
 3. Clasificaţia programelor.

4. Clasificaţia economică.(Anexa 2)

5. Clasificaţia surselor bugetare.(Anexa 3)

Această Clasificare va fi aplicată începînd cu elaborarea proiectului bugetului pe anul 2013.

Clasificaţia bugetară asigură: a) sistematizarea indicilor bugetari pentru elaborarea, aprobarea

şi executarea bugetelor; b) comparabilitatea internaţională a indicilor bugetari, conţinînd
similitudini cu sistemele de clasificaţie utilizate de organismele financiare internaţionale.

Clasificaţia bugetară se elaborează şi se aprobă de Ministerul Finanţelor. După aprobare,

clasificaţia bugetară se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3.Teorii referitoare la creşterea cheltuielilor publice.

Influenţa celei mai importante exercitări asupram măririi cheltuielilor publice le reprezintă
factorii socio-politici. Impactul acestor factori poate fi explicat în termenii modificării srategiei
statului cu privire la bunăstarea socială, în cele a întăririi funcţiilor fiscale şi a utilizării politicilor
sociale din ţările dezvoltate, toate reprezentînd baza adoptării de decizii colective.
În continuare vom examina cele mai semnificative teorii referitoare la cauzele creşterii
cheltuielilor publice:
1. Legea Wagner, cu privire la creşterea activităţii statului.
Această lege se bazează pe analiza industrializării şi urbanizării. Prin urmare, statul este nevoit
să intervină şi să cheltuie mai mult pentru a reglementa şi a reduce tensiunile de orice fel, pentru a
răspunde nevoilor crescînde ale persoanelor în domeniul educaţiei, culturii şi acţiunilor sociale,
precum şi în scopul realizării lucrărilor de infrastructură, în special în domeniul comunicaţiilor. În
domeniul finanţelor publice această lege poate fi formulată ca legea nevoilor publice financiare
crescînde ale statului şi organelor publice locale. [38, p.308]
2. Ipoteza efectului de deplasare Peacock-Wiseman.
Această ipoteză se bazează pe examinarea nivelului impozitelor. În lucrarea sa „Creşterea
cheltuielilor publice în Marea Britanie între anii 1890-1955” autorii au pus accent pe două
activităţi principale ale guvernului care conduc la creşterea cheltuielilor publice în timp de criză.
Prima este procesul de inspectare, în cadrul căruia, pe timp de criză, guvernul ia sub control
industriile- cheie. A doua, procesul de concentrare, cînd guvernul preia unele funcţii şi activităţi
ale administraţiei locale. În aşa fel cheltuielile guvernului sunt restrînse printr-un maximum de
povară fiscală, obţinută pînă la limitele suportabilităţii populaţiei. Aceasta se numeşte povara
fiscală suportabilă şi apare în perioade de criză.
Desemenea Peacock şi Wiseman numesc creşterea nivelului de impozite pe perioada de
criză fenomen efect de deplasare, care este generat de acţiunea următoarelor elemente:
a) Criza solicită un efort deosebit al statului, concretizat în creşterea cheltuielilor publice.
b) Populaţia acceptă, mult mai uşor decît în condiţii normale, creşterea sarcinii fiscale
pentru a susţine aceste cheltuieli.
c) Revenirea la normalitate nu abrogă decît parţial sarcina fiscală suplimentară, populaţia
obişnuindu-se, avînd în vedere ameliorarea situaţiei şi depăşirea crizei. [51,p.128]
3. Teoria Wilensky despre statul bunăstării.
Argumentul lui Wilensky este că, atît timp cît creşterea economică continuă,guvernul se va
afla sub presiuni politice din ce în ce mai mari pentru a egaliza distribuirea bogăţiei şi a
serviciilor. Prin mijloace politice sau altfel, ideologia culturală consideră că statul trebuie să
furnizeze un nivel de servicii egal cu cel al persoanelor celor mai bine situate în societate. Acest
lucru atinge un nivel înalt, pe măsura intensificării creşterii economice făcînd să existe, pînă la un
anumit punct, un „stat al bunăstării” .

4
 4. Teoria Peltzman despre egalitatea bogăţieii şi a venitului.
În acestă teorie, inegalitatea în ce priveşte bogăţia de la o perioadă la alta este susţinută de cei
care au posibilităţi materiale şi influenţă politică de a menţine inegalitatea . Acesta este
argumentul de bază a controlării de către o elită înstărită a politicii şi a bogăţiei unei societăţi. În
acestă situaţie, nu se va dori mărirea cheltuielilor guvernamentale, deoarece acest lucru ar
însemna o distribuire a bogăţiei de la cei bogaţi la cei săraci şi, în consecinţă, nu va avea loc o
creştere a cheltuielilor guvernului.
5. Teoria iluziei fiscale.
Această teorie este propusă pentru creşterea cheltuielilor guvernamentale. Aceasta este situaţia
în care ignoranţa sau lipsa de interes îl fac pe contribuabil să nu fie conştient de povara fiscală
exercitată de impozite asupra veniturilor sau bogăţiei sale.În cazurile cînd impozitul este reţinut
direct, plătitorii îşi dău seama numai de plata netă. Cu cît impozitul este mai puţin vizibil, cu atît
plătitorul este mai puţin conştient de povara globală a fiscalităţii.
6. Teoria alegerii publice.
Acestă teorie propusă de James Buchanan, aplică teoria economică la ştiinţa politică.
Buchanan împarte politicienii în trei tipuri: idiologul, politicianul pur şi profitorul. El afirmă că
„politicienii acţionează în scopul obţinerii voturilor aidoma oamenilor de afaceri care încearcă
să obţină clienţi, şi unii şi ceilalţi angajîndu-se în activităţi de cîştig a loialităţii şi a aderenţei
faţă de produsul lor”.
Principalele puncte expuse de Dennis Muller la această teorie sunt:
a) Politicienii se comportă în acela mod propus în economie (raţional şi utilitarist);
b) Voturile sunt analoge preţurilor de peaţă;
c) Trebuie atins un echilibru prin egalizarea cererilor de servicii publice cu dorinţele
cetăţenilor (satisfacera cererii la un anumit preţ).
7. Teoria birocratică.
Şi birocraţia are un rol important în creşterea cheltuielilor publice conform teoriei propuse de
William Niskansen în cartea Birocraţie şi guvern reprezentativ, are în vedere mărirea puterii şi a
prestigiului în maniera politicienilor. Deasemenea birocraţia are un avantaj în plus, că în cazul
majorităţii serviciilor publice, se plasează într-o poziţie de monopol.
Savas sprijinea această idee menţionînd că, o funcţie principală a guvernului este de a furniza
servicii prin însăşi natura lor monopolistă. Efectul net al monopolului guvernamental este
presiunea pentru o mărire a dimensiunii guvernului. [38,p.309]

4. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice

Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice poate fi determinat în baza anumiţilor
indicatori.
Deasemeneaca cheltuieli publice totale se exprimă:
- în mărime nominală, (Cpn )preţuri curente ale anului,
- în mărime reală, (Cp r )în preţuri constante.
Nivelului cheltuielilor publice se realizează cu ajutorul indicatorilor:
1. Ponderea cheltuielilor publice în Produsul Intern Brut (PIB). Acest indicator
permite analiza volumului cheltuielilor publice în raport cu nivelul de dezvoltare economică şi
socială a fiecărui stat şi în fiecare etapă. Se calculă ca raport procentual între nivelul cheltuielilor
publice şi PIB.
2. Cheltuielile publice medii pe locuitor ce sînt nişte mărimi variabile şi şi poate
fi exprimat atît în moneda naţională, cît şi monedă intrenaţională, ceea ce dă posibilitate de a
efectua comparaţii la nivel internaţional. Se calculă ca raport între cheltuielile publice exprimate
în moneda naţională şi populaţia ţării sau cheltuielile publice medii pe locuitor, exprimate în
moneda internaţională şi cursul de schimb al monedei naţionale faţă de moneda
internaţională.
Variaţiile nivelului relativ al cheltuielilor publice exprimat în cei doi indicatori e explicată de
influenţa diferitelor condiţii economice, sociale şi politice, organizatorice, administrative sau de altă

5
 natură a fiecărei ţări, de obiectivele politice interne sau externe promovate de Guvern.
Structura cheltuielilor publice se bazează pe calculul proporţiei pe care o are fiecare dintre
categoriile de cheltuieli în total. Indicatorul poate fi utilizat în cadrul oricărei clasificări a cheltuielilor
publice.
cpi
gscpi  .100%, unde:
cpt
gscpi – reprezintă greutatea specifică (gs) a categoriei de cheltuieli publice i (cp) în totalul
cheltuielilor publice;
cpi – cheltuielile publice ale categoriei i;
cpt – cheltuieli publice totale;
i – 1...n categorii de cheltuieli.
Determinarea ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor publice
are importanţă, deoarece:
– se pot evidenţia orientările resurselor financiare ale statului spre anumite obiective;
– se poate urmări în dinamică modificarea opţiunilor bugetare sau extrabugetare ale
statului;
– conform structurii cheltuielilor, se pot efectua comparaţii între statele cu niveluri diferite
de dezvoltare;
– structura cheltuielilor publice pe diferite categorii se delimitează în cadrul criteriilor de
clasificare folosite în fiecare stat;
– analiza structurii cheltuielilor publice în cadrul grupărilor funcţionale într-un număr
însemnat de state dezvoltate şi în curs de dezvoltare dă posibilitatea să urmărim deosebirile de
orientare social-economice între state.

Dinamica cheltuielilor publice poate fi analizată pe baza următorilor indicatori:

1.Modificarea absolută a volumului cheltuielilor publice, se calculă ca diferenţa dintre
nivelul cheltuielilor publice din anul curent şi cheltuieli publice din anul luat ca bază.

Δ Cp 1-0 = Cp1 – Cp0

Cp0 – anul de bază;
Cp1 – anul curent.
În analiza volumului cheltuielilor publice se face deosebire între:
- modificarea nominală cheltuielilor publice;
Δ Cp n 1-0= Cpn1 – Cpn0
- modificarea relativă cheltuielilor publice.
Δ Cpr 1-0= Cpr1 – Cpr0
2. Modificarea relativă a volumului cheltuielilor publice,exprimă procentul cu care
variază cheltuielile publice de la o perioadă la alta, poate fi calculată ca:

Cp1 – Cp0
Δ Cp 1/0 = x 100%
Cp0
P1 – nivelul preţurilor în perioada curentă;
P0 – nivelul preţurilor în perioada de bază;

3. Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu PIB, denotă mărirea sau micşorarea

cheltuielilor publice la modificarea PIB-ului, poate fi calculată ca:

6
 Δ Cp1-0 Δ PIB 1-0
Ecp/PIB = /
Cp0 PIB 0

Δ Cp1-0 – modificarea cheltuielilor publice în perioada (1) faţă de (0);

Δ PIB1-0 – modificarea PIB în perioada (1) faţă de (0).

În urma calculelor efectuate putem obţine următoarele rezultate:

a) Ecp/PIB >1, există tendinţa ca PIB să fie utilizat în mai mare măsură comparativ cu
perioada precedentă, pentru finanţarea cheltuielilor publice;
b) Ecp/PIB =1, ambele mărimi relative se modifică în aceiaşi proporţie;
c) Ecp/PIB <1, fenomen invers a situaţiei a), cînd utilizarea PIB se adresează prioritar altor
domenii, decît cel al cheltuielilor publice.

La caracterizarea cheltuielilor publice, un interes deosebit prezintă cunoaşterea tendinţelor şi

dinamicii lor, pe ansamblu şi pe categorii în diferite etape ale evoluţiei societăţii umane, în
elemente specifice pe grupuri de ţări şi de la o ţară la alta.
Dinamica cheltuielilor publice a fost determinată de procesele inflaţioniste.
În anii precedenţi ponderea cheltuielilor publice în PIB a depăşit 40% pe ansamblul ţărilor
industrializate şi chiar 50% în unele ţări europene dezvoltate, şi 20-30% în ţările în curs de
dezvoltare.
Criza economică contribuie la micşorarea cheltuielilor bugetare ca valoare reală: cu cît ţara e mai
săracă, cu atît partea cheltuielilor este mai mică.

5. Factorii de influenţă a creşterii cheltuielilor publice.

Factorii care influenţează creşterea cheltuielilor publice în mod general pot fi delimitaţi în
următoarele categorii:
1. Factori demografici. Se referă la creşterea populaţiei şi modificarea structurii acesteia pe
vîrste şi pe categorii socioprofesioniste. În legătură cu aceasta, cresc cheltuielile publice pentru plata
salariilor funcţionarilor publici, pentru locurile de muncă în sectorul public.
2. Factori economici. Se referă la dezvoltarea economiei şi modernizarea acesteia pe baza
cercetărilor ştiinţifice. Din bugetul de stat se asigură finanţarea unor acţiuni economice
costisitoare, proiecte economice legate de risc.
3. Factori sociali. Creşterea venitului mediu pe locuitor în societate impune statul să depună
eforturi financiare ca să aloce resurse pentru armonizarea veniturilor categoriilor sociale cuprinse
în sectorul public, inclusiv pentru asistenţa socială.
4. Urbanizarea. Acest proces necesită resurse financiare suplimentare pentru crearea şi
dezvoltarea centrelor urbane, cît şi pentru finanţarea unor utilităţi publice caracteristice mediului
respectiv.
5. Factori militari. Pregătirea sau purtarea de războaie conduc la creşterea cheltuielilor
publice.
6. Factori de ordin istoric. Se manifestă prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor
sporite de cheltuieli, suportarea poverii celor făcute în anii anteriori prin împrumuturi publice.
7. Factori politici. Se referă la creşterea considerabilă a sarcinilor statului contemporan prin
trecerea de la statul “jandarm” la statul “providenţă”, la transformarea concepţiei politice cu
privire la funcţiile statului, pentru care se recurge la creşterea cheltuielilor publice.
Creşterea continuă a cheltuielilor publice condiţionează trei tipuri de probleme:
– probleme de ordin politic;

7
 – probleme de ordin financiar;
– probleme de ordin ştiinţific.
Probleme de ordin politic. Creşterea cheltuielilor publice exercită presiuni asupra necesităţii
unor state pentru a efectua anumite cheltuieli de interes comun pe care fiecare stat în parte nu le-
ar putea suporta. De exemplu, gruparea unor state în Comunitatea Economică Europeană;
gruparea unor state în curs de dezvoltare pentru a efectua cheltuieli de cercetare sau alte servicii.
Probleme de ordin financiar. Se referă la corelaţiile dintre tendinţele de creştere a
cheltuielilor publice şi cele ale creşterii avuţiei naţionale şi a PIB.
Punctul optim al acestui raport este definit, pe de o parte, de limita maximă a impozitelor în
PIB care nu poate fi atinsă şi, pe de altă parte, de avantajele sociale ale creşterii cheltuielilor
publice.
Primul aspect se referă la proporţia în care PIB poate fi redistribuit prin cheltuielile publice.
Cel de-al doilea vizează proporţia cheltuielilor publice în PIB care trebuie determinată din
punctul de vedere al utilităţii acestora (bunuri şi servicii publice).
Punctul optim este atins atunci, cînd avantajul social al creşterii cheltuielilor publice este
depăşit prin inconvenientul social al prelevărilor publice.
Acest punct optim poate varia în funcţie de conjunctura economică. Astfel, perioada de
prosperitate poate fi folosită pentru reducerea cheltuielilor publice în vederea realizării de
economii sau pentru rambursarea datoriei publice. În perioada de recesiune (depresiune) creşterea
nivelului cheltuielilor publice poate fi folosită pentru stimularea economică.
Probleme ştiinţifice. Ţin de cunoaşterea volumului cheltuielilor publice şi se referă la
instituţiile finanţelor publice, modul de abordare a cercetării domeniului şi de apreciere a
rezultatelor de aplicare a soluţiilor descoperite în cercetarea ştiinţifică financiară.

Întrebări de autocontrol
1. Definiţi noţiunea de cheltuieli publice.
2. Explicaţi conţinutul economic al cheltuielilor publice.
3. Argumentaţi diferenţa dintre cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare.
4. Argumentaţi scopul şi importanţa clasificării bugetare a cheltuielilor.
5. Explicaţi noţiunea de cheltuieli extrabugetare.
6. Descrieţi structura cheltuielilor publice.
7. Enumeraţi factorii de care sînt influenţate cheltuielile publice.
8. Enumeraţi tipurile de bugete care sînt incluse în cheltuielile bugetare.
9. Descrieţi clasificarea cheltuielilor publice.
10. Descrieţi clasificarea ONU a cheltuielilor publice.
11. Denumiţi tipurile de cheltuieli ce sunt incluse în acţiunile economice, conform clasificării
cheltuielilor publice de ONU.
12. Explicaţi calculul ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul acestora.
13. Argumentaţi importanţa determinării ponderii fiecărei categorii de cheltuieli în totalul lor.
14. Denumiţi indicatorii privind structura şi dinamica cheltuielilor publice.
15. Explicaţi calculul creşterii relative a cheltuielilor publice.
16. Explicaţi necesitatea utilizării indicatorului elasticităţii cheltuielilor publice şi metoda de
calcul.
17. Enumeraţi factorii care influenţează creşterea cheltuielilor publice.
18. Explicaţi factorul demografic de creştere a cheltuielilor publice.
19. Descrieţi clasificarea cheltuielilor publice conform legii Republicii Moldova.
20. Enumeraţi consecinţele creşterii cheltuielilor publice.
21. Enumeraţi căile de creştere a cheltuielilor publice.

8
 STUDIU DE CAZ

Complectați tabelul de mai jos, efectuați calculele și analizați cheltuielile bugetare

medii pe cap de locuitor pentru perioada 2005-2010 în Republica Moldova.
Tabelul 1. Estimarea cheltuielile bugetare medii pe cap de locuitor, pe perioada 2005-
2010
Anul bugetar 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Total cheltuieli bugetare
mil. lei
Numărul populaţiei, mil.
persoane
Suma cheltuielilor pe
locuitor, lei
PIB mil. lei
PIB/locuitor, lei
Ponderea cheltuielilor
bugetare în PIB, %
Suma cheltuielilor în
dolari pe locuitor, lei
Cursul de schimb
MDL/USD
Sursa: Elaborat de autor în baza legii bugetului de stat a Republicii Moldova pentru perioada 2005-2010