Statistica Pentru Afaceri Internationale. Editia A II-a (International Business Statistics - Second Edition)

Din partea autorilor
Disciplina de Statistică pentru afaceri internaţionale îşi propune să

prezinte un ansamblu de metode, tehnici şi indicatori de evaluare şi analiză a
conjuncturii pieţelor de mărfuri, servicii şi capital, ca instrumente de
fundamentare a deciziilor de afaceri internaţionale într-un context
concurenţial deschis.
Fiecare om de afaceri care intenţionează să intre pe piaţa

internaţională sau să-şi continue prezenţa pe unele segmente ale acesteia are
nevoie de informaţii – de regulă prezentate sub formă de sisteme de
indicatori statistici – pentru a aprecia oportunităţile şi riscurile din fiecare
zonă strategică de afaceri.
În prezentul manual, autorii pornesc de la prezentarea sistemelor de

indicatori şi instrumente cu ajutorul cărora se caracterizează conjunctura
economică dintr-o ţară, accentul fiind pus pe valoarea cognitivă a acestora
pentru omul de afaceri. Cum decizia se bazează, în bună măsură, pe
compararea a două sau mai multe ţări pentru a alege cel mai favorabil mediu
de afaceri, manualul insistă şi asupra selectării indicatorilor care reflectă cel
mai bine deosebirile existente între ţările comparate. Se insistă asupra
caracterului complementar al informaţiilor furnizate de diferiţi indicatori ai
unui sistem, pe nevoia de a combina dimensiunea relativă cu cea absolută a
fenomenologiei economice, pentru a evita perceperea greşită a mediului de
afaceri.
O mare parte a manualului se concentrează pe analiza statistică a

gradului de internaţionalizare a economiilor naţionale şi pe analiza
diferitelor componente ale sectorului extern al economiei. Alături de analiza
statistică a balanţei de plăţi externe, se prezintă şi sistemele specifice de
indicatori ce caracterizează comerţul exterior cu mărfuri şi cu servicii al
unei ţări, statistica investiţiilor străine directe şi statistica datoriei externe ca
surse de informaţii utile pentru fundamentarea cât mai corectă a deciziei de
afaceri internaţionale.
Din punct de vedere didactic, fiecare capitol al manualului cuprinde

un text de bază în limba română, întrebări de control şi probleme propuse
spre rezolvare. Deoarece majoritatea covârşitoare a surselor de date folosite
în documentarea oamenilor de afaceri prezenţi pe piaţa internaţională sunt în
limba engleză, fiecare capitol al manualului cuprinde şi o redactare a
conţinutului în limba engleză, fără ca autorii să urmărească o traducere
fidelă a versiunii româneşti a textului. Apreciem că în felul acesta manualul
contribuie la facilitarea accesului viitorilor utilizatori de date la statisticile
internaţionale elaborate şi publicate de multe instituţii şi organisme cu
vocaţie mondială sau regională.
Manualul se adresează, mai ales, studenţilor anului III învăţământ de

zi şi învăţământ la distanţă de la Facultatea de Relaţii Economice
Internaţionale care au optat pentru specializarea Afaceri Internaţionale, dar
cuprinde informaţii şi recomandări utile pentru orice om de afaceri implicat
în tranzacţii internaţionale, fie el începător sau vechi practicant.
Fiind prima ediţie a acestui manual cu semnificativ caracter

interdisciplinar, autorii sunt conştienţi de faptul că există multiple
posibilităţi de ameliorare a conţinutului şi structurii acestui volum. Din
această perspectivă, dorim să invităm pe studenţii şi cursanţii noştri, dar şi
pe colegii noştri care vor binevoi să parcurgă acest volum să adreseze
autorilor observaţii, comentarii, sugestii pentru o viitoare ediţie a acestui
manual. Mulţumind şi pe această cale pentru efortul dumneavoastră, vă
asigurăm că opiniile şi recomandările vor fi întotdeauna bine primite şi că le
vom trata cu mult discernământ.
Bucureşti, noiembrie 2004

Autorii
Capitolul 1
DECIZIA DE AFACERI ASISTATĂ

DE STATISTICĂ
1.1 Performanţa managerială în afacerile internaţionale depinde

de date
Fiecare manager de întreprindere sau om de afaceri prezent pe piaţă

înregistrează, evaluează şi comentează în permanenţă evoluţia ciclului de
afaceri, folosindu-se, pe de o parte, de intuiţia (flerul) său, iar pe de altă
parte, de datele disponibile (informaţia existentă) pentru a face alegeri
raţionale în propriul proces decizional. Se spune, de altfel, că managementul
este arta de a combina instinctiv experienţa acumulată (abilitatea intuitivă
câştigată din propria activitate) cu cunoştinţele şi informaţiile despre propria
întreprindere (afacere), dar şi despre firmele partenere şi concurente pe
acelaşi segment de piaţă.
Nu sunt puţini practicienii care afirmă că o bună afacere este
rezultatul intuiţiei. Această aserţiune poate fi adevărată, într-o anumită
măsură, în condiţiile unei pieţe stabile, când raportul dintre cerere şi ofertă
nu se modifică semnificativ. Într-un asemenea context stabil, un raţionament
care în trecut a adus câştig firmei poate fi din nou aplicat şi există şanse să
aducă din nou beneficiu.
Numai că lumea contemporană se caracterizează printr-un dinamism
fără precedent şi prin accentuarea interdependenţelor, ceea ce face ca
intuiţia singură sau experienţa acumulată în trecut să nu mai fie suficiente.
Ceea ce „a mers” în trecut şi a adus câştig are şanse reduse să nu mai fie la
fel de folositor în prezent sau chiar să ducă la pierderi întreprinderii ca
urmare a faptului că s-a modificat contextul afacerii (conjunctura pieţei).
Printre cei mai frecvenţi factori care modifică împrejurările afacerii se
numără şi cei menţionaţi în continuare cu titlu de exemplu: au apărut noi
operatori care ascut concurenţa, s-au schimbat exigenţele calitative sau
tehnice ale partenerilor de afaceri, există noi forme de facilitare a afacerii,
noi reglementări ale prezenţei pe piaţă şi ale competiţiei, noi cerinţe de
protecţie a consumatorilor etc.
Într-un asemenea context dinamic, asistarea cu informaţii a omului
de afaceri devine o cerinţă inconturnabilă. Intuiţia poate contribui cu folos şi
Statistică pentru afaceri internaţionale
de astă dată la luarea deciziei (alegerea raţională a celei mai potrivite

alternative). Dar în condiţiile unei conjuncturi mereu noi a pieţei, în care
raportul cerere ofertă se modifică rapid sub influenţa unui conglomerat
divers de factori de natură economică şi paraeconomică, în care competitorii
prezenţi pe piaţă modifică frecvent strategia de firmă, doar analizele
comparative bazate pe un evantai cât mai complet de date pot face solidă şi
competitivă poziţia unei întreprinderi (a unui om de afaceri).
Cu alte cuvinte, decizia de afaceri depinde în toate fazele sale şi în
orice împrejurare de date, inclusiv de date statistice. Comunicarea de
afaceri între parteneri, pe de altă parte, nu se poate lipsi de date (mai ales de
date exprimate cantitativ) atunci când face referire la substanţa tranzacţiei.
Tocmai de aceea, cu cât este mai bine „acoperită” piaţa cu date
(densitatea de informaţii este mai mare), cu cât este mai consistent numărul
operatorilor economici prezenţi cu cererea şi oferta lor (caracterizată, de
obicei, prin date cantitative), cu atât piaţa este mai „transparentă”,
funcţionează mai bine. „Atomizarea pieţei” nu numai că promovează
concurenţa, dar şi îmbogăţeşte cantitativ şi calitativ informaţia care îl ajută
pe fiecare operator prezent pe piaţă să ia decizii raţionale, profitabile.
Conducătorii de întreprinderi (managerii) şi/sau departamente,

întreprinzătorii şi oamenii de afaceri folosesc datele pentru:
¾ a înţelege propria întreprindere (sau propriul departament, ca parte
a întreprinderii) şi mediul de afaceri în care evoluează întreprinderea
(riscuri şi oportunităţi pe piaţa internă şi pe piaţa internaţională);
¾ a soluţiona perturbările ivite în funcţionarea întreprinderii;
¾ a ameliora performanţa propriei afaceri.
În acest scop, ei construiesc modele mentale (raţionamente) relativ

simple, răspunzând la întrebări de felul celor prezentate mai jos:
Ö Cum se prezintă astăzi afacerea (departamentul sau întreprinderea)
mea?
Ö Care au fost parametrii acestei afaceri în trecut? Care a fost
performanţa cea mai bună şi cea mai slabă din trecut şi unde mă
situez în prezent faţă de aceste valori maxime şi minime?
Ö Care ar putea fi performanţa cea mai bună a firmei exprimată sub
forma cifrei vânzărilor, a profitului, al investiţiilor, al numărului de
salariaţi, al deschiderii internaţionale etc?
Ö Cum se prezintă competitorii firmei pe piaţa internă şi/sau pe piaţa
internaţională? etc, etc.
Decizia de afaceri asistată de statistică
Pentru a răspunde unor astfel de întrebări, managerii şi oamenii de

afaceri folosesc informaţii de natură cantitativă şi calitativă exprimate în
majoritatea covârşitoare a cazurilor sub formă de date numerice (indicatori).
În funcţie de modalitatea de obţinere şi rolul cognitiv al acestora, distingem:
- date primare (indicatori absoluţi) din rapoartele zilnice elaborate în
cadrul firmei (departamentului), precum şi din statisticile oficiale ce
caracterizează o ramură de activitate sau o piaţă. Astfel de informaţii
dau dimensiunea cantitativă a fenomenelor şi proceselor de piaţă.
- date derivate (indicatori derivaţi) din cele primare. Ele rezultă din
comparaţii (diacronice şi spaţiale), din generalizări, din alte calcule.
Ele îmbogăţesc cunoaşterea pieţei prin faptul că exprimă diverse
aspecte calitative ale cererii şi ofertei, ale concurenţei şi eficienţei
fiecărui competitor prezent pe piaţă.
1.2 Surse de date pentru managerul unei întreprinderi
Pentru a acoperi diversitatea de informaţii necesare în fundamentarea

unei decizii de afaceri, există trei surse diferite de date:
1.Întreprinderea (departamentul, compartimentul sau serviciul din

structura societăţii comerciale) creează informaţii, care sunt colectate
de sistemul informaţional de management al companiei (SIM) sub
forma raportului zilnic de activitate, un document de rutină (numit
uneori şi tablou de bord al firmei). Acesta conţine date financiare,
contabile, de marketing sau de proces tehnologic, care descriu
situaţia existentă din firmă (departament) şi ajută conducerea să
constate orice perturbare, decalaj sau abatere faţă de parametrii de
funcţionare din trecut sau faţă de obiectivele planificate (şi susţinute
prin alocaţii în cadrul planului de afaceri al firmei). Acestea sunt
date interne ale firmei – date de rutină.
2.Întreprinderea poate crea şi date complementare (date ad hoc) prin

elaborarea de către angajaţii ei a unor studii speciale sau a unor
proiecte pilot:
- studii interne la nivelul unor compartimente cum ar fi cel de resurse
umane sau cel de urmărire a procesului tehnologic, studii derulate cu
scopul de a înţelege mai bine unele aspecte importante ale
funcţionării firmei;
- studii de piaţă alcătuite de angajaţii firmei pentru a înţelege în

detaliu atitudinea clienţilor şi a competitorilor pe piaţa locală,
regională, naţională sau internaţională.
- proiecte pilot numite şi studii de fundamentare a schimbărilor
planificate. Atunci când îşi propun creşterea performanţei unui
compartiment de activitate, managerii pot ordona experimente de
mici dimensiuni pentru a observa efectul schimbărilor intenţionate.
Rezultatele acestor experimente pot să-i determine să continue
schimbările la scara întregii societăţi comerciale, să corecteze
schimbările sau să abandoneze intenţia de schimbare.
3.Managementul întreprinderii poate accesa/cumpăra date sau/şi studii

de la furnizori specializaţi în organizarea de baze de date sau/şi
elaborarea de studii, care sunt prezenţi în mediul de afaceri al
societăţii comerciale. Acestea sunt date externe faţă de activitatea
firmei. Ele sunt apreciate a fi informaţii neutre pentru conducerea
firmei deoarece ele nu reflectă interesele specifice ale întreprinderii.
Exemple de surse de date externe:
- studii externe la nivel de ramură de activitate economică cu privire
la producţie, vânzări, exporturi, importuri etc. Astfel de studii sunt
elaborate de organisme independente sau de instituţii specializate de
cercetare.
- studii statistice cuprinzând date referitoare la economia locală,
regională sau naţională.
- rapoarte de ţară.
- ratinguri de ţară, de firmă sau bancare.
- analize de pieţe externe etc, etc.
Toate aceste date sunt necesare conducerii unei firme confruntate cu

mediul concurenţial de pe piaţă. O altă clasificare a datelor este posibilă în
funcţie de aria pe care o acoperă fiecare informaţie:
- date microeconomice = date la nivel de firmă, fie ale propriei
întreprinderi, fie ale întreprinderilor concurente;
- date mezzoeconomice = date care reflectă activitatea la nivel de
ramură (sector);
- date macroeconomice = date ce caracterizează economia naţională.
O conducere performantă va apela la un mix de date pentru a

fundamenta deciziile sale, combinând date interne cu date externe, date de
rutină cu date special elaborate, date micro-, mezzo- şi macroeconomice, iar
uneori va folosi şi date care acoperă întreaga economie mondială.
Până nu de mult, managementul firmei opera cu întreaga masă de

date primare colectate din firmă şi de pe piaţă. Multe corporaţii au introdus
treptat în structura lor organizaţională un compartiment de modelare şi
simulare a deciziei pentru a diminua riscurile unor decizii eronate. În acest
cadru s-a recurs la date derivate care completau imaginea procesului condus
cu noi aspecte. Chiar şi în această situaţie, din volumul total de date
disponibile la un moment dat în firmă, doar o mică parte reprezintă
informaţii cu valoare adăugată pentru adâncirea analizei şi luarea celei mai
potrivite decizii.
Trebuie recunoscut faptul că pe fondul dezvoltării rapide a
tehnologiilor şi al accesului larg al publicului la tehnica modernă de
informare şi comunicare (ITC), societatea contemporană este sfidată de
perspectiva exploziei informaţionale, punând deseori în dificultate pe
manager (omul de afaceri). El este confruntat cu o adevărată avalanşă
informaţională, care poate fi însă „disciplinată” prin recurgerea la un
mecanism de intelligence.
Conceptul de intelligence nu trebuie confundat cu cel de informaţie
sau sumă de informaţii. În sens larg, intelligence este, în acelaşi timp,
proces şi produs al selectării inteligente a datelor furnizate de diferite surse
cu privire la capacitatea, activitatea şi intenţiile de viitor ale unei/unor
entităţi (întreprinderi furnizoare, cliente sau concurente), cu posibile
implicaţii şi consecinţe asupra funcţionării şi intereselor propriei firme. Prin
urmare, intelligence este un proces sistematic şi continuu de colectare
selectivă (potrivit interesului imediat şi de perspectivă al omului de afaceri
sau al firmei), o colectare legală şi etică de informaţii privind operatorii
(propria firmă, furnizorii, clienţii şi competitorii) şi factorii specifici
(raportul cerere-ofertă, preţul, capitalul, resursele umane, tehnologia de
fabricaţie şi cercetarea ştiinţifică aplicativă care vizează înnoirea) din
mediul de afaceri al firmei.
Rezultatul valorificării acestor date asigură competitivitatea firmei.
De aceea, în literatura de specialitate se face vorbire despre intelligence
competitiv, adică acel produs informaţional care garantează succesul firmei
confruntate cu concurenţa.
Într-un sondaj efectuat în anul 2003 în rândul societăţilor comerciale

din statele membre ale Uniunii Europene, nouă din zece manageri
chestionaţi au indicat, în mod surprinzător, că publicaţiile pe care le citesc
(ziare, presa comercială şi buletinele de specialitate) sunt principalele lor
surse de informare. Cum opţiunile multiple au fost permise, 82% dintre
manageri au creditat internetul, angajaţii întreprinderii, furnizorii şi clienţii
ca surse de date pentru deciziile lor, 80% au recunoscut ca fiind utile
conferinţele de branşă, 79% - consultarea experţilor industriali, iar 70% au

indicat şi bazele de date comerciale. Conform aceluiaşi sondaj, cele mai
valoroase surse de informaţii în ordinea descrescătoare a ponderii în totalul
răspunsurilor (multiple) primite au fost: 37% - furnizorii şi clienţii; 35% -
publicaţiile citite; 26% - angajaţii propriei firme; 25% - experţii; 24% -
internet-ul; 18% - conferinţele de specialitate; 16% bazele de date
comerciale.
Piaţa unică internă a UE este o piaţă puternic concurenţială. Chiar
dacă din aceste răspunsuri nu transpare o utilizare frecventă a intelligence
competitiv, societăţile comerciale româneşti ar trebui să-şi adapteze
mecanismele decizionale pentru a preveni eventualele efecte nedorite ale
noului context în care vor face afaceri după aderarea României la UE.
1.3 Rolul statisticii în modelul decizional de afaceri
În fiecare dintre etapele procesului de decizie, aplicarea

instrumentarului statistic de colectare, ordonare, analiză şi interpretare a
datelor îl ajută pe decident:
- să observe problemele (din interiorul firmei), să perceapă riscurile şi
oportunităţile de afaceri (din mediul de afaceri în care îşi propune
firma să activeze);
- să elaboreze analiza diagnostic şi să conceapă soluţii alternative
pentru firmă;
- să aleagă cea mai potrivită alternativă în contextul dat al mediului
de afaceri;
- să controleze aplicarea deciziei prin urmărirea efectelor ei asupra
performanţei societăţii comerciale.
În fiecare dintre etapele procesului decizional, statistica oferă

metode specifice pentru:
- culegerea de date;
- sistematizarea datelor şi determinarea de indicatori derivaţi;
- analiza şi interpretarea datelor obţinute atât direct din observare,
cât şi ca rezultat al prelucrării.
1. Identificarea
problemei
4. Monitorizarea 2. Diagnoza şi
aplicării deciziei generarea de
alternative
3. Formularea
deciziei şi
implementarea sa
Figura 1.1 Model de soluţionare a unei probleme în activitatea unei

firme sau de sesizare a unei oportunităţi de afaceri
Schemele din figurile 1.1 şi 1.2 subliniază faptul că statistica este un

mod de gândire, care îi ajută pe manageri şi pe oameni de afaceri să
înregistreze sau să creeze date, să le colecteze şi structureze, să le analizeze
şi interpreteze pentru a observa şi rezolva probleme, pentru a sesiza
oportunităţi şi riscuri (vezi şi Tema 3).
Valoarea deosebită a instrumentarului statistic de investigare constă

în posibilitatea practic nelimitată de aplicare a metodologiei inductive de
investigare a realităţii empirice în fiecare fază a procesului decizional,
precum şi în verificarea consistenţei (verosimilităţii) ipotezelor elaborate
chiar în timpul analizei şi interpretării datelor.
.
1. Identificarea
problemei
Culegerea Prelucrarea Interpretarea

datelor datelor datelor
2. Diagnoza şi generarea
de alternative

3. Formularea deciziei
şi implementarea sa

4. Monitorizarea
aplicării deciziei
Figura 1.2 Rolul statisticii în contextul modelului decizional

de afaceri
Combinarea expresiei absolute cu posibilitatea de a dezvolta diferite

dimensiuni relative al fiecărei informaţii conferă instrumentarului statistic o
profunzime analitică şi o diversitate a perspectivelor greu de egalat de

celelalte discipline cu caracter metodologic.
1.4 Întrebări de control
1. La ce folosesc datele unui om de afaceri (manager de întreprindere)?

2. Din ce surse se pot preleva datele necesare deciziei de afaceri?
3. Precizaţi care sunt etapele cunoaşterii statistice, ştiut fiind faptul că
ea este preponderent inductivă şi asistă procesul decizional în fiecare
dintre fazele sale.
Chapter 1
MANAGERIAL PERFORMANCE
AND THE NEED FOR DATA.
THE ROLE OF STATISTICS IN PREPARING
BUSINESS DECISIONS
All the economic actors active in a market consider and analyze

permanently the evolution of the business cycle by using available data in
order to make rational choices in their business decision. In other words, the
decision making relies in all its phases and in all circumstances on data,
here including statistical data. Managers, entrepreneurs and businessmen use
data aiming at:
Understanding their company (their department as part of the
company) and their business environment (business risks and
opportunities in the domestic and international market).
Solving disturbances in the functioning of their company.
Improving the performance of their business.
To this end, they build mental models by answering questions like:
How is my business (department or company) doing now?
How has it done in the past? What were the highest and the lowest
performance in the past and where is my business now as
compared to the historical maximum and minimum level of
performance?
At what levels could I perform in terms of sales, profits,
investments, number of personnel, opening towards the
international market, etc?
How are my competitors doing in the domestic and/or in the
international market?
Etc, etc.
Answering questions like the above mentioned ones, a business
professional makes use of:
Primary data from the day to day reports of the company
(department) and/or from the official statistics at industry and
market level. These data show quantitative aspects of the economic
life.
Derivate data resulting from comparisons (over the time and/or

space bound), from calculus, etc. These data reveal qualitative
aspects of the analyzed variables.
Sources of data needed in business decision
There are three different data sources:

1. The company (department) creates itself information that is summarized
by the management information system (MIS) in routine reports. They
contain financial accounting, marketing and operations data, which
describe the actual state of the firm (department) and help managers to
sense any disturbance, gap or shift between current performance and
historical performance, between current performance and budgeted
(planned) performance. These are internal (routine) data.
2. The company (can) create complementary (ad hoc) data by conducting
special surveys or pilot projects developed with its employees:
• Internal surveys in the human resource department or in the operations
department in order to better understand critical issues in the
companies functioning.
• Market surveys in order to achieve a deeper understanding of the
attitude of the costumers and of the competitors on the local, regional,
national and/or international market.
• Pilot projects named also planned change studies. In order to improve
the performance of a department, managers may run small-scale
planned change experiments. By studying the results, they decide to
continue, to extend, to correct or to abandon the process of change at
company level.
3. The company may access or buy data and/or studies from outside
sources. These are external data. They are considered neutral
information for the company management, as these data do not reflect
the interest of the firm. Types of external data sources:
• External studies on industry-wide production, sales, exports, imports,
etc. These studies are developed by independent bodies or by
specialized research institutions.
• Statistical surveys containing local, regional or national economic data.
• Country reports.
• Foreign market reports etc, etc.
All these data needed by a competition facing management might be

also structured according the level of coverage of the information in three
groups:
Microeconomic data - company data referring to the internal data of
the given company and also to the activity of the competitors.
Mezzo-economic data - industry wide data or sector data.
Macroeconomic data - national economy data.
A wise company management will use in its decision making a mix
of data by combining internal and external data, routine and specially
developed data, micro-, mezzo-, macro- and sometimes even global
(worldwide economy) data.
The role of statistics in preparing business decision

Statistical methods and indicators help the company management to:
sense problems (inside the company), risks and opportunities (in the
business environment);
set up a diagnosis and generate alternative solutions for the business;
make decision (chose the best alternative in the given business
environment by considering the actual and potential competitiveness
of the company) and ;
control the implementation by following the impact of the decision
on the company’s performance;
In all these steps of the decision making process, statistics offer
appropriate methods for:
data collection;
data organizing;
data analyzing and interpreting.
See also the graphs No. 1.1 and 1.2. They show that statistics is a
way of thinking that helps managers and business professionals collect or
create, summarize, organize, analyze and interpret data in order to register
and solve problems, to sense opportunities and risks.
Capitolul 2
ELEMENTE DE ANALIZĂ STATISTICĂ

MACROECONOMICĂ
Activitatea economică a societăţii se manifestă sub forma unei mulţimi

de tranzacţii (operaţii sau fluxuri) ce au loc între operatorii economici
(unităţile, celulele sau elementele ei) în legătură cu producţia,
distribuirea/redistribuirea şi consumul de bunuri şi servicii.
2.1 Subiectele economice şi tranzacţiile dintre acestea
Reprezentarea cantitativă a circuitului economic dintr–o ţară cu eco-

nomie deschisă (angajată în schimburi economice cu străinătatea) se
bazează pe:
definirea şi clasificarea entităţilor (subiectelor) economice care fac
tranzacţii pe piaţa internă şi/sau internaţională;
definirea şi clasificarea relaţiilor dintre aceste unităţi;
stabilirea surselor de date şi a metodologiilor de colectare şi agregare
a acestora sub formă de indicatori ai activităţii economice la nivelul
micro –, mezzo – şi macroeconomic;
coordonarea şi integrarea diferitelor subsisteme de indicatori într–un
tablou unic, armonizat de informaţii coerente;
asigurarea comparabilităţii internaţionale a indicatorilor proprii, fără
de care n–ar fi posibilă nici aprecierea corectă a conjuncturii
economice din fiecare ţară şi nici justa ierarhizare a participanţilor la
tranzacţiile internaţionale.
Aplicând astfel de principii, instituţiile naţionale şi cele internaţionale
de statistică asigură colectarea şi publicarea de date macroeconomice ne-
cesare, pe de o parte, mulţimii oamenilor de afaceri din ţară şi de peste ho-
tare, iar pe de altă parte, acoperirii nevoilor de analiză, previziune şi ela-
borare de politici economice, comerciale, fiscale de către instituţiile guver-
namentale din fiecare ţară.
Subiectele economice sunt persoane fizice sau juridice care, în ve-

derea îndeplinirii misiunii lor, intră în relaţii de afaceri, fac tranzacţii,
desfăşoară operaţiuni, generează fluxuri economice locale (autohtone,

interne) sau în relaţia cu restul lumii (internaţionale).
În funcţie de rolul asumat în circuitul economic şi acceptând un nivel
ridicat de generalizare a specificităţii activităţii desfăşurate, distingem, de
obicei, cinci categorii de subiecte economice:
gospodării private sau menaje, care oferă pe piaţa muncii forţa de
muncă a unui membru major (unor membri majori) în schimbul
salariului şi se manifestă pe piaţa bunurilor de consum şi a serviciilor
pentru populaţie în calitate de cumpărători/clienţi;
întreprinderile/agenţii economici achiziţionează de pe pieţele speci-
fice factorii de producţie necesari propriei activităţi şi oferă produ-
sele realizate pe piaţa bunurilor materiale şi/sau a serviciilor;
băncile comerciale reprezintă o categorie aparte de întreprinderi a
căror misiune principală este aceea de a colecta (mobiliza) resursele
băneşti disponibile ale celorlalte subiecte economice în vederea
investirii (valorificării) lor. În această activitate, băncile comerciale
oferă clienţilor săi servicii specializate (bancare, de consultanţă, de
asigurare etc.);
statul/administraţia publică centrală şi locală este un alt subiect
economic cu funcţie complexă: pe de o parte, are comportamentul
unei gospodării private pentru că apare pe piaţa bunurilor şi
serviciilor în calitate de consumator de astfel de produse în vederea
asigurării funcţionării numeroaselor sale instituţii, iar pe de altă
parte, are comportamentul unei întreprinderi care produce şi oferă
bunuri şi servicii de utilitate publică. Ce–i drept, aceste produse sunt,
de obicei, oferite gratuit populaţiei sau la preţuri neremuneratorii
pentru factorii de producţie consumaţi;
restul lumii/străinătatea este un alt subiect economic. El nu are o
funcţie economică specifică. Sub acest generic sunt grupate toate
persoanele juridice sau fizice nerezidente cu care intră în relaţii de
afaceri subiectele economice autohtone.
Nevoile de analiză macroeconomică impun gruparea subiectelor
economice astfel:
pe ramuri ale economiei naţionale, atunci când se analizează proce-
sele de producţie şi echilibrarea resurselor de bunuri şi servicii
(tabelul intrări–ieşiri). Principalul instrument utilizat este Clasifica-
rea Activităţilor din Economia Naţională – CAEN;
pe sectoare instituţionale, atunci când se descriu fluxuri de venituri
şi cheltuieli (vezi tabelul 2.1).
Elemente de analiză statistică macroeconomică
Sectoarele instituţionale ale unei economii naţionale
Tabelul 2.1
Elemente reprezentative
Sectorul ale comportamentului economic
Funcţia principală Resurse principale
1 2 3
Societăţi şi Producerea de bunuri şi Încasări provenind din
cvasisocietăţi servicii destinate pieţei vânzarea producţiei.
nefinanciare. nefinanciare.
Finanţare, adică Fonduri provenind din
colectare, transformare angajamentele
Instituţii de credit. şi redistribuire a contractate; dobânzi.
disponibilităţilor
financiare.
Asigurări, adică trans-
Întreprinderi de formarea riscurilor in- Prime contractuale.
asigurări. dividuale în riscuri co-
lective.
Producerea de servicii Vărsăminte obligatorii
nedestinate pieţei pen- efectuate de unităţile
tru colectivitate şi efec- aparţinând altor sectoare
Administraţiile publice.
tuarea operaţiilor de re- şi primite direct sau
distribuire a veniturilor indirect.
şi bogăţiei naţionale.
Producerea de servicii Contribuţii voluntare
nedestinate pieţei efectuate de gospodării în
Administraţiile private. pentru grupurile calitate de consumatori şi
particulare de veniturile pe proprietate.
gospodării.
Gospodăriile Salarii, venituri de
– în calitate de Consumul. proprietate, transferuri
consumatori; efectuate de alte sectoare.
– în calitate de Producerea de bunuri şi Încasări provenind din
antreprenori. servicii destinate pieţei vânzarea producţiei.
nefinanciare.
Acest sector nu se caracterizează printr–o funcţie
sau prin resurse principale; el grupează unităţi
Restul lumii.
nerezidente, în măsura în care ele efectuează
operaţiuni cu unităţi instituţionale rezidente.
Între subiectele economice au loc fluxuri, operaţii comerciale şi

financiare numite generic şi tranzacţii. Tranzacţia este conceptul
fundamental pe care se sprijină elaborarea indicatorilor de diagnoză
conjuncturală. Tranzacţia constă în crearea, transformarea,
comercializarea, transferul sau stingerea (lichidarea) unei valori
economice în cadrul relaţiilor dintre subiectele economice.
Tranzacţia presupune schimbul de proprietate asupra bunurilor mate-
riale şi/sau a drepturilor financiare, prestarea de servicii ori disponibilizarea
de forţă de muncă sau capital în relaţia dintre subiectele economice.
De regulă, tranzacţia economică se realizează pe baza unui contract
sinalagmatic, care dă naştere, încă de la încheierea lui, unor obligaţii reci-
proce între subiectele economice. Totuşi, există în rândul tranzacţiilor şi o
categorie aparte de operaţii numite transferuri (unilaterale), care presupun
intrări sau ieşiri de resurse reale sau financiare, fără vreo compensare din
partea beneficiarului.
Eî + A (11)
In – Ir (12)
Străinătatea X – M (10) Băncile
X (8) M (9) Eg (3)
(1)
Yg
Întreprinderile Gospodăriile
(2)
Cg
Td – Sg (4)
Tind – Sî (5)
Statul ES (7)
Cs (6)
Figura 2.1 Schema simplificată a circuitului economic într–o economie

de piaţă deschisă relaţiilor cu străinătatea
Mulţimea tranzacţiilor dintre subiectele economice poate fi redusă

(simplificată) la două mari categorii:
operaţii concrete sau reale cu bunuri şi servicii. Acestea se referă la
producţia, schimbul şi utilizarea bunurilor şi serviciilor în perioada
de referinţă;
operaţii financiare sau băneşti, care vizează atât formarea şi repar-
tiţia (distribuirea) veniturilor, cât şi modificarea creanţelor diferitelor
sectoare.
În schema din figura 2.1 se prezintă principalele fluxuri reale şi băneşti

dintr–o economie naţională deschisă. Numerotarea fluxurilor de la 1 la 12
este făcută cu scopul de a facilita înţelegerea circuitului economic:
1. În schimbul muncii pestate în întreprinderi, gospodăriile primesc de
la acestea venituri (Yg – veniturile băneşti ale gospodăriilor).
2. Cu veniturile obţinute, gospodăriile achiziţionează bunuri materiale
şi servicii pentru consum (Cg – consumul gospodăriilor).
3. O parte din veniturile gospodăriilor se economisesc prin depunere
în bănci (Eg – economiile gospodăriilor).
4. Între gospodăriile private şi stat are loc are o relaţie de redistribuire
a veniturilor băneşti prin impozite şi taxe directe (Td) plătite de gos-
podării şi, respectiv, prin subvenţii acordate de stat, sub diverse
forme, unor gospodării (Sg).
5. O reglare asemănătoare are loc şi între întreprinderi şi stat, în sensul
că întreprinderile achită către sistemul fiscal al statului şi/sau
administraţiile locale o serie de taxe şi impozite indirecte (Tind), iar
unele întreprinderi primesc de la stat subvenţii pentru realizarea
activităţii (Sî).
6. Pentru a asigura funcţionarea sistemului său instituţional şi pentru
a-şi îndeplini misiunea faţă de societate, statul cumpără de la
întreprinderi bunuri materiale şi servicii, în vederea propriului său
consum (Cs – consumul sectorului public, consumul statului).
7. Resursele financiare economisite de stat (Es) sunt şi ele valorificate
prin depunere la băncile comerciale.
8. Întreprinderile exportă (X) o parte din produsele lor.
9. Întreprinderile se aprovizionează, cel puţin parţial, cu factori de
producţie din import (M).
10. Drepturile şi obligaţiile întreprinderilor născute din operaţiunile de
export/import de mărfuri şi servicii se reglează prin intermediul
băncilor comerciale (X –M).
11. Economiile întreprinderilor (Eî) şi cotele de amortizare (A) a

capitalului fix consumat sunt păstrate de întreprinderi la băncile
comerciale.
12. Pentru a realiza investiţii noi (In) sau de înlocuire (Ir – reinvestire),
întreprinderile apelează, de obicei, nu numai la propriile rezerve
păstrate în bănci, ci se împrumută (atrag capital) de la băncile
comerciale.
În schema din figura 2.1 s–a făcut abstracţie de o serie de tranzacţii,

fără a afecta, totuşi, înţelegerea circuitului economic. De exemplu: nu sunt
prezentate tranzacţiile dintre întreprinderi, nu este ilustrată funcţia de
producător de bunuri şi servicii publice a statului, nu este semnalat
consumul băncilor (pentru funcţionarea lor), nu apare în schemă auto-
consumul gospodăriilor etc.
2.2 Sistemul conturilor naţionale (SCN)
Contabilitatea naţională sau sistemul conturilor naţionale constituie o

metodă de reprezentare cantitativă, agregată, completă şi coerentă a
realităţii economice la scară naţională în timpul perioadei de referinţă (de
obicei, un an financiar, un trimestru sau un semestru. În România, anul
financiar coincide cu cel calendaristic).
Particularităţi ale SCN:
• SCN se fundamentează pe teoria factorilor de producţie, potrivit
căreia participanţii la activitatea economică sunt recompensaţi în funcţie de
serviciile aduse (munca prin salariu; natura (pământul) prin rentă, capitalul
prin profit şi/sau dobândă);
• SCN este o reprezentare cantitativă simplificată şi agregată a rea-
lităţii economice. Mulţimea faptelor economice concrete şi eterogene este
esenţializată, simplificată, omogenizată pentru a obţine o imagine clară şi
coerentă a economiei naţionale, care permite analiza la nivel macroeco-
nomic a producţiei, repartiţiei, consumului şi acumulării;
• SCN evidenţiază întreaga activitate umană care are ca rezultat
bunuri materiale şi servicii cu caracter de marfă (tranziţionate pe piaţă),
precum şi bunuri şi servicii care nu au caracter marfar, inclusiv acelea care
sunt legate de asigurarea ordinii publice şi securităţii sociale;
• SCN foloseşte principiul dublei înregistrări în conturi (tehnica
contabilă) pentru alcătuirea conturilor analitice care exprimă activitatea
agenţilor economici.
Pentru alcătuirea SCN, se folosesc următoarele surse de date primare

(la nivel de subiecte economice):
• anchetele anuale şi trimestriale realizate în rândul întreprinderilor,
dar şi al gospodăriilor private;
• datele de natură contabilă ale întreprinderilor, ale băncilor şi ale
administraţiei publice centrale şi locale, dar şi datele cuprinse în declaraţiile
fiscale ale gospodăriilor private, deţinute de Ministerul Finanţelor Publice
(ca bază de impozitare);
• statisticile bancare, precum şi statisticile unor departamente (de
exemplu: Direcţia Generală a Vămilor, oficiile de muncă şi ocrotire socială).
2.3 Sistemul european al conturilor economice integrate (SEC)
Sistemul European al Conturilor economice integrate (SEC) – o

versiune dezvoltată a metodologiei conturilor naţionale recomandate de
către Naţiunile Unite – este un ansamblu coerent şi detaliat de conturi şi de
tabele al cărui scop este de a furniza o imagine sistematică, comparabilă şi
pe cât posibil completă, a activităţii economice a fiecărei ţări membre a
Uniunii Europene. Institutul Naţional de Statistică din România a început să
folosească SEC în propriile determinări macroeconomice începând cu anul
1999.
SEC se caracterizează, în rezumat, prin două moduri de percepere a
economiei complet diferite, fiecare dintre acestea corespunzând unor nevoi
analitice proprii.
(1) Pentru reprezentarea proceselor de producţie şi echilibrarea
resurselor şi utilizărilor de bunuri şi servicii, divizarea, care interesează cel
mai mult, este aceea pe ramuri. Acestea regrupează unităţile considerate cu
producţie omogenă care produc exclusiv un produs sau o grupă de produse.
Alegerea unor astfel de unităţi permite să se pună în evidenţă relaţiile de
ordin tehnico – economic în procesele de producţie, independent de
contextul instituţional în care acestea se desfăşoară.
(2) Pentru descrierea fluxurilor de venituri şi cheltuieli şi a fluxurilor
financiare, sistemul se bazează pe clasificarea economiei pe sectoare.
Acestea regrupează în ansamblul activităţilor unităţile considerate
instituţionale.
Pentru unele operaţii şi anume operaţiile de producţie şi operaţiile de
repartiţie care sunt strict legate între ele, SEC prevede o descompunere
simultană pe ramuri şi pe sectoare. În măsura în care se operează cu această
dublă clasificare, cele două părţi ale sistemului se suprapun.
SEC comportă un singur nomenclator de bază al operaţiilor. Aceasta

înseamnă că atunci când o operaţie determinată (de exemplu, subvenţii de
exploatare) este împărţită simultan pe ramuri şi pe sectoare, definiţia sa este
aceeaşi în cele două părţi ale sistemului; astfel, suma subvenţiilor de
exploatare primite pe ramuri corespunde sumei totale a subvenţiilor de
exploatare primite pe sectoare.
Conturile care se disting în cadrul SEC sunt indicate în continuare:
Contul de bunuri şi servicii pune în evidenţă, pentru ansamblul

economiei, pe ramuri, resursele (producţia şi importul) şi utilizările de
bunuri şi servicii (consumul intermediar, consumul final, formarea brută a
capitalului fix, variaţia de stoc, exportul). Contul este echilibrat prin
definiţie şi nu rezultă – în consecinţă – nici un sold.
Contul de producţie descrie operaţiile ce constituie procese de
producţie propriu – zise. Acest cont este stabilit pe ramuri şi sectoare. El are
în resurse producţia şi în utilizări consumul intermediar. Soldul său este
valoarea adăugată brută în preţurile pieţii. Scăzând din aceasta consumul
de capital fix, se obţine valoarea adăugată netă în preţurile pieţei.
Contul de exploatare numit şi Contul înregistrează operaţiile de
repartiţie care sunt direct legate de procesele de producţie şi care, din acest
motiv, pot să fie împărţite tot atât de bine pe ramuri, ca şi pe sectoare. El are
în resurse valoarea adăugată brută în preţurile pieţei şi subvenţiile de
exploatare; utilizările sale sunt impozitele legate de producţie (excluzând
TVA) şi renumerarea salariaţilor. Soldul său este excedentul brut de
exploatare. Scăzând din acestea consumul de capital fix, se obţine
excedentul net de exploatare care corespunde veniturilor din proprietate şi
alte activităţi de producţie.
Contul de venituri înregistrează diverse operaţii de distribuire şi
redistribuire a veniturilor (dobânzi, beneficii distribuite, transferuri curente)
care se efectuează între sectoarele economiei. Remunerarea salariaţilor care
apare în utilizările contului de exploatare se regăseşte, ajustată cu fluxul
salariilor cu restul lumii, în resursele contului de venituri al gospodăriilor;
impozitele legate de producţie şi de import, şi subvenţiile de exploatare şi de
import apar, ajustate cu fluxurile corespondente cu administraţiilor publice,
pentru care aceste fluxuri constituie transferuri ale veniturilor. Contul de
venituri are ca sold venitul disponibil brut. Scăzând din acesta consumul de
capital fix, se obţine venitul disponibil net.
Contul de utilizare a venitului arată, pentru sectoarele care au un
consum final, cum este repartizat venitul disponibil brut între consumul final
şi economie. El cuprinde pe de altă parte o ajustare destinată a face să treacă
în economia gospodăriilor creşterea rezervelor actuariale pentru pensii.
Soldul contului de utilizare a venitului este economia brută. Scăzând din

aceasta consumul de capital fix se obţine economia netă.
Contul de capital înregistrează pentru diferitele sectoare, operaţiile
legate de investiţii în active nefinanciare şi transferabile de capital, care sunt
considerate drept operaţii de repartiţie a patrimoniului. El cuprinde în
utilizări diverse tipuri de investiţii în active nefinanciare ca şi transferurile
de capital efectuate; are în resurse economia brută şi transferurile de capital
primite. Soldul său este capacitatea sau necesarul de finanţare.
Contul financiar înregistrează pentru diferitele sectoare, variaţia
diverselor tipuri de creanţe şi angajamente financiare. Soldul său, numit sold
de creanţe şi angajamente, ar trebui, în principiu, să corespundă soldului
contului de capital. În practică, este necesar să se creeze un post de ajustare
între soldul contului de capital şi soldul contului financiar.
Un al şaptelea Cont al sectorului extern sintetizează schimburile
comerciale şi financiare dintre rezidenţii unei economii şi restul lumii.
2.4 Estimarea statistică a agregatelor macroeconomice de rezultate
Măsurarea activităţii economice a unei întreprinderi (numită frecvent

societate comercială, companie, regie autonomă sau, pur şi simplu, firmă), a
unei ramuri/sector de activitate şi/sau pe ansamblul economiei naţionale a
unei ţări se realizează cu ajutorul indicatorului produs global brut (PGB).
El cuprinde totalitatea bunurilor şi serviciilor produse în perioada de
referinţă (luna, trimestrul sau anul calendaristic) şi puse la dispoziţie în
vederea folosirii (consum propriu, investiţii, vânzare pe piaţa autohtonă sau
export).
La nivel de ramură/sector de activitate, precum şi la nivel naţional,
măsurarea activităţii economice presupune agregarea statistică (reunirea) a
rezultatelor întreprinderilor aparţinătoare într–un tot unitar.
Pentru a obţine o mare acurateţe a rezultatelor pe ramuri/sectoare şi la
nivel de economie naţională, în procesul de agregare se respectă câteva
premise metodologice:
definirea şi clasificarea întreprinderilor (unităţilor economice) în
funcţie de obiectul principal de activitate, forma de proprietate şi statutul
juridic în momentul înscrierii la Registrul Comerţului;
definirea şi clasificarea fluxurilor (tranzacţiilor, afacerilor) efectuate
de întreprinderi fie pe piaţa autohtonă, fie în relaţia cu străinătatea;
stabilirea unitară a surselor de prelevare a datelor primare (la nivel
de întreprindere), precum şi a metodologiilor de colectare şi agregare a da-
telor;
asigurarea comparabilităţii internaţionale a agregatelor obţinute şi a

structurilor lor analitice, prin coordonarea şi integrarea subsistemelor de
indicatori.
PGB nu cuprinde numai mărfurile şi serviciile care trec prin inter-
mediul tranzacţiilor de la un subiect economic la altul. Aceasta este doar
producţia de piaţă, care este estimată la preţurile pieţei, adică la preţurile
negociate şi acceptate de vânzători şi cumpărători în momentul efectuării
tranzacţiei (afacerii). În estimarea PGB, la producţia de piaţă se adaugă
bunurile de capital fix (echipamente, utilaje, clădiri etc.) din producţie
proprie, modificarea stocurilor din producţie proprie, precum şi autocon-
sumul întreprinderii (consumul din producţie proprie). Chiar dacă aceste
bunuri nu s–au realizat prin intermediul pieţei, se consideră că dacă n–ar fi
fost obţinute în propria firmă, ele ar fi fost cumpărate de pe piaţă. De aceea,
şi aceste bunuri sunt evaluate la preţurile pieţei.
Potrivit principiilor SCN, fiecare activitate care are ca rezultat un bun
material sau un serviciu se estimează la preţurile pieţei. Astfel, bunurile şi
serviciile oferite de stat fie gratuit, fie la preţuri simbolice (neremuneratorii
faţă de costul factorilor de producţie consumaţi) se contabilizează în SCN la
preţurile pieţei pentru a asigura coerenţa informaţiilor agregate. Acelaşi
regim statistic au bunurile şi serviciile oferite de administraţiile private cu
titlu de ajutoare persoanelor sărace.
Asemănător se rezolvă şi problema autoconsumului gospodăriilor
private evaluat la preţurile pieţei. De asemenea, închirierea de locuinţe este
considerată o activitate care produce un serviciu (la fel ca producţia, ca orice
altă prestare de serviciu). Pentru o agregare corectă la nivel sectorial şi
naţional, alături de chiriile efectiv plătite de chiriaşi, se contabilizează şi
chiriile ipotetice „autoplătite“ de către proprietari pentru locuinţele
proprietate personală pe care le ocupă.
Urmărind cu consecvenţă înregistrarea tuturor bunurilor şi serviciilor
la preţurile la care ele sunt obtenabile pe piaţă, rezultă PGBpp – produsul
global brut la preţurile pieţei. Dacă din această valoare se deduce diferenţa
rezultată din compararea taxelor şi impozitelor indirecte (Tind) plătite de
către producători către sistemul fiscal al statului cu subvenţiile de producţie
(Sî) primite de (unele) întreprinderi de la stat, rezultă PGBpf – produsul
global brut la costurile factorilor de producţie.
Prin urmare:
PGBpf = PGBpp – (Tind – Sî). [2.1]
Deoarece în calculul PGBpp intră şi impozitele indirecte, o eventuală
decizie de sporire a fiscalităţii aplicate producătorilor ar determina automat
o creştere a PGB, fără ca, în termeni reali, să se fi modificat rezultatul
combinării factorilor de producţie.
O influenţă contrară o au subvenţiile acordate producătorilor. Dacă

statul decide reducerea subvenţiilor, PGBpp înregistrează efectul acestei
diminuări, deşi producţia reală poate avea acelaşi nivel ca înaintea deciziei
de modificare sau chiar poate creşte.
Pentru a elimina astfel de influenţe neeconomice (influenţe fiscale) se
estimează PGBpf.
Pe baza PGB se estimează agregatele macroeconomice – mărimi
sintetice care măsoară rezultatul activităţii pe ansamblul economiei naţio-
nale, indicatorii statistici referindu–se la producţie, valoare adăugată, venit
disponibil, consum final, economisire, formare de capital, export şi import
de bunuri materiale şi servicii etc.
Ulterior determinării acestor indicatori absoluţi, se pot stabili şi unii
indicatori relativi prin raportatrea la numărul de locuitori, numărul de per-
soane ocupate sau numărul de salariaţi. În analizele comparative internaţio-
nale se preferă indicatorii per capita, de felul producţiei/locuitor, econo-
misirii/locuitor, exportului/locuitor etc. Astfel de indicatori se utilizează în
exprimarea diferitelor aspecte ale nivelului de dezvoltare economico–
socială, în caracterizarea performanţei economice interne şi/sau externe a
unei economii naţionale, în ierarhizarea internaţională a statelor lumii în
funcţie de un criteriu analitic sau altul.
Principalii indicatori de rezultate sunt:
produs intern brut (PIB) sau produs naţional brut (PNB);
produs intern net (PIN) sau produs naţional net (PNN);
venit naţional (VN).
Pornind de la principiul că ceea ce pentru un subiect economic re-
prezintă venituri, constituie pentru un alt subiect economic cheltuieli, se
poate accepta o dublă identitate:
Totalul
Totalul cheltuielilor
Totalul veniturilor
pentru cumpărarea
producţiei ≡ realizate în ≡ de bunuri materiale
[2.2]
finale activitatea
şi servicii
economică
Din această identitate pot fi deduse metodele de estimare a indica-

torilor macroeconomici şi natura informaţiilor iniţiale care se folosesc în
procesul de agregare şi consolidare a conturilor naţionale:
pe baza fluxurilor reale de bunuri materiale şi servicii:
- în funcţie de producerea lor → metoda de producţie;
- în funcţie de consumul lor → metoda de consum;
pe baza fluxurilor financiare dintre subiectele economice:

- în funcţie de formarea veniturilor → metoda veniturilor;
- în funcţie de folosirea veniturilor → metoda cheltuielilor.
Folosind date primare diferite şi aplicând procedee specifice de pre-
levare şi agregare, cele patru metode de estimare conduc adesea la rezultate
diferite, mai ales la niveluri superioare de agregare (pe ramuri/sectoare de
activitate, la nivel de economie naţională). O asemenea situaţie implică o
decizie de ajusare statistică din partea organismului oficial de statistică, pe
baza unei minuţioase evaluări a acurateţei fiecărei metode de estimare. În
România, Institutul Naţional de Statistică are competenţa legal atribuită de a
stabili rezultatul final al aplicării, în paralel, a metodelor de estimare mai
sus–menţionate.
Metoda de producţie presupune agregarea tranzacţiilor având ca
obiect bunurile materiale şi serviciile produse în perioada de referinţă.
Dacă produsul global brut (PGBpp) însumează totalitatea bunurilor
materiale şi serviciilor produse şi puse la dispoziţia conaţionalilor în vederea
folosirii, produsul intern brut estimat la preţuri de piaţă – PIBpp ia în calcul
doar producţia destinată consumului final – CFpp, nu şi consumul
intermediar al producătorilor – CIpp. Deci:
PGBpp – CIpp = PIBpp. [2.3]
PIBpp se defineşte în contabilitatea naţională ca valoarea adăugată
brută (VAB) în preţurile pieţei a producţiei finale de bunuri şi servicii
realizate de agenţii economici rezidenţi în anul de referinţă. Această
estimare cuprinde TVA şi impozitele nete legate de importul de mărfuri şi
servicii. Prin urmare:
PIBpp = ∑ VABi = ∑ (PGB pp − CI pp )i [2.4]
Scăzând din PIB consumul de capital fix (amortizarea – A), rezultă
produsul intern net (PINpp) la preţurile pieţei.
PIBpp – A = PINpp. [2.5]
Dacă din PIBpp sau PINpp se scad prelevările nete aferente în stadiul
producţiei şi importului (impozitele legate de producţie şi import, mai puţin
subvenţiile de exploatare şi import), precum şi salariile plătite de către
întreprinderi rezultă excedentul brut (EBE) şi, respectiv, excedentul net de
exploatare din economie (ENE), ceea ce corespunde ansamblului veniturilor
pe proprietate şi ale întreprinderilor, rezultate din activitatea lor.
Un alt agregat macroeconomic este venitul naţional disponibil
(VNDpp), calculat la valoarea netă:
PINpp – (X – M) = VNDpp [2.6]
VNDpp este egal cu suma veniturilor disponibile ale tuturor agenţilor
economici, care se încadrează în diferitele sectoare instituţionale.
Economisirea totală (ET) este partea din VND care nu este afectată de
consumul final (CF). Deci:
VND = ET + CF [2.7]
Conceptele de produs intern brut şi produs intern net sunt delimitate
spaţial de frontiera ţării. În realitate, o parte dintre agenţii economici din
ţară sunt agenţi economici străini, după cum şi în restul lumii activează
agenţii economici naţionali. Dacă se grupează activitatea în funcţie de apar-
tenenţa naţională a agenţilor rezultă produsul naţional brut – PNB şi,
respectiv produsul naţional net – PNN (vezi şi figura 2.2)
Criteriul: Criteriul:
Teritoriul economic Apartenenţa naţională
Venituri realizate de
agenţii economici naţionali
în ţară
Produs
intern
Venituri realizate de
agenţii economici
străini în ţară
Produs
Venituri realizate de naţional
agenţii economici cona-
ţionali în străinătate
Figura 2.2 Determinarea produsului intern şi a produsului naţional
Metoda de consum, ca instrument de estimare a agregatelor macro-

economice, presupune luarea în considerare a celor patru destinaţii eco-
nomice distincte ale mărfurilor şi serviciilor produse în cadrul economiei
naţionale:
(1) consumul privat (C) al menajelor şi al administraţiilor private
(fundaţii, ONG–uri, sindicate, partide, culte etc.);
(2) consumul administraţiei publice centrale şi locale (G – general
government consumption);
(3) formare brută de capital (FBC) care cuprinde investiţiile noi şi
reinvestiţiile (In + Ir), precum şi modificarea stocurilor de produse
finite (∆SPF);
(4) exportul net sau soldul schimburilor de mărfuri şi servicii cu

străinătatea (X – M), unde X reprezintă exportul, iar M –
importul.
Cu aceste precizări, se poate scrie identitatea:
PIBpp = C + G + FBC + (X – M) [2.8]

Deoarece: PIBpp – A – (Tind – Sî) = PINcf, iar: A = Ir, rezultă că venitul
naţional al unei ţări (estimat la costurile factorilor de producţie) are
următoarele destinaţii:
VNcf = C + G + In + (X – M), [2.9]

iar după eliminarea efectului schimburilor cu străinătatea (X – M), rămâne
venitul naţional disponibil:
VNDcf = C + G + In. [2.9´]
Astfel de calcule se pot face folosind date din sfera distribuţiei şi a

consumului, aşa cum s–a procedat mai sus. Pe de altă parte, la aceleaşi re-
zultate se ajunge dacă se utilizează datele din sistemul fiscal al ţării re-
feritoare la folosirea veniturilor disponibile şi se aplică metoda cheltuielilor
pentru estimarea agregatelor macroeconomice. Această metodă este un util
instrument în analiza procesului de repartiţie primară şi secundară
(redistribuire) a venitului naţional.
În sfârşit, produsul intern net poate fi estimat şi prin metoda veni-
turilor, întrucât este rezultatul însumării veniturilor primare ale factorilor
care au participat la realizarea PIN. Vezi repartiţia primară sau distribuirea
venitului naţional în schema de mai sus.
În funcţie de scopurile analizei, se foloseşte unul sau altul din agre-
gatele evocate mai sus. Astfel:
a) pentru analiza cererii totale în cadrul economiei, se foloseşte PIB şi
PIN pentru că exprimă cheltuielile în vederea achiziţionării producţiei
finale, precum şi presiunea cererii asupra resurselor disponibile;
b) pentru caracterizarea creşterii economice pe termen lung se
foloseşte PNN, deoarece numai investiţiile nete în economie contribuie la
sporirea capacităţilor de producţie.
2.5 Indici de preţuri în statistica macroeconomică
Stabilitatea preţurilor într-o economie reprezintă un aspect major al

calităţii mediului de afaceri, al conjuncturii macroeconomice. El trebuie luat
în considerare de către toţi agenţii economici atunci când efectuează

tranzacţii în propria ţară deoarece o economie afectată de o rată substanţială
a inflaţiei presupune riscuri economice şi financiare mari. În cazul afacerilor
cu străinătatea, agenţii economici trebuie să supravegheze, de asemenea,
stabilitatea preţurilor în ţara parteneră.
În teoria şi practica statisticii internaţionale, se utilizează trei tipuri de
indici care ilustrează mai mult sau mai puţin corect mişcarea preţurilor din
economie:
indicele preţurilor producătorilor (IPP);
indicele preţurilor de consum (IPC);
indicele general de preţuri (IGP) cunoscut şi ca deflatorul implicit
PIB.
Indicele preţurilor producătorilor (IPP) are la bază înregistrarea
preţurilor la prima tranzacţie semnificativă între agenţii economici.
Indicii individuali pentru fiecare de marfă j se calculează lunar, rezul-
tând:
p 1j
i pj = ⋅ 100 . [2.10]
p 0j
Pentru calculul IPP se ţine seama, de asemenea, de structura valorică a
livrărilor din perioada de bază:
q p v
g0 j = n 0 j 0 j = 0 j . [2.11]
∑ q0 j p0 j ∑ v0 j
j =1
Utilizând ultimele două relaţii, se obţine indicele preţurilor

producătorilor:
n
∑i p
j p 00 j q 0 j n
IPP = i =1
n
= ∑ i Pj ⋅ g 00 j [2.12]
∑ p ∑q
i =1
0
0j 0j
i =1
După cum se observă, IPP se determină relativ uşor şi cu costuri

reduse, fiind un indice de preţ de tip Laspeyres. Totuşi, indicele este criticat
pentru că prin structura fixă supraestimează creşterile de preţuri. În
România, deocamdată, acest indice se determină numai pentru produse
industriale.
Indicele preţurilor de consum (IPC) are la bază supravegherea

evoluţiei preţurilor la vânzarea către consumatorul final. Acest lucru se
realizează cu ajutorul unui coş de consum stabilit periodic, pe baza unei an-
chete amănunţite cu privire la nivelul şi structura consumului populaţiei.
Indicele lunar al preţurilor consumatorilor are aceeaşi formulă ca şi
indicele preţurilor producătorilor:
n
∑i
j =1
P
j ⋅ q00 j ⋅ p00 j
IPC = , [2.13]
∑q 0
0j ⋅ p00 j
dar i jp reprezintă, de astă dată, indicele preţurilor de consum pentru fiecare
marfă j, iar ponderarea se face potrivit structurii coşului de consum.
Pentru a elimina neajunsurile indicilor lunari de preţuri (cu structură
fixă a coşului de consum), indicele anual al preţurilor de consum se
stabileşte ca indice cu ponderare variabilă (de tip Paasche):
IPC =
∑ q1 j p1 j = ICV [2.14]
1
∑ i p q1 j p1 j
j
Pentru că ţine seama de structura variabilă, adică structura actuală a

consumului, acest indice al preţurilor de consum se mai numeşte şi indicele
costului vieţii (ICV), frecvent folosit în comparaţiile internaţionale.
Indicele general al preţurilor (IGP) numit şi deflatorul implicit PIB.

Acest indice are în vedere mişcarea tuturor categoriilor de preţuri din
economie, pornind de la destinaţia rezultatelor economice. Potrivit relaţiei
[2.8], PIB este compus din:
4
PIB = C + G + FBC + ( X − M ) = ∑ Di
i =1
Pentru fiecare din cele patru destinaţii: consumul privat, consumul
guvernamental, formarea brută de capital şi exportul net se calculează câte
un indice de preţuri de tip Paasche, cu structură variabilă, ca cel prezentat în
relaţia [2.14].
n
∑q
j =1
1j p1 j
I =
i
P
. [2.15]
1
∑ i p ⋅ q1 j p1 j
j
Cu acest indice de preţuri se face corecţia componentei Di, obţinându-se

valoarea respectivei componente în preţurile perioadei de bază Di* :
Di
Di* = .
I ip
4 4
Se observă că: PIB = ∑ Di , iar PIB * = ∑ Di* ,
i =1 i =1
de unde rezultă indicele general de preţuri:
PIB
IGP = [2.16]
PIB ∗
unde PIB* = produsul intern brut în preţuri comparabile.
O comparaţie între cele trei categorii de indici de preţuri permite
identificarea sursei principale a creşterii inflaţioniste a preţurilor dintr-o
economie (cererea de consum sau producţia). Cu titlu de exemplu, vezi
tabelul 2.2:
Indicii medii anuali specifici economiei româneşti

în perioada 1995-2003
Tabelul 2.2
- calculaţi faţă de anul precedent -
Anul Deflatorul PIB IPC IPP
1995 135,3 132,3 135,1
1996 145,3 138,8 149,9
1997 247,3 254,8 252,7
1998 155,2 159,1 133,2
1999 147,8 145,8 142,2
2000 144,3 145,7 153,4
2001 137,4 134,5 141,0
2002 123,4 122,5 124,5
2003 119,2 115,3 119,6
Sursa: Raportul anual BNR – 2003, Bucureşti, 2004
2.6 Comparabilitatea internaţională a indicatorilor macroeconomici
În contextul tendinţelor de globalizare a economiei mondiale, dar şi al

proceselor de integrare regională, interesul pentru comparaţii internaţionale
a cunoscut o creştere impresionantă.
Pentru ca un asemenea exerciţiu să fie corect, el trebuie să respecte

câteva principii ale comparabilităţii internaţionale a datelor macroecono-
mice, între acestea numărându-se:
definirea uniformă în toate ţările comparate a categoriilor econo-
mice operaţionalizate prin indicatori statistici;
metodologie unică de colectare şi agregare a datelor în toate ţările
analizate;
acelaşi an de referinţă pentru toate datele comparate;
exprimarea agregatelor macroeconomice într-o monedă unică;
alegerea unor indicatori expresivi pentru aspectul analizat. Astfel,
este preferabil să se facă analizele comparative nu direct pe agregatele
macroeconomice, ci pe indicatori per capita, precum PIB/locuitor,
export/locuitor, pe indicatori relativi de structură, precum rata de formare
brută a capitalului, rata de economisire, rata de consum sau pe indicatori de
dinamică, precum rata reală de creştere, rata inflaţiei, deflatorul PIB etc.
Evaluarea agregatelor macroeconomice într-o aceeaşi monedă
(dolarul SUA şi, mai recent, moneda unică europeană, euro) este frecvent
realizată fie prin aplicarea cursului mediu de schimb al monedei pe piaţa
valutară, fie prin folosirea parităţii puterii de cumpărare a monedelor
naţionale în raport cu dolarul SUA (USD), respectiv, cu euro.
Aplicarea cursului mediu anual de schimb constituie o rezolvare sim-

plă şi rapidă a problemei transformării unei sume exprimate, de exemplu, în
lei româneşti, coroane ceheşti, zloţi polonezi etc. în USD, deoarece
autoritatea monetară centrală din fiecare ţară publică o asemenea informaţie.
Procedeul este însă criticat, deoarece cursul de schimb al monedei unei ţări
nu este influenţat numai de cererea curentă, ci şi de mişcarea internaţională
a capitalurilor pe termen lung, dar mai ales, de migraţia capitalurilor pe
termen scurt (cu scopul obţinerii unui avantaj din diferenţele de cotare la
diferitele burse de valori).
Paritatea puterii de cumpărare a monedelor presupune adoptarea unui

coş standard de consum şi estimarea acestuia, de exemplu, în lei pe piaţa
românească şi în dolari pe piaţa SUA. Din raportarea rezultatelor se obţine o
altă măsură a relaţiei leu/USD decât cursul de schimb.
Criticile adresate acestui procedeu de conversie a datelor valorice într-
o monedă unică se referă la caracterul artificial al coşului standard.
Nerespectarea structurii consumului tradiţional prin utilizarea acestui coş fix
de consum determină o anumită abatere de la paritatea reală de schimb. În
pofida căutărilor metodologice, încă nu a fost identificat un procedeu
infailibil de conversie.
Marile diferenţe între rezultatele oferite de aplicarea celor două

procedee reclamă, iarăşi, multă atenţie la selectarea datelor pentru com-
paraţii internaţionale (Vezi tabelul 2.3).
România – PIB/locuitor estimat în lei şi USD

Tabelul 2.3
PIB/locuitor PIB/locuitor în USD pe baza
mii lei Cursului Parităţii Raportul
Anul
(preţuri curente) mediu de puterii de celor două
schimb cumpărare estimări
1990 37,0 1.513 3.414 1:2,26
1992 264,6 859 3.652 1:4,25
1994 2.119,6 1.281 3.856 1:3,01
1995 3.185,4 1.567 4.130 1:2,63
2001 52.089,5 1.801 6.158 1:3,40
2002 69.415,5 2.100 6.546 1:3,12
2003 87.548,4 2.637 6.974 1:2,64
Sursa: „Evoluţia principalilor indicatori economico–sociali în perioada 1989-1995“,
Bucureşti, CNS, 1996 şi „Raportul anual–2003 al BNR“, Bucureşti, 2004.
În anul 1999, Oficiul de Statistică al Uniunii Europene – EUROSTAT

– a dat publicităţii rezultatele definitive ale analizei comparative a
agregatelor macroeconomice pe baza parităţii puterii de cumpărare a
monedelor în peste 20 de ţări europene, pornind de la datele oficiale ale
acestora pentru anul 1997.
Parităţile puterii de cumpărare sunt exprimate în raport cu un standard
al puterii de cumpărare (SPC) stabilit la nivelul fiecărui agregat naţional, în
aşa fel încât prin însumare să corespundă produsului intern brut al Uniunii
Europene estimat în moneda unică.
Ţările din afara Sistemului Monetar European stabilesc paritatea
puterii de cumpărare a propriilor monede prin raportare la valoarea acestui
SPC al Uniunii Europene.
1. Pe ce se bazează reprezentarea cantitativă a circuitului economic

dintr–o ţară?
2. Cum definiţi un subiect economic?
3. În ce constă rolul fiecărui subiect în circuitul economic al unei ţări?
4. Ce este o tranzacţie realizată între subiectele economice?
5. Cum se grupează marea varietate a fluxurilor (tranzacţiilor) dintre

subiectele unei economii naţionale?
6. Cum se defineşte şi care sunt particularităţile sistemului conturilor
naţionale (SCN)?
7. Care sunt principalele surse de date primare pentru alcătuirea SCN?
8. Prezentaţi în paralel conturile de activităţi ale unui subiect eco-
nomic, comparativ cu conturile sintetice ale unei economii na-
ţionale.
9. Ce exprimă şi la ce serveşte indicatorul produs global brut?
10. Care este deosebirea dintre PGB la preţurile pieţei şi PGB la
costurile factorilor?
11. Care este dubla identitate de echilibru a unei entităţi economice?
12. Menţionaţi metodele de estimare a indicatorilor macroeconomici în
funcţie de natura datelor reunite în calcul.
13. În ce constă metoda de producţie pentru estimarea PIB?
14. Cum se estimează PIN şi, respectiv, VND?
15. Care sunt cele patru destinaţii economice ale PIB pe care se bazează
metoda de consum?
16. Care este legătura dintre PIB, PIN, VN şi VND?
17. Explicaţi deosebirea dintre PIB şi PNB.
18. Ce formă a indicelui de grup se foloseşte pentru a exprima dinamica
preţurilor producătorilor?
19. Cum calculaţi un indice lunar al preţurilor consumatorilor? Dar unul
anual?
20. Care este deosebirea între rata anuală a inflaţiei şi rata anualizată a
inflaţiei?
21. Ce înţelegeţi prin deflatorul PIB? Cum se estimează el?
22. Care sunt principiile comparabilităţii internaţionale a agregatelor
macroeconomice?
2.8 Probleme propuse
Problema 1
Produsul intern brut al României pe categorii de resurse si utilizări

este prezentat pentru anii 1995 si, respectiv, 2000 în tabelul următor:
Tabelul 2.1
Mld. lei preţuri curente
1995 2000*
Producţia brută 150115
- agricultură 25160
- industrie 72093
- construcţii 11042
- alte ramuri 41820
Consum intermediar 83516
- agricultură 10894
- industrie 48381
- construcţii 6287
- alte ramuri 17954
Valoarea adăugată brută 710233,3
- agricultură 90929,3
- industrie 219861,1
- construcţii 38127,3
- alte ramuri 361315,6
Consum final 58662 687938,2
- populaţie 48545 557561,9
- administraţie 10117 130376,3
Formarea brută de capital 17510 154890,5
- formarea brută de capital fix 15425 147209,6
- variaţia stocurilor 2085 7680,9
Exportul net -4036 -46294,7
*date semidefinitive
Sursa: Anuarul Statistic al României, 1996, Buletinul statistic lunar nr 1/2001
Se cere:
a) Determinaţi valoarea adăugată brută (VAB) pe total economie şi pe
ramuri în anul 1995. Comparaţi structura VAB pe ramurile
economiei din cei doi analizaţi. Ce concluzii se pot desprinde?
b) Estimaţi PIB după metoda producţiei cunoscând următoarele date
suplimentare (mild lei preţuri curente): în anul 1995 impozitele pe
produs = 5579, subvenţiile =1231, taxele vamale = 1189, respectiv,

în anul 2000 impozitele nete pe produs = 86300,7.
c) Estimaţi PIB după metoda cheltuielilor în cei doi ani analizaţi şi
observaţi modificările survenite pe fiecare din categoriile de utilizări.
d) Determinaţi deflatorul PIB din anul 2000, cunoscând că PIB a
crescut în termeni reali cu 1,6% în anul 2000 faţă de anul precedent,
când a atins un nivel de 539356,9 miliarde lei.
Problema 2
Se cunosc următoarele informaţii referitoare la rezultatele

macroeconomice obţinute de o ţară într-un an (date convenţionale exprimate
în unităţi monetare):
Venitul din compensarea factorului muncă = 1600
Venitul menajelor sub forma de transferuri = 82
Profitul corporaţiilor (mai puţin cele plătite ca dividende) = 310
Subvenţii = 75
Impozite indirecte = 290
Contribuţii asupra salariilor = 110
Venitul proprietarilor (profiturile firmelor care nu sunt corporaţii) = 150
Dividende plătite de corporaţii = 98.
Dobânzi nete ale firmelor = 190
Rente = 50
Alocaţii pentru consumul de capital fix (amortizarea) = 280
Impozite şi alte plăţi de transfer plătite de menaje = 700
Soldul vab în raporturile cu străinătatea = + 200
Soldul veniturilor activităţii în raport cu străinătatea = + 90
Consumul populaţiei = 1850
Investiţii brute = 400
Consumul public = 600
Se cere să se calculeze toţi indicatorii de rezultate pe baza datelor de mai
sus.
Rezolvare:
PIB pp = cons. fact.munca + dobanzi + rente + amortizare +
impozite.ind .nete + venit. prop. + prof .corp. + dividende =
= 1600 + 190 + 50 + 280 + (290 − 75) + 150 + 310 + 98 = 2893 u.m.
PNB pp = PIB pp + soldVAB = 2893 + 200 = 3093 u.m.
PIN pp = PIB pp − amortizarea = 2893 − 280 = 2613 u.m.
PIN pf = PIN pp − impozite.ind .nete = 2613 − (290 − 75) = 2398 u.m.

PNN pf = PIN pf + sold .ven.strainatatea = 2398 + 90 = 2488 u.m.
VP = VN − (CAS + profit.copr.) + venit.menaj.transf . =
= 2488 − (110 + 310) + 82 = 2150 u.m.
unde VP reprezintă venitul personal;
VD = VPM − impozite = 2150 − 700 = 1450 u.m.
unde VD reprezintă venitul disponibil;
Exp.net = PIB pp − (cons. pop. + cons. public + invest.brut.) =
= 2893 − (1850 + 600 + 400) = 43 u.m.
Problema 3
Un analist dispune de următoarele date (mld. um):

Cheltuieli (ale menajelor) pentru consum 900
Investiţii brute 400
Salarii 800
Dobânzi şi rente 100
Profiturile corporaţiilor după impozitare 250
Impozite plătite de populaţie (personale) 350
Alocaţii pentru consumul de capital fix 150
Cumpărări de bunuri şi servici ale statului 450
Impozite pe veniturile corporaţiilor 150
Impozite indirecte nete 200
Transferuri către menaje private 200
Profituri ale corporaţiilor nedistribuite 150
Veniturile proprietarilor 400
Se cere să se determine: produsul naţional net (PNN) şi venitul naţional
(VN); produsul naţional brut (PNB); exportul net (X-M).
Problema 4
Stabiliţi corespondenţa dintre indicatorii din stânga şi definiţiile din

dreapta:
1. PNB a) VP – (impozite pe venituri şi alte impozite personale)

2. PNN b) Bunuri destinate producţiei viitoare şi revânzării
3. VN c) Producţia de echipamente, clădiri, modificarea
stocurilor
4. VD d) PNN + Deprecierea
5. Depreciere e) PNN, la preţurile pieţei – impozitele indirecte
6. Investiţii f) PNB – PNN
reale
7. Investiţii g) consumul final + investiţiile nete + (Export – Import)
financiare
8.Producţie h) Achiziţii de acţiuni şi obligaţiuni
intermediară
9. VA i) (Încasări din vânzarea bunurilor + bunuri capitale din
producţia proprie + modificarea stocurilor) – costul
producţiei intermediare
Problema 5
Structura PIB şi cursul de schimb lei/USD în anii 199, 2000 şi 2001

se prezintă astfel:
Tabelul 2.5
Indicator u.m 1999 2000 2001
Formarea brută de
mld. lei 96630,4 151486,2 219289,3
capital fix
Variaţia stocului mld. lei -8889,8 6194,1 33361,0
Consumul final mld. lei 484361,4 687878,7 995017,9
Exportul net mld. lei -26371,8 -45250,9 -93541,8
Cursul de schimb lei/USD 15332,9 21692,7 29060,8
Sursa: Raportul anual 2001, BNR, p. 3
Se cere:
a) Să se analizeze modificarea structurii PIB în cei trei ani;
b) Să se calculeze şi interpreteze evoluţia PIB – ului şi a componentelor
sale în termeni reali în perioada analizată.
Problema 6
Se cunosc următoarele date pentru Polonia, România şi Ungaria în

anul 2000:
Tabelul 2.6
Indicator Polonia România Ungaria
PIB (mld. u.m) 685597,0 800308,1 12876,8
Populaţia (mil. loc.) 38,61 22,44 9,97
Cursul de schimb faţă 4,34 21692,7 282,1
de USD (zloţi) (lei) (forinţi)
Sursa: http://www.europa.eu.int
Se cere:
a) Să se efectueze comparaţia PIB şi PIB/locuitor între cele trei ţări;
b) Pe baza ratei de schimb leu raportat la USD, să se determine ratele
directe de schimb între monedele naţionale ale ţărilor analizate.
.
Chapter 2
THE CIRCULAR ECONOMIC FLOW

IN AN OPEN ECONOMY.
TRANSACTORS AND TRANSACTIONS
Business professionals need informations related to their business

environment. Most of these informations are quantitative data,
hereincluding statistics, which present the current status and dynamics of
demand and supply in the local, regional, national and/or international
market. In other words, before starting to negotiate with a foreign partner,
businessmen need to learn about the risks (political, social, macroeconomic,
legal system related risks and information fiability risks) specific to the
country where the partner operates.
The economic activity of a community consists of transactions
(operations, flows) between its economic actors (also known as independent
economic entities = economic operators = transactors). In most of the cases,
a transactor provides an economic value to another transactor and receives,
in return, an equal value. This kind of transaction is also known as an
exchange between economic partners. Besides the exchanges, in an
economy there are also transfers. This type of transactions designes a
change in ownership from one economic actor to another without
compensation.
At a country level, the totality of transactions taking place during a
reference period of time (usually one year; sometimes also during a six
months or three months basis) is known as the circular economic flow. In
order to easilly undestand this circular flow, some basic principles have to
be respected by every analist:
to define and classify all the transactors inter-acting in the
domestic and/or international market;
to define and classify all the transactions specific to an open
market economy;
to establish reliable data sourses and appropriate methodology
aiming at collecting, organizing and aggregating data;
to co-ordinate the specific sub-systems of data (indicators) for
obtaining a general, comprehensive image of the economy, able to
offer coherent informations;
to ensure cross-border (international) comparability for the

domestic data. N.B. There is a strong and effective co-operation
between the national bodies responsible for the official statistics and
between international organizations and institutions producing
regional or world wide statistics.
Transactors (economic entities) are phisical or moral persons which
enter transactions in order to accomplish their mission in the society. There
are five types of transactors:
households, which buy final consumption goods and services
from the market and offer in the factor market the labor of the
household members and also via commercial banks their savings;
businesses buy labor, capital goods and material consumables in
the factor market and offer their products (goods and/or services) to
other economic actors present in the local, regional, national or
international market;
the state (the public administration represented by the central
government and by the local administration) plays a dual role in the
circular flow of an economy: on one hand, the public administration
is a consumer like every private household, on the other hand, it
produces and offers to the community membres goods and services
for free or at a symbolic price (not covering the costs of the factors
involved in their production);
commercial banks are a special kind of businesses with a
specific role in the society: they mobilize the surplus money
(savings) from the previously mentioned economic actors and
redistribute the money to thouse entities interested to attract and
invest money in various development or institutional projects. Banks
also offer banking services and professional consultancy to their
clients;
the external sector (laso known as the rest of the world) is
another special transactor of an open economy as it is grouping al
the companies, institutions, organizations and commercial banks
which intermediate the link between the domestic economy and the
national economies accross the country borders.
For economic analysis purposes, transactors are grouped by
industries they (economic branches), as well as according to the institutional
sectors specific for a market economy.
A transaction is defined as an economic flow (between economic

entities) that reflects creation, transformation, exchange, transfer or
extinction of economic value and involves change in ownership of goods

and/or financial assets, the provision of services or the provision of labor.
There are two types of transactions:

Real (concrete) flows related to the production, distribution
and/or consumption of (tangible) goods and services. In Figure 2.1,
flows no. 2, 6, 8, 9 are real flows.
Finacial (money) flows or payment streems related to the
creation and distribution of incomes as well as to claims on and
liabilities to the different economic sectors. In Figure 2.1, flows no.
1, 3, 4, 5, 7, and 10, 11, 12 are financial ones.
At a country level, the equality:
Incomes = Outputs = Expenditures
summarizes up the activity of all the transactors of an open economy. This
equality is shown in a symplified version of the circular economic flow in
Figure 2.1.
Eî + A (11)
In – Ir (12)
External sector X – M (10) Banking sector
X (8) M (9) Eg (3)
Yg
Businesses Households
Cg
Td – Sg (4)
Tind – Sî (5)
State ES (7)
Cs (6)
Figure 2.1 The circular flow of economic activity in an open economy

The presented flows have the following significance:

1. Households earn income by selling labor and by supplying
(renting via commercial banks) capital to businesses. That means:
households provide factor inputs to businesses, which in turn pay wages,
rents and profits as income.
2. A part of that income flows back to the businesses in form of
expenditure of the households to buy goods and services supplied in the
market by the busnisses.
3. The savings of the households are concentrated by commercial
banks, which offer in turn interest payments.
4. Households pay to the fiscal system of the public administration
direct taxes and receive from the state consumer subsidies. Td – Sg = Net
consumer subsidies.
5. Between the businesses and the public administration there is a
similar double oriented flow: businesses pay indirect taxes (on turnover, on
profits, on imports, etc.) and some of the companies receive from the state
operation subsidies aiming at supporting their activity or at correcting
supply prices in the local market. Tind – Sî = Net operation subsidies
(known also as state subsidies given to companies).
6. The public administration (central government and local
administration) uses its income (or a part of it) to purchase goods and
services from busnisses in order to fulfill its social mission.
7. State savings are hold in commercial banks and earn interes
payments.
8. Export of goods and services to foreign partners.
9. Import of goods and services from foreign partners.
10. Payments for the transactions developed with cross-border
partners. N.B. The difference beween the total value of exports and that of
imports is known as net export.
11. Businesses deposit their savings (Eî) as well as money amounts
(A) covering the depreciation of the capital goods used in the processing
activity and earn interes payments from the commercial banks.
12. The banking sector offers loans to the other economic entities.
Businesses engage loans in order to invest (greenfield investments,
development investments and/or replacement investments). The households
and the State are borrowing money in order to cover consumption or
investment needs.
In this simplified presentation, we did not include important
transactions between the different businesses and other operations, but this
simplification is not altering the understanding of the circular economic
flow.
The System of National Accounts (SNA)
The System of National Accounts (SNA) consists of a set of

coherent, consistent and integrated macroeconomic accounts, balance sheets
and tables. It is based on internationally agreed concepts, definitions,
classifications and accounting rules. At present, most countries produce
their national accounts on a basis consistent with that described in the
United Nations’ publication A System of National Accounts updated in 1993
and commonly referred to as SNA93.
Eurostat – Statistical Office of the European Union – has developed
the European System of Accounts (ESA) as a more in depth analysis
instrument for the member states macro-economic outlook. The Romanian
National Institute of Statistics applies ESA starting with 1999 estimates.
In practice, these accounts are compiled by the national bodies
responsible for the official statistics for a succession of reference periods,
thus providing a continuing flow of data that is indispensable for the
monitoring, analysis and evaluation of the current macroeconomic
performance and the tendencies registered over time within an economy.
The main accounts built up within national ESA are:
- Production account (C1);
- Generation of income account (C2);
- Distribution of income account (C3);
- Use of income account (C4);
- Capital account (C5);
- Financial account (C6).
Finally, a separate account – the external sector or the rest of the
world (C7) is designed to summarize up the economic flows between the
resident economic entities and the non-resident ones.
Some of the developed countries are currently trying to include in
the SNA some other critical aspects of sustainable economic development
such as the impact of economic activity on the environment. A major
difficulty in doing so is induced by "the non-market" character of some of
the environmental issues. Under such circumstance it is impossible to
directly put a money value on them. The SNA93 solution is to produce
estimates in the form of satellite accounts, which are accounting statements
consistent with, but compiled and presented separately from, the main (or
core) accounts. The major advantage of such an approach is that the core
accounts are quarantined from the conceptual and measurement problems
which can have a large impact on the estimates for environmental aspects.
The SNA is implemented at national economy level and at region
level as a result of aggregation of data registered by individual economic
entities, and/or institutional units. These data are in a first round

summarized up by industries and then aggregated at region level and at
country level in order to display and understand the functioning of the
economy.
For economists and business professionals it is essential to be able to
observe and analyze the interaction between the different industries, sectors
and/or regions existing within the economy of the home country and also of
the (potential) partner country.
To this end, the real flows between transactors are grouped by
industries using the Classification of Activities in the National Economy
(CANE). The Classification of Activities in the National Economy, applied
by the Romanian National Institute of Statistics in official publications since
1997 is harmonized with that used within the European Union and at
international level, the economic activities being classified by homogeneity,
by sections, divisions, groups and classes.
In order to present a structured picture of the financial flows between
the transactors, data are grouped by institutional sectors, by considering the
main economic function and the source if their supply. The resident
institutional units (entities whose center of economic interest is placed in the
economic territory of a country) are grouped into six institutional sectors as
follows (see also Table No. 2.1):
1. Non-financial corporations and quasi-corporate enterprises
2. Credit institutions
3. Insurance companies
4. General government
5. Private non-profit institutions
6. Households
1. Non-financial corporations and quasi-corporate enterprises

refer to non-financial units whose economic function is to produce goods
and/or services for the non-financial market and whose main resources (over
50%) accrue from the sale of their output. This sector also includes besides
the productive companies the “autonomous regies”.
2. Credit institutions group together entities whose main function is
to finance, i.e. to collect, transform and distribute financial reserves existing
in the society. The main resource of these units consists of the saving
deposits and of interest incomes.
3. Insurance companies are chiefly engaged in insurance businesses,
i.e. turn individual risks into collective ones in order to better cover damages.
The main source of income for these companies is represented by contractual
premiums.
4. The general government sector includes the central government

of the country, the local administration, the judicial and prosecutor’s bodies,
the institutions carrying out activities of education, health, culture, art,
defense, etc. Only institutions financed (totally or partly) by the public
budget are included in this sector. The main financing source for these
institutions is represented by the budget incomes from direct and indirect
taxes paid by the contributors.
5. The private non-profit institutions include religious organizations
(cults), trade unions, political parties, associations, foundations, cultural and
sports organizations, the Red Cross and various charity organizations. Their
main resources are the voluntary contributions and donations of individuals
and/or of households as well as sponsorship and entrepreneurial incomes.
6. Households’ main function is consumption of goods and services.
Eventually, households may have also productive activities achieved by
family association or by independent private entrepreneurs. The main
resources of households are represented by compensation of labor,
entrepreneurial incomes, and transfers from other sectors.
All the non-resident entities active on the economic territory of the
country are grouped into a distinct external sector (known also as the rest of
the world sector).
Certain key aggregates, such as gross domestic product (GDP) or
national income (NI) are widely used as performance indicators of the
economy of a country. They are estimated within the SNA, but the
calculation of such aggregates has long ceased to be the primary purpose for
compiling the accounts. Data provided by SNA are used to explain
structural aspects of economic growth, to show regional gaps in
development, to better understand the impact of various factors on the
present and expected results of macroeconomic policies, to sense the
business environment (risks and opportunities).
The national accounts are designed to provide a coherent and
consistent set of data for various types of economic analysis. The major
macroeconomic aggregate – GDP – provides an estimate of the overall
unduplicated value of production in a country’s economy. However, while
being an important indicator of a country’s economic performance, GDP is
not necessarily a reliable indicator of overall community welfare or of
quality of life. A number of other aspects, such as distribution of income,
life expectancy, public health, education, environment quality, crime rates
etc. have to be taken into account when discussing welfare or quality of life.
Estimation of Macroeconomic Aggregates
The business environment of a country (region) is scrutinized by

business professionals through a group of statistical indicators expressing
the national (regional) performance. To this end, they might use output
or/and income aggregates. The word “aggregate” means “sum” or “total”.
How to obtain macroeconomic aggregates? What to sense with

them?
Using data registered on transactions between the entities of an
economy (between domestic/resident economic entities, as well as between
them and non-resident ones), most of the countries produce their national
accounts. The System of National Accounts (SNA) is a set of coherent,
consistent and integrated accounts, balance sheets and statistical tables
based on internationally agreed concepts, definitions, classifications and
principles of data collection and aggregation.
A large international co-operation is behind the world wide
harmonization of the SNA methodology. In 1993 under the aegis of the
United Nations an updated version of the SNA Handbook was released. It is
currently referred to as the SNA93.
The basic macroeconomic aggregate estimated within the SNA is the
gross domestic product (GDP). It expresses the total value added in form of
final goods and services marketed during the reference period by resident
and non-resident entities operating in a country’s economy.
There are four methods of estimating GDP. According to the type of
transactions (flows) registered and aggregated, we observe:
- Two estimations based on real (concrete) flows: the production
approach and the consumption approach;
- Two estimations based on financial flows: the income approach and
the expenditure approach.
As data sources and collection methodologies differ, usually there
are four estimations of the same GDP in a given reference year. The national
body responsible for official statistics is in charge to verify and guarantee
the accuracy of the implemented methodologies and decide about the best
estimation of the macroeconomic aggregate. After a series of verifications
and homologations, a definitive level of GDP is published.
The various estimation methods are presented bellow:

a) The production approach is summing up the gross output of
businesses after subtracting the intermediate consumption. By applying this
approach, business professionals learn about the relative size of a given

industry and of its importance for the country’s economy.
GDP = Σ (GOi – ICi)
Where: GO is the gross output of company “i” (or of industry “i”)
and IC is the intermediate consumption in the respective entity.
The distribution of GDP by industries helps business professionals to
appreciate the size and the importance of the specific field (industry)
wherein they (intend to) develop transactions in a partner country.
b) The consumption approach is based on the following equality:

GDP = PC + GC + GFCF + CS + (X – M)
Where: PC is the private consumption of households and of non-
profit organizations; GC is the consumption of the general government
(public administration and its central and local entities and institutions);
GFCF = gross fixed capital formation; CS = changes in inventories (stocks
of final goods held by producers); X = exports of goods and services; M =
imports of goods and services. Usually, (X – M) is referred to as net exports.
By analyzing the dynamics of the different components of the GDP,
an economist can observe the growth factors and their significance in the
general economic development of a country.
c) The income approach equals the GDP with the total value of
income received by factors involved in its production and is composed of
wages, rentals and profits.
GDP = CE + GOS
Where: CE = compensation of the total employees in all the entities
of an economy, and GOS = gross operating surplus of all the economic
actors.
This analytical perspective of the GDP is useful in observing the
effectiveness of capital inputs in the various industries as compared to the
overall effectiveness of the national economy. On the other hand, the
manager of a company may observe how his business is doing as compared
to the average effectiveness registered at industry level
.
d) The expenditure approach takes into account the fact that
besides private consumption and savings (which represent the national
income of a society), the GDP is influenced by the indirect taxes and the
depreciation of capital goods used in the economy during the reference
period of time.
GDP = (PC + PS) + IT + DCG

Where: PC = private consumption expenditures of the citizens; PS =
personal savings of the citizens; (PC + PS) = National income of a country;
IT = net of the indirect taxes (by subtracting from the total amount of
indirect taxes paid by businesses the operation subsidies given by the
government to some companies); DCG = depreciation of capital goods.
This approach offers another way to decompose GDP and reveals
the absolute and relative size of the national income of a country, frequently
referred to as a global welfare indicator.
In order to get appropriate macroeconomic estimates, five
measurement and aggregation principles are followed in the general SNA
architecture:
- general coverage of value data at market prices;
- unduplicated value of production (only the value added is registered);
- “gross” versus “net” estimates differ by the depreciation of capital goods;
N.B: GDP – DCG = NDP and NDP – IT = National Income
- “domestic” versus “national” aggregates differ according the summing up
criterion (“territoriality” versus “nationality” of the companies registered
as shown in Figure No. 2.2.);
- current and constant price estimates of the macroeconomic aggregates (see
next paragraph).
Price statistics in an open market economy
There are different price categories in an open market economy:

consumer prices, whole sale prices, official sector prices, exports’ prices and
imports’ prices. These categories show different dynamics which are
captured by different index numbers (see also data in Table No. 2.3.).
The consumer price index (CPI) measures the evolution of prices
for goods purchased and tariffs for services used by the population in a
certain period (current period) as against a previous period (basic or
reference period). Consumer price index is calculated only for elements
from population direct consumption, excluding: consumption from own
resources, investment and accumulation expenditures, interests paid to
credits, insurance rates, fines, taxes, etc., as well as expenditures for labor
payment in agricultural production of individual households.
Data sources:
1. Prices and tariffs paid by individuals in their interaction with detail sale
entities or services providers. These prices and tariffs are registered by a
sampling survey carried out by the NIS. Specialized statistical staff assures
the collection of data based on questionnaire-books corresponding to the
groups of goods (food and non-food) and services taken into CPI
calculation. Statistical survey on consumer prices uses the following
samples:
i) Sample of localities - is set up observing the restrictions of
representatively in keeping with the number of inhabitants and the
volume of goods sale and provisions of services. It includes 42
localities from urban area of which 68 research centers were selected.
ii) Samples of observation units - includes shops and units rendering
services to the population from research centers. The selection was
based on the need to assure the representatively from the viewpoint of
the volume of goods sale and provisions of services. Units recording
prices/tariffs are kept in the sample, as far as possible, a longer period
in order to assure the continuity and comparability in time of data
series. The sample includes about 6000 units of which almost 80%
represent private ownership. Unique prices/tariffs applicable country
wide are set up by normative documents or negotiation notes (electric
and thermal energy, methane gas, rail, air and river transport, mail and
courier services, radio and TV subscriptions). They are registered
using information received by the Competition Office from the
producers or providers.
iii) Sample of goods and services - includes items having an important
weight in the population consumption. The used nomenclature is
divided into 3 aggregation levels: groups, positions and items as
follows:
* group of food goods contains 54 positions with 312 items;
* group of non-food goods contains 112 positions with 770 items;
* group of services contains 48 positions with 378 items.
The items are individualized in terms of variety of goods and services.
2. Information collected from this survey are completed by those from the
survey on prices of main agricultural products sold by private producers
in agro-food markets, thus covering the main sources for the population
supply.
Weighting system. The weights used for the calculation of
consumer price indices are obtained from the Household Integrated
Survey (HIS). These structural data are estimated as average monthly
expenditures of a household in order to purchase goods and to pay for the
services necessary for meeting living needs of the family members. Since
January 2003, for CPI calculations there are used the weights resulted from
the structure of average expenditures of a household in 2001.
CPI calculation method: CPI is calculated as an index of

Laspeyres type with fixed basis. See formula 2.13.
The monthly inflation rate represents the rise of consumer prices in
one month as against previous month.
The monthly average inflation rate expresses the average of
monthly price rises. It is calculated as a geometrical mean of consumer price
monthly indices with basis in the chain, of which the comparison basis,
equal to 100, is subtracted.
The yearly inflation rate represents average rise of consumer prices
in one year as against previous year. This rate is calculated as a percentage
ratio between average price index of one year and that of previous year, of
which 100 is subtracted. At their turn, price average indices of two years are
determined as simple arithmetic means of monthly indices for each year,
being calculated as against the same base (October 1990=100). The inflation
rate at end of year represents the consumer price increase in December of
one year as against the same month of previous year.
Industrial production price index for domestic market
Industrial production price index measures the evolution of prices

for industrial products/services manufactured and delivered by domestic
producers in a certain period (called current period) as against previous
period (called basic or reference period), in the first marketing stage of
products/services.
The coverage of industrial production price index is represented
by all products manufactured and sold (on domestic market) by industrial
producers whose activity is enlisted in the pertinent CANE divisions (10,
11, 13, 14, 15-37, 40 and 41).
In order to build up the industrial production price index, there are
taken into calculation only the transactions corresponding to the first
marketing stage of products, namely their output from manufacturing
enterprises. The observed variable represents the price associated to these
transactions, which is to be determined depending on the seller (economic
unit), the specific product for transaction, and the type of buyer and other
characteristics of the transaction.
The great number of transactions carried out by industrial economic units,
within the national economy, makes impossible their pursuing as a whole.
Therefore, pursuing and collecting the wholesale prices for industrial
products are made on a sample of economic entities representative for each
CANE activity class, based on a unique nomenclature of industrial
products.
Industrial production price index covers almost totally the mining

and quarrying and manufacturing sectors, as well as energy sector. The
index calculation does not comprise:
* radioactive ores extraction and preparation;
* weapons and ammunition production;
* long-cycle fabrication industrial production;
* ships and aircraft production;
* machine-building branches unique products;
* production manufactured and used up within the same enterprise
(internal consumption).
The industrial goods produced by economic units selected in the sample are
treated differently depending on their main destinations, domestic market
and export.
The nomenclatures used in the calculation of the industrial
production price index are:
Classification of Activities from the National Economy (CANE)

is built up on one side, in order to reflect the new economic relations and on
the other side, to assure the alignment with the Nomenclature of Activities
from European Community. According to this classification, economic and
social activities are divided into 5 steps (section, subsection, division, group
and class), based on the principle of homogeneity, structures of
classification comparable with the existing ones from European statistics
(NACE) and world statistics (CITI/ISIC) used in UNO statistics.
Nomenclature of products. Pursuing and recording prices of
assortments manufactured and delivered by economic units for the sample
are made based on an unique nomenclature of industrial products -
PRODIND which comprises 2696 physical products characterizing the
activity of sections D, E and F from CANE. The product included in the
nomenclature represents the first aggregation level of component
assortments characterizing the movement of industrial production prices. It
represents in fact a family of homogeneous assortments having common
technical and functional and physical and chemical characteristics.
Nomenclature of assortments. The assortment is one good
resulting from a well-defined manufacturing technological process, having
specific technical and functional characteristics. The assortment represents
the elementary level pursuing the price associated to the transactions.
The nomenclature of assortments is not unique by country, it is carried out
at level of each economic unit by specialist statisticians together with
specialists from enterprises.
Nomenclature of economic units. The main data source for

building up the sample of economic units is constituted by the Yearly
Statistical Survey (structural) in enterprises (YSS). Based on data from this
statistical survey, economic units are downward arranged by turnover in
each CANE activity class, being retained in the sample the economic units
whose turnover represents at least 60% of total CANE that class. The
coverage degree is between 60% and 100%, while per total industry it is
over 76%.
Building up the weighting system and calculation algorithm.
Industrial production price index is of Laspeyres type, using a system of
constant weightings for successive aggregation of data afferent to the value
of transacted industrial production, by destinations. The system of weights
used in the calculation of industrial production price index is set up
separately by destinations, as it is used for the calculation industrial
production price index delivered to domestic market or to export. The
weighting values by destinations for all aggregation levels were determined
from the Yearly Statistical Survey (structural) in enterprises.
The dynamics of prices in an open economy is summarized up by
the implicit GDP deflator. The estimation procedure of this general price
index consists of two stages. Firstly, a price index is computed for each of
the components of GDP (see formula 2.15) in order to estimate a constant
price value of the component. Secondly, by summing up the obtained
constant price components of GDP one can estimate the implicit GDP
deflator (formula 2.16) by comparing current price data with the sum
calculated.
International comparability of macroeconomic aggregates
Recommendations to be followed for a sound international

comparison of macroeconomic data:
- make use of the same definition of the analyzed macroeconomic
concept
- involve the same methods of data collection and aggregation
- refer to the same period of time
- convert all the value data into data in the same currency unit
- choose appropriate indicators for expressive comparisons.
The conversion of value data expressed in various national
currencies to a single reference currency is based on two different
concepts:
- The exchange rate concept (ER concept);
- The purchasing power parity concept (PPP concept).
The ER concept makes use of the official exchange rate of the given
local currency when compared to the reference currency (Euro or US Dollar,
usually), established by each countries Central Bank (in Romania, the
National Bank) as an annual average of the day by day exchange rates
established as a result of the transactions in the inter-bank market during the
reference year. This concept is easy applicable and understandable, but
many economists argue that ER might alter not only as an effect of changing
balance between supply and demand of goods, services and factors in the
real market. Inflows and outflows of short term capital and some
paraeconomic factors (emotional reactions of the resident and non-resident
holders of bank deposits in local and foreign currency, insufficient coverage
in reliable information of the money market, etc.) have also a strong impact
on the dynamics of ER.
The PPP concept involves another conversion rate which is the
result of comparing the value of a standard consumption basket expressed in
various national currencies and also in the reference currency. The standard
consumption basket has been designed as the sum of goods and services
regularly purchased by a family for covering living needs during one month.
The advantage offered by this concept consists in eliminating the impact of
the paraeconomic factors during periods of market instability and/or
macroeconomic tensions in a country. The critique of this concept refers to
the fact that only final consumption goods and services are involved in the
estimation of PPP, all the capital goods being neglected. Many economists
are also questioning the structure of the standard consumption basket – an
abstract list of goods and services which is often quite far away from the
real composition of the final consumption of local families.
According to the latest estimates of the IMF and the World Bank
(see also data in Table No. 2.3.), Romania registered in 2001 a GDP/capita
of:
- 1710 USD/inhabitant according to the WB Atlas method, which
uses the ER concept. This value ranked Romania on position 110
in the world economy.
- 6980 USD/inhabitant when using the PPP concept. Romania
ranked 87 in the world.
Capitolul 3
ANALIZA STATISTICĂ A MEDIULUI

DE AFACERI AUTOHTON
ŞI INTERNAŢIONAL
În contextul unei lumi dominate de caracterul limitat al resurselor,

raportul dintre cerere şi ofertă şi interacţiunea dintre celulele societăţii în
sfera producţiei, distribuţiei şi consumului determină o anumită conjunctură
economică, cu influenţe imediate şi propagate pe plan social şi politic.
3.1 Conjunctura economică
Conjunctura economică este definită de ansamblul de factori şi

fenomene ce acţionează la nivelul unei economii, al unui sector de
activitate, al unei ramuri a economiei naţionale sau al unei regiuni şi
determină un anumit raport între cerere şi ofertă. Analiza conjuncturală
poate fi făcută şi la nivelul economiei mondiale, al unei uniuni de economii
naţionale sau comunităţi de state.
În contextul globalizării afacerilor, supravieţuirea şi prosperitatea
firmelor este condiţionată de cunoaşterea şi respectarea cerinţelor mediului
în care ele îşi desfăşoară activitatea. Lumea contemporană este caracterizată
printr-un dinamism (o mobilitate) fără precedent cauzat, pe de o parte, de
progresul tehnologic, de pătrunderea digitalizării în quasi-totalitatea
domeniilor activităţii umane, iar pe de altă parte, de deschiderea tot mai netă
a pieţelor naţionale faţă de competiţia internaţională.
Într-un astfel de mediu, întreprinderile trebuie să cunoască situaţia
actuală, să sesizeze în timp real şi cu costuri minime oportunităţile şi
riscurile de afaceri, să prevadă tendinţele şi să-şi ia măsurile adecvate pentru
a face faţă schimbărilor (modificărilor) care le vor (putea) afecta pieţele de
aprovizionare şi de desfacere, precum şi pentru a cunoaşte propria lor
poziţie pe aceste pieţe. Dinamism, flexibilitate, adaptabilitate sunt
trăsăturile definitorii ale unui management modern al oricărei întreprinderi.
Ele sunt de neconceput fără cunoaşterea cât mai detaliată a conjuncturii
pieţelor pe care acţionează întreprinderea.
Prin expresii cantitative adecvate (indicatori primari şi derivaţi),

statistica reflectă procesele economice şi tendinţele de evoluţie ale pieţelor
pe care acţionează companiile. Tom Peters (1992): „Liberation
Management” – afirmă că „piaţa concentrează în mod eficient informaţii
care îi ajută atât pe cumpărători cât şi pe vânzători”. Această funcţie de
informare este îndeplinită nu numai de piaţa spontană de la colţul străzii, ci
şi de o piaţă integral computerizată, cum este, de exemplu, Bursa de Valori
de la Londra, unde ringul clasic a fost înlocuit încă în 1989 cu un sistem
electronic, care leagă on line această instituţie financiară de restul lumii.
Fiecare persoană fizică sau juridică prezentă pe piaţă cu o cerere sau
o ofertă este, în fapt, o sursă de informaţii. De aceea, cu cât se realizează o
cunoaştere mai detaliată (mai aprofundată) a pieţei, cu atât informaţia
devine mai densă în raport cu numărul actorilor (operatorilor) economici de
pe piaţă, cu atât sunt mai câştigaţi beneficiarii ei (vânzătorii şi cumpărătorii)
prezenţi pe piaţă, întrucât ei obţin o mai bună aproximare a „informării
perfecte despre piaţă”. Cum majoritatea informaţiilor este de natură
cantitativă, prelucrarea lor sub formă de indicatori statistici nu numai că
ajută la ordonarea şi agregarea lor, dar asigură şi o tratare sistemică,
coerentă a actorilor prezenţi pe piaţă şi dezvăluirea unor aspecte analitice şi
a unor conexiuni inaccesibile altor instrumente de cunoaştere.
3.2 Tabloul statistic al conjuncturii unei economii
Atunci când managerul unei întreprinderi decide să

internaţionalizeze activitatea societăţii comerciale (să pătrundă cu oferta sa
peste graniţele economiei naţionale, să se aprovizioneze de pe alte pieţe, să
treacă la cofinanţarea firmei sale cu capital străin etc.), înainte de a
identifica posibilul partener de afaceri, el are nevoie de informaţii generale
despre economia ţării partenere şi despre piaţa specifică pe care urmează să
opereze. Aceste informaţii sunt sintetizate, de obicei, în două analize
distincte: raportul de ţară şi studiul de piaţă. Studiul de piaţă se întocmeşte
doar dacă analiza de ţară conduce la o apreciere pozitivă a mediului de
afaceri.
Raportul de ţară prezintă – alături de date şi argumente cu privire la
riscul politic, cel social, de sistem legal şi de fiabilitate a surselor locale de
informare – riscul macroeconomic, respectiv, probabilitatea de deteriorare
bruscă şi gravă a conjuncturii economice din acea ţară. Raportul cuprinde
Analiza statistică a mediului de afaceri autohton şi internaţional
acele informaţii care ajută la clarificarea a cel puţin trei aspecte ale mediului
de afaceri:
- Dacă mediul economic, politic, etic şi legal este favorabil genului de
afaceri care urmează să fie derulate în acea ţară.
- Dacă resursele naturale şi umane ale ţării corespund obiectivului
societăţii comerciale. Atenţia se concentrează pe densitatea şi
calitatea infrastructurii de comunicaţii, de bănci, instituţii şi agenţii
guvernamentale, precum şi pe aspecte demografice, de
educaţie/instruire şi sănătate a populaţiei.
- Dacă există deschiderea socio-culturală necesară unei derulări fără
obstacole a afacerii sau, dimpotrivă, există bariere în calea instalării
unui străin pe piaţa locală a muncii, dacă mediul cultural este uşor de
pătruns şi, dacă răspunsul este afirmativ, atunci care ar fi cele mai
potrivite modalităţi de a gestiona resursele umane locale angajate de
un nerezident venit pe acea piaţă.
Pentru a putea aprecia starea actuală şi, mai ales, tendinţa de

evoluţie (perspectiva) economiei naţionale a unei ţări, experţii recurg la o
listă mai mult sau mai puţin lungă de indicatori. Lista de indicatori este
astfel alcătuită încât să răspundă scopului analizei făcute de expertul
economist şi, în acelaşi timp, să satisfacă interesul special pe care managerul
sau omul de afaceri îl urmăreşte pe acea piaţă. În funcţie de natura afacerii,
el poate urmări doar un interes comercial sau poate căuta obţinerea unui
credit, poate urmări recuperarea unei creanţe, efectuarea unei investiţii etc.
Prin urmare, alături de indicatori de interes general, managerul tinde să
atragă în aprecierea riscurilor şi oportunităţilor de afaceri şi indicatori
specifici.
O analiză de ţară poate fi achiziţionată de la un institut de
specialitate, de la departamentele de studii ale unor publicaţii larg difuzate
pe plan internaţional („The Economist”, „Financial Times” etc.), de la o
bancă (în cadrul serviciului de publicaţii şi consultanţă oferit clientelei).
Astfel de studii realizează o prezentare neutră (nespecifică) a situaţiei şi sunt
destul de scumpe pentru bugetul majorităţii întreprinzătorilor.
O analiză de ţară poate fi însă elaborată, mai mult sau mai puţin
profesionist, chiar de către omul de afaceri interesat, prin preluarea de date
publicate de organismele internaţionale (Eurostat, OCDE, IMF, Banca
Mondială, OMC, UNCTAD, băncile regionale de dezvoltare etc.) şi de către
organismul naţional de statistică sau banca centrală din chiar ţara parteneră.
Avantajul efortului propriu de documentare constă în faptul că omul de
afaceri selectează din noianul de date nu numai pe cele de interes general ci

şi pe acelea care reflectă mai bine interesul său specific de afaceri.
În teoria analizei macroeconomice, dar şi în majoritatea studiilor de

conjunctură a pieţelor de mărfuri şi servicii, mulţimea indicatorilor de
interes general se grupează, de obicei, în cinci categorii de date, care
formează „pentagonul magic” al economiei de piaţă:
- indicatorii creşterii economice:
ritmul creşterii economice reale;
rata formării brute de capital fix în economie;
- indicatorii stabilităţii preţurilor:
indicii preţurilor de consum şi a preţurilor de producţie;
rata anuală a inflaţiei;
deflatorul PIB;
evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale în raport cu
principalele valute folosite în tranzacţiile internaţionale;
- indicatorii ocupării forţei de muncă:
gradul şi structura ocupării forţei de muncă;
rata şomajului;
indicatori ai migrării internaţionale a forţei de muncă;
- indicatorii „liniştii” (armoniei) sociale:
gradul de concentrare (Gini) în repartiţia veniturilor băneşti
ale populaţiei;
evoluţia puterii absolute şi relative de cumpărare a
populaţiei;
indicele de calitate a vieţii;
amploarea şi durata grevelor şi a altor forme de încetare a
lucrului;
ecartul dintre cel mai mic şi cel mai înalt salariu plătit în
fiecare ramură de activitate economică;
- indicatorii echilibrului schimburilor cu străinătatea:
nivelul absolut şi gravitatea dezechilibrului contului curent al
balanţei de plăţi externe şi a principalelor sale componente;
impactul fluxurilor financiare internaţionale asupra înclinaţiei
de investire pentru lărgirea activităţii economice, dar şi
asupra balanţei de plăţi externe;
nivelul şi dinamica îndatorării externe etc.
Această grupare de date macroeconomice a căpătat epitetul de
„magic” pentru că nici o economie nu a putut realiza concomitent optimul în
cele cinci domenii caracterizate de aceşti indicatori.
Principalii indicatori macroeconomici ai României

în perioada 2000-2004
Tabelul 3.1
Item 2000 2001 2002 2003 2004 (p)
PIB în preţurile pieţei
Miliarde euro 40.28 44.87 48.40 50.35 59.32
Creşterea reală a PIB- 1.6 5.3 4.9 4.9 7.5
%
Formarea capital fix-% 18.9 20.5 21.1 23.5 24
PIB
Rata anuală a inflaţiei 40.7 30.3 17.8 14.1 9.6
-%
Rata şomajului-% 10.5 8.6 8.1 7.6 7
Deficit cont current- 3.7 5.5 3.4 5.6 6
%PIB
Deficit buget public- 3.6 3.1 2.5 2.4 1.6
%PIB
Datorie externă-% PIB 25.5 30.2 30.2 30.2 31
Notă: (p) date preliminate pentru 2004.
Sursa: Prelucrat după statisticile Băncii Naţionale a României
În funcţie de starea economiei ţării analizate sau de interesul sau de

specificul instituţiei care elaborează tabloul conjunctural, alături de cele
cinci grupe standardizate de indicatori mai pot fi evocate şi alte aspecte. De
exemplu:
- pentru economiile în tranziţie de la economia de comandă spre
economia de piaţă, se urmăreşte cu insistenţă ritmul privatizărilor,
ponderea sectorului de stat în economia naţională, mărimea absolută
şi relativă a deficitului bugetului public, volumul arieratelor,
mărimea şi dinamica stocului de produse finale aflate la producători
(fără piaţă imediată de desfacere), mărimea estimată a economiei
paralele (subterane, gri), volumul, structura (cu şi fără garanţia
statului) şi dinamica datoriei externe angajate etc.
- pentru studiile financiare elaborate de departamentele instituţiilor de
profil: volumul şi dinamica masei monetare, rata de economisire şi
rata de formare a capitalului fix, înclinaţia de consum şi de
economisire din cadrul economiei, importanţa deficitului bugetar în
raport cu PIB, aspecte ale datoriei publice interne şi externe, nivelul
global al fiscalităţii, fiscalitatea legată de investiţii şi de crearea de
locuri de muncă, frecvenţa modificării regimului fiscal, volumul şi
dinamica investiţiilor străine directe şi de portofoliu, ritmul
îndatorării externe a sectorului privat al economiei etc.
- instituţii specializate în elaborarea de recomandări sau de politici

economice generale sau sectoriale, precum Comisia Europeană sau
OCDE alcătuiesc la rândul lor fie rapoarte generale cu privire la
evoluţia macroeconomică, fie rapoarte specializate pe sectoare de
interes. Organizaţii neguvernamentale şi grupuri de cercetători care
analizează evoluţia macroeconomică la nivel de ţară sau de grup de
ţări elaborează şi ele rapoarte (specializate) de ţară. Un astfel de
exemplu este raportul independent „România şi Agenda Lisabona –
aderarea la UE şi competitivitatea economică” elaborat în anul 2004
la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe de un grup de cercetători
de la Grupul de Economie Aplicată în coordonarea lui Daniel
Dăianu.
Datele ordonate pe grupe de informaţii pertinente permit omului de

afaceri să situeze economia propriei ţări, precum şi economia ţării „ţintă”
pentru afacerile sale pe sinusoida evoluţiei conjuncturale a ciclului
economic. Pe această bază, el apreciază dacă tendinţa evolutivă (pe termen
scurt şi mediu) este de ameliorare sau de înrăutăţire a situaţiei generale a
mediului de afaceri şi formulează alternative strategice pentru propria
întreprindere.
0 t
declin recesiune relansare expansiune
Figura 3.1 Sinusoida ciclului economic

Desigur, în aprecierea conjuncturii economiei mondiale contează

unde se situează „locomotivele” economiei mondiale (economiile SUA,
Uniunii Europene, Japoniei etc.), dar nu pot fi ignorate nici tendinţele
specifice zonelor strategice de afaceri pe care le-a identificat fiecare
societate comercială în lume, chiar dacă aceste zone nu sunt direct conectate
la polii de putere economică a lumii contemporane.
Nu întotdeauna există timpul şi disponibilitatea omului de afaceri
pentru a elabora un studiu macroeconomic comprehensiv. De multe ori, el
recurge la folosirea unor senzori (indicatori reprezentativi) pentru a stabili
cu aproximaţie starea actuală şi perspectivele unei economii naţionale.
Astfel de indicatori pentru fazele de relansare şi de creştere
economică sunt:
- numărul de noi întreprinderi înfiinţate (înregistrate)
- numărul de noi locuri de muncă create într-o economie (într-o
regiune)
- reducerea ratei şomajului
- creşterea volumului de credite de dezvoltare a afacerii, solicitate de
sectorul privat al economiei
- creşterea consumului privat, al exportului etc.
- indicele optimismului economic (al populaţiei, al întreprinzătorilor,
al investitorilor străini) etc.
În fazele de declin şi recesiune economică, se vor observa:
- numărul de falimente/crahuri
- creşterea volumului de arierate
- dinamica stocurilor de produse finale
- creşterea numărului de şomeri
- numărul de zile grevă etc.
Alături de sesizarea tendinţei conjuncturale generale, omul de afaceri
este interesat să cunoască şi starea actuală şi tendinţa evolutivă a
domeniului (sectorului sau ramurii de activitate) în care urmează să facă
tranzacţii.
Diferitele industrii (ramuri de activitate economică) nu se află
concomitent în aceeaşi fază a ciclului economic. De aceea, managerul
trebuie să cunoască diferenţierile existente din punct de vedere al fazei
ciclului economic între propria sa industrie, industria sau industriile care
asigură aprovizionarea întreprinderii sale, cât şi domeniul (consumului sau
investiţiilor) căruia urmează să i se adreseze cu propriile mărfuri şi/sau
servicii. Cunoscând exact evoluţia din domeniile de aprovizionare şi de
desfacere pentru propria întreprindere, managerul va putea face - în condiţii
de bună cunoaştere a mediului economic - alegeri raţionale pentru propria
afacere.
Media Telecomunicaţii Farmaceutice

Energie Automobile
Informatică Construcţii UE
Chimie
Transport
Alimentaţie aerian Mecanică
Electronice
Siderurgie
Construcţiie Aeronautică
Hârtie
Semi-conductori
Comerţ cu amănuntul UE
Comerţ cu amănuntul Europa
Începutul expansiunii Expansiunea Finalul Începutul

Finalul recesiunii
expansiunii recesiunii
Dependenţă conjuncturala nesemnificativă;

Dependenţă conjuncturala slabă, creştere medie;
Dependenţă conjuncturala
Figura 3.2 Un exemplu de situare a diverselor domenii şi ramuri de

activitate economică pe sinusoida ciclului economic într-o
ţară puternic influenţată de relaţia cu statele membre ale
UE
Alcătuirea şi interpretarea de către fiecare manager/întreprinzător/om

de afaceri a propriului set de indicatori macroeconomici pentru aprecierea
conjuncturii din ţara sa de origine şi din ţara în care intenţionează să facă
afaceri prezintă o serie de:
Avantaje:
- Diagnoza conjuncturală este personalizată (ţine seama de propriile
interese şi obiective ale companiei implicate în afaceri).
- Se realizează „din mers” o permanentă actualizare a indicatorilor
(senzorilor) selectaţi, pe măsură ce lunar, trimestrial, semestrial apar
noi date publicate pe site-urile instituţiilor specializate în producerea
şi diseminarea de informaţii.
Dezavantaje:
- Un om de afaceri nu are întotdeauna timpul necesar sau
disponibilitatea pentru a elabora propria diagnoză conjuncturală.
- În contextul proliferării site-urilor şi a altor surse de informare decât

cele oficiale, în unele ţări uneori este dificil de stabilit care surse sunt
suficient de fiabile şi cu date destul de actuale pentru ca decizia de
afaceri să nu fie viciată.
În locul alcătuirii şi interpretării de către fiecare

manager/întreprinzător/om de afaceri a propriului set de indicatori
macroeconomici pentru aprecierea conjuncturii, se poate recurge şi la
folosirea unor căi/instrumente alternative de informare asupra stării actuale
şi a tendinţei specifice unei sau altei economii naţionale, asupra situaţiei
prezente şi de perspectivă dintr-o ramură de activitate economică sau alta.
Astfel:
- Se pot cumpăra de la societăţile de consultanţă, de la instituţiile
specializate în analize conjuncturale, de la agenţii de rating sau de la
departamentele de studii ale unor universităţi lucrări ale acestora.
- Se pot accesa gratuit sau contra cost analize elaborate de unele mari
bănci comerciale, de la societăţi de asigurare, camere de comerţ sau
fundaţii.
Avantaje:
- Timpul necesar pentru alcătuirea şi interpretarea propriului sistem de
indicatori macroeconomici de apreciere a conjuncturii poate fi folosit
pentru alte activităţi.
- Astfel de studii se publică sistematic, astfel că tendinţa este relativ
uşor perceptibilă.
Dezavantaje:
- Studiul standardizat este „depersonalizat”. Managerul sau
întreprinzătorul trebuie să-şi facă propria apreciere a situaţiei în care
se află firma (afacerea) sa, pornind de la constatările generale
cuprinse în lucrarea achiziţionată.
- De multe ori (în cazul agenţiilor de rating, de exemplu), aceste studii
declarate a fi „depersonalizate” reflectă, totuşi, interesele unui sau
altui grup financiar.
- Unele dintre aceste studii sunt excesiv de scumpe, accesul la ele
fiind astfel viciat.
3.3 Instrumente alternative de apreciere a conjuncturii la nivel

de economie/ramură
Folosirea pentagonului magic sau a oricărei alte grupări ad hoc de

indicatori în vederea aprecierii conjuncturii este frecvent înlocuită de o serie
de alte instrumente de investigare şi apreciere a situaţiei macroeconomice
dintr-o ţară. O primă soluţie constă în utilizarea unor indicatori sintetici
precum:
¾ Indicele libertăţii economice elaborat anual de Fundaţia Heritage din
SUA;
¾ Clasamentul mediului de afaceri întocmit de Economist Intelligence
Unit;
¾ Clasamentul elaborat de Forumul Economic Mondial cu privire la
potenţialul de creştere economică şi competitivitatea mondială a ţărilor;
¾ Indicele de percepere a corupţiei de către mediul de afaceri dintr-o ţară,
elaborat de Fundaţia Transparency International;
¾ Barometrul de încredere a consumatorilor (Consumer Sentiment
Barometer) elaborat potrivit metodologiei concepute de Şcoala de
afaceri de la Universitatea din Michigan etc. Similar se alcătuieşte şi un
barometru de încredere al investitorilor sau cel al oamenilor de afaceri.
Cu titlu de exemplu, în cele ce urmează se prezintă câţiva dintre
aceşti „indicatori sintetici”. Indicele libertăţii economice (ILE- în engleză
Index of Economic Freedom) este calculat anual de fundaţia americană
Heritage pentru a caracteriza gradul de demonopolizare (retragere a statului)
din economiile ţărilor lumii. El este un indicator abstract pentru că în locul
unor valori măsurate/estimate ale caracteristicilor, el recurge la
note/aprecieri acordate de experţii americani unui set de zece caracteristici
observate în fiecare ţară. Pentru fiecare dintre acestea se acordă o notă pe
scala de la 1 la 5. Valoarea 1 înseamnă o implicare redusă a statului în
economie, valoarea 5 înseamnă control total, economie de tip centralizat, de
comandă.
Cu titlu de exemplu menţionăm că pentru anul 2002 România a
obţinut un scor de 3,7 şi se clasa pe locul 131 dintr–un total de 156 ţări
investigate. Media de 3,7 rezultă din luarea în considerare a următoarelor
note obţinute pe cele zece criterii:
C 1 – Politica comercială 3 C 6 – Sistem bancar 4
C 2 – Bariere fiscale 4 C 7 – Salarii şi preţuri 3
C 3 – Intervenţia Guvernului 3 C 8 – Drepturi de proprietate 4
C 4 – Politica monetară 5 C 9 – Reglementări 4
C 5 – Investiţii străine 3 C 10 – Piaţa neagră 4
Mult apreciat pe plan internaţional de către factorii politici şi

oamenii de afaceri este şi indicele de percepere a corupţiei (PCI –
Perceived Corruption Index, deseori evocat şi sub numele de Transparency
Index) elaborat de organizaţia Transparency International.
PCI se referă la perceperea gradului de corupţie aşa cum îl resimt (1)
oamenii de afaceri, (2) analiştii de risc şi (3) publicul larg dintr–o ţară.
Indicele variază de la 10 (nivel maxim de probitate) la 0 (nivel maxim de
corupţie). Notarea se realizează în fiecare ţară pe baza unor studii
independente (anchete) elaborate pe parcursul ultimilor ani. Se calculează şi
o abatere pătratică (deviaţie standard) între aprecierile diferitelor studii.
Acest parametru variază de la o ţară la alta, situîndu-se între 0,1 şi 1,8 în
ultimii ani.
PCI – 2000 situează România cu scorul de 2,9 pe locul 68 în rândul a
90 de ţări investigate în anul 2000. Estimările au avut la bază 16 studii
realizate de 8 instituţii independente în perioada 1998–2000.
Cu un PCI – 2003 de 2,8 puncte, România se situează pe locul 83 în
rândul celor 133 de ţări monitorizate în anul 2003 de către Transparency
International. Au fost transmise 12 studii independente, iar deviaţia
standard între aprecierile cele mai favorabile şi cele mai exigente cuprinse în
aceste studii era de 1,0 (destul de consistentă).
Forumul Economic Mondial (Davos – Elveţia) publică un raport
anual asupra competitivităţii unui număr însemnat de ţări. De exemplu,
Raportul 2003/2004 se referă la 102 ţări (faţă de numai 80 în ediţia
precedentă), acestea reprezentând 97,8% din produsul mondial brut. Global
Competitiveness Report se bazează în mod tradiţional pe doi indici
complementari ai competitivităţii:
Indicele de competitivitate a creşterii – Growth Competitiveness
Index – elaborat de Jeffrey Sachs şi John McArthur pentru a exprima
potenţialul diverselor economii naţionale de a realiza pe termen mediu şi
lung o creştere economică durabilă. Acest indice se întemeiază pe câteva
idei fundamentale:
- Procesul de creştere economică depinde esenţialmente de activitatea
agenţilor economici, dar este semnificativ influenţat de performanţa
mediului macroeconomic, de calitatea instituţiilor publice, dar mai
ales de inovarea tehnologică (Oricâte perfecţionări s-ar aduce
mediului macroeconomic sau instituţiilor publice, fără noi soluţii
tehnologice nu se obţine creştere).
- Ţările se află în poziţii diferite faţă de frontiera cunoaşterii
tehnologice, ceea ce permite clasificarea lor în ţări puternic inovative
(cel puţin 15 noi brevete de invenţie la 1 milion de locuitor
înregistrate anual), care valorifică direct rezultatele inovării proprii şi
ţări care sunt mai puţin inovative, dar care adoptă/importă tehnologii
puse la punct în celelalte ţări.
- Performanţa calitativă a mediului macroeconomic şi instituţional are
un rol mai important în ţările care adoptă tehnologii, decât în ţările
inovative, ceea ce impune analiza atentă a impactului factorului
politic în reglarea şi monitorizarea funcţionării diferitelor pieţe.
Indicele de competitivitate a mediului de afaceri – Business
Competitiveness Index – a fost conceput de Michael Porter. El se bazează pe
rezultatele unei anchete de opinie realizate în prima jumătate a anului în
rândul celor mai importanţi oameni de afaceri din fiecare ţară. Acest indice
exprimă cât de favorabil este perceput mediul de afaceri tocmai de aceia
care operează pe piaţă, accent fiind pus şi pe identificarea diferitelor
obstacole în cale funcţionării pieţei.
Potrivit Raportului 2003/2004, din punct de vedere al performanţei
potenţialului de creştere, România ocupa locul 75 în rândul celor 102 ţări
analizate, Acest rezultat este rezultatul combinării a trei ranguri parţiale: 81
pentru mediul macroeconomic, 86 pentru calitatea instituţiilor publice şi 55
pentru inovarea tehnologică.
Deşi astfel de instrumente de caracterizare a mediului de afaceri

folosesc o metodologie extrem de simplă pentru agregarea informaţiilor, ele
oferă o caracterizare complexă (sintetică) pentru fiecare ţară.
Singurele probleme ale determinării unor astfel de indici sintetici par
să fie: (1) identificarea unui tablou cât mai complet de caracteristici pentru a
satisface exigenţele analitice şi (2) desemnarea unui grup de experţi
imparţiali, bine informaţi, capabili să emită judecăţi de valoare pertinente
pentru fiecare indicator în cadrul fiecărei unităţi teritoriale analizate.
Factorii de decizie politică şi oamenii de afaceri recurg frecvent la
astfel de instrumente pentru a evalua nu numai starea unei economii în
contextul internaţional actual, ci şi progresele durabile realizate în procesul
reformelor economice, legale şi instituţionale. De acestea depinde, în ultimă
instanţă, succesul şi siguranţa în afaceri, stabilitatea economico–socială şi
politică a lumii.
O a doua soluţie alternativă constă în consultarea sistematică a

buletinelor de conjunctură. Anchetele calitative de conjunctură sunt
organizate în ţara noastră din 1992 cu sprijinul sucursalelor Băncii Naţionale
a României. Din august 1994, chestionarul folosit în cadrul anchetei are ca
model sondajul de conjunctură efectuat în ţările membre ale Uniunii
Europene. Eşantionul cuprinde cca. 400 de unităţi industriale (13 ramuri ale
industriei) şi de construcţii, astfel selectate încât să fie reprezentative pentru
economia judeţelor şi, de preferinţă, să fie diferite ca dimensiuni şi profil.

Pentru a asigura omogenitatea şi comparabilitatea datelor, eşantionul de
întreprinderi rămâne neschimbat pe timp de minimum 12 luni calendaristice.
Sondajul de opinie în rândul managerilor de întreprinderi cu privire
la mediul economic este astfel administrat încât se asigură respectarea
principiului confidenţialităţii datelor şi declaraţiilor individuale.
Pentru completarea chestionarului, managerul fiecărei societăţi
comerciale face aprecierea calitativă a tendinţei indicatorilor economici
prin marcarea uneia dintre variantele: ascendent, descendent, suficient,
insuficient, normal, nemodificat etc. Lista indicatorilor economici care se
cer a fi apreciaţi calitative are în vedere, pe de o parte, caracterizarea
activităţii curente (producţia, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie,
tendinţa forţei de muncă, rata profitabilităţii), iar pe de altă parte, exprimă
perspectiva economică (comenzi nou intrate, din care comenzi noi pentru
export, stocurile de produse finite, stocurile de materii prime, evoluţia
preţurilor producţiei industriale, activitatea de investiţii).
Prin prelucrarea datelor, se obţine procentajul opiniilor exprimate
pentru fiecare dintre variantele de răspuns, iar apoi se calculează „soldul”
dintre totalul opiniilor ce se exprimă pentru „ascendent” („mai mult decât
suficient”) şi totalul opiniilor care se exprimă pentru „descendent”
(„insuficient”). Pentru agregarea datelor la nivel naţional se folosesc trei
criterii de ponderare: cifra de afaceri din anul anterior efectuării sondajului,
numărul de personal la data de 31 decembrie a anului anterior şi numărul de
personal în luna anterioară efectuării sondajului de opinie. (N.B. Procentajul
răspunsurilor care indică perceperea unei stări de stabilitate sau normalitate
în evoluţia indicatorilor nu este luat în calcul la stabilirea soldului).
Avantaje:
- Simplitatea şi rapiditatea obţinerii acestor informaţii bazate pe
sondarea opiniei managerilor.
- Diagnoza macroeconomică este completată cu analizele sectoriale.
- Prezentarea grafică a rezultatelor anchetei de opinie facilitează
înţelegerea. Mai jos se prezintă chiar o simplificare a metodei
grafice.
Dezavantaje:
- Prezentarea conjuncturii are în vedere o listă limitată de indicatori.
- Se pune accentul doar pe „soldul” dintre opiniile contrare,
ignorându-se acea parte a oamenilor de afaceri (oricât de mare ar fi
ea), care apreciază o stare de normalitate sau de stabilitate faţă de
perioada anterioară.
O a treia soluţie alternativă – mai ales pentru investitorii străini –

constă în utililizarea ratingurilor de ţară. Ratingul de ţară este o apreciere
sistematică, permanent actualizată a riscului relativ din punct de vedere
financiar şi politic. Agenţiile de rating identifică şi cuantifică riscurile
macroeconomice pentru o instituţie financiară care investeşte, împrumută
sau finanţează comerţul cu operatorii economici dintr-o ţară. De regulă,
ratingul de ţară (overall rating) combină rezultatele aprecierii de către
experţii agenţiei a trei criterii de risc:
- Riscul împrumutului pe termen mediu. În aprecierea acestuia se
folosesc indicatori precum: îndatorarea externă, evoluţia contului
curent al balanţei de plăţi externe, formarea brută de capital fix în
economie etc.
- Riscul politic şi de politici economice. Alături de aprecierea
stabilităţii politice din acea ţară se observă indicatori precum:
creşterea economică pe termen lung, politica fiscală, monetară şi
de export, politica faţă de investiţiile străine directe, mărimea
relativă şi performanţa sectorului public etc.
- Riscul comercial pe termen scurt este apreciat, între altele, prin
prisma unor indicatori precum: gradul de acoperire a importurilor
prin exporturi şi capacitatea ţării de a achita importurile.
Avantajul folosirii ratingurilor constă în faptul că agenţiile de
specialitate urmăresc sistematic conjunctura şi publică aprecierile lor.
Dezavantajul constă în faptul că aprecierea este lapidară sub forma
unei combinaţii de litere majuscule şi/sau minuscule (AAA sau Aaa) sau de
litere şi numere (BB2) sau semne algebrice ( + ). Această apreciere nu este
întotdeauna suficient de „lizibilă” pentru omul de afaceri. În consecinţă,
unele agenţii da rating publică sau oferă contra cost şi unele detalii de
interpretare a rezultatelor evaluării.
Spre deosebire de ratingurile de ţară, ratingurile băncilor comerciale
au în vedere o serie de indicatori ce caracterizează funcţionarea lor, calitatea
portofoliului de credite, capacitatea de plată din resurse proprii a
angajamentelor etc.
Ratingul de ţară pentru România în primăvara anului 2004

Tabelul 3.2
Credite în moneda locală Credite în monedă străină
Agenţia de Termen Termen Termen lung Termen scurt
rating lung scurt
Standard & BB+ B BB B
Poor’s
Moody’s B1 B1
Fitch IBCA BB+ B BB B
Sursa: Deloitte & Touche: Romania – Economic Overview. In volumul Romanian Business
Digest, 2004
O altă soluţie – cu deosebire utilă celor ce fac investiţii de portofoliu

– este urmărirea consecventă a evoluţiei indicilor bursieri. Indicii bursieri
compoziţi reflectă tendinţa medie a preţurilor celor mai lichide acţiuni
tranzacţionate la o bursă de valori. Ponderarea indicilor individuali ce
reflectă mişcarea preţului acţiunilor se face cu capitalizarea bursieră
(market capitalisation = valoarea de piaţă a societăţii dată de cursul bursei
pentru acţiunile emise şi aflate în posesia acţionarilor) a societăţilor ale
căror acţiuni intră în calculul fiecărui indice.
Exemple:
- În România: Indicii BSE(Bucharest Stock Exchange – Bursa de
Valori Bucureşti): BET – Bucharest Exchange Trading calculat
pentru primele 10 firme, cele mai lichide de pe piaţa bursieră din
capitală; BET – C – indicele compozit al Bursei de Valori Bucureşti,
care exprimă mişcarea cotaţiilor tuturor acţiunilor tranzacţionate pe
această piaţă; BET – FI – un indice special al BVB pentru a ilustra
dinamica acţiunilor tuturor fondurilor de investiţii active în
România). Şi piaţa extrabursieră din România şi-a dezvoltat o serie
de instrumente statistice asemănătoare pentru a monitoriza dinamica
preţurilor actiunilor tranzacţionate pe piaţa de valori electronică
RASDAQ (RASDAQ – C; RASDAQ – I şi RASDAQ – II).
- În alte ţări: Indicele CAC – 40 (Cotation Assistée en Continue – 40
de firme) în Franţa; Indicii FI (Financial Times) în Marea Britanie;
Indicii DJ (Dow Jones) în SUA; Indicii Nikei în Japonia etc.
Aceşti indici oferă o apreciere indirectă, abstractă a conjuncturii

economice din ţara respectivă, ceea ce s-ar putea să nu corespundă situaţiei
şi/sau perspectivelor reale din ramura sau sectorul de activitate vizat de
omul de afaceri. Doar tranzacţiile bursiere sunt direct ilustrate de astfel de
indici.
Avantaje:
Informaţia este foarte uşor de identificat în fiecare zi în presa scrisă
şi vorbită.
În ţările cu o piaţă financiară bine dezvoltată există serii de date
suficient de lungi pentru a permite observarea fazelor ciclului de afaceri.
Dezavantaj:
Astfel de indici sunt extrem de sensibili la influenţe paraeconomice.
Folosirea adecvată a acestui gen de informaţii pentru fundamentarea
deciziilor de afaceri presupune o practică relativ îndelungată, astfel încât să
se identifice corect variaţiile specifice pieţei.
1. Care sunt categoriile de indicatori statistici care permit evaluarea

conjuncturii macroeconomice?
2. Ce fel de senzori ai situaţiei conjuncturale pot fi invocaţi de un om
de afaceri grăbit (care nu are timp să-şi alcătuiască o analiză
detaliată)?
3. Cum se disting diferitele ramuri de activitate economică în cadrul
tabloului conjunctural general?
4. Daţi exemple de indicatori „sintetici” pentru aprecierea situaţiei şi
mai ales a perspectivei de evoluţie a mediului de afaceri dintr-o ţară.
5. În ce constă şi cum se utilizează un barometru de conjunctură?
6. La ce foloseşte un rating de ţară? Explicaţi de ce este limitată
folosirea acestui instrument în aprecierea conjuncturii economice.
3.5 Temă de proiect: Raportul de ţară
Presupunând că societatea comercială în care sunteţi angajat doreşte

să prospecteze o nouă piaţă de desfacere pentru produsele sale, primiţi
sarcina de a elabora şi prezenta Raportul de ţară, având în vedere
următoarele aspecte obligatorii:
a) Elemente de identificare (numele oficial al ţării, capitala şi aşezarea

geografică a ţării.
b) Informaţii legate de populaţia ţării (număr, densitate, urban/rural,
speranţa de viaţă, indicele dezvoltării umane, nivelul de instruire
etc.).
c) Indicatori macroeconomici care ajută la înţelegerea performanţei
economice a ţării (PIB, PIB/capita, creşterea reală, formarea bruta de
capital fix, stabilitatea preţurilor, numărul şomerilor şi rata
şomajului, aspecte legate de calitatea vieţii, de sărăcie, de convulsii
sociale – greve, de echilibrul schimburilor cu străinătatea, de
investiţii străine directe, de datoria externă publică).
d) Libertatea economică în ţara respectivă.
e) Indicele de percepere a corupţiei (transparency index) sau orice altă
informaţie cu privire la nivelul birocraţiei şi corupţiei în ţara
analizată.
f) Concluzie cu privire la oportunitatea sau riscul declanşării unei
afaceri în ţara caracterizată prin acest Raport.
g) La aceste aspecte obligatorii, puteţi adăuga şi alte informaţii
comentate pentru a face Raportul de ţară cât mai complet şi
convingător.
În realizarea comentariilor, evident, pot fi exprimate opinii personale

argumentate, după cum pot fi atrase opinii exprimate de experţi în cadrul
articolelor şi studiilor publicate în România şi/sau în străinătate, cu obligaţia
de a cita corect sursa.
Pentru elaborarea proiectului, se recomandă consultarea site-urilor

care oferă statistici oficiale şi studii pentru ţara respectivă (statistici naţionale
şi statistici alcătuite de organismele internaţionale). O cale uşor accesibilă este
intrarea pe site-ul OCDE la adresa http://www.oecd.org, care are un portal de
statistică de unde există link-uri către toate institutele naţionale de statistică
precum şi către principalele organizaţii internaţionale care dispun de

departamente proprii de statistică.
De asemenea, se recomandă a fi consultate site-urile Băncii Mondiale
(http://www.worldbank.org) pentru date referitoare la indicatori
macroeconomici şi indicatori demo-economici, ale Fondului Monetar
Internaţional (http://www.imf.org) pentru statistici financiare, ale Fundaţiei
Heritage (http://www.heritage.org) pentru indicele de libertate economică şi
ale altor organizaţii neguvernamentale, precum International Transparency
(http://transparency.org ) pentru indicele de percepere a nivelului de corupţie
dintr-un mediu de afaceri.
Chapter 3
STRUCTURING MACROECONOMIC DATA

FOR BUSINESS DECISIONS
Before deciding for going international, business professionals need

a lot of quantitative and qualitative information on the partner’s home
country economy. These data are usually presented in form of two different
studies:
1. A Country Report;
2. A Market Survey.
The country report contains data and arguments related to political,

social, legal system, macroeconomic and information risks. Only when the
country report is positive, a market survey will come in discussion.
The political risk is related to the change of the governing body as a
result of regular or early election.
The social risk refers to strikes and other conflicts or tensions
between employers and employees that might jeopardize a business or a
transaction.
Legal system risk means frequent change in legal regulations
referring to businesses (legislative volatility) and/or weak implementation of
legal provisions in real business life.
Information risk is generated by fake information or by manipulated
data by certain individuals or groups of interest in order to induce a wrong
attitude or decision. Only data from guaranteed official sources should be
considered by business professionals.
Macroeconomic risks are referring to unexpected and strong changes
in the economic trends of a country, changes that determine absolute or
relative losses for a business.
Businessmen and managers use a whole range of indicators aiming
at sensing the different risks mentioned before. A grouping of these data in
five categories (also known as a “magic pentagon” might be an appropriate
structuring of the available information:
1. Economic growth indicators:
• real growth rate of GDP in the previous 1-3 years;
• gross fixed capital formation as % of GDP or investment ratio.
2. Price stability indicators:

• consumer price index during the last 1-3 years or (by
subtracting 100 from the CPI) the (annual) inflation rate in
consumer price terms;
• more rarely, the implicit GDP deflator is also showing up in
this group of indicators.
3. Use of human resources’ indicators:
• quota of active or occupied population in the total number of
inhabitants;
• number of unemployed persons and unemployment rate.
4. Social stability (harmony) indicators:
• poverty ratio
• number of work conflicts and/or average duration of strikes per
1,000 employees;
• the spread between the highest and the lowest wages in a
specific industry.
5. External sector equilibrium indicators:
• current account imbalance as % of GDP;
• commercial account imbalance as % of GDP;
• external debt as % of GDP or external debt per capita;
• external debt service as % of exports’ income.
Table No. 3.1 shows the main macroeconomic indicators for
Romania.
To the five groups of data, in specific transactions a businessman
could be interested to learn also about the share of the public sector in a
transition economy, the level and increase ratio of the postponed payments
between economic actors, the increase ratio of the inventories (non
marketed final products), the internal indebtness of the government, the %
value of the public deficit as compared to the GDP or the grey economy
estimation.
A business professional might not have always the time to have a
self-made pentagon of macroeconomic indicators. Sometimes he is referring
only to one or two sensors of the economic cycle in order to estimate risks
and opportunities for his business. Examples:
Interesting sensors during economic growth phases and boom
periods of an economy:
number of new enterprises created in the economy or in a
specific industry;
number of new work-places;
decrease of the unemployment rate;
increase of loans granted to private enterprises and

entrepreneurs;
increase of the consumption and/or increase of investments in
building projects;
increase of the consumer sentiment index, etc.
Sensors to be used to observe decrease or crisis periods in an
economy:
number of businesses closed down;
number of new unemployed persons;
increase of the unemployment rate;
increase of the inventories of un-marketed goods, etc.
It is important to note that different industries and activities within a
national economy are usually in various stages of the economic cycle. See
also Figure No. 3.2.
Alternative instruments for sensing macroeconomic environment

in a country
The Index of Economic Freedom. The idea of producing a user-

friendly instrument for policy-makers in order to quickly sense the
economic freedom in a business environment was born at The Heritage
Foundation in 1989. The purpose is to develop an index that measures the
extent of economic freedom in countries around the world. To this end, a set
of ten objective economic criteria has been established to grade and rank
countries.
While there are many theories referring to the origins and causes of
economic development, it seems to be obvious that countries with the most
economic freedom show higher rates of growth (a more consistent growth)
and better living standards than those with less economic freedom.
The Index of Economic Freedom is based on grades given by
independent experts on a scale from 1 to 5 for the ten factors listed below.
The higher the grade, the more government interference in the economy
(hence the less economic freedom) there is.
After grading each of the criteria, a simple arithmetical average of
the ten grades gives the general score of a country. Facts and figures about
the researched economies are produced by American businessmen and
officials and transmitted on a regular basis to the State Department of Trade.
The criteria (factors) are:
1. Trade Policy
2. Taxation Policy
3. Government consumption as % of GDP
4. Monetary policy
5. Capital Flows across Borders and Foreign Investment
6. Banking Policy
7. Wage and Price Controls
8. Property Rights Preservation
9. Level of Regulations
10. Black Market
Romania was enlisted the first time in 1995. It currently scores 3.70
and rank on position 131 out of 156 researched countries.
Another very fashionable instrument sensing the business

environment in a country is the Perceived Corruption Index estimated by
The Transparency International organization. This is why it is also known as
the Transparency Index. Experts of the organization estimate this index for
each country by making use of the outcomes of a number of independent
opinion surveys in the respective country. There are three target groups
surveyed: businessmen, risk experts and citizens of the country. On this
basis experts are grading on a scale from 1 to 10 the responses of each target
group and establish an average grade and a standard deviation between the
different dominant opinions expressed in the surveys. The lower the
perceived bureaucracy and corruption in a country, the higher grade is
granted. In 2003, Romania showed a score of 2.8 and ranked 83 among 133
countries.
A way to easily sense the business environment in a country might

be represented by the Business Barometers regularly published by various
institutions in each country. They are based on monthly inquiries of
managers aiming at scoring their expectations in the field of their business.
The most important advantages of this instrument are two:
- it shows not only the general perception of industrials, bankers and
other categories of business professionals but also short term
expectations of the managers differentiated by industries:
- it is a user-friendly source of systematic information for every one.
Country Risk Ratings are also a good source of information for

business orientation. Ratings are the result of a systematic appraisal of the
relative risks between countries from a financial and political viewpoint.
They try to identify explicitly and, as far as possible, to quantify the
international macroeconomic risks that concern a financial institution,
whether investing, lending money or financing trade. Rating agencies are
using different scaling systems and final score presentations.
Finally, Stock Market Indices might be also used by business

professionals to sense the immediate situation and the very short-term
outlook of the business environment in a country. Nevertheless, these index
numbers have to be considered only as an indirect source of information for
a correct and complete diagnosis of the business opportunities and risks
existing in a given country.
Capitolul 4
ANALIZA STATISTICĂ A DESCHIDERII

INTERNAŢIONALE A UNEI ECONOMII
În contextul ireversibilei tendinţe de globalizare a quasi-tuturor

dimensiunilor activităţii umane, sectorul extern al economiei naţionale
capătă o semnificaţie aparte. Mai toate aspectele legate de performanţa
economică a societăţii sunt discutate nu numai din punct de vedere al
costurilor şi beneficiilor domestice (interne), ci şi prin prisma semnificaţiei
şi percepţiei internaţionale.
4.1 Sfera de cuprindere a tranzacţiilor internaţionale
Este firesc să ne întrebăm cum poate fi realizată o caracterizare cât

mai completă şi corectă a deschiderii către economia internaţională a unei
economii naţionale. Schema din figura 4.1 arată că relaţiile economice
internaţionale cuprind atât fluxuri (tranzacţii) comerciale, cât şi fluxuri
(tranzacţii) financiare.
Fluxurile comerciale internaţionale reflectă interdependenţele

dintre ţări în planul economiei reale, fiind rezultatul adâncirii treptate a
specializării operatorilor economici din diferite ţări în producerea şi
comercializarea de bunuri tangibile (produse corporale: materii prime,
semifabricate şi produse manufacturate), de bunuri intangibile (produse ale
inteligenţei umane sub formă de produse incorporale: brevete de invenţie,
know-how, lucrări de proiectare) sau de prestări de servicii (transporturi şi
asigurări, turism internaţional, servicii profesionale).
Fluxurile financiare internaţionale sunt acele tranzacţii între

rezidenţii unei ţări şi cei din restul lumii care au ca obiect transferul de
mijloace de plată şi/sau de credit. Aceste fluxuri vizează, pe de o parte,
compensarea tranzacţiilor comerciale, iar pe de altă parte, tranzacţii
financiare independente faţă de activitatea comercială internaţională.
Această a doua categorie de fluxuri financiare se concretizează în mişcările
internaţionale de capital (credite externe acordate sau/şi primite, investiţii
Analiza statistică a deschiderii internaţionale a unei economii
străine directe sau de portofoliu, mişcări de fonduri financiare pe termen

scurt). Consecinţele migraţiei transfrontaliere a capitalului în vederea
valorificării pe o altă piaţă decât cea pe care s-a format el se reflectă tot sub
forma unor fluxuri financiare, dar de sens invers faţă de sensul mişcării
capitalului, fiind concretizat în veniturile din plasamentele externe de
capital. O bună parte din aceste venituri se repatriază în ţara de origine a
capitalului sub formă de dobânzi (pentru credite), profituri (pentru investiţii)
şi sume generate de diferenţele existente pe diferite pieţe financiare între
ratele de schimb (pentru mişcările de fonduri pe termen scurt).
Tranzacţii (fluxuri)
internaţionale
Fluxuri comerciale Fluxuri financiare
Bunuri Materii prime

Tangibile Semifabricate Compensarea activităţilor
Bunuri manufacturate comerciale
Bunuri Brevete Împrumuturi şi credite

Intangible Know-how pe termen mediu şi lung
Proiecte Fluxuri Investiţii străine
financiare Mişcări de capital pe
independente termen scurt
Venituri din
Transport şi asigurări plasamentele externe de
Servicii Servicii profesionale capital
Turism international Transferuri
Figura 4.1 Tipologia fluxurilor economice internaţionale
Tot aici se încadrează şi transferurile unilaterale care înseamnă

intrări sau ieşiri de resurse financiare sau reale fără ca cei ce dispun aceste
transferuri să ceară beneficiarilor să facă o contraprestaţie bănească sau în
natură. Transferurile se grupează în funcţie de natura ordonatorului în
transferuri oficiale (ale guvernelor către organizaţiile internaţionale sub
forma cotizaţiilor de susţinere a acestora, către misiunile diplomatice,
consulare, culturale, militare etc. aflate pe teritoriul altor state, ajutoare
acordate sau primite, burse de studii şi premii acordate cetăţenilor străini
etc.) şi transferuri ale celorlalte sectoare (operate de întreprinderi, fundaţii

sau persoane fizice).
4.2 Abordarea metodologică a deschiderii internaţionale a unei

economii
Setul de indicatori care răspunde cerinţei de caracterizare complexă

a deschiderii internaţionale a cunoscut o serie de completări şi nuanţări de-a
lungul ultimelor decenii, în pas cu extinderea ariei de cuprindere a ceea ce
astăzi numim sector extern al economiei naţionale. Astfel, la (1) indicatorii
tradiţionali ce caracterizează implicarea unei ţări în comerţul internaţional
cu bunuri şi servicii şi cei referitori la capacitatea de plată internaţională,
treptat s-au mai adăugat (2) indicatorii care arată mărimea şi influenţa
migraţiei internaţionale a factorilor muncă şi capital (sub forma principală a
investiţiilor directe) şi, desigur, (3) indicatorii ce exprimă îndatorarea
internaţională a unei economii naţionale.
Totodată, analiza statică a nivelului şi impactului deschiderii
internaţionale a economiei ţării într-un anumit an de analiză este frecvent
completată cu abordarea dinamică a internaţionalizării economiei. În acest
scop se folosesc fie coeficienţi de creştere marginală, fie coeficienţi de
devansare pentru a reflecta viteza internaţionalizării în raport cu dezvoltarea
economică a economiei autohtone.
Creşterea marginală rezultă din compararea modificării valorice a
schimburilor cu străinătatea cu creşterea în preţuri curente a PIB sau PNB,
de exemplu. Practic, creşterea marginală este rezultatul raportării a două
sporuri (∆y : ∆x).
Coeficienţii de devansare rezultă din raportarea unui indice specific
relaţiilor economice internaţionale la un indice de creştere a outputului
domestic, de exemplu, PIB sau producţia industrială. Prin urmare,
coeficientul de devansare se obţine din raportarea a doi indici de creştere
calculaţi faţă de o aceeaşi perioadă de referinţă (Iy : Ix).
Aplicând această metodologie de abordare statică şi dinamică a
internaţionalizării unei economii la cele trei categorii de fluxuri şi stocuri
menţionate mai sus, se obţine un sistem integrat de indicatori care este
prezentat în paragrafele următoare.
4.3 Indicatori ai implicării unei ţări în comerţul internaţional
Participarea unei economii la comerţul internaţional cu bunuri şi

servicii este reflectată şi analizată cu ajutorul următorilor indicatori:
Volumul valoric al exporturilor anuale de bunuri şi servicii ale unei ţări
şi ponderea acestora în produsul intern brut (în %), ca expresie a
performanţei exterioare a economiei naţionale.
În comparaţiile dintre ţări se recurge deseori la exportul/locuitor, dar
exportul trebuie să cuprindă atât bunurile (produse tangibile şi intangibile),
cât şi serviciile (produse intangibile).
Volumul valoric al importurilor anuale de bunuri şi servicii ale unei ţări
şi mărimea relativă (în %) a acestora în raportul cu produsul intern brut al
ţării, ca expresie a dependenţei economiei naţionale faţă de pieţele externe
de aprovizionare.
Împreună, exporturile şi importurile de mărfuri şi servicii exprimate
procentual în raport cu PIB formează un indicator ce reflectă rolul
schimburilor comerciale cu străinătatea în crearea şi utilizarea produsului
brut al ţării. El este cunoscut în literatura de specialitate şi sub denumirea de
ventilare internaţională a economiei unei ţări.
Capacitatea de plată a unei economii naţionale constituie o dimensiune
importantă în luarea deciziei de a face afaceri cu operatorii economici din
acea ţară. Cel mai uzitat indicator este exprimarea rezervei oficiale a ţării în
luni de import (uneori, doar a părţii din rezerva oficială care este deţinută în
valută forte, nu şi partea deţinută sub formă de aur monetar). Indicatorul
rezultă din simpla împărţire a rezervei oficiale de valută a ţării la importul
mediu lunar din ultimul an sau din ultimul semestru. Dacă rezultatul acestui
raport este de cel puţin 2,5 luni, se apreciază că respectiva ţară nu va avea în
viitorul apropiat dificultăţi în respectarea angajamentelor internaţionale de
plată.
Pentru a exprima semnificaţia (gravitatea) dezechilibrului înregistrat în
comerţul exterior al ţării, excedentul/deficitul balanţei comerţului cu bunuri
şi servicii se raportează la PIB.
O caracterizare completă a schimburilor comerciale (mărfuri şi
servicii) presupune şi luarea în considerare a indicatorilor de structură a
schimburilor comerciale cu străinătatea (mai ales, ponderea produselor cu
valoare adăugată mare pe unitatea exportată de marfă sau de serviciu). Ei
sporesc acurateţea imaginii sectorului extern al economiei reale.
Desigur, completarea acestor indicatori statici cu aspecte ale
dinamicii schimburilor cu străinătatea. Frecvent utilizaţi sunt indicii
(coeficienţii) de devansare care rezultă din compararea unui indice de
creştere a comerţului exterior sau a exportului de bunuri şi servicii cu
dinamica PIB. Evident, rezultatul unei astfel de raportări trebuie să fie

supraunitar pentru a arăta „de câte ori” a crescut mai repede volumul
tranzacţiilor cu străinătatea faţă de producţie.
La fel se calculează la nivel de societate comercială şi indicii de
devansare a producţiei de către exportul unui anumit bun sau serviciu. Astfel
de coeficienţi de devansare exprimă o alegere raţională a specializării pe
produse a exportului întreprinderii în raport cu structura cererii specifice
pieţei internaţionale.
O altă modalitate de analiză dinamică a comerţului exterior cu
bunuri şi servicii presupune apelarea la coeficienţi de elasticitate absolută
sau relativă. Astfel, dinamica exporturilor (importurilor) exprimată fie prin
sporul valoric al tranzacţiilor, fie prin ritmul (rata) de creştere procentuală a
fluxului internaţional cu dinamica producţiei exprimată prin indicatori
similari.
4.4 Indicatorii mişcării transfrontaliere a factorilor de producţie
O altă componentă a deschiderii către economia internaţională este

dată de antrenarea ţării în fluxurile investiţionale internaţionale şi în
migrarea transfrontalieră a forţei de muncă.
Este vorba, pe de o parte, de stocul de investiţii străine intrate în
economie (comparativ cu cele plasate de investitorii co-naţionali în
străinătate), iar pe de altă parte, de fluxurile investiţionale din anul sau anii
analizaţi.
În prezentul volum, ne limităm la investiţiile străine directe,
Oricum, pentru România, investiţiile de portofoliu sunt considerabil mai
mici decât cele directe.
Setul minimal de indicatori statistici pentru relevarea principalelor
aspecte legate de situaţia statică a investiţiilor străine directe (ISD)
cuprinde:
Totalul (Stocul) de ISD înregistrat într-o economie naţională şi
ISD/locuitor, ca expresii cantitative pertinente pentru caracterizarea
calităţii mediului investiţional şi de afaceri dintr-o ţară care oferă
oportunităţi investitorilor străini (în condiţiile unor resurse limitate de
capital autohton).
O serie de aspecte calitative referitoare la structura ISD pe ramurile
investite sau zonele geografice atrase în circuitul internaţional pot
completa acest set minimal de indicatori.
Pentru economiile avansate, este interesant să se compare intrările cu
ieşirile de ISD (stocul de ISD găzduit în economia naţională cu stocul de
ISD ale co-naţionalilor peste hotarele ţării). Această comparaţie poate

releva aspecte inedite ale mediului investiţional local faţă de climatul
investiţional din alte ţări.
Fluxul de intrări de noi ISD în fiecare an merită să fie comparat cu efortul
autohton de investire în economie (formarea brută de capital fix). Nu te
poţi aştepta la un aflux masiv de capital străin dacă propriul capital nu
găseşte un mediu propice pentru valorificare în economia naţională.
Pe de altă parte, intrările de ISD trebuie comparate cu fluxul de ieşiri de
valută sub forma repatrierii unei părţi din profitul rezultat în cadrul
exerciţiului financiar anterior pentru a determina aportul net de resurse
financiare prin fluxurile investiţionale. În determinarea adevăratului
impact economic şi financiar al intrărilor de ISD cu ieşirile de venituri
generate din punerea în valoare a acestora, este necesar să se combine
efectul deprecierii monedei naţionale (pierderea puterii de cumpărare a
leului pe piaţa internă ca urmare a inflaţiei) cu devalorizarea monedei
naţionale în raport cu moneda/monedele în care se administrează ISD şi se
fac repatrierile de venituri generate de acestea.
Pentru a analiza contribuţia filialelor corporaţiilor multinaţionale la
exporturile de mărfuri şi servicii ale ţării, merită observată cota parte a
acestor filiale în totalul valoric al exporturilor anuale (semestriale,
trimestriale etc.).
Migrarea internaţională a factorului muncă se produce în ambele

sensuri: plecarea din propria economie a unei părţi din forţa de muncă în
vederea valorificării unor oportunităţi de câştig mai mare decât în ţara de
origine (pentru muncă egală din punct de vedere al intensităţii şi al
exigenţelor de formare profesională), iar pe de altă parte, sosirea în ţară de
forţă de muncă din străinătate. O componentă aparte a migraţiei
internaţionale a forţei de muncă este delocalizarea sau mutarea temporară a
(unei părţi) personalului de conducere la instalarea unei societăţi comerciale
într-o nouă economie, la crearea unei misiuni permanente a unui organism
internaţional într-o nouă ţară.
Diferenţa dintre cele două fluxuri este cunoscută sub denumirea de
soldul migraţiei internaţionale a forţei de muncă (numită şi migraţia netă a
factorului muncă) se stabileşte în fiecare an al perioadei analizate ca
indicator static.
Din punct de vedere al balanţei de plăţi externe, fluxurile
transfrontaliere de muncă dau naştere la remiteri de sume de bani ale
lucrătorilor migranţi către familiile rămase în ţara de origine (întâlnite şi sub
denumirea incorectă de remisii băneşti). Pentru a putea aprecia semnificaţia
acestor sume şi impactul lor asupra circuitului economic intern al ţării se
recomandă compararea intrărilor de valută din remiterile conaţionalilor care

lucrează în străinătate cu încasările din turism internaţional sau chiar cu
exportul de mărfuri şi/sau servicii al ţării. În mod simetric, ieşirile de valută
cauzate de remiterile lucrătorilor străini angajaţi în economia naţională se
compară cu fluxurile de plăţi generate de turismul conaţionalilor în
străinătate sau cu importul de mărfuri şi/sau servicii.
Abordarea în profil dinamic a fluxurilor transfrontaliere de muncă şi

capital dezvăluie tendinţele specifice acestor fluxuri financiare cu mare
impact asupra rezultatelor macroeconomice comparativ cu dinamica
fluxurilor similare din interiorul economiei, recurgând la folosirea aceloraşi
coeficienţi de devansare, coeficienţi de elasticitate sau coeficienţi de creştere
marginală.
4.5 Indicatorii statistici ai îndatorării internaţionale
Îndatorarea externă a unei economii naţionale este firească, în

măsura în care împrumuturile sunt canalizate cu prioritate către sectoare de
activitate care aduc beneficii financiare directe sau sporesc atractivitatea
unei economii naţionale (prin finanţarea dezvoltării infrastructurii).
Statistica financiară internaţională este deosebit de sensibilă la
datoria publică externă, adică la acele împrumuturi care sunt angajate în
numele statului sau cu garanţia statului. Din nefericire, de multe ori, aceste
împrumuturi externe se folosesc pentru a acoperi un deficit intern de
produse de strictă necesitate, un dezechilibru al contului curent al balanţei
de plăţi externe sau pentru a subvenţiona activităţi ineficiente.
Un set de indicatori pentru caracterizarea statică a datoriei externe a
unei ţări şi a efectelor acesteia asupra economiei naţionale cuprinde:
Volumul datoriei externe publice acumulate de-a lungul anilor şi datoria
externă per capita sunt expresii ale îndatorării brute faţă de creditorii de
peste hotare. Fiecare ţară este în acelaşi timp şi creditor internaţional. De
aceea, unele publicaţii preferă ca bază de pornire datoria externă publică
netă (datoria brută – împrumuturi acordate), ceea ce modifică, uneori în
mod substanţial, coordonatele aprecierilor.
Printre indicatorii de analiză în dinamică, acutizarea procesului de
îndatorare faţă de străinătate poate fi ilustrat prin: ritmul îndatorării
externe, creşterea datoriei externe în totalul datoriei publice (datoria
statului faţă de creditorii autohtoni şi cei externi) şi accentuarea îndatorării
externe în raport cu PIB.
Cum datoria angajată trebuie rambursată (restituită împreună cu dobânda

aferentă), cota anuală a plăţilor în contul datoriei externe publice este şi ea
atent comensurată prin câţiva indicatori statici: serviciul datoriei externe
(SDE) sau anuitatea cuprinde ratele scadente din datoriile angajate plus
masa dobânzii, sumă ce trebuie plătită într-un an financiar.
Gravitatea impactului acestor plăţi asupra capacităţii de plată
internaţională a ţării se judecă prin mărimea relativă ce rezultă din
compararea SDE cu încasările acelui an din exporturile de mărfuri şi
servicii.
Pentru o economie aflată pe spirala îndatorării este interesant să se
analizeze şi evoluţia SDE, respectiv, a cotei pe care SDE o absoarbe din
încasările ţării din exportul de mărfuri şi servicii.
Şi de astă dată, aspectele statice şi dinamice ale procesului de îndatorare
externă pot fi completate cu detalii de natură structurală (în funcţie de
natura instituţională a creditorilor, de sectoarele economice care
beneficiază de împrumuturi, de repartiţia geografică a creditorilor, de
eşalonare pe ani a rambursărilor etc).
Cu cât economia naţională este mai amplu deschisă către economia

internaţională, cu atât încasările şi plăţile între rezidenţi şi nerezidenţi vor
exprima un volum mai mare de schimburi comerciale şi financiare în
raporturile ţării cu restul lumii, iar acestea vor influenţa mai profund
procesele economice şi financiare interne ale economiei naţionale, generând
în anumite condiţii şi un proces de angajare şi acordare de împrumuturi
internaţionale.
1. Care sunt cele două tipuri fundamentale de tranzacţii internaţionale?

2. Fluxurile comerciale internaţionale se grupează în funcţie de obiectul
tranzacţiei dintre un rezident şi un nerezident. Enumeraţi categoriile
specifice.
3. Cum structuraţi fluxurile financiare internaţionale?
4. Analiza deschiderii internaţionale poate fi bazată pe o abordare
statică şi/sau pe o abordare dinamică a relaţiilor economice
internaţionale ale ţării. Specificaţi natura metodologică a celor două
abordări.
5. Menţionaţi principalii indicatori statici de analiză a participării unei
ţări la comerţul internaţional cu mărfuri şi servicii.
6. Cum caracterizaţi volumul şi impactul migraţiei internaţionale a

factorilor de producţie capital şi muncă?
7. Ce fel de indicatori folosiţi pentru a caracteriza nivelul şi dinamica
îndatorării externe a unei ţări?
8. Cum caracterizaţi static şi dinamic rambursarea datoriei externe?
Problema 1
În tabelul nr. 4.1 se prezintă o serie de indicatori macroeconomici

specifici anului 2002 care permit caracterizarea statică a internaţionalizării
celor două economii din diferite unghiuri de abordare. Se cere să se facă o
analiză comparativă şi să se comenteze deosebirile constatate.
Tabelul 4.1
Indicatorul Unitatea de Italia Suedia
măsură
Suprafaţa Mii kmp. 301,23 449,96
Populaţia Milioane locuitori 57,32 8,84
Produsul intern brut Miliarde USD 1081 241
(la rata de schimb)
Produsul intern brut Miliarde USD 1438 231
(ajustare cu PPC)
Exporturi (mărfuri şi Miliarde USD 302,7 104,4
servicii)
Importuri (mărfuri şi Miliarde USD 291,9 89,8
servicii)
Stoc de ISD intrate în Miliarde USD 185,5 130,1
economia ţării
Stoc de ISD plasate în Miliarde USD 120,6 108,6
străinătate
Datoria externă publică Miliarde USD 508,7 66,2
Pe termen lung
Serviciul datoriei externe Miliarde USD 29,9 5,3
Sursa datelor: statistici ale OCDE
Problema 2
Procesul de internaţionalizare a economiei canadiene poate fi ilustrat

prin datele cuprinse în Tabelul nr. 4.2. Se cere să se determine şi comenteze
atât indicatorii creşterii marginale a gradului de internaţionalizare cât şi
indicii de devansare a creşterii economice interne de către diferitele aspecte
ale internaţionalizării.
Tabelul 4.2
- miliarde de USD, preţuri curente -
Indicatorul 1998 2002
Produsul intern brut (PIB) 915 1155
Exporturi de bunuri şi servicii 379 474
Importuri de bunuri şi servicii 361 424
ISD în Canada 219 349
ISD ale Canadei în străinătate 686 983
Datoria externă publică 255 275
Serviciul datoriei externe 14 8
(anuitatea)
Sursa datelor: statistici oficiale ale Canadei, rotunjiri ale autorului
Chapter 4
CATEGORIES OF INTERNATIONAL
TRANSACTIONS
Transactions between resident economic actors and the rest of the

world are just like transactions on the domestic market: commercial
transactions and financial ones.
According to the transactions’object, commercial flows between
residents and non-residents refer to:
• Tangible goods (general merchandise) cover most movable goods
that are exported to or imported from non-residents by residents and
that undergo, generally, changes in ownership. These groups of
goods are registered according to the processing stage as follows:
- Row materials and unprocessed products;
- Semi-finished products;
- Finished or manufactured products.
• Intangible goods refer to patents (inventions), know-how and a
large diversity of projects that are traded on paper or electronic
support between residents and non-residents.
• Services cover a kind of services performed by residents for non-
residents and vice versa. Briefly, the list of services includes:
¾ Transportation and insurance of persons and goods across the
country border
¾ An expanding group of professional services that covers a large
diversity of performed services from housekeeping and
babysitting, health, educational and cultural services, computer
and information services, communication services, management
assistance, consultancy, financial services, etc.
¾ International tourism (travel) includes goods and services
acquired from an economy by nonresident travelers and
excursionists for business purposes and personal use during their
visits (of less than one year).
The financial flows of an economy in its interaction with the rest of
the world are divided into two main categories:
Financial compensation of the commercial activities between
residents and non-residents.
Independent financial flows, which are classified in five groups

of transactions:
a) Long and medium term loans and credits;
b) Foreign investments;
c) Short term capital movements;
d) Incomes generated by cross-border financial operations;
e) Transfers.
a) Long and medium term loans and credits refer to capital movements
that cover more than one year. Loans are offered by commercial banks or
consortia and governments to the public or private sector of an other
economy in order to cover an internal financial disequilibrium. Usually, the
way of using the loan money is not transparent for the part offering the
credit. Credits are offered to the public or private sector of an other country
by commercial banks, governments or i/n financial institution related to a
development or reform project. Terms of reference, disbursement rules,
technical assistance and assessment methodology are parts of the contract
between creditors and credited. Governments usually guaranty
reimbursement of loans and credits.
b) Foreign investments relate to a specific undertaking:
Foreign Direct Investments (FDI) differ from loans and credits
given to non-residents as the investor takes over the management of the
company in order to secure the efficient output parameters. In order to
have a respected voice in the company management, foreign investors
buy at least 10% of the shares in order to have a voice in the managing
board.
Portfolio investments cover the international transactions in
securities. The investor acquires this time a small part of the company
assets and is seeking a future profit (gain) without being involved in the
company management.
c) Short term (cross-border) capital movements.
A basic principle of an open economy is the free movement of
capital. Short term capital movements cover inter alia operations in
securities and in collective investment undertakings (funds) commercial
credits and loans. Capital mobility is closely related to the issues
concerning:
The right of establishment including the principle of national
treatment;
The company’s law and
The provision of services, including financial services.
Capital mobility has important consequences for the conduct of

domestic economic policies (monetary, exchange, fiscal, FDI, etc.).
d) Incomes generated by cross-border financial operations refer to
incomes and payments related to:
- direct investment revenues (FDI);
- portfolio investment incomes;
- other capital investment incomes (mainly interest payments for
loans and credits), etc.
e) Transfers refer to:
- official sector payments and incomes, covering support to
international institutions and organizations, international dues
and fees, casts of international missions and representations
(diplomatic, cultural, military, etc);
- other sectors’ transfers, including personal capital movements,
private investments in real estate, grants fellowships, awards,
dons, aids, etc.
Static and dynamic influence of international economic flows on

the macroeconomic aggregates.
A complete picture of the static influence of the international flows

includes:
the influence of international trade in goods and services;
the net loans and credits from abroad;
the net financial flows;
the net income generated by the international migration of
capital and labor.
The GDP equation according to the destination of goods and
services is:
GDP = C + G + GFCF + CS + (X-M)
where: (X-M) expresses the net export of goods and services of an open
economy.
The subsequent indicators, calculated on a yearly basis, illustrate the

static influence of the international trade on the national economy:
the average propensity to export:
X
PE = ⋅ 100
GDP
the average propensity to import:

M
PI = ⋅ 100
GDP
the relative significance of international trade in goods and services:
X +M
GDE = ⋅ 100
GDP
the relative significance of international trade imbalance:
X −M
STI = ⋅ 100
GDP
The per capita export of goods and services is an appropriate
indicator to show internal performance of an economy (its capacity to create
value added). It is also the best indicator to be used for international
comparisons in order to express the variable intensity of participation of the
national economies in the international trade.
The net value of loans and credits granted and respectively
accepted from abroad refers to long and medium term financial transactions.
It is the difference between loans and credits given to non-residents and
those received from abroad. A negative result compared to the GDP
expresses the degree of indebtness of an economy. The per capita external
debt allows for comparisons between various countries, whereas the
percentage quota of the external debt service in the incomes generated by
the exports of goods and services expresses the impact of the international
indebtness on the purchasing power of a country in the international market.
The net financial flow is the difference between all the financial
entries of a country (loans, credits, international financial aid, investments,
incomes) and all the payments to the rest of the world generated by financial
transactions (reimbursement of loans and credits, external debt service,
financial income transfers).
A negative imbalance expresses the inverse transfer or inverse aid
flow of an economy in its relation to the rest of the works, with a negative
impact to the given country’s economic and financial potential.
Foreign direct investment stock in a country’s economy might be
researched by means of the per capita FDI indicator in order to express the
readiness of an economy to host FDI. The economic actors of the domestic
economy might also seek across borders a better valorization of their
accumulated capitals. A comparison between the hosted FDI and the
outflows of direct investments has as result the net investor position of the
country (net direct investment exporting or net direct investment benefiting
country).
The labor market is also internationalizing. Permanent migrant

workers generate for each country labor incomes and payments revealed in
the income balance of the current account. A positive imbalance shows an
immediate increase of the purchasing power of the inhabitants due to the
transfers of the permanent migrant workers. It shows also that the local
economy is not able to absorb those workers.
The dynamic influence of the international flows on the domestic
economy can be expressed by the following indicators:
the marginal propensity of an economy to export/import goods
and services:
∆X ∆M
⋅ 100 ⋅ 100
∆ GDP and ∆ GDP
∆X ∆M
Usually, > in advanced economies and vice versa
∆ GDP ∆ GDP
for the developing economies.
the elasticity of exports/imports related to internal growth rate.
rarely, the value index numbers of exports/imports are
compared to nominal growth of the GDP in order to show how
faster international trade is increasing as compared to the internal
development of a country.
The theory of international trade observes two major aspects of the
dynamic influence of trade in goods and services:
A multiplier effect. Developed by Roy Harrod, the multiplier m
expresses the final growth effect of each monetary unit used to
invest in an economy or to import non-autonomous goods and
services, which are used for intermediate consumption or in
investment projects:
1
m=
1− c − q
where:
m = the multiplier;
c = the average final consumption propensity;
1-c = the average investment propensity;
q = the ratio of non-autonomous imports as compared to GDP.
An income effect of the terms of trade. Developed by Jakob

Viner, the income effect is currently known as the purchasing
power of an economy’s exports of goods and services (see the
index of the purchasing power of exports in the chapter referring to
Foreign Trade Statistics).
Capitolul 5
ANALIZA STATISTICĂ
A BALANŢEI DE PLĂŢI EXTERNE
5.1 Sistemul conceptual al Balanţei de Plăţi Externe
Poziţia unei economii naţionale în raporturile ei cu restul lumii este

reflectată în două documente: Balanţa de Plăţi Externe (BPE) şi poziţia
investiţională internaţională (PII), documente elaborate sub auspiciile
Fondului Monetar Internaţional (FMI) în scopul de a răspunde cerinţelor de
fundamentare a deciziilor de politică macroeconomică şi de implicare a ţării
în schimburile cu străinătatea, şi, pe de altă parte, de a asigura
comparabilitatea datelor naţionale cu cele ale altor ţări şi ierarhizarea
internaţională.
Aceste două documente sunt rezultatul unor abordări diferite ale
relaţiilor economice internaţionale ale unei ţări.
Balanţa de Plăţi Externe (BPE) înregistrează tranzacţiile
(fluxurile) derulate între rezidenţi şi nerezidenţi de-a lungul perioadei de
referinţă (de obicei, anul calendaristic).
Poziţia Investiţională Internaţională (PII) are în vedere stocul de
creanţe (drepturi) şi angajamente (obligaţii) financiare ale unei economii
faţă de restul ţărilor lumii la un moment dat (de obicei la sfârşitul anului).
Modificarea acestui stoc este, evident, rezultatul tranzacţiilor derulate după
momentul ultimei observări a stocului (ceea ce este înregistrat în BPE), dar
şi efectul schimbărilor petrecute în ratele de schimb ale monedelor în care
sunt evidenţiate creanţele şi angajamentele, în preţurile utilizate pentru
evaluarea creanţelor (drepturilor) şi angajamentelor (obligaţiilor) acumulate
de-a lungul timpului, precum şi efectul altor ajustări valorice (deteriorări,
pierderi etc.). Vezi şi paragraful redactat în limba engleză.
Potrivit „Manualului Balanţei de Plăţi Externe” elaborat sub
auspiciile FMI (actualmente, băncile centrale din ţările lumii aplică
recomandările din cea de a cincea ediţie actualizată a acestui Manual),
balanţa de plăţi externe (BPE) este un document statistic care rezumă într-o
formă ordonată, sistematică totalitatea tranzacţiilor unei economii cu restul
lumii de-a lungul unei perioade de timp (de obicei, un an). Constatăm că, la
fel ca şi în cazul SCN, BPE se bazează pe conceptul de tranzacţie, numai că

de astă dată este vorba de tranzacţii între rezidenţii şi nerezidenţii unei
economii. Distincţia între cele două categorii de subiecte economice nu are
în vedere naţionalitatea sau alte criterii legale sau administrative, ci situarea
centrului principal de interes economic în limitele graniţelor economice ale
respectivei ţări sau dincolo de acestea („accepţiunea economică a
rezidenţei”).
Centrul principal de interes economic al unei persoane fizice sau
juridice se află într-o ţară atunci când aceasta are plasamente în teritoriul
economic al respectivei ţări, s-a angajat sau intenţionează să se angajeze în
activităţi şi tranzacţii economice pe o perioadă de timp indefinită sau finită,
dar nu mai mică de un an.
Astfel, rezidenţii unei economii sunt:
Familiile şi indivizii care îşi creează în cadrul economiei o
gospodărie;
Întreprinderile (societăţi comerciale şi regii autonome) corporaţiile şi
quasi-corporaţiile (sucursale ale investitorilor străini care nu au dobândit
personalitate juridică);
Organizaţiile private non-profit;
Administraţia publică centrală (guvernul) şi locală.
În rândul nerezidenţilor se numără, pe de altă parte, persoane fizice
şi juridice străine, care fiinţează în afara teritoriului economic al ţării, co-
naţionalii care şi-au mutat centrul de interes economi/activitate în
străinătate, filialele şi sucursalele societăţilor comercial autohtone stabilite
în străinătate, turiştii străini, oameni de afaceri şi funcţionarii diplomatici
aflaţi temporar pe teritoriul unei alte ţări decât cea de origine.
BPE cuprinde toate tranzacţiile de natură comercială şi/sau
financiară (vezi tabelul 5.1), fiind un bilanţ anual al acestor schimburi. În
principiu, tranzacţiile internaţionale se efectuează cu titlu oneros, generând
plăţi în schimbul bunurilor primite sau al serviciilor angajate. Totuşi, unele
operaţiuni între rezidenţi şi nerezidenţi se fac fără contraprestaţie, fiind
considerate transferuri unilaterale.
Evaluarea tranzacţiei se face la preţul pieţei, definit ca suma de bani
pe care potenţialul cumpărător o plăteşte pentru a achiziţiona ceva (un bun
sau un serviciu) de la potenţialul vânzător/ prestator, ambii parteneri fiind
entităţi independente, reunite în afacerea respectivă din interese strict
comerciale.
Momentul înregistrării tranzacţiei este momentul schimbului (real
sau estimat) de proprietate. O convenţie unanim acceptată este aceea că data
schimbului de proprietate coincide cu data înscrierii operaţiunii în
evidenţele societăţilor bancare care mijlocesc tranzacţia internaţională.
Analiza statistică a Balanţei de Plăţi Externe
Principiul dublei înregistrări în elaborarea BPE se referă la faptul

că partea covârşitoare a trazacţiilor internaţionale este cu titlu oneros (se
achită o livrare de mărfuri sau o prestare de servicii). Aceasta înseamnă că
exportul determină, de exemplu, o diminuare de resurse reale compensată
printr-o plată (o încasare de mijloace financiare) şi invers. Încă din prima
ediţie a “Manualului BPE” (1948), FMI a propus ca sumele încasate să fie
înregistrate în activul sau creditul (+) balanţei, în timp ce plăţile să fie
consemnate în pasivul sau debitul (-) ei. Acelaşi principiu se aplică şi
tranzacţiilor financiare (majorarea de active achiziţionate în străinătate se
aseamănă cu o ieşire de valută pentru a efectua o plată şi invers), precum şi
transferurilor unilaterale (la care încasarea sau plata are loc independent de
contraprestaţia reală).
Recapitulând, BPE înregistrează la activ (în credit) aporturi de
resurse financiare ca urmare a exporturilor de bunuri materiale şi servicii,
încasări de venituri aferente factorilor de producţie care au părăsit ţara,
precum şi operaţiunile de reducere ale activelor externe sau creştere ale
pasivelor externe ale economiei, iar la pasiv (în debit) se înscriu diminuările
de resurse ca urmare a importurilor de bunuri materiale şi servicii, plăţi cu
titluri de venituri ale factorilor de producţie intrate în ţară din străinătate în
vederea valorificării, precum şi acele operaţiuni care marchează creşterea
activelor externe ale ţării şi/sau diminuare pasivelor sale în raporturile cu
nerezidenţii.
Convertirea (translatarea) tuturor tranzacţiilor într-o monedă unică
de cont. Deoarece tranzacţiile internaţionale se derulează în diverse monede,
agregarea informaţiilor într-o situaţie coerentă, cu valenţe cognitive şi
analitice presupune trecerea valorii tranzacţiilor exprimate în diferitele
monede efective într-o unică monedă de referinţă. Până la 31 decembrie
2002, România a folosit în statistica BPE dolarul SUA ca monedă de cont,
iar de la 1 ianuarie 2003 a trecut la evidenţierea agregată în euro.
Balanţa de plăţi se întocmeşte de către autoritatea monetară centrală
(Banca Naţională a României) pe baza raportărilor lunare ale tuturor
băncilor comerciale autorizate de ea să intermedieze tranzacţii comerciale şi
financiare internaţionale.
Pentru a asigura întreaga gamă de informaţii necesare în gestionarea
echilibrului extern, BPE se elaborează:
- global: pentru a evidenţia totalitatea tranzacţiilor economiei naţionale cu
restul lumii;
- bilateral: pentru a cunoaşte particularităţile tranzacţiilor comerciale şi
financiare cu fiecare ţară parteneră;
- regional: pentru a urmări dinamica şi structura schimburilor cu grupări de
state, care adoptă şi respectă reguli comune în tranzacţiile cu
România (de exemplu, BPE a ţării noastre cu ţările membre ale

Uniunii Europene sau BPE cu celelalte ţări membre ale CEFTA
– Asociaţia de Comerţ Liber Central – Europeană).
5.2 Structura unei Balanţe de Plăţi Externe
BPE este uzual structurată pe două conturi:

¾ Contul curent al BPE sau balanţa de plăţi externe curente
¾ Contul de capital şi financiar al BPE
În interiorul acestei scheme recomandate de către FMI, fiecare ţară
îşi dezvoltă propria detaliere pe capitole şi posturi în funcţie de specializarea
sa internaţională, precum şi în funcţie de interesele economice şi financiare
pe care le promovează.
În tabelul 5.1 este prezentată Balanţa de plăţi externe a României pe
primele şase luni ale anului 2003 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului
2002. Aşa cum se poate observa, contul curent al BPE cuprinde trei
capitole distincte(A+B+C):
A. Bunuri şi servicii, care subsumează, la rândul său:
balanţa comercială, respectiv exportul şi importul de bunuri
materiale tangibile, ambele fluxuri fiind înregistrate la preşuri
franco frontiera ţării exportatoare (fob port de îmbarcare, în cazul
transportului pe calea apelor)
balanţa serviciilor, care cuprinde încasări şi plăţi generate de
comerţul internaţional cu servicii de la transportul de mărfuri şi de
călători şi servicii de asigurare internaţională la servicii de turism
şi servicii profesionale dintre cele mai diverse.
B. Venituri, numită şi balanţa veniturilor cuprinde încasări şi plăţi

generate de mişcarea internaţională a factorilor de producţie muncă şi
capital.
C. Transferurile curente se referă la intrările şi ieşirile de resurse reale

şi financiare fără compensare din partea beneficiarilor.
Balanţa de Plăţi Externe a României

Tabelul 5.1
- milioane Euro –
Poziţia 2002 2003
Credit Debit Sold Credit Debit Sold
1. CONTUL CURENT 19474 21097 -1623 20551 23428 -2877
(A+B+C)
A. Bunuri şi servicii 17143 19890 -2747 18285 22178 -3893
a. Bunuri (fob) 14675 17427 -2752 15614 19569 -3955
b. Servicii 2468 2463 5 2671 2609 62
- Transport 1013 881 132 1063 997 66
- Turism 352 416 -64 396 423 -27
- Alte servicii 1103 1166 -63 1212 1189 23
B. Venituri 435 923 -488 327 950 -623
C. Transferuri curente 1896 284 1612 1939 300 1639
2. CONTUL DE 8676 6183 2493 8541 5370 3171

CAPITAL ŞI
FINANCIAR (A+B)
A. Contul de capital 102 7 95 197 9 188
B. Contul financiar 8574 6176 2398 8344 5361 2983
3. ERORI ŞI OMISIUNI - 870 -870 - 294 -294

*
Date provizorii
Sursa datelor: Raportul anual 2003 al BNR, 2004
Celălalt cont al BPE, contul de capital şi financiar sau balanţa

mişcărilor de capital cuprinde două categorii principale de tranzacţii
(A+B):
A. Contul de capital cuprinde toate operaţiunile de încasări şi plăţi
generate de transferul internaţional al capitalului, precum şi de
achiziţionarea/vânzarea de active (nefinanciare), care nu sunt
rezultatul activităţii umane (de exemplu: pământ sau bogăţiile
subsolului) sau de active intangibile (brevete, copy-right, mărci,
închirieri sau alte contracte transferabile) tranzacţionate între
rezidenţi şi nerezidenţi.
B. Contul financiar grupează toate tranzacţiile care au ca obiect
schimbarea proprietăţii asupra activelor financiare în raporturile cu
străinătatea, inclusiv crearea sau lichidarea de creanţe faţă de restul
lumii în cadrul activelor şi pasivelor financiare externe ale unei
economii.
În alcătuirea BPE apar erori şi omisiuni din cauză că datele necesare

sunt deseori derivate independent din surse diferite, ceea ce face ca procesul
de contabilizare prin dublă intrare să nu conducă la rezultate infailibile.
Apar frecvent şi erori şi omisiuni de încadrare din partea băncilor
comerciale care furnizează datele de intrare pentru alcătuirea BPE de către
Banca Centrală.
Echilibrarea Balanţei de Plăţi Externe
Balanţa de Plăţi Externe a unei ţări reflectă relaţia în care se găsesc

cele două componente ale sale – contul curent, pe de o parte, şi contul de
capital şi financiar, pe de altă parte). Întrucât, o BPE globală a unei ţări nu
poate rămâne dezechilibrată, orice dezechilibru al contului curent este
„compensat” sau contracarat printr-un dezechilibru în celălalt sens al
contului de capital şi financiar. De aceea, se afirmă că deficitul contului
curent al BPE determină un excedent al contului de capital şi financiar (prin
angajarea de credite sau prin atragerea de capital din străinătate pentru plata
diferenţei dintre încasările şi plăţile generate de operaţiunile curente), după
cum, excedentul contului curent se „compensează” printr-un export de
capital (împrumut acordat în străinătate sau investiţie directă) pentru a
asigura echilibrul general anual al BPE.
În vederea gestionării echilibrului general al BPE al unei ţări,
întocmirea de BPE pe principalele relaţii bilaterale este o necesitate
indiscutabilă.
5.3 Analiza statistică a Balanţei de Plăţi Externe
Există patru grupe de indicatori de analiză statistică a BPE a unei

ţări, indicatori care pot furniza informaţii utile unui om de afaceri versat
pentru luarea de decizii raţionale la nivelul propriilor sale interese
comerciale şi financiare:
1. Indicatori ai semnificaţiei (gravităţii) dezechilibrului
2. Indicatori ai dinamicii dezechilibrului
3. Indicatori de analiză structurală a dezechilibrului
4. Indicatori pentru compararea dezechilibrelor din BPE a două ţări
Notaţii folosite:
X – încasări de la nerezidenţi (intrări, înregistrări în creditul BPE).
La nivelul fiecărui capitol şi, respectiv post al BPE, aceste intrări sunt notate
cu xj.
M – plăţi către nerezidenţi (ieşiri, înregistrări în debitul BPE). La
nivelul unei componente a contului BPE, plăţile aferente sunt notate cu mj.
S – soldul contului BPE: S = X – M. Fiecare capitol sau post
prezintă un sold parţial sj = xj – mj, astfel încât, pentru întregul cont al BPE
S = Σsj, unde cu subscriptul j s-au simbolizat cele n componente ale unui
cont al BPE.
1. Gravitatea dezechilibrului unui cont al BPE se evidenţiază prin

soldul ce se obţine comparând intrările de valută (Creditul) cu ieşirile de
valută (Debitul). Se obţine astfel mărimea absolută a dezechilibrului la
nivelul unui cont, al unui capitol sau al unui element al BPE:
– soldul contului BPE: S = X – M
– sold parţial sj = xj – mj
În anul 2003, la nivelul contului curent al BPE a României se
înregistrează un deficit de 2877 mil. Euro, în special pe seama poziţiei
Bunuri şi servicii, al cărui deficit de 3893 mil Euro a fost doar parţial
compensat de excedentul capitolului Transferuri curente (+1639 mil. Euro):
S CC = 20551 − 23428 = −2.877 mil. Euro
pe capitole:
bunuri şi servicii : s1 = 18285 − 22178 = −3.893 mil. Euro
venituri : s 2 = 327 − 950 = −623 mil. Euro
transferuri curente : s3 = 1939 − 300 = +1639 mil. Euro
La nivelul contului de capital şi financiar soldul se calculează
similar:
S CCF = 8541 − 5370 = +3.171 mil. Euro
rezultând un deficit de 2877 - 3171 = -294 milioane Euro în poziţia Erori şi

omisiuni.
Mai mult decât valoarea absolută a deficitului sau excedentului unei
componente a BPE, contează mărimea relativă a dezechilibrului (ce
semnifică acest dezechilibru).
Există mai multe modalităţi pentru a evidenţia cât de mare este
dezechilibrul, cât de dramatică este situaţia BPE sau a uneia dintre
componentele sale.
a) compararea cu PIB al ţării este o modalitate potrivită pentru a

aprecia semnificaţia deficitului/excedentului global al contului curent sau al
contului de capital şi financiar al BPE a unei ţări:
X −M
MRS 1 = ⋅ 100
PIB
O valoare de până în ±5% este considerată ca fiind acceptabilă
pentru economişti. Niveluri ale acestui indicator cuprinse între ±5% şi ±10%
sunt menite sa ridice semnale de alarmă factorilor de decizie în vederea
corectării dezechilibrelor apărute. Valori de peste ±10% arată dezechlibre
grave ce pot fi corectate numai prin măsuri şi politici susţinute.
O serie de analişti ridică însă un semn de întrebare asupra
comparabilităţii internaţionale a acestui indicator, dat fiind faptul că, în timp
ce soldul contului curent este determinat în USD sau, mai nou, în ţările
europene în Euro, PIB se estimează în moneda naţională, iar metodologiile
de conversie în USD sau Euro pot diferi de la o ţară la alta.
În anul 2003 soldul contului curent al BPE a României reprezenta
5.2% faţă de nivelul PIB (valoarea estimată a PIB in anul 2003 este de
50.346 mil Euro):
− 2.877
MRS1 = ⋅ 100 = −5.71%
50346
Celelalte două modalităţi de evidenţiere a mărimii dezechilibrului
sunt aplicabile atât la nivelul întregului cont al BPE cât şi pe capitole şi
posturi ale balanţei.
b) compararea cu volumul total al tranzacţiilor (încasări şi plăţi) evită

neajunsul procedeelor de conversie a PIB din moneda naţională în USD sau
Euro:
- La nivelul unui cont al BPE:
X −M S
MRS2 = ⋅ 100 = ⋅ 100
X +M X +M
Pentru acest indicator, specialiştii consideră ca acceptabil un nivel
inferior pragului de ±10%.
- Acest indicator se poate calcula şi la nivelul unui capitol sau al

unui post din BPE:
xj − mj
MRS 2 j = ⋅ 100
xj + mj
În exemplul ţării noastre, în prima jumătate a anului 2003 valoarea

acestui indicator este:
− 2.877
MRS 2 = ⋅ 100 = −6,54%
20551 + 23428
pe capitole:
bunuri şi servicii : mrs 21 = −9.62%
venituri : mrs 22 = −48.79%
transferuri curente : mrs 23 = +73.20%
Se observă că valoarea acestui indicator pe total cont curent se
situează sub pragul de 10%, ascunzând însă gravele debalanţe înregistrate în
posturile venituri şi, respectiv, transferuri curente, care, pe total, s-au
compensat parţial.
Mai mult, deficitul grav înregistrat în balanţa comercială (ce poate fi
pus în principal pe seama creşterii cererii interne de bunuri de consum din
import ca urmare a liberalizarii creditelor bancare de consum, dar şi a
creşterii cererii de investiţii şi a variaţiilor preţurilor internaţionale la
bunurile de import) poate fi reliefat prin valoarea de peste 10 procente a
acestui indicator (mrs2 pentru bunuri este 11,24%)
c) compararea – prin raportare – a încasărilor cu plăţile aferente

fiecărui fel de tranzacţie înregistrată separat în BPE ca post (element
constitutiv) al acesteia. Rezultă astfel gradul de acoperire a plăţilor prin
încasări din tranzacţii de acelaşi fel – o mărime relativă de coordonare
tipică analizei unei balanţe:
- La nivelul unui cont al BPE:
X
MR3 = GA = ⋅ 100
M
- La nivelul unui capitol sau al unui post din BPE:
xj
mr3 j = ga j = ⋅ 100
mj
O valoare supraunitară (sau peste 100 procente) a acestui indicator
corespunde unui excedent al contului/postului analizat, o valoare unitară
(sau GA=100%) unui echilibru iar o valoare subunitară (sub 100%) unui
deficit.
Gradul de acoperire a plăţilor prin încasări din contul curent al

României în anul 2003 subliniază, încă o dată, deficitul înregistrat în contul
curent al României:
X 20551
GA = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 87,72%
M 23428
pe capitole:
bunuri şi servicii : ga 1 = 82,46%, din care :
bunuri : ga b = 79,79%;
servicii : ga s = 102,38%
venituri : ga 2 = 34,42%
transferuri curente : ga 3 = 646,33%
Din cei trei indicatori derivaţi prezentaţi, analistul îl va alege pe
acela care corespunde cel mai bine necesitaţilor de analiza, având in vedere
faptul ca gradul de sensibilitate la mărimea dezechilibrului descreşte de la
mrs1 pana la GA.
2. Dinamica dezechilibrului este analizată în două feluri. O primă

modalitate constă în determinarea indicilor soldului prin compararea directă
a soldurilor înregistrate în diferite perioade de referinţă:
- la nivelul unui cont al BPE:
S
IS = 1 ⋅ 100
S0
- la nivelul unui capitol sau al unui post din BPE:
s
is j = j 1 ⋅ 100
s j0
Observaţie: Un astfel de indice nu poate fi stabilit decât dacă cele
două solduri comparate poartă acelaşi semn. De aceea, un indice supraunitar
(peste 100%) rezultând din compararea a două solduri pozitive exprimă o
creştere a excedentului – ceea ce, poate exprima o evoluţie favorabilă – pe
când un astfel de indice obţinut din compararea a două solduri negative arată
o creştere a deficitului balanţei, fiind o evoluţie nefavorabilă pentru ţara
analizată.
Pe total cont curent indicele soldului:
− 2877
IS = ⋅ 100 = 177,3%
− 1623
surprinde accentuarea deficitul cu 77,3% în 2003 anul 2002.
Pe capitole:
bunuri şi servicii : is = 141,7%, din care :
bunuri : is b = 143,7%;
servicii : is s = 1240%
venituri : is = 127,7%
transferuri curente : is = 101,7%
În timp ce pentru posturile Bunuri şi servicii şi, respectiv, Venituri
valoarea supraunitară a acestui indice reflectă înrăutăţirea dezechilibrului,
pentru Transferuri curente tot o valoare supraunitară a indicelui reflectă, în
condiţiile date, o situaţie pozitivă, o creştere a excedentului înregistrat de
acest post. Datorită ponderii reduse a acestui post în total Cont curent,
creşterea acestui excedent nu poate însă compensa creşterea deficitelor din
celelalte posturi şi, în special, deficitul balanţei comerciale – componenta cu
cea mai mare contribuţie la încasările şi plăţile contului curent.
O altă modalitate de analiză a dinamicii dezechilibrului dintre
încasările şi plăţile generate de tranzacţiile internaţionale constă în
determinarea indicelui gradului de acoperire a plăţilor prin încasări:
La nivelul unui cont al BPE:
GA1 87,72%
IGA = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 95,03%
GA0 92,31%
sau
Iv 105,5%
IGA = vX ⋅ 100 = ⋅ 100 = 95,03%
IM 111,0%
Indiferent de modul de calcul, evoluţia gradului de acoperire arată o
uşoară scădere a acestuia (cu 1,7%), sau, în acest caz, o creştere a deficitului
contului curent.
La nivelul unui capitol sau al unui post din BPE:

ga
iga j = 1 ⋅ 100
ga0
pe capitole:
bunuri şi servicii : iga = 95,66%, din care :
bunuri : iga b = 94,75%;
servicii : iga s = 102,2%
venituri : iga = 73,0%
transferuri curente : iga = 96,8%
Observaţie: În vederea unei interpretări corecte, valoarea acestui

indice trebuie corelată cu valoarea unui indicator care arată natura
debalanţei (de exemplu, soldul sau gradul de acoperire al contului). Astfel, o
valoare subunitară (sub 100%) a acestui indice poate reflecta o creştere a
deficitului (precum în cazul contului curent în exemplul de mai sus) dar şi o
reducere a excedentului sau o trecere de la o balanţă excedentară la una
deficitară.
3. Analiza structurală a dezechilibrului unui cont al BPE se

foloseşte, de obicei, de o mărime relativă numită rata de contribuţie la
dezechilibrul general. Ea se obţine calculând ponderea deficitelor
înregistrate în capitolele (posturile) unui cont în deficitul total, respectiv,
ponderea excedentelor parţiale în excedentul cumulat de întregul cont supus
analizei.
sj
RC j = ⋅ 100
Sj
N.B. Dacă unele componente ale contului prezintă solduri cu alt
semn decât soldul general al contului, atunci suma ratelor de contribuţie
excede 100%, o parte din aceste „contribuţii” fiind contracarate de
dezechilibrele în sens invers ale respectivelor componente.
De pildă, în exemplul de mai devreme, rata de contribuţie se poate
calcula numai pentru primele două posturi:
− 3893
pentru bunuri şi servicii: RC1 = ⋅ 100 = 135,3%
− 2877
− 623
pentru venituri: RC1 = ⋅ 100 = 21,65%
− 2877
Adunând cele două rate de contribuţie se obţine o valoare ce
depăşeşte 100 procente, arătând faptul că deficitul din primele două posturi
(şi, în special, din balanţa bunurilor şi serviciilor) este parţial contracarat de
excedentul din cel de-al treilea post al contului curent: transferuri curente.
Observaţie: Într-o analiză empirică, se poate recurge şi la
compararea gradului de acoperire a plăţilor prin încasările specifice
diferitelor capitole (posturi) ale unui cont, luând eventual ca termen de
referinţă gradul de acoperire specific întregului cont.
4. Compararea dezechilibrelor din BPE a două ţări se bazează pe

selectarea atentă a indicatorilor relevanţi. Într-un context dat, se poate
imagina şi compararea directă a două deficite (sau a două excedente)
înregistrate de cele două ţări, evident în acelaşi an de referinţă. Mult mai
interesantă este însă compararea mărimilor relative care arată semnificaţia

dezechilibrului pentru fiecare economie (pe baza indicatorului S/PIB).
Spre exemplu, Franţa şi Elveţia au înregistrat în anul 2000 acelaşi
sold excedentar de 25 mild. USD. Dacă în cazul Franţei acest excedent
reprezintă numai 0,7% faţă de produsul intern brut, în cazul Elveţiei raportul
ajunge la 10 procente, subliniind existenţa unui dezechilibru serios al
contului curent.
Dacă astfel de date nu sunt la îndemână, compararea poate fi făcută
şi pe baza celorlalte două mărimi relative care exprimă gravitatea
dezechilibrului, cel mai uşor calculând gradul de acoperire a plăţilor prin
încasări (GA).
1. În ce constă deosebirea dintre o balanţă de plăţi externe şi poziţia

investiţională internaţională a unei ţări?
2. Cum definiţi rezidenţa unui subiect economic? Dar centrul său
principal de interes economic?
3. Care sunt cele mai importante principii de înregistrare a tranzacţiilor
într-o balanţă de plăţi externe?
4. Cum se structurează BPE potrivit metodologiei FMI?
5. Definiţi indicatorii statistici care exprimă gravitatea dezechilibrului
unui cont al BPE.
6. Cum caracterizaţi evoluţia dezechilibrului unei componente a BPE?
7. În ce constă analiza structurală a dezechilibrului unui cont BPE?
8. Cum se realizează compararea dezechilibrelor din BPE a două ţări?
Problema 1
Să se analizeze contul curent al BPE a unei ţări pentru care se cunosc

următoarele date (mild Euro):
Poziţia 2002 2003

Credit Debit Credit Debit
1. CONTUL CURENT 20.2 21 22 21.5
A. Bunuri şi servicii 14,4 14.6 15.4
a. Bunuri (fob) 10,1 ..... 10.9 8.8
b. Servicii .... 5.1 ..... 5.6
B. Venituri 2.1 2.4 2.1 2.9
C. Transferuri curente ...... ...... ...... .......
Se cere să se completeze tabelul cu datele care lipsesc şi să se

analizeze dezechilibrul din contul curent ca nivel, structură, precum şi în
dinamică.
Problema 2
Datele de mai jos caracterizează contul curent a două ţări în anul

2003 (miliarde USD):
- ţara A are întrări de 240 miliarde şi ieşiri de 268 miliarde în
condiţiile în care PIB a fost estimate la 818 miliarde de USD;
- ţara B are intrări în contul curent de 45 miliarde şi ieşiri de 52
miliarde, PIB-ul ţării fiind estimat la 94 miliarde de USD.
Să se analizeze comparativ mărimea absolută şi relativă a
dezechilibrului de cont curent al celor două ţări.
Chapter 5
BALANCE OF PAYMENTS STATISTICS

DEFINITIONS AND PRINCIPLES OF
REGISTRATION
The Balance of Payments (BoP) is a statistical statement that

systematically summarizes, for a specific period of time, the economic
transactions of an economy with the rest of the world. Transactions consist
of those involving:
goods, services and incomes;
financial claims on and liabilities to the rest of the world;
one-sided transactions (transfers).
A transaction itself is defined as an economic flow that reflects the
creation, transformation, exchange, transfer, or extinction of an economic
value. It involves:
the change of ownership of goods and/or financial assets;
the provision of services; or
the provision of labor and/capital.
An international transaction consists in an economic flow between

a resident and a non-resident economic actor.
Residency is a central concept in the measurement of transactions
between residents and non-residents. According to the Balance of Payments
Manual (BMP5) and the 1993 SNA, this concept is not based on the
nationality or legal criteria but on the transactor’s center of economic
interest.
Further, because territorial boundaries recognized for political
purposes may not always be appropriate for economic purposes, the
economic territory of a country is used as the relevant geographical area to
which the concept of residence is applied. An institutional unit is a resident
unit of a country or economy when it has a centre of economic interest in
the economic territory of a country. The economic territory of a country
consists of the geographic territory administered by a government. Persons,
goods and capital circulate freely within this territory. Included are islands
that belong to the country, airspace, territorial waters, and continental shelf
lying in international waters over which the country enjoys exclusive rights
or over which it has, or claims to have, jurisdiction in respect of the right to

fish or to exploit fuels or minerals below the seabed. Also included are
territorial enclaves such as embassies, consulates, military bases, scientific
stations, information or immigration offices and aid agencies, located in
other economies and used by the government for diplomatic, military,
scientific or other purposes with the formal political agreement of the
governments of the economies where these enclaves are physically located.
Thus, while territorial enclaves used by foreign governments (or
international organizations) may be located within a country’s geographical
boundaries, such enclaves are not included in the host country’s economic
territory.
An enterprise has a centre of economic interest, and thus residence,
in an economy when it engages and intends to continue to engage in
economic activities on a significant scale either indefinitely or over a long
period of time from one or more locations, not necessarily fixed, within the
economic territory of that economy. A period of one year is suggested as a
guideline for determining residency, but this is not an inflexible rule.
Production undertaken outside the economic territory of a resident
enterprise by the personnel, plant and equipment of that resident enterprise
is treated as part of host country production, and the enterprise is treated as a
resident unit (branch or subsidiary) of that country, if the enterprise meets
the conditions mentioned in the earlier paragraph. In addition, the enterprise
must maintain a complete and separate set of accounts of local activities
(that is, income statement, balance sheet, transactions with the parent
enterprise), pay income taxes to the host country, have a substantial physical
presence, receive funds for enterprise work for the enterprise account, and
so forth. If these conditions are met, the enterprise is considered a foreign
affiliate. If these conditions are not met, the output of the enterprise should
be classified as an export by a resident enterprise. Such production can
generate an export only if the production is classified as domestic
production (undertaken by a resident even though the physical process takes
place outside the economic territory).
These considerations also apply to the particular case of construction
activity carried out abroad by a resident producer. Special mention should
be made of construction involving major specific projects (bridges, dams,
power stations, etc.) that often take several years to complete and are carried
out and managed by non-resident enterprises through unincorporated site
offices. In most instances, site offices will meet the criteria requiring that
site office production be treated (as would the production of a branch or
affiliate) as the production of a unit resident in the host economy and as part
of the production of the host economy rather than as an export of services to

that economy.
Offshore enterprises, including those engaged in manufacturing
processes (including assembly of components manufactured elsewhere),
trading and financial activity are residents of the economies in which the
offshore enterprises are located. This applies regardless of location in
special zones of exemption from customs or other regulations or
concessions.
The principles used to determine the residency of an enterprise are
likewise applicable to an enterprise that operates mobile equipment (such as
ships, aircraft, drilling rigs and platforms, and railway rolling stock) outside
the economic territory where the enterprise is resident. Such operations may
take place in (i) international waters or airspace or (ii) another economy. In
the first case (an enterprise with operations taking place in international
waters or airspace), the activities should be attributed to the economy in
which the operator maintains residence.
In the second case (an enterprise with production taking place in
another economy), the enterprise may be considered to have a centre of
economic interest in the other economy. If operations (such as a railway
network) are carried out by an enterprise on a regular and continuing basis
in two or more countries, the enterprise is deemed to have a centre of
economic interest in each country and thus to have separate resident units in
each. The enterprises must also be accounted for separately by the operator
and recognized as separate enterprises by tax and licensing authorities in
each country of operation. In cases involving the leasing of mobile
equipment to one enterprise by another for a long or indefinite period, the
lessee enterprise is deemed to be the operator, and activities are attributed to
the country where the lessee is resident.
A household has a centre of economic interest where it maintains one
or more dwellings within the country that members of the household use as
their principal residence. All individuals who belong to the same household
must be residents of the same economy. If a resident household member
leaves the economic territory and returns to the household after a limited
period of time, the individual continues to be a resident even if he or she
makes frequent journeys outside the economic territory. An individual may
cease to be a member of a resident household when he or she works
continuously for one year or more in a foreign country. Even if an
individual continues to be employed and paid by an enterprise that is
resident in his or her home country, that person should normally be treated
as a resident in the host country if he or she works continuously in the host
country for one year or more.
Civil servants (including diplomats) and military personnel

employed abroad in government enclaves continue to have centers of
economic interest in their home countries while, and however long, they
work in the enclaves. They continue to be residents in their home economies
even if they live in dwellings outside of these enclaves. Because embassies
and consulates are considered extraterritorial to the economies in which they
are located, the compensation received by host country (local) staff is
classified as payments of income to residents by non-residents.
However long they study abroad, students should be treated as
residents of their home economy, provided they remain members of
households in their home economies. In these circumstances, their centers of
economic interest remain in their economies of origin, rather than in the
economies where they study. Medical patients abroad are also treated as
residents of their economies of origin, even if their stays are one year or
more, as long as they remain members of households in their economies of
origin. Any other individual who moves to another economy and stays, or
expects to stay, for a year or more, is considered to undergo a change of
centre of economic interest, that is, he or she is considered to be a migrant.
Refugees are persons displaced from their home economies by either
natural disasters or other causes (such as persecution or conflict). Such
displacement to other economies may be for a short period or on a long-term
basis. In the case of short-term displacement, refugees continue to be
residents of their home economies; however if the displacement is for a long
period and the refugees change their centre of economic interest, they are
considered to be migrants and thus no longer residents of their original
economies.
Principles of registration:
1. Valuation of transactions
Market price should be used as the basis for valuation of transactions
in international trade in services. Thus, transactions will generally be valued
at the actual price agreed on by the supplier and the consumer. BPM5
identifies some of the more common circumstances under which it may not
be possible to establish a market price and recommends that in such
circumstances it is appropriate to develop a proxy measure, if possible by
analogy with known market prices established under conditions that are
considered essentially the same as those pertaining to the un-priced
transaction. Particular problems may arise in valuing international
transactions between related enterprises integrated under the same

management but situated in different economies1.
Transactions may not be market transactions because there is a lack
of independence among the parties to the exchange, and the prices used in
portraying such transactions in the books of the enterprises (called transfer
prices) may or may not be market prices. Transfer pricing not based closely
on market considerations could be expected to be common among related
enterprises conducting business across national boundaries because
disparities between taxes and regulations imposed by different governments
are a factor in management decisions on the optimum allocation of profits
among units.
2. The time of recording transactions

The appropriate time to record transactions is the moment of
ownership transfer or the time of service provision to the client. This may
differ from the time at which payment is made or received. Nevertheless, it
is generally agreed that the time of payment is an acceptable approximation
of the transaction moment.
3. The convention to a common currency unit

Transactions may take place in a range of currencies, including the
domestic currency of either the provider or the consumer of the services. To
produce meaningful statistics, however, it is necessary to convert all
transaction values to a common account unit. Most often, the common unit
will be the national currency or an internationally recognized reference unit
like the Euro or the US dollar. This facilitates the use of BoP statistics
together with other statistics of the domestic economy and, respectively, to
develop international comparisons.
However, if this currency is subject to significant depreciation when
compared to other currencies used in the international transactions, nominal
growth of transactions in money terms (current prices) over time may result
from this depreciation. A similar effect may be observed if a country is
experiencing hyperinflation. In such cases it may be more useful to express
all transactions in another, more stable reference currency.
1
Related enterprises are those where there exists a direct investment relationship as
described in BPM5 and BD3. BPM5 defines the direct investment relationship as
ownership, by a direct investor resident in one economy, of 10 percent or more of the
ordinary shares or voting power (for an incorporated enterprise) or the equivalent (for an
unincorporated enterprise) of an enterprise resident of another economy. Further, direct
investment enterprises comprise those entities that are either directly or indirectly owned
by the direct investor.
Romanian official statistics of international transactions were

published in thousands of US dollars up to the end of 2002 and in thousands
of euro since 1st of January 2003.
The most appropriate exchange rate to be used in converting
(translating) values from the transaction currency to the currency of
compilation is the market exchange rate prevailing at the time that the
transaction takes place. The midpoint between buying and selling rates
should be used so that any service charge (the spread between the midpoint
and those rates) is excluded. However, because the actual midpoint rate at
the time at which the transaction occurs may not be available to the
compiler, an accepted practice is to take the average midpoint rate for the
period for which the data are being compiled. BPM5 should be consulted for
recommendations on conversion where there are multiple official exchange
rates, or black or parallel market rates.
4. Double entry system.

The basic convention applied in establishing a BoP is that every
recorded transaction is represented by two entries with equal values:
- one is designated a credit with a positive arithmetic sign;
- the other is a debit with a negative sign, as most of the entries in the BoP
refer to transactions in which economic values are provided or received
in exchange for other economic values; those values consist of real
resources (goods, services and income) and financial items.
In principle, the sum of all credit entries is identical to the sum of all
the debit entries, and the net balance of all entries in the statement is zero.
The Structure of the Balance of Payments
A Balance of Payments consists of two main groups of accounts:

1. The current account (above the line account) refers to:
- goods and services;
- incomes;
- current transfers.
2. The capital and financial account (under the line account)
refers to:
- capital transfers and acquisition/disposal of non-produced
and non-financial assets;
- financial assets and liabilities net entries.
A detailed classification of the standard components is presented in
table 5.2.
The Romanian Balance of Payments Structure

Table 5.2
- mil. Euro –
ITEM 2002 (January-June) 2003 (January-June)*
Credit Debit Balance Credit Debit Balance
1.CURRENT ACCOUNT 8980 9959 -979 9699 10945 -1246
(A+B+C)
A. Goods and services 8024 9341 -1317 8673 10255 -1582
a. Goods (fob) 6934 8200 -1206 7497 9053 -1556
b. Services 1090 1141 -51 1176 1202 -26
- Transportation 428 411 17 491 455 36
- Tourism 150 181 -31 161 182 -21
- Other services 512 549 -37 524 565 -41
B. Incomes 188 511 -323 158 543 -385
C. Current transfers 768 107 661 868 147 721
2. CAPITAL AND 4210 3147 1063 3021 1602 1419

FINANCIAL ACCOUNT
(A+B)
A. Capital account 21 1 20 131 3 128
B. Financial account 4189 3146 1043 2890 1599 1291
3. NET ERRORS AND 0 84 -84 0 173 -173

OMISSIONS
*
Provizional data
Data source: Monthly Buletin of the National bank of Roumania, nr. 6/2003
The general balance of payments of a country is perfectly balanced

at the end of a year. The current account imbalance (over the line surplus or
deficit) is regulated by a reverse imbalance of the financial and capital
account (under the line deficit or surplus).
Statistical analysis of an Account of the Balance of Payments

By noting:
- xj all the entries in the credit side of the BoP (all the incomes similar to
export incomes),
- mj all the entries in the debit side of the BoP (all the payments similar to
export payments), and
- sj the balance or the net position of the balance of a given item j = 1,k of
the BoP.
sj = xj −mj >0 => surplus (positive imbalance)

= 0 => balance (equilibrium)
< 0 => deficit (negative imbalance)
As a group of chapters/positions/items of the BoP forms an account,
one can write:
S = X − M = Σx j − Σm j = Σ ( x j − m j ) = Σs j
Four groups of indicators can be used in order to examine the data of
a BP’s account:
1. indicators of the relative significance of a imbalance;
2. indicators illustrating the evolution of an imbalance;
3. indicators of structural analysis of a BP account imbalance;
4. indicators of international comparative analysis.
1.The relative significance of an imbalance can be expressed by three

tools:
a) comparing the balance to the gross domestic product (GDP) per
net domestic product (GNP):
S sj
RS 1 = ⋅ 100 and, rarely, rs1 = ⋅ 100
GDP GDP
A ±3% up to ±5% of the GDP is an acceptable imbalance.
b) comparing the net position in a balance to the value of the total

transactions:
S sj
RS 2 = ⋅ 100 rs 2 = ⋅ 100
X +M xj + mj
and, often, up to ±10% is an acceptable imbalance.
c) the percentage coverage of payments by incomes

X xj
GA = ⋅ 100 ga j = ⋅ 100
M mj
and, respectively,
GA > 100% is corresponding to a positive imbalance
(surplus);
GA = 100% when incomes equal payments;
GA > 100% if incomes cover partly the corresponding
payments (the case of a negative imbalance or deficit).
2.The evolution of an imbalance is shown by index numbers that

compare data of different years.
a) If there are registered imbalances with the same arithmetical
sign in the two periods, one can directly compare the
surpluses/deficits:
S
IS = 1 ⋅ 100
S0
b) The change over the time of an imbalance is generally
expressed by the index of percentage coverage:
GA1 ⎡X M ⎤
IGA = ⋅ 100 = ⎢ 1 : 1 ⎥ ⋅ 100
GA0 ⎣ X0 M0 ⎦
IGA > 100% - a positive evolution: current coverage is higher than in
the reference;
IGA = 100% - a stationary (unchanged) coverage ratio of payments by
incomes;
IGA < 100% - a negative trend: a decrease of the percentage coverage
in the current year as compared to the reference
period.
Remark: The interpretation of IGA has to be combined with value
data about imbalances.
3.Structural analysis of a BP account imbalance
The contribution of an item to the account imbalance:
sj xj −mj
RC j = ⋅ 100 = ⋅ 100
S X −M
This formula is applicable only to items showing the same sign of
imbalance as that of the BoP account.
ΣRC j = 100% if all the items contribute to the general imbalance;
ΣRC j > 100% if some of the account’s items show the other sign of
the imbalance.
4.International comparative analysis refers usually to indicators of
relative significance of imbalance in the compared countries.
Remark: A direct comparison of imbalances does not help very much
in the analysis. Only comparing countries with the same economic and
financial potentials, or having the same total value of international
transactions allow for:
S
IS A / B = A that can be higher, equal or lower than 1.
SB
The International Investment Position

The International Investment Position (IIP) is a balance sheet of the
stock of external financial assets and liabilities. It refers to:
financial claims on non-residents;
financial liabilities to non-residents;
monetary gold and special drawing rights (SDRs).
By convention, land and other immovable tangibles (except those
owned by extraterritorial units) are treated as the property of economic
entities of the economies in which the immovable tangibles are located.
Therefore, a non-resident owner has a financial claim on the resident entity
to which the ownership of such an asset is attributed rather than ownership
of the actual non-financial asset.
The IIP at the end of a specific period (year) reflects financial
transactions, valuation changes and other adjustments that affect the level of
assets and/or liabilities that occurred during the period.
Components of IIP are classified upon two criteria (dimension):
a) According to the functional categories, and in concordance with
the income components of the current account and the financial account
in the BP, distinction is made between:
- Direct investment is subdivided into:
Equity capital plus reinvestment earnings and other
capital (inter-company debt);
Claims on, and liabilities to affiliated enterprises.
- Portfolio investment is classified by instrument:
Equity securities;
Debt securities;
Financial derivatives.
- Other investments are classified as well by instrument and then
by sector. Included are trade credits, loans, currency and
deposits, other assets and liabilities.
- Reserve assets comprise monetary gold, SDRs, reserve position
in the IMF, foreign exchange assets and other claims.
b) According to the institutional categories, the assets and
liabilities of an economy connected to the rest of the world are grouped into
four sectors:
- General Government;
- Monetary Authority;
- Banking sector;
- Other sectors.
The net IIP – that in external financial assets minus external

liabilities – often is used to analyze developments in the performance of an
economy with regard to the rest of the world as of a specific reference date.
Capitolul 6
STATISTICA COMERŢULUI EXTERIOR

CU MĂRFURI
În terminologia de specialitate, comerţul internaţional şi comerţul

exterior sunt concepte bivalente:
în sens larg, ele acoperă schimburile de mărfuri (bunuri) şi servicii;
în sens restrâns, ele se referă numai la schimburile care au ca
obiect mărfurile.
Acest capitol al cursului se referă în exclusivitate la al doilea sens –
schimburile de mărfuri.
6.1 Concepte şi principii aplicate la evidenţierea comerţului

exterior cu mărfuri
Fiecare ţară are o frontieră de stat şi o frontieră vamală, cele două

delimitări teritoriale putând diferi în anumite cazuri. Există, de exemplu,
enclave şi/sau extrateritorialităţi (exclave) vamale determinate de condiţiile
de relief din zona de graniţă dintre două ţări, când accesul este mai lesnicios
de pe teritoriul ţării vecine. Pe de altă parte, pe teritoriul fiecărei ţări se află
birouri vamale în interiorul ţării, care efectuează operaţiuni specifice de
vămuire, iar numeroase ţări admit organizarea de depozite sub control
vamal, de antrepozite, de zone şi porturi libere, toate acestea modificând
raportul dintre teritoriul naţional (recunoscut politic prin tratate) şi cel vamal
(în care autoritatea unui stat sau a unei uniuni de state îşi exercită uniform
prerogativele administrative).
În practica vamală a ţărilor lumii s-au cristalizat două sisteme de
comerţ (seturi de reguli de înregistrare a exportului şi importului de
mărfuri). Fluxurile de mărfuri dintre două sau mai multe economii sunt
înregistrate fie la trecerea acestora peste frontiera vamală – ceea ce are ca
rezultat al însumării un anumit volum valoric al schimburilor cunoscut în
statistică sub numele de comerţul special –, fie la trecerea mărfurilor peste
frontiera de stat – ceea ce dă comerţul general.
Documentul primar de observare a mişcării transfrontaliere a
loturilor de mărfuri este declaraţia vamală de export şi, respectiv, de
import, care însoţeşte fiecare lot de marfă. Pe baza datelor cantitative şi

valorice cuprinse în acest document se elaborează statisticile vamale. Pentru
exportul şi importul de energie electrică şi gaze naturale, înregistrarea
comerţului exterior se face pe baza actului de predare-primire întocmit pe
baza citirii contoarelor instalate pe liniile de interacţiune sau pe conductele
magistrale. Tranzitul de mărfuri nu este evidenţiat în nici unul dintre
sisteme.
Evaluarea statistică a fluxurilor de mărfuri se realizează cantitativ
(în tone şi, dacă este cazul, în unităţi specifice de măsură) şi valoric: pentru
export în preţuri fob – port de îmbarcare sau franco frontiera ţării
exportatoare, iar pentru import în preţuri cif – port de debarcare a mărfurilor
sau franco frontiera ţării importatoare. Pentru livrările gratuite de mărfuri în
cadru ajutoarelor internaţionale şi pentru bunurile confiscate la graniţă,
evaluarea acestora se face la preţurile pieţei internaţionale sau la preţurile
aceloraşi mărfuri pentru care schimbul se face pe baze comerciale.
Translatarea datelor valorice exprimate în diferite valute efective de lucru
într-o unică monedă de referinţă (euro de la 1 ianuarie 2003, dolar SUA
până la acea dată) se face pe baza cursului oficial de schimb valabil în ziua
vămuirii.
Balanţa comercială a unei ţări poate fi determinată atât pe baza
datelor din evidenţa vamală (exporturi fob – importuri cif), cât şi pe baza
datelor din evidenţa bancară (postul „mărfuri” din contul curent al balanţei
de plăţi externe unde atât exportul cât şi importul se înregistrează la preţuri
fob, întrucât serviciile de transport şi asigurare a mărfurilor pe parcurs
internaţional se evidenţiază în posturi distincte).
Pentru a asigura o tratare uniformă a loturilor de mărfuri din punct
de vedere al orientării geografice a schimburilor, exporturile se
înregistrează pe ţări în funcţie de ultima ţară de destinaţie cunoscută în
momentul efectuării exportului, iar importurile se structurează pe ţări în
funcţie de ţara de produţie, adică ţara în care a avut loc prelucrarea sau ţara
în care bunurile au suferit apreciabile transformări fizice, unde, de exemplu,
produsele agricole au fost recoltate, minereurile au fost extrase etc.
Nomenclatoarele de mărfuri, ţări şi firme permit prezentarea
structurată a datelor de comerţ exterior în vederea efectuării de analize
macroeconomice şi elaborării de politici diferenţiate pe sectoare şi ramuri de
activitate economică, precum şi în vederea fundamentării unor decizii la
nivel microeconomic (de societate comercială).
Statistica comerţului exterior cu mărfuri
6.2 Indicatorii comerţului exterior cu mărfuri la nivel

macroeconomic
Pe baza datelor publicate de către autoritatea vamală şi/ sau de

organismul naţional de statistică cu privire la volumul valoric al exporturilor
şi importurilor unei ţări, se pot determina o serie de indicatori derivaţi, care
îl ajută pe specialistul în comerţ exterior să aprecieze o serie de aspecte ale
performanţei economice din acea ţară şi ale mediului de afaceri. Printre cei
mai frecvent folosiţi indicatori de nivel de dezvoltare a comerţului exterior
cu mărfuri se numără:
⎛X⎞
Exportul/locuitor ⎜ ⎟ – expresie a performanţei exterioare a
⎝P⎠
unei economii naţionale: unde X reprezintă volumul exporturilor iar P
populaţia ţării1.
Cu cât exportul/locuitor este mai mare, cu atât economia ţării este
mai puternic antrenată în schimburile de mărfuri cu străinătatea. Cu titlu
informativ, este prezentată valoarea exportului per capita în câteva dintre
ţările central şi est-europene (USD/locuitor) în anul 2002: Bulgaria: 720;
Republica Cehă: 3713; Croaţia: 1063: Polonia: 838; România: 639;
Federaţia Rusă: 743; Slovenia: 5236; Ungaria: 3719.
⎛ X ⎞
Ponderea exportului în PIB ⎜ ⋅ 100 ⎟ – expresie a capacităţii
⎝ PIB ⎠
unei ţări de a vinde pe o piaţă internaţională din ce în ce mai concurenţială
ca urmare a apariţiei continue de noi şi noi ofertanţi, dar şi a nivelului relativ
al dependenţei faţă de pieţele externe de desfacere (de valorificare a propriei
producţii de mărfuri). Pentru România acest indicator arată:
X
⋅ 100 = 30 ,3%
PIB
⎛ X ⎞
Ponderea unei ţări în exporturile mondiale ⎜⎜ Ţării ⋅ 100 ⎟⎟ –
⎝ X Mondial ⎠
expresie numerică având valenţe cognitive asemănătoare cu ponderea
exportului în PIB-ul ţării, numai că de astă dată perspectiva de abordare este
cea a economiei mondiale. Pentru a ameliora valenţa analitică a acestui
indicator el merită comparat cu ponderea aceleiaşi ţări în totalul mondial al
polulaţiei, al produsului brut sau al producţiei industriale. Pentru România,
1
Mai rar se utilizează indicatorul comerţ exterior/locuitor:
X +M .
P
ponderea este modestă şi exprimă, indirect, lipsa de performanţă a

economiei la confruntarea ei cu piaţa internaţională:
Xi
⋅ 100 = 0 ,17%
∑ Xi
În tabelul alăturat se prezintă cu titlu de ilustrare câţiva dintre
indicatorii statistici ce caracterizează exportul de mărfuri al unor ţări din
Europa Centrală.
Trăsături ale exporturilor de mărfuri realizate în 2002

de un grup de ţări din Europa Centrală
Tabelul 6.1
Exportul Ponderea în Export per Export Acoperire
Ţara de mărfuri exportul capita în % faţă import prin
(mil. USD) mondial (%) (USD) de PIB export (%)
Bulgaria 5745 0,07 727 40,7 72,0
R. Cehă 38358 0,47 3761 67,5 89,6
Polonia 41010 0,50 1062 23,2 74,4
România 13876 0,17 637 33,1 77,7
R. Slovacă 14350 0,18 2657 66,7 83,5
Ungaria 34512 0,42 3384 64,3 91,3
Sursa: Statistici UNCTAD, 2004
Rata de completare a PIB prin importuri de mărfuri

⎛ M ⎞
⎜ ⋅100 ⎟ – calculată ca raport procentual între importuri (M) şi PIB –
⎝ PIB ⎠
exprimă dependenţa economiei ţării faţă de pieţele externe de aprovizionare.
M
⋅ 100 = 36%
PIB
⎛ M Ţării ⎞
Ponderea unei ţări în importurile mondiale ⎜⎜ ⋅100 ⎟⎟ este
⎝ M Mondial ⎠
o modalitate de a evidenţia mărimea relativă a unei pieţe naţionale pentru un
potenţial operator pe acea piaţă. Calculul pentru România arată o cotă de:
Mi
⋅ 100 = 0 ,18%
∑Mi
Mărimea absolută a soldului (S = X - M) şi semnificaţia relativă
a soldului balanţei comerciale a unei ţări în raport cu propriul PIB
⎛X −M ⎞
⎜ ⋅ 100 ⎟ sau în raport cu totalul comerţului său exterior
⎝ PIB ⎠
⎛ X − M ⎞
⎜ ⋅ 100 ⎟ lasă să se estimeze riscurile de plată în viitoarele tranzacţii
⎝ X + M ⎠
cu partenerii comerciali din acea ţară. S = −613 mil . USD , iar semnificaţia
relativă a soldului este îngrijorătoare, deficitul fiind de 5,7% faţă de PIB:
S
⋅ 100 = −5 ,7%
PIB
Observaţie: Un specialist în comerţ exterior îşi completează
întotdeauna informaţiile cantitative de felul indicatorilor de mai sus cu
detalii de natură calitativă oferite de indicatorii de analiză structurală
prezentaţi în continuare.
Indicatorii structurii pe mărfuri şi ai orientării geografice a

comerţului exterior presupun determinarea prealabilă a cotei părţi
(ponderii) fiecărei grupe de produse în totalul exporturilor şi al importurilor
ţării analizate. De exemplu, pornind de la organizarea datelor despre
exportul de mărfuri pe grupe de produse potrivit nomenclatorului vamal –
Sistemul Armonizat de Definire şi Codificare a Mărfurilor, pentru fiecare
grupă de mărfuri se stabileşte ponderea fie sub formă de coeficient
subunitar, fie în expresie procentuală:
x x
gi = i = i
∑ xi X
Pentru analizele calitative, se recomandă fie folosirea Clasificarea
Standard a Comerţului Internaţional – în limba engleză, Standard
International Trade Classification (SITC) – introdusă de ONU încă în la
mijlocul secolului trecut, fie elaborarea pe baza statisticilor vamale detaliate
a unor grupări ad hoc capabile să evidenţieze aspectele relevante ale
analizei calitative. De exemplu, gruparea mărfurilor în funcţie de gradul de
prelucrare sau în funcţie de valoarea adăugată pe unitatea fizică de produs,
sau în funcţie de consumul specific de energie etc. Alte grupări de mărfuri
frecvent folosite în analiza structurală a comerţului exterior în relaţie cu
producţia autohtonă de bunuri materiale au în vedere „marile categorii
economice” sau Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN).
În analize recente ale potenţialului competitiv al diferitelor ţări (vezi,
de exemplu, World Investment Report, 2002), s-a observat ponderea în
export a „produselor dinamice”, adică a primelor 40 de produse potrivit
nomenclatorului SITC care au avut în anul 2000 o pondere de cel puţin
0,3% în exporturile mondiale şi şi-au extins cota de piaţă în perioada
1985-2000. Prezenţa în oferta de export a unei ţări a unor astfel de „produse

dinamice” (electronice, farmaceutice, aparatură medicală, tehnologia
informaţiei etc.) se apreciază că exprimă un potenţial competitiv cu atât mai
mare cu cât ponderea lor în totalul exportului este mai consistentă.
După determinarea ponderii diferitelor grupe de mărfuri, se pot
aplica diferite procedee de evidenţiere a concentrării sau diversificării
fluxurilor de export şi import. Cel mai simplu procedeu constă în a însuma
cotele părţi ale grupelor cu ponderea cea mai mare pentru a evidenţia
specializarea internaţională (în măsura în care o asemenea ipoteză este
valabilă pentru comerţul exterior al ţării analizate).
O altă modalitate de sintetizare a informaţiilor de natură structurală
constă în calcularea unor coeficienţi de concentrare pe marfă a exporturilor
sau importurilor unei ţări (deseori, acest coeficient este întâlnit şi sub
denumirea de „indice” de concentrare merceologică).
Tipuri de coeficienţi de concentrare folosiţi în analizele de comerţ
exterior:
- coeficientul Gini-Struck:
nΣg i2 − 1
CG − S = unde C G − S ∈ ( 0 ,1 )
n−1 ,
- coeficientul Hirschman:
m 100
H= − ⋅ Σg i2 , cu H ∈ (0,1)
m − 100 m − 100
100
unde: m = este valoarea minimă a coeficientului Hirschman
n
n = numărul de grupe de produse.
Cu cât coeficientul este mai aproape de valoarea minimă (0), cu atât
este mai apropiată (mai uniformă) ponderea diferitelor grupe de mărfuri ce
alcătuiesc exportul sau importul ţării, neevidenţiindu-se o concentrare pe
marfă. Dimpotrivă, un coeficient apropiat de valoarea maximă a intervalului
de definiţie (1) exprimă o concentrare ridicată pe câteva (grupe de) produse.
Acelaşi fel de coeficienţi de concentrare se utilizează şi în cercetarea

repartiţiei geografice a exporturilor – importurilor unei ţări, dar atunci
poartă numele de coeficienţi de concentrare teritorială. Punctul de plecare
în determinarea acestor coeficienţi îl reprezintă ponderea fiecărei ţări
partenere în totalul exporturilor, respectiv, al importurilor ţării analizate. O
concentrare teritorială excesivă subliniază dependenţa faţă de anumite pieţe
partenere, ceea ce mai devreme sau mai târziu se dovedeşte a nu fi o opţiune
strategică pozitivă pentru ţara analizată.
Tot din punct de vedere al analizei orientării geografice a

schimburilor merită a fi folosit şi indicele de intensitate a comerţului dintre
două ţări. El se aplică pentru a observa dacă valoarea schimburilor
comerciale bilaterale este mai mare sau mai mică decât valoarea aşteptată
estimată pe baza importanţei relative a celor două ţări în comerţul mondial.
Practic, indicele de intensitate a comerţului dintre două ţări (Tij) se obţine
din compararea ponderii exportului unei ţări „i” către ţara parteneră „j” în
totalul exportului ţării „i” (prima paranteză) cu ponderea în exporturile
mondiale totale (Xwt) a exporturilor lumii către ţara „j” (paranteza a doua):
Tij = (xij : Xit) : (xwj : Xwt)
Evident, un indice supraunitar exprimă o intensitate mare a

schimburilor între cele două ţări, un interes deosebit al celor două ţări pentru
comerţul bilateral. Cu cât rezultatul este însă mai mic decât unitatea,
semnificaţia relativă a schimburilor bilaterale este mai modestă.
Paralel cu interesul pentru a evidenţia concentrarea sau specializarea

mai mult sau mai puţin îngustă a comerţului exterior al unei sau altei ţări,
analiştii sunt interesaţi să cunoască şi gradul de diversificare a exportului
unei economii naţionale.
Cea mai simplă modalitate de a evidenţia varietatea produselor
exportate este determinarea numărului de categorii de mărfuri care sunt
vândute peste hotare. Evoluţia în timp a acestui număr de categorii de
mărfuri este o expresie a procesului de diversificare a exporturilor. Merită
semnalat că în cazul ţărilor aflate în tranziţia post-comunistă, evoluţia are
forma unui „N” stilizat. La începutul tranziţiei, pe fondul liberalizării
comerţului exterior, numărul categoriilor de mărfuri exportate a crescut
vertiginos. În anii următori, se poate constata o anumită specializare însoţită
de reducerea categoriilor de mărfuri (cele care sunt competitive pe piaţa
internaţională şi asigură o marjă interesantă a profitului). În ultimii ani, pe
fondul retehnologizării industriilor şi al prezenţei corporaţiilor multi- şi
transnaţionale, procesul de diversificare a ofertei de export înregistrează din
nou un trend crescător.
Procedeul analitic este extrem de accesibil, dar el pune semnul de
egalitate între diversele categorii de mărfuri, indiferent cât de mare sau de
mic ar fi exportul din punct de vedere valoric. Alţi indicatori mai sofisticaţi
au fost concepuţi pentru a reflecta diversificarea şi prin prisma contribuţiei
diferite a grupelor de mărfuri la volumul valoric total al exporturilor ţării
Astfel, indicatorii Funke-Ruhwedel sau Hummels-Klenow permit măsurarea
cu o mai mare acurateţe a procesului de diversificare, dar datele de intrare
necesare analizei sunt cu un grad mare de detaliere şi sunt, de regulă,

accesibile la o mare diferenţă de timp faţă de momentul de referinţă, astfel
că analiza pierde tocmai valoarea cognitivă pentru factorii de decizie macro-
economică.
Mai uşor de determinat pare să fie coeficientul (indicele) de
diversificare, care exprimă deviaţia absolută a structurii exportului unei ţări
de la structura exportului mondial pe baza următoarei relaţii de calcul:
Sj = 0,5 Σ│hij - hiw│,

în care, Sj exprimă abaterea structurală absolută a exporturilor ţării “j” faţă
de structura exporturilor mondiale, hij reprezintă ponderea produsului
(grupului de produse) “i” în exportul ţării “j” (care se analizează), iar hiw
este ponderea aceluiaşi (grup de) produs(e) “i” în exportul mondial.
Indicele de concentrare* şi indicele de diversificare**

în comerţul exterior al unor ţări din Europa Centrală în anul 2001
Tabelul 6.2
Ţara Exportul de mărfuri Importul de mărfuri
Concentrarea Diversificarea Concentrarea Diversificarea
Bulgaria 0,125 0,529 0,127 0,354
R. Cehă 0,087 0,401 0,063 0,269
Polonia 0,081 0,430 0,066 0,246
România 0,119 0,571 0,066 0,346
R. Slovacă 0,130 0,467 0,081 0,293
Ungaria 0,116 0,346 0,093 0,306
Note explicative: * după metoda Hirschman ** potrivit formulei de mai sus
Sursa: Calcule bazate pe statistici UNCTAD
Alte instrumente de analiză combină structura exporturilor cu

structura importurilor cu scopul de a evidenţia calitatea schimburilor
comerciale internaţionale.
Un astfel de indicator este indicele schimburilor intraindustriale
(indicatorul Grubel-Lloyd, prezentat în 1975). El este construit pe ipoteza că
preponderenţa comerţului intraindustrial într-o ramură de activitate
economică exprimă capacitatea concurenţială a acelei ramuri pe piaţa
internaţională, în timp ce preponderenţa schimburilor interindustriale
evidenţiază specializarea mai mult sau mai puţin îngustă a economiei (faptul
că plăteşte produsele importate specifice unei ramuri cu produse exportate
provenind din oricare altă ramură decât cea care produce mărfurile
importate).
La nivelul unei industrii “k” din cele “n” ramuri industriale
( k = 1,n ), schimburile intraindustriale se exprimă prin formula:
x k − mk
ISI k = 1 −
x k + mk
ISIk = 0 atunci când există numai unul din cele două fluxuri ale
comerţului exterior – ţara fie numai exportă produse ale industriei “k” fie
numai importă produse ale industriei “k” – schimbul se face în afara
industriei “k” (schimb/comerţ interindustrial)
ISIk = 1 atunci când schimbul de produse ale industriei “k” este
perfect echilibrat (exportul = importul) – cu alte cuvinte există numai
schimburi intraindustriale).
La nivelul întregului comerţului exterior al ţării, se calculează un

indice mediu (medie ponderată a celor “k” indici de ramură, ponderea fiind
cota parte a tranzacţiilor ramurii “k” în totalul al ţării):
x + mk
ISI = ΣISI k ⋅ k
Σ( x k + mk )
Dacă ISI → 0 - predomină schimburile interindustriale în comerţul
exterior al ţării; O valoare ce se apropie de zero este specifică ţărilor în
dezvoltare care exportă bunuri primare şi importă bunuri manufacturate.
Dacă ISI → 1 - predomină schimburile intraindustriale în comerţul
exterior al ţării; este o valoare specifică ţărilor cu o economie avansată.
Pentru România: ISI = 0,64 subliniază caracterul preponderent
intraindustrial al comerţului exterior al ţării noastre în anul 2002, în
condiţiile în care economia este dependentă de importul de energie şi
materii prime, iar potenţialul ţării nu este exploatat eficient.
Bela Balassa (1965) a definit indicele avantajului comparativ

relevat de o economie angajată în comerţul internaţional, pornind de la
asumpţia că o ţară cu economie concurenţială se specializează în realizarea
şi comercializarea internaţională a unor bunuri numai în măsura în care are o
anumită superioritate, un avantaj în producţia acestora (fie de natura dotării
cu factori de producţie, fie de natură tehnologică). De aceea, formula
propusă este, de fapt, o comparaţie între ponderea produselor unei (unor)
industrii în exportul unei ţări cu ponderea aceloraşi produse în exporturile
mondiale. În măsura în care rezultatul comparaţiei este unul supraunitar, ţara
analizată relevă un avantaj comparativ în industriile producătoare ale acelor

bunuri materiale sau imateriale.
Această modalitate simplă de analiză a avantajului comparativ al
unor industrii (sau al unei ţări) la nivel de economie mondială poate fi
adaptată şi la situaţia în care atenţia se concentrează pe comerţul exterior cu
un grup de ţări (de exemplu, comerţul cu statele membre ale UE sau cu
grupul de ţări din OCDE).
Damien Neven (1995) a creat un alt fel de indice al avantajului

comparativ relevat. Acest indicator se sprijină pe ipoteza potrivit căreia o
industrie (ramură de producţie) are o pondere mai mare în exporturile unei
ţări decât în importurile acesteia dacă ţara se bucură de un avantaj
comparativ în acel domeniu (şi invers). În consecinţă, avantajul comparativ
relevat la nivelul industriei (ramurii industriale) “k” este:
⎛ x m ⎞
RCAk = ⎜⎜ k − k ⎟⎟ ⋅ 100 unde RCAk ∈ ( −100 , 100 )
⎝ Σxk Σmk ⎠
În analiza empirică, rar se observă un RCAk cu o valoare în afara
intervalului (-10%, 10%). O ţară înregistrează:
- un avantaj comparativ în industria “k”, când RCA k este pozitiv,
datorită gradului mare de specializare internaţională în produsele acestei
industrii (ponderea produselor industriei “k” în totalul exporturilor este
superioară faţă de ponderea corespunzătoare în importuri).
- un dezavantaj comparativ când RCAk este negativ, fiind o expresie
a unei puternice dependenţe de importurile de produse în industria “k” (ţara
nu produce sau nu este capabilă să producă aceste bunuri).
Pornind de la RCAk al diferitelor industrii, se poate elabora chiar o
ierarhizare a diferitelor ramuri de activitate în funcţie de avantajul sau
dezavantajul comparativ înregistrat în comerţul cu restul lumii sau în
schimburile comerciale cu un anumit grup de ţări. Merită semnalat faptul că
acest indicator este aplicabil chiar în analiza structurală a comerţului
exterior dintre două ţări sub aspectul avantajelor şi dezavantajelor
comparative, dar concluziile au doar o valoare relativă.
Indicatorii de dinamică a comerţului exterior cu mărfuri se

bazează pe calcularea prealabilă a indicilor şi/sau a ritmurilor de creştere a
exporturilor şi importurilor, fie pe total schimburi, fie pe anumite grupuri de
produse sau pe ţări. Cum volumul valoric al fiecărui lot de marfă (v) este
determinat de cantitatea de marfă (q) şi de preţul mărfii (p), analiza în
dinamică a comerţului exterior presupune calcularea unui sistem de indici
pentru fiecare flux de mărfuri: indicele valoric, indicele cantitativ (al

volumului fizic) şi indicele preţurilor (indicele valorii unitare).
Astfel, indicele volumului valoric al exporturilor este obţinut pe
baza relaţiei:
Σ q1 p1 Σ v1 X 1
I (vX ) = = = ,
Σ q0 p0 Σ v0 X 0
iar indicele valoric al importurilor:
Σ q1 p1 Σ v1 M 1
I (vM ) = = =
Σ q0 p0 Σ v0 M 0
Indicele volumului fizic se obţine folosind înregistrările în preţuri
constante:
Σ q1 p0 I (qX )
I =
q
Σ q0 p0 I (qM )
Indicele valorii unitare este, în fapt, un indice de preţuri estimat în
condiţiile folosirii datelor oferite de statistica vamală detaliată pe grupe de
produse omogene:
Σv1 I (vuX )
I =
vu
1 vu
∑ i p v1 I ( M )
Pentru fiecare dintre fluxurile de mărfuri (exporturi şi, respectiv,
importuri), dinamica volumului valoric poate fi explicată pe baza influenţei
celor doi factori determinanţi. Astfel, în cazul explicării factoriale a
dinamicii exporturilor unei ţări se determină:
I (vX ) = I (qX ) ⋅ I (vuX )
iar pentru analiza factorială a dinamicii importurilor de mărfuri se obţine:
I (vM ) = I (qM ) ⋅ I (vuM )
6.3 Indicatorii raportului de schimb în comerţul exterior

cu mărfuri
Cele două fluxuri de mărfuri ce alcătuiesc comerţul exterior al unei

ţări se pot analiza în evoluţia lor de-a lungul anilor prin sistemul de trei
indici evocat mai sus. Dar exporturile generează încasări, în timp ce
importurile cauzează plăţi, ceea ce a condus treptat la conceperea şi
aplicarea unui sistem de indicatori de analiză comparativă a dinamicii celor
două fluxuri cunoscut sub numele de indicatori ai raportului de schimb. În

cele ce urmează se prezintă doar aceia care sunt frecvent utilizaţi în
rapoartele de ţară.
Astfel, raportul dintre indicele valoric al exporturilor şi cel al
importurilor calculat pentru acelaşi interval de timp este cunoscut sub
numele de indice al raportului valoric sau, mai frecvent, indicele gradului
de acoperire a importurilor prin exporturi – IGA:
I (vX )
IGA = v ⋅ 100
I( M )
El caracterizează evoluţia acoperirii importurilor de mărfuri prin
exporturi de mărfuri faţă de perioada de bază. Altfel spus, acest indice
exprimă ameliorarea sau degradarea balanţei comerciale, comparând situaţia
curentă cu cea din anul de referinţă.
Indicele raportului de schimb net (terms of trade index) – IRSN

este, de fapt, un indice al raportului de preţuri care caracterizează evoluţia
faţă de perioada de bază a eficienţei schimburilor de mărfuri cu străinătatea:
I (vuX )
IRSN = vu ⋅ 100
I( M )
Un indice mai mare de 100% rezumă faptul că preţurile de export au
crescut mai mult decât preţurile de import, ceea ce are ca efect de ansamblu
o ieftinire relativă a importurilor comparative cu anul de bază.
Invers se judecă un rezultat mai mic decât 100%. El arată o
deteriorare a raportului de schimb, respectiv, o scumpire a importurilor faţă
de raportul de preţuri specific perioadei de bază. Diferenţa dintre un
asemenea IRSN şi pragul de 100% se cunoaşte în literatura de specialitate
sub numele de foarfece al preţurilor din comerţ exterior:
FPCEx = 100 – IRSN
Indicele puterii de cumpărare a exporturilor (IPCX) combină
efectul variaţiei diferenţiate a preţurilor de export şi de import (sintetizat în
IRSN) cu efectul creşterii cantitative a exporturilor:
I (vX ) I (qX ) ⋅ I (vuX )
IPCX = vu ⋅ 100 = ⋅ 100 = I (qX ) ⋅ IRSN ⋅ 100
I( M ) I (vuM )
Relaţia de mai sus evidenţiază trei posibilităţi de determinare a
acestui indice, în funcţie de datele disponibile din publicaţiile ţării cercetate.
IPCX este, în esenţă, un indice al importurilor obtenabile din punct
de vedere fizic pentru că el arată cu cât s-ar fi putut importa mai mult faţă de
anul de referinţă astfel încât balanţa comercială să nu fie afectată.
În literatura de specialitate, apar şi alţi indicatori ai raportului de

schimb: indicele raportului de schimb brut (indicele raportului cantitativ sau
indicele de barter brut), indicele factorial al raportului de schimb, efectul în
mărime absolută al deteriorării raportului de schimb etc. Valoarea lor
analitică este mai mult utilizată la nivel macroeconomic în elaborarea de
politici economice şi comerciale.
Notă: În statistica comerţului exterior cu mărfuri se calculează şi alţi

indicatori ai raportului de schimb decât cei prezentaţi în acest paragraf (vezi
paragraful redactat în limba engleză de la sfârşitul acestui capitol).
Astfel, indicele raportului de schimb brut (IRSB) sau indicele

raportului cantitativ în comerţul exterior se determină prin compararea
indicelui cantitativ al exportului cu cel al importului pentru a arăta sensul
mutaţiilor structurale din comerţul exterior al unei ţări. Semnificaţia lui este
însă afectată de dinamica dezechilibrului valoric dintre cele două fluxuri de
mărfuri relevată de îndepărtarea lui IGA de valoarea de 100%.
Un alt indicator util pentru deciziile macroeconomice este efectul în
mărime absolută al deteriorării raportului de schimb net (∆RSN) şi
influenţa sa asupra deficitului balanţei comerciale a ţării. Din influenţa în
mărime absolută a variaţiei preţurilor asupra încasărilor din export se scade
influenţa modificării preţurilor asupra plăţilor generate de importuri, iar
rezultatul se compară, eventual, cu deficitul balanţei comerciale.
În final, menţionăm şi indicele factorial al raportului de schimb
(IFRS), care este o combinaţie între indicele raportului net de schimb (ca
expresie a evoluţiei eficienţei schimburilor cu străinătatea în perioada
analizată) şi indicele productivităţii muncii (ca expresie a evoluţiei în
aceeaşi perioadă a eficienţei cu care au fost produse mărfurile oferite la
export).
1. Care sunt şi ce semnifică indicatorii statistici de nivel absolut şi

relativ al comerţului exterior cu mărfuri pentru o economie
naţională?
2. Cum se poate caracteriza structura pe (grupe de) mărfuri a
exporturilor şi, respectiv, a importurilor unei ţări?
3. Ce exprimă indicele de intensitate a schimburilor comerciale dintre
două (grupuri de) ţări?
4. Precizaţi semnificaţia indicelui schimburilor intraindustriale şi a

indicilor avantajului comparativ relevat.
5. Ce fel de indici folosiţi pentru analiza factorială a evoluţiei
exporturilor şi importurilor de mărfuri?
6. Ce sunt indicatorii raportului de schimb? Care sunt premisele
teoretice ale determinării acestor indicatori?
7. Definiţi fiecare dintre indicatorii raportului de schimb şi arătaţi
valenţele sale cognitive.
8. Care este legătura dintre indicele puterii de cumpărare a exporturilor
şi indicele gradului de acoperire a importurilor prin exporturile unei
ţări?
Problema 1
În anul 2004, comerţul exterior cu mărfuri al unei ţări a înregistrat
următoarele aspecte:
• exportul a atins un volum valoric de 10,8 miliarde USD, fiind cu
24,9% mai mare decât în anul precedent, în condiţiile unei creşteri
a valorii medii unitare a mărfurilor cu 2,4%;
• importul a fost de 11,6 miliarde USD, în creştere cu 25% faţă de
2003 în preţuri curente şi cu 21,2% în preţuri comparabile.
Să se determine şi comenteze indicii raportului de schimb specifici
comerţului exterior în anul 2004 comparativ cu anul precedent:
• indicele raportului valoric (indicele gradului de acoperire a
importului prin export – IGA);
• indicele raportului de schimb brut (indicele raportului de schimb
cantitativ – IRSB);
• indicele raportului de schimb net – IRSN (indicele raportului de
preţuri). Să se comenteze relaţia dintre IGA, IRSB şi IRSN;
• foarfecele de preţuri (FPCEx) şi efectul în mărime absolută al
deschiderii foarfecelui de preţuri (∆RSN);
• indicele puterii de cumpărare al exportului acestei ţări (IPCX).
Problema 2
Importul României de jucării, jocuri şi articole de divertisment sau
de sport (NC 95) a crescut de la 30,9 mil. USD în 1999 la 39,7 mil. USD în
2000, în condiţiile unei reduceri medii a preţurilor de import cu 1,8% în
2000 faţă de 1999. Creşterea estimată a cererii agregate de astfel de produse

pe piaţa autohtonă este de 8,4%, în condiţiile în care ponderea importului în
totalul cererii a atins aproximativ 80% în anul 2000.
Să se determine şi comenteze coeficienţii de elasticitate a importului
de astfel de produse faţă de evoluţia preţurilor de import, precum şi faţă de
creşterea cererii agregate autohtone.
Problema 3
Să se calculeze şi comenteze indicatorii raportului de schimb ce
caracterizează comerţul exterior al Sloveniei, pe baza următoarelor date cu
privire la anul 2001 comparativ cu 2000:
exporturile slovene au crescut în perioada analizată cu 6,2 puncte
procentuale, în condiţiile în care exporturile s-au scumpit, în medie, cu
2,5%;
importurile Sloveniei au crescut, în aceeaşi perioadă cu 5,4%, atât pe
seama creşterii valori unitare pentru import, cât, mai ales, pe seama
creşterii volumului fizic la import cu 3,5%.
Problema 4
Activitatea de export-import a unei societăţi comerciale a înregistrat
în ultimii trei ani următorii indici:
- exportul: I v = 122,1%; I vu = 102,2% ;
- importul: I v = 123,7%; I vu = 97,3% ;
Să se analizeze activitatea firmei în perioada 1998-2000, folosind
IGA, IRSN si IPCX.
Problema 5
În comerţul exterior al ţării A cu ţara B se constată o scumpire a
exportului cu 6%, iar cea a importului cu 8% în anul 2004 faţă de 2000.
Să se determine şi comenteze indicele raportului de schimb net şi
foarfecele preţurilor în schimburile bilaterale A/B.
Să se observe impactul asupra IRSN al creşterii productivităţii
muncii în ramurile economice exportatoare ale ţării A în medie cu 7% faţă
de anul de referinţă.
Dacă productivitatea muncii din ţara B a crescut în aceeaşi perioadă
în medie cu 9% în ramurile exportatoare, ce arată indicele factorial al
raportului de schimb?
Problema 6
Să se observe intensitatea schimburilor intraindustriale în comerţul
exterior al României cu ţările UE cu Articole manufacturate diverse
(secţiunea 8 a SITC, rev.3) în anul 2000, folosind următoarele date
(milioane USD):
Grupa Export (fob) Import (fob)
81 Construcţii prefabricate 38,6 58,3
82 Mobila şi părţile ei 364,2 37,6
83 Articole voiaj 27,5 1,8
84 Îmbrăcăminte şi accesorii 2153,6 245,7
85 Încălţăminte 766,3 167,8
87 Instrumente şi aparate profesionale 16,7 130,1
88 Aparate foto, echipamente optice 9,2 20,4
89 Alte articole diverse 117,0 28,6
Care este intensitatea schimburilor intraindustriale în fiecare grupă

de mărfuri, dar intensitatea medie pe întreaga secţiune SITC?
Ştiind că în acel an, exportul total de mărfuri al ţării a fost de 10.366,5
milioane USD, iar importul total de 12.049,6 milioane USD, să se determine şi
comenteze pe fiecare grupă şi pe întreaga secţiune 8 a SITC avantajul comparativ
relevat,
Problema 7
Date oficiale despre economia Olandei în perioada 1995-2000 sunt

prezentate în tabelul de mai jos:
Indicatorul UM 1995 2000
Populaţia Milioane loc. 15,5 15,9
PIB Miliarde USD 326 365
Exporturi
Volum valoric Miliarde USD 242 259
Valoare unitară % 100 113
Importuri
Volum valoric Miliarde USD 217 241
Valoare unitară % 100 114
Sursa: International Finacial Statistics – July 2001
Să se determine şi să se comenteze:
a) indicele gradului de acoperire a importurilor prin exporturi de
mărfuri specific anului 2000 (1995=100%);
b) indicele raportului de schimb net; specificaţi şi argumentaţi dacă are

sau nu are sens determinarea foarfecelui de preţuri în comerţul
exterior al Olandei;
c) indicele puterii de cumpărare a exporturilor Olandei din anul 2000
faţă de anul de referinţă 1995.
Problema 8
În anul 2000, exportul total de mărfuri al României a fost de
10.366,5 milioane USD. În tabel este prezentată structura pe grupe de
mărfuri a exportului în funcţie de două clasificări analitice uzuale:
Secţiunile CSCI Rev 3 mil USD Mari categorii economice mil USD
0. Produse alimentare şi animale 244,9 Alimente şi băuturi 277,8
vii
1. Băuturi şi tutun 23,4 Aprovizionări industriale 3547,3
2. Materiale crude, necomestibile 939,7 Combustibili şi lubrefianţi 740,3
3. Combustibili minerali, lubrefianţi 742,8 Bunuri de capital 1188,4
4. Uleiuri, grăsimi, ceara de origine 19,8 Echipament de transport 616,0
animală şi vegetală
5. Produse chimice 604,6 Bunuri de consum nespecificate 3969,4
în altă parte
6. Produse nemanufacturate 2025,1 Alte bunuri nespecificate 27,3
7. Maşini şi echipamente 1948,2
8. Articole manufacturate diverse 3806,1
9. Bunuri şi tranzacţii neclasificate 11,9
Total 10366,5 Total 10366,5
Să se utilizeze coeficienţii de concentrare Gini, Gini-Struck şi

Hirschman pentru a compara cele două prezentări structurale ale exportului
de mărfuri.
Chapter 6
STATISTICS OF FOREIGN TRADE

IN GOODS:
CONCEPTS AND DEFINITIONS
FOR COLLECTING
AND GROUPING CUSTOMS’ DATA
According to the Concepts and Definitions recommended by the UN

Statistics Division, foreign trade statistics record all goods which add to or
subtract from the stock of material resources of a country by entering
(imports) or leaving (exports) its economic territory. Goods simply being
transported through a country (goods in transit) or temporary admitted or
withdrawn do not add to or subtract from the stock of material resources of
a country and are not included in the international merchandise trade
statistics.
The time at which an import or export transaction should be recorded
is recommended to be the moment when goods enter or leave the economic
territory of a country (customs based data).
There are two trade systems in common use, by which international
merchandise trade statistics are compiled: the general trade system and the
special trade system.
The general trade system is in use when the statistical territory of a
country coincides with its economic territory. Consequently, under the
general trade system, imports include all goods entering the economic
territory (ignoring the final use of the imported goods inside the borders or
for re-exports) and exports include all the goods leaving the economic
territory (neglecting the origin of those goods).
The special trade system is in use when the statistical territory
comprises only a particular part of the economic territory – the free
circulation area, that is, the part within which goods “may be disposed of
without customs restriction”. Consequently, in such a case, imports include
all goods entering the free circulation area of the country, which means
cleared through customs for home use, and exports include all goods leaving
the free circulation area of the country.
Romanian foreign trade statistics is based on the principles of the

special trade system It includes all transactions in goods between Romanian
economic actors and those from other countries having as object: import of
goods directly for consumption, imported goods taken out of customs
warehouses or free zones in order to be consumed, export of national
products as well as export of imported goods declared for domestic
consumption. There are also included: temporary imports of foreign good
for processing inside the country and exports of goods compensatory after
processing inside the country; temporary exports of goods for processing in
other countries and imports of goods compensatory after processing in other
countries.
Value data of exports and imports are determined in thousands of
USD by using:
- FOB prices for exports. They represent the prices of goods at the
border of exporting country, including the value of commodity, all
transport expenditures until the shipping point, as well as all the fees for
the commodity to be loaded aboard.
- CIF prices for imports. They represent the prices of goods at the
border of importing country, including both component elements of FOB
price and the cost of insurance and that of international transport.
Data on exports and imports of the private sector refer to the
operations carried out by foreign trade brokers with private capital and by
private producers who directly perform foreign trade activity.
The General Customs Directory (GCD) represents the main data
source of foreign trade. It performs the processing of customs declarations
for export and import. Statistical reports for some categories of the goods
transported by cable or pipes (electric energy and natural gas) are also
considered a source of data. Monthly operative data can be successively
rectified by GCD, due to the delayed arrival, to the modification or
cancellation of customs declarations from previous months.
Exports and imports do not include transit goods, goods temporarily
admitted drawn in/out the country (excepting those for processing), goods
purchased by international organizations, for own uses in Romania and
goods for repairs.
Value data are expressed in FOB effective external prices for
exports and CIF for imports. National Institute of Statistics estimates
imports CIF in FOB prices based on a CIF/FOB transformation coefficient
of 1.0834 set up by a survey on main profile commercial companies.
Quantitative data are generally expressed in metric tones and for
certain goods in specific measurement units (pieces, cubic meters, kWh,
etc.)
Goods, object of foreign trade transactions are classified according

to the Combined Nomenclature (C.N.) on which customs tariff is based.
Statistical data are also presented by commodity groups of Standard
International Trade Classification (SITC, Rev. 3) and of Broad
Economic Categories (BEC), based on conversion keys between these
classifications.
Foreign trade with each partner country is defined based on the
principle "destination country" (for export) and "origin country" (for
import). "Destination country" is considered the country where the
commodity was produced or passed the last processing.
The groups of countries by continents are made according to the
recommendations of European Union Statistical Office (EUROSTAT) while
economic groups by countries are those from UN Monthly Statistical
Bulletin, with the following components:
Developed countries: United States of America, Canada, European
Union's countries, European Free Trade Association's Countries,
Faeroe Islands, Gibraltar, Malta, Monaco, Israel, Japan, Australia,
New Zealand, and South Africa.
Former transition countries: Czech Republic, Hungary, Poland,
Romania, Slovakia, Slovenia, Bulgaria, Baltic States, CIS countries,
Albania, Bosnia-Herzegovina, Croatia, Former Yugoslav Republic
of Macedonia, Yugoslavia.
Developing countries: countries not included in the first groups.
Another grouping of the countries:
European Union (EU): Austria, Belgium, Czech Republic, Cyprus,
Denmark, Estonia, Finland, France, Germany, Greece, Hungary,
Ireland, Italy, Latvia, Lithuania, Luxemburg, Malta, the Netherlands,
Poland, Portugal, Slovak Republic, Slovenia, Spain, Sweden, United
Kingdom.
European Free Trade Association (EFTA): Iceland, Norway,
Switzerland, Lichtenstein.
EU accession countries: Bulgaria, Romania, Turkey.
The Organization of Petroleum Exporter Countries (OPEC):
Algeria, Saudi Arabia, Ecuador, United Arabian Emirates, Gabon,
Indonesia, Iraq, Iran, Kuwait, Libya, Nigeria, Qatar, Venezuela.
Commonwealth of Independent States (CIS): Armenia, Azerbaijan,
Belarus, Georgia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Republic of Moldova,
Russian Federation, Tajikistan, Turkmenistan, Ukraine, and
Uzbekistan.
Statistical analysis of foreign trade in goods data at country level
Usually, in a comprehensive country level statistical analysis three

groups of indicators are involved:
1. Indicators expressing the annual performance (level) of the foreign
trade in goods;
2. Structural analysis indicators referring both to commodity structure of
exports/imports and to the geographical dispersion of foreign trade in
goods;
3. Factor analysis indicators or index numbers of foreign trade in goods.
The performance of a country in foreign trade in goods is generally
captured by the following indicators, which are also used in international
comparisons:
a) Goods exports per capita expressed in USD or in Euro per capita.
By noting XG the yearly value of goods exports of a given country
and P the number of its inhabitants, it results:
XG
( USD / capita )
P
b) Relative significance of goods exports (XG) and imports (MG) as
compared to the country’s GDP:
XG MG
⋅ 100 ⋅ 100
GDP and, respectively, GDP
c) Significance of the imbalance registered by a country in its foreign
trade in goods:
XG − MG XG − MG
⋅ 100 ⋅ 100
GDP or X G + M G
d) Share of a given country in world exports and/or world imports.
The structural analysis indicators are based on customs statistics that

displays a country’s exports/imports by commodity groups and/or by partner
countries.
x
By noting: g i = i - the share (quota) of a group of commodities in
Σxi
the total value of exports, respectively, imports, the commodity
concentration index of each trade flow is expressed by:
The Gini – Struck coeficient:
nΣg i2 − 1
C= with C ∈( 0,1 )
n −1
The Hirschman coefficient, which is currently applied in UNCTAD

publications:
m 100
H= − ⋅ Σg i2 with H ∈ (0, 1)
m − 100 m − 100
where:
100
m= is the minimum value of the Hirschman index (the lowest
n
concentration)
n = number of commodity groups.
The geographical dispersion index of exports/imports is developed

by using the same tools, but gi refers to the share of each partner country in
the total exports/imports of goods of the analyzed country
The Grubel-Lloyd index (1975) or the intra-industrial exchange

index (IIE) is based on the assumption that the more a country is industrially
developed, the more that country is able to exchange products of different
industries.
If in a given k industry ( k = 1,n ) the intra-industrial exchange is
expressed by:
x k − mk
IIE k = 1 −
xk + mk
with: IIEk = 0 when there is only a one-side flow (only exports, or only
imports), one has to exchange products of industry k with other goods
(inter-industrial trade)
IIEk = 1 when there is a perfectly balanced exchange of products
generated by industry k (only intra-industrial trade). There is no need to
involve goods belonging to other industries to assure the balance.
At a country level, one has to develop a weighted average of the k
index numbers:
x + mk
IIE = ΣIIE k ⋅ k
Σ( x k + mk )
with IIE → 0 - inter-industrial exchange is prevailing in the country’s

foreign trade. Specific to developing countries exporting primary goods and
importing manufactured ones.
IIE → 1 - intra-industrial exchange of goods represents the largest
part pf the country’s foreign trade. This is specific to developed countries’
goods exchange.
The revealed comparative advantage (RCA) proposed in 1995 by

Damien Neven from the World Bank Institute. He assumes that:
At a given “k” industry level:
⎛ x m ⎞
RCAk = ⎜⎜ k − k ⎟⎟ ⋅ 100
⎝ Σx k Σmk ⎠
with RCAk ∈ ( −100 , 100 )
A country registers:
- A comparative advantage, when RCAk is positive because of its
strong international specialization in products of industry k (the
share of industry k in the total export is (much) higher than the
corresponding share in its imports).
- A comparative disadvantage, when RCAk registers a negative
value expressing a strong dependence on the imports of products
of industry “k” (the country is not producing or not able to
produce those goods).
Factor analysis indicators or foreign trade indices
A time bound analysis of the exports/imports of a company

(microeconomic level) or of a country (macroeconomic level) is based on a
system of index numbers.
Three indices are used for the separate analysis of the
exports/imports evolution over time:
the value index for exports:
Σ q1 p1 Σ v1 X 1
I (vX ) = = =
Σ q0 p0 Σ v0 X 0
and, similarly for imports:
Σ q1 p1 Σ v1 M 1
I (vM ) = = =
Σ q0 p0 Σ v0 M 0
The current value of the analyzed commercial flow (exports in fob

prices; imports in cif prices) is compared to the value of the same flow of
goods in the reference year in order to express the nominal increase or
decrease of the total value of transactions.
the quantum index:
Σ q1 p0 I (qX )
I =
q
Σ q0 p0 I (qM )
indicates the quantitative or real evolution of a commercial flow. It
represents a deflated value index number as the changes in price are
excluded.
the unit value index:
Σv1 I (vuX )
I =
q
1 I (vuM )
∑ i p v1
is a specific price index number used in foreign trade analysis.
For each of the trade flows (exports or imports), the increase or

decrease in the value index can be expressed by the product of the two
factors which determine this variation:
I (vX ) = I (qX ) ⋅ I (vuX )
for exports and, similarly, for imports:
I (vM ) = I (qM ) ⋅ I (vuM ) .
Terms of trade indicators
Based on these three indices, a very specific group of terms of trade

indicators has been developed in order to analyze the two foreign trade
flows at the same time as entries and go outs of a company/country that may
affect its results (the value added at micro and macroeconomic level). The
terms of trade indicators are based on two assumptions:
The variation of each commercial flow is expressed by the three
indices mentioned above: I v , I q , I vu .
Export is a delivery of goods and creates an income flow for the
company (country) at the same time as the import is a purchasing
of goods that has to be paid to the non-resident seller.
The two commercial flows have opposite direction and opposed effects
both in terms of possession of goods and in terms of payment. The terms of
trade indicators are:
The index of percentage coverage of imports by exports:
I (vX )
IGA = v ⋅ 100
I( M )
For comments see details presented in the section dedicated to the
statistical analysis of a Balance of Payments account.
The terms of trade (index) or, the so-called “net barter” terms
of trade is the ratio of the export unit value index when compared
to the import unit value index:
I (vuX )
IRSN = vu ⋅ 100
I( M )
- when IRSN = 100% export and import prices register the same
change in time;
- when IRSN > 100% current export prices are higher than those of
imports when comparing to the reference year (imports became
relatively cheaper);
- when IRSN < 100% current export prices are lower then those of
imports when comparing to the reference year (in terms of export
prices imports are currently more expensive);
The foreign trade price shears:

FP = 100 – IRSN
It is calculated only when terms of trade registers a negative change
in time (a decrease) in order to express the relative magnitude of losses
induced by foreign trade.
The absolute value of the losses is calculated by comparing the
absolute value effect of changes in prices of exports ( ∆ (pX ) →
incomes) to that in imports ( ∆ (pM ) → payments):
∆RSN = ∆ (pX ) − ∆ (pM )
The purchasing power of exports is an index number resulting
from a value index of exports when deflating by the import unit
value index:
I (vX ) I (qX ) ⋅ I (vuX )
IPCX = vu ⋅ 100 = ⋅ 100 = I (qX ) ⋅ IRSN ⋅ 100
I( M ) I (vuM )
It reflects the over time change in the quantum of importable goods

taking into account:
- the increase (decrease) of incomes generated by exports;
- the change in price of imports.
Originally, the name of this index used to be the income terms of
trade.
Two other terms of trade indicators are more rarely used in foreign
trade analysis:
The “gross barter” terms of trade defined as the ratio of the
export quantum index to the import quantum index:
I (qX )
IRSB = q ⋅ 100
I( M )
The use of this index number is limited (IGA should be around
100%). Its significance is:
- When IRSB = 100% one has to export currently the same
quantum (volume) of goods in order to be able to import (to buy)
a physical unit of goods;
- When IRSB < 100% it shows a structural improvement of
exports;
- When IRSB > 100% it points out a structural worsening of
exports, as for a unit of imported goods one has to currently
export more than during the reference period.
The “factorial” terms of trade is the terms of trade index
corrected by a labour productivity index in order to show a
combined result of growth factors (external factors expressed as
differentiated changes in trading prices and internal factors
expressed in increase of labor productivity).
Capitolul 7
ANALIZA STATISTICĂ A COMERŢULUI

INTERNAŢIONAL CU SERVICII
Creşterea rolului sectorului de servicii în economia mondială a

devenit o realitate incontestabilă, în condiţiile în care acest sector furnizează
peste jumătate din producţia lumii, fiind totodată componenta cea mai
dinamică, atât în ceea ce priveşte comerţul internaţional, cât şi investiţiile
străine directe. Totodată, sectorul terţiar este principalul sector care a creat,
în ultimele decenii, noi locuri de muncă, singurul în care s-a înregistrat o
dinamică pozitivă în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă1.
7.1 Principalele trăsături ale serviciilor
Chiar dacă din ce în ce mai mulţi specialişti au ajuns să recunoască

importanţa serviciilor atât în cadrul economiilor naţionale cât şi la nivelul
tranzacţiilor internaţionale, nu există încă o definiţie unanim acceptată a
serviciilor în literatura de specialitate.
Totuşi, este unanim recunoscut faptul că serviciile sunt net distincte
de bunurile materiale, fiind motorul în celelalte activităţi
Datorită specificului serviciilor, definirea lor trebuie să ţină seama în
mod obligatoriu de o serie de caracteristici care duc la identificarea şi
diferenţierea serviciilor de bunurile materiale.
Cele mai importante caracteristici care realizează această diferenţă
sunt:
Intangibilitatea. Serviciile sunt intangibile – nu au formă
materială fiind în majoritatea cazurilor procese (deşi se fac eforturi de a le
face mai tangibile2). Serviciile fiind procese şi nu entităţi fizice pot fi mai
uşor modificate decât produsele tangibile. (de multe ori însă, tocmai din
1
în ţările dezvoltate sectorul terţiar furnizează până la trei sferturi din totalul locurilor de
muncă.
2
de exemplu, susţinerea unor servicii financiare prin intermediul unor carduri cât mai
atractive.
cauza acestei uşurinţe, modificările realizate fără a fi fundamentate pot duce

la afectarea calităţii serviciilor).
Eterogenitatea. Serviciile sunt rezultatele eterogene ale unei
activităţi economice. Calitatea serviciilor variază deseori deoarece, fiind
create şi consumate la interfaţa prestator de servicii – client, este foarte
probabil ca acelaşi serviciu să varieze de fiecare dată, în funcţie de gradul de
standardizare al serviciului şi de tehnologia aplicată la interfaţa cu
cumpărătorul.
Simultaneitate. Această caracteristică reflectă faptul că momentul
producerii şi respectiv, consumului serviciilor coincid. Aceasta are drept
consecinţe:
♦ Necesitatea participării directe a consumatorului la prestarea
serviciului – gradul în care beneficiarul serviciului este implicat
poate varia de la o implicare interactivă, directă3 până la o
participare pasivă, ca beneficiar al serviciului respectiv.
♦ Inseparabilitatea prestatorului de serviciu – indiferent dacă
prestatorul este o persoană sau un bun material. Principala
consecinţă constă în variabilitatea calităţii serviciului funcţie de
aptitudinile, nivelul de instruire, motivaţia, starea de spirit, etc.
ale prestatorului de servicii4.
♦ Necesitatea unui sistem de comunicare adecvat între prestator şi
beneficiar. De modul în care cei doi parteneri beneficiar –
prestator reuşesc să se facă reciproc înţeleşi depind atât calitatea
serviciului şi satisfacţia consumatorului.
Perisabilitatea. Cele mai multe5 dintre servicii există doar pe durata

prestării lor, neputând fi deci stocate şi, eventual, utilizate ulterior6.
3
de exemplu, în cazul serviciilor informatice (navigare pe INTERNET), serviciilor
medicale (prezentarea simptomelor de către bolnav în vederea stabilirii diagnosticului de
către medic), servicii juridice etc.
4
exemplele cele mai sugestive se găsesc în domeniul medical, învăţământ, divertisment etc.
5
există însă şi excepţii: asigurări, unele servicii financiare, unele servicii computerizate
(informaţii oferite de bănci de date de exemplu), mesajele de pe un robot telefonic etc.
6
această caracteristică îşi găseşte cea mai bună exemplificare în serviciile de transport (nu
se pot stoca locurile neocupate într-un tren, autobuz, avion etc), turism (camerele
nefolosite ale unui hotel de exemplu nu pot fi ‘puse deoparte’ pentru o eventuală perioadă
de vârf în activitatea sa), servicii de recreere, de divertisment etc.
Analiza statistică a comerţului internaţional cu servicii
7.2 Necesitatea datelor statistice coerente în analiza serviciilor
Guvernele au nevoie de date statistice bine organizate şi de

actualitate pentru a lua decizii macroeconomice, în coordonarea politicilor
economice globale şi în conducerea negocierilor internaţionale. Societăţile
comerciale au nevoie şi ele de statistici pentru fundamentarea deciziilor în
alegerea pieţelor, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Clasificarea şi măsurarea producţiei de servicii şi a comerţului
internaţional cu servicii reprezintă o preocupare destul de recentă a
birourilor de statistică. Datorită dificultăţii inerente în măsurarea
tranzacţiilor cu servicii comparativ cu cele având ca obiect bunurile
materiale, programele de culegere a datelor sunt relativ noi şi, deocamdată,
nu sunt la fel de cuprinzatoare sau detaliate ca cele pentru bunuri.
Cele mai multe institute de statistică beneficiază de programe
complexe şi detaliate pentru a măsura producţia şi schimburile
internaţionale de mărfuri şi pentru a obţine date necesare studierii
performanţelor în ramuri ale economiei naţionale precum agricultura,
silvicultura, pescuitul şi mineritul, industria, construcţiile şi serviciile
publice. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul serviciilor asociate
distribuţiei bunurilor, cum ar fi comerţul cu ridicata şi cu amănuntul,
transporturile şi depozitarea.
Datorită faptului că sectorul serviciilor deţine o proporţie ridicată
atât în VAB cât şi în ocuparea populaţiei, programele de colectare a datelor
în acest domeniu au început să cunoscă o dezvoltare continuă.
Ţările OCDE dispun deja de informaţii detaliate privind serviciile în
cadrul tranzacţiilor comerciale. Mai multe ţări se preocupă de obţinerea de
informaţii despre turism. De asemenea, autoritatea monetară naţională din
fiecare ţară utilizează în cadrul balanţei de plăţi informaţii mai mult sau mai
putin detaliate, privitoare la comerţul internaţional cu servicii.
Astfel, este recunoscută nevoia de a obţine date statistice din ce în ce
mai detaliate şi cuprinzătoare despre producţia şi comerţul internaţional cu
servicii în rândul birourilor de statistică naţionale şi internaţionale, precum
şi în rândul consumatorilor publici sau privaţi.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, întreprinderile prestatoare de
servicii ar trebui, pe de o parte, să-şi păstreze înregistrările privind
activitatea proprie şi, pe de alta parte, să aibă bunăvoinţa de a furniza datele
statistice cerute birourilor de statistică. Sectorul privat joaca un rol
important în acest proces de îmbunătăţire a datelor statistice, ajutând
institutele de statistică în efortul lor de a identifica tranzacţiile cu servicii şi
de a colecta informaţii legate de acestea.
În prezent, cele mai multe ţări colectează informaţii despre industria

serviciilor şi chiar despre producţia realizată în acest domeniu. Mai mult,
spre exemplu, în ţările membre OCDE se colectează şi sistematizează
informaţii mult mai detaliate, cu privire la conturile naţionale, informaţii
despre consumul şi producţia de servicii, statisticile despre valoarea
adăugată sau despre numărul de angajaţi din industria serviciilor. Cu toate
acestea, datele la nivel mondial despre producţia de servicii rămân limitate.
Totuşi, la nivelul comerţului internaţional cu servicii există destul de
multe date disponibile pentru realizarea de comparaţii internaţionale.
FMI publică anual date despre toate ţările membre, iar OCDE aduce
informaţiile strânse de proprii membri. OMC realizeaza un Raport Statistic
Anual de Comerţ Internaţional ce se bazează pe informaţiile FMI
completate cu surse naţionale sau estimative. De curând, Inter-Agency Task
Force, a editat un manual pentru Comisia de Statistică a ONU, în vederea
ghidării ţărilor în obţinerea de informaţii cu privire la comerţul internaţional
cu servicii (manual ce va fi prezentat în detaliu în ultimul subcapitol).
Există numeroase criterii după care pot fi clasificate sursele de date
şi, implicit, modalităţile de obţinere a datelor necesare în luarea deciziilor de
afaceri în domeniul serviciilor.
Din punctul de vedere al nivelului de agregare a informaţiilor,
sursele de date se pot obţine de pe diferite niveluri ale economiei naţionale.
Astfel, există surse de date la nivel, microeconomic, macroeconomic şi,
respectiv, mondoeconomic.
7.3 Analiza statistică a modalităţilor GATS de comerţ exterior

cu servicii prin prisma abordării Manualului de Statistică în
Comerţul Internaţional cu Servicii
În urma unei îndelungi şi susţinute cooperări între organizaţiile

internaţionale, la finele anului 2002 a fost elaborat un manual-ghid în
statistica fluxurilor internaţionale de servicii. Acest Manual7 se adresează
guvernelor, comunităţii internaţionale de afaceri, precum şi analiştilor din
domeniu. Totodată, “Manualul” vine în întâmpinarea cerinţelor GATS şi ale
negociatorilor în viitoarele negocieri ale OMC – la fel ca multor altor
utilizatori – pentru date ale comerţului cu servicii, inclusiv vânzările
filialelor corporaţiilor transnaţionale în străinatate.
7
În cele ce urmează, referirea la Manualul de Statistică în Comerţul Internaţional cu
Servicii se va face prin termenul “Manual”.
“Manualul” este rezultatul muncii “Task Force on Statistics on

Internaţional Trade în Services” patronat de OCDE care a adus experţi de la
Divizia de Statistică (UNSD) şi Conferinţa pentru Comerţ şi Dezvoltare a
Naţiunilor Unite (UNCTAD), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca
Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Oficiul de Statistică
al Uniunii Europene (EUROSTAT) şi Direcţia de Statistică a OCDE8.
Scopul declarat al Manualului este de a oferi un “cadru conceptual
coerent în care ţările să-şi poată structura datele statistice colectate şi
diseminate cu privire la comerţul exterior cu servicii” (Manual, p.11).
“Manualul” cuprinde, totodată, un set de recomandări adiţionale care
urmează a fi implementate ulterior.
Încă de la începerea negocierilor Rundei Uruguay în 1986 a existat o
nevoie în creştere pentru statistici mai bune şi mai extinse, precum şi de o
definire mai clară a conceptului de servicii şi a taxonomiei acestora.
Acest lucru a determinat crearea “Manualului” pentru organismele
naţionale de statistică, manual ce defineşte datele pe care acestea trebuie să
le compileze în întâmpinarea nevoilor OMC pentru rapoartele comerţului
internaţional cu servicii.
“Manualul” este structurat pe următoarele părţi principale:
• Introducere generală care descrie, pe scurt, antecedentele sale -
diverse standarde statistice internaţionale;
• A doua parte a manualului oferă cadrul conceptual pentru
dezvoltarea statisticii comerţului exterior cu servicii
• Partea a treia se referă la principiile utilizate în clasificarea
tranzacţiilor cu servicii între rezidenţi şi nonrezidenţi oferind, totodată, o
balanţă de plati FMI extinsă (EBOPS9) la nivelul tranzacţiilor cu servicii;
• Partea a patra: recomandari pentru colectarea şi clasificarea
informaţiilor despre filialele stabilite în străinatate.
• Manualul se încheie cu un set de anexe cuprinzând
corespondenţe între diferite sisteme de clasificare utilizate în analiza
comerţului cu servicii, date referitoare la deplasarea persoanelor fizice în
vederea prestării de servicii, clasificările sectoriale GATS etc.
Noutatea cea mai importantă o reprezintă statistica serviciilor
prestate prin filialele străine ale unor companii transnaţionale. Acest
8
la aceştia se adaugă şi un număr redus de experţi ai altor organisme au fost adusi, inclusiv
de la Biroul de Analiza Statistică al Departamentului de Comerţ al SUA, fiind consultaţi
şi oficiali ai Oficiilor Naţionale de Statistică, ministere de Comerţ şi Industrie din peste
40 de ţări.
9
“Extended Balance of Payments in Services”
domeniu a fost prea puţin explorat, în afară de SUA şi, mai recent, alţi
câţiva membri OCDE.
“Manualul” oferă recomandări cu privire la culegerea de informaţii
despre filialele străine, despre activităţile lor, fie stabilite în teritorii unei ţări
gazdă (prin investiţii interne), fie firme rezidente care operează în străinătate
(prin investiţii externe).
În ceea ce priveşte subiectul destul de delicat al migraţiei
persoanelor în vederea muncii în străinătate, fără să stabilească noi
standarde, manualul oferă indicaţii despre cum şi unde pot fi găsite date
relevante, precum şi capcanele întâlnite în relevanţa acestor date.
În ceea ce priveşte lipsurile “Manualului”, acesta nu acoperă
subiecte legate de costul serviciilor sau de măsurarea productivităţii
furnizorilor de servicii, datorită dificultăţii problemelor conceptuale
întâlnite, probleme care nu au fost rezolvate nici la ora actuală.
Deşi recomandările din “Manual” reprezintă un pas mare înainte, ele
nu merg destul de departe pentru a întâmpina toate nevoile GATS. OMC a
trebuit să-şi retragă întregul set de cereri datorită dificultăţilor pe care
guvernele le-au întâmpinat în procesul culegerii datelor şi a impunerii de
sarcini suplimentare întreprinderilor – mai ales celor mici şi mijlocii (Arkel,
J., 1999, p.3).
„Manualul” se bazează pe cele patru modalităţi de furnizare a

serviciilor prezentate în GATS, conferidu-le acestora, pentru prima oară, un
context statistic de analiză.
Interpretarea “Manualului” cu privire la cele patru modalităţi
distincte de furnizare stabilite de GATS este prezentată în Fig. 3.1. Cele
patru modalităţi GATS de distribuire a fluxurilor internaţionale de sericii
sunt astfel definite în “Manual” încât devin ele devin mutual exclusive.
În abordarea Manualului, tranzacţiile cu servicii dintre rezidenţi şi
nerezidenţi sunt descrise în Balanţa de Păţi Externe proprie fiecărei ţări.
Metodologia necesară culegerii, agregării şi prezentării datelor se regăseşte
în ultima versiune a Manualul Balanţei de Plăţi Externe (BPM5).
Tranzacţiile cuprinse în BPE acoperă, în principal, 3 modalităţi de
furnizare GATS a serviciior, mai precis Modul 1, Modul 2, şi, respectiv,
Modul 4.
MODALITATEA PREZENŢA ACOPERIREA

DE COMERŢ TERITORIALĂ A STATISTICĂ
EXTERIOR AGENŢILOR
ECONOMICI
Modul 1: Consumatorul în
furnizarea teritoriul propriu de BPM5
transfrontieră rezidenţă
Producătorul în afara
teritoriului de rezidenţă
al consumatorului
Modul 2: Consumatorul se BPM5
consumul în afara deplasează în afara
ţării teritoriului de rezidenţă
Modul 3: Consumatorul în
prezenţa teritoriul propriu de
comercială a rezidenţă FATS
furnizorului de Prezenţa comercială a
servicii în ţara producătorului în
consumatorului teritoriul de rezidenţă al
consumatorului
Consumatorul în
Modul 4: teritoriul propriu de BPM5/Atele
prezenţa rezidenţă
persoanelor fizice Producătorul, ca
pe pieţele externe persoană fizică, în
teritoriul de rezidenţă al
consumatorului
Figura 7.1 Acoperirea statistică a celor patru moduri de comerţ
exterior cu servicii (Adaptare după „Manual”, p. 40)
Modul 3, care surprinde tranzacţiile cu servicii ce presupun prezenţa

comercială a prestatorului de servicii în teritoriul de rezindenţă al
consumatorului, sunt acoperite de statistica filialelor străine (statistica
FATS10).
“Manualul” atrage atenţia că, în cazul Modului 4 de furnizare a
serviciilor, statisticile BPM5 şi FATS sunt insuficiente, nevoie de analiză
putând fi acoperite prin date statistice suplimentare din alte surse, precum
10
FATS = Foreign Affiliates Trade in Services
statisticile cu privire a piaţa muncii şi migrarea internaţională a forţei de

muncă.
Consumatorul în
Consumatorul în
interiorul
afara teritoriului
teritoriului de
de rezidenţă
rezidenţă
Producătorul
Mod 2
Producătorul în
în teritoriul de (BMP5)
afara teritoriului
rezidenţă al de rezidenţă al
consumatorului consumatorului
Mod 1 Oferta realizată Oferta realizată

prin prezenţa prin prezenţa
(BMP5)
comercială persoanei fizice
Mod 3 Mod 4
(FATS) BMP5/
Altele
Figura 7.2 Diagrama corespondenţelor dintre cele patru

moduri de comerţ exterior cu servicii şi
acoperirea lor statistică
Separarea tranzacţiilor cu servicii pe cele patru modalităţi prezentate

reprezintă una din marile provocări cu care se confruntă statisticienii la ora
actuală, şi a cărei rezolvare necesită o muncă îndelungată şi o colaborare
strânsă între organismele naţionale şi internaţionale.
7.4 Balanţa de Plăţi Extinsă Serviciilor (EBOPS)
Secţiunea BPE a Manualului porneşte de la trecerea în revistă, pe

scurt, a principalelor concepte şi definiţii utilizate în analiza tranzacţiilor cu
servicii. Astfel, sunt prezentate o serie de concepte şi definiţii din standardul
FMI incluzând, de exemplu, conceptele de rezidenţă, teritoriu economic,
înregistrarea şi evaluarea tranzacţiilor, momentul înregistrării şi altele
(aceste noţiuni au fost prezentate anterior în secţiunea referitoare la statistica
balanţei de plăţi externe).
În continuare sunt definite principalele grupe de servicii incluse în
Balanţa Extinsă de Plăţi Externe a Servciilor (EBOPS), după cum urmează:
1. Transport
1.1 Transport maritim
1.1.1 transport mărfuri-navlu;
1.1.2 transport pasageri;
1.1.3 alte tipuri de transport.
1.2 Transport aerian
1.3 Alte servicii de transport
Clasificarea extinsă a altor “altor servicii de transport”
1.4 Transport spaţial

1.5 Transport feroviar
1.6 Transport rutier
1.7 Transport fluvial

2. Turism:
2.1 deplasări pentru afaceri
2.2 turism privat
2.2.1 cheltuieli pentru deplasări in scopuri medicale;
2.2.2 cheltuieli pentru deplasări pentru educaţie;
2.2.3 altele.
3. Servicii de comunicaţii
3.1 servicii poştale şi de curierat;
3.2 servicii de telecomunicaţie.
4. Servicii de construcţii
4.1 construcţii în străinătate;
4.2 construcţii în economia-gazdă.
5. Servicii de asigurări
5.1 asigurări de viata si fonduri de pensii;
5.2 asigurări mărfuri;
5.3 alte asigurări directe;
5.4 reasigurări;
5.5 servicii auxiliare.
6. Servicii financiare
7. Servicii informatice şi informaţionale

7.1 servicii informatice;
7.2 servicii informaţionale;
7.2.1 ştiri, agenţii de ştiri;
7.2.2 alte servicii de furnizare a informaţiilor;
8. Drepturi de autor şi licenţe

8.1 redevenţe şi alte drepturi similare;
8.2 alte drepturi de autor şi licenţe.
9. Alte servicii de afaceri

9.1 servicii de comerţ şi legate de comerţ;
9.2 servicii de leasing operţional;

9.3 servicii diverse de afaceri, profesionale şi servicii tehnice;
9.3.1 servicii juridice;
9.3.1.1 servicii de contabilitate, audit şi servicii de
consultanţă;
9.3.1.2 servicii de consultanţă în afaceri şi
management şi servicii de relaţii cu publicul,
9.3.2 servicii de publicitate, studiul pieţei şi sondaje de
opinie,
9.3.3 cercetare-dezvoltare;
9.3.4 servicii de arhitectură, inginerie şi alte sericii tehnice;
9.3.5 servicii agricole, de exploatare minieră şi servicii de
procesare în industria extractivă;
9.3.5.1 tratamentul reziduurilor şi servicii de
depoluare;
9.3.5.2 servicii în agricultură, minerit şi alte servicii
de procesare în industria extractivă;
9.3.6 alte servicii de afaceri;
9.3.7 servicii între întreprinderi.
10. Servicii personale, culturale şi recreative

10.1 servicii audiovizuale;
10.2 alte servicii personale, cuturale şi recreative.
11. Servicii guvernamentale

11.1 ambasade şi consulate;
11.2 unităţi militare şi agenţii;
11.3 alte servicii guvernamentale.
Fiecare dintre categoriile de servicii prezentate mai sus este detaliată

în Manual, atrăgându-se atenţia asupra unor aspecte particulare, specifice,
care pot scăpa în procesul înregistrării datelor statistice.
Astfel, sunt oferite recomnadări detaliate despre tratamentul corect al
multor domenii ce pot ridica probleme, precum turismul, construcţiile,
intermedierea financiară, serviciile audio-vizuale, activităţile
guvernamentale etc.
Anexa 2 a Manualului oferă o listă a componentelor de servicii şi
codurile lor, indicând clar care este dezagregarea componentelor
standardului BPM5.
7.5 Statistici privind filialele străine în comerţul cu servicii

(FATS)
Interesul pentru statisticile referitoare la comerţul cu servicii al

filialelor străine (statistici FATS) provine în special din două surse majore.
O primă sursă este Acordul General asupra Comerţului cu Servicii
(GATS). Acesta, prin includerea “prezenţei comerciale” şi “prezenţei
persoanei fizice” ca modalităţi de comerţ exterior cu servicii, a creat
necesitatea unor informaţii care să descrie activitatea firmelor deţinute sau
controlate de nerezidenţi, dar care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării
gazdă.
Cea dea doua sursă de interes rezidă în globalizarea economiei
mondiale. În prezent, numeroase firme îşi extind activitatea dincolo de
graniţele propriei ţări, dintr-o multitudine de motive, ce iau în consideraţie
oportunităţile oferite de alte pieţe. Necesitatea de a înţelege acest fenomen şi
de a monitoriza performanţele filialelor străine – prin care, practic, acest
fenomen are loc – există indiferent de acordurile comerciale. În acest sens,
statisticile FATS reprezintă un util instrument de analiză economică la nivel
de economie mondială.
Aşa cum se arată în Manual, comerţul internaţional – atât cel cu
bunuri materiale, cât şi cel cu servicii – este afectat nu numai de tranzacţiile
“directe” dintre rezidenţi şi nerezidenţi (tranzacţii cuprinse în balanţa de
plăţi externe), dar şi de investiţiile directe şi de tranzacţiile realizate prin
filialele ce îşi desfăşoară activitatea chiar pe teritoriul naţional al
consumatorilor străini. Pentru servicii, această modalitate de a servi pieţele
externe este, în mod particular, foarte importantă, fiind uneori unica
modalitate de încheiere şi/sau desfăşurare a unui contract între prestatorii
unui serviciu şi clienţii lor.
Statisticile FATS se referă, conform recomandărior Manualului, la
firmele în care prorietarul majoritar este un investitor străin direct11. Datele
despre astfel de firme, se recomandă a fi grupate, pe criterii geografice şi
după produs. În ceea ce priveşte repartiţia geografică, pentru filialele din
economia ţării gazdă, criteriul va fi ţara de provenienţă a investiţiilor străine.
De cealaltă parte, datele despre filialele ţării gazdă care operează în
străinătate se recomandă a fi grupate în funcţie de ţările în care sunt realizate
aceste investiţii.
Manualul recomandă colectarea următoarelor categorii de informaţii,
pentru a face posibilă o caracterizare cât mai completă a activităţii filialelor:
11
Criteriul folosit pentru a desemna că un investitor are în posesiune o filială străină este ca
acesta să deţină peste 50% din acţiunile firmei sau din puterea de decizie.
Numărul de întreprinderi
Cifra de afaceri/încasările firmei
Numărul de angajaţi
Valoarea adăugată
Exporturile sau importurile de bunuri sau servicii
Statisticile FATS se pot realiza atât pentru filialele străine din
economia ţării gazdă rezultând aşa-numita FATS internă, cât şi pentru
filialele din străinătate ale agenţilor economici rezidenţi în ţara gazdă (FATS
externă). Deoarece provin de la agenţii economici care îşi desfăşoară
activitatea în interiorul ţării gazdă, datele statistice cu privire la FATS
internă sunt, de cele mai multe ori, mai uşor de cules decât cele referitoare
la FATS externă. Datele cu privire la filialele de pe teritoriul ţării gazdă
există deja, cel puţin înglobate în contabilitatea naţională, unde aceste filiale
funcţionează ca agenţi economici interni. Este necesar însă să se identifice
care este componenta corespunzătoare investitorului străin.
Pentru statistica FATS externă însă, care se referă la agenţii naţionali
care îşi desfăşoară activitatea în alte ţări, de cele mai multe ori nu există date
statistice. Mai mult, observarea statistică directă se poate lovi de obstacole
legale sau de ordin practic. În general, datele se recomandă a fi colectate
mai degrabă de la investitorul direct, rezident în ţara gazdă, decât de la
filialele ce-şi desfăşoară activitatea în exteriorul ţării. Pentru ţările care nu
dispun de statisticile FATS externă, o modalitate de a obţine informaţii cu
privire la activitatea întreprinderilor proprii ce realizează investiţii directe în
străinătate este cea oferită de statisticile FATS internă ale ţărilor partenere.
Pentru ca astfel de informaţii să fie uşor utilizate, este necesar ca datele
statistice să fie obţinute după metodologii standardizate care să asigure
compatibilitatea datelor.
Trebuie remarcat faptul că, datele legate de investiţiile străine directe
nu sunt variabile FATS deoarece nu sunt relevante în ceea ce priveşte
activitatea de ansamblu a filialelor străine ale companiilor multinaţionale, ci
se referă numai la tranzacţiile şi relaţiile dintre investitori şi fililalele străine
ale acestora. În plus, statisticile cu privire a investiţiile străine directe se
referă, de regulă, la tranzacţiile cu şi relaţiile faţă de toate filialele străine, în
timp ce statisticile FATS cuprind numai date privitoare la filialele în care
investitorul direct deţine o poziţie majoritară.
Cu toate simplificările realizate de Manualul de Statistică în
Comerţul Internaţional cu Servicii, va mai trece probabil o bună perioadă de
timp până ce toate ţările membre ale OMC – şi, în special, cele în dezvoltare
– vor dispune de statistici detaliate, la un înalt grad de dezagregare a datelor,
pe categoriile de clasificare cuprinse în Balanţa de Plăţi Extinsă a
Serviciilor. Mai mult, realizarea de statistici complete şi pertinente cu
privire la fluxurile de servicii prin filialele străine ale societăţilor

transnaţionale va fi probabil un proces îndelungat şi nu lipsit de dificultăţi.
7.6 Principalii indicatori statistici utilizaţi în comerţul exterior

cu servicii
Având în vedere eterogenitatea diferitelor categorii de servicii, este

practic imposibilă analiza statistica a acestora printr-un sistem comun de
indicatori. In continuare sunt prezentaţi cei mai utilizaţi indicatori statistici
utilizaţi in caracterizarea fluxurilor internaţionale din transporturile
internaţionale, turism internaţional şi asigurări internaţionale.
Statistica transporturilor internaţionale

Indicatorii statistici ai transporturilor internaţionale se diferenţiază pe
medii de transport şi vizează, pe de o parte, capacitatea de transport iar, pe
de alta parte, utilizarea acesteia.
Cei mai utilizaţi indicatori sunt: capacitatea de transport (exprimat,
în funcţie de mediul de transport, prin lungimea şi densitatea reţelei de
transport, parcul de mijloace de transport precum şi o serie de indicatori
specifici fiecărui mediu), volumul de activitate (ilustrat, de exemplu, prin
numărul de pasageri transportaţi, cantitatea de marfa transportată, cantitatea
transportată, nr. de kilometri parcurşi etc). Analiza statistică este indicat a se
corela cu analiza în dinamică.
Statistica asigurărilor internaţionale

Piaţa asigurărilor şi reasigurărilor a câştigat în ultimii ani importanţă,
pe măsura dezvoltării şi diversificării economice. Ea poate fi apreciata atât
prin indicatori de volum (număr de contracte de asigurare încheiate, volumul
primelor de asigurare, numărul firmelor prezente pe piaţa etc) cat si prin
indicatori calitativi si de profitabilitate (structura cererii efective de
asigurare, ponderea reasigurării, respectiv, cota riscului cedat, raportul prime
încasate/daune plătite, rata daunei plătite etc).
Potenţialul pieţei asigurărilor poate fi apreciat prin ponderea
cheltuielilor pentru asigurări în totalul veniturilor fiecărei categorii de
asiguraţi, iar pentru a caracteriza dinamica reala a acestei pieţe va trebui
eliminat, în prealabil, efectul creşterii inflaţioniste a preţurilor.
Statistica turismului internaţional

Sub auspiciile Organizatiei Mondiale a Turismului (OMT) a fost
elaborat un sistem coerent de indicatori statistici cu privire la circulaţia
turistică interna şi internaţională, ce pot completa imaginea sumară din

contul curent al balanţei de plăţi externe (unde regăsim încasări/plaţi
generate din turismul internaţional respectiv, soldul balanţei turistice).
Statistica turismului are la baza conceptul de vizitator – orice
persoană care călătoreşte către o destinaţie aflată în afara mediului obişnuit
pentru o perioadă de sub 12 luni, cu orice scop exceptând acela de a exercita
o activitate remunerată la faţa locului. Atunci când călătoria este făcută peste
graniţă, subiectul călătoriei este un vizitator internaţional.
Sub conceptul de vizitator se regăsesc două categorii de călători:
turişti sau călători care înnoptează la destinaţie şi excursionişti (ce revin la
destinaţie fără a înnopta la destinaţia călătoriei).
OMT recomandă următoarele criterii de structurare a fluxurilor de
turişti pentru turismul internaţional: scopul călătoriei (turiştii putând fi
grupaţi pe şase categorii: odihnă, recreere, vacanţă; vizita la prieteni sau
rude; interes profesional, inclusiv afaceri; sănătate; religie-pelerinaj; alte
scopuri), durata călătoriei (permite împărţirea în excursionişti şi turişti,
această ultimă categorie având la rândul sau cinci subcategorii), ţara de
origine/ de destinaţie, mijlocul de transport folosit, cheltuieli turistice etc.
1. Prin ce particularităţi se deosebesc bunurile de servicii?

2. Enumeraţi principalii indicatori statistici ce caracterizează
fluxurile internaţionale de turism, transport şi asigurări.
3. Care sunt cele patru moduri GATS de furnizare a serviciilor în
cadrul comerţului internaţional?
4. Care sunt principalele categorii de servicii cuprinse în Balanţa de
Plăţi Extinsă a serviciilor (EBOPS)?
5. Ce se înţelege prin statistica FATS?
Să se analizeze fluxurile internaţionale de servicii – atât ca nivel,

structură dar şi în dinamică - pornind de la următoarele date:
Principalele ţări exportatoare, respectiv,

importatoare de servicii în 2001
Ţara Export % din % Ţara Import % din %

(mld exporturi anual (mld importuri anual
USD) mondiale USD) mondiale
SUA 263.4 18.1 -3 SUA 187.7 13 -7
UK 108.4 7.4 -6 Germania 132.6 9.2 0
Franţa 79.8 5.5 -2 Japonia 107 7.4 -7
Germania 79.7 5.5 -1 UK 91.6 6.3 -4
Japonia 63.7 4.4 -7 Franta 61.6 4.3 0
Spania 57.4 3.9 8 Italia 5.7 3.9 2
Italia 57 3.9 2 Olanda 52.9 3.7 2
Olanda 51.7 3.5 0 Canada 41.5 2.9 -3
BeLux 42.6 2.9 -1 BeLux 39.3 2.7 2
HK,china 42.4 2.9 2 China 39 2.7 9
Sursa: WTO, International trade statistics, 2002
Evoluţia serviciilor comerciale pe regiuni
Export Import
Valoare procent de modificare Valoare procent de modificare
Regiunea 2001 2001
Mld $ 1990-01 2000 2001 Mld $ 1990-01 2000 2001
America de Nord 299 6 9 -3 229 6 14 -6
America Latină 58 6 11 -3 71 7 12 0
Europa inclusiv CIS 666 5 1 1 708 5 2 2
Africa 37 5 0 0 37 3 7 -3
Asia 355 8 12 -1 355 6 8 -3
Orientul Mijlociu 45 na 16 -7 45 na 8 -7
Total 1460 6 6 0 1445 5 7 -1
Sursa: International trade statistics 2002, WTO
Chapter 6
STATISTICAL ANALYSIS OF THE

INTERNATIONAL TRADE IN SERVICES
Services represent the largest portion of the economy in most

developed countries, and increasingly in developing countries as well. It is
also the fastest growing sector of world trade, and trade and foreign direct
investment in services have grown faster than in goods over the past decade.
The following can show the importance of service sector: this sector
can contribute up to 71 percent (for USA) to the production of a country
(around 45% for developing countries). Furthermore, for most of the
developed countries the service sector provides employment for around 73%
of females and 53% of males.
In the last decades, the international trade in services accounts for
around one fifth of the world trade. Given the high dynamic of the
international trade, this growth is quite important. For instance, services
exports has grown from la 336.812 billions USD in 1980 to 780.4 billions
USD in 1990, and 1427.6 billions USD in 2000.
The imports have a similar evolution: from la 367,0 billions USD in
1980 they have reached 812.2 billions USD in 1990, and 1382.9 billions
USD in 2000.
This growth is neither homogeneous nor uniformly distributed from
country to country or concerning its structure.
Therefore, North America and Western Europe have a higher rate of
services in the total exports where this rate is under the average for Latin
America, Africa and Asia.
For imports of services compared to total trade the circumstances are
slightly different: Africa, Asia and Western Europe are situated over and the
American continent is situated under the world average
Significant structural differences can be also observed. Considering
the three WTO types of commercial services: Transport, Tourism and Other
services, the highest growth rate was for the ‘Other services’ (Insurance,
Financial services, Telecommunications etc) for exports.
12
UNCTAD Handbook of statistics, 2001
The classification and measurement of domestic production and

international trade in services is an important concern of statisticians and is
closely linked to the collection and dissemination of service statistics that are
important for private sector firms, policy analysts and trade negotiators,
seeking to determine and develop market opportunities and to track
industrial performance.
The use of international standard classifications to compile statistics
makes it possible to compare data globally and across economies. Industry
and product classifications provide the framework within which data about
them can be collected, displayed and analyzed.
Compiled on the basis of their respective classifications, product and
industry statistics provide an analytical framework to
1) analyze trends in production and international trade in service
products; and
2) study the impact of changes in domestic or foreign markets for
those service products, on the domestic economy, in terms of investment and
employment in the industries that produce them or with which they compete.
Despite its growing importance, there is no unanimously recognized
definition of services. The term services covers a heterogeneous range of
intangible products and activities that are difficult to encapsulate within a
simple definition. Services are also often difficult to separate from goods
with which they may be associated in varying degrees.
However, the 1993 SNA is trying to define the services as follows:
“There is a group of industries, generally classified as service industries,
that produce outputs that have many of the characteristics of goods, i.e.,
those concerned with the provision, storage, communication and
dissemination of information, advice and entertainment in the broadest
sense of those terms––the production of general or specialized information,
news, consultancy reports, computer programs, movies, music, etc. The
outputs of these industries, over which ownership rights may be established,
are often stored on physical objects––paper, tapes, disks, etc.––that can be
traded like ordinary goods. Whether characterized as goods or services,
these products possess the essential characteristic that they can be produced
by one unit and supplied to another, thus making possible division of labour
and the emergence of markets.”
Before the publication of the Manual, the conventional statistical
meaning of international trade in services was that described in BPM5,
which defines international trade in services as being between residents and
non-residents of an economy. This also corresponds very closely to the
concept of trade in services in the “rest of the world” account of the 1993
SNA.
This concept of international trade in services combines with the

concept of international trade in goods, to form international trade in goods
and services in the BPM5 current account. It is not always practical to
separate trade in goods from trade in services.
Services differ from goods in a number of ways.
The main characteristics which differentiate the goods from services
are:
1. Intangibility – the services doesn’t have a physical form, they don’t’
have a tangible, material form13;
2. Heterogeneity – the degree of services’ variability is very high,
making difficult to monitor and control the services quality
standards;
3. Simultaneity – the service production and consumption are
simultaneous, a direct interaction between supplier and consumer is
required in order to produce and deliver a service14;
4. Perishability - most services are non-transportable and they cannot
be stored15.
International trade in services

The conventional statistical meaning of international trade in
services is described in BPM5, which defines international trade in services
as being between residents and non-residents of an economy. This also
corresponds very closely to the concept of trade in services in the “rest of the
world” account of the 1993 SNA.
This concept of international trade in services combines with the
concept of international trade in goods, to form international trade in goods
and services in the BPM5 current account. But it is not always practical to
separate trade in goods from trade in services.
The BMP5 classification is the following:
1.Transportation (Sea transport, air transport and other transport
each divided in three categories: Passenger, Freight and Other
2. Travel with 2 categories:
2.1 Business travel
2.2 Personal travel
3. Communications services:
13
Although efforts are made in order to add material support to services – i.e. cards for
financial services, CDs for software programs etc.
14
For example, the provision of a hotel service requires that the hotel is where the customer
wishes to stay, a cleaning service for a business must be provided at the site of the
business, and a haircut requires that both hairstylist and client be present.
15
The empty rooms of a hotel cannot be stored in order to be used in the peak season.
3.1 Postal and courier services

3.2 Telecommunications services
4. Construction services
5. Insurance services
6. Financial services
7. Computer and information services
8. Royalties and license fees
9. Other business services (professional and technical services, legal,
accounting, management consulting, and public relations, Advertising,
market research, and public opinion polling, architectural, engineering, and
other technical services etc)
10. Personal, cultural, and recreational services
11. Government services.
For international trade in such non-transportable services to take

place, either the consumer must go the supplier or the supplier must go to the
consumer. International trade agreements concerning services, in particular
those embodied in the GATS, make provision for agreement on suppliers
moving to the country of the consumer.
To reflect this type of trade, the new Manual on Statistics of
International Trade in Services extends the definition of international trade
in services to include the value of services provided through foreign
affiliates established abroad, described here as Foreign Affiliates Trade in
Services (FATS).
The four modes of supply in GATS.

The GATS categorizes international trade in services as taking place
through four modes of supply:
cross border supply - the service is mailed, electronically
transmitted or otherwise transported across the border;
consumption abroad - the consumer travels across a national
border to consume a service;
commercial presence - a service provider through an investment
establishes a foreign based corporation, joint venture, partnership or other
establishment to supply services to foreign persons;
the presence of natural persons - when an individual either alone
or as an employee of a service provider travels to another country to deliver
a service. All these modes of supply are the subject of national commitments
in GATS and need to be statistically measured.
Though it is, in principle, possible to set up programs to measure

international trade in services in greater detail, it is not always possible to
compile data for the separate modes of delivery. Many services, such as
those of professionals, will be delivered both by mode 1 (cross border
supply) and mode 4 (the presence of natural persons) and it may not be
possible to distinguish how much of the service is delivered by each mode.
With respect to mode 3 (commercial presence), two types of
information are of interest. One is the amount of investment in foreign
affiliates and the other is information on the amount of each service product
delivered through foreign affiliates (coded on the same basis as other
internationally traded products).
In practice, most of the services need the physical presence on a long
time basis of the supplier (e.g. for financial services, professional services
etc), which is made as a FDI. In this case, the service production and
delivery is made by the company’s affiliates and agencies. Hence, these
flows won’t be in the country’s BP. (the status of residency had changed).
It is to the head office of the global enterprise located in the domestic
economy, that the statistical agency turns, to obtain the information. At that
level, the business is able to provide investment and other financial
information about its affiliates (business units) and the country in which they
are located and that is the information that is presently compiled by the US
and Canada will likely start to collect. The information that is seldom
available is about products produced or individual services provided by
affiliates. The records from which those data can be derived are not likely to
be maintained at the level of the head office of the global enterprise. To
identify the business unit located abroad and survey it for the individual
service products that it provides is as yet difficult to do.
Though each country may collect product data from businesses
located within its domestic boundaries, the confidentiality provisions under
which statistics are collected make international exchange of those data
impossible. In principle, it is possible, to consider the possibility of
identifying the affiliates of foreign enterprises located within domestic
boundaries and to collect and compile data about their product outputs.
Hence, it is possible to consider the possibility of compiling inward foreign
affiliate trade statistics (FATS) in terms of both investment and the other
characteristics of the affiliates and the products that they produce.
However with respect to outward FATS statistics, the most that can
be done, in the immediate future, is to collect industry information, such as
total sales, investment and perhaps employment, about foreign affiliates
(business units) and to code the unit to the industry classification by its
principal activity. It will be some time before it will be possible to compile
information about the products that they produce.
Capitolul 8

A FLUXURILOR INTERNAŢIONALE
DE INVESTIŢII
Componenta balanţei de plăţi externe „contul financiar” reuneşte

operaţiunile care au ca obiect de tranzacţie active financiare, inclusiv
crearea şi/sau lichidarea de creanţe în relaţia unei economii cu restul lumii.
Aceste operaţiuni sunt structurate pe patru domenii de tranzacţii financiare,
după cum urmează:
- Investiţii directe – presupun plasamente financiare într-o întreprindere

situată în afara teritoriului economic al ţării investitorului, în condiţiile
în care investitorul dobândeşte o influenţă consistentă asupra
managementului acelei întreprinderi.
- Investiţii de portofoliu – sunt plasamente financiare într-o societate
comercială sau bancară situată în afara teritoriului economic al ţării
investitorului cu scopul de a permite o valorificare mai avantajoasă a
capitalului pe acea piaţă financiară externă decât în cadrul propriei
economii. Obiectul acestor tranzacţii îl formează pachetele de acţiuni
şi obligaţiuni negociate în fiecare ţară pe piaţa bursieră şi pe piaţa
extrabursieră.
- Alte investiţii – se referă la împrumuturile angajate sau acordate de
subiectele rezidente în relaţiile lor cu nerezidenţii.
- Active de rezervă – este o poziţie a BPE care reflectă, de fapt,
mişcarea (creşterea sau descreşterea) activelor aflate sub controlul
şi la dispoziţia băncii centrale din fiecare ţară.
8.1 Precizări conceptuale şi metodologice
Investiţiile străine directe (ISD) reprezintă acea parte a tranzacţiilor

financiare internaţionale care au un impact complex asupra economiei ţării
gazdă. Delimitarea dintre ISD şi cele de portofoliu nu este clar cuantificată
în literatura de specialitate. Totuşi – fără a fi o recomandare în vreun manual
Elemente de analiza statistică a fluxurilor internaţionale de investiţii
sau ghid financiar – se consideră că achiziţionarea unui pachet de cel puţin

10% din capitalul social al unei companii asigură investitorului o „voce
respectată” în adunarea generală a acţionarilor – o poziţie eficientă în
managementul firmei. Pornind de la această aserţiune, se face distincţia între
cele două categorii de investiţii străine.
Din punct de vedere al delimitării cantitative, ISD reprezintă
capitalul financiar investit iniţial, la care se adaugă (re)investirea (unei părţi
a) profitului obţinut din exploatarea capitalului, alte forme de contribuţii la
dotarea cu factori a întreprinderii (echipamente, mijloace de transport,
drepturi de proprietate intelectuală, know how, livrări de materiale sau
subansamble fără compensare etc.).
Diversele organisme care monitorizează ISD într-o economie au
abordări diferite în privinţa ariei de cuprindere a ISD. De aici, marile
discrepanţe între datele pe care le vehiculează.
Alături de formarea internă de capital fix (acumularea autohtonă
pentru dezvoltare), ISD (în limba engleză Foreign Direct Investment – FDI)
constituie un important factor al creşterii economice în orice economie. De
aceea, pretutindeni în lume există un mare interes pentru a stimula interesul
investitorilor străini de a veni să investească într-o economie.
Printre factorii favorizanţi ai unui puternic proces investiţional atât

din partea investitorilor autohtoni cât şi a celor străini se numără:
- stabilitatea macroeconomică durabilă;
- pacea – starea de non-conflict real sau potenţial în regiune;
- credibilitatea instituţiilor statului şi a instituţiilor bancare şi de
asigurare;
- existenţa unei infrastructuri bune;
- existenţa unei forţe de muncă bine calificate şi dispuse să coopereze
cu nonrezidenţi;
- avantaje fiscale;
- deschiderea internaţională cât mai semnificativă a economiei.
Profitul obţinut din ISD reprezintă principalul mobil al migraţiei

internaţionale a capitalului. O parte din acest profit, de regulă, se
reinvesteşte fie în aceeaşi afacere, fie într-o nouă afacere în ţara care
găzduieşte investiţia. Restul se constituie în sume la dispoziţia
investitorului. După impozitare, această parte poate fi repatriată.
Repatrierea de profituri este evidenţiată în contul curent al BPE în
partea de debit a capitolului venituri, fiind plăţi pe care economia le are de
efectuat în relaţia cu restul lumii. Translatarea sumelor care urmează a fi
repatriate din moneda naţională într-o monedă cu circulaţie internaţională

creează o presiune suplimentară pe piaţa interbancară.
8.2 Caracterizarea statistică a ISD
Caracterizarea statistică a ISD are în vedere, pe de o parte, stocul de

investiţii, pe de altă parte, fluxurile de investiţii.
Stocul de ISD reprezintă cumularea vărsămintelor de capital
financiar făcute în momentul înregistrării investiţiei la Registrul Comerţului.
De obicei, astfel de informaţii sunt furnizate la sfârşitul anului calendaristic
pe perioade multianuale. Un investitor străin, dar şi un om de afaceri
interesat să realizeze un simplu export de marfă sau o prestare de servicii
într-o ţară este interesat să cunoască diverse aspecte ale stocului de ISD
pentru a aprecia calitatea mediului de afaceri şi, în particular, calitatea
mediului investiţional din acea ţară.
În România, primele investiţii străine directe din perioada
postdecembristă datează din anul 1990. Potrivit statisticilor oficiale, până la
sfârşitul anului 2002 s-a acumulat un stoc de ISD de 10,4 miliarde de dolari
SUA, ceea ce înseamnă cca. 480 USD/locuitor – un nivel extrem de modest
comparativ cu alte ţări din regiunea central-estică a Europei. La mijlocul
anului 2004, stocul de investiţii străine directe a crescut la circa 111,18
miliarde de dolari SUA (9,22 miliarde de euro).
Pentru a arăta importanţa (semnificaţia) relativă a stocului de ISD

pentru ţara gazdă, se recurge la folsirea unor indicatori consacraţi, precum:
- Stocul de ISD/capita – exprimă atractivitatea mediului de afaceri

din ţara gazdă pentru investitorii străini. Cu cât ISD/capita este mai
mare, cu atât oportunităţile de afaceri sunt mai mari, iar mediul
investiţional este mai favorabil. Semnificaţia unui stoc de
ISD/locuitor redus este inversă faţă de cele menţionate mai sus.
- Stocul de ISD exprimat în procente în raport cu PIB-ul ţării gazdă

reprezintă o altă modalitate de a exprima permeabilitatea mediului
local de afaceri faţă de investitorii străini, dacă ISD sunt abordate
prin prinsma ţării gazdă, sau atractivitatea economiei pentru
potenţialii investitori, dacă ISD sunt analizate prin prisma intereselor
acestora.
- Valoarea medie a proiectelor de ISD rezultă din raportarea stocului

de ISD existent în ţară la numărul firmelor cu capital integral sau
parţial străin care au fost constituite. Cum ISD sunt purtătoare de
progres tehnologic, orice ţară gazdă de ISD este interesată să
încurajeze proiecte de ISD mari pentru a determina modernizarea
structurilor de producţie, pentru a promova competiţia între diferiţii
ofertanţi de produse similare pe piaţa autohtonă.
Pentru analiza structurală a stocului de ISD, se alcătuiesc trei

genuri de distribuţii:
- Distribuţia în funcţie de ţara de origine a capitalului, ceea ce

permite identificarea principalelor ţări investitoare şi, pe acest temei,
conceperea de strategii de atragere de ISD şi din alte ţări.
Primele zece ţări investitoare în economia României (30 iunie 2004)
Tabelul 8.1
Valoarea capitalului Cota ţării
Ţara înregistrat de origine în stocul
în valută străină de ISD (%)
(mil. dolari SUA)
1. Olanda 1.901 17,0
2. Franţa 1.338 12,0
3. Germania 947 8,5
4. SUA 834 7,5
5. Italia 644 5,8
6. Austria 631 5,7
7. Antilele Olandeze 630 5,6
8. Cipru 520 4.7
9. Turcia 439 3,9
10. Marea Britanie 424 3,8
Totalul celor zece ţări 8.308 cca. 74%
Sursa: Registrul Comerţului, Bucureşti, iulie 2004
- Distribuţia în funcţie de ramura de activitate economică din ţara

gazdă în care se face ISD poate fi folosită ca eventuală bază pentru
conceperea de strategii diferenţate de încurajare a ISD, potrivit
propriilor obiective de dezvoltare ale ţării gazdă.
Distribuţia stocului de ISD pe sectoare

şi ramuri ale economiei naţionale
Tabelul 8.2
Sectorul sau ramura Ponderea în total stoc ISD
de activitate la 30 iunie 2004 (%)
Industrie 64,5
Construcţii 13,3
Agricultură 12,2
Turism 5,5
Servicii profesionale 2,0
Transporturi 1,4
Comerţ cu amănuntul 0,7
Comerţ cu ridicata 0,4
Total stoc de ISD 100
Sursa: Registrul Comerţului, Bucureşti, iulie 2004
- Distribuţia pe judeţe şi/sau regiuni de dezvoltare, ceea ce ajută la

stabilirea deosebirilor de atractivitate între diferitele zone ale ţării
gazdă pentru investitorii străini şi, eventual, conceperea de strategii
ale administraţiei publice centrale sau locale pentru atragerea mai
multor ISD
Fluxurile de ISD sunt intrările şi ieşirile noi de ISD. Ele se

înregistrează pe o bază lunară şi anuală în debitul (intrările de noi ISD se
numesc în limba engleză FDI inflows) şi în creditul (ieşirile de ISD dintr-o
economie poartă denumirea engleză de FDI outflows) contului financiar al
balanţei de plăţi externe. Diferenţa dintre cele două sume exprimă poziţia
netă în domeniul ISD a ţării analizate. Ea poate fi o poziţie net debitoare
numită şi poziţie netă de investitor (unele dintre marile ţări furnizoare de
capital) sau o poziţie net creditoare, numită şi poziţie netă de beneficiar
(majoritatea ţărilor sunt mai mult recipiente de ISD decât furnizoare de
ISD). Cunoaşterea nivelului, structurii şi dinamicii fluxurilor de ISD permite
observarea unor trăsături ale economiei ţării analizate, prin prisma
oportunităţilor de afaceri, a profitabilităţii relative etc.
Potrivit Raportului anual 2002 al Băncii Naţionale a României, ISD
nete în câteva ţări central şi est europene s-au cifrat în anul de referinţă la
450,4 milioane USD în Bulgaria, 8226,3 milioane USD în Republica Cehă,
885,9 milioane USD în Croaţia, 3789 milioane USD în Polonia, 1090
milioane USD în România, 4007,2 milioane USD în Republica Slovacă şi
1748,4 milioane USD în Slovenia, în timp ce Federaţia Rusă înregistra o
poziţie de net investitor în străinătate cu – 862 milioane USD.
Intensitatea fluxului de noi ISD. Fluxul anual de ISD nou intrate în

economie poate fi exprimat sub formă de coeficient faţă de formarea brută
de capital fix în economia ţării gazdă. Acest indicator este, de fapt, o
mărime relativă de coordonare, care arată câte (sub)unităţi monetare de ISD
corespund fiecărei unităţi monetare investite în economie de către operatorii
economici autohtoni. Ambele tipuri de investiţii generează creşterea
economică, astfel încât compararea lor directă ajută pe omul de afaceri să
înţeleagă mai bine cât de mult depinde o ţară de propriul efort investiţional
al operatorilor economici locali şi cât de mare este influenţa investitorilor
străini. Evident, translatarea în monedă de circulaţie internaţională a
formării brute interne de capital fix se face la cursul mediu oficial de schimb
al monedei naţionale faţă de moneda de referinţă (USD sau Euro). În cazul
României, de exemplu, noile ISD din anul 2003 s-au cifrat la 1,57 miliarde
de USD (1,39 miliarde de euro), ceea ce înseamnă 17% faţă de formarea
brută internă de capital fix. Altfel spus, ISD au contribuit cu aproape o
cincime la sporirea capitalului investit în progresul economiei româneşti.
Performanţa ISD şi potenţialul investiţional al unei ţări sunt două

aspecte ale fluxurilor investiţionale internaţionale cuantificate de către
UNCTAD pentru a evidenţia deosebirile de atractivitate existente între
mediile de afaceri din ţările lumii.
Valoarea absolută a fluxurilor de ISD către o economie poate fi mai
mare sau mai mică şi diferă, de obicei, de la o perioadă la alta. Pentru a
aprecia corect impactul asupra diferitelor economii naţionale, UNCTAD
calculează un indice de performanţă a ISD sub forma raportului între
ponderea investiţiilor receptate de o ţară în totalul mondial al ISD şi
ponderea respectivei ţări în produsul mondial brut.
O valoare a acestui raport mai mare decât unitatea înseamnă că ţara
primeşte mai multe investiţii străine decât mărimea sa economică relativă, în
timp ce un rezultat mai mic decât unu arată o performanţă mai slabă a ISD
în acea ţară. Astfel calculat, indicele de performanţă a ISD captează
influenţa asupra investitorilor străini a altor factori decât a mărimii pieţei,
considerată a fi motivaţia de bază. Aceşti alţi factori sunt extrem de
numeroşi şi de natură economică şi/sau paraeconomică (climatul de afaceri,
stabilitatea politică, prezenţa resurselor naturale şi de muncă, infrastructura
de transport, de telecomunicaţii, bancară şi de agenţii specializate ale
administraţiei publice, oportunităţi de participare la procesul de privatizare,
dar şi la achiziţii de întreprinderi sau de active, nivelul de pregătire al forţei
de muncă, comunicarea interculturală, birocraţia, nivelul corupţiei etc.). Cu
titlu de exemplu, în tabelul 8.3 sunt prezentaţi indicii specific ţărilor din
Europa Centrală şi de Răsărit.
Indicele de performanţă al ISD în ţările

din Europa Centrală şi de Răsărit
Tabelul 8.3
Poziţia în Valoarea Indicelui de performanţă
clasamentul mondial Ţara a ISD
în anul 2001 1993-1995 1999-2001
11 R. Cehă 3,138 2,929
25 Bulgaria 0,686 1,926
26 R. Slovacă 1,550 1,836
47 Polonia 2,278 1,256
53 Ungaria 6,298 1,168
75 România 0,911 0,810
Sursa: UNCTAD, World Investment Report, 2003, Geneva
România a fost până în anul 2001 cel mai slab performer, ceea ce
este explicabil prin prisma (contra) performanţei de creştere economică şi de
atractivitate pentru investitorii străini. Creşterea considerabilă a fluxului de
noi ISD în economia românească în anii 2003-2004 este de aşteptat să fi
modificat semnificativ nu numai valoarea indicelui de performanţă, dar şi
poziţia ţării noastre în clasamentul mondial.
Indicele potenţialului investiţional al unei ţări este calculat de

UNCTAD prin agregarea valorilor normalizate a 12 variabile presupuse a
influenţa atractivitatea unei economii naţionale pentru investitorii străini:
- PIB/locuitor ca expresie a mărimii şi comlexităţii pieţei locale;
- rata creşterii reale a PIB în ultimii zece ani ca informaţie necesară
pentru estimarea potenţialului de creştere economică viitoare a ţării;
- ponderea exporturilor în PIB, pentru a capta deschiderea şi
competitivitatea internaţională a economiei;
- numărul de posturi telefonice fixe şi de telefoane mobile la 1000
locuitori ca indicator al gradului de modernizare a infrastructurii;
- consumul industrial de energie per capita ca expresie a infrastructurii
industriale tradiţionale;
- ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în PIB ca indicator al
facilităţilor tehnologice locale;
- ponderea studenţilor în totalul populaţiei pentru a reflecta existenţa
cometenţelor profesionale locale;
- riscul de ţară ca indicator sintetic de percepere a riscurilor dintr-un
mediu de afaceri de către investitorii străini;
- ponderea ţării în exportul mondial de resurse naturale ca expresie a
existenţei resurselor pentru investiţiile în industria extractivă;
- ponderea ţării în importurile mondiale de subansamble şi

componente de mijloace de transport şi echipamente electronice ca
expresie a prezenţei societăţilor transnaţionale în economia ţării ţi a
participării ţării la producţia integrată a acestora;
- ponderea exportului de servicii al ţării în exporturile mondiale pentru
a capta importanţa ISD în sectorul terţiar al ţării;
- ponderea stocului de ISD al ţării în totalul mondial ca indicator al
capacităţii de absorbţie şi al atractivităţii şi performanţei climatului
investiţional din respectiva ţară.
O medie aritmetică simplă a celor două valori consemnate pentru
fiecare ţară conduce la un rezultat situat între 0 pentru cel mai slab potenţial
investiţional şi 1 pentru cel mai bine apreciat potenţial investiţional dintr-o
ţară.
În tabelul 8.4 se prezintă rezultatul evaluării de către UNCTAD a
potenţialului investiţional al grupului de ţări deja menţionat mai sus în
aceleaşi două perioade. Se observă valorile în general modeste obţinute de
toate ţările din grup, cu o tendinţă destul de firavă de creştere a potenţialului
investiţional în cea de a doua perioadă supusă analizei comparative.
Tranziţia prelungită şi şovăielnică ce a caracterizat România acelor
ani a făcut ca nivelurile specifice celor 12 variabile luate în calcul să fie
deosebit de modeste, astfel că ne situăm din nou pe ultimul loc în grupul de
ţări. Evoluţia economico-socială constant pozitivă din ultimii cinci ani a
modificat cu certitudine aceste evaluări, astfel că în viitoarele Rapoarte
UNCTAD ne putem aştepta la o altă poziţionare a ţării noastre fie şi numai
în cadrul grupului ţărilor de referinţă.
Indicele potenţialului investiţional al ţărilor
din Europa Centrală şi de Răsărit
Tabelul 8.4
Poziţia în Valoarea Indicelui potenţialului
clasamentul mondial Ţara investiţional
în anul 2001 1993-1995 1999-2001
37 R. Cehă 0,249 0,271
41 Ungaria 0,210 0,257
43 Polonia 0,212 0,255
48 R. Slovacă 0,223 0,238
64 Bulgaria 0,223 0,201
91 România 0,170 0,149
Sursa: UNCTAD, World Investment Report, 2003, Geneva
Pe baza informaţiilor oferite de cei doi indici ai performanţei şi ai

potenţialului investiţional al grupului de ţări, se poate elabora o analiză
matriceală (bidimensională), rezultând (cel puţin din punct de vedere

teoretic) următoarele patru categorii:
- ţări cu performanţă înaltă şi cu potenţial investiţional ridicat;
- ţări cu performanţă înaltă dar cu potenţial investiţional scăzut;
- ţări cu performanţă modestă, dar cu potenţial investiţional mare;
- ţări cu performanţă modestă şi cu potenţial investiţional scăzut.
Potrivit Raportului UNCTAD, România a fost inclusiv în perioada 1999-
2001 în ultima clasă a sub-performerilor lumii, dar există toate premisele
întrunite pentru a o vedea situată mai nou în clasa ţărilor cu performanţă
încă modestă, dar cu potenţial investiţional mare. Fluxul de noi ISD intrate
în cursul anului 2004 arată că atractivitatea mediului economic şi
investiţional este de acum mult mai favorabil percepută de către investitorii
străini decât era în urmă cu patru - cinci ani.
Orientarea geografică a fluxurilor investiţionale. Abordarea clasică

a fluxurilor de ISD potrivit căreia „nordul” este investitor net, iar „sudul”
este beneficiar net este tot mai consistent contrazisă de statisticile oficiale,
care relevă faptul că fluxurile de investiţii intraregionale cunosc în ultimii
10-15 ani o dinamică mult mai puternică decât fluxurile de ISD
interregionale. Există cel puţin două explicaţii:
- Libera circulaţie internaţională a capitalurilor este confruntată cu tot
mai puţine bariere finaciare, fiscale sau administrative, ceea ce
elimină, cel puţin teoretic, prezenţa investitorilor străini în orice
economie.
- Capitalul acumulat în ţările în dezvoltare şi în ţările în tranziţie
postcomunistă caută oportunităţi mai avantajoase de valorificare pe
alte pieţe din regiune, în măsura în care se liberalizează contul de
capital şi financiar din BPE a ţării de origine a investitorului. Acest
capital, lipsit de experienţa valorificării internaţionale, preferă
investirea în economii asemănătoare cu cea a ţării de origine, decât
intrarea pe o piaţă dezvoltată, pe care concurenţa este mai ascuţită,
iar regulile de supraveghere a investitorilor sunt mai stricte.
Analiza structurală a fluxurilor de ISD are în vedere următoarele

aspecte: pentru factorii de decizie macroeconomică şi pentru administraţiile
regionale este important să se cunoască mărimea noilor proiecte de ISD,
impactul lor asupra pieţei locale a muncii, precum şi distribuţia pe ţări a
noilor fluxuri şi distribuţia pe ramuri investite.
Conform datelor preluate de ziarul „Economistul” (nr. 1492/2003)
dintr-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României, principalele
domenii de interes pentru investitorii străini au fost în anul 2003
telecomunicaţiile (18 proiecte cu o valoare angajată de 368 de milioane de

USD), industria energetică (cinci proiecte în valoare de 338 milioane USD),
industria constructoare de maşini (14 proiecte însumând 134 milioane USD)
şi industria lemnului, celulozei şi hârtiei (19 proiecte totalizând 157
milioane USD).
Uneori, este interesant să se cunoască şi dinamica noilor fluxuri de

ISD intrate într-o ţară sau regiune. Se utilizează în acest scop indici
cronologici simpli sau ritmuri de creştere de la un an la altul sau pentru o
întregă perioadă de referinţă (de obicei, deceniu). Comparaţiile diacronice
la nivelul unui grup de ţări dintr-o regiune pot releva eficacitatea diferită a
strategiilor de atragere a ISD sau medii investiţionale mai mult sau mai
puţin atrăgătoare.
8.3 Analiza efectelor investiţiilor străine directe asupra

economiei ţării gazdă
Investiţiile străine directe exercită o influenţă direct sesizabilă asupra

balanţei de plăţi externe a unei ţări, dar şi asupra economiei interne a ţării
gazdă.
Impactul fluxurilor de ISD asupra BPE se analizează prin prisma

aportului net de resurse financiare pe calea ISD pentru economia ţării
gazdă, respectiv, prin determinarea diferenţei între intrările nete de noi ISD
şi repatrierile nete de profit generate de ISD.
În anul 2002, de exemplu, România a beneficiat de un influx net de
ISD de 1090 de USD (cum s-a menţionat mai sus), dar a înregistrat un sold
negativ al veniturilor din investiţii directe de 186 de milioane de USD, astfel
încât aportul net de resurse financiare prin ISD rămâne de doar 904 milioane
de USD.
Dincolo de aspectele legate de influenţa asupra BPE, omul de afaceri
este profund interesat să cunoască cel puţin efectele directe (dacă nu şi
efectele de antrenare) ale ISD.
Efectele directe ale ISD asupra economiei ţării gazdă sunt

evidenţiate cu indicatori de felul celor enumeraţi mai jos:
- cota parte a filialelor şi companiilor străine în producţia unei ramuri
sau în PIB-ul ţării gazdă;
- numărul locurilor de muncă create de aceste filiale sau companii
străine şi cota lor parte pe piaţa locală a muncii;
- contribuţia fiscală a filialelor şi companiilor străine în vărsămintele

la bugetul public al ţării gazdă;
- volumul valoric şi ponderea filialelor şi companiilor străine în
exportul unei ramuri de activitate economică sau în exportul total al
ţării gazdă.
Nu poate fi ignorat faptul că ISD au un impact pozitiv asupra

ritmului creşterii economice şi bunăstării din ţara gazdă. Estimările bazate
pe statistici din ultimele trei decenii arată că fiecare procent suplimentar de
ISD faţă de PIB se asociază cu o creştere mai mare a PIB/capita cu 0.3-0.4
puncte procentuale.
Efectele indirecte sau efectele de antrenare (spillovers) ale ISD au

multiple forme de manifestare şi sunt greu cuantificabile. Ele constau în
beneficii care îşi au originea în prezenţa firmelor cu capital străin sau a
corporaţiilor multinaţionale în economia unei localităţi sau a unei regiuni.
Aceste beneficii nu sunt şi nici nu pot fi integral exprimate prin indicatori de
felul celor enumeraţi mai sus. Dintre beneficiile indirecte merită menţionate
efectele pozitive ale proiectelor de ISD constând în difuzarea de informaţii
cu privire la existenţa de noi tehnologii de fabricaţie, de noi metode de
producţie, de management şi de marketing şi demonstrarea posibilităţii de
valorificare profitabilă a acestora în contextul economiei locale sau în
răspândirea informaţiilor cu privire la oportunităţile de export. Potrivit unui
studiu al Organizaţiei Mondiale a Comerţului există cel puţin trei canale de
difuzare a acestor informaţii:
- Piaţa muncii: atât managerii locali angajaţi la un moment dat într-o
corporaţie multinaţională sau într-o firmă cu capital străin, cât şi
ceilalţi angajaţi au libertatea de a-şi schimba locul de muncă fie în
cadrul aceleiaşi pieţe, fie peste hotare. Cu prilejul acestei schimbări a
locului de muncă, ei poartă şi informaţia cu privire la noile tehnici
manageriale, de producţie sau de marketing, după cum difuzează şi
informaţiile despre existenţa oportunităţilor de afaceri constatate la
vechiul loc de muncă. Efectul general este unul pozitiv, chiar dacă
firma iniţială va trebui să facă faţă unei concurenţe sporite.
- Efectele de demonstrare a accesului pe noi pieţe: studii empirice
confirmă faptul că firmele locale preiau şi imită înclinaţia de export
a corporaţiilor transnaţionale şi a firmelor cu capital străin din
regiune. Buna cunoaştere a pieţelor internaţionale de către aceste
firme şi utilizarea unor canale eficiente pentru tranzacţiile lor
internaţionale sunt uşor însuşite şi de firmele locale, astfel că
internaţionalizarea economiei este mai pronunţată în astfel de regiuni

decât în cele în care capitalul străin nu este atras.
- Efecte de practici interfirme la nivelul subfurnizorilor locali. De
obicei, firmele cu capital străin şi corporaţiile transnaţionale
manifestă o anumită rigurozitate în gestionarea şi derularea
tranzacţiilor lor cu furnizorii şi subfurnizorii locali. Cu timpul, astfel
de practici riguroase sunt utilizate de aceste subiecte economice
locale şi în relaţia cu proprii lor furnizori, ori în relaţia cu alţi clienţi
din mediul local de afaceri. Această rigurozitate se referă la designul
produselor, la serii pilot de fabricaţie, la reglarea procesului
tehnologic şi, mai presus de toate, la autocontrolul calităţii
producţiei. Studii ale Biroului Internaţional al Muncii demonstrează
empiric efectul pozitiv de contaminare cu rigurozitate a mediului
local de afaceri prin preluarea cerinţelor de exigenţă formulate de
întreprinderile bazate pe ISD.
Chiar dacă astfel de aspecte nu pot fi comensurate direct prin

mijloacele şi metodele specifice statisticii, ele nu pot fi ignorate, cu atât mai
mult cu cât ele contribuie la sporirea funcţionalităţii economiei locale.
8.4 Statistica fuziunilor şi achiziţiilor
Fuziunile şi achiziţiile (Mergers and Acquisitions) constituie într-o

anumită accepţiune o măsură a dezvoltării, complexităţii şi sofisticării unei
economii, afirmă cu justă îndreptăţire experţii de la
PricewarethouseCoopers. Pentru omul de afaceri care îşi propune să
abordeze o nouă piaţă, informaţiile despre fuziuni şi achiziţii (F & A) sunt
de natură să-l edifice asupra nivelului de încredere pe care îl poate manifesta
în relaţia cu partenerii de pe noua piaţă.
Trebuie menţionat că în contextul unei economii de piaţă, prin

fuziuni şi achiziţii se înţeleg acele tranzacţii între societăţi comerciale cu
capital privat care au ca scop schimbarea structurii de proprietate asupra
unei întreprinderi sau asupra unor active. Prin urmare, operaţiunile de
privatizare a unor întreprinderi de stat sau vânzarea de active aparţinând
statului se cer a fi tratate separat.
Atunci când tranzacţiile au loc între o întreprindere rezidentă şi una
nerezidentă (fuziune) sau întreprinderea rezidentă este achiziţionată de o
societate comercială nerezidentă (sau invers), tranzacţia capătă caracter
internaţional.
Din punct de vedere statistic, fuziunile şi achiziţiile sunt observate

atât ca număr de operaţiuni, cât şi ca valoare a tranzacţiilor. În tabelul 8.5 se
prezintă cu titlu de ilustrare valoarea estimată a pieţei F & A din Europa
Centrală şi de Răsărit din punct de vedere al valorii totale a tranzacţiilor de
acest fel din fiecare ţară.
Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor în anul 2003
Tabelul 8.5
Ţara F&A – milioane USD
Federaţia Rusă 23 703
Republica Cehă 7 420
Polonia 2 835
Ungaria 2 617
Republica Slovacă 653
România 549
Bulgaria 317
Croaţia 300
Slovenia 249
Total 38 644
Sursa: PricewaterhouseCoopers: M&A Survey 2003
Pentru a analiza amploarea pieţei operaţiunilor de F&A se

obişnuieşte să se determine dimensiunea relativă (în procente) a fuziunilor şi
achiziţiilor dintr-o ţară faţă de PIB. În cazul României anului 2003, dacă
PIB este estimat în dolari SUA la cursul de schimb al dolarului, atunci F&A
reprezintă aproape 1% , iar dacî estimarea este făcută la paritatea puterii de
cumpărare a leului faţă de dolar, atunci F&A reprezintă 0.35% faţă de PIB,
ceea ce subliniază caracterul emergent al acestei pieţe în ţara noastră. În
Raportul elaborat de PricewaterhouseCoopers sunt pe larg analizate
motivele acestui nivel extrem de modest al F&A nu numai în România, dar
şi în celelalte ţări din regiunea analizată: raritatea unor obiective mari cu
valoare de peste 50 milioane USD, întârzierea privatizării în sectoarele
energetic şi de utilităţi publice (cu obiective de mare valoare), preferinţa
investitorilor străini de a face investiţii noi (greenfield) stimulată şi de
pretenţiile de preţ exagerate ale proprietarilor locali, riscul de ţară perceput
încă a fi mult mai mare decât disponibilitatea investitorilor de a se expune
etc. sunt numai câteva dintre problemele pieţei F&A în ţările în tranziţie
post-comunistă.
Se poate lua în considerare şi valoarea medie a fiecărei operaţiuni de

F&A. Faţă de numai 21,7 milioane USD/tranzacţie în 2002, valoarea acestui
gen de afacere în regiunea Europei Centrale şi de Răsărit a sporit în 2003,
atingând o medie de 39,1 milioane de USD. Merită totuşi accentuat un alt
aspect: care este amploarea celor mai mri F&A din regiune pentru că ele
arată deschiderea investitorului privat, fie el autohton sau străin, de a asuma
riscurile unei afaceri de mari proporţii.
Potrivit Raportului citat, în cursul anului 2003 în regiunea analizată
au avut loc 42 de tranzacţii cu o valoare mai mare de 100 milioane USD
(una dintre acestea a avut loc cu titlu de premieră în România), faţă de
numai 28 tranzacţii în anul precedent, ceea ce atestă, totuşi, o piaţă a F&A
în creştere, un climat mai propice afacerilor. Pe de altă parte, primele
10 mega F&A din regiune au concentrat 16 miliarde de USD, adică 40% din
totalul afacerilor de acest fel din zonă. Expunerea înaltă la risc este evidentă,
dar ea atestă faptul că investitorii percep cu încredere ameliorarea mediului
investiţional din zonă.
1. Precizaţi unde se găsesc datele referitoare la investiţiile străine?

2. Cum distingeţi o ISD de o investiţie de portofoliu?
3. Prezentaţi indicatorii statistici utilizaţi în caracterizarea stocului de
ISD dintr-o ţară. De ce este un om de afaceri interesat în cunoaşterea
unor astfel de indicatori?
4. Cum se face analiza structurală a stocului de ISD?
5. Cum determinaţi poziţia netă a unei ţări în cadrul ISD?
6. De ce este utilă observarea dimensiunii noilor proiecte de ISD?
7. Ce înţelegeţi prin indicele de performanţă a ISD într-o ţară?
8. Cum determinaţi şi care este semnificaţia indicelui potenţialului
investiţional al unei ţări?
9. Cum stabiliţi impactul ISD asupra balanţei de plăţi externe?
10. Exemplificaţi efectele directe şi indirecte ale ISD asupra economiei
locale.
11. Ce fel de indicatori folosiţi pentru a caracteriza piaţa F&A?
12. Ce semnificaţie daţi creşterii valorice a tranzacţiilor de F&A?
Problema 1
PIB-ul unei ţări a înregistrat următoarele valori nominale anuale

(preţuri curente): 2002 - 514,4 mild.USD; 2004 - 789,2 mild.USD. În
aceeaşi peroadă, investiţiile autohtone în economia naţională au crescut de
la 104,1 mild. USD la 154,7 mild. leUSD, iar investiţiile străine directe au
sporit de la 12,8 miliarde USD la 17,3 miliarde USD.
a) Să se analizeze impactul sporirii investiţiilor autohtone asupra
creşterii PIB folosind rata marginală de creştere şi coeficientul de
elasticitate.
b) Cum se modifică rata marginală de creştere şi coeficientul de
elasticitate dacă se iau în considerare şi investiţiile străine directe?
Problema 2
În anul 2003, fluxurile investiţionale internaţionale a două ţări sunt

prezentate mai jos în vederea unei analize comparative:
- ţara A se caracterizează prin intrări de noi investiţii directe de 22
miliarde de USD şi ieşiri de investiţii directe de 26 miliarde de USD.
PIB-ul ţării este de 540 miliarde de USD, iar populaţia ţării de 38
milioane de locuitori.
- ţara B înregistrează un influx de ISD de 13 miliarde de USD şi ieşiri
de capital autohton în vederea investiruu directe în alte economii de
8 miliarde de USD. PIB-ul ţării este de 290 miliarde de USD, iar
populaţia ţării este de 17 milioane de locuitori.
Să se determine poziţia netă a fiecărei ţări din punct de vedere al
fluxurilor de ISD şi semnificaţia relativă a acestora pentru fiecare dintre
economiile comparate.
Chapter 8
FOREIGN DIRECT INVESTMENT STATISTICS
Foreign direct investment (FDI) is defined as an investment that is

made to acquire and exert a lasting management interest – usually 10% or
more of the voting stock – in a company operating in a country other than
that of the investor (defined according to economic residency), the
investor’s purpose being an effective voice in the management of the
enterprise.
The building blocks for more FDI in a country are peace, basic
macroeconomic stability and institutional credibility (low bureaucracy and
transparency manifest in the interface with private interests), tax advantages,
openness to international trade, basic infrastructure.
From a quantitative viewpoint, the FDI inflow in a (host) country is
the sum of equity capital, reinvestment of earnings, other long-term capital
and short-term capital as shown in the financial account of the balance of
payments. The total inflows of FDI in a given reference period are known as
the stock of FDI. A country might be at the same time a source for FDI
outflows towards the rest of the world. By comparing inflows to outflows
one obtains the net FDI position of the country (net benefitor position or net
source of FDI = net investor position).
The classical approach (i.e. advanced economies invest in
developing countries) is more and more contradicted by the regional FDI
flows, which register in the last 10-15 years higher increase ratios as the
average growth rate for FDI. The explanation consists in the step-by-step
lifting of the barriers to capital flows. At the same time, capitals
accumulated in the developing and/or transition countries seek for better
investment opportunities abroad by approaching markets from the region.
Profits on FDI equal the sum of reinvested earnings on direct
investment and other direct investment income. It means that only a part of
the FDI profits is re-patriated in the investor’s home country as registered in
the current account of the Balance of Payments. This flow of payments is
registered as a distinctive item in the Debit of the income balance.
Statistical descriptors of the FDI
There are two objectives to measure in the FDI statistics: Stocks and
Flows.
The stock of FDI is the total amount of FDI disbursed at the
registration moment and reported usually by the end of the reference period
(year).
The relative significance of the FDI stock for the host county is
illustrated by indicators presented hereinafter:
- Per capita FDI stock (FDI stock : Number of inhabitants);
- FDI stock as a relative amount as compared to the GDP;
- Average amount of investment disbursed per FDI project.
Three types of distribution have to be considered for the structural
analysis of the FDI stock:
- country of origin distribution of FDI;
- sector or industry distribution of FDI in the host country;
- county and/or regional (geographical) distribution of FDI.
The FDI inflows are registered on a monthly and a yearly basis in
the financial account of the BoP as investment inflows (credit) and/or
outflows (debit).
The relative significance of the FDI inflows during the reference
year is revealed by comparing it to the gross fixed capital formation in the
host country. Only a good investment environment for domestic investors
will attract also foreign investors!
A structural analysis of the recent inflows might use the same
distribution criteria as mentioned above.
The impact of FDI on the balance of payments consists of two
aspects:
- the FDI net position in the financial account of the BoP;
- the net income generated by FDI (credit – debit).
A comprehensive analysis of the impact of FDI on the BoP will
combine the two dimensions in order to show the net financial flow
between a country and the rest of the world due to FDI.
Estimating FDI effects
There are direct and indirect effects of the FDI in a country’s

economy.
Direct effects are usually expressed in terms of contribution or role
of foreign invested companies and/or of multinational corporations (MNCs)
in the host country’s economy:
- share of foreign affiliates in industrial output or in GDP;
- number and/or share of (local) employees in FDI projects in the total
number of employed population;
- value (and share) of foreign affiliates in total exports of the host
country;
- tax contribution as share of the total tax incomes in the country’s
fiscal system.
In general terms, FDI has a positive effect on growth rate and on
welfare once the host country has an appropriate level of education and
training of its population. Cross-country studies confirm that each
percentage point share of FDI in GDP is to be associated with 0.3 to 0.4
percentage poin higher per capita GDP growth in the last three decades of
the XXst century.
Indirect benefits or spillovers

Spillovers refer to benefits arising from the presence of MNCs and
of foreign invested companies that are not fully captured by them in their
market transactions with local customers and suppliers. Such benefits can
arise when the FDI project leads to a diffusion of information about the
existence, availability and profitability of new technology, production
methods, management and marketing techniques, or export market
opportunities. Three important transmission channels were observed:
- Labor market spillovers: As managers and employees move inside
an economy from a company to another and/or from a country to
another, the training of local personnel is increasingly important.
- Market access and demonstration effects: Studies of the
development of export activities in the FDI-host countries argue for
strong demonstration effects from the operations of foreign firms. As
foreign companies have greater knowledge of world markets and
access to information marketing channels, they tend to be more
involved in international trade than the domestic companies. But this
experience has a positive impact on the export propensity of the
local firms.
Supplier spillover
Foreign firms interact with local suppliers and induce a clear
improvement of their capabilities to supply not only those firms but also
other customers. This refers to product design, blueprints, manufacturing
process planning and, above all, to quality control. Occasional papers
developed under the auspices of the International Labor Office in Geneva
indicate the critical importance of the subcontracting by foreign invested
firms for the professional development of the local suppliers.
Capitolul 9

A DATORIEI EXTERNE
Statistica datoriei externe
Atunci când resursele materiale şi/sau financiare ale unei economii

nu acoperă cererea internă, deficitul de ofertă se acoperă prin import de
bunuri materiale, servicii, capital. O bună parte a acestor resurse atrase se
realizează pe baza creditelor (împrumuturilor) externe angajate de rezidenţii
unei economii pe termen scurt (unu-doi ani), mediu (trei-cinci ani) sau pe
termen lung (peste 5 ani). Acumularea în timp a acestor credite dă naştere
datoriei externe, adică angajamentelor financiare contractate de subiecte
economice rezidente în relaţia lor cu restul lumii.
9.1 Delimitarea statistică a datoriei externe
Toate categoriile de subiecte economice pot angaja (acorda)

împrumuturi (credite) în relaţiile lor cu străinătatea. Din mulţimea acestor
relaţii de creditare, statisticile oficiale iau un considerare doar acele
împrumuturi care sunt angajate sau acordate pe termen mai mare de un an
calendaristic, fie de către administraţia publică centrală sau locală, fie de
către societăţile comerciale sau bancare cu garanţia statului (reprezentat în
cazul României de Ministerul Finanţelor Publice). De aceea, în terminologia
publicaţiilor statistice se utilizează conceptul de datorie publică externă.
Prin urmare, acest concept nu se referă nici la datoriile angajate sau
acceptate cu termen de rambursare mai scurt de un an şi nici la acele datorii
care au fost negociate fără garanţia publică. Potrivit recomandărilor FMI,
datoria publică externă nu cuprinde sumele datorate unor creditori
nerezidenţi pentru care nu au fost stabilite termene de rambursare şi nici
datoriile care pot fi stinse prin plata în moneda naţională sau prin livrare de
bunuri materiale şi/sau prestare de servicii.
Un alt concept vehiculat în statisticile internaţionale referitoare la
acest subiect este datoria externă totală sau îndatorarea externă brută.
Acest concept acoperă toate tipurile de credite angajate de rezidenţii unei
economii în raporturile lor cu restul lumii, indiferent dacă există sau nu

garanţia statului. În unele lucrări de analiză financiară sunt cuprinse şi
datoriile pe termen scurt. În astfel de cazuri, se face o menţiune specială
(„inclusiv datoria pe termen scurt”) pentru a atrage atenţia cititorului asupra
acestui aspect.
Datoria externă netă este determinată ca diferenţă între întreaga
sumă a împrumuturilor angajate (datoria brută) şi creditele acordate şi (încă)
nerestituite în raporturile dintre rezidenţii unei economii şi restul lumii.
Pentru stabilirea datoriei externe nete, se iau în considerare, de obicei, doar
creanţele lichide şi cele care pot fi uşor mobilizate. Pentru a nu crea o
imagine distorsionată, din calcule se omit acele creanţe pentru care nu există
o perspectivă clară a rambursării din partea debitorilor externi.
Prin urmare, conceptul de datorie externă netă este specific ţărilor
care apar în dubla ipostază în relaţia cu restul lumii: ele sunt, pe de o parte,
debitoare faţă de străinătate, iar pe de altă parte, au oferit unor nerezidenţi
credite, a căror rambursare este stabilită pentru viitor.
Incapacitatea unor ţări în dezvoltare greu îndatorate faţă de restul
lumii de a restitui la timp datoria contractată potrivit clauzelor din
contractele de împrumut (tranşele scadente şi masa aferentă a dobânzii) a
dat naştere crizei mondiale a datoriei externe în anii 1980-1990 în pofida
numeroaselor reeşalonări ale rambursării creditelor, precum şi ale
frecventelor renegocieri ale condiţiilor de împrumut. Pentru a soluţiona fie
şi în parte această criză, a fost înfiinţată piaţa internaţională a datoriei
externe, pe care se negociază şi înstrăinează titlurile de îndatorare externă
într-un mod asemănător cu mecanismul specific tranzacţiilor pe piaţa
obligatară internă.
Cunoaşterea de către un om de afaceri a îndatorării externe a ţării în
care urmeză să facă tranzacţii are mai multe motivaţii legate nu numai de
riscul de plată, dar şi de frecvenţa şi semnificaţia relativă a îndatorării
subiectelor economice din sectorul privat de afaceri.El ca putea aprecia mai
bine riscurile la care se expune.
9.2 Caracterizarea statistică a îndatorării externe
Mulţimea de indicatori statistici care pot fi invocaţi pentru a

caracteriza îndatorarea externă a unei economii se grupează în trei categorii:
- indicatori ai nivelului îndatorării externe;
- indicatori structurali ai îndatorării externe;
- indicatorii de dinamică a îndatorării externe.
Elemente de analiza statistică a datoriei externe
Nivelul îndatorării externe se analizează pornind de la cuantumul

îndatorării externe, cunoscut şi sub numele de stoc al datoriei externe
acumulate şi încă neachitate. El este exprimat printr-o mărime de stoc
constatat la un moment dat, de obicei la sfârşitul anului calendaristic.
Indiferent care este moneda efectivă în care s-a contractat datoria externă a
unei ţări (DE), ea este contabilizată şi publicată în formă agregată într-o
monedă de referinţă (USD sau Euro) de către banca centrală a ţării în cadrul
Raportului anual, precum şi de către Banca Mondială în volumul
International Financial Statistics.
Cuantumul îndatorării externe este, de obicei, analizat cu ajutorul
unor indicatori derivaţi care evidenţiază intensitatea îndatorării externe
(DE/capita, care serveşte şi la nuanţarea comparaţiilor internaţionale
referitoare la îndatorarea externă a diferitelor ţări) sau gravitatea îndatorării
externe (rata de îndatorare externă ca raport între DE şi PIB sau rata de
îndatorare externă a statului stabilită ca raport între datoria externă şi
datoria publică internă).
Pentru majoritatea ţărilor DE/PIB este subunitar, dar ţările cele mai
îndatorate au depăşit acest prag psihologic în ultimul deceniu, ceea ce
înseamnă că ele datorează mai mult creditorilor externi decât se produce de-
a lungul unui an ca valoare adăugată în întreaga economie a ţării. Referitor
la al doilea aspect al gravităţii îndatorării publice (datoria externă şi datoria
internă), trebuie amintit că o cerinţă a Pactului de Stabilitate încheiat de
ţările din cadrul Uniunii Economice şi Monetare pentru a asigura stabilitatea
monedei unice europene – euro – este ca totalul datoriei publice să nu
depăşească 60% faţă de PIB-ul fiecărei ţări membre.
Indicatorul cel mai frecvent evocat în publicaţiile de specialitate este
datoria externă/capita, dar un indicator mai expresiv din punct de vedere al
efortului de restituire a împrumuturilor angajate este rata de îndatorare
externă calculată ca raport între datoria externă şi exportul de bunuri şi
servicii al ţării analizate (DE/X). Rezultatul poate fi interpretat şi ca număr
de ani-exporturi pentru achitarea datoriei. Evident, cu cât rezultatul este mai
mare, cu atât riscul este mai consistent pentru omul de afaceri care se
încumetă să realizeze tranzacţii într-o astfel de economie.
Indicatori ai datoriei externe brute a României în perioada 2000-2004

Tabelul 9.1
Indicatori ai datoriei 2000 2001 2002 2003 2004*
externe
Valoarea brută a
datoriei 10,5 11,9 15,2 19,4 19,5
(miliarde de USD)
În % faţă de PIB 28,5 30,0 33,2 34,1 29,7
În % faţă de exporturi 101 105 110 110 87
Serviciul datoriei
externe 2,4 3,0 3,5 4,6 4,8
(miliarde de USD)
În % faţă de PIB 6,6 7,6 7,7 8,1 7,3
În % faţă de exporturi 23,4 26,4 25,2 26,0 21,5
* Date preliminate pentru anul 2004
Sursa: Statistici ale BNR şi INS Romînia
Printre numeroasele posibilităţi de analiză structurală a datoriei

externe a unei ţări amintim aici:
- distribuţia datoriei externe în funcţie de anul de rambursare;
- distribuţia în funcţie de moneda de contractare, de rata dobânzii, de
forma de rambursare (tranşă unică sau în rate);
- distribuţia în funcţie de tipul creditorului (surse publice/private) sau
pe tipuri instituţionale ale creditorilor (instituţie financiară
internaţională, guverne ale altor ţări, bănci comerciale, companii
comerciale etc.);
- distribuţia datoriei externe în funcţie de scopul în care a fost
angajată: pentru investiţii în economie sau infrastructură, pentru
acoperirea unui deficit temporar în oferta de bunuri de consum sau
pentru echilibrarea contului curent al BPE;
- distribuţia datoriei externe angajate pe sectoare de activitate
(privat/public).
Cu cât activitatea economică este mai stabilă, iar mediul economic
este perceput ca fiind mai favorabil afacerilor, cu atât mai multe sunt
împrumuturile angajate de întreprinderi şi bănci fără garanţia statului.
Astfel, datoria externă negarantată de stat devine un adevărat indicator
(indirect) al performanţei funcţionale a unei economii, al încrederii
creditorilor externi în capacitatea şi libertatea subiectelor economice private
de a rambursa angajamentele financiare contractate, fără vreo aprobare sau

garanţie din partea instituţiilor administraţiei publice.
Dinamica îndatorării externe este cuantificată prin cei trei
indicatori de analiză diacronică a variaţiei stocului de datorie externă: sporul
(scăderea) absolută a îndatorării externe (∆DE), indicele (IDE) şi, respectiv,
ritmul îndatorării externe (RDE). În situaţia creşterii bruşte a cuantumului
îndatorării externe, se obişnuieşte să se sublinieze acest aspect prin stabilirea
sporului de datorie externă per capita (∆ DE: Populaţia ţării).
Totuşi, o caracterizare mai semnificativă a dinamicii îndatorării
externe se obţine prin compararea oricăruia dintre cei trei indicatori de
dinamică enumeraţi mai sus cu indicatorii corespunzători ai produsului
intern brut sau ai exporturilor de mărfuri şi servicii. De exemplu, un
indicator de creştere marginală a datoriei externe faţă de dinamica
produsului intern brut (∆DE : ∆PIB) exprimă mai bine evoluţia îndatorării
externe întrucât are ca termen de referinţă un aspect al creşterii economice
interne a ţării care se îndatorează. La fel, coeficientul de elasticitate a
îndatorării externe faţă de evoluţia produsului intern brut al ţării (RDE :
RPIB) are o valenţă analitică mai mare decât simplul raport dintre creşterea
datoriei şi numărul populaţiei.
Din punct de vedere al perspectivelor de rambursare a îndatorării
suplimentare, este interesant să se compare creşterea îndatorării cu dinamica
exporturilor de mărfuri şi servicii. De exemplu, un raport IDE : IX > 1
exprimă, de fapt, că şansele de restituire a datoriei sunt reduse, întrucât
datoria externă creşte mai repede decât încasările din exporturile de bunuri
materiale şi servicii. Pentru majoritatea ţărilor lumii, exporturile reprezintă
sunt unica sursă de mijloace de plată internaţională.
9.3 Indicatorii efectelor economice şi financiare ale îndatorării

externe
Efectele economice şi financiare ale îndatorării externe abordează

un alt aspect al îndatorării externe: orice datorie angajată trebuie să fie
rambursată, alături de suma împrumutată (principalul datoriei desemnează,
de fapt, tranşa anuală scadentă - TAS) fiind necesară şi plata dobânzii
aferente împrumuturilor luate şi încă neachitate (masa anuală a dobânzii -
MAD). Cele două sume datorate străinătăţii într-un an ca urmare a
împrumuturilor contractate cu diverşi creditori nerezidenţi constituie
anuitatea sau serviciul datoriei externe (SDE). Prin urmare,
SDE = TAS + MAD.

Efectul economic: în măsura în care sumele împrumutate se

investesc în obiective economice care au capacitatea de a produce sub formă
de profit sumele datorate străinătăţii se apreciază că îndatorarea externă este
o cale de atragere de capital străin cu efecte benefice asupra lărgirii
activităţii din economia ţării gazdă.
Evident, împrumuturile angajate pentru a acoperi o nevoie de
consum, pentru a restitui o datorie scadentă sau pentru a echilibra contul
curent al BPE nu sunt aducătoare de venituri. În acest context apare evidentă
necesitatea de a nu discuta numai despre cuantumul şi intensitatea (sau
gravitatea) îndatorării externe, ci şi despre destinaţia economică a sumelor
împrumutate de la creditorii externi.
Efectul financiar: achitarea anuală a serviciului datoriei externe

grevează mai mult sau mai puţin puterea de cumpărare a ţării, de vreme ce o
parte dintre încasările din exportul de mărfuri şi servicii şi din celelalte
intrări de valută sunt afectate acestor plăţi. Pentru a arăta cât de mare este
efortul de plată, se utilizează:
- mai rar, cota procentuală a serviciului datoriei externe faţă de PIB
(SDE/PIB);
- mai frecvent, cota procentuală a serviciului datoriei externe faţă
valoarea totală a exporturilor de mărfuri şi servicii (SDE/X). Se
apreciază că o cotă de până la 15% nu afectează dramatic puterea de
cumpărare a unei ţări pe piaţa internaţională, deci nu perturbă
semnificativ echilibrul economic intern al acesteia. Depăşirea acestei
cote, însă, este de natură să perturbe grav circuitul economic intern,
iar intervenţia băncii centrale pentru restabilirea puterii de cumpărare
este iminentă.
Conform Raportului anual 2002 al Băncii Naţionale a României, dat

publicităţii la mijlocul verii 2003, la sfârşitul anului 2002 ţara noastră avea o
datorie externă acumulată de 15.084 milioane USD (cca. 790 USD/locuitor).
Datoria a crescut cu 49% faţă de anul 2000. Serviciul datoriei externe a
absorbit în anul 2002 o cotă de 18,8% din încasările din exportul de mărfuri
şi servicii (faţă de 19,1% în 2001).
1. Cum delimitaţi statistic datoria externă a unei ţări?

2. Care este deosebirea dintre datoria externă brută şi cea netă?
3. Prezentaţi indicatorii cuantumului îndatorării externe.
4. Care sunt criteriile analizei structurale a datoriei externe a unei ţări?

5. Cum caracterizaţi dinamica îndatorării externe a unei economii?
6. Care sunt efectele economice şi financiare ale îndatorării externe?
Problema 1
Să se facă analiza comparativă a îndatorării externe absolute şi

relative a ţărilor din tabelul alăturat, ştiind că datele se referă la anul 2002:
Ţara Populaţie Datorie externă Exporturi

(milioane loc.) brută (miliarde USD)
(miliarde USD)
Bulgaria 7,9 10,95 5,69
Republica Cehă 10,3 26,28 38,24
Croaţia 4,7 15,28 4,99
Polonia 38.6 81,95 32,95
România 21,7 15,08 13,87
Slovacia 5,4 13,19 14,37
Sursa: Raportul anual 2002, Banca Naţională a României, Bucureşti, 2003
Problema 2
Tabelul de mai jos cuprinde date care permit să se analizeze gradul

de îndatorare externă şi impactul financiar al restituirii datoriei externe
asupra puterii de cumpărare a exporturilor Sultanatului Oman în anii 2000 şi
2001. Să se cerceteze situaţia din anul 2001. Cum a evoluat situaţia în 2001
faţă de anul precedent?
Indicatorul Unitatea de măsură 2000 2001

Populaţia Mii locuitori 2 380 2 468
PIB Milioane USD 19 868 19 944
Exporturi Milioane USD 11 318 11 074
Datoria externă Milioane USD 5 268 4 759
Serviciul datoriei
externe Milioane USD 389 795
Sursa: International Financial Statistics, IMF, Washington, DC, 2002
Chapter 9
EXTERNAL DEBT STATISTICS
Definitions and statistical delimitations
External debt is defined as the actual amount of money that is owed

by the resident economic actors of a country to non-residents and is
repayable to the creditors in foreign currency, goods or service.
The external debt of a country covers different categories of loans
engaged by the residents in their relation to the rest of the world. According
to the original or extended maturity of the debt, distinction should be made
between the long-term debt (with a maturity of more than one year) and the
short-term one (maturity of one year or less). Under these circumstances, we
distinguish:
- Long-term external debt covers public debt, publicly guaranteed debt
and private non guaranteed debt (see explanations bellow).
- Short-term external debt. Please note that current available data
permit no distinction between public and private non-guaranteed
short-term debt.
Long-term external debt has three components:

- Public debt, which is an external obligation of a public debtor,
including the national government, a political subdivision (or an
agency of either), and autonomous public bodies.
- Publicly guaranteed debt, which is an external obligation of a
private debtor that is guaranteed for repayment by a public entity,
- Private non-guaranteed external debt, which is an external
obligation of a private debtor that is not guaranteed for repayment by
a public entity.
Usually, in official statistics referring to a country’s external debt,

public and publicly guaranteed long term debts are aggregated. When short-
term debt is added, special mention is necessary. The first two categories of
long-term debt observed for a reference period are the components of the
total external debt stock.
A country might be at the same time in both positions as a debt

contractor and as a creditor for other countries. If we are considering only
the debt owed to non-residents, we are dealing with data on gross external
debt. If we are subtracting the amount of credits offered to other countries
and/or to their residents, the result is another aspect of the indebtness – the
net external debt.
A debt has to be repaid. Principal repayments are actual amounts of
money paid as amortization of the contracted debt. Interest payments are
actual amounts of interest paid for the loans engaged. By summing up the
principal payments and the interest payments during a reference year we
obtain the external debt service.
Net flows (or net lending or net disbursements) are drawings on loan
commitments during the specified year minus total debt service payments.
Net transfers are net flows minus interest payments (or
disbursements minus principal repayments).
The external debt crisis in the 1980 generated the set up of an
international market for transactions having as object the external debt.
Statistical indicators of the foreign indebtness of a country
A business professional is interested to know the absolute and

relative indebtness of the partner country in order to make his own financial
risk evaluation and to decide if he will start a transaction with a partner of
that country or not. On the other hand, a business professional is interested
to observe what are the amount and the share of the debt engaged by the
private sector of an economy. The higher the figures, the better the economy
is doing and vice-versa.
There are three groups of statistical indicators to analyze the

external indebtness of a country:
the degree and dynamics of the indebtness;
the structural aspects of the indebtness;
economic and financial effects indicators.
The indicators describing the degree and dynamics of external
indebtness refer to:
the total stock of external debt accumulated during the time and not
yet reimbursed (gross or net stock should be mentioned);
the external debt stock per capita is the most frequently indicator
involved in international comparisons;
the external debt as percentage of the country’s GDP;
the external debt compared to the yearly amount of exports of goods

and services is used to show the degree of international indebtness in
terms of number of yearly exports needed to repay promptly the total
(gross) debt;
growth indices or growth rates of the external gross or net debt.
Usually, they are compared to the corresponding indicators showing
increase of GDP in order to express the progression or the regression
of the external indebtness of the given country.
The structural analysis of the contracted external debt
Among the many analytical distributions of the total gross debt stock
of a country, the most significant ones are the following:
External (gross) debt distribution by years of repayment;
External (gross) debt distribution by repayment forms (single
repayment or portion payments);
External debt according to the type of creditor (public private
sources);
External debt distribution by level of interest rates;
External debt distribution according to the destination of the money
borrowed: investments in the economy or in the infrastructure;
coverage of the consumer needs (as the domestic economy is not
able to deal with the internal imbalances between demand and
supply); current account deficit coverage (as the economy is not
capable to cover its external needs by appropriate amounts of exports
in goods and services, by incomes generated by the outflows of labor
and capital or by unilateral transfers).
Economic and financial effects of the external indebtness
The economic effect can be determined by comparing the interest

rate with the investment return rate. If the interest rate is lower than the
return rate, the external debt has a positive effect, as at least the interest
payment is covered by the profits obtained in the invested objective. If not,
there is a negative effect of the external debt.
The financial effect of the external debt of a country is expressed by
a special indicator: the external debt service as percentage ratio of the total
incomes generated by exports of goods and services of the respective
country. In order to not induce major shortage in the domestic economy
equilibrium, this ratio should be kept bellow 15% of the total exports
income. Over this level, the purchasing power of exports is significantly
affected and negative effects will sow up soon either in the consumption of
the population or in the smooth evolution of the productive activities.
Bibliografie
Atkinson, Lloyd C, (1982): Economics – the Science of Choic,. Richard D. Irwin

Inc., Homewood, Illinois
* * *(1993) Balance of Payments Manual, 5thEdition. International Monetary

Fund, Washington, DC
Balassa, Bela şi Bauwens, Luc (1984): Intra-Industry Specialization in a Multi-

Country and Multi-Industry Framework. În: World Bank Discussion Paper,
Washington, DC, Decembrie
Bădiţă, Maria, Baron, Tudor, Korka, Mihai (1998): Statistică pentru afaceri,
Bucureşti, Editura Eficient
Begu, Liviu-Stelian (2003): Statistică internaţională, Bucureşti, Editura AllBeck
Bourguinat, Henri (1999): Finance internationale, Paris, Presses Universitaires de

France
Brightmann, Harvey, Schneider, Howard (1992): Statistics for Business Problem

Solving, Cincinnati, Ohio, South-Western Publishing Co
Capanu, Ion (1998): Indicatorii macroeconomic,. Bucureşti, Editura Economică

Capanu, Ion, Wagner, Pavel şi Mitruţ, Constantin (1994): Sistemul conturilor
naţionale şi agregatele macroeconomice. Bucureşti, Editura All.
Carstensen, Kai şi Toubal, Farid (2003): Foreign Direct Investment in Central

and Eastern European Countries: A Dynamic Panel Analysis, Kiel Institute of
World Economics, Working Paper No. 1143
Ciurel, Violeta (2000): Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici

internaţionale, Bucureşti, Editura All Beck
Cristureanu, Cristiana (1999): Economia imaterialui: tranzacţiile internaţionale

cu servicii. Bucureşti, Editura All Beck
Curwin, Jon and Slater, Roger (1995): Quantitative Methods for Business
Decisions. Third Edition. Londra, Chapman & Hall
David, Jacques-Henri, Jaffré (1990): La monnaie et la politique monétaire,
Troisième édition, Paris, Editions Économica
Deaconu, Alecxandrina (1998): Economia întreprinderii, Bucureşti, Editura

Didactică şi Pedagogică
Florescu-Ciobotaru, Marius (2004): Aspecte cantitative şi calitative ale sectorului

extern al economiei ţărilor Europei Centrale şi de Est după 1990, Referat de
doctorat ASE Bucureşti (manuscris)
Grubel, Herbert and Lloyd, Peter (1975): The Theory and Measurement of
Internatiomal Trade in Differentiated Products, Londra, Editura MacMilan
* * * (2003) Handbook of International Trade Statistics, UNCTAD, Geneva
Hoekman, Bernard şi Djankov, Simeon (1996): Intra-industry Trade, Foreign

Direct Investment and the Reorientation of Eastern European Exports, Policy
Research Working Paper No. 1652, Policy Research Department, World Bank,
Washington, DC
Horobeţ, Alexandra (2003): Managementul riscului financiar în investiţiile

internaţionale, Teză de doctorat, Academia de Studii Economice din Bucureşti
* * * (1997): Implications of the Relationship between Trade and Investment for

Development and Economic Growth, Geneva, World Trade Organization,
Working Group on the Relationship between trade and Investment,
WT/WGTI/W/8/Add.2
* * * (2004) International Financial Statistics, Fondul Monetar Internaţional,

Washington, DC
* * *(1998) International Merchandise Trade Statistics. Concepts and

definitions, ST/ESA/STAT/SER.M/52/Rev.2, Studies in Methods, Series M, No.
52, Rev.2, Department of Economic and Social Affairs, Statistics Division, United
Nations, New York
Korka, Mihai (1977): Statistica comerţului exterior. Bucureşti, Tipografia A.S.E
Korka, Mihai (2003): Introducere în analiza cantitativă a mediului internaţional

de afaceri, Programul de Master în Comunicare de Afaceri în Limbi Străine,
Bucureşti, Tipografia ASE
Korka, Mihai, Begu, Liviu-Stelian, Tusa, Erika, Manole, Cristina (2003): Bazele
statisticii pentru economisti. Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Tribuna Economică
Korka, Mihai, Cristureanu, Cristiana (1986): Fluxurile internaţioanle de servicii:
caracteristici, tendinţe, funcţii şi efecte asupra economiei contemporane, În:
Buletin de sinteze nr. 8/1986, Academia de Studii Economice, Bucureşti
Landsburg, Steven E, Feinstone, Lauren J. (1997): Macroeconomics, International

Edition, McGraw-Hill
Madgearu, Virgil (1940): Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial,

Bucureşti, Editura Independenţa Economică
* * *(2002) The Manual on Statistics of International Trade in Services,

European Commission, International Monetary Fund, Organization for Economic
Co-operation and Development, United Nations, United Nations Conference on
Trade and Development, World Trade Organization
Martel, Jean-M, Nadeau, Raymond (1988): Statistique en Gestion et en Économie.

Montréal, Editura Gaëtan Morin
* * *(2003) Mergers and Acquisitions Survey. PricewaterhouseCoopers citat în

studiul Romanian M&A – When will the Growth Come? Publicat de Kompass
Romanian Group în “Romanian Business Digest”
* * *(1991) Methodological Manual for Statistics on Service Entreprises. Oficiul

de Statistică al Comunităţilor Europene
Munteanu, Costea, Horobeţ, Alexandra (2003): Finanţe transnaţionale:

Decizia financiară în corporaţia modernă, Bucureşti, Editura All Beck
Popa, Ioan – coordonator (1997): Tranzacţii comerciale internaţionale, Bucureşti,

Editura Economică
Porter, Michael (1990): The Competitive Advantage of Nations, Londra, Editura

MacMillan
Puiu, Alexandru – coordonator, Korka, Mihai, Cristureanu, Cristiana, Ghibuţiu,

Agnes (1987): Comerţul invizibil, Bucureşti, Institutul de Economie Mondială
* * *(1996) Rapport sur l’investissement dans le monde. L’investissement, le

commerce et les instruments internationaux. Vue d’ensemble, New York,
Natiunile Unite
* * *(2004) Romanian Business Digest, Kompass Romanian Group, Bucuresti,

septembrie 2004
* * *(2004) România şi Agenda Lisabona – aderarea la UE şi competitivitatea
economică, Raport de ţară elaborat de Grupul de Economie Aplicată şi de Centrul
Român de Politici Economice din Bucureşti
Rujan, Ovidiu (1992): Teorii şi modele privind relaţiile economice internaţionale,

Bucureşti, Editura ASE
Senn, James A. (1987): Information Systems in Management, Third Edition,

Belmont, California, Wadsworth Publishing Co
Sullivan, Jeremiah J. (1999): Exploring International Business Environment,

Pearson Custom Publishing
Tănase, Florina (1998): Preţurile şi indicatorii macroeconomici, Bucureşti,

Editura All
Tuşa, Erika (2003): Metode de analiză statistică a fluxurilor internaţionale de

servicii. Teză de doctorat, Academia de Studii Economice din Bucureşti
Ţarcă, Viorel (2004): Comerţul exterior în strategia dezvoltării economiei

româneşti. Teză de doctorat, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
* * * (2003) World Investment Report – Foreign Direct Investment Policies for

Development: National and International Perspectives, UNCTAD, Geneva

Statistica Pentru Afaceri Internationale. Editia A II-a (International Business Statistics - Second Edition)

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Statistica Pentru Afaceri Internationale. Editia A II-a (International Business Statistics - Second Edition)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Din partea autorilor

Disciplina de Statistică pentru afaceri internaţionale îşi propune să

Fiecare om de afaceri care intenţionează să intre pe piaţa

În prezentul manual, autorii pornesc de la prezentarea sistemelor de

O mare parte a manualului se concentrează pe analiza statistică a

Din punct de vedere didactic, fiecare capitol al manualului cuprinde

Manualul se adresează, mai ales, studenţilor anului III învăţământ de

Fiind prima ediţie a acestui manual cu semnificativ caracter

Bucureşti, noiembrie 2004

DECIZIA DE AFACERI ASISTATĂ

1.1 Performanţa managerială în afacerile internaţionale depinde

Fiecare manager de întreprindere sau om de afaceri prezent pe piaţă

de astă dată la luarea deciziei (alegerea raţională a celei mai potrivite

Conducătorii de întreprinderi (managerii) şi/sau departamente,

În acest scop, ei construiesc modele mentale (raţionamente) relativ

Pentru a răspunde unor astfel de întrebări, managerii şi oamenii de

1.2 Surse de date pentru managerul unei întreprinderi

Pentru a acoperi diversitatea de informaţii necesare în fundamentarea

1.Întreprinderea (departamentul, compartimentul sau serviciul din

2.Întreprinderea poate crea şi date complementare (date ad hoc) prin

- studii de piaţă alcătuite de angajaţii firmei pentru a înţelege în

3.Managementul întreprinderii poate accesa/cumpăra date sau/şi studii

Toate aceste date sunt necesare conducerii unei firme confruntate cu

O conducere performantă va apela la un mix de date pentru a

Până nu de mult, managementul firmei opera cu întreaga masă de

Într-un sondaj efectuat în anul 2003 în rândul societăţilor comerciale

conferinţele de branşă, 79% - consultarea experţilor industriali, iar 70% au

1.3 Rolul statisticii în modelul decizional de afaceri

În fiecare dintre etapele procesului de decizie, aplicarea

În fiecare dintre etapele procesului decizional, statistica oferă

Figura 1.1 Model de soluţionare a unei probleme în activitatea unei

Schemele din figurile 1.1 şi 1.2 subliniază faptul că statistica este un

Valoarea deosebită a instrumentarului statistic de investigare constă

Culegerea Prelucrarea Interpretarea

Culegerea Prelucrarea Interpretarea

Culegerea Prelucrarea Interpretarea

Figura 1.2 Rolul statisticii în contextul modelului decizional

Combinarea expresiei absolute cu posibilitatea de a dezvolta diferite

profunzime analitică şi o diversitate a perspectivelor greu de egalat de

1.4 Întrebări de control

1. La ce folosesc datele unui om de afaceri (manager de întreprindere)?

All the economic actors active in a market consider and analyze

 Derivate data resulting from comparisons (over the time and/or

Sources of data needed in business decision

There are three different data sources:

All these data needed by a competition facing management might be

The role of statistics in preparing business decision

ELEMENTE DE ANALIZĂ STATISTICĂ

Activitatea economică a societăţii se manifestă sub forma unei mulţimi

2.1 Subiectele economice şi tranzacţiile dintre acestea

Reprezentarea cantitativă a circuitului economic dintr–o ţară cu eco-

Subiectele economice sunt persoane fizice sau juridice care, în ve-

desfăşoară operaţiuni, generează fluxuri economice locale (autohtone,

Sectoarele instituţionale ale unei economii naţionale

Între subiectele economice au loc fluxuri, operaţii comerciale şi

Străinătatea X – M (10) Băncile

X (8) M (9) Eg (3)

Figura 2.1 Schema simplificată a circuitului economic într–o economie

Mulţimea tranzacţiilor dintre subiectele economice poate fi redusă

În schema din figura 2.1 se prezintă principalele fluxuri reale şi băneşti

11. Economiile întreprinderilor (Eî) şi cotele de amortizare (A) a

În schema din figura 2.1 s–a făcut abstracţie de o serie de tranzacţii,

2.2 Sistemul conturilor naţionale (SCN)

Derivate data resulting from comparisons (over the time and/or

asigurarea comparabilităţii internaţionale a agregatelor obţinute şi a

pe baza fluxurilor financiare dintre subiectele economice:

to ensure cross-border (international) comparability for the