STENOZE ESOFAGIENE

Definitie – stenoza esofagului este o ingustare mai mult sau mai putin pronuntata a
conductului esofagian. Stenozele esofagiene sunt localizate in mod obisnuit in cele trei
locuri de stramtoare fiziologica ale esofagului. Stenozele esofagiene sunt produse de
procesele patologice care distrug cel putin mucoasa, care este inlocuita in final cu tesut
conjunctiv cicatricial retractil ce ingusteaza treptat lumenul.

Fazele procesului sunt cunoscute: faza de inflamatie acuta edematoasa care

intereseaza mucoasa si celelalte straturi ale peretelui esofagian, faza in care se observa o
secretie abundenta a mucoasei, edemul obstruand lumenul de la inceput; faza de eliminare
a mucoasei necrozate si constituirea ulceratiilor; faza de constituire a cicatricei fibroase –
reprezinta un proces mai lent, progresiv si extensiv.

Etiopatogenie – apar dupa: leziuni mecanice (corpi straini), esofagite in cursul bolilor
infectioase (angina difterica, variola, febra tifoida), ingestia involuntara sau accidentala de
substante caustice (cea mai frecventa cauza), ulcerul peptic esofagian, cauze iatrogene,
sarcoidoza, inelul Schatzki, sindromul Plummer-Vinson sau disfagia sideropenica, parafinoza
mediastinala la bolnavii cu TBC pulmonar, sifilisul, disfagia luxoria, data de dispozitia
particulara a arcului aortic.

Morfopatologie – se deosebesc doua tipuri de stricturi: stenoza membranoasa –

superficiala, apare ca urmare a unei leziuni de mucoasa, fiind o valvula circulara sau
semicirculara, cu un orificiu central sau excentric; stenoza caloasa – ca urmare a unei leziuni
profunde, interesand toate straturile peretelui esofagian, esofagul fiind transformat la acest
nivel intr-un cordon fibros, dur. Localizarea stenozei se face in functie de cauza care a
produs-o: cele secundare ulcerului peptic se localizeaza supracardial; cele prin corp strain in
segmentele cu stramtori anatomice; cele caustice superioare la gura esofagului sau
supracardial. Numarul lor este variabil, cele prin substante caustice fiind multiple, celelalte
unice. In ceea ce priveste intinderea, stricturile sunt superficiale (localizate) si profunde
(intinse, inelare, tubulare). Gradul stricturii poate fi de la ingustare limitata la stenoza
completa a esofagului. Consecinta obisnuita a obstacolului este dilatatia suprastricturala, in
forma de palnie, simetrica sau diverticulara excentrica, cu cele doua faze de hipertrofie si
apoi de atonie.

Semne clinice – disfagia – este progresiva, la inceput pentru solide, apoi semisolide
si lichide, fiind semnul cel mai obisnuit; regurcitatia si varsaturile insotite sau nu de dureri
retrosternale – in stricturile superioare, regurcitatia este imediata cu alimente nedigerate,
pe cand in stricturile joase, regurcitatia apare cu dilatatia suprastricturala, cand alimentele
pot fi retinute timp indelungat in esofag unde sufera un proces de fermentatie si
putrefactie, regurcitatia fiind tarzie si fetida; denutritia – apare ca urmare a imposibilitatii de
alimentare, fiind proportionala cu gravitatea si gradul stricturii, putand ajunge pana la
casexie.
 Diagnosticul – se stabileste prin anamneza corecta. Examenul radiologic stabileste:
sediul, intinderea si gradul stricturii, starea esofagului suprastrictural (dilatatie, deviatie),
starea stomacului si a pilorului. Imaginea radiografica este in general a unui traiect filiform
neregulat esofagian. Esofagoscopia si faringoscopia stabilesc: starea mucoasei esofagului,
precizarea sediului orificiului stenozei in raport cu dilatatia suprastricturala, se poate
biopsia.

Diagnostic diferential – se face cu stenozele prin compresiune externa (tumori

mediastinale, adenopatie), cancerul esofagian, diverticuli esofagieni, cardiospasmul.

Tratament – se face in functie de faza evolutiva a leziunilor esofagiene. In faza de

esofagita cronica, tratamentul este conservator prin dilatatia stenozelor. La bolnavii cu stare
generala buna, fara denutritie si fara fenomene de esofagita, se recomanda dilatatia
progresiva descendenta. La bolnavii cu stare generala alterata, denutriti, trebuie efectuata
intai gastrostomia de alimentatie, pana la refacerea starii generale, urmata apoi de dilatatia
progresiva a esofagului. Sedintele de dilatatie se practica de doua ori pe saptamana cu
dilatatoare de calibru 20-22 pentru adulti si 15-17 pentru copii. Poate da rezultate bune, mai
ales in stricturile incomplete. Se pot inregistra si accidente: cale falsa, perforatii, hemoragii.
In faza de stenoza organica, tratamentul este chirurgical. El urmareste: crearea unei cai de
alimentatie a bolnavului, ca urmare a suprimarii tranzitului esofagian (gastrostomie,
jejunostomie); restabilirea tranzitului oro-gastric.

Interventiile chirurgicale care urmaresc restabilirea tranzitului oro-gastric se numesc

esofagoplastii si constau in inlocuirea esofagului patologic cu un segment al tubului digestiv
(stomac, jejun, colon) sau chiar cu pielea. Esofagoplastia cu stomac – procedeul Dan Gavriliu
– confectionarea unui tub gastric din marea curbura, folosind vascularizatia splenica, dupa
splenectomie in hil, ca artera proprie a tubului gastric. Procedeul Lortat-Jacob – efectuarea
unui tub gastric izoperistaltic din marea curbura, ascensionat subcutan sau prin mediastin si
anastomozat la faringe. Procedeul Amza-Jianu – efectuarea unui tub gastric, dispus
antiperistaltic, din marea curbura, trecut subcutanat pana la esofagul cervical.
Esofagoplastia cu ansa jejunala – procedeul Herzen utilizeaza ansa jejunala izolata.
Procedeul Roux utilizeaza ansa jejunala in Y sectionata cat mai aproape de unghiul duodeno-
jejunal, capatul distal aducandu-se presternal pana la esofagul cervical. Esofagoplastia cu
colon – in cazurile cand stomacul are leziuni ce il fac inapt pentru esofagoplastie. Procedeul
Kelling – colonul transvers; procedeul Roit – colonul ascendent; procedeul Orsoni – colonul
descendent si transvers; procedeul Belsey. Esofagoplastia cu piele sau dermato-
esofagoplastia – confectionarea unui tub cutanat trecut presternal subtegumentar intre
esofagul cervical si stomac, procedeu cu valoare istorica astazi. Dintre toate aceste
procedee, cele mai practice esofagoplastii sunt cele cu stomac si colon.

STENOZELE POST-MEDICATIE
 Poate apare o inflamatie la zona de contact a medicamentului cu esofagul. Cea mai
frecventa localizare este de 25 cm de la arcadele dentare pana la esofagul inferior.
Substantele care produc stenoza sunt: KCl, quinidina, sulfat de fier si un beta-blocant.
Tratamentul este prin oprirea medicatiei si dilatarea endoscopica sau in cazuri extreme,
rezectia esofagului.

INELUL SCHATZKI

Este descris ca zona de stenoza circumferentiala, submucoasa, situata la nivelul

esofagului inferior in dreptul zonei de trecere dintre mucoasa scuamoasa si cea columnara.
Se includ: inele mucoase sau stenoze peptice cu aspect inelar. Acestea sunt situate la
aproximativ 2 cm deasupra jonctiunii esogastrice si determina rar disfagie. Tratamentul se
face prin dilatatie endoscopica. Recidiva este frecventa.