Sunteți pe pagina 1din 14

Cuprins

Introducere
1. Noțiuni generale cu privire la contract
2. Clasificarea contractelor
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Acest referat defineşte conceptul de “contract” prezentând şi o clasificare a
contractelor în funcţie de anumite criterii.
Contractul este cel mai important mod de dobândire al proprietăţii, este o
varietate de act juridic, un act juridic bilateral. Contractul este acordul de voinţă
între două sau mai multe persoane care duce la naşterea, modificarea sau stingerea
unui raport juridic de obligaţie.Libertatea de a stabili orice fel de convenţie, de a
stabili conţinutul contractului, poate fi limitată prin norme imperative care privesc
obiectul contractului (preţul unor produse supuse controlului statului) sau forma
contractului (forma scrisă – contractul de consignaţie, forma autentică, contractul
de vânzare – cumpărare pentru terenuri, ipoteca convenţională). În afara unor
limite generale care privesc o categorie de contracte, există şi limite cu caracter
special pentru anumite categorii de persoane sau pentru anumite clauze, spre
exemplu, vânzarea între soţi este interzisă.
Alţi autori, au exprimat un punct de vedere asemănător în sensul că definiţia
dată contractului de către art. 942 din Codul civil este, în realitate, o definiţie care
trebuia dată noţiunii de convenţie. Astfel, cu privire la termenul de contract sunt
evocate două tipuri de situaţii : atât situaţiile în care nu se utilizează acest termen :
"Nici în vorbirea comună, nici în cea juridică, nu se întrebuinţează cuvântul
contract, pentru a se arăta actul prin care se stinge o obligaţiune." cât şi cazul în
care unui acord îi poate fi atribuită denumirea de contract : "Se dă numirea de
contract convenţiunii prin care se dă naştere unei obligaţiuni".

3
1. Noțiuni generale cu privire la contract
Art. 942 C. civ. defineşte contractul (lt. contrahere: a aduna, a grupa) ca
fiind “acordul între două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge un
raport juridic”.Natura juridică este deci aceea a unui act juridic, bilateral sau
multilateral, apt să producă efecte juridice urmărite de părţi, în conformitate cu
dispoziţiile legii, efecte constând în naşterea, modificarea sau, după caz, stingerea
raporturilor juridice civile.
În sistemul Codului civil român, contractele sunt guvernate de principiile
libertăţii de voinţă în materia convenţiilor şi al forţei obligatorii a contractului.
În principiu părţile pot însera deci în contract orice fel de clauze principale
sau circumstanţiale , condiţii de modificare sau încetare a raporturilor
contractuale1. Limitele acestui principiu sunt prevăzute de art. 5 C. civ., potrivit
căruia “nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, de la legile care
interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. Se observă că libertatea de a
încheia orice convenţie, de a stabili deci conţinutul contractual prin voinţa părţilor,
poate fi limitată prin norme imperative care privesc normele contractului (astfel, de
exemplu, este interzisă vânzarea de stupefiante între persoane fizice) ori forma
contractului (unele contracte, cum ar fi vânzarea – cumpărarea terenurilor, se pot
încheia numai în formă autentică). Pot exista unele limite cu caracter social pentru
anumite categorii de persoane sau pentru anumite clauze (de exemplu, vânzarea
între soţi este interzisă de art. 1307 C. civ.).Contractul 2încheiat în dispreţul unor
asemenea prevederi legale este sancţionat cu nulitatea absolută.
Libertatea de voinţă este o necesitate, deoarece permite o mare supleţe
contractuală şi adaptarea cu maxima eficienţă la evoluţia societăţii şi la nevoile
1
În dreptul englez, contractul este privit ca o afacere încheiată între două persoane şi foarte rar ca un acord de voinţă
bazat pe încredere.
2
Unii autori fac distincţia între convenţie şi contract, considerând că suntem în prezenţa unui contract în ipoteza în
care acordul de voinţă între părţi este manifestarea unor voinţe suverane, libere şi egale, iar acordul părţilor nu
produce efecte faţă de terţi. În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiţii suntem prezenţi în faţa unei convenţii.

4
permanentei schimbări. Se consideră că libertatea contractuală este sursa
creativităţii, deoarece permite apariţia a tot felul de contracte noi care să
corespundă evoluţiei sociale.
Progresul economic rapid într-o economie liberală şi necesitatea încheierii
cu rapiditate a convenţiilor repun în discuţie principiul libertăţii de voinţă. În zilele
noastre se constată o recrudescenţă a formalismului (contractele din diferite
domenii sunt tipizate), ceea ce afectează grav aria de manifestare a
consensualismului care decurge direct din autonomia de voinţă.
Între părţi, contractul se impune cu forţa de lege. Convenţiile legal încheiate
au forţă de lege între contractanţi, spune art. 969 C. civ. Forţa obligatorie asigură
siguranţa părţilor contractante. În lipsa acestei securităţi, convenţiile şi schimburile
economice ar fi puse sub semnul unui serios semn de întrebare.

2. Clasificarea contractelor
O asemenea clasificare este necesară pentru cunoaşterea regimului juridic
diferit, a regulilor de drept specifice fiecarei categorii de contracte.
1. În funcţie de conţinutul lor respectiv al obligaţiilor pe care le generează,
contractele pot fi:
a) contractele bilaterale3 sau sinalagmatice grupează obligaţii pentru ambele
părţi contractante, adică “părţile se obligă reciproc, una faţă de cealaltă” (art. 943
C. civ.). Obligaţia fiecărei părţi contractante este cauza pentru care s-a obligat
cealaltă parte, fiecare dintre părţi au atât calitatea de creditor cât şi calitatea de
debitor (de exemplu: contractul de vânzare – cumpărare, contractul de schimb,
contractul de locaţiune etc.). Astfel, în contractul de închiriere locatorul se obligă
să asigure folosinţa unui lucru, iar chiriaşul se obligă să plătească chirie. Locatorul

3
În literatura de specialitate se distinge şi categoria de contracte sinalagmatice imperfecte, cu referire la contractul
care iniţial este unilateral, însă ulterior naşte obligaţii şi în sarcina celeilalte părţi.

5
este debitor pentru folosinţa lucrului şi creditor pentru chirie, iar locatarul este
creditor pentru folosinţa lucrului şi debitorul chiriei. Obligaţia chiriaşului de a plăti
chirie este corelativă obligaţiei locatorului de a asigura folosinţa lucrului;
b) contractul unilateral, dimpotrivă, se caracterizează prin aceea ca
generează obligaţii numai pentru una din părţile contractante, aşa cum rezultă din
dispoziţiile art. 944 C. civ. Astfel, contractul de împrumut este unul unilateral ce
generează obligaţii numai pentru împrumutat.
Contractul unilateral este, de asemenea, un act juridic bilateral care are la
bază acordul de voinţă a două persoane – dar el generează obligaţii numai pentru
una dintre ele. Deci contractul unilateral nu trebuie confundat cu actul juridic
unilateral care ia naştere prin manifestarea de voinţă a unei singure persoane. Orice
contract este o convenţie, iar nu un act unilateral. Se consideră 4 că nu orice
convenţie este un contract. Astfel ar fi unele convenţii prin care se transmit ori se
sting drepturi şi obligaţii, ca cesiunea de creanţă şi remiterea de datorie.
Distincţia dintre contractele unilaterale şi bilaterale prezintă interes practic
din punct de vedere al efectelor specifice care decurg din interdependenţa şi
reciprocitatea obligaţiilor celor două părţi. Numai în situaţia contractelor bilaterale
sunt incidente regulile privind excepţia de neexecutare, rezoluţinea contractelor,
precum şi problema riscului contractului.
Delimitarea contractelor unilaterale de cele bilaterale prezintă interes practic
şi din punct de vedere al probelor. În cazul în care proba contractului se face prin
înscris sub semnatură privată, este necesară, în privinţa contractelor bilaterale,
îndeplinirea formalităţii multiplului exemplar (art. 1179 C. civ.). În cazul
contractelor unilaterale încheiate în scris se redacteaza un înscris unic semnat de
debitor, care se remite creditorului. Dacă obiectului contractului unilateral îl
constituie o sumă de bani ori alte bunuri de gen, înscrisul trebuie să poarte
4
Ph.Malaurie, L. Aynes,Les obligations,Paris, 1990, p. 195.

6
menţiunea “bun şi aprobat” cu indicare în litere a sumei de bani ori a întinderii
obligaţiei în cazul altor bunuri de gen, ambele menţiuni scrise de mâna debitorului.
Un contract unilateral poate, în anumite condiţii, deveni sinalagmatic. Se
vorbeşte, în această situaţie, de contracte sinalagmatice imperfecte. Astfel, în cazul
depozitului gratuit, numai depozitarul este obligat să restituie bunul, dar dacă el a
făcut anumite cheltuieli pentru a conserva acel lucru, deponentul va fi ţinut să le
acopere.
2. După modul lor de formare, contractele5 pot fi clasificate:
a) consensuale care se încheie prin simplul acord de voinţă. Contractul de
vânzare – cumpărare este valabil încheiat, de îndată ce părţile au căzut de acord
asupra lucrului şi a preţului. Cu toate că există unele excepţii, regula este
consensualismul. Înscrisul este necesar doar ca mijloc de probă;
b) solemne sau formale pentru a căror încheiere este necesară manifestarea
voinţei într-o anumită forma cerută de lege – formă scrisă sau înscris autentic. În
aceste cazuri forma scrisă este o condiţie de validitate a actului juridic. Astfel,
nerespectarea formei cerute de lege în cazul încheierii unor acte juridice precum
testamentul, căsătoria, adopţia, donaţia, ipoteca şi altele de acest fel duce la
nulitatea acestora;
c) pentru formarea unor anumite contracte, în afara de acordul părţilor, este
necesară şi predarea lucrului. Contractele de acest fel se numesc contracte
reale.Astfel sunt contracte reale în sistemul dreptului nostru contractul de depozit
(art. 1591 C. civ.), contractul de împrumut (art. 1560-1570 C. civ.), contractul de
gaj (art. 1685 C. civ.) etc. Obligaţiile specifice se nasc numai din momentul
predării lucrului.
Simpla promisiune de remitere a bunului nu are relevanţă şi nu obligă partea,
intrucat contractul nu este format atat timp cat nu s-a predat lucrul. Evident, daca
5
T. R. Popescu şi P. Anca , op. cit., p.32.

7
promitentul a facut promisiunea fara sa aiba intentia de a o tine, va fi obligat sa
repare un eventual prejudiciu cauzat din culpa sa celeilalte parti.
3. Dupa scopul urmarit6 de parti contractele pot fi (art. 945 C. civ.):
a) oneroase in care fiecare dintre parti se angajeaza in vederea obtinerii unui
folos patrimonial drept contraprestatie (de exemplu, contractul de vanzare -
cumparare).Contractul cu titlu oneros este comutativ, cand obligatia unei parti este
echivalentul obligatiei celeilalte (art. 947 alin.1 C. civ.). In acest caz, partile cunosc
inca din momentul incheierii contractului intinderea drepturilor si obligatiilor
asumate.
Dimpotriva, contractul este aleatoriu, potrivit art. 947 alin.2 C. civ., cand
intinderea si existenta obligatiei pentru una din parti depinde de un eveniment
incert. Astfel, in contractul de renta viagera, credirentierul instraineaza un bun, in
schimbul platii periodice a unei rente pentru cat va trai, dar in momentul incheierii
contractului, nu se stie precis cat va avea de platit debitorul rentei, intrucat
obligatia sa inceteaza la decesul creditrentierului, deci intr-un viitor incert;
b) cu titlu gratuit prin care o persoana se obliga sa procure alteia un folos
patrimonial fara a primi nimic in schimb. Ele au la baza ideea de liberalitate,
intentia de a gratifica. In contractul de donatie, bunaoara, o persoana se obliga sa
transmita alteia un bun fara niciun contraechivalent. Situatia este asemanatoare in
cazul prestarii unui serviciu gratuit altuia.
Exista contracte care prin natura lor sunt oneroase sau gratuite. Dar exista
contracte care pot fi oneroase sau gratuite dupa conventia partilor (de exemplu,
depozitul, mandatul sau alte prestari de servicii).
4. Dupa modul de executare, contractele pot fi:

6
A se vedea pe larg, Doru Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.

8
a) cu executare instantanee – se executa dintr-o data. Obligatia este
susceptibila de a fi executata de indata, imediat sau mai tarziu, insa consta intr-o
singura prestatie.
b) cu executare succesiva7 partile sunt legate intre ele pe o anumita durata de
timp, determinata sau nedeterminata. Executarea contractului are loc in timp fie
sub forma unei prestatii unice dar continue (asigurarea folosintei unui bun), fie sub
forma unor prestatii succesive (vanzarea unor produse la termen, de exemplu).
În cazul contractelor cu executare succesiva,nulitatea sau rezilierea nu
produc efecte decat pentru viitor.Distinctia dintre cele doua feluri de contracte mai
prezinta interes in ipoteza schimbarii imprevizibile a imprejurarilor, cand intre
prestatii apare un profund dezechilibru si se pune problema modificarii
contractului incheiat.
5. Dupa cum sunt sau nu reglementate in codul civil:
a) contracte numite sau contractele care au o denumire si o reglementare
speciala in codul civil roman. Legea defineste regimul lor intr-o maniera exacta, de
exemplu, contractul de schimb, a carui reglementare se gaseste in dispoz. art.
1405-1409 C. civ.
b) contractele nenumite sunt creatii ale partilor, in sensul ca nu o
reglementare proprie in Codul civil, cum ar fi, de exemplu, contractul de
publicitate.
6. Dupa efectele produse, contractele pot fi translative sau contitutive de
drepturi reale si contracte generatoare de drepturi de creanta .
Prima categorie cuprinde contractele prin care se transfera sau se constituie un
drept real, ca dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, de uz, de abitatie sau

7
Astfel contractul de întreţinere este un contract cu prestaţiuni succesive iar rezilierea lui nu produce efecte decât
pentru viitor, spre deosebire de rezoluţiune care produce efecte şi pentru trecut.

9
dreptul de superficie. Contractele din cea de-a doua categorie sunt foarte variate si
dau nastere unor raporturi de obligatie( drepturi de creanta).
7.Contractele potrivit art.947 C. civ., mai pot fi clasificate in contracte
comutative si contracte aleatorii.
Art. 947 alin.1 C. civ. defineste contractul comutativ ca fiind acela in care
“obligatia unei parti este echivalentul celeilalte”. Definitia este destul de confuza,
deoarece nu poate opera nici o distinctie intre contractul comutativ si cel cu titlu
oneros. In realitate, in cazul contractului comutativ, fiecare parte se angajeaza la o
prestatie certa in momentul incheierii contractului, cum ar fi, de exemplu
contractul de vanzare-cumparare .
În contractul aleatoriu, intinderea sau insasi existenta prestatiei unei parti
depind de un eveniment incert. Alin. 2 al. art. 947 C. civ. defineste contractul
aleatoriu ca fiind acela in care “echivalentul depinde pentru una sau pentru toate
partile de un eveniment incert”, prin echivalent sa se inteleaga prestatie. Astfel,
sunt contracte aleatorii contractul de renta viagera (plata rentei se va face pe durata
vietii creditorului ) si contractul de asigurare( obligatia de a plati indemnizatia de
asigurare depinde de realizarea riscului: accindent, imbolnavire, incendiu etc).
8.În raport de considerarea persoanei contractante, se disting contracte
intuitu personae si contracte in care calitattea persoanei contractantului prezinta
putina importanta.
În prima categorie, se include acele contracte in care vointa partilor atribuie
calitatii persoanei contractantului o importanta decisiva (de exemplu, un pictor
pentru executarea unui tablou) sau priveste orice persoana dispunand de o
experienta sau o competenta deosebita.
Interesul distinctiei consta in aceea ca un contract intuitu personae pate fi
anulat pentru eroare asupra persoanei contractantului. Un asemena contract, in
principiu, ia sfarsit la decesul contractantului.

10
9.Dupa unele corelatii existente intre ele, se face distinctie intre contracte
principale si contracte accesorii.
Contractul principal are o existenta independenta de alte contracte si o
finalitate prin el insusi .
Contractul accesoriu este legat de un contract principl, de a carui soarta
depinde sau care ii garanteaza executarea. Astfel sunt, de exemplu, contractele de
gaj sau de ipoteca prin care se garanteaza executarea obligatiei dintr-un contract de
imprumut. In situatia in care contractul principal inceteaza sau este anulat, si
contractul accesoriu isi inceteaza existenta.
În acest context, pot fi discutate si sub-contractele care sunt calchiate pe alte
contracte principale. Sub-contractul vizeaza acelasi obiect sau o parte a obiectului
contractului principal si este incheiat intre o parte si un tert. Asa ar fi contractele de
subinchiriere (locatarul subinchiriaza intreg imobilul inchiriat sau numai o parte
unui tert) si contractul de subantrepriza (antreprenorul unei lucrari angajeaza un
tert pentru a-I executa parte din lucrari).
În literatura juridică occidentală8 apare si clasificarea contractelor dupa
calitatea persoanelor intre care se incheie, criteriu dupa care se disting contracte
incheiate intre profesionisti si neprofesionist (particular). Un acelasi contract, in
raport de calitatea partilor, va fi supus un regim juridic diferit. De exemplu, un
imprumut solicitat de un particular unui prieten nu va fi supus acelorasi formalitati
ca acela facut la o banca. Teoria se fundamenteaza pe ideea ca profesionistii au o
anumita abilitate si pricepere in raport cu persoanele obisnuite si deci se impune
protejarea acestora din urma.
Pentru evitarea unor clauze abuzive si protectia consumatorilor, se
preconizeaza luarea unor masuri care sa asigure libera negociere intre parti. Este
consecinta dispozitiilor privind protectia consumatorilor cuprinse in legislatiile din
8
Ph.Malaurie, L. Aynes, op. cit., p. 184+185.

11
Vest. Astfel, in Franta textele in acest domeniu au fost grupate intr-un Cod de
consum,in1992, iar Comisia Comunitatilor Europene a adoptat Directiva nr. 93/13
CEE din aprilie 1993, cu referire la clauzele abuzive in contractele incheiate intre
comercianti si consumatori.
Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate
intre comnercianti si consumatori, lege prin care se urmareste armonizarea
legislatiei noastre cu dreptul comunitar, se instituie un tratament egal tuturor
consumatorilor, fara a se face deosebirea intre persoane fizice si juridice; de
asemenea se refera la toate actele din domeniul consumului, indiferent de forma
lor. Clauza abuziva, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, este “clauza
contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul (…) daca, prin ea
insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul
consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ
intre drepturile si obligatiile partilor.”
In baza acestei legi, potrivit art. 13, judecatoria in a carei raza teritoriala s-a
savarsit fapta are posibilitatea de a aplica sanctiunea amenzii contraventionale si a
dispune dupa caz, fie modificarea clauzelor contractuale abuzive, sub sanctiunea
daunelor, in masura in care contractul ramane in fiinta, fie sa desfiinteze contractul
cu daune interese, pe motiv ca la baza conventiei sta o cauza imorala.
De asemenea, recent au aparut grupe de contracte in care sunt inglobate mai
multe contracte care au acelasi obiect sau prin are se urmareste realizarea unui scop
comun. Asemenea grupe pot imbraca forma unui ansamblu contractual (se incheie
mai multe contracte pentru realizarea unui obiectiv comun) sau a unui lant de
contracte (se incheie mai multe contracte succesive pentru realizarea unui obiect,
cum ar fi, de pilda, vanzarea de materiale constructorului care le utilizeaza pentru
edificarea casei clientului sau).

12
Dar in vremea din urma, tot mai mult loc isi fac asa-numitele contracte de
adeziune care nu sunt rodul liberei negocieri intre parti, ci sunt redactate de o
singura parte pe un formular intitulat contract tip (de exemplu, contractul de
asigurare), cealalta parte fiind nevoita sa accepte in bloc toate clauzele inserate.

13
Concluzii
Defîniţia cuprinde elementele esenţiale pentru precizarea noţiunii de
contract. Ceia ce este hotărîtor în această defîniţie este acordul de voînţă, bi sau
mulţilateral, care dă naştere modifică ori stinge drepturi şi obligaţii. Din defîniţie
rezultă că acesta este un act juridic. Între noţiunea de act juridic şi contract există
aceiaşi legătură ca între gen şi specie. Actul juridic reprezintă genul iar contractul
specia. Deci, orice contract este un act juridic, iar nu orice act juridic este un
contract. În acest sens reglementările actului juridic prevăzute în codul civil vor fi
aplicabile şi contractelor.

14
Bibliografie

1. Drept civil –obligaţiile, Dr.Constantin Arcu, Ed.. Universităţii Suceava;


2. Drept civil –obligaţiile, Dr.Eugeniu Safta-Romano, Ed. Neuron;
3.Drept civil, Valeriu Stoica, Bucuresti 2009. www.dreptonline.ro

15