MODULUL 5

CURENTUL ELECTRIC

Timpul mediu necesar pentru studiu: 2 ore

Obiective educaţionale
În urma parcurgerii acestui modul veţi avea posibilitatea de a dobândi:
- unele cunoştinţe teoretice în domeniul ingineriei electrice,
- sau cunoaşterea de soluţii adecvate pentru rezolvarea unor probleme existente în
electrotehnică.

Cuvinte cheie:
curent electric; densitatea curentului electric.

Cuprinsul modului:
5.1. Definirea curentului electric
5.2. Legea lui Ohm
5.3. Densitatea curentului electric de conducţie
5.4. Legea lui Joule – Lenz
5.5. Curentul electric de convecţie
5.6. Curentul electric de deplasare

Curentul electric

5.1. Definirea curentului electric

Fie două corpuri A şi B încărcate cu sarcină electrică,potenţialele lor fiind VAşi VB (VAVB
) faţă de un potenţial de referinţă presupus nul. Legând între ele cele două corpuri printr-un fir
metalic, echilibrul static al sarcinilor electrice dispare şi se produce, prin firul metalic, o deplasare
de sarcini electrice de la conductorul cu potenţialul mai ridicat (A) către conductorul cu
potenţialul mai scăzut (B). Această deplasare are loc până ce potenţialele celor două conductoare
se egalizează.

87
 În tot acest interval de timp, sistemul nu mai este în echilibru electrostatic şi,în consecinţă,
potenţialul pe suprafaţa sa are valori diferite. Rezultă, așadar, căîn interiorul conductorului
gradV  0 , astfel va apărea astfel un câmp electric sub acţiunea căruia se produce deplasarea
sarcinilor electrice.
Experienţa ne arată că deplasarea sarcinilor prin firul metalic de legătură este însoţită de
încălzirea firului (efect termic) şi apariţia unui câmp magnetic în vecinătatea firului (efect
magnetic). Ambele apar odată cu începerea deplasării sarcinilor, durează atât timp cât se produce
această deplasare şi dispar îndată ce a încetat şi deplasarea sarcinilor.
Fără a schimba nimic din modul de aranjare conductoarelor Aşi Bşi a firului de legătură,
dacă presupunem căVBVA, sarcinile se vor deplasa de data aceasta de la corpul B către corpul Aşi
vor parcurge astfel firul metalic de legăturăîn sens contrar celui din cazul precedent. Şi în acest
caz se constată apariţia atât a efectului termic, cât şi a efectului magnetic, însă acesta din urmăîşi
schimbă sensul. Suntem, deci,în prezenţa unei noi mărimi fizice, care apare prin deplasarea în
timp a sarcinilor electrice şi care se manifestă, printre altele, prin fenomene termice şi magnetice.
Această mărime fizică este curentul electric, ea este o mărime scalară. Curentul electric datorat
deplasării sarcinilor electrice în conductoare metalice se numeşte curent electric de conducţie.
Mărimea de curent electric de conducţie, numităşi intensitatea curentului de conducţie, se
referăîntotdeauna la o anumită secţiune dusă prin conductorul electric şi se defineşte ca viteza de
transmitere a sarcinilor prin suprafaţa considerată de către particulele încărcate cu electricitate:
q dq
i  lim  (5.1.)
t 0 t dt
sensul elementului infinit mic de sarcină fiind acela acceptat şi în electrostatică.
În ceea ce priveşte deplasarea sarcinilor electrice, aceasta se face în sensul câmpului
electric prin sarcinile pozitive, adică de la conductorul cu potenţialul mai ridicat către
conductorul cu potenţialul mai scăzut; sensul de deplasare al sarcinilor electrice negative este
opus sensului câmpului electric.
Prin convenţie se defineşte ca direcţie pozitivă a curentului electric sensul de deplasare a
sarcinilor pozitive. Curentul electric este o mărime fundamentalăîn sistemul de unităţi MKSA.
Ecuaţia sa de dimensiuni este:
[i] = A.
Aşa cum rezultă din relaţia (5.1.) spunem că intensitatea curentului electric este 1A dacă
printr-o secţiune a conductorului viteza de variaţie a sarcinilor electrice este 1C/s.
Definiţia amperului, ca unitate de măsură fundamentală, este dată pe baza interacţiunii a
două conductoare străbătute de un curent electric.
Amperul este intensitatea unui curent electric constant, care, menţinut în doi conductori
rectilinii şi paraleli de lungime infinită şi secţiune neglijabilă, aflaţi în vid la 1m unul de altul,
produce între aceştia o forţă e 210-7N pe fiecare metru de lungime.
Din punct de vedere al variaţiei în timp a mărimii lor, curenţii electrici pot fi împărţiţi în
următoarele trei categorii:
- curenţi electrici staţionari, a căror mărime este constantăîn timp;
88
 - curenţi electrici nestaţionari, a căror mărime variazăîn timp, durata acestor curenţi fiind
în general foarte mică;
- curenţi electrici cvasistaţionari, a căror mărime variazăîn timp după o anumită lege,
durata acestor curenţi putând fi însă nelimitată.
În prima categorie intră curentul continuu, care este produs de o sursă de tensiune
electrică având la borne o tensiune constantă.
În categoria curenţilor cvasistaţionari intră curenţii periodici – sinusoidali – produşi de
surse de curent alternativ, numindu-se astfel şi curenţi alternativi; în categoria curenţilor
nestaţionari intră curenţii care apar în circuite în regim tranzitoriu.
Simbolul curentului electric este i sau I;în general simbolul ise foloseşte pentru curenţi
nestaţionari – variabili în timp – şi se mai numeşte valoarea instantanee a curentului; simbolul I
se foloseşte pentru curenţii staţionari – constanţi în timp.

5.2. Densitatea curentului electric de conducţie

5.2.1.Ecuaţia continuităţii
Fie o suprafaţă oarecare, sprijinită pe o curbăşi care face parte dintr-un conductor
străbătut de curentul electric i,densitatea de curent este numeric egală cu valoarea curentului ce
trece prin unitatea de suprafaţă.
i di
j  lim  (5.2)
A0 A dS

Se defineşte densitatea curentului de conducţie

mărimea vectorială al cărei flux prin suprafaţa considerată este
egal cu intensitatea curentului de conducţie care trece prin acea
suprafaţă (v. Fig. 5.1.).

i   jdS   jndS (5.3.)

Fig. 5.1. Definiţia densităţii  

de curent

În această relaţie, sensul curentului i este definit de sensul normalei la suprafaţa

respectivă, iar sensul vectorului densitate de curentjeste dat de sensul local de deplasare a
sarcinilor pozitive în punctul considerat.
În consecinţă, curentul care trece prin suprafaţa elementară dS, oricare ar fi orientarea
acestei suprafeţe (vezi Fig. 5.2.) este dat de relaţia:
di  jndS  j n dS . (5.4.)

Intensitatea curentului electric di, care trece prin elementul de suprafaţă dS, poate lua atât
valori pozitive, cât şi negative, în funcţie de sensul convenţional, arbitrar ales, al normalei n la
această suprafaţă dS.
89
 Dimensiunile mărimii de densitate de curent sunt
[j] = L-2I,
iar unitatea de măsură este amper pe m2 (A/m2).
Această unitate de măsură este însă prea mică pentru nevoile practicii(conductoarele nu
au o suprafata atât de mare), de aceea în practică se foloseşte un multiplu al ei, amper/mm 2
(A/mm2):
A A A MA
1 2
 1 6 2  106 2  1 2 =1MA·10-2
mm 10 m m m

Mărimea de densitate de curent se foloseşte în practică pentru dimensionarea

conductoarelor folosite în construcţia instalaţiilor electrice sau a maşinilor şi aparatelor electrice,
în aşa fel încât încălzirea acestor conductoare prin efectul caloric produs de curentul electric să nu
depăşească anumite limite compatibile cu buna lor funcţionare.
Pentru instalaţiile electrice în cabluri subterane se prescrie
o densitate de curent de 2-4 A/mm2, iar pentru maşinile electrice
aceasta este de 2-3 A/mm2.
S
Vectorul densitate de curent de conducţie j poate fi definit
în orice punct al unui mediu conductor străbătut de un curent
electric. Totalitatea acestor vectori formează un câmp de vectori,
Fig. 5.2. Componentele numit câmp de curenţi. În acest câmp se pot defini linii de câmp,
vectorului densitate de numite linii de curent, şi tuburi de câmp, numite tuburi de curent.
curent În ceea ce priveşte câmpul electric pe care îl produc
curenţii electrici de conducţie staţionari – curentul continuu –
acesta este un câmp coulombian, care satisface condiţia
rotE  0 (5.5)
şi poate fi exprimat, deci, prin gradientul unui potenţial:
E  gradV (5.6)
Desigur, în câmpul electric ataşat curenţilor continui distribuţia în spaţiu a sarcinilor
electrice trebuie să rămână staţionară, adică neschimbatăîn timp, întrucât dacă ar avea loc vreo
redistribuire oarecare a acestor sarcini, intensitatea câmpului electric variază şi curentul electric
nu rămâne continuu. Faptul căîntr-un anumit punct al spaţiului unele sarcini sunt înlocuite cu
altele, datorită curentului electric, numărul lor şi, implicit,densitatea de sarcinăîn fiecare punct al
spaţiului rămânând constante, nu poate influenţa asupra intensităţii curentului electric. În aceste
condiţii câmpul electric produs de aceste sarcini electrice staţionare trebuie să fie identic cu
câmpul electric care ar fi produs de nişte sarcini fixe în spaţiu, având aceeaşi distribuţie spaţială.
În consecinţă, câmpul electric staţionar al curenţilor continui este un câmp potenţial, ca şi
câmpul electrostatic.
Dacă considerăm într-un mediu conductor o suprafaţăînchisă oarecare , formată, de
exemplu, dintr-un tub de curenţi limitat de două secţiuni transversale  1şi 2 ale acestui tub (vezi

90
Fig. 5.3). Aplicând relaţia (5.3) acestei suprafeţe închise, valoarea ei trebuie să fie egală cu suma
algebrică a intensităţilor curenţilor care trec prin diferite elemente dS ale acestei suprafeţe, adică
trebuie să fie egală cu cantitatea de electricitate care iese în unitatea de timp din volumul VΣ,
mărginit de suprafaţa , n fiind normală exterioară la suprafaţa .

Fig. 5.3. Tub de curent

Pe de altă parte, în baza legii conservării sarcinii electrice, cantitatea de electricitate care
iese în unitatea de timp din interiorul volumului trebuie să fie egală cu micşorarea în acelaşi timp
a cantităţii de electricitate care se găseşte în interiorul acestui volum VΣ. În aceste condiţii, relaţia
(5.3) se va scrie:
q
 jndS   t (5.7)

Relaţia (5.7) poartă numele de ecuaţia de continuitate şi reprezintă o altă formă a legii de
conservare a sarcinii electrice.
În cazul curenţilor staţionari – curent continuu –, q = constşi ecuaţia de continuitate va
avea următoarea expresie:
 jndS  0 (5.8)


Presupunând căîn interiorul volumului , mărginit de suprafaţa , nu există suprafeţe de

discontinuitate pentru vectorul j , aplicând teorema lui Gauss-Ostrogradski relaţiei (5.8), aceasta
devine:
 jn dS   div jdv  0 (5.9)
 V

şi cum volumul de integrare este arbitrar, rezultă

divj  0 (5.10)
Relaţia (5.10) arată că un câmp de curenţi de conducţie în regim staţionar nu are surse;
rezultă, de asemenea, căîn cazul unui câmp de curenţi liniile de câmp sunt întotdeauna închise sau
au extremităţile la infinit.
La suprafaţa de contact a două medii conductoare oarecare vectorul densităţii de curent de
conducţie poate suferi o discontinuitate; cu toate acestea, componenta normală a acestui vector
trebuie să se conserve, întrucât dacă aceasta nu ar avea loc, cantitatea de electricitate care intrăîn
suprafaţă printr-o parte n-ar mai fi egală cu cantitatea de electricitate care iese din această
suprafaţă. În consecinţă,

91
 j1n=j2n (5.11)
n( j1  j 2 )  0 ,
unde: - j1 şi j 2 sunt densităţile de curent în cele două medii, de o parte şi de alta a suprafeţei de
separaţie
- n versorul normalei la această suprafaţă.
Această expresie este echivalentă cu relaţia 5.10.
În cazul în care conductorul se învecinează cu un mediu izolant,
j 0 (5.12)
componenta normală a densităţii de curent trebuie să fie, de asemenea, nulă:
jn = 0 (5.13)
Într-un tub de curent, întrucât curentul nu poate trece prin suprafaţa laterală a acestuia,
intensitatea curentului de conducţie trebuie să fie constantăîn toate secţiunile dS ale acestui tub:
di  j n dS  const. (5.14)
Dat fiind că liniile de curent şi, deci, tuburile de curent nu se pot intersecta nicăieri în
spaţiu, orice tub de curent trebuie să fie închis sau să aibă extremităţile la infinit.
În cazul particular al Fig. 5.3, ţinând seama căi1 = i2, rezultă
j1S1 = j2S2 (5.15)
unde: S1şi S2 sunt ariile fiecărei suprafeţe.
În marea majoritate a cazurilor practice, curenţii de conducţie se transmit prin
conductoare metalice filiforme, adică medii cilindrice având secţiunea de dimensiuni mici faţă de
lungime. Curentul electric printr-un fir metalic poate fi considerat ca fiind transmis printr-un tub
de curent, întrucât liniile de curent sunt orientate de-a lungul tubului, direcţia lor coincizând cu
axul conductorului.

5.3. Legea lui Ohm

Dacă vom considera o porţiune dintr-un conductor metalic filiform, omogen şi liniar,
legat la un generator de curent continuu,acest generator notat cu E în Fig.5.4. menţine constantă o
diferenţă de potenţial între punctele Aşi B ale circuitului electric.

UAB = VA - VB (5.16)

Fig. 5.4. Conductor străbătut

92
 de curent electric
Din cauza acestei diferenţe de potenţial constante, existăîn conductor un câmp electric sub
influenţa căruia se menţine un curent electric staţionar, al cărui sens de circulaţie este acela al
potenţialelor descrescătoare.
Presupunând VA  VB, curentul circulă de la A la B.
Experimental se constată că dacă un conductor este parcurs de un curent electric, între două
secţiuni Aşi B ale acestui conductor apare o diferenţă de potenţial constantă:
UAB = VA - VB, unde VAVB. (5.17)

Experienţa arată că raportul dintre diferenţa de potenţial şi curent este constant,

independent de valoarea curentului şi de valoarea tensiunii, dacă temperatura conductorului este
menţinută la o valoare constantă.
Din punct de vedere matematic, acest fapt se poate exprima prin următoarea relaţie:
V A  VB
 R sau UAB = Ri (5.18)
i
şi constituie expresia matematică a legii lui Ohm.
Constanta de proporţionalitate dintre tensiune şi curent exprimată de legea lui Ohm se
numeşte rezistenţa electrică a porţiunii din conductorul considerat.
Rezistenţa electrică este o mărime fizică ce caracterizează comportarea substanţelor
conductoare faţă de circulaţia curentului electric prin ele.
Dimensiunile mărimii de rezistenţă electrică sunt
[R] = L2 M T-3 I-2
iar unitatea de măsură este ohmul în sistemul internaţional SI.
Spunem că rezistenţa electrică dintre două puncte ale unui conductor este de 1 atunci
când aplicarea între cele două puncte a unei tensiuni constante de 1V produce un curent de 1A,
dacă acel conductor nu este sediul altor forţe electromotoare. Simbolul acestei unităţi de măsură
este (ohm).
Experienţa arată că rezistenţa electrică a unui conductor liniar uniform este direct
proporţională cu lungimea l a conductorului, invers proporţională cu aria suprafeţei secţiunii S a
conductorului şi depinde direct de natura materialului din care este confecţionat conductorul:
l
R (5.19)
S
În această relaţie factorul  depinde de natura şi de starea fizică a substanţei din care a
fost confecţionat conductorul electric respectiv şi se numeşte rezistivitatea sau rezistenţa specifică
a conductorului. Ea este definită ca fiind rezistenţa electrică a unui conductor, având lungimea
unitate şi secţiunea unitate
[] = L3 M T-3 I-2,

93
iar unitatea sa de măsură este ohmmetru (·m) şi este definită ca fiind rezistivitatea
materialului izotrop din care un conductor cu lungimea de 1m şi secţiunea de 1m 2 are rezistenţa
de 1.
Pentru ca în sistemul SI rezistenţa electrică să se exprime în , este necesar a se da
lungimea în metri şi secţiunea în m2. În practică, conductoarele electrice sunt în marea lor
majoritate filiforme, având lungimea mult mai mare decât dimensiunile liniare ale secţiunii.
Metrul pătrat este însă o unitate mult prea mare pentru exprimarea ariei secţiunii conductorului
şi,în consecinţă, se utilizează un submultiplu al acestei unităţi,şi anume mm 2. Din acest motiv
valoarea rezistivităţii se exprimă (vezi tabelul alăturat) în mm2/m.
Experimental s-a constatat că rezistivitatea variază cu temperatura,şi anume după o lege a
cărei expresie analitică este:
  0 [1   (   0 )] (5.20)
unde: -  este rezistivitatea la temperatura de C,
- 0 este rezistivitatea la temperatura de 0C, iar
-  este factorul de variaţie al rezistivităţii cu temperatura (numit pe scurt factor de
temperatură), care se exprimăîn grad-1.
Ţinând seama de relaţiile (5.19) şi (5.20), neglijând efectele de variaţie a dimensiunii
conductorului cu temperatura expresia rezistenţei în funcţie de temperatură poate fi pusă sub
forma:
R  R0 [1   R (   0 )] (5.21)
în care  este factorul de variaţie a rezistenţei conductoarelor filiforme cu temperatura.
Pe baza relaţiei (5.21) se poate determina încălzirea unui bobinaj electric sau a unui
conductor greu accesibil, prin măsurarea rezistenţei electrice înainte de punerea lui în funcţiune
(când avea temperatura mediului ambiant 0) şi la un moment dat, când a ajuns la temperatură
necunoscută:
R  R0
  0  (5.22)
R0
Rezistivitatea se determină prin măsurarea rezistenţei electrice a materialului respectiv pe
baza relaţiei (5.20). În Tabelul 5.1 se observă rezistivitatea materialelor utilizate în
electrotehnică, la 20C.
Tabel 5.1. Rezistivitatea unor materiale electrotehnice uzuale la 0 = 20C
Conductivitate
Rezistivitatea Factorul de
a
mm 2
temperatură (C)-
Materialul  S 1
m
m
Cupru 0.0170...0.0178 5.6...5.9107 3.910-3
Argint 0.0159...0.0170 5.9...6.3107 3.810-3
Aluminiu 0.0280...0.0300 3.3...3.6107 3.710-3
94
 Alamă 0.0700...0.0900 1.1...1.4107 1.510-3
Oţeluri 0.0900...0.1500 0.67...1.1107 4.510-3
Mercur 0.960 0.1107 0.910-3
Zinc 0.0592 1.6107 3.510-3
Plumb 0.205 4.8107 4.110-3
Platină 0.098 1.02107 3.910-3
Nichelină 0.43 2.33106 0.1310-3
Manganină 0.43 2.33106 0.0110-3
Constantan 0.49 2.04106 -0.0510-3
Cărbune 60...80 1.70104 -0.2...-0.810-3
Apă distilată 1...41010 0.2...110-4 

Inversul rezistenţei electrice se numeşte conductanţă electricăşi se notează cu G sau g.

Vom avea deci:

1
G (5.23)
R
Ecuaţia de dimensiuni a acestei mărimi este:

G = L-2 M -1 T 3 I 2.
Unitatea de măsură a conductanţei în SI este siemensul (S) şi se defineşte ca fiind
conductanţa unui circuit a cărui rezistenţă este 1.
Din relaţiile (5.19), (5.23) rezultă
1 S S
G   σ (5.24)
ρ l l
1
unde: σ (5.25)
ρ
este conductivitatea materialului şi este definită ca inversa rezistivităţii.
Unitatea de măsură a conductivităţii este siemens-
metru pe metru pătrat (S·m/m2); în practică se utilizeazăîn
mod obişnuit denumirea de siemens pe metru (S/m). Rezistenţa
electricăşi inversa ei, conductanţa electrică, sunt mărimi
întotdeauna pozitive. Se poate scrie legea lui Ohm sub sub
formă diferenţială. Pentru aceasta vom considera un element de
Fig. 5.5. Simboluri conductor de formă cilindrică (vezi Fig. 5.6), având secţiunea
grafice pentru dSşi lungimea dl, construit dintr-un material omogen şi izotrop
rezistori de rezistivitate .

95
 Diferenţa de potenţial între cele două capete
ale elementului de conductor este
du  Endl (5.26)
unde: - E este câmpul electric sub acţiunea căruia se
deplasează sarcinile electrice care produc curentul
electric, n fiind versorul direcţiei curentului electric.
Fig. 5.6. Element de conductor Curentul electric di care străbate elementul de
conductor este (vezi 4.1):
di  j  ndS (5.27)
Aplicând legea lui Ohm (5.18) şi ţinând seama de expresia rezistenţei electrice (5.19), se
obţine
dl
Endl   jndS (5.28)
dS
de unde se obţine
E j (5.29)
sau
j  σE (5.30)
Relaţiile de mai sus reprezintă forma diferenţială sau locală a legii lui Ohm. Aceste relaţii
sunt valabile în orice punct al unui mediu conductor izotrop în absenţa surselor de forţă
electromotoare.
În cazul mediilor anizotrope, conductivitatea  depinde de direcţia curentului şi nu mai
este o mărime scalară; ea este un tensor de gradul doi, având componentele:
σ xx σ xy σ xz 
 
[ σ ]  σ yx σ yy σ yz  (5.31)
 σ zx σ zy σ zz 

Relaţia (5.30) devine
[j] = [σ] [E] (5.32)

În cazul unui mediu conductor izotrop şi a unui curent staţionar, liniile de curent coincid
cu liniile de câmp ale câmpului electrostatic şi sunt normale pe suprafeţele echipotenţiale. Relaţia
(5.30) ne dă posibilitatea găsirii expresiei rezistenţei electrice a unei porţiuni de conductor, de
lungime lşi de secţiune variabilă, într-un mediu izotrop.

Avem
j j n
 σ (5.33)
E En
Înmulţind ambii membri ai acestei relaţii cu raportul dS/l, se obţine succesiv

96
 jndS di dS
 σ  dG (5.34)
Enl U l
de unde
l
R  (5.35)
dS
 σ l
S

Pentru porţiunea de circuit considerată, legea lui Ohm poate fi scrisă:

U
i (5.36)
R

5.4. Legea lui Joule-Lenz

Una dintre manifestările electrocinetice ale curentului electric constăîn încălzirea
conductorului prin care circulă acest curent electric. Experienţele efectuate de J. P. Joule şi E. H.
Lenz au arătat că energia termică produsă de trecerea curentului electric prin conductor este
echivalentul lucrului mecanic efectuat de sarcinile electrice care străbat conductorul.
Să considerăm un conductor filiform omogen având secţiunea uniformăşi care e străbătut
de un curent de conducţie având intensitatea I.În intervalul de timp dt, prin orice secţiune a
conductorului trece o cantitate de sarcină dq = Idt.
În consecinţă, cantitatea de electricitate care intrăîn secţiunea 1 în conductor iese în
acelaşi timp prin secţiunea 2 din conductor (v. Fig. 5.7.)

Fig. 5.7. Deplasarea sarcinilor electrice într-un conductor filiform

Întrucât curentul electric este staţionar, distribuţia sarcinilor în conductor rămâne

neschimbatăşi,în consecinţă, fenomenul este echivalent cu transportul cantităţii de electricitate dq
de la secţiunea 1 la secţiunea 2. Sarcinile electrice deplasându-se sub acţiunea câmpului electric
din interiorul conductorului, lucrul mecanic al forţelor electrice care se efectueazăîn acest caz are
expresia:
2
dL  dq  Edl  (V 2  V1 ) Idt  dW (5.37)
1
în care integrala de linie a fost luată pe axa conductorului filiform; acest lucru mecanic al forţelor
electrice este echivalent cu energia electrică pe care sistemul o cedează mediului înconjurător, în
cazul de faţă sub formă de energie calorică,şi care se manifestă prin încălzirea conductorului.

97
 Dacă notăm cu QT energia calorică totală degajată de conductor într-un anumit interval de
timp, vom avea

dQT  dW  UIdt , (5.38)

în care am notat diferenţa de potenţial între secţiunile 1 şi 2 ale conductorului cu U:

U = V 1 - V2 . (5.39)

Ţinând seama de expresia legii lui Ohm, relaţia poate fi scrisă sub una din următoarele:
U2
dQT  dW  UIdt  RI dt  dt  GU 2 dt
2
(5.40)
R
Dimensiunile mărimii fizice pe care am numit-o energia calorică degajată de curentul
electric sunt

[dQ]  [U ][ I ][dt ]  [ L2 MT 3 I 1 ][ I ][T ]  L2 MT 2 (5.41)

aceleaşi cu cele ale lucrului mecanic şi cu ale energiei electrice.
Căldura degajată de curentul electric se măsoară tot în jouli (J) sau în wattsecundă, ca şi
energia electrică.
Expresia (5.40), legea lui Joule-Lentz, reprezintăîn acelaşi timp energia electrică ce se
consumăîn conductor pentru producerea energiei calorice care încălzeşte conductorul.
Pentru ca energia să se exprime în jouli, este necesar să lucrăm în sistemul SI. În acest caz
U se exprimăîn volţi şi Iîn amperi, respectiv Rîn ohmi, Gîn siemens şi tîn secundă.
Dacă se doreşte o exprimare a cantităţii de căldură degajatăîn calorii, este necesar ca
membrul al doilea al relaţiei (5.40) să se înmulţească cu factorul 0,24, obţinându-se:
dQ  0,24UIdt cal (5.42)
deoarece
1J = 0,24 cal. (5.43)

5.4.1.Puterea electrică
Prin putere se înţelege o mărime fizică definită ca fiind limita raportului dintre lucrul
mecanic primit sau efectuat de un sistem fizic sau tehnic, respectiv dintre energia liberă primită
sau cedată de un sistem fizic sau tehnic şi timpul cât a durat operaţia respectivă (de primire sau
efectuare a lucrului mecanic, ori schimbul de energie), când acest timp tinde către zero.

Conform acestei definiţii, puterea electrică este exprimată prin relaţia:

W dW
P  lim  (5.44)
t 0 t dt

98
 Semnificaţia fizică a puterii unui sistem fizic sau tehnic oarecare poate fi redată prin
faptul că ea reprezintă posibilităţile sistemului respectiv de a produce sau de a primi un lucru
mecanic mai mare sau mai mic sau de a produce sau primi o energie mai mare sau mai micăîn
unitatea de timp.
Din relaţiile (5.40) rezultă că puterea electrică poate fi exprimată prin una din expresiile:
dW U2
P  UI  RI 2   GU 2 (5.45)
dt R
Ecuaţia de dimensiuni a puterii electrice este:

[P] = L2 M T-3 (5.46)

Unitatea de măsură a puterii electrice este joul pe secundă (J/s) sau watt (W) şi care se
defineşte, în conformitate cu STAS 737/9-74, ca fiind puterea pe care o dezvoltăîn mod uniform
o energie de un joul în timp de o secundă.

5.5. Curentul electric de convecţie

Curentul electric apare atunci când sarcinile electrice sunt în mişcare. În cazul curentului
electric de conducţie mişcarea sarcinilor electrice se produce sub acţiunea forţelor electrice,
datorită unui câmp electric ce apare din cauza diferenţei de potenţial care existăîntre două puncte
ale conductorului respectiv.
Curentul electric de conducţie mai are particularitatea că el străbate întotdeauna un mediu
conductor iarmişcarea particulelor încărcate cu electricitate este o mişcare relativă faţă de corpul
respectiv.
Dacă sarcina electrică este transportată direct de corpuri încărcate cu electricitate,în
general aflate în echilibru, pe aceste corpuri apare un curent electric numit curent electric de
convecţie.
Să considerăm un corp oarecare conductor sau izolator încărcat cu o sarcină electrică de
densitate vşi care se deplaseazăîntr-o anumită direcţie cu viteza v . În corpul respectiv să
considerăm un volum elementar, în forma unui paralelipiped oblic, având o muchie paralelă cu
vectorul vitezei şi baza un element de arie dintr-o suprafaţă fixăîn sistemul de referinţă
considerat (v. Fig. 5.8.).
Volumul paralelipipedului elementar este
dS  l cos α  dS  vt cos α  dS  vt . (5.47)
S În intervalele de timp t, elementul de arie dS este
S
străbătut numai de particulele din corp conţinute în
elementul de sarcină electrică distribuită în volum,
deoarece numai acesta se mişcăîn direcţia vitezei. În
consecinţă, sarcina electrică elementară care străbate în
Fig.5.8. Producerea timpul t elementul de suprafaţă dS este sarcina electrică
curentului electric de ce se găseşte în acest paralelipiped elementar, adică:
convecţie
99
 q  ρdS  vt (5.48)

şi, deci, curentul de convecţie ce trece prin elementul de suprafaţă este

q
di c   ρ v dv  ν (5.49)
t
Ţinând seama de definiţia densităţii de curent, notând cu j c vectorul densităţii de curent
de convecţie, rezultă:

di c  jc dv (5.50)
de unde:
jc  ρ v (5.51)
Curentul de convecţie se calculează cu o relaţie analoagă cu relaţia (5.3.) şi este:

i c   jc ndS   ρ v ν n dS (5.52)
 

5.6. Curentul electric de deplasare al lui Maxwell

În timpul încărcării unui condensator electric de la o sursă de energie electrică se produce
întotdeauna o deplasare de sarcini electrice,iarîn conductoarele care leagă sursa de armăturile
condensatorului apare un curent de conducţie,fapt ce se poate constata experimental dacă se
introduce în circuit un ampermetru. Intensitatea curentului de conducţie fiind dată de relaţia (5.3).
Să ducem o suprafaţă' prin dielectricul condensatorului, dar care nu taie conductorul
(v. Fig. 5.9.). În acest caz
 jndS  0 (5.53)
'

căci în dielectricul condensatorului nu există deplasare de sarcini libere.

Fig.5.9. Determinarea curentului electricde deplasare

Apare astfel o contradicţie,şi anume existenţa unui curent de conducţie într-un

circuitdeschis. Rezolvarea acestei contradicţii a fost dată de Maxwell prin introducerea mărimii
100
de curent electric de deplasare; în aceste condiţii, orice curent electric este un curent închis.
Pentru a stabili expresia curentului de deplasare în cazul cel mai general, vom aplica ecuaţia
continuităţii (5.7).
Vom avea deci
d
divj   (5.54)
dt
unde este densitatea de sarcină din dielectricul condensatorului corespunzătoare sarcinilor
electrice ce apar pe armăturile condensatorului.
Însă, conform legii lui Gauss din electrostatică
  divD (5.55)
ecuaţia de continuitate se poate scrie:
dD
divj  div (5.56)
dt
Să definim o densitate de curent totală
dD
jt  j  (5.57)
dt
care are următoarele proprietăţi:
 divjt  0 , ceea ce rezultă din relaţia (5.56); în consecinţă fluxul vectorului
densităţii de curent totală este conservativ în orice punct al conductorului sau al dielectricului.
 Componenta normală j tn este continuă pe suprafaţa de separaţie dintre cele două
medii.
Densitatea de curent
dD
jd  (5.58)
dt
care apare în expresia densităţii de curent totală se numeşte densitatea curentului de deplasare.
Aplicând relaţia (5.3) se obţine
dD
i d   jd ndS   dS (5.59)
  dt

numit de Maxwell curent de deplasare.

Această relaţie se poate interpreta în sensul că se poate admite căşi mediul dielectric este
străbătut de un curent electric, curentul de deplasare, a cărui densitate este dată de relaţia (5.57).
Se poate spune că acest curent ia naştere din cauza deplasării sarcinilor electrice din mediul
dielectric sub acţiunea câmpului electric variabil dintre armături şi care produce polarizarea
acestui mediu dielectric. Din relaţia (5.56), prin aplicarea relaţiei (5.3), rezultă că orice curent de
conducţie poate fi completat prin dielectric cu un curent de deplasare, formând astfel un curent
total lipsit de surse: curentul de deplasare prelungeşte, deci, prin mediul dielectric, curentul de
conducţie din conductor. În aceste condiţii, curentul de încărcare a condensatorului este un curent
închis.

101
 Deoarece D  0E  P ,
relaţia (5.58) se poate scrie ca:
dE dP
jd   0  (5.60)
dt dt
relaţie care arată că densitatea curentului de deplasare şi,în consecinţă, curentul de deplasare
printr-un mediu dielectric, constă din curentul datorat deplasării sarcinilor de deplasare (curentul
dP
de polarizare) în mediul dielectric, a cărui densitate de curent este şi din curentul de deplasare
dt
dE
în spaţiul vid, a cărui densitate este ε 0 .
dt
Acest rezultat este o consecinţă a ipotezei lui Maxwell, şi anume căîn spaţiul vid trebuie
să se producă o modificare a tensiunilor electrice datorate câmpului electric variabil care să aibă
proprietăţile electrodinamice ale curentului electric obişnuit. Astfel se introduce noţiunea de
curent de deplasare în spaţiul vid, care nu este legat, de fapt, de nici o deplasare de sarcini
electrice.
Relaţia (2.19) se poate scrie:
dE
j t  σE  ε (5.61)
dt
care poate fi interpretată astfel:în cazul cel mai general se poate admite că un mediu oarecare este
caracterizat printr-o conductivitate σ şi o permitivitate ; la aceste caracteristici trebuie adăugată
permeabilitatea  pentru a avea caracterizarea generală completă a oricărui mediu.

Întrebări de autoevaluare
1. Cum se numeşte curentul electric datorat deplasării sarcinilor electrice în conductoare
metalice?
2. Cum se face deplasarea sarcinilor electrice?
3. Ce reprezinta Amperul?
4. Cum se defineşte densitatea curentului de conducţie?
5. La suprafaţa de contact a două medii conductoare oarecare vectorul densităţii de curent
de conducţie cum este?
6. Care este unitatea de măsură a mărimii de rezistenţă electrică?
7. Cum se nume;te inversul rezistenţei electrice?
8. Enumeraţi care sunt densităţile de curent electric.

102
 Teste grilă IE5
1. Cum mai poate fi numitămărimea de curent electric de conducţie:
a) intensitatea curentului Amper;
b) intensitatea curentului Coulomb;
c) intensitatea curentului de conducţie;
2.Ce este Amperul:
a) este unitatea de măsura a tensiunii electrice;
b) este intensitatea unui câmp magnetic;
c) este intensitatea unui curent electric constant;
3. La ce se foloseşte simbolul I:
a) pentru curenţii staţionari – constanţi în timp;
b) pentru curenţii nestaţionari – variabili în timp;
c) pentru tensiuni electrice;
4. Densitatea de curent electric este numeric egală cu:
a) intensitatea câmpului electric din suprafaţă;
b) valoarea tensiuni electrice trece prin unitatea de suprafaţă;
c) valoarea curentului electric ce trece prin unitatea de suprafaţă;
5. Rezistenţa electrică a unui conductor liniar uniform:
a) direct proporţională cu lungimea l a conductorului;
b) invers proporţională cu lungimea l a conductorului;
c) direct proporţională cu pătratul lungimii l a conductorului;
6.Mărimea de densitate de curent se foloseşte în practică pentru:
a) dimensionarea conductoarelor electrice;
b) distrugerea conductoarelor electrice;
c) conectarea conductoarelor electrice;
7.Constanta de proporţionalitate dintre tensiune şi curent exprimată de legea lui Ohm se
numeşte:
a) conductantă a porţiunii din conductorul considerat magnetică;
b) tensiune electricăa porţiunii din conductorul considerat;
c) rezistenţa electrică a porţiunii din conductorul considerat.
8.În orice punct al unui mediu conductor izotrop, densitatea curentului electric de
conducţie este:
a) direct proporţională cu conductivitatea;
b) invers proporţională cu pătratul conductivităţii;
c) direct proporţională cu distanţa;
9.Rezistenţa electrică a unui conductor având lungimea unitate şi secţiunea unitate este:
103
 a) ·m;
b) ·N;
c) ;
10.Unitatea de măsură a conductivităţii este:
a) S·m;
b) S/m2;
c) S·m/m2;

Soluţii: 1. c 2. c 3. a 4. c 5. a 6. a 7. c 8. a 9. a 10. c

Probleme rezolvate
5.1. Un fierbător electric conectat la o sursă de tensiune are tensiunea la borne Ub = 220 V. Prin
fierbător trece un curent a cărui intensitate este I = 3 A. În timpul t = 11 minute, un litru de apă
din fierbător ajunge de la temperatura 0 = 18C până la temperatura  = 100C. Aria secţiunii
rezistenţei este S = 0.1 mm2, iar rezistivitatea materialului din care este confecţionată rezistenţa
fierbătorului este  = 3010-8 m (considerată la temperatura de funcţionare).
Să se calculeze lungimea rezistenţei şi randamentul fierbătorului (raportul dintre energia
utilă care se foloseşte pentru încălzirea apei din fierbător şi energia luată de fierbător de la reţea).
Rezolvare
Notând rezistenţa fierbătorului cu R, avem:
U b 220
R   73,3  .
I 3
Folosind relaţia (12)
l
R ,
S
obţinem lungimea firului:
S  R 0,1  10 6  73,3
l   24,5 m .
 30  10 8
Energia consumată de fierbător de la reţea în timpul T este:
Wc  U b  I  t  220  3  11  60  4,35  105 J
Energia utilă, care se foloseşte pentru creşterea temperaturii apei din fierbător, este
1
Wu   c  M    0  ,

M fiind masa de apă, în kilograme, iar ccăldura specifică a apei. Dacăc se măsoarăîn
kcal/kggrad, pentru a se obţine energia utilă, în joule, factorul  se va lua în kcal/J:
  2,4  104 kcal / J
Rezultă:
104
 1
Wu   1  1 (100  18)  3,42  105 J
2,4  10 4
Randamentul fierbătorului este, deci:
Wu 3,42  105
   0,785 .
Wc 4,35  105

Rezumat IE 5
Acest material conţine cursuri de electrotehnică generală pentru studenţii anilor I-II ai
Facultăţii de Inginerie electrică şi tehnologis Informaţiei de la Universitatea din Oradea, dar prin
conţinutul său se adresează tuturor celor interesaţi, specialiştilor, în special studenţilor de
ladiferite specializări ale facultăţilor cu profil electric, dar şi cu profil mecanic, construcţii,
ingineria mediului şi altele. Scopul volumuluieste acela de a fi o introducere completă în
problematica electrotehnicii generale şi, în acelaşi timp, de a fi utilizatca olucrare dereferinţă,
cuun rol important în formarea viitorilor specialişti.

Bibliografie
Bibliografie

[1] C. Budeanu, Bazele Electrotehnicii, vol. I. Bucureşti: Editura Ministerului

Învăţământului, 1957.
[2] C. Budeanu şi I.S. Antoniu, “Asupra problemei măsurării puterii şi energiei
electrice într-un regim deformat,”Electricitatea, nr. 1, Bucureşti, 1951.
[3] Gh.Buzdugan şi M. Blumenfeld, Tensometria electrică rezistivă. Bucureşti:
Editura Tehnică, 1966.
[4] Gh. Cartianu, Analiza şi sinteza circuitelor electrice. Bucureşti: Editura Didactică
şi Pedagogică, 1972.
[5] L.O. Chua, Introduction to Nonlinear Network Theory. New York: Edition
McGraw-Hill, 1969.
[6] E. Clarke, Analiza circuitelor sistemelor electroenergetice (traducere din limba
engleză). Bucureşti: Editura Tehnică, 1975.
[7] E. Constantin, Electrotehnică - probleme, vol. I. Timişoara: Institutul Politehnic
“Traian Vuia” Timişoara, 1976.

105
 [8] I. De Sabata, Bazele electrotehnicii, vol. I, II şi III. Timişoara: Institutul
Politehnic Timişoara, 1972-1976.
[9] B. Demidovitch, Recueil d’exercices et de problèmes d’analyse mathématique
(Traduction française). Moscou: Editions MIR, 1974.
[10] J.W. Dettman, Mathematical Methods in Physics and Engineering. New York:
McGraw-Hill, 1962.
[11] T. Dordea, Maşini electrice. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1976.
[12] I.F. Hănţilă, N. Vasile, B. Crânganu, I. Gheorma, T. Leuca şi M. Silaghi, Elemente
de circuit cu efect de câmp electromagnetic. Bucureşti: Editura ICPE, 1998.
[13] L.P. Huelsman, Matrices and Linear Vector Spaces. New York-San Francisco-
Toronto-Londra:McGraw-Hill, 1963.
[14] C. Iliescu, C. Ionescu-Golovanov, W. Szabo, I. Szekely şi D. Bărbulescu,
Măsurări electrice şi electronice. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.
[15] A. Ifrim şi P. Noţingher, Materiale electrotehnice. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică, 1979.
[16] V.T. Ionescu, Electricitate,Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1957.
[17] M. Javid and P.M. Brown, Field Analysis and Electromagnetics. New-York-
San Francisco-Toronto-London: McGraw Hill, 1963.
[18] J. Jeans, The Mathematical Theory of Electricity and Magnetism. London,
Cambridge University Press, 1948.
[19] T. Maghiar, T. Leuca şi A.M. Silaghi, Culegere de probleme de electrotehnică,
vol. I. Oradea: Litografiat Universitatea Oradea, 1992.
[20] T. Maghiar, T. Leuca şi A.M. Silaghi, Culegere de probleme de
electrotehnică,vol. II. Oradea: Litografiat Universitatea Oradea, 1992.
[21] T. Maghiar, T. Leuca şi A.M. Silaghi, Electrotehnică.Oradea: Editura Universităţii
din Oradea, 1999.
[22] J.C. Maxwell, A Treatise on Electricity and Magnetism, vol. I and II. London:
Oxford University Press, 1955.
[23] Al. Nicula, Gh. Cristea şi S. Simon, Electricitate şi magnetism.Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică, 1982.
[24] E. Philippow, Grundlagen der Elektrotechnick. Berlin: VEB Verlag Technik, 8
Auflage, 1998.
[25] I. M. Popescu, Electricitate şi magnetism.Bucureşti: Editura Matrix Rom, 1997.
[26] M. Preda, P. Cristea and F. Manea, Bazele electrotehnicii – Probleme.Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.
[27] E.M. Purcell, Electricitate şi magnetism (Cursul de fizică Berkeley),
vol.II. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1982.
106
 [28] R. Răduleţ, Bazele teoretice ale electrotehnicii, vol. I, II, III şi IV. Bucureşti:
Editura energetică de stat şi Tipografia Ministerului Învăţământului, 1954-1956.
[29] R. Răduleţ, Bazele electrotehnicii - Probleme, vol. I şi II. Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică, 1982.
[30] A.M. Silaghi şi M.D. Pantea, Electrotehnică şi maşini electrice. Oradea:Ed.
Universităţii din Oradea, 2003.
[32] A.M. Silaghi şi M.D. Pantea, Electrotehnică industrială.Oradea: Editura
Universităţii din Oradea, 2001.
[33] A.M. Silaghi şi M.D. Pantea, Electrotehnică.Oradea: Editura Universităţii din
Oradea, 2010.
[34] E. Simion şi T. Maghiar, Electrotehnică pentru subingineri.Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică, 1981.
[35] K. Simonyi, Theoretische Elektrotechnik. Berlin: VEB Deutscher Verlag der
Wissenschaften, 9. Auflage, 1989.
[36] R. Süße andB.Marx, Theoretische Elektrotechnik, Band1: Variationstechnik und
Maxwellsche Gleichungen. Mannheim: BI-Wissenschaftsverlag, 1994.
[37] E.R. Williams, J.E. Faller and H.A. Hill,“New Experimental Test of Coulomb's Law:
A Laboratory Upper Limit on the Photon Rest Mass.”Physical Review Letters,vol. 26,pp. 721-
724, 1971. http://inspirehep.net/record/69603?ln=en .[Vizitat 28.01.2010].
[38] W.H. Hayt and J. A. Buck, Engineering Electromagnetics.Boston: McGraw-Hill
Publishing Co.,2001.
[39] R.C. Beck and E.A. Byrd,“Bibliography on the psychoactivity of electromagnetic
Fields.”[Online]. http://www.vxm.com/bib.doc.html. [Vizitat la 20.12.2009].
[40] R. Groleau, “Tour the spectrum.” Nova online, January 2002. [Online].
http://www.pbs.org/wgbh/nova/gamma/spectrum.html.[Vizitat la 08.11.2009].
[41] Daily Wireless. [Online].http://www.dailywireless.org/.[Vizitat la 14.10.2009].
[42] Architecture 2030.[Online]. http://www.architecture2030.org/. [Vizitat la
20.01.2010].

107