Operația de degrasare constǎ în îndepartarea sub formǎ de așchii a celei mai mare pǎrți din adausul de prelucrare.

          Apǎsarea piesei pe piatra de polizor trebuie sa fie progresivǎ; suportul de sprijin al piesei trebuie sǎ fie reglat;
piesele mic care nu pot fi ținute cu suficientǎ sigurantǎ în mânǎ trebuiesc fixate in dispozitive corespunzatoare.
         Ascuțirea sculelor trebuie executate de cǎtre personalul muncitor cu calificare corespunzatoare.
 Sculele care s-au ascuțit trebuie rǎcite din timp in timp intr-un vas cu lichid de rǎcire aflat alaturi pentru a nu-și
pierde duritatea datoritǎ incǎlzirii.
        În timpul executǎrii operației de polizare se poate produce spargerea accidentalǎ a pietrei datoritǎ uneia din
urmatoarele cauze :
-fisurare prin lovire ;
-echilibrare incorectǎ inainte de montare pe axul polizorului ;
-depașirea vitezei periferice maxime admise in exploatare;
-prinderea accidentalǎ a semifabricatelor sau piesei intre piatrǎ și suportul de sprijin ;
-împingerea neatentǎ a piesei sau semifabricatului ;
-contactul brusc intre acestea și periferia pietrei.
     De aceea pentru  prevenirea accidentelor care se pot produce prin spargerea pietrei, polizoarele sunt prevazute
cu o carcasǎ din tablǎ de oțel, fontǎ maleabilǎ sau oțel turnat, care protejeazǎ toatǎ partea prelucratoare a pietrei.
Pentru inlocuirea  ușoarǎ a pietrei, unul dintre pèreții laterali ai carcasei este rabatabil sau demontabil.
      Polizoarele portabile se folosesc pentru polizarea pieselor mari și grele care nu se pot prelucra la polizoarele fixe.
       Polizoarele portabile pot fi acționate prin motor electric sau prin motor pneumatic cu palete.
       Deoarece aceste polizoare se susțin permanent cu mâinile de cǎtre muncitor, pentru a se ușura efortul fizic al
acestuia polizoarele se monteazǎ uneori pe carucioare mobile  iar mișcarea de la  motor la  piatrǎ  se transmite
printr-un ax flexibil protejat de o manetǎ flexibilǎ.
        Polizoarele suspendate (pendulare) se atârnǎ deasupra locului de muncǎ cu ajutorul unui suport cu lanț și carlig,
care este astfel montat incât sǎ se asigure permanent echilibrul polizorului și deci sa fie manevrat cu ușurințǎ.
          Transmiterea mișcǎrii de la motorul de antrenare la piatra de polizor se face prin curele trapezoidale sau prin
ax flexibil.
     Pentru executarea operației de polizare (dupa care se alege tipul de piatrǎ abrazivǎ corespunzator caracteristicilor
pieselor care se prelucreazǎ, se verificǎ calitatea acesteia și se monteazǎ pe axul polizorului) este necesar sǎ se
stabileascǎ regimul de lucru, respectiv viteza perifericǎ (de așchiere a pietrei) care se alege in funcție de materialul
care se prelucreazǎ și de procedeul de lucru.
       Un factor important pentru creșterea productivitǎții operației de polizare îl constituie mǎrirea vitezei periferice a
pietrei, ceea ce are ca efect creșterea numǎrului de granule abrazive așchietoare in unitatea de timp.Viteza perifericǎ
este insǎ limitatǎ datoritǎ pericolului de spargere a pietrei prin depǎșirea rezistenței de rupere a acesteia ca urmare a
creșterii forței centrifuge.
       De aceea, este necesar sǎ se determine viteza perifericǎ a pietrei montate pe axul polizorului care trebuie sa fie
inferioarǎ vitezei periferice admisibile pentru piesa respectivǎ, care depinde de natura liantului folosit la fabricarea
pietrei  și de forma pietrei abrazive. În cazul polizoarelor fixe operația de polizare se desfǎșoarǎ in felul urmator :
-           se porneste motorul electric al mașinii, se apucǎ piesa cu mâinile sau cu un dispozitiv de prindere și se apropie de
suprafața discului abraziv. Este necesar sǎ se evite împingerea violentǎ a pieselor spre periferia pietrei, contactul
trebuie sǎ se facǎ lin, farǎ șocuri. Astfel, se evitǎ uzarea neuniformǎ  a periferiei pietrei, care  poate produce
dezechilibrarea  si spargerea acesteia.
       În cazul în care se lucreazǎ cu polizoarea pendulare, se fixeazǎ mai întâi piesa pe masa de lucru cu dispozitive
speciale de prindere, apoi se pornește motorul electric al polizorului și apucând cu mainile de cele douǎ mânere ale
polizorului, se apropie ușor piatra de suprafața piesei. Polizarea se executǎ de obicei fǎrǎ a se folosi lichide de rǎcire
sau ungere.
 1.2 - Tipuri de polizoare
Polizoarele utilizate sunt de tipul mobile sau fixe (stabilite). Polizoarele portative cu acţionare electricǎ, cu ax
flexibil, au posibilitǎţi de întrebuniţare limitate, în funcţie de lungimea axului flexibil. Se folosesc la montaj, în special
în cazul asamblǎrilor la sol.
O maşina de polizat electricǎ se compune din suportul sau carcasa din aluminiu, motorul electric şi
angrenajele pentru reducerea turaţiei (Anexa nr. 1 – fig.1)
La maşinile de polizat electrice se pot folosi dispozitive pentru transformarea unghiularǎ a mişcǎrii, prin ax
articulat flexibil (Anexa nr.1- fig. 2) sau angrenaje. Dispozitivele se pot fixa la toate tipurile de maşini portabile, fie prin
înşurubare în locul mandrinei, fie prin fixare în con Morse.
Dispozitivele primesc, la rîndul lor, mandrine sau reducţii pentru fixarea directǎ a sculei.
Maşinile de polizat pneumatice portabile sunt mai robuste şi pot dezvolta puteri mai mari decat cele electrice
de aceeaşi masǎ. Maşinile pneumatice funcţioneazǎ cu aer comprimat la presiunea de 5-7 daN/cm2 .
Ele folosesc pietre mici sau discuri uşoare dupǎ necesitǎţile de lucru.
Turaţia poate ajunge la valori foarte mari cuprinse între 8.000 şi 10.000 rot/min.
Polizoarele portative  cu acţionare pneumaticǎ, cu turbinǎ (Anexa nr. 1 - fig. 3) sunt mai sigure în funcţionare şi
au o gamǎ variatǎ de turaţii. Turbina de aer comprimat se compune dintr-un rotor 9 şi un stator 8, rotorul fiind plasat
excentric în stator. Aerul patrunde între stator şi rotor în spaţiul îngustat şi prin destindere apasǎ asupra paletelor,

producînd mişcarea de rotaţie. Evacuarea aerului destins are loc în spaţiul lǎrgit dintre rotor şi stator.
Prin folosirea polizoarelor pneumatice se eliminǎ pericolul de electrocutare care poate apǎrea la utilizarea
polizoarelor electrice.
Polizoarele pendulare, din punct de vedere constructiv, se aseamǎnǎ într-o oarecare mǎsurǎ cu polizoarele cu
ax flexibil, fiind compuse dintr-un motor electric care antreneazǎ capul port-sculǎ pe care se gǎseşte montatǎ piatra.
Deosebirea esenţialǎ constǎ în faptul cǎ motorul şi capul portsculǎ sunt unite între ele printr-o piesǎ rigidǎ pe
care este fixat suportul de suspendare.Acest suport este dispus astfel încat asigurǎ echilibrul întregului sistem, dînd
posibilitatea unei manevrǎri uşoare a polizorului în timpul lucrului. Mişcarea de la motor la capul port-sculǎ se
transmite fie direct printr-un ax, fie printr-o transmisie cu curele (Anexa nr. 1 - fig. 4).
Polizoarele pendulare fiind suspendate şi perfect echilibrate, manevrarea lor spre locul de prelucrare se face
cu multǎ uşurinţǎ.
Maşina fixǎ (stabilǎ ) de polizat este similarǎ ferǎstrauluicu disc, cu diferenţa cǎ turaţia este în acest caz mult
mai mare (de ordinul 6.000 rot/min). Discul de aşchiat este înlocuit cu un disc din material abraziv care este montat
pe un suport textil (anexa nr. 1  -fig. 5 ). Productivitatea ei este foarte ridicatǎ.
   În anexa nr. 2 sunt prezentate imagini cu diferite tipuri constructive de polizoare:
1.      Mașina de polizat Scheppach;
2.      Mașina de polizat SL 1125;
3.      Masina de polizat Alpha.

   
                        
                                                   

CAP. II – PIETRE DE POLIZOR

 2.1 - Pietre abrazive
    În operaţiile curente de polizare se folosesc pietre abrazive de diferite forme şi mărimi (pietre – disc, pietre
cilindrice, pietre conice, pietre conice, pietre taler, pietre tronconice, etc ).
Pietrele abrazive  sunt formate din granule abrazive de o anumită mărime (granulaţie) legate între ele cu
ajutorul unui liant.
La confecţionarea pietrelor abrazive se folosesc următoarele materiale abrazive naturale sau sintetice:
- abrazivi naturali:
         cuarţul (SiO2) este un oxid de siliciu dur;
         corindonul (90 – 95% Al2O3 ) este un oxid de aluminiu cu duritate mare;
         şmirghelul (25 – 30% Al2O ) este tot un oxid de aluminiuca şi corindonul dar inferior acestuia, din cauza impurităţilor
pe care le conţine;
         diamantul este abrazivul natural cu duritatea cea mai mare; Se foloseşte numai la prelucrări fine;
         abrazivi sintetici; ca abrazivi sintetici, menţionăm:
  electrocorundul este corindon sintetic obţinut pe cale electrotermică din bauxită şi cărbune. El se prezintă în două
calităţi: electrocorund normal cu 86 – 90% Al2O3 numit şi abrazită – electrit şi electrocorund extra (96 – 99% Al2O3 ) de
culare albă;
  carborundul  sau carbura de siliciu este mai dur decît electrocorundul . Se foloseşte în special pentru prelucrarea
metalelor dure;
   carbura de bor (B4C) are o duritate foarte mare, care atinge aproape duritatea diamantului. Se
foloseşte la executarea pastelor pentru rodarea sculelor aşchietoare armate cu aliaje dure. În unele cazuri foloseşte
ca înlocuitor al diamantului.
 Lianţii sunt materiale care leagă granulele de abrazivi. După compoziţia chimică, lianţii se clasifică  în lianţi
organici şi anorganici.
Ca lianţi organici se folosesc vulcanita, şelacul, bachelita, iar ca lianţi anorganici se folosesc lianţi ceramici (un
amestec de argilă, feldspat şi caolin, ars la 1.200 .....1.300 0 C )  şi lianţi minerali (silicaţi fluizi care se întăresc la
temperaturi de 2000 C).
La alegerea unei pietre abrazive se stabilesc de fapt principalele caracteristici ale acesteia, adică: forma şi
dimensiunile pietrei, natura şi granulaţia abrazivului, natura liantului, structura şi duritatea ei.
Pentru stabilirea acestor caracteristici, trebuie să se ţină seama de următoarele criterii:
         forma şi dimensiunile pietrei care depind de forma şi dimensiunile piesei care urmează a fi polizată (de exemplu la
prelucrarea suprafeţelor plane se folosesc pietre disc sau pietre oală, iar la suprafeţe profilate, pietre de formă
corespunzătoare);
         natura materialului abraziv din care este confecţionată piatra se alege în funcţie de materilalul de prelucrat (exemplu:
pentru metalele neferoase se folosesc pietre din carbură de siliciu, iar pentru oţel şi fontă se folosesc pietre din
electrocorindon );
         granulaţia pietrei depinde de duritatea materialului de poliozat. Astefel, la polizarea de degroşare sau la materiale
moi se alg pietre cu macrogranulaţie (granulaţie grosolană), iar la prelucrarea materialelor dure se folosesc pietre cu
granulaţie fină;
         stabilirea liantului este în funcţie de condiţiile de lucru. La prelucrări de degroşare piatra trebuie să aibă liant ceramic
sau de bachelită. Pentru polizarea tablelor subţiri se folosesc pietre cu liant de bachelită, în scopul evitării încălzirii
excesive a pieselor;
         duritatea pietrei se alege în funcţie de duritatea materialului de polizat şi de calitatea suprafeţei care trebuie obţinută;
     se recomandă ca polizoarele portative să folosească pietre cu duritate mai mare, deoarece  vibraţiile care
însoţesc procesul de polizare, în acest caz, tind să spargă granulele abrazive, lucru ce nu se poate întâmpla la
polizoarele fixe.
 2.2 - Structurǎ, dimensiuni, caracteristici 
Pietrele de polizor sunt formate  din granule abrazive  de o anumitǎ mǎrime, legate între ele cu ajutorul unui
liant, fiind caracterizate prin: formǎ, dimensiuni, natura liantului, structurǎ și duritate.
În  lucrǎri curente se folosesc pietre de polizor  de formǎ cilindricǎ cu diametre pânǎ la 850 mm și grosime
pânǎ la 65 mm.
Alte forme de pietre de polizor  folosite sunt pietrele-oalǎ cu diametre pânǎ la 350 mm, pietre în formǎ de
discuri subțiri (1 – 3 mm) și pietre de polizor cu tijǎ metalicǎ, având diametre mici  (între 5 și 30 mm).
Lianții folositi la fabricarea pietrelor de polizor pot fi ceramici (argilǎ arsǎ, caolin  și cuarț), pe bazǎ de bachelitǎ
și pe bazǎ de cauciuc.
Structura  pietrelor de polizor este o caracteristicǎ determinatǎ de cantitatea de granule abrazive și liant
existentǎ și liant existentǎ în unitatea de volum a pietrei.
Structura  pietrelor  de polizor poate fi: deasǎ, cu desime mijlocie, rarǎ, foarte rarǎ și poroasǎ.
Duritatea reprezintǎ rezistența granulelor abrazive la tendința de desprindere în timpul polizǎrii.
Dupǎ  duritate pietrele abrazive pot fi: foarte moi, moi, mijlocii, tari și foarte tari.  
                                        
2.3 - Alegerea pietrelor de polizor:
Aceasta constǎ în gǎsirea caracteristicilor  cele mai adecvate pentru operația  care urmeazǎ a se executa. În
acest scop, trebuie ținut seama de urmǎtoarele: forma și dimensiunile piesei, duritatea și structura metalului de
prelucrat, calitatea suprafeței piesei prelucrate și condițiile de lucru.
       

2.4  -  Corectarea formei pietrelor de polizor:

Dupǎ un timp de lucru piatra de polizor se ovalizeazǎ sau prezintǎ neregularitǎți.
Existǎ situații cînd piatra  “bate” chiar dupǎ montaj.
În aceste condiții este imposibilǎ o polizare de calitate, fapt pentru care se impune corectarea formei pietrei.
Acest lucru se face cu ajutorul sculelor din carburǎ de siliciu, rolelor de îndreptat sau diamantului care,
apǎsate asupra piesei de polizor în timpul rotirii acesteia, îi refac forma (Anexa nr.3 – Tabelul  1 – Alegerea pietrelor
de polizor).  
În tabelul 1 (Anexa nr. 3 ) sunt date indicaţii pentru alegerea sorturilor de pietre de polizor necesare. Cele mai
utilizate pietre abrazive sunt cele cilindrice plane. Pentru fiecare tip şi mărime de piatră se indică viteza periferică
optimă.
 CAP. III – TEHNOLOGIA POLIZǍRII
3.1 - Tehnologia polizǎrii
Operațiile de polizare se aplicǎ în douǎ scpori bine definite, și anume, ascuțirea sculelor și polizarea pieselor.
Operația de degroșare constǎ în îndepǎrtarea sub formǎ de așchii a celei mai mari pǎrți din adausul de
prelucrare. Apǎsarea piesei pe piatra de polizor trebuie sǎ fie progresivǎ. Suportul de sprijin al piesei trebuie reglat.
Piesele mici, care nu pot fi tinute cu suficientǎ siguranțǎ în mînǎ, trebuie fixate în dispozitive corespunzǎtoare.
Ascuțirea sculelor trebuie executatǎ de personal muncitor  cu calificare corespunzǎtoare. Sculele care se
ascut trebuie rǎcite, din timp în timp, într-un vas cu lichid de rǎcire aflat alǎturi, pentru a nu-și pierde duritatea datoritǎ
încǎlzirii.   

3.2 - Polizarea pieselor

 Polizarea suprafeţelor este o operaţie curentǎ, folositǎ în atelierele de montaj în scopul îmbunǎtǎţirii calitǎţii
suprafeţelor respective şi al înlǎturǎrii unui strat de metal de pe suprafaţa piesei, fǎrǎ a se urmǎri obţinerea unor
dimensiuni precise. Ea se executǎ, de obicei, pe uscat şi din acest punct de vedere se poate compara cu pilirea
mecanicǎ cu pile inel. Ca şi la pilirea mecanicǎ, mişcarea principalǎ de rotaţie este datǎ de maşinǎ, polizorul
plimbându-se manual pe suprafaţa de polizat.
Pietrele de polizor sunt corpuri abrazive rigide, fixate pe maşini numite polizoare, care le imprimă o mişcare de
rotaţie. Polizarea se aplică diferitelor piese şi poate consta în:     
  curăţirea de bravuri şi impurităţi a suprafeţelor şi a muchiilor semifabricatelor (piese turnate, forjate, etc);
  ajustarea pieselor sudate şi a capetelor arcurilor;
  prelucrări de degroşare;
  ascuţirea sculelor tăietoare.
Mişcarea principală de rotaţie este dată de maşină, iar mişcarea de avans se realizează  în raport cu tipul de
polizor, şi anume: la polizoarele stabile prin apăsarea piesei pe piatra abrazivă, iar la polizoarele portabile prin
apăsarea pietrei abrazive pe piesă.
Precizia polizǎrii la aceste maşini depinde de:
- exactitatea aşezǎrii pieselor, cu linia de polizare în planul sculei;
- fixarea rigidǎ a pieselor faţǎ de masa maşinii. Deoarece orice vibrare sau deplasare a acestora în timpul
procesului duce la deteriorarea pietrei;
- demontarea pieselor trebuie sǎ se execute numai dupǎ ce piatra s-a oprit.
Polizoarele stabile pot fi cu batiu şi fixate pe banc sau pe suporturi metalice.
Polizorul stabil cu batiu este prevăzut cu două pietre de polizor montate pe axul principal. Polizorul stabil cu
suport se foloseşte la curăţirea şi fasonarea pietrelor de dimensiuni mici şi la ascuţirea sculelor.
Polizoarele mobile servesc la polizarea pieselor mari şi grele şi pot fi de trei feluri: polizoare cu ax flexibil,
asemătoare maşinilor de pilit cu ax flexibil; polizoare de mînă care pot fi pneumatice şi electrice având corpurile
executate din aliaje de aluminiu, pentru a fi uşoare; polizoare pendulare suspendate, astfel ca să rămână în echilibru.
Transmiterea mişcării de la motor la piatră poate fi realizată prin curele sau prin ax.
În funcţie de calitatea materialului respectiv, de duritatea sa, se alege şi regimul vitezelor de lucru.
 CAP. IV – MONTAREA ŞI DEMONTAREA PIETREI DE POLIZOR

4.1 – Montarea pietrelor de polizor

Trebuie fǎcutǎ cu deosebitǎ atenție, deoarece de modul cum se realizează montarea pietrelor de polizor 
depinde  nu numai calitatea lucrǎrilor dar  și securitatea celui care lucreazǎ la aceste mașini.
Starea pietrei se recunoaște dupǎ sunet. La  montare, se urmǎrește ca piatra sǎ fie perfect centratǎ și sǎ nu
aibǎ joc (Anexa nr. 3 - Fig. 1). Dacǎ gaura petrei este prea micǎ se lǎrgește pe un strung, dacǎ este prea mare se
umple cu plumb topit.  Piatra se strânge între douǎ flanșe de oțel, între care se așazǎ garnituri de carton.
Pietrele de polizor vor fi verificate înainte de a fi montate pe maşina de polizat, se vor monta corect pe
axurile polizorului şi se vor evita apăsările bruşte  între piesă şi piatră.
 La montare  se urmăreşte ca piatra să fie perfect centrată şi să nu aibă joc.
Dacă gaura pietrei este prea mică se lărgeşte pe un strung, dacă este prea mare se umple cu plumb topit.
Piatra se strange între două flanşe de oţel, între care se aşează garniture de carton, piele sau cauciuc.
Tehnologia montării pietrei de polizor este următoarea:
  instalăm piatra nouă pe ax şi aşezăm flanşa exterioară (3) – fig. 4.1 pe aceasta cu partea concavă spre piatră.
Înşurubăm piuliţa dar nu foarte strâns.
  Aşezăm la loc apărătoarea şi strângem bine piuliţa.
Fig. 4.1 – Montarea şi
demontarea pietrei de
polizor.
  S-au folosit notaţiile:
1-  piatra uzată;
2 – flanşă exterioară; 
3 – flanşă exterioară;
4 – piulită.
 
   

După  fiecare montare a pietrei de polizor, înainte de începerea lucrului, se va încerca în gol piatra abrazivă.
În anexa nr. 4 sunt prezentate imagini cu diferite tipuri constructive de pietre de polizor.

4.2 – Demontarea pietrelor de polizor

După o perioadă de utilizare,datorită uzurii fizice, piatra de polizor  se sparge. În aceste condiţii se impune
schimbarea pietrei de polizor.
Se va scoate polizorul din priză înainte de a se înlocui piatra de polizor.
Nu se va folosi o piatră crăpată sau cu orice alt defect deoarece în timpul lucrului aceasta se poate sparge
si poate provoca accidente
Tehnologia demontării pietrei de polizor este următoarea:
  se îndepărtează apărătoarea şi deşurubăm piuliţa (4) –  fig. 4.1. Piuliţa de pe axul din dreapta are filetul prevăzut pe
partea dreaptă, iar cea de pe axul din stânga are filetul în partea stângă;
  îndepărtăm  flanşa (2) şi piatra uzată (1), apoi se curăţă  flanşele (2 şi 3) – fig 4.1.

4.3 – Montarea şi reglarea apărătorii pentru scântei:

Apărătoarea pentru scântei trebuie reglată periodic, pentru a compensa uzura pietrei.
Se va regla distanţa între apăratoarea pentru scântei şi piatra abrazivă la valoarea minimă, cu o valoare
maximă admisă de 2 mm. Ulterior se va strânge şurubul apărătorii. 
Se va trage ecanul spre faţă şi se va strange piuliţa.

  
CAP. V – NORME DE SǍNǍTATE, SECURITATE
 ȘI PROTECȚIA MUNCII
O condiţie generală pe care trebuie sa o îndeplinească toate tipurile de polizare este folosirea apărătoarelor de
protecţie astefel încât, în caz de spargere a pietrei să nu se accidenteze muncitorul.
 Operaţiile de pilire şi polizare se efectuează în ateliere sau în afara acestora. Ca urmare, se aplică norme de
protecţie a muncii specifice acestor locuri de muncă. În ateliere, organizarea şi pregătirea locului, precum şi
ansamblul măsurilor trebuie luate în scopul apărării muncitorilor contra accidentelor şi bolilor profesionale.
Totodată măsurile au şi caracter igienico-sanitar.
În acest sens, muncitorii trebuie să-şi însuşească şi să respecte prevederile normelor prevăzute : asigurarea
condiţiilor necesare desfăşurării procesului de producţie în bujne condiţii, a curăţeniei, a supravegherii stării
instalaţiilor elecrtrice, a celor de aer comprimat, a sculelor (pile, pietre de polizor).
Purtarea îmbrăcămintei de protecţie este obligatorie, iar pentru manipularea pieselor, unele mai grele sau cu
gabarit mare, trebuie să se respecte prescripţiile prevăzute. Se interzice pilirea muchiilor tablelor sau profilărilor cu
pile fără mînere.
Purtarea ochelarilor de protecţie cu lentile din sticlă securizată pentru apărarea ochilor, la operaţiile de polizare
precum şi palmarelor este obligatorie.      
Pietrele de polizor vor fi protejate in timpul exploatǎrii cu carcase de protecție. Ele vor fi confectionate din
material rezistent, fixate solid pe postamentul mașinii, acoperind aproximativ 3/4 din suprafața pietrei atât muchia, cat
si pǎrțile ei laterale.
      Carcasele de protecție pentru mașinile de rectificat trebuie sǎ reținǎ particulele lichidului de rǎcire, pentru a
nu stropi muncitorii.
     Pentru evitarea accidentǎrii muncitorilor la ochi, polizoarele vor fi prevǎzute cu ecrane de protecție, sau se
vor folosi ochelari. În cazul ecranelor de protecție, acționarea mașinii nu trebuie sǎ fie posibilǎ decat dacǎ ecranul se
aflǎ in poziție de lucru.
  Polizoarele vor fi prevazute cu suporturi pentru susținerea pieselor în timpul polizǎrii. Suporturile vor fi bine
fixate, ușor reglabile, și montate astfel incât suprafața de contact cu piesa sǎ fie in dreptul axului pietrei, iar distanța
dintre piatrǎ și suport sǎ nu depǎșeascǎ 8 mm.
   Mesele mașinilor de rectificat plan, cu masa magneticǎ, vor fi prevazute cu ingrǎdiri pentru reținerea pieselor
în cazul spargerii sau desprinderii lor de pe masǎ. Mașinile cu masa electromagneticǎ vor fi prevazute cu dispozitive
care sǎ opreascǎ mișcarea mesei in momentul intreruperii curentului electric de alimentare a electromagnetului.
 
 

 La lucrǎrile fǎrǎ lichid de racire, mașinile de rectificat și polizat vor fi prevazute cu dispozitive de absorbție
localǎ a prafului.
     Dupa fiecare nouǎ fixare a pietrei pe ax, piatra se va roti in gol timp de 5 minute. Se interzice utilizarea
pietrelor la o mașinǎ a cǎrei turație este mai mare decat  turația indicatǎ de firma furnizoare pentru piatra respectivǎ.
    Este interzis sa se polizeze pe pǎrțile laterale ale pietrei. De asemenea, este interzis a se utiliza pietre de
polizor care prin uzare au ajuns pânǎ la diametrul planșei de fixare.
    Nu se vor folosi lichide de rǎcire care au o influențǎ  daunatoare asupra sanǎtǎții muncitorilor sau asupra
liantului corpului abraziv.
 Maşinile trebuie bine îngrijite. Masa lor trebuie sa fie ţinutǎ în stare de curǎţenie perfectǎ, pentru a nu se
deteriora suportul mobil al pietrei.
Pentru ca polizarea sǎ se facǎ într-un regim cat mai favorabilşi piatra sǎ nu se  încǎlzeascǎ, se folosesc curent
emulsiile de rǎcire (apǎ cu sǎpun şi cu sodǎ) care cu ajutorul unei pompe mici, rǎcesc continuu zona de lucru.

BIBLIOGRAFIE
1.   Prof.dr.GHEORGHE ZGURA, ing.EMIL ARIESEANU, Conf.univ.dr.ing.
NICOLAE ATANASIU  -
  MANUAL UTILAJUL SI TEHNOLOGIA LUCRARILOR
MECANICE, editura didacticǎ și pedagogicǎ, 2005,
2. Prof.dr. V.RADUCU, Prof. Dr. N.RADUCU,Prof. GH.RUSU -
 INDRUMATOR PENTRU RIDICAREA CALIFICARII LACATUSILOR DIN
CONSTRUCTIILE DE MASINI, editura Intelcredo, București, 2006,
3. I.GHEORGHE, M.VOICU, I.PARASCHIV -
 UTILAJUL SI TEHNOLOGIA ASAMBLARII SI MONTAJULUI, editura
didacticǎ și pedagogicǎ, București, 2008,
4. Prof. dr.ing. Constantin Groza -
 Utilajul și tehnologia meseriei – construcții de mașini, editura Arves,
București, 2005,