Sunteți pe pagina 1din 9

CADRUL LEGISLATIV:

1. Reglementări internaţionale 2. Reglementări naţionale


 Reg. (CE) 1071/2009  OG 27/2011
 Reg. (CE) 1072/2009  OMTI 980/2011
 Reg. (CE) 1073/2009  HG 69/2012

Organele de control: POLIŢIE ŞI ISCTR

Atribuţiile de control ale Autorităţii Rutiere Române (ARR), ale Registrului Auto Român (RAR) şi
ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au fost
preluate, începând din 4 decembrie 2011, de o instituţie specializată, Inspectoratul de Stat pentru
Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).

ISCTR va controla:
condiţiile de efectuare a transporturilor rutiere, a activităţilor conexe transportului rutier şi a
activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere;
condiţiile de siguranţă a transporturilor rutiere şi de protecţie a mediului;
starea tehnică a vehiculelor rutiere;
masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime
autorizate;
tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Printre altele, inspectorii ISCTR vor avea dreptul ca, la efectuarea controlului in trafic, să:
sa imobilizeze vehiculul rutier in conditii de siguranta si securitate ale transportului si, daca este
cazul, sa procedeze la ridicarea placutelor de inmatriculare pana la indeplinirea conditiilor legale
pentru continuarea efectuarii transportului;
sa suspende dreptul de utilizare a vehiculului prin retinerea placutelor de inmatriculare si a
certificatului de inmatriculare;
sa retina urmatoarele documente: licenta de transport, copia conforma a acesteia, certificatul de
transport in cont propriu, copia conforma a acestuia, licenta de traseu, autorizatia speciala de
transport, autorizatia de transport international sau documentul de  transport persoane prin servicii
ocazionale, precum si orice alte documente in legatura cu desfasurarea activitatii de transport rutier
sau a activitatii de pregatire a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere.

Autoritatea Rutieră Română – ARR

Autorizare: - Licenţa comunitară pentru operatorii de transport


- Certificat de transport în cont propriu
Eliberare: - Licenţă de transport
- Certificat de transport în cont propriu
- Autorizaţie pentru şcoala de şoferi respectiv firme de taxi
- Certificate de competenţă profesională:
 Manager de transport
 Consilier de siguranţă
 Instructor auto/Profesor de legislaţie
 pentru conducători auro privind transportul de mărfuri, persoane,
agabaritice, marfă periculoasă -ADR-, taxi)
Examinare: – privind obţinerea certificatului de competenţă profesinală
 CPI – practic
1
Registrul Auto Român - RAR

Omologare: - vehicule
Autorizare: - staţii ITP
- autovehicule ŞCOALA, TAXI

Clasificare/încadrare: - stele/categorii – autovehicule destinate transportului de persoane


- norme de poluare
Agreere

ITP periodic - 6 luni


- 1 an
- 2 ani
Eliberează: - Cărţi de identitate
- Certificate de agreere

COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A


INFRASTRUCTURII RUTIERE
CNAIR

Până în sept. 2016 - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
CNADNR

- Administrează autostrăzile şi drumurile naţionale


- Autorizează – transporturile agabaritice
- Eliberează - Autorizaţiile de transport speciale AST
- Rovinieta

REGULAMENTUL CE 1071/2009 (volumul I pag. 231)

Condiţii pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport


 sediu real şi stabil pe teritoriul unui stat membru
 bună reputaţie
 capacitate financiară
 competenţă profesională

Managerul de transport – persoana fizică desemnată de o întreprindere care respectă cerinţa de bună
reputaţie şi competenţă profesională
 conduce permanent activitatea de transport
 are legătură autentică cu întreprinderea (angajat, director, acţionar)
 este rezident în Comunitate

OG 27/2011 (volumul I pag. 15)

constituie – cadrul general pentru organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri şi


persoane pe teritoriul României
creează – cadrul legal general pentru aplicarea directă a prevederiloe Regulamentelor Europene

2
Definiţii:
Licenţa comunitară LC
Documentul care dă dreptul unui operator de transport rutier să efectueze în anumite condiţii unsa
sau mai multe operaţiuni de transport internaţional pe teritoriul unui stat, pe perioada de valabilitate
Certificatul de Transport în cont propriu CTCP
Documentul care permite exercitarea ocupaţiei de întreprindere de transport rutier în cont propriu
Copia conformă LT – CTCP
Documentul care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului,
având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul
transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz şi care trebuie să facă posibilă
stabilirea categoriei şi a tipului de transport efectuat
Document de transport
Documentul în baza căruia se efectuează transport rutier contra cost/cont propriu, eliberat de
autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere
utilizate la transport rutier contra cost
Certificat de competenţă profesională
Document care atestă pregătirea profesională a unei persoane în domeniul transporturilor rutiere
Inspecţie tehnică periodică
Operaţiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care priveşte în principal
sistemele şi componentele acestora ce contribuie la siguranţa circulaţiei, protecţia mediului şi
încadrarea în categoria de folosinţă (conf. RNTR 1)
Masa totală maximă autorizată
Masa totală maximă a unui vehicul rutier, aşa cum este declarată de constructorul acestuia
Operator de transport străin
Operatorul de transport rutier stabilit în alt stat

Clasificarea transporturilor

În funcţie de aria de desfăşurare a activităţii de transport:


 naţional şi internaţional
În funcţie de caracterul comercial:
 contra cost şi în cont propriu

Tipuri de transport rutier:

Marfă
 mărfuri generale
 mărfuri perisabile
 mărfuri şi deşeuri periculoase
 animale vii
 transport agabaritic
 vehicule defecte sau avariate

Persoane - prin servicii Regulate – SR


- prin servicii regulate speciale SRS
- prin servicii ocazionale – SO

3
CABOTAJ – transport contra cost în numele unui terţ efectuat temporar într-un statÎ membru gazdă
fără încărcătură – max 7 zile de la ultima descărcare în 3 zile – 1 operaţie de cabotaj
cu încărcătură – max 7 zile – 3 operaţii de cabotaj

OBLIGATIVITATEA LICENŢIERII:
 TRANSPORT CONTRA COST
 TRANSPORT COMERCIAL AL VEHICULELOR DEFECTE SAU AVARIATE
 TRANSPORT ÎN CONT PROPRIU

Excepţii:
 Transporturi poştale
 Transportul necomercial de vehicule defecte/avariate
 Transportul de mărfuri cu autovehicule cu MTMA < 3,5 t sau autovehicule cu max 9 loc.
 Transportul în regim de taxi
 Transportul de medicamente, aparate şi echipamente medicale în situaţii de urgenţă
 Transporturi funerare
 Deplasări cu vehicule istorice
 Transporturi în interes personal, de persoane fizice, cu vehicule deţinute de acestea
indiferent de capacitate
 Transporturi necomerciale de lapte şi stupi de albine

Persoanele care concură la siguranţa rutieră în cadrul unei întreprinderi sunt:


Conducătorul auto
Managerul de transport
Consilier de siguranţă

Conducător auto
cat. C cat. D
09.09.2009 09.09.2008
înainte după

CPC CPI

NERESORTISANŢI - Atestat de conducător auto – valabil 5 ani

Condiţiile comune de operare şi formarea profesională:

Apt medical
Apt psihologic Angajat
Posesor al certificatului de competenţă profesională

Managerul de transport: - aviz medical – 1 an


- aviz psihologic – 1 an
- reînnoirea certificatului: 10 ani

Consilier de siguranţă: - aviz medical – 1 an


- aviz psihologic – 1 an
- reînnoirea certificatului: 5 ani

RNTR 1 - Reglementari privind certificarea incadrarii vehiculelor rutiere in normele tehnice


privind siguranta rutiera si protectia mediului prin ITP

4
RNTR 3 - Reglementari privind omologarea, agrearea si efectuarea ITP vehiculelor destinatea
anumitor marfuri periculoase

ITP:
- la redobandirea certificatului de inmatriculare
- la expirarea ITP
- dacă a fost anulat ITP-ul în urma unui control tehnic)

OMTI 980/2011 – Accesul la transportul rutier

Condiţii:
1. Contra cost - Sediu
- Buna reputaţie
- Capacitate financiară
- Competenţă profesională

2. Vehicule avariate - Sediu


- Buna reputaţie
- Competenţă profesională

3. Cont propriu - Bună reputaţie


- Competenţă profesională
I. Cerinţa privind sediul

a) are sediul situat pe teritoriul României în incinta căruia îşi păstrează documentele iar
inspectorii ISCTR au acces
b) dispune de unul sau mai multe autovehicule înmatriculate în România, aflate în proprietate,
cumpărate în rate, cu contract de închiriere sau în leasing
c) desfăşoară operaţiunile referitoare la autovehicule într-un centru de exploatare situat pe
teritoriul României

II. Cerinţa privind buna reputaţie

a) întreprinderea nu a fost condamnat/sancţionat conf. prevederilor art. 6 alin (1)


b) managerul de transport nu a fost condamnat/sancţionat conf. prevederilor art. 6 alin (1)
Reg CE 1071/2009
c) întreprinderea a pierdut buna reputaţie pentru încălcările grave din anexa IV din Reg
1071/2009, dar a intervenit reabilitarea
d) managerul de transport a pierdut buna reputaţie pentru încălcările grave din anexa IV din
Reg 1071/2009, dar a intervenit reabilitarea
Termen de reabilitare: 1 an

III. Cerinţa privind capacitatea financiară


- se demonstrează în baza conturilor anuale certificate de un auditor sau persoană acreditată că
dispune în fiecare an (la începerea activităţii) de capital şi rezerve în valoare de:
- 9000 € - pentru primul autovehicul/ansamblu
- 5000 € - pentru fiecare autovehicul/ansamblu

Capacitatea financiară poate fi demonstrată şi printr-un certificat:


- bilanţ contabil
- garanţie bancară
- asigurare de risc profesional

5
IV. Cerinţa privind competenţa profesională

- Este îndeplinită de un Manager de Transport desemnat de întreprindere care este titular al


certificatului de competenţă profesională şi îndeplineşte cerinţa de bună reputaţie
- conduce permanent şi efectiv activitatea de transport
- este angajat, director, proprietar, acţionar, administrator sau în cazul PFA este însăşi persoana
respectivă

Un manager de transport poate lucra la o singură întreprindere.

Trebuie să posede cunoştinţe minime de:


 drept civil
 drept comercial
 drept social
 drept fiscal
 gestiunea comercială şi fiscală
 accesul la piaţă
 standarde tehnice şi aspecte tehnice
 siguranţa rutieră

TRANSPORTUL RUTIER CONTRA COST

Se efectuează de către operatori de transport în baza: Licenţei comunitare


La bordul autovehiculului, pe durata transportului, trebuie să se afle COPIE CONFORMĂ A
LICENŢEI COMUNITARE şi celelalte documente specifice tipului de transport

Condiţii de obţinere a licenţei comunitare:

- se depune sau se transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Agenţia ARR din judeţul unde
întreprinderea îşi desfăşoară activitatea şi îşi păstrează documentele legate de transport
- CERERE tip (anexa 5) însoţită de următoarele documente:
- document doveditor privind deţinerea sediului (contract de vânzare cumpărare, de
închiriere)
- document privind asigurarea întreţinerii tehnice a vehiculelor
- cartea de identitate şi certificatele de înmatriculare a vehiculelor cu ITP valabil – ÎN
COPIE
-cazier judiciar al întreprinderii şi o declaraţie pe proprie răspundere – din care să
reiasă că nu a fost sancţionat pentru încălcări prevăzute la art. 6 alin. 1 lit a şi b
- cazier judiciar al managerului de transport şi o declaraţie pe proprie răspundere din
care să reiasă că nu a fost sancţionat pentru încălcări prevăzute prevăzute la art. 6
alin. 1, lit. a şi b
- document privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară
- certificat de competenţă profesională a managerului de transport

Termen de eliberare –15 zile – Valabil 10 ani


Copia conforma valabil minim 1 an, dar fără a depăşi termenul de valabilitate a Licenţei
Comunitare

6
AUTORIZAREA OPERATORULUI DE TRANSPORT PENTRU TRANSPORTUL
MĂRFURILOR PERICULOASE

Se depune sau se transmite prin poştă cu confirmare de primire:


- Dovada angajării, decizia de numire şi certificatul de atestare profesională a CONSILIERULUI
DE SIGURANŢĂ

- Certificatul de atestare profesională al conducătorilor auto, specific mărfurilor care vor fi


transportate

- Certificatul de agreere eliberat de RAR pentru vehicule care necesită agreere

- certificatul de inspecţie tehnică în cazul suprastructurilor specializate pentru transportul


recipientelor cu gaze lichefiate sau late mărfuri periculoase

- autorizaţie eliberată de CNCAN pentru vehicule care transportă mărfuri periculoase din clasa 7 –
radioactive

EFECTUAREA TRANSPORTULUI RUTIER

*** Licenţă comunitară

1. Copia conformă a licenţei comunitare


2. Documentul de transport
3. Contract de leasing/închiriere în original sau copie conformă cu originalul
4. Legitimaţie de serviciu valabilă a conducătorului auto
5. Certificat de competenţă profesională al conducătorului auto (CPC/CPi)
6. Card tahograf
7. Atestat de conducător auto, prevăzut la art.5 din Reg(CE)1071/2009
8. Certificat de agreere – cisternă/Clasa 1
9. Instrucţiuni scrise – mărfuri periculoase
10. Certificat de atestare ATP – mărfuri perisabile
11. Carnet TIR – transport non UE
12. Asigurare persoane şi bagaje- în copie (P)
13. Certificat de clasificare (P)
14. Contract de comandă (P)

Raportarea electornică conducătorilor auto pe site-ul ARR, sau in 15 zile dacă apar modificări
Schimbare sediului: notificare către ARR în 15 zile
Să anunţe pierderea/sustragerea/deteriorarea licenţei comunitare şi/sau a copiei conforme la ARR
în max. 15 zile + Publicare in Monitor Oficial in partea a III-a
Să depună în termen de 10 zile un număr de copii conforme pentru care nu mai îndeplineşte
condiţia de capacitate financiară
Depunerea Licenţei Comunitare şi/sau copiile conforme la sediul I.S.C.T.R în raza căruia s-a
efectuat controlul în termen de 5 zile de la comunicarea măsurii suspendprii acestora
Să monteze numai prin agenţi autorizaţi aparate tahograf şi limitator de viteză
Să nu permită plecarea în cursă cu limitator de viteză defect
Să nu permită intervenţia persoanelor neautorizate asupra limitatoarelor defect

***
7
Obligaţiile transportatorului

Să asigure locuri special amenajate pentru parcarea vehiculelor


Să se asigure că vehiculul respectă următoarele condiţii:
- Uşile laterale/spate
- Obloanele
- Prelatele
- Roata de rezervă alte echipamente specifice
- sunt bine fixate
- Încărcătura nu trebuie să împiedice conducerea autovehicului în siguranţă
- Centrul de grautate să fie cât mai aproape de CG a vehicului
***
Să efectueze transportul după ce s-a asigurat că ambalajul mărfii este destul de rezistent
Să se asigure că elementele de fixare a mărfi îndeplinesc următoarele condiţii:
- sunt adaptate pentru fixare mărfii respective
- nu prezintă noduri sau elemnte deteriorate, uzate, slăbite
- sunt conforme cu standarde europene şi/sau internaţionale
- îndeplinesc corect fincţiile pentru care au fost construite

Actele care trebuie deţinute la sediu:

(P) – transp. PERSOANE


(M) – transp. MARFĂ
(M)+(P) MARFĂ ŞI PERSOANE
1. Licenţa comunitară
2. CIV (carte de identitate vehicul) – în original sau în copie pentru cele deţinute cu contract de
închiriere sau leasing (M)+(P)
3.
Documentele din care reiese menţinerea condiţiilor de acces
4. Tichete de cântar pt.mărfuri divizibile (M)
5.
Autorizaţiile de transport pt. transporturi agabaritice/indivizibile (M)
6.
Scrisorile de transport(C.M.R) (M)
7.
Documente privind întreţinerea vehiculelor 18 luni: (M)+(P)

- sesizările conducătorilor auto


- rezoluţii ale managerul de transport
- modalitate de suliţionare
- documente justificative
7. Documentul de control, în original reîntregit (P)
8. Documentul de control INTERBUS, în original reîntregit (P)
9. Asigurarea pentru persoane şi bagaje-ORIGINAL (P)
10. Avizele medicale şi psihologice valabile pentru persoane cu funcţii care concură la siguranţa rutieră
11. Foile de înregistrare – diagramele tahograf – 12 luni
12. Formularul de expediţie şi formularul pentru aprobarea transportului în cazul deşeurilor
OBLIGAŢIILE CONDUCĂTORULOR AUTO
- să parcheze autovehicului numai în locuri special amanajate
- Să nu plece în cursă cu tahograf sau limitator defect
- să nu permită întervenţia persoanelor neautorizate asupra tahografului sau a limitatorului de viteză
- Se efectueze transport pe drum acoperit cu gheaţă, zăpadaă....NUMAI cu vehicule echipate cu

8
anvelope de iarna sau alte disp. antiderepente sau lanţuri
- Să NU efectueze transport pe drum acoperit cu gheaţă, zăpadă... cu vehicule echipate cu anvelope
de iarna sau alte disp. antiderepenta sau lanţuri

S-ar putea să vă placă și