DEȘTEPTAREA ROMÂNIEI 

(mărgăritărele)
Poezie de Vasile Alecsandri, apărută în martie 1848 pe foi volante, în
"Foaia pentru minte, inimă și literatură".Menită să stârnească și să susțină
entuziasmul viitorilor participanți la revoluția de la 1848, poezia are o
structură retorică și utilizează vocabularul caracteristic al ideologiei
românești pașoptiste.Cuvântul-cheie este cel de libertate, repetat de cinci
ori, în poziții privilegiate, cât și în concluzie; alături de el apare expresia
directă a idealului unirii, prezența mai ales în ultimele trei strofe, sub
forma unor sintagme caracteristice.
În fața lor, definind starea prezentă, pe care revoluția trebuia s-o
modifice, stau tirania și orbirea, întregul discurs poetic , să răstoarne
echilibrul de forțe între aceste noțiuni, ce definesc niște realități
deopotrivă social-politice și psihologice. Textul e bazat pe un sistem
imagistic simplu si limpede, axat pe antiteza si utilizind din belsug
repetitia.
Repetiția îmbracă și forma anaforei, ritmind ideea și făcând-o mai
memorabilă, sau devine nucleul unui adevarat joc de cuvinte, intemeiat în
același timp și pe antiteză, cu efecte persuasive, de exemplu în final.
Epitetele sunt puține și relativ banale, familiare retoricii jurnalistice
pașoptiste și întregii poezii cu tematica social-po-litică și patriotică a
acestei perioade; ele nu sensibilizează ideea, ci o împodobesc, dar o fac
întru totul în spiritul concepției întregului, subordonându-se aceleiași
structuri antitetice și aparând firesc de sub pana poetului-agitator.
Alecsandri reușește să mențină de-a lungul celor zece strofe o structură
prozodică nu foarte comodă,ultimele versuri, cad de fiecare dată ca o
concluzie, cu neputința de tăgduit, sau un îndemn căruia cititorul nu i se
poate sustrage. Efectul de epocă al poeziei a fost considerabil.
Ea rămâne nu numai una dintre piesele cele mai reprezentative ale liricii
patriotice și revoluționare a lui Vasile Alecsandri , ci și una dintre poeziile
fundamentale ale întregii generații, sintetizându-i idealurile și mijloacele
expresive specifice.
 Noaptea Sfântului Andrei
(mărgăritărele)
Noaptea Sfântului Andrei este o baladă scrisă de Vasile Alecsandri. 
Sfântul Andrei este unul di Cei 12 Apostoli ai lui Iisus, care i-a creștinat pe
locuitorii țării noastre. Se spune că a locuit prin Dobrogea, acolo există un
loc de pelerinaj, numit Peștera Sf. Andrei, în comuna Dervent.
Ziua de Sf. Andrei se sărbătorește în Calendarul ortodox pe data de 30
noiembrie. Această sărbătoare a înlocuit o veche sărbătoare precreștină  -
Ziua Lupului - care personifica lupul. Această superstiție este descrisă de
scriitorul Vasile Alecsandri.

Subiectul baladei este inspirat din credința populară. Se spune că în

această noapte ies strigoii din morminte și se adună pe câmpuri. Creștinii
se roagă, se închină și își ung geamurile, ușile cu usturoi pentru a
îndepărta duhurile rele. Natura este descrisă ca zbuciumată, însoțită de
țipete de bufnițe, urlete de lupi, pe dealuri apare Satan, care încinge o
horă cu stafiile, rusaliile, cucuvelele și ielele în jurul turnului. La ora
douăsprezece bate ceasul de aramă. Strogoii obosesc și se întorc în
morminte, sprijinindu-și oasele de sicrie.

Sora și hoțul
(doină)
"Sora si hotul" este o poezie aproape eminesciană.

Claustrarea unei fete nubile într-o mănăstire, părăsită de rude și de lume,

visând eliberarea din acest spațiu recluzător, determină intensitatea
discursului liric:

"Sus, în deal, la monăstire,

Plânge sora-ntr-o grădină,
Plânge noaptea și suspină
Dup-a lumei fericire..."
"Hoțul din pădure", cu statut ambiguu, de haiduc sau de hoț de inimi, îi
oferă o altă viziune asupra plăcerilor lumii:

"«Ce spui, dragă surioară?

(Zise hoțul din pădure)
Cu-ai tăi ochi ca două mure,
Tu frumoasă lacrimioară,/
Tu să mori, dulce minune!
Și de Domnul nu ți-e frică?
Dragă soră tinerică,
Fă trei cruci ș-o rugăciune./
De vrei ochii să-ți lucească
într-un rai de veselie,
Și ca floarea din câmpie
în pept inima să-ți crească...»".

îndemnul la evadare conține sintagme de cea mai autentică rezonanță

eminesciană, semn că, în literatura vremii, acestea se înscrisesera, pe
temeiul literaturii populare, în limbajul liric colectiv:

"Hai cu mine-n codrul verde

S-auzi doina cea de jale,
Când plăieșii trec în vale
Pe cărarea ce se perde./
Să vezi șoimul de pe stâncă
Cum-se nalță, se izbește
Peste corbul ce zărește
în prăpastia adâncă."

Idila celor doi stă, ăn finalul deschis al poeziei, sub semnul ambiguității
ironice:

"De-au mers sora, nu e știre;

Iar de-atunce pân grădină
Nici nu plânge, nici suspiă
Nime-n deal la mănăstire".

   Lunca din Mirceşti

(pastel)
Această poezie este scrisă de Vasile Alecsandri și descrie Lunca
de la Mircești, acolo unde poetul și-a petrecut copilăria.
Atmosfera este creată de imaginația poetului, care surprinde viața în
diverse nuanțe, observând miile de fluturi, aceste flori zburătoare,
stejarii, privighetoarea, mierla, dar și omul, în rolul său de ființă care
speră și retrăiește plăcerea de a vedea natura reînviind, pentru că e
primăvară, o primăvară scăldată în lumină și frumusețe,
o primăvară viguroasă, din multicolora, fermecata lună mai.