MINISTERUL EDUCATIE SI CERCETARII OrdinM.E.C.T.Snr.4434 /29.08.

2014

Proiect pentru obtinerea certificatului de calificare profesională niv

Domenniul de pregatire profesională: AGRICULTURA

Calificarea profesională:TEHNICIAN AGRONOM

Tema proiectului:

Identificarea aspectelor de exterior si tehnolog

specifica de crestere a cabalinelor.

Coordonatorproiect: ING. VRABIE

MARILENA
Absolvent: ZINC DAVID-MARIAN

An absolvire 2016

1
 CUPRINS
Argument………………………………………………………………………………………………4
Capitolul I. Specii de cabaline………………………………………………………………………...4
I.1.Tipuri morfoproductive la cabaline……………………………………………………………….4
I.2.Rase de cai………………………………………………………………………………………….7
Capitolul II.Protecția muncii și norme PSI IN fermele de cabaline, abordarea și contentia………10
II.1. Norme de protecția muncii în fermele de cabaline………………………………………………10
II.2.Tehnica abordarii cabalinelor…………………………………………………………………….12
II.3.Tehnica contenției cabalinelor…………………………………………………………………...13
II.3.1 Contenția pentru examinarea gurii…………………………………………...15
II.3.2 Contenția pentru examinarea ugerului……………………………………….16
II.3.3 Contenția pentru examinarea membrelor…………………………………….17
Capitolul III. Tehnica identificarii și individualizării cabalinelor……………………………………17
III.1. Marcarea provizorie…………………………………………………………………17
III.2. Marcarea permanent…………………………………………………………………18
CapitolulIV. Tehnica aprecierii exteriorului la cabaline……………………………………………..18
IV.1. Principalele regiuni corporale……………………………………...……………………………18
IV.2. Conformatia cabalinelor…………………………………………………………………………20
IV.3. Aplomburile la cabaline…………………………………………………………………...…….21
Capitolul V. Culorile la cabaline……………………………………………………………..……….23
V.1. Culorile simple……………………………………………………………………...23
V.2. Culorile compuse…………………………………………………………………...23
Capitolul VI. Reproducția la cabaline………………………………………………………………..24
VI.1. Sisteme și metode reproductive…………………………………………...……...24
Capitolul VII. Tehnologia hranirii la cabaline……………………………………………………….26
VII.1. Rații furajiere……………………………………………………………………...26
VII.2. Hranire animalelor in funcție de sistemul de crestere (extensiv, semi intensiv și intensiv)
……………………………………………………………………………………………….27
VII.3. Boli ale cabalinelor determinate de hranire………………………………………28
Capitolul VIII. Intretinerea și îngrijirea cabalinelor…………………………………………………30

2
 VIII.1. Microclimatul în adapostul de animale…………………………………………30
VIII.2. Tipuri și metode de igienizare a spațiilor de cazarea animalelor………………31
VIII.3. Igiena corporală a animalelor………………………………………………….32
Capitolul IX. Asigurarea calitații și valorificarea produselor animaliere…………………………34
CONCLUZII……………………………………………………...……………...………35
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………36
ANEXE…………………………………………………………………………………..37

3
 ARGUMENT
Creșterea animalelor ca știință a luat naștere în anul 1946, odată cu înființarea primei catedre de
specialitate din cadrul institutului National agricol de la Versailles. În anul 1884 termenul de zootehnie a
fost introdus de GASPARIN care provine din limbă greacă, din îmbinarea cuvintelor: zoon= animal si
technos =tehnică. Zootehnia studiază animalele din punct de vedere biologic și din punct de vedere
economic.Producțiile animalelor sunt rezultatele funcționalității organelor, aparatelor și sistemelor
organismelor, astfel ca pentru a realiza performanțe de producție ridicate, prin intensificarea acestora este
necesara cunoașterea mecanismelor care le generează. 
Zootehnia este una din cele mai vechi ramuri ale agriculturii , despre care XENOFON menționa că
aceasta reprezintă mama si doica tuturor îndeletnicirilor umane. Importanta economica a creșterii animalelor
constă în aceea ca furnizează omului produse de origine animală, multiple și variate, furnizează forța de
muncă, animale de pază, de vânătoare de sport sau animale de laborator. Animalele contribuie la realizarea
altor ramuri de producție. 
Scopul principal al creșterii animalelor este obținerea de produse alimentare cu mare valoare biologică și
nutritivă, cum sunt: lapte, carne, ouă, miere de albine, produse consumate ca atare sau constituie materii
prime pentru industria alimentară . Animalele furnizează și alte produse ca : lâna, piele, pielicele, blănuri,
mătase, ceara de albine, care constituie materii prime pentru o gama largă de ramuri industriale:
încălțăminte, îmbrăcăminte, optica, cosmetică, farmaceutică, perii, pensule, lacuri , vopsele etc. În regiunile
de deal și de munte se mai folosește și acum forță de munca a calului, măgarului, bivolului sau boului. În
mod indirect animalele contribuie la creșterea randamentului economic al agriculturii deoarece 75% din
producția vegetală secundară din agricultură este valorificată de animale și transformată în produse
alimentare sau materii prime industriale cu o valoare biologică și de calitate superioară ( paie, pleavă,
coceni, vreji etc.) De asemenea numai animalele valorifică pășunile și fânețele din zonele subcolinare si
montane care nu pot fi colectate și conservate prin alte mijloace .Terenurile mlăștinoase sau bălțile pot fi
amenajate ca iazuri și heleștee pentru piscicultură.Animalele valorifică unele reziduuri industriale, cum ar fi
tărâțele, borhoturile, șroturile, dar și unele subproduse obținute în urma prelucrării laptelui( zerul și zara),
laptele ecremat folosit în hrana vițeilor și purceilor.Creșterea animalelor este o ramurăa agriculturii care
consuma forță de munca asigurând locuri de muncă și venituri populației din zonele rurale.
Creșterea animalelor constituie îndeletnicirea de bază a omenirii, dezvoltând această ramura formând
rase ameliorate folosind metode raționale de creștere și exploatare 150-200 ani. Creșterea de animale prin
metode avansate tehnico științifice a început în urmă cu 4-5 decenii, aflându-se în prezent la a 3-a generație
de biotehnologii.Aprecierea corectă a stadiului de dezvoltare a animalelor necesită o cunoaștere aprofundată
a evoluției creșterii animalelor de-a lungul istoriei societății omenești .Încă din timpul comunei primitive
modul de creștere a animalelor este reflectat indirect printr-o serie de dovezi arheologice sau diferite obiecte
de lucru. În mileniul III s-au descoperit la vechii egipteni desene sau sculpturi care reflectă capturarea și
domesticirea și mulsul vacilor. Cea mai mare realizare a comunei primitive este domesticirea animalelor,
care a reprezentat o noua treaptă în dezvoltarea mijloacelor de producție îndeletnicirea creșterii animalelor a
evoluat lent, astfel ca în evul mediu efectivele de animale si modul de creștere erau încă primitive în unele
zone geografice cu condiții de mediu favorabile au apărut animale sau grupe de animale cu însușiri
productive mai bune . Concomitent cu dezvoltarea industriei, a centrelor populate, a intensificării
comerțului, cererea de produse animaliere a înregistrat o creștere din ce în ce mai mare. Animalele erau
crescute pentru producerea de produse ( carne , lapte, oua, grăsime, ) dar și pentru furnizarea de materii
prime necesare industriei de prelucrare( lână, piele), aducând astfel importante venituri crescătorilor.

CAPITOLUL I SPECII DE CABALINE

II.1.TIPURI MORFOPRODUCTIVE LA CABALINE
Ținând seama de caracterul muncii, pentru descrierea tipurilor morfologice, vom deosebi mari grupe de
cai: cai cu tip morfoproductiv de călărie și cai cu tip morfologic de muncă; între acestea din urmă vom
deosebi‚ mai departe‚ cai de tracțiune grea‚ cai de tracțiune ușoară și cai de tracțiune mijlocie.

4
 Tipul morfo- productiv al calului de călărie
Calul de călărie se caracterizează printr-o dezvoltare corporală mijlocie‚ cu format corporal pătrat sau
înalt‚ conturat de profiluri mezomorfe‚ cu scheletul subțire și musculatura fermă‚ cu membrele
subțiri‚ tendoanele și articulațiile bine conturate și cu un ansamblu bine proporționat; el exprimă voiciune;
suplețe; energie și soliditate . Pieptul este musculos de lărgime potrivită; toracele plat și adânc‚ adâncimea
toracelui este vizibil mai mică față de lungimea membrelor anterioare (vidul substernal).Abdomenul este
spațios fară exagerare . Membrele sunt lungi‚ subțiri‚ musculoase și uscățive. La membrele posterioare
coapsa și fesa sunt bine reliefate și deschinse‚ gamba lungă‚ cu tendința de verticalitate‚ jaretul mare‚ uscat‚
curat și cu unghiul deschis.
Aplomburile sunt corecte și condiționează o buna repartiție a greutății corporale pe cele patru membre .
Calitățile principale ale calului decălărie sunt:
 Soliditatea spinării
 Mobilitatea capului și a gâtului
 Sprinteneala mișcărilor
 Elasticitatea mersurilor
 Voiciunea temperamentului
 Corectitudinea aplomburilor

Tipul morfoproductiv al calului de tractiune

În grupa cailor de tracțiune sunt mai multe tipuri corespunzătoare:
 Conformației și greutății corporale‚ dar mai ales capacității de efort și vitezei de mers
Si totusi doua sunt grupările ale caror aptitudini principale mai apropiate :
 Grupa cailor de tracțiune grea
 Grupa cailor de tracțiune ușoară

5
Calul de tracțiune grea se caracterizează printr-o făptură masivă și amplă‚ cu triunghiul lung și adânc‚ cu
formatul dreptunghiular‚ cu scheletul și musculatura groase și puternice‚ cu profilurile corporale
brevimorfe (scurte și puternic arcuite)‚ cu membrele scurte și groase‚ și musculoase‚ constituția
robustă‚ cu temperament liniștit‚ cu mișcările domoale și mersul încet (la pas).
Pieptul este foarte larg și foarte musculos, cu reliefuri musculare pronunțate, umerii masivi, largi și
puternici, coastele arcuite și nu prea oblice pe coloana vertebrală, toracele larg și foarte adânc,
abdomenul spațios fără a fi lăsat, flancurile lungi și șterse ca si șoldurile . Baza de susținere este mare,
lungă și largă,echilibrul este foarte stabil, mersul domol(la pas)și sigur.

Tipul caracteristic al calului greu de povară se găsește printrerasele de cai din nordul și apusul
Europei, formate în climatul oceanic și răspândite până sub latitudinea nordică de 45 grade celsius .
Calul de tracțiune ușoară este intermediar între calul greu și cel de călărie, uneori mai apropiat de calul
de povară alteori mai asemănător calului de călărie

6
 II.2.RASE DE CAI PUR SÂNGE ARAB

Cea mai veche și mai vestită rasă de cai din lume este rasa Arabă, ea stând la baza formarii tuturor raselor
culturale de cabaline existente în acest moment în lume. Originea rasei se pare ca ar fi în zona Asiei
Centrale, de unde, prin intermediul perșilor, acesti cai au ajuns în secolele IV-VI în peninsula Araba.

Datorita vechimii rasei , precum si a selectiei riguroase, exemplarele au un grad foarte mare de omogenitate.
Rasa se caracterizeaza printr-o talie de 145-152 cm, cu o masa corporala de 400-450kg. Formatul corporal
lateral este tipic, patrat. Roba poate fi vanata, murga, balana, dar cea mai dorita si mai rara culoare este cea
neagra. Culoarea roaiba este in general nedorita, datorita asocierii cu pintenogeli, si implicit cu copite
depigmentate sau vargate Pielea este elastica, subtire, usor detasabila, cu vascularizatia si musculatura
subiacenta foarte bine evidentiate. Parul de acoperire este scurt , fin, neted , lucios. Impresia generala asupra
calului arab este de o deosebita eleganta si noblete corelata cu o mare expresivitate si armonie de ansamblu,
precum si cu o vioiciune uneori chiar exagerata. Capul este mic, uscativ, de forma usor conica, cu frunte
larga , patrata, profil usor concav sau drept, ochii foarte expresivi, cu arcadele orbitale proeminente , narile
sun mari, largi. Urechile sunt mici, purtate vertical si foarte mobile. Gatul este bine proportionat cu trunchiul
si dispune de o prindere corecta fata de acesta. Coama este bogata, purtata lateral .

Trunchiul se caracterizează printr-o linie superioara dreapta, cu un greban inalt, uscativ, spinare si sale
scurte, largi, musculoase, rezistente, bine prinse.Crupa este lunga si larga, patrata, cu axul mecanic aproape
orizontal, bine imbracata in musculatura. Coada este prinsa sus, cu par bogat. O caracteristica a rasei o
reprezinta coada purtata vertical in repaus si departata mult de fese in timpul mersului. Pieptul este larg,
continuat cu un torace profund, larg, insa mai putin deschins . Membrele sunt subtiri, musculoase, cu
articulatii largi si tendoane puternice. Copitele sunt mici si dure. Defectele de aplomb cele mai frecvente la
calul arab sunt coatele de vaca.

Tipic pentru calul arab este caracterul bland, docil si curajos. Temperamentul este foarte vioi. Exista si
exemplare cu un temperament coleric. In cadrul rasei arabe este recunoscuta capacitatea deosebita de
transmitere a caracterelor la descendenti, ceea ce a determinat utilizarea acestei rase la ameliorarea
majoritatii populatiilor de cabaline de pe glob. Calul arab este foarte rezistent la conditiile vitrege de mediu,
la hrana, are o mare rezistenta la imbolnaviri. Inteligenta calului arab este deja proverbiala, ea fiind
mentionata in nenumarate anecdote. Gentilețea și docilitatea arabului sunt deja caractere transmise genetic,
deoarece, manjii cescuti intr-un mediu diferit de al beduinilor pastreaza aceste calitati. Inteligenta,
docilitatea si gentilesea fac din arab un cal pretabil la multe activitati ecvestre practicate astazi. Arabii sunt
excelenti atat pe teren, in natura, cat și în show-urile de cai. Se preteaza bine atat la dresaj cat si la obstacole,
dar, nu au concurenti in ce privinta competitiilor de enduranta. Locurile fruntase in competitiile de enduranta

7
revin aproape intotdeauna calaretilor de cai arabi. Mostenirea calului arab de la beduini este capacitatea de a
se atasa si lega profund de oameni, ceea ce face din ei parteneri perfecți pentru toți membrii familiei.

PUR SÂNGE ENGLEZ

Cu o constituţie tipică pentru viteză, calul din rasa pur sânge englez este regele incontestabil al
hipodromurilor. Funcţia sa primară de sprinter este predominantă, însă acest cal elegant etalează deopotrivă
calităţi deosebite şi în alte domenii ecvestre.

Pur sângele englez este un cal rapid şi graţios, care îşi trage rădăcinile din secolul al XII-lea, din epoca în
care trupele lui William Cuceritorul se întorceau din Cruciade cu armăsari arabi şi barbi. Încrucişaţi cu
iepele autohtone, aceştia au dat naştere unor cai mult mai iuţi decât exemplarele britanice de atunci. Rasa
Pur Sânge Englez este o rasă culturală, cu un înalt grad de specializare pentru viteză.

Începuturile constituirii rasei se înregistrează în sec. XIV, însă bazele regulamentelor de curse hipice se pun
abia în anul 1605, în Newmarket. Primele alergări oficiale s-au organizat în Anglia, în 1634, la concursul
"Gold Cup", concurs important şi în zilele noastre. Necesitatea măririi vitezei de alergare a condus la
importuri de armăsari din Flandra, Spania, Turcia, Siria şi Franţa. Aceşti armăsari au fost împerecheaţi
sistematic cu iepele celtice, care erau foarte rapide şi rezistente, cunoscute fiind pentru calităţile lor încă din
timpul campaniilor romane din Britania. Cu o constituţie de sprinter, pur sângele - apelativul "englez" a fost
ulterior abandonat - afişează o morfologie de galoper: longilin, surprinde prin faptul că are gambele din faţă
puţin mai scurte decât cele din spate, care sunt mai puternice, ajutându-l să se propulseze în alergare. De
aceea, în timpul cursei, calul dă impresia că rade solul, atât este de mare aplombul galopului său. Sportiv de
elită, pur sângele este, în schimb, puţin cam fragil, fiindcă selecţia sa a favorizat rapiditatea, în detrimentul
rezistenţei fizice. Având un temperament coleric, este indicat ca acest cal să nu fie lăsat pe mâinile unui
începător, fiindcă poate avea tendinţa să devină, dintr-o dată, nervos.

De asemenea, este de reţinut faptul că, în cazul în care nu va fi folosit la curse, pur sângele poate fi un
excelent companion de timp liber. Cine vrea să-i respecte temperamentul va trebui să-l îngrijească cu
atenţie, să evite brutalitatea şi dresajul forţat. De exemplu, este de neconceput să lăsaţi calul, tot timpul
anului, pe câmp. Este un animal de climă temperată şi va suporta greu frigul şi canicula. Pe lângă calităţile
sale de alergător de curse, pur sângele se dovedeşte competent şi pentru cursele cu obstacole dar şi pentru
dresaj academic. Aceste calităţi fac din el un cal excelent pentru proba completă, deşi are un caracter uneori
delicat de gestionat. De aceea, călăreţul trebuie să dea dovadă şi el de delicateţe, pentru a alcătui cu adevărat
o pereche cu un aer regal!

Rasa dispune de o conformaţie corporală specifică animalelor de viteză. Are o talie mare: 1,62-1,73 cm şi o
masă corporală de 450-500 kg, cu un aspect tipic aerodinamic, caracteristic calului de viteză, cu format
corporal înalt. Capul este mic, uscăţiv, expresiv, cu profilul drept. Fruntea şi nasul sunt destul de înguste.
Urechile sunt mai mari şi apropiate la bază. Tipic pentru această rasă sunt ochii mari, cu privire expresivă,
temperamentală.

Gâtul estelung, cu marginile drepte şi puţin oblic, foarte mobil. Caracteristic pentru această rasă este coama
sărac îmbrăcată în păr. Greabănul este lung, înalt, slab, îmbrăcat în musculatură, însă foarte puternic.
Direcţia mecanică a crupei este dreapta. Aceasta este lungă şi cu o musculatură deosebit de puternică.
Pieptul este îngust, cu umerii puternici, toracele este fusiform, strâmt şi profund. Abdomenul este slab
dezvoltat, tipic raselor de viteză, aşa numitul abdomen ogăresc. Membrele sunt lungi, au o osatură densă, cu
articulaţii mobile, largi, musculatura subţire, dar foarte puternică.Tendoanele sunt uscăţive, bine detaşate şi
rezistente.Copitele sunt rezistente şi relativ mici, comparativ cu masa corporală. Aplomburile au un rol
deosebit în realizarea performanţelor de viteză, fiind corecte la majoritatea indivizilor.Exemplarele acestei
rase au un temperament foarte vioi, uneori coleric, dar, în general, au un caracter bun.Generos, curajos, uşor
emotiv am putea spune, pur sângele rămâne vedeta raselor cabaline, graţie acestei aure de prinţ al vitezei,

8
care continuă să încânte mii de împătimiţi ai curselor hipice din întreaga lume.În prezent, singura herghelie
din România care produce şi creşte cai din rasa Pur Sânge Englez este Herghelia Cislău, din judeţul Buzău.
Caii crescuţi şi produşi aici sunt principalii competitori în cursele de galop organizate pe Hipodromul
Mangalia , fiind în acelaşi timp şi câştigătorii celor mai multe reuniuni hipice autohtone.

Rasa Pur Sânge englez a fost introdusă în România, după anul 1870 , la început prin importuri sporadice, de
către marii crescători de cai ai vremii, a căror matcă de prăsilă era formată din iepe locale româneşti.
Ulterior, ca o necesitate de a asigura armatei cai corespunzători pentru cavalerie şi artilerie, statul român
face importuri de armăsari Pur Sânge Englez socotiţi cei mai potriviţi pentru nevoile armatei de la acea dată.
Astfel de importuri s-au realizat cu regularitate mai ales după anul 1872, când Ministerul Armatei a înfiinţat
o herghelie de Pur Sânge Englez în localitatea Dâmboviţeană Nucet, pentru a putea produce în ţară armăsari
amelioratori.

De altfel, este de reţinut faptul că la reuniunile hipice internaţionale organizate între anii 1950 şi 1960 la
Moscova, Praga, Budapesta , Berlin sau Varşovia, unii din caii hergheliei au câştigat curse clasice, realizând
performanţe notabile.

RASA LIPIŢANĂ
Lipitan (Lipizza, Lipizzan, Lipizzaner) este cea mai veche dintre rasele moderne de cai din Europa. Cu o
istorie de peste 400 de ani, Lipitanul face parte din categoria cailor de sange spaniol. Aceste cabaline erau
folosite in armata, de nobilii de la curtile regale si pentru serviciile postale. Numele acestei rase vine de la
Herghelia Lipizza, infiintata in anul 1580 de catre casa regala Austriaca.

Crescatorii urmareau obtinerea unei rase sofisticate si nobile pentru necesitatile curtilor regale din Europa.
In secolul al XVI-lea, in Europa existau doua principale rase de cai: rasa Pur Sange Arab si caii spanioli
(mai robusti si mai eleganti decat "Arabii", facandu-i mai cautati de nobilii de la curtile regale). Familia
Habsburg ocupa tronurile atat in Spania cat si in Imperiul Austriac, iar in 1562, imparatul Maximillian al II-
lea a adus din Spania cai din rasa Andaluz si a format herghelia de la Kladrub. Rasa Lipitan s-a format dupa
incrucisarea cailor din Peninsula Iberica, mai exact a variatiilor Andaluz si Lusitano (un mix intre caii
portughezi si rasa Berber) si a exemplarelor autohtone, la herghelia din localitatea Lipizza, in Slovenia de
azi. De-a lungul secolelor, rasa a fost imbunatatita prin încrucisarea cu Arabul Pur Sange și alte variatiuni
din Europa Centrala (inclusiv din Transilvania). Astfel, astazi exista opt linii (dinastii) de Lipițan: Pluto,
Conversano, Neapolitano, Favory, Maestoso, Siglavy - Capriola, Tulipan si Incitato. Primele exemplare de
Lipitan au fost aduse in Romania in anul 1874, la Herghelia Sambata de Jos - Fagaras, intr-o zona in care
clima era asemanantoare cu cea din localitatea de origine. Astazi, caii din rasa Lipitan sunt crescuți, în
Romania, într-un efectiv destul de omogen, pentru a se evita consangvinizarea.

În trecut Lipitanul avea capul convex, avand un profil curbat în față. Cu timpul însă aceasta trasatură a fost
eliminată din toate efectivele de cai lipițani din Europa.

Astazi, capul animalului este proportional, cu profil drept, urechile sunt potrivite ca marime, ochii mari si
curati si narile largi. Gatul este in forma conica, mai gros la baza si mai subtire la cap. Armasarii au gatul
mai gros si arcuit decat iepele. Pieptul este lat si foarte musculos, umerii sunt puternici, spinarea este scurta
iar crupa este larga si lunga, acoperita foarte bine cu muschi.

Picioarele sunt scurte, viguroase si musculoase, avand copite mici si rezistente. Aspectul general al
Lipitanului este atletic, acoperit de muschi, cu linii cursive si elegante. Inaltimea acestor cai este intre 160 si
170 cm iar greutatea este de aproximativ 500 kg. Culorile cele mai cautate la caii lipitani sunt vanat (care se
transforma in alb odata cu imbatranirea), negru si murg. Coama si coada trebuie sa fie bogate, cu fir gros si
ondulat usor in mod natural.

9
Originile spaniole fac din Lipitan un cal predispus la probleme de comportament, starnite, in special, de
independenta si caracterul energic. Problemele care apar la acesti cai pornesc insa de la intretinerea si
pregatirea necorespunzatoare, produse de un personal necorespunzator. Lipitanii sunt cai inteligenti, care
invata foarte repede, sunt atenti, ambitiosi insa ascultatori si muncitori. Personalul care se ocupa de acesti
cai va fi solicitat la maxim, atat fizic cat si psihic. Lipitanii au nevoie de multa munca, atentie si experienta
din partea stapanului. Acesti cai exceleaza in dresajul de inalta scoala, avand calitati innascute pentru
aceasta disciplina.

RASA HUŢUL
Huţulul este o rasa de cai mici, originara din Muntii Carpati. Aceasta rasa de cai este una reprezentativa
pentru tara noastra, avand o istorie veche in zona Muntilor Orientali. Aceste animale sunt crescute pentru
munca, suportand cu stoicism conditiile de trai, indiferent de cat de vitrege ar fi acestea. Prima mentionare a
Hutulului dateaza din anul 1606, in lucrarea de profil "Hippica", a lui Dorohastajki. Numele rasei vine de la
Hutuli, o populatie de limba ucraineana, ce traieste in Bucovina, Maramures si Pocutia (in Ucraina).
Descoperirile arheologice au scos insa la iveala faptul ca aceasta rasa de cai este mult mai veche decat
populatia care ii da numele.
Stramosul Hutulului a fost calul Tarpan, un cal salbatic din Preistorie, al carui habitat se intindea din Spania
pana in centrul Rusiei. Se crede ca pe monumentele ridicate de Imparatii romani Dominitian si Traian, sunt
infatisati pentru prima data caii din rasa hutul ca fiind animale de povara folosite de daci. Fata de alte rase de
cai mici, hutulul a fost foarte rar incrucisat cu cai din alte rase. Faptul ca acest cal a trait si s-a inmultit in
conditii vitrege i-a conferit, de-a lungul generatiilor, rezistenta, putere si robustete. In secolul al XIX-lea,
Hutulul a fost folosit si in armata Imperiului Austro-Ungar.
In anul 1856 s-a infiintat prima herghelie de cai Hutuli la Radauti, in judetul Suceava. Mai multe linii
(dinastii) au fost stabilite de primii armasari adusi la Radauti (Goral, Hroby, Ousor, Pietrosu si Prislop).
Caii au fost inmultiti cu foarte mare atentie pentru a se pastra puritatea rasei, iar, mai tarziu, exemplare de
Hutul au fost trimise in strainatate pentru a fi intemeiate herghelii. Cele doua razboaie mondiale au afectat in
mod serios efectivele de Hutuli din Estul Europei. In 1994 s-a infiintat Federatia Internationala a Hutulului,
a carei ocupatie principala este conservarea acestei rase. Astazi mai exista aproximativ 3.500 de cai Hutuli in
lume, Romania adapostind cele mai multe astfel de cabaline. Herghelia Lucina, infiintata in anul 1877 in
aproprierea granitei cu Ucraina, a adus un aport esential in perfectionarea acestei rase de cabaline. In
prezent, la Lucina sunt crescuti 450 de cai. 
Huţulul este un cal de talie mica, cu o inaltime ce nu depaseste 150 cm, si o greutate de aproximativ 400 kg.
Capul este relativ mare, in comparatie cu corpul. Profilul fetei este drept (se mai intalnesc si exemplare cu
profilul concav), cu ochi mari si expresivi iar urechile sunt mici si mobile. Gatul este scurt, musculos si
imbracat cu o coama bogata. Pieptul este puternic iar picioarele sunt scurte si musculoase. Copitele sunt
adaptate vietii la munte, fiind mici si dure. Culoarea acestor cai poate fi negru-roscat, gri, brun-roscat,
galben-deschis sau rosu cu alb si negru. Unele exemplare mai au in partea de jos a picioarelor pete sau dungi
de alta culoare. Aspectul general al acestui cal este cel al unui animal robust, foarte energetic si rezistent.

Huţanii, asa cum sunt numiti caii din rasa Hutul de catre locuitorii din zonele de munte ale Moldovei, sunt
de foarte mare ajutor in gospodariile taranilor din Carpatii Orientali. Hutulul este adaptat perfect pentru toate
activitatile zilnice, de la calarie la tractiune. Acesti cai nu sunt pretentiosi la mancare si sunt obisnuiti cu
temperaturile scazute din zonele de la munte.Hutulii sunt inteligenti, docili, rabdatori si rezistenti la boli,
insa daca nu sunt tratati corespunzator pot deveni incapatanati si violenti.

Cabalinele din rasa Hutul sunt, de asemenea, longevive, reusind sa munceasca la randament maxim pana la
25 de ani. Datorita caracterului linistit, hutulii sunt folositi la activitati ecvestre destinate copiilor. Cabalinele
din rasa Hutul sunt folosite si in turismul ecvestru pentru calarie sau la trasuri cu pana la patru cai.

10
 CAPITOLUL II
PROTECȚIA MUNCII ȘI NORME PSI IN FERMELE DE CABALINE, ABORDAREA ȘI
CONTENTIA
II.1. NORME DE PROTECȚIA MUNCII ÎN FERMELE DE CABALINE
Pentru prevenirea pericolului de electrocutare conducatorul locului de munca va verifica zilnic, inainte de
punerea sub tensiune, utilajele si echipamentele actionate electric. Remedierea defectiunilor va fi executata
de electricianul de serviciu.Instalatiile electrice de forta si de lumina din toate tipurile de grajduri si anexele
acestora, de la instalatiile de uscat furaje verzi, de la instalatiile de incubatie si de la orice alte cladiri,
precum si instalatiile aferente sectorului zootehnic vor fi executate conform normelor tehnice in vigoare, iar
mentinerea lor in perfecta stare de functionare este obligatorie.
Lucrarile de crestere a animalelor se efectueaza numai cu aprobarea conducatorului procesului de productie,
pe baza tehnologiilor de hranire si dupa efectuarea instructajului cu privire la exploatarea instalatiilor si a
echipamentelor tehnice si cu privire la securitatea muncii. Inainte de inceperea lucrului, persoana insarcinata
cu supravegherea operatiilor de furajare, adapare si intretinere va verifica daca au fost luate toate masurile
de securitate necesare pentru prevenirea accidentelor si imbolnavirilor. La locurile de munca permanente se
vor afisa, in mod obligatoriu, instructiuni de folosire a utilajului si indicatoare de securitate conform
standardului in vigoare, iar salariatii vor avea la dispozitie sculele, dispozitivele de abordare si contentionare
etc. pentru a putea executa lucrarile cu efort minim, in mod nepericulos si in pozitie cat mai comoda de
lucru. Deratizarea, dezinfectiile si dezinsectiile vor fi efectuate de salariati in perfecta stare de sanatate si
instruiti in mod special; in timpul lucrarilor va fi purtat obligatoriu echipamentul de protectie.
Pentru inlaturarea pericolului de accidentare, ca urmare a folosirii necontrolate a medicamentelor de catre
salariati, acestea vor fi pastrate sub cheie de un angajat cu obligatii nominalizate prin fisa postului, ordin sau
decizie scrisa de catre agentul economic. Salariatii care lucreaza cu substante toxice in operatiunile de
deratizare, dezinsectie si dezinfectie vor fi dotati cu echipament individual de protectie, care se atribuie
conform normativului in vigoare. Acest echipament va fi folosit in mod obligatoriu numai in timpul
lucrarilor de deratizare, dezinsectie si dezinfectie, manipularii, transportarii sau depozitarii substantelor
toxice, interzicandu-se folosirea lui in afara serviciului. Substantele toxice trebuie depozitate si pastrate in
magazii special amenajate, tinute in permanenta sub cheie. Aceste magazii vor fi dotate, in mod obligatoriu,
cu aparatura necesara masurarii, cantaririi si dozarii substantelor toxice si cu pichete de stingere a
incendiilor.
Adaposturile pentru animale trebuie sa fie prevazute cu sisteme de canalizare si ventilatie. Independent de
gradul de impurificare a aerului se va prevedea ventilatie naturala sau mecanica. Sistemul de canalizare va
avea inclinare pentru scurgerea lichidelor in bazinele de colectare. Acestea vor fi acoperite cu capace
suficient de rezistente si incuiate cu lacat. Curatarea periodica a bazinelor de colectare (foselor) este
obligatorie.Gazele vor fi evacuate de la locul de producere sau din apropierea lor printr-un sistem de
ventilatie eficace, care sa corespunda prevederilor din Normele generale de protectie a muncii.
Accesul personalului in zonele periculoase unde exista acumulari de gaze (platformele cu dejectii, camine,
fose etc.) va fi blocat si marcat vizibil cu placi de avertizare si interdictie.
Capacele foselor, camera gratarelor, bazinele de receptie etc. vor fi inchise cu lacat, iar cheia va fi la
conducatorul locului de munca. Lunar, personalul de la statia de epurare va fi supus controlului medical.
Atunci cand este necesar sa se patrunda in locuri cu substante nocive, echipa de interventie va fi echipata cu
mijloace de protectie individuala corespunzatoare (aparate izolante, aparate de salvare etc).Pentru prevenirea
formarii pulberilor vegetale explozive si obtinerea concentratiilor sub valorile admise de norme se vor etansa
capacele si imbinarile de la morile cu ciocane, iar instalatia de ventilatie se va folosi corect.
Instalatiile de ventilatie generala si locala din halele de crestere si ingrasare a animalelor vor fi in buna stare,
urmarindu-se functionarea lor in permanenta la parametrii proiectati.
La reglarea sistemului de ventilatie pentru evacuarea gazelor care viciaza aerul in adaposturi (amoniac,
hidrogen sulfurat, dioxid de carbon) se va tine seama ca miscarea aerului sa nu depaseasca 1 m pe
secunda.Locul de unde se capteaza aerul proaspat se va alege dintr-o zona fara noxe. La folosirea sistemelor

11
de incalzire, temperatura maxima a aerului la iesirea din aparate va fi cea stabila in tehnologia de crestere si
ingrasare a animalelor.
Caii naravasi vor fi izolati la capatul grajdurilor sau in boxe speciale, fiind bine asigurati contra dezlegarilor
accidentale. Caii vor fi folositi la munci numai de catre ingrijitorii care le cunosc naravul. Cailor care musca
li se vor aplica botnite, iar celor speriosi, capestre cu ochelari, zabalute in gura si tablite cu inscriptia
montata pe ham in partea din fata.Nu se va sta in spatele cailor in timpul cand acestia se adapa sau consuma
concentrate. Cand se abordeaza un cal pentru o actiune oarecare, indiferent daca este in boxa sau la
stanoaga, trebuie atentionat mai intai cu vocea prin cuvantul PRIMESTE.

II.2.TEHNICA ABORDARII CABALINELOR

Prin abordare se înțelege felul sau modul cum trebuie să ne apropiem de un animal. Abordarea este o etapă
obligatorie, premergătoare oricărui examen clinic sau paraclinic.În prealabil abordării animalului,
examinatorul apreciază de la distanţă reactivitatea acestuia (comportamentul), faţă de persoanele din jur, pe
baza manifestărilor pe care le prezintă. Manifestările de retivitate sunt caracteristice fiecărei specii. În baza
acestor manifestări reușim să descoperim animalele retive, agresive:calul retiv este neliniștit, se mişcă tot
timpul, ciulește urechile, lovește solul cu unul din membrele toracice, nechează sau chiar azvârle
cu,membrele,pelvine; Ținând cont de aceste manifestări avertizante, examinatorul, atunci când va face
abordarea va trebui să fie hotărât, sigur pe sine dar şi suficient de prudent-circumspect.Abordarea la
animalele de talie mare se face în direcția spetei, adresându-ne prin diferite comenzi (spunându-le pe nume
sau rostind un nume fictiv sau mai simplu „primește!”), avertizând astfel animalul de intenția şi prezenţa
noastră.
Animalele de talie mică se abordează în sens caudo-cranial, după ce proprietarul a făcut în prealabil o
contenţie a acestuia de cap (fixare de cap). În ambele cazuri examinatorul, când se apropie de animal, întinde
mâna să-l atingă ușor şi să-l mângâie pentru a-l liniști şi a se obișnui cu prezenţa lui. Dacă animalul
reacționează violent la prima încercare a noastră, se recurge la diferite metode de constrângere (contenţia),
fără a pierde din vedere faptul că contenţia este “un rău necesar” şi ca atare va fi aplicata ori de cate ori va fi
nevoie şi cât timp este necesara.
În timpul abordării, examinatorul se plasează lateral de membrul toracic (de obicei pe partea stângă),
orientându-se cu capul spre capul animalului. Din poziția de abordare, examinatorul se deplasează spre
regiunea de examinat, mângâind în același timp animalul.

12
 II.3.TEHNICA CONTENȚIEI CABALINELOR
Prin contenţie se înțelege constrângerea şi stăpânirea animalului, limitându-i posibilitatea de mișcare şi
de apărare prin atac şi asigură acces liber şi comod examinatorului şi personalului tehnic spre regiunea de
examinat. Astfel, se evită riscul accidentării.În vederea executării examenului clinic se poate recurge la
diferite metode de contenţie pe care le va face ajutorul sau îngrijitorul.
Fixarea de pana căpăstrului.În acest scop ajutorul face în prealabil abordarea animalului, plasându-se
lateral de gâtul sau capul acestuia, orientat cranial. Din această poziție (poziție de abordare) prinde cu mâna
dinspre animal pana căpăstrului şi ridică ușor capul animalului. În acest fel animalul este atenționat de
prezenţa şi intenția noastră. Fixarea de pana căpăstrului şi de o ureche.
După abordarea animalului, plasați corespunzător scopului, ne orientam cu capul spre capul animalului,
stând lateral de capul acestuia, prinzând cu mâna dinspre animal urechea corespunzătoare părţii pe care ne
aflăm, iar cu cealaltă mâna se prinde pana căpăstrului. În acest fel se trage ușor capul animalului în jos.
Fixarea de pana căpăstrului şi de ambele urechi.Pentru aceasta este nevoie de două ajutoare, unul care va
acționa ca în cazul metodei precedente, iar a doua persoana plasată pe partea opusă primului, prinde urechea,
la nevoie şi pana căpăstrului şi încearcă să reţină capul animalului, care are tendința să-l ridice.
Aplicarea iavașalei simple pe buza superioară.Iavașaua simplă este confecționată dintr-o bucată de lemn,
reprezentând mânerul şi un inel de sfoară mai groasă (cu o circumferința de cca. 40 cm), care se aplică pe
buza superioară a animalului.Iavașaua metalică (militară) este confecționată din două brațe metalice
articulate la un capăt, iar la capătul opus unul din brațe are o cremalieră pe care urmează să se fixeze brățara
de la celalalt braț. Iavașaua metalică poate fi confecționată şi în gospodărie din doua tije metalice articulate
la un capăt, având lungimea brațelor de cca. 30 cm.Aplicarea iavașalei simple se face după o abordare în
prealabil a animalului, plasându-se lateral la capul acestui, în timp ce ne orientăm cranial şi prindem cu
mâna dinspre animal pana căpăstrului, limitând astfel mișcările capului. Dacă contenţia se face de pe partea
stângă, se ține inelul iavașalei desfăcut şi aplicat pe degetele mâinii stângi. Din această poziție, iavașaua este

13
lăsată să cadă ușor de pe degete pe suprafața buzei, în timp ce cu mâna se prinde buza superioară, lateral şi
se trage ușor înainte. După prinderea buzei cu mâna stângă se lasă pana căpăstrului fixată cu mâna dreaptă şi
se prinde mânerul iavașalei răsucindu-l cât permite grosimea buzei, asigurându-se o fixare corectă şi sigură.
În timpul contenţiei mânerul iavașalei se ţine paralel cu capul animalului sau vertical.
După terminarea acțiunii propuse şi îndepărtarea iavașalei se masează ușor buza animalului, cu mâna,
deoarece datorită stazei animalul prezintă o parestezie (amorțeală) regională, stimulând astfel activitatea
circulației.Contenţia cu iavașaua metalică (militară): se face prinzând buza superioară cu mâna stângă (dacă
acționăm pe partea stângă), iar cu mâna dreaptă aplicăm iavașaua pe buza superioară cu brațele desfăcute,
cât mai departe de punctul de articulație.
Iavașaua este orientată dorso-ventral cu brațele deschise în jos pe care încercăm să le apropiem prin
strângere, cât permite grosimea buzei. După aplicarea şi fixarea iavaşalei se dă în primire proprietarului sau
ajutorului, pentru a se evita eventualele accidente. (Atenție la mișcările bruște ale capului ce pot duce la
lovirea, accidentarea examinatorului). Ridicarea unui membru toracic.
Din poziția de abordare (lateral de regiunea spetei), orientat caudal, ne aplecăm ușor şi lovim cu mâna
dreaptă regiunea posterioară a genunchiului, moment în care calul flexează piciorul. În acest moment se
prinde metacarpul cu mâna stângă (dacă ne aflam pe partea stângă animalului), pe care o introducem printre
membrele toracice, ridicând piciorul. Cu mâna dreaptă se prinde regiunea chișiței, orientând copita în sus şi
ușor lateral, flexând cât mai bine piciorul animalului. Membrul flexat se ține lateral de regiunea coapsei
celui ce face contenţia fără a-l sprijini pe genunchi.Proprietarul va asigura contenţia capului, evitându-se
astfel posibilitatea accidentarii prin muşcare.Fixarea membrelor pelvine cu ajutorul platlonjelor.
Contenţia prin acesta metodă poate fi făcută folosind una sau două platlonje.În acest scop se ridică un
membru toracic, în timp ce a doua persoană se plasează lateral de membrul pelvin corespunzător părţii unde
s-a făcut contenţia membrului toracic, orientat ușor caudal. Din aceasta poziție, trece capătul platlonjei
printre membrele pelvine la nivelul jaretului, prinzând capătul scurt al platlonjei alături de brațul său lung
deasupra regiunii jaretului. În continuare se trece capătul brațului lung prin inelul ramurei scurte până la
refuz.Se coboară inelul platlonjei până în regiunea chişiţei unde se strânge cât permite regiunea. Se
procedează în mod similar şi la membrul pelvin opus. După fixarea ambelor membre pelvine se trece întâi
brațul liber al unei platlonje printre membrele toracice, aducându-l prin faţa lui şi orientându-l latero-caudal.
Din acest loc se trece pe sub ramura platlonjei ce vine de la membrul pelvin, readucându-o în exterior pe
aceeași parte.
În continuare platlonja se trece peste regiunea greabănului în partea opusă şi se aduce în faţa pieptului. În
mod similar se procedează şi cu cea de a două platlonjă aplicată în partea opusă. Înainte de a fixa prin
răsucire cele două capete libere platlonjelor în faţă pieptului, se caută ca brațul platlonjei corespunzătoare
părţii pe care se face explorarea, să fie mai scurt, aducând membrul pelvin, respectiv în poziția de aplomb
„sub el dinapoi”.

14
În acest fel se dă posibilitatea examinatorului să se apropie cât mai mult de animal, evitând riscul de
accidentare prin lovire.Fixarea unui singur membru pelvin cu ajutorul platlonjeiÎn acest scop, după
abordarea animalului şi contenţia lui prin ridicarea unui membru toracic, se recurge la aplicarea platlonjei pe
unul din membrele pelvine în mod similar cazului anterior descris.
După aplicarea platlonjei pe membrul pelvin, în regiunea chișiței se aduce capătul liber spre înainte, se trece
printre membrele toracice, apoi prin faţa membrului toracic corespunzător membrului pelvin contenţionat,
dirijându-l latero-caudal şi apoi latero-median (cuprinzând piciorul toracic), pe sub ramura platlonjei ce
vine de la membrul pelvin. În continuare se readuce lateral în exterior pe aceiași parte, de unde este trecută
peste regiunea greabănului în partea opusă. Din acest loc, brațul liber al platlonjei se trece prin faţă pieptului
şi se fixează lateral în regiunea spetei sub ramura ce urcă de la regiunea brațului spre regiunea
greabănului.Orientarea animalului cu trenul posterior într-un colţ sau spre zid.În acest caz proprietarul
fixează animalul de pana căpăstrului, dirijându-l spre zid.Introducerea animalului intr-un travaliu. Fixarea
lângă un zid sau lângă marginea unui padoc cu ajutorul unei frânghii.În acest scop se fixează frânghia la un
capăt în faţă animalului, apoi se dirijează în lungul corpului, obligând animalul să ia o poziție paralelă cu
marginea padocului. În final se fixează şi capătul posterior al frânghiei (platlonjei) într-un punct, limitând
astfel posibilitatea de mișcare şi deplare a animalului.

II.3.1 CONTENȚIA PENTRU EXAMINAREA GURII

Se face extern şi intern.Examenul extern se referă la examenul botului, iar examenul intern se referă la
examenul propriu-zis al gurii.
Examenul extern se face prin inspecție, palpație, mai rar prin percuție şi prin metode speciale (de
laborator).Inspecția regiunii bucale şi respectiv peribucale se face de la distanţă, privind animalul în faţă şi
din profil, în timp ce proprietarul sau ajutorul face contenţia prin fixarea capului de căpăstru, de lanț, de lesă
etc, în raport cu specia. După examenul de la distanţă, se face un examen din apropiere în vederea
identificării mai bine a semnelor sesizate de la distanţă.La inspecția externă apreciem:forma, volumul,
simetria lui şi a regiunilor învecinate,poziția buzelor, tonusul lor faţă de planul sagital si cel orizontal
(deviate în paralizia facialului),aspectul botului (prognatism, brevignatism),topografia limbii, faţă de poziția
normală,ușurința şi amplitudinea mişcărilor mandibulare,prezenţa sau absenţa secreției salivare (ptialism,
sialoree),integritatea regiunilor peribucale, implicit a comisurilor,tonusul mușchilor maseteri (trismus,
pseudo-trismus).Palpația se face graduat cu pulpa degetelor stând lateral de capul animalului orientat cranial
sau din poziția de abordare. Ajutorul (proprietarul) contenţionează animalul de cap, în timp ce examinatorul
face palpația monomanual sau bimanual.Palpația monomanuală impune fixarea capului cu mâna dinspre
animal în timp ce cu pulpa degetelor de la cealaltă mâna se palpează comisurile, obrajii, articulația
temporomandibulară, aspectul tablei dentare, temperatură, sensibilitatea, consistenţa.
Examenele speciale se referă la recoltarea pentru biopsie, pentru examen micotic, bacteriologic, histologic
sau la sondajul unor fistule (traiecte supurative), la examenul radiologic etc.Examenul intern se face prin:

15
inspecție, palpație, percuție, metode speciale.Examenul intern al cavitații bucale impune deschiderea
ei.Deschiderea gurii se poate face manual şi cu ajutorul speculumului.
Tehnica de lucru este diferită în raport cu specia.
La cal deschiderea gurii manual impune contenţia de pana căpăstrului sau aplicarea iavașalei simple pe buza
superioară. După asigurarea contenţiei, examinatorul se plasează pe partea stângă, lateral de capul
animalului, aplicând mâna corespunzătoare părţii pe care se află, submandibular pentru a retine capul
animalului. Cu cealaltă mână se încearcă deschiderea gurii. În acest scop, mâna liberă (dreapta dacă
intervenim pe partea stângă, se introduce pe la nivelul comisurii şi al barelor, orientând degetul mare sub
limbă, iar celelalte peste limbă. Astfel, se prinde limba şi se trage ușor înainte şi lateral spre examinator
(între bare).După fixarea limbii se răsucește ușor mâna , coborând ușor cotul, în timp ce pulpa degetului
mare se fixează în palat. În continuare examinatorul se plasează în faţă şi ușor lateral de capul animalului
orientat caudal. Din aceasta poziție, cu cealaltă mână se prinde comisura gurii din partea opusă şi se
îndepărtează regiunea bucei, permițând astfel examenul unei jumătăţi din cavitatea bucala. Se procedează în
mod similar şi în partea opusă.
Deschiderea gurii cu ajutorul speculumului.Pentru deschiderea gurii cu ajutorul speculumului, la cal putem
folosi următoarele tipuri de speculumuri: liră, cu ghivent, Günter şi Bayer.Deschiderea gurii cu ajutorul
speculumului liră se face contenţionând în prealabil animalul cu iavașaua simplă aplicată pe buza superioară.
După contenţie, examinatorul stă lateral de capul animalului orientat ușor caudal încercând să introducă
speculumul ținut orizontal pe la comisura gurii, trecându-l până în partea opusă. Ajuns speculumul în partea
opusă, îl orientează în poziție verticală la nivelul barelor, în timp ce examinatorul se deplasează în faţa
animalului ridicând ușor capul acestuia, prinzând de speculum bimanual, bilateral. Astfel se face examenul
cavitații bucale prin inspecție.
Una din cele două persoane face şi contenţia cu iavașaua aplicată pe buza superioară.

II.3.2 CONTENȚIA PENTRU EXAMINAREA UGERULUI

Mamela, organ specific femelelor de mamifere, este o glanda specializata in secretia, stocarea si eliberarea
laptelui. La femelele domestice exista diferente de specie in ceea ce priveste numarul, forma, localizarea si
organizarea structurala a mamelelor.Localizarea mamelelor este, in perechi simetrice, bilateral fata de linia
alba, situate in regiunea ingvinala la rumegatoare si cabaline si in regiunile toracica, abdominala si ingvinala
la carnivore, suine și leporide.Numarul mamelelor difera de la o singura pereche la oaie, capra și la iapa,
doua perechi la vaca si bivolita sau 5-8 perechi la catea, pisica, scroafa și iepuroaica.Forma mamelelor este
globuloasa, ele prezentand pe suprafata externa convexa un mamelon mai mult sau mai putin
proeminent.Organizarea structurala a mamelelor este in perechi distincte la carnivorele domestice, suine si
iepuroaica, spre deosebire de rumegatoare si cabaline la care mamelele sunt grupate intr-un singur organ
globulos numit uger. Ugerul prezinta doua jumatati identice la oaie, capra si iapa, iar la vaca și bivolita
prezinta patru sferturi: doua anterioare, mai mici, si doua posterioare, de regula mai mari. Vascularizarea
sanguina arteriala a glandei mamare la rumegatoare si cabaline deriva din artera pudenda externa
(ramificatie a arterei prepubiene) care strabate canalul ingvinal si se ramifica la baza ugerului (la bovine) in
ramuri anterioare si posterioare care se distribuie apoi fiecarui lobul şi în jurul fiecarui acin unde formeaza
retele capilare dense. O mica parte din sangele arterial provine din artera perineala (ramura a pudendei
interne) care paraseste cavitatea pelvina pe la nivelul arcadei ischiatice si abordeaza ugerul pe la fata lui
posterioara. Aceasta artera realizeaza anastomoze cu ramurile arterei pudende externe la baza ugerului.

16
 II.3.3 CONTENȚIA PENTRU EXAMINAREA MEMBRELOR
Are ca scop imobilizarea acestora pentru limitarea deplasării calului şipentru a realiza unele intervenţii.
Membrele anterioare se contenţionează prin ridicarea unui membru cumâna sau cu ajutorul unei plat-lonje .
La ridicareamembrului se recurge pentru examinarea şi tratarea unor afecţiuni aleextremităţii sau
pentru,a,preveni lovirea cu membrele pelvine atunci când seintervine pe regiunile trenului posterior.
Membrul anterior scos din sprijin va fi deaceeaşi parte pe care se lucrează. Membrele pelvine se
contenţionează de asemenea prin ridicarea cumâna ca pentru potcovit ; prin care cu ajutorul unei frânghii de
4-5 m,care se fixează de coadă şi se trece pe după chişiţă de unde, peste crupă, seduce la cap şi se ţine de
către cel ce face imobilizarea capului ; şi prinridicarea cu ajutorul unei frânghii de 4–5 m, care se fixează pe
coadă ,astfel ca cele două capete libere să fie egale, care se trec prin inelul de la unchiostec fixat pe chişiţă
Când nu se dispune de un chiostec sau acestanu poate fi aplicat se poate recurge la aplicarea pe chişiţă a unui
plat lonje saufrânghii simple al cărei capăt se trece printr-un inel fixat la coadă .
Pentru intervenţii pe regiunile posterioare (exploraţii rectale, vaginale,anestezie epidurală, suturi plăgi etc.)
este necesar să se efectueze contenţiamembrelor posterioare. În acest scop se folosesc următoarele
procedee:imobilizarea unui singur membru cu ajutorul unui plat-lonje;imobilizarea ambelor membre cu
ajutorul a două plat-lonje sau funiisau cu plat-lonje şi un chiostec;imobilizarea cu o funie lungă de 10–12
metri, care se îndoaie îndouă, se execută un lanţ cu nod de oprire, care se plasează la baza gâtului,
iarcapetele se trec pe două jarete, se efectuează un lanţ dublu şi se reduc la lanţulde la baza gâtului unde se
fixează .
Acest procedeu are avantajul căeste simplu, uşor de realizat, mai ales la caii la care nu se poate aborda
regiunea.chisiței.
CAPITOLUL III
TEHNICA IDENTIFICARII ȘI INDIVIDUALIZĂRII CABALINELOR
III.1. MARCAREA PROVIZORIE

In scopul aplicarii lucrarilor de ameliorare si selectie sau pentru diferite investigatii si manopere zootehnice
sau sanitar-veterinare, se impune cunoasterea performantelor individuale ale animalelor. Pe langa semnele
particulare proprii, este necesara insemnarea lor artificiala, manopera cunoscuta sub denumirea de
“MARCARE”. Aceasta consta in aplicarea unuia sau mai multor semne conventionale in anumite zone ale
corpului in functie de specie si particularitatile individuale, de rasa, linie si familia animalului.Metodele de
marcare sunt numeroase si diferite, insa indiferent de procedeul folosit, ele trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:

 - sa se execute usor;

- sa fie aplicabile la o varsta cat mai tanara;

 - sa nu fie foarte dureroasa;

 - sa nu deprecieze exteriorul (sanatatea si valoarea animalului)

 - sa se poata citi cu usurinta;

 - sa fie durabila;

 - sa nu se preteze falsificarilor.

17
 Marcarea provizorie se face după naştere,înainte de marcarea definitivă, la păşune, în experimente, în
perioada montei etc. Aceasta poate fi făcută cu vopsea, cu medalioane colorate sau prin tunderea părului
într -un feldistinct

 Marca animalului este formata din numar matricol, care corespunde cu numarul de ordine din evidentele
zootehnice, la care dupa situatie se mai pot adauga alte semne conventionale (mai ales litere).Ca o marca sa
fie corespunzatoare, se impun urmatoarele conditii: - numarul matricol nu se schimba pe toata durata vietii
animalului dupa cum, cel al animalelor scoase din efectiv (vanzari, mortalitati, etc.), nu se acorda altui
animal; - daca animalul pierde marca si nu i se poate stabili numarul matricol, v-a primi unul nou, care
urmeaza ultimului numar acordat in unitate;- la animalele de achizitie, pe langa marca din unitatea
furnizoare, li se mai adauga si o marca noua, numarul matricol acordat in acest caz fiind primul “numar
liber” din registrul de evidenta zootehnica al unitatii respective.- in cazul animalelor din Statiunile de
selectie, marcarea se executa de doua ori; la parturitie cu “numar de tineret”, iar in momentul trecerii in lotul
de prasila cu un “numar de adult”.Procedeele de marcare in functie de persistenta lor, pot fi incadrate in
doua categorii:- procedee de marcare provizorii (de scurta durata);- procedee de marcare permanente. Aceste
procedee se practica pentru stabilirea apartenentei de proprietate sau a clasei animalelor, cu ocazia executarii
unor manopere zootehnice, sanitar veterinare, targuri, expozitii etc.

Dintre acestea cele mai frecvente metode sunt: - tunderea parului sub forma de cifre sau litere in diverse
regiuni corporale (laturile gatului, crupa, coapsa), procedeu folosit la taurine, mai rar la suine,
cabaline. - colorarea parului cu coloranti, imprimand litere, cifre, pete (colorantul trebuie sa fie
lavabil). - legarea unor tablite cu numar matricol, la parul din mot, coama, coada sau in alte zone.

III.2. MARCAREA PERMANENTĂ

 Marcarea permanentă se face prin dangalizare (înfierare), criomarcare.

Acest procedeu se foloseşte mai ales pentru marcarea cabalinelor.Semnul dorit (numărul) se aplică cu
ajutorul unui fier de cauterizat, numit fierdanga. Înfierarea se face pe laturile gâtului, pe coapsă sau pe locul
şeii.
 Criomarcareprocedeu similar înfierării. Spre deosebire de înfierare, dangalele se introducîn azot lichid, la
-196°C, după care se aplică pe suprafaţa pielii unde părul este pigmentat, de obicei pecrupă.În zona de
contact, ca urmare a temperaturii foarte scăzute, părul care creşte se depigmentează astfel că numărul
matricol imprimat este vizibil chiar şi de la distanţă.În concluzie, condiţiile care trebuie îndeplinite de o bună
marcare sunt:să fie ieftină, simplă, uşor de aplicat;

CAPITOLUL IV
TEHNICA APRECIERII EXTERIORULUI LA CABALINE
IV.1. PRINCIPALELE REGIUNI CORPORALE
Corpul cabalinelor prezinta pentru studiu capul ,gatul,trunchiul si membrele:
1.CAPUL:la rasele grele vom intalni un cap mare,iar la rasele de viteza un cap mic ,uscativ si
expresiv.Regiunile capului:urechi,frunte,ochii,bot,nas gura.
2.GATUL:Lung si subtire caracteristic cailor de viteza,scurt si gros specifi cailor de povara
Sub aspectul formei gatul trebuie sa fie drept ,cu marginile drepte si directia corespunzatoare,rotat specific
cailor de povara ,de lebada ,incovoiat in partea superioara ,specific cailor de trasura.
3.TRUNCHIUL cuprinde urmatoarele regiuni corporale ;greaban,spinare,sale,crupa piept
torace,abdomen,flanc,regiunea ingvinala.

18
4.MEMBRELE:au un rol important in mersuri si aluri.
Membrele anterioare cuprind:spata,umarul,bratul,cotul,antebratul,genuchiul,fluierul,tendonul
,glezna,chisita,coroana si copita.
Membrele posterioare cuprind:coapsa ,fesa,rotula,gamba ,jaretul,fluierul,glezna,chisita,coroana si copita.
Membrele anterioare ,au mai mult rolul de sustinere al corpului ,de amortizare al socului,de prindere a
terenului in mers,in timp ce membrele posterioare au rolul de a impinge corpul inainte.

Întotdeauna se merge în stânga calului, stăpânul având deci calul în dreapta sa.
Este preferabil ca urechile să fie mai degrabă mici decât mari.
Dacă în timpul mersului urechile sunt foarte mobile, una înainte şi alta înapoi, se poate presupune că vederea
calului este slăbită. Dacă culcă urechile brusc pe spate, se pregăteşte să muşte sau să lovească. Dacă în
mijlocul zgomotului urechile sunt imobile, calul e surd.
Fosele nazale trebuie să fie prin interior fine şi roze. Excoriaţiile, şancrele, pot anunţa prezenţa unor boli
grave. În nări se mai pot afla tumori şi polipi accidentali.
Vârsta cailor se apreciază în funcţie de incisivi. Aceştia cad şi sunt înlocuiţi de alţii în perioada 3-5 ani.
Incisivii maxilarului inferior, mai uşor de explorat şi a căror uzură este mai regulată, sunt examinaţi de
preferinţă.
Apariţia dinţilor dă semne sigure până la vârsta de 5 ani.
Gâtul fin şi de lungime medie este favorabil vitezei. Dacă gâtul e fixat prea jos, calul e lipsit de soliditate.
Dacă e prea ridicat, trage rău.
În general armăsarii au gâtul arcuit, spre deosebire de caii castraţi şi de iepe. Caii arabi au aproape toţi acest
tip de gât, foarte potrivit pentru viteză. Caii andaluzi au gâtul asemănător celui al lebedei.
Coama este fină şi suplă la caii fini. Este foarte bogată la caii de tracţiune.
Greabănul uscat, bine conturat, indică o constituţie mai rezistentă.
Calul deşelat (cu coloana vertebrală căzută) pierde din forţa de tracţiune pentru a-şi susţine viscerele. Calul
cu curbura inversă (spinare de crap) are mai multă forţă în coloana vertebrală, dar pierde din supleţe.
Cu cât şalele sunt mai scurte, cu atâta coloana vertebrală e mai solidă. Însă e o calitate care contează doar
pentru şa.
Crupa este sediul celor mai puternici muşchi implicaţi în locomoţie. Dacă este dublă, indică puterea, cu
19
condiţia să nu ascundă doar grăsime.
Rezistenţa cozii, atunci când este ridicată cu mâna, este semn de vigoare. Caii focoşi ridică şi deplasează
coada când se află în mişcare.
Lărgimea pieptului este o calitate de căutat la calul de tracţiune. Calul rapid are nevoie de o dezvoltare a
pieptului în înălţime.
Un abdomen prea voluminos nu dăunează unui cal de tracţiune, dar e un defect eliminatoriu pentru un cal de
viteză. Abdomenul de ogar este potrivit pentru calul de călărie, dar volumul mic nu este totuşi prea bun
pentru refacerea după perioadele intensive de efort.
Lungimea şi poziţia oblică a umerilor sunt calităţi esenţiale, mai ales pentru calul de viteză.
Dimensiunile calului variază după vârstă, rasă, sex, condiţii de creştere şi regim.
Înălţimea se măsoară de la sol la greabăn. Unii ponei au doar 1 m, iar unii cai de tracţiune ajung la 1,80 m la
greabăn.
Greutatea unui cal obişnuit este de la 400 la 600 kg.
Grăsimea unui cal, dacă n-a fost provocată în mod expres pentru vânzare, sau dacă n-are la bază un
temperament limfatic, este un semn bun. Arată un cal care se hrăneşte bine, şi care a fost îngrijit
corespunzător.
Semne proaste :
a) părul fără strălucire;
b) pielea aderentă pe coaste;
c) aerul ursuz, abătut sau neliniştit;
d) flancul supt ;
e) extremităţile reci sau prea calde ;
f) membranele injectate sau foarte palide.
Temperamentul muscular, puţin limfatic şi sangvin, convine calului de tracţiune, al cărui efort trebuie să fie
puternic şi susţinut. Temperamentul sangvin nervos va predomina la calul de viteză.

                 IV.2. CONFORMATIA CABALINELOR

Cai cu conformație bună sunt apreciati și, de obicei, mai valorosi decât o contrapartidă cu conformație
slabă.De-a lungul anilor, oamenii au creat numeroase termeni pentru a descrie defecte conformationala sau
defecte la cai. Are conformație într-adevăr au nimic de a face cu performanta? Are conformație rău în cele
din urmă duce la șchiopătat? Care sunt unele dintre cele mai comune defecte de conformare pentru a evita?
Este conturul unui cal ca dictată în primul rând de către os său și a structurilor musculare. Cu toate acestea,
conformație nu este doar picioarele drepte, de asemenea, este despre lungimea oaselor, unghiurile
articulațiilor, și proporțiile și echilibrul general al calului.

Conformația este legat de rasa și utilizarea calului. De exemplu, un cal Cartierul folosit pentru placere de
Vest va avea o conformație ideal de diferită de un arab folosit pentru saddleseat, în special în ceea ce
privește muscling dorit, lungime de gât și spate, rectitudinea din linia de sus și crupa, și modul de
călătorie.Deci, unele aspecte legate de conformare într-adevăr depinde de rasă și scop. În timp ce ar fi mai
ușor pentru a umple întreaga revista cu descrieri de conformație de dorit pentru fiecare rasă sau tip de cal, în
loc ne vom concentra pe conformație nedorite, care practic este aceeași pentru toate rasele.Conformație la
caii ar trebui să fie evaluată cu atenție, și toți judecătorii bune, medici veterinari, și proprietarii de cai ar
trebui să aibă un sistem pentru a preveni orice lipsă aspect. 

Pe scurt, calul ar trebui să fie privit de la fiecare parte, asigurându-vă că, pentru a evalua calul la un impas și
în timp ce în mișcare (mers pe jos și trap). În prim-plan și picioarele din spate ar trebui să fie evaluate pentru
rectilinitate, unghiuri corecte, pantă, muscling, și proporție. Pelvis și crupa sunt evaluate pentru simetrie,
lungime, și rectitudinea. Capului și gâtului, sunt evaluate pentru echilibru normal și lungimea și curbura este
cazul, cu o atenție deosebită fiind acordată dintilor si muscatura.Pentru a vă ajuta să evalueze dacă picioarele
calului sunt drepte, vă puteți imagina o linie de prune (o bucată de sfoară, cu o greutate în partea de jos a
20
permis să se balanseze liber și atârnă drept). Dacă în picioare în fața sau în spatele calului, imaginați-vă linia
de la punctul de umăr (față) / tuberculi ischium (înapoi), direct la sol. Linia ar trebui să se intersecteze
carpiene (genunchi) / Tars (amaneta), chișiță, chișiță, iar copita în mijlocul fiecărei structuri. Cu toate
acestea, atunci când vizualizați un cal din partea (profil), o linie poate fi trasată de la partea de sus a
ischiumului omoplat / tuberculi de jos a piciorului. În piciorul din spate, linia ar trebui să urmeze partea din
spate a jaretului și tun osul la pământ. În un membru anterior, linia ar trebui să se intersecteze carpiene și
chișiță în mijlocul a articulatiilor.Aceasta este o extrem de scurta descriere a evalua un cal de conformație
corect ca scopul acestui articol este de a descoperi și de a evalua defecte de conformare.Deci, hai sa vorbim
despre cele rele.Defecte sau defecte în conformație pot apărea în membrele anterioare, posterioare, pelvis,
cap, chiar și gât. 

 Aceste condiții nu sunt de dorit, nu doar pentru că nu îndeplinesc un standard de rasa, ci pentru că acestea
provoacă slăbiciune inerente în picioare și predispune calul a șchiopătat sau rănire.Multe dintre aceste
probleme sunt prezente la naștere sau imediat după, și ei sunt corectabile, în cazul în care acestea sunt
recunoscute. Cu toate acestea, multe dintre aceste defecte trece neobservate până când calul este de unul sau
doi ani, și atunci este prea târziu pentru a corecta problema. În acel moment, acestea sunt bagajele
permanent pentru cal și proprietar de cai, ceea ce duce la uzura anormala a articulațiilor, tendoanelor, și / sau
ligamentelor.În urma sunt descrieri de defecte comune de conformație (cu termenul laic în paranteze).

Această condiție poate fi achiziționat (dezvoltate) sau congenitale (prezente la nastere). Această condiție
apare aproape exclusiv la membrele anterioare. Dacă piciorul de club este congenitală, rezultă dintr-o
congenitală încovoiere deformare "contractura", a tendonului flexor digital de adâncime. Un club de picior
dobândit de multe ori este rezultatul unei leziuni sau afecțiune care provoacă durere la nivelul piciorului,
care rezultă în desuetudine.Piciorul apoi dezvolta o deformare de încovoiere de neîntrebuințare, și copita
schimbă forma ca un rezultat. Un club de picior dobândit, de asemenea, poate fi rezultatul unor probleme
nutritionale, care să conducă la același deformare la încovoiere.Tratamentul are ca scop eliminarea cauzei
incitare și returnarea copita la un unghi de normală prin tunderea corective sau potcovire.Acest defect este
recunoscut atunci când vizualizați calul din fata. Unul sau ambii copite va indica spre interior. Abaterea
poate începe de la umăr sau șold, sau la fel de scăzut ca chișiță. Aceasta anomalie conformationala - ca mulți
alții - este congenital în natură, ceea ce înseamnă că este prezentă la naștere. Această problemă de obicei,
poate fi complet corectate cu tundere corective și potcovire, dar corecția trebuie să înceapă de la o vârstă
fragedă pentru a fi de succes (de una la două luni).Această problemă este frecvent observate cu deformari ale
membrelor unghiulare, astfel încât corectarea deformare la nivelul membrelor unghiular cu interventii
chirurgicale de multe ori este necesar.

IV.3. APLOMBURILE LA CABALINE

Prin aplomb se inţelege poziţia membrelor faţă de o linie verticală imaginară numită
linie de aplomb. Aplombul corect asigură o repartizarea uniformă a greutăţii
corpului pe cele patru membre ale animalului. Defectele de aplomb influenţează negativ valoarea zootehnică
a animalelor.

21
Amplomburile membrelor anterioare sunt considerate corecte atunci când lina verticala ,coborâta din
punctul spetei si privita din fata, împarte regiunile piciorului in jumatati egale si cade pe pamânt putin
înaintea de vârful copitei.

22
 CAPITOLUL V
CULORILE LA CABALINE
V.1. CULORILE SIMPLE
Importanța practică a cunoașterii culorilor la animale domestice constă în recunoașterea raselor și
varietăților, în cazul speciilor la care culoarea constituie un caracter de rasă, da indicații asupra purității de
rasă, asupra gradului de metisare și servește la identificarea animalelor. Culorile animalelor se datoresc
pigmenților care se găsesc în straturile pielii și ale părului . După compoziția pigmentară și după felul
combinației între perii de culori diferite.Culorile simple se caracterizează prin faptul, că întreg corpul
animalului este acoperit cu peri de o singură culoare, adică părul de acoperire. 

V.2. CULORILE COMPUSE

Exista peste 300 de rase de cai realizate de catre om prin incrucisare si selectie, care au in comun cei 64 de
cromozomi, ce apar in fondul genetic al tuturor cabalinelor, de la cel mai mic ponei pana la cel mai urias
armasar.
Marcajele pe care le au la nastere le vor purta toata viata, dar la culoarea robei, uneori lucrurile difera, de
exemplu Lipitanul, care la varsta adulta are roba de culoare deschisa, la nastere sunt murgi sau negri.

23
Culorile:sunt mai inchise sau mai deschise. Uneori si membrele pot fi mai inchise la culoare.Maro= fire de
par negre amestecate cu fire maro, cu extremitatile membrelor, coama si
coada, negre
PIERSICIU= amestec de fire albe cu firerosii si cu coama si coada de acelasi t
ip.
DERES= fire alb
rosii amestecate cu firenegre, la fel cu coada si coama. 
Culoarea seschimba odata cu inaintarea in varsta,deschizandu-se.

CAPITOLULVI REPRODUCȚIA LA CABALINE

VI.1.SISTEME SI METODE REPRODUCTIVE
Procesul de reproducţie a animalelor este o activitate de bază în zootehnie, necesară pentru reluarea
ciclurilor de producţie. Reproducţia animalelor se organizează şi se desfăşoară prin însămânţări artificiale,
montă naturală şi transfer de embrioni.
Un aspect tehnologic deosebit de important în creșterea şi exploatarea animalelor ,este activitatea de
reproducție, care presupune aplicarea unui set de  masuri tehnico-organizatorice care au drept scop  sporirea
efectivelor de animale cu costuri reduse, deci, sporirea veniturilor dintr-o fermă zootehnică. De modul cu
este aplicată tehnologia de reproducţie depinde  viabilitatea şi starea de sănătate, dar mai ales,
productivitatea viitoare a produşilor obţinuţi în fermă. 
Pentru o buna activitate de reproducție este bine sa se cunoască câteva aspecte ale perioadelor de folosire la
reproducție a animalelor. Aceasta perioada se numește perioada genitala si începe odată cu apariţia
instinctului sexual şi se atunci când dispare ciclul sexual (femela nu mai intră în călduri), fie din cauza
vârstei înaintate, fie din cauza unor boli, fie din cauze ce ţin de hrănire necorespunzătoare.  In unele situații,
instinctul genetic (de reproducere) apare înainte de apariția maturității sexuale si atunci se impune ca sa se
facă separarea animalelor pe sexe, pentru a evita montarea prea devreme a femelelor. 
Intrarea femelelor la reproducție prea de timpuriu duce la întârzieri de creștere si dezvoltare, fătări grele,
produși de calitate slaba.   Este important ca femelele sa intre la reproducție atunci când au 75% din
greutatea adultului. 
Un alt aspect important al activității de reproducție este cunoașterea celor 4 faze prin care trece aparatul
genital femel si anume :• Faza de proestru în care aparatul genital se pregătește pentru următoarea faza ; 
Faza de estru în care femelele sunt capabile de ovulație, uterul se pregătește pentru primirea ovulului
fecundat, femela manifesta călduri; Faza de metestru care se caracterizează prin involuția tractusului
genital ;  Faza de diestru manifestata prin repaus sexual total.   Când ne ocupăm de activitatea de
reproducţie,trebuie sa avem în vedere următorii indici de reproducție :• Asigurarea lotului de prăsila, care
are ca obiectiv înlocuirea a 20-25% din efectivul de vaci bătrâne sau oi bătrâne sau sterpe şi se aleg pentru
reproducție numai femelele care provin din părinți cu producții ridicate. • Fecunditatea se exprima
24
procentual și reprezintă numărul de vaci  și vitele sau oi şi mioare ramase gestante din 100 capete
însămânțate.
Iată câteva date privind vârsta la care apar căldurile şi vârsta la care animalele ajung la maturitatea
sexuală: Specia Apariția căldurilor (luni) Apariția maturității sexuale (luni)Cabaline 6-9 15-18 . Durata
medie a gestației la speciile de interes zootehnic: Specia Media in luni -Iapa     Însămânțările artificiale
reprezintă cel mai eficace sistem de organizare a activității de reproducție.  Avantajele însămânțării
artificiale :• Se folosesc masculi amelioratori care au un potențial genetic mare . Sperma poate fi transportata
la distante mari ; Se reduc cheltuielile de întreținere ocazionate de întreținerea masculilor.  Desigur,
domeniul reproducţiei animale este vast şi complex, dar este foarte important ca fermierii mici, care nu au o
pregătire specială în domeniu, să cunoască aspectele importante ale gestionării activităţii de reproducţie din
fermă lor, întrucât reproducţia reprezintă punctual de plecare spre o afacere profitabilă în zootehnie. 
Reproducţia are o importanţă deosebită atât în sporirea şi ameliorarea efectivelor de animale, cât mai ales în
ridicarea eficienţei economice în creşterea cabalinelor. In organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a
acestei activităţi trebuie să se aibă în vedere o serie de particularităţi ale specie legate de: vârsta apariţiei
maturităţii sexuale momentul optim de introducere a tineretului la reproducţie, ciclicitatea apariţiei
căldurilor, durata gestaţiei, etc.De regulă, la cabaline se practică sistemul sezonier de monte şi fătări, primul
fiind primăvara (ianuarie-martie) şi cel de al doilea sezon, toamna (octombrie-decembrie) pentru femelele
care nu au fost fecundate în primăvară.
Pregătirea reproducătorilor pentru montă - reprezintă o etapă deosebit de importantă deoarece condiţionează,
în foarte mare măsură, calitatea materialului seminal şi implicit calitatea viitorilor produşi.Pregătirea
armăsarilor - debutează cu cea. 1-1,5 luni înainte de începerea sezonului de montă ( în funcţie de starea de
întreţinere a acestora) şi are drept obiectiv principal aducerea armăsarilor într-o condiţie optimă de
reproducţie printr-o hrănire şi o îngrijire adecvată. Astfel, se recomandă administrarea în hrana animalelor a
unor nutreţuri de foarte bună calitate cu un volum redus şi un aport proteic ridicat.Este indicat, în perioada
de vară, administrarea masei verzi în cantitate de 20-25 kg/cap/zi şi a unui supliment de concentrate, în
completarea raţiei de bază, iar în perioada de iarnă administrarea fânurilor de bună calitate de leguminoase şi
graminee (cea. 75 % din valoarea nutritivă a raţiei) şi a nutreţurilor suculente si a concentratelor.In perioada
utilizării la montă este necesar să se administreze un supliment de nutreţuri de origine animai (ouă, lapte
smântânit, făină de carne, etc.).
Este foarte important ca raţia armăsarilor să fie administrată în 3-4 tainuri şi să fie condusă astfel încât să se
evite supraalinientaţia şi îngrăşarea animalelor.Intreţinerea armăsarilor trebuie gândită astfel încât aceştia să
se menţină permanent într-o condiţie bună de reproducţie. în funcţie de numărul acestora pot fi întreţinuţi în
boxe individuale, pe pardoseală din pământ bătut peste care se pune un strat gros de paie (armăsarii sunt
liberi) sau legaţi la iesle cu lanţuri din două părţi, pe ştand din pământ bătut prevăzut cu un aşternut de
paie.Ingrijirea armăsarilor constă în perierea şi ţesălarea zilnică, precum şi în spălarea, ajustarea şi îngrijirea
periodică a copitelor. Este foarte important, pentru menţinerea condiţiei de reproducător a masculilor, să se
realizeze mişcări în aer liber timp de 2-3 ore în padocuri în manej sau prin utilizarea la munci
uşoare.Utilizarea armăsarilor la reproducţie trebuie să se realizeze confonn unui program de montă, astfel
încât să se evite epuizareamasculilor şi diminuarea calităţii materialului seminal (în general, masculii tineri
pot fi utilizaţi la montă o dată pe zi, iar cei adulţi de două ori pe zi la un interval de cea. 8-10 ore).
Pregătirea iepelor - începe cu cea. o lună înainte de începerea sezonului de monte şi urmăreşte două direcţii
prioritare: refacerea femelelor adulte, din punct de vedere fizic, în vederea începerii unui nou ciclu de
reproducţie şi pregătirea tineretului pentru introducerea la reproducţie. Pregătirea femelelor adulte are în
vedere lotizarea acestora în funcţie de starea de întreţinere şi administrarea unei hrăniri suplimentare
loturilor de animale aflate într-o stare necorespunzătoare de întreţinere, astfel încât acestea să poată relua în
condiţii foarte bune activitatea de reproducţie.Se recomandă administrarea în hrana femelelor a unor furaje
de foarte bună calitate (masă verde de bună calitate, fânuri de leguminoase) şi suplimentarea raţiei de bază
cu nutreţuri concentrate cu un aport proteic şi energetic ridicat.Introducerea la reproducţie a tineretului
trebuie să se realizeze atunci când femelele au o conformaţie corporal armonioasă şi au atins cea. 70-75 %
din greutatea animalelor adulte, introducerea prematură sau tardivă a animalelor la reproducţie generând o
serie de neajunsuri de ordin tehnic, economic şi sanitar-veterinar.Intreţinerea iepelor se face în stabulaţie
liberă, în adăposturi tip „ hală", prevăzute cu padocuri exterioare, cu pardoseala din cărămidă sau pământ

25
bătut peste care se aşterne un strat gros de paie; alocându-se o suprafaţă de cea. 5-6 mp/cap.âIngrijirea
corporală constă în controlul, ajustarea şi tratarea periodică a copitelor, în perioada de vară şi pansajul zilnic,
în perioada de iarnă.
Monta la cabaline se pate efectua liber (fiind întâlnită foarte rar în gospodăriile populaţiei) sau dirijat. în
hergheliile moderme cu effective mai numeroase se practică însămânţarea artificial a femelelor cu material
seminal de foarte mare valoare.Această acţiune debutează cu organizarea campaniei de montă ce presupune:
stabilirea numărului de iepe, stabilirea numărului de armăsari, potrivirea perechilor conform obiectivelor de
selecţie stabilite pentru fiecare exploataţie, stabilirea şi procurarea materialelor necesare acestei acţiuni, etc.
Monta dirijată se realizează într-un padoc prevăzut cu o bară de încercare, după o pregătire prealabilă atât a
masculului, cât şi a femelei, încărcătura fiind de 15-30 femele pentru masculii tineri şi de 60-70 femele
pentru masculii adulţi.Gestaţia la iapă are o durată medie de 336 zile cu variaţii între 335 şi 350 zile, fiind
influenţată de o serie de factori: precocitatea rasei, vârsta femelei, sexul produsului, etc. în această perioadă
specială femelele trebuie să beneficieze de condiţii optime de hrănire, îngrijire şi adăpostire. Hrănirea
iepelor gestante trebuie dirijată astfel încât să pemiită atât sporirea greutăţii corporale a femelei şi crearea
unor rezerve, cât şi creşterea în condiţii optime a fetusului. Pe timpul verii cel mai indicat furaj este masa
verde administrată sub formă de păşune şi un supliment de concentrate de 2-3 kg/zi.In perioada de stabulaţie
se recomandă administrarea unor fânuri de foarte bună calitate în cantităţi de 9-12 kg/cap/zi şi a unui
amestec de concentrate 3,0-3,5 kg/cap/zi. în prima parte a gestaţiei se poate administra şi nutreţ însilozat în
cantităţi de 3,0-5,0 kg/cap/zi. întreţinerea se realizează liber, în adăposturi tip hală, pe pardoseală de pământ
bătut peste care se pune un strat gros de paie. Este foarte important ca adăpostul să fie prevăzut cu padoc
exterior, astfel încât animalele să poată să facă mişcare şi să se evite aglomeraţia la intrarea şi ieşirea din
adăpost.Ingrijirea corporală se realizează prin controlul, ajustarea şi tratarea periodică a copitelor, în
perioada de vară şi pansajul zilnic, în perioada de iarnă.
Fătarea este prevestită de apariţia unor modificări importante în comportamentul femelei. Astfel, cu câteva
zile înaintea ratării animalul este neliniştit, se culcă şi se scoală des, musculatura crupei se relaxează,
flancurile se adâncesc, coada devine mai puţin rigidă, glanda mamară este hipertrofiată, etc. In vederea
desfăşurării fătării fără incidente, cu câteva zile înainte-de momentul stabilit, trebuie pregătit corespunzător
spaţiul destinat fătării, pregătită şi transferată femela în boxa de fatare.Fătarea propriu-zisă durează cea. 20-
40 min, fiind urmată de expulzarea învelitorilor fetale, retenţiile piacentare fiind relative rare la cabaline.
Imediat după fătare femela trebuie să primească îngrijiri speciale: se "buşumează corpul în vederea zvântării,
deoarece pe timpul fătării transpiră foarte mult, se spală şi se dezinfectează trenul posterior al animalului şi i
se administrează un barbotaj format din apă călduţă, sare şi tărâţe de grâu. In zilele următoare hrănirea se
realizează cu fânuri de foarte bună calitate şi nutreţuri concentrate.
Ingrijirea mânjilor, imediat după fătare, constă în degajarea căilor respiratorii de mucozităţi pentru a facilita
respiraţia, secţionarea şi dezinfecţia cordonului ombilical, buşumarea în vederea zvântării şi administrarea
primului tain de colostru la un interval maxim de 40-60 minute de la fătare.

CAPITOLUL VII
TEHNOLOGIA HRANIRII LA CABALINE
VIII.1. RAȚII FURAJIERE
In funcție de rasă, comportamentul și caracteristicile cailor variază de la un cal potolit, calm, abătut pana la
unul isteț, ager și hotărât.
Caii sunt animale inteligente care pot fi dresați să fie supuși și sa îndeplinească anumite comenzi daca sunt
antrenați în sensul acesta. Cei care au ceva experiență în echitație sau în creșterea cailor pot confirma că
aceștia pot fi destul de încăpățânați. Caii necesită o atenție și grijă deosebită, ei trebuie învățați să aibă
încredere în cel ce-l îngrijește. Caii care sunt neglijați sau nu sunt bine îngrijiți pot deveni sălbatici și
neascultători , fiind chiar periculoși pentru cei din jurul lor.Caii au nevoie în primul rând de atenție și
îngrijire deosebita.

26
Au nevoie de hrana și apă la discreție.Furajarea calului, indiferent daca este de munca sau de sport, urmează
aceleași principii de baza.Puteți alege din cele peste 14 feluri de furaje în funcție de:Rasa (daca este ușor de
menținut în greutate sau nu) , talia și greutatea calului, vârsta, efortul depus .

VII.2. HRANIREA ANIMALELOR IN FUNCȚIE DE SISTEMUL DE CRESTERE (EXTENSIV,

SEMIINTENSIV ȘI INTENSIV)
Creșterea animalelor constituie, alături de cultivarea plantelor, a doua componenta a activității din
agricultură. Rolul sau este important, iar nivelul de dezvoltare atins este o trăsătură a unei agriculturi
moderne, aptă să satisfacă cerințele de produse animaliere ale diferitelor categorii de consumatori.
Agricultura tarilor dezvoltate se caracterizează printr-o pondere însemnată a producției obținute din creșterea
animalelor, schimbându-se în favoarea sa raportul în care se afla cu producția vegetală.
Ameliorarea consumului populației, creșterea disponibilităților de proteină de origine animala si a ponderii
acesteia în consum sunt nemijlocit legate de dezvoltarea zootehniei. Locul detinut de gospodariile
individuale, în ceea ce priveste efectivele totale de animale crescute, impune masuri de îmbunatatire a
activitatii lor si, în general, de creare a unor ferme familiale crescatoare de animale, care sa livreze produse
sianimale vii, în mod constant, catre diferiti integratori. Acestui sistem i se poate adauga cresterea
animalelor pentru agrement de catre persoane care nu sunt producatori agricoli, în întelesulstrict al acestei
categorii de întreprinzatori. Desigur ca livrarile sporadice de produse animale si animale vii, cum se
întâmpla, acum, în cazul multor exploatatii familiale, nu pot contribui la crearea filierelor agroalimentare.
Sunt necesare sporirile de efective, concentrari de capitaluri pentru modernizarea sistemului de crestere,
îmbunatatirea furajarii si a conditiilor sanitarveterinare.Sistemul traditional, caru ia i s-au adaugat elemente
de modernizare, se caracterizeaza prin :
 investitii reduse;
 cresterea unui numar nu prea mare de animale;
 dotarea materiala nu se ridica la un nivel deosebit;
 procesele de munca sunt putin mecanizate .
Sub aceasta forma el poate prezenta interes pentru exploatatiile familiale, ca o treapta spre cresterea
moderna a animalelor (daca nu cumva întreprinzatorii în domeniu, nu vor trece direct la sisteme avansate,
practicate în tari cu agriculturadezvoltata).Cresterea animalelor în tara noastra a cunoscut în ultimii 30-40 de
ani, aplicarea tehnologiilor de tip industrial, în special,la porcine, la pasari, dar si la alte specii si categorii de
animale.Aceste tehnologii prezinta o serie de caracteristice concentrarea unor efective mari de animale în
ferme si în unitati;
 organizarea productiei si a reproductiei în flux;
 investitii mari;
 mecanizarea si chiar automatizarea unor procese de munca;
 cresterea calificarii fortei de munca;
 productivitate a muncii ridicata, comparabila, ca nivel, cu cea din industrie (de altfel, sistemul îsi
trage denumirea din faptul ca prezinta trasaturi ale productiei industriale:continuitatea proceselor de
munca, a obtinerii si a livrarii produselor etc.);
 desfășurarea unor activități de cercetare;
 organizarea distincta a diferitelor faze ale ciclului de producție;
 efectuarea de încrucisari industriale;
 asigurarea alimentatiei animalelor pe baza de furaje combinate;
 în ansamblul sau este un sistem intensiv.
Mai cu seama, sistemul industrial poate fi: în flux continuu si cu circuit închis si în flux continuu si cu
circuit deschis.

27
Caii de muncă sunt întreţinuţi în adăposturi simple în stabulaţie legată, separaţi prin stănoage, confecţionate
din lemn şi căptuşite cu trestie, paie sau alte material uşoare, pentru a evita rănirea animalelor. In general în
aceste tipuri de grajduri procesele de muncă (hrănire, adăpare, evacuarea dejecţiilor) se realizează manual.
In funcţie de mărimea efectivului de animale şi gradul de modernizare al adăpostului, ca organizare
interioară, menţionăm următoarele elemente:
 alee de circulaţie şi furajare situată central construită din beton de dimensiuni variabile, în funcţie de
modul de administrare a furajelor;
 iesle pentru furajarea animalelor construită din lemn sau beton şi plasată de-a lungul pereţilor lungi ai
adăpostului;
 ştandul de odihnă construit din pământ bătut sau cărămidă de dimensiuni variabile (funcţie de
dezvoltarea corporal a animalelor), acoperit cu un strat gros de paie şi prevăzut cu stănoage;
Este foarte important să se asigure condiţii optime de microclimat (temperatura 8-12 °C, umiditatea 60-75
%, viteza curenţilor de aer 0,3 m/s) pentru ca animalele să beneficieze de condiţii corespunzătoare de
odihnă.
Hrănirea cailor trebuie să se realizeze în funcţie de sistemul de creştere , acesta poate sa fie semiintensiv
sau intensiv şi în egala legatură cu greutatea corporală şi în corelaţie direct cu intensitatea efortului depus,
vârstă, stare de întreţinere, stare fiziologică, etc.Este recomandat ca nutreţurile administrate să fie cât mai
bogate în hidraţi de carbon, deoarece aceştia constituie principala sursă de energie pentru refacerea
capacităţii de efort şi să aibă un raport proteic diferenţiat după efortul depus (raport proteic mediu la
animalele care au depus eforturi grele şi larg la animalele ce au depus eforturi uşoare).
Nutreţurile utilizate sunt diferite funcţie de perioadă. Astfel, în perioada de vară este indicat să se
administreze masă verde în cantităţi de 25-30 kg/cap/zi raţie ce poate fi completată cu un supliment de
concentrate în cazul animalelor folosite la muncile grele şi foarte grele. în perioada de iarnă animalele
primesc în furajare nutreţuri conservate reprezentate de: fânuri de calitate slabă şi grosiere, în perioada de
repaus - 2-3 kg/100 kg greutate vie, respectiv fânuri de bună calitate şi nutreţuri concentrate în cazul
utilizării lor la munci grele. Cel mai folosit nutreţ concentrate este ovăzul sau un amestec de concentrate şi
poate fi administrat în cantităţi de 4-6 kg/ cap/zi. Nutreţurile suculente (sfecla, morcovii, nutreţul murat de
foarte bună calitate ) pot fi folosite în alimentaţia cailor de muncă în cantităţi de 8-10 kg/cap/zi.
Raţia trebuie să fie administrată în trei tainuri zilnice, cantitatea cea mai mare de nutreţ fiind rezervată
tainului de seară, iar ordinea administării nutreţurilor este: fân, apă, concentrate. Adăparea cailor trebuie să
se facă cu mare atenţie şi în general numai după consumarea primului tain de furaje.
Cantitatea de apă consumată de un animal variază în funcţie de o serie de factori ( efortul depus, temperatura
mediului ambiant, temperatura apei, etc. ) fiind în medie de 20-40 l/cap/zi. Apa trebuie administrată la o
temperatură constantă (10-12° C) şi după un anumit timp (minimum o oră ) de la efectuarea efortului, în caz
contrar putând produce colici, avorturi, congestii intestinale, etc.
VII.3. BOLI ALE CABALINELOR DETERMINATE DE HRANIRE

Una dintre bolile cele mai frecvente sunt colicii, care se manifestă prin dureri abdominale, provocate de
afecțiunile gastro - intestinale. Simptomele bolii sunt reprezentative, ușor de recunoscut, dar daca nu sunt
observate, pot duce la deces. Transpirația este primul simptom al bolii. Intr-o situație normala acest lucru nu
este neobișnuit, dar daca animalul se culca si se ridica des si vrea sa se rostogolească, atunci poți bănui ca
este bolnav.Omul poate vomita pentru a evacua din stomac alimentul nedigerat, pentru ca acesta sa nu
ajungă în intestin. Calul nu are aceasta posibilitate si asta explica intensitatea colicilor.

28
 Durerile sunt stopate de injecțiile No-Spa care sunt administrate, in functie de starea calului, de către
medicul veterinar. Daca se poate, nu-i administra medicamentele oricum, deoarece poate acest fapt duce la
intoxicații care vor apărea la autopsie.Chiar daca ești foarte precaut, animalul tău poate prezenta plăgi
înjunghiate.
În acest caz este recomandat sa-i administrezi tetanus, chiar daca in acel an a fost tratat cu vaccin antirabic.
Leziunile superficiale sa fie tratate ca si ale oamenilor. Pana in momentul in care nu este consultat de un
specialist, leziunea trebuie tratata cu produse care contin iod, ca de exemplu Betadine. In cazul in care apar
probleme sub șaua calului,  se pot folosi unguente care se găsesc in comert.
Iata cateva simptome care trag un semnal de alarma:
La cai, colicii se manifesta foarte spectaculos, dar in acelasi timp dau indicatii pretioase veterinarului despre
natura si gravitatea lor. Daca animalul nu are pofta de mancare, ori daca nu-si

mananca portia, poate fi un semn rau.

S-ar putea sa nu pofteasca la calitatea furajului.
Totodata este o problema daca nu bea apa sau cazul in care bea apa în exces.
Un alt semn al bolii poate fi daca sta mult timp pe spate.
In acest caz ia-i temperatura, iar daca este necesar, administrează-i febrifuge pana la aparitia specialistului.
Temperatura se masoara in anus iar daca este intre 37,5-38 C atunci totul este normal. Poti observa alte
manifestari, printre care: este neliniștit, își rotește capul de pe o parte pe alta, are probleme la echilibru, pare
ca nu vede si  are o stare alterata.Fa-ti o rutina si verifica daca exista asternut de paie sub cal, deoarece daca
acesta lipseste poate da semne de ingrijorare. Consulta doctorul daca animalul incearca, dar nu reuseste sa
bea apa.
 Poate fi o problema daca din nas, gura si ochi ii curge o secretie;
 In timp ce isi face treaba de zi cu zi, haraie, se sufoca sau transpira abundent;
 Miscarile calului sunt nesigure, schioapata simtind dureri la nivelul articulatiilor;Parul calului este
fara stralucire, neingrijit, cade (poate fi semnul unui parazit);Coastele sunt proeminente;
 Se sterge de perete, poate fi vorba de un parazit.
Cresterea cailor nu este un lucru usor, ci o activiate ce presupune o mare responsabilitate. Pentru acest lucru
trebuie sa fiti atent la toate detaliile care pot da semnele inceperii unei boli.

29
 CAPITOLUL VIII
INTRETINEREA ȘI ÎNGRIJIREA CABALINELOR
VIII.1. MICROCLIMATUL ÎN ADAPOSTUL DE ANIMALE
Aprecierea factorilor de microclimat din adăposturile de animaleintrodusă în igiena animală de către Geiger
în 1930, noţiunea de microclimat se referea doar la temperatură, umiditate şi curenţi de aer. Ulterior,
termenul a fost adoptat şi în medicina veterinară, unde a dobândit un sens mai larg, datorită unor condiţii
particularecare se întâlnesc în adăposturile de animale, microclimatul fiind rezultatul unor
multiplifactori biotici si abiotici.
 În acest context, noţiunea de bioclimat este definită printotalitatea factorilor fizici (temperatură, umiditate,
curenţi de aer), chimici (gaze toxice) şibiochimici (bacterii, virusuri, ciuperci), care prin acţiunea lor
succesivă sau simultană,influenţează în mod hotărâtor şi producţia animalelor.1. Studiul caracterelor fizice
ale aerului.
Determinarea temperaturii aerului ca excitant absolut al mecanismului de termoreglare, temperatura
reprezintă factorulesenţial  de  menţinere  a  homeostaziei  termice  la  animalele  homeoterme.
 Pentru determinarea temperaturii se folosesc termometrele, iar pentru înregistrarea variaţiilor acesteia,
termografele.Termometrele sunt constituite în principiu dintr-un rezervor şi un tub capilar.Rezervorul poate
fi umplut cu mercur, acool, toluen, petrol, iar cu tubul capilar esteînscrisă scara termometrului, care poate
exprima valorile temperaturii în grade Celsius,Reaumur sau Fahrenheit. Punctul de topire al gheţii este notat
cu zero pe scara Celsius şiReaumur, şi cu 32 pe scara Fahrenheit, iar punctul de fierbere al apei cu 100 pe
scaraCelsius, cu 80 pe scara Reaumur şi cu 212 pe scara Fahrenheit.
Pentru a se evita erorile datorate fenomenului de paralaxă, este important ca înmomentul citirii, ochiul să se
afle la acelaşi nivel cu lichidul din tubul capilar.
Termometrul de minimă.Este format dintr-un rezervor şi un tubcapilar, în care se găseşte un indice din sticlă
colorată, care va arătatemperatura  minimă  înregistrată  pe  o  anumită  perioadă  de
timp.Rezervorul este bifurcat, pentru a-i mări suprafaţa de contact cuatmosfera şi pentru a fi umplut cu
alcool sau toluen, deoarece mercurulîngheaţă la temperaturi coborâte .
Pentru determinarea temperaturii, aparatul se aşază în poziţie orizontală pe unsuport (cu acest termometru
se lucrează numai în poziţie orizontală). Încazul în care temperatura creşte, alcoolul se dilată trecând din
rezervor în tubul capilar, depăşind indicele şi indicând valoarea temperaturii înmomentul citirii. În cazul
când temperatura scade, alcoolul se contractă,antrenând şi indicele colorat, care rămâne în coloana de lichid
datoritătensiunii superficiale a acestuia.
Amenajări necesare în spaţiile de cazare:
- completarea sistemelor de creştere cu echipamentele necesare: uşi , ferestre, geamuri
- lanţuri pentru legarea animalelor
- grătare, garduri despărţitoare, trocuri şi iesle pentru administrarea hranei
- repararea instalaţilor interioare de:
- microclimat
- alimentarea cu apă
- administrarea hranei

30
- evacuarea dejecţiilor
Lucrări de igienizare:
- dezinfecţie: combaterea diferitelor boli
- dezinsecţii: combaterea insectelor dăunătoare animalelor
- deratizarea: combaterea şobolanilor şi altor rozătoare din adăposturi şi magazii
Modul de efectuare a lucrărilor de igienizare
- văruire
- curăţare mecanică
- spălare cu apă şi diferite produse
- stropirea pereţilor, tavanelor şi podelelor
- curse: momeli otrăvite pentru rozătoare
- flambare
Tipuri de aşternut:
- paie, rumeguş, covor de cauciuc pentru taurine şi porcine
- hârtie, tifon, carton, ramuri de dud, mături pentru viermi de mătase
- coji de floarea soarelui, coji de orez, paie, talaş pentru păsări
Condiţii de microclimat:
- ambianţă termică
- umiditate relativă
- curenţi de aer
- lipsa gazelor nocive
- iluminarea adăposturilor
- ventilaţia
Instalaţii de microclimat:
- aeroterme
- ventilatoare
- becuri de diferite mărimi şi colorate în roşu

VIII.2. TIPURI ȘI METODE DE IGIENIZARE A SPAȚIILOR DE CAZAREA ANIMALELOR

Soluţia cea mai bună pentru întreţinerea cailor depinde de condiţiile climatice şi scopul în care urmează a fi
exploataţi. Fermele de creştere a cailor trebuie să răspundă unor cerinţe diferite faţă de micile grajduri sau

31
centre profesionale de echitaţie. Caii ţinuţi în boxe cu întreţinere legată sau în boxele individuale în sistem
de întreţinere liberă sunt uşor de controlat. Totuşi, acestea oferă posibilităţi reduse de contacte sociale şi
mişcare. Tipurile de adăposturi variază de la construcţiile semideschise la adăposturi profesionale de
dimensiuni mari (fig. 6.1). La cai, cerinţele legate de spaţiu sunt dictate de înălţimea la greabăn: cu cât
exemplarul este mai înalt, cu atât spaţiul necesar este mai mare. În practică, alocarea spaţiului depinde de
sistemul de stabulaţie: caii sunt ţinuţi legaţi la stand/în boxe cu întreţinere legată, în boxe individuale cu
întreţinere liberă sau în grupuri.
Un avantaj al boxelor individuale în sistem de întreţinere liberă este dat de faptul că animalele nu se
confruntă cu restricţii.
Acestea se pot construi şi amplasa astfel încât caii să poată privi împrejurimile şi să poată atinge alţi cai din
vecinătate. Astfel, caii pot avea contact vizual şi se pot bucura de compania altor indivizi. Dacă boxa
individuală oferă acces direct la un padoc individual de mişcare, majoritatea nevoilor naturale ale calului
sunt satisfăcute. Întreţinerea cailor sub acelaşi acoperiş facilitează munca, întrucât totul este mai accesibil.
Personalul şi caii sunt protejaţi de condiţiile meteorogice adverse. Acesta poate fi un sistem economic, mai
ales dacă se utilizează o construcţie deja existentă. Un dezavantaj al întreţinerii cailor în acelaşi adăpost este
riscul de răspândire a bolilor infecţioase şi prafului ridicat prin mişcarea aşternutului de paie. Boxele
individuale în sistem de stabulaţie liberă necesită mai puţin efort decât adăposturile cu întreţinere legată şi
asigură calului mai multă libertate.
Adăposturile pentru cabaline au ca obiectiv principal protejarea animalelor împotriva acţiunii factorilor
externi nefavorabili, precum temperaturile scăzute şi umiditatea, muştele şi alte insecte. Caii au nevoie de
furaje şi odihnă, iar întreţinerea lor în adăpost permite supravegherea consumului de apă şi furaje şi le oferă
posibilitatea de a se odihni după efort. Atunci când caii sunt ţesălaţi şi supuşi efortului fizic intens, o parte a
sistemului lor de protecţie naturală este îndepărtat, acesta fiind un alt motiv pentru care necesită întreţinerea
în adăpost. Cel mai important factor care limitează construcţia de noi facilităţi şi modernizarea celor vechi
sunt costurile. Construcţiile solide, rezistente, bine realizate, sigure, cu mediu sănătos, uşor de curăţat şi care
permit minimizarea efortului uman pot fi considerate mai puţin costisitoare pe termen lung deoarece sunt
mai uşor de întreţinut şi utilizat, şi mai flexibile şi cu posibilităţi de extindere. Spaţiile pentru cazarea
animalelor vor îndeplini următoarele condiţii de igienă:
- spaţiile în care sunt cazate animalele ,trebuie să îndeplinească permanent condiţiile constructive şi să fie
menţinute în condiţii de curăţenie şi igienă corespunzătoare.
- accesul în spaţiile în care sunt cazate animalele şi spaţiile adiacente acestora trebuie să fie în permanenţă în
stare de curăţenie, fără acumulări de dejecţii sau ape reziduale.
- canalele de colectare a dejecţiilor trebuie să fie curăţate ori de cate ori este necesar.
- grajdurile trebuie să fie menţinute uscate, dacă este necesar, prin folosirea unui aşternut pentru animale.
- dezinfecţia spatiilor de cazare a animalelor şi a spaţiilor adiacente acestora se execută astfel încât
operaţiunea să nu prezinte risc de depreciere sau contaminare a laptelui.
- în spaţiile în care sunt cazate animale precum şi spaţiile adiacente acestora toate insectele şi animalele
indezirabile vor fi combătute prin metode eficiente.
-nu este permisă depozitarea substanţelor chimice, de orice natura, precum şi a produselor biologice şi
medicamentoase în spaţiile în care sunt cazate animale. 
- depozitarea substantelor chimice, de orice natură, precum şi a produselor biologice şi medicamentoase se
face în spaţii special amenajate, cu acces restricţionat.
VIII.3. IGIENA CORPORALĂ A ANIMALELOR.
Pielea animalelor prin multiplele sale funcţii reclamă o îngrijire
zilnică,carese  poate realiza la animalele cu păr scurt (cabaline, taurine, porcine), prin pansa, iar lacelelalte
printr-un aşternut gros, curat şi elastic.
32
Pansajul cuprinde o succesiune de operaţii prin care se îndepărtează
murdăriade pe suprafaţa corpului şi se activează circulaţia sanguină periferică. Se realizează prinţesălat,
periat şi toaleta orificiilor naturale.
Ţesălatul urmăreşte îndepărtarea murdăriei grosiere de pe păr şi tegument şi se execută cu
ţesala, care este trecută în lungul firelor de păr şi invers, dar numai în regiunilecorporale cu musculatura bine
dezvoltată. Astfel, zonele acoperite cu pile fină şi păr puţin(capul, extremităţile, faţa internă a coapselor,
glanda mamară), nu vor fi ţesălate ci
numai periate.Operaţia care succede ţesălatului este periatul, ce interesează toate regiunilecorporale, peria
fiind trecută atât în direcţia firelor de păr cât şi invers. Păruldin coamă şi coadă se curăţă cu peria şi
eventual se scurtează.
Pansajul se încheie prin curăţirea orificiilor naturale cu un burete umed sau o cârpăcurată, care se spală
şi se decontaminează după fiecare animal. .Îngrijirea corporală a  tineretului  cabalin trebuie
făcută cu regularitate de la naştere, pentru dezvoltarea normală şi armonioasă a organismului.
În acest scop, chiar din primele zile, pielea lor va fi curăţată cu o bucată de postav, care mai târziu va
fiînlocuită cu o perie, pentru ca apoi, la o vârstă mai mare să se folosească ţesala. Suntsituaţii când
animalele, în special cele din rase uşoare nu suportă acţiunea dură a ţesalei.În acest caz se va renunţa la
utilizarea ei, curăţirea corpului făcându-se doar cu peria.

Igiena corporală se va executa cel puţin odată pe zi la toate animalele şirecomandabil de 2 ori pe zi la
cele de reproducţie.

Pentru a se evita impurificareaatmosferei cu particule de praf, păr şi bineînţeles cu

microorganisme, se recomandă ca această operaţie să se facă înafara adăpostului, în padoc sau la
conovăţ.

Ingrijirea cailor de tracţiune urmăreşte îngrijirea membrelor şi a copitelor şi protejarea pielii. îngrijirea
membrelor şi a copitelor trebuie să aibă în, vedere verificarea integrităţii copitei, ungerea, ajustarea şi
potcdvirea animalelor, ori de câte ori se impune această acţiune.
Ingrijirea pielii se face prin periere, ţesălare şi buşumare, activitate ce are drept scop îndepărtarea murdăriei,
prafului şi transpiraţiei accumulate în urma activităţilor zilnice. O atenţie deosebită trebuie acordată
verificării regiunilor corporale ce au venit în contact cu harnaşamentele şi tratarea eventualelor rosături,
tumefîeri sau rosaturi.

In zilele caniculare, calul are nevoie de ceva care sa il racoreasca. Scoate animalul intr-o zona deschisa si
ia langa tine un furtun cu apa, o galeata cu apa, un sampon pentru cai si un burete pe care sa il folosesti doar
in acest scop. Pentru inceput inmoaie buretele in galeata cu apa si umezeste blana animalului. Incearca sa nu
torni prea multa apa pe blana calului pentru ca este foarte posibil ca acesta sa se sperie.
Maseaza blana calului cu buretele, prin miscari circulare. Vei observa ca acesta va incepe sa se relaxeze
imediat si chiar se va bucura de acest rasfat. In momentul in care ajungi la cap, evita sa folosesti sampon
pentru ca exista riscul ca acesta sa intre in gura sau in ochii calului si sa apara probleme.
Dupa ce ai samponat calul, nu iti ramane decat sa ii clatestti tot corpul (evitand capul, desigur) cu furtunul
cu apa. Evita sa folosesti jetul de apa pentru ca animalul se va speria si poate avea o reactie agresiva. De
asemenea, apa trebuie sa aiba o temperatura potrivita, de aproximativ 27 de grade Celsius.

Multi stapani de cai obisnuiesc sa tunda prea scurt coama si coada calului. Din pacate, acest lucru este
gresit si nefavorabil calului. Este in regula sa scurtezi parul, insa numai intr-o mica masura. Calul se
foloseste de coama si de coada pentru a scapa de insectele care se aseaza pe el. Cel mai bine este sa speli
bine coama calului si sa tunzi maxim doi centimetri din aceasta. In rest, incearca sa o perii si sa te asiguri ca
aceasta nu este foarte incurcata.

33
 CAPITOLUL IX
ASIGURAREA CALITAȚII ȘI VALORIFICAREA PRODUSELOR ANIMALIERE
Valorificarea producţiei animale reprezintă o continuă provocare nu numai lanivelul Uniunii Europene, dar
şi la nivel mondial.La nivelul Uniunii Europene, valorificarea producţiei animale prezintăparticularităţi
specifice în funcţie de tipologie. Astfel, producţia de carne atinge valoriconsiderabile, aşa cum s-a subliniat
anterior, la nivelul Uniunii Europene în principaldatorită disponibilităţilor mari de prelucrare.
Valorificarea produselor animale este unproces deosebit de complex care nu este condiţionat doar de
aspectele legate de procesulproductiv, dar în mare măsură şi de structura pieţei (Hameed şi colab. 2011).
Aceasta esteîn primul rând caracterizată de cererea consumatorului, care în UE este unul foarte avizatşi care
îţi fundamentează atitudinea pe baza unui complex de factori care interacţioneazăşi dintre care putem aminti:
 factori de ordin economic,
 factori de ordin tehnic,
 factori de ordin socio – cultural etc.
De asemenea, cererea consumatorului, la nivel macroeconomic este determinată
de factori complecşi, cum sunt:
 procentul creşterii anuale a populaţiei şi modificările structurale pe
categorii de vârstă
 reacţia consumatorilor la variaţia preţului
 reacţia consumatorilor la modificarea venitului propriu.
În procesul de valorificare al producţiei animale un rol important îl are, atât la
nivel mondial cât şi la cel al Europei, Uniunii Europene şi României implementarea
conceptelor de marketing (Rees, 1991) metodologii moderne de instruire a celor
interesaţi (Porumb, 2001; Soare, 2008) adaptarea permanentă a resursei umane la realităţile pieţei şi iniţierea
unor modalităţi inovative de comerţ (Alzola şi colab., 2005).
Exploatarea raţională a cailor de tracţiune presupune, pe de o parte asigurarea unui randament maxim cu.
cheltuieli minime şi reducerea preţului de cost al muncii, iar pe de altă parte prelungirea la maximum a
duratei de folosire a acestora

34
 CONCLUZII:

In economia nationala, cabalinele sunt crescute pentru forta fiind folosite la tractiune, pentru
transport si pentru munci agricole si silvice.

Aptitudinea principala a cabalinelor - pentru deplasare - transport - tractiune se datoreste

conformatiei specifice si constructiei deosebite a membrelor, care ii dau posibilitatea de a se deplasa cu
usurinta si repede.

In  cadrul speciei cabaline sunt inclusi caii, magarii si catarii.

Cabalinele, sunt folosite in unele tari din lume pentru carne si laptele de iapa.

Produsele secundare, pielea - este folosita larg in industria pielariei si marochinariei.

O importanta deosebita o au caii pentru sporturi hipice, care totusi sunt mai restranse in epoca
secolelor XX-XXI.

Intretinerea armasarilor de reproductie

Pentru mentinerea vigorii si puterii de reproductie, armasarii primesc o ingrijire speciala, cu

respectarea anumitor reguli si anume:

-efectuarea zilnica a miscarii, dupa un program stabilit, la ore fixe, cu 2 ore inainte sau dupa
efectuarea montei;

-asigurarea unei igiene corporale zilnice pentru indepartarea prafului, murdariei, microbilor,
transpiratiei, asigurand buna functionare a functiilor pielii si evitarea imbolnavirilor sau starilor de
indispozitie;

-in adaposturi trebuie sa fie lumina, aer curat, asternut gros si permanent uscat.

Armasarii se tin in boxe individuale, in care sa poata sta liberi dar din care sa poata vedea ce se
intampla in grajd si in boxele vecine, cu scopul de a se obisnui cu activitatile zilnice din grajd si sa nu devina
speriosi. In  lipsa boxelor speciale pot fi tinuti la stanoaga la capatul grajdului. Ingrijitorii  armasarului nu
trebuie schimbati.

35
 BIBLIOGRAFIE
1.AGRICULTURĂ SPECIALITATE - Clasa a IX - a Editura Oscar Print Bucureşti,2006
2.AGRICULTURĂ PREGĂTIRE PRACTICĂ –Clasa a IX- a Editura Oscar Print Bucureşti,2006
3.ZOOTEHNIE GENERALĂ Editura ALFA Iaşi -2006
4.NUTRIŢIA ŞI ALIMENTAŢIA ANIMALELOR Vol.I Tipografia Moldova Iaşi,2006
5. NUTRIŢIA ŞI ALIMENTAŢIA ANIMALELOR Vol.III Tipografia Moldova Iaşi,2006
6. http://biblioteca.regielive.ro
7. http://www.usab-tm.ro
8.http://www.didactic.ro
9. http://www.e-veterinar.ro
10. http://cabalinedecarne.ucoz.net
11. http://malex.sapte.ro

12.http://rasedecai.com
13.http://www.google.com

36
 ANEXE

PUR SÂNGE ARAB

PUR SÂNGE ENGLEZ

37
TRĂPAŞUL ROMÂNESC

38
RASA LIPIŢANĂ

39
RASA HUŢUL

40
RASA GIDRAN

41
42