Deficienta mintala

„ Prin deficienta mintala se intelege reducerea semnificativa a capacitatilor intelectuale si psihice

care determina o serie de dereglari ale reactiilor si mecanismelor de adaptare a individului la
conditiile in permanenta schimbare ale mediului inconjurator si la standaredele de convietuire
sociala dint-un anumit areal cultural, fapt ce plaseaza individul intr-o situatie de incapacitate si
inferioritate, exprimata printr-o stare de handicap in raport cu ceilalti membri ai comunitatii din
care fac parte”. [1] Statisticile OMS arata ca deficienta mintala este intalnita la un procent de 3-
4% din populatia infantila, avand diferite grade de intensitate si variate forme de manifestare
clinica.
Deficienta mintala reprezinta o deficienta globala care vizeaza intrega personalitate a individului:
structura, organizare, dezvoltare intelectuala, afectiva, psihomotrica, comportamental –
adaptativa. Nota definitorie pentru deficienta mintala o constituie alterarea componentei de
ansamblu, integritatea biofiziologica si cea psihologica fiind de fapt o forma diferentiata de
organizare a personalitatii.
Indicatorul de dezvoltare intelectuala este reprezentat prin coeficientul de inteligenta (CI) sau, in
varianta englezeasca, intelligence quotient (IQ). Ca unitate de masura psihologica, coeficientul
de inteligenta reprezinta raportul dintre varsta mintala (VM) si varsta cronologica (VC),
exprimate in luni. Astfel spus, coeficientul de inteligenta exprima raportul dintre doua
performante: performanta reala a subiectului (VM) si performanta asteptata in functie de varsta
sa(VC). În functie de valoarea coeficientului de inteligenta exista urmatoarea clasificare: peste
140-inteligenta extrem de ridicata;
120-140 – inteligenta superioara; 110 – 119 – inteligenta deasupra nivelului mediu, 90 – 109 –
inteligenta de nivel mediu, 80-89 – inteligenta sub medie, 70-79 – inteligenta de limita (intelect
liminar), 50-69 – deficienta mintala usoara (debilitate mintala); 20-49 – deficienta mintala severa
sau mijlocie (imbecilitate); 0-19 – deficienta mintala profunda sau grava (idiotie).
1Etiologia deficientei mintale
Etiologia starilor de handicap mintal se refera la problema mutatiilor genetice si a aberatiilor
cromozomiale care care stau la baza unor sindroame specifice ale deficientei mintale. Factorii
incriminati in etiopatogenia acestor afectiuni sunt:
1) „ Factorii endogeni (genetici) – responsabili de aparitia a peste 1.800 de endopatii
metaboloce, constituie una dintre problemele majore ale medicinei si bioingineriei genetice. În
aceasta categorie pot fi incluse trei grupe majore:
a) deficienta mintala prin mecanism poligenic – in aceasta categorie sunt incluse cazurile de
deficienta mintala fara patologie asociata, determinata de dominatia genelor nefavorabile
inteligentei;
b) deficienta mintala cu transmitere mendeliana - cauzate de gene majore mutante aparute in
urma unor tulburari ale metebolismului enzimatic sau fara un substrat biochimic;
c) deficienta mintala prin anomalii cromozomiale – anomaliiale numarului si morfologiei
cromozomilor.”[2]
2) „ Factori exogeni, al caror efect asupra aparitiei deficientelor mintale depinde de tipul
agentului agresiv si de intensitatea agresiunii, au o influenta cu atat mai mare cu cat actioneaza
mai de timpuriu in viata copilului ( in perioada intrauterina sau in primii trei ani de viata)” În
functie de etapa in care actioneaza aceste cauze asupra dezvoltarii si evolutiei copilului se disting
mai multe categorii de factori:
a) factorii prenatali care la randul lor pot fi clasificati in:
factorii progenetici – procese involutive la nivelul ovarului; diabet zaharat, inanitii cronice;
socuri psihice grave suportate de parinti;
factorii embriopatici actioneaza in primele trei luni de sarcina si pot produce o serie de tulburari
ale metabolismului mamei si embrionului, nutritiei si circulatiei placentare. Aceste efecte pot fi
produse de urmatoarele cauze: iradieri cu raze X, substante radioactive, intoxicatii cu diferiti
compusi chimici (oxid de carbon, saruri de nichel, mercur, cobalt, plumb); consumul unor
medicamente care pot actiona insa din primele zile, producand fie distrugerea omului, fie aparitia
unor mutatii genetice si tulburari metabolice; boli infectioase virotice ( rubeola, rujeola, gripa,
etc.); unele boli ale mamei ( tuberculoza, febra tifoida, avitaminoze, etc.) si traumatinsme ale
gravidei; tulburari endocrine ale mamei ( diabet, tulburari tiroidiene, etc.), incompatibilitatea Rh
intre mama si fat;
factorii fetopatici: intoxicatii cu alcool, monoxid de carbon, plumb, mercur; carente alimentare,
avitaminoze; infectii materne, traumatisme fizice;
b) factori perinatali – intervin in timpul nasterii. Principalul indicator care ofera informatii cu
privire la starea clinica a nou-nascutului este scorul Apgar care se apreciaza la un minut, 5
 minute si 10 minute dupa nastere. Simptomele urmarite pentru aprecierea acestui scor se refera la
culoarea pielii, tonusul muscular, respiratie, frecventa cardiaca, raspunsul la stimuli iar
informatiile culese pentru stabilirea scorului final au si o semnificatie pronostica pentru nou-
nascut.Principalele cauze care determina tulburari perinatale sunt:
 prematuritatea noului nascut – greutatea la nastere egala sau mai mica de 2,500 g,
indiferent de durata sarcinii;
 postmaturitatea nou-nascutului – determina hipoxia cronica a fatului, cu efecte asupra
structurilor nervoase superioare concretizate in sechele encefalopetice, care se manifesta prin
retard mintal psihomotor, tulburari comportamentale, convulsivitate accentuata;
 traumatismele obstreticale - traume mecanice prin aplicare de forceps la extragerea
fatului si operatia cezariana care pot produce diferite leziuni ale scoartei cerebrale; hipoxia din
timpul nasterii (comperhensiunea cordonului ombilical, contractii uterine foarte slabe, fatul prea
mare);
 encefalopatia bilirubinica - boala hemolitica a nou-nascutului, este determinata in invazia
anticorpilor de la mama la fat, prin placenta, urmata de cresterea acidozei la nivelul celulei
nervoase, datorita excesului de bilirubina neconjugata cu actiune citotoxica ce provoaca alterari
functionale si morfologice in special la nivelul nucleilor de la baza creierului;
c) factorii postnatali: boli inflamarorii cerebrale (encefalite, meningoencefalite, viroze, abcese
cerebrale); boli infectioase cu complicatii cerebrale ( gripa, hepatita epicemica, scarlatina,
variola, tuse convulsiva); boli parazitare cerebrale ( chist hidatic); boli generale cu efecte
degenerative la nivel cerebral ( acidoze, hipoxii, hipoglicemii, tulburari hidroelectrolitice);
intoxicatii acute si cronice ( cu plumb, oxid de carbon, alcool, fungicide); traumatisme cranio-
cerebrale care pot produce traumatisme sau hemoragii cerebrale soldate cu manifestari
neurologice sistematizate si sechele neuropsihice de grade diferite; tulburari cronice de nutritie
( mai ales in perioada 0-3 ani) – carente prelungite de vitamine, eloctroliti, alimentatie
hipoproteica, disfunctii cerebrale; tulburari metabolice – in special hipoglicemiile la copil pot
determina aparitia unor encefalopatii manifestate prin accese convulsive, pareze, retardare
intelectuala; tulburari circulatorii la nivel cerebral care pot culmina cu embolii sau leziuni
cerebrale grave;
d) factorii psihosociali: natura relatiilor afective intrafamiliale, mediul si conditiile economice
ale familiei, calitatea influentelor culturale si educationale care actioneaza asupra copilului etc.
„Teoria psihanalitica si psihosociologica explica aparitia deficientei mintale ca un efect al lipsei
de afectivitate (in special din partea mamei) in primii ani de viata ai copilului, favorizand
instalarea unei inhibitii accentuate, prin lipsa unor stimuli afectivi, si care pot produce o
nedezvoltare structural –functionala a scoartei din cauza suprimarii aportului de stimuli la acest
nivel. Cu cat aportul de stimuli exigeni in primii ani de viata este mai mare, cu atat creerul
copilului va avea un grad mai ridicat de dezvoltare sau, cu cat stimularea timpurie a copilului
este mai intensa, cu atat sansele de dezvoltare intelectuala optima a copilului vor fi mai ridicate”
2. Tipologia deficientelor mintale
Intelectul de limita defineste o categorie eterogena de forme si grade de manifestare, a caror
trasatura comuna consta in fenomenul decompensarii scolare la varsta de 11-12 ani, urmata de
aparitia unor reactii nevrotice si comportamentale consecutive insuccesului scolar. Din punct de
vedere psihopedagogic, exista cateva elemente definitorii dupa care copii cu intelect liminar pot
fi usor identificati: raspunsurile sunt realizate intr-o maniera inegala, adesea lacunara, care pot fi
asemanate atat cu raspunsurile unui copil normal, cat si cu cele ale unui copil cu deficienta
mintala; are nevoie de un anumit interval de timp pentru a-si mobiliza capacitatile sale
intelectuale, fapt care explica realizarea in etape a unui raspuns corect cu sprijinul unor intrebari
suplimentare insotite de atitudinea deschisa a educatorului, dificultati in insusirea scris-cititului si
calculului aritmetic; alterarea structurii perceptiv motrice a spatiului – copilul nu respecta forma,
marimea, proportia, orientarea, manifesta imprecizie in intelegerea sarcinilor scolare, nu
conserva cantitatile, ii este afectata reversibilitatea gandirii; baraje ale gandirii sau lapsusuri,
incetineala in gandire – copilul cu intelect liminar rezolva sarcinile numai pana la un anumit
nivel de complexitate si abstarctizare; dificultati in realizarea activitatilor de analiza si sinteza,
comparatie, abstractizare, clasificare, cu continut semantic si simbolic; dificultati de colaborare si
de stabilire a unor relatii interpersonale.
Deficienta mintala usoara (de gradul I) se defineste prin coeficientul de inteligenta cuprins
intre 50-59, corespunzator mecanismelor operationale ale gandirii specifice varstei mintale de 7-
9 ani. Subiectii din aceasta categorie sunt capabili de achizitii scolare corespunzatoare varstei lor
mintale si pot ajunge la un grad de autonomie sociala, insa fara posibilitatea asumarii totale a
responsabilitatii conduitelor lor, fiind incapabili sa anticipeze implicatiile si urmarile acestora.
Persoanele care prezinta deficienta mintala usoara constituie grupa deficientilor mintali
recuperabili pe plan scolar, profesional si social, educabili, adaptabili la exigentele intructiei
scolare si ale vietii sociale.
Caracteristici definitorii pentru aceasta categorie de deficienti mintali: dificultati ale proceselor
de analiza si sinteza; ingustimea campului perceptiv, adica perceperea clara a unui numar mai
mic de elemente pe unitatea de timp, in comparatie cu un individ normal; constanta perceptiei
formei, marimii, greutatii si naturii materialului din care au confectionat un obict se realizeaza
intr-un timp foarte lent ; in planul gandirii se observa predominanta functiilor de achizitie
comparativ cu functiile de elaborare;
Dezvoltarea cu intarziere a limbajului, sub toate aspectele; capacitate scazuta de organizare si
coordonare a actiunilor in conformitate cu o comanda verbala; eficienta scazuta a memoriei;
lipsa de fidelitate a memoriei; imaturitatea afectiva destul de accentuata; disfunctionalitatea
activitatii voluntare; tulburari ale psihomotricitatii.”[5]
Forme clinice des intalnite:
a)     deficienta mintala armonica - se manifesta cu: dificultati in activitatea de achizitie fara a fi
insotite de tulburari de natura motrice sau sociala. Prognoza profesionala este favorabila, iar
trasaturi ca harnicia, perseverenta ii fac sa fie educabili.
b)     deficienta mintala dizarmonica - la care tulburarile sunt asociate cu tulburarile afective si
de comportament.
Deficienta mintala severa ( de gradul II ) care din punct de vedere psihomotric este
echivalenta cu varsta mintala cuprinsa intre 2 si 7 ani, corespunzator unui coeficient de
inteligenta intre 20 si 30 IQ. Deficientii mintali din aceasta categorie formeaza grupa
deficientilor recuperabili din punct de vedere profesional si social, partial educabili, integrabili in
societate in conditii protejate sau in conditii obisnuite in functie de exigentele comunitatii.
Caracteristici definitorii : sunt capabili sa achizitioneze un volum minim de cunostinte; sunt
instruibili pana la un anumit punct, majoritatea ajung sa-si insuseasca limbajul; gandirea lor este
concreta, situationala, cu limitari la rezolvari de tip mecanic; atentia se caracterizeaza printr-un
grad crescut de instabilitate, iar memoria este diminuata; din punct de vedere afectiv, prezinta un
grad accentuat de imaturitate si labilitate, integrarea sociala a imbecililor, sub aspectul relatiilor
interpersonale, este destul de dificila si nu lipsita de riscuri.”
Alaturi de formele tipice de imbecilitate, exista si forme clinice atipice cum ar fi:
a)     arieratia autistica - o forma de insuficienta mintala severa caracterezata prin deficit
intellectual pronuntat, absenta comunicarii, posibilitati reduse de educare si instruire, capabili
doar de achizitia unor automatisme;
b)       „idiotii savanti” – capabili sa realizeze anumite operatii aritmetice rapide cu numere
formate din mai multe cifre, sa recite dupa o singura lectura sute de versuri sau fragmente cu o
structura complicata, sa reproduca desene sau fragmente muzicale comparabile cu originalul sau
sa discrimineze cu usurinta diverse mirosuri.
Deficienta mintala profunda ( gradul III) reprezinta forma cea mai grava de deficienta mintala
si defineste persoana incapabila sa se autoconduca, sa se apere de eventuale pericole sau chiar sa
se hraneasca, avand o permanenta nevoie de ingrijire si supraveghere. Din punct de vedere
psihomotric, deficienta mintala profunda este definita printr-un nivel mintal inferior varstei de 2
ani si a coeficientului de inteligenta sub 20 IQ. Din cauza slabei lor rezistente la infectii si alti
agenti patogeni, mortalitatea in randul acestei categorii de deficienti este foarte mare, media lor
de viata fiind de apoximativ de 19-20 ani.
Caracteristici definitorii: structura psihomotrica rudimentara evidentiata prin balansari uniforme,
grimase, impulsuri motrice subite; nu pot comunica prin limbaj cu cei jur; viata afectiva este
redusa la trairea impulsurilor primare, cu crize acute de plans, automutilare, apatie,
maleabilitate.”[7]
Din punct de vedere clinic, in raport cu gravitatea deficientei, se disting urmatoarele forme:
a)     forma A (deficienta completa) – se caracterizeaza prin persistenta reflexelor primare, avand
o existenta pur vegetativa, afectarea cronica sau a unei parti din sistemul nervos, absenta totala a
comunicarii, varsta mintala de un an, tulburari neurologice grave, cu putine sanse de
supravietuire;
b)     forma b ( deficienta incompleta) – se caracterizeaza prin afectarea partiala a sistemului
nervos, deficienta senzoriala destul de accentuata, comunicare prin cuvinte monosilabice, grave
afectiuni psihomotrice, miscari stereotipe, varsta mintala de 2-3 ani; cel afectat poate achizitiona
un numar de actiuni motorii elementare.
Mușuț, Ionel, P`unescu, Constantin, Recuperarea modico-pedagogic` a copilului handicapat
mintal, p.28
Neamu, George, coordonator. Tratat de asisten` pocial`, p.871,872
Idem, p. 872
Ghergu, Alois, Psihopedagogia persoanelor cu cerine speciale, Strategii difereniate ]i incluzive
[n educaie,  p.78
Ghergu, Alois, Neamu, Cristina, Psihopedagogia Special`, Ghid practic pentru [nv``m@ntul
deschis la distan`,  p.54
Idem, p.57
Ghergu, Alois, Neamu, Cristina, Psihopedagogia Special`, Ghid practic pentru [nv``m@ntul
deschis la distan`,  p.57