Licenta Finala

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE
CANTEMIR"
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
BRAŞOV
LUCRARE DE LICENŢĂ
Absolvent:
EȘANU BOGDAN
Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. POPA M. EMIL
BRAŞOV
2010
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE BRAŞOV
SPECIALIZAREA: ECONOMIE ŞI AFACERI INTERNAŢIONALE
TEHNOLOGIA INFORMAIEI ȘI
COMUNICARII ȘI ROLUL
TURISMULUI INTERNAȚIONAL
ÎN CADRUL ECONOMIEI
MONDIALE
Absolvent:
EȘANU BOGDAN
Conducător ştiinţific:
BRAŞOV
2010
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” ABSOLVENT:
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE EȘANU BOGDAN
INTERNAŢIONALE – BRAŞOV
Forma de învăţământ: ZI
Specializarea: Durata studiilor: 3 ani
ECONOMIE ŞI AFACERI INTERNAŢIONALE Promoţia: 2010
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: VIZA FACULTĂŢII:

LUCRARE DE LICENŢĂ
1. TITLUL:
ROLUL INFORMAȚIEI ȘI COMUNICĂRII ȘI ROLUL TURISMULUI
INTERNAȚIONAL ÎN CADRUL ECONOMIEI MONDIALE
2. CUPRINS:
CAPITOLUL 1 : ACTIVITATEA TURISTICA INTERNATIONALA – ACTIVITATE
PRIN EXCELENTA GLOBALA
CAPITOLUL 2 : CONTRIBUTIA TURISMULUI IN PROCESUL CRESTERII
ECONOMICE
CAPITOLUL 3 : PREMIZELE INCLUDERII TURISMULUI IN POLITICA
ECONOMICA
CAPITOLUL 4 : TURISMUL CA FENOMEN CULTURAL
CAPITOLUL 5 :TURISMUL IN TRANZACTIILE INTERNATIONALE
3. BIBLIOGRAFIE:
1. Arye Hillman: International Trade Policy, Circa 2000: Fundamental Ideas and Developments,
International Conference, University of Rome 3, November 1998;
2. Arvind Panagariya: Miracles and Debacles: Do Free-trade Skeptics Have a Case?, 2003
3. Bratucu, G.; Dima, D. – „Marketing în turism”, Psihomedia, Bucureşti, 2002;
4. BARTLETT, C. A., GHOSHAL, S. Managing across borders: new organizational responses,
Sloan Management Review 29, 1987;
5. Bran, F., Simon, T., Nistoreanu, P. - Ecoturism, Bucureşti, Editura Economică, 2000;
4. APRECIEREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ

Lucrarea de licenţă este/nu este unitară, are/nu are o structură corespunzătoare, rezolvă/nu rezolvă
problemele enunţate în temă, este/nu este de nivel ştiinţific ridicat/mediu/satisfăcător/ nesatisfăcător,
conţine/nu conţine contribuţii şi interpretări personale, nu este/este copiată după o altă lucrare similară,
şi în consecinţă poate/nu poate fi susţinută în faţa comisiei de licenţă.
Nota acordată are la bază următoarele criterii de apreciere:
Calificative / Note acordate*
Nr. Satisfă- Nesatis-
Criterii de apreciere Foarte bine Bine
crt. cător făcător
10 9 8 7 6 5 4
1. Actualitatea, complexitatea şi originalitatea temei lucrării
de licenţă
2. Documentarea din literatura naţională şi internaţională
3. Documentarea practică pentru realizarea studiului de caz
4. Utilizarea unor surse statistice din ţară şi din străinătate
5. Prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor din literatura de

specialitate
6. Prezentarea informaţiilor şi rezultatelor în tabele statistice
şi sub formă grafică
7. Elaborarea şi fundamentarea economică a propunerilor
8. Concluziile finale ale lucrării şi contribuţia personală a

autorului
9. Utilizarea surselor bibliografice şi modul de trimitere la
sursele bibliografice
10. Modul de tehnoredactare a lucrării şi utilizarea
diacriticelor
Suma pe coloană a notelor acordate pe criterii:
Suma totală a notelor acordate:
Nota acordată**:
Semnătura conducătorului ştiinţific:
*
Pentru fiecare criteriu de apreciere se trece semnul X, corespunzător calificativului şi notei acordate.
**
Nota acordată de conducătorul ştiinţific se calculează cu relaţia: Suma totală a notelor acordate / 10
5. Declaraţia pe proprie răspundere privind autenticitatea lucrării de licenţă
Subsemnatul / subsemnata ...................................................................................................................

declar pe proprie răspundere, sub rezerva sancţiunilor legale şi morale, că la redactarea
lucrării mele de licenţă nu am folosit decât sursele bibliografice menţionate în text şi în
bibliografia de la finalul lucrării de licenţă. Declar că nu am mai prezentat această lucrare în
faţa unei alte comisii de examen de licenţă.
Semnătura absolventului:
CUPRINS
I N T R O D U C E R E...........................................................................................................................................1
Kotler, P., Marketing Management: Analysis, Planning and Control, 1984....................................................1
1. ACTIVITATEA TURISTICĂ INTERNAȚIONALĂ - ACTIVITATE PRIN EXCELENȚA GLOBALĂ
...................................................................................................................................................................................3
1.1. IMPORTANTA ECONOMICA A TURISMULUI.................................................................................3
1.2. LOCUL SI ROLUL TURISMULUI IN ECONOMIE...............................................................................6
1.3. FLUXURI TURISTICE INTERNAȚIONALE........................................................................................9
1.4. CEREREA ȘI OFERTA TURISTICĂ.....................................................................................................12
1.4.1 Creșterea dimensiunilor turismului mondial..........................................................................................13
1.4.2. Evoluţia numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali, în turismul mondial, în perioada 2003 - 2006
.........................................................................................................................................................................14
1.4.3. Oferta turistică mondială.......................................................................................................................19
2. CONTRIBUTIA TURISMULUI IN PROCESUL CRESTERII ECONOMICE.......................................22
2.1 TURISMUL - MIJLOC DE DIVERSIFICARE A STRUCTURILOR ECONOMICE ȘI DE
VALORIFICARE A RESURSELOR............................................................................................................23
2.2 TURISMUL - CREATOR ȘI UTILIZATOR DE VENIT NAȚIONAL...............................................24
2.3. TURISMUL - CREATOR DE NOI LOCURI DE MUNCĂ..................................................................26
2.4. TURISMUL - STIMULATOR AL INVESTIȚIILOR...........................................................................28
2.5. TURISMUL - FACTOR DE ATENUARE AL FENOMENULUI INFLAȚIONIST..........................29
2.6. TURISMUL - MIJLOC DE VALORIFICARE A RESRSELOR.........................................................31
3.1.NIVELE DE IMPLICARE ALE STATULUI ÎN REGLEMENTAREA ȘI ORGANIZAREA
TURISMULUI...................................................................................................................................................32
3.2. IMPORTANȚA ECONOMICĂ A TURISMULUI................................................................................39
3.3. STUDIU DE CAZ / POLITICA ECONOMICA IN ACTIVITATEA HOTELIERA.............................42
4. TURISMUL CA FENOMEN CULTURAL...................................................................................................55
4.1 CLASIFICAREA TURISMULUI SI LOCUL TURISMULUI CULTURAL ÎN CADRUL
FENOMENULUI TURISTIC..........................................................................................................................55
4.2. EVOLUȚIA TURISMULUI ȘI A TURISMULUI CULTURAL ÎN SPECIAL..................................58
4.3. FLUXURI TURISTICE GENERATE DE TURISMUL CULTURAL.................................................60
4.3.1. Fluxuri turistice majore ........................................................................................................................60
4.4. RESURSELE TURISTICE ANTROPICE - BAZA DEZVOLTARII TURISMULUI CULTURAL64
TURISMUL IN TRANZACTIILE INTERNATIONALE.............................................................................68
SERVICII INTERNATIONALE....................................................................................................................68
Continutul si sfera de cuprindere a serviciilor................................................................................................68
TIPOLOGIA TRANZACȚIILOR CU SERVICII..........................................................................................76
ANEXA 5..............................................................................................................................................................100
...............................................................................................................................................................................100
Optimizarea tarifelor poate fi facuta in baza curbelor de rezervare. Pe axa abcisei se depune perioada
anticiparii rezervarilor, numar de zile pina la data realizarii rezervarii. Axa ordonatelor contine date
privind gradul de ocupare a hotelului. Curba cu denumirea de “conturul rezervarilor” arata valoarea
cantitativa a rezervarilor pe perioade de timp pina la data efectiva a rezervarii.......................................102
INTRODUCERE
“Un calator fara cunoaștere este ca o pasare fara aripi”1.
Turismul, la fel ca oricare altă ramură economică de servicii, are două componente:
componenta informatională si componenta fizică, dar în turism componenta informatională
este de cele mai multe ori cea mai importantă. Fiind o industrie intensiv bazată pe informatie,
turismul suferă schimbări rapide, radicale si sa dovedit a fi un mediu propice pentru
implementarea tehnologiei informationale (TI) datorită rolului acesteia privind furnizarea si
schimbul de informatii în lantul de productie si distributie.
Utilizarea eficientă a tehnologiilor informației și comunicării (TIC), impulsionată de
un acces mai bun la internetul de mare viteză (în bandă largă), este bine cunoscută ca un
factor esențial de creștere a productivității și de stimulare a inovării în Europa, inclusiv în
zonele rurale2. Utilizarea TIC poate juca un rol semnificativ în promovarea spiritului
antreprenorial și a progresului economic în zonele rurale, contribuind astfel la ameliorarea
competitivității agriculturii și silviculturii, a calității vieții și a diversificării economiei rurale.
Accesul la internetul de calitate înaltă poate contribui la descătușarea potențialului
zonelor rurale și la creșterea atractivității lor ca zone de locuit. TIC ajută întreprinderile
existente să-și desfășoare activitățile cu mai mare eficacitate și eficiență și răspunde nevoii lor
de a accesa rapid diverse tipuri de informații. Totodată, TIC creează perspective mai largi
pentru lansarea de noi întreprinderi și facilitează asigurarea unor servicii vitale și a unei mai
bune calități a vieții3.
La ora actuală, există diferențe importante între statele membre în ceea ce privește
furnizarea și adoptarea serviciilor electronice și accesul la internetul de mare viteză.
Decalajele dintre zonele rurale ale diferitelor state, ca și dintre zonele rurale și cele urbane
sunt încă și mai mari. Majoritatea populației rurale plătește mult pentru servicii de calitate
inferioară.
Planul european de redresare economică (PERE)4 subliniază importanța comunicațiilor
în bandă largă pentru economiile moderne și urmărește să asigure disponibilitatea acesteia
1
Kotler, P., Marketing Management: Analysis, Planning and Control, 1984.
2
COM(2007) 803, 11.12.2007.
3
Discurs 07/311al comisarului pentru agricultură și dezvoltare rurală Mariann Fischer Boel.
4
COM(2008) 800, 26.11.2008.
1
pentru toți europenii până în 2010. În acest context, Comisia a propus o finanțare
suplimentară de 1 miliard de euro pentru eliminarea decalajelor în privința accesului la bandă
largă, ceea ce ar permite zonelor rurale să abordeze concret unele dintre problemele cu care se
confruntă ca urmare a crizei economice și financiare5.
Prezenta comunicare comună vine ca răspuns la cererea Consiliului (Agricultură și Pescuit),
care a solicitat Comisiei să studieze problema ameliorării accesului zonelor rurale la
tehnologiile moderne ale informației și comunicării, cu un accent special pe accesul la
internetul de mare viteză6. Comunicarea se alătură, totodată, dezbaterii strategice asupra
aportului dezvoltării rurale la strategia de la Lisabona și la politica comunitară în materie de
TIC. Un studiu privind „Disponibilitatea accesului la rețelele informatice în zonele rurale”,
comandat de Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală și finalizat în decembrie
2007, a fost utilizat ca document de lucru pentru elaborarea unor părți ale comunicării și
anexei7.
5
COM(2009) 36, 28.1.2009.
6
Concluziile Consiliului 7085/07, 19 martie 2007.
7
SAACNRA [SAACNRA = Study on the Availability of Access to Computer Networks in Rural Areas (Studiu
asupra disponibilității accesului la rețele de calculatoare în zonele rurale)], 2007,
http://ec.europa.eu/agriculture/analysis/external/index_en.htm.
2
1. ACTIVITATEA TURISTICĂ INTERNAȚIONALĂ - ACTIVITATE PRIN

EXCELENȚA GLOBALĂ
1.1. IMPORTANTA ECONOMICA A TURISMULUI
La sfârşitul acestui secol şi mileniu industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe

plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important
generator de locuri de muncă. Din punct de vedere economic turismul se constituie şi ca o
sursă principală de redresare a economiilor naţionale a acelor ţări care dispun de importante
resurse turistice şi le exploatează corespunzător.
Acţiunea sa se manifestă pe o multitudine de planuri, de la stimularea dezvoltării
economice la perfecţionarea structurii sociale, de la valorificarea superioară a resurselor la
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.
Privit în corelaţie cu ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un
element dinamizator al sistemului global. Desfăşurarea turismului presupune o cerere
specifică de bunuri şi servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora.
Cererea turistică determină o adaptare a ofertei ce se materializează, între altele, în
dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector, şi indirect, în stimularea producţiei
ramurilor participante la : construirea şi echiparea spaţiilor de cazare şi alimentaţie,
modernizarea reţelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalaţii de agrement
etc.
În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării
turismului, rezultă din următoarele aspecte:
1. Resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul reprezintă unul din sectoarele
economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;
2. Exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare
eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului,
contribuind astfel la echilibrarea balanţei de plăţi externe;
3. Turismul reprezintă o piaţă sigură a forţei de muncă şi de redistribuire a celei
disponibilizate din alte sectoare economice puternic restructurate;
4. Turismul, prin efectul său multiplicator acţionează ca un element dinamizant al
sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii care antrenează o
3
creştere în sfera producţiei acestora, contribuind în acest mod, la diversificarea structurii
sectoarelor economiei naţionale;
a) Infrastructura de transport:
- reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri naţionale care să faciliteze circulaţia şi
accesul spre zonele de interes turistic;
- relansare şi dezvoltarea aeroporturilor şi a porturilor;
- modernizarea transportului pe căile ferate;
- dezvoltarea sistemelor de transport combinat ;
- programe de dezvoltare a flotei maritime şi fluviale, cu implicaţii în diversificarea ofertei de
servicii turistice şi valorificarea unor elemente ale potenţialului turistic al tarii aflate într-un
stadiu redus sau chiar inexistent de valorificare (cursul intern al Dunării, Delta, programe
turistice pe Marea Neagră s.a.).
b)Telecomunicaţiile - modificãrile la nivelul economiei digitale sunt esenţiale pentru
ca întreprinderile sã devinã şi sã se menţinã competitive.
Turismul şi cãlãtoriile, privite ca o industrie intensiv tehnologicã, pot ajuta România
sã obţinã şi sã aplice sistemele tehnologice ale informaţiilor şi telecomunicaţiile la un nivel
competitiv. O parte din ce în ce mai mare a operaţiilor turismului şi cãlãtoriilor - precum şi
toate operaţiile virtuale de vânzãri şi distribuţie - comunicã prin sistemele de telecomunicaţii.
E-marketing - pe o piaţã globalã competitivã şi din ce în ce mai dezvoltatã din ziua de
astãzi, existã o mare nevoie pentru un puternic branding naţional de conducere care sã
optimizeze resursele, sã concentreze într-un nucleu interesele - sectorul public şi privat,
naţional, regional şi local - şi sã capteze atenţia turiştilor. Aceasta va necesita un interes aparte
pentru o abordare coordonatã asupra marketing-ului şi distribuţiei prin internet în scopul de a
optimiza viziunea asupra României.
Desigur, dezvoltarea unei asemenea facilitãţi trebuie sã meargã în paralel cu
dezvoltarea internetului şi a telecomunicaţiilor la nivelul întregii tari. Recomandarea
Onsiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC) este ca Guvernul României sã
urmeze, în continuare, politica unei pieţe deschise a telecomunicaţiilor, care va genera costuri
mici şi servicii de o mai bunã calitate pentru turişti şi companiile de turism.
c) Organizarea şi finanţarea activităţilor de comunicaţie - în multe cazuri o destinaţie
se compune din numeroşi ofertanţi diferiţi. Punerea în fapt a cooperărilor între aceştia şi/sau a
alianţelor strategice sunt un mijloc puternic de a face faţă concurenţei marilor întreprinderi
turistice cu sucursale sau activităţi în toata lumea. Sectorul public trebuie să furnizeze cadrul
organizatoric care să permită crearea şi buna funcţionare a unui organism pentru
4
comercializarea unei destinaţii în ansamblul său. Sarcina principală a acestuia este aceea de a
comercializa regiunea sau ţara ca o destinaţie turistică şi de a-i ameliora global imaginea.
5. Dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea
economică şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind şi o
sursă importantă de sporire a veniturilor populaţiei.
Politica de dezvoltare regională urmăreşte în principal :
• diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea
dezvoltării echilibrate şi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare
întârziată);
• preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;
• îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de acces
la instrumentele financiare de asistenţă pentru ţările membre (fonduri
structurale şi de coeziune);
• corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea
cooperării interregionale, interne şi internaţionale, care contribuie la
dezvoltarea economică şi care este în conformitate cu prevederile legale şi cu
acordurile internaţionale încheiate de România.
6. Turismul reprezintă un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale, prin extinderea ariei
ofertei specifice şi crearea de locuri de muncă în mediu rural altele decât cele tradiţionale,
ameliorând condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale;
7. Diversificarea industriei locale prin susţinerea înfiinţării de IMM-uri.
8. Dezvoltarea industriilor nepoluante conexe turismului şi de bunuri de consum
(artizanat, mobilă, marochinărie etc.); 9. În condiţiile respectării şi promovării principiilor de
dezvoltare durabilă, turismul constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare al
potenţialului cultural, istoric, folcloric şi arhitectural al ţărilor;
10. Prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor
măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, floră,
faună, ecosisteme, etc.), turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;
11. Pe plan social turismul se manifestă ca un mijloc activ de educare şi ridicare a
nivelului de instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului
liber al populaţiei.
Absenţa mecanismelor moderne şi competitive de creare a factorilor de producţie este
adesea una din slăbiciunile cele mai determinante ale unei destinaţii. Prin urmare, punerea în
5
funcţiune a mecanismelor de creare a factorilor - educaţie şi cercetare, programe de investiţii
în aceste domenii - este instrumentul cel mai important în obţinerea de avantaje concurenţiale
durabile.
Utilizarea şi noua valorificare a capitalului uman abundent poate a fi o strategie pentru
trecerea de la concurenta preturilor la concurenta calităţii.
12. Promovarea exporturilor, condiţionată de întărirea capacităţii industriei româneşti
de a exporta pe pieţele internaţionale.
1.2. LOCUL SI ROLUL TURISMULUI IN ECONOMIE
In noianul de transformari produse in viata social-economica dupa al II-lea razboi

mondial – introducerea automatizarii, folosirea ciberneticii si tehnicii de calcul in diverse
sectoare de activitate, industrializarea agriculturii, conturarea stiintei ca ramura de productie,
modernizarea mijloacelor de transport, – societatea omeneasca, indiferent de forma relatiilor
de productie, de sistemul social-politic existent, s-a industrializat la scara planetara.
Societatile industrializate, mai mult sau mai putin dezvoltate, au ca trasatura definitorie o
importanta concentrare a populatiei in centre urbane, in cadrul carora, pe suprafete restranse,
se inregistreaza aglomerari ale locuitorilor de scolarizare si de munca, ale cailor si mijloacelor
de transport, ale familiilor in blocuri de locuinte. Societatea industrializata ofera, prin
organizarea stiintifica a productiei si a muncii, prin tehnologia moderna si concentrarea
intreprinderilor producatoare, posibilitati nelimitate de crestere a productivitatii muncii, cu
multiple efecte pozitive asupra membrilor societatii, intre care : cresterea veniturilor si a
puterii de cumparare, sporirea duratei timpului liber, prin reducerea zilei si a saptamanii de
lucru, prin marirea concediilor, cresterea sperantei de viata, dezvoltarea si modernizarea
mijloacelor de informare8.
Insa, in acelasi timp, societatea industrializata are si efecte negative asupra membrilor ei,
acestea manifestandu-se sub forma agresivitatilor biologice (poluare, lipsa de miscare),
precum si a celor de ordin nervos (stresul psihic, constrangerile din viata sociala si
profesionala).
De aici, si nu numai, dorinta si tendinta oamenilor societatii contemporane de a-si petrece
timpul liber calatorind, cautand sau visand la colturi linistite din natura, vizitand orase si sate
pentru a cunoaste oameni si locuri, sau pentru a-si ingrijii sanatatea. Si cum numarul
populatiei a crescut considerabil in majoritatea tarilor, iar influenta factorilor distanta-timp a
fost diminuata simtitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul – ca modalitate
8
www.ec.europa.eu/eurostat
6
de petrecere placuta si utila a timpului liber – a cunoscut o "explozie" fara precedent,
constituind una din cele mai remarcabile trasaturi ale epocii contemporane.
Turismul reprezinta un fenomen economico-social specific civilizatiei moderne, puternic
ancorat in viata societatii, si ca atare, influentat de evolutia ei. Prin caracterul sau de masa si
continutul complet, turismul antreneaza un vast potential material si uman, cu implicvatii
importante asupra evolutiei economiei si societatii, asupra relatiilor internationale.
Turismul prezinta trasaturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, asa cum
apreciaza unii autori, intr-o ramura a economiei nationale, ramura care, prin specificul sau, se
integreaza in sectorul tertiar9.
Referitor la rolul turismului in cadrul economiei nationale, literatura de specialitate
evidentiaza faptul ca el are "un impact considerabil asupra economiilor, societatilor si
culturilor diferitelor tari de referinta".
Turismul joaca un rol important in viata economica si sociala, actioneaza ca un element
dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii
economice, ca o parghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ de
educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultura si civilizatie al oamenilor. Turismul
prezinta o complexitate in continua crestere, in plan economic sintetizeaza rezultatele unui
mare numar de activitati, in plan psiho-social, se constituie ca o modalitate superioara de
organizare a timpului liber.
Importanta sociala a turismului poate fi evidentiata sub urmatoarele aspecte:
• Turismul contribuie la mentinerea echilibrului biologic si fiziologic al omului
contemporan, pentru care turismul ofera solutii la constrangerile de tot felul la care
acesta este supus.
• Turismul apare ca un mijloc de educare, de ridicare a nivelului de cultura, de instruire
si civilizatie al oamenilor in calitate de turisti, dar si a populatiei locale aflata in
zonele receptoare de turisti.
• Turismul contribuie la mentinerea sanatatii omului contemporan prin faptul ca-i ofera
acesuia destinderea, refacerea fortei de munca prin odihna, miscare, tratamente
balneo-medical.
• Turismul influenteaza calitatea vietii ata in mod direct (determina cresterea calitatii
vietii) cat si in mod indirect (determina cresterea altor ramuri economice care pot
influenta pozitiv nivelul calitatii vietii).
9
Minciu, Rodica, Economia turismului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p.
96
7
• Turismul impune noi relatii interumane, faciliteaza schimbul de idei si consultarea de
opinii ceea ce conduce la desavarsirea formarii intelectuale, la largirea orizontului
cultural, iar pe de alta parte, la mai buna intelegere intre popoare, la apararea pacii in
lume.
• Turismul international se afirma cat mai mult ca factor de intensificare a legaturii
dintre natiuni, contribuie la promovarea unei mai bune intelegeri intre popoare.
Rolul turismului nu trebuie privit numai prin consecintele de ordin social, ci si economic,
putand fi subliniate cu urmatoarele:
 Turismul indeplineste o functie economica importanata intrucat contribuie la creearea
si utilizarea venitului national.
 Turismul contribuie la ridicarea social-economica a unor zone, asigurand eliminarea
decalajelor interregionale.
 Activitatea turistica face posibila preluarea unei parti a consumului intern casnic si
antrenarea circulatiei banesti, determinand atenuarea fenomenului inflationist.
 Turismul valorifica zonele bogate in resurse turistice naturale si antropice neepuizand
"materia prima", valorifica acele elemente care n-ar fi putut fi puse in valoare in cadrul
altei activitati.
 Turismul prezinta si vocatie ecologica intrucat, in strategia dezvoltarii turistice, se
impun masuri de protejare mediului, a valorilor fundamentale a existentei umane, a
peisajului, a apei, a aerului, florei, faunei.
 Turismul se constituie intr-o importanta sursa de valuta fara a necesita eforturi
deosebite pe plan extern, o sursa de valorificare in conditii mai avantajoase a
resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mijloace destinate exportului;
turismul se manifesta ca un important capitol al exporturilor denumit export intern10 ,
oferind piata de desfacere unei game variate de produse si servicii care, in alte conditii
nu se pot exporta sau se exporta in cantitati mai mici, cu eforturi si riscuri mai mari.
Aceasta forma de export, caracterizata prin consum la locul de productie si
eterogenitatea produselor si serviciilor solicitate este si foarte eficienta: ea presupune
costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, promovare, a taxelor
vamale, comosioanelor. Turismul international influenteaza balanta de plati prin
intermediul balantei valutare a turismului care, in functie de natura sa, poate
compensa, reduce sau agrava o balanta de plati deficitare.
10
Cristureanu, Cristiana, Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.
35
8
Pe langa efectele economice si sociale directe, turismul determina obtinerea unor efecte
indirecte, prin impulsionarea celorlalte ramuri si sectoare ale economiei (industriei,
agricultura, transporturi, etc.), in asa numitul efect mutiplicator.
1.3. FLUXURI TURISTICE INTERNAȚIONALE
Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă între un bazin
de cerere şi unul de ofertă” turistică11, iar modul de formare şi amploarea acestuia sunt
condiţionate de caracteristicile celor două bazine, precum şi de o serie de factori, de o mare
diversitate, care determină intensitatea şi structura circulaţiei turistice internaţionale.
Privit din această perspectivă, turismul internaţional poate fi considerat a fi totalitatea
fluxurilor ce iau naştere între ţările sau regiunile emiţătoare şi cele receptoare de turişti12.
Dacă turismul emiţător este concentrat într-un număr redus de ţări ale lumii, având
economii dezvoltate şi, în mod corespunzător, locuitori ale căror venituri sunt suficient de
mari pentru a-şi permite să cumpere produse turistice, ţările receptoare de turişti sunt cu mult
mai numeroase, cuprinzând atât ţări cu economie dezvoltată, cât şi ţări în curs de dezvoltare.
• Bazinele de cerere turistică se află, deci, în principal, în ţările dezvoltate, din
punct de vedere economic, unde trăiesc persoane cu venituri ridicate, care îşi
pot permite să plătească preţul unor călătorii internaţionale. Aceste ţări se mai
numesc şi importatoare de turism (de servicii turistice), deoarece călătoriile
rezidenţilor în alte ţări presupun efectuarea de cheltuieli valutare, în mod
similar cumpărării de bunuri din import.
• Bazinele de ofertă turistică se află în zonele unde există atracţii turistice
(naturale şi antropice) deosebite, iar ţările unde se află locurile respective sunt
considerate exportatoare de servicii turistice, acestea beneficiind de încasări
valutare din vânzarea prestaţiilor turistice, ca urmare a cheltuielilor realizate în
ţările respective de către turiştii străini care le vizitează.
1.3.1. Motivaţii pentru realizarea călătoriilor turistice internaţionale

Există mai multe categorii de motivaţii principale pentru realizarea călătoriilor
internaţionale în scop turistic, acestea constituindu-se, astfel, în principalele cauze ale formării
fluxurilor turistice internaţionale.
11
Cristureanu, Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura ABEONA, Bucureşti, 1992,
p. 81
12
Minciu, Rodica, op. cit., p. 57
9
François Vellas clasifică aceste motivaţii în trei categorii principale13: cele motivate de
preţuri, de climat şi de diverse motive personale ale turistului.
a) Preţurile reprezintă motivaţii esenţiale în decizia turiştilor de a călători în afara
frontierelor ţării unde aceştia îşi au reşedinţa obişnuită. Diferenţele dintre nivelurile preţurilor
produselor turistice practicate în diferitele ţări ale lumii, pentru oferte similare, ca nivel de
confort, diversitate a serviciilor şi calitatea acestora, se explică prin nivelul mai scăzut al
salariilor din industria turistică, în unele ţări, majoritatea aflate în curs de dezvoltare. Iar dacă
ţinem seama de faptul că turismul reprezintă o „industrie a mâinii de lucru” (adică utilizează
un număr mare de lucrători, mulţi dintre aceştia cu niveluri scăzute de calificare), ponderea
costurilor cu forţa de muncă în costurile totale fiind ridicată, atunci putem înţelege mai bine
de ce pot să apară diferenţe importante ale preţurilor unor produse turistice similare, în funcţie
de costul forţei de muncă utilizate în turism, în ţări diferite.
Acest „diferenţial al preţurilor” este deosebit de important, de exemplu, pentru
motivaţiile turiştilor nord-americani care vizitează Mexicul sau ţările Americii latine sau
pentru vest-europenii care îşi aleg ca destinaţii unele ţări din Asia de Sud-Est şi Pacific.
b) Climatul reprezintă, de asemenea, un motiv determinant pentru caracterul
internaţional al turismului. O serie de ţări din Europa de Sud, precum şi insule din Caraibe,
din Oceanul Indian şi din Pacific, beneficiază, din plin, de avantajul acestui factor, oferind
„garanţia” că, acolo, turiştii vor găsi un climat cald, cu plaje însorite şi posibilitatea de a face
baie, în mări sau oceane în care temperatura apei este optimă pentru „thalasoterapie”.
c) Motivele personale ale turistului se pot clasifica, la rândul lor, în 6 categorii
principale:
- Loisir* şi vacanţe, aceasta fiind principala motivaţie pentru călătoriile realizate
în afara timpului obişnuit, afectat activităţilor profesionale. Motivele pot fi diverse:
odihnă, dorinţa de „smulgere” sau „evadare” din mediul său obişnuit, descoperiri
culturale, vizite la rude şi prieteni, practicarea unor sporturi etc.
- Afaceri, respectiv călătorii întreprinse în cadrul activităţilor profesionale. În
această categorie sunt incluşi voiajorii comerciali, membrii echipajelor de aeronave sau
nave maritime care efectuează escale în diferite ţări, funcţionarii guvernamentali şi ai
organizaţiilor internaţionale aflaţi în misiune, salariaţii care lucrează la instalarea unor
utilaje sau echipamente în alte ţări (pentru durate de până la un an).
13
Vellas, François, op. cit., pp. 10-11
10
- Congrese şi alte reuniuni, respectiv călătorii realizate pentru a participa la
congrese sau la alte tipuri de reuniuni (seminarii, colocvii, conferinţe, mese rotunde
etc.).
După alţi autori14, atât turismul de reuniuni, cât şi turismul practicat de
participanţii la manifestări expoziţionale (fie ca expozanţi, fie ca vizitatori profesionali),
precum şi călătoriile-stimulent, reprezintă componente ale turismului de afaceri.
- Sănătate, respectiv călătorii întreprinse fie pentru a beneficia de îngrijiri
medicale, fie pentru îmbunătăţirea nivelului de sănătate, prin acţiunile ce ţin de medicina
profilactică (preventivă): „repunerea în formă”, thalasoterapie, balneoterapie etc. Sunt
incluse, în această categorie, şi sejururile în staţiunile termale şi tratamentele terapeutice
de orice natură (oncţiuni sau împachetări cu nămol, inhalare de gaze cu efect terapeutic
etc.).
- Studii, respectiv călătoriile realizate pentru a asista la cursuri sau pentru
formare sau perfecţionare profesională, într-o instituţie de formare ale cărei cursuri pot
să dureze un întreg an şcolar sau chiar mai mult.
- Religie, respectiv călătoriile întreprinse pentru a participa la un pelerinaj sau
pentru o vizită la un loc sfânt.
Într-o altă abordare, se poate aprecia că15 un turist îşi va alege o destinaţie turistică
internaţională în următoarele situaţii:
- oferta de vacanţă a ţării în care îşi au domiciliul obişnuit este limitată;
- produsele turistice oferite în ţara sa sunt inaccesibile, fie datorită preţurilor ridicate,
fie datorită faptului că respectivele produse sunt mai bine vândute la export, adică
turiştilor străini;
- absenţa unor produse turistice din oferta internă a ţării de domiciliu (de exemplu,
posibilitatea de practicare a unor cure balneo-medicale sau a talazoterapiei ori a
sporturilor de iarnă etc.);
- cererea pentru unele produse turistice având caracter de unicat în lume (de exemplu,
vizitarea Sfinxului şi a piramidelor egiptene, a locurilor sfinte, la Ierusalim ori a
Turnului Eiffel, la Paris etc.).
14
* Timp liber, de care poate dispune o persoană, în afara ocupaţiei sale obişnuite (conform Lexiconului de
termeni turistici – coordonator Gabriela Stănciulescu, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, p. 177)
Davidson, R., Business Travel, Pitman Publishing, Londra, 1994, p. 1
15
Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International, Economica, Paris, 1995, p. 28
11
În funcţie de aceste motive, corelate şi cu altele16, cum ar fi: existenţa unor factori
naturali deosebiţi, dorinţa de cunoaştere, participarea la evenimente cultural-artistice,
ştiinţifice sau profesionale etc., fluxurile turistice se mai pot clasifica în două mari categorii17:
a) „Sunlust”, care sunt fluxuri asociate turismului de soare ori determinat de alte condiţii
naturale (existenţa zăpezii, a unor izvoare termale etc.). În alegerea unor astfel de
destinaţii, principalele criterii de selecţie sunt preţurile şi distanţele.
b) „Wonderlust”, respectiv turismul de cunoaştere (având motivaţii culturale – de
participare la diverse manifestări culturale, artistice, sportive, de vizitare a unor
monumente, muzee sau a unor obiective naturale deosebite). Factorul decisiv în
alegerea destinaţiei este, în aceste cazuri, calitatea ofertei şi diferenţierea acesteia faţă
de ofertele interne, de produse similare.
,
1.3.2. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaţionale
Fluxurile turistice internaţionale reprezintă una dintre cele mai dinamice componente
ale schimburilor economice internaţionale. Ponderea cea mai mare, în circulaţia turistică
internaţională, o au fluxurile turistice interne şi cele intra-regionale (realizate între ţările
situate în aceeaşi regiune turistică).
Statisticile internaţionale arată că peste trei sferturi dintre voiajele internaţionale se
desfăşoară pe distanţe scurte, cele mai multe dintre acestea fiind realizate în interiorul sau
între ţările cu economie dezvoltată, din Europa, America de Nord şi Asia18. Analiza fluxurilor
turistice internaţionale se realizează utilizând atât indicatori fizici (numărul de sosiri la
frontiere), cât şi valorici (încasări din turismul internaţional).
1.4. CEREREA ȘI OFERTA TURISTICĂ
Cererea turistică internaţională se măsoară, în principal, prin numărul de sosiri şi de

înnoptări (zile-turist), precum şi prin partea de încasările înregistrate în balanţa de plăţi a unei
ţări la capitolul „turism”, iar oferta turistică este evaluată în funcţie de capacitatea de cazare
turistică, în principal, cea hotelieră, precum şi prin numărul de produse turistice oferite de
organizaţii de turism.
Turismul mondial se caracterizează prin foarte mari inegalităţi în repartiţia
internaţională a fluxurilor turistice19. Astfel, ţările în curs de dezvoltare, chiar dacă se află în
16
Minciu, Rodica, op. cit., p. 57
17
Gray, P. H., International Travel – International Trade, Lexington Books, Londra, 1970, p. 117
18
Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), p. 114
19
Vellas, François, op. cit. (2007), p. 16
12
progres, nu deţin decât mai puţin de o treime din totalul sosirilor de turişti internaţionali, la
nivel mondial. Aceste evoluţii sunt amplificate prin sporirea ponderii fluxurilor turistice intra-
regionale, care reprezintă mai mult de 30% din turismul internaţional, în lume.
1.4.1 Creșterea dimensiunilor turismului mondial
Evoluţia numărului de turişti, la nivel mondial, a cunoscut creşteri spectaculoase, în

ultimele trei decenii. Astfel, dacă în anul 1975, Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.)
înregistra 222 de milioane de sosiri ale turiştilor internaţionali, numărul acestora a ajuns la
808 milioane, în anul 2005 şi la cca 842 milioane de sosiri, în 2006, conform estimărilor
provizorii ale O.M.T.20
Pe de altă parte, creşterea încasărilor obţinute din turismul internaţional s-a realizat
într-un ritm şi mai rapid. Astfel, dacă în anul 1980, încasările din turismul internaţional, la
nivel mondial, totalizau numai 102 miliarde dolari SUA, în anul 2005, acestea au atins,
conform estimărilor O.M.T., cifra de 662 miliarde de dolari SUA (iar aceste cifre nu includ şi
încasările din transporturile turistice internaţionale).
În tabelul nr. 3.1. este prezentată evoluţia numărului de sosiri şi a încasărilor din
turismul internaţional, la nivel mondial, în perioada 1970 – 2005.
Tabelul nr. 1.1.: Evoluţia numărului de sosiri şi a încasărilor din turismul internaţional,
în perioada 1970 – 2005
Anul Nr. sosiri (mil.) Încasări (miliarde USD)

1970 165 18
1990 457 268
1995 551 405
2000 698 477
2004 766 632
2005 808 682
Sursa: O.M.T., 2006
În privinţa volumului încasărilor din turismul internaţional, pe marile regiuni

turistice ale lunii, care au crescut, în ultimele decenii, într-un ritm superior celui al numărului
de sosiri ale turiştilor internaţionali (de exemplu, în anul 2005, faţă de 2004, rata de creştere
a încasărilor a fost de 7,7%, faţă de 5,6%, rata de creştere a numărului de sosiri), remarcăm
primul loc deţinut de Europa, cu 51% din totalul de încasări (exprimate în $ SUA, urmată de
20
Organizaţia Mondială a Turismului, Comunicat de presă (“Un alt an record pentru turismul mondial”),
Madrid, 29 ianuarie 2007, www.world.tourism.org
13
Americi, cu 21,3% şi de Asia de Sud şi Pacific, cu 18.9% din totalul încasărilor mondiale
(vezi tabelul nr.1.2.)
Tabelul nr. 1.2. : Încasările din turismul internaţional, la nivel mondial şi pe marile
regiuni turistice ale lumii, în anul 2005
- în miliarde $SUA –
Încasări
2005 % din totalul mondial
Total mondial 681,5 100
Africa 21,3 3,1
Americile 145,3 21,3
Asia de Sud şi Pacific 129,0 18,9
Europa 347,4 51,0
Orientul Mijlociu 28,6 4,2
Asia de Sud 9,9 1,5
Sursa : Prelucrare după „Turismul de la A la Z”, Turismul mondial, www.tourisme.gouv.fr
Se poate observa că Europa deţinea, în 2005, o pondere de 51% din totalul încasărilor
din turismul mondial, deşi, din punctul de vedere al numărului de sosiri, în acelaşi an, cota de
piaţă a Europei, la nivel mondial, era de peste 54,6%, în timp ce regiunea Americilor deţinea
21,3% din totalul încasărilor la nivel mondial, deşi cota de piaţă a acestei regiuni, ca număr de
sosiri ale turiştilor internaţionali, era de doar 16,5%. Aceasta evidenţiază faptul că, în medie,
încasările cele mai ridicate pe turist nu s-au înregistrat pe continentul european.
1.4.2. Evoluţia numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali, în turismul

mondial, în perioada 2003 - 2006
În anul 2003, turismul internaţional a cunoscut o nouă perioadă deosebit de dificilă,

după reculul înregistrat în 2002, datorat, în principal, atacurilor teroriste de la New York, din
11 septembrie 2001, n.n.), în principal, celor trei factori negativi, care au acţionat în mod
conjugat: conflictul din Irak, epidemia de SARS (virusul pneumoniei atipice) şi menţinerea
slăbiciunii economiei mondiale, declara într-un comunicat de presă al OMT21, secretarul
general al acestei organizaţii, dl. Francesco Frangialli. Conflictul din Irak şi climatul de
puternică incertitudine din perioada ce a precedat începerea acestui război au determinat
reducerea numărului de călătorii internaţionale pe primul trimestru al anului 2003. Apoi,
epidemia, cu totul neaşteptată, de SARS a întrerupt, brusc, perioada de creştere continuă, din
ultimii ani, a sosirilor de turişti în Asia şi Pacific, ajungându-se ca, în lunile mai şi aprilie să
21
O.M.T., Comunicat de presă („Recul al turismului internaţional în 2003, revenire prevăzută pentru 2004”),
Madrid, 27 ianuarie 2004
14
se înregistreze mai puţin de jumătate din numărul de sosiri obişnuite, în multe dintre
destinaţiile turistice din regiune.
Datorită acestor cauze, volumul mondial al sosirilor de turişti internaţionali a scăzut, în
anul 2003, cu 1,2 %, ajungând la 694 milioane, respectiv cu 8,5 milioane mai puţin decât în
anul 2002, când s-au înregistrat 703 milioane de sosiri.
În Europa, numărul sosirilor a rămas acelaşi ca în anul 2002, în condiţiile în care
sosirile de turişti internaţionali în Europa Occidentală au scăzut cu 3,7 milioane (- 3 %), în
timp ce în Europa de Sud, numărul sosirilor a stagnat, iar în Europa Centrală şi de Est s-au
înregistrat creşteri asemănătoare ca şi în anul precedent.
În Asia de Sud şi Pacific, s-a înregistrat o scădere de 12 milioane de sosiri (-9 %) faţă
de anul 2002, în special datorită epidemiei SARS.
În privinţa Americilor, acestea au înregistrat un recul de 1 %, în privinţa sosirilor de
turişti străini, în anul 2003, America de Nord fiind singura regiune ce a înregistrat o scădere
(de 5%) pentru cel de al treilea an consecutiv, explicabilă, în principal, prin slăbiciunea
activităţii economice şi prin incertitudinile în materie de securitate, de după 11 septembrie
2001. Spre deosebire de scăderile înregistrate în cei doi ani precedenţi, zona Caraibelor, ca şi
America de Sud au cunoscut importante creşteri ale numărului de sosiri, datorită îmbunătăţirii
situaţiei economice a unor ţări mari, precum Argentina şi Brazilia, care au contribuit
substanţial la întărirea turismului intra-regional.
Orientul Mijlociu şi Africa, au înregistrat, în anul 2003, o creştere de cca. 5 %, în
special datorită călătoriilor intra – regionale din Orientul Mijlociu.
Creşterea s-a putut observa în toate marile regiuni turistice ale lumii, dar cea mai
importantă s-a înregistrat în Asia şi Pacific (+29 %) şi în Orientul Mijlociu (+ 20 %).
Creşterea a fost importantă (+10 %) şi în Regiunea Americilor, în timp ce în Africa a fost de
7%, iar în Europa de doar 4 %, regiuni ce au înregistrat rezultate inferioare mediei mondiale,
chiar dacă acestea au fost mult mai bune decât în anii precedenţi.
Anul 2004 a fost marcat de revenirea puternică din Asia şi Pacific, după reculul
înregistrat în 2003, datorat, în principal, virusului pneumoniei atipice (SARS), revenirea
Americilor la rezultate pozitive, după trei ani de scăderi importante ale numărului de turişti
străini înregistraţi şi printr-o nouă repartiţie a marilor fluxiuni turistice în Europa, ca şi în
America, datorită evoluţiei ratei de schimb între euro şi dolarul american.
Temerile privind impactul creşterii preţului petrolului s-au diminuat, pe parcursul
anului 2004, aceste creşteri fiind absorbite, datorită dinamismului economiei mondiale.
15
Creşterea numărului de sosiri internaţionale de turişti din 2004 a fost cea mai
importantă din ultimii 20 de ani, dovedindu-se, din nou, extraordinara elasticitate şi capacitate
a turismului mondial de a depăşi dificultăţile şi de a aduce o importantă contribuţie la
redresarea rapidă a ţărilor afectate de evenimentele negative cunoscute.
Europa este regiunea care a cunoscut cele mai slabe rezultate, comparativ cu celelalte.
Creşterea de 4 % a numărului de sosiri a făcut ca acestea să ajungă la 414 milioane, îndeosebi
datorită performanţelor înregistrate de ţările Europei Centrale şi de Est (+8%), dar şi din
Europa de Nord (+7%), în timp ce în Europa de Sud (mediteraneană), creşterea a fost de doar
3%, iar în Europa Occidentală de numai 2%. Destinaţiile turistice din ţările zonei euro, ajunse
la maturitate, au fost depăşite nu doar de cele din ţările europene din zona non-euro, dar şi de
cele din Africa de Nord (Maroc şi Tunisia) şi din Orientul Mijlociu (Egipt).
Cea mai importantă creştere au înregistrat-o ţările din Asia şi Pacific (+29%), zona
unde s-au înregistrat 154 milioane de turişti.
După 3 ani de rezultate mediocre, 2004 a fost anul care a adus, în sfârşit, creşteri ale
turismului internaţional în regiunea Americilor (după anul 2001). Chiar dacă numărul de
sosiri din 2004 (124 milioane) a rămas inferior recordului înregistrat în anul 2000 (128
milioane), creşterea de 10%, faţă de 2003, poate fi considerată ca excepţională, toate sub-
regiunile Americii înregistrând creşteri în 2004. Astfel, îmbunătăţirea situaţiei economice a
Argentinei şi devalorizarea monedei sale naţionale (pesos) au contribuit la creşteri importante
ale turismului în aceste ţări (+11%), dar şi la performanţele pozitive înregistrate de ţări vecine
ale acesteia, cum ar fi Uruguay (+28 %), Chile, Paraguay (15%), pentru acestea Argentina
fiind o ţară emiţătoare de turişti.
În Africa s-a înregistrat o creştere de 7 %, datorată, în special, ţărilor Africii de Nord
(+17%), în timp ce destinaţiile sub-sahariene au înregistrat doar o creştere de 1%.
În Orientul Mijlociu, creşterea înregistrată a fost de 20%, ajungându-se la un total de
35 de milioane de turişti, ceea ce înseamnă ca aceasta a devenit cea de a patra regiune a lumii,
dintre cele mai vizitate de către turiştii străini, depăşind, pentru prima dată, Africa (aceasta
înregistrând, în 2004, doar 33 milioane de turişti străini).
În anul 2005, turismul internaţional a progresat şi mai mult decât în anii precedenţi, în
special în Asia de Nord, în America latina şi în Africa.
Economia mondială şi-a păstrat dinamismul, în anul 2005. Astfel, conform statisticilor
culese de F.M.I., creşterea înregistrată de economia mondială a fost de 4,8% în 2005, cu puţin
sub cea înregistrată în 2004 (de 5,3%). Cele mai importante creşteri le-au înregistrat
16
economiile SUA şi ale unor ţări asiatice, precum China şi India, precum şi unele ţări din
Europa Centrală şi de Est.
Fără excepţie, ţările Europei Occidentale au cunoscut, în 2005, creşteri economice mai
modeste decât anul precedent. În privinţa turismului internaţional, acesta a beneficiat de
situaţia economică generală, anul 2005 fiind încă unul dinamic, după un an 2004 excepţional,
de avânt, care succedase altor trei ani (succesivi) dificili, marcaţi de factori ce au generat un
climat de insecuritate (declanşarea războiului din Irak, în 2003, epidemia de pneumonie
atipică – SARS, care a bântuit în Asia şi Pacific etc.
După estimările OMT, volumul turismului mondial a crescut, în 2005, cu 5,5% în
privinţa numărului de sosiri ale turiştilor, faţă de 766 milioane în anul 2004. Acest ritm de
creştere este inferior faţă de cel înregistrat în anul precedent (de 10%), dar poate fi considerată
o creştere puternică, dacă o comparăm cu creşterea medie de 4,3% pe an între 1990 şi 2000,
perioadă ce a fost urmată de trei ani „mediocri” (2001, 2002 şi 2003)22.
Contrastele dintre diferitele zone ale lumii s-au menţinut, în această privinţă, şi în
2005, ca şi în anul 2004. Astfel, creşterea cea mai rapidă a fost înregistrată de ţările din zona
Africa, cu un ritm de peste 10%, în special datorită ţărilor din Africa sub-sahariană.
În ciuda acestei creşteri, fluxurile turistice spre Africa rămân, încă, modeste ca
dimensiune, deţinând doar 4,5% din totalul sosirilor la nivel mondial.
Dezvoltarea turismului în zona asiatică a rămas foarte rapidă, în 2005, în special în
Asia de Nord. Catastrofa naturală ce a cuprins Asia de Sud (tsunami-ul din 26 decembrie
2004) a avut consecinţe negative puternice asupra turismului din zonă, în anul 2005, chiar
dacă s-au realizat lucrări importante de refacere a infrastructurilor turistice distruse, care au
permis atenuarea efectelor acestei catastrofe naturale. Astfel, numărul de turişti a crescut,
totuşi, în această zonă, în 2005, cu 4%, atât în Asia de Sud, cât şi în Asia de Sud-Est.
Încetinirea ritmului de creştere a fost, însă, evidentă, faţă de creşterile de 18% respectiv de
30%, înregistrate în anul precedent, în aceste două zone.
Zona Orientului Mijlociu a înregistrat o creştere de 6,9%, în 2005, considerabil mai
redusă decât cea din anul 2004.
Zona Americilor a înregistrat o creştere de 5,8 %, în 2005, mai redusă decât creşterea
înregistrată în anul precedent ( de peste 11 % ). Această încetinire a creşterii s-a produs, în
special, în America de Nord, în timp ce America Centrală şi America de Sud şi-au păstrat
ritmuri de creştere superioare, de 13,6 %, respectiv de 12,7 %.
22
O.M.T.,communicate de presă, www.world-tourism.org
17
Creşterea s-a dovedit puţin mai modestă, în medie, în Europa (de 4,3%), în 2005, dar
această zonă continuă să concentreze, încă, peste jumătate dintre sosirile mondiale de turişti.
Această creştere a fost, însă, diferită: pe de o parte, în Europa de Nord şi în cea de Sud
(mediteraneană), unde s-au înregistrat creşteri de peste 6% (respectiv de 7,1%, în Europa de
Nord şi de 6,2%, în Europa de Sud), iar pe de altă parte, creşteri de doar 1,7% în Europa
Occidentală şi de 3,6% în Europa Centrală şi de Est.
Cu cele 76 de milioane de sosiri ale turiştilor străini înregistraţi în 2005 (creştere cu
1,2% faţă de 2004), Franţa şi-a păstrat primul loc, ca destinaţie turistică mondială, urmată de
Spania, cu 55,6 milioane turişti în 2005 (înregistrând o creştere de 6% faţă de 2004) şi de
SUA, cu 49,4 milioane de sosiri (cu 7,2% mai mult decât în 2004) şi de China, cu 41,8
milioane sosiri în 2005 (creştere de 10% faţă de anul 2004)23.
Cu cele 842 milioane de sosiri înregistrate, conform estimărilor O.M.T., anul 2006 a
depăşit aşteptările în privinţa evoluţiei turismului internaţional, la nivel mondial,
înregistrându-se o creştere a numărului de sosiri de 4,5% faţă de 2005.
„În pofida riscurilor de scădere a activităţii, la care era expus turismul mondial în urmă
cu 12 luni, în special din cauza terorismului, a alertei sanitare, datorată gripei aviare şi a
creşterii preţului petrolului, 2006 a fost un nou an de creştere bună, depăşind ritmul de
creştere de 4,1%, prevăzut pe termen lung, graţie uneia dintre cele mai lungi perioade de
expansiune economică susţinută” afirma Secretarul general al O.M.T., dl. Francesco
Frangialli, într-un comunicat de presă din 29 ianuarie 200724.
Cifrele cele mai recente ale Barometrului O.M.T. al turismului mondial par să indice
că aceste rezultate se vor consolida şi că va fi un al patrulea an de creştere susţinută în acest
sector.
Una dintre caracteristicile anului 2006 a fost menţinerea rezultatelor pozitive
înregistrate de destinaţiile emergente, ceea ce subliniază, odată în plus, legăturile strânse
dintre turism şi progresul economic.
În urmă cu 3 ani, turismul atingea bariera celor 800 de milioane de sosiri
internaţionale şi intra, astfel, într-o nouă fază, istorică. De atunci, creşterea a fost de peste
20%. „Turismul continuă să transforme, sub presiunea mediului său”, arăta dl. Frangialli.
Pe marile regiuni turistice, evoluţia turismului mondial, în anul 2006, a fost destul de
diferită, deşi, în toate aceste regiuni, s-au înregistrat creşteri ale numărului de sosiri de turişti
internaţionali.
23
www.tourisme.gouv.fr., Les comptes du Tourisme, 2005
24
www.world-tourism.org/francais/newsroom/
18
Astfel, Africa, s-a situat în fruntea tuturor celorlalte regiuni turistice ale lumii, în
privinţa ritmului de creştere înregistrat (+8,1%) în anul 2006, adică aproape dublul ritmului
mondial de creştere, după un an 2005, deja foarte bun. Această performanţă, ieşită din comun,
este datorată, în principal, Africii sub-sahariene (+9,4%), dar şi Africii de Nord (+5,8%), care
a terminat anul 2006 depăşind ritmul mediu mondial de creştere. Marile destinaţii turistice
africane, precum Africa de Sud, Kenia şi Maroc, au continuat să înregistreze rezultate
excelente în 2006.
Asia-Pacific, cu o creştere de 7,6%, a reuşit să-şi menţină ritmul său extraordinar de
creştere, pe de o parte datorită redresării Thailandei şi Maldivelor, ţări care au surmontat
consecinţele tragice ale tsunami-ului din decembrie 2004, cât şi datorită remarcabilelor
rezultate ale noilor situaţii din această regiune a lumii. Sosirile de turişti internaţionali în Asia
de Sud au sporit cu 10%, în special datorită Indiei, destinaţie ce a înregistrat jumătate din
numărul sosirilor în această sub-regiune.
În anul 2006, Europa şi-a atins obiectivul previzionat, de creştere cu 4% a numărului
sosirilor de turişti internaţionali. Astfel, Germania a profitat din plin de organizarea Cupei
mondiale la fotbal, în 2006, iar Italia a revenit în forţă, în bună măsură, datorită găzduirii
Jocurilor Olimpice de Iarnă, la Torino. Soliditatea activităţii turistice în Spania a contribuit, de
asemenea, la atingerea rezultatelor pozitive în regiune. Totuşi, ar trebui remarcată creşterea cu
doar 1%, a sosirilor de turişti internaţionali, în sub-regiunea Europa Centrală şi de Est.
Conform estimărilor O.M.T., după rezultatele excepţionale înregistrate în 2004 şi 2005
şi în pofida situaţiei sale geopolitice generale, marcată, îndeosebi, prin criza dintre Israel şi
Liban, Orientul Mijlociu a reuşit să obţină o creştere de 4% a numărului de turişti
internaţionali, în 2006.
Chiar dacă, la prima vedere, creşterea de doar 2% a numărului de sosiri, în regiunea
Americilor pare a fi o decepţie, rezultatele variază într-un mod considerabil, de la o ţară la
alta. Astfel, creşterea activităţii turistice în SUA nu a fost suficientă pentru a compensa
evoluţia slabă din Canada şi Mexic. Pe de altă parte, rezultatele Americii Centrale (+6,1%) şi
ale Americii de Sud (+7,2%) arată că America latină îşi consolidează rezultatele pozitive
obţinute în ultimii ani. Ţări precum Chile, Columbia, Guatemala, Paraguay şi Peru au
înregistrat creşteri de peste 10%, în anul 2006, în privinţa sosirilor de turişti internaţionali.
1.4.3. Oferta turistică mondială
Oferta turistică se poate defini ca fiind cantitatea de bunuri şi servicii turistice ce pot fi
oferite pe piaţă, la un preţ dat, într-o anumită perioadă de timp sau ca „ansamblul serviciilor şi
19
bunurilor finale, propuse consumatorilor de către sectorul turistic”25 şi se măsoară prin
capacitatea echipamentelor, a structurilor de cazare turistică, de alimentaţie publică, a
mijloacelor de transport turistic etc.
Prin oferta turistică înţelegem atât potenţialul turistic, format din atracţiile turistice
(naturale şi antropice), cât şi de baza tehnico-materială specifică turismului (unităţile de
cazare, alimentaţie, agrement etc.), precum şi forţa de muncă din domeniul turismului şi
prestările de servicii ce alcătuiesc produsele turistice26.
Producţia turistică reprezintă ansamblul de servicii şi bunuri finale oferite de sectorul
turistic şi consumate pe parcursul unei perioade determinate şi se măsoară prin numărul de
vizitatori ai unui obiectiv turistic, numărul de înnoptări petrecute de turişti în unităţile de
cazare, numărul de pasageri transportaţi etc. sau poate fi exprimată valoric, ca cifră de afaceri
realizată de întreprinderile din acest sector.
Sfera de cuprindere a ofertei turistice este mai largă decât cea a producţiei turistice.
Dacă oferta turistică este de sine stătătoare, este fermă, cu o structură bine definită, producţia
turistică nu poate exista în afara ofertei, este efemeră şi se materializează doar pe măsura
afirmării şi manifestării cererii.
Oferta şi producţia turistică prezintă o serie de caracteristici, printre care:
- o puternică eterogenitate;
- o creştere diversificată;
- rigiditate
- adaptare imperfectă la cerere
În opinia profesorului francez François Vellas27, cele mai importante caracteristici ale
producţiei turistice sunt următoarele:
1)- Cea mai mare parte a producţiei serviciilor turistice este sezonieră, ceea ce implică
necesitatea unei mari flexibilităţi a structurilor şi a gestionării ofertei;
2)- Producţia serviciilor turistice necesită utilizarea intensivă a forţei de muncă, ceea
ce agravează problemele provocate de caracterul sezonier al activităţii turistice,
determinând necesitatea utilizării, cu preponderenţă, a forţei de muncă sezoniere.
3)- Producţia serviciilor turistice (ca şi a altor servicii) este nestocabilă, ceea ce face
ca, de exemplu, orice loc de cazare turistică sau de transport neutilizat într-o anumită
perioadă, nu poate fi păstrat, pentru a fi oferit în altă perioadă, când ar exista cerere
25
Py, Pierre, Le tourisme. Un phénomène économique, Nouvelle edition, La documentation Française, Paris,
2002, p. 57
26
Minciu, Rodica, Economia turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p.
151
27
Vellas, François, op. cit. (2007), p. 77
20
pentru acesta, iar capacităţile neutilizate generează costuri importante pentru
respectivii prestatori de servicii.
Principalele caracteristici ale ofertei turistice sunt urmatoarele:
• Eterogenitatea ofertei
Produsele turistice sunt extrem de diversificate, ele reprezintă un „amalgam” de
prestări de servicii şi de bunuri diverse, furnizate turiştilor. Aceste bunuri şi servicii pot fi
grupate în două mari categorii28:
a) Resurse turistice, care, la rândul lor, pot fi:
- resurse naturale (peisaje, floră, faună, plaje, munţi etc.);
- resurse socio-culturale (monumente, muzee, manifestări artistice, folclorice, sportive
etc.);
- resurse tehnologice.
Forţa de atracţie a acestor resurse este diferită în timp (în funcţie de sezon) şi în spaţiu
(ştiut fiind faptul că o destinaţie mai îndepărtată este mai puţin frecventată, datorită costului
mai ridicat al călătoriei).
b) Echipamentele şi serviciile oferite turiştilor, care, împreună, fac posibilă
exploatarea resurselor turistice: mijloace de transport, unităţi de cazare şi de alimentaţie
publică, echipamente culturale, sportive, de agrement şi o serie de alte servicii, cum este, de
exemplu, cel de ghid turistic.
• Creşterea diversificată a producţiei turistice
Capacităţile producţiei turistice (elemente atractive, mijloace, echipamente etc.)
înregistrează ritmuri diferite de creştere, datorate evoluţiilor şi repartiţiei clienţilor şi a
destinaţiilor turistice.
• Rigiditatea ofertei turistice
Această rigiditate se datorează caracteristicilor produsului turistic29, respectiv:
- lipsa de mobilitate a acesteia, care nu se poate deplasa, fiind nevoie ca turistul, în
calitate de consumator, să se deplaseze la locul ofertei turistice;
- nestocabilitatea produselor turistice;
- caracterul inelastic al producţiei turistice, produsul turistic fiind, adeseori, puţin
adaptabil, în cazul schimbării cererii.
Dar această rigiditate nu trebuie să fie exagerată, deoarece unele componente ale unor
produse turistice se pot substitui între ele. Astfel, se poate înlocui, de exemplu, un tip de
28
Py, Pierre, op. cit., p. 58
29
Idem, p. 123
21
unitate de cazare, cu un altul (un hotel cu o vilă sau o pensiune turistică), având aceeaşi
categorie de clasificare sau se poate înlocui trenul cu avionul, pe anumite distanţe ş.a.m.d.
• Inadaptarea relativă a ofertei la cerere
Rigiditatea ofertei turistice şi condiţiile de utilizare a capacităţilor existente, în special
în privinţa unităţilor de cazare turistică, antrenează o serie de dezechilibre între ofertă şi
cerere. Aceste dezechilibre se manifestă în două moduri:
- în anumite cazuri, capacitatea de producţie există şi poate răspunde cererii, dar este
subutilizată;
- în alte cazuri, oferta nu corespunde cererii, nefiind adecvată acesteia sau fiind
insuficientă cantitativ. De exemplu, adeseori lipsesc produsele adaptate pentru tineri,
pentru persoanele de vârsta a treia sau pentru amatorii de turism sportiv sau cultural.
2. CONTRIBUTIA TURISMULUI IN PROCESUL CRESTERII ECONOMICE
Creşterea rolului serviciilor în viaţa economică şi socială pe plan

mondial, în special pentru ţările dezvoltate, a fost interpretată de sociologi
ca o înlocuire a “civilizaţiei primare” cu “civilizaţia terţiară”, deoarece
societatea în care predomină serviciile au ocupat, treptat, locul celei în
care domina agricultura.
Procesul de diversificare şi extindere a serviciilor este rezultatul
amplificării activităţilor de informatizare a societăţii, de ocrotire a mediului
ambiant sau a extinderii accentuate a urbanizării (gospodărie locativă,
distribuţia energiei şi a apei, transport, telecomunicaţii), a celor privind
creşterea timpului liber al individului (spălătorii, curăţătorii forme moderne
de comerţ, întreţinerea aparatelor de uz casnic şi gospodăresc), precum şi
a serviciilor legate de utilizarea timpului liber (turism, cultură, sport).
Constituit, în principal, din prestaţii de servicii, turismul reprezintă
astăzi una din componentele esenţiale ale sectorului terţiar, apartenenţa
la acest sector derivând din modul de realizare a unora din trăsăturile sale
22
definitorii ca mobilitate, dinamism sau capacitate de adaptare la
exigenţele fiecărui turist, precum şi din particularităţile produsului turistic,
acesta fiind rezultatul combinării armonioase a mai multor servicii cu
trăsături specifice şi mecanisme proprii de utilizare.
Legat de efectele turismului asupra economiei, Organizaţia
Mondială a Turismului (într-un studiu
realizat în anul 1980) împarte aceste efecte în trei categorii, respectiv:
- efecte globale: asupra economiei naţionale, în general, stimulării
producţiei, folosirii forţei de muncă;
- efecte parţiale: asupra echilibrului balanței de plăţi, nivelul ratei
de schimb, masei monetare şi circulaţiei băneşti, modului de distribuţie a
veniturilor, dezvoltării regionale, mediului rural, mişcării demografice;
- efecte externe: asupra calităţii mediului, formării profesionale,
obiceiurilor de consum, instruirii şi educaţiei, schimbărilor sociale şi
culturale. Ţinând cont de toate aceste aspecte, se impune o abordare
multifuncţională a turismului (Cosmescu Ion, 1998), care poate fi
prezentată schematic astfel: Dimensiunile fenomenului turistic,
prezentarea multifuncţionalităţii acestuia, evidenţiază interdependenţa
dintre dezvoltarea turismului şi creşterea economică, proces care
intensifică şi antrenează cererea pentru o serie de bunuri şi servicii, care
altfel nu ar fi fost produse sau prestate. Structura cheltuielilor turistice
reflectă impulsul pe care aceste cheltuieli îl dau sectoarelor ce concură la
realizarea produsului turistic, procesul de creştere a veniturilor având loc
cu precădere în aceste sectoare dar şi în alte sectoare ale economiei, prin
intermediul input-urilor (intrărilor) succesive de bani, încasaţi de la turişti,
încasări ce reprezintă venituri derivate ale acestor sectoare.
Importanţa economică a turismului, evidenţiată de implicaţiile şi
considerentele acestui domeniu, este argumentată astfel:
2.1 TURISMUL - MIJLOC DE DIVERSIFICARE A STRUCTURILOR

ECONOMICE ȘI DE VALORIFICARE A RESURSELOR
Diversificarea structurilor economice presupune pe de o parte dezvoltarea celor

existente ca urmare a derularii activitaților turistice cu implicații directe sau indirecte asupra
23
lor prin cresterea dimensiunilor sectoarelor economice destinate să satisfacă cererea turistică
iar pe de altă parte crearea altor ramuri datorată apariției unor noi activitați specifice
turismului: agrementul, transportul pe cablu, si altele. La nivel mondial s a remarcat chiar
aparitția unor subramuri cu destinație specifică de turism care cuprind decorațiuni interioare
pentru hoteluri si restaurante in cadrul indusriei textile si a sticlei, a mobilei, a artizanatului,
echipamentelor sport (corturi, schiuri, produse cosmetice - uleiuri de plajă, creme, etc.)
Nevoia de adaptare permanentă ofertei turistice la cerintele turistilor constituie
fundamentul procesului de diversificare a structuri economiei oricarei țări.
Implicațiile economice ale turismului cuprind si elemente care vizează o valorificare
superioare a resurselor implicate in derularea activitații turistice , cum sunt: peisajul, clima,
apele, flora, fauna, sau resursele antropice
Activitatea turistica asigură, de asemenea, și dezvoltarea unor zone mai sărace în
resurse, prin realizarea unor amenajări turistice, favorizând utilizarea pe plan local a
diverselor resurse, a forței de muncă si creând condiții de viată mai bune rezidenților. Se
conturează, astfel, rolul turismului in dezvoltarea economico-culturală a regiunilor
respective,determinând chiar mutații in evoluția acestora.
Treptat, ca urmare a derularii activitaților turistice in zonele sărace din punct de vedere
al resrselor naturale, s-au creat condițiile atenuării dezechlibrelor la nivel interregional dar si
intraregional, precum sila scara locala, națională sau mondială.
Valorificarea resurselor presupune nu numai defașurarea activitaților care sa cuprindă
activitați de amenajare sau reamenajare turistica a zonei, dar și o utilizare echilibrată și
adecvată a celor existente sau concepute și executate in condițiile protejării mediului pentru o
dezvoltare durabilă.
2.2 TURISMUL - CREATOR ȘI UTILIZATOR DE VENIT NAȚIONAL
Antrenarea si stimularea producției turistice, determină un spor de producție care se

regasește ca aport la crearea produsului intern brut. Efectul favorabil al turismului asupra
venitului național, este evidențiat de procesul prin care exportul de turisti asigură valorificarea
mai avantajoasă a resurselor naționale si a muncii interne. Aplicarea de tarife si prețuri
comparabile cu cele practicate pe piața externă, compensatorii și superioare celor utilizate în
turismul intern, economisirea de cheltuieli cu transportul, cu ambalarea, asigurarea etc.,
cheltuieli substanțiale in cazul exportului de mărfuri, posibilitatea de a folosi (in special la
pregătirea preparatelor culinare) materii prime agricole obișnuite și nu neapărat de calitate
24
superioară sunt câteva din mijloacele ce permit turismului sa elimine exportul de muncă
internă fară acoperire in valută si, in consecintă,să majoreze venitul național al țarii.
Din punct de vedere procentual, valorii adaugate din turism atât in raport cu PIB, cât și
cu valoarea adaugată pe total ramuri îi corespund valori foarte reduse. In perioada 1995 -
2005 ponderea valorii adaugate din turism in PIB inregistrează o evoluție oscilatorie de la un
an la altul cu creșteri si descreșteri foarte reduse, de la 1,84% (1995) la un maxim de 2,54%
plasat la nivelul 1998. Pe ansamblul perioadei se observă tendința de creștere procentuală a
valorii adugate obținută din turism. Tot o evoluție oscilatorie in creștere s-a stabilit și in cazul
ponderii valorii adaugate din turism în valoarea adaugată pe total ramuri. Fata de 1995, în
urmatorul an se înregistrează o pondere mai scazută reprezentând cel mai redus aport al
valorii adăugate din turism la cel pe total ramuri fiind doar de 1,18%. In următorii ani vor fi
creșteri/scăderi procentuale , astfel încât la nivelul anilor 2000 si 2005 se stabileste cel mai
ridicat procent din perioada analizată, atingând valoarea de 2,68%.
Efectele de antrenare si stimulare pe care dezvoltarea turismului le are în cadrul
economiei naționale se concretizează într un spor de producție semnificativ, rezultat atât al
economiei naționale se concretizează într-un spor de producție semnificativ, rezultat atât al
creșterii producției industriei turismului cât și a celei realizate de ramurile care participă direct
sau indirect la crearea produsului turistic. O foarte bună ilustrare a acestor efecte o oferăre
pondea pe care turismului intern si internațional o deține in crearea produsului mondial brut.
Astfel la nivelul anului 2005 industria turismului a asigurat obtinerea unui spor
semnificativ de producție care însuma 4217,7 miliarde dolari, respectiv 10,4% din produsul
mondial brut. Totodată, trebuie evidențiat faptul ca aportul turismului la realizarea PIB diferă
sensibil între statele lumii în funcție de dezvoltare și structura economiei respective, putând
ajunge la cote de circa 80- 90%, până la 1-2%. Dacă în țarile mici tributare turismului, cum
sunt cele din Caraibe ca de ex. Insulele Virgine Britanice: 95,2%, Burbada: 82,1%, sau
Insulele Maldive 74,1%, Bahamas 56%, această cotă este, așa cum se observă, foarte ridicată,
în țările care alaturi de o bogată activitate turistică înregistrează și o economie dezvoltată
aceasta variază între 4 - 20%, de exemplu: Spania 19,9%, Italia 14,7%, Franta 12,6% .La
acestea se aduga o serie de țări in care turismul este mai slab dezvoltat, ca urmare, aportul
acestuia la crearea PIB-ului fiind mai modest de 1-2%.
Această analiză se impune a fi continuată si prin evidențierea aportuli în valoare
absolută a fiecărei tari la realizarea produsului mondial brut. Astfel, este important de
semnalat faptul că 10 țări realizează 74,8% din contribuția industriei călătoriilor și turismului
la produsul mondial brut. Între acestea pe primele locuri se situează Statele Unite care
25
contribuie la realizarea acestuia cu aproape 30%, urmate de Japonia cu aproximativ 10%,
Franta si Germania cu aproape 6%, Marea Britanie cu circa 5% ndar si Spania si China cu o
contribuție în jurul a 4-5 %.
Turismul contribuiela producerea de venit național și prin valorificarea resurselor
nevalorificate, exploatarea suplimentară a celor ce aparțin altor domenii, sau a creațiilor
realizate în alte scopuri. Pentru populație, cheltuielile turistice reprezintă cheltuieli peste cele
legate de satisfacerea nevoilor elementare, astfel turismul constituind instrumentul de
regularizare a circulației banești. Cu ajutorul său , statul nostru readuce în circulație o parte
din economiile bănești ale populației, acționând, totodată, asupra realizării echilibrului
necesar între cantitatea de mărfuri și servicii oferite populației și instituțiilor și
cerereasolvabilă a cumpărătorilor.
Turismul intern intern se înscrie, în prezent, caun capitol important al balanței de
venituri și cheltuieli ale populației. Importurile de turism afectează balanța de plați și situația
economică, în general. Printre obiectivele strategice de dezvoltare a turismului se plasează
tocmai exportul de servicii, deoarece situația favorabilă a balanței de plați prin care exportul
este mai mare decât importul influențează pozitiv indicatorul sintetic de la nivel național
2.3. TURISMUL - CREATOR DE NOI LOCURI DE MUNCĂ
Activitațile și operațiunile specifice turismului sunt supuse procesului de automatizare

și tehnicizare într un ritm mult mai redus comparativ cu cel din celelalte domenii de activitate.
De asemenea, acest domeniu, are o capacitate deosebită de a capta excedentul de muncă vie
din celelalte ramuri și sectoare de activitate.În acest context, turismul este desemnat ca fiind
cel mai mare consumator de forță de muncă, implicit de creare a noi locuri de muncă.
Stabilirea relației de turism - forță de muncă reprezinta esența confirmarii rolului
acestui domeniu în ceea ce privește:
-ocuparea și redistribuirea forței de muncă
-nivelul de instruire și calificare a forței de muncă,care trebuie să:
• atingă un nivel de pregătire multilaterală
• aiba o viziune largă asupra problemelor lumii și vieții
• posede un vast orizont cultural științific
• cunoască cel puțin o limbă ce circulație internațională
• fie un bun psiholog
26
• știe să recomande un produs turistic
• stimuleze cererea
-readucerea șomajului din celelalte sectoare de activitate
Turimul este apreciat ca fiind cel mai dinamic sector , prin prisma creării de locuri de
muncă sub diferite forme care au determinat stabilirea următoarelor tipuri de angajări:
• Angajare directă - persoanele care lucrează într-o înteprindere turistică,
precum
hoteluri, restaurante, magazine pentru turiști, agenții de voiaj, tour-operatori
• Angajare indirectă - locuri de muncă produse în sectoarele de aprovizionare cu
mărfuri alimentare și nealimentare, respectiv industrie, agricultură, piscicultură
• Angajare indusă - personal suplimentar angajat pe baza cheltuirii câstigurilor
salariale realizate de angajații direcți și indirecți
• Angajare în domeniul construcțiilor - locuri de muncă în domeniul construcției
infrastructurii și capacitații de turism, acestea, de regulla, sunt temporale, dar
pot dura o perioadă mai indelungată în acele zone unde are loc o dezvoltare
continuă a turismului.
Specifitatea munciiacestui sector, favorizează forța de muncă feminină caracterizată
prin aptitudini necesare acestui domeniu: abilitate, întelegere, bună dispoziție, răbdare, etc.
În funcție de gradul de dezvoltare a turismului și de structura specifică a economiilor
țărilor lumii, ponderile populației ocupate în turism oscilează între 1% si 15% în totalul
populației ocupateț
Un aspect interesant al analizei îl poate reprezenta evoluția forței de muncă ocupate în
turism în perioada 1999-2004 la nivel internațional atât din punct de vedere al impactului
economic direct cât și indirect,în relație cu realizarea PIB. Astfel, dacă până în 2003 se
constată o scădere a numărului de persoane ocupate în turism paralel cu o creștere a
contribuției turismului la realizarea PIB-ului, începând cu 2003 asistăm la o creștere a ambilor
indicatori ceea ce evidențiază dezvoltarea industriei turismului și călătoriilor atât sub aspect
cantitativ cât și sub aspect calitativ al diversificării și îmbunătățirii calitații produselor
turistice:
Impactul direct și indirect al industriei asupra ocupării forței de muncă

1999 - 2014
Anul 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2014
Impact Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind.
27
Lucr.
în 309 1258 1276 1230 1206 1244 1299
turism 5 6 3016 5 2981 1 2903 5 3029 3 3230 5 3654 15464
PIB
( mld.
USD ) 17,8 67,81 18,26 73,6 20,02 80,73 21,67 88,02 26,89 107,8 31,85 126 61,98 255,6
Sursa:WTTC/Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor,Martie 2007
Totodată trebuie evidențiat faptul că analiza forței de muncă ocupate în turism nu se

face numai din punct de vedere cantitativ ci și calitativ. Din acest punct de vedere relația
turism - forța de muncă poate fi exprimată printr-o multitudine de aspecte, între care : nivelul
de calificare al celor ocupați în turism și structura forței de muncă pe trepte de pregătire,
raportul între ceiangajați cu timp total și timp parțial de muncă, proporția angajaților sezonieri
și flutuațiilepersonalului, costul formării profesionale.
Efectele pozitive care se remarcă în ceea ce privește utilizarea forței de muncă, sunt
datorate și faptului că activitatea turistică, devenind un fenomen de masă, solicită o paletă
largă de meserii,îcepând de la munca mai puțin calificată până la experți și specialiști în
turism. Structura personalului angajat în turism se poate prezenta sub forma unei piramide a
cărei bază aste formată din personal fără calificare sau cu calificare medie sau scăzută. Din
punctul de vedere al fluctuației, se apreciază cî, in medie, 35 - 40%din totalul lucrătorilor în
turism (cu variații ajungând până la 60% în hotelărie) sunt angajați temporar. Aceasta situație
influențează negativ atât nivelul satisfacției lucrătorilor din turism (nu există garanția unui loc
de muncă, câștigurile salariale sunt mici), cât și calitatea servicilor. De regula, față de un
angajat sezonier, exigența în ceea ce privește pregătirea profesională este mai redusă și, de
asemenea, acesta nu este interesat în ridicarea calificării. Caracterul temporar al angajarii
lucrătorilor în turism, dar și alte aspecte, deja menționate, ale muncii în acestdomeniu își pun
amprenta costului relativ ridicat al creării unui loc de muncă în turism și întreținerii acestuia.
2.4. TURISMUL - STIMULATOR AL INVESTIȚIILOR
Turismul reprezintă u domeniu prielnic în ceea ce privește relansarea si modernizarea

oricărei economii, deoareceafacerile sunt de dimensiuni reduse iar necesitațile de capital sunt
mici imprimând investiților un ritm rapid.
Investițile din turism antreneaza investițile din acele domenii care își desfașoara
activitatea în strânsă corelație cu turismul. Se exercită, în acest mod, o influență favorabila
asupra zonei în care a fost plasat obiectivul amenajat prin veniturile generate de exploatarea
acestuia, prin consumul de bunuriși serviciiprecum și prin salariile acordate angajaților.
28
Investițiile realizate în turism le influențează nemijlocit atât pe cele din sectorul terțiar cât și
pe cele de la nivel național, astfel evidențiindu-se dublul rol stimulatoral turismului:
stimulator al investițiilor specifice turismului, stimulator al investițiilor naționale. Pe plan
mondial investițiile din turism reprezintă 7% din totalul eforturilor investiționale.
Contribuția turismului la PIB este din ce în ce mai importantă și în continuă creștere,
atât ca industrie cât și ca economie turistică.
Pentru 2013 se estimează la 62% în consumul turistic, respectiv 43% în cererea
turistică cedând în favoarea turismului de afaceri și a exportului către vizitatori. Deși în
ultimii 5 ani creșterile sunt destul de mici - totuși creșteri, în pofida influenței puternic
mediatizatului și intens valorificatului atac la 11 septembrie 2001, a intensificării activitații
teroriste pe fundalul a două războaie (Afganistan și Irak), a instabilitații din Balcani, Cecenia,
America Centrală, etc. - pentru urmatorii ani se prevede un salt important.
Aceste rezultate n-ar fi fost posibile fără un efort investițional consistent. Deși
industria turistică necesită în mare parte capital de tip snuk (costuri obligatorii care odată
făcute nnu mai pot fi recuperate și nici micșorate) preluate de regula de stat, investițiile de
tip ,,,hit and run,,,(,,,lovește și fugi,,,,)sunt importante și rezervate de regula investitorilor
privați, mari sau mici. Lipsa unor cheltuieli snuk este dezastruasă pentru turismul țării sau
destinației respective: operatorii turistici, cei care pun în mișcare clienții, nu numai că nu sunt
interesați să facă investiții în acestscop, dar vor șterge dintre destinații pur și simplu zona
respectivă. De exemplu, promovarea generală trebuie făcută de receptor numaicând destinația
are o imagine bună, iar atuncieste inclusăși în programele e promovare pentru piață. Spre
exemplu, cnalulde televiziune CNN face continuu o promovare pentru anumite destinații,
pentru a le realiza o percepție favorabilă. Tour - operatorii însă, nu le preiau decât după ce
aceasta și-a făcut efectul. Capitalul privat sau mai precis operatorii privați - fie ei intermediari
sau prestatori - vin în zona loveste si fugi,,,,,,,,de regulă numai dupa ce investițiile tip snuk au
fost deja făcute.
2.5. TURISMUL - FACTOR DE ATENUARE AL FENOMENULUI

INFLAȚIONIST
Practicarea turismului intern şi internaţional permite asigurarea unei circulaţii băneşti

echilibrate. Contribuţia turismului la echilibrarea cererii solvabile cu oferta turistică este
sesizată prin cheltuielile pe care le efectuează turiştii pentru procurarea de bunuri şi servicii,
acestea determinând o atenuare a presiunilor inflaţioniste.
29
Aspecte inflaţioniste în turism sunt semnalate la nivelul zonelor supuse dezvoltării
turistice, printr-o condensare mai mare a cererii turistice care determină o accentuare a
fluctuaţiilor sezoniere ale preţurilor, o discrepanţă semnificativă între puterea de cumpărare a
rezidenţilor şi cea a turiştilor printr-o creştere a preţurilor la alimente, spaţii de cazare pentru
turişti, investitori sau angajaţi externi etc.
Ritmul ascendent înregistrat de turismul internaţional în ultimele două decenii este
evidenţiat de volumul încasărilor din turism care reprezintă mai mult de 623 miliarde
dolari obţinute în 2005, faţă de 401 mld încasate în 1995, 266,2 mld în 1990, sau 102,4 mld
$ înregistrate în 1980),8 înregistrând în ultimii 10 ani ritmuri medii de creştere de aproximativ
8%, după ce în perioada 1985-1990 acestea au fost de 18.1%.
Realizând o analiză comparativă a evoluţiei numărului de turişti (Grafic 1) şi a
volumului încasărilor din turismul internaţional în perioada 1995-2005 se poate observa că
cea mai mare pondere, atât în ceea ce priveşte numărul de turişti înregistrat cât şi cel al
încasărilor valutare obţinute, o deţine Europa cu 54% din totalul circulaţiei turistice
internaţionale şi 52,2 % din volumul încasărilor valutare realizate în 2005. Totodată trebuie
evidenţiată o uşoară scădere a ponderii circulaţiei turistice, (în 1995 aceasta fiind de 60%) ca
urmare a apariţiei şi dezvoltării unor noi destinaţii turistice în Asia şi Pacific şi în Orientul
Mijlociu, ponderea acestora înregistrând creşteri în 2005 faţă de 1995 de la 13,1% la
20% în cazul Asiei şi Pacificului şi de la 2,2% la 4,6 în zona Orientului Mijlociu.
In ceea ce priveşte evoluţia încasărilor valutare, ponderea acestora a rămas relativ

constantă înregistrându-se uşoare oscilaţii de la un an la altul. Analizând dinamica circulaţiei
turistice şi a încasărilor realizate în perioada analizată (2005 faţă de 1995) se poate observa o
dinamică mai accentuată a volumului încasărilor valutare faţă de cea a numărului de turişti , la
nivel mondial aceasta fiind de 228,1% faţă de a 173, 2% ceea ce evidenţiază o creştere a
calităţii şi o diversificare a produselor şi serviciilor oferite.
La nivel naţional şi mondial este sesizat fenomenul presiunii inflaţioniste prin preţul
pământului din zonele cu destinaţie turistică. În aceste regiuni, preţul pământului a crescut
rapid pentru că turiştii ajung să-şi cheltuiască banii investindu-i în economia zonei gazdă,
astfel creându-se o sensibilă presiune inflaţionistă.
Analistul fenomenului inflaţionist al turismului, Lundberg, preciza că “pe măsură ce
industria turistică se dezvoltă într-o zonă, urcă abrupt preţul pământului. Într-o zonă
subdezvoltată turistic, nivelul investiţiei în pământ reprezintă doar 1 % din investiţia totală
pentru un hotel, în timp ce acest procent creşte la 20% într-o zonă în care turismul este deja
30
subdezvoltat. Cu o asemenea creştere la preţul pământului, ne putem aştepta ca rezidenţii
locali (cu venituri scăzute) să fie efectiv “vânaţi” pe piaţa liberă a locuinţelor într-o zonă
turistică dezvoltată.”. În ceea ce priveşte turismul internaţional, relevant este procesul de
consolidare a monedei naţionale, a liberei convertibilităţi, spre care se tinde prin realizarea
unor încasări valutare cât mai ridicate, ceea ce ar contribui la atenuarea deficitului balanţei de
plăţi. Măsurile antiinflaţioniste care pot fi adoptate trebuie să cuprindă propuneri privind
adoptarea unei politici a cursului de schimb ridicat, de impozitare a veniturilor, deflaţionistă,
sau a practicării unei dobânzi ridicate.
2.6. TURISMUL - MIJLOC DE VALORIFICARE A RESRSELOR
Implicaţiile economice ale turismului cuprind şi elemente care vizează o valorificare

superioară a resurselor implicate în derularea activităţii turistice, în special a celor naturale
(peisaj, climă, ape, floră, faună), dar şi antropice, turismul fiind pentru multe dintre acestea
singura modalitate de valorificare.
Activitatea turistică asigură şi dezvoltarea unor zone mai sărace în
resurse, prin realizarea unoramenajări turistice, favorizând utilizarea pe
plan local a celor existente, a forţei de muncă, astfel creându-se condiţii
de viaţă mai bune rezidenţilor (un exemplu în acest sens fiind turismul
rural, care nu pune accent neapărat pe confort şi agrement, ci pe
asigurarea unui cadru natural nealterat pentru turist, precum şi pe tradiţii,
obiceiuri şi activităţi desfăşurate în aceste areale). Se c dezvoltarea
economico- culturală a regiunilor
respective, determinând chiar mutaţii în evoluţia acestora.
Treptat, ca urmare a derulării activităţilor turistice în zonele sărace
din punct de vedere al resurselor naturale, s-au creat condiţiile atenuării
dezechilibrelor de la nivel interregional, dar şi intraregional, precum şi la
scară locală, naţională sau mondială.
31
3. PREMISELE INCLUDERII TURISMULUI ÎN

POLITICA ECONOMICĂ
3.1.NIVELE DE IMPLICARE ALE STATULUI ÎN REGLEMENTAREA ȘI

ORGANIZAREA TURISMULUI
Concurenţa internaţională, interesele naţionale şi trăsăturile specifice industriei

turistice, ca ramură integrată economiei, necesitatea comunicării şi cooperării pe plan
internaţional sunt tot atâtea argumente care pledează pentru creşterea intervenţiei statului în
acest domeniu de activitate. În plus, imaginea unei ţări se confundă, de cele mai multe ori, cu
imaginea acesteia în calitate de destinaţie turistică. De aceea, statul este primul interesat în a
32
construi în jurul industriei turistice un mediu atractiv, nu numai pentru vizitatori, dar şi pentru
investitori şi parteneri politici şi comerciali. De asemenea, statul trebuie să concilieze
interesele, de multe ori divergente, ale mediului de afaceri cu cele ale mediului social, natural,
cultural şi politic care se configurează o dată cu dezvoltarea industriei turistice. Dezvoltarea
turismului, la nivel naţional şi/sau regional trebuie să se bazeze pe o politică unitară şi
coerentă, care să includă numeroase elemente calitative, prognoze pe termen lung ale
ritmurilor de dezvoltare, cunoaşterea aprofundată a mutaţiilor şi evenimentelor de pe plan
mondial, toate incluse în mai multe variante de scenarii care fundamentează un plan.
Rolul statului în turism trebuie apreciat în funcţie de posibilitatea sa de a obţine,
prelucra şi utiliza informaţiile referitoare la componentele menţionate şi de a le integra în
strategia dezvoltării economiei, în ansamblu. Nu în ultimul rând, statului îi revine şi funcţia de
finanţator şi principal investitor în infrastructura turistică şi uneori chiar în structurile
materiale care valorifică patrimoniul turistic naţional.
Pe parcursul evoluţiei turismului internaţional, în perioada postbelică, diferenţiat de la o ţară
la alta, în funcţie de obiectivele urmărite, statului i-au revenit diferite funcţii în domeniul
politicii turistice2, după cum urmează:
FUNCŢIA PROMOŢIONALĂ
În îndeplinirea rolului de promotor al ofertei turistice, statul a debutat încă de la
începutul deceniului şase. Dezvoltarea oarecum anarhică a turismului a determinat creşterea
exponenţială a ofertanţilor, implicit a concurenţei pe piaţă, incluzând în oferta mondială tot
mai multe ţări, produse turistice, alte subramuri ale economiei, diversele categorii ale
organizării administrativ-teritoriale. Recunoscând importanţa turismului, ca domeniu de
activitate, precum şi rolul propagandei pentru promovarea imaginii turistice, unele state şi-au
asumat rolul de a face investiţii în propaganda turistică externă şi internă. De multe ori, în
cadrul aceleiaşi funcţii, statul poate aloca fonduri pentru activitatea de cercetare şi de
elaborare a strategiei de marketing pentru a sprijini agenţii economici. Obiectivul urmărit este
reţinerea cererii interne pentru micşorarea consumului outbound (în exterior) şi creşterea celui
inbound (interior) prin mărirea numărului de vizitatori din străinătate. Succesul acţiunilor
întreprinse de stat în acest scop este reflectat de modificarea veniturilor procurate de industria
turistică, respectiv de randamentul efortului financiar depus de instituţiile publice abilitate pentru
aceste acţiuni. De la o ţară la alta există o foarte mare diversitate a modului în care statul îşi
concretizează implicarea promoţională. De exemplu, în privinţa fondurilor alocate bugetului de
marketing, statul poate antrena în finanţarea acestora şi alţi parteneri care să aparţină industriei
turistice sau altor instituţii private. Desigur că volumul cheltuielilor promoţionale şi de cercetare
33
va fi direct proporţional cu importanţa acordată de către factorii de decizie guvernamentali
obiectivului de dezvoltare a industriei turistice ca ramură de export şi invers proporţional cu forţa
şi posibilităţile sectorului privat de a suporta costurile din categoria celor obligatorii, dar
nerecuperabile (sunk costs) aşa cum sunt, de exemplu, cheltuielile de marketing.
Spania, Portugalia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Austria sunt exemple de ţări în care
statul s-a implicat în cercetarea de piaţă şi în elaborarea strategiei de marketing pentru turism,
iar rezultatele obţinute au fost pe măsura efortului depus. Aceiaşi situaţie o întâlnim în Canada
şi Noua Zeelandă. În toate aceste ţări, sectorul consultanţei în turism este deosebit de
dezvoltat, fiind o sursă de venit şi datorită reputaţiei internaţionale pe care şi-a câştigat-o pe
piaţa mondială a serviciilor de consultanţă.
De obicei, acţiunea propriu-zisă de promovare turistică este încredinţată unui organism
guvernamental care colaborează cu firmele din turism în acest scop. De capacitatea
instituţională de a utiliza resursele statului în mod eficient depinde, în cea mai mare parte,
succesul acţiunii de implicare guvernamentală în susţinerea turismului. Desigur, şi aici se
înregistrează diferenţe între ţări, în funcţie de profesionalismul şi calificarea funcţionarilor
publici.
FUNCŢIA DE STIMULARE
Statul poate face o serie de investiţii în infrastructura turistică, precum şi cheltuieli care
acoperă costurile de întreţinere a structurilor publice utilizate de vizitatorii unei ţări, cum ar fi
cele de protecţie şi securitate, de funcţionare a unor instituţii culturale (muzee, teatre, sit-uri
arheologice, expoziţii etc.), de acordare a asistenţei medicale etc. De asemenea, pentru a
satisface şi cererea turistică internă, dar şi pentru a stimula exporturile de turism, este evident
necesară construirea unei oferte turistice proprii accesibile, atractive, moderne şi competitive.
Aceste cerinţe presupun cheltuieli şi investiţii substanţiale, în special în domeniul
infrastructurii. Iată câteva exemple:
Tabel 8
Cheltuieli guvernamentale şi CHELTUIELI %CHELTUIELI INVESTIŢII
investiţii în turism ŢARA GUVERN. GUVERN. CAPITAL
mln. USD mln. USD
SUA 84.692 5,0 204.874
JAPONIA 29.640 4,0 44.259
FRANŢA 11.298 3,2 26.652
ANGLIA 9.702 2,9 27.219
ITALIA 9.061 3,7 22.056
GERMANIA 8.918 2,9 36.506
SPANIA 8.441 6,8 27.741
CHINA 7.469 3,8 55.831
CANADA 5.771 4,0 10.408
MEXIC 3.551 4,9 16.583
34
POLONIA 1.039 2,6 4.850
CEHIA 465 3,6 2.857
UNGARIA 330 5,1 1.167
SLOVENIA 221 4,2 599
ROMÂNIA 92 1,4 676
BULGARIA 81 3,3 338
Tunelurile între Elveţia şi Italia, Italia şi Franţa, aeroporturile, căile ferate modernizate
(TGV), dar mai ales marile autostrăzi internaţionale au mobilizat, atât eforturile financiare
singulare, cât şi cele cumulate ale guvernelor respective.
Subvenţionarea de către stat a unor obiective turistice de mare anvergură, politica fiscală şi de
credite adoptată în favoarea investitorilor mici şi mijlocii au accentuat rolul statului ca
„protector” al industriei turistice.
FUNCŢIA DE INTERVENŢIE
Trecerea spre turismul de masă, creşterea în fiecare ţară a populaţiei turistice au făcut
necesară intervenţia statului pentru protejarea atât a consumatorilor de turism, a poziţiei
competitive a propriilor producători, cât şi a mediului social, cultural şi natural. Elaborarea
unor reglementări privind preţurile şi tarifele practicante de ofertanţii din turism, metodologia
determinării claselor cantitative pentru hoteluri şi mijloace de transport şi chiar ale activităţii
tour operatorilor şi agenţilor de voiaj reprezintă o implicare şi mai pronunţată a statului în
trasarea coordonatelor de dezvoltare a turismului. Aceste acţiuni au marcat trecerea statului de
la politica turistică cu accent pe latura cantitativă, la politica turistică cu accent pe aspectele
structurale – de fond. Creşterile volumului fizic şi mai ales valoric ale circulaţiei turistice
internaţionale au generat perturbări ale balanţelor de plăţi, respectiv creşteri ale soldului
negativ al balanţei turistice. Ţările mai puternic afectate au fost Germania, SUA, Ţările
Scandinave, Olanda, Marea Britanie, Canada şi, recent, Japonia. Guvernele acestor ţări au
decis, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, să limiteze ieşirile de valută în
scopuri turistice, să crească investiţiile în oferta internă pentru a atrage cererea turistică
externă şi chiar să acţioneze, prin modificarea cursului valutar, în direcţia scumpirii
importului de turism. Iniţiativele în acest domeniu au fost adoptate direct de către stat şi
aplicate prin pârghiile economice ale acestuia. Dacă în ţările dezvoltate, al căror potenţial
economic susţinut de soldul pozitiv al balanţei comerciale şi de resurse furnizate de
activităţile economice, statul se implică în rezolvarea dezechilibrelor din balanţa turistică, cu
atât mai necesară pare intervenţia statului în ţările care se confruntă cu probleme similare fără
a avea însă soluţii oferite de nivelul dezvoltării economice. Este cazul ţărilor cu economie în
35
tranziţie, în general, al României în speţă, precum şi al altor ţări din regiunile slab dezvoltate
ale lumii.
FUNCŢIA DE COORDONARE
Impactul major, previzibil, dar de multe ori şi imprevizibil, al implementării
turismului în economia unei ţări a făcut necesară antrenarea statului, prin diferite căi, în
trasarea unei politici coerente în domeniul turismului.
Criza energetică şi criza economică a anilor ’70 au demonstrat fragilitatea industriei
turistice, care a avut de suferit în special în ţările în curs de dezvoltare. În ţările cu o
pronunţată specializare în turism, în care creşterea economică era condiţionată de situaţia
sectorului turistic, dependenţa acestuia de importurile de completare, pe de o parte şi
dependenţa balanţei de plăţi de exportul de turism ca având cea mai ridicată pondere în
exporturile acestor ţări, pe de altă parte au dus, pe fondul crizei energetice, la cea mai
spectaculoasă prăbuşire economică. Această experienţă, la care s-a adăugat pericolul pe care îl
prezintă industria turistică pentru mediul înconjurător, a conştientizat statele asupra necesităţii
de integrare a strategiei turismului în strategia economică de ansamblu a ţării.
Natura imprevizibilă a turismului internaţional, vulnerabilitatea sa faţă de
evenimentele politice, calamităţi naturale, conflicte sociale, influenţe de natură psihologică
care scapă controlului şi care, de cele mai multe ori, nu pot fi anticipate au determinat multe
state să-şi îndrepte eforturile spre o mai strânsă conlucrare internaţională. Acţiunile de
colaborare se pot concretiza de la schimbul de informaţii turistice, protecţia concertată a
mediului înconjurător sau măsuri comune de combatere a terorismului şi a unor manifestări
antisociale care afectează circulaţia turistică până la un planning multinaţional al valorificării
unei anumite resurse turistice sau chiar a unei regiuni, în ansamblul ei.
Uniunea Europeană oferă astăzi un cadru optim de fructificare a rezultatelor unei
astfel de cooperări.
Aşa cum am mai arătat, specificul turismului nu permite delimitarea cu precizie a
poziţiei sale în raport cu alte ramuri şi nici a competenţelor care ar trebui să revină unei
structuri administrative specializate în coordonarea turismului pe plan naţional.
De obicei activităţile turistice sunt împărţite între departamente, ceea ce, în fapt,
dizolvă responsabilităţile, creează confuzie, atât pe plan legislativ, cât ţi pe planul alocării
resurselor bugetare. Mai mult chiar există şi riscul ca să fie emise legi şi să fie elaborate
politici economice sectoriale, contradictorii.
Administraţiile turistice internaţionale (NTO – National Tourism Organizations)
cunoscute şi ca Oficii de Turism în unele ţări, reprezintă una din soluţiile la care au recurs
36
unele guverne pentru a avea un organism specializat pentru politica turistică, evitându-se
astfel fragmentarea organizatorică a sectorului. Structura instituţională poate avea şi rang de
minister sau de departament dar, dat fiind că NTO-urile au debutat ca entităţi de marketing,
ele continuă să aibă în principal atribuţii din acest domeniu în special pentru a veni în sprijinul
sectorului privat şi pentru a promova imaginea de ţară şi imaginea regiunilor turistice.5
Activităţile tradiţionale de marketing ale NTO cuprind de obicei:
• Marketingul şi promovarea naţiunii, ca suport al competitivităţii turismului naţional,
contribuind la consolidarea pe piaţa mondială a imaginii ţării ca destinaţie turistică alături de
alte destinaţii.
• Încurajarea sectorului privat şi sprijinul acestuia prin cooperarea în activităţi
promoţionale şi prin participarea la elaborarea politicii turistice şi a măsurilor de
implementare a acesteia.
• Reprezentarea ţării la târguri şi expoziţii internaţionale.
• Realizarea şi distribuţia de broşuri, casete video şi alte categorii de materiale
promoţionale.
• Promovarea şi realizarea de evenimente speciale.
• Realizarea sau contractarea de analize de piaţă.
• Întreţinerea unei reţele de oficii de informaţii turistice în ţară şi în străinătate.
UNWTO a structurat funcţiile NTO-urilor6 în cinci grupe:
▫ Administrarea generală a sectorului de turism şi călătorii
▫ Planificarea şi dezvoltarea turistică
▫ Cercetare
▫ Educaţie şi calificare
▫ Marketing şi promovare.
Fiecare ţară în care NTO exercită funcţiile amintite îşi alocă din fondurile publice un buget care să
acopere activităţile NTO7. Repartizarea pe diferite poziţii abugetului aflat la dispoziţia acestui organism
depinde de priorităţile naţionale, de rolul pe care îl joacă turismul, de abilitatea profesională a
angajaţilor. De altfel, acest ultim aspect se reflectă şi în indicatorii de randament ai cheltuielilor cu
promovarea, respectiv în rezultatele privind numărul de turişti primiţi de o ţară şi încasările din
turism obţinute ca urmare a eforturilor promoţionale. Subliniem faptul că indicatorii de randament
nu au decât o semnificaţie relativă, pentru compararea între ţări şi că analiza lor trebuie să fie
făcută cu prudenţă şi cunoaştere a tuturor condiţiilor în care se desfăşoară circulaţia turistică spre
o ţară sau regiune.
37
Structura bugetelor NTO în unele regiuni (%)
Tabel 9
Structura bugetelor NTO în unele PUBLICITATE PRESĂ şi PR PROMOVARE
regiuni (%) REGIUNEA
AFRICA 29,67 10,75 41,90
CELE DOUĂ AMERICI 46,41 7,26 31,00
ASIA DE EST şi PACIFIC 42,96 12,82 37,24
EUROPA 40,52 6,32 31,04
ORIENTUL MIJLOCIU 9,90 8,04 69,21
ASIA DE SUD 41,45 2,31 49,73
Sursa: Benchmarking Study on NTO Budgets: A Comparison between budgets of NTO in Europe and
some other countries, WTO, 2004
Randamentul bugetului promoțional al NTO în unele țări(%)
Randamentul bugetului BUGET BUGET ÎNCASĂRI

promoţional al NTO în unele ţări PROMOŢIONAL/ PROMOŢIONAL 1 EURO DE
(%) ŢARA SOSIRE 1000 EURO PROMOVARE
ÎNCASARE
AUSTRALIA 23,32 12,80 78
MAREA BRITANIE 3,47 4,50 222
SPANIA 1,74 3,10 319
FRANŢA 1,20 2,70 375
SINGAPORE 8,35 7,10 141
TAILANDA 7,42 6,80 148
Sursa: NTO Marketing Activities – Guidelines for Evaluation, World Tourism Organization, 2004
Mai jos sunt menţionate câteva exemple evidente de valorificare ale unor oportunităţi
oferite de specificul unei ţări de destinaţie. În Belgia, ţară care nu s-a specializat pe piaţa
turistică din lipsa resurselor naturale şi care este şi un mare importator de turism, numărul
mare de vizite este motivat de participarea la diferitele reuniuni şi evenimente ale unor
organizaţii internaţionale, precum sediul Uniunii Europene, iar încasările din turismul
profesional şi de participare la întruniri sunt comparabile cu cele ale unei ţări turistice. Un alt
exemplu ar putea fi cel al ţărilor care dispun de resurse turistice naturale şi care şi-au câştigat
o poziţie importantă pe piaţa turistică Elveţia, Franţa, Austria, şi au dezvoltat o ofertă de
turism cunoscută sub denumirea de MICE (Meetings, Incentives, Conferences & Exhibitions)
pentru a-şi mări volumul de încasări din turism, pentru a-şi valorifica în extra-sezon baza
materială eficientizându-şi astfel investiţiile în infrastructura turistică creată de stat şi
promovând totodată turismul bazat pe resurse naturale.
De altfel, caracteristicile cererii MICE definită prin o elasticitate scăzută la preţ, prin
etalare în extra-sezon sau în contratimp cu cererea pentru turism recreativ, precum şi structura
38
consumului îndreptat cu predilecţie pentru componentele de înaltă calitate ale ofertei turistice
(hoteluri de 5 stele, clasa business în transportul aerian), fac din această formă de turism o
marfă cu valoare unitară ridicată ce a fost creată pe parcursul uni lung lanţ de activităţi
creatoare de valoare.
3.2. IMPORTANȚA ECONOMICĂ A TURISMULUI
La sfârşitul acestui secol şi mileniu industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe

plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important
generator de locuri de muncă. Din punct de vedere economic turismul se constituie şi ca o
sursă principală de redresare a economiilor naţionale a acelor ţări care dispun de importante
resurse turistice şi le exploatează corespunzător. Acţiunea sa se manifestă pe o multitudine de
planuri, de la stimularea dezvoltării economice la perfecţionarea structurii sociale, de la
valorificarea superioară a resurselor laîmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.
Privit în corelaţie cu ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un
element dinamizator al sistemului global. Desfăşurarea turismului presupune o cerere
specifică de bunuri şi servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei
acestora.Cererea turistică determină o adaptare a ofertei ce se materializează, între altele, în
dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector, şi indirect, în stimularea producţiei
ramurilor participante la : construirea şi echiparea spaţiilor de cazare şi alimentaţie,
modernizarea reţelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalaţii deagrement
etc.
În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării
turismului, rezultă din următoarele aspecte:
1. Resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul reprezintă unul din sectoarele
economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;
2. Exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare
eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului,
contribuind astfel la echilibrarea balanţei de plăţi externe;
3. Turismul reprezintă o piaţă sigură a forţei de muncă şi de redistribuire a celei
disponibilizate din alte sectoare economice puternic restructurate;
4. Turismul, prin efectul său multiplicator acţionează ca un element dinamizant al
sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii care antrenează o
39
creştere în sfera producţiei acestora, contribuind în acest mod, la diversificarea structurii
sectoarelor economiei naţionale;
a) Infrastructura de transport:
- reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri naţionale care să faciliteze circulaţia
şi accesul spre zonele de interes turistic;
- relansare şi dezvoltarea aeroporturilor şi a porturilor;
- modernizarea transportului pe căile ferate;
- dezvoltarea sistemelor de transport combinat ;
- programe de dezvoltare a flotei maritime şi fluviale, cu implicaţii în diversificarea
ofertei de servicii turistice şi valorificarea unor elemente ale potenţialului turistic al tarii aflate
într-un stadiu redus sau chiar inexistent de valorificare (cursul intern al Dunării,Delta,
programe turistice pe Marea Neagră s.a.).
b)Telecomunicaţiile - modificãrile la nivelul economiei digitale sunt esenţiale pentru
ca întreprinderile sã devinã şi sã se menţinã competitive.
Turismul şi cãlãtoriile, privite ca o industrie intensiv tehnologicã, pot ajuta România sã obţinã
şi sã aplice sistemele tehnologice ale informaţiilor şi telecomunicaţiile la un nivel competitiv.
O parte din ce în ce mai mare a operaţiilor turismului şi cãlãtoriilor - precum şi toate operaţiile
virtuale de vânzãri şi distribuţie - comunicã prin sistemele de telecomunicaţii. E-marketing -
pe o piaţã globalã competitivã şi din ce în ce mai dezvoltatã din ziua de astãzi, existã o mare
nevoie pentru un puternic branding naţional de conducere care sã optimizeze resursele, sã
concentreze într-un nucleu interesele - sectorul public şi privat, naţional, regional şi local - şi
sã capteze atenţia turiştilor. Aceasta va necesita un interes aparte pentru o abordare
coordonatã asupra marketing-ului şi distribuţiei prin internet în scopul de a optimiza viziunea
asupra României.
Desigur, dezvoltarea unei asemenea facilitãţi trebuie sã meargã în paralel cu
dezvoltarea internetului şi a telecomunicaţiilor la nivelul întregii tari. Recomandarea
Onsiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC) este ca Guvernul României sã
urmeze, în continuare, politica unei pieţe deschise a telecomunicaţiilor, care va genera costuri
mici şi servicii de o mai bunã calitate pentru turişti şi companiile de turism.
c) Organizarea şi finanţarea activităţilor de comunicaţie - în multe cazuri o destinaţie
se compune din numeroşi ofertanţi diferiţi. Punerea în fapt a cooperărilor între aceştia şi/sau a
alianţelor strategice sunt un mijloc puternic de a face faţă concurenţei marilor întreprinderi
turistice cu sucursale sau activităţi în toata lumea. Sectorul public trebuie să furnizeze cadrul
organizatoric care să permită crearea şi buna funcţionare a unui organism pentru
40
comercializarea unei destinaţii în ansamblul său. Sarcina principală a acestuia este aceea de a
comercializa regiunea sau ţara ca o destinaţie turistică şi de a-i ameliora global imaginea.
5. Dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea
economică şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind şi o
sursă importantă de sporire a veniturilor populaţiei.
Politica de dezvoltare regională urmăreşte în principal :
 diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea
dezvoltării echilibrate şi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare
întârziată);
 preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;
 îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de acces la
instrumentele financiare de asistenţă pentru ţările membre (fonduri structurale şi
de coeziune);
 corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea
cooperării interregionale, interne şi internaţionale, care contribuie la dezvoltarea
economică şi care este în conformitate cu prevederile legale şi cu acordurile
internaţionale încheiate de România.
6. Turismul reprezintă un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale, prin extinderea ariei
ofertei specifice şi crearea de locuri de muncă în mediu rural altele decât cele tradiţionale,
ameliorând condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale;
7. Diversificarea industriei locale prin susţinerea înfiinţării de IMM-uri
8. Dezvoltarea industriilor nepoluante conexe turismului şi de bunuri de consum
(artizanat, mobilă, marochinărie etc.);
9. În condiţiile respectării şi promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul
constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare al potenţialului cultural, istoric,
folcloric şi arhitectural al ţărilor;
10. Prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor
măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, floră,
faună, ecosisteme, etc.), turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;
11. Pe plan social turismul se manifestă ca un mijloc activ de educare şi ridicare a
nivelului de instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului
liber alpopulaţiei.
• Învăţământ şi cercetare
41
Absenţa mecanismelor moderne şi competitive de creare a factorilor de producţie este adesea
una din slăbiciunile cele mai determinante ale unei destinaţii. Prin urmare,punerea în
funcţiune a mecanismelor de creare a factorilor - educaţie şi cercetare, programe de investiţii
în aceste domenii - este instrumentul cel mai important în obţinerea de avantaje
concurenţiale durabile. Utilizarea şi noua valorificare a capitalului uman abundent poate a fi o
strategie pentru trecerea de la concurenta preturilor la concurenta calităţii.
12. Promovarea exporturilor, condiţionată de întărirea capacităţii industriei româneşti
de a exporta pe pieţele internaţionale.
3.3. STUDIU DE CAZ / POLITICA ECONOMICA IN ACTIVITATEA HOTELIERA
1. Politica tarifara.
2. Coeficienţi şi indici de rentabilitate
3. Sisteme de gestiune a veniturilor(Yield Management )
4. Politici de promovare a produsului hotelier
1. Politica tarifară
Politica tarifară [sau politica de preţuri] trebuie stabilită înainte de orice strategie
comercială (la fel, bugetul decurge din planul marketing, şi nu invers).
Ea va putea şi va trebui să fie flexibilă în timpul aplicării strategiei (adaptare la
schimbarea rapidă a preţurilor), dar nu va putea să devieze de la linia sa de bază.
De fapt, politica tarifară este un element primordial: ea integrează politica comercială
şi de marketing şi este supusă unor constrângeri (expuse în schema de mai jos).
42
Constatare Nivelul preturilor

marketing pe piată
Segmen-
A măsura
tarea cererii
Buget de
Politica tarifară
exploatare
Plan de activităti Obiective pentru

comerciale anul următor
Buget venituri
Constatare marketing. Reprezintă dubla analiză a ceea ce există atât în termeni de realizare
(buget previzional precedent/activitate constatată), cât şi în termeni de impact al acţiunilor
întreprinse (adecvaţia mijloace/rezultate).
Nivelul preţurilor pe piaţă. Este o constatare care depinde de mai mulţi factori:
- Piaţa ofertei: cunoaşterea ofertei tarifare a concurenţei, poziţionarea obiectivă în ce priveşte
prestaţiile şi nivelul calităţii. Prevederea iniţiativelor şi capacitatii de reacţie a hotelurilor
concurente din zona de deservire.
- Piaţa cererii: evaluarea (prevederea) nivelurilor de preţ acceptabile pentru clientelă.
Segmentarea cererii. Este analiza clientelei deja formate, prospectarea zonei de deservire şi
stabilirea unor ţinte prioritare pentru activităţile următoare.
Politica tarifară. Este un nivel de preţ segmentat şi atractiv pentru toate tipurile de clienţi
definite de hotel:înseamnă a şti să oferi un preţ pe care clientul este dispus să-l plătească.
Politica tarifară se gândeşte din timp (cu vreun an înainte) pentru a avea o reactivitate şi o
difuzare rapidă printre anumiţi intermediari (tur-operatori, agenţii de turism, congrese etc.).
43
Constrângeri:
- se cuvine să nu măriţi prea mult numărul de tarife (regrupaţi-le după aşteptări, necesităţi şi
cerinţe);
- se cuvine să respectaţi nivelurile de comision pentru diferiţi parteneri şi, deci, să le prevedeţi
(clientul final nu poate să plătească mai mult decât tariful afişat);
- nivelul de preţ este total independent de orice stabilire bugetară în termeni de rentabilitate
finală. Constrângerile de piaţă sunt de aşa fel (lanţuri, organisme financiare, investitori,
niveluri de rentabilitate), încât este imposibil de separat politica tarifară şi nivelul de marjă:
ele sunt interdependente. Astfel, are loc o căutare permanentă de echilibru între activitate şi
rentabilitate.
Obiective pentru anul ce urmează. Este urmarea logică a operaţiilor precedente.

Formularea obiectivelor ce urmează să fie atinse (optimizarea nivelulului de activitate, fie ca
număr, fie ca volum al cifrei de afaceri, fie ca volum de performanţe) fără dezvoltarea, la
această etapă, a mijloacelor şi acţiunilor comerciale şi de marketing.
Exemple: • Evoluţia REVPAR cu 8%
• Dezvoltarea activităţii week-end: 25% din gradul de ocupare sâmbăta şi duminica
• Dezvoltarea activităţii week-end: 30 înnoptări/camere
Buget venituri. Este exprimarea sintetică în cifre a obiectivelor în termeni cantitativi (număr
de înnoptări pe segment) şi a nivelului de preţ ce le corespunde.
Plan de activităţi comerciale. Acestea sunt mijloacele prevăzute pentru a atinge obiectivele
fixate. Trebuie stabilite: • activităţile prevăzute (vizite, promovare, publicitate etc.)
• cronologia şi durata lor
• bugetele necesare pentru aceste activităţi.
Buget de exploatare. Este adaptarea mijloacelor de producţie, în termeni financiari, la

acţiunile stabilite mai sus (în plan).
A măsura. Măsurarea se efectuează la două nivele:
44
• în dependenţă de rezultatele şi de nivelurile de marje previzionale obţinute, o readaptare a
obiectivelor, a politicii tarifare etc. se va dovedi necesară pentru a atinge o rentabilitate
stabilită (a se vedea constrângerile politicii tarifare);
• o modulare eventuală şi permanentă în curs de realizare (adaptarea la piaţă, care evoluează
uneori foarte repede), totodată fără a devia de la linia stabilită iniţial.
Elaborarea preţurilor
Se stie ca tarifele sunt proprii serviciilor. Un produs hotelier este o combinatie de
produse si servicii, caruia, usual, i se asociaza un pret forfetar.
Dimensiunea pretului este influentata de serviciile de care beneficiaza consumatorul:
-servicii de bază, care definesc activitatea hotelieră: cazare, divertisment,

alimentaţie, informare,
-servicii complementare: schimbul valutar, păstrarea obiectelor de valoare, spălatul şi călcatul
lenjeriei clientului, curăţirea hainelor şi a încălţămintei, transportul bagajelor, parcarea
automobilelor, dotarea camerelor cu inventar suplimentar etc.,
Ne vom limita, în acest cadru, la două situaţii distincte ale vieţii unui hotel (deschidere
şi faza de exploatare) şi la diferite metode de fixare a preţurilor.
Este evident că în niciun caz o oarecare perioadă din viaţa unui hotel sau metodă de
fixare a preturilor nu trebuie aplicată fără a lua în considerare constrângerile pieţei, care se
descompun în mai multe variabile.
45
• Piaţa ofertei: a se vedea Nivelul preţurilor pe piaţă mai sus.
• Piaţa cererii: este nivelul de preţ acceptabil pentru clientelă.
Atenţie !
Trebuie de ştiut să oferi clientului preţul pe care el este dispus să-l plătească. Preţul
este un factor determinant al actului de cumpărare.
Tipul de produs: este totalitatea parametrilor care definesc exploatarea (situaţie,

clasament, capacitate etc.).
Imaginea produsului: este expresia modului în care este perceput hotelul pe piaţă
(clienţi şi alte instituţii). Ea depinde de caracteristicile proprii ale întreprinderii, de politica sa
de comunicare, precum şi de notorietatea întreprinderii sau a mărcii (lanţuri voluntare sau
integrate).
Stabilirea de facto a nivelului preturilor(tarifelor) se face prin intermediul metodelor
formale si neformale.
Metodele neformale :
-stabilirea intuitiva a tarifului afisat, neprecedata de o analiza a pietii
-in functie de tariful concurentei, copierea tarifului concurentei. Hotelul in cauza trebue sa
beneficieze de aceleasi facilitati ca hotelul concurent.
-in functie de hotelul leader, scazind putin tariful si... atacind piata.
-prin incercari repetate, aplicand diferite tarife si urmarind reactia clientilor. Se ignora
concurenta, ca si perioadele si segmentele de clientela marginale, nereprezentative pentru
activitatea de ansamblu a hotelului.
Metode formale: se bazeaza pe criterii obiective:investitia in hotel, gradul de ocupare,
costurile viitoare, asteptarile cu privire la recuperarea investitiei.
46
Formula lui Hubbart: sau „de jos in sus”-ia in considerare toate informatiile
importante:volumul investitiei, gradul de ocupare,cheltuelile aferente fiecarui departament,
marja neta pentru fiecare departament(incasari minus cheltueli directe)ect. Punctul de plecare
il constitue rezultatul ultim, adica profitul net, de unde si denumirea „de jos in sus”.
Regula miimii (1/1000, 1/700)

Această metodă este folosită de mai multe ori ca indice de referinţă în faza de pre-
deschidere a unui hotel, decât în calitate de regulă absolută. Ea constă în a fixa preţul camerei
împărţind mărimea totală a investiţiei pe unitate globală cameră la 1000.
Totuşi, sub dubla influenţă a scăderii costurilor de construcţie (evoluarea tehnicilor,
standardizare modulară) şi a concurenţei de pe piaţă (dezvoltarea ofertei etc.) această regulă a
fost adusă la 1/700.
S-a considerat că preţul astfel obţinut va permite acoperirea totalităţii cheltuielilor
întreprinderii (exploatare şi amortizări) şi va genera o rentabilitate suficientă pentru a asigura
existenţa întreprinderii şi totodată finanţarea investiţiilor ulterioare.
Exemplu:
Hôtel des Trois Canards, 50 camere, 3 stele, situat în provincie
Unitate globală cameră 50 m2
Mărimea totală a investiţiei: 1 883 K€
Fie: cost unitate globală cameră: 37 660 € (1 883/50)
Fie: aplicând regula miimii, preţul unei camere: 38 € (37,66 €) (puţin credibil)
Fie: aplicând regula 1/700, preţul unei camere: 54 € (53,8 €).
Pragul de rentabilitate
El este stabilit în momentul în care cifra de afaceri acoperă totalitatea cheltuielilor
hotelului. El depinde direct de volumul de activitate (gradul de ocupare) şi de nivelul preţului.
Cheltuielile sunt repartizate astfel:

- cheltuieli variabile: totalitatea cheltuielilor legate direct de nivelul de activitate (produse de
recepţie, spălătorie etc.),
- cheltuieli semivariabile: totalitatea cheltuielilor care au un caracter fix pe de o parte
(cheltuieli de personal cu contract pe durată nedeterminată, energie etc.) şi un caracter variabil
pe de altă parte (dincolo de un anumit nivel de activitate);
47
- cheltuieli fixe: totalitatea cheltuielilor ce nu depind de nivelul de activitate (asigurare,
publicitate etc.).
Această metodă este aplicată în perioada de deschidere (bilanţ previzional), precum şi în
timpul exploatării (bilanţ şi cont de rezultate).
Exemplu:
Hôtel des Trois Canards, 50 camere, 3 stele, în provincie
Pragul de rentabilitate este stabilit la 472,6 K€
Nivelul de activitate corespunzând pragului de rentabilitate: direcţia întreprinderii a fixat
pretul de vanzare a cameri de cazare(dupa studii de fezabilitate) 54 euro :
472 633/54 (50 # x 365 j) x 100 = 47,96% din gradul de ocupare
(orice camera vinduta superior acestui prag este direct productiva de marjă).
Nivelul de pret corespunzator pragului de rentabilitate : direcţia întreprinderii a
fixat ca nivel de activitate 60% din gradul de ocupare:
472633/(50#*365)*60%=43,16euro
(orice euro superior acestui nivel este productiv de marja)
Abordarea bugetară
Este o metodă utilizată în general în cursul exploatării. Ea corespunde aplicării uneia
sau a câtorva din constrângerile următoare:
- fixarea unui rezultat de exploatare (obiectiv empiric, dispoziţie a unui lanţ sau a unui
organism financiar) fie în termeni financiari, fie în procentaj al rezultatului în raport cu o cifră
de afaceri determinată. În acest caz, se va calcula preţul de vânzare „crescând” rezultatele
pentru a atinge o activitate şi un preţ mediu de vânzare, ţinând cont de imperativele pieţei
(ofertă şi cerere);
- aplicarea unui procentaj de evoluţie minimum a preţului mediu de vânzare a camerelor
ţinând cont de profitul mediu obţinut anul trecut, de inflaţie, de situaţia de pe piaţă, de
imaginea întreprinderii sau de politica tarifară generală a lanţului.
Niciuna din aceste metode, aplicată de una singură, nu este pe deplin valabilă. Ele sunt
corecte doar aplicate în mod conjugat (control, corelaţie, verificarea uneia în raport cu alta),
arbitrul final rămânând totuşi piaţa cererii.
Aplicarea politicii tarifare
48
Nivelul de preţ nu este preţul afişat şi, cu atât mai puţin, preţul de vânzare a unei
camere pe segment. Prin urmare, pentru fiecare din segmentele stabilite anterior trebuie
stabilite tarifele corespunzătoare şi modalităţile de aplicare(Vezi anexa 1).
Note:
Procentajele de reduceri sunt arătate cu titlu indicativ, ele depind de cadrul contractual
stabilit de fiecare hotel (volum de activitate, perioada de ocupare etc. ). Astfel:
- reducerea contract corporativ este de 10-25%,
- reducerea congres, uneori, va fi nulă în caz de perioadă de activitate intensă sau de
cerere superioară capacităţii hotelului,
- reducerea TO30/ IT şi grup de serie ar putea varia de la 30 la 50%.
Procentajele de comision de asemenea sunt variabile în dependenţă de situaţie.
2.Coeficienţi şi indici de rentabilitate

Un coeficient este o mărime ce exprimă raportul dintre doi indicatori redat în procente sau
prin raport la o bază stabilită.
Coeficienţii şi indicatorii de performanţă scot în evidenţă o evoluţie sau un regres în raport
cu un obiectiv ori servesc drept bază de comparare în raport cu o normă profesională.
3.Sisteme de gestiune a veniturilor(Yield Management )
Yield managementul (Y.M.) este o practică care a început să fie aplicată acum câteva
decenii de companiile aeriene, iar către sfârşitul anilor ‘80 a fost adaptată la hotelerie. Ea
constituie o continuare logică a dezvoltării GDS-urilor (Global Distribution Systems).
Nesigur în primii ani, yield managementul a luat un avânt considerabil astfel încât
majoritatea lanţurilor îl practică şi o nouă funcţie, un nou post a apărut – Revenue Manager.
În fapt, nu este o referinţă exclusivă şi atotputernică, ci un instrument bazat pe indicaţiile
încrucişate pe care „revenue manager” i le furnizează. Yield managementul constituie un
ajutor în luarea deciziilor de către responsabilul pentru rezervări, şeful de recepţie sau
director.
„Este un model de fixare a preţurilor fondat pe previziunea cererii care permite elaborarea
şi gestiunea unor oferte tarifare multiple şi modificarea lor în timp real.” (Jean Thibaud,
vicepreşedinte „Tims” in „L’entreprise”, dec. 1997).
„Adaptarea preţurilor la cerere şi ofertă astfel încât să nu scăpăm din vedere şi să nu
subestimăm nicio glisare potenţială a cifrei de afaceri.” (A.C. de Parcevaux in in
„L’entreprise”, dec. 1997) .
30
TO – Tour Operator (engl.)
49
„Yield managementul este o totalitate de tehnici puse în serviciul unui principiu: gestiunea
capacităţilor în scopul de a maximiza venitul global al unei întreprinderi prestatoare de
serviciu.” (In „Le Yield management”, InterEditions, 1989).
Pentru a înţelege bine ce înseamnă yield managementul, vom adăuga că nu este vorba de
grilele „Blanc-Rose-Rouge” sau „Bleu-Blanc-Rouge”, practicate de numeroase hotele sau
lanţuri hoteliere timp de mulţi ani, ci de analiza, schematizarea, modelizarea a ceea ce fiecare
hotelier făcea până azi în mod empiric : să prevezi cererea, să o gestionezi atât în ce priveşte
capacităţile, cât şi în ce priveşte tarifele sau cheltuielile ce le corespund.
În fine, este vorba de a adapta tariful potrivit la clientul potrivit la momentul potrivit.
Si dacă vorbim despre yield management în acest capitol [„Comercializarea unei
întreprinderi hoteliere”], şi în plus la sfârşit de capitol, aceasta se justifică deplin dacă îl
considerăm o aplicare directă a unei politici de marketing structurată: este un cadru, un calc
pus pe fiecare acţiune de marketing, în scopul de a optimiza cererea, de a o stimula. Nu este
centrat doar pe preţuri (chiar dacă este axa sa principală), deoarece reprezintă în acelaşi tip:
• gestiunea capacităţilor şi a prestaţiilor,
• previziunea cererii cu ajutorul schematizării,
• publicitate (în sensul difuzării mesajului),
• şi, desigur, tarificare adaptată la o optimizare a rentabilităţii hotelului.
Yield management asigură o abordare sistematică pentru atingerea obiectivului major,
acela al profitabilităţii pe termen lung.
Yield management poate fi rezumat astfel :
 utilizarea informaţiilor vechi şi actuale împreună cu strategiile, procedurile şi
statisticile;
 ameliorarea posibilităţilor hotelului cu scopul adaptării la lumea de afaceri;
 creşterea veniturilor, dar şi creşterea capacităţii de servire a clienţilor .
Aceste practici cuprind:
• instaurarea unei structuri de preţ mai precisă ;
• limitarea numărului de rezervări pe fiecare noapte sau pe fiecare tip de cameră şi pe
segmente;
• reexaminarea activităţii de rezervare cu scopul determinării necesităţii şi luării unor
măsuri privind gestiunea stocurilor;
• negocierea preţurilor pentru cantităţi mari cu grosiştii şi grupuri de intermediari şi
gestiunea mai fermă a contingentelor;
50
• oferirea produsului pe care clientul îl aşteaptă;
• oferirea posibilităţii agenţilor de rezervări să devină vânzători eficienţi şi nu doar
angajaţi care preiau rezervări, orice rezervare fiind un act comercial.
Cu cât hotelurile capătă mai multă experienţă în ceea ce priveşte yield management, în
fiecare an va creşte gradul de ocupare şi cifra de afaceri.( se estimeaza o crestere a cifrei de
afaceri in mediu cu 7%.)
Demers şi utilizare
Vom porni de la un postulat simplu şi evident: yield managementul este greu de
imaginat/planificat sub formă scrisă. Sunt atâtea variabile, modele „matematice” şi logice
aplicate, încât metoda „creion-radieră-hârtie” ar fi greu de aplicat în cadrul unei exploatări
pentru fiecare cerere de rezervare.
Yield managementul este o funcţie relativ simplă ca formă, stabilită în lucrarea „Le Yield
management” (InterEditions). Ea arată astfel:
Pr (x) = ∑i Wi (x)
unde: Pr = preţ
∑i = indicele atributului
Wi = valoarea atributului
x = oferta considerată.
Prin urmare, totul rezidă în atribute şi în punerea lor în funcţiune convergentă. Deci,
este necesar ajutorul unui pachet de programe specifice.
Demers şi mod de operare
Introducerea şi exploatarea unei proceduri de yield management, cronologic, se
stabilesc astfel: (vezi anexa 4)
Principala dificultate constă în a doua etapă: segmentarea cererii. Aici nu e posibil să
dezvoltăm toate elementele referitoare la criteriile de selecţie a segmentelor, atât din punct de
vedere constitutiv, cât şi din punct de vedere tarifar. Segmentarea cererii ajunge la ceea ce se
numeşte „clasele tarifare”.
Acestea sunt bazate pe comportamente (prin asta ele corespund segmentelor stabilite
anterior), pe cantităţile de camere şi pe un nivel de preţuri (fixate în raport cu o marjă
previzională), care va influenţa, va defini o nouă politică tarifară.
La această etapă, se poate insista asupra unei necesare „etanşeităţi” între diferitele
segmente şi nivelurile de preţuri, la fel de diferite între ele, ceea ce este caracteristic pentru
politica de marketing structurată: preţurile trebuie să fie clare şi etanşe între diferite segmente.
51
Totodată, din cauza aplicaţiilor particulare legate de yield management, acest ansamblu
trebuie ajustat şi extins integrând două elemente complementare.
Capacităţile alocate pe segment (Câte camere aş acorda unui sau altui segment de
clientelă?)
În acest caz, trebuie stabilit un număr de camere evolutiv pentru un segment dat.
Cantitatea dată decurge direct din planul de marketing în baza previziunilor de ocupare şi a
REVPAC-ului, care sunt actualizate. În ce priveşte evoluţia (pozitivă sau restrictivă), ea va fi
direct dependentă de:
• conjunctură (se va face o readaptare automată a capacităţilor pentru a dezvolta
contingentul de camere al segmentului sau ale segmentelor ce prezintă o cerere
crescândă);
• gradul de materializare previzională: printr-o evaluare exactă a ocupării şi, deci,
reducerea „navigaţiei cu orientare vizuală”, neprezentărilor (no-shows) şi anulărilor
tardive li se va opune o politică de over-booking justificată repartizată pe segmente, în
loc de a fi generalizată asupra exploatării.
Capacităţile alocate pe segment (vezi anexa 5)

Avertizare: Notăm în prealabil că este vorba de alocarea unei capacităţi fixate conform
planului marketing şi scopurilor alese etc. Se cuvine de prevăzut condiţiile de depăşire a
capacităţii fiecărui segment în raport cu altele pentru a adapta în permanenţă şi imediat
comercializarea întreprinderii.
Suma alocaţiilor pe segment corespunde capacităţii totale a întreprinderii (20 + 40 + 70 +
30 + 40 = 200). Fiecare segment cunoaşte un procent de materializare a rezervărilor sale
specific, care permite să stabilim o capacitate de over-booking (ex.: segmentul C: Procent de
materializare a rezervărilor: 85,714%. Posibilitate de over-booking pentru a-mi atinge
obiectivul maximal de 100% de ocupare a capacităţii alocate pe segment: +14,286%, deci 10
rezervări suplimentare).
Totalul de over-bookinguri estimate pe segment va permite stabilirea unui procent de
over-booking general: 10 + 12 + 10 + 6 + 15 = 53. Procent de over-booking total: 26,5%.
Criteriile de variabilitate a tarifelor
(Ce tarif aş aplica pentru un segment de clientelă sau altul?)
Tarifele sunt direct influenţate de astfel de elemente de apreciere ca: data rezervării: în
funcţie de caz, vom putea privilegia rezervarea anticipată aplicând un preţ ce stimulează actul
de cumpărare anticipat sau, dimpotrivă, vom putea aplica un tarif majorat ce corespunde
52
asumării unui angajament securitar pentru client, REVPAC-ul: se ia în consideraţie totalitatea
potenţialului de venit pe tip de segment, perioada: centru de convergenţă între cerere şi
capacitatea de cazare a zonei în care este amplasat hotelul, etc.
A implementa o politică de yield management nu înseamnă doar să decizi o nouă
politică de comercializare. Cu siguranţă, aceasta înseamnă, într-un prim timp, dotarea cu
mijloacele necesare pentru a gestiona oferta şi a optimiza veniturile, însă impacturile şi
implicaţiile merg mai departe în exploatare; ele influenţează direct politica de personal în
termeni de:
- gestiune a efectivelor (previziune ajustată de cerere, deci adaptare a efectivelor),
- competenţe cerute (în sfera comunicare cu clientul şi utilizare calculator),
- organizare (se impune o nouă organizare funcţională).
Precizăm, totodată, că aceste efecte nu se datorează lui revenue manager: acesta nu este decât
un „expert”, cel care alimentează sistemul, analizează rezultatele sale şi preconizează politica
de rezervare şi de ocupare.
El va fi, fără îndoială, viitorul responsabil pentru rezervări, însă nu va putea să
înlocuiască un director de cazare sau chiar de exploatare în rolul acestuia de factor de decizie
al politicii de ocupare. Directorii respectivi sunt singurii care iau decizii, dar se sprijină în
luarea deciziilor pe elementele furnizate de către revenue manager.
Yield management: comercializare şi limite
O nouă politică de comercializare trebuie pusă în aplicare, la fel – o nouă comunicare.
Vor trebui stabilite noi inventare, personalul de la recepţie şi rezervări va trebui format. Se
poate prelua din practica lucrului de la recepţie (descris la cap. 3.5) referitor la procedurile de
primire: cum să anunţi un client că nu mai sunt camere disponibile la tariful 1... dar că aceeaşi
cameră la tariful 2, mai ridicat, este accesibilă?
Dar şi aici se impun câteva limite:
yield managementul este un element de politică marketing şi, aşa cum am arătat mai sus,
clasele tarifare trebuie să fie „etanşe”. De asemenea este indispensabil de avut o anumită
flexibilitate: capacităţile de camere alocate trebuie numaidecât adaptate la variaţiile cererii; un
număr excesiv de segmente, de clase tarifare intermediare (în termeni de capacităţi şi tarife) se
vor autoconsuma, amestecând transferurile de clientelă de la un nivel de preţ la altul şi
anihilând orice efect scontat.
În fine, yield managementul poate constitui şi o unealtă de comercializare structurată:
prin evaluarea ocupării, a neprezentărilor, a anulărilor (a se vedea mai sus), prin oferte de
surclasare [trecere într-o categorie superioară] punctuale adresate celor mai buni clienţi, de
53
exemplu, etc.
Vom cita un pericol inerent yield managementului, la care trebuie să fim extrem de
atenţi: există riscul de deviere de la normal a sistemului atunci când un anumit număr de
clienţi este dirijat către intermediari care beneficiază de tarife privilegiate şi de capacităţi
(disponibilităţi) crescânde.
Yield management: costuri, adaptabilitate şi limite Yield managementul este o
politică, dar şi un software, care are un preţ:
110 euro/cameră; 13 721 euro cheltuieli pentru consulting şi lansare (stabilirea segmentelor,
claselor tarifare, modelelor statistice etc.).
Totuşi, yield managementul pare să fie mai puţin util pentru următoarele întreprinderi:
cu mai puţin de 40-50 de camere (aspectul gestiune al capactăţilor este greu de utilizat, cu
excepţia cazului în care acest hotel are un grad de ocupare deosebit de înalt în timpul anului),
care au o activitate mai mică de 60% (la acest nivel, hotelierul are tot interesul să accepte
toate cererile). Notă, că, în acest ultim caz, yield managementul, eventual, ar putea să
gestioneze PMC-urile31 şi/sau perioadele de „complet”, însă recuperarea investiţiilor va fi
lungă şi aleatorie (incertă): yield managementul nu este soluţia problemelor privind preţurile
de vânzare.
4.Politici de atragere si fidelizare a clientilor.
Elaborarea politicilor privind atragerea si fidelizarea clientilor se bazaeaza pe doua
nivele:
-discriminare prin prêt;
-remunerarea “in natura” a clientilor fideli.
Politica de discriminare prin prêt prevede stabilirea unui bussines-mix si diferentierea
preturilor pe baza de elasticitate a acestuia fata de pretul ofertei.
31
PMC – prix par mille contacts (preţ pe mia de contacte), este un coeficient pentru a compara capacitatea cu
care un media atinge 1000 de persoane.
54
4. TURISMUL CA FENOMEN CULTURAL
4.1 CLASIFICAREA TURISMULUI SI LOCUL TURISMULUI CULTURAL

ÎN CADRUL FENOMENULUI TURISTIC
Există numeroase încercări de clasificare a fenomenului turistic, având la bază criterii

diferite: motivaţia, potenţialul turistic, durata desfăşurării fenomenului turistic. Una dintre
cele mai complexe clasificări este cea propusă de P. Cocean, Gh. Vlăsceanu şi B. Negoescu
(2002) care disting tipuri şi forme de turism. Pentru aceşti autori există 4 tipuri de turism:
• de recreere şi agrement;
• de îngrijire a sănătăţii (curativ);
• cultural;
• polivalent;
Este evident faptul ca aceste tipuri de turism se întrepătrund şi ca încadrarea unei
deplasări turistice într-unul sau altul dintre aceste tipuri are la bază motivaţia determinantă,
dar nu singura. Motivaţia culturală de exemplu poate să fie prezentă în toate tipurile
menţionate la un moment dat.
Cea mai recentă clasificare din literatura geografică românească aparţine geografilor
ieşeni I. Muntele şi C. Iaţu (2003) şi propune următoarele tipuri şi criterii de clasificare a
turismului:
 criteriul temporal: week-end, sejur, tranzit, croazieră;
 criteriul localizării şi al motivaţiei: turism literal, turism alpin, turism lacustru, turism
fluvial, turism citadin, turism rural-etnografic, turism cultural, turism frontalier;
 criteriul agregativ: turism solitar, turism familial, turism de masă, turism expediţionar,
turism cinegetic, pelerinajul, turism cultural-sportiv;
 criteriul geografic: tipuri de turism specifică climatului temperat, polar sau tropical.
Se observă aşadar că, indiferent de clasificarea la care ne raportăm, turismul cultural
apare ca un tip de turism clar diferenţiat de celelalte forme sau tipuri de turism mai ales prin
motivaţie. El poate fi definit ca o formă de mobilitate turistică al cărei scop principal este
lărgirea orizontului de cunoştinţe prin descoperirea patrimoniului cultural-artistic sau
arhitectural şi al teritoriilor în care acesta se înserează. Conform Micului Dicţionar
Enciclopedic, cultura reprezintă expresia civilizaţiei materiale şi spirituale generate a unui
popor. În sens larg cuprinde atât cultura materială (toate bunurile materiale şi tehnicile
55
necesare producerii lor), cât şi cultura spirituală (creaţiile din domeniul ştiinţei, literaturii,
artelor). În acest context turismul cultural reprezintă o formă de valorificare a resurselor
antropice şi tocmai de aceea în sfera sa de cuprindere se poate include şi turismul citadin şi
turismul rural-etnografic. Turismul cultural trimite obligatoriu la noţiunea de patrimoniu, care
reprezintă componentele materiale şi imateriale ale identităţii oricărei societăţi, elaborate, apoi
transmise şi reactualizate în teritoriu. Patrimoniul material cuprinde muzeele, monumentele,
ansamblurile arhitectonice, oraşele de artă, satele cu tradiţii bine păstrate, siturile arheologice,
grădinile, edificiile de natură religioasă sau militară. Patrimoniul imaterial include sărbătorile
şi manifestările culturale, tradiţiile şi aptitudinile creative acumulate în timp.
P. Origet de Cluzeau sintetizează, în lucrarea sa ,,Le tourism culturel” principalele teme ale
turismului cultural şi formele de manifestare turistică pe care le generează astfel:
TEMA FORMULA TURISTICĂ EXEMPLE

Pelerinaj, întâlniri
Religioasă Lourdes, Taize
carismatice
Descoperirea de oraşe,
Circuit, sejur cu excursii Bruges, Bretagne, Italia
regiuni, ţări
Istorică Circuit, vizitarea sitului Napoleon în Corsica
Circuitul Debarcării în
Amintire Circuit şi excursie
Normandia
Vizita canadienilor la „verii”
Etnică Circuit, sejur
lor acadeeni din Poitou
Valea Loirei, stagiu muzical
Artistică Circuit, stagiu
la Arc et Senans
Circuit tematic, excursie în
Artizanat / Industrie Vizitarea centralelor nucleare
situri industriale
Circuitul parcurilor şi
Parcuri şi grădini Circuit, sejur, excursie
grădinilor din Normandia
Festivaluri, manifestări Expoziţia de pictură de la
Sejur
culturale Paris
Circuit – degustare în
Gastronomic Sejur, circuit, stagiu culinar Burgogn
Stagiu „canard” în Dordogne
Cumpărături de obiecte de
Cumpărături Sejur în oraş
artă şi de lux
Lingvistică Sejur în şcoală, în familii Marea Britanie, Germania
Pedagogia culturii Ore în afara şcolii Ore de patrimoniu.
56
Călătorii de studiu
Acelaşi autor identifică o serie de caracteristici ale turismului cultural, pe care le

prezentăm în continuare.
Fluxurile turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o
clientelă proprie care poate fi fie specializată într-o anumită tematică (capabilă să parcurgă
distanţe impresionante pentru a surprinde încă o faţetă a pasiunii lor), fie atrasă de tot ce este
cultural, fie ocazională, care este de obicei majoritară şi se constituie din cei care, aflaţi în
concediu sau vacanţă în scopul odihnei şi recreerii, vizitează şi obiectivele turistice antropice
din spaţiul în care se află. O altă caracteristică a fluxurilor care participă la realizarea
turismului cultural o reprezintă apartenenţa participanţilor la categorii socio-profesionale
superioare sau cu un nivel de educate mediu şi ridicat: elevi, studenţi, intelectuali şi de aceea
caracterul sau de masă este incert. Preponderentă în alcătuirea fluxurilor turistice este
populaţia urbană.
Practicile turistice culturale sunt şi ele destul de diferite, variind de la vizitarea
muzeelor şi monumentelor în scopul cunoaşterii efective a patrimoniului acestora, la simpla
lor utilizare, ca decor al unor practici ludice (frecventarea unei cafenele sau a unui bar situat
în apropierea unui obiectiv de patrimoniu, de exemplu). Există, se pare, şi o diferenţiere a
practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice şi de arhitectură,
dominând net mişcările turistice culturale; bărbaţii preferă siturile tehnico-ştiinţifice, tradiţiile
şi artele populare. În general există o preferinţă pentru siturile culturale în aer liber, ruinele
atrăgând mai mulţi vizitatori decât multe monumente păstrate intactate.
Practicile culturale se pot deosebi şi în funcţie de specificul mental şi comportamental
al unor popoare. Astfel, anchetele efectuate în Franţa, principala destinaţie a turismului
cultural mondial, demonstrează o anumită superficialitate a spaniolilor, o preferinţă a
germanilor pentru artă romană sau Evul Mediu, dorinţa nord-americanilor de a-şi regăsi
rădăcinile culturale, atracţia olandezilor pentru spaţiile rurale, interesul britanicilor pentru
descoperirea monumentelor şi a locurilor care evocă relaţiile franco-engleze, în timp ce
italienii preferă sanctuarele şi locurile de cult.
În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au diversificat foarte mult,
luând forma sejururilor lingvistice, a turismului gastronomic. Îmbogăţirea ofertei turismului
cultural se realizează sub presiunea a doi factori: cererea publicului, tot mai curios şi exigent
şi atitudinea comunităţilor locale care doresc să obţină beneficii de pe urma activităţilor
culturale pe care le finanţează.
57
Eficienţa turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile de turism, dar
dezvoltarea sa prezintă şi o serie de avantaje, ce se referă la faptul că cererea este stabilă,
solidă şi nu ţine cont de modă, aşa cum a fost cazul turismului balneo-climateric. Potenţialul
de extindere este imens, mai ales în contextul mondializării, când situri exotice precum Insula
Paştelui nu mai sunt aşa de îndepărtate.
4.2. EVOLUȚIA TURISMULUI ȘI A TURISMULUI CULTURAL ÎN

SPECIAL
Despre călătorii în scop de agrement sau din curiozitatea de a vedea şi descoperi locuri
şi edificii celebre se poate vorbi încă din Antichitate. Aşa cum afirma C. Iaţu şi I. Muntele,
Antichitatea a inventat toate marile forme actuale de turism, iar turismul cultural în
forma actuală îşi are începuturile tot atunci. P. Cocean, Gh. Vlăsceanu şi B. Negoescu (2002)
disting trei perioade în evoluţia fenomenului turistic:
• Etapa turismului incipient, care, din punct de vedere istoric, se suprapune Antichităţii
• Etapa pseudo-turistică, suprapusă Evului Mediu timpuriu şi mijlociu
• Etapa turismului modem şi contemporan
Turismul cultural apare ca fiind predominant în primele două perioade menţionate, el
dezvoltându-se mai mult în Antichitate şi mai ales sub forma pelerinajului în Evul Mediu.
Turismul modem este marcat de turismul balnear, de preferinţă pentru potenţialul
natural, iar turismul contemporan, care este un turism de masă, se remarcă printr-un relativ
echilibru între cele două componente ale potenţialului turistic.
A) În perioada turismului incipient marile oraşe ale Antichităţii – Roma, Atena,
Cartagina, Tir, Sidon – atrăgeau călătorii prin edificiile lor. Centrele de pelerinaj, precum şi
manifestările cu caracter sportiv constituiau de asemenea atracţii pentru călătorii vremii.
Misterele de la Eleusis, oracolele din Delfi şi Dodona, agora Atenei, jocurile de la Olimpia,
Nemeea, Istm şi Delfi, jubileele regale din Egipt constituiau tot atâtea pretexte pentru
călătorii. Motivaţia acestor călătorii le include, aproape în totalitate, în sfera a ceea ce azi se
numeşte turism cultural. Se pot delimita chiar câteva regiuni care polarizau mişcările de
populate cu caracter turistic din această perioadă. Se impune în primul rând regiunea Mării
Mediterane, suprapusă arhipelagului grecesc, Asiei Mici, Egiptului şi Peninsulei Italice.
Grecia antică atrăgea mai ales prin edificiile sale cu funcţie culturală sau religioasă:
complexul arhitectural de pe Acropole, Corint, Teba, Micene, labirintul din Cnossos. În Asia
Mică erau vizitate oraşele greceşti şi elenistice, Milet, Efes, Smirna, Halicamas. Egiptul antic
58
era vizitat pentru vestitele construcţii mortuare de la Luxor şi Kamak, pentru Alexandria, cu
renumita sa bibliotecă, precum şi pentru jubileele regale care aveau loc o dată la 3-4 ani. Şi
Peninsula Italică, prin principala sa atracţie Roma, dovedeşte amprenta culturală pe care o
aveau călătoriile turistice din Antichitate.
O a doua regiune care atrăgea călători cu motivaţie culturală o constituia Orientul Mijlociu,
regiune suprapusă Câmpiei Mesopotamiei şi Podişului Iranian, unde se găseau unele dintre
cele mai vechi oraşe din lume: Ur, Uruk, Nipur, Babilon, Persepolis, Ispahan. Asia de Est şi
Sud-Est impunea în lumea antică prin frecventele călătorii întreprinse de călugării budişti
chinezi spre India şi Indonezia.
Toate aceste exemple dovedesc faptul că această primă etapă de dezvoltare a
fenomenului turistic s-a caracterizat prin orientarea cererii spre obiectivele şi activităţile
antropice, ceea ce corespunde definiţiei turismului cultural în accepţiunea actuală.
B) În Evul Mediu timpuriu şi mijlociu, deplasările care pot fi asimilate celor turistice
de astăzi se restrâng din cauza fanatismului religios şi a instabilităţii politice care făcea
drumurile foarte periculoase. Marile invazii sunt şi ele răspunzătoare de scăderea frecvenţei
deplasărilor comparativ cu Antichitatea. Cu toate acestea, deplasările cu tentă turistică nu
lipsesc în totalitate, ele desfăşurându-se mai ales sub forma pelerinajului spre locurile sacre
ale marilor religii: Roma şi Ierusalim pentru creştini, Mecca şi Medina pentru musulmani,
Lhasa sau sanctuarele din India şi Indochina pentru budişti, muntele Fuji pentru japonezi. Alte
deplasări cu motivaţie culturală sunt semnalate acum spre marile universităţi europene care
apar în această perioadă: Bologna (1119), Ravenna (1130), Sorbona (1200), Cambridge
(1209), Oxford (1214), Padova (1222), Napoli (1224), Pisa (1346), Praga (1348), Cracovia
( 1364), Viena (1365), Heidelberg (1386), Koln (1388).
C) Etapa turismului modem şi contemporan este divizată, de autorii menţionaţi, în trei
subperioade: subperioada secolelor XV-XVII inclusiv, subperioadă ce cuprinde secolele al
XVIII-lea, al XIX-lea şi jumătate din secolul al XX-lea şi subperioada de după 1950.
Prima subperioadă este marcată de marile descoperiri geografice şi de înflorirea culturii şi
artelor specifică Renaşterii. Obiectivele de provenienţă antropică sunt în continuare preferate
de călătorii vremii, care sunt atraşi în număr tot mai mare de forfota marilor capitale şi curţi
regale. Din această perioadă datează celebrele ghiduri Arte Peregrinandi care conţineau
informaţii valoroase despre limba ţării vizitate şi despre atracţiile acesteia.
A doua subperioadă, marcată de rcvoluţia industrială şi de înflorirea romantismului şi
expresionismului pe plan cultural, se caracterizează prin reîntoarcerea omului spre natură,
potenţialul turistic natural fiind din ce în ce mai clar preferat în faţa celui antropic. În această
59
perioadă apar primele agenţii de voiaj, datorate lui Thomas Cook (1851) şi se pun bazele
infrastructurii turistice propriu-zise. Tot acum în Germania este tipărit primul ghid de
călătorie în sens modern, cunoscut sub numele Baedecker, după editorul său. În 1800 apare, în
Marea Britanie, cuvântul turist, pentru a-i desemna pe cei care făceau marele tur pe continent,
călătorie absolut necesară pentru desăvârşirea educaţiei. Această călătorie avea ca destinaţii
principale regiunile mai exotice ale Europei: Italia Meridională, Spania, Grecia şi păstrau încă
o tentă culturală.
După 1950, turismul devine un fenomen de masă, amploarea deplasărilor turistice,
care antrenau, în 2000, peste 698 milioane persoane, făcând din turism prima activitate
economică mondială. Se apreciază că circa 14% din P.I.B. mondial este asigurat de turism, iar
circa 200 milioane persoane lucrează în acest sector. (I. Muntele, C. Iaţu, 2003). În perioada
contemporană se poate spune că asistăm la o revenire a turismului cultural faţă de perioada
anterioară, marcată de turismul balnear.
4.3. FLUXURI TURISTICE GENERATE DE TURISMUL CULTURAL
4.3.1. Fluxuri turistice majore
Fluxurile turistice spre sudul Europei

Aceste fluxuri sunt cele mai importante la nivel mondial, antrenând anual circa 185
milioane turişti internaţionali, concentraţi mai ales în sezonul estival. Repartiţia acestora pe
ţările primitoare este următoarea: 48,5 milioane în Spania, 41,2 milioane în Italia, 35 milioane
în sudul Franţei, 21,8 milioane în Portugalia, 15,7 milioane în Grecia, 5 milioane în Croaţia,
1,5 milioane în Malta, în 2000. (I. Muntele, C. Iaţu, 2003). Fluxurile dirijate spre sudul
Europei au o dublă geneză: pe de o parte climatul blând şi plajele însorite, pe de altă parte
bogatul patrimoniu cultural din această regiune. Este greu de realizat o distincţie clară între
cei care sosesc aici atraşi de potenţialul natural şi cei care sunt atraşi de resursele antropice.
De altfel, foarte frecvent, cele două componente ale potenţialului turistic al zonei
beneficiază de aceeaşi clientelă, secvenţa culturală fiind prezenta printre practicile turistice ale
celor care vin aici pentru soarele şi mondenităţile de pe Coasta de Azur, de exemplu. Originea
acestor fluxuri se află în Europa de Nord-Vest, America de Nord, estul Asiei, iar atracţiile de
ordin cultural care le generează se constituie în oraşe-muzeu, monumente, festivaluri şi
congrese prestigioase.
60
Centrele urbane din Europa sudică, cu bogatul lor patrimoniu cultural, concentrează o
mare parte a turiştilor sosiţi aici. Trebuie menţionate, în acest context, oraşele italiene –
Veneţia, Florenţa, Pisa, Roma, Siena, Verona – cele spaniole ( Madrid, Barcelona, Granada,
Sevilla, Cordoba, Toledo), dar şi cele din sudul Franţei – Avignon, Narbonne, Aries, Nimes
sau din Grecia – Atena, Salonic.
Fluxurile dirijate spre centrele urbane menţionate sunt alcătuite dintr-o clientelă foarte
cosmopolită, care se deplasează cu cele mai diverse mijloace de transport: autoturism,
autocar, avion, pacheboturi de lux. Se pot identifica câteva itinerarii privilegiate, dispuse axial
(I. Muntele, C. Iaţu, 2003):
• axa mediană Rin – Ron – Mediterana, folosită cu precădere de turiştii scandinavi,
olandezi, belgieni, germani, britanici, francezi şi elveţieni care pot alege între
destinaţiile din Franţa şi Italia, sau, într-o anumită măsură, din Peninsula Iberică.
• axa occidentală – se desprinde, în zona Parisului, din cea mediană, orientându-se spre
sud-vest, spre Ţara Bascilor, sau traversând Pirineii spre interiorul Spaniei.
• axa orientală – care se formează în Germania, canalizându-se în bazinul superior al
Dunprii, de unde străbate Elveţia şi Austria, pentru a dirija turiştii spre ruinele italiene.
• axa sud-estică ce corespunde mişcărilor care au ca destinaţie Grecia sau coasta
dalmată;
• axa nord-sud care se conturează în Europa de Est, având ca puncte de plecare în
principal Polonia şi Rusia, iar ca destinaţii favorite Grecia şi Turcia.
Fluxurile spre Europa Atlantică

Europa Atlantică atrage anual circa 100 milioane turişti, care se îndreaptă fie spre
plajele şi oraşele litorale, fie spre oraşele din interior, care dispun de un potenţial antropic
imens. Cea mai atractivă pare a fi Franţa de nord-vest, care polarizează aproximativ 30
milioane turişti anual, regiune urmată de Marea Britanie (25 milioane turişti anual), Germania
(17,5 milioane turişti anual), Belgia (14 milioane), Olanda (7 milioane). În ultima vreme s-a
impus şi Irlanda, prin fluxuri ce totalizează 6 milioane turişti anual.
Între componentele fluxurilor turistice ce se dirijează spre această regiune, fluxurile
turistice urbane se remarcă prin importanţă şi perenitate. Ele se îndreaptă spre Paris, Londra,
Bruxelles, Amsterdam, Hamburg, Copenhaga, Berlin, Helsinki, Viena, Munchen. La acestea
se adaugă oraşele cu vocaţie turistică deosebită, ce polarizează mare parte din fluxurile acestei
regiuni: Bruges, Gand, Anvers (Belgia), Aachen, Lubeck (Germania).
61
Fluxurile turistice spre Valea Loirei reprezintă o altă componentă importantă a
fluxurilor ce ajung în Europa Atlantică, prin cei peste 7 milioane turişti pe care îi antrenează
anual. Dimensiunea acestor fluxuri este legată şi de apropierea Parisului, care furnizează o
mare parte din clientelă. Fluxul renan, ce se îndreaptă spre oraşele cu tradiţii culturale Mainz,
Freiburg, Heidelberg şi Koln prezintă asemănări cu cel anterior, dar este de mai mică
amploare.
Fluxurile spre Europa Central-Estică

Ca urmare a istoriei recente, marcată de impunerea unor limite destul de rigide
circulaţiei persoanelor, fluxurile generate de atracţiile antropice din această regiune sunt mult
sub nivelul celor din Europa Sudică sau Vestică. În cadrul acestor fluxuri se disting cele care
se dirijează spre oraşele şi capitalele cu un patrimoniu important şi cu un rol istoric major în
trecut: Budapesta, Praga, Cracovia, Varşovia, Moscova, St. Petersburg, Kiev. În afara acestor
oraşe mari, foste sau actuale capitale, există şi o serie de oraşe mai mici care, prin patrimoniul
lor bogat, uneori parte a patrimoniului mondial protejat de UNESCO, sunt capabile să
polarizeze fluxuri relativ importante. Se pot menţiona: Sighişoara, Braşov, Sibiu (România),
Czestochowa, Torun, Poznan (Polonia), Vac şi Esztergom (Ungaria). Castelele Boemiei şi
mănăstirile Bucovinei constituie alte obiective generatoare de fluxuri turistice după 1990.
Fluxurile nord-americane
America de Nord şi Centrală împreună cu arhipelagurile caraibiene constituie a doua
mare destinaţie pentru turiştii actuali şi polarizează circa 150 milioane turişti anual, dintre
care peste 50 milioane originari din Europa, urmaţi de cei proveniţi din America de Sud sş
Asia. La acest flux extern se adaugă circa 450 milioane persoane anual care participă la
fluxurile turistice interne. Regiunea are însă o participare mult mai modestă la constituirea
fluxurilor exterioare, numai 25 milioane turişti nord-americani venind anual în Europa.
Destinaţiile predilecte ale fluxurilor exterioare sunt Marea Britanie, Franţa, Germania,
Italia şi cu siguranţă ca motivaţia culturală este una importantă în constituirea acestor fluxuri.
În ultima vreme se constată un progres evident al fluxurilor dirijate spre Asia care antrenează
peste 8 milioane turişti, dirijat mai ales spre Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan sau
Hong Kong.
Dintre fluxurile care se conturează pe continentul nord-american se remarcă, ca având
motivaţie culturală, fluxul nord-estic, dirijat spre zona Marilor Lacuri şi al litoralului estic al
SUA, având ca puncte nodale oraşele New York, Washington, Quebec, Montreal, Chicago şi
62
fluxul mexican care a totalizat, în anul 2000, circa 20 milioane turişti, flux general atât de
atracţiile naturale (Acapulco, Cancun), cât şi de cele culturale ( Pen. Yucatan, Ciudad de
Mexico).
Fluxurile japoneze
Japonia reprezintă o regiune emiţătoare importantă în turismul mondial, mai ales în
ultimele două decenii, de când legislaţia privind concediile a devenit mai permisivă. Dacă în
1961 numărul japonezilor care părăseau ţara în scopuri turistice era de doar 100 000, în 1998
numărul acestora ajunsese la 17 milioane. În ceea ce priveşte turismul cu motivaţie culturală
se distinge fluxul nipon dirijat spre Europa (care a beneficiat, în 1998, de peste 3 milioane
turişti japonezi), îndeosebi spre Franţa şi Italia. Japonezii constituie şi principala clientelă
turistică în China, printre motivaţii aflându-se, cu siguranţă, şi cele culturale.
4.3.2. Fluxuri turistice minore
Acestea sunt fluxuri de dată mai recentă, dirijate spre statele în curs de dezvoltare,
care prezintă avantajul unor servicii turistice mai ieftine şi al exotismului.
FLUXURILE SPRE MEDITERANA MERIDIONALĂ (cf. I. Muntele, C. Iaţu, 2003)

Sunt fluxurile care se îndreaptă spre statele Maghrebului şi spre Egipt şi care s-au
format ca urmare a potenţialului natural şi antropic important din regiune, datorită apropierii
de Europa şi, nu în ultimul rând, pe baza unei infrastructuri puse la punct în perioada
coloniala. Deşi regiunea ar fi putut să intre în circuitul turistic mondial încă din secolul al
XIX-lea mai ales ca urmare a patrimoniului cultural al Egiptului, lucrul acesta nu a fost
posibil din cauza instabilităţii politice a zonei, care pune probleme şi în prezent. Principala
destinaţie din zonă a constituit-o multa vreme Egiptul, care, în 2000, a primit 5,5 milioane
turişti. În ultimii ani Egiptul a cedat locul statelor din Maghreb, în special Marocului, care a
atras, prin monumentele maure de la Fes, Marrakech şi Meknes, peste 6 milioane turişti.
FLUXURILE SPRE ASIA ANTERIOARĂ

Asia Anterioară înglobează Peninsula Arabică, Iranul, Turcia şi Levantul, regiuni ce se
remarcă printr-un potenţial turistic deosebit, datorat în primul rând succesiunii unor civilizaţii
cu rol capital în devenirea umanităţii. Fluxurile care se îndreaptă spre această zonă sunt
constituite predominant din europeni şi au totalizat, în 2000, circa 35 milioane persoane. Deşi
63
au toate premisele să devină majore, fluxurile turistice din această zonă se confruntă cu
aceeaşi problema ca şi cele anterioare: instabilitate politică şi ameninţarea terorismului.
Turcia este destinaţia predilectă, polarizând circa 12 milioane turişti anual. Turismul cultural
se datorează obiectivelor de la Catal Huyuk, Troia, Milet, Pergam, Istambul.
În Orientul Apropiat turismul cultural se desfăşoară sub forma pelerinajelor care dau
naştere unor fluxuri foarte importante: 3 milioane turişti spre Israel, spre oraşele sfinte
Ierusalim, Bethlehem şi Nazareth, 4 milioane turişti spre Arabia Saudită, spre Mecca şi
Medina. La fel de importante au devenit, în ultimul deceniu fluxurile dirijate spre Iordania (4
milioane turişti), Siria (2,5 milioane), cu numeroase vestigii care s-au succedat aici timp de
peste 5 milenii – Gerash, Petra, Damasc, Palmyra, etc.
Libanul, cunoscut altădată drept „Elveţia Orientului” se reface greu după războiul civil
care i-a distrus aproape întreaga infrastructură turistică şi l-a scos din circuitul turistic
mondial.
4.4. RESURSELE TURISTICE ANTROPICE - BAZA DEZVOLTARII

TURISMULUI CULTURAL
Turismul cultural este individualizat ca un tip distinct de turism ca urmare a motivaţiei

care îl generează, deosebindu-se, prin aceasta, de turismul recreativ sau de cel curativ.
Criteriul care a stat la baza individualizării acestui tip de turism îi conferă şi o altă
caracteristică, şi anume aceea că utilizează sau este generat numai de resursele antropice care
au suscitat întotdeauna curiozitatea, dorinţa de cunoaştere şi admiraţia umană. Faptul că
turismul cultural utilizează doar resursele turistice antropice derivă chiar din denumirea sa:
prin cultură, indiferent de controversele care însoţesc definirea sa, se înţelege, în sens larg,
totalitatea creaţiilor umane, materiale sau spirituale. Din acest punct de vedere este foarte clar
faptul că turismul cultural este tipul de turism care foloseşte, prin excelenţă, resursele
antropice. În forma lor materială (edificii şi elemente cu funcţie turistică) sau imaterială
(activităţi antropice cu funcţie turistică).
Geografii P. Cocean, Gh. Vlăsceanu şi B. Negoescu (2002), definesc resursele
turistice antropice ca fiind un ansamblu de elemente cu funcţie recreativă, create de om; nu
întotdeauna aceste elemente au fost create în scopul valorificării turistice, ci ele au dobândit
această funcţie după ce au îndeplinit alte atribuţii: economice, strategice sau culturale.
Aceeaşi autori au identificat principalele atribute recreative ale obiectivelor de provenienţă
64
antropică care le conferă atractivitate turistică. Este vorba despre vechime, unicitate, inedit,
dimensiune şi funcţie.
Vechimea unui obiectiv construit de om poate reprezenta uneori singura calitate care
atrage vizitatori, chiar dacă dimensiunea, fizionomia, estetica sau funcţia obiectivului
respectiv nu-l particularizează prin nimic. Cel mai elocvent exemplu este cel al atracţiei pe
care o exercită uneltele de silex sau os, foarte simple de fapt şi fără nimic deosebit din punct
de vedere estetic sau dimensional, dar care continuă să uimească omul contemporan prin
faptul că reprezintă o mărturie a unor vremuri despre care se ştie foarte puţin. În contextul
turismului cultural vechimea este un atribut foarte important, căutat în special de turiştii
avizaţi, care preţuiesc, mai mult decât orice, autenticitatea.
Unicitatea anumitor obiective, edificii sau activităţi umane constituie, de asemenea, o
sursă importantă de atractivitate. Acest atribut provine fie din intenţia autorului de a crea ceva
unic – exemple în acest sens fiind Turnul din Pisa sau defilarea gărzii engleze cu ceremonialul
care o însoţeşte – fie din distrugerea sau dispariţia obiectelor de acelaşi gen.
Ineditul obiectivelor de provenienţă antropică poate fi de natură fizionomică (ca în
cazul catedralei din Chartres, celebră prin asocierea celor două turnuri cu arhitectură şi
înălţimi diferite), poziţională (complexul de la Mont Saint Michel, Franţa) sau structural-
compoziţională (Turnul Eiffel, Centrul George Pompidou).
Dimensiunea se transformă în atribut de atractivitate turistică atunci când este vorba
de una din manifestările sale extreme: foarte mare sau foarte mic. Versailles rămâne cel mai
impozant castel francez, turnurile de televiziune din Moscova şi Toronto impresionează prin
înălţime, muzeele Louvre şi Ermitage sunt vestite şi pentru numărul mare de exponate, iar
unele cărţi sau unelte sunt cunoscute pentru miniaturizarea lor.
Funcţiile anterioare sau actuale ale unor obiective constituie uneori singurul element
de atractivitate, care atrage însă mase imense de turişti. Regăsim acest element în motivaţia
vizitării Bastiliei, a Casei Albe sau a Palatului Buckingham.
În categoria elementelor şi edificiilor cu funcţie turistică (varianta materială a resurselor
turistice antropice) se includ, conform autorilor menţionaţi la începutul acestui capitol,
următoarele obiective: construcţiile megalitice, edificiile istorice, edificiile religioase,
edificiile culturale şi sportive, o serie de edificii economice si monumentele, statuile şi plăcile
comemorative.
Construcţiile megalitice atrag turişti prin vechime, inedit şi prin aura de mister care
le înconjoară. Ele sunt legate de spaţiul vest european şi datează din mileniile III-IV î.Hr. Se
prezintă în trei forme distincte: menhiri – blocuri de piatră necioplite înfipte vertical în
65
pământ – dolmeni – blocuri sau plăci de piatră orizontale sprijinite pe doi menhiri şi
cromlechiuri – menhiri dispuşi în cerc sau semicerc. Ca localizare aceste construcţii
megalitice se găsesc în număr mare în Bretania, Anglia şi Spania, iar cele mai renumite sunt
cele de la Camac Menec (Bretania) – complex format din peste 3.000 de menhiri şi
Stonehenge (Anglia) – care se pare că a avut şi rol de observator astronomic şi care cunoaşte
cea mai complexă valorificare turistică.
Edificiile istorice însumează o gamă variată de construcţii aparţinând timpurilor
trecute şi răspândite cu predilecţie în regiunile de afirmare a marilor civilizaţii. În această
categoric sunt incluse: castrele, forturile, cetăţile, castelele şi fortificaţiile. Castrele romane
sunt specifice spaţiului european şi reprezintă puncte întărite, construite în scopuri militare la
graniţele Imperiului Roman. Ca urmare a vechimii lor, aceste construcţii şi-au păstrat în foarte
puţine cazuri un aspect care se apropie de cel iniţial. Un exemplu în acest sens este cel al
castrului roman de la York, la care zidul şi porţile de intrare s-au conservat aproape în
întregime, împrejmuind centrul oraşului actual. Castrele de pe teritoriul României, deşi foarte
numeroase, nu mai păstrează aproape nimic din înfăţişarea iniţială. Cu toate acestea ele
constitute încă obiective de atractivitate turistică mai ales pentru o clientelă avizată,
specializată: elevi, studenţi, profesori. În România pot fi menţionate castrele de la Micia,
Breţcu, Gilău, Bologa, Buciumi, Românaşi, Gherla, Căşei, etc.
Forturile se aseamănă cu castrele prin funcţia îndeplinită, aceea de apărare. Ele
datează însă dintr-o perioadă mult mai recentă şi sunt caracteristice continentului nord-
american. Vechimea lor descreşte de la estul spre vestul Americii, în sensul de avansare al
colonizatorilor. Forturile sunt frecvente în Noua Anglie, în Ontario, Quebec, pe litoralul
californian şi şi-au pus amprenta şi asupra toponimiei locurilor: Fort St. John, Fort Worth,
Fort Lauderdale, etc.
Castelele sunt locuinţe fortificate ale seniorilor feudali, răspândite în spaţiul
euroasiatic şi, mai recent, în America. Deşi funcţia de apărare nu lipseşte, ea nu mai este
dominantă, ca în cazurile anterioare, locul ei fiind luat de funcţia rezidenţială. Totuşi existenţa
funcţiei de apărare şi-a pus amprenta asupra arhitecturii lor, caracterizată prin prezenţa
zidurilor, crenelurilor, contraforturilor, a turnurilor şi şanţurilor de apărare. În majoritatea
cazurilor şi poziţia acestor castele derivă din caracterul lor defensiv, ele fiind amplasate pe
promontorii stâncoase sau pe falezele surplombate ale unor versanţi abrupt. Exemple în acest
sens sunt castelele de pe valea Rinului, din Tirol, de la poalele Alpilor sau Pirineilor. În cazul
în care castelele au fost constitute în centrul unor domenii de vânătoare, arhitectura lor ţine
mai mult cont de estetic. Adesea ele sunt înconjurate de parcuri sau grădini care le sporesc
66
atractivitatea turistică actuală. Din această categorie fac parte celebrele castele de pe valea
Loirei, risipite între Angers şi Burges pe o distanţă de peste 200 km., cele mai cunoscute
fiind: Chambord, Chenonceaux, Amboise, Blois, Angers. Aceste castele îşi datorează faima,
nu de puţine ori, personalităţilor care le-au trecut pragul, printre care se numără: Leonardo da
Vinci, Caterina de Medici, Francois Villon, Ludovic al XIV-lea, Moliere. Aceeaşi grijă pentru
estetic se regăseşte şi în cazul castelelor construite în perioada modernă, când funcţia
strategică a fost total înlocuită de cea rezidenţială sau administrativă. Elocvente în acest sens
sunt castelele Versailles, Schonbrunn sau Palatui Buckingham. Castelele pot să atragă turişti
şi prin aura de mister care le înconjoară, situaţie frecventă în Marea Britanie (Warwich),
Spania şi Elveţia.
Cetăţile se detaşează prin complexitatea construcţiilor, prin funcţiile multiple
îndeplinite şi prin concentrarea unei populaţii numeroase. Şi cetăţile au avut un caracter
puternic defensiv, motiv pentru care sunt însoţite de ziduri de apărare, şanţuri periferice şi
bastioane. Sunt renumite cetăţile greceşti ale Antichităţii, prezente în spaţiul
circummediteranean şi circumpontic (Gela, Micene, Histria, Tomis, Callatis), ale căror ruine,
deshumate, atrag un număr important de turişti ce fac parte fie din categoria avizaţilor, fie din
cea a ocazionalilor. Ca şi în cazul castelelor, istoria cetăţilor este uneori un element de mai
mare atractivitate decât cetatea însăşi, prin arhitectura ei, iar Troia este poate cel mai elocvent
exemplu. Cetăţile medievale constituie şi ele elemente de atractivitate turistică mai ales atunci
când au şi o poziţie defensive şi pitorească. Este cazul cetăţii San Marino, amplasată pe un
pisc ocrotit din trei părţi de abrupturi de peste 100 m. înălţime. Cetăţi medievale intrate în
circuitul turistic există şi în România: Suceava, Neamţ, Prejmer, Feldioara, Râşnov, etc. Unele
dintre marile oraşe ale Europei au avut drept nucleu iniţial incintele întărite ale cetăţilor antice
sau medievale. Pot fi menţionate în acest sens Moscova, Kiev, Sankt Petersburg, Veneţia sau
chiar Parisul, care a evoluat pe Ile de la Cite.
Fortificaţiile sunt destul de diverse în funcţie de regiunea sau de epoca în care au
apărut. Se includ în această categoric zidurile şi turnurile în măsura în care nu sunt elemente
constructive ale ansamblurilor arhitecturale analizate deja. Cel puţin două exemple celebre de
fortificaţii pot fi date în acest context, generatoare de fluxuri turistice importante: Marele Zid
Chinezesc şi Tumul Londrei. Marele Zid Chinezesc, cu lungimea sa de peste 5.000 km. este
singura construcţie vizibilă de pe Lună şi a fost construit ca o stavilă în calea barbarilor.
Vizitarea sa nu poate lipsi de pe agenda niciunui turist care ajunge ‚n China. Turnul Londrei
este de fapt un castel construit în secolul al XI-lea de către Wilhelm Cuceritorul şi fiul său.
Culoarea albă a pietrei de construcţie i-a atras şi denumirea de White Tower, iar noţiunea de
67
turn este improprie fiind atribuită de fapt unui ansamblu arhitectural de tip castel cu mai multe
turnuri interioare.
TURISMUL IN TRANZACTIILE INTERNATIONALE

SERVICII INTERNATIONALE
Continutul si sfera de cuprindere a serviciilor
Serviciile pot fi privite ca ocupaţii, îndatoriri ale unor persoane ca funcţii, acţiuni sau
munci prestate în folosul cuiva, ca organisme sau subdiviziuni care fac parte dintr-un
ansamblu administrativ sau economic.
Totodată termenul de servicii este asociat şi ideii de terţiar sau sector terţiar cu 2
accepţiuni:
 Ansamblu de meserii (contabil, secretar, vânzător) care se exercită în societăţi de
servicii (bănci, companii aeriene) sau în întreprinderi industriale ori agricole;
68
 Ansamblul unităţilor de producţie a căror activitate principală constă în oferirea de
servicii şi care corespunde noţiunii statice de ramură.
Ca termen de specialitate, noţiunea de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns
delimitat de sensul de utilitate, de valoare de întrebuinţare. În acest context, serviciile sunt
definite ca activităţi utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Abordarea serviciilor ca o
categorie economică presupune restrângerea la acele activităţi ce implică anumite relaţii
speciale de producţie. Pentru a defini serviciile este necesar să se aducă în discuţie elemente
suplimentare de identificare, de delimitare a lor în raport cu celelalte activităţi din economie.
Cele mai multe din definiţiile din literatura de specialitate au drept obiect separarea serviciilor
de bunuri, determinarea conţinutului serviciilor ca sector distinct al economiei.
Pentru o strictă delimitare între servicii şi bunuri, teoreticienii mobilizează unul sau mai
multe criterii ce reprezintă conţinutul activităţii sau rezultatul acesteia:
 forma de exteriorizare a serviciilor;
 particularităţile realizării actului de vânzare – cumpărare;
 relaţia dintre producţie şi consum etc.
Cele mai multe definiţii pun accent pe faptul că serviciile sunt activităţi al căror rezultat
este nematerial şi prin urmare nestocabil, nu se concretizează în produse cu existenţă de sine
stătătoare. Prin comparaţie, în cazul producţiei materiale a bunurilor, rezultatul se poate
separa de procesul de creare având o existenţă spaţială şi temporală distinctă. Bunurile pot fi
deplasate în spaţiu, pot fi stocate iar consumul lor se realizează de regulă în alte locuri şi
momente decât cele în care au fost produse. În practică este foarte dificil a distinge serviciile
de bunuri deoarece în mod frecvent achiziţionarea unui bun include şi un element de serviciu
după cum în mod similar un serviciu presupune cel mai adesea prezenţa unor bunuri tangibile.
Ex. automobilul este considerat un bun deşi el este achiziţionat pentru serviciul pe care îl
oferă – deplasare dintr-un loc în altul. Totodată acesta este însoţit la cumpărare de servicii
cum ar fi garanţia sau facilităţile financiare. Pe de altă parte un serviciu reprezentat de un
pachet de vacanţă include multe componente tangibile:
 folosirea unui mijloc de locomoţie până la locul de sejur;
 o cameră de hotel;
 o masă la restaurant;
Toate activităţile pot fi plasate pe o scală undeva între a fi un serviciu pur (rezultate
intangibile) şi un bun pur (nici un serviciu intangibil adăugat bunului tangibil) ceea ce face
aproape imposibilă delimitarea lor. Sfera serviciilor include dar nu se limitează la:
69
 contabilitate
 publicitate
 servicii financiare şi bancare
 comunicaţii
 servicii de informaţie şi prelucrarea datelor
 educaţie
 angajare
 construcţie
 franchising
 îngrijirea sănătăţii
 asigurări
 închirieri
 management consulting
 cinematografie
 turism
 justiţie şi alte afaceri
 servicii profesionale şi tehnice
Serviciile reprezintă o activitate umană cu un conţinut specializat având ca rezultat efecte
utile imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unor nevoi sociale. Totodată serviciile sunt
activităţi de sine stătătoare autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi
sunt organizate distinct într-un sector numit sector terţiar.
Caracteristicile serviciilor
1. Imaterialitatea
Serviciile se caracterizează prin forma lor nematerială. Munca prestatoare de servicii nu se
concretizează de regulă în bunuri cu existenţă obiectuală ci se manifestă sub forma unor
activităţi sau faze ale unor procese fie de producţie fie de consum. Caracterul nematerial al
serviciilor argumentează pentru acestea şi denumirea de invizibile, comerţul cu servicii fiind
echivalat cu accepţiunea comerţ invizibil.
2. Nestocabilitatea
Serviciile nu pot fi stocate şi păstrate în vederea unui consum ulterior.
3. Intangibilitatea
70
Ele nu pot fi percepute şi/sau evaluate utilizând unul din simţurile fizice. Absenţa unor
proprietăţi tangibile face dificilă aprecierea şi verificarea calităţii unui serviciu înainte de
cumpărare sau chiar de consum.
4. Inseparabilitatea
Reprezintă coincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului. Se mai numeşte şi
indivizibilitate. (ex. serviciile de transport). Prin modul de desfăşurare, serviciile sunt
inseparabile de persoana prestatorului, ele încetând să mai existe în momentul încheierii
acţiunii acestora. Ex. serviciul pe care îl prestează medicul, actorul, profesorul nu are o
existenţă de sine stătătoare separată de persoana celui care îl execută. Din această
caracteristică rezultă o serie de particularităţi referitoare la organizarea şi comercializarea
serviciilor.
• Comercializarea serviciilor presupune contactul direct între producător/prestator şi
beneficiar şi o participare nemijlocită activă a clientului care este consumator la
realizarea serviciului. Această condiţie reclamă pe de o parte un efort continuu de
adaptare a prestatorului la cerinţele, la personalitatea fiecărui client şi pe de altă parte
un sistem adecvat de comunicare între cele 2 părţi.
• Fiind strâns legată de prezenţa şi participarea lucrătorului, calitatea serviciului este
determinată de nivelul pregătirii profesionale, de talentul, îndemânarea, corectitudinea,
pasiunea cu care-l execută rezultând dificultatea standardizării serviciilor.
• Sunt limitate posibilităţile de diversificare a serviciilor astfel încât o întreprindere sau
un lucrător nu pot executa de regulă decât un număr redus de operaţiuni/servicii,
fiecare necesitând nu doar calificare specială ci şi mijloace de producţie adecvate.
5. Eterogenitatea/variabilitatea
Înţeleasă atât în raport cu sectorul terţiar privit în ansamblul său cât şi cu fiecare
serviciu în parte ca variaţie dependentă de specificul prestatorului şi/sau utilizatorului.
Cele mai multe materiale de specialitate prezintă faptul că economia poate fi împărţită
în 3 sectoare cu comportament economic diferit:
 Sectorul primar ce cuprinde agricultura, vânătoarea, pescuitul şi industria extractivă
(conform unor accepţiuni mai recent este inclusă în sectorul secundar);
 Sectorul secundar ce cuprinde activităţi ale industriei prelucrătoare şi potrivit unor
opinii şi construcţiile;
 Sectorul terţiar ce înglobează toate celelalte activităţi desfăşurate în economie, sector
care corespunde sferei serviciilor.
71
Dezvoltarea fără precedent a sectorului serviciilor constituie o trăsătură a evoluţiei
majorităţii ţărilor lumii. Creşterea ponderii şi importanţei acestora în schimburile economice
internaţionale a determinat preocupări sporite în definirea comerţului internaţional cu servicii.
În rândul acestora se desprinde decizia de a negocia problema serviciilor sub auspiciile
GATT. Ef 19219t197 torturile s-au concentrat întâi în direcţia termenilor de comerţ şi import
de servicii, adică de vânzări şi cumpărări ce depăşesc efectiv frontiera vamală a ţării.
Însă în multe situaţii vânzarea sau cumpărarea serviciilor în străinătate presupune

deplasarea în acest scop a producătorilor, deci mişcarea factorilor de producţie şi în principal
a muncii şi a capitalului sau alteori a consumatorilor.
5.1.1. Principalele grupe de servicii internaţionale

Serviciile de telecomunicaţii cuprind acele servicii care permit transmiterea electronică a
sunetelor, imaginilor şi informaţiilor dintr-un punct în care sunt emise spre un alt punct în
care sunt recepţionate pentru a fi utilizate sau difuzate. Aceste servicii participă cu 1,5% până
la 2,8% la formarea PIB şi cuprinde:
- servicii de telecomunicaţii de bază sau clasice: telefonie, telegrafie, telex.
- servicii cu valoare adăugată sau ameliorate: servicii pentru transmiterea informaţiilor,

telecomunicaţii mobile, activităţi care utilizează modalităţi moderne de accesare a
reţelelor clasice (cartelele telefonoce) sau cu funcţionalitate complexă (teleconferinţele,
videoconferinţele, etc.), adică "acele servicii care implică utilizarea calculatorului pentru a
prezenta, prelucra, modifica aspectul analog şi conţinutul informaţiei transmise de un
abonat sau stat care furnizează unui abonat informaţii adiţionale, diferit organizate sau
structurate de cele pe care le-ar fi obţinut prin contactul direct cu stocul de informaţii"
(Computer Inquiry II, Federal Commmunications, Washington, 1980). Nomenclatorul
serviciilor de telecomunicaţii cu valoare adăugată este în continuă diversificare şi
ponderea lor în cadrul sectorului telecomunicaţiilor, reflectă gradul de dezvoltare al
acestuia.
Serviciile financiare internaţionale cuprind servicii de plată, servicii fiduciare, servicii

de creditare pentru public şi societăţi, preluarea şi emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni, servicii
imobiliare, servicii de asigurare şi gestiune a riscurilor, etc. Aceste servicii reprezintă între 5-
7% din PIB-ul ţărilor dezvoltate din punct de vedere industrial. Sectorul financiar a evoluat
spectaculos în ultimele decenii, alături de instrumentele tradiţionale devoltându-se "agresiv"
instrumentele derivate, care oferă posibilitatea de acoperire şi arbitraj a riscurilor de preţ.
72
Piaţa serviciilor financiare este deosebit de dinamică, informatica contribuind la obţinerea de
noi produse financiare sau la înnoirea celor existente. În cadrul acestei pieţe se pot deosebi
mai multe subpieţe, după cum urmează:
Piaţa serviciilor de credit, cea mai extinsă componentă a pieţei financiare constituie piaţa
tradiţională, cea mai importantă funcţie fiind cea de intermediere: mobilizarea de
disponibilităţi de la autorităţi, firme şi populaţie şi transformarea lor în credite; servicii de
plată şi administrarea sistemelor de compensare a plăţilor; operaţii de capital şi alte servicii
care decurg din cele de mai sus.
Piaţa serviciilor auxiliare financiare, constituie componenta cea mai dinamică a pieţei
financiare, fapt datorat multiplicării fuziunilor şi alianţelor strategice care au contribuit la
creşterea Cererii pentru aceste servicii, considerate a fi suportul pieţei mondiale a
capitalurilor. Formele concrete de manifestare a acestei pieţe sunt:
- piaţa monetară (instrumente pe termen scurt: împrumuturi de o zi, depozite la vedere,

conturi curente) şi de capital (termen lung: valori imobiliare, credite, împrumuturi);
- piaţa financiară primară (emisiuni de titluri);
- piaţa financiară secundară instituţionaliaztă (burse) şi neinstituţionalizată;
- piaţa la vedere.
Serviciile de asigurare, au rolul fundamental de a crea o contrapartidă pentru risc, adică

de a-l garanta. Serviciul oferit de asigurător (cel ce preia asupra sa riscurile cu care se
confruntă un agent economic în schimbul unei sume de bani) este un serviciu de intermediere
în cadrul căruia ciclul de producţie este inversat, plata efectuându-se înaintea prestării
serviciului care este aleator. Există trei mari segmente de piaţă:
- asigurările de viaţă, în cadrul cărora interesul asigurabil este eventualitatea, logic

previzibilă, a unei pierderi pecuniare în cazul decesului persoanei asigurate, deşi viaţa
unei persoane nu se poate cuantifica în bani (prin urmare riscul este aproape imposibil de
cuantificat). În cadrul acestor asigurări întâlnim: asigurări de sănătate, asigurări în caz de
accident, boală, rănire.
- asigurările generale sau de bunuri, în cadrul cărora interesul asigurabil se referă la orice
interes pecuniar legat de garantarea integrităţii bunurilor respective. În acest
73
caz, dimensiunea riscului este de cele mai multe ori cuantificabilă şi utilizată ca reper
pentru fixarea limitei maxime a despăgubirii pe care asiguratul o poate pretinde în cazul în
care suferă o pierdere.
- reasigurările, reprezintă un acord încheiat între două părţi numite companie cedentă şi
reasigurător prin care prima consimte să cedeze şi cea de-a doua acceptă să preia o parte a
riscului (uneori întregul risc) conform condiţiilor stabilite în acord, în schimbul plăţii de
către compania cedentă reasigurătorului a unei sume de bani numită primă de asigurare ce
reprezintă o cotă din prima originală de asigurare.
În cadrul tranzacţiilor internaţionale cu asigurări sunt incluse atât activităţile de asigurare

cât şi cele de reasigurare. Internaţionalizarea serviciilor de asigurare are drept cauze: -
incapacitatea societăţilor naţionale de a asigura un anumit risc;
- domicilierea riscului asigurabil în altă ţară decât cea de reşedinţă a

agentului economic;
- exportul mărfurilor în condiţia CIF, asigurarea căzând astfel în sarcina

exportatorului.
Serviciile de reasigurare prin natura lor sunt internaţionale iar rolul lor a crescut în
condiţiile în care s-au bucurat de o libertate sporită în comparaţie cu asigurările directe. Şi în
sectorul serviciilor de asigurare se poate vorbi de o concentrare, cu toate că pe măsură ce
sectorul de asigurări se dezvoltă creşte numărul societăţilor de asigurare şi ponderea primilor
operatori pe piaţă este mai mică.
Turismul internaţional. Din punct de vedere economic, turismul reprezintă ramura

sectorului terţiar în cadrul căruia activitatea economică prestată are ca scop organizarea şi
desfăşurarea călătoriilor şi sejururilor de agrement şi recreere, cu scop profesional sau cu alte
scopuri incluzând toate prestaţiile necesare satisfacerii nevoilor turiştilor pe perioada când se
află în afara reşedinţei lor obişnuite.
Dicţionarul de relaţii economice internaţionale defineşte turismul internaţional ca fiind

totalitatea tranzacţiilor comerciale care rezultă din călătoria persoanelor (turişti) peste
graniţele ţării de reşedinţă. Scopul călătoriei este considerat turistic atunci când spre şi la locul
destinaţiei are loc un consum turistic, subvenţionat din veniturile obţinute în ţara de reşedinţă
a turistului.2 Ţările de reşedinţă al rezidenţilor în străinătate, devin ţări importatoare de turism.
74
Ţările cu destinaţie turistică încasând valută ca urmare a prestărilor de servicii şi vânzării de
mărfuri către turişti devin ţări exportatoare de turism. În calitate de act de consum, turismul
este o marfă complexă cuprinsă în cadrul circuitului economic mondial în comerţul invizibil
sau comerţul cu servicii. Evidenţa plăţilor şi încasărilor pentru şi din turismul internaţional
este cuprinsă în contul "turism" sau "călătorii" din balanţa de plăţi a fiecărei ţări.
Figura nr. 1 – Structura balanţei de plăţi externe
Activitatea turistică s-a intensificat continuu, concurenţa a crescut diferitele destinaţii

disputându-şi atât turiştii dar mai ales veniturile lor. Dacă în anul 1950, numărul sosirilor în
circulaţia turistică internaţională era evaluat la 25,3 milioane, în anul 2000 acesta a atins
692 milioane sosiri, ceea ce înseamnă o creştere de peste 27 de ori. Potrivit datelor OMT
repartiţia pe continente este următoarea:
– Europa 59,4%;
– Americile 19,7%;
– Asia de Sud-Est şi Pacificul 14,9%;
– Africa 3,5%;
– Orientul Mijlociu 2,5%.
75
Primele 10 destinaţii turistice concentrează peste 50% din volumul mondial al fluxului
turistic. Ţările receptoare de turism (exportatoare) sunt ţări cu un potenţial turistic deosebit şi
în nici un caz nu sunt ţări slab dezvoltate. Încasările din turism au fost estimate de surse OMT
la 550 mld. U.S.D. la nivelul anului 2000. Sectorul turistic se va dezvolta în continuare într-un
ritm susţinut, estimându-se pentru anul 2020, 1602 milioane de sosiri de turişti internaţionali
şi circa 2000 miliarde U.S.D. încasări din turism.
TIPOLOGIA TRANZACȚIILOR CU SERVICII
Din punct de vedere al necesităţii proximităţii furnizorilor şi consumatorilor,

tranzacţiile cu servicii pot fi clasificate astfel:
Tabel nr. 2
Consumatorul Consumatorul
nu se deplasează nu se deplasează
Producătorul nu se
A B
deplasează
Producătorul se
C D
deplasează
– tipul A, cuprinde serviciile transferabile (comercializabile), adică serviciile

încorporate în bunuri sau care pot fi transmise cu ajutorul unor suporturi materiale;
– tipul B, care au ca exemplu tipic turismul internaţional;
– tipul C, implică mişcarea internaţională a factorilor de producţie (investiţie de

capital în principal);
– tipul D, întâlnit de pildă în cazul unui turist care-şi petrece sejurul într-un hotel
aparţinând unei corporaţii transnaţionale dintr-o a treia ţară.
Tot în acelaşi sens larg este definit comerţul internaţional cu servicii şi de către GATS
(General Agrement on Trade in Services) prin instituţionalizarea următoarelor modalităţi de
livrare a serviciilor în schimburile comerciale internaţionale:
1. Transfrontiere (cross-border supply) – este vorba de servicii transferabile;
2. Consumul în străinătate (consumption abroad) – exemplul clasic fiind turismul
internaţional;
3. Prezenţa comercială (commercial presence) – prezenţa în străinătate a persoanelor
juridice pentru furnizarea serviciilor;
76
4. Prezenţa persoanelor fizice (presence of natural person) în străinătate ca furnizori
de servicii.
După acelaşi criteriu, al modalităţilor de furnizare, serviciile internaţionale pot fi:
– servicii factor, care se referă la veniturile provenite din mişcarea peste graniţă a
factorilor de producţie (ex: veniturile din investiţii, redevenţe şi venituri din
muncă);
– servicii non-factor sau comercializabile care includ trei categorii: transporturi;

călătorii (turism); alte servicii (servicii de comunicare, financiare, asigurări non-
marfare, reparaţii, servicii culturale, leasing, consultanţă, servicii informatice,
construcţii şi inginerie, redevenţe şi venituri din licenţe).
În tranzacţiile internaţionale cu servicii, cea mai activă componentă a fost grupa "alte
servicii", cu diferenţe semnificative de la o ţară la alta şi de la o regiune la alta. Conform
datelor statistice, ţările dezvoltate sunt în mai mare măsură exportatori şi importatori de
servicii decât de mărfuri, în timp ce ţările în dezvoltare înregistrează în comerţul cu servicii,
un ritm de creştere mai înalt decât a ţărilor dezvoltate (datorat în special ţărilor din Asia de
Sud-Est). Dinamica exporturilor şi importurilor de servicii comerciale din Asia nu a modificat
locul ocupat de aceste ţări pe piaţa bunurilor materiale, mai important decât cel ce le revine pe
piaţa mondială a serviciilor.
În cadrul comerţului internaţional cu servicii se remarcă o puternică tendinţă de

concentrare. Astfel un număr restrâns de ţări (15 în anul 1994, de exemplu) deţin o pondere
majoritară în comerţul cu servicii (circa 70%, în anul 1994). Atât la export cât şi la import,
primele locuri sunt ocupate de ţări membre OECD şi ţări recent industrializate din Asia
(SUA, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Belgia-Luxemburg, Olanda, Spania, Japonia,
Republica Coreea, Singapore, Thailanda).
În ceea ce priveşte structura comerţului cu servicii:
- la export, pentru ţările dezvoltate, principala sursă de venit o reprezintă grupa alte servicii
şi venituri, iar pentru ţările în dezvoltare, grupa călătorii (îndeosebi turism internaţional);
- la import, atât pentru ţările dezvoltate cât şi în dezvoltare, predomină grupa alte servicii şi
venituri.
Conducerea activităţilor de turism servicii
77
Activitatea turistică, în întreaga ei complexitatea, privită ca un întreg – iar în acelaşi
timp – proiectat prin prisma spaţialităţii, conduce la constatarea că structura sa proteiformă,
este datorată:
• multiplelor fragmente din care este compusă,
• ca şi mozaicului de caracteristici,
ce-i conferă nu numai specificitatea de existenţă şi manifestare (ramură de interferenţă şi

sinteză), ci şi o atractivitate incontestabilă cauzată de diversitatea prestaţilor din cuprinsul ei.
Apartenenţa turismului la sfera terţiarului este incontestabilă (probată cel puţin prin:
diversitatea şi eterogenitatea activităţilor turistice; trăsăturile comune cu activităţile din sfera
serviciilor; tendinţele în evoluţia acestora şi dinamica sub impulsul aceloraşi grupe de factori-
cauză); însă el prezintă o particularitate care-l face să fie şi inconfundabil. Este vorba de
asocierile şi interdependenţele care se realizează între resurse (patrimoniu) şi servicii;
resursele luând forma diferitelor produse turistice numai prin intermediul testării serviciilor
specifice.
Practica a dovedit că existenţa unui patrimoniu turistic valoros nu conduce automat la
manifestarea unui turism profitabil decât dacă acesta este însoţit de servicii corespunzătoare
care să le facă accesibile turiştilor şi să le pună în valoare. Astfel ţări cu potenţial turistic
relativ modest (exemplu Cehia, Slovacia, Germania, Anglia ş.a.) au ajuns la o activitate
turistică importantă datorată investiţiilor în domeniul serviciilor.
Specificitatea activităţilor turistice constând şi în neoperarea cu servicii pure, ci cu
asocieri de elemente cu caracter diferit, produsul turistic reprezentând unitatea organică a
efectelor patrimoniului, bunurilor şi serviciilor. Pe de altă parte fiecare componentă are
propriile trăsături specifice, mecanisme de funcţionare şi o mare varietate de forme de
manifestare ori concretizare.
Toate acestea fac ca odată în plus activitatea managerilor din sfera turismului să fie nu
numai incitantă, lipsită de monotonie ci şi plină de responsabilităţi. Responsabilităţile
managerilor activităţilor turistice sunt legate în egală măsură de:
• visurile de vacanţă şi prestaţiile turistice dorite de către clienţi,
• pentru cei aflaţi în subordinea lor,
• imaginea firmei pe care o reprezintă,
• şi nu în ultimă instanţă faţă de imaginea personală, care nu în puţine cazuri se
suprapune sau subpune imaginii firmei ce-o reprezintă.
78
Responsabilitatea fiind asociată autorităţii – dreptul de a da dispoziţii obligatorii şi de
a controla executarea lor – implică asumarea riscurilor privind consecinţele variantei de
decizie aleasă. Responsabilitatea managerului se manifestă pe multiple planuri/domenii:
- juridic – respectarea legilor, a regulamentelor şi normativelor din aria sa decizională
stabilită prin regulamentul de organizare şi funcţionare (fişa postului);
- profesional – corectitudinea soluţiilor date din punct de vedere tehnic, economic şi
financiar. Managerul nu poate fi specialist în toate
aceste domenii dar el trebuie să aibă o foarte bună echipă de specialişti pe care să o
consulte sau există şi soluţia serviciilor de consultanţă externă, în cadrul căreia trebuie să
asigure un climat motivant şi creativ;
- social – în centrul preocupărilor este poziţionat omul, ca subiect şi ca obiect. Drept
urmare managerii trebuie să aibă cunoştinţe de psihologie umană (studiul personalităţii,
motivarea în activităţi, comportament organizaţional şi relaţii umane) pe care le vor utiliza în
scopul realizării obiectivelor proprii şi ale organizaţiei. Succesul în acest domeniu se bazează
şi pe planificarea, recrutarea, selecţionarea personalului, respectiv repartizarea sa judicioasă
pe locurile de muncă, în concordanţă cu aspiraţiile acestora şi dorinţa de integrare. Motivarea
şi satisfacţia în muncă, joacă un rol deosebit în cadrul oricărei organizaţii constituind unul din
suporţii activităţii de management Este cunoscut că orice decalaj existent între aspiraţii şi
satisfacţii produce o scădere a interesului, urmată de reducerea randamentului. Creşterea
gradului de satisfacţie se obţine prin asigurarea condiţiilor de autorealizare şi afirmarea
capacităţilor fizice şi intelectuale;
- moral – în faţa subordonaţilor şi a propriei conştiinţe privind obligaţia creerii unui
climat psiho-social corespunzător unei activităţi calitative şi performanţei, rezolvând
problemele de viaţă şi de muncă ale salariaţilor.
Cumulativ putem afirma că managerii sunt răspunzători de tot ce se petrece în
organizaţie, atât legat de munca lor cât şi de cea a angajaţilor pe care-i conduc. Nici măcar
deciziile colective nu absolvă managerii de responsabilităţile personale ce le revin.
Putem spune că în această zonă aparent imaterială a fabricării prestaţiilor turistice,
responsabilităţile şi funcţiile celor care conduc – la diverse niveluri – sunt multiplicate ori au
suprapunerea mai multor planuri ale complicatului ansamblu pe care-l reprezintă turismul,
sfera sa precum şi prestaţiile din/pentru aceste activităţi.
Fără a exagera cât de puţin putem afirma că setul relativ complex de roluri jucate de
manager (realizat de Henry Mintzberg) este valabil şi pentru sfera noastră de interes; însă dată
fiind poziţia echidistantă a managerului activităţilor turistice faţă de “cele două linii ale
79
frontului” (turiştii şi angajaţii firmei) considerăm că cel puţin teoretic autoritatea formală şi
poziţia sa se află permanent într-un foarte fragil echilibru.
În sprijinul afirmaţiilor vă rugăm să priviţi şi să analizaţi aspectele schemei care
înfăţişează rolurile manageriale, neuitând însă să luăm în considerare faptul că dacă în
producţia de bunuri activitatea/fabricare/tratarea acţionează asupra materiilor prime, în
situaţia serviciilor aceste activităţi se produc majoritar asupra clientului, cu care nu ne
întâlnim numai în actul final al consumului ci pe întreg parcursul “procesului de fabricaţie”.
Rolurile manageriale ale lui Mintzberg

(preluare din: Gary Johns – Comportament organizaţional, Editura Economică, Bucureşti,
1998, pag. 14)
80
CONCLUZII
Cu toate ca are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are si o contributie

aparte la realizarea valorii adaugate. Având ca specific consumul mare de munca vie, de
inteligenta si creativitate, turismul participa la crearea valorii adaugate într-o masura mai mare
decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.
De asemenea, turismul antreneaza si stimuleaza productia din alte domenii. Studiile de

specialitate au evidentiat faptul ca activitatea unor ramuri este determinata în mare parte de
nevoile turismului.
Turismul reprezinta totodata un mijloc de diversificare a structurii economiei unei tari.
Astfel, necesitatea de adaptare a activitatii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai
complexe ale turistilor determina aparitia unor activitati specifice de agrement, transport pe
cablu.
Pe lânga toate acestea, turismul reprezinta si o cale (în unele cazuri chiar singura) de
valorificare superioara a tuturor categoriilor de resurse si în special a celor naturale:
frumusetea peisajelor, calitatile curative ale apelor minerale sau termale, conditiile de clima.
Exista tari care realizeaza pâna la 80% din PIB (I-le Maldive) din activitatea turistica,
dar si tari cu o economie dezvoltata (Franta 7.3% PIB, Elvetia 7.7% PIB) care au ponderi
ridicate ale activitatii turistice în PIB. Fata de aceasta situatie, în România, turismul contribuie
cu 2-3% la realizarea PIB.
Pentru tara noastra - în etapa actuala, ca urmare a prezentei unor resurse turistice
neexploatate si insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramura cu posibilitati
însemnate de crestere si deci ramâne o sfera de activitate care poate absorbi o parte din forta
de munca ramasa disponibila prin restructurarea economica.
Trebuie mentionat si faptul ca turismul este capabil sa asigure prosperitatea unor zone
defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin
dezvoltarea unor zone mai putin bogate în resurse cu valoare economica mare, dar cu
importante si atractive resurse turistice naturale si antropice. Datorita acestui fapt el este
considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.
81
O alta forma de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezinta
contributia sa la asigurarea unei circulatii banesti echilibrate, realizata deopotriva pe seama
turismului intern si international.
82
BIBLIOGRAFIE
1. Arye Hillman: International Trade Policy, Circa 2000: Fundamental Ideas and
Developments, International Conference, University of Rome 3, November 1998;
2. Arvind Panagariya: Miracles and Debacles: Do Free-trade Skeptics Have a Case?, 2003
3. Bratucu, G.; Dima, D. – „Marketing în turism”, Psihomedia, Bucureşti, 2002;
4. BARTLETT, C. A., GHOSHAL, S. Managing across borders: new organizational
responses, Sloan Management Review 29, 1987;
5. Bran, F., Simon, T., Nistoreanu, P. - Ecoturism, Bucureşti, Editura Economică, 2000;
6. Bran P. – Economica valorii, Editura Economică, Bucureşti, 1995;
7. Brilman, J. - Gagner la competition mondial, Paris, Les Editions d’Organisation, 1991;
8. Cristureanu, C; Neacşu, N; Baltăreţu, A. - „Turism internaţional. Studii de caz”, legislaţie,
Editura Oscar Print, 1999;
9. Cristureanu, C. – „Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional”, Bucureşti, Editura
Beck, 2006;
10. Cristureanu, C. – „Economia invizibilului”, Bucureşti , Editura Beck, 2004;
11. David Dollar, Aart Kraay: Trade, Growth, and Poverty, Development Research Group,
The World Bank, March 2001;
12. Davidson, R. - , „Canalele de distribuţie pentru călătoriile de afaceri”, 2001;
13. David A. Wolfe, Ph.D.: Globalizarea, tehnologiei informatiei si comunicatiilor şi local şi
sistemele regionale de inovare;
14. Kotler, P. – „Managementul marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 1997;
15. Lehnissch J. P, – Creation d’entreprise, Les Editions d’Organisation, Paris, 1990;
16. Moise, Z – „Marketing prin intermediul târgurilor şi expoziţiilor”, Editura All Education
SA, 1997;
17. Mic Dicţionar Enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978;
18. Nedelea Al. – Piaţa turistica, Editura Didactică şi pedagogică, Bucucreşti, 2003;
19. Snak, O. - „Marketing in industria turismului”, Institutul de management şi turism Eden,
Bucureşti, 1991;
20. Snak O. – Economia şi organizarea turismului şi Turismul în economia naţională, Editura
Sport–Turism, Bucureşti, 1975 respectiv 1981;
21. Rodica Minciu, „Economia Turismului”, Bucureşti, Editura Uranus, 2000;
22. Nicolae A., Lecţia egipteană http://www.gandul.info/2005-07-08/turism/lectia_egipteana;
83
23. O. Şuta, „Economia turismului, Caiet de lucrări practice”, Cluj Napoca, Editura
Universităţii Creştine D. Cantemir
24. Romain Wacziarg, Karen Horn Welch: Trade Liberalization and Growth: New Evidence,
Stanford University, November 2003;
25. Virgil Gheorghiţă, „Economie mondială” Bucureşti 2002, Ed. Economică;
26. V. Olteanu, I. Cetina, "Marketingul serviciilor", Ed. Marketing & Expert, Bucuresti, 1994,
pag. 119 ;
27. V. Olteanu, "Sezonalitatea activitatii turistice si caile atenuarii ei", teza de doctorat, ASE,
1984, pag. 20 ;
84
ANEXE
ANEXA 1
ANEXA 2
1. Coeficienţii şi indicatorii operaţionali

Vom descrie în continuare diferiţi coeficienţi care sunt absolut necesari pentru
gestionarea unităţii de cazare.
Coeficienţi şi indicatori operaţionali
Tabelul nr. 1: statistici privind activităţile
Denumire Funcţie Frecven-ţă Respon- Informaţii Mod de calcul Analiză
Document sabili cerute
suport
Grad de Indicator al Zilnic Night audit Capacitatea Nr # închiriate x Criteriu de
ocupare nivelului de Săptămânal sub hotelului 100 / nr # performanţă a
(GO) activitate, Lunar controlul Nr camere disponibile unei unităţi de
Situaţie permite o Anual şefului de disponibile Rezultat: % cazare în zonă
zilnică, comparaţie recepţie, Nr camere camere vândute concurenţială.
registrul de internă cu închiriate Acest indicator
evidenţă (evoluţie sau destinaţia poate fi utilizat
analitică regres) sau direcţie doar în raport cu
lunar şi externă (mai pentru a se o zonă şi cu o
cumulat, multe hotele) difuza conjunctură
PAM şi PAC tuturor anume. El
serviciilor constituie un
element de
apreciere a
dinamismului
comercial al
85
unui hotel
(normă
profesională:
rentabilitate
potenţială
dincolo de 60%
din GO anual).
Atunci când GO
este ridicat,
trebuie de
încercat de
îmbunătăţit
nivelul PMC-
ului; şi invers,
atunci când GO
este mic, trebuie
de vândut „la
orice preţ”; GO
nu poate fi
analizat fără o
corelare cu
PMC (a se
vedea mai jos).
Rata Este vorba de Zilnic Night audit Capacitate de Nr clienţi x 100 /
frecventării rata ocupării Săptămânal sub cazare (număr capacitatea de
Situaţie clientelă Lunar controlul de paturi cazare
zilnică, Anual şefului de potenţiale, în Rezultat: %
registrul de recepţie, afară de paturi ocupate
evidenţă cu paturile de
analitică destinaţia bază)
lunar şi direcţie Număr de
cumulat, pentru a fi clienţi
PAM şi PAC difuzat
serviciilor
Indice de Indicator al Zilnic Night audit Număr de Nr clienţi / nr # (Acest indice, în
frecventare numărului Săptămânal sub camere închiriate niciun caz, nu
Situaţie mediu de clienţi Lunar controlul închiriate Rezultat: număr poate fi mai mic
zilnică, pe cameră Anual şefului de Număr de mediu de clienţi de 1 !). El
registrul de închiriată recepţie, clienţi pe cameră permite
evidenţă cu analizarea
analitică destinaţia nevoilor
lunar şi direcţie clientelei în ce
cumulat, pentru a fi priveşte
PAM şi PAC difuzat echiparea
diferitor camerei
servicii (lenjerie,
(etaje, produse de
altele) primire etc.),
precum şi
organizarea
lucrului
cameristelor.
Durată (...) Zilnic Night audit Nr de sosiri pe Nr de înnoptări / (Acest indice, în
medie a Săptămânal sub perioadă (zi, nr de sosiri niciun caz, nu
şederii Lunar controlul săptămână, Rezultat: număr poate fi mai mic
Situaţie Anual şefului de lună, an) mediu de zile pe de 1 !). Are o
zilnică, recepţie, Număr de şedere importanţă
registrul de cu înnoptări pe deosebită,
evidenţă destinaţia perioadă deoarece cu cât
analitică direcţie clienţii rămân
86
lunar şi pentru a fi mai mult, cu
cumulat, difuzat atât cheltuielile
PAM şi PAC diferitor variabile vor fi
servicii mai reduse
(lenjerie, timp
pentru
curăţenie,
proceduri de
primire etc.).
Este important
pentru un hotel
să facă eforturi
pentru a mări
acest indice sau,
uneori, să
privilegieze
clientela care
contribuie la
aceasta.
Indice de Determină Zilnic Night audit Nr de clienţi Nr de mici Acest indice dă
captare mic numărul de Săptămânal sub pe perioadă dejunuri x 100 / o măsură a
dejun clienţi care au Lunar controlul (zi, nr clienţi atractivităţii
Situaţie luat sau plătit Anual şefului de săptămână, Rezultat: % de comerciale a
zilnică, micul dejun recepţie, lună, an) clienţi cazaţi serviciului mic
registrul de adresat Număr de mici care iau micul dejun, a
evidenţă direcţiei dejunuri pe dejun prestaţiilor sale,
analitică pentru a fi perioadă a promovării
lunar şi difuzat (informare
cumulat, serviciilor clienţi şi
PAM şi PAC recepţie) şi a
calităţii oferite
de el. Pe de altă
parte, el permite
măsurarea
eficacităţii
procedurilor de
facturare şi de
circulaţie a
informaţiei
(oare ne putem
baza doar pe
întrebarea: „Aţi
luat micul dejun
azi?”).
Rata Măsoară Lunar seful de Pe segment de Nr # închiriate x Acest coeficient
materializării performanţa Anual recepţie, clientelă (sau 100 / nr # luat în
rezervărilor rezervărilor cu pe contract): rezervate totalitatea sa pe
PAM şi PAC destinaţia număr de Rezultat: % de segment permite
direcţie, cu camere rezervări evaluarea unei
scopul de a rezervate. concretizate „rate a
fi difuzat Pe segment neprezentărilor
serviciilor (sau pe şi anulărilor
(comercial contract): tardive”.
ş.a.) număr de Deosebit de
camere important în
închiriate yield
management
(previziuni şi
alocări de
capacităţi pe
87
over-booking
segmentat), el
trebuie ajustat
pentru fiecare
tip de contract
(rata
materializării
grupurilor
punctuale, a
unui contract
corporate
anume etc.). El
va servi de
asemenea drept
bază ulterioară
pentru
negocierea unor
noi contracte,
tarife etc.
Tabelul nr. 2: aspecte financiare
suport
Preţ mediu (...) Zilnic Night audit Cifra de Cifra de afaceri Permite
cameră Săptămânal sub afaceri totală fără TVA # / nr # situarea în
Situaţie Lunar controlul fără TVA pe închiriate raport cu un loc
zilnică, Anual şefului de camere Rezultat: în din una sau mai
registrul de recepţie, închiriate euro multe categorii
evidenţă cu Număr de de hoteluri.
analitică destinaţia camere Totodată acest
lunar şi direcţie închiriate indicator
cumulat, pentru a fi rămâne relativ
PAM şi PAC difuzat limitat, el nu
tuturor poate fi
serviciilor deconectat de
GO (un PMC
foarte ridicat nu
este în mod
obligatoriu o
performanţă,
dacă sunt puţine
camere vândute
şi invers). În
fine, el reflectă
direct
segmentarea
clientelei.
Situaţia „ideală”
este un PMC
apropiat de rack
rate [tariful de
bază, normal]
afişat.
Indicele El „nivelează” Zilnic Night audit Cifra de GO x PMC Acest coeficient
activităţii de influenţele Săptămânal sub afaceri pe Rezultat: în deseori este
cazare uneori opuse Lunar controlul cameră euro confundat cu
Situaţie exercitate de Anual şefului de (excluzând REVPAR (vezi
zilnică, GO şi de PMC recepţie, orice alt venit) mai jos). Spre
88
registrul de (GO înalt şi cu Grad de diferenţă de
evidenţă PMC mic / GO destinaţia ocupare ultimul, el nu ia
analitică mic şi PMC direcţie în considerare
lunar şi înalt). pentru a fi decât cifra de
cumulat, difuzat afaceri pe
PAM şi PAC tuturor camere.
serviciilor Elaborarea sa se
justifică în
calitate de
element de
comparaţie între
diferite
exploatări ale
aceluiaşi loc,
pentru că el
moderează
elemente
subiective
(nivelul gradului
de ocupare în
raport cu nivelul
de PMC) şi
urmează să fie
interpretat în
corespundere cu
mijloacele puse
în funcţiune
(personal etc.)
pentru un nivel
de activitate dat.
REVPAR Venit pe Zilnic Night audit Cifra de Cifra de afaceri Adevărat
(„Revenue cameră Săptămânal sub afaceri fără fără TVA totală indicator al
per available disponibilă Lunar controlul TVA totală pe săptămânală / nr activităţii,
room”) Anual şefului de cazare camere REVPAR este
Situaţie recepţie cu (incluzând disponibile criteriul de
zilnică, destinaţia prestaţiile Rezultat: în comparaţie a
registrul de direcţie aferente unei euro pe cameră performanţei
evidenţă pentru a fi camere (aşa ca disponibilă între unităţi de
analitică difuzat spălătorie etc., cazare de la un
lunar şi tuturor în afară de an financiar la
cumulat, serviciilor mini-bar şi altul. Este cifra
PAM şi PAC mic dejun). de afaceri
Număr de cazare generată
camere din de orice cameră
hotel deschisă pentru
închiriere.
REVPAC Cifra de afaceri Lunar seful de Orice cifră de Cifra de afaceri Acest coeficient
(„Revenue generată de Anual recepţie cu afaceri fără TVA este o referinţă
per available fiecare din destinaţia înscrisă pe facturată pe nota indispensabilă
customer”) clienţii cazaţi Direcţie, facturile de hotel / nr de pentru urmărirea
Situaţie cu scopul clienţilor clienţi unui segment,
zilnică, de a fi hotelului Rezultat: în stabilirea
registrul de difuzat Număr de euro pe client ofertelor şi
evidenţă serviciilor clienţi cazaţi cazat ţintelor
analitică (comercial prioritare şi, în
lunar şi ş.a.) fine, aplicarea
cumulat, yield
PAM şi PAC managementului
într-un hotel.
Este o unealtă
89
decizională de
primă
importanţă, dat
fiind că el
cuprinde toate
potenţialităţile
de consum ale
clientelei.
Urmărirea sa
permanentă
permite
implementarea
unei politici de
marketing
adaptate atât ca
ofertă de
prestaţie
(vânzări
adiţionale), cât
şi ca ofertă
tarifară, precum
şi verificarea
coerenţei şi
aplicării
acesteia.
Marja pe Rezultatul Lunar Contabil, Cifra de Cifra de afaceri Această marjă
departament operaţional al Anual pentru afaceri fără fără TVA a se va calcula
Registrul de unui Direcţie, TVA a serviciului sau atât pentru
evidenţă departament cu scopul serviciului sau departamentului departamentul
analitică sau serviciu. Nu de a fi departametului vizat cazare, cât şi
lunar şi ia în difuzat vizat. minus pentru telefon
cumulat considerare către Cheltuieli cheltuielile etc. În primul
decât cifra de servicii directe de directe caz, va fi vorba
afaceri a (toate) exploatare Rezultat: va fi de cifra de
departamentului (cheltuieli de exprimat în % afaceri fără
sau serviciului personal, din cifra de TVA săpt. cu
respectiv, cu materiale afaceri fără deducerea
deducerea consumate TVA a cheltuielilor de
cheltuielilor etc.) fără serviciului sau personal cazare
directe induse. cheltuieli departamentului (recepţie şi
Este exprimat la neoperaţionale vizat etaje), pentru
fel de bine în (mentenanţă, uniforme,
valoare (K€), ca energie, produse de
şi în %. comercial, primire şi de
administraţie) întreţinere,
imprimate
(documente
clienţi şi
administrative),
pentru material
mărunt de
exploatare
(scrumiere în
camere etc.),
spălătorie,
comision de
agenţie şi alte
cheltuieli de
rezervare,
decorare (flori
90
etc.), ziare şi
alte cheltuieli
diverse (taxă de
şedere). Este
elementul de
comparaţie
financiar între
doi bilanţuri
financiare sau
două exploatări.
Exprimată în
procente, ea este
indicatorul
financiar al
rentabilităţii (ea
trebuie să fie
mai mare de
65% pentru
departamentul
cazare).
Tabelul nr. 3: Urmărire debitori şi gestiunea cheltuielilor
suport
Rata de Permite Lunar Contabil Mărimea Suma debite Acest indicator
credit măsurarea sau cumulată a diverse x 100 / trebuie urmărit
acordat raportului responsabi plăţilor cifra de afaceri cu stricteţe,
Anexă la dintre creditele l pentru decalate cu TVA cumulată deoarece de el
registrul de acordate diverşi Cifra de Rezultat: % din depinde
evidenţă clienţilor şi debitori afaceri cu cifra de afaceri echilibrul vital
analitică cifra de afaceri (de TVA cumulată aflată în mâna al stării
lunar, Pam şi cu TVA exemplu pentru aceeaşi debitorilor financiare: un
PAC şef de perioadă hotel nu este
recepţie), bancherul
în adresa clienţilor săi.
direcţiei
sau a
secţiei
comerciale
Termen de Pune în Lunar Contabil Suma Suma zile deb. Explicaţie: se
încasare evidenţă sau numărului de div. / nr facturi vor aduna,
Anexă la numărul mediu responsabi zile de credit deb. div. achitate pentru fiecare
registrul de de zile de l pentru clienţi (factură Rezultat: în zile factură în parte,
evidenţă încasare diverşi cu factură) zilele de credit
analitică decalată debitori Număr de în curs. Această
lunar, Pam şi (mijloace (de facturi sumă va fi
PAC financiare aflate exemplu debitoare împărţită la
în mâinile şef de achitate în numărul de
clienţilor !) recepţie), perioada dată facturi achitate,
în adresa ceea ce va
direcţiei permite
sau a stabilirea unui
secţiei termen mediu
comerciale de încasare
exprimat în
număr de zile.
Cu cât acest
termen va fi mai
91
mare, cu atât
procedurile de
încasare vor
trebui
intensificate.
Ideal este să se
tindă spre 0 (!)
cu o normă
acceptabilă de
15-20 de zile.
Produse Permite Lunar Contabil, Produse Prod. primire / Acest şi aceste
consumate pe urmărirea Anual pentru consumate camere închiriate. coeficiente
cameră costurilor direcţie, cu într-o anumită Prod. într. / permit
închiriată produselor scopul de a perioadă (luna camere închiriate. urmărirea
Anexă la consumate fi difuzat şi suma) Spălăt. / camere regulată a unui
registrul de (produse de către Număr de închir. ansamblu de
evidenţă primire, de servicii camere Energie săpt. / costuri care are
analitică întreţinere, (cazare şi închiriate camere închiriate. o incidenţă
lunar spălătorie, altele) Suma celor 4 / directă asupra
energie) legate camere închiriate marjei. Este
de ocuparea dificil de citat
camerei. Rezultat: în aici o normă
euro pe cameră comparativă a
închiriată unei unităţi de
cazare cu alta,
într-atât de
variabile sunt
componentele
acestor costuri
de la o unitate la
alta (mod de
spălare, politică
comercială,
structura
întreprinderii,
capacitate şi
amplasament
etc.). Totodată,
aceste
coeficiente se
justifică prin
urmărirea lor
comparativă
chiar în cadrul
întreprinderii de
la o perioadă la
alta.
ANEXA 3
Coeficienţii şi indicatorii de control al performanţelor şi de gestionare a
cheltuielilor
Vom expune în continuare diferiţi indicatori indispensabili de măsurare a performanţei

referitori şi la piaţă. Demersul calitate în sine presupune propriul control exprimat prin
urmărirea documentaţiei şi a procedurilor în ce priveşte realizarea lor corectă şi la timp.
Coeficienţi şi indicatori de control al performanţelor

Tabelul nr. 1: Gestiunea cheltuielilor de personal
92
suport
Turn-over Indicator al Anual Contabil, Număr de Total mişcări Acest coeficient
Bilanţ social şi rotaţiei în atenţia persoane (Intrări+Ieşiri) x permite
documente efectivelor de direcţiei angajate pe an 100 / Efectiv analizarea
anuale pe personal care pentru a fi Număr de cumulat politicii generale
serviciu şi măsoară difuzat angajaţi plecaţi (efectiv la a hotelului în
evaluările reînnoirea şefilor de într-un an început de an termen social: un
şefilor de acestuia. servicii Efectiv la financiar+intrări turn-over ridicat
serviciu + început de an +ieşiri) poate fi o alegere
direcţie financiar (reînnoire
Rezultat: % regulată a
din reînnoirea personalului) sau
medie de o urmare
efectiv (indicator al
motivării sau
demotivării:
personalul nu
vrea să rămână).
Nu există un ideal
sau o regulă: un
turn-over (rotaţie)
prea des:
personalul nu are
timp să capete
experienţă
(respectiv, o
productivitate
satisfăcătoare);
un turn-over slab:
întreprinderea
riscă să suporte o
piramidă
inversată de
vârste, fără un
aport de „sânge
proaspăt” (risc de
sclerozare).
Rata Evaluarea Lunar Anual Contabil, Masa salarială a Masa salarială x Acest coeficient
cheltuielilor de cheltuielilor în atenţia departamentului 100 / CA fără permite stabilirea
personal de personal în direcţiei cazare (etaje şi TVA unui nivel de
Registrul de raport cu cifra pentru a fi recepţie) performanţă şi
evidenţă de afaceri fără difuzat Cifra de afaceri Rezultat: % urmărirea
analitică lunar TVA şefilor de fără TVA din cifra de bugetară cu
şi cumulat servicii afaceri fără privire la
Document de TVA cheltuielile de
analiză personal. Se
specifică cazare consideră, pentru
o unitate de
cazare din
mijlocul gamei,
că acest procentaj
trebuie să se
apropie de 20%.
Tabelul nr. 1 bis: Performanţa personalului
93
suport
Cheltuieli pe Stabilirea Săptămânal Contabil, Masa salarială a Masa salarială / O analiză justă
oră pe angajat acestor Lunar Anual în atenţia serviciului pe o număr de ore şi raţională va
de la recepţie cheltuieli este direcţiei perioadă dată încorpora
Cheltuieli pe o bază pentru a fi (şef de serviciu Rezultat: cheltuielile de
oră pe angajat necesară difuzat inclus) cheltuieli în subantrepriză în
de la etaj pentru a şefilor de Număr de ore euro pe oră de stabilirea
Registrul de măsura servicii lucrate în cadrul lucru efectivă acestor
evidenţă productivitatea serviciului pe coeficienţi. În
analitică lunar pe cameră. Pe aceeaşi primul rând, se
şi cumulat de altă parte, perioadă cuvine de precizat
Document de ca o că aceste
analiză completare a cheltuieli sunt
specifică cazare situaţie de dificil de
turn-over, comparat (fără o
aceste analiză
cheltuieli explicativă
permit anexată) între
aprecierea două
politicii întreprinderi: ele
sociale şi sunt dependente
salariale a de politicile
întreprinderii. sociale, dar şi de
nivelul de
activitate (o
întreprindere cu
un GO înalt poate
să-şi adapteze
mai bine
mijloacele umane
de producţie).
Evoluţia acestor
cheltuieli
(creştere sau
scădere) se
apreciază
comparând
perioadă cu
perioadă şi an
financiar cu an
financiar.
Cheltuieli la Stabilirea Săptămânal Contabil, Masa salarială a Masa salarială / O analiză justă
recepţie pe acestor Lunar în atenţia serviciului pe o nr camere şi raţională va
cameră cheltuieli este Anual direcţiei perioadă dată închiriate încorpora
închiriată o bază pentru a fi (şef de serviciu cheltuielile de
Cheltuieli la necesară difuzat inclus) Rezultat: subantrepriză în
etaje pe pentru a şefilor de Număr de costuri în euro/ stabilirea
cameră măsura servicii camere pe cameră acestor
închiriată productivitatea închiriate închiriată coeficienţi.
Registrul de pe cameră. Analog
evidenţă Este o rată cheltuielilor de
analitică lunar sergmentată a mai sus,
şi cumulat cheltuielilor comparaţiile nu
Document de de personal. se pot efectua
analiză decât în interiorul
specifică cazare unei întreprinderi
(cel mult – între
diferite
întreprinderi ce
funcţionează
94
după aceleaşi
reguli de
exploatare după
exemplul
lanţurilor
integrate). Aceste
cheltuieli permit
analizarea
organizării
interne a unei
întreprinderi şi
eventualele
carenţe de
organizare: la
nivel de
proceduri, de
ierarhie (delegare
etc.), de motivare
etc.
Productivitate Aceste rate Săptămânal Contabil, Cheltuieli orare Cheltuieli orare Această rată, de
a orară pe sunt adevăraţi Lunar în atenţia ale serviciului pe serviciu / prea multe ori
cameră la indicatori de Anual direcţiei (etaje sau cheltuieli pe calculată doar
recepţie productivitate. pentru a fi recepţie) cameră pentru etaje,
Productivitate Ele stabilesc difuzat Cheltuieli pe închiriată reprezintă
a orară pe numărul şefilor de cameră factorul-cheie al
cameră la etaje mediu de servicii închiriată (etaje Rezultat: productivităţii
Registrul de camere făcute sau recepţie) număr de serviciului. Ea
evidenţă sau tratate (la camere pe oră serveşte la
analitică lunar recepţie) pe de muncă stabilirea
şi cumulat oră de muncă efectivă performanţei
Document de efectivă. echipelor prin
analiză deducerea
specifică cazare numărului mediu
de camere
închiriate sau
făcute pe oră de
muncă/serviciu.
Ea va permite
stabilirea unei
scări de
performanţă şi
urmează să fie
apreciată în
corespundere cu
activitatea (un
recepţionist
trebuie să fie
prezent la postul
său chiar dacă
sunt sau nu
camere vândute;
dimpotrivă, într-o
exploatare
performantă este
perfect posibil de
adaptat numărul
de cameriste la
numărul de
camere de făcut).
Acest indicator
95
repune în
discuţie
indicatorii de
productivitate
pe angajat. Aşa
cum am expus
deja, astăzi se
raţionează mai
mult în termen
de
productivitate
orară decât în
termen de post
de muncă.
Cifra de Permite Săptămânal Contabil, Cifra de afaceri Cifra de afaceri Această rată
afaceri pe oră stabilirea Lunar în atenţia fără TVA fără TVA reflectă
de muncă cifrei de cazare (inclusiv cazare / număr dinamismul
efectivă afaceri
Anual direcţiei, telefon, de ore comercial al
Registrul de generată pe o pentru a spălătorie etc.; echipei de
evidenţă oră de muncă fi difuzat mini-barul şi Rezultat: în recepţie (din
analitică lunar şefilor micul dejun se euro pe oră de această cauză nu
şi cumulat de inclus dacă se muncă efectivă poate fi stabilit
Document de află în sarcina pentru etaje, căci
analiză
servicii etajelor) acestea au o
specifică cazare Număr de ore influenţă
de muncă puternică asupra
recepţie „calităţii” şi
relativă asupra
comercializării).
Este un element
de apreciere al
politicii de
marketing (în
special, prin
intermediul yield
menagementului),
pentru că aceasta
influenţează
direct preţurile de
vânzare, acordă
orientarea
gestiunii
capacităţilor şi
condiţionează
nivelul cifrei de
afaceri.
Tabelul nr. 2: Performanţe în raport cu piaţa
suport
Cota de piaţă Permite Lunar Șef de Date privind Sumă camere Această rată
disponibilă repartizarea, Anual recepţie, hotelurile din disponibile x permite stabilirea,
Document de pe cu zona de 100 / sumă hotel cu hotel, a
analiză specific întreprindere, destinaţia deservire camere cotelor de piaţă
cazare a capacităţii de direcţie, Număr de disponibile pe disponibilă
ofertă pe o pentru a fi camere zonă exprimate în
piaţă difuzat disponibile pe Rezultat: % procente.
serviciilor hotel pe o piaţă din cotele de Rezultatul obţinut
96
(comercial piaţă aferente are puţină valoare
şi altele) fiecărui hotel în sine dacă nu
este corelat
(comparat) cu
următoarele.
Cotă de piaţă Permite Lunar Șef de Date privind Sumă camere Acest coeficient
efectivă calcularea, pe Anual recepţie, hotelurile dintr- vândute pe permite stabilirea,
Document de întreprindere, cu o zonă de hotel x 100 / hotel cu hotel,
analiză specific a cotei de destinaţia deservire sumă camere cotele de piaţă
cazare cerere captată direcţie, Număr de vândute pe zonă captate exprimate
pe o piaţă pentru a fi camere în procente.
difuzat vândute, hotel Rezultat: % Rezultatul obţinut
serviciilor cu hotel, pe o din cotele de are o valoare
(comercial piaţă piaţă captată informativă
şi altele) aferente privind
fiecărui hotel repartizarea
cererii şi
aşteptările
clientelei. Pentru
o analiză ajustată,
el trebuie
combinat cu
precedentul
pentru a stabili
nivelul de
performanţă al
hotelului în zona
sa.
(Cifrele de
ocupare, în
general, sunt
disponibile la
Camera de
Comerţ şi
Industrie, la
grupurile
hoteliere etc.)
Indice de Permite Lunar Șef de Indicele cotelor Cota de piaţă Indicatorul astfel
performanţă situarea Anual recepţie, de piaţă efectivă / cota determinat
de activitate nivelului de cu disponibilă de piaţă permite
Document de performanţă destinaţia Indicele cotelor disponibilă analizarea
analiză specific de activitate al direcţie, de piaţă nivelului de
cazare fiecărui hotel pentru a fi efectivă captare a cererii
în raport cu difuzat şi a dinamismului
alte hoteluri, serviciilor comercial al unui
în (comercial hotel.
corespundere şi altele) Dacă acest indice
cu potenţialul este mai mic de 1,
său. aceasta înseamnă
că hotelul are o
pătrundere mai
mică pe piaţa
cererii decât i-ar
permite
potenţialul său.
Dacă acest indice
este mai mare de
1, aceasta ar
indica un
dinamism
97
comercial
puternic, pentru
că un hotel ia cote
de piaţă de la
concurenţii săi.
În fine, justa
repartiţie medie
se situează la 1
(cota de piaţă
efectivă egală cu
capacitatea
disponibilă).
Precizăm că acest
indice are o
limită: el nu
integrează decât
elemente de
ocupare fără a
ţine cont de
tarifele practicate
(preţurile medii
sunt generalizate
hotel cu hotel,
corectitudinea lor
este uneori
incertă, şi un
indice
determinant cu
REVPAR-urile
aferente ar trebui
segmentat pentru
o analiză
valabilă).
98
ANEXA 4
99
ANEXA 5
ANEXA 6 /Criteriile de variabilitate a tarifelor

Segment Segment Segment Segment Segment Total
A B C D E
Camere disponibile
Număr camere închiriate
Procent de materializare
rezervări
Procent de over-booking
posibil
Număr camere ce trebuie
comercializate
Grad de ocupare (GO) pe
segment, în %
Contribuţie la GO, în %
Preţ de bază
Profit mediu
Cheltuieli de exploatare
Marjă
Contribuţie la marjă
Cifra de afaceri fără taxe
Criteriu de variabilitate reţinut: termen de rezervare
Client care a rezervat cu 60
de zile înainte
Client rezervare 30 zile
Termen mediu de rezervare
Variaţia preţului de bază pentru fiecare segment
Rezervări 60 zile înainte
100
Rezervări 30 zile
Rezervări 20 zile
Rezervări 10 zile
Rezervări 5 zile
Rezervări 2 zile
CA fără taxe segment

Profit mediu obţinut
Marja obţinută
Contribuţia la marjă
101
Optimizarea tarifelor poate fi facuta in baza curbelor de rezervare. Pe axa abcisei se
depune perioada anticiparii rezervarilor, numar de zile pina la data realizarii rezervarii. Axa
ordonatelor contine date privind gradul de ocupare a hotelului. Curba cu denumirea de
“conturul rezervarilor” arata valoarea cantitativa a rezervarilor pe perioade de timp pina la
data efectiva a rezervarii.
102

Licenta Finala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Finala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: VIZA FACULTĂŢII:

4. APRECIEREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ

3. Documentarea practică pentru realizarea studiului de caz

4. Utilizarea unor surse statistice din ţară şi din străinătate

5. Prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor din literatura de

8. Concluziile finale ale lucrării şi contribuţia personală a

5. Declaraţia pe proprie răspundere privind autenticitatea lucrării de licenţă

Subsemnatul / subsemnata ...................................................................................................................

“Un calator fara cunoaștere este ca o pasare fara aripi”1.

1. ACTIVITATEA TURISTICĂ INTERNAȚIONALĂ - ACTIVITATE PRIN

1.1. IMPORTANTA ECONOMICA A TURISMULUI

La sfârşitul acestui secol şi mileniu industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe

1.2. LOCUL SI ROLUL TURISMULUI IN ECONOMIE

In noianul de transformari produse in viata social-economica dupa al II-lea razboi

1.3. FLUXURI TURISTICE INTERNAȚIONALE

1.3.1. Motivaţii pentru realizarea călătoriilor turistice internaţionale

1.4. CEREREA ȘI OFERTA TURISTICĂ

Cererea turistică internaţională se măsoară, în principal, prin numărul de sosiri şi de

1.4.1 Creșterea dimensiunilor turismului mondial

Evoluţia numărului de turişti, la nivel mondial, a cunoscut creşteri spectaculoase, în

Anul Nr. sosiri (mil.) Încasări (miliarde USD)

În privinţa volumului încasărilor din turismul internaţional, pe marile regiuni

1.4.2. Evoluţia numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali, în turismul

În anul 2003, turismul internaţional a cunoscut o nouă perioadă deosebit de dificilă,

1.4.3. Oferta turistică mondială

2. CONTRIBUTIA TURISMULUI IN PROCESUL CRESTERII ECONOMICE

Creşterea rolului serviciilor în viaţa economică şi socială pe plan

2.1 TURISMUL - MIJLOC DE DIVERSIFICARE A STRUCTURILOR

Diversificarea structurilor economice presupune pe de o parte dezvoltarea celor

2.2 TURISMUL - CREATOR ȘI UTILIZATOR DE VENIT NAȚIONAL

Antrenarea si stimularea producției turistice, determină un spor de producție care se

2.3. TURISMUL - CREATOR DE NOI LOCURI DE MUNCĂ

Activitațile și operațiunile specifice turismului sunt supuse procesului de automatizare

Impactul direct și indirect al industriei asupra ocupării forței de muncă

Totodată trebuie evidențiat faptul că analiza forței de muncă ocupate în turism nu se

2.4. TURISMUL - STIMULATOR AL INVESTIȚIILOR

Turismul reprezintă u domeniu prielnic în ceea ce privește relansarea si modernizarea

2.5. TURISMUL - FACTOR DE ATENUARE AL FENOMENULUI

Practicarea turismului intern şi internaţional permite asigurarea unei circulaţii băneşti

In ceea ce priveşte evoluţia încasărilor valutare, ponderea acestora a rămas relativ

2.6. TURISMUL - MIJLOC DE VALORIFICARE A RESRSELOR

Implicaţiile economice ale turismului cuprind şi elemente care vizează o valorificare

3. PREMISELE INCLUDERII TURISMULUI ÎN

3.1.NIVELE DE IMPLICARE ALE STATULUI ÎN REGLEMENTAREA ȘI

Concurenţa internaţională, interesele naţionale şi trăsăturile specifice industriei

Randamentul bugetului promoțional al NTO în unele țări(%)

Randamentul bugetului BUGET BUGET ÎNCASĂRI

3.2. IMPORTANȚA ECONOMICĂ A TURISMULUI

La sfârşitul acestui secol şi mileniu industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe

3.3. STUDIU DE CAZ / POLITICA ECONOMICA IN ACTIVITATEA HOTELIERA

Constatare Nivelul preturilor

Plan de activităti Obiective pentru

Obiective pentru anul ce urmează. Este urmarea logică a operaţiilor precedente.

Buget de exploatare. Este adaptarea mijloacelor de producţie, în termeni financiari, la

A măsura. Măsurarea se efectuează la două nivele:

-servicii de bază, care definesc activitatea hotelieră: cazare, divertisment,

Tipul de produs: este totalitatea parametrilor care definesc exploatarea (situaţie,

Regula miimii (1/1000, 1/700)

Cheltuielile sunt repartizate astfel:

Aplicarea politicii tarifare

2.Coeficienţi şi indici de rentabilitate

Capacităţile alocate pe segment (vezi anexa 5)