Controlul variabilelor

Psihologie experimentala

Curs
Delia Virga
 Obiective:

• 1. Să învăţăm care sunt tehnicile de

control a variabilelor străine folosite în
cercetarea experimentală;

• 2. Să analizam modul în care se pot folosi

tehnicile de control, în funcţie de tipul
experimentului;
 Designul experimental
• Presupune crearea două grupuri (cu
membrii selectaţi aleator), cercetătorul
încercând să menţină echivalenţa între
cele două grupuri, cu excepţia variabilei
independente.
• Dacă grupurile vor fi diferite în privinţa
variabilelor dependente, efectul poate fi
pus pe seama variabilei independente.
 Exemplu:
• Se construiesc două grupuri echivalente de studenţi
selectaţi aleator, iar unui singur grup îi este predată o
tehnică specifică de învăţare.
• Tehnica învăţării este VI şi are două niveluri: există sau
nu. După aceasta, ambelor grupuri li se cere să citească
acelaşi text, apoi urmeaza evaluarea - Numărul
răspunsurilor corecte = VD.
• Dacă ambele grupuri sunt tratate similar, cu excepţia
nivelului de învăţare şi, dacă constatăm o diferenţă
semnificativă în rezultatele grupurilor la test, logica
experimentală ne spune că diferenţele între rezultatele
obţinute se datorează învăţării unei metode specifice.
 Principii de lucru
• Cercetătorul încearcă întotdeauna să conducă corect
experimentul.
• Experimentele reuşite au validitate internă şi externă,
sunt de încredere şi sensibile.
• Un experiment cu validitate internă dă o interpretare
clară a rezultatului obţinut experimental prin: controlul
tehnicilor de manipulare, păstrarea constantă a
condiţiilor experimentale şi echilibrare.
• Un experiment care nu are validitate internă este
confuz. Confuzia apare datorită unei alte variabile
care covariază cu variabila independentă luată în
considerare
 Problema validitatii interne
Validitate interna Experiment confuz
• Pentru a avea validitate internă, experimentul
trebuie proiectat cu grupuri echivalente.
• Dacă subiecţii unuia dintre grupuri sunt mai
inteligenţi sau mai motivaţi, experimentul este
confuz.
• În realizarea unui experiment care îşi propune
identificarea unei relaţii cauzale, cercetătorul
trebuie să îndeplinească o sarcină principală:
controlul variabilelor externe (străine).
• Acest lucru se realizează prin folosirea câtorva
tehnici.
Modalităţi de control a
variabilelor străine
eliminarea variabilelor străine
menţinerea constantă
balansarea
contra-balansarea sau rotaţia
selecţia aleatoare a subiecţilor
 1.Selecţia şi distribuirea
aleatoare a participanţilor
(randomizarea)
Dă posibilitatea controlului
surselor de variaţie (cunoscute
sau nu) prin trecerea subiecţilor
prin toate etapele experimentale,
astfel încât variabilele externe
exercită o influenţă constantă.

Echilibrarea prin selecţia

aleatoare a subiecţilor în
grupurile experimentale este cea
mai frecventă metodă de a crea
grupuri comparabile.
 Prin selecţie întâmplătoare (aleatoare), experimentatorul se
străduieşte ca efectele variabilelor străine să influenţeze în
egală măsură grupul experimental şi grupul de control.
•Metode de selecţie întâmplătoare a subiecţilor
sunt:
o simplă (tragere la sorţi);

o stratificată (populaţia este împărţită pe “straturi”

după unul sau mai multe criterii, pentru fiecare
strat se realizează o eşantionare aleatoare);

o multi-stadială (selecţia indirectă a indivizilor prin

intermediul selecţiei grupurilor la care aceştia
aparţin);

o multi-fazică (se alege iniţial un eşantion de

dimensiuni mari, pe care se realizează unele
faze ale cercetării extensive, apoi din acesta se
selectează un eşantion pentru realizarea altor
faze cu caracter mai intensiv, ş.a.m.d.).
 2. Menţinerea constantă

• Factorii externi (precum plasarea

grupurilor în camere diferite, cercetători
diferiţi, timpul de prezentare a stimulilor
etc.) trebuie controlaţi pentru a nu apărea
confuzia cu privire la efectul variabilei
independente.
 3. Balansarea şi grupurile
pereche
Tehnica potrivirii (engl. matching) şi
crearea grupurilor perechi este mai
slabă decât randomizarea în
capacitatea de a expune toate
grupurile cercetate unei influenţe
constante a variabilelor externe.
Avantajul principal al acestei tehnici
constă în creşterea sensibilităţii
experimentului prin controlul acelor
variabile externe care au fost criterii de
potrivire.
Utilizarea acestei tehnici nu
înlocuieşte randomizarea.
 Există patru procedee de
potrivire:
• 1. Potrivire prin menţinerea variabilelor
la un nivel constant
• 2. Introducerea variabilei externe în
experiment
• 3. Tehnica „încătuşării” (yoked control)
• 4. Echivalarea participanţilor la
experiment
 1. Potrivire prin menţinerea
variabilelor la un nivel
constant
Generează control prin selectarea
exclusivă a subiecţilor care prezintă un
anumit nivel al variabilelor externe. Alte
variabile externe sunt excluse din start
astfel încât nu influenţează rezultatele
experimentale.

Dezavantaje:
-reducerea populaţiei din care selectăm
participanţii la cercetare. În consecinţă, în
anumite cazuri este destul de dificil de
găsit destui participanţi.
-rezultatele cercetării pot fi generalizate
doar la nivelul tipului participanţilor
selectaţi.
 2. Introducerea variabilei
externe în experiment
-ca a doua variabilă independentă,
astfel încât efectele sale să fie urmărite,
evaluate şi diferenţiate de efectele pe
care le au alte variabile externe.
-este o tehnică destul de bună de a
controla erorile şi de a creşte
sensibilitatea experimentului.

-ea este recomandată doar dacă

suntem interesaţi de efectele produse
de diferite nivele ale variabilei externe
sau de interacţiunile specifice ale
variabilei externe cu alte variabile
independente.
 3. Tehnica „încătuşării” (yoked control)
Este destul de restrictivă deoarece
controlează doar relaţia temporală dintre un
eveniment şi un răspuns.
Acest lucru se realizează prin expunerea
simultană a participanţilor din grupul de
control şi din cel experimental la stimulii
experimentali

Acest procedeu pare să contracareze erorile

generate de distribuţia temporală a condiţiilor
experimentale, dar există şi controverse cu
privire la eficienţa sa generală. Se pare că în
anumite condiţii funcţionează, în timp ce în
altele nu.
 4. Echivalarea participanţilor la experiment, caz cu caz sau în
funcţie de distribuţia unor variabile în grupurile supuse
experimentului.
Dacă dorim să controlăm inteligenţa,
trebuie să ne asigurăm că în ambele
grupuri care sunt implicate în experiment
avem acelaşi nivel de inteligenţă sau
aceeaşi distribuţie a scorurilor QI.

- Prin acest procedeu se creează grupuri

echivalente
- Se potrivesc participanţii în funcţie de
variabila care se doreşte a fi controlată,
fără a o introduce în designul
experimental,
- numărul subiecţilor din grupuri este un
multiplu al nivelelor de manifestare al
respectivei variabile.
 Controlul precis presupune potrivirea participanţilor caz cu
caz, în funcţie de nivelele variabilei externe ce se doreşte a fi
controlată.
Într-un experiment corect realizat, participanţii
potriviţi caz cu caz sunt supuşi aleatoriu condiţiilor
experimentale.

Principalul avantaj al controlului precis constă în

creşterea sensibilităţii experimentului,
Pentru a creşte sensibilitatea experimentului este
necesar ca variabila folosită pentru generarea
perechilor să fie corelată cu variabila dependentă.

O altă problemă constă în dificultatea de a găsi

participanţi potriviţi pentru a crea perechi. Această
dificultate creşte odată cu creşterea numărului de
variabile utilizat. De obicei, se folosesc cât mai
puţine variabile pentru realizarea perechilor.
 Controlul distribuţiei
frecvenţelor
• Presupune echivalarea grupurilor
evaluând distribuţia generală a unei
variabile în fiecare grup.

• Cercetătorul construieşte primul grup şi

determină indicatorii statistici descriptivi şi
selectează al doilea grup care prezintă
aceeaşi indicatori.
Contrabalansarea
• Tehnica contrabalansării reprezintă încercarea de a controla efectele
ordinii şi surplusului (engl. order şi carry-over effects) în prezentarea
stimulilor.
• Este specifică experimentelor cu un singur grup de subiecţi.
• Efectele ordinii apar în cazul în care o schimbare în performanţe este
dată de ordinea în care sunt administrate condiţiile experimentale.
• Efectele surplusului apar în cazul în care expunerea la o condiţie
experimentală produce efecte la nivelul altei condiţii experimentale.

Există două procedee care se folosesc pentru a controla aceste efecte:

• contrabalansarea intra-subiect care presupune contrabalansarea
participanţilor şi
• contrabalansarea intra-grup, care presupune contrabalansarea
grupurilor de participanţi.
Contrabalansarea Contrabalansarea
intrasubiect – ABBA - intragrup

• Controlează efectele de • Contrabalansarea intra-

succesiune ale stimulilor, grup permite
supunând fiecare cercetătorului să evite
participant condiţiilor acest proces consumator
experimentale într-o de timp.
anumită ordine şi apoi în • Condiţiile experimentale
ordine inversă. sunt administrate
membrilor grupurilor în
mai mult de o
succesiune.
Participanţii şi cercetătorii
• Participanţii şi cercetătorii sunt şi ei surse potenţiale de
eroare în experimentele psihologice.
• Erorile induse de participanţi sunt datorate percepţiilor
diferite în legătură cu cel mai bun mod de a se prezenta
pozitiv.

• Folosirea modelelor dublu-orb, înşelarea, mascarea

experimentului şi obţinerea unor măsuri independente a
variabilelor dependente sunt căi eficiente de a controla
erorile datorate percepţiei ipotezelor experimentale,
scopului experimentului şi a prezenţei în situaţia
experimentală.
Modelul dublu orb este un model în care nici cercetătorul şi nici
subiectul nu conştientizează condiţia experimentală la care este
supus participantul.
• Tuturor subiecţilor li se comunică acelaşi lucru iar cercetătorul nu
ştie care grup este expus la condiţiile experimentale. Acest model se
foloseşte frecvent în cercetările medicale.

Înşelarea presupune aducerea la cunoştinţa participanţilor a unei alte

ipoteze decât cea urmărită de cercetare.
• Se ofera explicaţii participanţilor pentru a le satisface curiozitatea
naturală şi tendinţa acestora de a imagina scopuri ale
experimentelor.
• Apar frecvent probleme legate de etica cercetării.
Experimentul mascat este un studiu care este realizat fără a informa
participanţii că iau parte la experiment. Această procedură
presupune că atât VI, cât şi VD pot fi administrate, evaluate fără a
spune subiecţilor că iau parte la un experiment.
• probleme etice, subiecţii neavând posibilitatea opţiunii de a refuza
participarea.
• Măsurarea independentă a variabilei dependente
presupune ca cercetătorul să o măsoare într-un context
în care nu se manipulează variabila independentă. Acest
lucru se poate realiza în cazul în care subiecţii participă
la mai multe contexte experimentale.

• Cu toate acestea, percepţiile diferenţiale ale

participanţilor se pot datora altor aspecte procedurale
utilizate în experiment. Pentru a vedea dacă aceste
proceduri experimentale creează percepţii diferite la
nivelul participanţilor folosim tehnica rapoartelor
retrospective sau concurente.
• Rapoartele verbale retrospective sunt rapoarte orale
ale participanţilor în care aceştia rememorează diferite
aspecte ale experimentului.
• participanţii pot fi intervievaţi după terminarea
experimentului şi se pot genera rapoarte de sinteză.
• Rapoartele verbale concurente presupun rapoarte ale
participanţilor pe măsură ce se derulează experimentul.
Aceste informaţii pot fi obţinute:
• prin stoparea activităţii grupurilor la un moment dat şi
intervievarea acestora cu privire la percepţiile
participanţilor faţă de experiment,
• obţinerea percepţiilor participanţilor după fiecare condiţie
experimentală sau
• înregistrarea comentariilor şi percepţiilor participanţilor în
timpul experimentului.
Influenţa cercetătorului poate fi micşorată prin neparticiparea sa la
condiţiile experimentale sau prin eliminarea relaţiilor sale cu
participanţii.
• Acest lucru se poate realiza prin automatizare, modele orb sau
parţial orb.
• Modelele orb presupun ca cercetătorul să nu ştie la ce condiţii
experimentale sunt supuse grupurile de participanţi şi limitează
erorile generate de aşteptările cercetătorului.

Automatizarea procedurilor experimentale presupune ca între

cercetător şi participanţi să nu existe nici o relaţie.
Această tehnică permite:
• obţinerea de date corect înregistrate şi extrem de detaliate.
• controlul erorilor datorate percepţiilor,
• Utilizarea calculatoarelor şi a dispozitivelor de înregistrare permite
colectarea de date precise şi standardizate, însă costul destul de
ridicat al acestor tehnologii le limitează răspândirea.
Intrebari?...