Carte Preventie Barlean Alb Negru

LUCIA
BÂRLEAN IOAN DĂNILĂ
IULIA SĂVEANU CARINA BALCOŞ

Lucrări practice

Editura „Gr. T. Popa”, U.M.F. Iaşi
2012
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Prevenţie oro-dentară. Lucrări practice / Lucia Bârlean,
Ioan Dănilă, Iulia Săveanu, Carina Balcoş - Iaşi: Editura Gr. T. Popa, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-606-544-095-1
I . Dănilă, Ioan
II. Săveanu, Iulia
III. Balcoş, Carina
616.314
Referenţi ştiinţifici:
Prof. dr. Adam Maxim– Universitatea de Medicină şi Farmacie
”Gr. T. Popa” Iaşi
Prof. dr. Monica Tatarciuc– Universitatea de Medicină şi Farmacie
”Gr. T. Popa” Iaşi
Tehnoredactare: ing. Sorin Popescu
Coperta: Marius Atanasiu
Editura „Gr. T. Popa”

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi
Str. Universităţii nr. 16
Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorilor şi Editurii „Gr.T. Popa" Iaşi.
Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată sau transmisă prin nici un mijloc, electro-
nic sau mecanic, inclusiv fotocopiere, fără permisiunea scrisă din partea autorilor sau
a editurii.
Tiparul executat la Tipografia Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi

str. Universităţii nr. 16, cod. 700115, Tel. 0232 301679, Fax 0232 211820
PREFAŢĂ
Sănătatea orală reprezintă o componentă esenţială a stării de bine fizice,

sociale şi mentale a populaţiei. Afecţiunile orale sunt asociate unor conse-
cinţe importante asupra individului şi comunităţii privind durerea, discon-
fortul, disabilitatea şi handicapul precum şi unor costuri ridicate ale tratamen-
telor la nivel de sistem de sănătate. Caria dentară, bolile parodonţiului margi-
nal, cancerul oral sunt afecţiuni cu factori de risc comuni privind stilul de
viaţă (igiena, dieta, fumatul etc.) care pot beneficia de abordări bazate pe date
ştiinţifice, prin intervenţii relativ simple şi necostisitoare de prevenţie.
Controlul patologiei orale depinde de disponibilitatea şi accesibilitatea
serviciilor de îngrijiri de sănătate orală dar reducerea factorilor de risc este
posibilă numai prin orientarea acestora spre prevenţie şi îngrijiri primare mi-
nim invasive..
Lucrarea “Prevenţie Oro-Dentară” abordează o tematică de strictă actu-
alitate referitoare la metodele şi potocoalele utilizate în cadrul conceptul pre-
ventiv în stomatologie, fiind destinată pregătirii universitare şi postuniversita-
re a medicilor, precum şi orientării cercetării ştiinţifice în domeniu.
Evaluarea statusului odonto-parodontal, prin estimarea complementară
a mai multor sisteme de diagnostic, are la bază utilizarea principalilor indica-
tori precum European Global Oral Health Indicators nivel II, Community
Caries Index of Treatment Need, Community Periodontal Index of Treatment
Needs, Index of Orthodontic Treatment Needs. De asemenea sunt tratate as-
pecte privind cuantificarea indicilor de igienă şi revelare a plăcii bacteriene în
corelaţie cu aplicarea mijloacelor individuale şi profesionale de control me-
canic şi chimic al plăcii.
Prevenţia primară a cariei dentare este abordată prin evaluarea metode-
lor de fluorizare locală în strânsă corelaţie cu vârsta pacientului, diagnosticul
lezional şi încadrarea în grupa de risc carios. Aplicaţiile topice profesionale şi
individuale de produse fluorurate prin paste de dinţi, geluri, lacuri şi clătiri
orale precum şi aplicarea de sigilanţi dentari constituie metode de elecţie cu
eficienţă remarcabilă dovedită prin rezultatele cercetării ştiinţifice în acest
domeniu.
Controlul dietei, ca metodă principală de prevenţie a cariei dentare, tra-
tează aspecte practice legate de evaluarea comportamentelor nesanogene şi
consilierea nutriţională cu accent prioritar pe controlul consumului de hidro-
carbonate şi educaţia pentru sănătatea orală.
Prezentarea metodelor de evaluare a riscului carios şi a riscului paro-
dontal oferă posibilitatea interceptării şi influenţării acestora în scopul îmbu-
nătăţirii factorilor determinanţi ai sănătăţii orale.
În cadrul prevenţiei secundare lucrarea sintetizează metodele clinice şi
paraclinice de diagnostic precoce a cariei dentare, aplicarea conceptului mi-
nim invaziv de tratament al leziunilor odontale coronare şi principalele mate-
riale implicate în tratamentul acestora.
Modelul medical de abordare a cariei dentare este bazat pe conceptul
potrivit căruia diagnosticul urmăreşte nu numai semnalarea prezenţei unei
leziuni carioase dar şi estimarea tendinţei de progresiei a acesteia şi evaluarea
critică a factorilor de risc în vederea elaborării conduitei terapeutice optime.
Aplicarea conceptului preventiv trebuie să stea la baza instituirii pro-
gramelor de sănătate orală vizând promovarea cunoştinţelor şi practicilor
privind stilul de viaţă sanogen şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Conf. dr. Lucia Bârlean
Disciplina de Prevenţie Oro-Dentară

Facultatea de Medicina Dentară
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa” Iaşi
CUPRINS
Capitolul 1
STRATEGII PREVENTIVE ÎN STOMATOLOGIE ............................... 9
Capitolul 2
EXAMENUL CLINIC AL PACIENTULUI -
FOAIA DE OBSERVAŢIE ...................................................................... 13
Capitolul 3
EVALUAREA STATUSULUI ODONTAL ........................................... 17
Indicele CAO (DMFT) ........................................................................... 17
European Global Oral Health Indicators Development ............................ 17
EGOHID II ............................................................................................. 17
Indicele Comunitar al Necesarului de Tratament al Leziunilor Carioase –
CCITN (Community Caries Index Treatment Needs) .............................. 25
Indicele Necesităţii de Tratament Ortodontic (IOTN) .............................. 25
Capitolul 4
EVALUAREA IGIENEI ORALE............................................................ 27
Indicele de Igienă Orală (Oral Hygiene Index - OHI) .............................. 27
Capitolul 5
EVIDENŢIEREA ŞI CUANTIFICAREA PLĂCII BACTERIENE ...... 31
Revelarea plăcii bacteriene ...................................................................... 31
INDICI DE PLACĂ BACTERIANĂ CU REVELARE ........................... 33

Indicele de placă Quigley Hein (modificat de Turesky) ....................... 33
Indicele de placă O'Leary .................................................................... 34
Indicele Aproximal Plaque Index (API- Lange, 1981) ......................... 35
Capitolul 6
INDICI DE INFLAMAŢIE PARODONTALĂ ....................................... 37
INDICI GINGIVALI .............................................................................. 37
Indicele de sângerare gingivală (Sulcus Bleeding Index –SBI) ............ 37
Indicele PMA ..................................................................................... 38
INDICI PARODONTALI ....................................................................... 38

Indicele (Community Periodontal Index Treatment Needs)- CPITN .... 38
Capitolul 7
PROFILAXIA PRIMARĂ A CARIEI DENTARE ................................. 41
PROFILAXIA CU FLUOR..................................................................... 41
METODE DE FLUORIZARE LOCALĂ ............................................ 41
METODE NON-PROFESIONALE DE FLUORIZARE ..................... 41
Paste de dinţi cu fluor ......................................................................... 41
Clătiri orale cu soluţii fluorurate ......................................................... 43
Alte modalităţi de aplicare locală non-profesională a fluorurilor ......... 44
APLICAŢII TOPICE PROFESIONALE CU SUBSTANŢE
FLUORURATE .................................................................................. 45
Soluţii fluorurate ................................................................................. 45
Geluri cu fluor ................................................................................... 46
Lacuri cu fluor .................................................................................... 48
Sisteme cu degajare lentă de fluor ....................................................... 53
CONTROLUL DIETEI ........................................................................... 59
CONTROLUL PLĂCII BACTERIENE .................................................. 65

CONTROLUL MECANIC AL PLĂCII BACTERIENE ..................... 65
Periajul manual ................................................................................... 65
Tehnica de periaj Bass ........................................................................ 67
Tehnica de periaj Charters ................................................................. 69
Tehnica de periaj Stillman .................................................................. 70
Tehnica de periaj Stillman modificată ................................................. 70
Tehnica de periaj circular Fones ........................................................ 71
PERIAJUL ELECTRIC ...................................................................... 72
PASTELE DE DINŢI ......................................................................... 74
MIJLOACE SPECIALE ŞI ADJUVANTE PERIAJULUI DENTAR .. 75
Igienizarea spaţiilor aproximale ......................................................... 75
Masajul gingival ................................................................................. 78
Duşurile bucale .................................................................................. 78
Curăţarea limbii ................................................................................. 79
Controlul chimic al plăcii bacteriene .................................................. 80
Prevenirea şi tratamentul hipersensibilităţii dentinare .......................... 81
SIGILAREA ........................................................................................... 82
Indicaţiile sigilării ............................................................................... 82
Contraindicaţiile sigilării ..................................................................... 82
Materiale de sigilare............................................................................ 83
Tehnica sigilării .................................................................................. 85
Capitolul 8
EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATEA ORALĂ ...................................... 87
Capitolul 9
PREVENŢIA PROFESIONALĂ A PARODONTOPATIILOR ............ 93
Evaluarea riscului parodontal prin metoda.............................................. 93
Periodontal Risk PREVISER .................................................................. 93
DETARTRAJUL .................................................................................... 97
Principiile generale ale detartrajului .................................................... 97
Instrumente manuale de detartraj ........................................................ 99
Detartrajul ultrasonic ........................................................................ 104
Detartrajul sonic ............................................................................... 107
IGIENIZAREA MECANICĂ PROFESIONALĂ ................................. 109
Capitolul 10
PREVENŢIA SECUNDARĂ A CARIEI DENTARE ........................... 111
RESTAURAREA PREVENTIVĂ CU RĂŞINI .................................... 112
Răşinile diacrilice compozite (RDC) ................................................. 115
Glass ionomerii – GI ......................................................................... 116
Materialele restaurative hibride ......................................................... 117
Protocol operator - Restaurarea preventivă cu răşini (RPR) ................. 119
RPR tip I ........................................................................................... 119
RPR II .............................................................................................. 119
RPR III ............................................................................................. 121
Capitolul 11
EVALUAREA RISCULUI CARIOS ..................................................... 123
PARAMETRI DE EVALUARE A RISCULUI CARIOS .................. 123
CATEGORII DE RISC CARIOS ...................................................... 124
EVALUAREA FINALĂ A RISCULUI CARIOS ............................. 127
CARIOGRAMA....................................................................................... 128
Cariograma - factori de evaluare a riscului carios ................................. 130
Capitolul 12
MODELUL MEDICAL DE TRATAMENT ÎN FUNCŢIE
DE GRUPA DE RISC CARIOS ............................................................ 137
Managementul cariei prin evaluarea riscului - CAMBRA..................... 137
Capitolul 13
PREVENŢIA TRAUMATISMELOR DENTO-PARODONTALE ... 145
Capitolul 14
LASERUL ÎN STOMATOLOGIA PREVENTIVĂ .............................. 149
Laserul - metodă de diagnostic .......................................................... 149
Utilizarea laserului în stomatologia restaurativă ............................... 150
Utilizarea laserului în pedodonţie ...................................................... 151
Capitolul 15
PREVENŢIA ŞI TRATAMENTUL DISCROMIILOR DENTARE .... 153
TEHNICI DE ALBIRE ......................................................................... 154
Tehnici de albire la domiciliu ............................................................ 154
Tehnici de albire în cabinetul dentar.................................................. 155
BIBLIOGRAFIE .................................................................................... 158

Strategii preventive în stomatologie
Capitolul 1
STRATEGII PREVENTIVE ÎN STOMATOLOGIE
Dentistica Preventivă reprezintă o componentă esenţială a stomatologiei

contemporane şi include ca etapă primară strategiile şi metodele de evitare a
apariţiei afecţiunilor oro-dentare, secundar depistarea precoce şi tratamentul
minim invaziv al afecţiunilor instalate şi terţiar refacerea dezechilibrelor mor-
fologice şi funcţionale prin realibilitarea fizică şi psihică a pacienţilor. (1)
Promovarea sănătăţii reprezintă procesul prin care indivizii sau colec-

tivităţile pot să intensifice controlul asupra determinanţilor sănătăţii, în sensul
îmbunătăţirii acesteia. Promovarea sănătăţii include considerente care moti-
vează abordarea unui mod de viaţă favorizant pentru sănătate. Conceptul
socio-ecologic de sănătate este punctul central al promovării sănătăţii deoare-
ce consideră raportul individ-mediu ca un echilibru dinamic.
Prevenirea îmbolnăvirilor reprezintă strategia de reducere a factorilor

de risc specifici unei boli sau de întărire a factorilor care reduc susceptibilita-
tea la boală precum şi activităţile destinate tratamentului sau reducerii efecte-
lor provocate de boli deja instalate. In acest domeniu se inscrie profilaxia se-
cundară şi terţiară, calitatea acestora fiind determinată de nivelul economic
general al societăţii, atitudinile comportamentale sanogene, nivelul de pregă-
tire al echipei stomatologice. (2)
ETAPELE PREVENŢIEI AFECŢIUNILOR ORALE
Prevenţia pre-primară include elemente de identificare a riscului

cariogen, teste microbiologice şi evaluarea ratei de acumulare a plăcii bacteri-
ene. (Tabel 1)
Prevenţie oro-dentară 9
Tabel nr. 1 Prevenţia pre-primară a cariei dentare
Identificarea Anamneză detaliată, obiceiuri alimentare

riscului Evaluarea igienei orale individuale (indici clinico-
cariogen biologici)
Determinarea incidenţei cariei în ultimele luni
Determinarea stadiului de activitate
Evaluarea parametrilor salivari
Teste Determinarea numărului de S mutans (Dentocult SM)

microbiologice Detrminarea numărului de Lactobacili (Dentocult LB)
Rata de acu-
mulare a plăcii PFRI=
bacteriene
PFRI >20% indică un risc crescut de transfer.
(24 de ore)
Prevenţia primară
Scopul acţiunilor de prevenţie primară este aplicarea unor strategii de
evitare a apariţiei bolilor oro-dentare şi de oprire a evoluţiei acestora înainte
de a fi necesară instituirea metodelor de prevenţie secundară.
 În cazul cariei, acţiunile de profilaxie primară se vor desfăşura
în următoarea ordine:
 fluorizarea generală şi locală,
 controlul dietei ,
 igiena oro-dentară,
 sigilarea şanţurilor şi gropiţelor.
Prevenţia secundară
Are ca scop examinarea, depistarea şi tratamentul precoce şi corect al
afecţiunilor oro-dentare pentru reabilitarea corectă a tuturor dezechilibrelor
instalate.
10 Lucia Bârlean, Ioan Dănilă, Iulia Săveanu, Carina Balcoş

 Caria dentară
 examinarea, depistarea şi tratamentul corect şi precoce,
 profilaxia locală cu produse fluorurate (clătiri, geluri, lacuri,
etc.)
 dispensarizarea pacienţilor.
 educaţia pentru sănătate orală şi generală
 Parodontopatia
 examinarea, depistarea, tratamentul corect şi precoce al gingi-
vitelor şi al parodontopatiilor aflate în stadiu incipient,
 dispensarizare şi control periodic.
 Cancerul oral
 examinarea corectă şi depistarea îmbolnăvirii în faza de debut
urmărind ameliorarea prognosticului bolii
Profilaxia terţiară
 Profilaxia terţiară se instituie în urma eşecurilor profilaxiei primare
şi secundare şi implică aplicarea măsurilor necesare în vederea re-
facerii prejudiciilor deja instalate cu reabilitarea pacientului din
punct de vedere al confortului.
 În această etapă, tratamentul curativ va fi dublat de o concepţie
preventivă care se bazează pe: surprinderea şi eliminarea unor evo-
luţii ulterioare ale îmbolnăvirii, cu scopul de a preîntâmpina afecta-
rea funcţiilor (functio lesa).

Examenul clinic al pacientului - foaia de observaţie
Capitolul 2
EXAMENUL CLINIC AL PACIENTULUI

FOAIA DE OBSERVAŢIE
ANAMNEZĂ
Motivele prezentării:
 Durere dentară
 Sângerare gingivală
 Traumatisme
 Apariţia unor tumefacţii, deformaţii sau formatiuni anormale
 Tulburări funcţionale
 Control periodic
Istoricul bolii actuale:

 Momentul debutului
 Modul în care a debutat afecţiunea
 Caracterul durerii: momentul declanşării, localizarea, iradierea, spon-
tană sau provocată, factori declanşatori, intensitatea, durata
 Tratamente aplicate anterior
 Evolutia afecţiunii de la debut până în momentul prezentării la consul-
taţie
 Factorii care produc agravarea sau ameliorarea simptomelor relatate
Antecedente heredo-colaterale
 Generale – afecţiuni ale membrilor familiei (afecţiuni cardiovasculare,
respiratorii, hepatice, boli de nutriţie)
 Stomatologice – tratamente odontale, parodontale şi chirurgicale,
anomalii dento-maxilare
Antecedente personale
 Generale
- fiziologice – dezvoltare generală, tip constituţional înălţime,
greutate
- patologice – afecţiuni generale
 Stomatologice - tratamente odontale, parodontale şi chirurgicale,
anomalii dento-maxilare, erupţia primilor dinţi permanenţi, obişnuinţe
privind igiena orală, proceduri de fluorizare, obiceiuri vicioase, atitu-
dini posturale vicioase, disfuncţii şi parafuncţii
Condiţii de viaţă şi muncă

 Ocupaţia părinţilor
 Numărul de membri ai familiei
 Regimul alimentar – frecvenţa meselor, calitatea alimentaţiei
 Nivelul de şcolarizare
EXAMENUL CLINIC EXTRAORAL
Inspecţie de faţă şi profil

 Simetria feţei
 Egalitatea etajelor feţei
 Reliefurile şi şanţurile naturale
 Modificările de coloraţie a pielii
 Deformaţiile
 Profilul feţei – concav, drept, convex
 Raportul buzelor, treapta labială
 Articulaţia temporo-mandibulară
Palpare
 Contururi osoase
 Grupele musculare principale
 Grupele ganglionare
 Sensibilitatea subiectivă a feţei

Ascultaţie
EXAMEN CLINIC INTRAORAL
 Roşul buzelor
Coloraţie, simetrie, sensibilitate, arcul lui Cupidon, integritate
 Mucoasa orală - vestibul oral, mucoasa jugală: Coloraţie, sensibi-
litate, integritate, prezenţa liniei alba, frenuri labiale, plici alveolo-
jugale (inserţie, lungime), permeabilitatea canalului Stenon
 Bolta palatină: Adâncime, simetrie, prezenţa rugilor palatine şi si-
metria lor, torus palatin (dimensiune, localizare), papila bunoidă
 Limba : Coloraţie, sensibilitate, integritate, consistenţă, tonus, moti-
litate, frenul lingual (inserţie, lungime)
 Planşeul oral: Suplu, neîngroşat sau ocupat de formaţiuni patologi-
ce, palparea glandelor sublinguale şi submandibulare
 Arcadele dentare
- Apelul dinţilor – starea unităţilor odontale (de la 1.8. la 2.8., de la
3.8. la 4.8.)
- Starea parodonţiului- sângerare, inflamaţie, mobilitate dentară,
prezenţa pungilor parodontale şi a recesiunilor
 Examenul ocluziei
 Evaluare în statică şi dinamică
 În cele trei planuri – sagital, transversal, vertical
 La nivel molar, canin, incisiv, stânga-dreapta
 Examenul funcţional
 Respiraţie
 Deglutiţie
 Masticaţie
 Fonaţie
EXAMENE COMPLEMENTARE
 Relevarea plăcii bacteriene

Înregistrarea indicilor de igienă orală:
 Indice de placă – PI (Silness şi Loe), PB (Quigley Hein), API
 Indice de tartru – CI (Green şi Vermillion), CSI
 Indice de inflamaţie gingivală – PBI, GI
 Indice parodontali – CPITN
 Examene radiografice
 Studiu de model
DIAGNOSTIC
 Diagnosticul stării generale
 Diagnosticul stării locale

 Odontal
 Parodontal
 De integritate a arcadelor
 De integritate ocluzală
 De integritate ATM
 Diagnosticul stării de igienă
PLAN DE TRATAMENT
 Educaţie sanitară individuală

 Etapizarea tratamentului
 Evoluţie şi prognostic

Evaluarea statusului odontal
Capitolul 3
EVALUAREA STATUSULUI ODONTAL
INDICELE CAO (DMFT)
Indicele CAO reprezintă numărul de dinţi cariaţi, absenţi şi obturaţi ra-

portat la numărul de persoane.
Se calculează pe dinţi sau pe suprafeţe, pentru dinţii definitivi :CAOD,
CAOS sau pentru dinţii temporari: caod, caos.
 CAOD– (DMFT) - numărul de dinţi definitivi cariaţi, absenţi şi ob-
turaţi
 CAOS – (DMFS) - numărul de suprafeţe cariate, absente şi obtura-
te la nivelul dinţilor definitivi
 caod – (dmft) - numărul de dinţi temporari cariaţi, absenţi şi obtu-
raţi
 caos – (dmfs) - numărul de suprafeţe cariate, absente şi obturate la
dinţii temporari
Indicele SiC (Brathall 2000) (3)– reprezintă valoarea medie a indicelui

CAO-D la treimea din grupul studiat cu cele mai mari valori ale acestuia.
Calcularea indicelui SiC prezintă importanţă în contextul aprecierii necesită-
ţilor de tratament deoarece mai mult de 50% din totalul tratamentelor va fi
acordat acestei treimi cu valorile cele mai mari ale indicelui CAO-D.
EUROPEAN GLOBAL ORAL HEALTH INDICATORS DEVELOPMENT

EGOHID II
Sistemul EGOHID “Full Standard Clinical Survey Assessment” este

alcătuit din 7 secţiuni: (4)
a. Informaţii generale
b. Evaluarea statusului odontal;

c. Evaluarea tratamentelor ortodontice;
d. Evaluarea fluorozei dentare ;
e. Prevalenţa protezelor amovibile;
f. Evaluarea stării de sănătate dar şi de afectare a structurii parodon-
tale;
g. Evaluarea leziunilor de la nivelul mucoasei orale.
a. Evaluarea statusului odontal

Datele obţinute în urma examenului clinic sunt înregistate în două grile
pentru arcada maxilară şi pentru arcada mandibulară, pentru fiecare suprafaţa
dentară (V, O, M, D, Oc). Pe aceste grile se vor înregistra prezenţa sau absen-
ţa cariei dentare, a restaurărilor odontale coronare şi a lucrărilor protetice , a
implantelor şi a dinţilor extraşi din diferite cauze, atât dinţii temporari cât şi
cei permanenţi examinaţi.(5)
Fiecărei suprafeţe îi este alocat un cod format din 2 cifre, în sistem
ICDAS (International Caries Detection and Assessment System)
Figura nr. 1 – Cod ICDAS-EGOHID format din 2 cifre

Coduri pentru restauraţii în sistem ICDAS/EGOHID
Cod 0 . Dinte sănătos, fără restaurare
Cod 1. Sigilare parţială
Cod 2. Sigilare totală
Cod 3. Restaurare coronară cu material compo-

zit
Cod 4. Restaurare coronară cu amalgam
Cod.5. Coroană metalică
Cod 6. Coroane fizionomice din ceramic sau

compozit
Cod 7 . Restaurări coronare absente sau fractu-

rate
Cod 8. Restaurări coronare provizorii
Figura nr. 2 - Coduri pentru restaurări în sistem ICDAS/EGOHID
Coduri leziuni carioase în sistem ICDAS/EGOHID
Cod 0 . Suprafaţă dentară integră
Cod 1. Uşoară modificare de cu-

loare vizibilă după uscarea denti-
nei
Cod 2. Modificare de culoare vi-

zibilă la nivelul smalţului fără
uscarea suprafeţei dentare
Cod 3. Leziune carioasă localizată

în smalţ fără evidenţierea dentinei
Cod 4. Leziune în dentină fără

cavitate
Cod 5. Leziune carioasă cavitară

localizată în dentină
Cod 6. Leziune cavitară în dentină

care afectează mai mult de jumă-
tate din coroană
Figura nr. 3 - Coduri leziuni carioase în sistem ICDAS/EGOHID

Coduri pentru dinţii absenţi :
 97 - Dinte absent de cauza carioasa
 98 - Dinte absent de alta cauza (anodontie)
 99 - Dinte neerupt
 P- Implant
Figura nr. 4 – Coduri pentru dinţi absenţi
b. Evaluarea tratamentelor ortodontice

Această evaluare se face în cazul copiilor cu vârste între 5 şi 17 ani,
urmărindu-se prezenţa sau absenţa aparatelor ortodontice fixe sau amovibile.
c. Evaluarea fluorozei dentare

Protocolul pre-evaluare constă în curăţarea şi uscarea dinţilor exami-
naţi. Leziunile au o distribuţie simetrică bilateral, sub formă de striaţii ori-
zontale. Cei mai afectaţi dinţi sunt premolarii, molarii de 12 ani maxilari şi
incisivii maxilari. Cei mai puţin afectaţi sunt incisivii mandibulari. (6)
Evaluarea gradului de afectare prin fluoroză dentară se face pe baza in-
dicelui Dean (Fig. 5 ). Înregistrarea datelor se face pe baza evaluării a 2 dinţi,
frecvent afectaţi de fluoroza dentară. Dacă cei doi dinţi prezintă grade diferite
de fluoroză se înregistrează valoarea cea mai mică. Pentru determinarea co-
rectă a fluorozei se porneşte de la indicele Dean cu valoarea cea mai mare
(ex. fluoroza severă) şi se elimină fiecare scor până la cel corect. Dacă nu
există certitudine se alege întotdeauna valoarea cea mai mică. (7)
Cod 1- Cod 2-
Dinte Fluroza
integru discutabila
Cod 3- Cod 4-
Fluoroza Fluoroza
foarte usoara
usoara
COD 6-
Cod 5-
Fluoroza
Fluoroza
severa
moderata
Figura nr. 5 - Indicele Dean pentru evaluarea fluorozei dentare
d. Prezenţa protezelor dentare amovibile

Participanţii la studiu vor indica prezenţa protezelor dentare amovibile,
parţiale sau totale, maxilare sau mandibulare.
e. Evaluarea statusului parodontal

Pentru evaluarea statusului parodontal se calculează:
 Community Periodontal Index (CPI) – starea de sănătate
parodontală pe fiecare sextant dupa cum urmează:
0= sănătos 4= pungi mai mari de 4mm
1=sângerare x=nu se poate determina pe sextant
2=tartru 9=nu s-a înregistrat
3 =pungi de 4-5mm

(la grupa de vârstă 12-15 ani se determină prezenţa sângerării şi tartrului

dar nu şi a pungilor parodontale; nu se face sondaj parodontal)
 Pierderea de ataşament (LA) - se realizează sondaj în 6 puncte

pentru fiecare dinte
0=sănătos - 0 mm x=se exclude sextantul
1=pierdere de 1-2mm 9=nu s-a înregistrat
2=pierdere moderată de 3-4mm
3= pierdere severă de 5mm sau mai mult
f. Depistarea leziunilor mucoasei orale

La această întrebare răspund numai participanţii cu vârsta între 35 şi
64 ani. Examenul clinic al mucoaselor se face prin îndepărtarea părţilor moi
cu ajutorul oglinzii, inspectându-se mucoasa labială şi sulcusul vestibular
maxilar şi mandibular, mucoasa retrocomisurală, limba, planşeul bucal, pala-
tul moale şi dur, creasta gingivală.
Codurile şi criteriile de evaluare sunt (Fig. 6 ) :
1. Tumoră malignă
2. Leucoplazie
3. Lichen plan
4. Ulceraţie
5. Eritroplazie
6. Alte tipuri de leziuni [99-101].
Figura nr. 6 - Leziuni ale mucoasei orale: A-C Leucoplazia, D-H Lichen
plan, I Ulceraţie herpetică J - Ulceraţie herpetică; K- Eritroplazia;
L- Keratoza, M- Lichen plan, N- Lichen plan eroziv, O- Cancer de buză,
P- Cancer de planşeu bucal, Q- Cancer de palat, R- Sarcom Kaposi.

INDICELE COMUNITAR AL NECESARULUI DE TRATAMENT AL

LEZIUNILOR CARIOASE – CCITN (COMMUNITY CARIES INDEX
TREATMENT NEEDS)
Acest indice urmăreşte corelarea tipului de leziune carioasă cu necesa-

rul de tratament preventiv şi curativ care trebuie instituit. Se completează în
tabel numărul de dinţi încadraţi în scorul corespunzător (Tabel 2 ).
Tabel nr. 2 - Indicele Comunitar al Necesarului de Tratament al Leziunilor

Carioase
SCOR NR DIAGNOSTIC NECESAR DE

DINTI TRATAMENT
0 Smalt integru P
1 Carie primară în smalţ P
2:1 Carie primară în dentină necavitară P
2:2 Carie secundară în dentina
P
necavitară
3:1 Carie primară în dentină cavitară P+R
3:2 Carie secundară cavitara P+R
4:1 Carie primară radiculară (activă) P
4:2 Carie secundară radiculară
P
necavitară
5:1 Carie primară radiculară cavitară P+R
5:2 Carie secundară radiculară cavitara P+R
INDICELE NECESITĂŢII DE TRATAMENT ORTODONTIC (IOTN)
IOTN (Index Orthodontic Treatment Needs) constituie un sistem de no-

tare a anomaliilor dento-maxilare realizat de Brook & Shaw (1989). Acest
indice este alcătuit din două componente independente: componenta dentară,
care are un sistem de notare format din cinci grade de evaluare care înca-
drează subiectul într-o grupă de risc în funcţie de anomaliile dentare pe care
le prezintă (Tabel 3 ) şi componenta estetică care inregistrează percepţia este-

tica a anomaliilor dento - maxilare pe o scară de zece grade (Fig.7). (8)
Indicele Necesităţii de Tratament Ortodontic (IOTN) se înregistrează
astfel:
 grad 1 – nu necesită tratament;
 grad 2 – necesitate redusă de tratament;
 grad 3 - necesitate moderată de tratament;
 grad 4 - necesitate mare de tratament;
 grad 5 - necesitate foarte mare de tratament.
Tabel. nr. 3 - Componenta dentară a IOTN

IOTN 1 Ocluzie aproape perfectă
IOTN 2 Uşoare anomalii dentare
IOTN 3 Anomalii dento-maxilare moderate dar care nu necesită
tratamente ortodontice
IOTN 4 Anomalii dento-maxilare grave dar care necesită tratamente
ortodontice
IOTN 5 Anomalii dento-maxilare foarte grave
Figura. nr. 7 - Componenta estetică a IOTN

Evaluarea igienei orale
Capitolul 4
EVALUAREA IGIENEI ORALE
INDICELE DE IGIENĂ ORALĂ (ORAL HYGIENE INDEX - OHI)
Indicele de igienă orală (OHI) (Green şi Vermillion, 1960) (9)(10) este

un indice combinat, compus din Indicele de depozite moi (DI – detritus
index) şi Indicele de tartru (CI – calculus index). Fiecare din aceşti doi
indici este determinat numeric pe baza cantităţii de depozite moi, respectiv
tartru, evidenţiată pe suprafaţa vestibulară şi orală a dinţilor, arcada maxilară
şi arcada mandibulară fiind împărţite în câte trei segmente (Fig. 8). Pentru
fiecare din cele 6 segmente se ia în calcul dintele cu valoarea cea mai mare
pentru segmentul respectiv. Criteriile de evaluare a depozitelor moi sunt re-
prezentate în figura 9.
Figura nr. 8 - Segmentele arcadei dentare pentru evaluarea OHI.
Tabel nr. 5 - Criteriile de evaluare a depozitelor moi.(DI)

SCOR CRITERIU
0 Depozite moi sau coloraţii absente.
Depozite moi prezente în treimea gingivală (dar nu mai mult) sau
1
coloraţii extrinseci fără depozite moi.
Depozite moi prezente între o treime şi două treimi din suprafaţa
2
dintelui.
Depozite moi prezente pe o întindere mai mare de două treimi din
3
suptafaţa dentară analizată.
Figura nr. 9 - Criterii de evaluare a depozitelor moi.
Criteriile pentru clasificarea depozitelor de tartru sunt prezentate în ta-

belul nr.6.
Tabel nr.6 - Criteriile pentru cuantificarea depozitelor de tartru.(CI)

SCOR CRITERIU
0 Depozite de tartru absente.
Depozite de tartru supragingival prezente în treimea gingivală
1
(dar nu mai mult).
Depozite de tartru supragingival prezente între o treime şi
două treimi din suprafaţa dintelui sau tartru subgingival sub
2
formă de insule de-a lungul zonei cervicale, sau ambele forme
prezente.
Depozite de tartru supragingival prezente peste două treimi
din suprafaţa dintelui sau tartru subgingival sub formă de
3
bandă continuă de-a lungul zonei cervicale, sau ambele forme
prezente.

După evaluarea scorurilor pentru depozite moi şi tartru, se calculează

valoarea indicelui OHI.
DI = suma valorilor individuale/nr. segmentelor analizate
CI = suma valorilor individuale/nr. segmentelor analizate
Formula de calcul finală :

OHI = DI + CI

Evidenţierea şi cuantificarea plăcii bacteriene
Capitolul 5
EVIDENŢIEREA ŞI CUANTIFICAREA PLĂCII BACTERIENE
Placa bacteriană reprezintă factorul etiologic principal al cariei dentare

şi a bolii parodontale.
REVELAREA PLĂCII BACTERIENE
Obiective:
 conştientizarea pacienţilor asupra existenţei depozitelor de placă
bacteriană şi explicarea patogenităţii acesteia în raport cu dinţii şi
parodonţiul marginal;
 motivarea acţiunilor de igienizare profesională a cavităţii orale şi
de îndepărtare a factorilor favorizanţi depunerii de placă
bacteriană;
 verificarea eficienţei şi corectitudinii periajului dentar;
 calcularea indicilor de igienă orală şi evaluarea acesteia în cursul
şedinţelor de tratament. Nerespectarea regulilor de igiena orală
periclitează rezultatele tratamentelor dentare;
 evaluarea corelaţiei dintre maturizarea plăcii bacteriene şi ritmul
inflamaţiei gingivale.
Substanţe revelatoare de placă bacteriană

Pentru vizualizarea plăcii bacteriene se folosesc metodele de colorare in
vivo cu substanţe colorante denumite revelatori de placă bacteriană.
Calităţile pe care trebuie să le îndeplinească un revelator de placă bacte-
riană sunt:
 să aibă un index bun de colorare realizând o colorare selectivă;
 să nu fie toxici sau alergizanţi;
 colorarea să fie imediată, să persiste după clătirea orală şi să
poată fi îndepărtată cu uşurinţă prin periaj;
 utilizare facilă fără a impune condiţii speciale de depozitare;

 să prezinte gust agreabil;
 să fie uşor de procurat şi ieftin.
Pentru revelarea plăcii bacteriene utilizează următoarele substanţe co-
lorante:
 soluţii colorante ( soluţii de clătire, sau spray-uri) cu: fuxină
bazică 0,03%, albastru de toluidină 1%, albastru de metilen 2%,
hematoxilină 0,1%, eozină 1%, tinctură de iod 2%, eritrozină
 coloranţi pe bază de fluoresceină - se vizualizează cu lampa
Wood
 drajeuri sau comprimate colorante, care se dizolvă în salivă şi
produc colorarea plăcii bacteriene, mono sau bitonic- Placolor,
Ceplac, Red-Cote, Revelan, Oral B, Mira-2- Ton
 coloranţi bitonici, care colorează placa bacteriană tânără în violet
şi placa bacteriană matură în albastru.
Protocolul clinic de revelare a plăcii bacteriene
 clătire orală cu apă sau utilizarea spray-ului de apă şi aer pentru
îndepărtarea depozitelor moi şi a resturilor alimentare;
 vaselinarea buzelor pentru a evita colorarea acestora;
 aplicarea revelatorului de placă (soluţie - cu bulete de vată prin
badijonare sau tabletă care se va plimba prin cavitatea orală până
la dizolvare);
 clătirea cavităţii orale pentru îndepărtarea surplusului de colorant;
 aprecierea gradului de colorare;
 îndepărtarea colorantului prin periaj profesional cu paste
abrazive;

INDICI DE PLACĂ BACTERIANĂ CU REVELARE
Indicele de placă Quigley Hein (modificat de Turesky)

Indicele de placă Quigley Hein modificat de Turesky (1970) cuantifică
prezenţa plăcii bacteriene pe suprafeţele vestibulare şi orale ale tuturor dinţi-
lor, cu excepţia molarului de minte.(11) Criteriile de cuantificare sunt pre-
zentate în tabelul 7 şi Fig.10
Tabel nr.7. Criteriile de evaluare a indicelui de placă Quigley Hein
Scor CRITERIU
0 Depozite de placă bacteriană absente.
1 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii gingivale,
sub formă de insule,
sub formă de bandă continuă, până la 1mm
până la o treime din coroana dintelui
între o treime şi două treimi din coroana dintelui
5 Depozite abundente de placă bacteriană, care depăşesc
două treimi din coroana dintelui
Figura nr.10 – Criterii de evaluare a depozitelor de placă bacteriană –

Indicele Quigley Hein
Indicele de placă Quigley Hein se determină prin împărţirea sumei

tuturor scorurilor vestibulare şi orale la numărul de suprafeţe examinate (ma-
xim 56).
IP = Scor total / nr. suprafeţe

dentare examinate
Indicele de placă O'Leary

Indicele de placă O'Leary este un indice calitativ şi procentual de placă
bacteriană care pune în evidenţă prezenţa sau absenţa plăcii de pe suprafeţele
vestibulare, orale, meziale şi distale ale fiecărui dinte, cu excepţia molarului
de minte.(12)
Indicele de placă O'Leary se calculează împărţind suma tuturor suprafe-
ţelor cu placă bacteriană la numărul total de suprafeţe examinate înmulţit cu
o sută.
IP = x 100
Exemplu de calcul:
Datele din figură conduc la următoarele rezultate:
 pentru dinţii maxilari s-au înregistrat 34 de suprafeţe dentare cu
placă din totalul de 52 existente
 pentru dinţii mandibulari s-au înregistrat 36 de suprafeţe dentare
cu placă din totalul de 48 existente.
Figura nr. 11 - Exemplu evaluare indice O Leary
IP = (34+36)/(52+48) = 70/100 = 0,70 = 70%

Indicele Aproximal Plaque Index (API- Lange, 1981)

La nivelul spaţiilor aproximale, ca urmare a stagnării resturilor alimen-
tare şi colonizării cu floră microbiană, se creează nişe ecologice care întreţin
şi amplifică inflamaţia ţesuturilor parodontale.
Indicele API apreciază calitativ şi procentual acumularea plăcii bacteri-
ene în spaţiile aproximale (11)
Pentru calculul API se examinează suprafeţele aproximale privind din-
spre vestibular în cadranele II şi IV şi dinspre oral în cadranele I şi
III.(Fig.12).
Figura nr. 12 - Indicele API.
Formula de calcul a API :
Aprecierea stării de igienă orală în funcţie de valoarea API se face după

următoarea scală de valori:
API = 100-70% - igienă total nesatisfăcătoare;
API = 70-35% - igienă orală medie;
API = 35-25% - igienă orală relativ corectă;
API < 25% = igienă orală optimă.

Indici de inflamaţie parodontală
Capitolul 6
INDICI DE INFLAMAŢIE PARODONTALĂ
INDICI GINGIVALI
Indicele de sângerare gingivală (Sulcus Bleeding Index –SBI)

 apreciază sângerarea la nivelul spaţiilor aproximale.
 este un indice procentual corelat cu API; se calculează ,ca şi
acesta, cu ajutorul tabelului în diagonală.(11)
 se apreciază prin aplicarea cu ajutorul sondei a unei presiuni
moderate asupra mucoasei gingivale (Fig.13)
Formula de calcul a indicelui SBI :
Figura nr. 13 – Indicele SBI
Indicele PMA
Indicele PMA (P-papila, M-margine, G-gingie ataşată) indică prezenţa
inflamaţiei gingivale la nivelul gru-
pului frontal maxilar şi mandibular
(13-23, 33-43). (Fig. 14). Prezenţa
sau absenţa inflamaţiei se notează
cu 1, respectiv 0 pentru: papilă (P),
margine gingivală (M), gingie ata-
şată (A).(Tabel 8).Valoarea totală
reprezintă indicele PMA şi poate fi Figura nr. 14 - Criterii de evaluare a
indicelui PMA.
maxim 36. (11)
Tabel nr.8 – Tabel de evaluare a indicelui PMA

P P
M M
A A
3 2 1 1 2 3
P P
M M
A A
INDICI PARODONTALI
Indicele (Community Periodontal Index Treatment Needs)-

CPITN
CPITN – Community Periodontal Index Treatment Needs (Ainamo,
1982) utilizează pentru evaluare trei indicatori ai statusului parodontal:
 prezenţa sau absenţa sângerării gingivale;
 tartrul supra- şi subgingival;
 adâncimea pungii parodontale.
CPITN stabileşte nevoile de tratament parodontal (TN) în funcţie de si-
tuaţia clinică (CPI).
Pentru evaluarea CPITN se foloseşte o sondă parodontală cu vârf sferic,
cu diamentru de 0,5mm, cu gradaţii la 3,5, 8,5 şi 11 mm. De obicei porţiunea

dintre gradaţia 3,5 mm şi 8,5 mm este colorată în negru pentru a uşura deter-
minările.
Cavitatea orală este împărţită în sextanţi :18-14, 13-23, 24-28, 38-34,
33-43, 44-48.Un sextant se examinează numai dacă sunt prezenţi doi sau mai
mulţi dinţi care nu au indicaţie de extracţie. Dacă într-un sextant este prezent
doar un singur dinte, acesta se include în sextantul adiacent.
Pentru tinerii cu vârsta până la 19 ani, pentru evaluarea CPITN se iau în
calcul următorii dinţi: 16, 11, 26, 36, 31, 46. Pentru pacienţii peste 20 de ani
se iau în calcul dinţii din fiecare sextant, alegându-se valoarea cea mai mare
pentru fiecare sextant.
In studiile epidemiologice extinse, pentru rapiditatea determinărilor, se
evaluează dinţii 17, 16, 11, 26, 27, 37, 36, 46, 47
Criteriile de evaluare a indicelui CPITN sunt prezentate în tabelul 9,
Tabel nr. 9 – Indicele CPITN.
Scor CPI TN Tratament de apli-

cat
0 sănătos
1 sângerare la sondare I instrucţie – igienă
orală (OHI)
2 tartru supra sau
subgingival
3 pungi parodontale până la II I + detartraj
5 mm adâncime
4 pungi parodontale peste 6 III I + II + tratament
mm adâncime complex parodontal

Profilaxia primară a cariei dentare
Capitolul 7
PROFILAXIA PRIMARĂ A CARIEI DENTARE
PROFILAXIA CU FLUOR
Metodele de profilaxie cu fluor includ :

 Metode de fluorizare pe cale generală
 Metode de fluorizare locală
 non- profesionale
 profesionale
METODE DE FLUORIZARE LOCALĂ

Metoda de fluorizare se alege în funcţie de factorii de risc individual şi
scopul tratamentului aplicat. (14)
Indicaţii:
• Pete albe cretoase

• Pacienţi cu risc carios mediu sau crescut
• Leziuni carioase active
• Tratamente ortodontice
• Reducerea sensibilităţii dentare
• Flux salivar scăzut
• Pacienţi instituţionalizaţi
METODE NON-PROFESIONALE DE FLUORIZARE

Paste de dinţi cu fluor
Scopul utilizării fluorului în pastele de dinţi este menţinerea unei con-
centraţii mici permanente de fluor în cavitatea orală pentru a favoriza
remineralizarea leziunilor carioase incipiente.(15)
Indicaţiile folosirii pastelor de dinţi cu fluor

Pastele de dinţi cu fluor asigură transferului direct al fluorului în smalţ,
placa bacteriană şi salivă.(16) Asociaţia Dentară Americană (ADA) (17) re-
comandă practicienilor stomatologi să încurajeze pacienţii în realizarea
periajul dentar cu paste cu fluor de 2 ori pe zi.
Majoritatea pastelor de dinţi utilizate astăzi conţin 0,32% (1450 ppm)
fluor, de obicei sub formă de fluorură de sodiu sau monofluorofosfat de sodiu
(MFP); 100 g de pastă de dinţi conţinând 0,76 g MFP echivalează cu 0,1 g
fluor.Pastele de dinţi cu o concentraţie de 1000-1100 mg F/g şi 1500 mg F/g
sunt indicate persoanelor cu vârsta de peste 6 ani (Tabel 9).
Tabel nr. 9.- Fluorizarea locală prin paste de dinţi

METODE Concentraţie (ppm) Reducerea cariei (%)
Metode non-profesionale – paste de dinţi
0,1% F = 1000 ppm
Paste de dinţi SnF2 1000 ppm
0,4%
Paste de dinţi NaF 1000 ppm 20
0,2%
Gel neutru NaF 1,1% 5000, pH 7
(NeutroGard)
Clătirea cavităţii orale cu apă după periaj nu este recomandată pentru ca

fluorul să rămână în contact cu suprafeţele dentare un timp cât mai îndelungat,
crescând, astfel, absorbţia în structurile dentare; nu se vor consuma alimente
sau băuturi timp de o jumătate de oră. Pacienţii cu vârsta între 6-16 ani vor
elimina pasta după periaj şi vor clăti cavitatea orală cu apă.
Pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani se va utiliza o cantitate foarte
mică de pastă cu fluor, aplicată prin „ştergerea” tubului de pastă pe periuţă
Pentru copiii din grupe de vârstă mai mari , dar sub 6 ani, este indicată o
cantitate redusă de pastă, de 0,25 g (echivalent cu un bob de mazăre aplicată
de-a latul periuţei, şi nu în lungul acesteia.) la un periaj dentar cu pastă cu
concentraţie de 1500 mg F/g de cel mult 2 ori/zi, sau paste de dinţi cu concen-
traţii de 250-500 ppm F (Tabel 10). La această vârstă există riscul apariţiei
fluorozei dentare (intoxicaţie cronică cu fluor) deoarece copiii mici nu contro-

lează reflexul de înghiţire sau înghit deliberat pastă datorită gustului agrea-
bil. La un periaj dentar (1 g pastă) se înghit aprox. 0,3 g. (18)
Tabel nr. 10 - Concentraţia şi cantitatea de pastă de dinţi necesară pentru un

periaj dentar
Consum de Concentraţia F în pas-
1 periaj dentar
pastă tă 0,1% F = 1000 ppm
Copii 250-500 ppm 1 g pastă – 1 mg F / mai puţin de
5 mm
1000-1500 ppm 0,25 g pastă – risc de înghiţire
Doza toxică: 33 g (1500 ppm)
50 g (1000 ppm)
Adulţi 1000-1500 ppm 1 g pastă
Clătiri orale cu soluţii fluorurate

Apele de gură cu F
 Eficiente în reducerea riscului carios
 Frecvenţă variabilă în funcţie de substanţa activă şi de concen-
traţie (de la clătiri zilnice până la o clătire la 2 luni)
 Se poate efectua după periajul dentar cu paste care conţin fluor
(nu exista risc de supradozare)
 Uşor de aplicat , costuri reduse
Schemele propuse pentru utilizarea soluţilor fluorurate sunt prezentate
în tabelul nr. 11
Tabel nr. 11- Fluorizarea prin metode non-profesionale cu soluţii

Concentraţie (ppm) Reducerea
METODE
0.1%F–1000ppm cariei (%)
Soluţie-0.05% NaF, clătiri zilnice 225ppm 30 – 40
Soluţie-0.4% SnF2, clătiri zilnice 200 ppm 30 – 40
Soluţie–0.2% NaF, clătiri saptamânale 900ppm 30 – 40,
după 2 ani
Soluţie-1% SnF2, clătiri săptămânale 2500 ppm
Soluţie aminofluoruri 5 min/ zi - CHX 250 ppm
Concluzii privind clătirile orale cu soluţii fluorurate (OMS):

 programele de clătiri orale cu soluţii fluorurate constituie o
măsură de sănătate publică aplicată pe scară largă pentru
prevenţia cariei dentare;
 produsele recomandate pentru clătirile orale în cadrul
programelor individuale sau colective (în şcoli) sunt : soluţie de
NaF 0,05% (230 ppm F) pentru clătiri zilnice şi soluţia de NaF
0,2% (900 ppm F) pentru clătirile săptămânale;
 programele de clătiri orale în şcoli sunt recomandate
comunităţilor în care nivelul de F în apa potabilă este scăzut, iar
carioactivitatea este medie şi mare;
 pentru pacienţii la care riscul carios este în creştere (pacienţi cu
aparate ortodontice fixe, pacienţi iradiaţi în teritoriul oro-maxilo-
facial) sunt indicate clătirile orale cu soluţii fluorurate;
 clătirile orale cu soluţii fluorurate nu sunt indicate la copiii cu
vârste sub 6 ani.
Alte modalităţi de aplicare locală non-profesională a

fluorurilor
 Aplicarea individuală a gelurilor cu fluor
Gelurile fluorurate pot fi aplicate de pacient utilizând produse cu con-
centraţii reduse faţă de cele pentru aplicările profesionale. Pacientul poate
aplica gelurile cu F prin periaj, în linguri sau gutiere individuale purtate pe
timpul nopţii.
Indicaţii :
- pacienţii cu susceptibilitate mare la atacul carios:
- pacienţi cu tratamente ortodontice,
- pacienţi cu carii rampante datorate xerostomiei.
 Scobitorile impregnate cu NaF eliberează F atât in vivo cât şi in vi-
tro, motiv pentru care sunt recomandate pentru igiena orală individuală şi
pentru prevenirea cariilor dentare. Pot fi impregnate cu fluoruri şi
Clorhexidina (CHX) şi utilizate în spaţiile aproximale ale dinţilor posteriori
cu risc crescut de dezvoltare a afecţiunilor odonto-parodontale
Exemple produse: Sanodent – 0,1 mg F şi TePe – 0,15 mg F.

 Firul interdentar impregnat cu F: Exemple:Sanodent – 0,035 mg

F/m şi Dentotape – 0,33 mg F/m.
 Gumele de mestecat cu F sunt adesea recomandate pacienţilor cu
risc carios crescut (sindromul de gură uscată, pacienţi cu număr mare de
Streptococcus mutans în salivă), deoarece stimulează secreţia salivară:
Fluorette şi Fludent, ambele conţinând 0,025 mg F/buc.
 Substituienţii de salivă cu F se recomandă pacienţilor care suferă de
hiposialie sau asialie în cursul radioterapiei în regiunea capului şi gâtului, a
anumitor tratamente medicamentoase sau a afecţiunilor glandelor salivare.
Anumiţi substituienţi de salivă conţin F şi sunt recomandaţi pacienţilor cu risc
carios crescut de exemplu :
- substituient de salivă cu NaF (0,02% F şi 0,2% F) şi xilitol;
- substituient de salivă cu monofluorofosfat de Na (0,02% F) şi
xilitol
APLICAŢII TOPICE PROFESIONALE CU SUBSTANŢE FLUORU-

RATE
Soluţii fluorurate
Badijonarea dinţilor cu soluţii cu F a fost folosită ca metodă de preveni-
re a cariei dentare din anul 1940. Soluţiile fluorurate pentru aplicaţii topice
profesionale determină reducerea cariei dentare cu până la 40-50%. (20)
Indicaţii :pacienţi cu risc carios crescut şi activitate carioasă mare.
Produse:
 Soluţie neutră de NaF 2%
 Aplicaţii săptămânale, timp de 4 săptămâni la copii de 3,7,11,13
ani
 Scop: prevenirea cariei dentare
 După KNUTSON, sol. neutră de NaF 2% se aplică de 3 ori pe an,
timp de 3 – 8 minute.
 Fluorură de Staniu 8%
 Este instabilă, se recomandă prepararea ei pentru fiecare pacient
 Preparare prin amestecare cu apa, clătire 60 sec.
 Se aplică la interval de 6 luni
 Dezavantaje: gust neplăcut, coloraţii dentare, dificil de aplicat la
copii
 Solutia APF (fluorură fosfatică acidulată) 1,23% pH= 3,5

 Preparare prin amestecare cu apa, clătire 60 sec.
 Aminofluoruri (Fluoramin )
 Se aplică numai după vîrsta de 4 ani, de două ori pe an
 Protocol clinic asemănător cu cel de la Sn F2
 Se evită contactul prelungit cu mucoasa orală
Se aplică similar cu SnF2
Dezavantaje: este agresiv faţă de restaurările compozite, porţelan
 Solutii bicomponente: SnF2 (1,64% F) + APF (0,31%F) au o
eficienţă superioară soluţiilor monocomponente (Tabel 12)
După aplicarea soluţiilor fluorurate nu este recomandat consumul de
alimente, lichide şi se va evita clătirea cavităţii orale timp de 30 min.
Tabel nr.12- Fluorizarea prin aplicaţii locale profesionale de soluţii fluorurate

(Robertson, 2002 (1)
Metode Concentraţie Reducerea cariei (%)
NaF – 2% F 20.000 40-50
SnF2 – 8% F 80.000 40-50
APF – 1,23% F 12.300 28-29
Geluri cu fluor
Indicaţii
 pacienţi cu risc carios crescut
 pacienţi purtători de aparate ortodontice
 pacienţi care urmează tratamente de iradiere în zona capului şi
gâtului
 pacienţi cu flux salivar scăzut
 copii la care este indicată sigilarea molarilor permanenţi dar
aceasta nu poate fi realizată.
Frecvenţa aplicărilor depinde de riscul carios al pacientului.
Produse : Geluri cu 2% NaF şi 1,23% APF. În anumite cazuri, gelurile
se folosesc în combinaţie cu clorhexidina, pentru a reduce numărul de
Streptococcus mutans.

Reducerea cariei dentare în cazul utilizării gelurilor fluorurate prin apli-

caţii profesionale este între 40-50% (Tabel 13).
Tabel nr. 13 - Fluorizarea prin aplicaţii locale profesionale de geluri

fluorurate (1)
Metode Concentraţie (ppm) Reducerea cariei (%)
Metode profesionale – gel
0,1% F – 1000 ppm
APF – 2,26% - 12.300 la pH 3,5 40-50
1,23% F
1 sau 2 ori/an
NaF – 2% - 10.000
1% F
Protocol clinic :
 Aplicaţiile profesionale de geluri fluorurate se realizează în linguri,
timp de 4 minute (Fig. 15).
 Măsuri de reducere a riscului de înghiţire a gelului:
 limitarea cantităţii de gel aplicat în lingurile universale la
 2 ml sau 40% din capacitatea lingurii;
 plasarea pacientului într-o poziţie confortabillă, cu capul uşor
aplecat în faţă;
 utilizarea aspiratorului de salivă în timpul aplicării gelului cu F;
 utilizarea aspiratorului de salivă pentru 30 de secunde după
îndepărtarea gelului;
 supravegherea permanentă a pacientului.
 Pacienţii nu trebuie să consume lichide sau alimente şi vor evita
clătirea gurii timp de 30 de minute.
Frecvenţa aplicărilor :
Pentru adulţii cu risc carios mare se pot face aplicaţii topice cu gel de
APF la interval de 6 luni, sau chiar mai frecvent, în funcţie de situaţia clinică.
În cazul în care există restaurări ceramice sau compozite, se recomandă utili-
zarea gelului neutru (NaF 2%).
Figura nr. 15 - Aplicarea profesională a gelurilor cu fluor
Lacuri cu fluor
Lacurile cu F reduc demineralizarea smalţului, determinând o reducere
semnificativă incidenţei cariei (50-70%).
Indicaţii :
 Agent de fluorizare locală la pacienţii cu risc carios mediu sau
crescut, în special copii cu vârsta de până la 5 ani.
 Agent de desensibilizare în cazul suprafeţelor radiculare expuse.
 În tratamentul leziunilor carioase cavitare.
 Pacienţii instituţionalizaţi
 Prevenirea leziunilor carioase pe suprafeţele radiculare expuse.
 Pacienţi cu aparate ortodontice .
 Pacienţi expuşi riscului de ingestie în caz de utilizare a soluţiilor
de clătire, geluri sau spume cu fluor.
Contraindicaţii :
 Carii penetrante
 Pacienţi cu risc carios scăzut sau indemni de carii, în zone cu apă
potabilă fluorizată.
 Tratamentul zonelor în care discoloraţiile apărute ulterior pot
produce un prejudiciu estetic.

Avantaje :
 pot fi utilizate pentru prevenirea leziunilor carioase, reminera-
lizarea suprafeţelor dentare sau tratamentul hipersensibilităţii
dentinare.
 au aceeaşi eficienţă în prevenirea leziunilor carioase ca şi gelurile
aplicate profesional
 pot fi aplicate pe suprafaţa smalţului, a dentinei sau a cementului.
 sunt mai uşor de aplicat decât gelurile, au un gust mai plăcut şi
utilizează o cantitate mai mică de fluor.
 nu sunt lacuri permanente dar, datorită aderenţei lor, pot rămâne
în contact cu suprafeţele dentare timp de câteva ore.
 Se usucă rapid şi rămân în contact cu dintele chiar în prezenţa
salivei.
 Sunt uşor şi rapid de aplicat
 Lacurile cu fluor sunt disponibile în diferite arome atractive
pentru copii.
 Prezintă gust agreabil.
 Deoarece nu necesită utilizarea de gutiere, pot fi aplicate şi la
pacienţii cu reflex de vomă accentuat.
 Riscul de înghiţire a produsului este redus datorită cantităţii mici
utilizate şi a timpului redus necesar aplicării
 Aplicarea nu necesită un echipament special, deci poate fi
efectuată şi în lipsa unui cabinet dentar.
 Lacurile cu fluor cu aplicare profesională nu constituie un factor
de risc pentru fluoroza dentară, nici pentru copiii sub 6 ani,
datorită cantităţilor mici utilizate şi a aderenţei lacului la
suprafeţele dentare.
 Lacurile fluorurate au avantajul de a putea fi aplicate exact în
zonele retentive sau afectate, iar înglobarea de răşini cu
vâscozitate foarte redusă, uneori şi cu priză fotoindusă, le conferă
o capacitate de adeziune crescută. Prin conţinutul în substanţe
antiseptice (timol, clorhexidină) au şi rol antiplacă.
Dezavantaje :
 Datorită culorii şi aderenţei la dinte lacurile cu fluor pot produce
colorarea gălbuie temporară a suprafeţei dentare care dispare,
pe măsură ce lacul se abrazează prin masticaţie şi periaj.
Produse
Lacurile conţin fluor în concentraţie mare, sub formă de sare sau prepa-
rat silanic, aflat într-o soluţie alcoolică, pe bază de răşină, care asigură uscarea
rapidă. Majoritatea lacurilor conţin NaF 5%, dar există şi produse care conţin
1% difluorsilan într-o bază poliuretanică.
 Duraphat (Colgate) este primul lac cu fluor comercial, introdus de
Schmidt în anul 1964, care conţine 5% NaF (2,26% F).
 Fluor Protector (Ivoclar, Vivadent), produs introdus în anul 1975, es-
te un lac cu 1% F pe bază de poliuretan (Tabel 14). Spre deosebire de
Duraphat, care are o culoare galben-brun, Fluor Protector este un lac transpa-
rent (Fig.15).
Tabel nr. 14 -. Fluorizarea prin aplicaţii locale profesionale de lacuri

fluorurate (Robertson, 2002 (1)
Produs fluorurat Concentraţie (ppm) Reducerea cariei
0,1% F – 1000 ppm (%)
NaF – 1,7% 8.000 ppm 40-50
NaF – 5% 25.000 ppm 50-60
Duraphat 2,26% F
NaF – 5% 10.000 ppm
Fluor Protector 1% F
a. b. c
Figura nr.16 - Lacuri cu fluor – a.Fluor Protector (Ivoclar), b. Duraphat

(Colgate), c. FluoroDose (Centrix)

Protocol de aplicare:
 Periajul profesional nu este obligatoriu înainte de aplicarea
lacului, dar se recomandă curăţarea manuală a suprafeţei dentare
cu ajutorul unei periuţe. În cazurile în care nu există depozite
importante de placă bacteriană sau depozite moi, este suficientă
ştergerea suprafeţei cu o buletă de vată.
 Suprafaţa dentară se usucă cu o buletă de vată sau cu spray-ul de
aer. Lacul aderă chiar dacă suprafaţa dentară este umedă.
 Se izolează suprafaţa dentară pentru a preveni recontaminarea cu
salivă.
 Se utilizează o cantitate mică de lac (0,5 ml). Întreaga dentiţie
poate fi tratată cu doar 0,3-0,6 ml. Unii producători oferă sisteme
uni-doză individuale, livrate împreună cu aplicatorul, care este o
mică perie.
 Lacul se lasă în contact cu suprafaţa dentară uşor umezită.
Timpul de aplicare este de 3-5 minute
 Pacientul va evita periajul dentar în ziua respectivă. Procedurile
normale de igienă orală pot fi reluate în ziua următoare.
 Pentru a reduce timpul necesar reîncărcării frecvente a
aplicatorului cu lac, Hodgson (2005) (21) a propus o tehnică
alternativă ce utilizează o seringă de plastic de 5 ml. Această
metodă permite o aplicare mai eficientă a lacului, fiind utilă mai
ales în cazurile în care aplicarea trebuie făcută rapid (copii).
 Pentru a fi eficient în prevenirea leziunilor carioase, lacul cu fluor
trebuie reaplicat de cel puţin 2 ori pe an.
 Nu s-au remarcat efecte adverse, totuşi trebuie evitat contactul
lacurilor cu mucoasa sângerândă datorită potenţialului alergogen
al colofoniuui din Duraphat sau poliuretanul din Fluor Protector.
Fluorizarea locală cu preparatul FluoroDose TM (Centrix)

FluoroDose™ este un lac cu fluor - 5% fluorură de sodiu (22.600 ppm)
ambalat în monodoză LolliPack (Fig. 15). Fiecare monodoză conţine 0,3 ml şi
un aplicator BendaBrush care ajută la mixarea lacului înainte de aplicare şi
asigură un nivel constant de fluor la fiecare aplicare.
 Poate fi aplicat pe smalţ, dentină sau cement, şi poate fi utilizat

pentru prevenirea leziunilor carioase, pentru remineralizarea
suprafeţelor dentare şi pentru tratamentul hipersensibilităţii
dentinare.
 Aplicare uşoară şi rapidă;
 Nu colorează dinţii în galben;
Protocol de aplicare : îndepărtarea foliei, înmuierea aplicatorului, ames-
tecare şi aplicare. Lacul poate rămâne în contact cu suprafaţa dentară timp de
6-8 ore.
Indicaţii:
 Pacienţi cu risc carios mediu şi crescut, în special cu vârsta de
până la 5 ani.
 Agent de desensibilizare pe suprafeţele radiculare expuse.
 Pacienţi la care nu se pot aplica alte metode de fluorizare
(gutiere)
 Prevenirea leziunilor carioase radiculare.
 In cursul tratamentului ortodontic şi după îndepărtarea brackets-
ilor.
 Pacienţi care prezintă risc de înghiţire a produselor fluorurate(
geluri paste).
 După detartraj şi periaj profesional.
 După albirea dinţilor.
 Pacienţi cu xerostomie.
 Pacienţi cu reflux gastro-intestinal.
 Pacienţi cu carii incipiente , active.
Avantajele FluoroDose în comparaţie cu alte sisteme de fluorizare
 Reprezintă cea mai indicată metodă de fluorizare, în special la
pacienţii cu reflex de vomă accentuat
 Risc de ingerare redus datorită timpului de priză rapid şi a
cantităţii reduse de produs utilizate.
 Datorită adeziunii la dinte, fluorul va fi în contact direct cu
dintele pt. câteva ore .
 Risc redus de fluoroză dentară.

 Disponibil în diferite arome, fără a avea gustul amărui

caracteristic altor produse de fluorizare.
 Aplicare uşoară şi rapidă. Nu necesită instrumentar special.
Protocol de aplicare:
 Periajul dinţilor cu periuţă individuală. Periajul profesional nu
este obligatoriu. Lacul aderă la suprafeţele dentare chiar dacă
acestea sunt umede.
 Se aplică un strat subţire de lac cu ajutorul aplicatorului din
monodoză (Fig. 15).
 Pacienţii vor evita periajul dinţilor cel puţin până la sfârşitul
zilei.Periajul poate fi reluat a doua zi.
Pentru o prevenţie eficientă a leziunilor carioase lacul trebuie aplicat de
cel puţin 2 ori/an.
Sisteme cu degajare lentă de fluor

Dispozitivele de eliberare lentă a fluorului oferă nivele constante scăzu-
te de fluor în cavitatea orală şi pot fi aplicate pe suprafaţa unui dinte, de obicei
a unui molar care nu este vizibil, astfel încât să nu interfereze cu masticaţia.
Aceste dispozitive sunt eficiente în prevenirea leziunilor carioase, dar prezintă
dezavantajul retenţiei scăzute.
Tipuri de dispozitive
 Membranele copolimerice
 Plăcuţele de sticlă – apărute în Marea Britanie
 Dispozitiv având la bază un amestec de NaF şi hidroxiapatită.
Membranele copolimerice
Membranele copolimerice , apărute în SUA, constau într-o mică tabletă
(8 mm lungime, 3 mm lăţime, 2 mm grosime) care se aplică , de obicei, pe
suprafaţa vestibulară a primului molar permanent prin intermediul unui dispo-
zitiv din oţel sudat la o bandă ortodontică, sau se ataşează direct la suprafaţa
dintelui cu ajutorul răşinilor adezive.pe sau lângă suprafaţa dentară. Sistemul
constituie un rezervor cu eliberare controlată, fiind format dintr-un miez de
copolimer hidroxietil metacrilat / metil metacrilat (HEMA/MMA) – amestec
50:50, care conţine o cantitate precisă de NaF. Miezul este înconjurat de o
membrană copolimerică HEMA/MMA 30:70, care controlează rata de elibe-

rare a fluorului din dispozitiv.
În funcţie de cantitatea de fluor din miezul interior, rata eliberării fluo-
rului din aceste dispozitive poate fi de la 0,02 până la 1 mg F/zi, pe o durată
de până la 180 de zile. S-a demonstrat că nivelul salivar al F rămâne semnifi-
cativ crescut pe o durată de 100 de zile.
Plăcuţele de sticlă
Iniţial au avut formă de cupolă, cu un diametru de 4 mm şi grosime de
aprox. 2 mm, fiind ataşate, de obicei, la suprafaţa vestibulară a primului molar
permanent cu ajutorul răşinilor adezive (Fig. 17 a ). Din cauza retentivităţii
reduse, dispozitivul original a fost modificat sub formă reniformă, cu lungi-
mea de 6 mm, lăţimea de 2,5 mm şi grosimea de 2,3 mm, fapt care a crescut
eficienţa atât în ceea ce priveşte eliberarea de F, cât şi retenţia. (Fig.17 b)
a b
c.
Figura nr. 17 - Plăcuţe de sticlă ataşate la suprafaţa vestibulară a primului
molar permanent: a. varianta originală; b. dispozitiv reniform, c.plăcuţă cu
bracket de retenţie

Recent a fost lansat un nou dispozitiv sub forma unui disc plasat în ca-
drul unui bracket din plastic (Fig.17 c ) care poate fi cu uşurinţă înlocuit fără
a fi necesară detaşarea celui existent şi repetarea întregului protocol.
Prin comparaţie cu membranele copolimerice, plăcuţele de sticlă au o
durată de acţiune mai lungă, eliberând F continuu pe o perioadă de până la 2
ani.
Sistemul de difuziune controlată a fluorului hidroxiapatită- Eudragit
RS 100 constă dintr-un amestec de hidroxiapatită, NaF şi Eudragit RS100.
Sistemul conţine 18 mg de NaF şi este proiectat pentru a elibera 0,15 mg F /
zi. Utilizarea acestui dispozitiv poate duce la creşterea semnificativă a con-
centraţiei salivare a F pentru cel puţin 1 lună.
În afara acestor dispozitive, se mai pot utiliza: tablete bioadezive, care
se fixează pe dinţii care prezintă cario-susceptibilitatea cea mai mare; obtura-
ţii coronare cu materiale ca glass ionomeri, răşini modificate glassionomeri,
giomeri, compomeri, compozite cu fluor.
Recomandări privind aplicaţiile topice profesionale cu fluor

Strategiile de aplicare locală sunt dictate de nivelul riscului carios şi de
activitatea carioasă, ţinând cont că aplicările frecvente în doze mici vor inhiba
eficient demineralizarea şi vor promova remineralizarea, asigurând nivele
suficiente de fluor în ambele etape; produsele profesionale cu concentraţii
mari de fluor vor reprezenta un depozit care va elibera pe perioade mai lungi
ionul de fluor.
Recomandările privind schemele de aplicare topică a fluorurilor sunt
prezentate în tabelele 15 (Asociaţia Dentară Americană (2006) (20)), 16 şi
17.
Tabel nr. 15- Recomandările Asociaţiei Dentare Americane privind aplicaţiile topice profesionale
de produse fluorurate (20)
Evaluare Recomandari Decizie

Grupa de risc < 6 ani 6-18 ani 18 +  Dacă este nece-
carios/vârsta sară fluorizarea
Scăzut Pacientul poate să Pacientul poate să Pacientul poate să  Tipul de fluori-
nu primească mij- nu primească mij- nu primească mij- zare
loace adiţionale loace adiţionale loace adiţionale de  Frecvenţa apli-
Risc carios de fluorizare* de fluorizare* fluorizare* caţiilor
 Scăzut Moderat Lacuri fluorurate Lacuri sau geluri Lacuri sau geluri  Intervalul dintre
 Moderat la interval de 6 fluorurate la in- fluorurate la interval reevaluări
 Înalt luni terval de 6 luni de 6 luni
Înalt Lacuri fluorurate Lacuri fluorurate Lacuri şi geluri flu-
la interval de 6 la interval de 6 orurate la interval
luni sau 3 luni luni sau 3 luni sau de 6 luni sau 3 luni
Vârsta pacientului Geluri fluorurate
la interval de 6
luni sau 3 luni
*Fluorizarea apei şi pastele de dinţi cu fluor pot oferi o prevenţie suficientă
faţă de caria dentară
Timpul de aplicare pentru gel trebuie să fie de 4 minute

Tabel nr. 16 - Scheme de aplicare locală a fluorurilor în funcţie de riscul carios şi vârsta pacientului
INDICAŢII DE APLICARE A FLUORURILOR

RISC Copii de 2-3 ani Copii de 3-6 ani Adulţi şi copii peste 6 ani
CARIOS
Risc carios Paste fără F Paste cu 250-550 ppm F Paste cu 1000-1500 ppm F
mic 2 periaje/zi 2 periaje supravegheate/zi 2 periaje/zi
-Paste cu 1000-1500 ppm F -2 periaje/zi
-Clătiri orale cu soluţie NaF
zilnice (0,05%) / săptăm. (0,2%)
Risc carios Paste cu 250- -Paste cu 250-550 ppm F -Aplicare bianuală profesională de gel fluorurat
înalt 550 ppm F 2 periaje supravegheate/zi (12.300 ppm F), sau aplicare săptămânală indi-
2 periaje supra- -Aplicare de lacuri fluorurate viduală de gel fluorurat (5000 ppm)
vegheate/zi de 2 ori/an -Aplicare de dispozitive cu eliberare lentă de F
Tabel nr. 17 - Scheme de aplicare a fluorurilor în cazuri speciale
SITUAŢIE CLINICĂ INDICAŢII DE APLICARE A FLUORURILOR

Purtător de aparate ortodon- -Paste cu 1000-1500 ppm F, 2 periaje/zi
tice, punţi dentare, femei -Clătiri orale cu sol. NaF, zilnice (0,05%), săptămânale (0,2%)
gravide -Aplicare de dispozitive cu eliberare lentă de F
Hiposialie, xerostomie -Paste cu 1000-1500 ppm F, 2 periaje/zi
-Clătiri orale cu sol. NaF, de 2 ori pe zi (0,2%), în special după mese
-Aplicaţii lunare de gel fluorurat (12.300 ppm)
Eroziune dentară -Paste cu 1000-1500 ppm F, 2 periaje/zi, cu periuţe „soft”. Se evită pastele cu efect de
albire (abrazive)
-Gel fluorurat cu aplicare individuală (5000 ppm), seara înainte de culcare
Hiperestezie dentară -Lacuri fluorurate, în aplicaţii consecutive pe zonele de hiperestezie, sau
-Geluri fluorurate neutre (NaF 2%), aplicate zilnic până la remiterea simptomelor, sau
-Aplicaţii topice profesionale cu sol. fluorurate (2% sau 8%)

CONTROLUL DIETEI
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră măsurile de control al ali-

mentaţiei pe locul al doilea în cadrul strategiilor de prevenţie primară a afec-
ţiunilor dento-parodontale. (22)
Factorii care condiţionează o alimentaţie corectă:
 factori fiziologici: vârstă, sex, perioada de creştere, sarcina, mater-
nitate;
 factori profesionali: categoria de intensitate a efortului fizic;
 ambientali: de viaţă, de muncă; patologici.
Cerinţele unei alimentaţii corecte:

 consum moderat, care să elimine prezenţa în exces a unor
alimente;
 consum echilibrat de alimente;
 consumul unor produse alimentare variate;
 consumul unor produse alimentare de mare eficienţă biologică, în
măsură să asigure concomitent o mare valoare nutritivă, o
densitate calorică echilibrată şi raporturi optime între diferite
trofine; (23)
 consumul alimentelor fracţionat în patru sau cinci mese pe zi
Recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru prepararea
alimentelor:
 consum de alimente proaspete, corect păstrate;
 preparare corectă a alimentelelor;
 consumul alimentelor gătite imediat după preparare;
 păstrarea corectă a alimentelor preparate neconsumate ;
 reîncălzire corectă a alimentelor preparate termic ;
 igienizare frecventă şi corectă a mâinilor;
 păstrare riguroasă a curăţeniei ;
 protecţia alimentelor de insecte, rozătoare ;
 utilizarea doar a apei potabile;
Stilul de viaţă sanogen implică următoarele reguli:

 respectarea orarului zilnic al meselor;
 consumul de mâncăruri gătite, calde, în locul meselor frugale;
 încurajarea consumului de alimente care conţin principii
protectoare;
 limitarea fumatului şi a consumului de alcool;
 alimentaţie bine echilibrată cantitativ şi calitativ;
 practicarea exerciţiilor fizice;
 alternarea efortului intelectual cu pauze de relaxare
Piramida alimentelor
Fiecare dintre grupele de alimente furnizează o parte din nutrienţii ne-
cesari zilnic. (24)
 Alimentele dintr-o grupă nu pot fi înlocuite cu altele;
 Dieta sanogenă trebuie să conţină toate grupele alimentare ;
 Este esenţial consumul de cantităţi proporţionale din fiecare
grupă de alimente prezentată de piramidă;
Piramida alimentelor oferă recomandări atât asupra alimentelor care
trebuie consumate zilnic, cât şi asupra cantităţilor necesare în 24 de ore
(Fig.18)
 la baza piramidei se află alimente ca: pâine, cereale, orez, paste
făinoase; mărimea porţiilor recomandate fiind : o felie de pâine,
1/2 ceaşcă cereale, 1/2 ceaşcă paste, orez sau griş.
 la al doilea nivel se află alimente care au ca sursă principală
legumele ( 1/2 ceaşcă legume crude tăiate, 1 ceaşcă frunze de
legume crude) şi fructele, sub formă de felii, suc sau conservate
(1/2 ceaşcă suc, 1/4 ceaşcă pepene, 1/2 ceaşcă grep-fruit, 1/2
ceaşcă fructe conservate sau gătite, 1/4 l suc de fructe).
 la al treilea nivel se află majoritatea alimentelor din sursă
animală: lactate (1 ceaşcă lapte/iaurt sărac în grăsimi, 1 bucată
brînză săracă în grăsimi), carne sau peşte (2-3 bucăţi carne
macră), 2 ouă, 1 cană fasole/mazăre gătită, 2 linguri unt de
arahide.

 în vârful piramidei se află alimentele care furnizează multe

calorii şi au un conţinut ridicat în zahăr şi grăsimi.
a. b.
c d
Figura. nr.18 - Piramida alimentelor a. copii, b.adulţi, c. vârstnici
d. piramida modificată
Pacienţii de vârsta a III-a se confruntă cu o patologie generală şi orală

cu impact important asupra necesităţilor nutritive. Apa şi alte lichide stau la
baza piramidei pentru această categorie de persoane,cantitatea recomandată
fiind de peste 8 porţii pe zi.
Modificările aduse recent piramidei alimentelor de referă la asocierea la
controlul dietei a comportamentului sanogen privind exerciţiile fizice.
(Fig.18.d)
Frecvenţa meselor este foarte importantă deoarece la câteva minute

după consumul de alimente pH-ul salivar coboară sub cel critic (5,5-5,7),
nivel la care are loc demineralizarea smalţului (Curba lui Stephan). (Fig.19)
Figura nr. 19 - Curba lui Stephan
Gustările repetate duc la atacuri acide severe, repetate, asupra dinţilor,

determind demineralizarea smalţului dentar. (25)
Măsurile de reducere a efectelor locale nocive ale dietei asupra dinţilor
sunt:
 Selectarea produselor alimentare care produc doar o scădere mică
a pH-ului:
 Reducerea numărului de ingestii de alimente, în special
hidrocarburi
Elemente protectoare
Există compuşi alimentari care pot reduce efectul cario-inductor al
carbohidraţilor.
Fosfaţii se găsesc în mod natural în diverse cereale.
 previn pierderea fosforului din smalţul dentar prin efect ionic.
 contribuie la remineralizarea suprafeţelor de smalţ.
 prin proprietăţile lor detergente, interferează cu pelicula aderentă
şi placa bacteriană de pe suprafaţa smalţului.
 inhibă creşterea bacteriană.
Grăsimile reduc activitatea carioasă a diferitelor alimente; ele formează
un strat protector pe suprafeţele dentare sau izolează carbohidraţii făcându-i
mai puţin disponibili ajutând la eliminarea lor rapidă din cavitatea orală.
Brânzeturile reduc nivelul cariogenic al bacteriilor. Conţinutul crescut
în calciu şi fosfor, alături de cazeină şi proteine, reprezintă mecanismul prin
care brânzeturile prezintă efect cariostatic.

Substituienţii zahărului
Pentru a reduce riscul carios, în alimentaţie trebuie redus consumul de
carbohidraţi utilizând indulcitori calorici sau indulcitori necalorici.
Îndulcitorii necalorici sunt din punct de vedere chimic un grup
heterogen care are în comun gustul dulce intens şi nu furnizează deloc sau
foarte puţină energie. Aspartamul, ciclamatul şi zaharina nu pot fi metaboli-
zate până la acizi de către microorganismele orale deci nu au efect cariogen
dar prezintă dezavantaje referitoare la gust şi stabilitate.
Tabel nr. 18 - Substituienţi ai zahărului

Îndulcitori calorici Îndulcitori necalorici (artificiali)
Zaharuri  Ciclamat
 Glucoza  Zaharina
 Fructoza  Acesulfam K
 Zahăr invertit  Aspartam
 Alamita
Polioli
 Palatinoza
 Licasin
 Eritinol
 Sorbitol
 Sucraloza
 Xilitol
Pentru a reduce riscul de aparitie a cariei dentare alimentele cariogene

trebuie inlocuite cu cele necariogene care nu pot fi metabolizate de catre bac-
teriile cariogene.
Tabel nr. 19.- Alimente cariogene şi necariogene
ALIMENTE CARIOGENE ALIMENTE NECARIOGENE
 zahărul tos  substituenţii zahărului
 bomboane, prăjituri,  popcorn
 făinoase dulci
 sucuri şi alte băuturi dulci  băuturi dietetice (fără zahăr)
 pâinea albă  pâinea integrală
 gumele de mestecat cu zahăr  gumele de mestecat fără zahăr
 untul de arahide  alune, nuci
În vederea evaluării consumului de produse hidrocarbonate se utilizează

chestionarele asupra obiceiurilor alimentare care înregistrează: tipul de ali-
ment consumat, frecvenţa consumului de alimente, modul de prezentare al
alimentului. (Fig. 20)
Figura nr. 20 - Chestionar de evaluare a obiceiurilor alimentare

CONTROLUL PLĂCII BACTERIENE

CONTROLUL MECANIC AL PLĂCII BACTERIENE
Periajul dentar reprezintă principalul mijloc individual de control al
plăcii bacteriene, factorul etiologic principal al afecţiunilor dento-parodon-
tale. (26)(27). Periajul este un act conştient care trebuie practicat în mod sis-
tematic, respectând o tehnică precisă.
Periajul manual
Periuţa dentară (Fig. 21)
 Capul periuţei prezintă următoarele caracteristici:

 conţine elementul activ (perii periuţei dentare) şi are dimensiuni
variabile, în funcţie de numărul de peri şi mărimea arcadelor
dentare;
 forma trebuie să fie rotunjită pentru a nu leza ţesuturile moi.
 Mânerul periuţei
 trebuie să fie suficient de robust pentru o priză stabilă;
 trebuie să fie elastic pentru a transmite atenuat forţa imprimată în
cursul periajului;
 forma va fi astfel realizată încât să permită o priză şi o manevrare
facilă pentru a putea ajunge în spaţiile distale;
 mânerul drept permite cunoaşterea exactă a poziţiei perilor,
mânerul cudat realizează un acces mai uşor la nivelul feţelor
linguale ale incisivilor şi la feţele distale ale molarilor.
 Perii periuţei sunt dispuşi în smocuri, pe mai multe rânduri, la ni-
velul capului periuţei dentare (există şi periuţe cu un singur smoc
de peri - periuţele unismoc);
 numărul lor variază, în mod obişnuit existând 3 rânduri cu câte 6
smocuri şi un total de 80-86 de peri;
 iniţial au fost din păr natural (de porc), iar din 1938 au fost
înlocuiţi cu firele sintetice .
 în funcţie de duritatea perilor periuţele pot fi: moi, medii şi tari .
Alegerea periuţei dentare depinde de:
 vârsta pacientului;
 existenţa şi gradul inflamaţiei gingivale;

 tipul gingiei: fină, fragilă, fibroasă, rezistentă;
 prezenţa şi gradul recesiunilor parodontale;
 sensibilitatea dentară ;
 nivelul joncţiunii smalţ-cement;
 spaţiile interdentare;
 malpoziţiile dentare, restaurările conjuncte , obturaţiile coronare
 incidenţa cariei şi a parodontopatiilor;
 forma arcadelor;
 metoda de periaj dentar practicată;
 dexteritatea şi preferinţele pacientului.
Recomandări privind periajul dentar.
 Frecvenţa recomandată pentru periajul dentar este de două ori pe
zi, obligatoriu seara , înainte de culcare.
 Durata periajului trebuie să fie de 3-4 minute.
 Periuţele dentare trebuie schimbate după 3 luni de zile. Unele
periuţe dentare avertizează asupra deteriorării perilor şi reducerii
eficienţei prin modificarea culorii perilor în zona centrală a
periuţei.
Figura nr. 21– Periuţe de dinţi pentru copii (Oral B)
Tehnicile de periaj dentar pot fi clasificate în funcţie de mişcările periu-

ţei dentare în:
 rotative: „Periajul rotativ" şi tehnica de periaj Stillman
modificată;
 vibratorii: tehnicile de periaj Bass; Stillman, Charters
 circulare: tehnica de periaj Fones;

 verticale: tehnica de periaj Leonard;

 orizontale: periajul orizontal (scrub-brush).
Studiile arată că nici una dintre tehnici nu este perfectă.
Tehnica Bass şi tehnica Charters sunt considerate în prezent cele mai
des recomandate pentru periajul manual.(28)
Tehnica de periaj Bass

Caracteristici:
 tehnică creviculară care realizează curăţarea şanţurilor gingivale;
 metoda foloseşte mişcările vibratorii
 este o tehnică mixtă, gingivo-
dentară (îndepărtează placa
bacteriană de la nivelul dinţilor
şi stimulează circulaţia sangui-
nă la nivel gingival);
 se realizează pe grupe dentare
(secvenţială); (Fig.22)
 realizează protecţia feţei vesti-
bulare a caninului, evitând apa-
riţia recesiunii gingivale;
 realizează curăţarea feţei distale
a ultimului molar; Figura nr. 22 - Secvenţiali-
 indicată pacienţilor cu risc de a zarea arcadelor în cursul
dezvolta boală parodontală. tehnicii Bass
Descrierea tehnicii (Fig. 23)

Periajul feţelor vestibulare
 aplicarea periuţei pe faţă vestibulară a ultimului dinte de pe
hemiarcada dreaptă maxilară, paralel cu planul de ocluzie, în
unghi de 45° faţă de axul longitudinal al dinţilor în contact cu
marginea gingivală . Trebuie inclusă faţa distală a ultimului
molar.
 realizarea de mişcări de presiune şi vibraţie a perilor, pe loc, de
5-6 ori, fără dezangajarea firelor din spaţiul crevicular,
 se repetă mişcările de 3-4 ori pentru fiecare grup de dinţi.
 faţa vestibulară a caninului, plasat în zona de maximă

convexitate a arcadei, va fi periată pe segmente: jumătatea distală
a feţei vestibulare cu grupul premolar şi jumătatea mezială a
feţei vestibulare cu grupul frontal
Periajul feţelor orale. Se realizează în acelaşi mod, de la stânga la dreapta.
Figura nr.23 - Tehnica de periaj Bass

Periajul feţelor ocuzale

 aşezarea periuţei perpendicular pe suprafaţa ocuzală,
 realizarea unei presiuni uşoare astfel încât perii să pătrundă în
şanţuri şi gropiţe,
 efectuarea de mişcări antero-posterioare (Fig.nr.23 ).
Pentru dinţii mandibulari se respectă aceleaşi reguli ca la dinţii maxi-
lari. Pentru feţele orale ale dinţilor frontali maxilari respectiv linguale la dinţii
mandibulari, periuţa se plasează orizontal sau vertical în funcţie de mărimea
capului periuţei şi forma arcadei.
Tehnica de periaj Charters

Caracteristicile tehnicii Charters:
 tehnică rotativ-vibratorie
 tehnică de igienizare a spaţiilor proximale;
 se acţionează pe grupe de dinţi;
 tehnică mixtă gingivo-dentară;
Descrierea tehnicii :
 plasarea periuţei pe faţă vestibulară sau orală a dinţilor, paralel cu
planul de ocluzie, în unghi de 45° faţă de acesta, cu perii
îndreptaţi spre marginea liberă a dintelui (invers faţă tehnica
Bass); (Fig. 24)
Figura nr. 24 -Tehnica de periaj Charters
 mişcările periuţei sunt în faţă şi în spate printr-o mişcare de

vibraţie;
 la nivelul feţelor ocluzale, mişcările vor fi orizontale şi rotatorii.
Tehnica de periaj Stillman

 aplicarea periuţei orizontal, cu capetele perilor pe gingie şi pe
zona cervicală a dinţilor; perii sunt plasaţi oblic spre apical la
nivelul gingiei
 exercitarea unei presiuni până la albirea vizibilă a mucoasei
gingivale;
 asocierea unei mişcari vibratorii, fără mişcarea perilor de pe loc;
 decomprimarea zonei pentru a permite reumplerea cu sânge a
vaselor;
 repetarea acestui procedeu de câteva ori, acţionând pe grupe de
dinţi la maxilar şi la mandibulă, vestibular şi oral;
 feţele ocluzale vor fi igienizate prin mişcări orizontale antero-
posterioare.
Dezavantajele metodei:
 efectul de curăţare al suprafeţelor dentare este redus;
 poate determina apariţia leziunilor gingivale în cazul aplicării
unei
 presiuni mari sau al utilizării unor periuţe cu peri rigizi.
Tehnica de periaj Stillman modificată

Caracteristici :
Tehnica Stillman modificată este mult mai eficientă în îndepărtarea plăcii
bacteriene decât tehnica Stillman propriu-zisă, care realiza mai mult o stimulare
a circulaţiei parodonţiului marginal decât îndepărtarea plăcii bacteriene;
Descrierea tehnicii Stillman modificată (Fig. 25)
 periuţa soft-medium se plasează pe gingia ataşată, în unghi de
450 faţă de axul longitudinal al dinţilor,
 se exercită o presiune uşoară până la ischemie fără a leza
ţesuturile moi
 se începe o mişcare verticală în zig-zag pe toată suprafaţa
dintelui;

 se repetă de 5-10 ori mişcările descrise anterior pe fiecare grup

de dinţi, după care se trece la grupul următor;
 suprafeţele ocluzale se periază ca în tehnica Bass: periuţa se
aşează perpendicular pe suprafaţa ocluzală, se realizează uşoară
presiune, astfel încât perii să pătrundă în şanţuri şi gropiţe, apoi
se efectuează mişcări antero-posterioare.
Figura nr. 25 – Tehnica de periaj Stillman modificată
Tehnica de periaj circular Fones

Caracteristici:
 este singura metodă ce se realizează cu arcadele dentare în
ocluzie;
 igienizează corespunzător spaţiile proximale şi gingivo-dentare.
 dezavantaj : traumatizantă pentru zona coletului, antrenând
leziuni la nivel gingival şi dentar (recesiuni gingivale şi
abraziunea ţesuturilor dentare).
 indicată numai pentru colectivităţile de copii.
 perii se vor plasa perpendicular pe feţele vestibulare, iar mânerul
periuţei va fi paralel cu planul de ocluzie;
 mişcările imprimate vor fi largi, circulare şi vor cuprinde
elementele gingivo-dentare de la fundul de sac maxilar la cel
mandibular; (Fig. 26)
Figura nr. 26 – Tehnica de periaj Fones

PERIAJUL ELECTRIC
Prima periuţă de dinţi electrică a fost realizată în anul în 1939 în Elve-
ţia fiind comercializată după anul 1960. General Electric introduce periuţa de
dinţi reîncarcabilă wireless, în anul 1961.Prima periuţă electrică cu mişcări
rotative utilizată în igienizarea individuală este lansată în 1967, (Interplak)
comercializată în anul 1987.
Indicaţii : copii, persoane cu handicap motor, pacienţi cu tratament ort-
odontic, persoane cu un control precar al plăcii, persoane cu risc crescut de
apariţie a cariilor şi a bolii parodontale.
Caracteristici .
 în opinia unor specialişti periuţa electrică are o eficienţă crescută
în îndepărtarea plăcii în special din zonele proximale. (Fig.27)
Pentru a obţine un efect maxim prin folosirea acestui tip de
periuţă este necesar un instructaj profesional.
 nu s-au semnalat reacţii adverse sau traumatisme ale ţesuturilor
moi şi dure în urma utilizării periuţei electrice;
Figura nr. 27 – Periuţa electrică
Avantajele periajului electric:

 reduc şi previn formarea plăcii bacteriene şi a tartrului;
 realizează un masaj gingival eficient, îmbunătăţind circulaţia
sanguină şi a mucoasei gingivale;
 uşurinţă în utilizare, fără efort din partea subiecţilor;
 dozarea presiunii şi a mişcărilor se realizează uniform, fără a
necesita o atenţie deosebită din partea utilizatorului.

Alte tipuri de periuţe

 Periuţele dentare cu US
 prezintă la nivelul capului un micromotor cu US care permite
angajarea perilor în spaţii mai greu accesibile;
 prezintă un sistem de iluminare ce permite observarea acţiunii de
periaj.
 Periuţele cu polarizare
 au fost introduse în Japonia;
 acţionează prin depolarizarea suprafeţei dentare şi modifică
aderenţa plăcii bacteriene pentru câteva ore;
 alimentarea electrică se face de la un captator solar.
 Periuţa „alert” cu senzori de avertizare în cazul realizării unor
presiuni gingivale exagerate; se recomandă pacienţilor cu risc par-
odontal.
 Periuţa „INTERPLAK"
 este alcătuită din 5 smocuri aranjate pe două rânduri, inegale ca
lungime şi decalate, pentru ameliorarea periajului din spaţiile
interdentare;
 fiecare smoc este pus în mişcare de mişcarea asincronă a
smocului vecin, o tură şi jumătate, cu 4200 mişcări pe minut;
 firele periuţei sunt suple;
 este alimentată de un micromotor electric din mânerul periuţei
 Periuţele interdentare
 sunt recomandate pentru îndepărtarea plăcii bacteriene de la
nivelul spaţiilor proximale;
 au forma periilor pentru spălarea sticlelor (bottle neck brush) şi
sunt disponibile în diverse mărimi, adaptabile dimensiunilor
variate ale spaţiilor- interdentare;
 sunt indicate şi pentru igienizarea furcaţiilor.
 Periuţele „uni-smoc"
 sunt indicate în zonele dificil de igienizat cu alte mijloace;
 în cazul feţelor orale ale arcadelor cu incongruenţe dentare cu
înghesuire; la nivelul feţelor distale ale ultimilor molari, în zonele
de furcaţie
 Wedge rub"
 este un manşon de cauciuc, cu trei tipuri de reliefuri, ce pot
acţiona la nivel interdentar, dentar şi gingival;
 se aplică pe degetul arătător, realizând un masaj foarte eficient la
nivelul parodonţiului de înveliş, prevenind pioreea alveolară;
 Periuţele dentare muzicale
 sunt periuţe electrice;
 au fost produse în scopul atragerii copiilor şi deprinderii acestora
cu periajul dentar după fiecare masă;
 există şi periuţe ce emit diferite mirosuri şi gusturi, tot pentru
copii.
 Periuţele J. NAWARA
 sunt periuţe acţionate manual, cu peri inegali, dispuşi în formă de
piramidă;
 eficiente pentru igienizarea spaţiilor interdentare şi a suprafeţelor
ocluzale;
 Periuţa Butler G.U.M.
 noutatea constă şi în aceea că extremitatea perilor este texturizată
şi ascuţită până la un diametru de 0,05 mm.
PASTELE DE DINŢI
Pastele de dinţi pot fi cosmetice sau terapeutice
 Compoziţia pastelor de dinţi:
 Agenţi abrazivi
 Fluidifianţi;
 Agenţi detergenţi;
 Aromatizanţi şi îndulcitori;
 Coloranţi;
 Conservanţi şi agenţi anticorozivi;
 Substanţe antiplacă;
 Substanţe care cresc rezistenţa smalţului (fluoruri);
 Substanţe desensibilizante;
 Substanţe cu efect de albire;
 Substanţe antialergice şi de epitelizare;
 Enzime;
 Substanţe transportatoare de calciu;
 Substanţe naturale.

MIJLOACE SPECIALE ŞI ADJUVANTE PERIAJULUI DENTAR

Igienizarea spaţiilor aproximale
Periajul dentar manual sau electric este eficient pe suprafeţele libere
vestibulare şi orale, spaţiile aproximale constituind zone dificil de igienizat.
Dispozitivele de curăţire interdentară includ : firul interdentar şi banda
interdentară, scobitorile, periuţele interdentare, periuţe unismoc şi alte mijloa-
ce mecanice sau electrice.
Firul interdentar
Utilizarea firului interdentar este indicată în cazul în care papila
interdentară a ocupat tot spaţiul de sub punctul de contact.. În cazul punctelor
de contact foarte strânse trebuie evitată lezarea papilei interdentară.
Tipuri de fir interdentar: impregnat cu agenţi fluoruraţi, cu ceară, sau
substanţe antiseptice şi aromatizante (Fig. 28).
Figura nr. 28 - Tehnica utilizării a aţei interdentare
Tehnica : După ce firul a trecut de punctul de contact, se execută miş-

cări vestibulo-orale şi apoi de extragere, păstrându-se contactul firului cu su-
prafaţa aproximală. Se evită presiunile directe pe papila interdentară.
Scobitorile
Indicaţii: Sunt indicate acolo unde există recesiunea papilelor, acţio-
nând ca înlocuitoare ale firului de matăse. Utilizarea brutală poate produce
leziuni la nivelul parodonţiului marginal.
Caracteristici: Scobitorile sunt realizate din lemn moale sau din plastic
şi au formă triunghiulară, corespunzătoare spaţiului interproximal
Produse: Firmele producătoare oferă o gamă foarte largă de produse .
Exemple :Scobitoarea Bryton, Scobitoarea Osharepickn (Fig. 29 )
a. Scobitori de lemn b. Scobitoarea Bryton
c. Scobitoarea Osharepick
Figura nr. 29 - Scobitori
Stimulatoarele sau conurile interdentare

Indicaţii: recesiunea papilelor interdentare, igienizarea zonelor de
furcaţie dezgolite;
 Caracteristici:
 dispozitive din lemn, cauciuc sau material plastic, care se
montează pe mânere speciale sau la capătul liber al periuţei de
dinţi într-un spaţiu creat special (Fig. 30);

 prezintă forme şi dimensiuni variate care permit adaptarea în

spaţiile interproximale;
Tehnica de utilizare :
 aplicarea conului în unghi de 45° faţă de axul dintelui, latura
inferioară sprijinindu-se pe gingie, iar cele laterale pe feţele
proximale ale dinţilor;
 realizarea igienizării spaţiului interdentar şi stimularea circulaţiei
la nivel gingival;
 se execută aproximativ 10 mişcări de rotaţie strânse, atât
vestibular, cât şi oral;
 conurile se pot utiliza de 1-2 ori pe zi.
Figura nr. 30 - Conuri interdentare
Periuţele interdentare
Indicaţii: igienizarea spaţiilor interdentare, mai ales la pacienţii cu pro-
bleme parodontale, care permit inserţia periuţei interdentare (Fig. 31 ).
Figura nr. 31 – Periuţe interdentare
Periuţele uni-smoc
Indicaţii: Se utilizează în special pentru pacienţii care prezintă incon-
gruenţă dento-alveolară cu înghesuire, pentru igienizarea fiecărei suprafeţe
dentare (Fig. 32)
Figura nr. 32 - Periuţele uni-smoc
Rotadent – dispozitiv electric de igienizare a spaţiilor proximale (Fig.

nr. 33 )
Figura nr. 33 - Rotadent
Masajul gingival
Masajul gingiilor are un efect benefic, prin stimularea circulaţiei sangu-
ine şi oxigenarea ţesuturilor. Dispozitivul pentru masaj poate fi utilizat şi în
scopul aplicării geluri terapeutice la nivelul mucoasei gingivale.
Duşurile bucale
 reprezintă un valoros mijloc suplimentar de igienizare orală;
 acţionează prin îndepărtarea resturilor alimentare dar nu îndepăr-
tează şi placa bacteriană,
 adăugarea de soluţii antiseptice imprimă un caracter antibacterian
direct cu întârzierea formării plăcii bacteriene şi a tartrului dentar;
 acţionează prin:
 stimularea troficităţii tisulare;
 reducerea gradului de inflamaţie gingivală;
 creşterea gradului de cheratinizare a mucoasei orale;
 reducerea halenei şi crearea unei stări de confort.

Dispozitive : dispozitive de irigare cu apă sub presiune, de la instalaţii

simple care se pot adapta la robinetul de apă curentă până la echipamente
complexe care încălzesc şi pulverizează apa. (Fig. 34 )
Soluţiile recomandate pentru duşurile bucale:
 soluţia izotonică de NaCl;
 soluţia hipertonică de NaCl (soluţie apoasă de 2%) - cu efect
decongestionant;
 soluţie de bicarbonat de sodiu (2g la 100 cm3 de apă);
 soluţie de digluconat de clorhexidină 0,2%;
 soluţie listerină, etc.
Figura nr. 34 - Duşuri bucale
Curăţarea limbii
Scop: îndepărtărea depozitelor dar şi a plăcii bacteriene atunci când
instrumentele sunt utilizate în asociere cu diverse paste ce conţin substanţe
antimicrobiene.
Tehnica: raclarea suprafeţei limbii cu instrumente special din metal sau
plastic (Fig.35 )
Figura nr. 35 - Dispozitive de curăţare a limbii
Controlul chimic al plăcii bacteriene

Obiective:
 Prevenirea formării plăcii bacteriene
 Reducerea ratei de formare a plăcii bacteriene
 Reducerea, inhibarea sau îndepărtării plăcii bacteriene existente
 Alterarea compoziţiei florei bacteriene
 Efecte bactericide sau bacteriostatice asupra florei microbiene
cariogene şi parodontogene
 Modificarea energiei de suprafaţă a dintelui cu reducerea
aderenţei plăcii bacteriene
 Inhibarea virulenţei florei bacteriene
Clasificarea agenţilor antiplacă

 Agenţi cationici;
• Biguanidine: clorhexidina (CHX) (29)(30) şi
alexidina;
• Compuşi cuaternari de amoniu: clorura de
cetilpiridinium, clorura de benzalconium
• Sărurile metalice: Cu2+, Sn2+, Zn2+,
• Pirimidine: hexetidina (hexahidropiridină),
• Extracte naturale: sanguinarina.
 Agenţi anionici;
• Fluorul 1940
• Lauryl-sulfatul de sodiu
 Agenţi neionici;
• Listerina
• Triclosanul
 Alţi agenţi;
 Combinaţii de agenţi.
Indicaţii de utilizare a agenţilor antiplacă pe termen scurt:
 înainte sau după intervenţiile chirurgicale;
 în caz de limitare temporară a igienei bucale (imobilizări
posttraumatice);

 în caz de infecţii grave ale cavităţii orale (gingivita ulceronecro-

tică);
 în cursul tratamentului parodontal;
 la pacienţii cu hipersensibilitate la nivelul coletului;
 reducerea dirijată a numărului de germeni care colonizează
cavitatea bucală.
Indicaţii de utilizare a agenţilor antiplacăpe termen mai lung :
 în caz de igienă buco-dentară deficitară (carie, gingivită, paro-
dontopatie);
 în timpul sarcinii (hiperemie, reflex de vomă);
 în cursul tratamentelor ortodontice;
 la persoanele cu invaliditate şi handicap motor;
 în cazul unor maladii sistemice;
 în cazul pierderii dexterităţii (persoane în vârstă) ; la pacienţii cu
hipersensibilitate.
Prevenirea şi tratamentul hipersensibilităţii dentinare

Tehnologia Pro-Argin (Colgate) foloseşte o combinaţie specială de ar-
ginină şi un compus insolubil de calciu. Moleculele de arginină ajută la for-
marea unui strat mineral bogat în calciu pe suprafaţa dinţilor care sigilează
canaliculele şi blochează transmiterea stimulilor care activează terminaţiile
nervoase, provocând durerea.(Fig. 36)
Figura nr. 36 – Pro-argin (Colgate)
SIGILAREA
Sigilarea reprezintă o metodă de imunizare a suprafeţelor dure dentare

cu reliefuri accentuate la pacienţi cu risc carios crescut. Obiectivul principal
al sigilărilor este închiderea reliefurilor retentive coronare la dinţii recent
erupţi pentru a împiedica transformarea zonelor de retenţia a plăcii bacteriene
în nişe ecologice . La două săptămâni după sigilare, datorită lipsei substratului
nutritiv, 95% din microorganisme îşi pierd viabilitatea Sigilarea favorizează,
de asemenea, curăţirea şi autocurăţirea suprafeţelor retentive.
În situaţiile de diagnostic incert de carie trebuie acţionat conform
sintagmei “când ai dubii sigilează” în loc de „când ai dubii obturează”. Pierderea
sigilantului (parţială sau totală) lasă dintele la fel de susceptibil la carie ca şi
înainte de sigilare
Indicaţiile sigilării
Sigilarea ca metodă a prevenţiei primare este indicată în următoarele si-
tuaţii:
 Pacienţi cu risc crescut de îmbolnăvire prin carie;

 Şanţurile şi fosetele ocluzale, vestibulare şi orale ale molarilor
temporari şi definitivi (de elecţie suprafaţa ocluzală a primului
molar definitiv imediat după erupţie);
 Şanţurile şi fosetele ocluzale ale premolarilor;
 Fosetele supracingulare;
 Şanţurile şi fosetele ce prezintă coloraţii intrinseci ale smalţului
la care nu s-au pus în evidenţă carii dentinare subiacente prin
examen clinic şi radiologic;
 Şanţurile şi fosetele cu smalţ colorat şi decalcifiat dar fără carii
dentinare la acelaşi dinte, evidenţiate clinic şi radiologic;
 Pacienţi cu igienă orală riguroasă;
 Pacienţi cooperanţi.
Contraindicaţiile sigilării
 Dinţi care prezintă concomitent leziuni carioase proximale.
 Şanţuri puţin exprimate, care sunt apreciate ca zone de risc scăzut;
 Pacienţi cu tulburări ocluzale;
 Pacienţi cu igienă orală şi alimentară deficitară;
 Pacienţi necooperanţi.

Materiale de sigilare
Principalele materiale de sigilare utilizate în practică sunt reprezentate
de cimenturile ionomere de sticlă (glass- ionomerii), materialele restaurative
hibride şi răşinile compozite (Tabel 20). (Fig. 37)
Figura nr. 37 - Materiale de sigilare a.giomer - Beautifil flow cu sistem de

sigilare FL-Bond II (Shofu)) , b. compomeri - Dyract flow(DentsplyDeTrey)
Alegerea tipului de material de sigilare este condiţionată de anumiţi

parametri clinici cum este topografia leziunii precum şi de riscul cariogen.
Tabel nr. 20 - Principalele categorii de materiale de sigilare

CIMENTURI  Conventionali Fuji IX (GC)
IONOMERE DE
STICLĂ
MATERIALE  CIMR 1
RESTAURATIVE  Giomeri 2
HIBRIDE  Compomeri Dyract Seal (Dentsply De Trey)
RĂŞINI COMPO-  Răşini fără umplutură - Delton, Deguseal,
ZITE Helioseal, Teethmate-F, Concise White Seal
(3M ESPE))
 Răşini cu umplutură - P50, Herculite,
Heliomolar – utilizate în sigilările lărgite
Concise – (3M ESPE)
1
1. CIMR – Cimenturi ionomere modificate cu răș ini = RMGI – Resin Modiffied Glass
Ionomer
2
Materiale cu particule de răşină compozită şi particule de glass ionomer pre-polimerizate
Un material de restaurare ideal trebuie să aibă următoarele proprietăţi:

 Să fie inert în cavitatea orală (excepţie eliberarea lentă de fluor);
 Să prezinte o bună umectabilitate a smalţului;
 Să prezinte o vâscozitate redusă pentru a favoriza penetrabilitatea
în microretentivităţile smalţului gravat acid;
 Să aibă proprietăţi mecanice adecvate (adeziune, rezistenţă la
abrazie)
 Să prezinte proprietăţi fizice similare smalţului.
Caracteristicile principalelor clase de material determină recomandările
de utilizare clinică. (Tabel 21)
Tabel nr. 21 - Caracteristicile principalelor clase de materiale
Caracteristici GI RMGI Giomerii C RDC
Chimico- Mecano- Mecano-

Chimică Mecanică
Adeziunea mecanică chimică chimică
+ ++++
++ +++ +++
Contracţia de
+ ++ ++ +++ ++++
polimerizare
Rezistenţa la
+ ++ ++++ +++ ++++
abrazie
Remineralizare ++++ +++ ++ ++ +
Estetică + ++ +++ +++ ++++

+ proprietăţi scăzute; ++ - proprietăţi medii; +++ - proprietăţi bune;
++++ proprietăţi foarte bune.
În funcţie de diagnosticul de carie, de profunzimea cavităţii, de riscul

carios al pacientului se poate alege un material care să corespundă situaţiei
clinice. Un material nou apărut pe piaţă este SDR – Smart Dentin
Replacement (DentsplyDeTrey) care combină avantajos proprietăţile compo-
zitelor fiind indicat în restaurarea dentinei.

Tehnica sigilării
 Prepararea opţională a fisurilor cu marmoraţii sau cu leziuni
punctiforme situate doar în smalţ în formă de “V” cu freze
speciale de turbină, diamantate, cu diametrul de 1mm.
 Izolarea dinţilor cu comprese, rulouri de bumbac sau cu diga
 Îndepărtarea plăcii bacteriene cu paste abrazive fără ulei,
glicerină sau substanţe fluorurate, aplicate cu periuţe rotative sau
cu sablatorul (Prophy Max) care antrenează o pudră de
bicarbonat de sodiu.
 Spălarea suprafeţei cu spray de aer-apă.
 Mordansarea smalţului timp de 15-30-60 secunde cu acid
ortofosforic 37% sub formă de soluţie sau gel de consistenţă cât
mai fluidă, aplicat prin pensulare sau injectare. Gravajul
suprafeţei dentare se poate realiza şi cu laser (Waterlase MD
Biolase) prezentând următoarele avantaje: rapiditatea de lucru,
operaţie foarte precisă şi creşterea rezistenţei la apariţia de leziuni
carioase secundare
 Spălarea cu spray de apă timp de 15-30 secunde şi uscarea cu
spray de aer. Suprafaţa de smalţ va avea un aspect alb, cretos,
mat (contaminarea cu salivă necesită refacerea gravajului pentru
15 secunde, deoarece glico-proteinele salivare precipită la acest
nivel şi împiedică adeziunea sigilantului).
 Aplicarea unui adeziv amelo-dentinar (opţional, îmbunătăţeşte
adeziunea) când se utilizează ca material de sigilare răşină
compozită pentru 10 secunde, uscare şi fotoactivare luminoasă cu
lampa cu halogen 20 secunde sau cu plasmă 2 secunde. Adezivii
amelo-dentinari se utilizează pentru materialele pe bază de
răşină.
 Aplicarea sigilantului cu ajutorul seringii sau a unor aplicatoare
de unică folosinţă pe toată suprafa a şanţurilor, fosetelor, precum
şi a versanţilor cuspizilor adiacenţi; sigilantul se menţine 10
secunde pentru a permite intricarea optimă a materialului în
smal ul gravat.
 În cazul utilizării unui sigilant cu priză fotoindusă acesta, se

fotoactivează luminos timp de 20 secunde cu lampa cu halogen
şi 2 secunde cu lampa cu plasmă .
 Indepărtarea izolării.
 Adaptarea funcţională – refacerea morfologiei funcţionale a
suprafeţelor sigilate se face prin verificarea ocluziei cu hârtie de
articulaţie şi îndepărtarea contactelor premature cu freze
diamantate.
 Dispensarizarea activă a pacienţilor (din 6 în 6 luni) precum şi
controlul riguros al respectării regulilor de igienă orală .Medicul
va stabili individualizat planul de tratament şi de necesitatea
reaplicării sigilantului
Cauze posibile pentru eşecul sigilărilor

 greşeli de aplicare a materialelor (gravaj acid incomplet sau
incorect, nerespectarea timpilor operatori);
 contaminarea salivară după gravaj;
 adaptare incorectă ocluzală.
Metode de reducere a frecvenţei eşecurilor sigilării:

 izolarea corespunzătoare în cursul aplicării materialului evită
pierderea precoce a acestuia, scăzînd rata eşecurilor;
 eşecul pierderii materialului se poate corecta prin reaplicarea
acestuia, fiind necesare 5-10 reaplicări (uneori 25-40) ale
sigilantului pe un dinte;
 condiţionarea suprafeţei smalţului şi utilizarea unui strat
intermediar de adeziv între acesta şi sigilant scade rata eşecurilor
de la 28% la 10%;

Educaţia pentru sănătatea orală
Capitolul 8
EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATEA ORALĂ
Educaţia privind sănătatea orală urmăreşte informarea şi dezvoltarea, în

rândul populaţiei, a unei concepţii şi a unui comportament sanogen, în scopul
apărării sănătăţii generale şi orale, a dezvoltării armonioase şi creşterii rezis-
tenţei organismului, a adaptării lui la condiţiile mediului ambiant.
„Educaţia pentru sănătate constituie cea mai ieftină formă de asistenţă
medicală, reprezentând matricea de aplicare a tuturor programelor şi acţiu-
nilor sanitare, garantând eficienţa acestora prin cooperarea strânsă cu popu-
laţia.” (Organizaţia Mondială a Sănătăţii)
Educaţia pentru sănătate constituie o activitate de comunicare, urmă-
rind îmbunătăţirea sănătăţii şi prevenirea sau diminuarea bolii, în mod indivi-
dual sau colectiv, prin influenţarea concepţiilor, atitudinilor şi comportamen-
tului cu implicarea factorilor administrativi şi ai comunităţii. (32)
Formele de educaţie pentru sănătate, în funcţie de metodele de transmi-
tere a mesajului informaţional, pot fi: (Fig. 38):
 forme auditive sau orale (prevalenţa cuvântului vorbit);
 forme vizuale (prevalenţa cuvântului scris sau tipărit);
 forme mixte (audio-vizuale).
Mesajele care pot fi transmise prin programele de educaţie pentru să-
nătate orală:
 Reducerea cantităţii de alimente hidrocarbonate în general, a
orarului şi a frecvenţei de consum
 Igienizare orală zilnică, cu o pastă de dinţi care conţine fluor.
 Realizarea fluorizării locale .
 Control periodic – evaluarea status-ului dento-parodontal.
Figura nr. 38 – Forme de educaţie pentru sănătate

Redactarea materialelor de informare şi educare
Materialele de informare şi educare utilizate în activităţile de promova-
re a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate au ca obiective conştientizarea publi-
cului asupra existenţei unor probleme şi a soluţionării acestora, ridicarea ni-
velului de cunoştinţe, schimbarea atitudinilor, menţinerea interesului şi a
motivaţiei, însuşirea unor abilităţi utile pentru sănătate.(33)
Recomandările cu privire la elaborarea de materiale de informare şi
educare se referă la conţinut, datele ştiinţifice , tehno-redactarea, şi abordea-
ză următoarele aspecte :
 tema abordată
 informaţiile furnizate
 audienţa anticipată
 relevanţa materialelor
 corectitudinea ştiinţifică a informaţiilor furnizate

 accesibilitatea materialelor
 înţelegerea materialelor de către audienţa vizată
 respectarea valorilor audienţei intenţionate
 respectarea demnităţii umane
 sursele suplimentare de informare
 promovarea unor servicii alternative
 prezentarea dovezilor ştiinţifice
 judecarea calităţii informaţiilor furnizate
 impactul asupra vieţii de zi cu zi
 informaţii despre beneficii dar şi despre riscuri
Principiile şi normele de elaborare ştiinţifică trebuie aplicate în mod di-
ferenţiat, ţinând cont de aspectele menţionate.
Principii de elaborare:
 Materialele pentru promovarea sănătăţii şi educaţia pentru
sănătate trebuie să menţioneze în mod explicit tema sau subiectul
prezentat.
 Nu trebuie formulate promisiuni fără acoperire
 Materialul de informare şi educare trebuie să precizeze clar
grupul ţintă relevant căruia i se adreseazã,
 Informaţiile prezentate în materialele de informare şi educare
trebuie sã fie corecte ştiinţific, actualizate corespunzător datelor
validate la momentul elaborãrii acestora
 Alegerea tipului de material se va face în funcţie de audienţa
vizată
 Materialele de informare şi educare trebuie sã fie produse,
distribuite şi puse la dispoziţia cititorilor într-o formã tipărită
atractivă şi utilă celor pentru care au fost realizate.
 Termenii folosiţi trebuie să fie pe înţelesul publicului ţintă
 Materialele de informare şi educare trebuie sã ţinã cont de
valorile acceptate de către cei pentru care au fost elaborate.
 Materialele vor fi relevante pentru utilizator considerat o
persoană umană demnă, ale cărei nevoi, valori, opţiuni, resurse şi
independenţă sunt respectate.
Materialele pot conţine trimiteri către alte surse suplimentare de

informare sau pot promova servicii alternative
 Calitatea informaţiilor furnizate trebuie să poată fi evaluată de
publicul ţintă
 Materialele de informare şi educare ar trebui sã prezinte
informaţii şi detalii necesare pentru a fi evaluate .
 Este recomandată menţionarea impactului asupra vieţii de zi cu
zi a individului, a beneficiilor şi riscurilor, a efectelor şi
consecinţelor pozitive şi negative a informaţiilor
Elaborarea unor materiale de informare şi educare implică parcurgerea
mai multor etape ordonate într-o secvenţă logică. care fac parte din procesul
complex de concepere/dezvoltare, evaluare şi diseminare (Tabel 22).
Tabel nr. 22 – Etapele elaborării materialelor de informare şi educare

ETAPA OBIECTIVE
1 Determinarea nevoii sau necesităţii pentru materialele de infor-
mare şi educare
2 Stabilirea preliminară a scopului şi a conţinutului materialului
de informare şi educare
3 Identificarea şi evaluarea surselor şi resurselor informaţionale
relevante pentru subiectul ales
4 Determinarea tipului de materiale de informare şi educare nece-
sare
5 Realizarea versiunii preliminare a materialului
6 Solicitarea feedbackului profesioniştilor şi cititorilor potenţiali
ai
materialului de informare şi educare
7 Elaborarea versiunii finale şi tipărirea materialului de informare
şi educare
8 Distribuirea şi promovarea materialelor
9 Evaluarea întregului proces
10 Revizuirea periodică a materialului.

Materialele de informare şi educare au drept scop :

 creşterea beneficiului rezultat în urma asistenţei profesioniştilor
din domeniul sănătăţii sau social; (33)
 ridicarea nivelului de confort psihic;
 obţinerea acordului informat al pacientului pentru îngrijirile
medicale preventive şi curative propuse;
 explicarea efectelor/implicaţiilor anumitor comportamente asupra
status-ului sănătăţii ;
 îmbunătăţirea abilităţilor de a identificare rezolvare a
problemelor practice şi emoţionale;
 ridicarea nivelului de cunoştinţe şi a încrederii persoanelor
asupra posibilităţilor de îngrijire personală atunci când este cazul;
 creşterea preocupării şi capacităţii de a solicita ajutorul
profesioniştilor în caz de necesitate;
 familiarizarea cu tipurile de subiecte care ar trebui discutate cu
profesioniştii din domeniul sănătăţi şi înţelegerea informaţiilor
comunicate de către profesionişti;
 creşterea capacităţii de a formula întrebări relevante şi de a
întreba despre anumite subiecte sau teme;
 cunoaşterea tipurilor şi standardelor tratamentelor/ intervenţiilor
care pot fi oferite de profesionişti
 identificarea problemelor reale ale persoanelor care vor fi mai
bine pregătite în abordarea acestora şi vor putea identifica
modalităţi de soluţionare corespunzătoare;
 înţelegerea implicaţilor şi necesităţii deciziilor personale în
condiţii de siguranţă şi deţinere a controlului asupra propriei
vieţi.
Materialele de informare şi educare trebuie evaluate solicitând comen-
tarii şi feedback atât din partea profesioniştilor cât şi din partea publicului.

Prevenţia profesională a parodontopatiilor
Capitolul 9
PREVENŢIA PROFESIONALĂ A PARODONTOPATIILOR
EVALUAREA RISCULUI PARODONTAL PRIN METODA

PERIODONTAL RISK PREVISER
Afecţiunile inflamatorii ale parodonţiului marginal au o etiologie mi-
crobiană specifică cu origine în biofilmul oral, la care se adaugă o multitudi-
ne de factori de risc.
Factori de risc parodontal

 Factori microbieni •
 Flora bacteriană - biofilm oral
 Factori comportamentali •
 Comportamentul sanogen al pacientului privind igiena orală,
control periodic
 Fumatul
 Factori locali
 Leziuni carioase netratate
 Obturaţii coronare incorecte
 Anomalii dentare de poziţie
 Factori sistemici
 Afecţiuni generale : diabetul zaharat, osteoporoza, infecţia HIV
 Factori genetici , rasa (afro-americani)
 Sexul (masculin)
 Factori psihologici
Evaluarea riscului parodontal reprezintă procesul de estimare calitativă

şi cantitative a probabilităţii apariţiei afecţiunii ca rezultat al expunerii la fac-
tori perturbatori sau de pe urma absenţei influenţelor benefice. Evaluarea ris-
cului ajută la previzionarea statusului afecţiunii pacientului într-un anumit

moment din viitor sau a ratei progresiei bolii curente.
Evaluarea riscului parodontal se poate realiza prin diferite metode din-
tre care unele impun proceduri complexe şi costisitoare : monitorizare micro-
biologică, testare genetic şi imunologică. Page, Krall şi Martin au introdus în
anul 2002 sistemul PreViser în vederea cuantificării prognosticului de risc
şi a stadiului afecţiunii parodontale. (Fig. 39)
Figura nr. 39. Scorurile iniţiale Pre Viser
Informaţiile necesare pentru evaluarea riscului parodontal prin această

metodă sunt: antecedentele pacientului : vârsta, istoricul de fumător, existen-
ţa unui diagnostic al unei afecţiuni generale : diabetul, tratamente stomatolo-
gice anterioare, date privind dinţii : istoricul de chirurgie parodontală adân-
cimea pungilor parodontale, sângerarea la sondajul parodontal, prezenţa re-
staurărilor la nivel subgingival, existenţa tartrului pe suprafaţa radiculară,
înalţimea osului alveolar evaluat radiologic, sângerarea la sondaj, afecţiuni
ale furcaţiilor şi leziuni osoase vertical, date privind igiena orală (Fig. 40)

Istoricul medical şi dentar, radiografiile panoramice sunt înregistrate în

programul informatic.
Figura nr. 40 – Scorurile de risc indicate de PreViser
Scorul se calculează utilizând un algoritm care corelează severitatea bo-

lii cu vârsta. Scorul de risc este crescut dacă există un istoric pozitiv de chi-
rurgie parodontală, dacă pacientul fumează mai mult de 10 ţigări pe zi sau
dacă pacientul suferă de o afecţiune generală decompensată. Existenţa pato-
logiei de furcaţie a leziunilor osoase verticale, a restaurărilor subgingivale şi
tartrul cresc riscul parodontal.
În urma analizei datelor programul oferă un raport asupra status-ului
pacientului în vederea formulării corecte a diagnosticului şi întocmirii unui
plan de tratament corect şi complet. (Fig. 41)
Figura nr. 41 – Exemplu calcul risc parodontal Previser

DETARTRAJUL
Detartrajul reprezintă manopera prin care se realizează îndepărtarea

plăcii bacteriene şi a tartrului supra- şi subgingival de la nivelul suprafeţelor
dentare naturale şi artificiale. Metodele de detartraj sunt : manual, ultrasonic
şi sonic.
Planarea rădăcinilor trebuie asociată obligatoriu detartrajului şi consti-
tuie manopera prin care se îndepărtează placa şi tartrul rezidual şi asperităţi-
le de cement până se obţine o suprafaţă netedă, dură şi curată .
Principiile generale ale detartrajului

 Poziţia pacientului – relaxată,confortabilă, cu capul bine sprijinit
în tetieră, în uşoară extensie când se lucrează la maxilar şi cu capul
în continuarea trunchiului pentru detartrajul arcadei mandibulare.
 Poziţia medicului – respectând principiile ergonomice, în funcţie
de hemiarcada la care lucrează şi de tipul de iluminare folosit; prac-
tica stomatologică modernă recomandă adoptarea poziţiei de lucru
“sit-down”;
 Iluminarea - cavitatăţii orale: direct (lumina de la lampa scialitică)
sau indirect (cu ajutorul oglinzii dentare) în zonele mai greu acce-
sibile.
 Îndepărtarea părţilor moi – cu ajutorul oglinzii dentare pentru a
proteja părţile moi, datorită riscului de derapaj al instrumentarului .
 Punctul de sprijin al mâinii - pe elemente stabile: dinţii vecini,
pe mâna stângă sprijinită pe arcada dentară, pe menton sau alte zo-
ne ale feţei. Se urmăreşte în acest fel ghidarea precisă a mişcărilor
medicului.
 Priza instrumentului de detartraj - este esenţială deoarece se
exercită presiune sau tracţiune asupra blocului de tartru. Se acceptă
două sisteme de priză şi anume: priza palmară şi priza tip”creion”.
 Îndepărtarea depozitelor tartrice - vârful instrumentului se pla-
sează sub blocul de tartru, iar dizlocarea acestuia se realizează
printr-o mişcare fermă, în direcţie coronară şi nu prin raclare de pe
suprafaţa smalţului sau a cementului. Mişcarea activă a instrumen-
tului se realizează atât din articulaţia degetelor cât şi a mâinii şi an-
tebraţului. Tehnica de detartraj manual impune utilizarea instru-

mentelor în concept ergonomic, prin acţionarea aceluiaşi instru-
ment urmărind feţele paralele ale unui grup dentar. Faţetarea în
tehnica de detartraj reprezintă un avantaj prin urmărirea secvenţia-
lă, a unor hemifeţe dentare, de la un cadran la altul, intervenţia la
nivelul celorlalte feţe realizându-se în sens invers, odată cu schim-
barea poziţiei operatorului. Instrumentele de detartraj exercită miş-
cări de tracţiune şi de presiune paralele cu axul dintelui în vederea
îndepărtării blocurilor de tartru. Sângerarea care însoţeşte detartra-
jul în primele şedinţe se reduce sau dispare ca urmare a reducerii
inflamaţiei gingivale deci a fragilităţii capilare.
 Imobilizarea dinţilor cu grad crescut de mobilitate; se poate face
direct, cu degetele, concomitent cu detartrajul, sau prin aplicarea
unui conformator la nivelul marginii incizale (frontalii mandibulari
prezintă adesea mobilitate crescută).
 Finisarea şi lustruirea suprafeţelor detartrate - constituie o eta-
pă deosebit de importantă, care garantează în timp rezultatele detar-
trajului; şedinţa se va încheia prin clătirea cavităţii orale cu o solu-
ţie antiseptică, antiinflamatorie, cicatrizantă. În prezent, badijona-
rea cu sol. 10 % de ZnCl2 tinde să fie înlocuită (datorită riscului
alergic şi gustului neplăcut) de clătirile orale cu substanţe antiplacă
de tipul Clorhexidina 0,2 %.
 Numărul şedinţelor - se va stabili în funcţie de cantitatea de tartru;
se lucrează pe grupe de 4 - 6 dinţi. După instruirea pacientului asu-
pra metodelor de igienizare corecte se va institui un program de
dispensarizare activă în vederea monitorizării rezultatelor.
 Instrumentar pentru detartraj

 instrumentar manual;
 instrumentar cu ultrasunete ;
 instrumentar sonic.

Instrumente manuale de detartraj

Instrumentele prezintă următoarele părţi componente: o parte activă, un
gât şi un mâner. Materialele din care sunt confecţionate instrumentele pot fi:
oţel carbon, oţel inoxidabil sau carbură de tungsten.
Trusa clasică de instrumente manuale de detartraj cuprinde:
Foaia de mirt (gheara)
 Este un instrument nepereche, cu partea activă în formă de
gheară cu două muchii laterale active, cu care se ridică depozitele
de tartru situate în porţiunea coronară, în special în zonele
aproximale (Fig. 42. a).
 Vârful ascuţit al acestui instrument fracturează prin apăsare
blocurile de tartru, ceea ce uşurează dislocarea lor.
 De asemenea vârful permite insinuarea subgingival pentru a
desprinde tartrul de la acest nivel printr-o tracţiune înspre
porţiunea coronară.
 Indicaţii: detartrajul supra- şi subgingival al grupului frontal
maxilar şi mandibular; detartrajul feţelor vestibulare şi orale ale
dinţilor laterali maxilari; detartrajul spaţiilor proximale; excizia
unor papile hiperplazice, a unor polipi gingivali, etc.
a b c d
Figura nr. 42 (a-d). Instrumente manuale de detartraj. a- gheara (foaia de

mirt), b-instrumente trapezoidale, c-secera, d-secera cu dublă cudură.
Instrumentele trapezoidale.
Instrumente pereche (Fig. 42.b) : unul dintre instrumente acţionează
pe o jumătate din faţa coronară (vestibulară sau orală) şi anume către spaţiul
interdentar spre care se plasează vârful ascuţit, iar al doilea instrument acţio-
nează pe cealaltă jumătate fiind orientat spre spaţiul interdentar opus.
 Partea activă de forma unui trapez ascuţit la nivelul bazei mari.
 Forma trapezului este uşor asimetrică prin marginile laterale care

sunt inegale ca lungime astfel încât baza mare este oblică faţă de
baza mică, de aceea, baza mare formează cu una din laturi un
unghi ascuţit care se orientează spre papilă şi spaţiul interdentar.
 Forma uşor-concavă a bazei mari permite adaptarea instru-
mentului trapezoidal vestibulo-aproximal sau oro-aproximal
cuprinzând deci un arc de cerc din circumferinţa dintelui.
 Indicaţii : Instrumentele trapezoidale se utilizează în detartrajul
supragingival.
Secera simplă (instrumentul universal).

 Are partea activă în formă de seceră, ascuţită şi activă atât pe
marginea concavă care este orientată spre mâner cât şi pe
marginea convexă, opusă (Fig.42.c).
 Vârful ascuţit al instrumentului poate fi folosit pentru fracturarea
blocurilor mari de tartru; de asemenea el se insinuează sub-
gingival şi dislocă tartrul prin tracţiune spre coroana dentară.
 Indicaţii: instrumentul este denumit universal deoarece acţio-
nează pe toate feţele dinţilor atât supra- cât şi subgingival.
Secera cu dublă cudură

 este un instrument pereche care, prin conformaţia sa, permite
îndepărtarea tartrului de pe feţele aproximale ale ultimilor molari,
acolo unde accesul este mai dificil. (Fig.42.d)
Alte instrumente:
Dălţile
 se folosesc din ce în ce mai rar, fiind indicate totuşi pentru
dislocarea unor depozite voluminoase de tartru, de la nivelul
feţelor linguale şi proximale ale frontalilor mandibulari.
Răzuşele
 au o singură margine tăietoare bizotată în unghi de 450.
 utilizate în special pentru detartrajul supragingival, constituie în
acelaşi timp şi un excelent instrument pentru finisarea supra-

feţelor radiculare în timpul intervenţiilor de chirurgie

parodontală.
Pilele
 au porţiunea activă de forme şi dimensiune diferite.
 sunt utilizate în spaţii dificil de abordat prin alte mijloace (zona
furcaţiei, în profunzimea unor pungi parodontale proximale,
etc.).
Chiuretele
 reprezintă grupa de instrumente indicate atât pentru detartrajul
supragingival cât şi pentru cel subgingival.
 Datorită părţii active în formă de lingură cu două margini
ascuţite, sunt indicate şi pentru finisarea suprafeţelor dentare.
 Cele mai cunoscute din această grupă sunt chiuretele “Gracey”.
 Acestea sunt cuprinse în categoria instrumentelor de chirur-
gie parodontală. Cuprind un număr de 7 perechi de instru-
mente cu forme şi angulaţii ce permit abordarea dinţilor de
la nivelul întregii arcade.
 Numărul este înscris direct pe mâner sau pe o banderolă co-
lorată la nivelul mânerului, în forma 1/2, până la 13/14
(17/18 la minichiuretele Gracey) care reprezintă ultima pe-
reche.
 Chiuretele Gracey se utilizează după cum urmează: (Fig. 43)
 perechea 1/2 - dinţii frontali, feţele vestibulare şi câte jumătate
din feţele proximale (mezial şi distal);
 perechea 3/4 - sunt complementare acţiunii perechii ½;
 perechea 5/6 - acţionează la nivelul premolarilor;
 perechile 7/8 şi 9/10 - acţionează la nivelul premolarilor şi la
nivelul feţelor vestibulare şi orale ale molarilor;
 perechea 11/12 -acţionează la nivelul feţelor meziale ale
premolarilor şi molarilor şi la nivelul furcaţiilor;
 perechea 13/14 - acţionează la nivelul feţelor distale ale molarilor
şi premolarilor şi la nivelul furcaţiilor.

Perechea 1/2
Perechea 3/4
Perechea 5/6
Perechile 7/8 şi 9/10
Perechea 11/12
Perechea 13/14
Figura nr. 43 - Trusa Gracey

Minitrusa Gracey conţine 4 chiurete cu partea activă mai mică în

comparaţie cu trusa clasică.
Avantaje :
 asigură o manoperă de detartraj şi planare minim invazivă,
atraumatică;
 posibilitate minimă de lezare a ţesuturilor moi;
 adaptare îmbunătăţită a instrumentului la diferite morfologii
radiculare, în special în cazul pungilor parodontale adânci;
 accesibilitate foarte bună la furcaţii;
 acces foarte bun la toate supafeţele dentare
Depistarea tuturor concreţiunilor de tartru prin inspecţie riguroasă şi
palpare atentă cu sonda pe toate feţele dintelui, dar mai ales subgingival, îna-
inte şi după detartraj reprezintă una din regulile de bază ale acestuia.
Perioscopul este un endoscop cu ajutorul căruia se poate vizualiza

conţinutul pungii parodontale şi se pot efectua manopere de detartraj, chiure-
taj şi planare a rădăcililor .
Detectarea optică a depozitelor de tartru subgingival se poate realiza şi
cu ajutorul dispozitivului „Detec Tar” (Fig. 44) care utilizează o sondă paro-
dontală cu diametru de 0,45mm. Principiul de funcţionare este bazat pe iden-
tificarea semnalului optic caracteristic tartrului, care este diferit faţă de alte
ţesuturi: cement, dentină, ţesut moale.
Detec Tar este utilizat pentru motivarea pacientului care „aude” prezen-
ţa tartrului, motiv pentru care manoperele de detartraj şi de planare a rădăcinii
devin mai facile.
Detec Tar oferă rezultate în aproximativ 91% din determinări, în cazul
pungilor parodontale cu adâncime până la 10 mm.
Figura nr. 44 - Detec Tar.

Periowave (Periowave Dental Technologies Inc.) sau terapia non-

antibiotic (foto-dezinfectia) (Fig.45)
 procedură nedureroasă, non-invazivă, care îmbunătăţeşte în mod
semnificativ rezultatele detartrajului şi root-planing-ului .
 acţionează printr-un proces de foto-dezinfectie care inactivează
bacteriile şi toxinele după aplicarea detartrajului şi root-planing-
ului
 este o terapie non-antibiotic care, spre deosebire de antibiotice,
distruge rapid bacteriile gram-negative fără a determina
rezistenţa bacteriană, reacţii alergice sau sensibilizare
 nu are efecte negative asupra suprafeţelor radiculare sau altor
ţesuturi deoarece utilizează ca lumină activatoare o dioda laser
rece, cu putere mică,
 Dezavantaje: necesită schimbari majore în obiceiurile de igienă
orală ale pacienţilor, are un cost crescut , implică un numărul
mare de şedinţe deci poate fi folosit pe zone relativ restrânse
ale cavităţii orale
Foto-dezinfecţia se bazează pe o procedură simplă, în două etape:
 Se aplică la nivelul mucoasei gingivale o cantitate mică de
soluţie foto-dezinfectantă
 60 de secunde
Figura nr. 45 - Dispozitiv Periowave ™
Detartrajul ultrasonic
Ultrasunetele sunt vibraţii mecanice cu o frecvenţă mai mare decât cea
care poate fi percepută de urechea umană sub formă de sunet (16 000 Hz). În
stomatologie se întrebuinţează frecvenţe între 25 000 — 46 000 Hz.

Ultrasunetele au capacitatea de a îmbunătăţi circulaţia locală şi de a ac-

celera metabolismul, exercitând în acelaşi timp şi un masaj al zonelor asupra
cărora sunt aplicate. Unii autori atribuie ultrasunetelor un efect analgezic.
Obţinerea ultrasunetelor se poate face în două moduri:
 utilizând proprietăţile piezoelectrice ale cristalelor de cuarţ, care
intră în vibraţie atunci când la suprafaţa lor acţionează un curent
de înaltă frecvenţă (Fig. 43);
 prin efectul de magneto-stricţiune, care constă din variaţii ale
lungimii unor materiale feromagnetice în funcţie de cîmpul
electromagnetic .
Cea mai semnificativă diferenţă între cele două tipuri de aparate cu ultra-
sunete este mişcarea ansei, care la aparatele bazate pe magneto-stricţiune este
eliptică (în formă de 8), iar la aparatele piezoelectrice este liniară (Fig. 46).
Mişcarea eliptică a ansei Mişcarea liniară a ansei aparatului cu

aparatului cu efect de efect piezoelectric
magnetostricţiune
Figura nr. 46 – Mişcările ansei în cursul detartrajului US
Un astfel de dispozitiv se compune din:

 generator de ultrasunete ;
 piesă de mână, prevăzută cu o manta izolatoare, cu un sistem de
răcire cu apă şi un dispozitiv de prindere al instrumentelor;
 instrumente adecvate fiecărei manopere (inserturi) prevăzute cu
un circuit de dirijare a jetului de apă pentru răcire şi care se
ataşează la piesa de mână printr-un miez de lamele metalice fine.
(Fig. 47)
Aparatele de detartraj cu ultrasunete determină şi un efect de cavitaţie,
caracterizat prin apariţia de bule microscopice de aer aflate într-un lichid în
mişcare, care produc implozie prin lovirea de ţesuturi. Cavitaţia împreună cu

ultravibraţia se materializează într-un efect de sfărâmare, dislocare şi îndepăr-

tare a depozitelor de tartru.
În cursul detartrajului cu ultrasunete se realizează şi spălarea continuă a
sulcusului gingival (a pungii parodontale) oferind posibilitatea utilizării de
substanţe antiseptice.
Aceste echipamente posedă un dispozitiv de tip “Prophy-Jet” pentru
finisarea suprafeţelor detartrate prin proiectarea cu presiune pe dinte a unui
amestec de apă, aer şi pulbere foarte fină de bicarbonat de sodiu.
Figura nr. 47 - Aparat de detartraj cu ultrasunete cu efect piezoelectric
Tehnica detartrajului cu ultrasunete

 se realizează anestezia parodonţiului marginal de înveliş cu
ajutorul unui spray anestezic de contact (ex.:Gingicain,
Stomacain.);
 se montează în piesa de mână a aparatului ansa corespunzătoare
zonei pe care dorim să lucrăm;
 se reglează frecvenţa şi sistemul de răcire la aparat, în aşa fel,
încât jetul de apă să fie dirijat la nivelul vârfului instrumentului;
 se aplică aspiratorul de salivă;
 se acţionează pedala aparatului şi se aplică vârful instrumentului
pe faţa dintelui, efectuându-se 5-6 mişcări verticale, fără presiune
(pensulare) în sens cervico-ocluzal. În acest timp zona pe care
acţionează instrumentul trebuie să fie în permanenţă răcită de
jetul de apă pulverizată. Apoi se execută 5—6 mişcări orizontale,
pentru îndepărtarea resturilor de tartru, de pe această faţă, după
care se trece la o altă suprafaţă dentară ce trebuie detartrată;
 se explorează suprafeţele coronare şi radiculare cu instrumentar
de mână şi se constată starea suprafeţelor detartrate (netede sau
rugoase, resturi de tartru).

Avantajele detartrajului cu ultrasunete:

 uşurează activitatea practicianului;
 este bine suportat de pacient, dacă nu prezintă zone de hiper-
estezie.
Dezavantajele detartrajului cu ultrasunete:
 manopera trebuie întreruptă des datorită acumulării apei în
cavitatea orală (este necesară utilizarea unui dispozitiv de
aspiraţie);
 poate provoca dureri la nivelul zonelor hiperestezice;
 impune un finisaj corect deoarece pe suprafaţa de smalţ persistă
rugozităţi, în special pe feţele aproximale şi subgingival,
 instrumentele ultrasonice nu elimină complet folosirea instru-
mentelor de mână, dar le înlocuiesc într-un mod avantajos pentru
cea mai mare parte din manopere. Detartrajul cu ultrasunete
trebuie alternat cu detartrajul manual.
Contraindicaţiile detartrajului cu ultrasunete:
 la copii cu ţesuturi în dezvoltare şi creştere;
 la nivelul plăgilor chirurgicale, când se realizează finisarea
suprafeţelor cementare descoperite;
 la pacienţii cu proteze valvulare;
 la gravide.
Detartrajul sonic
Introdus în jurul anilor ‘80, aparatul de detartraj sonic utilizează propul-
sia cu aer şi produce vibraţii în domeniul sonic de 2300 - 6300 cicli/sec.
Mişcarea vibratorie de la nivelul vârfului instrumentului este între 0,08
- 0,2 mm. Dispozitive de acest fel se montează la unitul dentar în locul turbi-
nei. (Fig. 48)
Avantaje: Studiile in vitro şi in vivo demonstrează că detartrajul sonic
este mai eficient în comparaţie cu cel ultrasonic iar suprafaţa cementului ră-
mâne mult mai netedă .
Dezavantajele detartrajului sonic constau în producerea de aerosoli în
cantitate crescută, precum şi a unui zgomot specific, mai greu de suportat de
unii pacienţi

Figura nr. 48 - Instrumente pentru detartraj sonic

Complicaţiile detartrajului
 luxaţia sau expulzia dintelui de pe arcadă în cazul dinţilor cu
mobilitate crescută;
 leziuni ale părţilor moi prin deraparea instrumentelor;
 apariţia unei sensibilităţi crescute la nivelul coletului dentar după
şedinţa de detartraj;
 dislocarea sau fracturarea unor obturaţii coronare din zona de
colet.
Finisarea suprafeţelor detartrate (Root planning, surfaçage)

După detartraj trebuie controlate cu minuţiozitate toate suprafeţele den-
tare şi dacă mai există suprafeţe cu mici asperităţi acestea trebuie finisate, iar
tartrul rezidual îndepărtat. Finisarea suprafeţelor detartrate se realizează cu:
 instrumentar manual în timpul manoperei de detartraj (chiurete
Gracey);
 instrumentar rotativ: perii, cupe de cauciuc, paste abrazive cu sau
fără fluor;
 pile, benzi, discuri abrazive cu granulaţie fină pentru spaţiile
aproximale;
 dispozitive de tipul: Prophy-Jet, Cavi-Jet, etc. (spray cu apă şi
bicarbonat de sodiu).

După detartraj se realizează întotdeauna un periaj profesional, care are

rolul de a netezi suprafeţele dentare rugoase, pentru a desfiinţa spaţiile reten-
tive care favorizează depunerea rapidă a plăcii bacteriene.
IGIENIZAREA MECANICĂ PROFESIONALĂ
Igienizarea mecanică profesională (periajul profesional), efectuată de un

personal specializat, reprezintă îndepărtarea selectivă a plăcii bacteriene,
supragingivale şi subgingivale pe o profunzime de 1-3 mm de pe toate suprafe-
ţele dentare, utilizând instrumente cu activare mecanică şi o pastă de profilaxie.
Materiale şi instrumentar:
 tablete pentru evidenţierea plăcii bacteriene;
 piesă de mână contra-unghi Profin , piesa de mână contraunghi
pentru profilaxie EVA) (Fig. 49) , părţi active (vârfuri) ;
 perii şi cupe rotative din cauciuc;
 pastă pentru profilaxie cu conţinut de fluor (cu abrazivităţi
diferite);
 seringă pentru injectarea interproximală a pastei de profilaxie.
aa bb c
Figura nr. 49 - Materiale necesare pentru periajul profesional

a. paste, b. instrumentar rotativ, c. dispozitiv Eva
Tehnica periajului profesional:

 revelarea plăcii bacteriene;
 aplicarea pastei fluorurate de lustruit se face cu ajutorul unei
seringi. Aplicarea aproximală trebuie să înceapă întotdeauna de
pe faţa orală a dinţilor mandibulari. .
 Realizarea periajului cu periuţe adaptate la piesele de mână

Gradul de abrazivitate al pastei este determinat de scorul RDA (relative

dentin abrasion), sau de scorul REA (relative enamel abrasion). Scorul
RDA este important mai ales pentru zona cervicală a dinţilor. (scor RDA de
8 indică o abrazivitate slabă, un scor de 15 – abrazivitate normală, scorul 34 –
abrazivitate medie, iar scorul de 50 abrazivitate foarte mare.) În general paste-
le de profilaxie au un RDA cuprins între 4 şi 24.
Indicele profilactic al pastei (Prophylactic paste index - PPI) este de-
pendent de următorii parametri: potenţialul de curăţare, rugozitatea suprafeţei
dentare şi RDA. Pastele profilactice “inteligente” au incluse grade variate de
abrazivitate, în funcţie de presiunea carese exercită.
Pentru igienizarea mecanică profesională interproximală se utilizează
piesa de mână contraunghi specială pentru profilaxie, împreună cu părţile
active flexibile în formă de V sau ascuţite de formă triunghiulară. Acestea
sunt auto-dirijabile şi realizează o mişcare de reciprocitate de 1-1,5 mm. În
momentul introducerii în spaţiul interproximal, vârful va fi înclinat la un
unghi coronar de 1000 până când papila este presată. Datorită rezilienţei papi-
lei, se va realiza o curăţire subgingivală pe o profunzime de 2-3 mm (Fig.
48.).

Prevenţia secundară a cariei dentare
Capitolul 10
PREVENŢIA SECUNDARĂ A CARIEI DENTARE
Diagnosticul clinic al cariei dentare se poate pune pe baza ur-

mătoarelor elemente : (35)
 Sensibilitatea la agenţi chimici, termici care încetează odată cu

îndepărtarea excitantului;
 Prezenţa petelor cretoase şi marmoraţiilor smalţului;
 Pierderea de substanţă dură dentară;
 Prezenţa dentinei ramolite în cavitatea carioasă;
 Sensibilitatea dentinei la palparea cu sonda;
 Integritatea camerei pulpare;
 Testele de vitalitate pozitive.
Diagnosticul paraclinic al leziunilor carioase

 Evaluarea clinică a testelor de vitalitate (teste termice, electrice, fo-
raj explorator)
 Examenul radiografic convenţional cu valoare influienţată de inci-
denţă, timpul de expunere, calitatea restaurărilor, poziţia dinţilor.
Nu se pot identifica leziunile în stadii incipiente. Radiografiile di-
gitale directe elimină dezavantajul manipulării imagistice.(36)
 Conductibilitatea electrică (Magitot 1878) – determinări sensibile şi
specifice în cariile de smalţ ; suprafeţele sănătoase au o conductibi-
litate slabă. La dinţii afectaţi conductibilitatea creşte : 250-600KW
în caria de smalţ, 15-250 KW în caria în dentină, 15 KW în prezen-
ţa leziunilor pulpare.
 Vanguard Electronic Caries Detector care utilizează o scală de
la 0-9

 LODE Diagnostic permite creşterea sensibilităţii şi a

specificităţii
 Metoda Laser-Fluorescenţei Cantitative
 Introdusă de Benedict în 1928.Zonele întunecate indică prezenţa
leziunii carioase.
 Leziunile incipiente pot fi detectate mai repede decât cu
radiografiile bite-wing
 Dezavantaj:lipsa de accesibilitate pentru suprafeţele aproximale.
 DIAGNO-dent (Kavo)
 intensitatea fluorescenţei în cariile dentare o poate depăşi pe cea
din ţesuturile sănătoase ceea ce permite diagnosticarea leziunilor
necavitare şi a celor dentinare.
 Transiluminarea (1984) utilizează o oglindă dentară cu sistem de
iluminare. Metoda are o eficienţă variabilă fiind indicată în special
pentru incisivi şi premolari.
Sistemul DIFOTI permite stocarea imaginilor constituind o metodă
foarte sensibilă de diagnostic.
 Endoscopia cu fluorescenţă filtrată
 Sisteme ultrasonice
 Computer tomografia
RESTAURAREA PREVENTIVĂ CU RĂŞINI
Conceptul “restaurării preventive cu ajutorul răşinilor” a fost introdus

de Simonsen şi Stallard în anul 1977, fiind indicat pentru leziunile carioase
incipiente de la nivelul şanţurilor şi gropiţelor. Această metodă constă în pre-
pararea cât mai puţin destructivă a leziunii localizate şi obturarea acesteia cu
răşini compozite pentru restaurare şi răşini de sigilare.
Scopurile acestui tip de tratament sunt:
 realizarea unor preparaţii minime cu sacrificiu dentar redus, strict
a defectului localizat;
 restaurarea cu materiale bioadezive care nu necesită preparare
clasică a cavităţii. Acestea înlocuiesc, prin calităţile lor,
principiul retenţiei, rezistenţei şi extensiei preventive clasice cu

forma de adeziune care presupune utilizarea agenţilor de

condiţionare pentru smalţ şi pentru dentină precum şi utilizarea
adezivilor amelo-dentinari care vor permite o intricare optimă a
materialului în microstructura dentară.
 sigilarea restaurărilor cu ajutorul răşinilor de sigilare care vor
realiza o extensie chimică non-distructivă prin imunizarea
suprafeţelor ocluzale.
Tipuri de restaurări preventive cu răşini în funcţie de situaţia clinică şi
metoda de tratament (Tabel 23):
RPR I - atunci când avem diagnostic incert de carie sau când există
marmoraţii;
RPR II - în caz de leziune punctiformă, care cuprinde smalţul şi dentina
pe o zonă limitată;
RPR III – leziuni punctiforme separate prin punţi late de smalţ.
Tabel nr. 23 - Aplicarea soluţiei de restaurare în funcţie de profunzimea

leziunii carioase
Semnele clinice Soluţii terapeutice conservatoare
ale cariei incipiente RPR I RPR II RPR III
Modificări de culoare Da Da Da
Reţinerea sondei NU(eventual da ) Da Da
Prezenţa smalţului cretos Nu Da Da
Simonsen consideră că procesul carios este minim atunci când lărgimea

lui nu depăşeste 1/3 din distanţa de la vârful cuspidului vestibular la cel lin-
gual şi nu se întinde de-a lungul şanturilor adiacente.
Condiţiile ce se impun a fi respectate în momentul apelării la tehnica
RPR sunt impuse de:
 igiena orală a pacientului (valori reduse ale indicilor de igienă
orală),

 statusul odonto-parodontal (indicii CAOD şi CAOS maxim 3),

 tipul de ocluzie (ocluzii normale, netraumatogene),
 cooperarea pacientului.
Tratamentul minim invaziv presupune prepararea structurii dure denta-
re, realizându-se în final o sigilare lărgită sau RPR I în funcţie de profunzi-
mea cavităţii. Prepararea cavităţii se va limita, în conceptul tratamentului
lezional, strict la creearea accesului (direct sau indirect prin tunelizare, cavita-
te sub formă de şanţ, etc.) la nivelul leziunii carioase cu îndepărtarea strictă a
zonelor de smalţ şi dentină care sunt infectate, degradate şi distruse ireversibil
.Procedurile clinice se vor efectua în condiţiile respectării stricte a protocoale-
lor de prevenire a transmiterii infecţiei în cabinetul de medicină dentară (37)
Tabel nr. 24- Prepararea cavităţilor comparativ tehnica clasică-RPR

Clasic = prepararea
Principiul Modern = tratament lezional
cavităţii
Deschiderea
Acces direct pentru conservarea
procesului Acces direct/indirect
ţesuturilor
carios
Îndepărtarea Managementul leziunii
Se îndepărtează până
ţesutului dentar =principiul de bază, S sau D
în ţesut dentar sănătos
infectat demineralizată vor fi păstrate
Este înlocuită cu forma de ade-
Forma de reten-
Se realizează cavităţi ziune care presupune arhitectură
ţie, rezistenţă şi
retentive, rezistente şi internă rotunjită, utilizarea unor
finisarea mar-
cu design bizotat agenţi de condiţionare şi adezivi
ginilor
amelo-dentinari.
Mecanică prin prepa-
Chimică – non-distructivă şi
Extensia pre- rarea până în zonele
neinvazivă prin sigilarea
ventivă supuse curăţirii şi au-
restaurărilor
tocurăţirii
Se realizează clasic în Se suprapune condiţionării tisu-
Toaleta
funcţie de profunzi- lare care elimină “smear layer-
cavităţii
mea cavităţii ul” şi “smear plugs”
S-smalţ ; D-dentină ; „Smear – layer” - strat ce rezultă în urma preparării cavităţii – rumeguş dentinar

Alegerea materialului în funcţie de situaţia clinică

Gama largă de materiale bioadezive impune cunoaşterea indicaţiilor şi
limitelor aplicării lor în restaurări, stabilirea corectă a diagnosticului şi utiliza-
rea judicioasă , evitându-se eşecurile clinice.
Materialele de restaurare bioadezive se pot clasifica astfel: (Tabel
25) .
Tabel nr. 25- Clasificarea materialelor de restaurare bioadezive
GLASS MATERIALE RASINI COMPO-
IONOMERI (G.I.) RESTAURATIVE HIBRIDE ZITE
*Convenţionali: Fuji * Răşini modificate glass *Cu

IX (GC); ionomer RMGI, Vitremer macroumplutură
(3M),
*Cermet:Chelon *Cu microumplutura
Silver Ketac Silver Giomerii (Beautiful) - microfilled -
(ESPE); (Heliomolar)
*Poliacid modiffied resins
*Cu vâscozitate PAMR *Hibride (Z 100,
crescută Herculite)
-monocomponent- Dyract
(DeTrey),
-bicomponent- Geristore (Den-

Mat).
Răşinile diacrilice compozite (RDC)

 Răşinile diacrilice compozite (RDC) sunt sisteme trifazice,
fiind constituite dintr-o fază organică continuă, (matricea de
polimer reticulat), faza anorganică discontinuă (particule de
umplutură) şi agenţi de cuplare silanici.
 Ormocerii (Ceram X (Dentsply DeTrey), Admira VOCO))
sunt materiale ce conţin o fază prepolimerizată (faza organică
este deja legată de agenţii de cuplare silanici) care va scădea
contracţia de polimerizare (aproximativ jumătate din valoarea
compozitelor hibride tradiţionale) cu un efect fizionomic maxim
datorat compoziţiei cu particule ceramice.

Glass ionomerii – GI
GI pot fi de trei tipuri:
Tipul I - pentru cimentare de microproteze de înveliş, incrustaţii, apara-
te gnato-protetice conjuncte, tipul II pentru restaurare coronară şi tipul III
pentru sigilare şi obturaţie de bază.
Tipul II - cimenturi de restaurare;
 GI pentru restaurări fizionomice (Restaurative Cements
Aesthetic),Ketac-Fil (ESPE), GC Fuji II (GC America),
GlasIonomer® Cement (Shofu);
 GI cu vâscozitate crescută GC Fuji IX GP (GC America),
Ketac-Molar Aplicap (ESPE) introduşi în 1990 pentru cavităţi
mici la dinţi temporari utilizaţi în tehnica restaurativă atraumatică
(ART);
 GI armate (Restaurative Cements Reinforced) - Silver alloy
admix – Miracle Mix (GC America), Cermet (Chelon-Silver,
Ketac-Silver) (3MESPE).
Tipul III - cimenturi pentru obturaţii de bază Ketac-Bond (ESPE),
GlassIonomer® Base Cement (Shofu), GC Lining Cement (GC America),
Dentin Cement (GC America)
Avantajele utilizării glass ionomerilor :
 biocompatibilitatea faţă de dentină,
 prepararea minimă a structurii dure dentare,
 efect cariostatic prin eliberare de fluor,
 bună stabilitate dimensională,
 conductibilitate termică redusă,
 adeziune optimă cu o bună etanşeitate o obturaţiilor.
Dezavantajele utilizării acestor materiale constau în:
 dificultatea de manevrare şi de obţinere a unui amestec ideal,
 timpul de priză prelungit,
 sensibilitate la umezeală în timpul prizei primare (primele 30
minute),
 deshidratare,
 rugozitatea suprafeţei pentru cimenturile ionomere de sticlă
convenţionale,

 proprietăţi mecanice slabe,

 lipsă de transluciditate (opacitate).
Materialele restaurative hibride

Răşinile modificate glass ionomer
Aceste tipuri de materiale prezintă următoarele avantaje faţă de GI:
 timp de priză mai scurt,
 sunt mai rezistente,
 sensibilitate la umezeală
 solubilitate mai scăzută,
 aspect estetic superior faţă de GI dar inferior faţă de RDC.
Tabel nr. 26 - Proprietăţile materialelor restaurative hibride

Proprietăţi RMGI
Scăzute datorită absorbţiei
Fizionomice
de apă
Optice Radioopacitate Ridicată
Coeficient de dilatare termică Scăzut
Rezistenţă la compresiune Crescută

Mediu (situat între cel al GI
Modul de elasticitate
Mecanice şi RDC),
Scăzută dar mai bună decât
Rezistenţă la abrazie
GI.
Foarte mare (100-
Absorbţia de apă 250g/mm3 la 7 zile) faţă de
Chimice RDC (maxim 40 g/mm3),
Adeziune Chimică
Contracţia de polimerizare Mai mare decât GI
Biocompatibilitate Bună
Eliberare de fluor optimă dar
Efect cariostatic
Biologice mai slabă ca GI
Retenţionarea de placă bacte-
Suprafaţa rugoasă
riană

Compomerii
Compomerii sunt materiale de restaurare ce prezintă o adeziune perfor-
mantă asigurând integritatea marginală a obturaţiilor cu o bună rezistenţă la
abrazie, cu posibilităţi optime de modelare datorită uşurinţei în manevrare (nu
aderă de instrumente descriindu-se ca „staying in place”).
Giomerii
Giomerii conţin în principal răşină şi particule de glass ionomer
prepolimerizate (PRG – acestea conţin ioni de sticlă, fluor amino-silicat în
combinaţie cu acid poliacrilic). Prepolimerizarea poate fi prezentă numai la
suprafaţa particulelor (S-PRG – surface-prereacted glass ionomer – ionomeri
de sticlă prepolimerizaţi la suprafaţă) sau şi în particule (F-PRG – fully pre-
reacted glass ionomer – ionomeri de sticlă prepolimerizaţi în întregime).
Indicaţii
 leziuni carioase;
 leziuni cervicale erozive, sigilare;
 restaurări preventive cu răşini.
Avantaje
 efect cariostatic prin eliberare lentă de fluor;
 posibilitate de refacere a rezervelor de fluor;
 estetică foarte bună (disponibil în 13 nuanţe);
 finisabilitate;
 biocompatibitate.
Proprietăţile giomerilor se apropie de cele ale compomerilor şi compo-
zitelor, cu excepţia eliberării de fluor care este mai mare dar nu este o descăr-
care bruscă de fluor ca la GI convenţionale, ci una lentă ce are loc pe parcur-
sul a 28 de zile
În funcţie de diagnosticul de carie, de profunzimea cavităţii, de riscul
carios al pacientului se poate alege un material care să răspundă situaţiei cli-
nice.

PROTOCOL OPERATOR - RESTAURAREA PREVENTIVĂ

CU RĂŞINI (RPR)
RPR tip I
 Îndepărtarea strictă a smalţului alterat cu instrumentar diamantat
sub răcire cu spray-ul de apă. Comparativ cu sigilarea clasică, în
RPR I se realizează prepararea unei cavităţi minime utilizând
freze diamantate cu diametrul mai mic de 1mm;
 Izolarea câmpului operator (ideal cu diga);
 Gravajul acid al smalţului timp de 60 de secunde;
 Spălarea cu apă, timp de 30 secunde;
 Uscarea cu aer timp de 30 secunde;
 Refacerea izolării câmpului operator;
 Aplicarea adezivului amelo-dentinar în interiorul cavităţii dar şi
pe zona tratată acid;
 Fotoactivarea luminoasă timp de 20 de secunde sau după
indicaţiile fabricantului;
 Restaurarea cavităţii cu răşini compozite posterioare, aplicate
strat cu strat, şi fotoactivarea fiecărui strat în parte timp de 40 de
secunde sau după indicaţiile fabricantului;
 Verificarea rapoartelor ocluzale cu hârtie de articulaţie şi
îndepărtarea punctelor de contact prematur;
 Aplicarea sigilantului la nivelul feţei ocluzale a restaurării
conform protocolului descris la “sigilare”;
îndepărtarea punctelor de contact premature;
 Finisarea şi lustruirea obturaţiei cu discuri de hârtie cu grade de
abrazivitate în ordine descrescătoare, şi cu polipanturi.
RPR II
Se indică atunci când procesul carios este situat la joncţiunea smalţ -
dentină sau a cuprins şi o porţiune limitată a dentinei.
 Administrarea anesteziei (dacă este necesar);

 Periajul profesional cu paste abrazive fără fluor şi fără vehicul

gras;
 Izolarea câmpului operator, ideal cu diga;
 Îndepărtarea strictă a ţesuturilor dentare infectate;
 Toaleta cavităţii cel mai bine cu produse pe bază de clorhexidină,
fluoruri;
 Protecţia organului pulpo-dentinar cu produse pe bază de
hidroxid de calciu;
 Condiţionarea dentinei cu acizi organici slabi (itaconic, maleic,
poliacrilic), 10-15 secunde;
 Spălare şi uscare uşoară;
 Aplicarea obturaţiei de bază cu glass ionomer;
 Fotoactivarea luminoasă 40 secunde dacă s-a utilizat o răşină
modificată glassionomer (RMGI);
 Îndepărtarea resturilor de obturaţie de bază de la nivelul pereţilor
de smalţ cu freze acţionate la turaţie joasă;
 Condiţionarea acidă a smalţului ocluzal, timp de 60 secunde, cu
acid ortofosforic de 37%;
 Spălarea acidului şi refacerea izolării câmpului operator;
 Uscarea suprafeţei ocluzale;
 Restaurarea cavităţii cu răşini compozite posterioare, aplicate
conform protocolului descris la “sigilare”;


 Finisarea şi lustruirea obturaţiei cu discuri de hârtie cu grade de
abrazivitate în ordine descrescătoare, şi cu polipanturi.
RPR III
Se indică atunci când procesul carios a depăşit joncţiunea smalţ - denti-
nă fiind una sau mai multe cavităţi separate prin punţi late de smalţ.
 Administrarea anesteziei (dacă este necesar);
 Periajul profesional cu paste abrazive fără fluor şi fără vehicul
gras;
 Izolarea câmpului operator, ideal cu diga;
 Îndepărtarea strictă ţesuturilor dentare infectate;
 Protecţia organului pulpo-dentinar cu produse pe bază de
hidroxid de calciu;
 Condiţionarea dentinei cu acizi organici slabi (itaconic, maleic,
poliacrilic), 10-15 secunde;
 Spălare şi uscare uşoară;
 Aplicarea obturaţiei de bază cu glass ionomer la nivelul
cavităţilor;
 Fotoactivarea luminoasă 40 secunde dacă s-a utilizat o răşină
modificată glass ionomer (RMGI);
 Îndepărtarea resturilor de obturaţie de bază de la nivelul pereţilor
de smalţ cu freze acţionate la turaţie joasă;
 Condiţionarea acidă a smalţului ocluzal, timp de 60 secunde, cu
acid ortofosforic de 37 %;
 Spălarea acidului şi refacerea izolării câmpului operator (dacă a
fost folosită diga nu este necesară);
 Uscarea suprafeţei ocluzale;

 Restaurarea cavităţilor cu răşini compozite posterioare, aplicate

îndepărtarea punctelor de contact prematu;
conform protocolului descris la “sigilare;
 Fotoactivarea luminoasă timp de 20 de secunde sau după indi-
caţiile fabricantulu;
îndepărtarea punctelor de contact prematu;
 Finisarea şi lustruirea obturaţiei cu polipanturi şi cu discuri de
hârtie cu grade de abrazivitate în ordine descrescătoare.

Evaluarea riscului carios
Capitolul 11
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Evaluarea riscului carios reprezintă estimarea probabilităţii de a apariţie

a unor noi leziuni carioase într-o anumită perioadă de timp precum şi estima-
rea probabilităţii de schimbare a dimensiunilor sau activităţii leziunilor exis-
tente.(38) Modelele actuale de evaluare a riscului carios implică o combinaţie
de factori care includ expunerea la fluor, dieta, gazda susceptibilă, şi micro-
flora în corelaţie cu factori sociali, culturali şi comportamentali. Evaluarea
riscului carios stabileşte intervalul necesar repetării examenului clinic. Astfel
pacienţii cu risc carios mic vor fi evaluaţi o dată pe an, pacienţii cu risc carios
moderat de două ori pe an, iar pacienţii cu risc carios crescut o dată la 3 luni.
Principalii factori de risc incriminaţi în apariţia bolii carioase sunt re-
prezentaţi de: factori locali (dinţi cu morfologie accentuată, incongruenţă
dento - alveolară cu înghesuire, dinţi cu malpoziţii (versii, rotaţii), dinţi cu
dentinogeneză imperfectă, cu distrofii dentare secundare, dinţi cu restaurări
debordante, pacienţi cu sindrom disfuncţional al sistemului stomatognat),
factori alimentari (frecvenţa, tipul de alimente şi forma sub care sunt consu-
mate), factori de risc de la nivelul fluidului oral (flux salivar, capacitate tam-
pon, microbiologia salivei).(39)(40)
PARAMETRI DE EVALUARE A RISCULUI CARIOS
Evaluarea bacteriană
 rezultatul testului pentru Streptococcus mutans: (<1.000.000)
(>1.000.000);
 rezultatul testului pentru lactobacili: (<100 000) (>100 000).
Alimentaţia
 obiceiul de a consuma dulciuri (zahăr);
 excesele şi deficienţele din alimentaţie.

Factori de risc care aparţin gazdei

 antecedente personale generale:
 medicamente care conţin zahăr;
 medicamente care induc xerostomia;
 probleme medicale psihice şi/sau fizice.
 antecedente stomatologice:
 ultima vizită la stomatolog;
 obiceiuri de igienă orală (periaj dentar, clătiri cu ape de gură fără
fluor)
 utilizarea fluorului:
 utilizare trecută şi curentă;
 folosirea apei fluorurate.
 rata fluxului salivar (ml/min);
 examenul clinic:
 indice de placă bacteriană;
 indicele CAOS .
Pentru ca un test de activitate carioasă să constituie un factor predictiv
pentru carie,acesta trebuie asociat cu evaluarea istoricului pacientului, exa-
menul clinic, analiza dietei, analiza salivei, evaluarea radiologică.(41)(42)
CATEGORII DE RISC CARIOS
 Risc carios 0
Factori etiologici:
 Streptococcus mutans negativ;
 nivele scăzute de lactobacili în salivă (< 10.000 CFU/ml);
 rata de formare aplăcii bacteriene scăzută sau foarte scăzută.
Prevalenţa cariei: fără leziuni carioase, suprafeţe restaurate la molari.
Incidenţa cariei 0.
Indicatori de risc externi, factori de risc şi prognosticul factorilor de
risc nuli.
Indicatori de risc interni factori de risc şi prognosticul factorilor de risc
nuli.
Factori preventivi:
 standard de igienă orală foarte bun;

 folosirea regulată a pastelor de dinţi cu fluor;

 dieta excelentă;
 îngrijiri oro-dentare preventive regulate;
 Risc carios scăzut

Factori etiologici:
 Streptococcus mutans < 100.000 CFU/ml;
 nivele scăzute de lactobacili în salivă (< 10.000 CFU/ml);
 rata de formare a PB scăzută sau foarte scăzută.
Prevalenţa cariei: între 20 – 35 ani câteva carii ocluzale sau suprafeţe
restaurate la molari.
Incidenţa cariei : mai puţin de o suprafaţă cariată la mai puţin de 5 ani
Indicatori de risc externi : factori de risc şi prognosticul factorilor de
risc: reduşi sau nuli
Indicatori de risc interni: factori de risc şi prognosticul factorilor de
risc: reduşi sau nuli
Factori preventivi:
 standard de igienă orală bun;
 folosirea regulată a pastelor de dinţi cu fluor;
 dietă corectă;
 îngrijiri oro-dentare preventive regulate.
 Risc carios moderat

Factori etiologici:
 Streptococcus mutans > 100.000 CFU/ml;
 nivel crescut de lactobacili în salivă ( 10.000 CFU/ml);
 rata de formare a PB moderată sau mare.
Prevalenţa cariei mare: între 20 – 35 ani pot fi prezente leziuni carioase
sau restaurări, cele mai multe ocluzale şi câteva pe suprafeţele aproximale
distale .
Incidenţa cariei: mare, mai mult de o suprafaţă cu leziune carioasă pe an.
Indicatori de risc externi, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc:
 frecvenţa mare de consum a produselor zaharoase (clearance
prelungit);
 nivel socio-economic necorespunzător.

Indicatori de risc interni : factori de risc şi prognosticul factorilor de risc:

 reducerea secreţiei salivare stimulate;
 capacitate tampon redusă;
 răspuns imunologic redus.
Factori preventivi:
 standard de igienă orală deficitar;
 folosirea neregulată a pastelor de dinţi cu fluor;
 regim alimentar deficitar;
 îngrijiri oro-dentare preventive neregulate.
 Risc carios mare

Factori etiologici:
 Streptococcus mutans > 1.000.000 CFU/ml;
 nivele crescute de lactobacili în salivă ( >100.000 CFU/ml);
 rata de formare a PB mare sau foarte mare.
Prevalenţa cariei foarte mare: între 20 – 35 ani prezintă mai mult de
un dinte pierdut prin carie direct sau indirect (de cauza endodontică sau rădă-
cini fracturate în trecut), restaurări ocluzale şi pe mai multe suprafeţe
aproximale, includ incisivul maxilar şi suprafeţele orale.
Incidenţa cariei: foarte mare, mai mult de două noi suprafeţe cariate pe an.
Indicatori de risc externi, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc:
 frecvenţa foarte mare de consum a produselor zaharoase:
 nivel socio-economic scăzut sau foarte scăzut (nivel educaţional
scăzut)
 utilizarea medicamentelor hiposialice;
Indicatori de risc interni, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc:
 rata secreţiei salivare foarte scăzută sau xerostomie;
 capacitate tampon foarte redusă;
 boli cronice care duc la xerostomie (sdr. Sjögren);
 răspuns imunologic sever compromis.
Factori preventivi:
 standard de igienă orală foarte scăzut;
 folosirea neregulată a pastelor de dinţi cu fluor;
 regim alimentar mult deficitar.
 îngrijiri oro-dentare preventive neregulate sau absente.

EVALUAREA FINALĂ A RISCULUI CARIOS
Evaluarea riscului carios se poate realiza acordând diferite scoruri fac-

torilor predictivi de carie (Tab. 27 ).
Tabel nr. 27 - Scoruri acordate pentru factorii de risc ai cariei dentare

Nr crt Factori de risc Scor
1 Carii în dentină 6
2 Carii în smalţ 4
3 Restaurări (<12 luni) 3
4 >5 dinţi absenţi sau restauraţi 2
5 Igienă orală precară 2
6 Dietă cariogenă 2
7 Fluorizări neadecvate 2
8 Flux salivar scăzut 2
9 Pacient necooperant 2
10 Restaurări incorecte 1
11 Suprafeţe radiculare expuse 1
Pe baza analizei datelor de mai sus, se face evaluarea finală a riscului

carios al pacientului în: risc carios mic, risc carios moderat (cu carii active
sau inactive), risc carios mare (cu carii active sau inactive). (42)(43)
În funcţie de încadrarea în grupa de risc carios se vor defini intervalele
dintre şedinţele de evaluare a pacientului (Tab.28).
Tabel nr. 28 - Intervalul dintre şedinţele de evaluare

< (mai mic), > (mai mare)
Intervalul între şedinţele de evaluare
Scor Risc Nr.sedinţe/an
> 12 Mare 8 – 12
9 - 11 Mediu 4–8
<9 Mic 1 -2
În funcţie de profilul riscului carios al pacientului, se instituie trata-

mentul adecvat, care include atât prevenţia primară cât şi cea secundară a
cariei dentare.

CARIOGRAMA
Conceptul de cariogramă a fost descris pentru prima dată de Bratthall în
1996 şi reprezintă un model nou de ilustrare a interacţiunilor dintre flora bac-
teriană orală, alimentaţie şi răspunsul gazdei.(44) Modelul este prezentat sub
forma unei diagrame (cariogramă) care se realizează cu ajutorul unui program
pentru PC Windows. (Fig. 50)
Sectorul roşu este reprezentat de bacterii. Cu cât sectorul roşu este mai
larg, cu atât situaţia este mai nefavorabilă, cantitatea de placă bacteriană este
mare, iar bacteriile cariogene sunt prezente în număr mare. Când sectorul roşu
este mai mic, situaţia este mai favorabilă, iar proporţia bacteriilor cariogene
este mai mică .
Sectorul albastru este reprezentat de hidrocarbonatele cariogene. Cu
cât sectorul albastru este mai larg, situaţia este mai nefavorabilă, consumul
hidrocarbonatelor fermentabile este mai mare şi mai frecvent. Când sectorul
albastru este mic cantitatea şi frecvenţa ingestiei hidrocarbonatelor este mică .
Sectorul bleu reprezintă factorul teren (susceptibilitatea gazdei): utiliza-
rea fluorurilor, rata fluxului salivar, capacitatea tampon a salivei. Cu cât sec-
torul bleu este mai larg, cu atît susceptibilitatea gazdei este mai mare, deci o
situaţie nefavorabilă. Când sectorul bleu este mai mic, susceptibilitatea la
carie este mai mică.
Sectorul galben- reprezintă circumstanţele care trebuie analizate cum
sunt: experienţa trecută referitoare la caria dentară, starea de sănătate generală.
Sectorul verde reprezintă probabilitatea evitării apariţiei de noi leziuni
carioase (cuprinsă între 0 – 100%) care depinde, deci, de 4 factori:
 alimentaţia – frecvenţa meselor şi conţinutul alimentaţiei;
 cantitatea şi calitatea plăcii bacteriene;
 susceptilibilitatea gazdei - saliva, ţesuturile dentare;
 circumstanţe – experienţa trecută referitoare la caria dentară,
starea de sănătate generală.

Figura nr. 50 - Cariograma
Controlul cariei dentare se poate realiza prin reducerea sectoarelor care

poate fi unidirecţională (pe un anumit sector) sau multidirecţională (pe mai
multe sectoare). De exemplu:
 reducerea hidrocarbonatelor (frecvenţa de consum şi cantitate)
din alimentaţie va avea ca efect reducerea sectorului albastru;
 scăderea microbismului oral respectiv a numărului bacteriilor
cariogene şi parodontogene va avea ca efect reducerea sectorului
roşu;
 creşterea rezistenţei ţesuturilor dure dentare la atacurile acide va
avea ca rezultat scăderea sectorului bleu.
Reducerea hidrocarbonatelor, scăderea microbismului oral şi creşterea
rezistenţei ţesuturilor dure dentare cumulate va duce la reducerea riscului
carios al pacientului.
În situaţiile în care determinanţii majori ai cariei dentare acţionează la
un nivel înalt se produce suprapunerea sectoarelor ceea ce reprezintă o activi-
tate carioasă intensă cu apariţia multor cavităţi noi într-un an, dieta şi placa
bacteriană fiind puternic cariogene.
Probabilitatea de a reduce în viitor caria dentară poate fi identică pentru
mai multe cazuri, dar contribuţia fiecăruia dintre determinanţi poate fi diferi-
tă, pentru că în mod practic pot exista o infinitate de situaţii. (Fig. 51).
Probabilitatea de a dezvolta leziuni carioase în viitor este în strânsă co-
relaţie cu riscul carios al pacientului. Astfel creşterea valorii sectorului proba-
bilităţii este corelată cu scăderea sectoarelor factorilor determinanţi având ca
rezultat scăderea riscului carios.

A B C
Figura nr. 51 - Probabilitatea de a face în viitor carii este aceeaşi 5%

(sectorul verde) pentru toate cele trei situaţii (A, B, C) dar preponderenţa
determinanţilor este diferită.
Cariograma - factori de evaluare a riscului carios

Explicarea scorurilor care stau la baza cariogramei se face pe baza ana-
lizării factorilor de risc:
1. Experienţa carioasă (prevalenţa cariei) cu 4 scoruri (Tabel 29):.
Tabel nr. 29 - Scorurile stabilite la factorul "experienţa carioasă"

SCOR EXPLICAŢII
0 DMFT = 0; DMFT = 0
status odontal mai bun decât statusul odontal normal al grupei de
1
vârstă respective din acea zonă.
2 status odontal normal pentru grupa de vârstă respectivă
3 status odontal deficitar pentru grupa de vârstă respectivă sau apari-
ţia unor noi leziuni carioase în ultimul an.
Prevalenţa cariei (CAO) este un factor important care ilustrează echili-

brul dintre factorii de rezistenţă la carie şi factorii care induc caria dentară.
Dacă prevalenţa cariei (CAO) este mare, înseamnă că pacientul a fost suscep-
tibil la boala carioasă în trecut.
2. Boli generale care pot influenţa riscul carios

Scorurile pentru bolile generale ca factor de risc în apariţia cariei sunt
prezentate în tabelul 30.

Tabel nr. 30 - Scorurile factorului de risc reprezentat de boli generale

SCOR EXPLICAŢII
Pacientul este sănătos, fără boli generale care să
0 = fără boli generale
influenţeze riscul carios
Prezenţa unei boli generale care poate influenţa
1= condiţii medii de indirect procesul carios, sau alte condiţii care pot
boală contribui la creşterea riscului carios (acuitate vi-
zuală scăzută, incapacitate motorie)
Prezenţa unor boli generale care pot influenţa direct
2 = afecţiuni generale
sau indirect riscul carios (medicaţii care reduc secre-
severe care contribuie la
ţia salivară, boli autoimune – sindrom Sjögren, radio-
creşterea riscului carios
terapia în teritoriul buco-maxilo-facial etc.)
3. Factorul alimentar
Scorurile pentru factorul alimentar ca factor de risc în apariţia cariei
sunt prezentate în tabelul 32.
Tabel 32 - Scorurile factorului de risc reprezentat de factorul alimentar

SCOR EXPLICAŢII
Consumul foarte redus de hidrocarbonate fermentabile reprezintă
0
o dietă bună din punct de vedere al riscului carios.
Consumul redus de hidrocarbonate fermentabile – dieta
1 necariogenă reprezintă o alimentaţie favorabilă din perspectiva
riscului carios
Consumul moderat de hidrocarbonate fermentabile reprezintă die-
2
ta cu consum relativ mare de hidrocarbonate cariogene
Dietă inadecvată din perspectiva riscului carios, cu consum foarte
3
mare de hidrocarbonate cariogene
Consumul mare de hidrocarbonate cariogene este ilustrat de numărarea

lactobacililor în salivă. Numărul mare de lactobacili în salivă indică un con-
sum foarte mare de hidrocarbonate. Zonele de retenţie, cavităţile deschise şi
obturaţiile incorecte contribuie, de asemenea, la creşterea numărului de
lactobacili.

4. Frecvenţa hidrocarbonaţilor în dietă

Scorurile stabilite pentru frecvenţa consumului de hidrocarbonate sunt
prezentate în tabelul 33.
Tabel nr. 33 - Scorurile stabilite pentru frecvenţa consumului de

hidrocarbonate
SCOR EXPLICAŢII
frecvenţă foarte mică a consumului de hidrocarbonate- maxim 3

0
ori/24 ore
frecvenţă mică a consumului de hidrocarbonate - maxim 5 ori/24
1
ore
frecvenţă mare a consumului de hidrocarbonate – maxim 7 ori
2
/24h (media)
frecvenţă foarte mare a consumului de hidrocarbonate– mai mult
3
de 7 ori /24h
Metodele prin care pacientul poate fi evaluat din acest punct de vedere
sunt:
 chestionar care contorizează frecvenţa hidrocarbonatelor/24h;
 metoda interviului prin care se determină şi caracteristicile dietei
pentru 24 ore;
 metoda înregistrării dietei în fişe speciale (de obicei se practică
timp de 3 zile consecutive), unde pacientul notează cantitatea şi
tipul dietei, inclusiv în weekend.
Evaluarea consumului de hidrocarbonate se poate realiza şi cu ajutorul
kitului comercial Clinpro Cario L-Pop (3M ESPE). Avantajul acestui kit
este dat de faptul că evaluarea se efectuează rapid în cabinetul stomatologic,
oferind medicului posibilitatea motivării pacientului asupra corelaţiei con-
sumului de zahăr-activitate carioasă.
5. Cuantificarea plăcii bacteriene

Se utilizează indicele de placă Silness Löe sau oricare indice de placă,
cu condiţia ca ulterior să se găsească o modalitate de convertire a acestuia,
asfel încât în final să se obţină cele 4 grade conform cerinţelor cariogramei

Tabel nr. 34 - Scorurile stabilite pentru cuantificarea plăcii bacteriene

SCOR EXPLICAŢII
0 = igienă orală foarte bună Igienă orală foarte bună, fără placă bacteriană,
Indice de placă, PI < 0,4 pacient foarte atent cu igiena orală, inclusiv cu
igienizarea spaţiilor aproximale
Cantitate mică de placă prezentă la marginea
1 = igienă orală bună
gingivală şi pe suprafaţa adiacentă dintelui,
Indice de placă, PI = 0,4-1,0
care se evidenţiază cu revelatori
2 = igienă mai puţin bună
Acumulări moderate de depozite moi care se
Indice de placă, PI = 1,1 –
pot vizualiza cu ochiul liber
2.0
3 = igienă orală nesatisfăcă-
Acumulări masive de depozite moi şi placă la
toare
nivel gingival şi pe dinte;
Indice de placă, PI > 2,0
Dacă se foloseşte un indice de placă procentual, acesta se poate ex-

prima tot printr-o scală de valori de la 0 la 4, conform datelor din tabel, astfel
încât să poată corespunde cerinţelor cariogramei.
6. Streptococcus mutans
Valorile scorurilor pentru stabilirea nivelului de Streptococcus mutans
sunt prezentate în tabelul 35.
Tabel nr. 35. Scorurile stabilite pentru cuantificarea nivelului Streptococcus

mutans în salivă.
SCOR EXPLICAŢII
Număr foarte mic de Streptococcus mutans în salivă. Doar 5% din
0
suprafaţa dinţilor poate fi acoperită cu bacterii
Nivel scăzut de Streptococcus mutans în salivă. Aproximativ 20%
1
din suprafaţa dinţilor este acoperită cu bacterii
Număr mare de Streptococcus mutans în salivă. Aproximativ 60%
2
din suprafaţa dinţilor este acoperită cu bacterii
Număr foarte mare de Streptococcus mutans în salivă. Mai mult de
3
80% din suprafaţa dinţilor este acoperită cu bacterii

7. Utilizarea fluorului
Cuantificarea utilizării fluorului administrat pe cale generală sau locală
se face conform tabelului 36.
Tabel nr. 36 - Scorurile stabilite pentru administrarea fluorului aplicat pe

cale sistemică şi/sau locală.
SCOR EXPLICAŢII
Utilizarea regulată a pastelor de dinţi cu fluor, plus măsuri adiţionale
0 de fluorizare: tablete cu F sau soluţii de clătire, lacuri – program ma-
xim de fluorizare
Utilizarea regulată a pastelor de dinţi cu fluor, măsuri adiţionale de fluo-
1
rizare: tablete cu F sau soluţii de clătire, lacuri aplicate inconstant
2 Folosirea numai a pastelor de dinţi cu fluor fără alte suplimente
3 Pacienţii nu folosesc nici o metodă de fluorizare
8. Evaluarea secreţiei salivare

Evaluarea secreţiei salivare se face determinând rata fluxului salivar
stimulat şi fluxul salivar de repaus. (Tabel 37 ).
Tabel nr. 37 - Scorurile acordate pentru stabilirea implicării factorului te-

ren prin cuantificarea secreţiei salivare stimulate.
SCOR EXPLICAŢII
0 Secreţie salivară normală > 1,1 ml/min
Secreţie salivară cuprinsă între 0,9-1,1 ml/min, scăzută faţă de nor-
1
mal
2 Secreţie salivară scăzută, cuprinsă între 0,5-0,9 ml/min
3 Secreţie salivară foarte scăzută (xerostomie) < 0,5ml/min
9. Capacitatea tampon a salivei

Capacitatea tampon a salivei poate fi cuantificată după scorurile din
tabelul 38.
Tabel nr. 38 - Scorurile acordate pentru stabilirea implicării factorului

teren prin cuantificarea secreţiei salivare.
SCOR EXPLICAŢII
0 Capacitate tampon normală – zona albastră pH > 6,0
1 Capacitate tampon redusă – zona verde pH = 4,5-5,5
2 Capacitate tampon scăzută – zona galbenă pH < 4,5

10. Examenul clinic

Examenul clinic poate fi cuantificat cu ajutorului scorurilor în raport
cu acurateţea datelor obţinute şi compararea acestora cu cele din cariogramă
(Tabel 39).
Tabel nr. 39 - Scorurile obţinute în urma examenului clinic

SCOR EXPLICAŢII
Examenul clinic şi tabloul odonto-parodontal al

0 = situaţie mai bună pacientului, inclusiv considerarea factorilor so-
decât ce va arăta ciali dau o imagine mai bună decât ce va indica
cariograma pe baza cariograma;
scorurilor introduse în Clinicianul dă o şansă mai mare pacientului de
program a evita apariţia noilor carii decât arată
cariograma
1 = valoare normală, Examenul clinic şi tabloul odonto-parodontal al
risc dat de celelalte pacientului, inclusiv considerarea factorilor so-
valori introduse în ciali dau o imagine similară cu cea a
program cariogramei;
pacientului, inclusiv considerarea factorilor so-
2 = situaţie mai defici- ciali merg în direcţia creşterii riscului carios; si-
tară decât ce indică tuaţia clinică este mai proastă decât ce indică
cariograma testele;
Clinicianul are tendinţa de a micşora sectorul
verde al cariogramei
pacientului, inclusiv considerarea factorilor so-
3 = risc carios foarte
ciali dau clinicianului o impresie nefavorabilă;
mare
Clinicianul este convins că indiferent de ce va
indica cariograma se vor înregistra cu siguranţă
noi leziuni carioase în anul următor
Analiza clinică oferă clinicianului oportunitatea „simţului clinic”, chiar

dacă acesta diferă de ce exprimă cariograma. Cu cât creşte scorul acordat de

clinician, şansa de a evita apariţia leziunilor carioase în viitor scade (sectorul

verde al cariogramei).
Saliva – teste microbiologice

Testele salivare trebuie efectuate la cel puţin o oră după masă, periaj şi
fumat. Pacientul trebuie să fie calm, relaxat şi să nu fi luat antibiotice cel pu-
ţin o lună înainte.
Estimarea fluxului salivar stimulat:
 pacientului va mesteca o bucată de parafină timp de 5 minute;
 saliva se colectează într-un recipient timp de 5 minute;
 se calculează rata fluxului salivar stimulat (ml/min).
Estimarea capacităţii tampon a salivei
Din saliva colectată anterior, se depune o picătură pe strip-ul indicator
de pH, se aşteaptă 5 minute, după care se face citirea prin comparare cu testul
indicator de pH - Test Dentobuff.
Estimarea numărului de Streptococcus mutans în salivă (Test
Dentocult) se realizează în următoarele etape :
 după ce pacientul mestecă parafină timp de 1 minut, se recoltează
saliva pe o baghetă prin rotirea ei de câteva ori pe faţa dorsală a
limbii şi apoi menţinerea în cavitatea bucală timp de 10 minute;
 în mediul de cultură se adaugă un disc de bacitracină, care
permite dezvoltarea selectivă a streptococilor;
 se introduce bagheta în mediul de cultură, se etichetează cu data
şi numele pacientului;
 se incubează la 35-370 C timp de 48 de ore;
 se realizează estimarea numărului de Streptoccocus mutans prin
compararea rezultatelor cu testul standard.
Estimarea numărului de Lactobacilus din salivă
 după ce pacientul mestecă parafină timp de 1 minut, se recoltează
saliva într-un recipient,;
 1 ml de salivă se depune pe mediul de cultură, apoi se etichetează
proba;
 se incubează la 350 C timp de 4 zile;
 se realizeză estimarea numărului de lactobacili din salivă prin
compararea rezultatelor cu testul standard.

Modelul medical de tratament în funcţie de grupa de risc carios
Capitolul 12
MODELUL MEDICAL DE TRATAMENT ÎN FUNCŢIE

DE GRUPA DE RISC CARIOS
Datele rezultate în urma examenului clinic şi a examenelor de laborator

se consemnează într-un formular individual de apreciere a riscului carios, (Ta-
bel 39 ) pe baza căruia se instituie un plan de tratament şi se va efectua reeva-
luarea ulterioară a pacientului.(45)(46)
Tratamentul prin prisma modelului medical în funcţie de grupa de risc
carios se poate aplica conform schemei din tabelul 40: (47)
MANAGEMENTUL CARIEI PRIN EVALUAREA RISCULUI - CAMBRA
CAMBRA (2002) reprezintă o metodă de identificare a cauzei cariei den-

tare prin evaluarea factorilor de risc individual pentru fiecare pacient şi mana-
gementul acestor factori prin proceduri comportamentale, chimice şi minim
invazive. Ingrijirile de sănătate orală minim invazive, bazate pe dovezi ştiinţifi-
ce sunt considerate ca strategii de bază pentru prevenirea cariei pe parcursul
întregii vieţi şi includ : evaluare, determinarea riscului şi formarea de strategii
de prevenţie /tratament. CAMBRA utilizează două formulare de evaluare în
funcţie de vârstă : formular pentru 0-5 ani şi un formular pentru persoane peste
5 ani şi adulţi.(48) Pentru fiecare categorie de risc sunt recomandate protocoale
de management al cariei şi ghiduri clinice care includ:
Formular grupa de vârstă 0-5 ani :

 Frecvenţa examinărilor periodice
 Frecvenţa examenelor radiologice
 Testarea salivei
 Utilizarea fluorului

 Produse pe bază de xylitol

 Sigilanţi
 Substanţe antibacteriene
 Consiliere anticipativă
 Formarea de abilităţi de auto-management
 Managementul spot-urilor precavitare
 Restaurări / Leziuni preexistente
Formular pentru persoane grupa de vârstă 5ani-adult:

 Frecvenţa examenelor radiografice
 Frecvenţa reexaminărilor pentru leziuni carioase
 Teste salivare (cantitate, culturi bacteriene)
 Utilizarea substanţelor antibacteriene, clorhexidinei, xylitolului
 Fluorizare (în cabinet şi utilizare zilnică)
 Controlul pH-ului

Tabel nr. 39 - Formular individual de apreciere a riscului carios
1. Test c 2. Observaţii 3. Scor 4. Diagnostic 7.

5. Număr de şedinţe
6. 1 2 3 4 5
8. DMF 9. 10. 0 – 2 11. □□□□□ 12. 0-inferior
13. 1-normal
14. 2-superior
15. Carii iniţial active 16. 17. 0- 2 18. □ □ □ □ □ 19. 0–fără semne clinice
20. 1-semne clinice de suspici-
une
21. 2–semne clinice de certitu-
dine
22. Igienă orală 23. Măsurată 24. 0 - 2 25. □ □ □ □ □ 26. 0-bună
prin indicele de 27. 1-medie
placă 28. 2-satisfăcătoare
29. Capacitate tam- 30. În conformi- 31. 0 - 2 32. □ □ □ □ □ 33. 0-albastru>6
pon salivară tate cu prospec- 34. 1- verde 4,5-5.5
tul testului 35. 2 – galben < 4
Dentobuff

36. Nr. S. Mutans 37. În conformi- 38. 0 - 3 39. □ □ □ □ □ 40. 0–0

tate cu prospec- 41. 1-1
tul testului 42. 2–2
Dentocult SM 43. 3-3
44. Numărătoare 45. În conformi- 46. 0 - 3 47. □ □ □ □ □ 48. 0 -1-1000UFC
lactobacili tate cu prospec- 49. 1-peste 10.000 UFC
tul testului 50. 2–peste 100.000 UFC
Dentocult LB 51. 3–peste 1.000.000 UFC
52. Caracteristici 53. Aspectele 54. 0 - 3 55. □ □ □ □ □ 56. 0– fără risc
individuale pacient sociale şi răs- 57. 1– risc scăzut
punsul pacientu- 58. 2– risc mediu
lui la indicaţiile 59. 3–risc crescut
date
60. Suma 61. 62. 63. □ □ □ □ □ 64.
65. Risc cariogen 66. Mic 69. 70. □ □ □ □ □ 73.
67. Mediu 71. □ □ □ □ □
68. Mare 72. □ □ □ □ □

Tabel nr. 40 - Modelului medical de tratament în funcţie de grupa de risc carios. ( 1)
Grupa de risc carios
Mic Mediu Mare
SM
0 Repetarea testelor la şedinţa de reevaluare
2 Atenţie la factorii de risc Control consum HC Control consum HC
3 Controlul leziunilor carioase Periaj profesional, 2X F Controlul Periaj profesional, 2X F,

cu 6 luni în urmă sediilor de retenţie,
Controlul sediilor de retenţie,
Tratament antibacterian,
LB
0 Repetarea testelor la şedinţa de reevaluare
1
2 Atenţie la factorii de risc Control consum HC
3 Controlul leziunilor carioase Periaj profesional, 2X F

cu 6 luni în urmă
Controlul sediilor de retenţie, sigilanţi
Flux salivar – peste 1ml/minut – rată flux salivar normal, favorabil
Sub 0.7ml/minut Atenţie la facto- Clătiri fluorurate după mese

– factor de risc rii de risc
Recomandări privind produsele de stimulare salivară
Capacitate tampon - CT - Albastru – CT normală
Galben – CT Atenţie la facto- Clătiri fluorurate după mese

slabă, nefavora- rii de risc
bilă Recomandări privind produsele de stimulare salivară
Cantitatea de PB - Redusă - favorabilă
Mare – sedii cu Îmbunătăţirea Îmbunătăţirea igienei orale Îmbunătăţirea igienei orale

PB persistentă - igienei orale;
factor de risc Educaţie santară, periaj Informaţii , periaj profesional X 4
Educaţie sanita- profesional X 2
ră, periaj profe-
sional

Program Paste de dinţi pe Paste de dinţi pe bază de Paste de dinţi pe bază de fluor, eventual aport
fluorizare bază de fluor fluor, eventual aport supli- suplimentar de fluor
mentar de fluor
Fluorizare locală cu lacuri şi Fluorizare locală cu lacuri şi geluri X 4/ an

geluri X 2/ an
Restaurare - Indicatii:
Leziuni cavitare
Şanţuri şi fosete la pacienţii cu risc carios mare
Restaurări deficitare
Eliminarea nişelor ecologice ce conţin SM şi L
Restaurarea leziunilor cavitare
Sigilarea şanţurilor şi fisurilor la pacienţii cu risc carios mare.
HC - hidrogencarbonate SM - Streptococcus mutans L - Lactobacillus
UFC - unităţi formatoare de colonii F - fluor


Prevenţia traumatismelor dento-parodontale
Capitolul 13
PREVENŢIA TRAUMATISMELOR DENTO-PARODONTALE
Traumatismele dento-parodontale afectează populaţia într-un procent

de aproximativ 20-30% la nivelul dentiţiei permanente fiind asociate cu con-
secinţe funcţionale, estetice, psihologice şi economice. (49)
Cauzele traumatismelor dento-parodontale pot fi :
 accidente casnice,
 activitati la şcoală, pe strădă, în locuri pentru recreere ,
 sport,
 în trafic,
 agresiuni
Clasificarea traumatismelor dentare
 Fisură în smalţ
 Fractură coronară necomplicată limitată la nivelul smalţului
 Fractură coronară necomplicată la nivelul smalţului şi dentinei
 Fractură coronară complicată
 Fractură corono-radiculară necomplicată
 Fractură corono-radiculară complicată
 Fractură radiculară
Clasificarea traumatismelor parodontale
 Contuzia
 Subluxaţia
 Luxaţia extruzivă
 Dislocarea
 Intruzia
 Avulsia
În abordarea traumatismelor dento-parodontale este necesară interven-
ţia în concept de echipă medicală: medic dentist generalist, endodont,

periodontolog, ortodont, protetician, pedodont, chirurg oral şi maxilo-facial.

(50)(51)
Acţiunile de prevenire a traumatismelor dento-parodontale au drept ob-
iective :
 informarea comunităţii despre importanţa prevenirii trauma-
tismelor dentare şi tratării lor corecte;
 identificarea metodelor specifice, adecvate diferitelor grupuri de
vârstă, prin care traumele dentare pot fi prevenite;
 recomandarea acordării imediate a primului ajutor adecvat în
urma producerii traumatismelor dentare.
Atitudine de urgenţă - indicaţii pentru pacienţi: primul-ajutor în ur-
ma unei fracturi coronare (Fig. 52)
 Recuperarea fragmentului de dinte şi păstrarea în mediu umed ;
 Solicitarea tratamentului specializat imediat.
Figura nr. 52 - Atitudinea de urgenţă în caz de fractură coronară

Reataşarea fragmentelor dentare

Reataşarea fragmentelor dentare este un tratament conservativ care ar
trebui luat în considerare în vederea restaurării fracturilor dinţilor anteriori
(52)
Condiţiile care trebuiesc îndeplinite :
 Prezentarea de urgenţă la medic (maxim 6 ore)
 Fragmentele fracturate să fie menţinute în mediu umed ( ser
fiziologic, salivă sau lapte)
Tehnici de reataşare a fragmentelor fracturate :
a) lipirea folosind sistemul de adeziv şi răşina compozită, urmat de pla-
sarea unui chamfer pe linia fracturii care este umplut cu rasina compozită.
(53)
b) folosirea aceleiaşi tehnici de lipire după îndepărtarea dentinei de pe
fragmentul dentar.
Atitudine de urgenţă - indicaţii pentru pacienţi: primul-ajutor
în cazul unei avulsii dentare (Fig. 53)
 Recuperarea dintelui.
 Spălarea dintelui (10 sec.) sub jet de apă rece şi repoziţionare.
 Dacă acest lucru nu este posibil, menţinerea dintelui într-un
pahar cu lapte. Dintele mai poate fi transportat în cavitatea orală,
între molari şi mucoasa jugală.
 Solicitarea tratamentului imediat.
Leziunile traumatice care necesită tratament imediat includ: luxaţia
extrusivă, luxaţia laterală, avulsia dinţilor permanenţi; (53)
Leziunile traumatice care pot fi temporizate (până a doua zi) includ:
fracturi coronare complicate şi necomplicate, fracturi corono-radiculare,
intruzia dinţilor primari, contuzii şi subluxaţii.
Restauraţiile pot fi realizate imediat după producerea traumatismului
când nu există semne de afectare parodontală iar dintele răspunde la testele de
sensibilitate. Metoda adezivă este conservatoare pentru structura dentară ,
complicaţiile pulpare fiind minime.

Figura nr. 53 – Atitudinea de urgenţă în caz de expulsie dentară

Laserul în stomatologia preventivă
Capitolul 14
LASERUL ÎN STOMATOLOGIA PREVENTIVĂ

Laserul - metodă de diagnostic
Laserul reprezintă o emisie fotonică cu diverse lungimi de undă obţinu-

tă în urma stimulării unui grup de electroni de pe un nivel energetic mai scă-
zut pe unul mai ridicat. Se obţine astfel un fascicul cu lungime spectrală foar-
te redusă, cu coerenţă şi polarizare deosebite.
Diagnodent este primul laser care a fost utilizat pentru diagnosticul leziu-
nilor carioase, comercializat în anul 1998. Acest dispozitiv este constituit dintr-
un fotoconductor flexibil, alimentarea electrică realizându-se cu baterii. Partea
activă poate avea o formă tronconică pentru suprafeţele interproximale sau plată
pentru suprafeţele ocluzale. Partea activă se plasează pe suprafaţa de examinat iar
valorile rezultate sunt direct proportionale cu gravitatea leziunilor carioase.
Modelul nou, Diagnodent Pen, are forma unui stilou, iar display-ul este
plasat pe mâner, principiul de funcţionare fiind acelaşi. (Fig.54) Fascicolul
luminos al laserului plasat pe dinte este absorbit diferenţiat de componentele
organice şi anorganice dentare. In leziunile carioase, atunci când mineralele
sunt înlocuite cu apa, lumina imprăştiată este mai mare decât în restul dintelui
iar în cursul progresiei cariei creşte cantitatea de lumină fluorescentă.
Răspunsuri fals-pozitive pot fi întâlnite datorită prezenţei tartrului, a
plăcii bacteriene, a obturaţiilor compozite, a urmelor de pastă de dinţi sau a
petelor pe dinţi integri. Aceasta impune igienizarea suprafetelor de examinat
înainte de utilizarea laserului.
Figura nr. 54 - Diagnodent

Avantajele DIAGNOdent Pen:

 metoda de diagnostic cu sensibilitate de 95% si specificitate de
75%.
 uşor de utilizat;
 oferă informaţii cantitative şi repetabile;
 metodă neinvazivă;
 face posibila monitorizarea progresiei leziunilor dentare;
 uşor acceptat de către pacient;
Indicaţii :
 Detectarea leziunilor carioase incipiente (diagnostic corect în
93% din cazuri). Primul laser cu lumină fluorescentă era reco-
mandat ca o metodă de certitudine în diagnosticul leziunilor
carioase ocluzale. Noul laser este indicat atât pentru suprafeţele
ocluzale cât şi pentru cele proximale.
 Verificarea preparării cavităţilor carioase
 Verificarea îndepărtării depozitelor de tartru supra sau subgin-
givale.
Utilizarea laserului în stomatologia restaurativă
Prepararea cavităţilor cu ajutorul laserului este mai eficientă compara-

tiv cu metodele tradiţionale şi are rol antimicrobian şi de decontaminare.
S-a demonstrat că laserul produce o suprafaţă de retenţie pentru materi-
alele restaurative dar condiţionarea acidă rămâne necesară chiar şi după
contiţionarea cu laser.
Laserele YAG au fost introduse pentru îndepărtarea tesuturilor dure den-
tare sau prepararea cavităţilor, înlocuind turbinele dentare. Acest laser a fost
demonstrat că are efect nu doar asupra smalţului, dentinei şi osului ci şi asupra
ţesuturilor moi, putând fi utilizat şi în debridarea subgingivală. Alte studii au
demonstrat rolul acestuia în decontaminarea suprafetelor implantelor.
Deoarece nu emite caldură în timpul îndepărtarii ţesuturilor dure nu este
nevoie de anestezie. Cu toate acestea este esenţial să se lucreze la o distanţă
corespunzătoare, să existe răcire cu apă şi o colimare perfectă a părţii active a
laserului.
Indicaţiile de utilizare a laserului:
 Prepararea cavităţilor în tratamentul leziunilor carioase, superfi-
ciale, medii şi profunde (nu produce caldură),

 Are un uşor efect analgezic;

 Distrugerea plăcii bacteriene: inhibă demineralizarea; favorizează
remineralizarea
 Creşterea durităţii smalţului şi dentinei deci creşterea rezistenţei
acestora la atacul bacterian (laser cu CO2)
 Detecţia cariilor incipiente
 Previne apariţia leziunilor erozive
 Poate înlocui condiţionarea acidă a suprafeţei dentare , realizând
o suprafaţă retentivă pentru materialele de restaurare;
 In tratamentele de albire;
 In tratamentul hipersensibilităţii dentinare;
 Tratamente endodontice
 Tratamente parodontale;
 Inducerea analgeziei
 Tratamente chirurgicale stomatologice
 Copii şi pacienţi necooperanţi
Avantaje :
 Confort cu 98,5% mai mare decât în cazul sistemelor clasice – nu
produce vibraţii, caldură, zgomot ;
 Precizie de lucru mare ;
 Reduce sângerarea ţesuturilor moi ;
Dezavantaje:
 Costuri ridicate de achizionare a laserului şi a consumabilelor.
 Rezervele pacienţilor faţă de tehnologii noi
 Necesită pregătire specializată
Utilizarea laserului în pedodonţie
 prevenţie: sigilarea şanţurilor şi fosetelor, restaurări preventive cu

răşini;
 prepararea cavităţilor/restaurarea dinţilor temporari;
 prepararea cavităţilor/restaurarea dinţilor permanenţi tineri;
 proceduri chirurgicale minore;
 lipirea brakets-urilor ortodontici;
 tratamentul leziunilor mucoase.


Prevenţia şi tratamentul discromiilor dentare
Capitolul 15
PREVENŢIA ŞI TRATAMENTUL DISCROMIILOR DENTARE
Tratamentul de albire a dinţilor cu discromii se instituie în funcţie de

natura petelor dentare şi structura dentară. Efectul reacţiei de albire nu creşte
prin aplicarea succesivă a mai multor şedinţe de tratament. Prin albire repe-
tată (overbleaching) toate particulele cromofore sunt convertite în molecule
decolorate şi intervine fenomenul de saturaţie.
Posibilele efecte nedorite se referă la afectarea peliculei dobândite care
poate determina apariţia de suprafete poroase.
Indicaţii :
 Discoloraţii extrinseci care pot fi datorate pigmenţilor nicotinici,
din cafea, ceai sau pot fi produşi de bacteriile melanogene salivare.
 Discoloraţiile intrinseci care pot fi provocate de:
 Determinanţi genetici;
 Factori preeruptivi sau posteruptivi;
 Material cromogenic localizat în smalţ sau dentină;
 Îmbătrânirea dintelui;
 Îmbătrânirea materialului de restaurare;
 Materialul de obturaţie coronară;
 Structura anormală a dintelui - fluoroza endemică, amelogeneza
sau dentinogeneza imperfectă
Contraindicaţii
 Discoloraţiile date de fluoroza severă ;
 Discoloraţii date de leziuni carioase;
 Discoloraţii gri-albăstrui date de obturaţii de amalgam;
 Femeile gravide sau cele care alăptează;
 Persoane alergice;
 Copii sub 16 ani;
 Dinţi cu afectare parodontală.

Produsele utilizate în cadrul procedurilor de albire a dinţilor sunt per-

oxidul de hydrogen şi peroxidul de carbamidă ( Tabel 41)
Tabel nr. 41 – Produse utilizate în tehnicile de albire
TEHNICA PRODUS CONC SUBSTANTA ACTIVA
Cabinet Opalescence Xtra 35% Peroxid de hidrogen
Combinat Opalescence Xtra 35% Peroxid de hidrogen
Opalescence - home 10%
Illumine office 35% Peroxid de carbamida
Illumine home 10%
TEHNICI DE ALBIRE
Tehnici de albire la domiciliu
În tehnica de albire la domiciliu se utilizează concentraţii până la 10%
peroxid de hidrogen sau peroxid de carbamidă .
Gelurile de albire
Protocol:
 Examinarea intraorală;
 Informarea pacientului asupra beneficiilor şi limitelor metodei;
 Realizarea de fotografii martor
 Amprentarea arcadei dentare ce urmează a fi albită;
 Realizarea modelului de lucru;
 Confecţionarea gutierei;
 Igienizarea suprafeţelor dentare de albit;
 Îndepărtarea capacului seringii şi fixarea aplicatorului;
 Plasarea unei cantităţi mici de gel în gutieră în dreptul
rezervoarelor dinţilor ce urmează a fi albiţi;
 Aplicarea gutierei pe dinţi.

 Se lasă să acţioneze pe timpul nopţii( minim 2 ore până la 5-6

ore) după recomandările fabricantului;
 În intervalul cât se realizează albirea, pacientul nu bea, nu
mănâncă şi nu fumează;
 Îndepărtarea gutierei.
 Spălarea dinţilor;
 Spălarea gutierei cu periuţă şi pastă, uscarea şi depozitarea în
cutie.
 Reevaluare periodică a pacientului.
Tehnici de albire în cabinetul dentar

Albirea în cabinetul dentar se realizează cu produse care conţin o can-
titate mai mare de substanţă activă : până la 35% peroxid de hidrogen sau
peroxid de carbamidă. (56). Materialul se poate aplica direct pe dinţi sau cu
ajutorul unei gutiere. (Fig. 55)
a. b.
Figura nr. 55. Tehnica de albire în cabinetul dentar a. aplicarea mate-
rialului pe dinţi; b. lampa de albire
Sursele de activare luminoasă accelerează efectul de albire prin degaja-

rea de căldură. Cea mai eficientă sursă de activare este cea cu laser pe bază
de Argon.
Protocol clinic.
 Examinarea intraorală a pacientului;

 Informarea pacientului asupra protocolului clinic şi indicaţiilor

metodei;
 Fotografii martor;
 Amprentarea arcadei dentare ce urmează a fi albită;
 Realizarea modelului de lucru;
 Realizarea rezervoarelor pe suprafeţele care vor fi albite;
 Confecţionarea gutierei ;
 Igienizarea suprafeţelor dentare de albit cu o pastă fără fluor, sau
cu ajutorul dispozitivului Prophy – Max;
 Izolarea dinţilor cu ajutorul digii sau cu răşina de izolare în
vederea protejării parodonţiului marginal şi a treimii cervicale a
dinţilor unde grosimea smalţului este redusă;
 Spălarea şi uscarea suprafeţelor.
 Plasarea unei cantităţi reduse de gel în gutieră (în dreptul feţei
vestibulare a dinţilor) sau direct la nivelul feţei vestibulare a
dinţilor ce urmează a fi albiţi în funcţie de produsul utilizat..
 Aplicarea gutierei pe dinţi şi îndepărtarea excesului de material
cu ajutorul unei sonde;
 Substanţa se lasă să acţioneze conform protocolului descris de
fabricant;
 Fotoactivarea luminoasă (dacă produsul o cere).
 Îndepărtarea gutierei şi curăţarea dinţilor;
Metode de albire a dinţilor devitali
Cauza cea mai frecventă a discromiilor dinţilor devitali este îndepărta-

rea incompletă a materialelor utilizate în exces în obturaţiile radiculare care,
prin degradare, impregnează infrastructura dentinară.
Protocol clinic
 Radiografia dintelui;
 Îndepărtarea excesului de material cromogenic de la nivelul
camerei pulpare;
 Spălarea camerei pulpare cu bulete cu apă oxigenată şi alcool
urmată de uscarea cu spray-ul de aer;

 Izolarea obturaţiei de porţiunea coronară deschisă prin aplicarea

unui strat de ciment glass ionomer sau oxi-fosfat;
 Introducerea substanţei de albire –ex.: peroxid de carbamidă
16%;
 Aplicarea unei obturaţii din ciment timp de o lună;
 Smalţul nesusţinut de dentină va fi căptuşit cu compozit,
compomer sau glass ionomer;
 După o lună se îndepărtează agentul de albire, se spală foarte
riguros cavitatea şi se reface obturaţia coronară definitivă;
Eficienţa tehnicilor de albire depinde de stabilirea corectă a indicaţiei

de albit în condiţiile conştientizării pacientului asupra limitelor acestei me-
tode.

Bibliografie
BIBLIOGRAFIE
1. Roberson TM. Cariology: the lesion, etiology, prevention and control. In:
Roberson, Heymann H., Swift E. Studervant’s Art & Science of Operative
Dentistry, 4-th ed. St Louis Mosby , 2002: 64-132.
2. Ioan Dănilă Dentistică preventivă, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2005.
3. Bratthall D Introducing the Significant Caries Index together with a proposal
for a new global oral health goal for 12-year-olds. Int Dent J. 2000 ;50(6):378-
84
4. Health Surveillance in Europe Oral Health Interviews and Clinical Surveys :
Guidelines, Lyon I University Press, 2008, http://www. egohid.eu
/html/Phase1_summary.htm accesat 12 noi. 2011
5. European Global Oral Health Indicators development phase I, http://www.
egohid.eu /html/Phase II_summary.htm accesat 20 noi. 2011
6. Livia Ottolenghi, Denis Bourgeois ,Health Surveillance in Europe Oral Health
Interviews and Clinical Surveys : Overviews., Lyon I University Press Lyon
2008 http// www.egohid.eu/Documents/Health_Surveillance_in_Europe_2008
accesat 23 sept.2011
7. Denis Biurgeois, Juan Carlos Llodra.European Global Oral Health Indicators
Development Project,2003 Report Proceedings
www.egohid.eu/Documents/EGOHID accesat 14 oct. 2010
8. Järvinen S.Indexes for orthodontic treatment need. Am J Orthod Dentofacial
Orthop.2001;120(3):237-239.
9. Greene JC, Vermillion JR. . The oral hygiene index: a method for classifying
oral hygiene status. J Amer Dent Ass,1960; 61: 29-35.
10. Greene JC, Vermillion JR. . The simplified oral hygiene index. J Amer Dent
Assoc 1964; 68: 7-13.
11. Kekre G. S. Dental Indices http://www.todentalcare.com/ accesat 12 aug.2011
12. O' Leary T, Drake R, Naylor. The plaque control record. J Periodontol, 1972;
43: 38-39.
13. Development of the World Health Organization (WHO) an Community
Periodontal Index of treatment needs (CPITN). Int dent J. 1982; 328(3): 281-
291.

Bibliografie
14. Kidd E.A.M. Essentials of dental caries. The disease and its management
Third Edition.Oxford University Press 2005 110-123
15. CDC. Recommendations for using fluoride to prevent and control dental
caries in the United States. MMWR Recomm Rep 2001;50(RR-14):1-42.
http://www.cdc.gov/mmwr/
16. Facts about fluoride. CDS Rev 2006;99(1):44.
17. Cleaning your teeth and gums. American Dental Association website.
Available at:http://www.ada.org/2624.aspx. Accesat oct 2010.
18. Milgrom PM, Huebner CE, Ly KA. Fluoridated toothpaste and the prevention
of early childhood caries: A failure to meet the needs of our young. J Am Dent
Assoc 2009;140(6):628-630-1.
19. Kidd E.A.M. Prevention of caries by plaque control in Essentials of dental
caries. The disease and its management Third Edition.Oxford University Press
2005, 68-85
20. American Dental Association, Council on Scientific Affairs. Professionally-
applied topical fluoride: Evidence based clinical recommendations. J Amer
Dent Assoc 2006;137(8):1151-9.
21. Hodgson B.D. An alternative technique for applying fluoride varnish JADA,
2005;136(9):1295-1297
22. Moynihan P.J. The role of diet and nutrition in the etiology and prevention of
oral diseases Bulletin of the World Health Organisation 2005 ; 83:694-699
23. Kidd E.A.M. Diet and caries in Essentials of dental caries. The disease and its
management Third Edition.Oxford University Press 2005 88-107
24. Tinanoff N, Palmer CA. Dietary Determinents of Dental Caries and Dietary
Recommendations for Pre-school Children. Journal of Public Health
Dentistry. 2000; (60)3:197-206. (also www.hskids-tmsc.org)
25. Douglass JM. Response to Tinanoff and Palmer: Dietary determinants of den-
tal caries and dietary recommendations for pre-school children. J Public
Health Dent 2000;60(3):207-209.
26. Löe H Oral hygiene in the prevention of caries and periodontal disease. Int
Dent J.2000 ;50(3):129-139
27. .Cochran JA, Ketley CE, Duckworth RM, van Loveren C, Holbrook WP,
Seppa L, et al. Development of a standardized method for comparing fluoride
ingested from toothpaste by 1.5 3.5-year-old children in seven European
countries. Part 1: Field work. Community Dent Oral Epidemiol .2004;32
(Suppl. 1:):39-46

Bibliografie
28. Beals D. A model to evaluate the relative cleaning effectiveness of

toothbrushes. J Dent Res: 2002; 77 (Sp. Iss.): Abstr. 687
29. Emilson CG.. Potential efficacy of chlorhexidine against mutans streptococci
and human dental caries. J Dent Res 1994; 73: 682-691.
30. James P,Parnell C,Whelton H. The caries-preventive effect of chlorhexidine
varnish in children and adolescents: a systematic review. Caries
Res.2010;44(4):333-40.
31. Shepperd S, Charnock D, Cook A. A 5 star system for rating the quality of
information based on DISCERN. Health Information and Libraries Journal,
2002; 19: 201-205.
32. U.S. Department of Health and Human Services. . Healthy people 2010 (2nd
ed.; in two volumes: Understanding and improving health and Objectives for
improving health.). Washington, DC: U.S. Government Printing Office. 2000
33. Kools, M.A . Increasing Readers’ Comprehension of Health Education
Brochures: A Qualitative Study Into How Professional Writers Make Texts
Coherent; Health Education & Behavior, 2004, 31; 6: 720-740.
34. Mount GJ, An atlas of glass-ionomer cements. A clinical’s guide 3rd edn,
London: Martin Dunitz Ltd, 2002.
35. Nigel B. Pitts. Detection, Assessement, Diagnosis and Monitoring of Caries,
Monographs in Oral Science, Vol. 21, Editor: Pitts, NB. (Dunde) Karger 2009.
36. Fejerskov, O. and Kidd, E. A. M. Clinical and radiographic diagnosis in
Dental caries. . Blackwell Munksgaard, Oxford. 2003
37. Lucia Bârlean Prevenirea transmiterii infecţiei în medicina dentară – Lucrări
practice Ed.“Gr.T.Popa“ U.M.F. Iaşi, 2010
38. Axelsson P.. Diagnosis and risk prediction of dental caries, Quintessence Pub.
Co. Inc. 2000
39. Featherstone JDB. The science and practice of caries prevention. JADA 2000;
131: 887-899.
40. Fejerskov, O. and Kidd, E.A.M. Advanced methods of caries diagnosis and
quantification Dental caries. . Blackwell Munksgaard, Oxford. 2003
41. Kidd E.A.M. Diagnosis of caries risk in Essentials of dental caries. The
disease and its management Third Edition.Oxford University Press 2005 p.
60-64
42. Marthaler T.M. Changes in Dental Caries 1953/2003, Caries. Res.
2004;38:173/181
43. American Dental Association Councils on Scientific Affairs and Dental Prac-
tice. Caries Risk Assessment Form (Ages 0-6). American Dental Association:

Bibliografie
Chicago I11.2008 . http://www.ada.org/sections/professional Accesat July 3,

2010.
44. Bratthall D., Petersson G.H., Cariogram--a multifactorial risk assessment mo-
del for a multifactorial disease. Community Dentistry and Oral Epidemiology,
2005 ;33(4):256-264
45. Tsang P, Qi F, Shi W. Medical approach to dental caries: Fight the disease,
not the lesion. Pediatr. Dent. 2006;28(2):188-198.
46. White BA, Maupome G. Clinical decision-making for dental caries manage-
ment. J Dent Ed 2001;65(10):1121-1125.
47. Ramos-Gomez, F.J., Crystal, Y.O., Ng, M.W., Crall, J.J. & Featherstone,
J.D.B. . Pediatric Dental Care:Prevention and Management Protocols Based
on Caries Risk Assessment.Journal of the California Dental Association 2010,
38 (10), 748-761.
48. Kristy Menage Bernie, CAMBRA: Caries Management by Risk Assessment
Dentistry iQ www.dentistryiq.com. Accesat 12 sept 2011
49. Flores M, Andersson L, Andreasen J, et al. Guidelines for the management of
traumatic dental injuries. I. Fractures and luxations of permanent teeth. Dental
Traumatol 2007;23(2):66-71.
50. Flores M, Andersson L, Andreasen J, et al. Guidelines for the management of
traumatic dental injuries. II. Avulsion of permanent teeth. Dental Traumatol
2007;23(3):130-136.
51. American Academy of Pediatric Dentistry. Policy on prevention of sports-
related orofacial injuries. Pediatr Dent 2010;32(special issue):55-58.
52. Andreasen JO, Andreasen FM, Skeie A, Hjørting-Hansen E, Schwartz O.
Effect of treatment delay upon pulp and periodontal healing of traumatic den-
tal injuries: A review article. Dental Traumatol 2002;18(3):116-128.
53. Macedo G, Ritter A. Essentials of rebonding tooth fragments for the best
functional and esthetic outcomes. Pediatr. Dent. 2009;31(2):110-116.
54. Vitale Marina Consuelo. Lasers in dentistry. Practical text book. Editioni
Martina ,Italia, 2010
55. White JM.Gekelman D. Lasers in dentistry.Amsterdam. Elsevier.2003
56. Iulia Săveanu, Ioan Danilă, Prevenţie oro-dentară. Materiale şi tehnici. Editu-
ra U.M.F.Gr.T.Popa Iaşi 2009

Carte Preventie Barlean Alb Negru

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Preventie Barlean Alb Negru

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCIA

Tehnoredactare: ing. Sorin Popescu

Coperta: Marius Atanasiu

Editura „Gr. T. Popa”

Tiparul executat la Tipografia Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi

Sănătatea orală reprezintă o componentă esenţială a stării de bine fizice,

Conf. dr. Lucia Bârlean

Disciplina de Prevenţie Oro-Dentară

INDICI DE PLACĂ BACTERIANĂ CU REVELARE ........................... 33

INDICI PARODONTALI ....................................................................... 38

CONTROLUL DIETEI ........................................................................... 59

CONTROLUL PLĂCII BACTERIENE .................................................. 65

IGIENIZAREA MECANICĂ PROFESIONALĂ ................................. 109

BIBLIOGRAFIE .................................................................................... 158

STRATEGII PREVENTIVE ÎN STOMATOLOGIE

Dentistica Preventivă reprezintă o componentă esenţială a stomatologiei

Promovarea sănătăţii reprezintă procesul prin care indivizii sau colec-

Prevenirea îmbolnăvirilor reprezintă strategia de reducere a factorilor

ETAPELE PREVENŢIEI AFECŢIUNILOR ORALE

Prevenţia pre-primară include elemente de identificare a riscului

Tabel nr. 1 Prevenţia pre-primară a cariei dentare

Identificarea Anamneză detaliată, obiceiuri alimentare

Teste Determinarea numărului de S mutans (Dentocult SM)

10 Lucia Bârlean, Ioan Dănilă, Iulia Săveanu, Carina Balcoş

12 Lucia Bârlean, Ioan Dănilă, Iulia Săveanu, Carina Balcoş

EXAMENUL CLINIC AL PACIENTULUI

Istoricul bolii actuale:

Condiţii de viaţă şi muncă

EXAMENUL CLINIC EXTRAORAL

Inspecţie de faţă şi profil

14 Lucia Bârlean, Ioan Dănilă, Iulia Săveanu, Carina Balcoş

EXAMEN CLINIC INTRAORAL

 Relevarea plăcii bacteriene

 Diagnosticul stării generale

 Diagnosticul stării locale

 Diagnosticul stării de igienă

 Educaţie sanitară individuală

16 Lucia Bârlean, Ioan Dănilă, Iulia Săveanu, Carina Balcoş

EVALUAREA STATUSULUI ODONTAL

INDICELE CAO (DMFT)

Indicele CAO reprezintă numărul de dinţi cariaţi, absenţi şi obturaţi ra-

Indicele SiC (Brathall 2000) (3)– reprezintă valoarea medie a indicelui

EUROPEAN GLOBAL ORAL HEALTH INDICATORS DEVELOPMENT

Sistemul EGOHID “Full Standard Clinical Survey Assessment” este

b. Evaluarea statusului odontal;

a. Evaluarea statusului odontal

Figura nr. 1 – Cod ICDAS-EGOHID format din 2 cifre

18 Lucia Bârlean, Ioan Dănilă, Iulia Săveanu, Carina Balcoş

Coduri pentru restauraţii în sistem ICDAS/EGOHID

Cod 0 . Dinte sănătos, fără restaurare

Cod 1. Sigilare parţială

Cod 2. Sigilare totală

Cod 3. Restaurare coronară cu material compo-

Cod 4. Restaurare coronară cu amalgam

Cod.5. Coroană metalică

Cod 6. Coroane fizionomice din ceramic sau

Cod 7 . Restaurări coronare absente sau fractu-

Cod 8. Restaurări coronare provizorii

Figura nr. 2 - Coduri pentru restaurări în sistem ICDAS/EGOHID

Coduri leziuni carioase în sistem ICDAS/EGOHID

Cod 0 . Suprafaţă dentară integră

Cod 1. Uşoară modificare de cu-

Cod 2. Modificare de culoare vi-

Cod 3. Leziune carioasă localizată