Universitatea „OVIDIUS” din Constanța 

Facultatea de Drept și Științe Administrative 

 
 
 

 
NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
  
 
NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT 
 
 
1. Definitie. Natura juridica. 
Contractul de transport este definit de Codul comercial chiar dacă, definiția este
criticabilă. 
Acesta are loc între expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transportul unui
lucru şi întreprinzătorul care se obligă a-l face în numele său propriu şi socoteala altuia, ori între
unul din aceştia şi cărăuşul ce se însărcinează a-l face”. Definiţia este criticată pentru că nu face
referiri la transportul de persoane şi nu distinge între transport şi comisionul pentru transport. 
Operaţiunea de transport este comercială pentru că aşa prevede legea şi intră în categoria
prestărilor de servicii. 
Deci, contractul de transport este o specie a contractelor de prestări de servicii şi are toate
caracterele acestui tip de contract. Adică: 
 conferă cărăuşului independenţă juridică faţă de contractant; 
 presupune asumarea unei obligaţii ce se îndeplineşte pe riscul prestatorului (se asumă
o obligaţie de a face, de rezultat); 
 este un contract cu titlu oneros; 
 este un contract sinalagmatic perfect; 
 este un contract consensual. 
Prin contractul de transport, cărăușul se obligă, în schimbul unui preț să transporte  într-
un anumit termen călători sau mărfuri pe o anumită distanță cu un vehicul corespunzător.  
În realitate contractul de transport  nu este o simplă locație, ci o prestare de servicii. 

2. Participanţii la contractul de transport. 

În transportul de persoane raportul juridic este simplu şi presupune
doi subiecţi: cărăuşul şi clientul transportat. 
Când contractul are ca obiect strămutarea unor bunuri, relaţia juridică devine complexă,
se amplifică. Avem un expeditor, un cărăuş şi un destinatar. În relaţie pot
interveni şi alţi subiecţi în calitate de intermediari, comisionari, prestatori de servicii. 
Expeditorul mai este numit încărcător sau predător. Dacă expeditorul recurge la un
comisionar, intervenientul este numit expediţionar. Comisionarul încheie contractul în nume
propriu, dar pe contul comitentului, fiind obligat direct faţă de cărăuş. 
Destinatarul este o terţă persoană în raport cu contractul dintre cărăuş şi expeditor. dacă
el aderă la convenţie va dobândi unele drepturi. 
Cărăuşul este principalul subiect al contractului de transport comercial şi constă într-o
întreprindere ce se obligă să transporte persoane sau să strămute mărfuri. 

3. Încheierea contractului de transport. 

Nu există reguli speciale privind condiţiile generale de valabilitate ale contractului
(consimţământ, capacitate, obiect, cauză). Deci, sub acest aspect se aplică regulile de drept
comun. 
Contractul de transport are particularităţi în ce priveşte condiţiile de formă. 
 Deşi este privit ca un contract consensual, legile speciale din domeniu prevăd obligativitatea
întocmirii sale în formă scrisă, ca o condiţie ad probationem, fiind suficientă forma înscrisului
sub semnătură privată. 
În raport de diferite forme de transport se cer diferite forme de documente. 
 în materie feroviară se întocmeşte scrisoarea de trăsură (chiar dacă termenii folosiţi sunt
arhaici). 
 în materie de transport maritim, se foloseşte termenul de conosament, document care are
câteva particularităţi.  
 tot în transportul maritim se foloseşte contractul de închiriere a unei nave ce presupune
un document de transport specific numit contract de navlu. (art. 557 Cod com. ) 
 HCM nr.941/1959 foloseşte noţiunea de documente de transport în care se includ:
scrisoarea de trăsură, scrisoarea de transport, conosamentul, foaia de parcurs, buletinul de
mesagerie, etc. 
 în transportul de persoane se utilizează bilete, legitimaţii de călătorie, abonamente. 
 Documentele de transport pot îmbrăca şi forma unor titluri nominative, la ordin sau la
purtător. 
 în transportul de călători se pot utiliza documente nominative. 
 în transportul de persoane, în mod obişnuit nu se utilizează înscrisuri nominative. Totuşi,
art. 414 Cod com. se arată că „scrisoarea de cărat poate să fie la ordin sau la purtător”. De
asemenea, se face referire la transmiterea acestor scrisori la ordin prin gir după regulile
cambiale. 
Aceste documente de transport ce au funcţiuni de titluri la ordin sau la purtător se bucură
de caracteristica literalităţii în sensul că „convenţiile necuprinse în scrisoarea de cărat nu au nici
o tărie faţă de destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorii de cărat la ordin sau la purtător,
ce a fost subscrisă de cărăuş”. 
În literatură s-a arătat că aceste titluri la ordin sau la purtător, ce consemnează contractele de
transport sunt titluri improprii, titluri ce au multe asemănări cu titlurile de credit, însă nu se
subsumează acestei categorii. 
 
4. Cuprinsul documentului de transport. 
 
Documentele de transport au clauze obligatorii şi neobligatorii. 
a) Obligatorii: 
 data contractului; 
 natura documentului de transport (la ordin sau la purtător); 
 părţile contractului; 
 identificarea bunurilor transportate; 
 obligaţiile cărăuşului; 
 preţul şi plata acestuia; 
 semnăturile părţilor. 
b) Neobligatorii: în această categorie intră itinerarul, clauza penală, alte menţiuni. 
Dacă nu sunt trecute toate menţiunile obligatorii, contractul nu este nul. Conţinutul clauzelor
poate fi stabilit prin orice mijloace de probă. Excepţie face de la această regulă obiectul
contractului deoarece el trebuie să fie determinat sau determinabil. În caz contrar, conform art.
948 şi 964 Cod civ. el este nul. 
 
5. Funcţiile documentului de transport. 
 
  este socotit un mijloc de probă. Peste el şi împotriva conţinutului său se admite proba cu
martori. 
 în contractele de transport de persoane documentul este şi un titlu de legitimare. 
 conosamentul este socotit şi un titlu reprezentativ al mărfii ce-i formează obiectul. 
Ca mijloc de probă documentul are regimul juridic al înscrisurilor sub semnătură
privată. Menţiunile ce le cuprinde au o putere doveditoare credibilă numai până la proba
contrară. 
 
6. Obligaţiile părţilor în contractul de transport. 
 
Aceste obligaţii sunt diferite în raport de etapa parcursă în derularea contractului. Distingem
astfel trei momente: a) punctul de pornire; b) deplasarea mărfii sau persoanei; c) punctul
de destinaţie. 
a) obligaţiile părţilor la punctul de pornire: 
Expeditorul se obligă la: 
 alegerea mijlocului de transport (se face în raport de felul mărfii,
de particularităţile acestuia pe care le cunoaşte expeditorul); 
 predarea mărfii în vederea transportului ce se realizează prin transmiterea posesiei
acesteia în mod temporar, de la expeditor la cărăuş. În îndeplinirea acestei obligaţii este
foarte importantă predarea cantitativă şi calitativă a mărfii. Prin HCM nr.941/1959 sunt
prevăzute în amănunt regulile după care se face predarea. 
 încărcarea mărfii în mijlocul de transport. În principiu, obligaţia revine expeditorului, dar
se poate conveni şi altfel. Încărcarea se face după natura mărfii şi capacitatea mijlocului de
transport. Marfa este stivuită, calată, nivelată, legată, învelită, în funcţie de tipul mijlocului
de transport, (deschis, închis), de natura mărfii. Operaţiunea se face cu celeritate, într-un
termen rezonabil. 
 să colaboreze cu cărăuşul pentru întocmirea documentelor de transport. În concret
expeditorul trebuie să pună la dispoziţia cărăuşului înscrisuri necesare pentru identificarea
mărfii şi pentru îndeplinirea unor formalităţi pe care le solicită autoritatea, cărăuşul ori
destinatarul. 
Expeditorul este răspunzător de regularitatea acestor documente. 
 să plătească preţul transportului dacă nu s-a convenit altfel cu destinatarul, (în acest ultim
caz avem de a face cu o clauză de plată transmisă). 
Cărăuşul are următoarele obligaţii: 
 să accepte cererea de transport. El este în stare permanentă de ofertă de servicii adresată
public, ofertă ce-i angajează răspunderea în mod unilateral. 
 să procure un mijloc de transport adecvat. Mijlocul trebuie să fie apt din punct de vedere
tehnic şi funcţional pentru a realiza în condiţii normale transportul convenit. 
 să ia în primire marfa de la expeditor. Ea se cântăreşte în mod obligatoriu
cu excepţia situaţiei când legea prevede altfel. HCM nr.951/1959 prevede reguli precise după
care cărăuşul preia marfa. El este îndreptăţit să refuze primirea când: 
1. coletele sunt necorespunzător ambalate. 
2. mărfurile au fost încărcate fără respectarea regulilor tehnice. 
3. mărfurile au fost încărcate în mijloace închise fără sigiliul expeditorului sau în mijloace
deschise fără marcaje sau cu marcaje necorespunzătoare. 
4. încărcătura are ca obiect mărfuri interzise la transport sau admise în condiţii speciale, fără ca
acestea să fie întrunite. 
sau să formuleze rezerve la transport. Prin rezervele depuse cărăuşul îşi preconstituie mijloace de
apărare împotriva răspunderii ce şi-o asumă de a asigura integritatea mărfii supuse strămutării. 
 Primirea mărfii la transport prezumă că datele înscrise în documentul de transport privitor
la încărcătură corespund realităţii, fiind exacte. Prezumţia este relativă, putând fi înlăturată prin
probe contrarii. 
 să elibereze documentul de transport expeditorului. 
b) obligaţiile părţilor în cursul deplasării mărfurilor: 
Expeditorul poate pe durata transportului să-şi modifice cererea iniţială. În raport de
atitudinea expeditorului sunt stabilite obligaţiile părţilor. Astfel: 
1. în transporturile efectuate în condiţiile iniţial convenite. 

Expeditorul are următoarea obligaţie: 

– să însoţească marfa dacă însoţirea este obligatorie. Regulamentul prevede că însoţirea este
obligatorie când se transportă vietăţi în mijloace de transport complete şi când transportul se
efectuează prin mijloace auto şi cuprinde produse ce nu se pot preda spre transport
individualizate. În rest, expeditorul poate însoţi marfa ori de câte ori doreşte. 
Expeditorul nu mai are alte obligaţii, după ce a predat marfa către cărăuş. 
Cărăuşul are următoarele obligaţii: 
 să respecte ordinea expediţiilor, adică să le pună în transport în ordinea primirii. 
 să parcurgă ruta stabilită şi să respecte durata transportului. 
 să conserve marfa pe parcurs. 
2. în transporturile modificate prin voinţa expeditorului. 
Contractul de transport permite expeditorului să modifice prin voinţa sa unilaterală unele
clauze ale contractului printr-un contra-ordin. Această regulă este o excepţie de la principiul
că convenţiile nu pot fi modificate decât prin consimţământul mutual. 
Contra-ordinul trebuie adus la cunoştinţa cărăuşului, fie că se renunţă la transport, fie că
se modifică condiţiile transportului. El trebuie redactat scris. Dacă documentul de transport este
sub forma unui titlu negociabil (la ordin sau la purtător), expeditorul ce emite un contra-ordin
trebuie să restituie cărăuşului înscrisul de transport întocmit iniţial. 
Dreptul de a emite contra-ordine poate fi transmis destinatarului sau unui terţ. Ultima
ipoteză priveşte situaţia în care documentul de transport are forma unui titlu negociabil. În acest
caz, dreptul de a modifica contractul iniţial aparţine celui ce posedă titlul. 
Destinatarul poate da contra-ordin din momentul în care expeditorul i-a remis documentul
de transport (art. 421 Cod com.). 
Deci, în perioada de transport efectiv, singur, cărăuşul, are o obligaţie suplimentară,
anume să execute contra-ordinul, dacă prestaţia de serviciu se derulează fără incidente
independente de voinţa părţilor. 
Ceilalţi subiecţi au doar sarcina să emită un contra-ordin valabil din punctul de vedere al
formei şi al fondului. 
Este posibil, totuşi, să apară în cursul transportului situaţii fortuite sau
de forţă majoră, situaţii ce pot duce la întârzierea executării obligaţiilor de către cărăuş sau la
imposibilitatea îndeplinirii lor. În această situaţie, părţile au drepturi şi obligaţii corelative, după
cum urmează: 
 dreptul expeditorului de a fi încunoştinţat despre perturbarea transportului
(obligaţia corelativă a cărăuşului de a informa despre eveniment). 
 dreptul expeditorului de a decide soarta transportului afectat (cu obligaţia corelativă
a cărăuşului de a se conforma dispoziţiei expeditorului). 
  obligaţia debitorului prestaţiei de a suporta riscurile contractuale. În concret, debitor
este cărăuşul care va pierde contravaloarea la care ar fi avut dreptul dacă marfa ajungea
la destinaţie. Totuşi, expeditorul, în asemenea situaţie trebuie să
 plătească cărăuşului cheltuielile suportate de acesta din urmă pentru pregătirea mijlocului de
transport şi, plata taxelor aferente strămutării încărcăturii în proporţie de drumul făcut. 
  obligaţia expeditorului de a restitui documentele de transport negociabile. 
c) obligaţiile părţilor la punctul de destinaţie. 
Cărăuşul are următoarele obligaţii: 
 să identifice destinatarul şi să avizeze despre sosirea transportului; 
 să elibereze marfa la destinaţie. El poate să refuze eliberarea mărfii dacă nu se plătesc
taxele de transport ori când destinatarul este în stare de faliment. De asemenea, marfa nu se
eliberează dacă este supusă unui sechestru asigurator sau dacă reglementările fito-sanitare de
la locul de destinaţie impun măsuri de carantină. 
Destinatarul are următoarele obligaţii: 
 să ia în primire marfa transportată. Aceasta presupune verificarea
mărfii şi constatarea deficienţelor transportului. În caz de constatare de deficienţe,
destinatarul trebuie să urmeze conduita prescrisă de art. 54 din Regulamentul aprobat prin
HCM 951/1959. 
 să descarce marfa din mijlocul de transport în timp util. 
 să plătească sumele restante datorate cărăuşului. 
Cele expuse mai sus reprezintă regulile generale în materie de contract de transport
comercial. Prin prevederi speciale, prin regulamente şi alte acte normative, pe sectoare de
activitate de transport sunt reglementate alte particularităţi ale contractelor de transport speciale.
Aceste prevederi nu fac obiectul acestui studiu, fiind cuprinse în conţinutul disciplinei dreptul
transporturilor. 
Expunerea făcută insistă asupra particularităţilor contractului de transport comercial,
asupra elementelor ce deosebesc acest contract de alte contracte de prestări servicii şi alte
contracte comerciale. 
 
 
 
 
 
 
Bibliografie: 
  
1. Căpăţână, O., Contractul comercial de transport, Bucureşti, 1995 
2. Wikipedia 
3. Căpăţână, O., ş.a., Titlurile comerciale de valoare, în Tratat de drept
al comerţului internaţional, Vol. II, Bucureşti, 1987 
4. Noul Cod Civil 
5. Cod Comercial