Analiza Fundamentalä Å I Analiza Tehnicä A Emitenå Ilor

INTRODUCERE
Cei mai mulţi investitori individuali şi instituţionali, traderi, brokeri, dealeri şi

alţi participanţi la piaţă urmăresc să obţină cea mai bună rentabilitate a investiţiilor lor
sau cel mai bun profit din tranzacţiile lor. Este evident că ei vor saluta orice metodă pe
care o por folosi pentru a-şi reduce riscul de a pierde bani şi pentru a-şi îmbunătăţi
şansa de a obţine rentabilităţi cât mai ridicate.
Activitatea de investiţie trebuie văzută din două puncte de vedere: cea a unui
subiect pasiv în procesul de investiţie şi cea a unui subiect activ. Primul este
investitorul, iar cel de-al doilea este antreprenorul. Între cei doi intervine piaţa
financiară care are rolul de a transfera resursele de finanţare spre investiţii productive
şi de a asigura o alocare cât mai eficientă a acestora.
Investitorii pe piaţa de capital au încercat din totdeauna să previzioneze
evoluţia cursurilor. Astfel, fie au încercat să adapteze modele matematice şi statistice,
fie au cercetat istoricul pieţelor în speranţa descoperirii unor anumite legităţi standard
de mişcare a preţurilor, fie au căutat să identifice mişcările ciclice ale pieţei, ajungând
chiar şi până la studiul psihologiei pieţei şi a participanţilor. Toate aceste eforturi de a
previziona evoluţia viitoare a preţului au conturat de-a lungul timpului o ştiinţă
numită analiza pieţei, iar adepţii ei s-au separat în două tabere: fundamentaliştii şi
tehnicienii.
Jucătorii de pe piaţă utilizează grafice şi instrumente analitice pentru a
identifica modificările ce survin în oferta şi cererea pentru instrumentele financiare
tranzacţionate, care să îi ajute la previzionarea preţurilor şi la formularea strategiilor
de tranzacţionare pentru toate pieţele financiare.
Există două tipuri de analiză de piaţă de bază accesibile, pentru orientarea
jucătorilor de pe piaţă, fiecare avându-şi proprii experţi: analiza fundamentală şi
analiza tehnică.
În timp ce analiza tehnică se concentrează pe studiul acţiunii pieţei, analiza
fundamentală se concentrează asupra forţelor economice ale cererii şi ofertei care fac
ca preţurile să crească, să scadă sau să rămână constante. Ambele metode încearcă să
determine direcţia cea mai probabilă în care preţurile o să se mişte.
1
Analiza fundamentală identifică şi măsoară factorii care determină valoarea
intrinsecă a unui instrument financiar, cum ar fi climatul general economic şi politic,
inclusiv orice factor care afectează oferta şi cererea pentru produsul sau serviciul de
referinţă.
Analiza tehnică este o metodă de predicţie a mişcărilor preţurilor şi a
trendurilor de piaţă în viitor, prin studierea graficelor acţiunii trecute a pieţei, care iau
în consideraţie preţul instrumentelor, volumul tranzacţiilor şi, acolo unde este posibil,
poziţiile nereglementate (open interest) asupra instrumentelor.
Analiza tehnică se preocupă, mai degrabă, de ceea ce s-a întâmplat de fapt pe
piaţă, decât de ceea ce ar fi trebuit să se întâmple.
Principalul scop al analizei tehnice este de a determina momentele optime de
intrare dar şi de ieşire de pe o poziţie.
Obiectivele analizei financiare sunt: stabilirea caracteristicilor valorilor
mobiliare, punându-se accent pe valoarea de piaţă şi riscul asociat; identificarea
valorilor mobiliare greşit evaluate; stabilirea momentului optim de cumpărare sau
vânzare a acestor valori mobiliare.
Ambele tipuri de analize au şi puncte forte şi puncte slabe. În această lucrare
se va încerca o prezentare a unor metode de analiză tehnică şi fundamentală, care
includ o serie de indicatori şi o prezentare a unor metode care s-au dezvoltat pe
parcursul timpului şi care încearcă o previzionare a evoluţiei pieţei şi a cotaţiilor
bursiere.
Decizia de investiţie depinde în mare măsură de viitorul societăţii comerciale,
având un caracter ireversibil şi este angajată pe termen lung. În decizia de investiţie
este nevoie de diferite medote de a afla ponderea alocării sumei investite în
companiile cotate la BVB studiate.
Metodele prin care se poate realiza un studiul al câştigului pe piaţa de capital
din România sunt reliefate prin analiza fundamentală şi tehnică.
Prezenta lucrare cu titlul „Analiza fundamentală şi tehnică a emitenţilor-
coordonate majore în decizia de alocare a capitalurilor sub forma investiţiilor
financiare” este structurată astfel:
Capitolul 1- în care am prezentat „Noţiuni esenţiale privind investiţiile”
-acestea cuprind definirea investiţiilor şi tipologia acestora, câteva noţiuni esenţiale
referitoare la piaţa bursieră, noţiuni esenţiale despre instrumentele financiare şi
diferenţele dintre analiza fundamentală şi tehnică.
2
Capitolul 2- în care am prezentat „Analiza fundamentală”, acest capitol
cuprinde definiţia acetui tip de analiză, factorii care influenţează analiza
fundamentală, metode de analiză.
Capitolul 3- acesta cuprinde „Analiza tehnică”, o altă metodă de a analiza dacă
o investiţie este profitabilă sau nu, în care am prezentat definiţia acesteia, diferiţi
indicatori pe baza cărora se fundamentează această analiză.
Capitolul 4- acesta reprezintă Studiul de caz efectuat pe baza firmelor cotate la
BVB.
Capitolul 5- „Concluzii şi recomandări”cuprinde referiri şi propuneri cu
privire la decizia de investire.
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI ESEŢIALE PRIVIND INVESTIŢIILE
1.1. Investiţiile – Definiţie, tipologie.
Creşterea capitalului fix de producţie şi comercializare al unei societăţi

comerciale este baza creşterii şi dezvoltării acesteia. Această creştere a capitalului fix
rezultă dintr-un ansamblu de decizii de investiţii, adică decizii financiare. De aceste
decizii depinde în mare măsură viitorul societăţii comerciale, ele având un caracter
ireversibil şi sunt angajate pe termen lung.
Termenul de investiţie este definit din mai multe puncte de vedere, şi anume:
 Din punct de vedere economic, investiţia constituie renunţarea la o satisfacţie
imediată şi sigură în speranţa obţinerii unor rezultate viitoare superioare.
 Din punct de vedere financiar, investiţia reprezintă un ansamblu de cheltuieli,
realizate în scopul achiziţionării de active reale sau financiare, care în viitor
vor genera probabil câştiguri superioare.
 Din punct de vedere contabil, investiţia face referire directă la clasa de
imobilizări, distingându-se, după natura activelor, trei categorii: investiţia în
active corporale corespunzătoare bunurilor fizice, investiţia în active
necorporale sau imateriale şi investiţia în active financiare.
În sens larg, investiţia înseamnă a angaja o importantă cheltuială imediată în
scopul obţinerii unui beneficiu viitor, iar în sens strict, a investi reprezintă o achiziţie
de capital fix.1
1
Alexandru Todea, Investiţii, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008, pag. 13
3
Există o deosebire între investiţie şi cheltuiala curentă, astfel, investiţia este o
angajare de resurse monetare în scopul obţinerii de profituri pe termen lung, iar
cheltuiala curentă reflectă tot o angajare de resurse monetare, însă în scopul obţinerii
unui profit/ avantaj în aceeaşi perioadă de timp.
Investiţiile se clasifică după mai multe criterii, şi anume:
a) După natura lor, investiţiile sunt:
 Industriale/comerciale- îmbracă forma activelor fizice;
 Financiare- îmbracă forma titlurilor financiare de participare la capitalul unei
societăţi sau a împrumuturilor pe termen lung;
 Necorporale- cuprind activele necorporale, adică fonduri de comerţ sau
brevete, şi cheltuieli de cercetare şi dezvoltare sau cele de studii.
b) După obiectivul investiţiei-finalitatea industrială şi/sau comercială, acestea
sunt:
 Investiţii de expansiune- vizează fie creşterea capacităţii de producţie a unui
produs existent, fie lansarea în fabricaţie a unui nou produs;
 Investiţiile de înlocuire- presupune înlocuirea unui echipament uzat cu unul
nou, dar care are aceleaşi caracteristici;
 Investiţiile de modernizare- au ca finalitate creşterea productivităţii,
ameliorarea calităţii produselor sau adoptarea unei noi organizări a producţiei.
c) În funcţie de opinia lui Lutz (1951) care a identificat următoarele tipuri de
investiţii:
 De tipul point-input/point-output: investiţia a fost făcută în totalitate la un
anumit moment, antrenând un singur flux pozitiv după o anumită perioadă de
timp;
 De tipul continous-input/point-output:investiţia a fost făcută de-a lungul unei
perioade mai lungi de timp, antrenând un singur flux pozitiv la sfârşit;
 De tipul point-input/continous-output: investiţia a fost făcută în totalitate la un
anumit moment, antrenând mai multe fluxuri pozitive pe o perioadă lungă de
timp, acest tip fiind cel mai întâlnit în practică;
 De tipul continous-input/continous-output: este de asemenea întâlnit în
practică, presupune o perioadă de câţiva ani de realizare a investiţiei şi o
perioadă mai lungă de exploatare a acesteia.2
2
Alexandru Todea, Investiţii, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008, pag. 15-16
4
În finanţele de piaţă alegerea investiţiei constă în evaluarea activelor
financiare pentru a decide alocarea resurselor.
1.1. PIAŢA BURSIERĂ - ROLUL, TIPOLOGIA, FUNCŢIILE PIEŢEI

BURSIERE
Rolul Bursei de Valori Bucureşti este de a furniza o piaţă organizată pentru

tranzacţionarea valorilor mobiliare, de a contribui la creşterea lichidităţii valorilor
mobiliare prin concentrarea în piaţă a unui volum cât mai mare de valori mobiliare, de
a contribui la formarea unor preţuri care să reflecte în mod corespunzător relaţia
cerere-ofertă şi de a disemina aceste preţuri către public.
Bursele sunt acele instituţii care organizează tranzacţionarea instrumentelor
financiare standardizate (acţiunile, obligaţiunile, opţiunile sau contractele futures) .
Două din cele mai mari burse americane sunt localizate în New York: New York
Stock Exchange (NYSE) şi American Stock Exchange (AMEX). Alte burse
importante se află în Londra, Paris, Milano, Hong Kong, Toronto şi Tokio. Accesul la
piaţa bursieră pentru firme şi persoane fizice este posibil prin intermediari specializati.
Bursele reprezintă câmpul de acţiune al brokerilor care realizează tranzacţii între ei în
numele clienţilor sau în nume propriu.
Funcţiile buselor de valori sunt următoarele:
 agregarea cererii şi ofertei de valori mobiliare;
 efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare;
 stabilirea regulilor de tranzacţionare corecte (fair trading);
 stabilirea cotaţiilor valorilor mobiliare listate;
 promovarea securităţii legale şi economice a contractelor încheiate;
 oferirea de informaţii oficiale cu privire la cantităţile de valori mobiliare
tranzacţionate;
 oferă investitorilor posibilitatea de a participa la activităţile profitabile ale
marilor companii;
 asigură lichiditatea valorilor mobiliare şi posibilitatea diversificării
portofoliului;
 oferă companiilor posibilitatea de a obţine resurse financiare pe termen lung şi
publicitate gratuită.
5
Tranzacţionarea este reglementată de instituţii bursiere care se supun
supravegherii comisiilor independente, iar scopul este cel de a asigura condiţiile
formale şi tehnice adecvate pentru primirea, „matching orders” şi realizarea ordinelor
de cumpărare şi vânzare a instrumentelor financiare admise la tranzacţionarea
publică. La tranzacţionare pot participa: investitori individuali (persoane fizice) sau
companii (persoane juridice). Una din raţiunile unei emisiuni de acţiuni este aceea de
atragere de capital. Finanţarea de către o companie pentru un plan de dezvoltare prin
listarea pe o bursă este mult mai avantajoasă decât o finanţare bancară, de
exemplu. În plus, avantajele sunt mult mai multe. Pieţele bursiere au caracterul
reglementat, adică sunt reglementate în mod precis şi centralizate. Din trăsăturile
caracteristice ale bursei fac parte principiile stabile de comerţ, lipsa necesităţii de a
arăta contrapartea unei tranzacţii, timpul şi locul permanent unde este executată
tranzacţia, standardizarea instrumentelor care se află în tranzacţionare, precum şi
regulile efectuării tranzacţiilor şi a decontărilor. Investitorii participă la tranzacţionare
pe piaţa bursieră prin intermediari– brokeri sau agenţii de brokeraj. Intermediarii
realizează tranzacţii pe contul proprii sau pe conturile investitorilor care dau ordine.
Serviciul prestat de brokeri este posibilitatea de a încheia tranzacţii de cumpărare şi
vânzare a valorilor şi a instrumentelor derivate, pentru care sunt taxate comisioane,
cel mai des mărimea lui depinde de mărimea tranzacţiei. Brokerii prestează servicii
suplimentare – formare profesională şi consultanţă în domeniul investiţiilor.
Emitentul- este o persoană juridică - societate comercială, regie autonomă,
autoritate a administraţiei publice centrale sau locale, sau orice entitate legal
constituită şi calificată ca atare de C.N.V.M. care, în condiţiile legii, a emis, emite sau
intenţionează să emită valori mobiliare şi care are obligaţia de a recunoaşte şi plăti
drepturile încorporate în instrumentul negociabil, conform clauzelor stipulate în titlu
şi potrivit legii care îl guvernează.
Pe piaţa românească, casele de brokeraj se numesc Societăţi de Servicii de
Investiţii Financiare şi sunt reglementate şi monitorizate de Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare, Depozitarul Central, Bursa de Valori Bucureşti, Fondul de
Compensare a Investiţiilor, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării
Banilor .
Cei mai importanţi participanţi ai pieţei sunt investitorii instituţionali. Din
această grupă fac parte fondurile de investiţii – dintre care şi fondurile de pensii,
firmele de brokeri, case de asigurări, precum şi băncile de investiţii. Această denumire
6
este folosită şi în cazul instituţiilor nefinanciare care îşi conduc activitatea de investire
pe piaţa publică de valori. Investitorii instituţionali reprezintă grupa cea mai mare din
cadrul participanţilor la pieţele bursiere.
Venitul obţinut în economie de gospodari poate fi destinat consumării curente
sau poate fi investit, cu destinarea consumului în perioada viitoare. Investiţiile pe
piaţa bursieră pentru investitorii individuali sunt o alternativă riscantă, dar potenţial şi
mult mai profitabilă decât de exemplu: depozitele bancare.
Contractele pe indicii bursieri sunt accesibile şi pe piaţa OTC ( Over-the-
counter)- este o piaţă electronică, tranzacţiile fiind realizate prin reţeaua inter-dealeri-
investitori. Această piaţă se supune unui număr relativ redus de reguli, pentru că
tranzacţiile cu valori mobiliare sunt negociate prin telefon şi încheiate prin
intermediul unei reţele computerizate cu ajutorul căreia este realizată legătura între
dealerii de acţiuni şi de obligaţiuni, şi nu în ringul unei burse. O caracteristică a pieţei
OTC este negocierea directă a preţului de tranzacţie între dealeri, agenţi şi clienţi.
Piaţa financiară poate fi definită ca locurile sau ansamblurile mijloacelor de
comunicaţii care facilitează vânzarea- cumpărarea instrumentelor financiare la preţuri
formate în funcţie de cerere-ofertă şi determinate de factori economici, financiari,
monetari, psihologici şi tehnici.3
Piaţa de capital este o componentă a pieţei titlurilor financiare reprezentând
ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la
cei care au un surplus de capital, adică investitorii, către cei care au nevoie de capital,
cu ajutorul unor instrumente specifice (titluri financiare cu scadenţe pe termene medii
şi lungi) şi prin intermediul unor operatori specifici (societăţile de valori mobiliare).
Aceasta constituie un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi, a
căror decizie de investiţie urmăreşte: obţinerea unui grad înalt de fructificare a
capitalurilor, adică rentabilitatea şi recuperarea cât mai rapidă a capitalului investit,
adică lichiditatea.
1.3. CATEGORII RELEVANTE DE INSTRUMENTE FINANCIARE
Se foloseşte noţiunea de instrumente financiare , în literatura de specialitate,

pentru valori mobiliare, fie ele primare sau derivate (acţiuni, obligaţiuni, contracte
futures, opţiuni).
3
Maria Prisacariu, Silviu Ursu, Alin Andrieş- Pieţe şi instrumente financiare, Editura Universităţii
Alexandru Ioan Cuza, 2009, pag. 28
7
Cadrul legislativ al pieţei de capital din România foloseşte noţiunea de
instrumente financiare pentru desemnarea instrumentelor emise şi tranzacţionate pe
piaţa de capital, acestea fiind următoarele:
a) valori mobiliare;
b) titluri de participare la organismele de plasament colectiv;
c) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenţa mai mică de
un an şi certificate de depozit;
d) contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare finală în
fonduri;
e) contracte forward pe rata dobanzii;
f) swap-uri pe rata dobânzii, pe curs de schimb şi pe acţiuni;
g) opţiuni pe orice instrument financiar prevăzut la anterior, inclusiv contracte
similare cu decontare finală în fonduri, această categorie include şi opţiuni pe
curs de schimb şi pe rata dobânzii;
h) instrumente financiare derivate pe mărfuri;
i) orice alt instrument admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată într-un stat
membru sau pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacţionare pe o
astfel de piaţă. 4
Valorile mobiliare sunt definite, potrivit legii, ca instrumente negociabile
emise în formă materializată, sau evidenţiate prin înscrieri în cont, care conferă
deţinătorilor lor drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale asupra emitentului, conform
legii şi în condiţiile specifice privind emisiunea acestora.
În momentul în care se vorbeşte despre bursă ceea ce ne vine în minte sunt acţiunile.
Însă, pe lângă acţiuni sunt şi alte tipuri de valori mobiliare.
Acţiunile sunt cele mai populare şi reprezintă părţi din proprietatea unei
companii asupra activelor şi câştigurilor acesteia. Futures (contracte futures)
reprezintă înţelegeri obligatorii (contracte standardizate) de vânzare- cumpărare
viitoare de mărfuri sau instrumente financiare la un preţ negociat care trebuie
plătit/încasat la scadenţă. Bondurile sunt cele mai plictisitoare tipuri de valori
mobiliare, acestea însemnând nimic altceva decât împrumuturi, însă aduc un profit
sigur pe termen lung. Cele emise de către guvern se numesc bonuri de trezorerie.
Opţiunea reprezintă cel mai complicat instrument financiar, şi este un contract de
vânzare- cumpărare între două părţi, care dă dreptul cumpărătorului, însă nu şi
4
Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, art.11
8
obligaţia, de a cumpăra/ vinde o anumită cantitate de mărfuri, valori mobiliare, devize
sau alte instrumente financiare la un preţ prestabilit până la scadenţă.
Aceste opţiuni sunt clasificate astfel:
 Opţiunile CALL care dau dreptul cumpărătorului de a cumpăra
instrumente financiare la preţul de execuţie pe o anumită perioadă până la
scadenţă.
 Opţiunile PUT care dau dreptul cumpărătorului de a vinde instrumente
financiare până la scadenţă, la preţul de exercitare în schimbul unei prime
plătite vânzătorului la încheierea tranzacţiei.
Conform art. 12 din legea 297/2004, instrumentele financiare derivate sunt
acele instrumente definite la pct. 11 lit. d), g), h), combinaţii ale acestora, precum şi
alte instrumente calificate astfel prin reglementări ale C.N.V.M.
Prin instrumente ale pieţei monetare se înţelege acele instrumente financiare care se
tranzacţionează, de regulă, în cadrul pieţei monetare.
1.4. ANALIZA TEHNICĂ VERSUS ANALIZA FUNDAMENTALĂ
În practică, pentru a-şi stabili strategia de tranzacţionare,mulţi jucători de pe

piaţă utilizează analiza tehnică în combinaţie cu analiza fundamentală. Unul dintre
avantajele majore ale analizei tehnice constă în aceea că analiştii experimentaţi pot să
urmărească mai multe pieţe şi instrumente de piaţă, în timp ce analistul fundamental
trebuie să cunoască numai intimitatea unei anumite pieţe.5
Există câteva diferenţe între cele două tipuri de analize, acestea fiind:
 Analiza fundamentală se concentrează asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple
pe piaţă, pe când analiza tehnică se concentrează asupra a ceea ce se întâmplă
de fapt pe piaţă;
 Factorii implicaţi în analiza fundamentală includ oferta şi cererea, ciclurile
sezoniere, vremea, politica guvernamentală, pe când în analiza tehnică
graficele sunt bazate pe acţiunea pieţei, implicând preţul, volumul şi poziţiile
nereglementate (open interest)-numai pentru futures;
 Analiza funadamentală mizează pe o relaţie directă de tip cauză-efect între
valoarea economică a unui activ şi evoluţia preţului său de piaţă, însă analiza
5
Reuters, Introducere în analiza tehnică, Editura Economică, 2001, pag.19
9
tehnică îşi propune să identifice schimbările de trend care preced modificările
fundamentelor economice pentru că întotdeauna piaţa anticipează evoluţia
economică viitoare.
Utilizarea celor două metode de analiză nu reprezintă o garanţie pentru
obţinerea succesului, însă, cu siguranţă, sporeşte şansele ca traderul să ia decizii mai
inspirate.
Scopul analizei fundamentale presupune determinarea unui curs teoretic
(valoare intrinsecă) al valorilor mobiliare şi, prin comparare cu preţul de piaţă, să se
determine dacă valorile mobiliare analizate sunt supraevaluate, subevaluate sau corect
evaluate. Dacă preţul de piaţă este mai mare decât valoarea intrinsecă atunci titlul este
supraevaluat, altfel, dacă preţul este mai mic atunci titlul este subevaluat.
Scopul analizei tehnice este previziunea cursurilor bursiere în vederea
determinării momentelor de cumpărare şi vânzare, astfel încât să se obţină un profit
cât mai mare, sau în cazurile nefaste, de a minimiza pierderile.
Analiza fundamentală poate fi realizată prin mai multe medote, precum:
 Metoda comparării: permite compararea informaţiilor din situaţiile financiare
anuale în timp (situaţia financiară a anului în curs cu cea precedentă) pentru a
extrage tendinţa privind poziţia financiară şi performanţele societăţii, precum
şi în spaţiu cu societăţi similare
 Metoda de analiză prin rate: Rata financiară desemnează un raport economic
sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care reprezintă două
posturi sau grupe de posturi din bilanţ şi/sau din contul de profit şi pierdere.
Sistemul de rate utilizat în analiza financiară are următoarea structură:
 ratele de rentabilitate;
 ratele financiare privind lichiditatea, solvabilitatea şi gradul de îndatorare;
 ratele de structură a capitalurilor;
 ratele privind rotaţia capitalurilor;
 ratele multiplicatoare de preţ de piaţă a valorilor mobiliare.6

Principalele instrumente care se utilizează în analiza tehnică sunt: graficele şi
mulţimea de indicatori pe baza cărora sunt construite aceste grafice. Indicatorii au
rolul de a identifica tendinţele şi punctele în care acestea se modifică.
6
10
În funcţie de natura indicatorilor, aceştia pot fi clasificaţi astfel:
 indicatori de presiune;
 oscilatorii;
 indicatori de trend.
În concluzie cele două analize sunt complementare ,iar un investitor inteligent
ar trebui să folosească avantajele ambelor analize .
Analiza fundamentală este procesul de evaluare a unei firme de investiţii
publice pentru vrednicia sa uitându-se la activitatea sa la nivel financiar de bază sau
fundamentale. Aceasta implică examinarea unei firme financiare şi operaţiunile, în
special de vânzări, venituri, potenţial de creştere, activele, datoriile, managementul,
produsele şi concurenţa. Aceasta poate include, de asemenea, analiza
comportamentului de piaţă subliniat de studiul factorilor care stau la baza cererii şi
ofertei. Scopul principal este de a spori capacitatea de a prezice viitorul mişcării
preţurilor de securitate şi apoi fiind utilizate astfel de predicţii pentru a proiecta
portofoliilor de acţiuni.
Pe de altă parte, analiza tehnică funcţionează pe teoria că preţurile de piaţă, la
un moment dat, în timp reflectă toţi factorii cunoscuţi care afectează cererea şi oferta,
precum şi cea mai rezistentă firmă financiar. Astfel, analiza tehnică se concentrează
pe analiza preţurilor de piaţă în sine, mai degrabă decât evaluarea directă a factorilor
de putere fundamentali sau factorii cererii şi ofertei. Strategii bazate pe analiza
tehnică folosesc, în general, o serie de calcule concepute pentru a detecta atunci când
o schimbare de preţ este probabil să apară, astfel că un investitor poate gestiona
poziţiile pe piaţă în termen scurt, cum ar fi în cazul unor pieţe derivatelor. În contrast,
analiza fundamentală ia pe o perspectivă pe termen mai lung pentru a determina care
firme sunt cel mai probabil să funcţioneze bine în viitor, pe baza propriilor forţe
fundamentale de afaceri.7
CAPITOLUL 2. ANALIZA FUNDAMENTALĂ
2.1. INTRODUCERE ÎN ANALIZA FUNDAMENTALĂ
7
www.directscrience.com
11
O investiţie financiara presupune plasamentul unei sume de bani de către
investitor într-un instrument financiar, pentru o perioadă de timp, investitorul
estimând că va primi suma de bani în viitor care să recompenseze: renunţarea la
resurse pentru o anumită perioadă, rata inflaţiei previzionată şi riscul asumat. Procesul
investiţional se bazează pe informaţii actuale, corecte şi cât mai complete.
Întrebările care apar în momentul în care dorim să investim pe o piaţă ar fi
umătoarele: “ar fi bine dacă aş cumpăra azi un anumit tip de instrument?, ar trebui să
aştept ziua de mâine pentru a face această investiţie?, cum se va modifica preţul în
următoarele zile/luni?”. Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, adepţii analizei
pieţei s-au separate în două tabere, şi anume: fundamentaliştii şi tehnicienii. Aceştia
au un obiectiv comun, precum previziunea preţului folosind metode diferite.
Analiza fundamentală ia în considerare "sănătatea" financiară a societăţii,
condiţiile macroeconomice şi politice ale mediului în care societatea operează,
factorul de dezvoltare globală a industriei în care se înscrie, precum şi prognozele cu
privire la performanţele societăţii în viitor.
2.2. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ ANALIZA FUNDAMENTALĂ
Preţul unui produs este influenţat, în special, de cererea şi oferta de pe o piaţă,

determinând formarea preţului. Aceste două componente sunt supuse acţiunii
diverşilor factori de influenţă. Dacă cererea şi oferta cresc, dar cererea creşte mai mult
decât oferta, atunci preţul are o tendinţă de o uşoară creştere. Însă, preţul nu este
influenţat doar de aceste componente, deoarece asupra cererii şi ofertei acţionează o
mulţime de factori, şi anume:
 Balanţa schimburilor de mărfuri (Trade Balance)- reprezintă rata schimbului
dintre dolarul american şi alte valute. Luând ca exemplu dolarul american şi
euro, deprecierea dolarului american şi aprecierea euro raportul euro/dolar
american va scădea.
 Rata inflaţiei- (economia americană foloseşte Consumer Price Index, iar zona
euro foloseşte sensul Harmonized Index of Consumer Price) bunurile dintr-o
ţară cu inflaţie scăzută sunt mai atractive decât cele dintr-o ţară cu o inflaţie
ridicată, respectiv, moneda din primul caz are o valoare mai ridicată decât în
cazul în care ar fi o rată a inflaţiei ridicată.
12
În cazul contractelor futures care implică cunoaşterea ratei de schimb dintre
cele două valute există următorii factori de influenţă:
 Situaţia economică generală a celor două ţări: există o serie de indicatori
care influenţează direct sau indirect cursul valutar, şi anume: PIB,
comerţul exterior, nivelul investiţiilor străine, productivitatea muncii, etc.
 Situaţia monetară: indicatorii principali sunt: baza monetară, masa
monetară şi dinamica acestora, înclinaţia populaţiei spre
economisire/consum, situaţia creditului guvernamental/neguvernamental,
activele interne şi externe nete.
 Politica monetară şi valutară a băncii centrale: prin lupta cu
deprecierea/aprecierea monedei ţării, cu inflaţia, cu eforturile de a face
faţă cu datoriile externe această politică duce la creşterea sau scăderea
cererii de bani.
 Politica fiscală guvernamentală: măsuri de reformă economică- reducerea
fiscalităţii.
 Situaţia datoriilor externe: tările care au contractat un împrumut extern
trebuie să respecte programele de finanţare internaţională, relaţiile cu
principalele instituţii financiare internaţionale, precum şi modalităţile de
rambursare a acestuia.
 Conjunctura politică: orientarea politică.
 Conjunctura internaţională: securitatea ţării, credibilitatea guvernului
 Conjunctura internă: stabilitatea politică, mişcări sindicale de amploare,
destabilizarea unor instituşii majore implicate în economie.8
Dacă toţi participanţii de pe piaţa bursieră ar gândi logic atunci analiza
fundamentală ar funcţiona foarte bine, însă aşteptările economiei sunt diversificate.
2.3. ANALIZA FUNDAMENTALĂ- DEFINIŢIE, CLASIFICARE,

ABORDARE.
Analiza fundamentală este o metodă de previzionare a evoluţiei viitoare a

preţului unui instrument financiar, bazată pe factori economici, politici, de mediu,
8
Teodor Ancuţa, Darius Cipariu, Ioan Aleman, Mirela Cozgarea-Investiţii pe pieţele la termen, Sibiu,
2009, pag. 246
13
precum şi pe alţi factori şi date statistice relevante care pot afecta semnificativ oferta
şi cererea pentru instrumentul financiar analizat.9
Aceasta reprezintă şi o metodă de evaluare a valorilor mobiliare prin
măsurarea valorilor intrinseci a acestora pornind de la rezultatele financiare ale
companiei şi de la estimările evoluţiei ei viitoare.10
De aceea se consultă bilanţurile anuale şi trimestriale, contul de profit sau
pierdere, indicatorii financiari, fluxul lichidităţilor, adică tot ce se referă la situaţia
financiară a companiei, precum şi situaţia datoriilor şi a datornicilor. Aceste informaţii
se pot accesa de pe site-ul companiei sau de pe site-urile de brokeraj.
Aceasta poate fi: cantitativă şi calitativă. Analiza fundamentală cantitativă
determină şi evaluează factori economici care sunt cuantificabili în termeni numerici.
Analiza fundamentală calitativă determină şi evaluează factori economici din
perspectiva caracteristicilor calitative percepute a acestora.
Scopul analizei fundamentale presupune determinarea unui curs teoretic
(valoare intrinsecă) al valorilor mobiliare şi, prin comparare cu preţul de piaţă, să se
determine dacă valorile mobiliare analizate sunt supraevaluate, subevaluate sau corect
evaluate.
În cazul acţiunilor, analiza fundamentală poate lua în considerare atât premise
micro-economice, legate intrinsec de situaţia financiară şi de natura activităţii
companiei respective (ca de exemplu, evaluări financiare, acte contabile, planuri de
afaceri), cât şi condiţii macro-economice care afectează sectorul din care face parte
compania sau mediul naţional / multi-naţional în care compania îşi desfăşoară
activitatea.
În cazul mărfurilor, analiza fundamentală poate lua în considerare premise
legate de raportul dintre cerere şi ofertă, precum şi conditii macro-economice.
În cazul valutelor, analiza fundamentală poate lua în considerare premise
macro-economice legate de ţara care emite moneda respectivă, sau de un mediu multi-
naţional în cazul în care moneda în cauză face obiectul tranzacţiilor globale sau al
rezervelor valutare ale mai multor state. Asemenea premise macro-economice se pot
referi la masa monetara, rata inflaţiei, ratele dobânzii, politica fiscală.
9
10
Ileana Vrejba- Primii paşi ca investitor la bursă, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2007, pag.73
14
Există două modalităţi prin care analiza fundamentală identifică activele
financiare subevaluate ţinând cont de importanţa sectorului de activitate şi a
economiei în care îşi desfăşoară activitatea emitentul şi anume:
 abordarea de la mare la mic sau abordarea în 3 etape (top-down) această
modalitate porneşte de la ipoteza că informaţiile cu privire la economie, piaţa
financiară sau domeniul de activitate au un impact semnificativ asupra
rentabilităţii activelor financiare individuale;
 abordarea de jos în sus (bottom-up sau stock-picking) porneşte de la premisa
că este posibilă identificarea unor valori mobiliare subevaluate, cu o valoare
intrinsecă mai mare decât preţul de piaţă şi care să ofere rentabilităţi
superioare, indiferent de evoluţia sau perspectivele sectorului de activitate sau
a economiei în ansamblu.
2.3.1. ANALIZA FUNDAMENTALĂ- ABORDAREA TOP - DOWN
Cele trei etape în analiza fundamentală sunt: analiza economiilor şi a pieţelor

de capital naţionale, analiza sectoarelor de activitate, analiza emitenţilor şi a valorilor
mobiliare.
Analiza economiilor naţionale şi a pieţelor financiare este o etapă în care se
analizează toţi factorii macroeconomici care au o influenţă asupra procesului
investiţional. Aceşti factori sunt:
 politica fiscală- o reducere a taxelor încurajează consumul, creşte cererea, ceea
ce conduce la o creştere economică;
 politica monetară- este folosită de băncile centrale; o scădere a ratei de
dobândă determină o mărire a ratei de creştere economică rezultând un efect
pozitiv asupra activelor financiare, o creştere masivă a ofertei de monedă
necorelată cu nevoile economiei poate determina o creştere a inflaţiei ducând
la efecte negative asupra activelor financiare;
 factor politic- schimbările cu privire la forma de guvernare sau la regimul
politic au un impact semnificativ asupra valorii activelor financiare şi asupra
evoluţiei pieţelor financiare;
 faza ciclului economic în care se află economia- Ciclul economic reprezintă
fluctuaţii ale producţiei totale sau PIB însoţite de mişcări oscilatorii ale
15
celorlalte variabile macroeconomice, dintre care amintim: nivelul de ocupare a
forţei de muncă, rata inflaţiei, rata dobânzii şi rentabilitatea de piaţă.
Acesta cuprinde următoarele faze cu oportunităţile investiţionale specifice:
 reluarea (înviorarea activităţii economice)- sunt recomandate investiţiile în
acţiuni şi alte instrumente financiare cu risc ridicat;
 expansiunea (avântul economic)- în prima fază a expansiunii se recomandă
investiţii în acţiuni şi în active imobiliare, iar în cea de-a doua fază, se
recomandă investiţiile în obligaţiuni guvernamentale şi în acţiuni sensibile la
evoluţia ratei dobânzii;
 recesiunea (criza)- se recomandă investiţiile în obligaţiuni (cele
guvernamentale) pentru că preţul lor va creşte pe măsură ce recesiunea se va
adânci şi ratele de dobândă vor scădea;
 depresiunea- se recomandă investiţiile în acţiuni subevaluate puternic şi care
au un potenţial ridicat de creştere în perspectiva înviorării activităţii
economice.
 potenţialul de creştere a economiei- este cazul statelor emergente în care
economia are o rată de creştere ridicată şi cu potenţialul de menţinere a unei
rate ridicate de creştere, este mai atractivă pentru investitori pentru că oferă
rate ridicate de profitabilitate, însă riscul este mai ridicat decât în cazul statelor
dezvoltate. 11
Analiza sectoarelor de activitate- în această etapă trebuie să se ţină cont de
reacţia sectoarelor de activitate la schimbările economice. Există sectoare ciclice care
sunt influenţate de fazele ciclului economic, sectoare anticiclice care evoluează
contrar economiei în ansamblu şi sectoare care sunt foarte puţin influenţate de
perspectivele economiei.
Emitenţii listaţi la bursă au fost clasificaţi utilizând o metodologie folosită în
Statele Unite fiind prezentată în anexa nr.1.
Există şi alte domenii, cum ar fi: Conglomerate, Transporturi şi Utilităţi la
care nu sunt reprezentanţi la BVB.
Companiile cu activităţi în sectorul chimic au înregistrat creşteri importante la
Bursa de Valori Bucureşti, pe fondul subvenţilor în urcare ce urmează a fi acordate
agricultorilor ce vor duce la creşterea cererii de îngrăşăminte şi a reorientării
11
Alexandru Ioan Cuza, 2009, pag.192-193
16
investitorilor pe acţiunile mai puţin lichide. Piaţa IT din România va creşte în 2011-
2012 în medie cu 7%, după un declin de 2,6% în 2010, remarcându-se o creştere a
interesului pentru investiţii a jucătorilor de profil din China, Rusia şi UE. Sistemul
bancar din România ar putea încheia pe pierdere în anul 2011 din cauza
provizioanelor şi a competiţiei “feroce”, care va duce la scăderea ratelor la credite. Pe
perioade de criză, competiţia dintre bănci pentru atragerea clienţilor eligibili se
intensifică, ceea ce duce în final la reducerea costurilor. Activitatea de tranzacţii de
fuziuni şi achiziţii în sectorul farmaceutic din România va fi puternic afectată pe
termen scurt de contextul actual, caracterizat de lipsa de vizibilitate, termene lungi de
plată, neîncasarea facturilor.12
Analiza emitenţilor şi a valorilor mobiliare- trebuie realizată atât din punct
de vedere economic, cât şi juridic. Această etapă are ca obiectiv selectarea
companiilor cu cel mai mare potenţial şi a valorilor mobiliare subevaluate din
sectoarele de activitate selectate în etapa a doua. În această etapă se analizează şi se
compară performanţele individuale ale societăţilor din sectorul selectat în etapa a
doua, prin utilizarea ratelor financiare şi prin analiza cash-flow-urilor.
Obiectivul final al acestui proces este selectarea celor mai bune valor
mobiliare în interiorul industriilor cu cel mai mare potenţial şi includerea acestora în
propriul portofoliu, ţinând cont de structura şi obiectivele portofoliului.13
2.4. METODE DE ANALIZĂ FUNDAMENTALĂ
Obiectivul situaţiilor financiare anuale este furnizarea de informaţii despre

poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare ale societăţii în
anul financiar anterior.
Analiza fundamentală poate fi realizată prin mai multe medote, precum:
 Metoda comparării: permite compararea informaţiilor din situaţiile financiare
anuale în timp (situaţia financiară a anului în curs cu cea precedentă) pentru a
extrage tendinţa privind poziţia financiară şi performanţele societăţii, precum
şi în spaţiu cu societăţi similare.
12
http://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/76899/Criza-salta-afacerile-online-plus-de-80-
pentru-farmaciile-virtuale-poloneze.html
13
Alexandru Ioan Cuza, 2009, pag.196
17
 Metoda de analiză prin rate: Rata financiară desemnează un raport economic
sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care reprezintă două
posturi sau grupe de posturi din bilanţ şi/sau din contul de profit şi pierdere.
Ratele pot oferi informaţii cu privire la rentabilitatea societăţii, independenţa
financiară, gradul de lichiditate sau solvabilitate. Sistemul de rate utilizat în analiza
financiară are următoarea structură:
 ratele de rentabilitate;
 ratele financiare privind lichiditatea, solvabilitatea şi gradul de
îndatorare;
 ratele de structură a capitalurilor;
 ratele privind rotaţia capitalurilor;
 ratele multiplicatoare de preţ de piaţă a valorilor mobiliare.14
CAPITOLUL 3. ANALIZA TEHNICĂ
Problemele cu care se confruntă un investitor în momentul în care doreşte să

investească cu scop speculativ pe piaţa de capital sunt cele legate de tipul, natura şi
emitentul titlurilor dorite a se cumpăra, proporţiile investiţiei, momentul de achiziţie a
titlurilor astfel încât să existe şanse de creştere a lor. În ceea ce priveşte lichidarea
titlurilor problemele sunt legate de dimensiunea şi momentul de vânzare a titlurilor,
astfel încât să existe şanse de descreştere a lor.
Scopul analizei tehnice este previziunea cursurilor bursiere în vederea
determinării momentelor de cumpărare şi vânzare, astfel încât să se obţină un profit
cât mai mare, sau în cazurile nefaste, de a minimiza pierderile.
Analiza tehnică este procesul de studiere a istoricului cursurilor valorilor
mobiliare, într-un efort de a determina preţurile viitoare probabile. Analiza pleacă de
la ipoteza că în cel mai bun caz istoria se repetă, iar în cel mai rău caz ajută la
procesul de învăţare din trecut. Studiul încearcă să scoată în evidenţă momentele
potrivite pentru cumpărare şi vânzare, punctele de întoarcere în evoluţia unei acţiuni.
Pentru a putea efectua o analiză tehnică este nevoie de 3 elemente de bază, şi
anume: preţul, volumul şi numărul de poziţii deschise pe o anumită piaţă.
14
18
Principalele instrumente care se utilizează în analiza tehnică sunt: graficele şi
mulţimea de indicatori pe baza cărora sunt construite aceste grafice. Pentru a efectua o
analiză tehnică este nevoie de cel puţin 3 elemente, şi anume: preţul, volumul
tranzacţiei şi numărul de poziţii deschise pe o anumită piaţă.
Analiza tehnică se bazează pe 3 principii fundamentale, şi anume:
 Acţiunea pieţei actualizează totul: preţul efectiv este o reflectare a orice este
cunoscut pe piaţă ca factor de influenţă asupra acestuia, de exemplu, oferta şi
cererea, factori politici şi sentimentul pieţei. Analistul tehnic este interesat
numai de mişcările preţului, nu şi de motivele modificării, indiferent care ar fi
acestea.
 Există configuraţii: acest tip de analiză este utilizat pentru identificarea
configuraţiilor de comportament ale pieţei care au fost recunoscute, de mai
mult timp, a fi semnificative.
 Istoria se repetă: configuraţiile grafice au fost recunoscute şi catalogate de
peste 100 de ani, iar modul în care multe configuraţii se repetă conduce la
concluzia că psihologia unamă se modifică prea puţin în timp.15
Dacă toate principiile ar fi valabile, atunci analiza tehnică ar fi mai degrabă o
ştiinţă decât o artă. Însă realitatea arată că istoria nu se repetă pe sine întotdeauna cu
exactitate, iar configuraţiile nu se manifestă întotdeauna exact ca data precedentă.
Analiştii iau în consideraţie probabilitatea ca o situaţie dată să producă un
rezultat dat, iar în unele cazuri, această probabilitate este foarte ridicată.
Indicatorii au rolul de a identifica tendinţele şi punctele în care acestea se
modifică. Aceştia pot da rezultate mai bune în pieţe cu volatilitate mai ridicată /mai
redusă, sau pot ajuta la determinarea tendinţelor/punctele de modificare ale acestor
tendinţe.
3.1. ANALIZA TEHNICĂ CLASICĂ
Analiza tehnică clasică este utilizată pentru a măsura cererea şi oferta pentru
anumite instrumente şi pentru a indica modificările de preţ şi de tendinţă atât pentru
15
Reuters, Introducere în analiza tehnică, Editura Economică, 2001, pag. 18
19
piaţă în ansamblu, cât şi pentru instrumente individuale, şi se bazează pe teoria lui
Dow.16
Instrumentele specifice analizei tehnice clasice sunt: reprezentările grafice ale
preţurilor, trendul, configuraţii grafice.
Aceasta analiză presupune citirea şi interpretarea graficelor pentru a găsi
oporunităţi de investiţie, a identifica momentele de intrare, ieşire dintr-o investiţie în
acţiuni, a identifica trenduri posibile. Pentru a efectua aceste analize investitorii au la
dispoziţie diferite tipuri de grafice, cele mai utilizate fiind: graficul linie,graficul prin
punct şi cifră, graficul prin bară, graficul lumânare, graficul de tip histogramă pentru
volum şi graficul prin linii pentru poziţii nereglementate (open interest).
Graficul linie este cel mai simplu şi popular tip de grafic deoarece indică doar
preţurile de închidere, care sunt considerate mai importante decât cele de deschidere.
Acest grafic scapă însă multe detalii.
Graficul prin punct şi cifră acesta consideră întreaga activitate de
tranzacţionare ca un flux continuu, ignorând parametrul timp. Acestea se construiesc
pentru a se concentra pe mişcarea preţului.
Graficul prin bară este mai util, deoarece oferă informaţii suplimentare care
pot fi valoroase pentru un investitor. Fiecare perioadă (oră, zi, lună,etc.) este
reprezentată printr-o bară, care va arăta preţul de deschidere, preţul maxim şi minim
atins în perioada selectată, precum şi preţul de închidere.
Graficul lumânare (candlestick) prezintă aceleaşi date ca şi graficul bară,

doar că fiecare perioadă este reprezentată printr-o lumânare, care este reprezentată
grafic prin:
- un dreptunghi vertical (corpul) care măsoară distanţa dintre preţul de
deschidere şi cel de închidere;
- bare verticale (umbre) care reflectă preţul maxim şi cel minim.
16
20
Graficul de tip histogramă pentru volum dau o măsură a valorii
cumpărărilor şi vânzărilor ce au loc pe o piaţă.
Graficul prin linii pentru poziţii nereglementate (open interest) acţionează ca o
măsură a încrederii, între cumpărătorii (bulls) şi vânzătorii (bears) de pe o piaţă.
Poziţiile nereglementate reprezintă numărul total de contracte aferente unui anumit tip
de contract pe o piaţă futures. Un declin al poziţiilor nereglementate semnalează
faptul că fie cumpărătorii, fie vânzătorii îşi închid poziţiile care nu pot fi amortizate,
prin noi poziţii care sunt deschise de noi „tauri”(bulls) sau noi „urşi”(bears).
Trendul indică în ce direcţie se îndreaptă preţul. Trendul poate fi:
prima(principal), secundar, minim, ascendent, descendent.
 Trendul principal este ciclul pe termen lung şi indică tendinţa generală a
pieţei care poate fi ascendentă (bull market) sau descendentă (bear market).
 Trendul secundar se manifestă sub forma unor forţe restrictive asupra trend-
ului primar, cu tendinţa de a corecta deviaţiile de la limitele generale.
 Trend-urile minime sunt fluctuaţii zilnice, neglijabile, cu o valoare analitică
scăzută, datorită duratei scurte şi variaţiei reduse în amplitudine.
 Trendul ascendent se caracterizează prin : fiecare preţ maxim este mai mare
decât precedentul, fiecare preţ minim este mai mare decât precedentul preţ
minim, adică o succesiune de valori maxime şi minime în creştere.
 Trendul descendent se caracterizează prin : fiecare preţ maxim este mai mic
decât preţul maxim precedent, fiecare preţ minim este mai mic decât preţul
minim precedent, adică o succesiune de valori maxime şi minime în
descreştere.
Formaţiuni (configuraţii) grafice sunt date de forma reprezentării grafice, şi
anume: cap - umeri superiori şi inferiori, triunghi, triple top, double top şi double
bottom, steag şi fanion, pană, etc.
Formaţiunile pot fi:
 Continuare: exemple: gaps (pauze de preţ), steag şi fanion, triunghiuri, pană;
21
 Inversare: „picior de păianjen”, wide- ranging, „double top şi double bottom”,
„triple top”, cap şi umeri, „diamant”.
Ca tehnicieni, trebuie să vedem preţurile ca pe o cauză, iar schimbările de
volum ca pe un efect. Preţul este cel care determină atât profitul, cât şi pierderea.
Trebuie să privim în faţa fiecărui eveniment care apare trasat în grafice şi să-l
raportăm la participanţii la piaţă ale căror interese au fost afectate ori s-au realizat.
Piaţa de valori este extrem de greu de modelat cu acurateţe rezonabilă (Wang,
2003). Predicţia variaţiei de preţ de valori este o sarcină foarte dificilă şi mişcarea de
preţ se comportă mai mult ca o plimbare aleatoare şi timp variabil (Chang & Liu,
2008). Cu toate acestea, în ciuda acestui complex, mai mulţi factori, inclusiv
variabilele macroeconomice şi indicatori ai pieţei de valori tehnice, s-au dovedit a
avea un anumit nivel de capacitate de prognoză în piaţa de valori pe o anumită
perioadă de timp (Lo, Mamaysky, si Wang, 2000 ). Unul dintre instrumentele pentru
această practică financiară este de analiză tehnică, de asemenea, cunoscut sub numele
de "diagrame". Potrivit Leigh, Modani, Purvis, şi Roberts (2002), Charles Dow a
dezvoltat original Teoria Dow pentru analiza tehnică în 1884 şi revizuit de către
Edwards Magee (1997) mai mult de un secol mai devreme. Studii tehnice de analiză a
datelor istorice din jurul mişcărilor de preţ şi volumul stocurilor folosind grafice ca
principalul instrument de prognoză mişcările viitoare ale preţurilor (Murphy, 1999).
În ultimii ani, şi în ciuda mai multor critici (de exemplu, Malkiel, 1995), analiza
tehnica sa dovedit a fi puternic pentru evaluarea preturilor actiunilor si este larg
acceptată în rândul economiştilor financiare şi firmele de brokeraj (Chavarnakul &
Enke,2008).17
3.2. ANALIZA TEHNICĂ PE BAZA INDICATORILOR DE PRESIUNE
17
www.directscrience.com
22
Aceşti indicatori sunt folosiţi pentru a descrie stadiul şi evoluţia întregii pieţe
printr-o prismă de natură calitativă, de caracterizare a investiţiilor prin identificarea
naturii lor, a activităţii desfăşurate pe piaţă şi a psihologiei lor.18
Indicatorii de presiune sunt următorii:

a) indicatori de caracterizare a investiţiilor: acesta la rândul lui este clasificat
astfel:
 indicatori de caracterizare a micilor investitori: în general cei care vând
şi cumpără pachete mici. Intervin pe piaţă cumpărând instrumente
financiare la preţul cel mai mic şi le vând când preţul este mai mare.
Există trei tipuri de indicatori şi anume:
 rata tranzacţiilor cu pachete mici (raportul dintre cumpărări şi
vânzări de pachete mici): o creştere a acestui indicator indică
faptul că se cumpără mai mult decât se vinde,iar o scădere a
ratei arată că se vinde mai mult decât se cumpără;
 tranzacţiile nete cu pachete mici (diferenţă între cumpărări şi
vânzări de pachete mici): rezultatul negativ va genera o creştere
a preţurilor pe piaţă, iar cel pozitiv generează o cădere a
preţurilor pe piaţă;
 rata vânzărilor scurte de pachete mici (raportul dintre vânzările
scurte şi cele totale de pachete mici): o rată a vânzărilor scurte
în creştere sugerează un declin în creştere al pieţei, iar o rată în
scădere indică faptul că declinul se apropie de sfârşit.
 Indicatori de caracterizare a investitorilor performanţi: aceştia sunt
investitorii inteligenţi şi anume: societăţile de investiţii financiare,
fondurile de pensii, fondurile mutuale, băncile. În perioadele favorabile
de evoluţie a pieţei aceste societăţi investesc, deci are loc o reducere a
volumului lichidităţilor de care dispun. Creşterea lichidităţilor
generează o piaţă aflată în scădere, iar scăderea lichidităţilor
caracterizează o piaţă în creştere.
b) indicatori de caracterizare a activităţii pe piaţă a investitorilor- cuprinde:
18
Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crişana Universitatea de Vest din Timişoara, Pieţe de
capital, Editura Mirton, Timişoara 2002, pag. 126
23
 indicele creştere- descreştere (raportul dintre numărul de titluri aflate în
creştere şi cele aflate în descreştere): un trend ascendent este specific
unei pieţe în creştere („bullish”), iar un trend descendent este specific
unei pieţe în descreştere („bearish”);
 indicatorul de vânzare- cumpărare în exces: este o formă specială de
utilizare a mediei mobile a indicelui creştere- descreştere pentru o
perioadă de timp dată. Dacă acest indicator este în creştere va exista o
corecţie a preţurilor pe piaţă, valorile mici ale mediei indică o presiune
crescândă la vânzare, iar cele mari indică o presiune crescândă la
cumpărare;
 indicele noilor maxime şi minime (raportul dintre numărul de titluri
aflate în creştere şi cele aflate în descreştere): tendinţa crescătoare
adoptă atitudinea „bullish”, iar cea descrescătoare adoptă atitudinea
„bearish”;
 indicatori privind cursurile- în această categorie intră:
 indicatorul de performanţă: reflectă procentul cu care preţul a
crescut de la o perioadă de referinţă;
 închiderea ponderată: pune accent pe preţul de închidere, dar în
corelaţie cu valoarea minimă şi maximă;
 preţul median: pune accent pe preţul aflat la jumătatea
intervalului;
 preţul central: preţul calculat din valoarea minimă şi maximă a
şedinţei de tranzacţionare;
 preţul tipic: este media aritmetică a preţului minim, maxim, de
deschidere şi închidere din ziua respectivă;
 preţul mediu ponderat: se calculează ca o medie tuturor
preţurilor şedinţei de tranzacţionare ponderate cu volumul
tranzacţiilor.
c) Indicatori psihologici- aceştia se împart la rândul lor astfel:
 Indicele de încredere al lui Barron (raportul dintre randamentul
obligaţiunilor sigure/stabile şi cele speculative): dacă indicele creşte
investitorii sunt optimişti în legătură cu evoluţia viitoare a
economiei,adică investesc în obligaţiuni speculative, iar dacă acesta
24
scade investitorii devin pesimişti şi investesc în obligaţiuni sigure,
stabile;
 Panta curbei randamentului: arată relaţia dintre randamentul titlurilor
de credit până la scadenţă şi randamentul la scadenţă. Dacă panta este
pozitivă atunci respectiva curbă este considerată normală. Astfel, cu cât
este mai îndepărtată scadenţa unui instrument, cu atât este mai mare
randamentul său;
 Tranzacţionarea acţiunilor cu cursuri mici: este legată de activitatea
micilor investitori, tranzacţiile cu acţiuni ce au cursuri mici îşi măresc
ritmul pe măsură ce pe o piaţă în creştere se apropie de sfârşitul acestei
perioade, indicând o creştere a activităţii micilor investitori;
 Raportul PUT/CALL: investitorii mici preferă contractele cu opţiuni
deoarece sunt atraşi de profitul procentual. Cei care achiziţionează
opţiuni CALL speră ca piaţa să crească (atitudine „bullish”), iar cei
care achiziţionează opţiuni PUT se aşteaptă să scadă (atitudine
„bearish”). Valorile mari ale raportului indică aşteptări mari din partea
investitorilor ca piaţa să scadă, iar în cazul valorilor mici aşteptările din
partea micilor investitori sunt ca o piaţă să crească.
3.3. ANALIZA TEHNICĂ PE BAZĂ DE OSCILATORI
Oscilatorii pot găsi punctele de schimbare ale evoluţiei în pieţele puţin

volatile, dar pot da semnale premature sau chiar eronate când volatilitatea pieţei
creşte.19
Există mai mulţi oscilatori, precum:
 Oscilatorul stochastic: compară relaţia dintre preţul de închidere a unei acţiuni
cu plaja de variaţie a preţului peste o perioadă de timp;
 Indicele Relativ al Forţei (Relative Strength Index) este un oscilator foarte
popular, acesta compară forţa relativă a „câştigurilor” pieţei în zilele în care
preţul de închidere este mai mare decât cel similar al zilei precedente cu
19
25
„pierderile” preţurilor în zilele în care preţul de închidere se situează sub cel al
zilei precedente.20
 Oscilatorul Momentum: măsoară cu cât s-a schimbat preţul unei acţiuni pe o
perioadă determinată;
 Oscilatori de medii mobile duale (DMA- Dual Moving Average): sunt
indicatori de urmărire ai trendului care generează semnale de tranzacţie
utilizând două medii mobile, una considerată mai rapidă şi cealaltă mai lentă;
 Rata de schimbare a preţurilor: reprezintă diferenţa dintre preţul din perioada
curentă şi cel cu n perioade anterioare, prestabilită;
 Indicele puterii relative: calculează diferenţa de valoare între preţurile de
închidere de-a lungul perioadei de observare.21
 Piaţa supracumpărată şi piaţa supravândută: când ocilatorul oscilează între
cote foarte ridicate este o piaţă supracumpărată, iar cand acesta oscilează între
cote foarte scăzute piaţa este una supravândută.22
Indicatorii de presiune oferă date diverse despre cum este percepută piaţa de
către operatori, iar oscilatorii cuprind indicatori care dau semnale şi se schimbă de
obicei înaintea preţurilor.
Analiza tehnică presupune în mod obligatoriu şi un talent nativ al analistului,
combinat cu multă experienţă şi bogate cunoştinţe despre mecanismele pieţei.
3.4. ANALIZA TEHNICĂ PE BAZĂ DE INDICATORI DE TREND
Aceşti indicatori cuprind mediile mobile simple şi exponenţiale, medii mobile

convergente şi divergente, histograma mediilor mobile, indicele mişcării direcţionale,
raportul de acumulare, distribuire şi altele.
În continuare se prezintă o parte din aceşti indicatori.
Mediile mobile-sunt cele mai vechi şi populare tehnici utilizate de specialişti;
reprezintă preţul mediu al unui produs la un moment dat.
Există mai multe tipuri, şi anume:
 Medii mobile simple;
20
2009, pag. 322
21
22
2009, pag. 321
26
 Medii mobile exponenţiale;
 Medii mobile ponderate.
Media mobilă simplă indică valoarea media a unui set de date într-un interval
de timp.
Media mobilă ponderată este o variantă a mediei mobile simple care se
determină ca medie ponderată a preţurilor, ponderarea fiind reprezentată de o serie de
coeficienţi i, ceea ce reflectă importanţa care se acordă cursurior pe măsură ce ele se
aproprie de ziua curentă.
Media mobilă exponenţială este un indicator de trend mai fin decât o medie
mobilă simplă, pentru că oferă o pondere mai mare ultimelor date şi reacţionează la
schimbări mai repede decât cea simplă.
Media mobilă convergenţă- divergenţă- este un indicator de trend ce
cuantifică interdependenţa dintre două medii mobile ale preţurilor. El se reprezintă
grafic prin două drepte ale căror intersecţii dau semnale de tranzacţionare: o linie
continuă (numită linia MACD) şi o linie punctată (numită linia de semnal). Dreapta
MACD măsoara diferenţa dintre două medii mobile exponenţiale şi reacţionează
relativ rapid la schimbarea preţurilor. Dreapta de semnal este o medie mobilă
exponenţială a dreptei MACD. Aceasta reacţionează mai încet la schimbarea
preţurilor.
Benzile Bollinger: permit realizarea în cadrul general al analizei tehnice a
unei evaluări a modului în care evoluează pattern-ul cursurilor. Aplicarea acestui
indicator constă în identificarea a trei faze: banda principală, superioară şi inferioară.
Indicele balanţei volumului: ia în considerare volumul tranzacţiei şi relaţia
dintre volum şi curs. Scopul indicatorului este acela de a arăta dacă volumul
tranzacţiilor influenţează cursul valorilor mobiliare şi dacă da, în ce măsură.
Trendul preţ- volum: reprezintă un total cumulativ al volumelor tranzacţiilor,
bazat pe preţuri de închidere al acţiunilor. Acesta adaugă un anumit procentaj din
volum, care este calculat în funcţie de ultimul preţ de închidere şi preţul actual de
închidere.
Indicele de acumulare- distribuire: încearcă să confirme corelaţia între
modificările de preţ şi modificările în volumul tranzacţiilor.
27
Indicele mişcării direcţionale: Mişcarea direcţională este porţiunea din
intervalul de variaţie din perioada de observaţie curentă care este în afara intervalului
din perioada precedentă.
Filtrul vertical- orizontal: determină perioadele de stagnare a preţurilor,
respectiv cele cu tendinţă.
Rolul indicatorilor este de a identifica tendinţele şi punctele în care acestea se
modifică. Anumiţi indicatori dau rezultate mai bune în pieţe cu volatilitate mai
ridicată, iar alţii pe pieţe cu volatilitate mai redusă. Aceşti indicatori pot oferi o
viziune mai produndă asupra diferenţelor între maxime şi minime, între tendinţe
ascendente şi descendente. Pentru un rezultat eficient secretul constă în combinarea
unor indicatori din grupe diferite, pentru a se completa reciproc.
CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ
Pentru a selecta companiile cotate la Bursa de Valori Bucureşti am folosit

analiza fundamentală pe bază de rate de rentabilitate, lichiditate, solvabilitate şi rate
de piaţă. S-au selectat companiile care au avut cele mai bune valori la aceste rate
cărora li s-au acordat calificative, precum: FB - 3 puncte, B - 2 puncte, S – 1 punct, I –
0 puncte. Dintr-un număr de 20 de companii s-au selectat doar 5 pentru studiul de caz.
Sectoarele analizate sunt următoarele:
 Industria prelucrătoare;
 Farmaceutice;
 Intermedieri financiare;
 Utilităţi;
 Construcţii;
 Comerţ cu amănuntul şi ridicata;
 Resurse energetic;
 Produse chimice.
Indicatorii utlizaţi în analiza celor 20 de companii selectate aleator de pe BVB
sunt:
 Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă
obligaţiilor scadente care rezultă din angajamentele anterioare contractate ,
28
fie din operaţii curente a căror realizare condiţionează continuarea
activităţii, fie din prelevări obligatorii.
Dacă compania este lichidă atunci consider că trebuie să fie şi solvabilă, de
aceea am acordat o pondere de 30%.
 Indicatorii de lichiditate examinează abilitatea companiei de a-şi onora
obligaţiile de plată pe termen scurt (lichiditatea pe termen scurt) sau într-un
orizont mai larg de timp (solvabilitatea pe termen lung).
Fiind un element foarte important într-o companie am acordat o pondere de

40%.
 Rentabilitatea reprezintă caracteristica unei societăţi comerciale de a obţine
un venit mai mare decât cheltuielile.
Am considerat faptul că, o companie dacă e lichidă şi solvabilă sigur va fi

rentabilă şi va obţine profit, prin urmare am acordat o pondere mai mică de doar 10%.
 De asemenea, am considerat faptul că şi valoarea acţiunilor pe piaţă este
importantă deoarece obţinem un câştig de pe urma acestora şi prin urmare am
acordat o pondere de 20%.
Pentru a determina ratele de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate şi de piaţă s-
au folosit următoarele formule:
 Rate de solvabilitate:
Rsp=Cp/Tp*100, unde:
Rsp – rata solvabilităţii patrimoniale;
Cp – capital propriu;
Tp – total passive.
Raf=Cp/Cperm*100, unde:
Raf – rata autonomiei financiare;
Cperm – capital permanent.
Gig=Dt/Cp*100, unde:
Gig – gradul de îndatorare generală;
Dt – datorii totale.
Rsg=Dt/Ta*100, unde:
Rsg – rata solvabilităţii generale;
Ta – total active.
29
 Rate de lichiditate:
Rlc=Ac/Dts*100, unde:
Rlc – rata lichidităţii curente;
Ac – active circulante;
Dts – datorii pe termen scurt.
Rli=(Ac-S)/Dts*100, unde:
Rli – rata lichidităţii imediate;
S – stocuri.
Rle=T/Dts*100, unde:
Rle – rata lichidităţii efective;
T – trezorerie.
 Rate de rentabilitate:
Rre=Pb/Ta*100, unde:
Rre – rata rentabilităţii economice;
Pb – profit brut.
ROA=Pn/Ta*100, unde:
ROA – rata rentabilităţii activelor;
Pn – profit net.
ROE=Pn/Cp*100, unde:
ROE – Rata rentabilităţii financiare.
ROS=Pn/CA*100, unde:
ROS – profit din vânzări;
CA – cifra de afaceri.
Rrg=Pn/Ct*100, unde:
Rrg – rata rentabilităţii generale;
Ct – cheltuieli totale.
 Rate de piaţă:
PBV=Cact/Vcact, unde:
PBV – rata preţ-valoare contabilă (rata valorii de piaţă);
Cact – curs acţiune;
30
Vcact – valoarea contabilă a acţiunii.
EPS=Pn/Nae, unde:
EPS – câştig pe acţiune;
Nae – număr acţiuni emise.
PER=Cact/EPS, unde:
PER – coeficientul de capitalizare bursieră.
Tabel 4.1. Indicatori utilizaţi în analiza fundamentală

Indicatori
TGN Punc- Punc- Punc- Punc- Punc-
taj SIF1 taj AZO taj BRK taj SNP taj
solvabilitate
(0,3)
Rsp 67,43 3 82,10 3 68,99 3 85,26 3 53,10 3
Raf 82,09 3 100,00 3 100,00 3 99,44 3 63,30 3
Gig 47,09 3 11,76 3 28,62 3 12,50 3 88,19 0
Rsg 31,75 0 9,66 3 19,74 3 10,66 3 46,83 0
total 9 12 12 12 6
lichiditate
(0,4)
Rlc 156,50 3 176,47 3 353,97 0 455,47 0 113,04 0
Rli 148,76 0 176,47 0 255,30 0 455,47 0 68,22 3
Rle 55,32 3 26,91 0 184,36 0 397,65 0 43,16 0
total 6 3 0 0 3
rentabilitate
(0,10)
Rre 11,77 3 9,94 2 21,30 3 5,59 2 7,49 2
ROA 9,81 2 9,60 2 18,61 3 5,59 2 6,30 2
ROE 14,55 3 11,70 3 26,98 3 6,55 2 11,86 3
ROS 28,66 3 55,50 3 12,32 3 185,01 3 11,76 3
RRG 40,66 3 130,40 3 13,98 3 58,78 3 12,81 3
total 14 13 15 12 13
rate de piata
(0,2)
PBV 1,2405 1 1,2800 1 0,6117 1 0,9037 1 0,0000 0
EPS 31,9652 3 0,1148 1 0,2814 1 0,0208 1 1153456,95 3
PER 8,5249 3 10,9428 2 2,2670 3 13,7911 2 0,0000 3
total 7 4 5 4 6
Sursa proprie
31
Tabel 4.2. Selectarea companiilor
TGN SIF1 AZO BRK SNP
7,90 6,90 5,70 5,60 5,50
Sursa proprie
Au fost folosite pentru aceste firme preţurile de închidere de pe piaţa
reglementată BVB, secţiunea REGS, din perioada 17.11.2010-17.05.2011.
Rentabilitatea unui portofoliu compus din N titluri se calculează ca o medie
ponderată a rentabilităţilor titlurilor care îl compun, după metodele:
 rata de rentabilitate ponderată prin capitaluri, este egală cu raportul dintre
variaţia valorii portofoliului pe durata de calcul şi media capitalurilor investite
în aceeaşi perioadă;
 rata de rentabilitate, internă se bazează pe calcul actuarial;
 rata de rentabilitate ponderată în timp, se referă la descompunerea perioadei de
evaluare în subperioade elementare în care compoziţia portofoliului este fixă,
rentabilitatea pe întreaga perioadă fiind calculată ca o medie geometrică a
rentabilităţilor calculate pe subperioade.
Riscul unui activ financiar reflectă posibilitatea măsurabilă de a înregistra
pierderi din investiţii financiare şi poate fi abordat în următoarele accepţiuni :
 sacrificiul (pierderea) unui avantaj cert şi imediat prin achiziţia unui activ
financiar, contra unor beneficii viitoare incerte;
 incertitudinea asupra valorii unui activ financiar care se va înregistra la o dată
viitoare.
Pentru a vedea ce rentabilitate oferă aceste companii am calculat:
R log=ln(pn+1/pn)
Rentabilitatea= AVERAGE (R log)
Abaterea pătratică=STDEV (R log)
unde:
ln – logaritm natural;
pn+1/pn – cursul acţiunii din perioada n+1, respectiv din perioada n;
STDEV – Abaterea standard;
AVERAGE – Media aritmetică.
Rezultatele obţinute sunt:
32
Tabel 4.3. Coordonatele rentabilitate-risc pentru acţiunile selectate
Indicator TGN (X1) SIF1 (X2) AZO (X3) ATB (X4) SOCP (X5)
Rentabilitate aşteptată 0,000256 -0,000156 -0,003145 0,000426 -0,001708
Abaterea pătratică 0,012770 0,847539 0,021076 0,017052 0,016765
cov (X1,X2) -0,001356
cov(X2,X3
cov (X1,X3) 0,000011 ) 0,001982
cov(X2,X4
cov (X1,X4) -0,000019 ) 0,001294 cov (X3,X4) 0,000030
cov(X2,X5
cov (X1,X5) -0,000013 ) 0,000480 cov (X3,X5) 0,000022 cov (X4,X5) 0,000059
Sursa proprie
Utilizând tehnica multiplicatorului Lagrange s-a procedat la minimizarea

varianţei fiecăruia dintre cele trei portofolii analizate. Etape de calcul:
 construirea matricei varianţă-covarianţă (C) şi determinarea inversei acesteia;
 construirea matricei care conţine rentabilitatea aşteptată a fiecărui portofoliu;
 determinarea matricei care conţine ponderile de alocare a capitalului pentru
fiecare dintre cele portofolii (prin înmulţirea matricelor construite anterior).
Sinteza rezultatelor obţinute:
Tabel 4.4. Ponderi de alocare pentru portofoliile eficiente P1, P2, P3
Portofoli TGN SIF1 AZO BRK SNP Total
u
P1 (%) -2,02 -0,18 64,50 -21,92 59,63 100,00
P2 (%) 30,56 -0,05 28,56 7,47 33,45 100,00
P3 (%) 63,14 0,08 -7,37 36,86 7,28 100,00
În aceste condiţii, rentabilitatea şi riscul asociat fiecărui portofoliu pot fi

sintetizate astfel:
Tabel 4.5. Rentabilitatea şi riscul portofoliilor eficiente P1, P2 şi P3
Portofoliul P1 P2 P3
Rentabilitate (%) -0,003145 -0,001360 0,000426
Risc (%) 0,000290 0,000091 4,473367
Sursa proprie
33
Reprezentarea grafică:
P3
4.473367
Riscul portofoliului
0.000091
0.000290 P2
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Rentabilitatea portofoliului
Grafic 1.1 Reprezentarea grafică a portofoliilor eficiente
Interpretare: Portofoliul P2 domină portofoliul P1, întrucât la un nivel mai

redus de risc, oferă o rentabilitate suplimentară. Portofoliul P3 oferă posibilitatea
obţinerii celei mai ridicate rate de rentabilitate, în condiţiile asumării unui risc
corespunzător.
Se consideră rata activului fără risc fiind egală cu jumătate din rata de rentabilitate
aşteptată minimă, respectiv -0,001573. În urma efectuării calculelor matriceale s-au
obţinut următoarele ponderi de alocare pentru portofoliul M care conţine şi activul
fără risc:
Tabel 4.6. Ponderi de alocare pentru un portofoliu eficient M care conţine şi
activul fără risc
TGN SIF1 AZO BRK SNP
63,95% 17,39% -14,25% 37,33% -4,41%
Sursa prorpie
Capital asset pricing model- este un model utilizat pentru evaluarea costulului
capitalui investit. Modelul CAPM urmăreşte în primul rând măsurarea riscului
sistematic. Coeficientul folosit pentru acest model este factorul β (Beta).
Pentru determinarea coeficienţilor de volatilitate β pentru fiecare dintre cele
cinci acţiuni selectate, s-au parcurs următoarele etape:
 determinarea riscului de piaţă, pornind de la abaterea pătratică a rentabilităţilor
logaritmice lunare ale indicelui BET, observate în perioada 17.11.2010-
17.05.2011;
34
 determinarea covarianţei între rentabilităţile logaritmice lunare ale indicelui
BET şi cele asociate acţiunilor selectate;
 determinarea coeficienţilor de volatilitate, pentru fiecare acţiune, după relaţia:
βi = cov (Ri, RM)
σ2M
unde:
Ri – rentabilitatea acţiunii „i”;
RM – rentabilitatea medie;
σ2M – abaterea medie pătratică.
Rezultate obţinute:
Tabel 4.7. Volatilitatea totală a portofoliilor
P1 P2 P3

β1 0,000070 -0,0202 0,3056 0,6314
β2 0,000839 -0,0018 -0,0005 0,0008
β3 0,000017 0,6450 0,2856 -0,0737
β4 -0,000023 -0,2192 0,0747 0,3686
β5 0,000041 0,5963 0,3345 0,0728
Β portofoliu 0,000038 0,000038 0,000038
Sursa proprie
Interpretare: titluri sunt defensive, fiind utilizate în ipotezele unei pieţe
bearish. Dacă unul sau mai multe titluri aveau Beta supraunitar atunci ele erau
ofensive şi se recomanda a fi achiziţionate la momentul în care se anticipează o
creştere a pieţei.
Riscul total al unui titlu se măsoară prin intermediul varianţei sau a abaterii
medii pătratice şi se descompune în risc sistematic (de piaţă) măsurat prin parametrul
βi şi riscul specific (al emitentului) care are particularitatea de a fi diversificabil în
portofolii, nefiind o componentă a riscului care merită remunerare din perspectiva
investitorilor. În consecinţă, singura componentă remunerabilă a riscului este cea de
piaţă. Riscul specific tinde spre zero când numărul de titluri incluse în portofoliu este
mare şi poate fi dedus ca diferenţă între riscul total şi riscul de piaţă.
35
Rezultate obţinute:
Tabel 4.8. Descompunerea riscului total al fiecărui titlu
Titlul σ2(Rj) βj2 σ2(RM) σ(εj)
TGN 0,000163 0,000000 0,735479 -0,735316
SIF1 0,718322 0,000001 0,735479 -0,017157
AZO 0,000444 0,000000 0,735479 -0,735035
BRK 0,000291 0,000000 0,735479 -0,735188
SNP 0,000281 0,000000 0,735479 -0,735198
Sursa proprie
CAPM (MEAF) este primul model care evaluează rentabilitatea unui activ
financiar în funcţie de riscul său.
Metodologia de calcul: s-a urmărit determinarea următoarelor categorii de
rate de rentabilitate:
Tabel 4.9. Rata de rentabilitate cerută de acţionari
Titlul TGN SIF1 AZO BRK SNP
Rata medie lunară (%) 0,02555
6 -0,0155938 -0,31454 0,0425505 -0,17082
Rata medie anuală (%) 0,3067 -0,1871 -3,7744 0,5106 -2,0499
Sursa proprie
Tabel 4.10. Rata de rentabilitate la echilibru
E(Rj), ech Rf βj E(RM) Rf
-39,314488 -39,317119 0,000070 -0,865910 -38,676986
-38,645258 -38,676986 0,000839 -0,865910 -38,676986
-38,676346 -38,676986 0,000017 -1,278808 -38,676986
-38,677863 -38,676986 -0,000023 -1,278808 -38,676986
-38,675446 -38,676986 0,000041 -1,278808 -38,676986
Sursa proprie
E (Rj),ech=Rf+ βj*( E(RM) – Rf), unde:

E (Rj),ech – rata de rentabilitate în punctul de echilibru;
Rf – rata de rentabilitate a activului fără risc;
E(RM) – media aritmetică a preţurilor indicelui BET.
Observaţii: pentru fiecare dintre cele 5 titluri analizate, rata de rentabilitate

cerută de acţionari este superioară ratei de rentabilitate la echilibru, determinată prin
modelul CAPM (MEAF). În consecinţă, titlurile sunt subevaluate.
Există trei indicatori de bază, construiţi pe baza CAPM, prin care pot fi
măsurate performanţele unui portofoliu de titluri financiare:
 Indicatorul lui Treynor;
 Indicatorul lui Sharpe;
36
 Indicatorul lui Jensen.
Indicatorul lui Treynor constituie o rată de rentabilitate-volatilitate şi este
exprimat în raport de excesul de rentabilitate a portofoliului faţă de rata fără risc a
portofoliului. Relaţia de calcul este următoarea:
Tp= (Rp-Rf)/ βp
unde:
Tp – rata Treynor de măsurare a performanţelor de portofoliu;
Rp – rata de rentabilitate a portofoliului;
βp – coeficientul de volatilitate al portofoliului.
Indicatorul lui Sharpe se bazează pe relaţia între rentabilitate şi risc definită
conform CAPM. Relaţia de calcul este:
Sp=(Rp-Rf)/ p
unde:
Sp – rata Sharpe de măsurare a performanţelor de portofoliu;
p - variabilitatea (ecartul tip) excesului ratei de rentabilitate faţă de rata fără risc sau
abaterea medie pătratică a excesului de rentabilitate în raport cu rata rentabilităţii fără
risc.
Indicatorul lui Jensen măsoară excesul de rentabilitate a portofoliului în
raport cu rata de rentabilitate a activului fără risc şi excesul de rentabilitate ajustat cu
coeficientul de volatilitate al portofoliului, după următoarea relaţie de calcul:
Jp = Rp – [Rf + p (RM - Rf)]
unde:
Jp – rata Jensen de măsurare a performanţelor de portofoliu;
βp – coeficientul de volatilitate al portofoliului;
RM – rata de rentabilitate a pieţei.
37
Sinteza rezultatelor obţinute:
Tabel 4.11. Indicatori de performanţă pentru cele 3 portofolii
Portofoliu Rata Sharpe Rata Treynor Rata Jensen
P1 -526629,27 -138,45 -35,66
P2 -227681,33 -59,97 -14,06
P3 71266,61 18,81 7,54
Sursa proprie
Interpretare: Cu cât valoare indicatorului lui Sharpe este mai mare, cu atât
performanţele portofoliului sunt mai bune. Cu cât valoarea rezultată la indicatorul lui
Treynor este mai ridicată, cu atât este mai mare performanţa portofoliului. Valorile
pozitive ale indicatorului lui Jensen corespund portofoliilor cu performanţe pozitive,
iar valorile negative relevă performanţele modeste. Din toate acestea rezultă faptul că
portofoliul cu cea mai bună performanţă este P3 având cele mai bune rezultate ale
indicatorilor.
Privind analiza tehnică, aceasta utilizează grafice de diferite tipuri cum sunt:
linie, bară, lumânare, cu puncte, histograme de volum, etc.
Pentru exemplificarea graficelor şi intrepretarea acestora am selectat
companiile selectate folosind analiza fundamentală: S.N.T.G.N Transgaz S.A., SIF
Banat Crişana S.A., Azomureş S.A., S.S.I.F. Broker S.A., O.M.V. Petrom S.A.
Figura 4.1. Grafic de tip linie

Sursa: www.bvb.ro, site accesat în data de 18.05.2011
38
Interpretare: Graficul de mai sus evidenţiază evoluţiile cursului bursier al
acţiunilor S.N.T.G.N. Transgaz S.A. în perioada 22.11.2010 – 18.04.2011. Graficul de
jos evidenţiază volumul tranzacţiilor pe aceeaşi perioadă.
In cazurile în care preţul depăşeşte media mobilă pe creştere, acesta poate reprezenta
un semnal de cumpărare (cu atât mai puternic cu cât media e calculată pe un interval
mai lung). În cazurile în care preţul cade sub media mobilă pe scădere, acesta poate
reprezenta un semnal de vânzare.
Figura 4.2. Grafic de tip lumânare pentru TGN

Sursa: www.ktd.ro
Interpretare: În momentul în care lumânarea este roşie atunci oferta a depăşit

cererea şi vânzătorii deţin puterea pe piaţă, iar când culoarea este verde atunci cererea
depăşeşte oferta şi cumpărătorii deţin putere pe piaţă. Se observă cum preţurile la
TGN au început să crească la începutul perioadei analizate dezvoltând un puternic
trend ascendent, dar începând cu sfârşitul lunii ianuarie acestea încep să scadă. Astfel
de mişcări atrag cumpărătorii care întrezăresc în această dezvoltare a preţului o
modalitate de a face bani foarte rapid. Ei continuă să intre şi împing preţul tot mai sus.
39
Cum în natură orice acţiune are şi reacţiune, la bursă preţul creşte până la un moment
dat când apare ca ridicat în ochii vânzătorilor şi aceştia intră masiv în piaţă, ducând la
scăderea cursului.
Un semnal de a cumpăra (buy) este generat dacă MACD trece de valoarea 0 în zona
pozitivă, iar un semnal de a vinde (sell) este generat dacă MACD trece în zona
negativă. Astfel, în perioada decembrie –februarie semnalul generat este de a
cumpăra, deoarece linia MACD are valori positive, iar în perioada următoare
semnalul este de a vinde pentru că valorile liniei MACD sunt negative.
Figura 4.3. Grafic de tip lumânare pentru SIF1

Sursa: www.ktd.ro
Interpretare: În ceea ce priveşte compania SIF Banat Crişana S.A. observăm

faptul că perioada potrivită pentru a cumpăra acţiuni începe din 6 ianuarie însă spre
sfârşitul lunii intră pe piaţă vânzătorii. Dacă luăm în considerare şi media mobilă
MACD atunci perioada în care se recomandă a se cumpăra acţiuni la această
companie este din luna martie deoarece atunci valoarea mediei mobile este pozitivă.
40
Din luna mai cursul acţiunii scade brusc deoarece au intervenit vânzătorii pe piaţa
bursieră datorită faptului că acest curs a dezvoltat un puternic trend accendent. În ceea
ce priveşte interpretarea histogramei MACD în funcţie de EMA9 aceasta ar fi
următoarea: dacă lini EMA9 trece deasupra MACD atunci se consider că există un
semnal de tip SELL, iar când linia EMA9 trece sub MACD atunci se consideră că
există un semnal de tip BUY. Astfel, se observă perioadele propice pentru a cumpăra
acţiuni în lunile ianuarie, martie şi aprilie.
Figura 4.4. Grafic de tip lumânare pentru AZO

Sursa: www.ktd.ro
Interpretare: Privind tendinţa cursului acţiunilor companiei Azomureş S.A.

se observă faptul că cel mai puternic trend ascendent este în perioada februarie – mai
cu mici modificări ale preţului. În această perioadă se consideră o oportunitate să se
cumpere acţiuni, cu mici excepţii la mijlocul lunii martie şi începutul lunii aprilie
41
când se consideră oportun să se vândă acţiunile acestei companii. În ceea ce priveşte
media mobilă MACD se poate observa că aceata are valori pozitive din luna februarie
şi până la sfârşitul perioadei analizate. În această perioadă se recomandă cumpărarea
acţiunilor.
Figura 4.5. Grafic de tip lumânare pentru BRK

Sursa: www.ktd.ro
Interpretare: În ceea ce priveşte compania S.S.I.F Broker S.A. perioada

propice pentru a cumpăra acţiuni este în luna ianuarie deoarece cursul acţiunii
dezvoltă un puternic trend accendent, iar volatilitatea este mai mare. În celelalte
perioade preţul oscilează de la un trend pozitiv la trend negativ. În ceea ce priveşte
indicatorul RSI când linia acestui indicator este sub nivelul de 30 şi intră pe creştere
cum se observă în luna decembrie, aceasta determinând o creştere a preţului fiind un
semnal de cumpărare, acţiunea fiind considerată supra - vândută. Dacă indicatorul RSI
trece de 70, iar apoi începe să coboare sub acest nivel atunci acţiunea este considerată
supra – cumpărată fiind un semnal de vânzare, aceasta se întâmplă la sfârşitul lunii
ianuarie.
42
Figura 4.6. Grafic de tip lumânare pentru SNP
Sursa: www.ktd.ro
Interpretare: Pentru un investitor care doreşte să investească în compania

O.M.V. Petrom S.A. perioada cea mai bună de a cumpăra acţiuni este din luna
ianuarie şi până în luna aprilie. Preţurile în această perioadă sunt în creştere şi este un
moment oportun de a investi. În privinţa indicatorului RSI perioada de vânzare este la
începutul lunii ianuarie, dar începând cu mijlocul lunii ianuarie tendinţa acţiunii este
de supra – vânzare generând un semnal de cumpărare.
În ceea ce priveşte media mobilă MACD aceasta are câteva avantaje şi
dezavantaje, cum ar fi:
Avantajele
MACD are o componentă ce arată trendul şi o componentă ce arată
intensitatea. În acest fel se combină avantajele celor două mari tipuri de indicatori.
43
Faptul că putem fi avertizaţi din timp asupra viitoarelor posibile mişcări de preţ este
de maximă importanţă pentru investitori.
Dezavantajele
Cel mai mare dezavantaj este faptul că MACD se calculează din medii mobile.
Astfel vom avea tot timpul o întârziere în găsirea momentelor optime de
vânzare/cumpărare. Un alt aspect este faptul că MACD nu trebuiesc folosite ca
indicator de supravânzare/supracumpărare. Trebuie reamintit faptul că MACD nu are
limite pentru valorile sale. De aceea MACD are valori ce depind de fiecare emitent în
parte şi nu se pot face comparaţii între emitenţi pe baza MACD. O altă problemă e
faptul că MACD se calculează pe baza valorilor absolute ale mediilor şi nu pe baza
procentelor. Astfel dacă pe o perioadă lungă de timp preţul unei acţiuni a variat foarte
mult nu se pot face comparaţii între perioada în care preţul era mic faţă de perioada
când preţul era mare.23
CAPITOLUL 5. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Fascinaţia jocului oferit de mecanismul de tranzacţionare, precum şi

posibilităţile unor câştiguri mai substanţiale decât cele oferite prin depunerea banilor
la bănci, sunt două motive care se speră că vor atrage multă lume în piaţa bursieră şi
extrabursieră.
O trăsătură majoră a pieţei româneşti este faptul că acţiunile sunt subevaluate.
Ani întregi investitorii au câştigat mai mult din dividende (acolo unde se acordau) şi
nu din creşterea preţurilor. Cauza subevaluării ar fi numărul mic de investitori şi
dobânzile uriaşe acordate de sistemul bancar. Pe măsură ce acestea scad, urmând
procesul de dezinflaţie, şi credibilitatea României pe pieţele financiar-occidentale
creşte, acţiunile româneşti devenind astfel foarte atractive pentru investitorii străini.
La fel ca şi analiza fundamentală, şi analiza tehnică e sub influenţa
prejudecăţilor celui ce o face. Este important să ţinem cont de aceste prejudecăţi
atunci când analizăm un grafic. Dacă analistul este de tip optimist, poate să fie uşor
surprins de un trend negativ. Pesimistul cumpără o anumită acţiune şi o vinde când
preţul începe să crească, şi nu la momentul maxim de creştere.
Nu toate semnalele tehnice şi modelele sunt bune la un anumit moment.
Studiind analiza tehnică descoperi o multitudine de modele şi indicatori cu reguli
23
http://www.infobursier.ro/tutoriale/macd_2.php
44
specifice. De exemplu, un semnal de vânzare la modelul „cap-umeri” este când se
sparge linia gâtului. Chiar dacă acesta este o regulă, nu e un lucru 100% sigur, şi s-ar
putea să existe un indicator care nu-ţi spune să vinzi. Ceea ce pentru o anumită
acţiune se verifică, poate să nu se verifice pentru alta.
Analiştii tehnici consideră piaţa ca fiind 80% psihologică şi 20% logică.
Fundamentaliştii sunt în schimb de părere că 80% din piaţă este logică şi numai 20%
psihologică. Dacă împărţirea pieţei în psihologică şi logică poate face obiectul unor
dezbateri, preţul în schimb este un lucru cert. La urma urmei, toţi pot să-l observe şi
nimeni nu poate pune la îndoială legitimitatea lui. Preţul fixat de piaţă reflectă
cunoştinţele tuturor participanţilor, neavând astfel de a face cu jumătăţi de măsură.
Aceşti participanţi îşi folosesc toate cunoştinţele proprii şi informaţiile existente
pentru a se fixa pe un anumit preţ,- de vânzare sau de cumpărare. Acestea sunt forţele
cererii şi ofertei la lucru.
Ca şi artă, analiza tehnică este subiectul interpretărilor. Totuşi, este flexibilă în
abordare, şi fiecare investitor ar trebui să folosească ceea ce i se potriveşte stilului
propriu. Dezvoltarea unui stil ia timp, efort şi dedicare, dar răsplata poate fi
semnificativă.
Avantajele analizei tehnice:
 necesita doar o serie de date istorice pe baza carora putem crea un grafic;
 plaja larga de subiecti: actiuni, obligatiuni, futures, options, forex, cfd, etc;
 flexibilitate: pe baza celor amintite mai sus se poate trece usor de la un tip de
piata la alta (actiuni-forex) fara a fi nevoie de studiu suplimentar (ca in cazul
analizei fundamentale);
 poate fi folosita pe orice orizont investitional ( de la grafice de 1 minut pana la
grafice anuale).
Dezavantajele analizei tehnice
 subiectivitate: modul nostru de a fi isi va pune amprenta asupra analizei
graficului facandu-l astfel subiectiv. Daca persoana este optimista, atunci s-ar
putea ca graficul sa fie interpretat in acelasi mod, acesta nefiind un
comportament rational;
 interpretabilitate: se spune ca analiza tehnica este mai mult o arta decat o
stiinta. Astfel, un grafic poate fi interpretat in doua moduri diferite de catre
doua persoane diferite, ambele bazandu-se pe argumente logice;
45
 semnale intarziate: deseori analiza tehnica indica, de exemplu un trend, dupa
ce acesta s-a format, investitorul pierzand momentul propice de intrare. 24
Avantaje analiza fundamental:
 arată cum se fundamentează valoarea intrinsecă;
 îl poate ajuta pe investitor să selecteze acţiunile în care investeşte.
Dezavantajele analizei fundamentale:
 Fundamentaliştii folosesc strategia buy & hold pe termen lung si nu o
modifica indiferent de tendinta pietei;
 se bazează pe informaţii din trecut , în timp ce investitorul investeşte în
viitorul societăţii, sau cum se zice plăteşte trecutul dar de fapt cumpără
viitorul;
 subviectivismul rapoartelor financiare şi a informaţiilor pe care se bazează
această analiză şi a persoanelor care întocmesc rapoartele financiare;
 nu poate indica momentele optime şi oportune de intrare sau de ieşire din
piaţă.
Investiţiile pe bază de analiza fundamentală se fac pe termen lung, pe când
cele bazate pe analiza tehnică se fac pe termen scurt sau mediu.
În concluzie cele două analize sunt complementare, iar un investitor inteligent
ar trebui să folosească avantajele ambelor analize .
Pentru un porofoliu eficent se recomandă: să se selecteze acţiuni dintre cele
subevaluate, să se aleagă cel mai bun moment de intrare şi să se aştepte până când
preţul ajunge în concordanţă cu rezultatele financiare , când poate să vândă şi să-şi
marcheze profitul, dar pe tot acest parcurs să se reacţioneze la fluctuaţiile pieţei,
folosind un sistem de trading suficient de activ , astfel încât să nu se cheltuiască prea
mult pe comisioane , dar nici să nu se piardă oportunităţile oferite de piaţă.
24
http://www.tradeville.eu/analiza-tehnica/ce-este-analiza-tehnica#Avantaje
46

Analiza Fundamentalä Å I Analiza Tehnicä A Emitenå Ilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Fundamentalä Å I Analiza Tehnicä A Emitenå Ilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INTRODUCERE

Cei mai mulţi investitori individuali şi instituţionali, traderi, brokeri, dealeri şi

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI ESEŢIALE PRIVIND INVESTIŢIILE

1.1. Investiţiile – Definiţie, tipologie.

Creşterea capitalului fix de producţie şi comercializare al unei societăţi

1.1. PIAŢA BURSIERĂ - ROLUL, TIPOLOGIA, FUNCŢIILE PIEŢEI

Rolul Bursei de Valori Bucureşti este de a furniza o piaţă organizată pentru

Se foloseşte noţiunea de instrumente financiare , în literatura de specialitate,

1.4. ANALIZA TEHNICĂ VERSUS ANALIZA FUNDAMENTALĂ

În practică, pentru a-şi stabili strategia de tranzacţionare,mulţi jucători de pe

 ratele multiplicatoare de preţ de piaţă a valorilor mobiliare.6

CAPITOLUL 2. ANALIZA FUNDAMENTALĂ

2.1. INTRODUCERE ÎN ANALIZA FUNDAMENTALĂ

2.2. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ ANALIZA FUNDAMENTALĂ

Preţul unui produs este influenţat, în special, de cererea şi oferta de pe o piaţă,

2.3. ANALIZA FUNDAMENTALĂ- DEFINIŢIE, CLASIFICARE,

Analiza fundamentală este o metodă de previzionare a evoluţiei viitoare a

2.3.1. ANALIZA FUNDAMENTALĂ- ABORDAREA TOP - DOWN

Cele trei etape în analiza fundamentală sunt: analiza economiilor şi a pieţelor

2.4. METODE DE ANALIZĂ FUNDAMENTALĂ

Obiectivul situaţiilor financiare anuale este furnizarea de informaţii despre

CAPITOLUL 3. ANALIZA TEHNICĂ

Problemele cu care se confruntă un investitor în momentul în care doreşte să

3.1. ANALIZA TEHNICĂ CLASICĂ

Graficul lumânare (candlestick) prezintă aceleaşi date ca şi graficul bară,

3.2. ANALIZA TEHNICĂ PE BAZA INDICATORILOR DE PRESIUNE

Indicatorii de presiune sunt următorii:

3.3. ANALIZA TEHNICĂ PE BAZĂ DE OSCILATORI

Oscilatorii pot găsi punctele de schimbare ale evoluţiei în pieţele puţin

3.4. ANALIZA TEHNICĂ PE BAZĂ DE INDICATORI DE TREND

Aceşti indicatori cuprind mediile mobile simple şi exponenţiale, medii mobile

CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ

Pentru a selecta companiile cotate la Bursa de Valori Bucureşti am folosit

Fiind un element foarte important într-o companie am acordat o pondere de

Am considerat faptul că, o companie dacă e lichidă şi solvabilă sigur va fi

Tabel 4.1. Indicatori utilizaţi în analiza fundamentală

Rezultatele obţinute sunt:

Utilizând tehnica multiplicatorului Lagrange s-a procedat la minimizarea

În aceste condiţii, rentabilitatea şi riscul asociat fiecărui portofoliu pot fi

Grafic 1.1 Reprezentarea grafică a portofoliilor eficiente

Interpretare: Portofoliul P2 domină portofoliul P1, întrucât la un nivel mai

E (Rj),ech=Rf+ βj*( E(RM) – Rf), unde:

Observaţii: pentru fiecare dintre cele 5 titluri analizate, rata de rentabilitate

Figura 4.1. Grafic de tip linie

Figura 4.2. Grafic de tip lumânare pentru TGN

Interpretare: În momentul în care lumânarea este roşie atunci oferta a depăşit

Figura 4.3. Grafic de tip lumânare pentru SIF1

Interpretare: În ceea ce priveşte compania SIF Banat Crişana S.A. observăm

Figura 4.4. Grafic de tip lumânare pentru AZO

Interpretare: Privind tendinţa cursului acţiunilor companiei Azomureş S.A.

Figura 4.5. Grafic de tip lumânare pentru BRK

Interpretare: În ceea ce priveşte compania S.S.I.F Broker S.A. perioada

Interpretare: Pentru un investitor care doreşte să investească în compania

CAPITOLUL 5. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Fascinaţia jocului oferit de mecanismul de tranzacţionare, precum şi

S-ar putea să vă placă și