Metode de determinare a nitraţilor şi

nitriţilor din ape

1
 Cuprins

Cap. I Introducere ……………………………………………………………….…….… 3

Cap. II Metode de determinare a nitraţilor şi nitriţilor din ape ………………….….…… 5
II.1. Sistem de injecţie în flux simplu pentru determinarea nitraţilor şi
nitriţilor din apa ……………………………………………………….…….… 5
II. 2 Metoda de determinare selectivă a nitraţilor şi nitriţilor din apă
folosind cromatografia lichidă de înaltă performanţă cu reacţii
fotochimce în coloană şi cu detecţia prin chemiluminescenţă ……….…..…… 7
II. 3 O nouă metodă spectrofluorimetrică pentru analiza elementelor
în urmă de nitraţi îi nitriţi din mediile apoase …………….………….………. 9
II. 4 Determinarea spectrometrică a nitraţilor şi nitriţilor din apa de mare
cu resorcinol …………………………………………………………………. 11
II. 5 Determinarea nitraţilor şi nitriţilor prin spectrometria UV ………………..… 12
II.6 Determinarea spectrometrică a urmelor de nitriţi în apă …………………...… 14
Bibliografie

Cap. I Introducere

2
 De cele mai multe ori, vorbind despre impactul omului asupra mediului ambiant, se
fac referiri la poluare. Astăzi se ştie că mediul natural se deteriorează încetul cu încetul
datorită creşterii demografice, urbanizării, industrializării, factorul hotărâtor fiind cel
antropic. Odată cu apariţia primelor civilizaţii urbane a apărut şi intervenţia brutală a
omului prin exploatarea neraţională a terenurilor şi a alterării mediului înconjurător prin
poluanţi proveniţi din activităţile umane, de origine menajeră, agricolă şi industrială.
Astăzi, peste tot pe Terra, în marile metropole ale lumii “civilizate” apar urme ale
activităţii umane - acele deşeuri poluante.
Poluarea reprezintă un pericol iminent pentru viaţa omului, flori şi fauna de pe
Terra, atât prin efectul nociv al poluanţilor cât şi prin dezechilibrele care apar la nivel
planetar.
Poluarea este procesul de modificare al factorilor de mediu biotici şi abiotici prin
întroducerea în mediu al poluanţilor de tipul deşeurilor rezultate din activităţile umane.
Intens afectate de efectele poluării sunt mai ales pădurile, aerul, apele şi solul.
Apele subterane şi cele de suprafaţă se află într-o stare avansată de poluare. Se
evacuează anual în râuri, din activităţile industriale, agricole şi urbane, peste 6 milioane
tone de poluanţi între care predomină: cloruri, azotaţi, amoniu, fenol, detergenţi şi
pesticide.
Poluarea cu îngrăşăminte chimice, pesticide, ploi acide afectează tot mai mult solul
contribuind substanţial la înrăutăţirea stării de sănătate a acestuia.
Noţiunea de sol este indisolubil legată de noţiunea de productivitate. Pentru a
preîntâmpina scăderea productivităţii acestuia se folosesc îngrăşămintele chimice. Însă
chimizarea în exces şi unilaterală tulbură echilibrul ecologic din sol afectând procesul de
conversie, ceea ce conduce la scăderea potenţialului productiv. O altă consecinţă negativă
al procesului chimizării abuzive este acumularea în sol şi în apa freatică a unor elemente
minerale cum sunt nitraţii, în concentraţii dăunătoare. Folosirea în concentraţii tot mai
mări a îngrăşămintelor pe bază de azot a avut drept urmare creşterea azotaţilor în sol. De
aici, ei sunt levigaţi şi duşi în apa izvoarelor de unde ajung în organismul uman, fiind
transformaţi în azotiţi de către flora bacteriană intestinală. Azotiţii pătrund în sânge şi,
printre altele, dereglează respiraţia intracelulară.

3
 Contaminarea apelor cu diverse substanţe poluante este o problemă ce se manifestă
în prezent la scară planetară. Principalii poluanţi chimici ai apelor sunt: plumbul,
mercurul, azotul, fosforul, hidrocarburile şi pesticidele. Problema poluării apelor cu
azotaţii folosiţi ca îngrăşăminte chimice în agricultură a devenit foarte importantă în
zilele noastre. Din studiile efectuate de B. Commoner (1970) rezultă că în ultimii 25 de
ani, cantitatea de azotaţi deversaţi în mediu de diferite surse a crescut în mod
considerabil. Astfel, cei rezultaţi din deversările urbane au crescut cu 70%, cei proveniţi
din eliminările motoarelor cu combustie internă au crescut cu 300%, iar cei apăruţi în
urmă folosirii îngrăşămintelor chimice azotate au atins valoarea de 1400% în aceeaşi
perioadă de timp.
Efectul poluant al îngrăşămintelor rezultă din faptul că unele din ele conţin
numeroase impurităţi toxice şi de obicei sunt folosite în exces.
Fiind solubile în apă, atât impurităţile cât şi excesul de îngrăşăminte neutilizate de
plante este spălat şi ajunge în ape freatice, în apele râurilor, lacurilor, ape potabile şi deci
la om. Efectul poluant cel mai intens îl determină utilizarea în exces a azotaţilor. Cu cât
plantele se apropie de limitele fiziologice ale productivităţii, eficienţa utilizării
îngrăşămintelor scade, iar consecinţa excesului nu s-a lăsat aşteptată. Concentraţia de
azotaţi în mai multe râuri a crescut semnificativ, ca şi în apa unor aşezări omeneşti.
Caracterul dăunător al excesului de nitraţi şi al prezenţei lor în pânzele freatice, a râurilor,
constă în intensificarea procesului de eutrofizare (formă a poluării ecosistemelor prin
introducerea unor cantităţi excesive de nutrienţi ca urmare a activităţii umane) iar
prezenţa lor în apă potabilă este periculoasă pentru sănătatea omului. Nitraţii, în condiţii
reducătoare - de pildă în timpul trecerii prin intestin - se transformă în nitriţi care sunt
toxici. Ei se combină cu hemoglobină, formând methemoglobina care nu poate fixa
oxigenul. Consecinţă: apar grave anemii. La copii, nitriţii pot da tulburări nervoase.
Cercetări recente au arătat că ionii NO2 pot reacţiona cu diferite compuşi amânaţi din
intestin dând nitrozamine care sunt cancerigene. Limita maximă admisă de azotaţi în apă
potabilă a fost fixată de FAO şi OMS la 10 p.p. m iar în alimente la 75p.P.m.

Cap. II Metode de determinare a nitraţilor şi

nitriţilor din ape

4
 II.1 Sistem de injecţie în flux simplu pentru determinarea simultană a
nitraţilor şi nitriţilor în probe de apă

Principiul de detectare se bazează pe nitrarea într-o singură etapă a unui compus

fenolic disponibil în comerţ. Producţia de compuşi nitrozo formaţi prin reacţia acidului
azotos cu specii fenolice este uşor de realizat în condiţii moderate şi poate duce la
încorporarea grupei funcţionale nitrozo pe inelul aromatic al compusului fenolic.
Floroglucina, care conţine 3 grupări hidroxil, poate reacţiona rapid cu ionii de nitriţi în
mediu acid. Această reacţie este prezentată în fig. 1. Nitraţii au fost reduşi la nitriţi
folosind metoda de reducere pe coloană de cadmiu.
Toţi reactivii utilizaţi sunt de gradul analitic. Apa utilizată în timpul
experimentelor a fost purificată cu ajutorul sistemului Milli-Q. S-au preparat soluţii stoc
de azotat sodiu şi azotit de sodiu. Soluţiile de lucru standard au fost preparate pe loc prin
diluarea cu apă a soluţiilor stoc la concentraţiile dorite. S-a mai preparat de asemenea şi
soluţia de lucru prin dizolvarea a 1,5 g clorură de amoniu şi a 0,35 g EDTA în apă, la un
pH ajustat la 8,2 cu NaOH. Această soluţie a fost diluată până la 500 ml cu apă.
Soluţia de lucru şi soluţiile cu reactivi sunt pompate de micro pompă cu piston

dublu, iar probele standard sunt injectate în soluţia NH 4 Cl/EDTA utilizând supapă de
injecţie în şase trepte. Proba injectată este împărţită în două. O parte din aceasta a
reacţionat direct cu fluxul cu reactivi şi s-a detectat prezenţa nitriţilor în probe, iar
cealaltă parte a fost trecută prin coloana reducătoare cu cadmiu, unde a avut loc reducerea
azotatului la azotit. Concentraţia nitratului este determinată după reducerea sa la nitrit.
Determinările experimentale s-au realizat cu ajutorul spectometrului UV-2400PC
UV-Vis. Schema spectometrului este prezentată în fig. 2.
În urma studiilor, s-a ajuns la concluzia că cel mai potrivit reactiv pentru reacţia de
nitrozare este floroglucina, deoarece reacţionează cu nitraţii şi formează foarte repede
nitriţi.

5
 Fig. 1 Schema reactiei de nitrare

Fig. 2 Schema spectometrului cu sistem de injectie în flux simplu pentru

determinarea simultană a nitraţilor şi nitriţilor: C- soluţie de lucru; R- soluţie cu reactivi;
P- micro pompă cu piston dublu; V- supapă de injecţie îm şaşă trepte; RC- coloană
reductoare; DC- bobină temporizatoare, MC – bobină agitatoare, D – detector, W -
reziduu

6
 În această metodă s-a propus determinarea nitraţilor şi nitriţilor utilizând ca reactiv
floroglucina. S-a ajuns la concluzia că este o metodă simplă, rapidă şi nu necesită un
control riguros a temperaturii şi reacţiei în timpul procesului de determinare a acestor
compuşi. Această metodă se poate aplica pentru determinarea nitraţilor şi nitriţilor din
apa de la robinet, apa râurilor şi determinarea nitraţilor şi a nitriţilor din apele minerale.

II. 2 Metoda de determinare selectivă a nitraţilor şi nitriţilor din

apă folosind cromatografia lichidă de înaltă performanţă cu reacţii
fotochimce în coloană şi cu detecţia prin chemiluminescenţă

Determinarea nitraţilor şi nitriţilor din apă se poate realiza folosind cromatografia

de înaltă performanţă cu reacţii fotochimice în coloană şi cu detecţia prin
chemiluminescenţă a luminolului. Reducerea nitriţilor ai nitraţilor la NO şi generarea
peroxinitritului ar putea fi completă doar prin iradierea cu UV, care ar simplifica
considerabil metoda de identificare.
Pentru această determinare s-au preparat soluţii stoc standard de azotat şi azotit de
sodiu. Soluţia stoc de luminol s-a preparat prin dizolvarea a 70,9 mg de luminol în 20 ml
soluţie tampon de carbonat. Soluţiile stoc au fost ţinute la temperaturi de 4 °C. Apa
utilizată pentru toate soluţiile a fost purificată cu sistemul Milli-Q Gradient A10 şi
Yamato Auto Still WA-200. Soluţiile de lucru sunt: apa din rău, apa din lac, apa de ploaie
şi apa de la robinet. Determinările HPLC au fost efectuate prin iradiere cu raze UV,
urmate de detecţia prin chemiluminiscenţă., după cum se arată în fig. 3 de mai jos.
Pentru a obţine condiţii adecvate pentru determinările efectuate şi pentru a optimiza
parametrii pentru reacţia fotochimică şi reacţia de chemiluminescenţă, s-au efectuat
câteva experimente preliminarii folosind sistemul de injecţie în flux.
În fig. 4 sunt arătate cromatogramele obţinute pentru fiecare tip de apă luat pentru
analiză. Cu excepţia probei ce conţine apă de la robinet, nu s-a înregistrat existenţa altor
specii chimice în afară de nitraţi şi nitriţi. Concentraţiile nitraţilor şi nitriţilor din probe
sunt prezentate în tabelul 1.

7
 Fig. 3 Reprezentarea schematică a sistemului HPLC-CL
P- pompă, PR- reactor fotochimic, D- detector chemiluminescenţă, PMT- tub
fotomultiplicator, DP- unitatea de stocare si prelucrare a rezultatelor

Fig. 4 Cromatogramele tipice a (A) unei soluţii standard de nitriţi şi nitraţi, (B) apă din
lac, (C) apă de râu, (D) apă de ploaie si (E) apa de robinet.
Picul (1) nitriţi, picul (2) nitraţi
Din fig. 4 se observă că cea mai mare cantitate de nitraţi se găseşte în apa de la
robinet, apoi în apă din lac şi apa de rău. Spre deosebire de nitraţi, nitriţii se află într-o

8
cantitate mult mai mică în toate probele de apă luate pentru analiză. În analiza apei de la
robinet s-au înregistrat şi alte specii chimice în afară celor studiate.
Rezultatele acestei metode sunt comparabile cu rezultatele metodelor de referinţă şi
astfel această metodă este validată.

II. 3 O nouă metodă spectrofluorimetrică pentru analiza elementelor

în urmă de nitraţi şi nitriţi din mediile apoase

Pentru această metodă spectrofluorimetrica s-au elaborat mai multe metode de

analiză spectrofluorimetrice a nitriţilor şi nitraţilor. Acestea se bazează pe reacţia nitriţilor
cu diferiţi reactivi, cum ar fi: 2,6-diaminopiridina, resorcinol, benzidină, triptofan, acid
disulfonic 5,6-diamino-1,3 naftalina (DANDS), 5-aminofluoresceina, etc. Aceste metode
prezintă şi anumite dezavantaje: reproductibilitate scăzută, toxicitatea reactivului, proces
care ocupă mult timp şi interval îngust de detectare.
Metoda prezentată presupune stingerea fluorescenţei purpuratului de amoniu
(murexid) în mediu acid. Determinările au fost realizate cu spectrofluorofotometrul
Shimadzu RF-5000. S-au folosit următoarele soluţii: purpurat de amoniu din 0,0284 g
murexid, 0,5 ml acid sulfuric concentrat şi 100 ml apa deionizată, soluţie de azotit de
sodiu, soluţie de azotat de potasiu. Apa utilizată a fost distilată de două ori., iar
măsurătorile s-au realizat la temperatura camerei. Pentru această metodă s-a propus
mecanismul din fig. 5.
Emisiile spectrale maxime ale murexidului în prezenţa şi în absenţa nitriţilor au fost
înregistrate la 349 şi 444,5 nm. În aceste sistem, acidul sulfuric oferă o gamă largă de
aciditate pentru menţinerea fluorescenţei la intensitate maximă. Diferenţele maxime între
intensităţile fluorescenţei au fost observate în prezenţa a 0,1-0,7 ml acid sulfuric 4,5 M în
10 ml soluţie. Conform mecanismului propus în fig.5, la fiecare moleculă de reactiv se
consuma două molecule de nitrit.

9
 Fig. 5 Mecanism propus

La concentrţtii foarte mici, reacţia între murexid şi nitrit nu este instantanee, deci
terminarea reacţiei are loc prin introducerea balonului cu substanţa de lucru în baie apă
timp de 10 min. În urma studiului s-a arătat că intensitatea fluorescenţei depinde liniar de
concentraţia nitriţilor.
Această metodă poate fi aplicată pentru detrminarea nitriţilor şi nitraţilor din apa
provenită din panza freatică, apa de suprafaţă şi apa de mare. Rezultatele sunt prezentate
în tabelul 1.

Tabelul 1. Analiza nitraţilor şi nitriţilor în diferite probe de apă

Proba Nitriţi adaugaţi Nitriţi gasiţi Total (nitriţi şi Nitraţi
(ng ml 1 ) (ng ml 1 ) nitraţi) (ng ml 1 ) (ng ml 1
)
Apă din pânza 0,0 33,0 89,5 56,5
50,0 83,0 140,0 57,0
freatică
100,0 132,0 189,0 57,0
Apă de 0,0 95,8 221,9 126,1
50,0 146,0 272,0 126.0

10
suprafaţă 100,0 195,2 321,0 125,9
Apă de mare 0,0 90,0 1165,0 1075,0
50,0 139,0 1215,0 1076.0
100,0 190,5 1266,0 1075,5

II. 4 Determianrea spectometrică a nitraţilor din apa de mare cu

rezorcinol

Nitraţii reacţionează cu rezorcinol în mediu de acid sulfuric. Se măsoară absorbanţa

compusului format la 505 nm în cuve de 1 cm.
Reactivii folosiţi sunt: rezorcinol pentru sinteză, rezorcinol soluţie apoasă, soluţie
de nitrat standard, solutie stoc de sulfanilamidă, soluţie tampon de imidazol.
Într-un balon de 25 ml se introduc 5 ml apă de mare şi soluţie de rezorcinol 2% şi se
amestecă. Se adaugă apoi cu grijă 5 ml soluţie acid sulfuric concentrat. Balonul se aşează
la întuneric timp de 30 min, apoi este introdus în baie de apă la temperatura camerei timp
de 5 min. Se măsoară absorbanţa la 505 nm în cuve de 1 cm.
Spectrul de absorbţie obţinut arată un pic diferit in domeniul vizibil cu un maxim de
absorbţie de 505. În fig. 6 este prezentat spectrul de absorbţie a produsului color format
în urma reacţiei rezorcinolului cu o probă de mare ce conţine 40 μM nitraţi. Produsul de
reacţie format de nitrit arată un spectru de absorbţie indentic format de nitrat, sugerând că
nitraţii din probele de apă de mare au fost reduşi la nitriţi înaintea reacţiei cu rezorcinolul.
Concentraţia acidului sulfuric folosit influenţează mersul reacţiei, ca si volumul
acestuia folosit. Volumul de acid sulfuric variază între 4 – 6 ml. O cantitate mai mare de
acid sulfuric provoaca scaderea absorbanţei. Raportul optim stabilit este de 1:1 ( 5 ml
acid sulfuric – 5 ml proba).
Concentraţia optimă a rezorcinolului în acest studiu este de 2%. Reacţia este
terminată în 15 minute de la adăugarea tuturor reactivilor. Cel mai puternic semnal al
absorbanţei a fost înregistrat la 20 min de la începerea reacţiei, dupa cum se observă în
fig. 7.

11
Fig. 6 Spectrul de absorbţie a produsului color format în urma reacţiei
rezorcinolului cu apa de mare

Fig. 7 Cinetica reacţiei rezorcinolului cu nitraţii din apa de mare

12
 Metoda descrisă a fost aplicată la determinarea azotaţilor din apa de mare prin
spectometrie la 505 nm. Această metodă a fost comparată cu cele convenţionale şi s-a
demonstrat că are aplicabilitate practica, ca şi metoda de detetminare a nitraţilor din apa
de mare pe coloană de cadmiu.

II. 5 Determinarea nitraţilor din apa potabilă, reziduală şi a

râurilor prin spectometria UV

Cea mai rapidă şi simplă metodă de determinare a nitraţilor este spectrofotometria

directă în regiunea UV, dar domeniul este limitat de interferenţe. Această lucrare îşi
propune lărgirea acestui domeniu prin utilizarea unui filtru activ la un pH înalt ce elimină
interferenţele pentru materia organică, substanţe care, în general, sunt responsabile pentru
o absorbanţa în domeniul 200-300 nm. Se va măsura absorbanţa la 275 nm ca indicator al
prezenţei sau absenţei materiei organice.
Acesta metodă implică reducerea chimică a ionului nitrat, coagularea materiei
organice cu sulfat de aluminiu şi absorbţia acesteia pe un filtru de carbon activ.
1
Metoda are ca limită de detecţie 0,006 mg l şi deviaţia standard totală este de
1 1
0,016 mg l pentru o concentraţie în azotaţi în apă potabilă de 1,05 mg l .
Metoda investigată urmăreşte:
- Adiţia granulelor sau a pudrei de carbon activă urmată de filtrare şi îndepărtarea
carbonului;
- Utilizarea carbonului columm;
- Construcţia filtrelor folosind material impregnat cu carbon.
Mai întâi metodă este dezvoltată utilizând carbon activ ADC 33 potrivit pentru
membrana filtrantă şi adiţia carbonului pulbere (0,5 g) la 100 ml filtrat cu un pH ajustat
(pH>12) cu soluţie NaOH. Acest amestec este menţinut 5 minute înaintea înlăturării
carbonului prin filtrare.
PH-ul filtratului este redus la mai jos de 2 şi absorbanţa se măsoară la 210 nm faţă
de apa distilată.

13
 Reactivi utilizaţi sunt: hidroxid de sodiu, soluţie 3,5 % m/v, reactiv acid mixt,
soluţie standard de nitraţi.
Se trec 30 ml soluţie pe un filtru şi se aruncă, apoi se filtrează 50 ml soluţie pe
acelaşi filtru şi aceştia se păstrează. Se pipetează 40 ml din filtrat într-un vas calibrat de
sticlă conţinând 5 ml reactiv acid mixt, se diluează probă la 50 ml cu apă distilată şi se
măsoară absorbanta la 210 nm în celule de referinţă. Se măsoară absorbanta faţă de o
probă zero şi se exprimă rezultatul în mg/l NO 3 . Graficul de calibrare este liniar până la
0 concentraţie de 2,0 mg/l NO 3 .
Ecuaţia dreptei este y = mx+c, coeficientul de corelaţie dat de graficul de calibrare
este de 0,9996. Eroarea standard estimată a fost de 0,016 mg/l NO 3 ¯ . Absorbanţa citită
a corespuns unor concentraţii între 0,4 si 1mg/l NO 3 ¯.
Rezultatele obţinute în urma testării metodei apei râurilor, a apelor de suprafaţă şi a
unor afluenti sunt date in tabelul 2.

Tabel 2. Conţinutul de nitraţi în diferite probe de apă

Proba apă de râu Conţinut în mg/l NO 3 Absorbanţa la 210 nm

Lamaload 1,11 0,104
Alwen 0,47 0,151
Goyt 0,80 0,180
Canclough 0,50 0,080
Arnfield 0,70 0,048
Ape tratate de suprafaţă Conţinut în mg/l NO 3 Absorbanţa la 210 nm
Sutton Hall 2,70 0,030
Lamaload 1,04 0,064
Alwen 0,52 0,044

Interferenţele ionilor nitriţi, au fost eliminate prin folosirea acidului sulfamic. Prin
ajustarea pH-ului la 1,8 au fost eliminate interferenţele ionilor hidroxil şi carbonat.

II. 6 Determinarea spectometrică a urmelor de nitriţi în apă

14
 Metoda se bazează pe reacţia nitriţilor cu acidul 4-amino-1-naftalensulfonic cu
formarea ionului de diazonin care se cuplează apoi cu 1-naftol, în mediu bazic, formând
un colorant azo stabil, care are absorbanţa maximă la 530 nm.
Legea Beer este respectată pe domeniul 3,3-98,6 NO 2 ¯ mg într-un volum final de
3 1 1
20 ml, cu o absorbtivitate molară de 30,5 x 10 l mol cm . Eroarea relativă a fost de
+0,24 până la -1,0% şi deviaţia standard relativă între 0,2 - 4,0%.
Reactivii utilizaţi sunt:
1
- Soluţie standard de nitriţi (3285 g ml ). Se dizolvă 1,4990 g nitrit de sodiu în
apă distilată, se adăugă 1ml cloroform, o peletă de hidroxid de sodiu şi se diluează totul la
1000 ml.
- Se prepară soluţii etalon de lucru de concentraţii mai mici prin diluţia soluţiei
standard.
- Soluţie acid 4-amino-1-naftalensulfonic 0,05%. Se dizolvă 0,05 g sarea de sodiu a
acidului 4-amino-1-naftalensulfonic în apă distilată, se adaugă 8 ml soluţie acid clorhidric
1M şi se diluează totul la 100 ml apă distilată.
- Soluţie 1-naftol 0,5%. Se dizolvă 0,5 g în 100 ml dioxan.
- Soluţie de amoniac, 2M
Într-o serie de vase calibrate de 20 ml conţinând 3,3 - 98,6 mg nitrit într-un ml
soluţie se adaugă 8 ml soluţie 0,05% acid 4-amino-1-naftalensulfonic, 0,25 ml soluţie 1-
naftol şi 1,5 ml soluţie 2M amoniac şi se diluează până la semn cu apă distilată. Culoarea
se formează imediat şi este stabilă 30 de ore. Se măsoară absorbanţa faţă de proba martor
la 530 nm în cuve de 1 cm. Curba de etalonare se trasează pentru un domeniu de
concentraţie unde este respectată şi legea Beer, 3,3 - 98,6 mg nitrit într-un volum final de
20 ml corespunzător la 0,16 - 4,9 ppm.
Spectrul de absorbţie - când nitriţii sunt trataţi ca în procedeul descris anterior, se
formează un anion azo purpuriu al cărei spectru de absorbţie este prezentat în fig. 7 . Se
observă că absorbanţa maximă se înregistrează pentru o lungime de undă de 530 nm.

15
 Fig. 7 Spectrul de absorbţie al: (A) 32,85 mg nitrit tratat conform procedeului
descris şi cu absorbanţa măsurată faţă de o probă martor; şi (B), proba martor măsurată
faţă de apa distilată.
Concentraţia compusului diazo - efectul concentraţiei acidului 4-amino-1-
naftalensulfonic asupra intensităţii culorii a fost studiat prin adăugarea a 1 ml soluţie acid
0,005 - 0,1% într-o soluţie de acid clorhidric 0,05M într-o serie de soluţii de nitrit.
Concentraţia optimă a acidului 4-amino-1-naftalensulfonic a fost stabilită la 0,04 - 0,07%.
Concentraţia acidului clorhidric - similar experimentelor anterioare a fost variată
concentraţia acidului clorhidric pe domeniul 0,02 - 0,12M. S-a constatat că o concentraţie
optimă a acidului clorhidric de 0,06 - 0,09M dă o intensitate maximă a culorii. Pentru
acest procedeu a fost adoptată concentraţia de 0,08M pentru acidul clorhidric. Au fost
testaţi şi alţi acizi minerali dar rezultatele au fost nesatisfăcătoare.
A fost testat şi volumul optim al celor doi componenţi (amino plus acid) pe
domeniul 1 - 11 ml şi s-a stabilit pentru acest procedeu un volum optim de 8 ml.
Concentraţia amoniacului - efectul concentraţiei amoniacului asupra absorbanţei a
fost studiat şi s-a recomandat pentru acest procedeu a se folosi 1 - 2 ml amoniac de
concentraţie 2M.
Alegerea agentului de cuplare - au fost aleşi mai mulţi agenţi de cuplare, acid 5-
naftol-1,3-disulfonic, acid 4-naftol-1,3-disulfonic şi 1-naftol. Dintre aceştia doar 1-
naftolul a dat rezultate satisfăcătoare. Într-o serie de soluţii cu volume cuprinse între 0,1 -

16
1,5 ml au fost adăugate volume cuprinse între 0,2 - 0,4 ml 1-naftol 0,5%. Se constată că
maximul de absorbanţă se obţine la adăugarea a 0,25 ml 1-naftol de concentraţie 0,5%.
A fost studiat efectul concentraţiei amoniacului asupra absorbanţei. Investigaţiile au
arătat că un volum de 1 - 2,0 ml amoniac de concentraţie 2M dă o absorbanţă maximă.
Acurateţea, precizia şi sensibilitatea metodei
După construirea graficului de calibrare au fost studiate acurateţea şi precizia
metodei propuse. Rezultatele sunt date în tabelul 3.

Tabelul 3. Acurateţea şi precizia metodei (n=5)

Nitrit (mg) Eroare relativa (%) Deviatia relativa standard (%)

3,28 0,00 4,0
32,85 +0,24 0,01
65,70 0,00 0,01
98,60 -1,00 0,20

Aceste rezultate reflectă acurateţea şi precizia acestei metode de determinare a

nitriţilor.

Bibliografie

17
1. Rodjana Burakham, Mitsuko Oshima, Kate Grudpan, Shoji Motomizu, Simple
flow-injection system for the simultaneous determination of nitrite and nitrate in
water samples, 2004;
2. Hitoshi Kodamatoni, Shigeo Yamazaki, Keitsu Saito, Takashi Tomiyasu, Yu
Komatsu, Selective determination method for measurement of nitrate and nitrite
in water samples using high-performance liquid chromatography with post-
column photochemical reaction and chemiluminescence detection, 2009;
3. Droic Andreja, Vrtovsek Janez, Nitrate determination in drinking water, waste
water and rivers waters using UV spectometric method, 2009
4. Jia-Zhong Zhang, Charles J. Fischer, A simplified resorcinol method for direct
spectrophotometric determination of nitrate in seawater, 2006;
5. Nawratii B., Marcantonatos M., Monnier D., A spectrophotometric method for the
determination of traces of nitrate : aplication to water samples, 2001;
6. Suchandra Biswas, Bhaskar Chowdhury, Bidhan Chandra Ray, A novel
spectrofluorimetric method for the ultra trace analysis of nitrate and nitrite in
aqueous medium, 2004;

18