Sunteți pe pagina 1din 5

FIZIOLOGIE CURS nr.

• Obiectul fiziologiei, legătura cu alte


ştiinţe, metode de cercetare.

• Scurt istoric al dezvoltării fiziologiei.

• Homeostazie şi adaptare. Mecanismele


homeostatice.

Definiția și obiectul de studiu al fiziologiei Definiția și obiectul de studiu al


fiziologiei
• D.p.v. etimologic termenul de “fiziologie” • Fiziologia reprezintă o ştiinţă a funcţiilor materiei vii, care
derivă din limba greacă (physis – natură / se ocupă cu studiul proceselor şi constantelor normale ale
principiu care dă naştere vieţii, iar logos – structurilor biologice superior organizate, începând cu
ştiinţă). celula şi agregatele celulare din diverse ţesuturi şi organe
şi sfârşind cu organismul uman, entitatea biologică cea mai
• A fost introdus în medicină în 1542 de către evoluată.
Jean François Fernel pentru a sublinia latura
explicativă a practicii medicale.
• Fiziologia poate fi definită pe scurt ca ramură a biologiei, al
• Denumită şi anatomia în mişcare sau anticamera patologiei, cărui obiect este cunoaşterea mecanismelor de funcţionare
fiziologia a abordat de la început nu numai modul de a organismelor vii, a legilor de desfăşurare a funcţiilor
desfăşurare a proceselor vitale, ci şi factorii care le determină, acestora.
mecanismele lor de întreţinere.
• Cu alte cuvinte fiziologia studiază funcţiile organice prin
• Apare evidentă legătura cu anatomia, cu care se care viaţa se manifestă şi se menţine sub forma sa
completează reciproc, legătura dintre ele fiind foarte strânsă. individuală.

Scurt istoric al dezvoltării


FIZIOPATOLOGIA fiziologiei
• Originea fiziologiei se confundă cu cea a practicii medicale.
• O convergență a patologiei cu fiziologia - este studiul
• Evoluţia fiziologiei a fost la început lentă şi dificilă din cauza
proceselor fiziologice dereglate care cauzează, rezultă sau
concepţiilor filozofice ce dominau timpul, dar şi lipsei unor metode de
sunt asociate cu o boală sau o leziune.
cercetare adecvate.
• În epoca modernă fiziologia a progresat rapid, devenind o disciplină
• Patologia este disciplina medicală care descrie condițiile de bază pentru biologie şi medicină.
observate în mod obișnuit în timpul unei stări de boală, în • Datorită necesităţii de a structura cunoaşterea în domenii funcţionale
timp ce fiziologia este disciplina biologică care descrie cât mai clare, s-au impus mai multe ramuri ale fiziologiei, în raport cu
procesele sau mecanismele care acționează în interiorul funcţiile importante ale organismului, vorbindu-se astfel de fiziologia
unui organism. respiraţiei, fiziologia circulaţiei, fiziologia digestiei, fiziologia excreţiei,
fiziologia sistemului nervos, fiziologia sistemului muscular etc.
• Fiziologia are o deosebită importanţă pentru medicină deoarece ea
• Patologia descrie starea anormală sau nedorită, în timp ce
precizează sub raport funcţional limitele dintre normal şi patologic şi
fiziopatologia încearcă să explice modificările funcționale oferă, pe baza cunoaşterii mecanismelor funcţionale normale,
care apar la un individ din cauza unei boli sau a unei stări principiile orientative asupra corectării acestor mecanisme dereglate
patologice. în cursul bolilor.

1
REPERE ISTORICE
REPERE ISTORICE
Aristotel(384 – 322 î.e.n.) – fondator al biologiei, a oferit prima clasificare a
organismelor vii; a făcut speculații despre funcțiile organelor. Descartes (1596-1650) – matematician şi filozof francez, fondator al
raţionalismului, a introdus în fiziologie teoria reflexului şi a descris
Erasistratus (304 -~250 î.e.n.) este considerat părintele fiziologiei, a aplicat funcţiile cognitive ale creierului.
legile fizicii la studiul funcțiilor organismului uman. Secolul al XVII-lea este marcat şi de elucidarea circulaţiei limfatice, graţie
cercetărilor lui Thomas Bartholin, iar Marcello Malpighi descrie
capilarele pulmonare prin utilizarea microscopului recent inventat.
Claudius Galenus (129-201 î.e.n.), medic grec din Pergam, care a trăit la O contribuţie semnificativă a fost adusă de Claude Bernard (1813-1878),
Roma, este primul care a practicat vivisecţia (disecţia pe animale vii). care a relevat rolul factorilor umorali în reglarea funcţiilor organismului
Autor a peste 100 de tratate despre inimă, vasele de sânge, sistemul animal. Considerat întemeietorul endocrinologiei, Claude Bernard este
nervos, aparatul urinar etc., Galenus are numeroase contribuţii în creatorul termenului de mediu intern, fiindu-i atribuite şi alte
domeniul fiziologiei arătând că arterele şi venele conţin sânge, că descoperiri: a demonstrat funcţia glicogenolitică şi glicogenetică a
sistemul nervos intervine în reglarea respiraţiei şi a motilităţii etc. ficatului, cu posibilitatea influenţării pe cale nervoasă a acesteia prin
înţeparea bulbului; a identificat acţiunile sucului pancreatic; a descris
nervii vasomotori. Influenţa cercetărilor lui Claude Bernard asupra
William Harvey (1578–1657) - fondatorul morfologiei funcţionale a evoluţiei fiziologiei a fost decisivă, în deceniile următoare dezvoltându-
animalelor şi a omului. El descrie circulaţia sângelui în inimă (1628), se laboratoare de fiziologie experimentală în marile universităţi de
circulaţia mică, iar într-o lucrare de embriologie susţine dezvoltarea medicină din lume.
progresivă a organismului din ou. Se poate afirma că Harvey a În 1902 Ch. Sherrington introduce noţiunea de sinapsă, iar I. P. Pavlov
determinat constituirea fiziologiei ca ştiinţă de sine stătătoare, pe baza primeşte Premiul Nobel pentru medicină pentru studiul reflexelor
cercetărilor experimentale pe animale, afirmând pentru prima dată condiţionate în funcţia digestivă (1904).
importanţa studiului proceselor fiziologice în condiţiile particulare oferite În 1921 sunt descoperiţi mediatorii chimici simpatici şi parasimpatici (Otto
de vivisecţie. Löewi).

Istoricul fiziologiei în România


FIZIOLOGIA ÎN PREZENT
În România cercetarea bio-medicală s-a dezvoltat abia în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, întemeietorii fiziologiei • În jurul anului 1960 s-a dezvoltat o nouă direcţie a fiziologiei actuale, în cadrul
române fiind Alexandru Vitzu şi N. Kalinderu. curentului biologie moleculară, datorită progreselor spectaculoase ale ştiinţelor
exacte (elucidarea structurii atomului, mecanica cuantică, teoria relativităţii etc.).
În 1933 Grigore T. Popa (1892-1948) descrie sistemul port • În acest context s-au realizat studii de fiziologie utilizând analize biofizice şi
hipotalamo-hipofizar. biochimice, röentgenografice, metode optice, cromatografice, electroforetice, de
ultracentrifugare, metode enzimatice, imunologice.
• Se poate afirma că microscopia electronică a revoluţionat ştiinţele biologice.
În 1921 Nicolae Paulescu (1869-1931) descoperă hormonul
pancreatic pe care îl denumeşte pancreină. Un an mai târziu • Momente semnificative au fost acelea în care s-a descifrat codul genetic şi a fost
însă F. Banting şi Ch. Best anunţă descoperirea insulinei şi descris mecanismul de biosinteză a proteinelor.
primesc Premiul Nobel pentru medicină, ignorându-se • Mai recent, utilizarea izotopilor radioactivi în cadrul unor tehnici radioimunologice a
cercetările realizate de Paulescu. permis precizarea rolurilor enzimelor, hormonilor, vitaminelor, acizilor nucleici,
lipidelor, glucidelor şi proteinelor în viaţa celulei.
• Progresele din ultimii ani ale chirurgiei, neurologiei, psihiatriei, endocrinologiei etc.
D. Danielopolu (1884-1955) s-a impus prin cercetările asupra au fost posibile datorită achiziţiilor impresionante realizate în domeniul fiziologiei
sistemului nervos vegetativ. moderne, referitor la caracteristicile vieţii la nivel celular şi molecular.
• Elemente de fiziologie aplicată pot fi identificate la nivelul unor proceduri bio-
Un loc aparte este ocupat de savantul român George Emil medicale avansate, iar termeni cum ar fi clonare, transplant, inginerie genetică,
Palade (1912-2008), ce a efectuat studii asupra celulei, a fertilizare in vitro reprezintă decupaje din realitatea medicală.
funcţionării organitelor, descoperind ribozomii şi obţinând • În egală măsură, expectaţiile oamenilor referitoare la fiziologia modernă sunt legate
recunoaşterea cuvenită în 1973, când a primit Premiul Nobel. de posibilele soluţii ale unor maladii, mai ales datorită progresului rapid al
tehnologiei.

Nivele de organizare a organismului uman


Homeostazie şi adaptare,
mecanisme homeostatice
Organism
Level

Organ System Level


Endocrine Cardiovascular Lymphoid
Nervous Respiratory

• Organizarea este una dintre însuşirile fundamentale ale


Muscular Digestive
Skeletal Urinary
Integumentary Reproductive

materiei vii.
• Unitatea ei organizatorică este sistemul, definit ca un ansamblu
de elemente, identice sau diferite, unite prin conexiuni într-un
întreg. The heart

Organ
• Ierarhia individuală sau morfo-fiziologică a sistemelor biologice Level
este reprezentată prin ierarhia sistemelor integrate în interiorul
organismului: atomi, molecule, celule, ţesuturi, organe, Cardiac
muscle

complexe de organe (aparate şi sisteme).


Atoms in
combination tissue

Tissue Level
• Între aceste elemente se stabilesc anumite conexiuni, relaţii Complex protein
Heart muscle cell

non-aleatorii, iar integrarea lor unitară în economia


molecules
Protein filaments

organismului este realizată prin sisteme de control neuro- Chemical or Cellular Level
Molecular Levels
hormonal.

2
Nivelul chimic și molecular
Homeostazie / adaptare
Other Elements:
Calcium
Phosphorus
0.2%
0.2% Water • Homeostazia – concept ce se referă la constanţa mediului
Hydrogen
Oxygen Potassium 0.06% 67%
intern, a fost anticipat de fiziologul francez Claude Bernard
26% Sodium 0.06%
62%
Sulfur 0.05% Proteins (1850) şi ulterior confirmat de progresele fiziologiei.
Carbon Chlorine 0.04%
Lipids 20%
10% Magnesium 0.03%
10%
• Starea de echilibru a mediului intern constituie condiţia de
Iron 0.0005%
Iodine 0.0000003% bază a existenţei, adaptării şi evoluţiei organismelor vii.
Trace elements (see caption)
Carbohydrates 3% • Acestea sunt sisteme biologice deschise, aflate în continuă
Nitrogen
Molecular composition
interacţiune cu mediul înconjurător şi în acelaşi timp
1.5%
of the human body sisteme dinamice, suferind transformări continue.
• Capacitatea de adaptare este specifică fiecărui organism şi
Elemental composition
of the human body asigură atât autoconservarea acelui organism, cât şi a
speciei respective.

Fundamentele conceptului de homeostazie


Homeostazie / adaptare
• Claude Bernard (1813-
1878)
"La fixité du milieu • În anul 1929 W. B. Cannon introduce conceptul de homeostazie, care
desemnează capacitatea organismelor superior organizate de a-şi
intérieur est la menţine caracteristicile morfologice şi funcţionale constante într-un
condition d'une vie mediu de viaţă variabil.
libre et indépendante" • El a insistat mai ales asupra importanţei sistemelor de reglare, ce permit
organismului să reacţioneze adecvat la stimuli externi şi să se integreze
("The constancy of the astfel în mediul ambiant.
internal environment is • Din punct de vedere etimologic termenul provine din gr. homeos -
the condition for a free aceeaşi, asemănător şi stasis - stare.
and independent life"). • Traducerea este totuşi inexactă deoarece homeostazia nu implică o
stare neschimbată, fixă, ci o stare dinamică de echilibru sau un interval
în care condiţiile mediului intern se pot schimba, dar întotdeauna între
anumite limite relativ înguste.

Mecanisme Mecanisme homeostatice


homeostatice • În ceea ce priveşte factorul sau evenimentul reglat (numit în mod curent
variabilă), toate mecanismele homeostatice au cel puţin trei
componente: receptorul, centrul de control şi efectorul.
• Receptorul este reprezentat de orice tip de senzor care monitorizează
• Pentru realizarea homeostaziei organismului intervin în mod virtual toate şi răspunde la schimbările mediului exterior. El răspunde la astfel de
organele, aparatele şi sistemele, printr-un mecanism de comunicare schimbări externe numite stimuli prin trimiterea informaţiei (input) către a
internă. doua componentă a sistemului homeostatic (centrul de control).
• Termenii de homeostazie şi adaptare sunt complementari şi valabili la Informaţia se transmite de la receptor la centrul de comandă prin calea
toate nivelurile de organizare, aplicându-se atât grupurilor sociale, cât şi aferentă.
organismelor (uni- sau pluricelulare). • Centrul de control este cel care determină nivelul la care trebuie
menţinută variabila (set point), analizează informaţiile primite şi
• Procesele se realizează prin mecanisme funcţionale homeostatice, care determină răspunsul adecvat sau sensul de acţiune.
sub influenţa sistemului neuro-endocrin reacţionează la modificările
• Efectorul (glandă, mușchi) este cel care răspunde la comanda centrului
mediului intern, produse de agenţi externi sau de activităţile proprii efector (output) în funcţie de stimulul iniţial. Informaţia ajunge de la
organismului (traumatisme, temperaturi extreme, activitate musculară, centrul de comandă la efector prin calea eferentă.
dezechilibru nutritiv etc.). • Rezultatul răspunsului efector se întoarce la nivelul stimulului iniţial astfel
• Aceste mecanisme (sisteme homeostatice sau sisteme de autoreglare) că întreg mecanismul biocibernetic de autoreglare şi control este sistat
pot fi de natură fizico-chimică (sisteme tampon), enzimatică (coagulare- (feed-back negativ) sau este amplificat (feed-back pozitiv), reacţia
fibrinoliză), hormonală, nervoasă. continuând la o rată mai înaltă.

3
Componentele de bază ale buclei de
feed-back (conexiune inversă)
Sensul semnalelor

Receptor (mecanism de recepție)


aferent
Centru de control sau de integrare

eferent
Efector (mecanism efector)

Componentele de bază ale buclei de BUCLA DE FEED-BACK NEGATIV


feed-back (conexiune inversă)

Receptor (mecanism de recepție)

RECE
CALD
Semnal aferent

Centru de control sau de integrare


Semnal eferent

Efector (mecanism efector)

BUCLA DE FEED-BACK POZITIV


CALD
CALD

4
Reglarea homeostatică a temperaturii corpului prin Reglarea homeostatică a glicemiei prin
mecanism de feed-back negativ mecanism de feed-back negativ

Hipertermie Rec. de căldură Hipotalamus Hiperglicemie Celule β pancreatice Eliberare de


din piele insulină în sânge
Stres Stres
Centru de Senzor și centru de
Senzori
control control
Stresul se reduce
și mecanismul este Stresul se reduce
oprit și mecanismul
Crește este oprit
activitatea gl.
Evaporarea sudorale
transpirației
răcește pielea Ficatul și celulele
Crește fluxul Scade
musculare captează
sangvin la piele glicemia
Efector glucoza din sânge

Efector Efectori

● Alte exemple de variabile care sunt reglate prin feed-back negativ: frecvenţa ■ Nivelul glicemiei (concentraţia glucozei sangvine) se găseşte sub
cardiacă, tensiunea arterială, frecvenţa respiratorie, nivelul gazelor sangvine
controlul hormonului pancreatic, insulină, variind între 80-120 mg%.
(oxigen şi dioxid de carbon), hemoglobina sangvină, numărul de leucocite etc.

Reglarea homeostatică a nașterii prin


mecanism de feed-back pozitiv CONCLUZII
Terminațiile nervoase uterine
Presiunea fătului
trimit mesaje aferente la • Prin particularizarea conceptului de homeostazie s-a ajuns în prezent la
asupra peretelui uterin
hipotalamus depăşirea accepţiunii iniţiale, tendinţa fiind de a considera că organismul
uman este un rezultat al armoniei dintre mai multe tipuri de homeostazie
(circulatorie, respiratorie, hidro-electrolitică, digestivă, excretorie,
imunologică etc.).
Intensificare
• Autoreglarea se realizează prin intervenţia a două mecanisme: nervos şi
umoral, de multe ori intricate (reglare neuro-umorală).
• Centrii de comandă pentru reglarea nervoasă se află în sistemul nervos
central, iar pentru cea umorală în sistemul endocrin.
Producere și eliberare • În acelaşi timp întreaga activitate endocrină este coordonată de către
Crește forța
de oxitocină în sînge sistemul nervos central prin intermediul hipotalamusului, la nivelul căruia
contracțiilor uterine
are loc integrarea reglării nervoase cu cea umorală.
• De asemenea, la nivelul efectorilor are loc o intersectare a reglării
nervoase şi umorale datorită mesagerilor chimici, ce pot fi reprezentaţi de
● Nașterea copilului determină finalizarea procesului. hormoni sau de mediatori chimici eliberaţi din terminaţiile nervoase la
Alte exemple de feed-back pozitiv: lactația și coagularea sîngelui. nivelul sinapselor.

CONCLUZII Va mulțumesc pentru atenție!


• Fiziologia a devenit o disciplină fundamentală, de
orientare a gândirii şi practicii medicale datorită implicării
sale în precizarea diagnosticului unor boli şi în
fundamentarea terapiei adecvate, sub variatele ei forme
– chirurgicală, medicamentoasă, dietetică şi prin agenţi
fizici.

• Fiziologia umană, ca ştiinţă fundamentală a vieţii, are


drept scop primordial înţelegerea proceselor fizico-
chimice şi biologice complexe care asigură starea de
sănătate, deci starea de bine şi confort fizic, psihic şi
social, în absenţa oricărei boli sau infirmităţi (conform
OMS).