PERFORMANŢĂ ŞI ORGANIZARE ÎN

INSTITUŢIILE DE CULTURĂ

1
 Motto

"Sunt în lume multe lucruri care ne separă, dar există şi unul care
ne apropie: cultura!"
(Eugen Ionesco)

2
 CUPRINS
CUPRINS.......................................................................................................................................................................3
INTRODUCERE...........................................................................................................................................................4
ABSTRACT...................................................................................................................................................................5
CAPITOLUL I..............................................................................................................................................................6
POLITICI ŞI STRATEGII CULTURALE................................................................................................................6
1.1. CULTURA ÎN CONTEXTUL GEOPOLITIC, ECONOMIC ŞI SOCIAL ACTUAL.................................................................................6
1.2. DREPTURILE CULTURALE– DREPTURI FUNDAMENTALE ALE OMULUI.................................................................................10
1.3. PRINCIPII ŞI OBIECTIVE GENERALE ALE POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR CULTURALE..............................................................11
1.4. POLITICA CULTURALĂ A UNIUNII EUROPENE.............................................................................................................13
1.5. ROMÂNIA - POLITICA ÎN DOMENIUL CULTURII.............................................................................................................16
1.5.1. Organizarea şi funcţionarea administraţiei culturale din România.......................................................21
1.5.2. Instituţia culturală..................................................................................................................................25
.................................................................................................................................................................................26
1.6. DIMENSIUNEA ECONOMICĂ A DOMENIULUI CULTURII...................................................................................................26
1.6.1. Aspecte economice ale creaţiei, producţiei şi difuzãrii de bunuri şi servicii culturale............................26
1.6.2. Politica de finanţare şi fiscalitate a ofertei culturale...............................................................................27
CAPITOLUL II...........................................................................................................................................................29
PERFORMANŢE ÎN MANAGEMENTUL CULTURAL – MODALITĂŢI DE ANALIZĂ.............................29
2.1. RELAŢIA MANAGEMENT – CULTURĂ..........................................................................................................................29
2.2. DEFINIREA MANAGEMENTULUI CULTURAL................................................................................................................30
2.3. PARTICULARITĂŢILE MANAGEMENTULUI ÎN INSTITUŢIA CULTURALĂ ...............................................................................31
2.4. STAREA MANAGEMENTULUI ADMINISTRAŢIEI CULTURALE DIN ROMÂNIA..........................................................................35
2.5. CRITERII DE EVALUARE A PERFORMANŢELOR ÎN MANAGEMENTUL CULTURAL....................................................................38
2.5.1. Descrierea situaţiei actuale .....................................................................................................................38
2.5.2. Schimbări preconizate .............................................................................................................................40
2.5.3. Criterii şi modalităţi de evaluare a managerilor şi a activităţii acestora; ..............................................41
CAPITOLUL III.........................................................................................................................................................44
STUDIU DE CAZ.......................................................................................................................................................45
ANALIZA ACTIVITĂŢII MINISTERULUI CULTURII, CULTELOR ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL
.......................................................................................................................................................................................45
3.1. DESCRIEREA INSTITUŢIEI.........................................................................................................................................45
3.2. ANALIZA MEDIULUI EXTERN ANALIZA PESTLE.................................................................................................46
3.3. ANALIZA MEDIULUI INTERN.....................................................................................................................................50
3.3.2. Cadrul instituţional...................................................................................................................................57
3.3.3. Aşezăminte culturale.................................................................................................................................60
3.4. ANALIZA COMPONENTEI BUGETARE..........................................................................................................................61
3.4.1. PROGRAM BUGETAR I: ÎNTĂRIREA CAPACITĂŢII ADMINISTRATIVE ŞI CONSOLIDAREA
CADRULUI LEGISLATIV..................................................................................................................................62
3.4.2. PROGRAM BUGETAR II: ELABORAREA ŞI APLICAREA POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR DE
DEZVOLTARE ÎN DOMENIUL CULTURII......................................................................................................67
3.4.3. PROGRAM BUGETAR III: ELABORAREA ŞI APLICAREA POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR ÎN
DOMENIUL CULTELOR...................................................................................................................................68
3.5. ANALIZA SWOT .................................................................................................................................................78
CONCLUZII...............................................................................................................................................................80
BIBLIOGRAFIE: ......................................................................................................................................................83

3
INTRODUCERE

4
ABSTRACT

5
 CAPITOLUL I
POLITICI ŞI STRATEGII CULTURALE

1.1. Cultura în contextul geopolitic, economic şi social actual

Cultura reprezintă un set de trăsături spirituale, materiale, intelectuale şi afective distincte
ale unei societăţi sau a unui grup social şi cuprinde, pe lângă arte vizuale, muzică, teatru, dans,
literatură etc şi elemente definitorii pentru stilul de viaţă, sistemul de valori, tradiţiile şi credinţa
respectivului grup. (UNESCO 2002)
Cultura, în sens larg, înseamnă felul în care se întâmplă lucrurile într-un anumit loc, viaţa
locului respectiv, chiar dacă, pentru mulţi, ea înseamnă doar operă, teatru, concerte, muzee şi
expoziţii. Cultura este importantă tocmai pentru că ea înseamnă toate acestea, plus presa pe care-
o citim, emisiunile TV pe care le privim, felul în care inter-relaţionăm şi ne petrecem timpul
liber, locurile în care ne facem cumpărăturile, arhitectura, universităţile în care învăţăm,
practicile religioase, nivelul de educaţie şi implicare civică, felul în care ne raportăm la mediul
înconjurător, moştenirea istorică, obiceiurile sportive, felul în care ne alimentăm şi ne îmbrăcăm,
grija faţă de sănătate, respectul faţă de tradiţii şi valori.
Cultura este mecanismul prin care ne definim identitatea ca indivizi, comunităţi sau
naţiuni. Cultura este un element esenţial al dezvoltării economice şi al regenerării sociale şi
reprezintă un indicator al calităţii vieţii şi bunăstării individuale.
Numeroşi cercetători afirmă că nu există alt sector socio-uman care să creeze, asemenea
culturii, o atât de persistentă stare de “clar-obscur”, atunci când se dezbate problematica definirii
sale. Diversitatea şi complexitatea abordărilor şi concepţiilor privind cultura, nu pot fi egalate
decât de abundenţa, varietatea şi ubicuitatea realităţilor din acest domeniu. Lumea cosmopolită
a .intelighenţiei. aprodus, în timp, oinflaţie de definiţii, atribuind astfel termenului
o reliefare polisemantică cu totul specială. Pe fundalul existenţei unui evantai larg de teorii şi
concepte, ne aflăm totuşi într-un punct critic, relevat cu pregnanţă de faptul că, în timp ce
dezbaterile ştiinţifice cresc în amploare şi nuanţare, în mediul omului obişnuit, termenul este
aproape pe cale de dispariţie, ceea ce face adesea, utilizarea sa ambiguă şi imprecisă.
]În urma unei ample şi temeinice analize, Alfred Kroeber şi Klyde Kluckhohn propun un
enunţ definitoriu, de referinţă, menit să sintetizeze toate elementele distinctive cunoscute la un
moment dat: “Cultura constă în modele implicite şi explicite de comportament şi pentru
comportament, acumulate şi transmise prin simboluri”

6
 La nivel internaţional o tot mai mare atenţie este acordată potenţialului culturii de a
cataliza procesele de dezvoltare. Planurile de dezvoltare strategică a oraşelor europene, în special
în ţări ca Marea Britanie, Elveţia, Suedia, acordă o atenţie deosebită culturii şi creativităţii – se
vorbeşte despre oraşe creative (oraşe ale căror politici de dezvoltare sunt definite prin implicarea
cetăţenilor prin metode specifice domeniului cultural), despre industriile creative (acele ramuri
ale industriei care fac uz de creativitate ca principal capital – producţia de carte, producţia
cinematografică, industria modei, publicitatea etc - a căror rată de creştere este de 5 ori mai mare
decât a industriilor tradiţionale).
Considerăm că, în contextul obiectivului prioritar al societăţii româneşti, acela al
integrării europene, cultura joacă un rol esenţial, fiind pârghia de armonizare a valorilor locale şi
naţionale la valorile europene.
Cultura a devenit cea mai dinamică componentă a civilizaţiei noastre. Acest dinamism,
această căutare de noi forme şi modalităţi de exprimare, este în acelaşi timp şi rezultatul şi
motorul „societăţii informaţionale”, a „societăţii bazate pe cunoaştere”.
Orice demers analitic al politicilor şi strategiilor culturale ale unei ţări europene trebuie să
pornească de la recunoaşterea şi evaluarea schimbărilor în plan politic, social şi economic pe
care le-a adus sfârşitul mileniului II: globalizarea şi procesul de integrare europeană.
Globalizarea, acest sistem complex şi în rapidă dezvoltare de pieţe integrate, comerţ
internaţional, investiţii internaţionale, corporaţii multinaţionale, convergenţă a tehnologiilor
oferă nebănuite oportunităţi pentru domeniul culturii. Dar există şi numeroase puncte de vedere
potrivit cărora reprezintă un factor de risc pentru culturile şi identităţile naţionale şi
locale/comunitare.
Impactul pe care îl are globalizarea asupra culturii poate fi analizat prin prisma unor
teorii contemporane promovate în diverse medii ştiinţifice şi dezbătute în organizaţiile
interguvernamentale:
- Globalizarea ca heterogenizare culturală (creşterea varietăţii şi diversităţii produselor
culturale, “consumatorul este rege”, etc.)
- Globalizarea ca omogenizare culturală (ameninţarea culturilor locale de către modelele
vestice/americane – fenomenul McDonald-izării)
- Globalizarea ca hibridizare culturală (amestecul de culturi ce are ca rezultat un
“mélange” global)
Aceste teorii nu se exclud una pe cealaltă, ci se completează. Globalizarea reprezintă atât
o oportunitate de dezvoltare, îmbogăţire şi diversificare a vieţii culturale cât şi o ameninţare la
adresa identităţilor culturale naţionale sau comunitare. Pe de o parte, globalizarea determină un
anume grad de omogenizare şi armonizare a legislaţiei, structurilor administrative şi

7
instituţionale, a ideilor, idealurilor, moralei şi practicilor sociale. Pe de altă parte, globalizarea
are ca efect apariţia unor forme „hibride” de practici creative şi expresii culturale. În acelaşi
timp, însă, globalizarea poate încuraja heterogeneitatea, diversitatea culturală, specificitatea,
întrucât succesul în competiţia globală este condiţionat, printre altele, de „distrugerea
creatoare”1, de diversificarea ofertei şi de specificitatea acesteia. Acest apetit pentru nou a
determinat redescoperirea importanţei civilizaţiilor şi culturilor tradiţionale, a valorilor
comunitare, a multiculturalităţii.
În perioada globalizării, dimensiunea culturală este adesea confundată cu acea cultură
media cea a tehnologiilor audio-vizuale şi a comunicaţiilor prin care sunt transmise
reprezentările culturale. Prin cultură media se înţelege acea alienare prin consumism, o
democratizare a consumului, chiar o mediocrizare a consumului2. Într-o eră a Internetului şi a
televizorului, cultura de vine relativ, ni se spune ce şi unde să privim, să citim, să ascultăm.
Apărând cultura de masă, apare, aşa cum afirmă şi Edgar Morin, o a doua colonizare,
pornit din S.U.A. Această cultură tinde să erodeze celelalte culturi, până la a le înlocui. Aşadar,
cultura de masă devine prima cultură universală din istoria omenirii. Lumea de azi, aşa cum
constată şi Huntington, se îndreaptă spre pluricivilizaţie, ascunzând falii culturale inevitabile.
Cultura media se dovedeşte agent al globalizării, acest lucru prin universalizarea
divertismentului, supravalorizarea sa, ducând, în final, la dependenţă. Aşa cum bine punctează
Adrian Rachieru, în aceeaşi lucrare ”Cultura Coca-Cola seduce mulţimile şi trezeşte îngrijorarea
culturilor mici. Globalizarea exclude închiderile culturale şi economice. Riscăm ca în locul unei
civilizaţii a diversităţii să ne instalăm într-o unică civilizaţie a divertismentului”.
Aşadar, mass-media constituie doar o parte a procesului prin care se manifestă
construirea de sensuri simbolice, fiind una dintre formele prin care se exprimă globalizarea din
punct de vedere cultural. În cartea lui J. Tomlinson, Globalizare şi cultură, întâlnim afirmaţia
conform căreia cultura ar reprezenta aspectul intrinsec al procesului de conexitate complexă3. De
asemenea, simbolurile culturale pot fi produse oriunde, oricând, neexistând constrângeri cu
privire la producerea şi reproducerea lor. Cultura este, în acest sens, globalizatoare, prin relaţiile
pe care le implică şi a formelor sale. Lumea este o piaţă imensă de mărfuri. Acţiunile individuale
culturale definesc însăşi cultura de care aparţin, ajungând să aibă consecinţe globale.
Globalizarea este importantă pentru cultură pentru că face ca “negocierea experienţei
culturale să ajungă în centrul strategiilor de intervenţie asupra altor domenii ale conexităţii: cel

1
Teoria „distrugerii creatoare” îi aparţine lui Joseph Schumpeter, care o dezvoltă în lucrarea sa Capitalism,
Socialism şi Democraţie.
2
Răchieru, A., Globalizare şi cultură media, Editura Institutul European, Iaşi, 2001, p. 14.
3
Tomlinson, J., Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timoşoara, 2002, p. 49

8
politic, ecologic sau economic”. Aşadar, prin intermediul globalizării, cultura capătă importanţă,
fie că este vorba de domeniul politic, ecologic sau economic.
Cultura poate fi şi una globală. Sociologul Anthony Smith prezintă cultura globală ca
fiind artificială, lipsită de formă, cultura globală fiind, în fond, o cultură construită şi anistorică 4.
Dar nu doar cultura globală este un construct, ci şi cultura naţională. Însă, spre deosebire de
aceasta din urmă, cultura global nu este specifică, temporală ori expresivă. Referitor la afirmaţia
lui Smith cum că o cultură naţională ar fi constructul unor minţi inteligente, compuse de tradiţii
inventate, trebuie amintit faptul că se poate construi o identitate falsă, în mod deliberat,
parazitară sentimentului identităţii unei culturi.
Asemenea lucru s-a întâmplat şi în cazul comunismului, putem spune, când noi “valori”
şi idei au înlocuit valorile României interbelice. Se mai poate vorbi, de asemenea despre un
imperialism cultural, echivalent al unei culturi globale. Această viziune porneşte de la faptul că
anumite culturi, precum ce americană, aşadar dominante, tind să copleşească alte culturi mai
vulnerabile. Totuşi, deşi această teorie este acceptată de unii adepţi ai criticii capitalismului,
această teorie nu poate avea o bază practică, deoarece mişcarea dintre sfera culturală şi cea
geografică implică mutaţie, transformare. Deoarece globalizarea are drept caracteristică
principală facilitarea circulării informaţiilor, mulţi văd în ea un fel de proces de dominare a celor
slabi de către corporaţiile importante ale lumii.
Globalizarea poate păstra coexistenţa paşnică dintre culturi, doar în contextul pornirii de
la specificitatea industriilor culturale pentru a proteja libertatea de informare. Trebuie evitată
reducerea culturii la elite. În aceeaşi carte a Ecaterinei Cocora este menţionat faptul că ştiinţele
sociale trebuie să “studieze noua identitate culturală, aşa cum apare ea în lumea decolonizării, a
globalizării economice”5. Libera comercializare a culturii este, aşadar, un gest nobil, prin care
fiecare cetăţean al planetei poate beneficia de libera circulaţie a ideilor, cuvintelor, imaginilor,
încurajând faptul ca ţări deopotrivă bogate şi sărace să-şi poată răspândi cultura proprie.
Ca o concluzie, putem afirma faptul că Globalizarea creează conştiinţa varietăţii, măreşte
forţa democraţiei, înfăţişând un individ capabil de a alege dintre mai mult variante posibile. De
asemenea, acest individ se poate apăra de manipulare, deoarece are posibilitatea de a o identifica.
Globalizarea are marele rol de a anihila distanţa între culturi, lumea devenind un singur loc, iar
noi toţi suntem vecini.
Procesul de integrare europeană ridică, la rândul său, o serie de probleme. Apartenenţa
la spaţiul cultural european şi construirea a ceea ce numim identitatea culturală europeană
impune o abordare inter-sectorială, care să armonizeze obiectivele economice, comerciale,
sociale cu cele culturale. În spaţiul pan-european, astfel configurat, diversitatea de practici şi
4
Tomlinson, J, Op. Cit., pg. 144;
5
E. Cocora, Globalizare şi management, Editura Feed Back, Iaşi, 2007, p. 13.

9
tradiţii culturale a ţărilor europene trebuie percepută ca bogăţie şi nu ca sursă de divizare şi
conflicte.6
Procesul de integrare europeană presupune un echilibru între valorile şi principiile
acceptate în comun, pe de o parte, şi specificitatea naţională şi locală, pe de altă parte.7 În
acest sens, politicile culturale naţionale trebuie să găsească mijloacele pentru a rămâne deschise
la schimbul de valori în contextul pieţei europene integrate şi, în acelaşi timp, pentru a susţine
bogăţia, vitalitatea şi diversitatea culturilor proprii.
În noul context România trebuie să-şi definească propriile răspunsuri la toate aceste
probleme şi să îşi formuleze propriile opţiuni şi, în consecinţă, propriile politici culturale.

1.2. Drepturile culturale– drepturi fundamentale ale omului

Aşa după cum cultura, în sensul său larg, influenţează toate aspectele vieţii sociale,
drepturile culturale ilustrează indivizibilitatea, interdependenţa şi inter-relaţionarea drepturilor
fundamentale. Un consens cu privire la o definiţie universal acceptată a drepturilor culturale s-a
dovedit imposibil de realizat, datorită, pe de o parte, diferitelor percepţii şi definiţii ale „culturii”
şi, pe de altă parte, complexităţii inter-relaţiilor dintre drepturile culturale şi celelalte drepturi
fundamentale. Acesta este şi motivul pentru care Comisia Mondială pentru Cultură şi Dezvoltare
a propus, în Agenda Internaţională, realizarea unui inventar al drepturilor culturale care nu au
fost încă expres recunoscute.
Din coroborarea prevederilor cuprinse în instrumentele juridice internaţionale8 în materie
reiese că orice analiză a drepturilor culturale trebuie să pornească de la drepturile de bază, care
sunt în acelaşi timp drepturi individuale şi drepturi colective:
- Dreptul de acces la viaţa culturală
- Dreptul de participare la viaţa culturală
Diferite instrumente politice şi juridice adoptate în cadrul organizaţiilor
interguvernamentale au permis conturarea teoretică a sferei de cuprindere a drepturilor culturale
care, în afara celor două drepturi de bază sus-menţionate, ar trebui să cuprindă:
- Dreptul la respectul identităţii culturale
- Dreptul fiecărei persoane de a se identifica cu o comunitate culturală
- Dreptul de acces la patrimoniul cultural
- Dreptul la protecţia activităţilor creatoare
6
„Raportul Ruffolo” - Unity of Diversities - Cultural Co-operation in the European Union, 2001
7
În sesiunea din 26 noiembrie 2001, Consiliul European a adoptat Rezoluţia cu privire la rolul culturii în Uniunea
Europeană, care preia multe din punctele cuprinse în „Raportul Ruffolo” şi invită Statele membre „să considere
cultura ca un element esenţial al integrării europene, mai ales în contextul extinderii Uniunii.”
8
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi
Culturale, Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene etc.

10
 - Dreptul la protecţia proprietăţii intelectuale
- Dreptul la educaţie, inclusiv la educaţia artistică şi la educarea pentru artă
- Dreptul de a desfăşura în mod liber activităţi culturale, inclusiv dreptul la mobilitate a
creatorilor şi artiştilor şi a creaţiilor lor
Apare evident faptul că drepturile culturale recunosc şi protejează nu numai identitatea
culturală, ci şi diversitatea culturală şi, în acelaşi timp, recunosc legătura indisolubilă a acestora
cu dezvoltarea economică şi socială.
Drepturile culturale sunt nu numai drepturi fundamentale de sine stătătoare, ci şi parte
indivizibilă a drepturilor civile, politice, sociale şi economice. Din această perspectivă, pe plan
internaţional au fost formulate o serie de principii, care trebuie să se regăsească în politicile
culturale ale fiecărei ţări:
- Fiecare are dreptul să-şi satisfacă drepturile culturale
- Satisfacerea drepturilor culturale este indispensabilă demnităţii şi dezvoltării persoanei
- Fiecare individ are dreptul de a participa la viaţa culturală a comunităţii
- Recunoaşterea şi protejarea diversităţii culturale şi lingvistice este o obligaţie a fiecărui
stat
Astfel, statul, prin politicile sale publice, are obligaţia de a recunoaşte, proteja şi promova
drepturile culturale şi de a asigura condiţiile pentru ca fiecare persoană să-şi poată exercita liber
şi nestânjenit aceste drepturi.

1.3. Principii şi obiective generale ale politicilor şi strategiilor culturale

În formularea politicii şi a strategiilor sale culturale fiecare ţară trebuie să găsească
răspunsuri la următoarele întrebări esenţiale:
- Care sunt obiectivele în contextul schimbărilor politice, economice şi sociale
determinate de globalizare şi de integrarea europeană?
- Care sunt strategiile pentru participarea culturii naţionale la schimbul mondial de bunuri
şi servicii culturale, la „societatea informaţională”?
- Care sunt cele mai potrivite strategii pentru evitarea „fracturii digitale”?
- Care este locul măsurilor pro-active în protejarea şi promovarea diversităţii şi a
pluralismului cultural?
- Cum se poate realiza echilibrul între tendinţele generate de mutaţiile intervenite la nivel
mondial şi european?
- Cum se poate realiza deschiderea către influxul fără precedent de noi informaţii, idei,
idealuri, forme de exprimare asigurându-se, în acelaşi timp un climat favorabil pentru

11
prezervarea, dezvoltarea şi susţinerea specificităţii, a tradiţiilor şi valorilor culturale, sociale şi
morale proprii?
- Cum poate deveni cultura un factor esenţial de coeziune socială, contribuind la
soluţionarea conflictelor şi la incluziunea socială?
- Cum se poate realiza un climat cultural care să promoveze comunicarea între
colectivităţi, acceptarea şi susţinerea diferenţelor şi a diversităţii de practici şi expresii culturale?
- Care sunt strategiile care repoziţionează cultura, aducând-o de la periferie în centrul
politicilor publice, ca element esenţial al dezvoltării durabile?
- Ca politică publică, politica culturală trebuie să se axeze pe crearea condiţiilor pentru
exerciţiul liber şi nestânjenit al celor două drepturi culturale de bază: dreptul de acces la cultură
şi dreptul de participare la viaţa culturală.
Accesul la practicile şi experienţele culturale pentru toţi cetăţenii, indiferent de
naţionalitate, rasă, sex, vârstă etc., îmbogăţeşte identitatea culturală şi conferă sentimentul de
apartenenţă la un grup, la o comunitate, al fiecărui individ sau colectivităţi, susţinând în acest fel
şi integrarea şi incluziunea socială.
Participarea la cultură înseamnă garantarea unor condiţii concrete pentru
exprimare liberă, pentru desfăşurarea de activităţi creatoare într-o multitudine de forme şi
de modalităţi, atât la nivel individual cât şi comunitar. Dreptul de participare trebuie înţeles şi
ca dreptul de a participa la conceperea şi implementarea politicilor culturale. Dimensiunea
participativă a drepturilor culturale este o parte esenţială a exerciţiului drepturilor fundamentale
în ansamblul lor.
Diversitatea culturală este un element central al politicii şi strategiilor culturale.
Conceptul de diversitate culturală are însă mai multe sensuri, pe care trebuie să le luăm în
considerare: diversitate etno-rasială (diversitatea comunităţilor şi minorităţilor naţionale),
diversitate lingvistică, diversitate generaţională, diversitatea unor „comunităţi de interese” etc. Pe
lângă elementele comune, fiecare din aceste grupuri şi comunităţi are propria sa identitate
culturală.
Cele două concepte, de identitate şi diversitate culturală, se regăsesc atât la nivel naţional
(multiculturalitate şi interculturalitate), cât şi la nivel internaţional.
Respectul şi garantarea acestora sunt esenţiale nu numai din perspectiva coeziunii
sociale, ci şi ca mijloc de luptă împotriva excluziunii şi, ca atare, reprezintă un element
important al întregului proces de democratizare a societăţii.

12
 1.4. Politica Culturală a Uniunii Europene
Definirea noţiunii de politica culturala a fost mereu in atentia marilor organizatii
internationale precum UNESCO sau Consiliul Europei.
Astfel, in lucrarea “In from the margins”, lucrare de referinta in analiza culturii si
dezvoltarii in Europa, publicata de Consiliul Europei in 1997, se spune: “Noi definim politica
culturala ca fiind un cadru general de masuri publice luate in domeniul cultural. Ele pot fi
luate de guvernele nationale, autoritatile regionale si locale, sau prin institutiile lor”. O cerere
politica explicita defineste teluri. Pentru realizarea acestor teluri, este necesar sa existe
mecanisme care sa permita planificarea, realizarea si evaluarea lor. O alta definitie este cea data
in mai vechea lucrare “Reflexions prealables sur les politiques culturelles” realizata de
UNESCO. In aceasta lucrare politica culturala este definita ca fiind: ”... un ansamblu de
practici sociale, constiente si deliberate, de interventie in scopul satisfacerii unor certe nevoi
culturale, prin angajarea optima a tuturor resurselor materiale si umane de care socieatea
dispine la un moment dat”9(9).
Preocuparile mai recente ale Uniunii Europene in acest domeniu denota intentia de a
introduce cultura in conceptele ei de dezvoltare mai ales pentru calitatea ei de suport pentru o
dezvoltare durabila.
Tratatul de la Roma nu continea un capitol special sau paragraf cu privire la politica
culturala. Doar in preambulul Tratatului se facea referire la cultura ca factor capabil sa uneasca
popoarele si sa promoveze dezvoltarea sociala si economica. Incepand cu 1969, cu ocazia mai
multor intalniri ale sefilor de state si de guverne s-a accentuat necesitatea actiunii comunitare in
domeniul cultural, si desi realizarile practice in domeniul culturii erau putine ca numar, ele au
avut o anumita semnificatie. Adoptarea Tratatului de la Maastricht a insemnat asigurarea unei
baze juridice pentru politica in domeniul culturii, introducandu-se in Tratatul CE art.128(151)
care formeaza Titlul I(devenit XIII)- „Cultura”. De la intrarea in vigoare a Tratatului de la
Maastricht, la 1 noiembrie 1993, UE a organizat o serie de activitati culturale in masura sa
contribuie la imbogatirea si sprijinirea diversitatii culturale a statelor membre asa cum prevede
articolul 3 al tratatului.
Dispozitiile nou introduse nu reglementeaza o armonizare a politicilor nationale in
domeniul culturii prin promovarea unei politici comune la nivel comunitar. In acest domeniu,
actiunea comunitara este complementara politicilor nationale, fiind o competenta subsidiara(10).
Desi prin actiunile comunitare se urmareste respectarea diversitatii culturale nationale si
regionale, totusi s-a constatat necesitatea promovarii unei politici de valorificare si evidentiere a
9
Politica culturală europeană (repere), site: www.infoeuropa.ro

13
mostenirii culturale comune la nivel european. Astfel, putem afirma ca patru mari principii
guverneaza politica culturala europeana si ghideaza Consiliul Europei mai bine de 25 de ani:
promovarea identitatii culturale, respectarea diversitatii culturale, sustinerea creativitatii,
stimularea participarii.
Carta drepturilor fundamentale10 a UE stabileste in Preambul ca Uniunea contribuie la
promovarea si dezvoltarea valorilor comune, in respectul diversitatii si culturilor si traditiilor
popoarelor Europei, precum si al identitatii nationale a statelor membre. In art.22 al Cartei este
enuntat dreptul fundamental privind „Diversitatea culturala, religioasa si lingvistica”, conform
caruia Uniunea trebuie sa respecte aceste diferente.
Conform art.151 par.1 din Tratatul UE, Comunitatea contribuie la inflorirea culturii
statelor membre cu respectarea diversitatii lor si punand in evidenta mostenirea lor culturala
comuna. In art.151 par.2 arata ca actiunea Comunitatii vizeaza incurajarea cooperarii dintre
statele membre si, daca este necesar, sprijinirea si complementarea actiunilor lor in urmatoarele
domenii:
- ameliorarea cunoasterii si a difuzarii culturii si istoriei popoarelor europene;
- conservarea si salvgardarea patrimoniului cultural de importanta europeana;
- schimburile culturale non-comerciale;
- creatia artistica si literara, inclusiv sectorul autovizualului.
Beneficiind de o baza legala, UE a inceput sa se preocupe de acest domeniu vast numit
cultura, care inglobeaza: artele, dansul, muzica, teatrul, cartile si patrimoniul cultural(12). Ariile
complementare, in stransa legatura cu domeniul cultural sunt educatia, dezvoltata prin programe
precum ERASMUS, COMETT, DELTA si EUROPACHET, LINGUA, SOCRATES si
LEONARDO, si audiovizualul, care se preocupa atat de industria cinematografica, cat si de
media prin programe precum MEDIA I si II, MEDIA Plus, MEDIA Training Programme etc.
Revenind la Politica culturala, UE se straduieste sa impulsioneze colaborarea in
domeniu, incurajeaza folosirea artelor in scopul implicarii europenilor in viata culturala si
promoveaza muzica drept un element distinctiv al civilizatiei europene in raport cu alte culturi.
Exprimand diversitatea lingvistica si culturala, cartile sunt o sursa vie de cunostinte, acumulare
si aprofundare. Din aceasta cauza, se acorda ajutor editorilor europeni pentru implementarea
noilor metode de distribuire a lucrarilor literare prin intermediul tehnologiilor digitale. In
domeniul dansului, UE se axeaza pe instruirea artistilor, pe raspandirea creatiilor acestora,
evidentiind totodata rolul social al dansului. Teatrele reprezinta una dintre cele mai importante
expresii a vietii culturale si a dezvoltarii democratiei, fapt recunoscut si de Consiliul de Ministri
in Rezolutia din iunie 1991 privind dezvoltarea teatrelor in Europa. In ceea ce priveste
10
Carta Drepturilor fundamentale a fost adoptată în 2001, dar a căpătat forţă juridică abia la 12 dec. 2007, prin
integrarea ei în Tratatul de la Lisabona.

14
patrimoniul cultural, acesta este recunoscut ca un instrument al identitatii culturale, 34% din
bugetul alocat programului „Cultura 2000” fiind folosit pentru protejarea si conservarea unor
obiective de o importanta deosebita. Pentru incurajarea cooperarii, s-a instituit si un premiu -
„Europa Nostra”- oferit pentru cele mai inspirate si reusite proiecte de restaurare a patrimoniului
cultural european.
Pentru a pune in practica ideile cu privire la cooperarea si dezvoltarea cultural europeana
s-au initiat o serie de programe. Printre primele de acest gen au fost: Kaleidoscope, Ariane si
Raphael.
a). Programul Kaleidoscope a fost initiat in 1996 si a avut ca obiectiv incurajarea creatiei
artistice si promovarea sensibilizarii si diseminarii culturii popoarelor europene, in special in
domeniul artelor, prin schimburi si cooperare culturala. Programul a fost activ pana in 31
decembrie 1998, fiind ulterior extins pana la 31 decembrie 1999. Bugetul total al programului a
atins in final 36,7 milioane de Euro.
b). Programul Ariane a fost adoptat in 1997 pentru o perioada de doi ani (1997-1998) cu
un buget total de 7 milioane ECU si a fost extins pana in decembrie 1999. Programul are ca
obiectiv cresterea cooperarii statelor membre in domeniul cartilor si lecturii, precum si
promovarea unei cunoasteri mai largi a operelor literare si a istoriei popoarelor europene prin
mijloacele traducerilor si a imbunatatirii performantelor profesionistilor din domeniu. In plus,
prin programul Ariane, Uniunea Europeana contribuie la Premiul Aristerion, un premiu literar
european pentru literatura si traduceri.
c). Programul Raphael a fost adoptat in 1997 pentru perioada 1997-2000, cu un buget
total de 30 milioane ECU. El avea ca scop incurajarea cooperarii statelor membre in domeniul
mostenirii culturale cu dimensiune europeana.
Incepand cu ianuarie 2000, prin Decizia nr.508/2000/CE a Parlamentului European si a
Consiliului din 14.02.2000 cele trei programe: Ariane, Raphael si Kaleidoscope au fost reunite
intr-un singur program-cadru, multidisciplinar, botezat „Cultura 2000” si considerat, in prezent,
ca unicul instrument al finantarii culturale. Lansat pe o perioada de 5 ani, acesta a fost reinnoit cu
planul „Cultura 2007-2013”. Programului isi propune sa puna in valoare un spatiu cultural
comun, sa promoveze diversitatea culturala, sa incurajeze cooperarea organizatiilor si institutiilor
nationale in domeniul marilor evenimente si sa faciliteze accesul publicului larg la cultura. Dotat
cu un fond de 167 de milioane de Euro, programul sustine initiative precum: festivaluri, co-
productii, studii, expozitii, creatii artistice, turnee si conferinte. Acest program se adreseaza
artistilor, operatorilor culturali, cat si unei largi audiente, inclusiv tineri si grupuri dezavantajate
din punct de vedere social si economic11.

11
Centrul de resurse juridice, Cultura şi politica în domeniul audiovizualului, Bucureşti, 2004, p.14

15
 Cu toate programele si proiectele sustinute de UE, exista voci care afirma „absenta unui
proiect cultural european”12 si solicita integrarea culturii in procesul de unificare al statelor. Chiar
daca conceptia majoritara este aceea, exprimata si de Guillaume Courty13, potrivit careia
„efectele manifestarilor socio-culturale nu sunt neglijabile in constructia unei Europe autonome
si relativ omogene”, opiniile contrare nu fac decat sa sublinieze inca o data importanta culturii in
dezvoltarea societatii viitoare.

1.5. ROMÂNIA - politica în domeniul culturii14

În elaborarea politicii sale culturale, România trebuie să-şi armonizeze principiile şi
obiectivele cu cele asumate la nivel internaţional15:
- Politica culturală trebuie considerată ca o componentă cheie a strategiei de dezvoltare;
- Politicile culturale trebuie să promoveze creativitatea şi participarea la viaţa culturală;
- Politicile culturale trebuie să întărească măsurile pentru prezervarea patrimoniului
cultural şi să promoveze industriile culturale;
- Politicile culturale trebuie să promoveze diversitatea culturală şi lingvistică în societatea
informaţională;
- Politicile culturale trebuie să asigure creşterea resurselor umane şi financiare pentru
dezvoltarea culturii.
Obiectivele esenţiale ale politicii culturale din România sunt stabilirea direcţiilor
strategice, crearea structurilor şi oferirea resurselor necesare realizării condiţiilor care să permită
şi să faciliteze dezvoltarea umană şi satisfacerea cerinţelor culturale ale individului şi ale
comunităţilor.
În acelaşi timp, ele trebuie să aibă în vedere toate elementele care configurează viaţa
culturală - creaţia contemporană, patrimoniul cultural şi diseminarea culturii -, să le echilibreze şi
să le facă compatibile cu principiile şi obiectivele identificate pe plan internaţional, dar şi cu
cerinţele şi tradiţiile naţionale.
Politica culturală din România se bazează pe 6 principii fundamentale, identificate în HG
nr. 28/2001, modificată:
- principiul protejării patrimoniului cultural naţional, potrivit căruia valorile şi bunurile
care aparţin moştenirii culturale au calitatea de surse fundamentale ale cunoaşterii trecutului şi
prezentului nostru;

12
Stanley Hoffman, Sisiful European, Curtea veche, Bucureşti, 2003, p.42
13
Guillaume Courty, Guillaume Devin, Construcţia Europeană, Coresi, Bucureşti, 2001, p.135
14
www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=39
15
Aceste 5 obiective au fost identificate în Panul de Acţiune adoptate la Conferinţa Interguvernamentală privind
Politicile Culturale pentru Dezvoltare, Stockholm, 1998.

16
 - principiul libertăţii de creaţie, potrivit căruia libertatea de exprimare artistică şi de
comunicare publică a operelor şi prestaţiilor artistice reprezintă nu numai un drept fundamental,
ci şi un element esenţial al progresului uman;
- principiul autonomiei instituţiilor de cultură, potrivit căruia iniţierea şi desfăşurarea
programelor şi proiectelor culturale nu pot fi restrânse ori cenzurate pe criterii etnice, religioase,
politice ori pentru satisfacerea unor interese de grup;
- principiul primordialităţii valorii, potrivit căruia se asigură crearea condiţiilor materiale
şi morale, se susţin şi se promovează aplicarea criteriilor specifice de evaluare şi selecţie,
afirmarea creativităţii şi talentului;
- principiul şansei egale la cultură, potrivit căruia prin armonizarea politicilor culturale la
nivel naţional cu cele la nivel local se asigură accesul şi participarea tuturor cetăţenilor la cultură,
precum şi dezvoltarea vieţii spirituale a colectivităţilor, în toata diversitatea acestora;
- principiul identităţii culturale în circuitul mondial de valori, potrivit căruia se asigură
protejarea şi punerea în valoare a moştenirii culturale, se susţine şi se promovează introducerea
în circuitul cultural naţional şi internaţional a valorilor spiritualităţii naţionale şi se înlesneşte
circulaţia în ţară a valorilor culturii universale.
Aplicarea acestor principii este de natură să asigure realizarea unor politici culturale care
să susţină obiective fundamentale, dintre care amintim:
- Susţinerea creativităţii contemporane
- Protecţia patrimoniului cultural tangibil
-Protecţia patrimoniului intangibil
- Susţinerea şi promovarea circulaţiei creatorilor şi a bunurilor culturale
Rolul ministerului şi al instituţiilor publice în domeniu este de a asigura condiţiile
favorabile creaţiei culturale şi protejării patrimoniului cultural. Guvernul României va avea ca
principal obiectiv îmbunătăţirea constantă a cadrului legislativ, instituţional şi de finanţare a
domeniului cultural.
Politicile culturale vor fi orientate către „societatea informaţională” şi vor fi armonizate
cu celelalte politici publice. Guvernul are ca sarcină următoarele:
- va formula politici integrate privind formarea resurselor umane şi în domeniul culturii;
va valorifica potenţialul culturii şi al patrimoniului cultural în ceea ce priveşte incluziunea
socială;
- va favoriza formele noi de expresie şi practici culturale;
- va continua procesul de descentralizare instituţională;
- va încuraja parteneriatul public-privat şi parteneriatul central-local.

17
 Instituţiile publice de cultură îşi vor asuma şi rolul de „puncte de acces pentru serviciul
comunitar universal.
Principiile fundamentale privind relaţia dintre cetăţean şi domeniul cultural sunt:
- respectarea şi promovarea drepturilor culturale fundamentale (acces la cultură şi
participare la viaţa culturală);
- promovarea diversităţii şi protejarea identităţii culturale;
. recunoaşterea contribuţiei culturii la coeziunea şi incluziunea socială.
Dezvoltarea durabilă a instituţiilor şi a activităţilor culturale are următoarele obiective
prioritare pe termen mediu:
- creşterea gradului de acces şi participare la cultură;
- apropierea creaţiei culturale de comunităţile locale prin descentralizarea instituţiilor şi a
activităţilor culturale;
- promovarea creativităţii şi a creaţiei artistice contemporane;
- promovarea industriilor creative;
- susţinerea programelor naţionale, sectoriale, regionale şi locale;
- asigurarea inscripţionării bilingve a materialelor de informare utilizate în instituţiile
culturale din localităţile unde o minoritate etnică depăşeşte pragul de 20% din populaţie;
- elaborarea cadrului legal care să asigure accesul liber la fondurilor arhivistice. Va fi
creat cadrul legal care să asigure accesul liber la fondurile arhivistice şi să permită retrocedarea
la cerere, către foştii proprietari, a registrelor de stare civilă, a fondurilor arhivistice comunitare
ale cultelor şi ale organizaţiilor civile.
Activitatea în domeniul culturii va fi structurată pe următoarele componente majore:
I. Reforma sistemului de finanţare a culturii
II. Descentralizarea decizională şi administrativă
III. Instituţionalizarea unui sistem de consultări periodice şi de cooperare cu societatea
civilă
I. Reforma sistemului de finanţare a culturii
Această activitate are în vedere:
a) stimularea competiţiei în oferta de servicii şi bunuri culturale, cu scopul scăderii
preţului acestora la un nivel acceptabil pentru întreaga piaţă, în paralel cu creşterea calităţii lor.
Se estimează că măsurile de relaxare fiscală care vor fi aplicate de Guvern vor stimula, în mod
nediscriminatoriu, şi ansamblul industriilor culturale.
b) îmbunătăţirea cadrului legal pentru stimularea externalităţilor pozitive în acest
domeniu, adică a accesului gratuit la servicii culturale, pe baza resurselor private atrase. În acest

18
sens, va fi îmbunătăţită legislaţia privitoare la sponsorizare pentru facilitarea atragerii resurselor
alternative.
c) atribuirea unui rol esenţial organizaţiilor neguvernamentale cu activitate culturală.
Rolul acestora în sectorul cultural este acela de a oferi bunuri şi servicii culturale. Societatea
civilă va fi încurajată să participe la procesul de formulare a politicilor publice.
d) introducerea progresivă a matching-ului în finanţare (termenul semnifică o modalitate
de distribuire a subsidiilor bazată pe multiplicarea cu un indice variabil a resurselor atrase din
sectorul privat) care va stimula instituţiile culturale să se angajeze în parteneriate public-privat
extinse şi productive. Managementul subsidiilor va fi realizat prin consolidarea unui sistem al
fundaţiilor de utilitate publică pentru finanţarea indirectă a organizaţiilor neguvernamentale,
menit să gestioneze în condiţii de eficienţă şi competitivitate repartizarea fondurilor bugetare.
e) Parteneriatul central-local se va concentra pe formarea managerilor culturali şi
facilitarea accesului instituţiilor locale la resurse şi reţele de cooperare.
f) Externalizarea unor servicii din cadrul instituţiilor de cultură va ţine cont de raportul
dintre cost, eficienţă şi calitate.
g) În măsura în care capitalul privat autohton, ca şi cel străin, va fi interesat, Guvernul va
trece la concesionarea sau privatizarea unor activităţi cultural-artistice şi va stimula declanşarea
şi desfăşurarea acestui proces de către autorităţile administraţiei publice locale, în coordonarea şi
finanţarea cărora funcţionează cele mai multe dintre instituţiile de cultură din România.
h) susţinerea şi stimularea accesului la cultură şi a fenomenului cultural la nivelul
comunităţilor locale, dincolo de disponibilităţile financiare angajate de autorităţile publice locale,
prin co-finanţare şi atragerea resurselor alternative, în special a celor private.
Pentru mediul rural, vor fi promovate următoarele măsuri:
- reabilitarea prin co-finanţare a căminelor şi centrelor culturale;
- încurajarea activităţilor care valorifică resursele culturale locale;
- stimularea instituţiilor culturale locale în sensul acoperirii nişei de consum cultural al
comunităţilor locale;
- orientarea mesajului cultural pe segmentul tinerilor şi transmiterea acestuia prin
infrastructura educaţională;
- facilitatea contactelor internaţionale ale instituţiilor locale.
Guvernul României va dezvolta un sistem de finanţare încrucişată, care să permită
finanţarea proiectelor culturale iniţiate de instituţiile de interes local, atunci când autorităţile
locale nu au forţa economică să le susţină integral, dar dovedesc interes pentru aceasta. Această
finanţare încrucişată va funcţiona în paralel cu sistemul de finanţare din resursele publice ale
comunităţilor locale, precum şi prin sistemul de co-finanţare a unor proiecte culturale. Legislaţia

19
din domeniul financiar, în general, şi din cel al sponsorizării, în special, va fi revizuită, pentru a
permite instituţiilor şi organizaţiilor culturale să stabilească relaţii eficiente de parteneriat cu
lumea afacerilor.
O măsură specifică vizează iniţierea unui program de sprijinire financiară pentru
întreţinerea monumentelor şi a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată şi înscrise
în patrimoniul cultural naţional.
II. Descentralizarea decizională şi administrativă
Unul dintre obiectivele prioritare ale programului de guvernare îl constituie continuarea
şi consolidarea procesului de descentralizare politică, administrativă şi fiscală. Pentru aceasta
autoritatea centrală se va asigura că există suficientă voinţă pe plan local pentru susţinerea
instituţiilor descentralizate fiind în acelaşi timp partener atât al autorităţile locale, cât şi al
organizaţiilor private.
Descentralizarea instituţiilor şi activităţilor culturale va fi fundamentată pe:
- studii în legătură cu interesul, disponibilitatea şi capacităţile financiare şi manageriale în
domeniu al autorităţilor publice locale şi al comunităţilor locale;
- încurajarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a comunităţilor locale pentru
preluarea funcţionării unor instituţii de cultură şi activităţi culturale descentralizate prin
facilitarea accesului decidenţilor locali la modele şi reţele internaţionale de administrare şi
finanţare.
Derularea procesului de descentralizare va avea în vedere disponibilităţile umane şi
financiare ale autorităţilor şi comunităţilor locale şi se va face în mod obligatoriu prin transferul
corespunzător al resurselor financiare proporţional cu transferul de instituţii şi responsabilităţi.
Guvernul României va iniţia o reformă a instituţiilor publice de cultură de interes
naţional, îndeosebi prin:
- creşterea gradului de autonomie a acestor instituţii, cărora Guvernul trebuie să le aloce o
subvenţie globală fără a condiţiona, prin alocaţiile bugetare, domeniile şi priorităţile de finanţare;
separarea managementului administrativ de cel cultural-artistic, promovarea specializării în
managementul cultural;
- instituirea contractului de management care să cuprindă indicatori de performanţă de a
căror realizare să depindă alocarea de resurse financiare publice.

III. Instituţionalizarea unui sistem de consultări periodice şi de cooperare cu

societatea civilă

20
 Guvernul României va reduce substanţial implicarea directă a autorităţii centrale în
conducerea şi coordonarea unor instituţii de cultură şi activităţi cultural-artistice. Vor fi iniţiate şi
instituţionalizate consultări periodice, consultări cu societatea civilă şi cu toate părţile interesate
în scopul formulării şi aplicării strategiei şi politicilor publice în domeniul culturii.
Societatea civilă va fi asociată la:
- elaborarea de strategii şi politici publice;
- elaborarea cadrului legislativ şi instituţional, precum şi a mecanismelor economico-
financiare necesare;
- iniţierea şi coordonarea unor programe naţionale sau sectoriale în domenii prioritare
pentru interesul cultural naţional sau al comunităţilor locale, precum şi pentru promovarea
culturii şi imaginii României în lume;
- co-finanţarea unor activităţi şi proiecte cultural-artistice în parteneriat cu autorităţile
administraţiei publice locale şi sectorul privat.
1.5.1. Organizarea şi funcţionarea administraţiei culturale din România
Organizarea administraţiei culturale (centrale sau departamentale) constă, în esenţă, ca şi
în cazul altor entităţi socio-umane, în proiectarea şi operaţionalizarea a două mari categorii de
abordări: structurale şi procesuale. Cele două dimensiuni ale organizării au caracter
complementar şi se întrepătrund în mod organic; insuficienţele sau excesele manifestate în
tratarea uneia dintre componentele organizării se reflectă prompt, în aceeaşi măsură, în ce
priveşte cealaltă componentă.
Organizarea structurală
Dimensiunea structurală a organizării stabileşte anatomia., configuraţia internă a
administraţiei culturale şi are ca finalitate, alcătuirea unui ansamblu unitar şi coerent de
compartimente specializate care, împreună, compun structura organizatorică formală (oficială,
explicită), alcătuită din subdiviziuni organizatorice (direcţii, servicii, birouri.) care, la rândul lor,
sunt formate din funcţionari publici şi alţi angajaţi.
Structura organizatorică constituită prin prisma unor proceduri, principii şi reguli
consacrate, asigură condiţiile şi premisele necesare pentru stabilirea şi atingerea obiectivelor
specifice şi reprezintă unul din principalele mijloace aflate la dispoziţia managementului
administraţiei culturale în vederea realizării scopurilor sale.
Componenta procesuală, responsabilă cu stabilirea .fiziologiei. sistemului, defineşte
principalele procese/activităţi interne, grupate în funcţie de omogenitatea, asemănarea şi/sau
complementaritatea acestora, menite să asigure atingerea obiectivelor circumscrise administraţiei
culturale. Finalitatea organizării procesuale constă în stabilirea funcţiunilor, activităţilor,
responsabilităţilor, competenţelor, atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu.

21
 Administraţia culturală din România este organizată pornind de la un nucleu central,
Ministerul Culturii şi Cultelor şi continuând, în plan departamental, cu entităţile administrative
subordonate, direcţiile judeţene pentru cultură. Administraţia culturală se află în raport de parte-
întreg faţă de ceea ce numim administraţie publică. Ea reprezintă o formă concretă/actuală, de
manifestare a administraţiei publice, specializată în gestionarea. problematicii adiacente/
complementare creaţiei şi circulaţiei valorilor culturale. Organizarea administraţiei culturale nu
reprezintă un scop în sine ci este nemijlocit subordonată atingerii obiectivelor specifice.
Principalul act normativ care reglementează, în prezent, organizarea structurală a
administraţiei culturale din România este Hotărârea Guvernului nr. 28 din 11 ianuarie 2001
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor. În cadrul acestei
reglementări Ministerul Culturii şi Cultelor este definit ca fiind organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care
elaborează şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor în domeniul culturii şi artei, cultelor,
cinematografiei şi audiovizualului, protecţiei drepturilor de autor şi drepturilor conexe.
Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 28 din 11 ianuarie 2001 nu se limitează numai la
organizarea şi funcţionarea administraţiei culturale centrale. Ele vizează inclusiv o minimă şi
necesară structurare a macrosistemului cultural, prin aceea că stabileşte instituţiile aflate în
directa subordonare a Ministerului Culturii şi Cultelor,precum şi mecanismele de finanţare
proprii, aferente acestora.
La baza organizării structurale a Ministerului Culturii şi Cultelor, a funcţionării acestuia
sunt aşezate câteva principii fundamentale, specifice domeniului, între care, cele mai importante
sunt:
1) asigurarea şi respectarea autonomiei culturii şi artei, în cadrul instituţional existent, în
sensul că iniţierea şi desfăşurarea programelor şi proiectelor culturale nu pot fi restrânse ori
cenzurate pe criterii etnice, religioase, politice ori pentru satisfacerea unor interese de grup;
2) asigurarea libertăţii de creaţie, cu accent pe garantarea şi respectarea opţiunilor omului
de cultură privind alegerea mijloacelor de expresie şi transmiterea mesajului artistic, etic,
spiritual;
3) promovarea primordialităţii valorii, potrivit căruia se asigură aplicarea criteriilor
axiologice specifice de selecţie, încurajare şi sprijinire a creativităţii şi atalentului;
4) garantarea şansei egale la cultură, cu accent pe repartizarea echitabilă a resurselor
materiale şi financiare în scopul asigurării unui acces cât mai larg la cultură;
5) protejarea identităţii culturale în circuitul mondial de valori, prin punerea în valoare a
moştenirii culturale şi a valorilor spiritualităţii naţionale;

22
 6) protejarea patrimoniului cultural naţional ca ansamblu de valori şi bunuri ce aparţin
moştenirii culturale având calitatea de a constitui sursele fundamentale ale cunoaşterii trecutului
şi prezentului nostru.
În vederea operaţionalizării funcţiilor sale, autoritatea publică centrală de specialitate,
Ministerul Culturii şi Cultelor, exercită, potrivit reglementărilor în vigoare, un ansamblu de
atribuţii, competenţe şi responsabilităţi specifice. În plan departamental, subordonate
Ministerului Culturii şi Cultelor, funcţionează direcţiile judeţene pentru cultură, unităţi
administrative având ca principală menire aplicarea politicii culturale a guvernului pe raza
teritoriului dat în competenţă. În cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor există un compartiment
specializat în coordonarea direcţiilor judeţene pentru cultură, în vederea aplicării unitare şi
coerente a legislaţiei de specialitate, prin aceste organe ale administraţiei publice. În viziunea
ultimilor reglementări, procesele principale din cadrul direcţiilor sunt reprezentate ca servicii
descentralizate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, realizate la nivel local. Responsabilităţile,
competenţele şi atribuţiile direcţiilor sunt stabilite în corelaţie cu prevederile legislaţiei privind
administraţia publică locală.
Organizarea procesuală
Entitate subordonată Guvernului şi aflată în relaţii de colaborare cu celelalte ministere şi
organe centrale/locale de specialitate, Ministerul Culturii şi Cultelor este parte aadministraţiei
publice centrale. În această calitate, Ministerul Culturii şi Cultelor reprezintă autoritatea de
reglementare şi de control pentru întreg domeniul dat în competenţă, exercită prerogativele
privind organizarea şi coordonarea unităţilor aflate în directă subordonare prin prisma
exigenţelor rezultate din aplicarea programului de guvernare şi a strategiei generale în domeniul
culturii şi reprezintă, potrivit competenţelor specifice, ţara noastră în procesul de fundamentare a
demersurilor privind semnarea, încheierea, aderarea şi/sau ratificarea de înţelegeri, tratate,
convenţii bilaterale sau multilaterale în domeniul culturii.
Cu toate că nu sunt prevăzute în mod expres în Hotărârea Guvernului nr. 28 din 11
ianuarie 2001, Ministerul Culturii şi Cultelor îşi asumă, cinci funcţii fundamentale:
a) de autoritate de stat având responsabilităţi precis definite privind aplicarea legislaţiei
specifice în domeniul culturii, cultelor şi dreptului de autor;
b) de orientare generală constând în elaborarea strategiilor şi politicilor de dezvoltare a
culturii, de ierarhizare a priorităţilor şi, implicit, de alocare a resurselor;
c) de reglementare, iniţiere şi elaborare a actelor normative specifice domeniului culturii,
cultelor şi dreptului de autor;

23
 d) de reprezentare materializând împuternicirea de a activa în organisme şi structuri
internaţionale, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi terţi, din ţară şi din
străinătate;
e) de protecţie a patrimoniului public din domeniul culturii, de administrare a bunurilor
publice de interes naţional aflate în patrimoniul instituţiilor subordonate şi, cu deosebire, a
valorilor culturale reprezentative ale comunităţii. Acest ansamblu de funcţii stabileşte, în fond,
principalele mari procese interne şi direcţii de acţiune, precum şi cele mai importante grupuri de
activităţi specifice, date în responsabilitatea administraţiei culturale centrale.
Organizarea procesuală îşi propune stabilirea principalelor activităţi şi a relaţiilor interne
care să asigure funcţionarea administraţiei culturale, precum şi gruparea acestora pe ansambluri
mari şi relativ omogene, asemănătoare şi/ sau complementare de procese, operaţiuni, proceduri
etc. Ea are, ca finalitate, determinarea celor mai importante funcţiuni, activităţi, responsabilităţi,
competenţe, atribuţii, sarcini şi relaţii de serviciu, astfel încât să se asigure realizarea proceselor
care conduc la atingerea obiectivelor fundamentale pe care şi le propune administraţia culturală.
Se impune aici precizarea că, din punct de vedere managerial, prin funcţiune se înţelege
un ansamblu specific de activităţi omogene, asemănătoare şi/sau complementare care împreună
concură la realizarea unuia sau mai multor obiective ce derivă direct din scopurile fundamentale,
circumscrise unei administraţii culturale. Aidoma funcţiunilor componente ale unei organizaţii
economice, cele din cadrul administraţiei culturale grupează procesele şi relaţiile de muncă
specifice, compartimentându-le pentru o mai bună delimitare şi coordonare. În opinia noastră,
principalele funcţiuni ale administraţiei culturale pot fi: a) cercetarea/dezvoltarea, b)
promotion/reprezentare c) programarea/ monitorizarea proceselor de .producţie. culturală şi de
difuzare a valorilor specifice; d) financiar/contabilitatea; e) resursele umane.
Un prim ansamblu de abordări procesuale are ca obiectiv central identificarea/listarea
tuturor proceselor necesare atingerii scopurilor fundamentale circumscrise administraţiei.
Problema pare a fi relativ simplă. Cu toate acestea, majoritatea managerilor dovedesc serioase
carenţe în ceea ce priveşte stabilirea/determinarea cu exactitate a proceselor la care facem
referire. Deprinderea de a opera cu noţiunile şi conceptele puse la dispoziţie de Teoria generală a
sistemelor, de a .vizualiza. fenomenele în globalitatea lor,evitând în mod strategic .parcelarea.,
excesul de proceduri analitice bazate pe disocierea componentelor de ansamblul care le
integrează este, în acest caz, hotărâtoare. Concentrarea atenţiei pe activităţi, operaţiuni, etape,
funcţii, oameni, structuri, compartimente etc. constituie un prim semnal că se pierde din vedere
întregul şi că, în mod contraproductiv prevalează spiritul analitic în detrimentul celui sintetic.
O atenţie deosebită se va acorda, de asemenea, organizării activităţilor de birou; aplicarea
principiilor ergonomice, în ceea ce priveşte interacţiunea pe care funcţionarul oare cu mediul său

24
cel mai apropiat, este în măsură să aducă un plus de calitate în contribuţia acestuia la definirea şi
atingerea obiectivelor administraţiei culturale. Dotarea corespunzătoare cu birotica necesară
proceselor specifice va constitui, de asemenea, o preocupare constantă a conducerii
administraţiei culturale.
1.5.2. Instituţia culturală
Instituţia culturală este principalul agent cultural care acţionează în cadrul marilor
comunităţi socio – umane moderne, este „organismul” ce materializează forma specifică de
structurare a unor raporturi sociale de factură deosebită reprezintă o entitate organizatorică
relativ simplă, de regulă specializată în combinarea „factorilor de producţie culturală” şi are ca
principală funcţie realizarea şi /sau propagarea de bunuri şi servicii (valori) destinate satisfacerii
necesităţilor de ordin cultural – artistic. Reperele definitorii ale unei organizaţii culturale sunt:
a) - grupul de oameni, împreună cu sistemul tehnico – material şi cu întreg mecanismul
de finanţare
b)- ansamblul scopurilor reprezentative sau finalitatea spirituală, artistică, estetică...
c) - statutul juridic prin care i se stabileşte rolul şi cadrul existenţial
Prin prisma teoriilor cunoscute până în prezent instituţia de cultură, ca orice organizaţie
de altfel, poate fi analizată în diferite variante16:
- ca sistem socio – uman deschis ce se dezvoltă în cadrul unui ansamblu de relaţii cu
numeroase alte entităţi din mediul său: eşalonul superior şi unităţile socio- culturale cu care se
află în contact, bănci, sponsori, furnizori, clienţi, publicul, mediile culturale, elitele, mass media
etc. Între organizaţie şi mediul său are loc un intens şi permanent schimb de oameni, idei,
fonduri, bunuri materiale etc.
Dimensiunea preponderent operaţională a unităţii de cultură determină, înainte de toate o
conduită flexibilă şi adaptabilă, iar în al doilea rând, o continuă preocupare pentru autoreglare
întregului sistem în funcţie de finalitatea sa principala – valoarea de ordin spiritual, estetic,
artistic şi circulaţia acesteia în societate.
- ca structură organizatorică – instituţia de cultură prinde contur în funcţie de obiectul
său de activitate şi de natura proceselor sale interne. Funcţionalitatea unei instituţii de cultură
este profund influenţată de configuraţia sa organizatorică de relaţiile stabilite între
compartimente şi nu în ultimul rând de calitatea managementului. Nevoia acută de flexibilitate
impune deseori proiectarea unor intervenţii organizaţionale, menite să sprijine procesul intern
şi /sau pe cel de adaptare la mediu. Structura organizatorică reprezintă „anatomia” internă a unei
entităţi culturale, „arhitectura” sa interioară şi totodată unul din principalele instrumente
manageriale, menit să susţină efortul convergent care vizează atingerea obiectivelor prestabilite.

16
Vasile Zacheru, Management în cultură, Ed. Lutera Internaţional, Bucureşti, 2006, pg. 44;

25
 Privită ca agent dat fiind caracterul operativ al activităţilor curente, unitatea de cultură
reprezintă un instrument de realizare a scopurilor social – culturale care îi compun misiunea,
raţiunea, existenţei sale. Orientată către o finalitate, organizaţia culturală este profund interesată
în a selecta, prin forul său decizional şi volitiv, managementul, cele mai judicioase şi mai
adecvate mijloace pentru atingerea ţelurilor sale.
Oricare agent cultural este în o „invenţie” socială care permite omului de cultură să-şi
exprime vocaţia şi creativitatea în mod plenar, contribuind la îmbogăţirea patrimoniului de valori
spirituale şi la circulaţia acestora în societate.
Scopurile instituţiei de cultură sunt marcate de o bipolaritate evidentă. Pe de o parte,
finalitatea sa preponderent estetică, artistică, spirituală, morală etc. se ramifică în obiective
vizând rafinamentul şi virtuozitatea, iar, pe de altă parte, nu pot fi neglijate nici aspectele de
ordin material, care ţin de supravieţuirea organizaţiei ca entitate, de realizarea unor venituri, de
gestionarea resurselor etc. Privită din acest unghi, organizaţia culturală reprezintă un hibrid în
care se împletesc preocupările de ordin estetic, artistic, spiritual etc. cu cele de natură economică.
Prin specificul său, această simbioză solicită un management bicefal, dominat de cele
două mari categorii de comandamente (scopuri fundamentale).

1.6. Dimensiunea economică a domeniului culturii

1.6.1. Aspecte economice ale creaţiei, producţiei şi difuzãrii de bunuri şi servicii
culturale
Produsele culturale (bunuri şi servicii) au, pe lângă valoare simbolică (semnificaţie), şi o
valoare economică. Producerea lor presupune anumite costuri/cheltuieli pentru materii prime,
materiale, echipamente, forţă de muncă ş,i nu în ultimul rând, pentru achiziţionarea drepturilor
de proprietate intelectuală. Cheltuielile pentru realizarea operelor de creaţie intelectuală includ,
la rândul lor: preţul materialelor utilizate (orice creaţie presupune folosirea de idei preexistente,
nimeni nu creează ex nihilo), preţul de acces la informaţie, preţul timpului investit de creator,
preţul valorii sale sociale, al notorietăţii lui în comunitatea intelectuală, la care se adaugă alte
cheltuieli generale.
Pe lângă costurile menţionate mai sus, produsele culturale au şi un preţ de vânzare, preţul
plătit de consumatori. Diferenţa dintre costul producerii şi difuzării operelor de creaţie
intelectuală şi preţul de piaţă la care acestea sunt comercializate reprezintă profitul. Obţinerea de
profituri ar trebui să fie un element de atracţie pentru investiţiile în sectorul culturii.
Prin urmare, producţia de bunuri culturale este nu numai generatoare de locuri de muncă,
ci şi de venituri, inclusiv pentru bugetul public.

26
 Dar datorită dimensiunii sociale şi specificităţii lor simbolice, produsele culturale sunt în
acelaşi timp generatoare de venituri şi de satisfacţii non-comerciale. Această dublă valenţă este
elementul esenţial care trebuie luat în considerare în configurarea ofertei culturale.
Abordarea economică a procesului de producere şi valorificare a bunurilor simbolice
permite folosirea unor metode de analiză extrem de utile pentru cunoaşterea consecinţelor
economice ale activităţilor din sectorul culturii, ca de exemplu: metoda rentabilităţii financiare
directe a investiţiilor, analiza impactului cunoscută şi sub denumirea de „metoda efectelor”,
evaluarea riscurilor determinate de anumite decizii, analiza în termeni de cerere şi ofertă etc.
În afara bunurilor şi serviciilor culturale susceptibile de a aduce profit şi care sunt produse,
de regulă, în regim de piaţă liberă, există o clasă de produse culturale care au toate însuşirile
bunurilor publice. De regulă, producţia lor nu este compatibilă cu mecanismele pieţei astfel încât
intervenţia „Statului” apare ca o soluţie viabilă.
Această intervenţie se materializează prin politici publice care presupun, printre altele, un
cadru de reglementare flexibil şi adecvat, strategii de finanţare diversificate, parteneriate public-
privat şi central-local.
În egală măsură, politicile publice trebuie să vizeze asigurarea unui cadru general care să
favorizeze dezvoltarea iniţiativei private – industriile creative.
Cu toate oportunităţile de exploatare economică a produselor simbolice, se constată încă o
reticenţă a deţinătorilor de capital de a investi în acest sector de activitate, de a demara afaceri în
zona producţiei şi distribuţiei de bunuri şi servicii culturale.
De asemenea, se constată apariţia unor noi câmpuri de tensiune între domeniul economic şi
cel cultural, datorită rezistenţei tradiţionale naţionale faţă de tendinţele de globalizare a
economiei.
Această situaţie are şi alte implicaţii: reţinerea de a investi şi dezvolta industrii creative
care să utilizeze potenţialul creator autohton duce la consumul pasiv de produse create în alte
spaţii socio-culturale.
Ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale căruia îi revine responsabilitatea
elaborării strategiilor culturale, Ministerul Culturii şi Cultelor se raportează constructiv la
problematica economică a culturii, reuşind să identifice instrumente de susţinere a producţiei de
bunuri simbolice şi de satisfacere a dreptului de acces la cultură.
1.6.2. Politica de finanţare şi fiscalitate a ofertei culturale
În proiectarea strategiei culturale 2007–2013, Ministerul Culturii şi Cultelor a continuat
experienţa pozitivă de susţinere din fonduri publice a accesului la cultură.
De exemplu, în privinţa accesului la cultura scrisă, strategia agreată de Ministerul Culturii
şi Cultelor se axează pe următoarele direcţii:

27
 • Susţinerea programelor editoriale importante, prin acoperirea diferenţei dintre cheltuielile
de editare-imprimare şi veniturile realizate prin difuzarea lor la un preţ suportabil de
către segmente largi de populaţie;
• Susţinerea programelor de achiziţie de carte pentru biblioteci, într-un număr de
exemplare care să satisfacă cererea de lectură publică;
• Susţinerea programului de informatizare a bibliotecilor publice, şi implicit valorificarea
potenţialului lor de asigurare a serviciului comunitar universal;
În aceeaşi logică, se urmăreşte asigurarea accesului larg la oferta culturală a instituţiilor
publice, prin subvenţionarea parţială a tarifelor plătite de publicul consumator.
Alte direcţii de acţiune ale strategiei Ministerului Culturii şi Cultelor vizează susţinerea
diversificării ofertei culturale, care astfel, favorizează accesul cât mai larg şi satisfacerea
aşteptărilor publicului.
În acest sens, Ministerul Culturii şi Cultelor sprijină în egală măsură iniţiativele instituţiilor
publice şi ale sectorului privat, care conduc la o mai bună structurare a ofertei.
Constituirea Fondului Cultural Naţional şi a Fondului cinematografic se înscrie în această
strategie. Pentru fiecare din aceste instrumente sunt configurate zonele de competenţă,
priorităţile de finanţare, măsurile care stimulează diversificarea ofertei de programe şi proiecte
culturale.
Cele două instrumente de susţinere au un rol esenţial în încurajarea iniţiativei private şi a
producţiei de bunuri şi servicii care valorifică potenţialul creativ autohton. În acelaşi timp, ele au
un rol important nu numai în dezvoltarea şi promovarea valorilor culturale contemporane ci şi în
ceea ce priveşte protejarea şi punerea în valoare a moştenirii culturale.

28
 CAPITOLUL II
PERFORMANŢE ÎN MANAGEMENTUL CULTURAL – MODALITĂŢI DE ANALIZĂ

În pofida dezacordurilor ce au existat de-a lungul timpului între cultură şi management,

începând cu anii 80 literatura de specialitate abundă în lucrări care scot în relief dimensiunea
economică a culturii, dar şi interfaţa culturală a economicului în general şi a managementului, în
special. Concomitent se relevă tot mai pregnant, tendinţa unităţilor culturale de a-şi organiza
activităţile proprii pe baze asemănătoare cu cele din economie. Chiar dacă orientarea de bază a
acestor entităţi vizează realizarea de valori în sens cultural, în plan secund obţinerea de venituri
financiare şi gestionarea problematicii proprii, de exemplu, constituie preocupări pe cât de
necesare pe atât de stimulative.
Prin natura lor problemele conducerii instituţiilor culturale, tărâm de intersecţie intimă a
managementului şi culturii, demonstrează că aceste unităţi, dincolo de finalităţile specifice, sunt
în linii mari, asemenea tuturor organizaţiilor. Ele au o structură organizatorică distinctă, un
proces intern specific, foloseşte resurse proprii şi atrase (input –uri) realizează „produse” şi
„servicii” culturale (outout – uri) în promovarea cărora sunt ele interesate şi specializate etc.
Sistemul instituţional construit şi dezvoltat în cultură constituie un instrument complex,
utilizat de către o comunitate umană dată, pentru rezolvarea unor probleme concrete şi specifice,
determinate de necesităţile de ordin spiritual.
Aşadar unitatea culturală nu poate ignora, decât cu grave riscuri, conceptele, paradigmele
simbolice şi raţionamentele calitative care alcătuiesc corpus-ul ştiinţei managementului. Într-o
cultură organizată instituţional managementul devine o cerinţă funcţională, o condiţie
indispensabilă pentru ca cel sistem să poată supravieţui şi să poată să funcţioneze.

2.1. Relaţia management – cultură

Din punct de vedere social, dar şi sub aspect managerial, fiecare cultură îşi defineşte în
timp, propriul său mod de structurare instituţională, ea îşi formează un ansamblu original de
unelte culturale, legat între ele prin relaţii specifice, guvernamentale, legate între ele prin relaţii
specifice, guvernate de scopuri şi principii organizatorice proprii alcătuind „direcţii de
valoarizare”4 aşa cum le numeşte Dimitrie Gusti.
În rândul specialiştilor există aprecierea cvasi unanimă potrivit căreia managementul este,
înainte de toate, o disciplină economică de sinteză. Totuşi în ultimele decenii el se angajează tot
mai pregnant, în domenii de activitate situate dincolo de limitele economicului. Pe acest fond

4
Gusti D. – Opere, vol. III, partea I, Editura Academie Bue 1970

29
este vizibilă intersecţiunea managementului cu fenomenul cultural fie în cadrul corporaţie
trannaţionale (organizaţie cu profil economic ce are filiale în alte ţări) adică în culturi diferite, fie
în cadrul instituţiei culturale (unitate producătoare de valori culturale şi sau specializate în
difuzarea acestora).
Managementul instituţiei culturale constă în direcţionarea organizaţiei de profil cultural
către o anume finalitate – producerea de valori în sens estetic, artistic, moral, spiritual, difuzarea,
promovarea acestor valori, protejarea şi punerea în circulaţie a patrimoniului cultural. Astfel spus
aflat în slujba cetăţeanului managementul se angajează în domeniul unei creativităţi sistematice
şi în atingerea unor obiective de cu o totul altă natură, diferite de cele prezente în sfera
economicului. El devine astfel un determinant în timp ce cultura apare ca produs al acţiunii.
Aflate în complementarităţi, o infuzie de management ştiinţific în cultura organizată
instituţional poate induce la o serie de influenţe precum:
a) Creşterea gradului de raţionalitate a unor decizii
b) Ordonarea şi disciplinarea efortului solidar
c) Asigurarea unui climat organizaţional performant
d) Descătuşarea forţelor creatoare latente
e) Impulsionarea dezvoltării fenomenului cultural
f) Alocarea judicioasă a resurselor5.

2.2. Definirea managementului cultural

Managementul cultural, managementul artei sau al unui anumit domeniu artistic, nu este
la noi încă o disciplină ştiinţific de prestigiu care să contribuie la dezvoltarea şi extinderea
practicilor artistice şi culturale. Veritabila afirmare a domeniului în spaţiul nostru abia începe să
se impună.
Managementul cultural ca parte a culturologiei, dar şi a managementului contemporan,
pleacă de la premisa că discutăm despre el atunci când avem un sistem în interiorul căruia,
printr-o activitate umană conştientă, putem organiza, educa, orienta dezvoltarea spirituală. El
defineşte spaţiul, în interiorul căruia se pot realiza condiţiile creaţiei culturale, şi îndeosebi,
artistice formele implementării acesteia şi ale receptării de către publicul larg.
Obiectul managementul cultural sau al ştiinţei privind organizarea activităţilor culturale,
cum s-a numit înainte această disciplină – ştiinţifică aplicată este studiul tuturor metodelor
(formelor, modelelor) de organizare ce apar în diverse societăţi şi în diverse perioade istorice în
interiorul manifestărilor culturale în totalitatea lor şi în unele sectoare ale culturii (teatru,
cinematografie, radiodifuziune). Cum obiectivul managementului în sfera culturii şi artei este

5
Vasile Zacheru – Managementul în cultură – Ed. Lutera Bucureşti, 2002

30
descoperirea soluţiilor (a metodelor) organizatorice corespunzătoare, care în cea mai mare
măsură, să determine o cât mai eficace activitate culturală în domeniul social şi al economiei de
piaţă, rezultă că această ştiinţă are două dimensiuni de bază:
a) analitic descriptivă (descrierea şi cercetarea formelor şi metodelor existente de
organizare)
b) de proiectare modelare (dezvoltarea şi descoperirea unor noi forme şi modalităţi, mai
adecvate de organizare)
Aceste două dimensiuni ale managementului cultural se întrepătrund şi se completează.
Principalele obiective ale managementului cultural sunt următoarele:
- conceperea sistemului vieţii culturale, care pleacă de la o anumită politică culturală,
modelarea organizatorică a sistemului în interiorul unei ţări sau a unei comunităţi;
- planificarea dezvoltării culturale ce presupune stabilirea ţelurilor, priorităţilor şi a
metodelor de realizare a politicii culturale;
- conceperea sistemelor de parteneriat;
- realizarea infrastructurilor unor instituţii de cultură, precum şi coordonarea şi
organizarea activităţilor din interiorul acestora managementul instituţiilor.
- organizarea procesului de producţie (managementul proiectelor a unei opere de artă, în
interiorul instituţiei de cultură sau independent).
- organizarea procesului de difuzare a culturii.
- managementul produsului
- în plan general instituţia formelor şi metodelor de colaborare culturală internaţională.
Aceste opt obiective ale managerului în domeniul cultural presupune diverse grade de
instruire şi competenţă ale managerului.

2.3. Particularităţile managementului în instituţia culturală

Domeniul tradiţional de aplicare a managementului (firma) şi-a pierdut, în mod evident şi
irevocabil, singularitatea. Managementul modern manifestă o vădită tendinţă de a renunţa la
patronajul exclusiv al “stăpânului” său iniţial şi tradiţional - profitul; el se angajează acum, din
ce în ce mai pregnant şi în slujba valorii (de ordin moral, umanitar, social, cultural...) adică, în
serviciul non-profitului. Toate aceste argumente, desprinse din practica socială a ultimului sfert
de veac, se pot constitui într-o mărturie convingătoare despre existenţa unui veritabil proces de
universalizare a managementului
Criteriul principal prin prisma căruia se face distincţia între sectoare este natura
tranzacţiilor dintre organizaţie şi mediu. În sectorul privat, raţiunile predominante sunt cele de
natură economică; participanţii la tranzacţii (firmele, clienţii, furnizorii, băncile...) urmăresc cu

31
prioritate maximizarea profitului şi evitarea pierderilor. În sectorul public perspectivele sunt
preponderent politice: autorităţile promit şi furnizează servicii publice şi reglementări iar
electoratul/ contribuabilii oferă voturi şi fonduri. În al treilea sector, tranzacţiile se efectuează
prin prisma valorilor care animă organizaţia: furnizorii de fonduri alocă resurse financiare iar
.organizaţia călăuzită de valoare. oferă bunuri şi servicii cu totul speciale (valori), diferite radical
de cele din sfera economicului.
Particularitatea care diferenţiază net al treilea sector de sectoarele privat şi public constă
în faptul că, de această dată, nu există decât o singură şi foarte slabă legătură între furnizorii de
fonduri şi utilizatorii de bunuri şi servicii. Clasificaţia internaţională privind organizaţiile non-
profit cuprinde douăsprezece mari grupe de activitate, şi anume: 1) cultura şi divertismentul; 2)
educaţia şi cercetarea; 3) sănătatea; 4) serviciile sociale; 5) protecţia mediului; 6) dezvoltarea şi
habitatul; 7) instituţiile juridice; barourile de avocaţi şi cluburile politice; 8) filantropia şi
voluntariatul; 9) ajutoarele internaţionale; 10) religia; 11) asociaţiile profesionale şi sindicale;
12) alte organizaţii care nu pot fi încadrate în sectorul privat (economic) şi/sau cel public.
Nu există o delimitare fermă între cele trei sectoare. Ele se suprapun, pe anumite porţiuni,
generând astfel zone hibrid, compuse din organizaţii cu trăsături mixte. În cultură, spre exemplu,
întâlnim inclusiv un sector .profitabil. (show-business-ul, editurile, galeriile de artă etc.) care
produce atât valori spirituale, estetice, artistice etc. cât şi venituri substanţiale; vom întâlni de
asemenea instituţii culturale, subvenţionate de la bugetul de stat, organizaţii activând în sectorul
public, fără însă a se încadra în tipicul .tranzacţiilor. specifice unităţilor din acest domeniu de
activitate.
În domeniul cultural se disting următoarele particularităţi, cu influenţe asupra
managementului instituţiilor culturale:
previziunea
- Creaţia/circulaţia valorilor refuză să se încadreze în tipare prestabilite;
- Scopurile culturale (bipolare) sunt greu de definit/vagi privind formularea lor explicită
(doză mare de subiectivism/voluntarism în exprimarea lor);
- Obiectivele economico-financiare, suportul obiectivelor culturale şi derivând din
acestea nu pot fi exprimate/evaluate decât cu mare aproximaţie;
- Oamenii de cultură suportă greu condiţionarea financiar-contabilă/ planurile/termenele
rigide; implicarea lor în procesele de elaborare previzională este minoră.
Pentru unităţile culturale, concretizarea previziunii, ca funcţie de management, se relevă
a fi o activitate relativ dificilă. Procesul de creaţie a valorilor artistice, spirituale, estetice etc.,
specific domeniului cultural şi, în egală măsură, cel de difuzare a acestora în societate, refuză cu
obstinaţie să se încadreze în tipare prestabilite şi, de aceea, managementul din cultură înaintează

32
mai ales “văzând şi făcând”. Stabilirea, spre exemplu, a coordonatelor previzionale privind
proiectarea şi montarea unei expoziţii de bază într-un muzeu ori cele referitoare la restaurarea
unui monument istoric sau a unei cărţi rare, comportă un grad mare de dificultate. Proiectele
specifice domeniului cultural, precum cele nominalizate mai sus, presupun numeroase intervenţii
şi prestaţii care nu pot fi definite cu rigurozitate pentru că ele necesită ingeniozitate, măiestrie şi
improvizaţie creatoare. Dificultăţile multiple care apar pe parcursul execuţiei propriu-zise,
punctele de vedere contradictorii ale diverşilor specialişti, sincopele privind finanţarea etc.
impun numeroase rectificări ale planului iniţial.
O încorsetare previzională prea rigidă sau prea detaliată poate să inhibe improvizaţia
creatoare şi spontaneitatea firească a experimentului cultural. Concomitent, preluarea mecanică a
unor metode, tehnici şi instrumente de previziune din sfera economicului şi aplicarea lor ad
literam în cultură nu poate fi pe deplin suficientă. În acest context, apreciem că metoda
cunoscută sub numele de “action learning” (învăţarea prin acţiune) poate constitui un temei
pentru ameliorarea procesului previzional din organizaţia culturală.
Organizarea
- Birocraţia profesională. este dezvoltată excesiv faţă de .funcţiunile de suport logistic.;
- Mentoratul cultural reprezintă principala formă naturală de dezvoltare în plan
organizaţional a instituţiei culturale;
- Structură informală este deosebit de activă/puternică/influentă;
- Preocupare scăzută pentru formalizarea şi normarea activităţilor speficice;
În funcţie de specificul proceselor la care participă, resursele umane ale organizaţiei
culturale se pot împărţi în trei categorii principale: 1) oamenii de cultură .regizori, actori, solişti,
dirijori, scriitori, redactori, compozitori, pictori, scenografi, muzeografi, bibliotecari etc.; 2)
personalul de specialitate, (.tehnicieni. sau .tehnocraţi.) .economişti, jurişti, ingineri,
informaticieni, contabili etc.; 3) personalul de deservire .şoferi, mecanici, electricieni, paznici,
supraveghetori, plasatori, machiori, sufleori etc.
Omul de cultură, urmându-şi propriile impulsuri, se angajează în activităţi care necesită
un amplu efort creator, spirit întreprinzător, grad mare de implicare, voluntariat etc. Managerul
întâmpină serioase dificultăţi privind definirea obiectivelor unui asemenea post: o abordare prea
restrictivă sau prea riguroasă poate inhiba, în mod ireversibil, avântul creator, cu consecinţe
dintre cele mai dezastruoase în ce priveşte atingerea scopurilor fundamentale.
Coordonarea
- Categorii distincte de angajaţi: oameni de cultură; tehnocraţi; personal de deservire.
- Solicită managerului un plus de abilitate, asistenţă emoţională, tact, empatie;
- Comunicarea abundă în mesaje metaforice, subtile, excesiv de codificate;

33
 - Insuficienta preocupare pentru reducerea acţiunilor haotice şi diminuarea risipei;
În mare parte, oamenii de cultură dispun de o pregătire superioară, de o experienţă de
viaţă remarcabilă şi au, de aceea, în multe cazuri, o reprezentare deosebit de rafinată privind
procesul conducerii. Ei aşteaptă ca managerul să-i implice în fundamentarea actului decizional şi
în alcătuirea unor echipe interdisciplinare, constituind astfel un mediu propice pentru abordări de
ordin democratic, participativ.
Dată fiind “ţinuta” impusă de principalul protagonist de care activează în cadrul
instituţiei de cultură - scriitorul, muzicologul, regizorul, muzeograful, artistul-interpret etc. -
comunicarea abundă în mesaje metaforice, subtile, excesiv de codificate uneori, non-
conformiste, ingenioase şi rafinate. Pentru a fi acceptat şi urmat de colaboratorii săi, se
recomandă ca managerul din cultură să-şi regleze atent prestaţia comunicaţională şi, în funcţie de
aceste exigenţe specifice, să-şi elaboreze întreaga sa strategie în acest domeniu.
Antrenarea-Motivarea
- Particularităţile antrenării în instituţia culturală decurg din specificul motivării .omului
fenomenologic.;
- Antrenarea excede organizaţiei, ea exercitându-se inclusiv asupra stakeholder-ilor
specifici;
- Măsurile specifice de antrenare se utilizează preponderent în varianta lor
recompensatorie;
- Insuficienta diferenţiere a veniturilor salariale;
- Presupune regizarea unor reuşite şi determinarea unor dezechilibre menite să capaciteze
obţinerea de performanţe.
Procesul antrenării/motivării personalului din instituţia culturală se caracterizează printr-
un grad mare de complexitate. Pentru a se obţine din partea fiecărui angajat, maximum de
participare la efortul general, este nevoie de o aplicare strict diferenţiată a măsurilor de motivare.
O atenţie specială se impune a fi acordată omului de cultură, personalităţii creatoare
-omul fenomenologic, unic, imprevizibil, excesiv de subiectiv şi având un potenţial foarte
variabil.
Control evaluare
- Existenţa unor obiective vagi/difuze/dificil de exprimat/structuri organizatorice
necorespunzător definite;
- Criteriile culturale au o mare încărcătură de subiectivism, voluntarism;
- “Alergia” omului de cultură faţă de control;
- Concentrare pe verificarea proceselor din cadrul substructurilor de suport logistic.

34
 Asemenea previziunii, controlul în cultură este dificil de operaţionalizat, din cel puţin
două motive: 1) nu există un termen de comparaţie bine definit (obiectivele preponderent
spirituale/estetice sunt adesea prea vagi, difuze şi/ sau dificil de exprimat); 2) criteriile de ordin
cultural poartă cu ele o mare încărcătură de subiectivitate. Dacă în ce priveşte controlul
rezultatelor muncii personalului de deservire şi al celui de specialitate din organizaţia culturală
nu sunt semnalate diferenţe notabile faţă de procesele similare din unităţile economice, controlul
muncii oamenilor de cultură comportă o discuţie separată.
Specificul proceselor de creaţie şi difuzare avalorilor culturale, în general, şi
individualismul puternic al omului de cultură, în special, fac controlul aproape imposibil. Omul
de cultură nu suportă controlul rigid, de tip cazon. “Alergia” acestuia faţă de control este totală,
profundă şi se manifestă printr-o multitudine de exteriorizări. De aceea, de foarte multe ori,
managerul organizaţiei culturale se vede pus în situaţia de a renunţa tacit, în fapt, la prerogativele
sale în acest areal, mulţumindu-se cu intervenţii discrete, periferice, indirecte sau pur şi simplu
formale.

2.4. Starea managementului administraţiei culturale din România

Trăsătura principală a administraţiei culturale din România ultimului deceniu este, în
opinia celor ce studiază acest aspect, hipercentralizarea sa decizională, concretizată în:
1) existenţa unui singur .centru de putere., respectiv Ministerul Culturii, care deţine în
portofoliul său toate pârghiile importante privind coordonarea, controlul, alocarea resurselor etc.;
2) concentrarea deciziilor strategice în mâna unui singur om, ministrul culturii; chiar şi în
cazul deciziilor de mai mică importanţă sau care, în mod normal, ar fi putut fi adoptate de către
un nivel ierarhic inferior, se practică un soi de discretă delegare de la nivelul central;
3) reticenţa managerilor de rang inferior în a-şi asuma responsabilitatea propriilor decizii,
astfel încât acestea sunt adoptate la nivel mai înalt, ceea ce produce tensionarea circuitelor
informaţionale şi supraîncărcarea persoanelor cu funcţii superioare;
4) preponderenţa unor decizii subiective, voluntare, insuficient fundamentate prin prisma
unor criterii unanim recunoscute şi acceptate privind repartizarea fondurilor pentru instituţiile
culturale şi, cu deosebire, pentru cele de interes local;
5) perpetuarea sistemelor şi metodelor de conducere de tip centralist marcate de
obedienţă în relaţiile şef-subordonat, lipsă de iniţiativă privind rezolvarea problemelor curente şi,
în consecinţă, consolidarea unor mentalităţi conservatoare;
6) exercitarea controlului centralizat privind gestionarea resurselor se manifestă, cât de
cât eficace, doar în ce priveşte alocarea acestora, nu şi în ce priveşte modul cum sa derulat
consumarea/cheltuirea lor efectivă, domeniu în care verificările formale şi superficiale au

35
favorizat o evidentă risipă scăpată de sub control. Hipercentralizarea decizională produce, în
mod constant, o serie de consecinţe nefaste, între care:
a) înăbuşirea iniţiativei culturale locale;
b) alocarea preferenţială aresurselor financiare;
c) promovarea clientelismului politic etc.
Preocuparea managerilor din administraţia culturală pentru anticiparea evenimentelor şi,
implicit, pentru întocmirea unor documente previzionale care să asigure orientarea coerentă şi
unitară a proceselor specifice şi alocarea raţională a resurselor, este redusă. Singurul plan
raţional, întocmit cu regularitate de către administraţia culturală este cel financiar-contabil, adică
bugetul. Din păcate, nici acest instrument previzional nu este îndeajuns de bine fundamentat
pentru că, la întocmirea sa, nu participă şi directorii direcţiilor de specialitate sau, după caz,
directorii de unităţi culturale. În mod eronat, se consideră îndeobşte că elaborarea bugetului este
doar o problemă strict contabilă şi, în consecinţă, de cele mai multe ori, bugetul instituţiei este
elaborat doar de responsabilul financiar-contabil.
Documentele consacrate (regulamentul de organizare-funcţionare, statul de funcţii,
organigrama, fişa postului etc.) care au rolul de a individualiza organizarea structurală şi
procesuală a administraţiei culturale prezintă numeroase insuficienţe, în sensul că: a) nu definesc
cu exactitate rolurile, obiectivele, responsabilităţile, competenţele, atribuţiile şi relaţiile de
serviciu ale fiecărui compartiment şi angajat, în parte; b) nu precizează în mod riguros circuitele
informaţionale, felul şi conţinutul documentelor care se întocmesc în cadrul direcţiilor de
specialitate, responsabilităţile specifice, măsurile de protecţie internă a datelor şi informaţiilor
etc.; c) nu sunt dezbătute în cadrul compartimentelor interne şi, de aceea, nefiind cunoscute
suficient, sfârşesc prin a nu fi asumate şi aplicate în mod corespunzător.
Metodele şi tehnicile consacrate de management, în cea mai mare parte, nu sunt
cunoscute/utilizate în mod curent, de către managerii din administraţia culturală; în ce priveşte
rezolvarea operativă a problematicii conducerii, au preponderenţă aici, abordările preluate din
dreptul administrativ, respectiv elaborarea de proceduri, metodologii, circulare etc. Mai mult
decât atât, metode de management relativ cunoscute, cum ar fi, şedinţa, delegarea sau
diagnosticarea sunt tratate adesea cu multă superficialitate şi, de aceea, ele nu reuşesc să
contribuie în mod eficace la soluţionarea problemelor cu care se confruntă managerul din
administraţia culturală.
Controling-ul, ca fiind un ansamblu unitar, coerent şi continuu de preocupări şi prestaţii
manageriale menite să releve, să evalueze şi să regleze starea de fapt a administraţiei culturale,
ca entitate organizaţională, dar şi pe cea a macrosistemului cultural, în ansamblul său, prezintă la

36
rându-i, o serie de insuficienţe, între care: a) lipsa de preocupare pentru controlul preventiv; b)
utilizarea insuficientă a auditului şi a consultanţei.
În fapt, singurul control autentic este cel postfaptic de natură financiarcontabilă, executat
fie de către responsabilii financiar-contabili din structurile proprii, fie de către Curtea de Conturi.
Restul acţiunilor de control, cele denumite în practică, .controale tematice. sunt declanşate în
urma unor sesizări sau în urma unor demersuri de ordin informal şi sunt executate de către
Corpul de Control al Ministrului. În structura actuală a Ministerului Culturii lipseşte
compartimentul de consultanţă managerială.
Cultura organizaţională şi climatul actual intern din cadrul administraţiei centrale relevă
mult conservatorism şi chiar simptome ostile schimbării; marea majoritate a miniştrilor care s-au
perindat la cârma Ministerului Culturii au fost rapid asimilaţi şi integraţi de sistemul pe care-şi
propuneau să-l reformeze, eşuând în a deveni avocaţii unor vechi şi păgubitoare stări de fapt.
Persistenţa dominantă a unor mentalităţi ostile schimbărilor,revenirea unor vechi activişti în
posturi cheie din cadrul Ministerului Culturii şi preferinţele pentru reglementări juridico-
administrative de tip birocratic marchează, în prezent, după părerea noastră, cultura
organizaţională din Ministerul Culturii.
Această stare de fapt este agravată inclusiv de faptul că, la noi în ţară, nu s-a produs încă
deplina clarificare a raporturilor dintre administraţia culturală propriu-zisă şi factorul politic aflat
temporar la conducerea sa. În acest sens, trebuie arătat, că două legi importante (Legea
răspunderii ministeriale şi Legea funcţionarului public) au lipsit, vreme îndelungată, din panoplia
reglementărilor necesare. Deşi cu mare întârziere, Parlamentul României a votat totuşi Legea nr.
115 din 28 iunie 1999 privind răspunderea ministerială şi Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999
privind statutul funcţionarilor publici.
Cu toate că, în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor funcţionează, ca unitate
subordonată, Centrul pentru formare, educaţie permanentă şi management în domeniul culturii,
entitate organizaţională specializată pentru perfecţionarea angajaţilor din unităţile de profil,
putem vorbi, în prezent, despre o insuficientă preocupare amanagementului de top din
administraţia culturală, pentru formarea şi perfecţionarea conducătorilor de instituţii culturale.
Activităţile limitate şi sporadice, de acest fel, nu pot suplini un proces continuu şi
consistent care să urmărească în mod sistematic transmiterea cunoştinţelor de specialitate
necesare exercitării procesului de management şi formarea/perfecţionarea .reflexelor.,
deprinderilor şi comportamentelor specializate de manager.
Lista de insuficienţe specificate mai sus este rezumativă şi are un caracter exemplificativ;
ea relevă însă, insuficienta capacitate a administraţiei culturale româneşti din ultimul deceniu de
a-şi defini misiunea, strategiile, obiectivele fundamentale, priorităţile şi opţiunile strategice

37
esenţiale. În aceste condiţii, apariţia unor consecinţe negative constând în irosirea resurselor,
acţiuni haotice, fără repere şi fără performanţe notabile etc., nu trebuie să surprindă. Un
argumentat rechizitoriu în acest sens, relevă, în mod constant, presa de toate culorile, care
abundă în exemplificarea disfuncţionalităţilor manageriale din mediile culturale.

2.5. Criterii de evaluare a performanţelor în managementul cultural

(prelucrare după OUG 189 /2008 privind managementul instituţiilor de spectacole sau concerte,
muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi aşezămintelor culturale de drept public )17
2.5.1. Descrierea situaţiei actuale
Una dintre problemele majore cu care s-au confruntat, în ultimii 15 ani, instituţiile
publice de cultură a constat în slaba calitate a actului managerial, situaţie determinată, în
principal, de lipsa de flexibilitate a cadrului legislativ care condiţiona ocuparea unei funcţii de
conducere de ocuparea, în primul rând, a unei funcţii de execuţie în instituţia publică de cultură,
precum şi de inexistenţa unor obligaţii clare pe care conducătorii respectivelor instituţii să şi le
asume.
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 14 iulie 2005 privind managementul instituţiilor
publice de cultură, s-a instituit un nou cadru legislativ în materie, prin care s-a încercat
eficientizarea acestui domeniu. Astfel, ordonanţa dispune ca angajarea conducătorilor instituţiilor
publice de cultură să se realizeze în urma unor concursuri de proiecte de management, prin
contract de management, asimilat contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată,
încheiat cu instituţia de cultură respectivă.
Reglementarea însă nu a atins scopul vizat şi pe parcursul aplicării prevederilor
ordonanţei s-a constatat existenţa anumitor disfuncţionalităţi, care nu au fost pe deplin eliminate
prin modificările şi completările aduse de Legea nr. 114/2006.
Printre problemele existente în reglementarea actuală semnalăm:
- inexistenţa unor definiţii care să clarifice specificul noţiunilor cu care operează actul
normativ;
- lipsa unei delimitări clare între proiectul de management – documentul de referinţă, care
stă la baza angajării, elaborat întodeauna pe durată determinată şi contractul de management,
„asimilat contractului de muncă pe durată nedeterminată”, conform dispoziţiilor Ordonanţei
Guvernului nr. 26 din 14 iulie 2005;

17
NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul
instituţiilor de spectacole sau concerte, muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi aşezămintelor culturale de
drept public

38
 - natura juridică incertă a actului juridic în baza căruia îşi desfăşoară activitatea
conducătorul instituţiei - contractul de management;
- neclaritatea dispoziţiilor cu privire la părţile raportului contractual (care trebuie să fie
conducătorul instituţiei publice, pe de o parte şi autoritatea, pe de altă parte);
- dispoziţiile succinte referitoare la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale, la
procedura de concurs şi cea de evaluare, coroborat cu lipsa unor prevederi prin care să se dispună
elaborarea de norme subsecvente. Mai mult decât atât, sintagme neclare, precum „personalităţi
culturale”, face ca judecata managementului să fie făcută de persoane fără pregatire specială,
generând probleme de expertiză a comisiilor;
- insuficfienta reglementare a interimatului, practica relevând faptul că păstrarea fostului
manager ca interimar este deosebit de dăunatoare instituţiei;
- nu sunt prevăzute dispoziţii speciale aplicabile în situaţia încetării contractului de
management.
Menţinerea situaţiei existente, în care natura juridică a contractului de management este
incertă, ameninţă cu înmulţirea situaţiilor litigioase şi cu perpetuarea acestora. Datorită
confuziilor existente în reglementarea actuală, coroborat cu lipsa temeiului legal expres pentru
elaborarea reglementărilor subsecvente privează instanţele de judecată de instrumentele necesare
pentru soluţionarea respectivelor litigii. Astfel, în ipoteza în care canditatul care a nu a fost
declarat câştigător în urma concursului de proiecte de management, şi a primit răspuns
nefavorabil în urma contestaţiei, are dreptul/poate ataca în instanţă rezultatul concursului; la fel
poate acţiona şi managerul care a fost declarat necorespunzător în urma evaluării periodice.
Or, în reglementarea actuală nu este prevăzut temeiul legal expres pentru elaborarea
caietului de sarcini, regulamentului de concurs, cu etapa interviului, modelul raportului de
activitate - documente indispensabile pentru autoritate, având în vedere dispoziţiile legale
succinte, precum şi faptul că selecţia, respectiv evaluarea managerului, nu se pot face la
întămplare, în mod aleatoriu, fără o procedură prestabilită – astfel încât instanţa de judecată, aşa
cum s-a întâmplat deseori în practică, poate anula concursul sau procedura de evaluare pentru
adăugarea la lege prin elaborarea de reglementări subsecvente. O asemenea soluţionare va
determina prejudicierea căştigătorului concursului sau a noului manager care, la rândul său, are
la dispoziţie calea de atac în instanţă, neclaritatea şi tăcerea legii determinând astfel un şir
nesfârşit de procese.
Consecinţa gravă este îngreunarea şi chiar blocarea activităţii la nivelul instituţiilor de
cultură determinată fie de anularea concursurilor organizate de autoritate pentru selectarea unui
nou manager, la un moment ulterior, prin sentinţa instanţei de judecată, care obligă la repunerea

39
în situaţia anterioară procesului, aşa cum am arătat mai sus, fie de prelungirea, în mod nefiresc, a
conducerii interimare.
În acelaşi timp, trebuie avut în vedere faptul că reglementarea actuală nu prevede sancţiuni
pentru fapte precum prelungirea conducerii interimare, mult peste perioada necesară îndeplinirii
procedurilor de selecţie a noului manager, fapt ce împiedică desfăşurarea normală a activităţii
multor instituţii de cultură.
Acestea se regăsesc, astfel, în imposibilitatea de a realiza scopul şi obiectivele pentru care
au fost înfiinţate.
Mai mult decât atât, neclarificarea naturii juridice a contractului de management creează
premiza ultraactivării unor reglementări abrogate prin menţinerea neschimbată a raportului
contractual, contrar prevederilor exprese existente.
De asemenea, natura juridică incertă a contractului, pune sub semnul întrebării soarta
actualilor manageri la momentul încetării proiectelor de management, multe dintre acestea fiind
aprobate pentru o perioadă de 3 (trei) ani. Având în vedere faptul că, în actuala reglementare,
ocuparea funcţiei de director general/director al unei instituţii de cultură se face în mod
independentde ocuparea unei funcţii de execuţii, coroborat cu inexistenţa unor dispoziţii legale
exprese referitoare la momentul încetării proiectului de management, există riscul ca actualii
manageri să rămână fără un loc de muncă, devenind şomeri.
În altă ordine de idei, trebuie avut în vedere faptul că cei mai mulţi manageri provin din
rândul universitarilor, ceea ce determină situaţia atipică şi anormală a deţinerii funcţiei de
director general/director în cumul cu toate consecinţele acestui statut, sau în mod firesc,
dezinteresul acestora faţă de concursurile organizate pentru management.
Toate acestea au determinat interpretări contrare ale textului de act normativ şi
nenumărate contestaţii şi litigii, care împiedică desfăşurarea normală a activităţii instituţiilor de
cultură şi continuitatea actului managerial
Mai mult decât atât asemenea neînţelegeri sau interpretări pot crea premisa unor abuzuri
ale autorităţilor administraţiei publice în subordinea cărora funcţionează instituţiile publice de
cultură, care pot merge până la desfiinţarea acestora.
Se impune, astfel, iniţierea unui demers legislativ cu caracter de urgenţă, care să răspundă
cerinţei îmbunătăţirii reglementării actuale.
2.5.2. Schimbări preconizate
1 - definirea clară a noţiunilor de proiect de management şi contract de management,
precum şi a conţinutului proiectului de management;
- reglementarea riguroasă a procedurilor de organizare a concursurilor şi de soluţionare a
eventualelor contestaţii;

40
 - componenţa comisiilor de evaluare a candidaţilor şi a proiectelor de management, astfel
încât din acestea să facă parte şi reprezentanţi ai autorităţii în subordinea căreia funcţionează
instituţiile publice de cultură pentru care se organizează concursul;
- jurizarea proiectelor de management şi evaluarea periodică a managementului de către
persoane atestate în aceste sens;
1 - precizarea expresă a perioadei de începere/încetare a contractelor de management, în
sensul unificării la nivel naţional, indiferent de subordonarea instituţiei. Astfel, orice contract ar
începe şi ar înceta în aceeaşi perioadă, ceea ce, pe de o parte, ar permite autorităţii organizarea
chiar a mai multor concursuri şi, totodata, ar însemna un instrument pentru asigurarea mobilităţii
managerilor;
2 - stabilirea criteriilor şi a modalităţilor de evaluare a managerilor şi a activităţii acestora;
1 - stabilirea modului în care se asigură conducerea interimară a instituţiilor publice de
cultură.
2.5.3. Criterii şi modalităţi de evaluare a managerilor şi a activităţii acestora;
Ordonanţa de Urgenţă nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor de spectacole sau
concerte, muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi al aşezămintelor culturale de drept
public, aduce noi reglementări în ceea ce priveşte actul managerial la nivelul instituţiilor publice
de cultură, atât în ceea ce priveşte managementul în sine cât şi în ceea ce priveşte evaluarea
managementului, modul de organizare şi desfăşurare al concursului de proiecte, de întocmire a
contractului de management.
Evaluarea performanţelor manageriale ale conducătorilor instituţiilor publice de cultură şi
ale modului de îndeplinire a proiectului de management se realizează potrivit prevederilor art. 37
alin.(1) periodic, conform clauzelor din contractul de management. Criteriile pe baza cărora se
face evaluarea performanţelor manageriale ale conducătorilor instituţiilor publice de cultură sunt
următoarele:
1. Evoluţia instituţiei în raport cu mediul în care îsi desfăşoară activitatea şi în raport cu
sistemul instituţional existent;
2. Îmbunăţăţirea activităţii profesionale a instituţiei;
3. Organizarea/sistemul organizaţional al instituţiei;
4. Situaţia economico-financiară a instituţiei;
5. Strategia, programele şi implementarea planului de acţiune pentru îndeplinirea misiunii
specifice instituţiei, conform sarcinilor şi obiectivelor managementului;
6. Evoluţia economico-financiară a instituţiei, pentru următoarea perioadă de management, cu
menţionarea resurselor financiare necesare de alocat de către autoritate.

41
 În continuare este prezentat un model al raportului de activitate pentru managerul
instituţiilor publice de cultură din domeniul spectacolelor18

Modelul Raportului de activitate pentru directorul general/directorul instituţiilor publice

de spectacole din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor

În conformitate cu Regulamentul de evaluare a performanţelor manageriale şi a modului

de îndeplinire a prevederilor contractului de management de către conducătorii instituţiilor
publice de cultură din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, Raportul de activitate al
acestora urmează să fie structurat pe modelul de mai jos.
1. Punerea în valoare şi gestionarea ofertei de bunuri şi servicii culturale ale
instituţiei publice de cultură:
a) scurtă analiză a utilizării spaţiilor instituţiei (de spectacole, de producţie, de primire,
administrative etc.);
b) număr de reprezentaţii la sediu pe stagiunea în curs;
c) număr de reprezentaţii în deplasare pe stagiunea în curs (în proximitate: judeţ,
judeţe limitrofe etc.);
d) număr de reprezentaţii în ţară, la festivaluri naţionale, internaţionale, în turnee în
U.E, după caz alte ţări;
e) numărul reprezentaţiilor proiectelor/premierelor realizate în perioada analizată
(titlu, autor, creatori, dată premieră, număr reprezentaţii);
f) servicii oferite de instituţie – lista acestora şi o foarte scurtă descriere.
2. Diversificarea ofertei culturale, interdisciplinaritatea acţiunilor culturale,
racordarea la standardele şi direcţiile de evoluţie ale culturii europene şi mondiale din
domeniile de activitate ale instituţiei publice de cultură
a) Alte activităţi în afară de proiectele/producţiile din activitatea curentă; – lista
activităţilor şi o foarte scurtă descriere;
b) Lista instituţiilor/organizaţiilor de cultură care se adresează aceleiaşi comunităţi şi
tipul de colaborare sau proiectele desfăşurate împreună cu acestea, după caz;
c) Participare în calitate de partener (invitat etc.) la programe
europene/internaţionale – lista programelor, fără descrierea lor.
3. Promovarea imaginii şi vizibilitatea instituţiei publice de cultură
a) Acţiuni de publicitare a proiectelor/premierelor – lista acestor acţiuni;

18
Anexa (la OMCC nr. 2046/4.02.2008) Modelul Raportului de activitate pentru directorul general/directorul
instituţiilor publice de spectacole din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor

42
 b) Acţiuni întreprinse pentru îmbunătăţirea promovării proiectelor/producţiilor
existente în repertoriu / activităţi PR/ strategii media;
c) Acţiuni de comunicare a instituţiei – lista cu datele, tipul comunicării, cu
precizarea numărului şi locului apariţiilor.
4. Colaborarea şi parteneriatele cu alţi operatori culturali din ţară şi din străinătate
şi identificarea unor surse alternative de finanţare, participarea la programe naţionale,
europene şi internaţionale
PROGRAME NAŢIONALE INIŢIATE DE CĂTRE INSTITUŢIE:
Finanţare Finanţare
Nr.
Proiectul Partener proprie partener/colaborator
crt.
(%) (%)

5. Adecvarea ofertei culturale la solicitările şi nevoile publicului, atragerea unor noi

categorii de public, creşterea audienţei, fidelizarea publicului, calitatea şi diversitatea
serviciilor oferite
a) Scurtă analiză a programelor (eficacitatea acestora în funcţie de răspunsul
comunităţii la proiectele incluse în acestea);
b) măsurători19 efectuate în perioada analizată (cantitative şi calitative);
c) profilul publicului actual;
d) gradul de ocupare a sălii/sălilor de spectacole;
e) public ţintă al programelor
- pe termen scurt;
- pe termen lung;
f) completaţi tabelul de mai jos (în cazul mai multor proiecte de acelaşi tip, inseraţi
rândurile necesare).

Nr. Număr de Număr de Număr de

Programul Tip proiect
crt. proiecte spectacole spectatori
proiecte mici
proiecte medii
proiecte mari
total: total: total:

6. Eficienţa, eficacitatea şi economia în managementul mijloacelor financiare şi

resurselor umane şi materiale ale instituţiei publice de cultură
a) Controale, verificări, audit ale autorităţii (centrale/locale) sau ale altor organisme
de control primite în perioada analizată
19
Ataşaţi, dacă este cazul, studiul de public efectuat.

43
 b) Starea clădirii şi anexelor (ateliere, depozite, birouri)
c) Completaţi tabelul următor cu datele comparative de cheltuieli estimate şi
realizate, pe perioada analizată (în cazul mai multor proiecte de acelaşi tip, inseraţi rândurile
necesare):

Nr. Denumire proiect/ Deviz

Programul Tip proiect Deviz realizat
crt. titlu producţie estimat
proiecte mici
proiecte medii
proiecte mari
total: total: total:

a) Biletul de spectacol (categorii de bilete, abonamente, alte facilităţi practicate);

b) Ponderea cheltuielilor de personal din bugetul total;
c) Ponderea cheltuielilor de servicii artistice prestate pentru instituţii achitate pe
bază de factură;
d) Ponderea cheltuielilor de capital din bugetul total;
e) Ponderea cheltuielilor efectuate pentru drepturi de autor, conexe şi alţi
colaboratori (cod civil), în total producţii de spectacole.
7. Participarea la programe de perfecţionare profesională în domeniul
managementului
a) Evaluarea personalului propriu (premieri, comisii de disciplină, sancţiuni);
b) Promovarea personalului propriu;
c) Cursuri de perfecţionare şi/sau de management pentru conducere şi restul
personalului – lista nominală cu menţionarea cursului de perfecţionare / formare;
d) număr de întruniri ale Consiliului de Administraţie pe perioada evaluată–
nr./data;
e) număr de întruniri ale Consiliului Artistic pe perioada evaluată - nr./data.
8. Viziunea strategică pe termen scurt, mediu şi lung asupra dezvoltării instituţiei
publice de cultură
a) Analiza SWOT a strategiei artistice pentru perioada evaluată;
b) Analiza SWOT a următorilor paşi din proiectul de management;
c) Anexaţi planificarea (calendarul) de reprezentaţii şi alte activităţi destinate
publicului pentru perioada următoare.

CAPITOLUL III

44
 STUDIU DE CAZ
ANALIZA ACTIVITĂŢII MINISTERULUI CULTURII, CULTELOR ŞI
PATRIMONIULUI NAŢIONAL

3.1. Descrierea instituţiei

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, înfiinţat prin reorganizarea
Ministerului Culturii şi Cultelor, prin HG 9/200920 este organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează şi asigură
aplicarea strategiei şi politicilor în domeniul culturii, cultelor religioase şi patrimoniului naţional.
În activitatea sa, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional urmăreşte
îndeplinirea următoarelor obiective generale:
a) salvgardarea şi sporirea patrimoniului cultural naţional, material şi imaterial, şi
accentuarea rolului acestuia în dezvoltarea socială şi economică;
b) susţinerea moştenirii şi diversităţii culturale, respectiv conservarea identităţilor
culturale, atât la nivel naţional, cât şi în cadrul comunităţilor locale, prin implicare proactivă a
acestora în viaţa culturală şi recunoaşterea valorilor patrimoniale;
c) promovarea unui cadru legislativ specific în vederea protejării eficiente şi a promovării
proactive a patrimoniului naţional, inclusiv prin elaborarea Codului patrimoniului naţional;
d) creşterea gradului de acces şi de participare a publicului la cultură;
e) promovarea valorilor culturii române în circuitul cultural şi turistic internaţional;
f) modernizarea infrastructurilor culturale în acord cu buna practică şi realităţile europene
şi internaţionale contemporane;
g) susţinerea creaţiei artistice contemporane şi stimularea dezvoltării sectorului
industriilor culturale, respectiv a circulaţiei valorilor de patrimoniu, prin promovarea dialogului
intercultural şi a diplomaţiei culturale;
h) gestiunea resurselor umane din domeniul cultural (managerii din administraţia
culturală, specialiştii din reţeaua muzeală şi instituţiile publice de cultură, artiştii şi creatorii) în
acord cu principiile şi practicile moderne, conforme politicilor europene în domeniu;
i) susţinerea şi promovarea cercetării ştiinţifice specifice în procesul de elaborare a
politicilor culturale;
j) dezvoltarea parteneriatului dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale cu
activităţi în domeniul culturii şi cultelor religioase recunoscute de lege în domeniul social,
cultural şi educaţional, prin promovarea în beneficiul întregii societăţi a relaţiei de respect şi
cooperare între cultele recunoscute de lege;
20
http://www.cultura.ro/Files/GenericFiles/HG-9-2009-MCCPN.pdf

45
 k) susţinerea participării comunităţilor la dezvoltarea cunoaşterii, prin promovarea rolului
activ al bibliotecii moderne în societate şi asumarea de către instituţiile publice de cultură a
misiunii specifice decurgând din rolul de centre de acces universal la informaţie şi de educare
continuă pentru toate segmentele de public;
l) sprijinirea cultelor recunoscute de lege;
m) promovarea multiculturalismului şi protejarea culturii minorităţilor.
Viziune
Ministerul Culturii şi Cultelor îşi propune să contribuie la creşterea nivelului de
dezvoltare umană a societăţii româneşti, garantând respectarea drepturilor de acces la cultură şi
participare la viaţa culturală, libertatea religioasă şi diversitatea culturală, precum şi asigurând
protejarea patrimoniului cultural naţional.
Analiza în cadrul acestei instituţii are în vedere următoarele componente21:
- Analiza mediului extern,
- Analiza mediului intern şi managerială
- Analiza componentei bugetare

3.2. Analiza mediului extern ANALIZA PESTLE

Contextul extern în care se desfăşoară activitatea Ministerului Culturii şi Cultelor este
larg, complexitatea sa crescând odată cu aderarea României la Uniunea Europeană.
Un asemenea context include instituţii naţionale, europene sau ale altor state membre ale
Uniunii, organizaţii private, variabile economice, schimbări de ordin tehnologic, modificări de
tip social sau legislativ, factori de mediu.
O metodă de analiză a expunerii instituţiei la acest set de factori contextuali este analiza
PESTLE. Ea reprezintă un instrument util pentru înţelegerea şi aproximarea riscurilor asociate
poziţiei actuale, potenţialului şi direcţiei unei organizaţii. Analiza PESTLE este, concomitent, un
instrument de orientare, care ajută o organizaţie să afle unde se află într-un context dat şi cum va
afecta poziţia viitoare a organizaţiei un element care ţine de structura sa internă. PESTLE este un
acronim pentru factori "political, economic, social, technological, legal and environmental"
(politici, economici, sociali, tehnologici, legislativi şi de mediu), utilizaţi pentru a evalua o
organizaţie. Factorii externi ce pot influenţa activitatea unei instituţii au o dinamică permanentă.
În consecinţă, o astfel de analiză trebuie să cuprindă un diagnostic al situaţiei actuale,
precum şi factorii ce ar putea influenţa organizaţia în viitor.
Factori politici

21
http://www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=37

46
 Instabilitatea politică, precum şi gradul de acceptare de către Parlamentul României a
obiectivelor, priorităţilor şi politicilor publice ale Ministerului Culturii şi Cultelor afectează în
mod direct sau indirect activitatea acestuia.
De regulă, sunt avute în vedere, la finanţare, proiectele considerate prioritare de către
minister, în conformitate cu strategiile sale şi Programul de guvernare.
Deciziile politice influenţează aplicarea anumitor măsuri sau modul de atingere a unor
obiective, Parlamentul şi Guvernul fiind capabile să decidă modificarea unor proiecte de acte
normative. Importanţa unor actori în procesul legislativ, precum sindicatele sau membrii
comisiilor parlamentare de specialitate, determină forma finală a textului unei propuneri
legislative.
În cazul descentralizării unor instituţii de cultură, autorităţile publice locale determină
ritmul de desfăşurare al acestui proces, ca şi bugetele pe care le vor aloca instituţiilor preluate.
Precedentele cazuri de descentralizare s-au finalizat cu eşecuri din cauza nerentabilităţii unor
instituţii culturale, planurilor manageriale defectuoase, imposibilităţii descentralizării potrivit
unei scheme unice sau deturnării politice şi electorale a actului cultural. Unele tensiuni dintre
autorităţile locale şi conducerile unor instituţii de cultură pun în pericol descentralizarea,
reducând acest proces la imaginea unor simple conflicte personale, care ar afecta performanţele
culturale.
Apartenenţele politice ale directorilor unor organisme deconcentrate ale ministerului
determină susţinerea unor evenimente culturale pe plan local şi marginalizarea voluntară a altora.
Astfel, este frecventă confuzia dintre „a face activităţi culturale" şi „a administra activităţi
culturale", pe care o comit organismele deconcentrate ale ministerului.
Factori economici
Unele dintre variabilele economice (rata creşterii economice, puterea de cumpărare a
populaţiei) influenţează în mod direct consumul cultural în România. Studii recente, precum
Barometrul de consum cultural, au arătat că românii nu alocă sume mari vizitelor la muzee,
spectacolelor de teatru, achiziţionării de cărţi şi reviste. Din acelaşi motiv, dezvoltarea unor
instituţii culturale stagnează, aşteptând sprijin cultural de la stat, în timp ce comunităţile nu sunt
interesate să le preia în administrare, considerând că bugetele sunt prea mari pentru a fi acoperite
la nivel local. Editurile au fost nevoite să-şi reducă semnificativ tirajele şi numărul de titluri
editate, fiind obligate să-şi ajusteze producţia la capacitatea de absorbţie a pieţei.
Promovarea artelor spectacolului românesc în străinătate se confruntă, uneori, cu
insuficienţa fondurilor destinate participărilor la evenimente culturale internaţionale, în timp ce
operatorii culturali privaţi sunt descurajaţi să activeze, formularele şi modalităţile de decontare

47
fiind dificil de completat şi realizat. Limitele bugetelor locale, ajunse, în unele cazuri, la statutul
de „subzistenţă", determină situaţia îngrijorătoare a majorităţii căminelor culturale din România.
Factori sociali
Factorii sociali externi, precum şomajul, interesele consumatorilor, durata medie de viaţă,
nivelul educaţional, mobilitatea populaţiei sau structura pe grupe de vârstă a influenţat într-o
manieră indirectă activitatea Ministerului Culturii şi Cultelor.
Scăderea populaţiei care este în mod tradiţional activă în consumul cultural a antrenat
diminuarea participării culturale la nivel naţional.
Infrastructura publică pentru activităţile culturale s-a micşorat cantitativ, în timp ce
infrastructura domestică pentru consum cultural (de genul accesului la internet, preferinţei pentru
resursele culturale online sau achiziţionării de home cinema) a crescut, pe fondul creşterii puterii
de cumpărare şi a creditelor avantajoase de pe piaţa bancară.
Potrivit unor studii recente, consumul cultural românesc a avut, în intervalul 1995-2005,
tendinţe combinate, atât de creştere în anumite direcţii (spectatori de teatru, vizitatori de muzee),
cât şi de regres (numărul abonaţilor de biblioteci, al spectatorilor de cinematograf, al bibliotecilor
publice). Publicul consumator de carte este în descreştere - aproape 43% din populaţia de peste
18 ani a României nu citeşte deloc. Subdezvoltarea rurală a generat slaba prezenţă a cărţii în
acest mediu.
Starea patrimoniului cultural este influenţată de anumite tipuri de comportament uman:
absenţa conştiinţei civice şi interesului public pentru păstrarea şi conservarea acestuia; pierderea
prin furt, degradare, distrugere ori proastă întreţinere a bunurilor de patrimoniu; lobby-ul din ce
în ce mai intens al companiilor de pe piaţa imobiliară, interesate de reducerea numărului de avize
necesare pentru construirea de noi imobile, în defavoarea protecţiei clădirilor de patrimoniu.
Rata de mobilitate a angajaţilor anumitor direcţii din cadrul ministerului este relativ
ridicată datorită mobilităţii existente în administraţie. Salariile mici, absenţa stimulării non-
financiare, dificultăţile de comunicare internă din instituţii, ierarhizarea strictă sunt motive de
abandon pentru cei care sunt, la un moment dat, funcţionari publici. În acelaşi context, statutul de
funcţionar public al persoanelor care activează în domeniul protejării patrimoniului şi care ar
putea obţine venituri suplimentare lucrând
potrivit calificării lor profesionale, ca arhitecţi sau ingineri, impune renunţarea la orice altă
formă de exercitare a profesiei.

Factori tehnologici
Nivelul de dotare tehnologică, rata de înnoire a produselor tehnologice, diversificarea
gamei de servicii electronice, accesul la reţelele electronice de comunicare rapide, gradul de

48
performaţă a acestora, dezvoltarea sistemelor de comunicaţie sunt factori ce influenţează în mod
fundamental activitatea Ministerului Culturii şi Cultelor.
Înnoirea produselor IT se face cu o frecvenţă relativ ridicată. În Ministerul Culturii şi
Cultelor nivelul de dotare tehnologică a crescut semnificativ în ultimii ani, o mare parte din
personal dispunând de tehnică de calcul cu o vechime de cel mult trei ani.
În general, dotarea tehnică acoperă cerinţele principale de prelucrare a datelor pentru
minister. Site-ul web al ministerului este uşor de utilizat de către cei interesaţi să afle informaţii
legate de activitatea instituţiei, www.cultura.ro ocupând primul loc din punct de vedere al
uzabilităţii într-un studiu privat, realizat în februarie 2007, care a analizat site-urile ministerelor
româneşti.
Ministerul dispune de un server cartografic on-line pentru evidenţa arheologică, aplicaţie
ce permite realizarea de hărţi tematice arheologice on-line prin utilizare informaţiilor aflate în
bazele de date ale Registrului Arheologic Naţional. Aplicaţia ajută şi la căutarea şi localizarea
siturilor arheologice prin intermediul localităţilor pe raza cărora se află, precum şi la efectuarea
unor selecţii spaţiale după diferite criterii pentru siturile arheologice. Pe site-ul inisterului se pot
vizualiza poziţiile unor monumente şi situri datorită aplicaţiei Google Earth.
A fost creat un formular pentru introducerea on-line a coordonatelor geografice exacte
pentru siturile arheologice din România. (adresa web: coordonate.cimec.ro). Coordonatele
geografice se memorează într-o bază de date SQL Server 2005. Accesul la formularul de
introducere a datelor necesită înregistrare şi apoi autentificare pe bază de nume de utilizator şi
parolă. Prin formularul on-line se urmăreşte obţinerea localizării spaţiale exacte pentru siturile
arheologice, cu scopul includerii lor în harta digitală a României. Obţinerea coordonatelor
geografice se va putea face astfel de la distanţă, prin colaborare cu instituţiile specifice din
teritoriu (muzee, direcţii de cultură, alte persoane fizice sau juridice).
Factori legislativi (juridici)
Legislaţia europeană şi naţională în domeniile de activitate ale Ministerului Culturii şi
Cultelor, fie că sunt noutăţi legislative, fie modificări ale legislaţiei existente, armonizarea
legislaţiei naţionale, sunt factori legislativi ce influenţează în mod direct modul de derulare şi
implementare a activităţilor şi proceselor existente la nivelul instituţiei. Legislaţia europeană în
vigoare reprezintă o constrângere luată în considerare în activitatea Ministerului Culturii şi
Cultelor. Noutăţile legislative din alte domenii de activitate afectează activitatea Ministerului
Culturii şi Cultelor în măsura în care au legătură cu aspecte ce vizează activităţile desfăşurate de
acestea. Acte normative noi cu implicaţii asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare pot
determina o posibilă rectificare bugetară în cursul anului.

49
 Factorii de natură juridică, constând în soluţiile instanţelor de judecată, au influenţă
asupra activităţii ministerului în principal în ceea ce priveşte:
- bugetul, prin diminuarea acestuia, când se pronunţă o hotărâre de condamnare a
Ministerului Culturii şi Cultelor la plata unor sume de bani, sau prin majorarea acestuia, când se
pronunţă o hotărâre în favoarea Ministerului Culturii şi Cultelor ce stabileşte obligaţia unor terţi
faţă de minister;
- imaginea publică, prin pronunţarea unor hotărâri prin care se constată încălcarea
dispoziţiilor legale de către minister;
- activitatea unor direcţii - formarea unei practici unitare la nivelul instanţelor de judecată
este de natură a influenţa activitatea direcţiilor din Ministerul Culturii şi Cultelor (de exemplu, în
cazul anulării unor decizii emise de o anumită direcţie a ministerului se poate proceda la
reanalizarea legislaţiei sau a modului de interpretare a acesteia şi modificarea lor, după caz).
Factori de mediu
Factorii de mediu nu influenţează în mod direct activitatea Ministerului Culturii şi Cultelor.
Factorii naturali favorizează procesul de degradare a unor valori de patrimoniu naţional, iar
fenomenele meteorologice extreme genera daune majore obiectelor şi clădirilor de patrimoniu.
pot

3.3. Analiza mediului intern

3.3.1. Resurse umane
Deşi angajatii ministerului au o pregatire superioara (90% dintre ei) iar 43% angajaţi (în
2007) au participat la cursuri de perfecţionare profesională, cele mai multe fiind organizate de
Institutul Naţional de Administraţie, în domeniul resurselor umane se poate considera că
ministerul nu a avut niciodată o strategie sau politici bine definite. Personalul ministerului, în
ansamblu este structurat în funcţionari publici şi personal contractual de diverse specialităţi atât
specifice domeniului cât şi comune sistemului bugetar.
Funcţia publică este utilizată în aparatul propriu al ministerului, în serviciile
deconcentrate aflate în subordinea acestuia, în cadrul Centrului Naţional al Cinematografiei şi
ORDA. Considerăm că, deşi extrem de restrictiv, funcţia publică este guvernată în momentul de
faţă de un sistem legislativ propriu destul de clar, constrângerile impuse acestei categorii de
personal nefiind pentru moment, compensate de un sistem de salarizare adecvat, atractiv şi
unitar.
De asemenea, sistemul de evoluţie în carieră nu este încă suficient de atractiv, aceste
două elemente putând constitui motivele pentru care se manifestă un interes scăzut faţă de
accederea la funcţii publice şi o fluctuaţie destul de mare a personalului care face parte din

50
această categorie. În rest, instituţiile de cultură, utilizează personal contractual, preponderent
fiind personalul de specialitate, în special în instituţii muzeale, spre exemplu, sau personal de
deservire în instituţii de spectacole.
Şi la acest nivel se poate aprecia că fluctuaţia de personal este relativ ridicată, motivele
fiind, în mare parte tot de natură salarială. Este de subliniat că, prin acte normative aplicabile
domeniului bibliotecilor sau instituţiilor muzeale, au fost introduse o serie de sporuri care, în
opinia noastră, au mai estompat aceste nemulţumiri, efectul fiind reducerea fluctuaţiei de
personal în cadrul acestor categorii de instituţii. Numărul maxim de posturi pe care îl poate
utiliza ministerul în cadrul aparatului propriu şi unităţile din subordine finanţate din alocaţii
bugetare este de 982 de posturi. Numărul maxim de posturi pe care îl pot utiliza unităţile din
subordine finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat este de 6384 posturi.

Puncte forte şi slabe

Puncte forte (STRENGTHS)
- personal cu pregătire superioară (90% din angajaţi au studii superioare );
- personal specializat în toate domeniile de activitate ale ministerului;
- accesul la programe de perfecţionare profesională prin INA sau alte instituţii;
- distribuţie echilibrată pe vârste, personal relativ tânăr;
- experienţă în planificare bugetară pe programe;
- participarea personalului la instruiri şi grupuri de lucru în domeniul propriu de
responsabilitate;
- promovarea oportunităţii de carieră în administraţie,inclusiv prin suplimentarea
posturilor de consilier debutant;
- deschidere pentru promovarea reformei în administraţie prin crearea, începând cu anul
2004, de posturi de manageri publici;
- conturarea elementelor unei politici active de promovare a MCC ca exemplu
instituţional pentru protecţia mediului
- participarea la diferite grupuri de lucru, conferinţe, seminarii de la nivelul Comisiei
Europene, Consiliului Uniunii Europene sau alte organizaţii internaţionale, facilitându-se
schimbul de experiente.
- existenta unui personal interesat de specializare si dezvoltarea competetelor
profesionale;
- existenta unei necesităti constientizate de pregătire suplimentară în privinŃa
specificului activitătii desfăsurate de angajati;
- comunicare bună între compartimentele ministerului;

51
 - imagine publică în general bună a ministerului, angajatilor si demnitarilor săi;
- preocuparea pentru perfectionarea profesională continuă a personalului în diverse
domenii;
- interes constant al angajatilor pentru armonizarea legislatiei specifice domeniului
cultural;
- sistem informatic capabil să satisfacă cele mai multe dintre necesitătile ministerului;
- accesul generalizat la internet în cazul structurilor centrale ale ministerului;
- site propriu actualizat zilnic si usor de consultat de către utilizatorii externi;
- dotare bună a ministerului (mobilier, echipament de birou);
- relaţii de colaborare cu alte instituţii publice, centrale şi locale Relaii internationale.
Puncte slabe (WEAKNESSES)
- rata crescută a fluctuaţiei personalului (rata plecărilor din aparatul propriu al
ministerului fiind de 15,3% în 2006);
- personal insuficient pentru necesităţile MMDD;
- personal nemotivat corespunzător din cauza sistemului salarial din administraţia
publică;
- calitatea muncii - influenţată de stres, volumul mare de muncă şi lipsa de motivare;
- spaţiu insuficient pentru desfăşurarea activităţii;
- lipsa corelării între planul de ocupare al posturilor şi planificarea investiţilor în resurse
IT;
- management defectuos din punct de vedere al delegării sau transferului
responsabilităţilor în situaţia deplasării titularului de activitate sau a transferului/plecării
acestuia;
- formalizarea excesivă a procedurii de deplasare a personalului la grupuri de lucru
organizate la nivelul instituţiilor UE;
- inexistenţa unui serviciu centralizat la nivelul instituţiei care să gestioneze formele de
deplasare externă pentru toţi angajaţii (ceea ce conduce la scăderea eficienţei prin diminuarea
timpului de lucru fectat problemelor specifice conform ROF);
- lipsa unei structuri specializate în activitatea de protocol (pentru organizarea de
evenimente, întâmpinarea delegaţiilor străine care au întâlniri de lucru în MCC etc.);
- rezistenţă crescută la schimbare şi idei noi;
- comunicare slabă la nivel intrainstituţional, personalul angajat în minister si institutiile
deconcentrate este, uneori, sub nivelul de pregătire profesională asteptată;
- repartizare ineficientă a personalului, în dezacord cu necesitătile de resurse umane;
- absenta fiselor de post pentru o parte din personal în momentul angajării;

52
 - actualizarea rară a fiselor de post;
- fisele de post nu reflectă în totalitate activitătile curente ale angajatilor;
- pierderi de timp în cazul elaborării unor documente;
- abordare strict ierarhică în realizarea sarcinilor de serviciu;
- existenta unor activităti secundare cei intervin zilnic în sarcinile de serviciu si care
consumă timp (de exemplu, activităti de relatii publice, de secretariat, administrative, activităti
ce tin de competenta altor compartimente ale ministerului);
- absenta stimulării non-financiare a angajatilor (lipsa informării angajatilor de către
superior în ceea ce priveste activitatea institutiei, lipsa de consultare a angajatilor in luarea
deciziilor, lipsa feed-back-ului din partea superiorilor ierarhici, lipsa accesului gratuit la
spectacole);
- resurse umane repartizate în mod deficitar în unele servicii si directii, comparativ cu
volumul de activitate;
- deficiente de management intern (nerecunoasterea meritelor personale ale angajatilor,
nemotivarea personalului);
- rezistenta la schimbare manifestată în cazul unor functionari publici;
- lipsa specialistilor în domenii precum planificarea multianuală;
- infrastructură proastă la nivelul spatiului de lucru;

Cauzele care au generat punctele forte si punctele slabe

Fluctuatia de personal reprezinta o problema msjoră ce trebuie avuta in vedere de
intreaga conducere a Ministerului, de la cel mai inalt nivel pana la cel functional. Conform
sondajului efectuat de stagiarii Young Professional Scheme in cadrul Directiei Resurse Umane,
mai bine de 10% dintre angajati intentioneaza sa paraseasca institutia in urmatorii 3 ani – posibil
chiar in primul an. Rezulta asadar necesitatea stringenta a elaborarii unei strategii de motivare a
personalului pe termen lung. Pachetul salarial nu reprezinta singurul factor motivator. Este
adevarat ca salarizarea reprezinta principala cauza a fluctuatiei de personal, dar angajatii nu
exclud posibilitatea unor metode alternative de motivare non- financiara. Cei mai multi sunt
interesati de perfectionarea profesionala, de cresterea responsabilitatilor, de perspectiva unei
promovari rapide, recunoasterea eforturilor depuse si aprecierea lor de catre conducere.

Cauzele fluctuatiei de personal:

Cauzele pe care angajaţii le consideră ca fiind cele mai relevante pentru fluctuaţia
personalului sunt ilustrate în graficul de mai jos:

53
 9% 2%
12% 31%

4%
11%
8% 18%
5%

Sistem ul de s alarizare
Sistem ul de com pensare a m uncii depuse
Inechitatea
Stilul de managem ent
Conditiile de m unca
Rutina
Lips a unei strategii de dezvoltare personala si profes ionala
Gradul de satisfactie a m uncii
Alte cauze

Fiind obisnuiti cu aplicarea unor reguli, proceduri generale, functionarii publici din
cadrul ministerului manifesta o retinere si chiar rezistenta fata de noile schimbari, deoarece in
baza valorilor culturii organizationale specifice institutiei, majoritatea functionarilor publici de
cariera pornesc de la premisa ca rolul statului, pe care ei, potrivit legii il reprezinta, este, de fapt,
de a pune in aplicare continutul actelor normative si a intretine structura sistemului administrativ,
asa cum aceasta este definita de legiuitor.
Din pacate, in cadrul institutiei analizate ca de altfel in majoritatea institutiilor si
autoritatilor publice din România apare evidenta, in cele mai multe cazuri, formalizarea excesiva
a schimbarilor in sistemul de management public si caracterul teoretic al acestora, de altfel o
rezultanta fireasca a unei perceptii generalizate.
Functionarii publici de cariera nu sunt stimulati sa aiba initiative in procesul schimbarilor
organizationale, asteptand ca, de cele mai multe ori, propunerile sa apara de la titularii functiilor
publice de conducere sau frecvent sa fie formulate de reprezentantii politicului.
Printre schimbarile de care ar avea nevoie Ministerul Culturii si Cultelor se subliniază
următoarele recomandări:
• ocuparea posturilor si functiilor publice de conducere pe baza criteriilor de competenta
profesionala si manageriala;
• profesionalizarea managementului public;
• separarea clara a managementului public din minister de factorul politic;

54
 • motivarea diferentiata in functie de nivelul si amploarea performantelor obtinute de
managerii publici, raportate la misiunea ministerului si la sistemul de obiective
previzionate;
• concentrarea asupra imbunatatirii procesului de management;
• orientarea pe legatura permanenta cu clientii;
• corectarea deficientelor sistemului informational;
• imbunatatirea procesului de coordonare si comunicare in cadrul ministerului;
• imbunatatirea procesului de administrare a resurselor umane, materiale, informationale si
financiare din cadrul instituţiei;
• crearea unui sistem de pregătire continuă a funcţionarilor publici;
Schimbarile majore in mediul socio-politic din fiecare tara, diversitatea nevoilor si
complexitatea problemelor aparute in diferite tari determina managerii publici sa-si concentreze
atentia asupra metodelor si tehnicilor utilizate, asupra modului in care acestea trebuie sa fie
adaptate pentru a conduce la crearea si dezvoltarea unor sisteme si mecanisme suficient de
flexibile, capabile sa realizeze misiunea pe care o are ministerul, ca autoritate a administratiei de
stat.
Pentru a asigura profesionalizarea personalului din minister s-a creat Centrul de
Pregătire Profesională în Cultură cu următoarele atribuţii:
- determină nevoile de formare profesională ale angajaţilor instituţiilor publice şi
persoanelor juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural;
- elaborează, în colaborare cu Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor,
precum şi cu alte autorităţi şi organisme cu competenţe în domeniu, standarde profesionale şi
ocupaţionale, tematici şi programe specifice domeniului culturii;
- oferă servicii de educaţie recurentă sau compensatorie, formare profesională şi educaţie
civică, prin organizarea şi desfăşurarea de programe, cursuri şi alte activităţi specifice;
oferă servicii de orientare profesională în colaborare cu entităţile educaţionale din sistemul
educaţional naţional;
- organizează şi desfăşoară activităţi de evaluare şi atestare a competenţelor profesionale
dobândite pe cale nonformală şi informală;
- organizează şi desfăşoară cursuri sau alte forme specifice de pregătire postliceală şi
postuniversitară, potrivit obiectului său de activitate, în condiţiile legii;
elaborează şi realizează aplicaţii practice pentru programele, cursurile şi celelalte activităţi
organizate;

55
 - în colaborare cu direcţiile de specialitate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi cu alte
instituţii ale acestuia, organizează şi desfăşoară atestarea specialiştilor şi experţilor în domeniul
patrimoniului cultural;
- eliberează, în condiţiile legii, diplome educaţionale şi certificate de absolvire
persoanelor care au urmat programele şi cursurile organizate;
- dezvoltă, perfecţionează şi pune la dispoziţia persoanelor interesate aplicaţii informatice
necesare formării profesionale şi educaţiei permanente specifice domeniului culturii
organizează şi desfăşoară programe, cursuri şi alte activităţi de formare profesională a
personalului instituţiilor publice de cultură, indiferent de subordonare, persoanelor juridice de
drept privat, precum şi a persoanelor fizice;
- participă la organizarea de programe şi activităţi de formare profesională a personalului
din domeniul cultelor, în ceea ce priveşte conservarea, evidenţa şi punerea în valoare a
patrimoniului cultural mobil şi imobil deţinut de unităţile de cult.
În domeniul managementului cultural:
- elaborează şi pune la dispoziţia persoanelor juridice sau fizice interesate programe de
management şi marketing cultural;
- elaborează studii, lucrări şi metodologii cu aplicabilitate în domeniile culturii şi cultelor;
dezvoltă aplicaţii informatice specifice managementului cultural;
- asigură consultanţă şi asistenţă metodologică şi de specialitate în domeniul
managementului şi marketingului cultural instituţiilor publice de cultură, indiferent de
subordonare, şi persoanelor juridice de drept privat.
În domeniul dezvoltării instituţionale:
- la solicitarea persoanelor juridice de drept privat, acordă consultanţă şi realizează
examinări pentru evaluarea caracteristicilor profesionale şi de personalitate ale persoanelor
fizice, pentru identificarea disponibilităţilor pentru activitatea de conducere;
- pregăteşte şi perfecţionează specialişti în domenii care sunt solicitate de economia de
piaţă, pentru sectorul culturii - legislaţie, managementul resurselor umane, managementul
proiectelor, management financiar, marketing, informatică etc.;
- elaborează proiectele metodologiilor şi criteriilor de autorizare a persoanelor juridice cu
activitate în domeniul culturii, precum şi modalităţile de examinare finală şi de certificare a
pregătirii profesionale, pe care le supune aprobării Ministerului Culturii şi Cultelor.
Alte atribuţii:
- editează şi comercializează publicaţii de specialitate, potrivit obiectului său de
activitate, precum Revista Muzeelor şi altele;

56
 - propune Ministerului Culturii şi Cultelor, în vederea aprobării prin ordin, tarife pentru
serviciile oferite;
- organizează şi întreţine o bază de date, precum şi un centru de documentare pe teme
specifice obiectului său de activitate;
- organizează manifestări ştiinţifice - mese rotunde, colocvii, ateliere, simpozioane,
schimburi de experienţă şi de informare documentară - în domeniile sale de competenţă;
acordă premii absolvenţilor programelor de formare profesională şi educaţie continuă;
- poate asigura, în spaţiile proprii sau pe bază de contract ori de protocol încheiat cu alte
persoane juridice, cazarea beneficiarilor cursurilor.

3.3.2. Cadrul instituţional

Cadrul instituţional cuprinde mai multe niveluri - Ministerul Culturii şi Cultelor,
serviciile deconcentrate ale MCC, instituţiile muzeale din subordinea MCC, instituţiile muzeale
din subordinea altor autorităţi centrale sau locale, alte instituţii cu activitate în domeniul
patrimoniului cultural mobil.
La nivelul Ministerului Culturii şi Cultelor, domeniul patrimoniului mobil intră în
atribuţiile Direcţiei Generale Patrimoniu Cultural Naţional, în subordinea căreia funcţionează
Direcţia Muzee, Colecţii, Garanţii Guvernamentale.
În ultimii ani, structura organizatorică a suferit numeroase modificări (atribuţiile specifice
domeniului patrimoniu mobil revenind, pe rând, Direcţiei Muzee, Colecţii, Arte Vizuale,
Direcţiei Monumente Istorice şi Muzee, Biroului Muzee, Colecţii şi Garanţii Guvernamentale,
Direcţiei Muzee, Colecţii şi Garanţii Guvernamentale). Aceste schimbări de structură şi, în
special, fluctuaţiile de personal, numărul insuficient de angajaţi, numărul insuficient de posturi
existente în cadrul direcţiei, respectiv biroului, au determinat grave deficienţe în îndeplinirea
atribuţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, lipsă de eficienţă în rezolvarea sarcinilor de
serviciu, aspecte negative ce s-au repercutat în întregul sistem muzeal.
În momentul de faţă constatăm o ameliorare semnificativă a situaţiei, toate posturile fiind
ocupate şi activitatea derulându-se, în general, în bune condiţii. Cu toate acestea, personalul este
insuficient în raport cu volumul de activitate curentă, nepermiţând decât acoperirea activităţilor
de rutină, pentru cele extrem de importante, cum ar fi documentarea, elaborarea şi
implementarea unor strategiile naţionale în subdomeniile patrimoniului mobil (evidenţă,
digitizare, conservare, restaurare ş.a.m.d.) nefiind alocat suficient timp. Considerăm ca fiind o
prioritate absolută stabilitatea personalului şi suplimentarea numărului de posturi alocate
Direcţiei Muzee, Colecţii, Garanţii Guvernamentale (observaţie valabilă, în opinia noastră,
pentru întreaga Direcţie Generală Patrimoniu Cultural Naţional).

57
 Serviciile deconcentrate ale M.C.C. se confruntă cu lipsa personalului de specialitate, cu
schimbări organizatorice şi de conducere care, în absenţa unui personal de execuţie care să
asigure stabilitatea şi funcţionalitatea acestor structuri, au condus la scăderea „prestigiului"
instituţional al DJCCPCN şi la disfuncţionalităţi în comunicarea şi implementarea, în teritoriu, a
strategiilor şi metodologiilor elaborate la nivelul ministerului. Iminenta revizuire a atribuţiilor şi
rolului acestor servicii, în sensul atribuirii de sarcini exclusiv în domeniul protejării
patrimoniului cultural considerăm că va avea efecte pozitive.
Organizarea unor forme de pregătire în domeniul patrimoniului, destinată personalului de
specialitate din serviciile deconcentrate, precum şi întărirea colaborării acestor structuri cu
autorităţile locale şi instituţiile muzeale din subordinea acestora, cu departamentele judeţene ale
Poliţiei pentru patrimoniu constituie premise favorabile ale unei evoluţii pozitive. Este necesar să
se identifice noi modalităţi de colaborare a serviciilor deconcentrate cu reprezentanţii cultelor
deţinătoare de bunuri culturale, acest sector fiind, în prezent, dificil de abordat.
Multe dintre instituţiile muzeale au parcurs, în ultimii ani, un dificil traseu al trecerii din
subordinea autorităţii centrale de specialitate în subordinea autorităţilor locale. În multe cazuri,
această trecere a însemnat reducerea subvenţiilor, politizarea conducerii instituţiilor şi reducerea
nivelului de performanţă. De asemenea, această importantă schimbare a determinat şi o
modificare a managementului, care s-a orientat şi spre obţinerea de fonduri extra-bugetare şi, în
acelaşi timp, spre satisfacerea aşteptărilor comunităţilor locale.
În ciuda acestor schimbări, în muzee există şi un factor de stabilitate care, din păcate, nu
este întotdeauna unul benefic - personalul de specialitate puţin deschis la modernizarea
instituţiilor muzeale, format în primele decade ale muzeologiei româneşti, slab retribuit şi, de
cele mai multe ori, fără acces la forme adecvate de perfecţionare profesională. Deşi aflate într-un
proces de refacere evident, instituţiile muzeale româneşti se află încă la începutul acestuia, iar
Ministerului Culturii şi Cultelor îi revine rolul de a asigura cadrul favorabil racordării lor la noile
standarde ale muzeologiei. Evidenţa informatizată, conservarea, activitatea expoziţională,
schimburile de specialişti, programele pentru public sunt domenii în care trebuie acţionat
prioritar, în următorii ani (atât prin reglementări, cât şi prin programe de finanţare).
Referindu-ne la activitatea altor instituţii cu atribuţii în domeniul patrimoniului mobil,
considerăm că existenţa acestora reprezintă o bază importantă pentru construirea unui sistem
bine coordonat, în cadrul căruia activitatea specifică a fiecărei instituţii să fie corelată cu
activitatea întregului sistem instituţional, în prezent o astfel de coordonare fiind relativ slabă.
Institutul pentru Memorie Culturală - CIMEC, Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul
Conservării şi Restaurării, recent înfiinţatul Centru pentru Studii şi Cercetări în Domeniul
Culturii, Centrul de Pregătire Profesională în Domeniul Culturii au o activitate în continuă

58
creştere, însă, după cum am menţionat deja, este necesară o coordonare realizată de MCC, prin
care să se stabilească obiective comune.
Acordurile încheiate în ultimii ani cu Inspectoratul General al Poliţiei (Ministerul
Administraţiei şi Internelor - actualmente Ministerul Internelor şi Reformei Administrative) şi
Autoritatea Naţională a Vămilor au marcat un progres important în activitatea de monitorizare a
circulaţiei bunurilor şi a combaterii traficului ilicit de bunuri culturale.
Colaborarea cu instituţii şi organizaţii internaţionale se situează încă la un nivel
minimal, înregistrându-se o evoluţie în ultimii ani (cadrul de colaborare sud-est european în
domeniul protejării patrimoniului cultural, reprezentare în comitete UNESCO, ratificarea unor
Convenţii UNESCO, reprezentare în cadrul grupurilor de lucru de experţi europeni, reprezentare
în cadrul I.C.O.M., în cadrul N.E.M.O. (Network of European Museum Organisations),
colaborare în cadrul unor proiecte cu ICCROM, Getty Institute, The Fund for Arts and Culture in
Central and Eastern Europe). Ministerul Culturii şi Cultelor susţine dezvoltarea programelor de
educaţie pentru patrimoniu; începând cu anul 2005, se organizează anual un seminar naţional
pentru educaţie muzeală, iar în anul 2006 s-a iniţiat un proiect de colaborare cu Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în scopul introducerii în programa şcolară a unor cursuri
având ca temă educaţia pentru patrimoniu. Prin aceste demersuri, care vor continua şi în anii
viitori, urmărim să creştem importanţa patrimoniului, ca reper cultural şi social. Considerăm
semnificativ şi faptul că există o tendinţă de asociere a instituţiilor muzeale, sub aspect
profesional - constituirea recentă a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România şi reorganizarea
Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber (2007), MCC sprijinind aceste iniţiative.
Ca parametri de evaluare a evoluţiei direcţiilor de acţiune menţionate mai sus, vor fi
utilizate următoarele repere:
- numărul de vizitatori ai muzeelor,
- numărul de baze de date realizate,
- numărul de intrări în bazele de date deja existente,
- numărul de expoziţii,
- numărul programelor pentru public,
- numărul parteneriatelor încheiate cu instituţii din ţară şi din străinătate,
- numărul acţiunilor de formare şi schimb de experienţă .
Obiective
- îmbunătăţirea cadrului normativ existent în scopul eficientizării managementului
patrimoniului cultural naţional mobil;
- îmbunătăţirea cadrului instituţional;
- creşterea nivelului de digitizare a patrimoniului cultural mobil;

59
 - îmbunătăţirea sistemului de evidenţă a patrimoniului cultural mobil (la nivelul tuturor
deţinătorilor);
- întărirea controlului asupra circulaţiei bunurilor culturale mobile şi monitorizarea
acesteia;
- creşterea nivelului de aplicare a măsurilor de conservare preventivă a bunurilor culturale
mobile;
- creşterea nivelului de pregătire a specialiştilor în domeniul patrimoniului cultural mobil;
- introducerea în programa şcolară preuniversitară a unor cursuri având ca temă educaţia
pentru patrimoniu;
- creşterea numărului de programe muzeale adresate publicului;
- creşterea accesibilităţii programelor de punere în valoare a patrimoniului cultural mobil;
- îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare cu instituţii de specialitate din străinătate.

3.3.3. Aşezăminte culturale

Strategia guvernamentală post-aderare acordă mediului rural o importanţă deosebită din
punctul de vedere al dezvoltării comunităţilor rurale şi al creşterii calităţii vieţii, urmărind pe
termen lung diminuarea disparităţilor dintre sat şi oraş. Patrimoniul cultural al satului românesc
reprezintă o sursă importantă de dezvoltare la nivel local şi naţional. Dezvoltarea rurală durabilă
nu se poate face în afara păstrării identităţii culturale fapt care impune luarea în considerare şi a
unor factori cum ar fi educaţia şi consumul cultural; îmbunătăţirea serviciilor culturale de bază
din spaţiul rural românesc. Aceasta implică dezvoltarea infrastructurii de aşezăminte culturale
biblioteci, cămine culturale, locuri de petrecere a timpului liber, cât şi punerea în valoare a
patrimoniului cultural, de tip arhitectural şi natural.
În prezent, facilităţile culturale existente satisfac în mică măsură nevoile populaţiei, la
nivelul întregii ţări înregistrându-se o scădere a interesului public faţă de actul de cultură
organizat, datorat în parte impactului mass-media asupra timpului dedicat de individ formării şi
educaţiei permanente. Acest lucru a determinat restrângerea activităţilor specifice domeniului şi
a condus adesea la schimbarea destinaţiei unui mare număr de aşezăminte culturale. O parte din
sediile acestora au fost retrocedate foştilor proprietari, fapt care a determinat absenţa oricăror
activităţi culturale în comunitate. Pe fondul lipsei de mijloacelor financiare, numeroase
aşezăminte culturale din mediul rural nu şi-au mai putut desfăşura activitatea; sediile lor s-au
degradat în asemenea măsură încât sunt total inadecvate pentru desfăşurarea activităţilor
culturale.
Din totalul de 6147 de cămine culturale existente în ţară în anul 2002, doar 1874
desfăşurau activităţi culturale propriu-zise, celelalte cămine culturale (peste două treimi)

60
desfăşurau alte activităţi, fără legătură cu domeniul culturii sau al formării profesionale continue.
În ultimii 10-15 ani, unităţile administrativ teritoriale nou create, cu o populaţie cuprinsă între
1000 şi 5000 de locuitori s-au confruntat cu serioase dificultăţi de ordin economic, fapt care nu a
permis alocarea unor fonduri pentru construirea şi înfiinţarea de aşezăminte culturale de tip
cămin cultural sau casă de cultură. Prin Legea nr. 143/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 118/2006, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Cultelor a fost instituit:
Programul Naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile
unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea
aşezămintelor culturale de drept public, din mediul rural şi mic urban cu scopul creşterii
gradului de acces şi participare a populaţiei rurale la viaţa culturală.
Programul este prevăzut a se derula în perioada 2007-2010.
b) Obiective
- protejarea şi valorificare patrimoniului cultural existent în mediul rural;
- creşterea accesului populaţiei din mediul rural la informaţie şi cultură;
- diversificarea ofertei culturale;
- creşterea participării populaţiei rurale la viaţa culturală.
Implementarea Programului Naţional se va face prin trei axe de intervenţie cu operatori
distincţi, care vor beneficia de finanţare din Fondul Naţional de Dezvoltarea al României şi
Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
Cele trei axe de intervenţie ale Programului sunt:
- reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezămintelor culturale din
mediul rural cu echipamentul necesar pentru realizarea de activităţi culturale;
- finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale din mediul rural şi mic
urban ale căror lucrări de construire au fost începute şi care nu se pot finaliza din cauza
resurselor financiare limitate;
- construirea de noi sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există
asemenea instituţii, în mediul rural şi mic urban.

3.4. Analiza componentei bugetare

Programele şi subprogramele bugetare ale Ministerului Culturii, Cultelor şi
Patrimoniului

61
 3.4.1. PROGRAM BUGETAR I: ÎNTĂRIREA CAPACITĂŢII ADMINISTRATIVE ŞI
CONSOLIDAREA CADRULUI LEGISLATIV
Obiective generale
a) Întărirea capacităţii instituţionale a Ministerului Culturii şi Cultelor de a formulare a
politicilor publice şi de planificare strategică
b) Eficientizare comunicării interne şi externe
c) Îmbunătăţirea cadrului normativ din sfera de competenţă
Componentele care intră în alcătuirea prezentului program bugetar sunt următoarele:
A. Managementul resurselor umane, servicii deconcentrate, parteneriate teritoriale
B. Politici publice
C. Afaceri europene
D. Achiziţii publice, dezvoltare, administrativ
E. Audit public intern

62
 Referitor la managementul resurselor umane, potrivit prevederilor legale aplicabile atât
funcţionarilor publici cât şi personalului contractual în domeniul formării profesionale, respectiv
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor public, republicată şi Legea nr. 53/2003,
Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, este asigurat accesul personalului din
aparatul propriu al ministerului la programe de formare profesionale şi formare specializată
organizate de instituţii cu atribuţii în domeniu, respectiv de Institutul Naţional de Administraţie,
Institutul European Român, OK Service SRL etc., precum şi de instituţii de învăţământ superior
pentru programe de formare specializată sau master.
Participarea personalului la cursurile de formare profesională şi formare specializată se
asigură în funcţie de nevoia de pregătire profesională identificată de conducătorii ierarhici direcţi
pentru personalul aflat în subordine. Acest criteriu stă la baza propunerilor anuale de cursuri de
formare sau specializare transmise de fiecare şef ierarhic Direcţiei Managementul Resurselor
Umane, Servicii Deconcentrate, Parteneriate Teritoriale din cadrul ministerului, propuneri în
funcţie de care se elaborează planul de formare profesională a personalului ministerului.
Obiective specifice
- Formarea, creşterea şi dezvoltarea competenţelor profesionale ale personalului.
- Însuşirea de cunoştinţe generale şi specifice necesare derulării activităţilor curente ale
personalului.
- Facilitarea procesului de adaptare a personalului la schimbările provocate de
modernizarea activităţii în administraţia publică.
Rezultate şi indicatori de performanţă
Acţiune:
1. Participarea personalului Ministerului Culturii şi Cultelor la cursuri de pregătire
profesională;
Rezultate:
1.1. Creşterea numărului de participanţi la cursuri de pregătire profesională pentru
îmbunătăţirea performanţelor profesionale;
1.2. Diversificarea domeniilor de pregătire profesională a personalului din cadrul instituţiei.

63
64
65
Rezultatul acţiunii nr. 1.1.Titlu: Creşterea numărului de participanţi la cursuri de pregătire profesională pentru
îmbunătăţirea performanţelor profesionaleIndicatori de performanţă2007 | 2008 |
2009 | 2010Informaţii despre indicatorTitlul indicatorului: Număr de angajaţi din aparatul propriu al
ministerului care beneficiază de cursuri de formare profesională70909090Frecvenţa măsurării (într-o perioadă
de timp dată):trimestrialSursa informaţiilor:MCCMecanismul de colectare a datelor:Centralizare la nivelul
Direcţiei Managementul Resurselor Umane, Servicii Deconcentrate, Parteneriate TeritorialeUltimul rezultat
cunoscut:An: 2007 Valoare: 70Tendinţa prognozată a evoluţiei
(crescătoare/descrescătoare)CrescătoareRezultatul acţiunii nr. 1.2.Titlu: Diversificarea domeniilor de pregătire
profesională specifice personalului din cadrul instituţieiIndicatori de performanţă2007
| 2008 | 2009 | 2010Informaţii despre indicatorTitlul indicatorului: Număr domenii de pregătire
profesională16181818Frecvenţa măsurării (într-o perioadă de timp dată):trimestrialSursa
informaţiilor:MCCMecanismul de colectare a datelor:Centralizare la nivelul Direcţiei Managementul
Resurselor Umane, Servicii Deconcentrate, Parteneriate TeritorialeUltimul rezultat cunoscut:An: 2007
Valoare: 16Tendinţa prognozată a evoluţiei (crescătoare/
descrescătoare)Crescătoare

Finanţarea Programului bugetar I: ÎNTĂRIREA CAPACITĂŢII

ADMINISTRATIVE ŞI CONSOLIDAREA CADRULUI LEGISLATIV

66
 mii lei

Sursa de finanţare Execuţie Aprobat Propunere Estimare pe termen mediu

(2007) (2008) (2009) (2010 - 2012)
n-1 n n+1 n+2 n+3 n+4
1. Buget de stat
Total cheltuieli 12.952 25.699 32.125 35.97 37.26 43.030
8 4
Capitolul 67.01
Titlul 10 6.066 9.743 12.179 13.64 14.12 19.096
0 7
Titlu 20 6447 12.900 16.125 18.06 18.70 19.350
0 5
Titlu 57 150 188 210 218 225
Titlu 70 439 2.906 3.633 4.068 4.214 4.359
Titlu 81

Ca şi finanţare sursa o reprezintă bugetul de stat, în creştere cu 98% 2008 faţă de 2007,
fiind preconizat pentru 2009 o creştere faţă de 2008 cu 25%, iar pentru anii următori o creştere
mai modestă, în jurul valorii de 12%.

3.4.2. PROGRAM BUGETAR II: ELABORAREA ŞI APLICAREA POLITICILOR ŞI

STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE ÎN DOMENIUL CULTURII

Obiective generale
a) Protejarea şi promovarea patrimoniul cultural, precum şi a diversităţii culturale, a
creaţiei contemporane şi a industriilor culturale
b) Susţinerea participării cetăţenilor la viaţa culturală
Finanţarea Programului bugetar II: ELABORAREA ŞI APLICAREA
POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR ÎN DOMENIUL CULTURII

67
 m
ii lei

Sursa de finanţareExecuţie (2007)Aprobat (2008)Propunere (2009)Estimare pe termen mediu (2010 -

2012)
n-1nn+1n+2n+3n+41. Buget de stat Total
cheltuieli441786513765770.650873.402899.090924.777Capitolul 67.01Titlul
1021.14621.82432.73637.10138.19239.283Titlul 204488451.15376.73086.96089.51892.075Titlul
309146.1019.15210.37210.67710.982Titlul 51321.148348062522.093591.705609.109626.512Titlul
55245548.25112.37714.02714.43914.852Titlul 57344516585602619Titlul
5911.15611.43417.15119.43820.01020.581Titlul 7017.37765.92198.882112.066115.362118.658Titlul
816076751.0131.1481.1811.2152. Fonduri ne-rambursabileTotal cheltuieliCapitolul ....Titlul ....3. Venituri
propriiTotal cheltuieli12.48213.00015.00018.00020.00022.000Capitolul 67.10Titlul
102.0002.5003.0003.5004.000Titlul 2010.4828.0008.50010.00010.50011.000Titlul
702.0003.0004.0005.0006.0007.000Total cheltuieli
(1+2+3)454.268526.765785.650891.402919.090946.777

Finanţarea acestui program se face în proporţie (medie) de 2,5% din fonduri proprii restul
de 87,5% urmând a fi finanţat de la bugetul de stat.
Creşterea finanţării bugetare a fost în 2008 faţă de 2007: + 16,7%, urmând ca în anii
următori să se înregistreze următoarele creşteri până în 2012: 50%, 13,33%, 2,94%, 2,85%.

3.4.3. PROGRAM BUGETAR III: ELABORAREA ŞI APLICAREA POLITICILOR ŞI

STRATEGIILOR ÎN DOMENIUL CULTELOR

Obiectiv generale:
Asigurarea libertăţii religioase şi sprijinirea cultelor religioase

Subprogramul bugetar I: Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult

Având în vedere faptul că unităţile aparţinând cultelor, din ţară şi din străinătate,
recunoscute potrivit legii sunt în continuă dezvoltare, ceea ce poate duce la crearea unor
disproporţii în ceea ce priveşte numărul de personal de cult în anumite zone, garantând libertatea
credinţelor religioase şi respectând principiul constituţional al sprijinirii cultelor, fără
discriminări, pentru îndeplinirea menirii lor, Ministerul Culturii şi Cultelor se implică activ în

68
susţinerea cultelor prin sprijinirea salarizării clerului din ţară cât şi pentru sprijinirea Bisericii
Ortodoxe Române din afara Graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii
identităţii lingvistice , culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, în special activităţi
adresate tinerilor, dar şi a personalului neclerical trimis să deservească aşezămintele din
străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, cât şi a celui neclerical din judeţele Covasna şi
Harghita.
Obiective specifice
Promovarea pluralismului religios şi a dialogului interreligios prin acordarea de sprijin
financiar pentru salarizarea clerului.
Rezultate şi indicatori de performanţă
Acţiune:
1. Acordarea de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru salarizarea clerului.
Rezultate:
1.1. Personal clerical salarizat corespunzător.

Rezultatul acţiunii nr. 1.1. Titlu: Personal clerical salarizat corespunzător.

Indicatori de performanţă
2007 | 2008 | 2009 | 2010

Informaţii despre indicator

Titlul indicatorului: Număr de 16.714 16.964 17.814 18.700
personal care beneficiază de
sprijin salarial
Frecvenţa măsurării (într-o anual
perioadă de timp dată):
Sursa informaţiilor: Biserica
Ortodoxă Română,
Secretariatul de Stat
pentru Culte, MCC
Mecanismul de colectare a Centralizare la
datelor: nivelul Direcţiei
Relaţii Culte
Ultimul rezultat cunoscut: An: Valoare: 16.714
Tendinţa prognozată a Crescătoare
evoluţiei (crescătoare/
descrescătoare)

Mecanisme de implementare si principalele sarcini

Sarcini/Activităţi
1. Avizare
- înfiinţare de noi culte religioase
- statute de organizare şi funcţionare ale cultelor religioase

69
 - asociaţii religioase înfiinţate conform Legii nr. 489/2006;
- prelungire viză misionari străini
2. Finanţare
- sprijinirea salarizării personalului angajat al cultelor;
3. Reglementare
- Iniţiativă legislativă
- Elaborare norme metodologice
4. Consultare, îndrumare metodologică - organizare de conferinţe, seminarii etc. pe teme
de specialitate;
5. Colaborare cu instituţii similare din străinătate;
6. Colaborare cu biserici, culte şi asociaţii religioase;
7. Centralizare informaţii relevante în domeniul de specialitate
8. Răspunsuri la petiţii, interpelări.
Proiecte
- Conferinţa internaţională „Dialogul intercultural şi interconfesional în România"; buget
estimat -150.000 lei. Anul 2008 a fost Anul european al dialogului intercultural.

70
 - Simpozion „Parteneriatul social intre Stat şi cultele religioase"; buget estimat - 50.000 lei.
Guvernul României a semnat în anul 2007 acorduri cu Biserica Ortodoxă Română, Biserica
Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi Biserica Romano-Catolică acorduri de incluziune
socială.
Subprogramul bugetar II: Lăcaşurile de cult - centre spirituale ale comunităţii
Finanţarea subprogramului bugetar I: Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult

mii lei

Sursa de finanţareExecuţie (2007)Aprobat (2008)Propunere (2009)Estimare pe termen mediu (2010

- 2012)
n-1nn+1n+2n+3n+41. Buget de statTotal
cheltuieli152.134171.400188.605207.465228.360249.796Capitolul 67.01Titlul
59152.134171.400188.605207.465228.360249.796

Ministerul Culturii şi Cultelor s-a preocupat, constant, să aloce fonduri de la bugetul de

stat pentru restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult care sunt monumente istorice şi a
bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil aparţinând cultelor religioase recunoscute din
România, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţilor de
cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-
religioase, pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, pentru sprijinirea activităţilor de
asistenţă socială organizate de cultele religioase, pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter intern
şi internaţional realizate de cultele religioase din România.
În perspectiva integrării europene, a fost necesar ca România să adopte o lege care să
reglementeze regimul comunităţilor religioase în conformitate cu reglementările similare din
state ale Uniunii Europene şi cu realităţile interne specifice. Considerăm că prin acest act
normativ (Legea nr. 489/2006) sunt asigurate şi respectate drepturile şi libertăţile tuturor
cetăţenilor indiferent de etnia sau confesiunea acestora şi sunt puse bazele parteneriatului social
dintre Stat şi culte.
Numai în cursul anului 2008 au fost suplimentate, prin hotărâri ale Guvernului, fondurile
Ministerului Culturii şi Cultelor pentru construirea şi repararea unor lăcaşuri de cult, pentru
achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării activităţii unităţilor de cult, cheltuieli de
întreţinere şi funcţionare, cu suma de 37,1 milioane lei de care au beneficiat 955 unităţi de cult
din ţară si din străinătate.
Obiective specifice

71
 1. Sprijinirea construirii şi finalizării unor lăcaşuri de cult cu respectarea principiilor
transparenţei, echităţii şi proporţionalităţii, precum şi a unor activităţi de restaurare a spaţiului
eclezial pentru promovarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice aflate în proprietatea
cultelor.
2. Susţinerea cultelor în derularea unor programe sociale, educaţionale, caritabile, de
orientarea socio-profesională şi formare continuă, în cooperare cu autorităţile publice.
Rezultate şi indicatori de performanţă
Acţiune:
1. Co - finanţarea proiectelor de construire, reparaţii şi de realizare a picturilor lăcaşurilor
de cult.
Rezultate:
1.1. Lăcaşuri de cult sprijinite financiar (construcţie, reparaţii, picturi)

Rezultatul acţiunii nr. 1.1.Titlu: Lăcaşuri de cult sprijinite financiar de la bugetul de stat
construcţie, reparaţii, picturi)Indicatori de performanţă2007200820092010Informaţii despre
indicatorTitlul indicatorului: Număr de lăcaşuri de cult sprijinite financiar de la
bugetul1500195020502200de statFrecvenţa măsurării (într-o perioadă de timp
dată):anualSursa informaţiilor:Raport Mitropolii; Procese verbale de recepţie a
lucrărilor; MCC;Mecanismul de colectare a datelor:Centralizare la nivelul
Secretariatului de Stat pentru Culte

Ultimul rezultat cunoscut: An: 2007 valoare 1500

Valoare:1500
Finanţarea subprogramului bugetar II: Lăcaşurile de cult - centre spirituale ale
comunităţii
mii lei
Sursa de finanţare Execuţie Aprobat Propunere Estimare pe termen
(2007) (2008) (2009) mediu (2010 - 2012)
n-1 n n+1 n+2 n+3 n+4
1. Buget de stat
Total cheltuieli 163.552 160.932 180.000 200.000 220.000 250.00
0

72
Capitolul 67.01
Titlul 59 163.552 160.932 180.000 200.000 220.000 250.00
0

Subprogramul bugetar III: Sprijin financiar pentru salarizarea personalului din

învăţământul teologic neintegrat
Acest subprogram este destinat cultelor recunoscute potrivit legii pentru sprijinirea
salarizării personalului neclerical angajat în unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic
autorizate şi acreditate potrivit legii. Pornind de la principiul constituţional al sprijinirii cultelor,
precum şi cel al liberului acces la educaţie, inclusiv cea religioasă, Ministerul Culturii şi Cultelor
încurajează diversitatea confesională şi exprimarea convingerilor religioase prin sprijinirea
acelor unităţi de învăţământ teologic ale cultelor religioase care nu sunt integrate în învăţământul
public, precum şi a personalului acestora prin contribuţii la plata salariilor acestora.
Obiective specifice
1. Susţinerea cultelor în derularea unor programelor educaţionale şi formare
continuă.
2. Promovarea pluralismului religios şi a dialogului interreligios.
Acţiune:
1. Co - finanţarea salarizării personalului neclerical angajat în unităţile şi instituţiile de
învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii.
Rezultate:
1.1. Salarizarea personalului din unităţile de învăţământ religios neintegrate îmbunătăţită.
Rezultatul acţiunii nr. 1.1. Titlu: Salarizarea personalului din unităţile de
învăţământ religios neintegrate îmbunătăţită
Indicatori de performanţă
2007 2008 2009 2010

Informaţii despre indicator

Titlul indicatorului: Număr de personal 300/13 300/13 300/13 300/13
care beneficiază de sprijin salarial /
unităţi de învăţământ teologic neintegrate
sistemului public
Frecvenţa măsurării (într-o perioadă de Anual
timp dată):
Sursa informaţiilor: MCC
Mecanismul de colectare a datelor: Centralizare la
nivelul Serviciului
Asistenţă, Învăţământ
Ultimul rezultat cunoscut: An: 2007 Valoare: 300/13
Tendinţa prognozată a evoluţiei Stagnantă
(crescătoare / descrescătoare)

Sursa de finanţare Execuţie Aprobat Propunere Estimare pe termen mediu

(2007) (2008) (2009) (2010 - 2012)
n-1 n n+1 n+2 n+3 n+4

73
 1. Buget de stat
Total cheltuieli 1.021 1.470 1.617 1.77 1.957 2.155
8
Capitolul 65.01
Titlul 59 1.021 1.470 1.617 1.77 1.957 2.155
8

Finanţarea Programului bugetar III: ELABORAREA ŞI APLICAREA

POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR ÎN DOMENIUL CULTELOR

Sursa de Execuţie Aprobat Propunere Estimare pe termen mediu (2010

finanţare (2007) (2008) (2009) - 2012)
n-1 n n+1 n+2 n+3 n+4
1. Buget de stat
Total cheltuieli 315.68 332.33 368.60 407.46 448.36 499.796
6 2 5 5 0
Capitolul 67.01
Titlu 59 315.68 332.33 368.60 407.46 448.36 499.796
6 2 5 5 0
Capitolul 65.01 1.021 1.470 1.617 1.778 1.957 2.155
Titlu 59 1.021 1.470 1.617 1.778 1.957 2.155

Creşterea în 2008 faţă de 2007, în acest domeniu, a fost de 5,27%, fiind preconizate în
anii următori creşteri situate în jurul valorii de 10,5%.
Se constată că există o preocupare reală pentru sprijinirea din partea statului a tot ceea ce
înseamnă cultură, îndeosebi în ceea ce priveşte conexiunea cu cultura europeană.
În acest sens în ceea ce priveşte promovarea culturii româneşti în lume şi promovarea
culturilor străine în România, Direcţiei pentru Relaţii Internaţionale îi revin două misiuni
principale:
1. Pe plan bilateral, elaborează Programele de cooperare inter-guvernamentală şi inter-
ministerială în colaborare cu direcţiile şi instituţiile subordonate ministerului, cu alte ministere şi

74
instituţii publice, cu organizaţii interguvernamentale precum şi cu instituţiile omoloage din
străinătate, monitorizează şi/sau coordonează punerea în practică a acţiunilor prevăzute în
acestea.
2. Pe plan multilateral: elaborează şi/sau monitorizează asocierea României la
programele culturale ale organizaţiilor internaţionale şi/sau regionale şi ale reţelelor
internaţionale şi/sau regionale - Consiliul Europei, UNESCO, Organizaţia Internaţională a
Francofoniei, Reţeaua Internaţională pentru Politici Culturale (RIPC), Organizaţia Cooperării
Economice a Mării Negre (OCEMN), Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, Iniţiativa
Central Europeană, Consiliul Cooperării Regionale .
Necesitatea promovării semnificative a valorilor culturale şi spirituale ale României, pe
de o parte, şi facilitarea accesului publicului românesc la cultura universală, pe de altă parte, sunt
elementele care au devenit prioritare în politicile noastre culturale după 1989, în condiţiile ieşirii
din perioada de izolare şi extremă ideologizare comunistă.
Perspectiva integrării României în Uniunea Europeană a influenţat orientarea politicilor
din ultimii ani în direcţia favorizării circulaţiei artiştilor români şi a operelor lor, a dezvoltării
schimburilor culturale, precum şi a promovării patrimoniului cultural naţional, prioritar în spaţiul
european. În plus, există o preocupare constantă legată de punerea în valoare a contribuţiei
României la patrimoniul cultural comun european şi la evidenţierea operelor şi artiştilor români a
căror afirmare a fost strâns legată de curente şi mişcări artistice europene.
În acelaşi timp, MCC, prin Direcţia Relaţii Internaţionale, în spiritul promovării
diversităţii culturale şi a deschiderii către culturile lumii, a sprijinit primirea şi cunoaşterea
tuturor culturilor lumii în România.
Strategia actuală de relaţii internaţionale a Ministerului decurge din Programul de
Guvernare, ceea ce presupune :
• valorizarea obiectivelor de politică externă legate de îmbunătăţirea imaginii României;
• susţinerea acţiunilor ce răspund nevoii de „exportare" a artiştilor şi a operelor în cadrul
unor evenimente internaţionale recunoscute, fără legătură directă cu priorităţile geo-politice;
• necesitatea promovării culturii scrise româneşti prin participarea la Târguri Internaţionale
de carte de Carte, la Festivaluri de teatru, film, etc.);
• promovarea patrimoniului cultural naţional în Europa şi în întreaga lume.
În contextul intrării ţării noastre în Uniunea Europeană, interesul pentru cunoaşterea
culturii româneşti în întreaga lume este în creştere, în paralel cu dorinţa partenerilor străini de a
dezvolta relaţii de colaborare şi de promovare a altor culturi la noi. Cererea de „produse
culturale" româneşti a devenit semnificativă, ceea ce a reclamat şi va reclama realizarea unor
evenimente vizibile.

75
 În plan bilateral, au fost realizate programe de colaborare interguvernamentale şi
interministeriale cu următoarele ţări europene: Franţa, Italia - Guvernul italian acordă anual
burse managerilor culturali români -, Guvernul Walon şi Comunitatea Franceza din Belgia,
Guvernul flamand din Belgia, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia, Cipru, Ungaria, Grecia,
Anglia, Spania, Germania -Comisia Guvernamentală mixtă româno -bavareză, Ungaria.
• O serie de evenimente culturale de anvergură au fost organizate în Ungaria şi România
în cadrul Programului Interguvernamental de colaborare.
• Un loc special în cadrul relaţiilor bilaterale, este rezervat Germaniei: Astfel, In
cadrul proiectului internaţional interdisciplinar „DONUMENTA", de cunoaştere şi punere în
valoare a culturilor ţărilor dunărene, iniţiat de Landul Bavariei la Regensburg (2003, Anul
Ucrainei, 2004 Anul Moldovei, 2005 Anul Bulgariei, 2006 Anul Austriei), anul 2007 este Anul
României.
• Ministerul Culturii şi Cultelor acordă o importanţă specială ţărilor din Caucazul de
Sud: au fost încheiate tratate de colaborare interministerială cu Armenia şi Azerbaidjan.
• De asemenea, s-au realizat acţiuni de anvergură în Ucraina şi România în baza
tratatului interministerial de colaborare între cele două ţări.
• Au fost realizate acţiuni importante de colaborare cu ţările arabe : Maroc, Tunisia,
Iordania, Egipt, Qatar, Alger.
• Colaborarea cu China s-a materializat prin organizarea unor turnee de anvergură
ale Operei din Beijing la Bucureşti şi, respectiv, ale Operei Naţionale Române din Bucureşti în
China.
• În cursul anului 2007, au fost lansate în România Programeee Norvegiene de
finanţare pentru domeniul cultural în România, 2008-2009: granturile SEE (Spaţiul Economic
European) al căror obiectiv principal este protejarea patrimoniului cultural naţional românesc.
• Au fost organizate „Zile ale culturii româneşti" în Iordania, Israel, Maroc, Suedia,
China, Germania, Egipt, Statele Unite Ale Americii, Anglia, Canada, Irlanda.
• În România, în ultimii 5 ani s-au organizat evenimente dedicate Norvegiei,
Egiptului, Japoniei, Slovaciei, Tunisiei, Palestinei, Libanului, Coreei De Nord
• Ziua Naţională a României a fost celebrată prin evenimente sprijinite de MCC la
Paris, Oslo, Budapesta, Amman, UNESCO, Consiliul Europei, Doha.
• Târgurile de carte : Ministerul Culturii şi Cultelor participă tradiţional la Târgurile
de Carte de la Ierusalim, Paris, Leipzig, Budapesta, Praga, Liber Spania, Frankfurt. În 2007,
2008, MCC a participat/participă şi la Târgurile de carte de la Doha (Quatar), Bologna, Salonic,
Cairo, Istanbul.
În plan multilateral :

76
 • Semnalăm participarea masivă a publicului românesc şi european şi vizibilitatea
deosebită a programului Sibiu, capttaăă europeană a cutturii2007.
• Monumente şi site-uri româneşti importante au fost înscrise pe lista Patrimoniului
cultural european, în cadrul programului european „Label européen".
• MCC a susţinut financiar şi a organizat participarea României la festivalul
EUROPALIA în
2007.
• Respectând obiectivele politicii externe a României, în ultimii 4 ani Ministerul
Culturii şi Cultelor a iniţiat şi susţinut asocierea României în programe şi acţiuni menite să
sublinieze importanţa colaborării regionale în Europa şi asumarea de către România a rolului de
„motor" al acestei cooperări. Astfel, MCC a organizat următoarele evenimente :
• Summit-ului Şefilor de Stat din Sud-Estul Europei în 2007 intitulat: „Diversitate culturală - o
punte între patrimoniul cultural şi cultura viitorului''.
• MCC s-a asociat la Programul Cultural pentru Patrimoniul Cultural şi Natural din
Sud Estul Europei iniţiat de Consiliul Europei
• A organizat lansarea la Bucureşti a programului „Iniţiativa de la Kiev" dedicat
dezvoltării colaborării între Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina şi în acelaşi timp
dezvoltării economice, culturale şi sociale a acestor ţări prin intermediul parteneriatelor.
• MCC s-a angajat în consolidarea cooperării dintre ţările din bazinul Mării Negre
prin participare la reuniuni internaţionale pe tema cooperării intre statele de la Marea Neagră în
cadrul
OCEMN.
• MCC susţine proiectul Conferinţa internaţională dedicată politicilor culturale
"Seas Gathering", o etapă din cadrul unui mai amplu proiect cultural multianual intitulat
"Black/North Seas", care va avea finalitatea în anul 2008.
• De asemenea, Ministerul Culturii şi Cultelor a acordat şi acordă o semnificaţie
aparte promovării francofoniei în România, ceea ce s-a materializat prin realizarea unei serii de
evenimente în Bucureşti şi în ţară, sub egida „Anului Francofoniei în România, 2006", cu ocazia
Sommetului Francofoniei de la Bucureşti (septembrie 2006).
• Apărarea şi promovarea principiilor diversităţii culturale este argumentul care a
determinat asocierea Ministerului în Reţeaua Internaţională pentru Politici Culturale
(RIPC).
România doreşte să-şi asume un rol activ în acest organism prin organizarea unei reuniunii a
miniştrilor culturii în ţara noastră, în 2009, şi preluarea preşedinţiei acestui organism, în acelaşi
an.

77
 • UNESCO, Anul 2007, este înscris pe lista aniversărilor ca „Anul Constantin
Brâncuşi"
• Cotizaţii către organisme internaţionale : Direcţia Relaţii Internaţionale împreună
cu Direcţia Buget, Finanţe, Contabilitate, asigură monitorizarea şi plata contribuţiilor şi
cotizaţiilor României la asociaţii culturale şi artistice internaţionale la care organizaţiile de artişti
români sunt înscrise. Plăţile se fac conform reglementărilor cuprinse în OG nr. 197 din 22
decembrie 2005 pentru completarea OG. 41/ 1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la
organizaţiile internaţionale la care România este parte, aprobată prin legea 126/1994 şi a HG
nr.1315/2003.
Obiective specifice
În planul dezvoltării relaţiilor bilaterale:
- consolidarea prioritară a relaţiilor culturale cu ţările Uniunii Europene şi SUA;
- dezvoltarea cooperării culturale cu China, spaţiul vest-balcanic, Asia Centrală, Orientul
Mijlociu şi ţările Americii Latine;
- consolidarea şi extinderea relaţiilor culturale de cooperare cu Sfântul Scaun, Israel şi
Japonia. În planul dezvoltării relaţiilor multilaterale :
- implicarea mai activă şi ofensivă a României în programele culturale ale UNESCO,
Consiliului Europei, Organizaţiei Internaţională a Francofoniei, OCEMN, Reţeaua Internaţională
pentru Politici Culturale (RIPC), Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN),
Iniţiativa Central Europeană, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est;
- favorizarea cooperării culturale regionale prin intermediul programelor acestor structuri.
Rezultate şi indicatori de performanţă
Program: Acţiuni Diplomatice culturale
Acţiuni:
1. Încheierea de acorduri bilaterale interministeriale şi interguvernamentale cu
componentă culturală
2. Consolidarea relaţiilor cu Organizaţiile internaţionale în care Românie este membră
3. Organizarea unor evenimente de promovare a culturii străine în România
4. Finanţarea participării la târgurile internaţionale de carte, bienale, expoziţii şi alte
evenimente culturale internaţionale

3.5. Analiza SWOT

Puncte tari
- structuri aflate în subordine (teatre, opere,
reviste, filarmonici, institute, centre de cultură,
muzee etc.) care au un impact pozitiv semnificativ
asupra publicului consumator de cultură;
Puncte slabe
- structuri deconcentrate (Direcţii Judeţene de
Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional)
organizate, dar subdimensionate;
- personalul angajat în minister şi instituţiile

78
- existenţa unui personal interesat de specializare şi
dezvoltarea competenţelor profesionale;
- existenţa unei necesităţi conştientizate de
pregătire suplimentară în privinţa specificului
activităţii desfăşurate de angajaţi;
- comunicare bună între compartimentele
ministerului;
- imagine publică în general bună a ministerului, a
angajaţilor şi demnitarilor săi;
- preocuparea pentru perfecţionarea profesională
continuă a personalului în diverse domenii;
- existenţa unor structuri aflate în subordinea
ministerului, care deţin şi oferă expertiză şi
formare în domenii de interes cultural (Centrul de
pregătire profesională în domeniul culturii,
Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul
de studii şi cercetări în domeniul culturii, Centrul
de consultanţă pentru programe culturale
europene);
- interes constant al angajaţilor pentru armonizarea
legislaţiei specifice domeniului cultural;
- sistem informatic capabil să satisfacă cele mai
multe dintre necesităţile ministerului;
- accesul generalizat la internet în cazul structurilor
centrale ale ministerului;
- site propriu actualizat zilnic şi uşor de consultat de
către utilizatorii externi;
- dotare bună a ministerului (mobilier, echipament
de birou);
- relaţii de colaborare cu alte instituţii publice,
centrale şi locale
Relaţii internaţionale
- relaţii de colaborare cu reprezentanţi ai
corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu
reprezentanţi ai instituţiilor omoloage din
străinătate, precum şi cu reprezentanţi ai
Ministerului Afacerilor Externe şi ai
reprezentanţelor româneşti din întreaga lume.
- interesul politic crescut pentru cunoaşterea şi
dezvoltarea relaţiilor cu România odată cu
intrarea în Uniunea Europeană.
- existenţa unui interes autentic al publicului
european pentru cultura românească ;
- organizarea unor evenimente importante în
România datorită statutului acesteia în diverse
organizaţii internaţionale - (ex. Preşedinţia
Consiliului de miniştri al consiliului Europei,
Preşedinţia românească a Observatorului
European al Audiovizualului).
- posibilitatea promovării imaginii României
prin
intermediul programelor de celebrare a
aniversărilor UNESCO (ex. Anul 2005, Anul
„Enescu", Anul 2007 „Anul Brâncuşi");
- cunoaşterea şi promovarea valorilor culturii
şi
patrimoniului românesc în întreaga lume,
inclusiv prin finanţări obţinute de la UNESCO,
Consiliul Europei, Organizaţia Internaţională a
Francofoniei;
- evaluarea şi dezvoltarea politicilor culturale
naţionale;
- promovarea culturilor mai puţin cunoscute
în
România şi, implicit, a diversităţii culturale
- crearea unui cadru legislativ supra-naţional
care să permită protejarea şi promovarea
deconcentrate este, uneori, sub nivelul de pregătire
profesională aşteptată;
- repartizare ineficientă a personalului, în dezacord cu
necesităţile de resurse umane;
- absenţa fişelor de post pentru o parte din personal
în momentul angajării;
- actualizarea rară a fişelor de post;
- fişele de post nu reflectă în totalitate activităţile
curente ale angajaţilor;
- pierderi de timp în cazul elaborării unor documente;
- abordare strict ierarhică în realizarea sarcinilor de
serviciu;
- existenţa unor activităţi secundare ce intervin zilnic
în sarcinile de serviciu şi care consumă timp (de
exemplu, activităţi de relaţii publice, de secretariat,
administrative, activităţi ce ţin de competenţa altor
compartimente ale ministerului);
- fluctuaţie mare a personalului;
- salarii mici;
- absenţa sporurilor salariale;
- absenţa stimulării non-financiare a angajaţilor (lipsa
informării angajaţilor de către superior în ceea ce
priveşte activitatea instituţiei, lipsa de consultare a
angajaţilor în luarea deciziilor, lipsa feed-back-ului
din partea superiorilor ierarhici, lipsa accesului
gratuit la spectacole);
- resurse umane repartizate în mod deficitar în unele
servicii şi direcţii, comparativ cu volumul de
activitate;
- deficienţe de management intern (nerecunoaşterea
meritelor personale ale angajaţilor, nemotivarea
personalului);
- rezistenţa la schimbare manifestată în cazul unor
funcţionari publici;
- lipsa specialiştilor în domenii precum planificarea
multianuală;
- infrastructură proastă la nivelul spaţiului de lucru;
- inexistenţa, la nivelul întregului minister, a
procedurilor de lucru şi a fluxurilor informaţionale
formalizate între compartimente, în interiorul
acestora şi cu alte entităţi publice;
- cadrul legislativ incoerent şi nearmonizat;
- baze de date neactualizate;
- inexistenţa unui sistem intranet care să facă
legătura între aparatul central al Ministerului Culturii
şi Cultelor şi instituţiile subordonate;
- absenţa unei versiuni într-o limbă de circulaţie
internaţională a site-ului web al ministerului.
Relaţii internaţionale
- buget insuficient pentru acţiunile
internaţionale de„export"(circulaţia artiştilor şi
operelor, a managerilor culturali;
- probleme în domeniul difuzării şi traducerii de
carte românească, al difuzării muzicii româneşti,
al dansului contemporan etc.
- buget insuficient pentru acţiunile
internaţionale de „import" al culturilor străine în
România;
- numărul încă redus al specialiştilor în relaţii
internaţionale din instituţiile subordonate, dar şi
din instituţiile administraţiei locale;
- numărul insuficient de manageri culturali din
structurile centrale şi locale ;
- deconcentrarea insuficientă, din cauza căreia
79
diversităţii culturale;
Monumente de for public, Arhitectură
- bună colaborare cu instituţii de cultură,
instituţii de învăţământ şi asociaţii
profesioniste în
domeniu în susţinerea şi iniţierea unor
proiecte
culturale în domeniu;
- controlul calităţii artistice a
monumentelor ce se doresc a fi amplasate în
spaţiul public prin înfiinţarea Comisiei
Naţionale
pentru Monumente de For Public;
- finanţarea taberelor de creaţie prin
Compartimentul Monumente de For Public prin
înfiinţarea Programului naţional pentru
susţinerea
financiară a taberelor de creaţie;
autonomia bugetară a serviciilor deconcentrate
nu este reală ;
- descentralizarea instituţională şi artistică încă
nefinalizată.
Monumente de for public, Arhitectură
- proasta colaborare cu Direcţiile Judeţene pentru
Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional în
asigurarea fluxului, de informaţii înspre şi
dinspre autorităţile şi instituţiile locale şi în ceea
ce priveşte respectarea prevederilor Legii nr.120
a monumentelor de for public, a prevederilor
O.M.C.C. nr. 2467/2006 privind împuternicirea
directorilor Direcţiilor Judeţene pentru Cultură,
Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional în a
constata şi aplica sancţiuni cf. art.9 din Legea
120/2006 şi a O.M.C.C. nr. 2240/2007 privind
constituirea Comisiilor Zonale pentru
Monumente de For Public;
- sancţiuni foarte mici pentru amplasarea
monumentelor de for public fără avizul Comisiei
Naţionale pentru Monumente de For Public;
- inexistenţa unui statut al artistului plastic;
circuitul dificil al materialelor şi informaţiilor în
interiorul ministerului.

CONCLUZII

"Cultura nu traieste autonom, ea depinde de multi factori, face parte dintr-o retea la
capatul careia se afla, inevitabil, economia si politica" - a subliniat Eugen Simion in alocutiunea
sa. Academicianul a avertizat, apoi, asupra unei confuzii periculoase:
"Economistii, juristii, politicienii vorbesc mult de integrare europeana si mondializare.
De acord, sunt procese inevitabile si, speram, rodnice nu numai pentru economie, ci si pentru
domeniile spiritului. Totusi, cultura nu se poate integra. Se globalizeaza civilizatia, prin actiunea
fulgeratoare a tehnologiei de varf, dar nu trebuie - si cred ca nici nu este posibil - sa se
globalizeze, integreze cultura. Cultura are alte cauzalitati, alte energii si alte scopuri. Ea este
expresia unei identitati ireductibile, pe care trebuie sa o ocrotim. Cine trebuie s-o ocroteasca -
adica s-o apere de prostul gust si de numeroasele tehnici ale vulgarizarii? Nu Bruxelles-ul,
bineinteles, ci fiecare natiune in parte. A ocroti nu inseamna, insa, a izola. Lumea postmoderna
este construita dupa principiul vaselor comunicante. Cultura se supune acestui principiu.

80
Oamenii de cultura trebuie sa circule prin lume liber, pentru ca odata cu ei circula si ideile. (...)
Cortinele de fier au cazut; au aparut, e adevarat, cortinele economice."
Se constată că există o preocupare reală pentru sprijinirea din partea statului a tot ceea ce
înseamnă cultură, îndeosebi în ceea ce priveşte conexiunea cu cultura europeană.
În acest sens în ceea ce priveşte promovarea culturii româneşti în lume şi promovarea
culturilor străine în România, Direcţiei pentru Relaţii Internaţionale îi revin două misiuni
principale:
1. Pe plan bilateral, elaborează Programele de cooperare inter-guvernamentală şi inter-
ministerială în colaborare cu direcţiile şi instituţiile subordonate ministerului, cu alte ministere şi
instituţii publice, cu organizaţii interguvernamentale precum şi cu instituţiile omoloage din
străinătate, monitorizează şi/sau coordonează punerea în practică a acţiunilor prevăzute în
acestea.
2. Pe plan multilateral: elaborează şi/sau monitorizează asocierea României la
programele culturale ale organizaţiilor internaţionale şi/sau regionale şi ale reţelelor
internaţionale şi/sau regionale - Consiliul Europei, UNESCO, Organizaţia Internaţională a
Francofoniei, Reţeaua Internaţională pentru Politici Culturale (RIPC), Organizaţia Cooperării
Economice a Mării Negre (OCEMN), Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, Iniţiativa
Central Europeană, Consiliul Cooperării Regionale .
Necesitatea promovării semnificative a valorilor culturale şi spirituale ale României, pe
de o parte, şi facilitarea accesului publicului românesc la cultura universală, pe de altă parte, sunt
elementele care au devenit prioritare în politicile noastre culturale după 1989, în condiţiile ieşirii
din perioada de izolare şi extremă ideologizare comunistă.
Perspectiva integrării României în Uniunea Europeană a influenţat orientarea politicilor
din ultimii ani în direcţia favorizării circulaţiei artiştilor români şi a operelor lor, a dezvoltării
schimburilor culturale, precum şi a promovării patrimoniului cultural naţional, prioritar în spaţiul
european. În plus, există o preocupare constantă legată de punerea în valoare a contribuţiei
României la patrimoniul cultural comun european şi la evidenţierea operelor şi artiştilor români a
căror afirmare a fost strâns legată de curente şi mişcări artistice europene.
În acelaşi timp, MCC, prin Direcţia Relaţii Internaţionale, în spiritul promovării
diversităţii culturale şi a deschiderii către culturile lumii, a sprijinit primirea şi cunoaşterea
tuturor culturilor lumii în România.
Strategia actuală de relaţii internaţionale a Ministerului decurge din Programul de
Guvernare, ceea ce presupune :
• valorizarea obiectivelor de politică externă legate de îmbunătăţirea imaginii
României;

81
 • susţinerea acţiunilor ce răspund nevoii de „exportare" a artiştilor şi a operelor în
cadrul unor evenimente internaţionale recunoscute, fără legătură directă cu priorităţile
geo-politice;
• necesitatea promovării culturii scrise româneşti prin participarea la Târguri
Internaţionale de carte de Carte, la Festivaluri de teatru, film, etc.);
• promovarea patrimoniului cultural naţional în Europa şi în întreaga lume.

În ceea ce priveşte reforma sistemului de finanţare a culturii se au în vedere următoarele:

- stimularea competiţiei în oferta de servicii şi bunuri culturale, cu scopul scăderii preţului
acestora la un nivel acceptabil pentru întreaga piaţă, în paralel cu creşterea calităţii lor. Se
estimează că măsurile de relaxare fiscală care vor fi aplicate de Guvern vor stimula, în mod
nediscriminatoriu, şi ansamblul industriilor culturale.
- va fi îmbunătăţit cadrul legal pentru stimularea externalităţilor pozitive în acest
domeniu, adică a accesului gratuit la servicii culturale, pe baza resurselor private atrase. În acest
sens, va fi îmbunătăţită legislaţia privitoare la sponsorizare pentru facilitarea atragerii resurselor
alternative.
- atribuirea unui rol esenţial organizaţiilor neguvernamentale cu activitate culturală. Rolul
acestora în sectorul cultural este de a oferi bunuri şi servicii culturale. Societatea civilă va fi
încurajată să participe la procesul de formulare a politicilor publice.
- introducerea progresivă a matching-ului în finanţare (termenul semnifică o modalitate de
distribuire a subsidiilor bazată pe multiplicarea cu un indice variabil a resurselor atrase din
sectorul privat) va stimula instituţiile culturale să se angajeze în parteneriate public-privat extinse
şi productive. Managementul subsidiilor va fi realizat prin consolidarea unui sistem al fundaţiilor
de utilitate publică pentru finanţarea indirectă a organizaţiilor neguvernamentale, menit să
gestioneze în condiţii de eficienţă şi competitivitate repartizarea fondurilor bugetare.
- parteneriatul central-local se va concentra pe formarea managerilor culturali şi
facilitarea accesului instituţiilor locale la resurse şi reţele de cooperare.
- externalizarea unor servicii din cadrul instituţiilor de cultură va ţine cont de raportul
dintre cost, eficienţă şi calitate.
- în măsura în care capitalul privat autohton, ca şi cel străin, va fi interesat, Guvernul va
trece la concesionarea sau privatizarea unor activităţi cultural-artistice şi va stimula declanşarea
şi desfăşurarea acestui proces de către autorităţile administraţiei publice locale, în coordonarea şi
finanţarea cărora funcţionează cele mai multe dintre instituţiile de cultură din România.

82
 - stimularea accesului la cultură şi a fenomenului cultural la nivelul comunităţilor locale
va fi susţinută, dincolo de disponibilităţile financiare angajate de autorităţile publice locale, prin
co-finanţare şi atragerea resurselor alternative, în special a celor private.
Pentru mediul rural, vor fi promovate următoarele măsuri:
• reabilitarea prin co-finanţare a căminelor şi centrelor culturale;
• încurajarea activităţilor care valorifică resursele culturale locale;
• stimularea instituţiilor culturale locale în sensul acoperirii nişei de consum cultural al
comunităţilor locale;
• orientarea mesajului cultural pe segmentul tinerilor şi transmiterea acestuia prin
infrastructura educaţională;
• facilitatea contactelor internaţionale ale instituţiilor locale.
Guvernul României va dezvolta un sistem de finanţare încrucişată, care să permită
finanţarea proiectelor culturale iniţiate de instituţiile de interes local, atunci când autorităţile
locale nu au forţa economică să le susţină integral, dar dovedesc interes pentru aceasta. Această
finanţare încrucişată va funcţiona în paralel cu sistemul de finanţare din resursele publice ale
comunităţilor locale, precum şi prin sistemul de co-finanţare a unor proiecte culturale. Legislaţia
din domeniul financiar, în general, şi din cel al sponsorizării, în special, va fi revizuită, pentru a
permite instituţiilor şi organizaţiilor culturale să stabilească relaţii eficiente de parteneriat cu
lumea afacerilor.
O măsură specifică vizează iniţierea unui program de sprijinire financiară pentru
întreţinerea monumentelor şi a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată şi înscrise
în patrimoniul cultural naţional.

BIBLIOGRAFIE:

1. Cocora, E.: Globalizare şi management, Editura Feed Back, Iaşi, 2007.

2. Maliţa, M.: Zece mii de culturi, o singură civilizaţie, Editura Nemira, 1998.
3. Răchieru, A.: Globalizare şi cultură media, Editura Institutul European, Iaşi, 2001.
4. Tomlinson, J.: Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timişoara, 2002.

83