PREŢUL ŞI MECANISMUL PREŢURILOR

PREŢUL

1. Conceptul de preţ
2. Teoriile preţului
2.1. Teoria obiectivă a preţului
2.2. Teoria subiectivă a preţului
2.3. Teoria mixtă sau teoria contemporană
3. Funcţiile preţului în economia concurenţială

MECANISMUL PREŢURILOR

1.Factori de influenţă
2. Mecanismul preţurilor
2.1.Abordarea sistemică a preţurilor
2.2. Interdependenţa piaţă-preţ
2.2.1. Piaţa
2.2.2. Cererea
2.2.3. Oferta
2.2.4. Interacţiunea cererii cu oferta şi formarea echilibrului pieţei
2.3. Preţul liber – preţ de echilibru al pieţei
2.4. Concurenţa –premisa a formării preţului liber.

1
 PREŢUL

Conceptul de preţ

Definit în termenii cei mai generali, preţul reprezintă o sumă de bani

primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui bun sau
serviciu. Sub aspect economic, preţul este expresia bănească a valorii
bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului şi constituie o categorie
economică.
Preţul exprimă relaţiile băneşti care apar şi se derulează între agenţii
economici, între aceştia şi populaţie, între cetăţeni, între diferite firme şi state
etc., cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac obiectul
schimbului.
În condiţiile contemporane preţul este un instrument al pieţei
reprezentând cantitatea de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi poate să o
ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta poate sa i-l ofere pe
piaţă şi exprimă, în cea mai mare măsură sub aspect calitativ şi structural, un
ansamblu de informaţii furnizate reciproc de către participanţii la schimb, în
funcţie de raportul dintre cerere şi oferta, pe de o parte, şi în cadru legislativ, pe
de alta parte, având caracter dinamic, divers şi reglementat.
O definiţie a preţului, unanim acceptată este cea formulată încă din
antichitate de către Aristotel şi Xenofon care reprezintă preţul ca o cantitate de
monedă pe care cumpărătorul este dispus şi o poate oferii producătorului
(vânzătorului) în schimbul bunului pe care acesta i-l prezintă pe piaţă. Acesta
este preţul absolut. De obicei preţul este exprimat în termeni băneşti (preţ
absolut), dar poate fi exprimat în termenii cantităţii din alt bun la care trebuie să
renunţe pentru procurarea produsului necesar (preţul relativ).
Indiferent de optica sub care este privit, preţul măsoară ceva. La
întrebarea “ce măsoară preţul” principalele şcoli economice au dat explicaţii
diferite cunoscute ca teorii ale preţului.

Teoriile preţului

Teoria obiectivă a preţului

În teoria economică clasică, preţul exprimă valoarea economică a

bunurilor supuse tranzacţiilor, valoare determinată de consumul de factori de
producţie şi de remuneraţiile revendicate de către posesorii acestora.
Teoria obiectivă a valorii are la bază munca încorporată în marfă pe
de o parte, iar pe de altă parte utilitatea mărfii.
Această teorie a fost elaborată şi susţinută de reprezentanţii de seamă ai
economiei politice clasice: William Petty, Adam Smith şi David Ricardo.

2
 Munca este considerată, în opinia economiştilor clasici, ca fiind singura
măsură reală ce poate servi la aprecierea şi compararea valorii tuturor mărfurilor.
Ea constituie preţul real (natural) al unei mărfi, în timp ce cantitatea de bani care
o măsoară defineşte preţul nominal. Dar în preţ intervin elemente de acumulare a
capitalului (renta, profit) şi de fiscalitate, care modifică raportul dintre preţul
natural ale mărfurilor şi conţinutul său exprimat în costul muncii.
În ceea ce priveşte utilitatea mărfii, aceasta este dependentă de
carecteristicile intrinseci ale produsului dar şi de suficienţa cantitativă a acestuia.

Teoria subiectivă a preţului

Şcoala neoclasică a fundamentat teoria subiectivă a preţului după care

acesta este determinat de utilitatea marginală şi raritatea bunului, de
cantitatea în care bunul se afla comparativ cu trebuinţele şi cererea solvabilă.
Valoarea economică şi preţul unui bun sunt cu atât mai mari cu cât el are o
utilitate marginală mai mare şi este mai rar.
Conform teoriei utilităţii marginale valoarea unei mărfi este determinată
de utilitatea pe care consumatorii o atribuie bunurilor dorite, mărimea ei fiind o
funcţie şi a rarităţii mărfii respective. Altfel spus, bunurile nu au valoare pentru
că ele costă, ci oamenii le atribuie o valoare pentru că au nevoie de ele.
Utilitatea nu mai este intrinsecă, aşa cum era la clasici, ci este exogenă, apare
numai în relaţia dintre bunuri şi nevoile oamenilor, iar oamenii se conduc după
morala utilitaristă: comportamentul lor este un calcul între plăceri şi pierderi,
ceea ce face ca utilitatea să apară ca proprietatea unui bun de a satisface o
plăcere sau de a evita o pierdere.
Bunurile economice nu sunt utile în acelaşi grad şi ca atare valoarea este
dată nu numai de intensitatea dorinţelor omului ci şi de raritatea lor. Valoarea
apare ca întruchipare a două elemente: unul subiectiv - dorinţă, şi altul obiectiv -
raritatea. Omul nu doreşte deopotrivă şi cu aceeaşi intensitate mulţimea
bunurilor economice, deoarece pe măsura satisfacerii trebuinţelor se reduce
intensitatea lor şi, implicit, utilitatea şi valoarea acestora.
Prin urmare, conform teoriei subiective a valorii se apelează la valoarea
estimativă, valoare apreciată (aproximativă) pe care omul o ataşează diferitelor
bunuri dorite în funcţie de gradul de satisfacere al nevoilor de consum, calitatea
şi raritatea lor precum şi dificultăţile de procurare de către consumator. Valoarea
estimativă medie se exprimă în preţul pieţei .
Preţurile în teoria subiectivă se formează la fel ca şi valoarea, crescând
sau micşorându-se în funcţie de prioritatea trebuinţelor şi de raritatea sau
abundenţa lor.
Ca măsură a preţului serveşte acel ultim grad de satisfacere a nevoii,
reflectat de utilitatea marginală care îi dă valoare.

3
 Dacă teoria obiectivă a valorii vizează criteriile raţionalităţii producţiei,
teoria subiectivă fundamentează deciziile agenţilor economici, în special în
calitatea lor de consumatori ori beneficiari.
La adepţii acestei teorii accentul cade aşadar pe valoarea estimativă pe
care indivizii o atribuie bunurilor dorite, în funcţie de anumite criterii cum sunt
aptitudinea de a satisface o anumită nevoie şi dificultăţile de procurare.
În procesul schimbului are loc confruntarea valorilor estimative atribuite
bunului de participanţii la tranzacţie, realizându-se egalizarea valorilor
estimative pentru o unitate din bunul schimbat. Valoarea estimativă medie se
transformă în valoare de schimb ca mărime estimată, dar exprimată în preţul
pieţei.
Analizând cele două teorii ale preţului se poate concluziona că,
susţinătorii teoriei obiective se situează pe poziţia producătorilor, care
doresc să-şi recupereze cheltuielile efectuate şi să-şi asigure un anumit profit,
având ca pretext recuperarea muncii încorporate, iar susţinătorii teoriei
subiective se situează pe poziţia consumatorilor, care apreciază valoarea de
schimb prin utilitatea ce le-o conferă bunul şi prin solvabilitatea cererii lor.
Referitor la rolul pe care costul de producţie şi utilitatea îl au în formarea
preţului, practica arată însă că, dacă pe timp scurt, datorită dinamismului lor,
rolul determinant revine utilităţii şi rarităţii, pe termen lung, rolul hotărâtor îl are
costul de producţie.
O analiză comparativă între teoria obiectivă şi cea subiectivă este în
măsură să reflecte deosebirile dintre acestea şi necesitatea de considerare a
tuturor influenţelor asupra pieţei pentru înţelegerea preţurilor reale- vezi tabelul
nr.1.1..

Tabelul 1.1. Analiză comparativă între teoria obiectivă şi cea

subiectivă
Elementul (criteriul) Teoria obiectivă Teoria subiectivă
de comparaţie
0 1 2
1. Esenţa preţului Exprimarea bănească a consumului Aprecierea consumatorului asupra
de muncă necesar pentru producerea utilităţii mărfii care face obiectul
unui bun. schimbului.
2. Momentul apariţiei teoriilor A fost elaborată în perioada înlocuirii A apărut pe o treaptă superioară de
feudalismului şi a generalizării evoluţie a economiei de schimb, în
producţiei de mărfuri, când au contextul contradicţiei dintre
circulat banii de aur. producţie şi consum.

Elementul (criteriul) de Teoria obiectivă Teoria subiectivă

comparaţie
3. Sfere economice
care fac
obiectul preocupărilor
4. Susţinători de seamă
5. Factorii care influenţează
raportul de schimb între
două bunuri economice.
Producţia
- A. Smith - D. Ricardo
Factori obiectivi:
- cantitatea de muncă folosită;
- puterea de cumpărare a banilor
Circulaţia mărfurilor şi consumul
- K. Menger - S. Jevons - L. Walras
Factor subiectiv: - utilitatea marginală.
Factor obiectiv: - raritatea produsului.

4
6. Aspecte ale preţului Preţul pieţei, respectiv preţul natural Preţul pe perioadă scurtă, respectiv preţul
care se cer explicate (acestea pe perioadă lungă.
au aceeaşi interpretare, dar
formulări diferite)

7. Poziţia factorului muncă Munca: Munca este acceptată ca factor de

- prezintă un rol central, determinant influenţare a ofertei (costul de producţie
în formarea preţului; determină oferta care influenţează
- are un caracter omogen; apoi utilitatea marginală), dar rolul
- - poate fi consumabilă. hotărâtor este al utilităţii.

8. Poziţia factorului utilitate. Utilitatea este abordată sub forma - Utilitatea mai exact cea marginală
importanţei caracteristicilor obiective ale (finală) este fundamentul preţului.
bunurilor în stabilirea costului
de producţie; or, utilitatea este o reflectare
tocmai a caracteristicilor intrinseci ale
mărfurilor; de altfel, utilitatea este
recunoscută ca element al oricărui bun,
sub denumirea de valoare de întrebuinţare.

9. Rolul ofertei în formarea
preţurilor.
Oferta are un rol direct, evident, Oferta are un rol indirect, de influenţă
producătorul fiind cel care suportă a gradului final de utilitate; pe de altă
costul de producţie. parte este recunoscut efectul costului
de producţie asupra nivelului
preţului, dar pe termen scurt.

0 1 2

10. Rolul cererii în formarea Preţul pieţei este explicat în termenii unui Cererea are un rol primordial în
preţurilor mecanism al cererii şi ofertei, procesul de formare a preţului, dar
acceptându-se că atunci când cererea (C) pe termen scurt.
depăşeşte oferta (0), există factori de
partea cererii care determină în mod
efectiv preţul; desigur, şi invers.
Deci este recunoscută influenţa cererii
numai în situaţia C>0.
11. Exprimarea preţului (P) PA/PB = LA/LB, unde LA, LB PA/PB = UMA/UMB, unde UMA,
al sunt cantităţile de muncă necesare pentru UMB sunt utilităţile finale generate de
unui bun (A) în funcţie de realizarea unei unităţi de marfă A,B. consumul unei unităţi de marfă A,B.
preţul altei mărfi (Bl'

12.Caracteristicile preţului
13. Premise necesare pentru
formarea preţului.
- 0 anumită unitate (cantitate) dintr-un
bun are un preţ unic; - raportul de schimb
între două bunuri are caracter
obiectiv, static, dat de raportul cantităţilor
de muncă folosite în producerea
mărfurilor.
- producţia să fie rudimentară;
- munca să aibă caracter omogen şi
să conducă la practicarea unui salariu
unic în diferite domenii productive;
-profitului să fie aceeaşi în diferite
producţii.
Aceeaşi unitate dintr-un bun poate
avea preţuri diferite; - raportul de
schimb între două bunuri are
caracter subiectiv, dinamic, în funcţie
de comportamentul cumpărătorului
şi de celelalte mărfuri pe care le
mai achiziţionează.
- Consumatorul să acţioneze
numai
- pe bază de raţionamente; -
utilitatea
- mărfurilor care fac obiectul
- raportului de schimb să poată
fi
- estimată de consumator.

5
 Rezultă că cele două teorii cu privire la valoarea de schimb şi la preţ, deşi
sunt aparent contradictorii, ele au mai multe puncte comune care se datorează
faptului că nici una dintre ele nu elimină influenţa factorilor consideraţi
primordiali de cealaltă teorie; diferă numai poziţia deţinută de aceştia, ponderea
lor în influenţarea preţului.

Teoria mixtă sau teoria contemporană

Teoria mixtă sau teoria contemporană a valorii economice şi preţului a

fost elaborată în prima treime a secolului XXI şi aparţine în principal Şcolii de la
Cambrige. Se pleacă de la premisa că cele doua teorii anterioare nu sunt opuse
(deşi ele aşa au apărut), ci doar explicaţii incomplete şi soluţii parţiale privind
valoarea economică şi preţul. În acest sens preţul este determinat atât de
consumul de factori de producţie, cât şi de utilitatea marginală şi raritatea
bunului.
In aprecierea diferitelor teorii privind pretul, orice absolutizare teoretică
este greşită, întrucât nici una, nici alta, luate separat, nu pot explica toate
aspectele legate de izvorul şi mărimea preţului.
Este, de asemenea, evident că trebuie abandonată şi ideea abordării
exclusiviste a valorii, fie numai de pe poziţia producătorilor, fie numai de pe
aceea a consumatorilor, însăşi interdependenţa, producţie - repartiţie - schimb -
consum, impunând abordarea globală a activităţii economice.
Cunoaşterea diferitelor teorii privitoare la pret permite însă să se
înţeleagă că aceasta nu este dată numai de consumul de factori primari, în
condiţiile unei activităţi economice socialmente posibilă şi necesară, valoarea
având, pe lângă componenta materială şi o dimensiune subiectivă, raritatea,
preferinţele şi dorinţele consumatorilor fiind şi ele implicate în procesul de
formare a valorii. În acest context, devine evident că, pe de o parte, oricât de
mare ar fi consumul de factori primari, dacă bunul nu este util, el nu dobândeşte
nici valoare, iar, pe de altă parte, oricât de mare ar fi utilitatea unui bun, valoarea
nu poate fi apreciată separat de cantitatea şi calitatea factorilor de producţie
consumaţi pentru deţinerea bunului respectiv.
În aceste sens, este relevantă opinia lui Alfred Marshall, după care:
„întrebări de genul: cine determină valoarea, utilitatea sau costul? sunt greşit
puse, deoarece ridică o falsă problemă, valoarea fiind o mărime aflată permanent
şi sub incidenţa consumului de factori de producţie şi sub aceea a utilităţii şi
rarităţii". Mai departe, afirmă el „ar fi la fel de rezonabil de a discuta asupra
chestiunii de a şti care din cele două lame ale foarfecelui taie foia de hârtie ca şi
a chestiunii de a şti dacă valoarea este guvernată de utilitate sau de costul de
producţie... putem spune, ca regulă generală, că cu cât perioada analizată este
mai scurtă, cu atât cererea influenţează mai mult valoare; şi că, dimpotrivă, cu

6
cât această perioadă este mai lungă, cu atât valoarea va fi influenţată mai mult
de costul de producţie".
Prin urmare, se poate concluziona că în formarea valorii şi preţurilor au
importanţă, atât utilitatea care determină, în ultimă instanţă, cererea şi preţul
de cerere, cât şi costul de producţie prin care se manifestă caracterul limitat,
raritatea factorilor de producţie şi care determină oferta şi preţul de ofertă.
Într-o economie de piaţă, ca ceea actuală, preţurile se formează ca rezultat
al comportamentului specific al agenţilor economici, al modului în care aceştia
reuşesc să cunoască mai bine piaţa şi să-şi adapteze activitatea sau consumul la
cerinţele şi situaţia pieţei. În funcţie de condiţiile economico-sociale prin care
trece o ţară, într-o anumită perioadă, importanţă mai mare are unul sau altul din
cei doi factori (cererea sau oferta) în formarea preţurilor. În ţara noastră, în
perioada de tranziţie, preţurile au fost, în general, impuse de către ofertanţi şi se
bazează pe costuri ridicate, rezultat al unei productivităţi scăzute a muncii, a
unor salarii care joacă şi rol de protecţie socială (nu doar de remunerare a
muncii), a unor dificultăţi economice şi financiare prin care trec mulţi agenţi
economici.

Funcţiile preţului în economia concurenţială

În general, viaţa oamenilor este puternic influenţată de către preţuri, prin

funcţiile sale, ele contribuind hotărâtor la realizarea a numeroase obiective
economice, politice şi sociale. Privit din acest unghi, preţul este deci, nu numai o
categorie economică, ci şi un important şi eficient instrument economic.
Principalele funcţii ale preţului sunt:
 funcţia de calcul şi măsurare a cheltuielilor şi rezultatelor
activităţilor economice. Exprimând în bani valoarea producţiei, a mărfurilor,
preţul, prin intermediul indicatorilor economici permite evaluarea şi cunoaşterea
atât a cheltuielilor efectuate, cât şi a rezultatelor obţinute la zi şi în dinamica lor.
Redând aspectele cantitative şi calitative ale tuturor laturilor activităţii
economice, preţul reprezintă un important instrument de informare, un semnal
care pune în evidenţă atât performanţele cât şi nerealizările care se regăsesc atât
la nivele macroeconomic, cât şi la nivelul fiecărei unităţi în parte.
La nivel microeconomic, mărimea preţului din perioada de bază şi
curentă, precum şi nivelul anticipat orientează producătorii cu privire la
alegerea celor mai eficiente investiţii, a celor mai profitabile variante de
combinare a factorilor de producţie. Orice decizie vizând introducerea
progresului tehnic, lărgirea şi diversificarea producţiei, repartizarea şi folosirea
resurselor, participarea pe piaţa externă sunt fundamentate pe calcule şi analize
de eficienţă bazate pe folosirea preţurilor, care se constituie într-un reper
obiectiv al proiectării şi desfăşurării proceselor economice.
 funcţia de stimulare a producătorilor. Faptul că prin nivelul lor,
preţurile influenţează direct mărimea veniturilor, a profitului, scopul oricărui

7
agent economic motivează întreprinzătorii în alocarea şi folosirea eficientă a
resurselor precum şi în menţinerea şi lărgirea pieţei prin preţuri atractive, care să
înlesnească vânzarea mărfurilor
 funcţia de recuperare a cheltuielilor de producţie. În acest
context e de reţinut că, prin nivelul său, preţul de vânzare trebuie să asigure
recuperarea de către producători a cheltuielilor efectuate şi obţinerea unui
anumit profit, condiţie obligatorie pentru reluarea continuă a procesului de
producţie.
Dacă preţurile se situează sub nivelul costurilor, producătorii nu pot relua
activitatea la acelaşi nivel, preţurile de vânzare fiind mai mari decât cheltuielile
cu factorii de producţie utilizaţi, în acest fel încasându-se un profit care
transformat în capital reinvestit asigură creşterea şi diversificarea producţiei faţă
de perioada anterioară.
 funcţia de redistribuire a veniturilor. În legătură cu această
problemă se cunosc două situaţii:
a) atunci când nivelul preţurilor creşte mult peste cel
normal în condiţiile existenţei monopolului producătorului şi a unor stări
monopoliste “necontrolate”, o parte din veniturile cumpărătorilor se redistribuite
în favoarea producătorilor şi vânzătorilor de mărfuri;
b) atunci când preţurile scad sub nivelul normal fie
datorită jocului pieţei, fie datorită unor măsuri guvernamentale, redistribuirea se
face în favoarea consumatorilor.
 funcţia de informare. Prin nivelul lor, preţurile oferă semnale, pe
de o parte producătorilor, cu privire la eforturile financiare pe care le presupune
aprovizionarea cu factori de producţie, pe de altă parte consumatorilor privind
procurarea bunurilor de care au nevoie.
În cazul produselor noi, un rol deosebit în realizarea acestei funcţii revine
activităţilor de promovare şi reclamă care pe lângă date tehnice, funcţionale
cuprind şi informaţii referitoare la preţuri.
 funcţia de pârghie financiară. Rolul preţurilor de pârghie
economico-financiară nu trebuie tratat unilateral, strict, doar din punctul de
vedere al unităţii respective, ci şi din punct de vedere al relaţiilor financiare
generale.
În acest cadru, preţul apare şi ca o pârghie de recuperare a costurilor, dar
şi ca izvor de formare a veniturilor statului, prin impozitele aplicate asupra
preţurilor.
 funcţia de armonizare a intereselor particulare cu cele sociale.
La realizarea acestui deziderat către care tinde societatea modernă, alături de alte
componente ale pieţei concurenţiale, un rol deosebit revine sistemului de preţuri
Sesizând acest lucru, A. Smith, referindu-se la mecanismul „mâinii invizibile”,
arăta că preţurile sunt reglate de suma totală a reacţiilor individuale. El este
primul gânditor care vorbeşte despre alocarea optimă a resurselor existente, pe
baza preţurilor, în condiţiile unei concurenţe perfecte, mecanismul preţurilor

8
contribuind decisiv la realizarea acumulării capitaliste şi creşterea venitului
naţional.
Preocupat de problema dezvoltării economice, Smith arată că libera concurenţă
tinde să regleze preţurile, iar pe această bază să optimizeze alocarea resurselor în
cadrul ramurilor economiei, ceea ce asigură şi armonizarea interesului
individual, particular cu interesul colectiv. El atrage însă atenţia că propriul
interes poate sluji interesului colectiv numai în condiţiile existenţei unui anumit
cadru instituţional, preţurile „libere” neînsemnând anarhia preţurilor.
Acest deziderat este cu atât mai stringent astăzi, când în condiţiile adâncirii
diviziunii muncii şi, implicit a strângerii legăturilor dintre producători, orice
creştere de preţ, se transmite în întreaga economie, preţurile unora fiind costurile
altora.
 funcţia de perfecţionare a activităţii economice. Condiţiile de
producţie, incontestabil diferite de la o unitate la alta fac ca şi costul pentru
aceeaşi marfă, să difere. Pe piaţă, în lupta pentru concurenţă se formează însă un
preţ unic, ceea ce face ca agenţii economice, la care costul şi preţul individual
sunt mai mari decât cele generale, să piardă şi să dea faliment, în timp ce firmele
care produc cu cheltuieli mici şi care în mod normal au şi un preţ mediu mai mic
să câştige şi să se impună pe piaţă.
Pentru a diminua la minim riscul eşecului şi a spori la maxim şansa de câştig,
firmele vor urmări să reducă costurile, fapt pentru care promovează tehnologii
avansate, metode de conducere şi gestiune moderne, în măsură să asigure
folosirea cât mai eficientă a factorilor de producţie.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE

1. Care sunt definiţiile preţului şi interpretările acestuia ?

2. Care sunt teoriile preţurilor ?
3. Care sunt deosebirile dintre teoria obiectiva şi cea subiectiva ?
4. Care sunt funcţiile preţului în economia concurenţială?

9
 MECANISMUL PREŢURILOR

Factori de influenţă

Existenţa preţurilor se leagă nemijlocit de procesul schimbului de bunuri şi

servicii, utilizarea acestora capătând o amploare deosebită odată cu dezvoltarea
pieţelor şi utilizarea banilor în actele de vânzare-cumpărare.
Preţurile se formează sub acţiunea a trei categorii de factori:
Factorii de producţie- factori ai ofertei- care influenţează formarea
preţurilor prin nivelul şi structura costurilor, nivelul şi structura producţiei
mondiale, mărimea rezervelor, etc..
Factorii de consum- factorii cererii- sunt reprezentativi prin nivelul şi
structura consumului intern şi extern, modul de concentrare şi distribuţie a
cererii pe piaţa naţională şi mondială, mărimea veniturilor cumulate pe piaţa
internă şi externă.
Factorii de mediu- politici, economici, legislativi, tehnologici şi sociali.

ategorii şi forme de preţuri

În timp, problematica preţurilor a cunoscut un amplu proces de adaptare

şi perfecţionare, cu schimbări multiple şi semnificative în întregul mecanism de
formare a preţului, precum şi în modalităţile de exprimare a acestuia.
Cele mai importante modificări privesc lărgirea gamei de preţuri cu care
operează astăzi piaţa; apariţia noilor forme de preţuri nu a fost însă
întâmplătoare, ci s-a datorat acţiunii unei multitudini de factori:
 diversificarea nomenclatorului de mărfuri;
 implicarea diverselor organisme interne şi internaţionale în formarea
preţurilor,care a dus la apariţia preţurilor de licitaţie, a cotaţiilor de bursă, a
preţurilor afişate,a preţurilor indexate, a preţurilor de acord etc.;
 accentuarea unor dezechilibre economice;
 alţi factori (cuprinderea sau nu în preţ a ambalajului, suportarea sau nu a
cheltuielilor de asigurare, modul de negociere etc.)
Diferitele preţuri ce alcătuiesc sistemul de preţuri pot fi clasificate după mai
multe criterii:
Conţinutul preţului a evoluat în timp, funcţie de tipul de economie, de
saturaţia pieţei, de tipul concurenţei şi rolul statului în societate.

1. După modul de formare pe tipul de economie, preţurile pot fii:

a) preţurile de piaţă, denumite şi preţuri libere, specifice economiilor
de piaţă, care se formează pe baza condiţiilor pieţei, în funcţie de cerere, ofertă,

10
concurenţă şi strategiile adoptate de firme; se găsesc în modelul pieţei pure şi
perfecte;
b) preţurile administrate care sunt rezultatul deciziilor statului şi a
altor centre de forţă economică (monopoluri, monopsonuri, oligopoluri etc.).
c) preţuri mixte sunt cele care funcţionează în contextul economiilor
în tranziţie(pe scară mai restrânsă) sau de piaţă şi rezultă din intersectarea
mecanismului liber al pieţei cu elemente de autoritate administrativă sau forţă
economică.
2. După tipul pieţei conţinutul preţurilor diferă, astfel:
a) într-o piaţă nesaturată, în care cererea este superioară ofertei,
producătorul are o poziţie de monopol în faţa consumatorului şi pe această bază
îşi poate impune cu uşurinţă propriul preţ. Preţul ofertantului trebuie să acopere
cheltuielile de producţie şi să asigură un profit rezonabil, pronind de la “cerinţa”
recuperării muncii încorporate în produs.
b) într-o piaţă saturată, caracteristică economiilor contemporane, în
care oferta devansează cererea, consumatorul are un rol privilegiat şi se impune
mult mai puternic în formarea preţurilor de piaţă, producătorul fiind interesat de
adaptarea costului la preţul pieţei, preţ generat în mare măsură de cerere şi
concurenţă. Acest preţ denumit şi preţ competitiv, este un preţ recunoscut de
piaţa şi care, în condiţii normale, trebuie să aducă beneficii tuturor părţilor
implicate (producători, distribuitori, consumatori, stat).

3. Din punct de vedere al tipului de concurenţă în care preţurile se formează pe

piaţă, acestea se clasifică în:
- preţuri formate în condiţii de liberă concurenţă;
- preţuri care se stabilesc în regim de monopol sau alte
forme de concurenţă imperfectă;
Preţul de pe piaţa cu concurenţă perfectă se formează în funcţie de
raportul dintre cererea agregată şi oferta agregată la nivel impus de cantitatea
determinată dintre venitul marginal şi costul marginal, adică acel nivel la care
agenţii economici înregistrează profit maxim.
Preţul de monopol. Monopolul poate caracterizat ca fiind situaţia în care
un produs unic al unui bun omogen este în prezenţa unei infinităţi de
cumpărători.
Preţul de monopol se formează în funcţie de raportul de cerere totală şi
oferta firmei monopoliste la nivel impus de cantitatea determinată de egalitatea
dintre venitul marginal şi costul marginal
Preţul practicat de firmele oligopolistice, care alcătuiesc un cartel în
scopul maximizării profitului şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile unor
structuri ale costurilor diferite care se formează la acel nivel al producţiei totale
la care venitul marginal corespunde costului marginal pe ansamblul industriei,
nivelului de producţie care se realizează în cote diferite între agenţii economici
respectivi.

11
 Conţinutul preţului pe aceste tipuri de pieţe este adaptat strategiei
specifice a firmei în mediul concurenţial respectiv( vezi capitolul următor).
4. Funcţie de rolul statului în societate.
Politica statului îşi pune amprenta asupra conţinutului preţurilor prin intervenţia
autorităţilor asupra următoarelor componente:
- preţuri,
- concurenţa,
- fiscalitate,
- subvenţii (ajutoare de stat),
- alocarea de resurse şi eficienţa utilizării lor,
- echilibrul macroeconomic,
- bunăstarea consumatorilor.
Măsurile luate de stat pot avea un efect direct sau indirect asupra preţurilor. Din
prima categorie se pot enumera:
- stabilirea de preţuri fixe la anumite produse sau de tarife fixe la
anumite servicii sau utilităţi.
- fixarea de preţuri limită: maximale pentru protejarea consumatorilor
sau minimale pentru protecţia sau stimularea producătorilor.
- reglementarea generală a preţurilor.
Există totodată numeroase măsuri sau politici cu efect indirect asupra nivelului
preţurilor din economie, precum:
- reglementarea concurenţei şi practicilor comerciale,
- redefinirea politicii fiscale prin modificarea TVA, accizelor, taxelor
vamale şi impozitelor,
- politica ajutoarelor de stat,
- rolul sectorului de stat din economie şi a comenzilor de stat,
- măsuri privind comerţul exterior şi politica valutară,
- măsuri privind piaţa creditului sau raţionalizarea consumului.
5. Din punct de vedere al modului de negociere preţurile se împart în:
- preţuri de tranzacţie; acestea se negociază, de regulă, prin
participarea directă la tratative a partenerilor de afaceri;
- preţuri prestabilite; aici se includ preţurile de catalog,
preţurile de listă, preţurile afişate, etc.;
- preţuri prin negocieri publice programate, cum ar fi preţul
de licitaţie şi cotaţiile de bursă.
6. Din punct de vedere al momentului de calcul se disting următoarele forme de
preţuri
- preţuri postcalculate- se folosesc în sectoarele productive şi se determină
în funcţie de cheltuielile efectiv realizate pentru un anumit produs sau
întreaga producţie pe un anumit interval de timp;
- preţuri antecalculate- sunt folosite de cele mai multe ori pentru
fundamentarea asimilării de produse noi sau modernizarea celor existente;

12
 - preţurile prognozate- se referă la perioade mai mari şi se determină pe
baza unor calcule complexe.
7. din punct de vedere al unităţii de măsură sub care se comercializează
bunurile şi serviciile, preţurile pot fi:
- preţuri pe unitate fizică de măsură (tonă, kg, litru, vagon etc.);
- preţuri "la cheie", sau preţuri pe lucrare;
- preţuri pe cantitate şi conţinut, care se folosesc pentru combustibili,
metale preţioase.
8. în funcţie de locul realizării produselor, de
condiţiile de livrare (condiţii de franco si ambalaj) preţurile pot avea
următoarele forme:
- preţuri franco depozitul furnizorului, situaţie în care cheltuielile de
transport cad în sarcina cumpărătorului.
- preţuri franco-staţia de expediţie, forma care presupune ca cheltuielile de
transport până la cea mai apropiată staţie de încărcare să fie suportate de
către producător şi, în continuare, până la locul de consum, de către
cumpărător.
- preţuri franco destinaţie, caz în care toace cheltuielile până la
cumpărătorul mărfii sunt suportate de furnizor.
În ţară noastră, cea mai frecvent folosită a fost prima formă. Aceasta cu scopul
de a asigura delimitarea mai exacta a sferei producţiei de sfera circulaţiei
mărfurilor si pencru a determina beneficiarii sa se aprovizioneze de la cei mai
apropiaţi furnizori, pentru a reduce cheltuielile de transport aprovizionare.
Aceasta cerinţă economica este valabila şi în prezent.
9. ţinând seama de momentul în care se folosesc sau pentru care se
folosesc, preţurile pot fi:
- preţuri curente, sunt preţuri practicate efectiv pe piaţă în activitatea
cotidiană de vânzare- cumpărare;
- preţuri la termen, sunt preţuri afişate pentru livrarea la o dată
ulterioară a mărfurilor;
- preţuri constante, sunt preţurile unui anumit an anterior cu ajutorul
cărora se recalculează indicatorii valorici privind dezvoltarea dintr-o anumită
perioadă (5- 10 ani) pentru a se putea compara în timp;
- preţuri comparabile, sunt preţuri folosite la stabilirea dinamicii
indicatorilor valorici pe o perioadă şi mai mare de timp, în care s-au practicat
mai multe preţuri constante.
10. alte forme ale preţurilor, în funcţie de diferite
situaţii concrete, scopuri sau domenii in care se folosesc şi anume:
- preţuri de deviz, folosite în cazul lucrărilor de construcţii montaj şi a celor
pentru reparaţiile în construcţii;
- preţuri de contractare şi de achiziţie la care se cumpără produsele agricole
la fondul de stat, de la producătorii agricoli;

13
 - preţuri de licitaţie, la care se adjudecă bunurile mobiliare sau imobiliare
supuse vânzării sau închirierii prin licitaţie publică; •
- preţuri de rezervare, sunt preţuri sub care nu se vând o parte din bunurile
aflate în stoc, vânzătorii aşteptând o oarecare creştere a preţurilor pieţei.
Preţurile de rezervare depind de nivelul preţurilor pieţei şi al cheltuielilor
de stocare;
- preţuri de transfer sau de cesiune internă, reprezintă preţurile practicate în
schimbul de bunuri sau servicii între subdiviziunile (fabrici, filiale,
exploatari) ale aceleiaşi întreprinderi integrate vertical;
- preţuri sociale, sunt preţuri ce au fost stabilite la un nivel mai scăzut din
considerente de ordin social, ca de exemplu: preţuri pentru bunurile
destinate copiilor si elevilor, pentru echipamentul de protecţie, preţurile
practicate prin cantinele şi bufetele de incinta etc.
11. În raporturile de comerţ exterior preţurile pot
îmbrăca alte forme, ca de pildă:
- preţuri interne, şi în cadrul lor preţ intern complet de export, care
cuprinde preţul cu ridicata, plus cheltuieli de reclamă, ambalaj, transport,
comisioane etc.; si preţ intern de vânzare a produselor importate, care poate
cuprinde valoarea în vamă, taxa vamală, accize şi alte taxe, după caz, T.VA.,
comision şi adaos comercial, în funcţie de circuitul bunurilor şi natura
consumului;
- preţuri externe, în valuta, de import şi de export şi aici operează
condiţiile de livrare, în funcţie de care preţurile externe pot fi:
- preţuri franco- frontiera română, când cheltuielile de transport până la
graniţa română cad în sarcina producătorului - (importatorului) din ţară.
- preţuri C.I.F.(iniţialele de la engl. cost- insurance, freight – cost,
asigurare, navlu), când preţul cuprinde cheltuielile de transport, asigurare şi
navlu pâna la portul de destinaţie;
- preţuri F.O.B ( iniţialele de la engl. free on board- liber la bord), când în
preţurile mărfurilor sunt incluse cheltuielile ocazionate de încărcarea mărfurilor
în vapor, beneficiarul urmând să suporte toate cheltuielile din momentul în care
mărfurile au trecut bordul vasului în portul de încărcare.
Pe piaţa mondială, preţurile îmbracă alte forme specifice, şi anume:
cotaţii la bursă, preţuri de monopol preţuri de tranzacţie, preţuri de licitaţie,
preţuri de acord etc.

Abordarea sistemică a preţurilor

Abordarea sistemică a preţurilor permite pe de o parte, identificarea

conexiunilor şi interconexiunilor dintre diferitele categorii de preţuri care
formează sistemul preţurilor dar şi a acestuia din urmă în raport cu celelalte
componente ale macrositemului economiei naţionale ( sistemul financiar,
sistemul valutar, sistemul de credit,comercial şi de producţie).

14
 Preţurile nu se formează şi ca atare nu pot fi analizate izolat. Ele se
intercondiţionează în cadrul unui sistem de preţuri. Aceasta înseamnă că între
diferite ramuri, în interiorul fiecăreia dintre ele, producţia trebuie organizată sub
influenţa sistemului de preţuri, format din interacţiunea a două serii de preţuri:
preţurile produselor şi preţurile resurselor sau ale factorilor de producţie.
Primele, raportate la costurile de producţie, determină repartiţia resurselor între
ramurile producătoare. Preţurile resurselor, la rândul lor, determină combinarea
factorilor de producţie în interiorul fiecărei ramuri.
Raportul dintre cele două componente ale pieţei, oferta şi cererea, manifestate
sub incidenţa concurenţei, evoluează după cum preţurile, prin mecanismul lor
autonom, reuşesc să concure la repartizarea resurselor în economie, astfel încât
să fie posibilă echilibrarea pieţei. Preţurile reglează în timp restabilirea
echilibrului pieţei.
Reprezentând semnalele gradului de solicitare a resurselor în economie,
preţurile incită operatorii din economie să le urmărească. Ei folosesc, astfel,
preţurile factorilor de producţie în deciziile privind organizarea producţiei
bunurilor, pe baza combinării acestor factori. Această legătură este esenţială şi
reflectă interdependenţa preţurilor în cadrul sistemului.
Sistemul de preţuri este observat ca o interacţiune continuă a diferitelor
categorii de preţuri, definite în cadrul unor faze ale circuitului economic: preţuri
ale producătorilor, preţuri ale distribuitorilor, preţuri de consum. Astfel,
abordarea sistemică permite ca, prin fluxurile permanente de legătură între
stadiile circuitului economic al produselor, să se identifice influenţele pe care
preţurile din amonte le propagă asupra preţurilor din aval. Această interacţiune
este mijlocită prin costuri, reflectate în preţuri. De aceea, se poate ca preţul unui
bun să se reflecte în preţul celorlalte bunuri, interdependenţa regăsindu-se la
nivelul general al preţurilor. Este suficient să se modifice preţul unui produs,
pentru ca el să provoace o mişcare a celorlalte preţuri, prin reţeaua complexă a
legăturilor şi interdependenţelor, generalizându-se în tot sistemul de preţuri.
Sistemul de preţuri este totodată interconectat şi supus influenţelor altor
componente macroeconomice: producţia, consumul productiv şi neproductiv,
exportul şi importul, sistemul financiar, de credit şi valutar, absorbţia
informaţionala a datelor de conjunctură. Numai o astfel de abordare generază în
final ceea ce numim analiză sistemică a preţurilor.
Într-o economie de piaţă preţurile se formează liber, prin negociere şi
consens, tinzând către un preţ de echilibru determinat de evoluţia raportului
dintre cerere şi ofertă, în condiţiile concurenţei. Acest postulat trebuie încadrat
de două amendamente.
Primul este acela că preţurile rezultate din numeroasele acte izolate de
negociere sunt integrate, conştient sau inconştient, în intregul sistem al preţurilor
naţionale şi chiar internaţionale şi de aceea “abaterile” negociate sunt relativ
minore, situându-se în jurul nivelurilor “sistemice”. Cu alte cuvinte, “piaţa”
determină preţul.

15
 Al doilea amendament implică funcţia de “regulator” al pieţei pe care o
îndeplineşte preţul. Formarea preţurilor de echilibru contribuie la echilibrarea
tuturor componentelor pieţei şi armonizarea aspectelor sociale.
Între diferitele preţuri care alcătuiesc sistemul de preţuri există o
diversitate de raporturi, relaţii care pot fi grupate în: legături, corelaţii şi
interdependenţe.
Legăturile dintre preţuri sunt relaţiile dintre diferitele categorii de
preţuri din punctul de vedere al elementelor de structură. Existenţa unui
sistem de preţuri impune asigurarea unor legături precise între diferitele
categorii de preţ ale aceluiaşi produs, în funcţie de fazele circuitului economic
pe care-l parcurge un produs. De exemplu, legătura dintre preţul cu ridicata al
unui produs preluat de la producători şi preţul cu amănuntul se realizează prin
adaosul comercial cuvenit unităţilor comerciale cu ridicata şi cu amănuntul şi
TVA datorată bugetului de stat. Datorită acestor legături, modificarea preţurilor
dintr-o categorie antrenează modificări ale elementelor de legătură sau poate
determina modificarea preţurilor din celelalte categorii. Legătura reciprocă a
diferitelor categorii de preţuri nu trebuie înţeleasă ca o dependenţă automată
între ele. Având în vedere funcţiile concrete şi rolul relativ diferit al categoriilor
de preţuri, există posibilitatea modificării nivelului unei categorii de preţuri fără
ca aceasta să antreneze neapărat sau concomitent, şi în aceeaşi măsură,
modificarea nivelului de preţuri din celelalte categorii. Astfel, modificarea
preţurilor cu ridicata la unele produse nu implică neapărat şi modificarea
nivelului preţurilor cu amănuntul sau, dacă o implică, aceasta se poate efectua
mai târziu, corelat cu alte măsuri privind protecţia populaţiei. Se deosebesc şi
consecinţele economice ale modificării diferitelor categorii de preţuri.
De exemplu, creşterea sau reducerea preţurilor cu ridicata pentru produse
care circulă între unităţi economice, nu afectează în mod direct nivelul de trai, în
timp ce modificarea preţurilor cu amănuntul sau a preţurilor produselor agricole
cumpărate de la producători influenţează în mod direct veniturile reale ale
populaţiei şi, după caz, veniturile sau cheltuielile bugetului de stat.
Corelaţiile dintre preţuri sunt raporturile dintre preţurile din aceeaşi
categorie (între preţurile cu ridicata ale diferitelor produse, sau între preţurile cu
amănuntul). Acestea pot fi:
- cu caracter general, ca de exemplu: între preţurile (cu ridicata sau cu
amănuntul) mărfurilor alimentare şi preţurile mărfurilor industriale; între
aceleaşi preţuri ale diferitelor mărfuri nealimentare (industriale); între preţurile
produselor agricole şi preţurile produselor industriale etc.;
- cu caracter special: între preţurile mărfurilor ce se pot înlocui reciproc
(cu însuşiri diferite, dar pentru aceleaşi utilizări); între preţurile mărfurilor ce nu
se pot înlocui reciproc (cu însuşiri diferite), dar care în anumite condiţii pot fi
folosite unele la fabricarea celorlalte; între preţurile mărfurilor ce pot fi folosite
ca atare şi cele care necesită o prelucrare suplimentară. Dacă corelaţiile cu

16
caracter special nu sunt asigurate, poate avea loc un proces de substituire a
bunurilor.
Interdependenţele dintre preţuri exprimă raporturile complexe dintre
nivelul diferitelor categorii de preţuri ale unor produse, pe de o parte, şi nivelul
costurilor sau al preţurilor produselor care se obţin din primele produse, pe de
altă parte. Este vorba deci de raporturile dintre diferite categorii de preţuri ale
diferitelor produse care se folosesc unul la fabricarea celuilalt. Modificarea
preţului dintr-o categorie la un anumit produs atrage după sine modificări nu
numai în ce priveşte nivelul şi structura acestui preţ, ci propagă influenţe asupra
costurilor şi preţurilor la alte produse.
Interdependenţele dintre preţuri se manifestă sub forma unor influenţe
care pot fi de două feluri:
- în lanţ, sau într-un singur sens, sau de succesiune, de la preţul
materiilor prime la costurile produsului finit şi mai departe, asupra preţului
acestuia. De exemplu: lapte-brânzeturi; carne-preparate din carne; minereu –
fontă – fier – oţel – laminate – piese – subansamble – produse finite; lemn –
celuloză – hârtie; sfeclă de zahăr – zahăr – produse zaharoase; lână – fire –
ţesături – confecţii, etc.
- reciproce (flux – reflux), sunt atât influenţe ale preţurilor materiilor
prime asupra preţurilor produselor unei ramuri şi, mai departe, asupra altor
ramuri, cât şi influenţe ce se întorc asupra primei ramuri. De exemplu: creşterea
preţurilor cu ridicata ale combustibililor influenţează costurile în transporturi şi
mai departe, tarifele de transport. Acestea, la rândul lor, influenţează preţurile
combustibililor. Cele mai frecvente influenţe de reciprocitate apar la produsele
din ramura combustibililor, energiei electrice şi transporturilor, datorită
legăturilor strânse dintre aceste ramuri: producţia de combustibil nu poate fi
realizată fără energie electrică şi mijloace de transport; producţia de energie
electrică, prin folosirea resurselor termice, nu poate avea loc fără combustibili
transportaţi la locul de consum: transportul nu se poate realiza fără combustibili
sau energie electrică.
Nici interdependenţele dintre preţuri nu trebuie înţelese în mod rigid, ca
nişte raporturi care se schimbă în mod automat şi în aceeaşi măsură. Agenţii
economici au posibilitatea să compenseze o parte din influenţele propagate din
creşterea preţurilor prin măsuri proprii suplimentare de reducere a consumurilor
materiale. Ei ar trebui, în primul rând, să caute soluţii pentru compensarea
influenţelor negative din creşterea acestor preţuri (prin reducerea consumurilor
specifice, a altor cheltuieli, sau prin reproiectarea produselor, etc.) şi numai pe
urmă să ia în considerare o eventuală majorare a preţurilor propriilor produse.

17
Interdependenţa piaţă-preţ

Piaţa

Piaţa a apărut cu multe secole în urmă, o dată cu schimbul de mărfuri, ca

punct de legătură între agenţii economici, producători şi consumatori, mecanism
de reglare şi autoreglare a proceselor economice.
Piaţa reprezintă ansamblul mijloacelor şi operaţiunilor de comunicare şi
de confruntare a vânzătorilor cu cumpărătorii, prin aceasta, fiecare dintre ei, se
informează mutual de ceea ce pot produce pentru vânzare, de ceea ce au nevoie
să cumpere şi preţul pe care urmează să-1 ceară sau să-1 propună în vederea
încheierii tranzacţiilor.
O altă definiţie a pieţei poate fi următoarea: “ reprezintă ansamblul
deciziilor adoptate de către cumpărători privind ce şi cât să consume, de către
producători şi prestatori privind ce şi cât să consume, de către posesorii de
capital cât şi unde să investească şi de purtătorii forţei de muncă în ce ramură
sau domeniu şi pentru cine să muncească.
Toate aceste decizii sunt armonizate prin mecanismul preţurilor.
Piaţa este definită prin următoarele elemente:
 spaţiul economic în care se întâlnesc şi acţionează
cumpărătorii şi vânzătorii, iar, în unele cazuri, diverse categorii de intermediari;
 locul de întâlnire la un moment dat a dorinţelor cumpărătorilor cu
dorinţele vânzătorilor;
 un ansamblu de mijloace de comunicaţie prin care vânzătorii şi
cumpărătorii se informează reciproc asupra a ceea ce dispun, de ce au nevoie şi
a preţurilor cerute şi propuse înainte de a încheia şi efectua tranzacţiile;
 totalitatea relaţiilor de vânzare în legătură cu spaţiul economic în
care au loc : cerere, ofertă, concurenţă, preţ;
 locul de manifestare a concurenţei, a competiţiei dintre agenţii
economici cu interese identice sau apropiate.
Formarea preţului nu depinde numai de punctele de vedere ale vânzărilor
manifestate prin ofertă, ci şi de cele ale cumpărătorilor manifestate prin cerere.
În aceste condiţii, preţul se formează prin negociere şi consens, tinzând către un
preţ de echilibru al celor două mărimi complexe care se confruntă permanent pe
piaţă: oferta şi cererea.
În gândirea economică contemporană preţul este considerat ca o definiţie
rezultată din interacţiunea mai multor factori: utilitate, raritate, cost, raportul
dintre ofertă şi cerere, volumul masei monetare şi stabilitatea acesteia, dobânda,
preţul celorlalte bunuri, conjunctura economică.

18
 Cererea
Cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun care poate fi
cumpărată pe piaţă, într-o perioadă determinată de timp, la un anumit preţ dat.
Cererea poate fi:
a. individuală;
b. de piaţă;
c. totală.
a. Cererea individuală rezultă din opţiunea consumatorului şi din
reacţiile lui faţă de variaţiile venitului pe care-1 poate aloca pentru
achiziţionarea unui bun, ca şi faţă de modificările preţului acelui bun.
b. Cererea de piaţă este suma cantităţilor solicitate dintr-un anume bun,
la fiecare nivel de preţ, cu condiţia ca cei care solicită bunul să ia decizii
independent unii de alţii.
c. Cererea totală depinde, în principal, de nivelul preţului propus la
bunul cerut şi de cuantumul venitului cumpărătorului , respectiv al părţii de
venit ce poate fi alocată pentru achiziţionarea bunului respectiv.
În funcţie de natura bunurilor care se comercializează pe piaţă,
cererea poate fi:
a) cerere directă (ulei, zahăr, oţet etc.);
b) cerere pentru bunuri substituibile (oţel prin aluminiu, ulei de masline prin
ulei de floarea soarelui);
c) cerere pentru bunuri complementare (dulciuri, zahăr şi/sau melasă);
d) cerere derivată (cererea de făină determinată de cererea pentru pâine,
produse de patiserie etc.)
Raportul dintre evoluţia preţului unui bun şi nivelul cererii pe piaţă al
bunului respectiv este exprimat de legea cererii, conform căreia, dacă preţul
bunurilor economice comercializate pe piaţă scade, în mod corespunzător creşte
cantitatea de marfă cerută într-o anumită perioadă şi invers, dacă preţurile cresc,
scade cantitatea de marfă cerută pe piaţă în perioada respectivă, celelalte
condiţii rămânând neschimbate.
Curba cererii ia forma de mai jos:

P
Contracţia cererii

extinderea cererii
Q

Fig. 2.1. Contracţia şi extinderea cererii în funcţie de preţ

19
 Se poate observa din grafic că mărimea cererii unui bun variază în raport
invers cu mărimea şi modificarea preţului.
Legea generală a cererii exprimă raporturile esenţiale ce apar pe o piaţă
liberă între modificarea preţului bunului oferit şi schimbarea mărimii cantităţii
cerute din acel bun. Aceasta înseamnă că, în cazul bunurilor normale în
consumaţia oamenilor, atunci când preţul creşte, are loc contracţia cererii şi
invers, când preţul scade, cererea creşte.
Principalii factori care influenţează cererea sunt:
 Nivelul veniturilor băneşti ale consumatorilor, influenţează diferit
evoluţia cererii la bunuri normale şi la bunuri inferioare. Pentru bunurile
normale relaţiile sunt directe şi pozitive, creşterea veniturilor determină
creşterea cererii, iar pentru bunurile inferioare relaţiile sunt negative, orice
creştere a veniturilor determină reducerea cererii.
 Evoluţia preţului la alte bunuri decât bunul analizat, influenţează
cererea astfel:
 în cazul bunurilor substituibile A şi B, care satisfac aceeaşi nevoi,
există o relaţie pozitivă, atunci când preţul lui A creşte, cererea pentru bunul B
creşte şi invers;
 în cazul bunurilor complementare A şi B, există o relaţie negativă,
atunci când preţul lui A creşte , cererea pentru bunul B scade şi invers;
 în cazul bunurilor neînrudite, nu există nici o influenţă asupra
cererii bunului analizat datorită modificării preţului unui bun oarecare.
 Numărul şi preferinţele cumpărătorilor,influenţează direct nivelul
cererii pe piaţă; dacă cumpărătorii au preferinţe pentru un anumit bun, cererea
pentru acel bun creşte şi invers.
 Prognozele privind evoluţia raportului preţuri-venituri, influenţează
direct cererea deoarece, atunci când se prevede creşterea venitului, cererea
pentru acel bun va creşte şi invers.
 Factorii cu influenţă indirectă: demografici, climaterici, sezonieri,
naturali, conjuncturali etc.
Elasticitatea cererii măsoară variaţia cererii rezultată la variaţia
venitului sau la variaţia preţului unui bun considerat sau la variaţia preţului unui
alt bun.
Se calculează prin indicatori distincţi:
 elasticitatea cererii unui bun în raport cu venitul, notată ev;
 elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul bunului, notată
epi;
 elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul altui bun, notată epy.

20
1. Elasticitatea cererii unui bun în raport cu venitul (ev).
Creşterea veniturilor provoacă modificări în structura consumului. Dacă
se studiază statistic structura consumului în cadrul bugetului familial mediu într-
o ţară, într-o perioadă de timp, se poate observa că, de la o perioadă la alta,
ponderea diferitelor categorii de bunuri sau servicii se schimbă. Aceasta este
rezultatul celor două tendinţe - pe de o parte, creşterea veniturilor, pe de altă
parte, schimbarea atitudinii faţă de anumite categorii de bunuri în raport de
veniturile disponibile pentru a fi cheltuite pentru bunuri care satisfac la un nivel
mai ridicat obiectivul maximizării utilităţii.
Elasticitatea cererii funcţie de venit, ca indicator , este raportul dintre
variaţia relativă a cantităţilor consumate dCi/ Ci ale bunului i şi variaţia relativă
a venitului dv/v, cheltuit pentru procurarea de bunuri şi servicii (venitul v nu
cuprinde economiile băneşti sau plăţile obligatorii şi prioritare cum ar fi
impozite, taxe).
Astfel:
dCi dv dC i Ci dC i v
ev = C / v
sau ev = / = x Ci
i dv v dv
În acest caz, dacă:
ev>1 şi venitul creşte, ponderea cheltuielilor pentru bunul respectiv în
totalul veniturilor se reduce;
ev<1 şi venitul creşte, ponderea cheltuielilor în totalul veniturilor
consumatorului este egal cu procentul modificării venitului.
Conform celei de-a doua relaţii, elasticitatea cererii în funcţie de venit
poate fi definită ca raport între tendinţa marginală de a consuma bunul i pe
seama creşterii venitului (raportul dC/dv) şi ponderea pe care o deţine consumul
bunului i în totalul venitului (raportul Ci/v).
În funcţie de mărimea elasticităţii cererii în raport cu venitul, bunurile se
grupează în:
a. bunuri normale, al căror consum creşte o dată cu creşterea
venitului, dar creşterea consumului este proporţional mai slabă decât creşterea
venitului:
dC i dv
Ci
< v
=> ev < 1
b. bunuri inferioare, al căror consum scade în mărime relativă când
venitul creşte, adică creşterea consumului nu se realizează:
dC i dv
Ci
<0; v
> 1 => ev < 0
c. bunuri superioare, al căror consum creşte relativ mai repede
decât venitul:

21
 dC i dv
Ci
> v
=> ev >1

d. bunuri al căror consum creşte proporţional cu venitul, adică:

dCi dv
Ci
= v
=> ev =1
Principalele determinante ale elasticităţii cererii în funcţie de venit
sunt:
 tipul de nevoi la care produsul considerat face faţă: de exemplu,
partea de venit cheltuită la cumpărăturile de produse alimentare scade când
venitul creşte; această observaţie cunoscută sub numele de „legea lui Engel" a
fost uneori utilizată drept criteriu al bunăstării sau al gradului de dezvoltare a
unei economii;
 nivelul mediu al venitului ţării: de exemplu, un automobil este un
produs de lux într-o ţară slab dezvoltată şi un produs cvasiindispensabil într-o
ţară dezvoltată;
 perioada de analiză considerată: deoarece structura consumului
indivizilor sau al familiilor se adaptează la modificările venitului cu o întârziere
mai mult sau mai puţin lungă.
La aceleaşi concluzii cu privire la comportamentul cererii produselor se
poate ajunge prin urmărirea, în bugetele de familie, a variaţiei ponderii
consumului de bunuri şi servicii în totalul veniturilor familiei.

2. Elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul (ep).

În funcţie de evoluţia preţului, coeficientul de elasticitate se calculează
ca raport între modificarea cantităţii cerute şi cea a preţurilor în condiţiile în care
ceilalţi factori rămân neschimbaţi, conform relaţiei:
dC i dp
Ecp = - C / dp
i

În funcţie de mărimea coeficientului de elasticitate apar următoarele

situaţii:
- cerere elastica Ecp>1
- cerere inelastică Ecp<1
- cerere cu elasticitate normală unitară Ecp=1
- cerere perfect elastică Ecp→ ∞
- cerere perfect inelastică Ecp=0

22
 Nivelul consumului unui bun este totodată funcţie de preţul acelui bun,
dar şi de preţul altor bunuri. Această dependenţă este cu atât mai evidentă cu cât
este vorba de bunuri substituibile şi bunuri complementare.
Elasticitatea cererii în funcţie de preţ măsoară variaţia cererii unui bun
determinată de variaţia preţului bunului considerat sau de cea a preţului altui
bun. Din acest punct de vedere, elasticitatea în funcţie de preţ poate fi:
elasticitatea directă (faţă de preţul aceluiaşi bun) şi elasticitatea încrucişată (faţă
de preţul altui bun).
Elasticitatea directă exprimă variaţia relativă a consumului bunului i
(dCi / dCi) faţă de variaţia relativă a preţului aceluiaşi bun (dpi/pi):
dC i dpi p i dC i
epi = Ci
/
pi
sau epi = /
C i dpi

Elasticitatea directă evaluează reacţia cererii faţă de o modificare

a preţului produsului. Ca urmare, o variaţie a preţului antrenează o variaţie a
consumului aceluiaşi produs în sens opus, astfel:
 o creştere a preţului (+dpi) => restrângerea consumului (-
dCi)
 reducere a preţului (-dpi) => creşterea consumului (+dCi)
Cei doi factori ai raportului de calcul al elasticităţii au semn algebric
diferit, ca urmare, raportul este totdeauna negativ, dar în modul el are semn
pozitiv:
epi>0
Bunurile se comportă diferit faţă de modificarea preţurilor, prin
amplitudinea variabilă a reacţiei cererii, pe categorii de bunuri:
• bunuri cu cerere inelastică sau slab elastică, adică reacţia cererii
este mai mică sau lipseşte în raport cu variaţia relativă a preţului, care exercită o
influenţă slabă asupra nivelului cererii (de exemplu: bunuri alimentare care
trebuie să se consume în cantităţi relativ constante, unele nu pot fi nici înlocuite
cu altele):
dPi>0 ; dCi ≤ 0 => -l < epi < 0 => ep > 1 i

• bunuri cu cerere elastică, al căror consum reacţionează la

modificarea preţului în sensul normal: creşterea preţului (+dpi) conduce
la o restrângere a cererii, o scădere a consumului (-dCi) şi ca urmare raportul
dintre cele două componente este negativ şi mai mic
decât-l, în modul el va depăşi valoarea 1:
dPi>0 ; dCi ≤ 0 => epi < -1 => ep > 1 i

• bunuri la care variaţia relativă a preţului şi variaţia relativă a cererii sunt

proporţionale şi de sens (algebric) contrar.
dCi dpi
  ep  1
Ci pi

23
 Comportarea este uniformă, reacţia cererii este uniformă, iar elasticitatea
este unitară.
3. Elasticitatea încrucişată se calculează pentru bunurile substituibile
sau interşanjabile şi pentru bunurile asociabile sau complementare.
Elasticitatea încrucişată măsoară variaţia relativă a consumului bunului
considerat, consecutivă la variaţia relativă a preţului bunului j (substituibil sau
complementar).
Relaţia de calcul este:
dC i dp j
eij = /
Ci pj

Se disting cele două cazuri, astfel:

 pentru bunurile substituibile, dacă dpj>0, atunci dCi>0, ceea ce
înseamnă că dacă preţurile bunurilor substituibile j cresc, creşte consumul
bunurilor i, renunţându-se, cel puţin parţial, la consumul bunurilor j. Deci, eij>0;
 pentru bunurile complementare, care se asociază în consum, fiind
dependente unele de altele, dacă dpj>0, atunci dCi<0, ceea ce înseamnă că
majorarea preţurilor bunurilor j determină o reducere a consumului bunurilor i.
Deci, eij<0.
Elasticitatea cererii este folosită de către ofertanţi pentru studierea pieţei
în vederea folosirii strategiilor de preţ în raport cu cantităţile.

Oferta

Oferta reprezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe care un agent

economic producător intenţionează să o vândă, intr-o perioadă şi la un anumit
preţ.
Conform legii ofertei, creşterea preţului determină creşterea cantităţii
oferite, iar reducerea preţului determină scăderea cantităţii oferite, ofertanţii
fiind dispuşi să ofere o cantitate mai mare dintr-un bun oarecare la un preţ mai
mare.

Curba ofertei indică preţul la care ofertantul este dispus să ofere diferite
cantităţi spre vânzare, intr-o anumită perioadă.

24
 extinderea ofertei

contracţia ofertei

Fig. 2.2. Contracţia şi extinderea cererii în funcţie de preţ

Evoluţia cantităţii dintr-un bun oarecare oferit pe piaţă, la acelaşi nivel al
preţurilor este influenţat de mai mulţi factori:
 Nivelul costului de producţie, deoarece între costul de producţie şi
cantitatea de bunuri oferită este o relaţie negativă.
 Preţul altor bunuri, întrucât factorii de producţie sunt atraşi şi
consumaţi penrtu producerea bunurilor eficiente care se pot comercializa la un
preţ mai bun.
 Numărul de ofertanţi, deci numărul de firme care produc acelaşi
produs, deoarece cu cât creşte numărul firmelor noi care produc acelaşi produs,
cu atât creşte oferta de bunuri.
 Nivelul taxelor şi subvenţiilor, în cazul în care taxele se măresc,
firmele nu mai sunt interesate în creşterea ofertei. Dacă aceste firme vor primi
subvenţii de la Stat pentru susţinerea sau creşterea ofertei vor căuta să-şi
intensifice efortul propriu pentru reducerea costurilor de producţie şi implicit
pentru creşterea ofertei.
 Procnozele privind evoluţia în perspectivă a pieţei unui bun, mai
ales a preţului acestuia, întrucât, dacă se prevede că în viitor preţul unui bun
creşte oferta creşte, dacă preţul scade oferta scade.
 Condiţii social-politice, juridice şi naturale care influenţează
semnificativ nivelul ofertei, favorabil sau nefavorabil.
Elasticitatea ofertei exprimă gradul de modificare a ofertei în condiţiile
schimbării preţului sau a altui factor care influenţează oferta.
Coeficientul elasticităţii ofertei (Eo) indică gradul sau procentul de
modificare a ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia dintre
condiţiile ofertei. Coeficientul de elasticitate în funcţie de evoluţia preţului se
determină conform relaţiei:
do dp
Eop = oi
/ dp
In funcţie de nivelul coeficientului de elasticitate a ofertei la preţ, se pot
întâlni următoarele forme ale ofertei:
a) oferta elastica – când unui anumit procent de modificare
a preţului unitar ii corespunde o modificare mai mare a ofertei: Eo > 1;

25
 b) oferta cu elasticitate unitara – când unui procent de
modificare a preţului ii corespunde unul similar in schimbarea ofertei: Eo=1;
c) oferta inelastică , când procentul modificării ofertei este
mai mic decât procentul modificării preţului :Eo < 1;
d) oferta perfect elastica care presupune ca la un preţ dat ,
oferta sa crească la infinit:Eo = infinit ;
e) oferta perfect inelastică , când la orice modificare a
preţului , oferta nu se modifica: Eo = 0.
Elasticitatea ofertei este determinata de o serie de factori , astfel:
1. Costul de producţie , deoarece la acelaşi nivel de preţ , daca pe
piaţa se înregistrează o creştere a cererii , oferta va creşte numai în cazul în care
costul unitar va scădea.
2. Gradul de substituire al produselor deoarece , creşterea ofertei
pentru un bun , când preţul lui creşte , depinde de viteza de atragere a unor
factori de producţie de la alţi utilizatori.
3. Posibilităţile de stocare a bunurilor , deoarece in cazul in care un
bun poate fi păstrat, elasticitatea ofertei în funcţie de preţul acestui bun creste ,
si invers in cazul in care posibilităţile de stocare sunt reduse .
4. Costul stocării, deoarece păstrarea bunurilor implică atât cheltuieli
de depozitare cat si cheltuieli legate de pierderea prin deprecierea sau
schimbarea monedei si/sau a nivelului calitativ al bunurilor stocate .
5. Perioada de timp de la modificarea preţului , factor dependent de
gradul de substituire a bunurilor , deoarece cu cat aceasta perioada este mai
mare, cu atât pot fi mutate factorii de producţie de la o activitate la alta .Din
punct de vedere al timpului distingem :
- perioada pieţei – care poate avea o durata foarte scurta de timp de
la ultima modificare de preţ a bunului , ca urmare a creşterii cererii , când
ofertanţii nu-si pot sporii producţia ; deci oferta este perfect inelastică;
- perioada scurta(oferta inelastică) – când unii factori de producţie pot
fi schimbaţi şi cantitatea oferita dintr-un bun poate sporii in anumite limite ca
răspuns la evoluţia pozitiva a preţului si invers;
- Perioada lunga(oferta elastica) – când cantitatea oferită ca răspuns la
modificarea preţului este mai mare.

26
Interacţiunea cererii cu oferta şi formarea echilibrului pieţei

În momentul în care cererea şi ofera pentru un bun economic oarecare

destinat pieţei sunt egale, la un anumit preţ, atunci se spune că piaţa este
echilibrată (fig. 3.)
Cantitatea şi preţul la care piaţa unui bun economic este echilibrată poartă
numele de cantitate de echilibru şi, respectiv, preţ de echilibru.
Preţ

Exces bunuri
Surplus de ofertă
Ps

Pe ---------------- -- - ● Punct de echilibru

P1
Deficit de bunuri Surplus de cerere
Qe Cantitate Q
Fig.2.3. Formarea preţului de echilibru
În punctul de echilibru, curbele cererii şi ofertei sunt în balanţă, preţul şi
cantitatea nu au tendinţe de schimbare, iar intenţia cumpărătorului coincide cu
intervenţia vânzătorului. Cu alte cuvinte, în punctul de echilibru decizia
cumpărătorilor nu este influenţată de surplusul de cerere iar decizia vânzătorilor,
de surplusul de ofertă. Absenţa surplusului de cerere şi a surplusului de ofertă
asigură stabilitatea preţului de echilibru, nivel la care ofertanţii pot vinde şi
cumpărătorii pot cumpăra aceeaşi cantitate de bunuri.

2.4.5. Preţul liber – preţ de echilibru al pieţei

Preţul liber se formează prin negociere şi consens pe piaţă acesta tinzând

către un preţ de echilibru prin confruntarea permanentă a cererii şi a
ofertei.

27
 Opţiunea de preţ de ofertă a producătorului porneşte de la analiza
constantă a trei elemente:
1. Costurile
2. Cererea
3. Concurenţa
1. Costurile pentru producători exprimă cheltuielile de exploatere a
capacităţii de producţie şi de utilizare a resurselor de materii prime şi de forţă de
muncă.
Costurile se reduc odată cu creşterea producţiei. Această legătură între
costuri şi producţie generează pentru producător o anumită curbă denumită şi
curba experienţei
Curba experienţei este folosită de către producător drept ,,un joc
strategic,, alegând cantităţile de produse în funcţie de cost şi de marja
beneficiului în raport cu preţul liber format pe piaţă. Preţul propus de producător
pentru negociere cu cumpărătorul este format din costul unitar şi marja
profitului.
Jocul liber al preţului este rezultatul a doi factori:
1.raportul cerere/ofertă
2.concurenţa
 dacă cererea>oferta, preţul creşte;
 dacă cererea<oferta preţul scade.
Concurenţa între producători conduce la diminuarea preţului de vânzare, iar
concurenţa între cumpărători determină o creştere a preţului de cumpărare.

2. Cererea
Studiul cererii porneşte de la determinarea cantităţii de marfă pentru care
cumpărătorii sunt solvabili la preţul comunicat sau afişat. De regulă cantitatea
cumpărată variază invers proporţional cu preţul, creşte când preţul este mic şi
scade când preţul este mare. Deci nu este o cantitate fixă, ea reprezintă relaţia
dintre diferitele preţuri posibile ale produsului şi cantităţile care ar fi cumpărate
pentru fiecare preţ.
Aşa cum am spus, preţul de echilibru este stabilit la intersecţia cererii cu
oferta
Deplasarea curbei ofertei spre stânga semnifică reducerea cantităţii de
produse vândute şi respectiv absolvite de cereri cărora le corespund preţuri
diferite invers proporţional cu reducerea cantităţilor vândute.
Deplasarea ofertei spre dreapta de la producţia vândută în cantităţi mici la
producţia vândută în cantităţi mari are ca rezultat reducerea preţurilor.

Concurenţa –premisa a formării preţului liber.

Mecanismul economiei de piaţă funcţionează pe baza legii cererii şi

ofertei având ca ax central preţul care asigură autoreglarea echilibrului pieţei.

28
 Regulatorul pieţei se numeşte concurenţa si reprezintă confruntarea
deschisa între agenţii economici pentru realizarea unei poziţii cât mai
avantajoase pe piaţă, corespunzător intereselor proprii. Din punct de vedere
economic, criteriul cel mai important de clasificare a concurentei îl reprezintă
numărul agenţilor economici existenţi pe piaţă si forţa lor economica (pe de o
parte agenţi economici producători/vânzători, iar pe de alta parte
consumatori/vânzători)
Rolul concurentei:
a) stimulează inovaţia;
b) realizează o selecţie a producătorilor, eliminându-i pe cei slabi;
c) tinde sa aşeze în echilibru ramurile de producţie, cererea si oferta;
d) asigură libertatea de alegere a bunurilor si serviciilor la un nivel
superior al trebuinţelor.
În economia de piaţă deschisă vorbim de un preţ de concurenţă ca preţ de
vânzare minim caracterizat prin:
1. Nu trebuie să fie un preţ de ruinare
2. Trebuie să fie un preţ stimulativ pentru producător
3. Trebuie să fie în orice situaţie acoperitor al costului de producţie
4. Acesta trebuie să tindă către un preţ de echilibru pentru a nu genera
excedent de ofertă sau penurie de ofertă.
Preţul este un reglator al echilibrului pieţei doar atunci când mediul
concurenţial este normal caracterizat prin următoarele coordonate:
1. Existenţa mai multor producători şi, respectiv, a mai multor cumpărători,
condiţie ce elimină posibilitatea existenţei unui monopol sau a altor forme
de poziţie dominantă pe piaţa unor bunuri şi servicii;
2. Existenţa diversificării sortimentale a unui bun omogen considerat,
condiţie ce oferă posibilitatea manifestării diverselor opţiuni posibile de
către eventualii participanţi pe piaţa din amonte sau din aval, cu care
producătorii sau distribuitorii intră în raporturi economice de piaţă;
3. Participanţii pe piaţă sunt agenţi economici raţionali, în sensul că fiecare
este preocupat de alegerea celor mai bune variante de combinare a
factorilor de producţie, în scopul maximizării profitului (pe termen scurt)
şi a valorii întreprinderii (pe termen lung);
4. Decizia de preţ aparţine exclusiv agenţilor economici, neexistând
intervenţii din partea guvernului în formarea preţurilor, ca nivel nominal;
5. Raţionamentele de fundamentare a deciziei de preţ să fie definite de
cerinţele dezvoltării durabile a întreprinderii, care implică obiective
prezente şi viitoare ale întreprinderii, interne şi externe, în mediul
concurenţial (de ex.: obiective tehnice, tehnologice, de calitate, de
competitivitate, de protecţie a mediului, etc.).
6. Rolul statului să se reducă la reglarea comportamentelor, în sensul
adoptării de legi privind disciplina pe piaţa a agenţilor economici şi

29
 supravegherea respectării ei, pentru eliminarea manifestărilor
anticoncurenţiale;
7. Intervenţia statului în economie să se faca prin alte instrumente decât
preţul, iar dacă este necesar, să opereze prin pârghii de elasticizare a
preţurilor controlate. De exemplu, limita maximă de preţ dă posibilitatea
agenţilor economici de a stabili preţuri mai mici, în condiţiile în care piaţa
permite acest lucru.
8. Organizarea pieţelor de desfacere ale bunurilor şi serviciilor să aibă ca
obiectiv îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor către consumatori şi să fie,
totodată, bazată pe criterii de eficienţă şi comportamente loiale faţă de
concurenţi;
9. Manifestarea tendinţei de stabilizare a preţurilor, fenomen care
demonstrează existenţa celor două laturi ale pieţei: oferta şi cererea şi
confruntarea acestora în condiţiile concurenţei, care permite echilibrarea
lor prin intermediul preţului liber; în acest caz, este vorba de un preţ de
echilibru;
10.Bunăstarea consumatorilor finali este asigurată de existenţa cantitativă,
calitativă şi structurală (diversificată) a bunurilor pe piaţă, şi concordanţa
acestora cu utilitatea recunoscută de către consumatori, bunuri ale căror
preţuri pot fi absorbite de veniturile acestora.
Aceste coordonate, care definesc mediul concurenţial normal se regăsesc, în
final, în bunăstarea consumatorului. Acesta reprezintă de fapt obiectivul final al
funcţionării pieţei libere şi al manifestării rolului statului ca supervizor al
comportamentelor participanţilor la tranzacţiile din cadrul pieţei.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE
1. Ce factori de influenţă îşi pun amprenta asupra formării preţurilor ?
2. Ce înseamnă sistem de preţuri?
3. Prin ce se caracterizează un mediu concurenţial normal ?
4. Definiţi piaţa ?
5. Analizaţi elasticitatea cererii ?
6. Redaţi oferta şi elasticitatea acesteia ?
7. Prezentaţi formarea preţului de echilibru ?

APLICAŢII REZOLVATE :
1. Cererea şi oferta sunt redate prin
următorul set de date:
a) b)

30
 Preţ Cantitate
1 3
2 5
3 9
4 10
Preţ Cantitate
1 10
2 7
3 4
4 2

Se cere:
a) Care din cele două şiruri de date caracterizează cererea şi care oferta?
b) Reprezentaţi grafic cele două curbe asociate datelor.
c) Care este preţul de echilibru?
Rezolvare:
a) Din datele prezentate rezultă că la o creştere a preţului se observă: în
cazul a) o creştere a cantităţii, iar în cazul b) o scădere a cantităţii. Astfel
setul de date a) reprezintă oferta, iar setul b) reprezintă cererea.

Graficul cererii si ofertei

6
4 oferta
pret

2 cererea
0
0 5 10 15
cantitate

b) Preţul de echilibru este cuprins între valorile de 2 şi 2,5 unităţi monetare,

între 6 şi 6,5 unităţi cantitative.
2. Se estimează că oferta anuală a unei firme variază în funcţie de preţ, după
cum urmează:
Preţul unitar pe Oferta(mil. bucăţi)
bucăţi în euro
1 9
2 12
3 14
4 16

31
 Care este elasticitatea ofertei când preţul este cuprins intre 2 şi 3 euro?

Rezolvare:

o  p 0  p1  14  12 3  4
eOP  *  *
p  o0  o1  4  3 14  12 =0,38

3. Un producător cu o producţie anuală de 50 buc. dintr-un produs, la preţul de

50$/buc doreşte ca în anul următor să-şi orienteze vânzarea spre alte pieţe. Un
birou specializat de marketing îi oferă informaţii privind elasticitatea cererii pe 3
pieţe: e1 = 2; e2 = 1,02; e3 = 0,03. Ştiind că ar dori să obţină un preţ cu 10% mai
mare, ce piaţă va prefera?
Rezolvare:
Qi Pi Q  Pi  eCP
eCP    Q  i
Qi Pi Pi

50  5  2
Pentru piaţa 1: Q1   10
50

50  5  1,02
Pentru piaţa 2: Q2   5,1
50

50  5  0,03
Pentru piaţa 3: Q3   0,15
50
Producătorul va prefera piaţa nr.3, deoarece la preţul sperat mai mare cu
10% va răspunde cu reducerea mai mică a cererii.

4. Se consideră 2 produse A şi B aflate în structura opţiunilor unui consumator.

În momentul t0 consumul C şi preţul P a celor 2 produse sunt:
CA0 = 200 UM, CB0= 900 UM; PA0 = 2 UM; PB0= 5 UM.
În momentul t1 structura consumului are următoarele caracteristici:
CA1 = 75 UM, CB1= 1000 UM; PA1 = 5 UM; PB1= 4 UM.
Să se determine elasticitatea în raport cu preţul şi să se comenteze rezultatul
obţinut.

Rezolvare:

C i
C
ecp   i
Pi
Pi

32
 75  200  125
P
eCA   200  200  0,41
52 3
2 2

1000  900 100

P
eCB  900  900  0,55
45 1
5 5

Rezultă că pentru produsele A şi B cererea este inelastică.

5. Firma Coca-Cola a lansat un studiu de piaţă in scopul de a determina reacţia

clientelei la modificarea preţului unui produs, sticla de 250 ml.
Rezultatele au permis estimarea următoarei relaţii:
Q = 55 – 1,5 · P
Ştiind că produsul este vândut pe piaţă cu 20 u.m, care este elasticitatea cererii
faţă de preţ în această situaţie şi interpretaţi rezultatul obţinut.

Rezolvare:

eCP = -dC/C0 : dP/P0 = -(-1,5) · 20/(20-1,5· 20) = -1,005

dQ dP dQ P0
eCP  : *
Q0 P0 = dP Q0

dQ  55  1,5P 
|

dP = dP = -1,5

20
P
e = -1,5· 55  1,5 * 20 = -1,5· 0,8 =+1,2, deci cererea este elastică.
C

APLICAŢII DE REZOLVAT:

Cererea şi oferta sunt redate prin următorul set de date.

a) preţ cantitate b) preţ cantitate
1 3 1 12
2 5 2 8

33
 3 8 3 5
4 10 4 3

Care dintre cele doua şiruri de date caracterizează cererea şi care oferta?
Reprezentaţi grafic cele doua curbe asociate datelor.
Care este preţul de echilibru?

2. Se estimează că oferta anuală a unei

firme variază în funcţie de preţ după cum urmează:

preţ unitar/buc. oferta (mil. buc)

1 5
2 6
3 7
4 8
Care este elasticitatea ofertei când preţul este cuprins între 3 şi 4 USD?

3. A şi B sunt două produse pentru care

poate opta un consumator.
În momentul t0 consumul (C) şi preţul (P) celor două produse sunt (în unităţi
monetare):
CA0=400 CB0=1800 PA0=4 PB0=10
În momentul t1 structura consumului are următoarele caracteristici:
CA1=150 CB1=2000 PA1=10 PB1=8
Să se determine elasticitatea în raport cu preţul şi să se comenteze rezultatul.

4. Producţia unei firme este de 5.000

unităţi şi preţul unitar de 100 euro. Firma doreşte să vândă anul următor toată
producţia pe o altă piaţă şi să obţină un preţ cu 20% mai mare.
O firmă de marketing îi oferă elasticităţile cererii funcţie de preţ pe trei
pieţe noi, respectiv: e1=-2,10 e2=-1,05 e3=-0,05
Ce piaţa va alege şi cât va putea vinde?

34