Sistemul locomotor

Funcția de relație este realizată de sistemul nervos, sistemul locomotor, sistemul enocrin și
organele de simț.

Sistemul locomotor este format din sistemul osos și sistemul muscular.

Sistemul osos - este alcătuit din totalitatea oaselor ( peste 200 oase).
Oasele sunt - legate între ele prin articulații.
- alcătuite din țesut conjunctiv dur
- organe pasive ale mișcării

Sistemul muscular - este alcătuit din totalitatea mușchilor.

Mușchii scheletici - se prind de oase prin tendoane
- sunt alcătuiți din țesut muscular striat
- sunt organe active ale mișcării
 Scheletul organismului uman
Scheletul organismului uman este format din : scheletul capului, scheletul trunchiului, scheletul membrului
superior și scheletul membrului inferior.

I. Scheletul capului este format din - oasele cutiei craniene - os frontal

- os occipital
- oase parietale
- oase temporale
- oasele feţei sunt - maxilarul (os fix)
- mandibula (os mobil)
- zigomatic
- nazal
- lacrimal

Oasele cutiei craniene adăpostesc encefalul.

II. Scheletul trunchiului este format din - stern (osul pieptului)
- 33-34 vertebre ce formează prin
suprapunere coloana vertebrală
- 12 perechi de coaste
 primele 7 perechi de coaste se articulează cu sternul
 următoarele 3 perechi de coaste s-au sudat de a 7-a ( coaste false)
 2 perechi de coaste libere (coaste flotante)
O vertebră prezintă - corpul vertebral
- orificiul vertebral
- arcul vertebral
Regiunile coloanei vertebrale sunt: - regiunea cervicală (7 vertebre) – primele 2:- atlas
- axis
- regiunea toracală (12 vertebre)
- regiunea lombară ( 5 vertebre)
- regiunea sacrală ( 5 vertebre sudate)
- regiunea coccigiană ( 4-5 vertebre sudate)

Cutia toracică protejează inima şi plămânii.

III. Scheletul membrului superior se leagă de oasele trunchiului prin centura scapulară
ce este formată din - omoplat(scapula)
- claviculă
Oasele menbrului inferior sunt - osul braţului - humerus
- oasele antebraţului - radius
- ulna
- oasele mâinii- oasele încheieturii(carpiene)
- oasele palmei (metacarpiene)
- oasele degetelor (falange)
IV. Scheletul membrului inferior se leagă de oasele trunchiului prin centura pelviană
ce este formată din - os coxal
- os sacrum
Oasele membrului inferior sunt - osul coapsei - femur
- în zona articulaţiei genuchiului se află patela (rotula)
- oasele gambei - tibia
- fibula (peroneu)
- oasele gleznei - (tarsiene)
- oasele labei (metatarsiene)
- oasele degetelor (falange)
 STRUCTURA UNUI OS LUNG
Sistemul osos prezintă două mari componente:

1. oasele, structuri fixe, sunt compuse dintr-o matrice osoasă, care este ulterior
întărită de săruri minerale. Sunt legate între ele prin intermediul articulațiilor.
2. cartilajele, sunt structuri avasculare, constituite dintr-un țesut conjunctiv
semidur. Sunt inserate în locurile în care e nevoie de flexibilitate, adică la nivelul
articulaților oaselor. Facilitează anumite mișcări minime la nivelul structurilor
osoase de care se leagă. De exemplu, cartilajele costale, care permit mișcările
minime ale cutiei toracice în timpul respiraţiei.

Epifizele sunt capetele unui os lung.

Diafiza este corpul osului.
Periostul memebrană conjunctiva ce acoperă diafiza şi are rol în creşterea osului în lungime.
Cartilajul de creştere este situat între diafiză şi epifize.
- are rol în creşterea osului în lungime.
Epifizele - conţin ţesut osos spongios, format din lame subţiri, încrucişate între ele, iar
cavităţile dintre ele, sunt pline cu măduvă roşie.
- măduva roşie are rol în formarea globulelor roşii
Ţesutul osos dur compact- substanţa fundamentală este impregnată cu o mare cantitate de
săruri minerale de calciu şi fosfor.
-celulele osoase -sunt situate în cavităţi mici din substanţa
fundamentală, sub formă de lame osoase concentrice.
-are rol de susţinere şi rezistenţă.
Măduva galbenă-se află în canalul central.
- este formată din : reţea de fibre, celule de grăsime, vase de sânge şi
terminaţii nervoase.
Duritatea oaselor-este dată de substanţa fundamentală ce conţine săruri de Ca şi P.
Rezistenţa oaselor este dată de : -structura spongioasă a epifizelor
-structura tubulară a diafizei
Oasele scurte şi late - au la periferie ţesut osos dur ce acoperă ţesutul spongios
-au numai măduvă roşie
Oasele cresc atât în lungime cât şi în grosime până în jurul vârstei de 23 ani.

Articulaţiile sunt : - fixe (la oasele cutiei craniene)-nu permit oaselor să se deplaseze.
-semimobile (la nivelul vertebrelor) - asigură o mişcare limitată a
oaselor coloanei vertebrale.
-mobile (articulaţiile ce se stabilesc între oasele membrelor) - realizează
o mişcare amplă a oaselor membrelor.
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (I)

LECŢIA 1. Elemente de reproducere în lumea vie

Funcția de reproducere asigură perpetuarea speciei prin apariția de urmași;

- indivizii trăiesc un timp limitat dar specia supraviețuiește un timp nedeterminat;

Reproducerea poate fi asexuată și sexuată.

A. Reproducerea asexuată:
-presupune un singur individ sau părți din acesta pentru producerea de urmași;
- este specifică bacteriilor, protozoarelor, algelor unicelulare (diviziune), drojdiilor (înmugurire), plantelor
(înmulțire vegetativă), unor animale (regenerare la spongieri, râme, unele moluște);
- la plante, fragmente (rădăcini, tulpini subterane, părți din tulpini aeriene, muguri etc.) rupte și plantate în
condiții favorabile, produc noi plante;
- organismele nou formate sunt aproape identice cu cele din care s-au format.

B. Reproducerea sexuată:
- presupune doi indivizi, unul masculin și unul feminin, care prezintă sisteme specializate care produc
celule sexuale sau gameți;
- poate apărea și între doi indivizi hermafrodiți (plante, râme, melci) care prezintă atât organe
reproducătoare care produc gameți masculini cât și organe reproducătoare care produc gameți feminini;
- la plante, organele de înmulțire masculine și feminine se găsesc în floare; ele produc gameții care se
unesc în urma proceselor de polenizare și fecundație, procese urmate de transformarea uor părți ale florii
în fruct și a gameților uniți în semințe;
- în condiții favorabile, semințele germinează, dând naștere generației următoare;
- la majoritatea animalelor și la om, organele reproducătoare masculine și feminine se găsesc în indivizi
diferiți;
- gameții se unesc fie în apă (fecundație externă, eficientă în condițiile unui număr mare de celule
fecundate), fie în corpul femelei (fecundație internă, eficientă în condițiile unui număr mic de celule
fecundate);
- organismele nou formate sunt asemănătoare cu cele din care s-au format;
- la animalele evoluate și om apare și capacitatea de creștere și îngrijire a puilor (hrănire, protecție,
învățare etc.).
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (I)

LECŢIA 2. Floarea la angiosperme – structură și funcții

Floarea la angiosperme este un complex de organe de reproducere, protejate sau nu de un înveliș floral;
- Florile pot fi:
a) unisexuate: masculine și feminine;
b) hermafrodite – pe aceeași floare se întâlnesc atât elemente masculine cât și feminine;

Elementele componente ale unei flori:

- peduncul – codița florii;
- receptacul – de ele se prind elementele învelișului floral și organele de reproducere;
- învelișul floral:
a) elemente identice - tepale (formează perigonul, P), de exemplu la lalea;
b) diferite - sepalele (totalitatea lor formează caliciul, K), la exterior;
- petalele (totalitatea lor formează corola, C), la interior;
- organele de reproducere:
a) masculine: - staminele, formate din filament și anteră – produc polenul (gameții masculini);
- totalitatea staminelor formează androceul;
b) feminine: - carpelele (pistil), formate din stigmat, stil și ovar – produc ovulele (gameții feminini);
- totalitatea carpelelor formează gineceul.

Funcțiile florii:
- polenizarea – trecerea granulelor de polen de pe antere pe stigmatul lipicios al carpelei:
a) din aceeași floare (polenizare directă);
b) pe o altă floare aflată de pe aceeași plantă sau pe o plantă diferită din aceeași specie (polenizare
încrucișată, realizată de insecte sau vânt sau polenizare artificială, realizată de om);
- fecundația – unirea unui grăuncior de pole cu un ovul din care se formează o celulă ou, proces urmat de:
- ulterior acestui proces din ovar se formează fructul iar din ovulele fecundate semințele.
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (I)

LECŢIA 3. Fructul

Fructul este organul de înmulțire specific angiospermelor al cărui rol este de a asigura protecția și
răspândirea semințelor
Fructele iau naștere de obicei din ovarele florii.

Tipuri de fructe:
a)fructe cărnoase:
- bacă: moale, zemos cu multe semințe: roșie, strugure;
- drupă: moale, cărnos cu un singur sâmbure lemnos: cireș, prun, piersic;

b)fructe uscate:
- capsulă: uscat, cu înveliș subțire și multe semințe mici: mac, bumbac;
- păstaie: uscat la maturitate, înveliș subțire, semințe puține, mari: fasole, mazăre;
- achenă: uscat, mic, nelipit se sămânță: floarea soarelui;
- cariopsă: uscat, mic, lipit de sămânță: grâu;
- silicvă: rapiță;
- jir: fag;
- ghindă: stejar;

c) fructe multiple:
- poliachenă: căpșune;
- polidrupă: mure, zmeură;

d) fructe compuse:
- siconă: smochine;
- știulete: porumb;

e) fructe false – la formarea lor participă și alte elemente florale:

- poamă: măr, păr, gutui;
- hesperidă: portocal, lămâi;
-melonidă: pepene.

Fructele dehiscente – se deschid la maturitate, eliberând semințele;

Fructele nedehiscente – nu se deschid.
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (I)

LECŢIA 4. Sămânța

Semințele se formează din ovulele fecundate

Alcătuirea unei semințe:

- tegument (la exterior) – protejeză sămânța;
- embrion – din el ia naștere viitoarea plantă, alcătuit din:
a) rădăciniță;
b) tulpiniță;
c) muguraș;
- cotiledoane – depozitează substanțe de rezervă necesare embrionului:
a) la angiospermele dicotiledonate sămânța are două cotiledoane (de ex. fasolea);
b) la angiospermele monocotiledonate sămânța are un cotiledon (de ex. porumbul).

Clasificarea semințelor:
1. După formă:
- sferice: mazăre;
- reniforme: fasole;
- ovoide: dovleac;
- cu peri: bumbacul;
- lenticulare: linte;
- cordate: trifoi;
- mari: nuc.

2. După substanțele nutritive pe care le conțin:

- semințe bogate în glucide: cerealele;
- semințe bogate în lipide: floarea soarelui, in, dovleac;
- semințe bogate în proteine: soia, mazăre, fasole.
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (I)

LECŢIA 5. Germinația. Creșterea și dezvoltarea plantelor

După formare, semințele intră în repaus, până când condițiile de mediu devin favorabile germinației.
Germinația este trecerea embrionului din stare de repaus în sămânță în stare activă de creștere,
utilizând substanțele de rezervă din cotiledoane.
Condiții favorabile pentru germinație:
- condiții externe: o temperatură potrivită (specifică pentru fiecare plantă), umiditate suficientă la
nivelul solului, sol aerisit pentru accesul oxigenului se asigură și prin lucrări de pregătire a terenului;
- condiții interne: sănătatea, integritatea și vârsta semințelor.
În timpul germinației, cotiledoanele pot rămâne sau nu în sol. Odată cu creșterea viitoarei plante,
cotiledoanele se micșorează, se zbârcesc și mor.
Plantele cresc, mărindu-și corpul, proces ce se realizează prin diviziune celulară ca urmare a activității
țesuturilor de creștere și efect al asimilării substanțelor hrănitoare. Se formează mai întâi organele
vegetative(rădăcină, tulpină, frunze), apoi cele de reproducere (flori, fructe, semințe).
Când planta devine capabilă să producă semințe, spunem că a ajuns la maturitate.

Deci, ciclul de viață al plantelor poate fi redat de schema:

Zigot Embrion plantă tânără plantă adultă

cu organe vegetative cu organe de reproducere

După ciclul de viață, deosebim:

- plante anuale (ciclu de viață de 1 an), ex. fasole, porumb;
- plante bienale (ciclu de viață de 2 ani), ex. varză, sfecla de zahăr;
- plante perene (ciclu de viață de mai mulți ani), ex. nuc, stejar.
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (I)

LECŢIA 6. Înmulțirea vegetativă la plante

Angiospermele se pot înmulți și vegetativ, utilizându-se diferite fragmente de organe vegetative.

Exemple:
- despărțirea plantelor care formează tufe (bujori, violete);
- plantarea unor tulpini subterane: bulbi (lalea, ghiocei, ceapă), tuberculi (cartof), rizomi (stânjenei);
- utilizarea unor fragmente din tulpini cărora li se aplică lucrări speciale: butășirea (mușcate), altoirea
(pomi fructiferi), marcotajul (vița de vie).

Butășirea:
- capacitatea unui fragment dintr-o ramură sau frunză de a produce rădăcini;
- se taie un fragment de ramură cu 3 – 4 noduri (butaș), apoi se pune în apă (primele două noduri de
jos);
- se completează periodic apa, până apar primele rădăcini iar când acestea apar se face plantarea în
pământ;
- butășirea se poate realiza și direct în pământ (ex. vița de vie), în acest caz fiind necesară udarea
zilnică a butașilor.

Altoirea:
- presupune îmbinarea a două fragmmente de plantă;
- partea cu rădăcina se numește portaltoi, iar cealaltă atașată de prima se numește altoi;
- se aplică în special la pomii fructiferi;

Marcotajul:
- presupune înrădăcinarea unor fragmente de ramuri (marcote), fără a fi detașate de planta mamă;
- ramurile mai lungi se aleg și se îngroapă cu vârful afară, partea de ramură aflată sub pământ formând
rădăcini;
- când acestea devin suficient de mari, ramura se poate separa de planta mamă;
- se utilizează la vița de vie, coacăz, mur.
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (I)

LECŢIA 7. Alte tipuri de înmulțire

Diviziunea:
-este întâlnită la organismele unicelulare;
- la bacterii, în condiții favorabile, o celulă se împarte în alte două celule la fiecare 20 de minute;
- cele două celule se aseamănă foarte mult între ele, dar și cu celula din care au provenit;
- în 24 de ore dintr-o singură bacterie se dezvoltă 272 bacterii!
- protistele se înmulțesc și ele prin diviziune care poate fi longitudinală sau transversală;

Înmugurirea:
- la unele cipuerci, cum ar fi drojdia de bere, diviziunea produce celule inegale, prinse de celula mamă,
având aspect de muguri;
- astfel, deși este unicelulară, drojdia formează colonii;

Înmulțirea prin spori:

-se întâlnește la unele ciuperci, la mușchi și la ferigi;
- sporii sunt prevăzuți cu învelișuri rezistente care au nevoie de apă pentru a germina;
- la ferigi, sporii sunt grupați pe dosul frunzelor în formațiuni numite sori;
- când germinează, din spori se formează o structură în formă de inimă (protal) pe care se dezvoltă
celulele reproducătoare;
- acestea se unesc prin fecundație, generând o nouă plantă;
- astfel, sporii sunt un element de reproducere asexuată în timp ce semințele sunt un element al
reproducerii sexuate.
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (II)

LECȚIA 1. Dezvoltarea corpului uman și pubertatea

Trecerea de la copilărie la vârsta adultă se realizează treptat și presupune:

A. Modificări hormonale;
B. Modificări corporale;
C. Modificări afective și comportamentale;

A.Modificări hormonale:
- hipotalamusul stimulează glanda hipofiză să producă hormonii gonadotropi care influențează
activitatea glandelor sexuale;
- este accelerată creșterea corporală, dezvoltarea caracterelor sexuale secundare, dobândirea funcției
de reproducere;
- debutul acestor modificări are loc în perioada pubertății, la vârsta de 9 – 11 ani la fete și 10 – 13 ani la
băieți, cu variații individuale.

B.Modificări corporale:
La băieți:
- creșterea organelor sexuale în volum;
- apariția pilozității pubiene, axilare și faciale;
- apariția primelor poluții;
- creșterea în înățlime, dezvoltarea masei musulare;
- umerii devin mai lați, bazinul rămâne îngust;
- îngroșarea corzilor vocale, dezvoltarea laringelui și îngroșarea vocii;
- apariția temporară a coșurilor (acnee).

La fete:
- apariția pilozității pubiene și axilare;
- apariția ciclurilor menstruale, la început neregulate, reglarea se realizează în timp;
- dezvoltarea sânilor;
- dezvoltarea șoldurilor și a bazinului, umerii rămân înguști;
- vocea rămâne subțire;
- apariția temporară a coșurilor (acnee).

C. Modificări afective și comportamentale:

- modificări ale percepției personale și a celor din jur;
- creșterea nevoii de autocunoaștere, autodefinire, afirmare;
- dorința de independență;
- senzație de neînțelegere, apariția unor conflicte;
- apariția interesului pentru sexualitate;
- modificări ale dispoziției: producerea de testosteron poate crește nivelul agresivității la băieți.
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (II)

LECȚIA 2. Anatomia sistemului reproducător la om

Sistemul reproducăror al omului este format din:

- organe genitale interne: gonadele – organe perechi care produc celulele sexuale (gameții) și căile de
eliminare a gameților;
- organe genitale externe;
- glande anexe.

Sistemul reproducător masculin:

Organe genitale interne:

-testiculele (gonadele masculine):
- sunt localizate în afara abdomenului, în scrot;
- au dublă funcție: exocrină prin producerea de spermatozoizi (spermatozoizii se formează
continuu, începând cu pubertatea și până la andropauză – spermatogeneza) și endocrină prin
producerea de testosteron (hormonul sexual masculin);
- căile de eliminare a spermatozoizilor:
- epididimul;
- canalul deferent;
- uretra (cale comună cu sistemul excretor).

Organe genitale externe:

- penisul – organul copulator masculin;
- scrotul – adăpostește testiculele.

Glandele anexe – produc lichide care ajută la hrănirea și deplasarea spermatozoizilor, formând
împreună cu aceștia lichidul seminal (sperma):
- veziculele seminale;
- prostata;
- glandele bulbo – uretrale.

Sistemul reproducător feminin:

Organele genitale interne:

- ovarele (gonadele feminine):
- localizate în abdomen;
- au dublă funcție: exocrină, prin producerea ovulelor (la fiecare 28 de zile începând cu
pubertatea și până la menopauză, ovarele produc alternativ un singur ovul - ovogeneza) și
endocrină prin producerea de estrogen și progesteron (hormonii sexuali feminini);
- căile de eliminare a ovulelor:
- trompele uterine;
- uterul – asigură creșterea și dezvoltarea viitorilor urmași în perioada sarcinii;
- vaginul – organul copulator feminin.

Organele genitale externe – vulva;

Glandele anexe:
- glandele mamare produc lapte, necesar pentru hrănirea copiilor după naștere.
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (II)

LECȚIA 3. Fiziologia sistemului reproducător

Spermatozoizii (gameții masculini):

-se formează la nivelul testiculelor în procesul de spermatogeneză;
-sunt eliminați odată cu lichidul seminal prin ejaculare; la o ejaculare se elimină câteva sute de
milioane de spermatozoizi;
- au dimensiuni mici (50-70μm) și sunt formați din cap, corp și coadă;
- trăiesc aproximativ 1 - 5 zile.

Ovulele (gameții feminini):

- se formează la nivelul ovarelor în procesul de ovogeneză;
- ovulul este captat apoi de trompa uterină a ovarului în care s-a format;
- dimensiuni mari (200μm), are formă sferică. Format din membrană, citoplasmă și nucleu și înconjurat
de o coroană;
- trăiesc numai 24 de ore;

Ciclul sexual feminin are mai multe etape ce durează în total 28 de zile:
- constă în modificări periodice care apar la nivelul ovarelor și al mucoasei uterine;
- menstruația este eliminarea unei părți din mucoasa uterină, însoțită de hemoragie, durează
aproximativ 2 – 4 zile, începând cu ziua 1 a ciclului;
- refacerea mucoasei uterine și pregătirea pentru ovulație (zilele 5 – 13 ale ciclului);
- ovulația (ziua 14);
- producerea de hormoni, îngroșarea mucoasei uterine și pregătirea pentru fixarea embrionului (zilele
14 – 28 ale ciclului);
- dacă în această perioadă nu are loc fecundația, mucoasa se va distruge și se va elimina la menstruația
următoare.

Fecundația, nidația, dezvoltarea intrauterină:

- pentru ca fecundația să aibă loc, este necesară întâlnirea partenerilor de sex diferit, urmată de actul
sexual, în perioada de fertilitate a femeii;
- spermatozoizii ajung în corpul femeii, străbat vaginul, uterul și întâlnesc ovulul în trompa uterină;
pentru fecundație este suficient un singur spermatozoid, primul care ajunge la ovul și se unește cu
acesta;
- în urma fecundației cei doi gameți se unesc, formează celula ou (zigot) care se divide și după
aproximativ 7 zile se fixează în mucoasa uterină (nidația);
- după nidație începe perioada de embrion (lunile I - II) de sarcină, se diferențiază celulele, țesuturile și
organele viitorului organism; în același imp se formează și organele anexe: sacul amniotic, placenta și
cordonul ombilical, la sfârșitul lunii a II-a, embrionul are 1cm și aproximativ 30g;
- lunile III – IX de sarcină corespund perioadei de făt în care are loc creșterea viitorului urmaș până la
aproximativ 50cm și 3 – 3,5kg;

Nașterea:
- are loc la sfârșitul lunii a IX-a de sarcină;
- sacul amniotic se rupe, uterul se contractă puternic sub influența unui hormon secretat de
hipotalamus;
- are loc expulzarea fătului și a organelor anexe; perioada de după naștere se numește lăuzie
- în primele 24 de ore de la naștere fătul se numește nou-născut iar periada în care este hrănit cu lapte
matern se numește sugar;
Disciplina: BIOLOGIE, clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Funcția de reproducere (II)

LECȚIA 6. Particularități ale reproducerii sexuate la vertebrate

Majoritatea vertebratelor au reproducere sexuată;

- Diferența între indivizii de sex diferit reprezintă diformismul sexual, constă în:
a) diferențe de aspect: la multe specii, masculii sunt mai mari, mai colorați;
b) diferențe de comportament: manifestări teritoriale mai puternice la masculi, lupte pentru femele și
pentru accesul la reproducere.
- diformismul sexual poate fi permanent sau temporar; de asemenea, poate fi un dezavantaj pentru indivizi
(la păunii masculi frumos colorați, zborul este îngreunat iar camuflarea de prădători este dificilă);
- pentru fiecare specie, există perioade bine definite pentru reproducere care depind de condițiile de
mediu, în așa fel încât puii să apară în sezoane favorabile climatic și din punctul de vedere al accesului la
hrană; aceste perioade sunt corelate cu comportamente precum: găsirea perechii, acuplarea indivizilor,
îngrijirea ouălor, nașterea, creșterea puilor;
- fecundația poate fi:
a) externă – are loc în mediu, este întâlnită la vertebratele acvatice: pești, amfibieni;
b) internă – are loc în corpul femelei: masculul depune spermatozoizii în căile genitale ale femelei iar
dezvoltarea embrionilor are loc în ouă, depuse de femelă în mediu (reptile, păsări) sau în corpul
acesteia (mamifere vivipare);

După tipul de dezvoltare embrionară se deosebesc:

a) animale ovipare – depun ouă în mediul exterior (pești, amfibieni, reptile, păsări, mamifere
monotreme);
b) ovovivipare – depun ouă, acestea fiind incubate în interiorul organismului matern (unii pești,
amfibieni, reptile);
c) vivipare – nasc pui în diferite stadii de dezvoltare (mamifere marsupiale și placentare)

Peștii:
-peștii cartilaginoși au fecundație internă; puii sunt asemănători cu adulții;
- peștii osoși au fecundație externă, femelele depun un număr foarte mare de icre peste care masculii
depun lapți;
- cu puține excepții, adulții nu își îngrijesc puii.

Amfibienii:
- fecundația este internă la salamandre și tritoni și externă la broaștele fără coadă;
- femelele depun ouăle în apă (mici, gelatinoase, transparente); din ouăle fecundate se dezvoltă
mormolocii, asemănători cu peștii, care se transformă în adulți prin metamorfoză.

Reptile
- fecundația internă, majoritatea speciilor sunt ovipare, incubația este realizată de către căldura
externă;

Păsările;
- fecundație internă, sunt ovipare, incubația și creșterea puilor este realizată de către părinți;

Mamiferele:
- fecundația este externă, masculii prezintă penis;
- monotremele depun ouă, marsupialele și placentarele sunt vivipare;
- puii sunt îngrijiți și hrăniți cu lapte produs de glandele mamare.