Sunteți pe pagina 1din 9

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de stat ‘’Bogdan Petriceicu Hasdeu’’


Disciplina Educație fizică

Referat
Tema: Gimnastica, Esența exercițiului fizic , jocurile Olimpice
Antecedente, Primul ajutor la înec, Calirea organismului uman
Regimul alimentar la activitatea motrice.

Elaborat: Tabureanu Andreea


Grupa: Drept 2001

Cahul 2020
Gimnastica

Gimnastica - este un sport care implică o serie de mișcări ce trebuie forță fizică, flexibilitate,
echilibru, rezistență, grație și conștientizare chinestezică. Forul ce guvernează acest sport la nivel
mondial este Federația Internațională de Gimnastică. Fiecare țară are propriul organism național
de conducere afiliat la FIG, România fiind afiliată la acesta prin Federația Română de
Gimnastică.
Gimnastica artistică este cea mai cunoscută ramură a acestui sport. Probele la feminin sunt
sărituri, paralele, bârnă, sol, iar la bărbați sol, cal cu mânere, inele, sărituri, paralele și bară fixă.
Probele de gimnastică își au originea în Grecia Antică. Alte ramuri ale gimnasticii de
performanță sunt gimnastica ritmică, gimnastica aerobică, gimnastica acrobatică și săriturile la
plasa elastică (trambulină)

Gimnastica de echipă
Gimnastica de echipă a apărut în Scandinavia. Primul concurs oficial a avut loc în Finlanda în
1996 și se desfășoară acum o dată la doi ani. Echipele de competiție, cluburile, sunt formate din
trei categorii: echipe de femei, bărbați și mixte. Gimnastica se compune din trei tipuri: exerciții
la podea, salturi de la mini-trambulină și salturi acrobatice. În fiecare dintre cele trei discipline,
numărul de gimnaști este de la 6 la 12 persoane. Gimnastica de echipă include cele mai dinamice
tipuri de exerciții de gimnastică: exerciții de grup, acrobatice și salturi de gimnastică de sprijin.
Aceasta are o muzicitate inerentă, o orientare motor-educativă pronunțată, complexitatea optimă
a exercițiilor.

Gimnastica de circ 
Gimnastica de circ este împărțită în partere (exerciții pe echipamente și aparate, montate pe
arenă) și aer (exerciții pe echipamente suspendate deasupra arenei); respectiv gimnaști - pe sol și
în aer.
Fiecare dintre cele două tipuri de gimnastică de circ include o varietate de subspecii (în funcție
de echipamentul utilizat și de metodele de lucru): parter - exerciții pe bare orizontale, trambulină,
inele de toate tipurile; aer - exerciții pe trapezul de toate tipurile, cord de parele, cord de volante,
cadru, bambus, curele, pânze, inel, sferă

Gimnastica acrobatică
Gimnastica acrobatică cuprinde trei grupe de exerciții: salturi acrobatice, exerciții în pereche și
de grup.
Gimnastica stradală (curte)

Gimnastica stradală este practicată, de regulă, de sportivi neprofesioniști. Pentru mulți, este ca un
hobby, un stil de viață, o modalitate de a dezvolta și menține tonusul muscular, agilitatea și
flexibilitatea articulațiilor. Poate fi practicată pe aproape orice teren de joacă în curte, iar în unele
cazuri - chiar pe stradă.
Exercițiul fizic
Exercițiul fizic este performanța unei activități de la dezvolta sau menține o condiție fizică bună
și o sănătate generală pentru organism.
Pentru fiecare exercițiu, mușchii sunt definiți ca fiind activi sau statici. Mușchii sunt considerați
activi (sau principali), contractând și punând în mișcare o anumită structură a corpului. Sunt
statice cele care sunt ajutate la contracție, fie încep să se miște, fac ca structura primară sau
secundară să fie stabilă, ceea ce promovează mișcarea.
Există un număr mare de opțiuni pentru efectuarea unor exerciții fizice diferite - pentru oricare
dintre ele sunt întotdeauna mai multe moduri diferite de a schimba mușchiul stimulator (prin
schimbarea aderenței, poziția picioarelor, schimbarea vitezei de mișcare etc.).
Alegerea exercițiilor speciale, intensitatea acestora (greutatea aplicată atunci când sunt folosite),
volumul (numărul de abordări și repetări), durata și frecvența (numărul de lecții pe săptămână)
sunt determinate pe baza abilităților și obiectivelor individuale ale unei persoane. Cea mai bună
și mai eficientă modalitate de a decide cu privire la acest lucru este să consultați un specialist în
domeniul sănătății (îmbunătățirea generală a sănătății, exerciții de rezistență) și să aibă un
program individual și recomandări care să țină cont de nevoile și oportunități individuale .

Tipuri de exerciții fizice


 Exerciții de forță —tracțiune este cea care urmărește creșterea masei musculare și dă o
forță mai mare mușchilor.
 Exercițiul cardiac — de exemplu, sărind pe loc, înotul este bun pentru inimă,
îmbunătățește rezistența și reduce greutatea corporală.
 Exercițiile de întindere a mușchilor vizează îmbunătățirea flexibilității corpului.
Nutriție și recuperare
Nutriția corectă este la fel de importantă pentru sănătate ca și exercițiile fizice. Atunci când se
exercită, devine și mai important să existe o dietă bună pentru a se asigura că organismul are
raportul corect de macronutrienți, oferind în același timp micronutrienți ampli, pentru a ajuta
corpul cu procesul de recuperare în urma unui exercițiu intens.
Recuperarea activă este recomandată după participarea la exerciții fizice deoarece îndepărtează 
actatul din sânge mai repede decât recuperarea inactivă. Îndepărtarea lactatului din circulație
permite scăderea ușoară a temperaturii corpului, care poate aduce beneficii și sistemului
imunitar, deoarece un individ poate fi vulnerabil la boli minore dacă temperatura corpului scade
prea brusc după exercițiile fizice

Jocurile Olimpice Antecedente


Biatlonistul francez Martin Fourcade a devenit a devenit triplu medaliat cu aur la Jocurile
Olimpice de iarnă de la PyeongChang, după ce a câștigat ieri proba de ștafetă mixtă împreună cu
Marie Dorin-Habert, Anais Bescond și Simon Destieux. El a mai cucerit două titluri olimpice în
cursa individuală și în proba de urmărire (pursuit).
Norvegia se menţine lider în clasamentul pe medalii la Olimpiada de la PyeongChang, după 12
zile de concurs, cu 11 medalii de aur, 10 de argint şi 8 de bronz (total 29 medalii). Pe locul 2 se
află Germania, cu 11-7-4 (total 23), podiumul fiind completat de Canada, cu 8-5-6 (total 19).

Echipa Atleților Olimpici din Rusia a cucerit pana acum 11 medalii, dintre care 3 de argint și 8
de bronz. Rușii se confruntă însă cu un scandal de dopaj cu meldonium în care este implicat un
medaliat cu bronz. Este vorba despre Alexandr Krushelnitski, medaliat cu bronz, la curling, în
proba de dublu-mixt, împreună cu Anastasia Bryzgalova. Tribunalul de Arbitraj Sportiv se va
pronunța pe 22 februarie asupra cazului.

Comitetul olimpic rus a fost suspendat, din cauza sistemului de dopaj instituționalizat care a
existat timp de mai mulți ani în Rusia, în special în timpul JO 2014 de la Soci. Totuși, 168 de
sportivi ruși, fără antecedente de dopaj, au fost admiși să participe la Olimpiada de la
PyeongChang sub drapelul olimpic.

Organizaţia teroristă Al-Qaida aduce spaimă între sportivii lumii, după ce s-a aflat că pregăteşte
deturnarea unui avion de pasageri american şi prăbuşirea acestuia în timpul Jocurilor Olimpice
de la Londra, scrie Realitatea.net.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de informaţii citate de Sunday Times, filiala reţelei
teroriste Al-Qaida a recrutat un norvegian convertit la islam care ar urma să deturneze un avion
comercial american şi să îl prăbuşească, probabil pe o locaţie a Jocurilor Olimpice, care se vor
desfăşura la Londra în perioada 27 iulie - 12 august.

Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA) a fost implicată în numeroase comploturi


teroriste care vizau obiective occidentale.
Conform surselor citate, un norvegian în vârstă de aproximativ 35 de ani, cunoscut sub
pseudonimul Abu Abdulrahman şi convertit la islam în 2008, s-a antrenat în ultimele luni în
tabere teroriste din Yemen.
Experţi din serviciile de spionaj cred că Al-Qaida va încerca să profite de faptul că norvegianul
nu are antecedente penale şi se poate deplasa fără restricţii în Europa.

Primul ajutor la înec.

Primul ajutor.
Până la sosirea medicului, este foarte important ca salvatorii să fie capabili să acorde primul
ajutor În caz de înec timpul de intervenție util nu trebuie să depășească 3 minute datorită
leziunilor cerebrale ireversibile care se constituie rapid. Acordarea primului ajutor în caz de înec
constă în efectuarea, cât mai rapidă, a următoarelor operațiuni:

 alarmarea echipei medicale de salvare;


 eliberarea căilor oro-faringiene;
 efectuarea respirației artificiale;
 efectuarea masajului cardiac extern;
 oprirea unor eventuale hemoragii
Respirație artificială
Metodele de respirație artificială pot fi metode manuale (metoda Silvester, metoda Heimlich)
precum și metode de insuflare de aer așa cum este metoda „gură la gură”.
Respirație artificială „gură la gură”
Operațiunile de executare a metodei de respirație artificială „gură la gură“ sunt următoarele:

 se așază victima pe spate, eliberându-i-se căile oro-faringiene;


 se dă capul victimei cât se poate de mult pe spate pentru a elibera calea aerului către
plămâni. Această manevră va trebui însoțită de ridicarea cefei cu o mână și împingerea
frunții către înainte cu palma celeilalte mâini până când gâtul este întins, permițând un acces
corespunzător al aerului.
 pentru a restabili respirația, se pune palma pe fruntea victimei astfel încât degetulmare și
cel arătător să penseze nasul. Aceasta împiedică aerul suflat pe gură să iasă pe nas. Presând
cu palma pe frunte, se menține capul pe spate;
 se deschide maxilarul inferior, nările fiind strânse cu două degete. Se inspiră adânc,
deschizând larg gura și apoi așezând-o ușor peste gura victimei. Se suflă aer de circa 12 ... 15
ori pe minut.
 se urmărește ridicarea toracelui victimei, îndepărtând gura de victimă, menținându-i gâtul
întins și maxilarul deschis. Aceasta este faza expirației care este cauzată de relaxarea naturală
a mușchilor pectorali care inițial au fost întinși;
 dacă expansiunea toracelui nu are loc sau aceasta este necorespunzătoare sau greu de
obținut, va trebui schimbată poziția maxilarului și a gâtului victimei. Se curăță gura de
eventualele corpuri străine. După aceea se va relua efortul de a realiza expansiunea cavității
toracice. Dacă are loc o eliminare de alimente sau de lichide pe gură, capul victimei va trebui
înclinat într-o parte pentru a se permite drenajul și pentru a preveni pătrunderea de materii
străine pe căile de acces ale aerului;
 dacă, după ce a fost deschis maxilarul și s-a curățat cavitatea bucală, calea de acces a
aerului rămâne totuși blocată, victima va trebui întoarsă pe o parte și lovită o dată sau de mai
multe ori puternic cu podul palmei pe spate, între umeri. În timpul acestor operații va trebui
avut grijă să se mențină libere căile de acces ale aerului. Apoi se reia respirația artificială
prin metoda „gură la gură“.
Atunci când condițiile nu permit efectuarea respirației artificiale „gură la gură“, va trebui aplicată
respirația „gură la nas“. În acest caz, maxilarul victimei va fi împins înainte plasându-se degetele
sub bărbie și astfel săltând maxilarul. Degetul mare și degetul arătător pot fi folosite pentru a
curăța gura. Gura salvatorului acoperă nasul și nările victimei, ritmul respirației fiind același ca
la respirația „gură la gură“.
Metoda Silvester
În cazul în care, din diferite motive, metoda respirației artificiale „gură la gură“ nu poate fi
aplicată, se poate utiliza metoda Silvester.
Metoda Silvester va fi realizată în poziție înclinată, cu capul în jos cu următoarele operații:

 sub umerii accidentatului se va pune un pachet de haine rulate, pentru a-i așeza capul în
extensie.
 se imobilizează brațele victimei prin prinderea lor de coate, procedeu care va permite
salvatorului solitar de a câștiga timp când trece la masajul cardiac.
 se vor executa mișcări ale brațelor victimei dinspre piept către lateral și în sus până ajung
de o parte și de alta a corpului, în vederea destinderii toracelui și aspirării de aer în plămâni,
urmate de mișcări de readucere a brațelor la piept cu apăsarea pe torace în vederea expulzării
aerului din plămâni, în ritm de 16 ... 18 respirații artificiale pe minut.
La aplicarea metodei Silvester se va proceda în felul următor:

 se va evacua înecatul și se va așeza pe un teren în pantă, utilizând pentru transport orice


mijloc. Dacă transportul se va face de către mai mulți salvatori, corpul victimei se va
transporta cu fața în sus și cu capul în extensie pe spate, nivelul capului și al trunchiului fiind
mai jos decât nivelul bazinului;
 transportul victimei se va efectua pe o distanță scurtă, rapid și fără a neglija respirația
„gură la gură“.

Metoda Heimlich
Metoda Heimlich recomandă când accidentatul nu poate fi transportat și terenul nu permite
efectuarea procedeelor specifice manevrei Silvester.
Salvatorul se plasează în spatele înecatului, îi va cuprinde talia cu mâinile, cu un pumn plasat la
nivelul zonei epigastrice, cealată mână susținând pumnul. Cu pumnul se apasă de 5 ... 8 ori, în
mod brusc, cu o mișcare din față către spate și de jos în sus.
Atunci când înecul se produce departe de mal sau de vreo ambarcațiune, salvatorul va trebui să
deflecteze capul accidentatului și să aplice acestuia lovituri scurte cu latul palmei (ca la karate)
pe coloana vertebrală. Această metodă este eficientă dacă se aplică în primele secunde după un
„înec“ de scurtă durată, la un accidentat ridicat inconștient.
În anumite cazuri, se va începe respirația „gură la gură“ încă din apă.
Dacă înecatul este un scafandru echipat, i se va trage capul pe spate, salvatorul se va plasa în
spatele victimei și îi va aplica direct respirația „gură la gură“ sau va folosi pentru reanimare tubul
de respirat, pensându-se nasul cu degetele.
Calirea organismului uman
Omul trebuie să se adapteze permanent la condiţiile de mediu. Capacitatea de adaptare este
diferită în funcţie de modul de viaţă, vârstă, sex, de interesul pentru activitatea de călire în
diferite perioade ale vieţii.
     Călirea organismului se realizează prin folosirea sistematică şi zilnică, în orice anotimp al
anului a unor proceduri de expunere, după metode ştiinţifice, la influenţele unor factori naturali:
aer, soare şi apă.
     Din punct de vedere fiziologic călirea organismului prezintă o perfecţionare şi antrenare a
forţei de rezistenţă îndreptată spre acţiunea nocivă a factorilor mediului ambiant. Sensul călirii
constă în antrenarea aparatului de termoreglare, în dezvoltarea forţelor de protecţie a
organismului, îndreptate spre factorii mediului ambiant, care au acţiuni nocive
     Călirea organismului trebuie să înceapă încă din copilărie, dar se poate face la orice vârstă.
Nu trebuie să ne limităm la utilizarea unui singur factor de călire, ci să utilizăm cât  mai variate
moduri şi factori naturali, cum sunt aerul (cald, rece, umed, uscat), apa (rece, caldă, fierbinte, sub
formă de duşuri sau băi), soarele, gimnastica şi sportul.
       Călirea prin aer.
Aerul este mijlocul de călire care poate fi folosit tot timpul anului, atât afară cât şi în casă. Aerul
curat întăreşte organismul şi fortifică starea aparatului respirator. Un bun mijloc de călire
constituie baia de aer, plimbatul şi gimnastica în aer liber.
       Călirea prin apă.
Apa rece are un rol deosebit de important, deoarece aceasta stimulează activitatea inimii şi a
întregului sistem circulator. Ea are efect benefic asupra circulaţiei sângelui, în special asupra
vaselor superficiale. Calirea se poate face sub formă de baie zilnică, terminată cu un duş cu apă
ceva mai rece, cu 1-2 grade. În timpul clătirii se pot face fricţiuni pe piept, spate şi membre, cu
un burete sau mănuşa moale, timp de 5-7 minute, după care se continuă cu fricţionarea uscată a
pielii cu un prosop, până ce pielea se roşeşte. Fricţiunea se face iarna în casă iar vara afară, după
baia de aer şi de soare.
       Călirea prin lumina solară.
Soarele constituie un mijloc important de călire. Expunerea la razele solare are efecte favorabile
asupra organismului. Soarele protejează copiii de rahitism, boală care duce la deformarea
oaselelor. Expuşi suficient timp la razele solare, încă de mici, copiii capătă vitamina D care
fixează calciul în organism. Calciul la rândul lui duce la formarea oaselor şi dinţilor sănătoşi. De
asemenea soarele măreşte rezistenţa şi în faţa altor afecţiuni.
Deoarece călirea organismului este, în esenţă, un proces de antrenament, ea nu trebuie folosită
oricum, la întâmplare. Ea trebuie să se desfăşoare după careva principii bine stabilite. Ignorarea
acestor reguli poate duce la urmări neplăcute, complicaţii şi dezechilibru la nivelul organismului.

      Principiile călirii

      Gradaţia: Se realizează prin variaţia intensităţii factorilor de mediu precum şi a duratei în


timp a acţiunii acestora . Călirea începe în sezonul cald când organismul este mai puţin solicitat
de mediul extern. Pentru a fi eficient un factor de mediul (temperatura apei, temperatura aerului,
espunerea la soare), se creste progresiv intensitatea si durata de actiune pentru a evita apariţia
efectelor negative.
    Continuitatea: Călirea se efectuează sistematic, continuu din prima copilărie până la vârsta
înaintată.. Întreruperea călirii duce la scăderea gradului de antrenament al aparatului
termoreglator.
     Variaţia intensităţii: Se modifică intensitatea factorilor de mediu, durata timpului mai scurtă,
mai lungă în funcţie de intensitatea factorilor de mediu.
     Variabilitatea mijloacelor de călire: Folosirea de factori diverşi, mijloace cât mai variate.
Se combină 2-3-4 factori: băi de aer, apă, soare în acelaşi timp; proceduri diferite cu apă,
expunere la aer cald rece, umed, uscat, vânt, ploaie toate combinate cu exerciţii fizice.
Gimnastica de dimineaţă în aer liber, urmată de proceduri de călire cu apă, exerciţii fizice,
exerciţii de respiraţie controlată. Practicarea de sporturi în aer liber, ciclism, crosuri, orientare
turistică, schiului, înotului etc. oferă posibilitatea menţinerii unui grad înalt de călire cu efecte
dintre cele mai favorabile asupra sănătăţii, puterii de muncă.
    Individualizarea mijloacelor de călire: Se face în funcţie de particularităţile individuale,
vârsta, sex, tip de sistem nervos, stare de sănătate, grad călire anterioare, de activitate
profesională, etc. Unii factori sunt suportaţi mai bine, de exemplu apa faţă de aer sau soare.
    Călirea organismului aplicată corect şi continuu aduce beneficii remarcabile în dobândirea
imunităţii la stres şi efort, în ridicarea rezistenţei şi imunităţii făţă de viruşi şi diverse boli, ajută
organismul să se întărească şi-i menţin o stare de sănătate armonioasă.

Regimul alimentar la activitatea motrice.


Greutatea corporală crescută (supraponderalitatea și obezitatea) constituie una dintre cele mai
importante probleme de sănătate publică în rândul copiilor și al tinerilor. Problemele asociate
acesteia includ afecțiunile cardiovasculare, diabetul zaharat, disfuncțiile ortopedice, la care se
adaugă repercusiuni psihosociale, cum ar fi o stimă de sine alterată, stigmatizare și depresie, cu
consecințe asupra scăderii calității vieții . Dovezile științifice referitoare la factorii de risc pentru
greutatea crescută a copiilor și a adolescenților aduc în atenție legătura dintre aceasta și
comportamentele legate de alimentație și activitatea fizică. Principala sursă în ceea ce privește
comportamentele alimentare și de activitate fizică ale copiilor și ale adolescenților din țara
noastră o reprezintă studiul HBSC (Health behaviour in school-aged children), realizat în
România de către Departamentul de Psihologie al Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca,
coordonator profesor universitar Adriana Băban. Scopul HBSC este să prezinte starea de
sănătate, comportamentele și determinanții sociali la copii și adolescenți, România participând la
ultimele trei runde ale acestuia (2005/2006, 2009/2010 și 2014/2015) (3, 4, 5). Pe baza greutății
și a înălțimii autodeclarate de copiii incluși în studiu a fost calculat Indicele de Masă Corporală
(IMC), iar copiii cu o valoare a acestuia peste 25 au fost considerați ca având greutatea crescută.
Supraponderalitatea și obezitatea se definesc în funcție de valoarea IMC-ului, o valoare cuprinsă
între 25 și 29,9 clasifică grosier un copil ca fiind supraponderal, iar peste 30, ca obez. La copiii
de până la 2 ani cea mai răspândită metodă de evaluare a stării de nutriţie are la bază măsurarea
înălțimii şi greutăţii, urmată de calcularea IMC, apoi rezultatele sunt interpretate în funcție de
vârstă și sex pe baza unor tabele şi sunt înregistrate sub formă de percentile care ne permit
aprecierea curbei de creştere a copilului investigat. În aceste cazuri, supraponderalitatea se
defineşte ca IMC≥85 percentile faţă de standardele specifice vârstei şi sexului, iar obezitatea ca
IMC≥95 percentile faţă de standardele specifice vârstei şi sexului. În pediatrie, indicatorii cel
mai frecvent utilizați sunt greutatea pentru înălțime, înălțimea pentru greutate și greutatea pentru
vârstă, care pot fi obținuți prin raportarea indicatorilor de bază, separat pe sexe și grupe de
vârstă, la datele de referință pentru copiii „sănătoși”. Greutatea crescută se întâlnește mai
frecvent la băieți decât la fete, la fel ca și în alte țări participante la studiu. Frecvența obezității și
supraponderalității scade pe măsură ce vârsta copiilor crește, mai pregnant la fete
Imaginea propriului corp constituie o parte a imaginii despre propria persoană, a cărei importanță
crește când copiii ajung la pubertate și se confruntă cu schimbările prin care corpul trece.
Satisfacția despre propriul corp scade odată cu creșterea în vârstă, frecvența copiilor care
consideră că au o greutate mai mare față de normal crescând cu vârsta. Fetele sunt mai conștiente
de propria imagine corporală, iar creșterea obezității și a supraponderalității din țările
industrializate au condus la creșterea insatisfacției în relație cu propriul corp . În ultima rundă a
studiului HBSC, la toate grupele de vârstă și la ambele sexe se remarcă o scădere a satisfacției
legate de greutatea autopercepută, modelul din România fiind similar cu cel al celorlalte țări.
Copiii și adolescenții adoptă comportamente de scădere a greutății cu scopul obținerii corpului
perfect, aceste comportamente fiind mai frecvent întâlnite la fete din cauza presiunii culturale de
a fi slabe, astfel că multe fete care nu au probleme de greutate urmează diete pentru a slăbi. Mulți
adolescenți recurg la creșterea activității fizice și o alimentație sănătoasă pentru a scădea în
greutate, dar alții recurg la măsuri extreme pentru a obține o slăbire rapidă, cu consecințe
negative psihologice și fizice . Comportamentele de reducere a greutății au fost adoptate cu o
frecvență mai mică în ultima rundă a studiului. Ca în majoritatea țărilor, numărul adolescentelor
care adoptă comportamente de reducere a greutății corporale este mai mare decât al
băieților.Consumul de fructe este mai mare la copiii proveniți din familii cu venit mare, mai ales
pentru fete. Consumul de fructe și legume are o tendință descendentă între cele trei runde ale
studiului, ceea ce determină necesitatea intervențiilor pentru creșterea consumului, OMS
recomandând 5 porții de fructe și legume pe zi (aprox. 400-500 g/zi).zi (aprox. 400-500 g/zi).
Consumul de fructe și legume în timpul copilăriei se reflectă asupra stării de sănătate a viitorului
adult, prin scăderea riscului de boală coronariană, de infarct și de cancer. Consumul acestora
poate fi îmbunătățit prin creșterea disponibilității fructelor și a legumelor acasă și promovarea
consumului în rândul părinților, furnizarea de fructe și legume în școli și crearea de activități
școlare în grădina școlii. Înlocuirea gustărilor nesănătoase și a alimentelor hipercalorice cu fructe
și legume contribuie la prevenirea și tratamentul obezității, mai ales că forma și culoarea acestora
poate stimula consumul prin inițierea intervențiilor adecvate . Intervențiile care constau în
oferirea unei gustări de fructe la copiii de vârstă școlară și-au dovedit eficacitatea. A fost
evidențiat rolul important al contribuției cadrelor didactice, medicilor și asistentelor medicale din
unitățile de învățământ pentru creșterea consumului de fructe în rândul copiilor din școli și
grădinițe. Consumul de băuturi îndulcite este în creștere peste tot în lume, fiind însoțit de
sporirea numărului de persoane obeze și supraponderale. Consumul regulat de băuturi îndulcite
conduce la creșterea aportului caloric, creșterea în greutate, a riscului de supraponderalitate și
obezitate, precum și a frecvenței bolilor asociate obezității, cum ar fi diabetul zaharat tip 2 și
sindromul metabolic. Totuși, nu toate studiile susțin o asociere între consumul de băuturi
îndulcite și creșterea indicelui de masă corporală . Consumul zilnic de băuturi îndulcite tinde să
crească cu vârsta, mai ales la băieți, cu o diferență semnificativă în multe dintre țările incluse în
studiu, inclusiv în țara noastră. Totuși, consumul de băuturi îndulcite situează România pentru
toate vârstele și pentru ambele sexe peste media țărilor participante la studiu. Consumul a fost
mai mare în rândul băieților pentru toate cele trei grupe de vârstă studiate