Sunteți pe pagina 1din 91

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRASOV FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ CATEDRA TMF

Adrian POSTELNICU Mircea IVANOIU Virgil Barbu UNGUREANU

Florentin NOVAC

Victor BENCHE Ovidiu Mihai CRACIUN Margareta PETROVAN

MECANICA FLUIDELOR ŞI MAŞINI HIDROPNEUMATICE

Indrumar de laborator BRASOV, 2003

CUPRINS

PARTEA I.

Pag.

1. Etalonarea diafragmei cu ajutorul tuburilor Pitot-Prandtl. 1

2. Forţe de interacţiune dinamicã între un jet şi suprafeţe solide de diferite forme. 7

3. Studiul pierderilor energetice la curgerea forţată a fluidelor. 18

4. Studiul experimental al ejectorului subsonic apă-apă. 23

5. Ridicarea caracteristicii interioare a unei pompe centrifugale. 29

LUCRAREA

6. Studiul caracteristicilor funcţionale ale unor pompe centrifugale identice

31

funcţionând în serie şi în paralel.

7. Ridicarea caracteristicii interioare a unui generator aerodinamic (turbionar)

37

radial (Ventilatorul centrifugal).

8. Ridicarea caracteristicii interioare a unui generator aeraulic axial (Ventilatorul

41

axial).

9. Determinarea experimentală a caracteristicilor unui profil aerodinamic prin

44

metoda coeficientului de presiune. Polara Eiffel.

10. Studiul generatorului pneumatic volumic rotativ (Rotocompresorul cu palete

50

alunecãtoare).

11. Studiul experimental al unei turbine Pelton

55

PARTEA A II-A. Elemente de analiza erorilor şi prelucrarea datelor experimentale

60

Scheme logice şi algoritmi

68

Anexe

87

0

LUCRAREA NR.1

ETALONAREA DIAFRAGMEI CU AJUTORUL TUBULUI PITOT-PRANDTL

1.1. Generalităţi şi scopul lucrării

Măsurarea vitezelor şi debitelor de fluide se poateface cu aparate şi dispozitive bazate pe diverse principii şi metode, cum ar fi:

principiul ştrangulării curentului de fluid, adică reducerea secţiunii de trecere a fluidului şi provocarea unei căderi de presiune (tubul Pitot-Prandtl, diafragma, ajutajul, tubul confuzor);

principiul variaţiei presiunii dinamice a fluidelor în mişcare prin conducte (rotametrul);

principiul măsurării vitezelor şi debitelor pe baza variaţiei temperaturii fluidelor aflate în mişcare (termoanemometrul);

metode tahometrice (măsurarea debitelor se face prin transformarea vitezei de rotaţie a unei turbine, antrenată de fluidul care curge printr-o conductă, într-un semnal electric printr-un procedeu tahoinductiv);

principii magnetoinductive (aceste dispozitive se folosesc pentru determinarea debitelor gravimetrice);

metode magnetohidrodinamice (folosite pentru măsurarea debitelor lichidelor a căror rezistivitate volumică este mai mică decât 10 5 /cm 5 );

metode acustice şi ultrasonice (se folosesc trenuri de unde sonore sau ultrasonore pentru măsurarea vitezei de curgere, pe baza determinării efectului fluxului de fluid asupra fasciculului de unde);

Lucrarea de faţă îşi propune măsurarea vitezelor cu ajutorul tubul Pitot-Prandtl şi a debitului folosind diafragma.

1.2. Instalaţia experimentală

Schema simplificată a instalaţiei experimentale este reprezentată în fig. 1.1. Legenda figurii este :

VA - ventilator axial; CR - conducta de refulare ; TPP - tub Pitot-Prandtl ; D – diafragmă ; F - clapetă fluture de capăt pentru reglarea debitului ; MN - micromanometre cu braţ înclinat : un micromanometru este ataşat la prizele de presiune aval-amonte ale diafragmei (MND), iar un altul este conectat la tubul Pitot-Prandtl (MNP).

(MND), iar un altul este conectat la tubul Pitot-Prandtl (MNP). Fig. 1.1. Schema simplificată a instalaţiei.

Fig. 1.1. Schema simplificată a instalaţiei.

1

1.3. Elemente teoretice

O ştrangulare a secţiunii de curgere a unui fluid printr-o conductă are ca efect o scădere a presiunii, proporţională cu debitul de fluid. Aparatele pentru măsurarea debitului bazate pe acest rpincipiu presupun existenţa unui element primar similar din punct de vedere geometric cu un alt element primar etalonat direct şi realizat la fel ca acesta (element normalizat) şi elemente secundare pentru măsurarea căderii de presiune şi parametrilor fluidului pentru ca în final se poată calcula debitul de fluid. În lucrarea de faţă, fluidul care curge prin instalaţie este aerul ambiant. Debitul masic se calculeazã cu ajutorul formulei (STAS - 7347 - 83):

m  

2  d 2   p aer 4
2
 d
2   p
aer
4

(1)

unde

m [kg/s] este debitul masic ;

  coeficientul de debit (adimensional);

  este coeficientul de detentă, valorile acestui coeficient sunt supraunitare, dar aici se va aproxima  1;

d [m] - diametrul orificiului dispozitivului de strangulare;

 p [N/m 2 ] căderea de presiune pe diafragmă ;

  aer [kg/m 3 ] este densitatea aerului, în amonte de diafragmă, care se calculează cu formula :

aer

 

0

aer

p

aer

p

0

T

0

T

aer

(2)

Căderea de presiune pe diafragmă se poate determina cu un piezometru (micromanomatre) cu braţ înclinat folosind relaţia :

p   

lp

aer

gh

d

(3)

în care

înclinat al piezometrului ataşat diafragmei este:

lp

este densitatea lichidului piezometric, iar denivelarea lichidului piezometric în braţul

h l k

d

d

d

(4)

unde l d este lungimea coloanei de lichid piezometric în braţul înclinat, iar k d – constanta corespunzătoare poiţiei braţului înclinat. Rezultă :

m  

d

2

4

aer

înclinat. Rezultă : m     d 2 4  aer   
   lp 2 g   1      
 
lp
2
g
1
aer

h

d

(5)

Determinarea pe cale experimentalã a coeficientului de debit se poate face calculând printr-o

altă metodă valoarea debitului masic. Una dintre metode se bazează pe explorarea câmpului de viteze cu ajutorul tubului Pitot-Prandtl. În acest sens, se pleacă de la următoarea expresie a debitului masic :

unde Q

S

V A

d

V

med

A



m

aer

Q



aer

V

med

este debitul volumetric, iar

D

2

4

V

med

1/ A

S

(6)

VdA - viteza medie, A fiind aria

suprafeţei secţiunii de trecere. Pentru determinarea vitezei medii se împarte suprafaţa secţiunii conductei în n sectoare inelar,e

fiecare cu aceeaşi arie

A

i

A

0

cu i 1,2,

n

, deci :

A nA

0 . Vom avea în acest caz:

2

V med

n

n

1

i

A

0

n

i

1

V

i

n

i

1

V

i

V A

A nA

i

0 n

(7)

i  1 V i n  i  1 V i V A  A

Fig. 1.2

Măsurarea vitezelor în punctele cotate prin x (ale căror valori sunt date de Tabelul 1), se va face cu ajutorul tuburilor Pitot-Prandtl. Vom avea:

V

i

   lp 2 g   1  h   t 
 
lp
2
g
1
h
t
aer

în care denivelarea în braţul înclinat al piezometrului ataşat tubului Pitot-Prandtl este egalitatea expresiilor (5) şi (6) rezultã:



2 D    V m  d      lp
2
D 
 
V
m
d
lp
2
g
1  
aer

h

d

(8)

h l k

t

t

t

. Din

(9)

1.4. Date de intrare

 D = 276 mm, d = 200 mm,

  lp = 1000 kg/m 3 (densitatea lichidului piezometric),

Valori atmosferice în condiţii normale :

0 aer = 1,293 kg/m 3 (densitatea aerului), 0 aer =

1,712

10

5 kg/(ms) (coeficientul de vâscozitate

dinamicã), p 0 = 760 mm col Hg (presiunea) , T 0 = 273 K (temperatura).

3

1.5. Prezentarea rezultatelor Se prelevează următoarele date :

 0 C , p aer = … mm Hg t aer Tabel 1.1 Poziţii
0 C
, p aer = … mm Hg
t aer
Tabel 1.1
Poziţii ale
I
II
III
clapetei de
capăt
k
t
TPP
x
l
h t
V
l
h t
V
l
h t
V
t
i
t
i
t
i
[mm]
[mm]
[mm]
[m/s]
[mm]
[mm]
[m/s]
[mm]
[mm]
[m/s]
Oriz.
7.2
22.6
40.3
62.3
94.3
118
213.8
243.3
258.5
268.5
Vert.
7.2
22.6
40.3
62.3
94.3
118
213.8
243.3
258.5
268.5
V med [m/s]
m [kg/s]
k
d
l d [mm]
h
[mm]
d
 [-]
Re [-]

după care se calculează :

  aer cu formula (2) ;

vâscozitatea dinamică cu formula:

4

aer



0

aer

273 C

T

T

C

273

1,5

(10)

cu C = 111 constanta de vâscozitate. Amintim aici că vâscozitatea dinamcă se măsoară în sistem internaţional în kg/(ms) ;

vâscozitatea cinematică a aerului (măsurat în sistem internaţional în m 2 /s) :

aer

aer

aer

(11)

Măsurătorile şi calculele se vor face pentru (cel puţin) trei reglaje ale clapetei fluture. Se va completa tabelul de rezultate după modelul tabelului 1.1.

este

numărul Reynolds.

Se vor reprezenta grafic dependenţele:

mmh

d

şi   Re, unde Re V D /

m

aer

    Re  , unde Re  V D /  m aer
    Re  , unde Re  V D /  m aer

Fig. 1.3. Curbe de etalonare a diafragmei.

6. Unele comparaţii cu standardele referitoare la diafragme

Făcând ipoteza că în instalaţia experimentală sunt îndeplinite condiţiile impuse prin STAS 7347/1-83 sau ISO 5157-80 (porţiune rectilinie şi fără obstacole (rezistenţe hidraulice locale) în amonte egală cu cel puţin 20…25D şi în aval, cu cel puţin 10…15D, iar elementul primar este normalizat), coeficientul de debit , precum şi debitul de fluid care curge prin conductă - ecuaţia (1) - se poate determina şi analitic, folosind relaţiile obţinute pe baza tabelelor experimentale prezentate în acest standard. Se determină mai întâi raportul diametrelor:



d

D

(12)

Coeficientul de detentă , este egal cu 1 la fluidele incompresibile şi diferit de 1 la fluidele compresibile depinzând de raportul diametrelor, căderea de presiune pe diafragmă p, presiunea absolută a fluidului în amonte de diafragmă p 1 şi de exponentul adiabatic al gazului, :

 

1

0

,41

0

,35

4

p

  p

1

Presiunea aerului se transformă în pascali :

p

1

133,32 p

5

aer

(13)

(14)

iar pentru p se foloseşte relaţia (3) introdusă în (4) :

În cazul gazelor care curg la presiuni şi temperaturi apropiate de presiunea mediului ambiant şi la viteze mai mici decât 0,2 Ma , acest coeficient este apropiat de 1. Folosind formula de mai sus, se va verifica această afirmaţie în cazul curgerii fluidului prin instalaţia de laborator. Coeficientul de debit rezultă ca produs a doi factori:

 CE

unde E este denumit coeficientul vitezei de apropiere:

E

1

 

4

1 2

iar C este coeficientul de descărcare:

C

0,5959

0,0312



2,1

0,184

8

 

0,0029



2,5

  10

6

 

Re

 

0,75

C

d

(15)

(16)

(17)

în care C d este un coeficient de corecţie calculabil în funcţie de distanţele raportate la diametrul conductei de la priza amonte, respectiv aval la feţele amonte, respectiv aval ale diafragmei. Pentru diafragma normalizată cu prize de presiune unghiulare cu camere de presiune (fante inelare), C d 0. Deoarece în ecuaţia pentru determinarea coeficientului de descărcare C intră numărul Reynolds Re al mişcării permanente din conductă, rezolvarea problemei se va face prin aproximaţii succesive. În cazul de faţă, ca valoare de începere a calculului se poate folosi valoarea obţinută mai înainte. Se menţionează că algoritmul este puternic convergent. Viteza medie se determină din ecuaţia (6).

4

m

(18)

V

med



aer

2

D

Tabelul 1.2 prezintă etapele de calcul pentru o singură valoare a coeficientului de debit şi respectiv a debitului.

Tabel 1.2

Mărimi

D 2

4 

4

m 2

=

p =

Pa

p 1 =

Pa

E =

constante

   

Prima

Re =

C

=



m

=

kg/s

V med =

m/s

aproximaţie

     

A doua

Re =

C

=



m

=

kg/s

V med =

m/s

aproximaţie

     

………

………

 

………

………

………

 

………

6

LUCRAREA NR. 2

Forţe de interacţiune dinamicã între un jet şi suprafeţE solide de diferite forme

1. Scopul lucrãrii Scopul lucrării este de a determina valoarea acestor forţe de interacţiune hidrodinamicã jet-suprafaţã, în cazul acţiunii aceluiaşi jet asupra diferitelor forme de suprafeţe. In final forţa de acţiune pe suprafaţã în determinarea experimentalã este comparatã în funcţie de formã, dar şi cu expresia ei teoreticã pentru o geometrie datã.

2. Elemente teoretice

Interacţiunea jeturilor fluide cu suprafeţe solide impenetrabile se rezolvã folosind o cunoscută teoremã de mecanicã, şi anume prima teoremã (lege) a impulsului. Considerând o masă de lichid m, dintr-un volum finit D şi separând-o de mediul înconjurător, printr-o suprafaţă de control S, având şi acţiunea unui câmp de forţă, teorema impulsului poate fi scrisă:

D

 V

t

dV

 

S

V V ndS

 

 

D

f

m

dV

S

f dS

s

(1)

unde

control, S suprafaţa frontieră a volumului de control.

f

m

este forţa masicã unitarã,

f

s

este distribuţia specificã a forţei superficiale, V volumul de

În mişcarea permanentã a unui fluid ideal într-un tub de curent, relaţia (1) ajunge la o formã simplificatã:

SL

pdS



 

SI

V

2

dS



SE

v

2

dS

SI

pdS

SE

pdS

D

f dV

(2)

f

s

 

pn

, devenind exclusiv forţa normalã la suprafaţă (de presiune). Semnificaţia termenilor din

relaţia (2) este după cum urmează:

R

pSL

pdS reprezintă forţa rezultantă datorită presiunilor cu care mediul lichid acţionează asupra

SL

mediului înconjurător prin suprafaţa laterală;

F

m

D

f dV

este forţa masică rezultantă în volumul de control, exclusiv în câmp gravitaţional (este

de fapt chiar greutatea lichidului cuprins în volumul de control).

I i  



SI

V

I

e

e

 

SE

V

2 dS

2 dS

reprezintă forţa datorată impulsului în secţiunea de intrare;

reprezintă forţa datorată impulsului în secţiunea de ieşire;

P

i



SI

pdS

este forţa de presiune în secţiunea de intrare;

P 

e

pdS este forţa de presiune în secţiunea de ieşire.

SE

Folosind aceste notaţii se poate scrie:

R

pSL

F

m

I

i

I

e

P

i

P

e

(3)

Modul în care acţionează aceste forţe poate fi observat în Fig. 2.1.

7

Dacă se consideră un segment de tub de curent, delimitat de mediul înconjurător de o suprafaţă de control care reprezintă reuniunea celor trei suprafeţe: SI SL SE , unde SI reprezintă secţiunea de intrare, SL este suprafaţa laterală, iar SE reprezintă secţiunea de ieşire.

laterală, iar SE reprezintă secţiunea de ieşire. Fig. 2.1. Pentru suprafeţele menţionate dS reprezintă

Fig. 2.1.

Pentru suprafeţele menţionate dS reprezintă vectorul element de suprafaţă, normal la elementul de suprafaţă dS , orientat de la mediul fluid spre exterior. Considerând segmentul de tub de curent sub acţiunea câmpului de forţă gravitaţional şi ţinînd cont de relaţia (2), se poate urmări în Fig. 2.1 modul de poziţionare al forţelor din relaţia (3). Prin

construirea poligonului de forţe se poate determina rezultanta

Se va trata în continuare modul de aplicare al acestor relaţii pentru un disc plan, Fig. 2.2, plasat perpendicular pe axa unui jet de apă. Condiţia care trebuie respectată este ca diametrul discului să fie mai mare decât 6 diametre de jet.

R pSL

.

care trebuie respectată este ca diam etrul discului să fie mai mare decât 6 diametre de

Fig. 2.2.

8

Reluând relaţia (3) în cazul discului plan considerat, forţele vor fi următoarele:

I 1

R pSL



S

1

R

disc

2

V dS

1

R

gaz

,

R

gaz



V

1

2

S

1 ,

I 2



SL

1

pdS



p

at

(

S

disc



S

2

2 dS

V

2



2 

V

2

S

2

S

1 )

dS

,

0

Se poate observa din Fig. 1.2 că vectorii element de suprafaţă

S 2 se anulează reciproc. Pe de altă parte,

Forţa masică poate fi neglijată în cazul în care dimensiunile jetului sunt reduse,

dS

2 luaţi perechi pe conturul suprafeţei

F

m

0

P

1



pdS



p

at

S

1

S

1

P

2





S

2

pdS

0

; din aceleaşi considerente ca la I 2 .

Introducând aceste rezultate în relaţia (3), obţinem:

R disc

p

at

(S

disc

S )

1



V

1

2

S

1

p

at

S

1

adică

R disc

p

at

S

disc



v

2

1

S

1

Forţa de acţiune a jetului de apă asupra discului plan are expresia:

După înlocuiri rezultă:

F

adisc

R

disc

'

R

disc

F

adisc

, unde

'

R

disc

V

1

2

S

1

 p S

at

disc

Luând în considerare sensul pozitiv al axei x conform figurii 2.2, se poate scrie scalar:

F

adisc



V

1

2

d

2

4

Înlocuind viteza în funcţie de debitul volumetric al jetului Q obţinem în final:

Q

2

2

(4)

F adisc

 

4

d

în care debitul volumetric Q se măsoară în [m 3 /s], densitatea în [kg/m 3 ], diametrul jetului d în [m],

iar

F adisc

, forţa teoretică de acţiune a jetului de apă, asupra discului plan în [N].

Observaţie. In cazul jeturilor libere în aer, presiunea pe tot conturul volumului de control este aceeaşi şi este egalã cu p at , deci forţele de presiune pãstreazã controlul volumului dar nu dau rezultate în ecuaþie, deci se vor putea elimina. In final, forţa de interacţiune este datã exclusiv de variaţia impulsului între intrare şi ieşire :

F a



Q V

i

V

e

(5)

3. Elementele componente ale instalaţiei experimentale.

Conform Fig. 2.3, instalaţia se compune din:

P - piezometru diferenţial indirect,cu mercur; R – robinet reglare debit; T - tub de cauciuc pentru priza staticã de pe ajutaj; S - sistem de reglaj al ajutajului; A – ajutaj calibrat; DS - cupă dublă semicilindrică; BP - bucşă de prindere pentru diferite tipuri de suprafeţe; CP - cutie din material plastic, transparentă; BR - cadrul rabatabil de susţinere a instalaţiei ; S - suport din corniere metalice; CE - contragreutate de

9

echilibrare; B - balanţă cu axul de oscilaţie pe rulmenţi radiali; RG - riglă gradată; GM - greutate de măsură; GE - contragreutate cursor pentru mãsurare ; V - vârf conic de stabilire a echilibrului; RZ – rezervor.

- vârf conic de stabilire a echilibrului; RZ – rezervor. Fig. 2.3. 4. Tipuri de suprafeţe

Fig. 2.3.

4. Tipuri de suprafeţe studiate şi elemente de măsurare

Se testeazã câteva forme de suprafaţe, uzuale tehnic (fig. 2.4). Pentru stabilirea celei mai avantajoase forme dintre tipurile de suprafeţe studiate, sau pentru care forţa de acţiune a jetului de apă este maximă la acelaşi debit volumetric al jetului, vor fi studiate 4 tipuri de suprafeţe solide. Determinarea experimentalã a forţelor de acţiune F a se face aplicând o relaţie a egalitãţii de momente în cadrul balanţei. - sistemul în repaus, adică la echilibrare fără jet, fig. 2.5:

G a GE c GM l

10

1

(6a)

F i g . 2 . 4 a ( p r o f i l

Fig. 2.4a (profil A)

F i g . 2 . 4 a ( p r o f i l A

Fig. 2.4c (profil C)

. 4 a ( p r o f i l A ) Fig. 2.4c (profil C)

Fig. 2.4b (profil B)

o f i l A ) Fig. 2.4c (profil C) Fig. 2.4b (profil B) Fig. 2.4d

Fig. 2.4d (profil D)

Fig. 2.4.Tipuri de suprafete studiate : a) discul plan; b) cupa dublă semicilindrică concavă; c) cupa semicilindrică concavă; d) cupa semicilindrică convexă.

Dacă se notează: l l l - cu încărcarea dată de jet:

2

1

, conform figurii 2.5,

11

F a

b

G

a

GE

c

GM

l

1

GM

l

(6b)

 

(7)

Fãcând diferenţa dintre (6a) şi (6b), membru cu membru, rezultã

F a

GM

l

b

5. Modul de desfãşurare a lucrãrii

Se ridică suportul instalaţiei (S) şi se montează în bucşa de prindere BP, tipul de suprafaţă solidă ales, fixându-se cu şurubul de blocare. Suportul se va lăsa uşor jos pe peretele rezervorului, iar după ce ne asigurăm că robinetul de la capătul conductei de refulare este închis, se va porni una din pompe şi se va deschide treptat robinetul R care alimentează cu apă ajutajul A. Se vor evita manevrele bruşte ale robinetului R, pentru a nu fi expulzat mercurul din piezometrul P, legat prin furtun de cauciuc în amonte de ajutaj.În prezenţa jetului de apă se va regla poziţia ajutajului A în aşa fel încât axa geometrică a acestuia să coincidă cu axa de simetrie a suprafeţei solide studiate. Cât timp se face acest reglaj, se va ţine balanţa B în poziţia de echilibru.

Se închide robinetul R, iar cu ajutorul contragreutăţii de echilibrare GE şi al greutăţii de măsurare GM se aduce balanţa B în poziţia de echilibru. Pe rigla gradată RG se va citi cota l 1 în mm la care se găseşte extrema stângă a greutăţii de măsurare GM.

Se va deschide treptat robinetul R până obţinem la piezometrul P denivelarea dorită h şi se deplasează greutatea de măsurare spre dreapta, până când balanţa B se va echilibra din nou, vârful braţului din dreapta al balanţei revenind în dreptul vârfului V. În această situaţie se citeşte din nou pe rigla gradată RG, la extermitatea din stânga a greutăţii de măsurare, cota l 2 mm. După citirea la piezometrul cu mercur P a denivelării h [mm col. Hg], se va determina de pe diagrama de etalonare a ajutajului de pe perte, debitul volumetric Q [m 3 /s] de apă. Se repetă acelaşi lucru pentru fiecare tip de suprafaţă solidă studiată, având grijă să păstrăm aceiaşi denivelare la piezometrul cu mercur P, pentru ca forţele determinate în cazul celor 4 tipuri de suprafeţe să fie comparabile.

- se verificã realizarea jetului prin pornirea instalaţiei de pompe centrifuge din vecinãtate, se alege

calitativ un anumit debit de ajutaj ;

- se verificã coaxialitatea jetului cu bucşa BP, balanţa fiind menţinutã în echilibru. Pentru realizarea

echilibrului, braţul vertical are un dispozitiv de reglare prin filet ;

- se ridicã cadrul BR şi se fixeazã (cu un şurub de blocaj) în bucşa BP, tija suprafeţei de încercat ;

- se echilibreazã balanţa rotindu-se poziţia cursorului cu greutatea GM pe rigla gradatã RG ;

- se porneşte pompa, jetul loveşte suprafaţa şi dezechilibreazã balanţa ;

- balanţa se echilibreazã, deplasând GM spre dreapta pânã când acele verificatoare sunt în prelungire şi

se noteazã noua poziţie a cursorului GM , l 2 ;

- se citeşte dupã echilibrarea balanţei, denivelarea h a mercurului din piezometru. Ajutajul este

etalonat, astfel încât la fiecare valoare a lui h, corespunde un debit în diagrama de etalonare ;

- se opreşte pompa, se ridicã braţul rabatabil şi se înlocuieşte suprafaţa cu o alta ;

- se reia procedura.

12

Fig. 2.5.

Fig. 2.5.

Observaţie. Pentru a avea posibilitatea comparaţiei între douã suprafeţe diferite, impactul trebuie sã fie fãcut de acelaşi jet (geometric şi energetic). Vom avea deci grijă ca în cadrul seriei de mãsurãtori sã pãstrãm aceeaşi denivelare h (mm Hg) în toate cazurile experimentale.

6. Prelucrarea datelor experimentale şi prezentarea rezultatelor

Pentru început, insistăm asupra unor ipoteze în care se efectuează procedura experimentală :

13

toate consideraţiile noastre au fost luate în sensul inexistenţei unei componente a forţelor de interacţiune pe direcţia verticalã, cu alte cuvinte o aşezare coaxialã ;

simetrie a suprafeţelor (faţã de un punct, faţã de o axã) aşa cã nu contãm decât pe componenta axialã.

Rezultatele măsurătorilor se vor prezenta sintetic conform tabelelor 2.1 si 2.2.

Tabel 2.1.

Tipul suprafeţei

 

h

Q

   

F

adisc

Unitatea de măsură

 

mm

 

m

3 /s

 

N

A (etalon)

     
 

Tabel 2.2

 

Tipul suprafeţei

l

1

l

2

l

F

experimental

 

c

f

Unitatea

de

mm

mm

mm

 

N

 

-

măsură

   

A

         

B

         

C

         

D

         

Se determină la fiecare tip de suprafaţă

mercur să fie aceeaşi pentru compararea corectă a rezultatelor. Aplicând relaţia (7), se determină forţele experimentale în cazul celor 4 tipuri de suprafeţe. În continuare se va determina coeficientul de formă experimental cu relaţia:

, având grijă ca denivelarea h la piezometrul cu

l l l

2

1

c

f

F

e

F ed

(8)

F e reprezintă forţele experimentale în cazul diferitelor tipuri de suprafeţe solide;

F ed este forţa experimentală în cazul discului plan.

În final se determină forţa de acţiune teoretică în cazul discului plan

F adisc

cu relaţia (4).

Valori numerice:

GM =11,21 N contragreutatea de măsurare;

b = 250 mm braţul (vertical) al forţei de acţiune;

d = 0,015 m diametrul jetului de apă (diametrul interior al ajutajului);

  = 1000 kg/m 3 .

7. Extinderi ale lucrării

Pentru discul plan, se poate adopta un aranjament experimental în care acesta să fie tatacat oblic de către jetul de fluid. Forţa de acţiune teoretică se poate calcula în acest caz foarte frumos cu următoarea procedură.

14

Calculul se deruleazã în ipoteza

de mai sus, considerăm că

p

1

p

'

2

p

''

2

V

p

at

V

1

V

'

2

V

''

2

(foarte aproape de realitate). Conform celor

(specific jeturilor libere). Proiectând ecuaţia

vectorialã (1) a forţei de acţiune în sistemul de axe ales x0y, se obţine :

F

x 

Q V cos

1

1

 

'

2

Q'V



''

Q''V

2

F

y

Q V

1

1

sin



0 0

(9a)

(9b)

y  Q V 1 1 sin   0 0    (9a) (9b)

Fig. 2.6.

Distribuţia debitului de ieşire în sensul (Q’’) şi în sens invers lui x’ (Q’) se face inegal, astfel că introducem cantitatea adimensională k reprezentând raportul acestor debite : Q' k Q' ' . Există de asemeni ecuaţia de continuitate

''

astfel că

Q

1

'

Q Q

(10)

F

x



F

y

1 k

1 k

Q V cos

1

 

1

Q V

1

1



sin

(11a)

(11b)

astfel că forţa perpendicularã pe tija verticalã a balanţei, deci este

F

stift

F

x

cos  

F

y

sin

pe direcţia jetului, respectiv a ştiftului

(12)

15

De remarcat că aceastã rezultantã nu trece însã prin axul jetului ci are braţul :

a

d

2

4

, iar

x

b

d

2

8

ctg sin



d

2

8

cos

.

x

a

2

ctg

, unde

La secţiuni axa de mici ale jetului de impact valorile corecţiei de braţ x 1 sunt în principiu neglijabile aşa cum vor fi considerate în aceastã lucrare. Problema care rãmâne însã este determinarea lui k adicã a distribuţiei debitelor. Preluãm rezultatul unei situaþii de acelaşi fel în care însã jetul este laminar de lãţime a, înainte de impact.

deci

Q'Q

1

,

Adoptând aceastã valoare

F

stift

 

Q V

1

1

Q

'' cos

Q

1

k

Q

'

Q

''

2

  

2

tg

2

,

Q

' Q

 

2

1

sin 2   

2

cos  

tg    

 

tg  

1

2

2

1

2

2

cos



Q V

1

1

sin

(13)

(14)

(15)

unde V 1 şi Q 1 sunt viteza, respectiv debitul ajutajului iar unghiul ascuţit dintre suprafaţă şi ştift. Aceastã valoare se comparã cu valorile obþinute experimental. Calculul vitezei se face cu relaţia :

V

4 Q

d

2

(16)

unde d este diametrul interior al ajutajului, iar = 1000 kg/m 3 (apã). In cazul seriei de suprafeţe (C), cilindrice cu unghiul la centru diferit, relaţia este aceeaşi, dar

F

a

 Q V V cos

C

 QV 1 cos

C

(17)

unde pentru c se vor lua valorile : 180 0 , 180 0 -30 0 , 180 0 -45 0 şi 180 0 -60 0 .

Observaţie. Relaţiile teoretice au fost deduse în prezenţa unor idealizãri, cum ar fi o acţiune absolut simetricã, jet de formă circulară.

Se vor întocmi tabele după modelul tabelelor 2.1, 2.3 şi 2.4.

Tabel 2.3. Seria A

Tipul suprafeţei diedru

l

1

l

2

l

F

experimental

c

f

Unitatea de măsură

mm

mm

mm

N

-

A 1

         

A 2 (unghi la centru 120 0 )

         

A 3 (unghi la centru 90 0 )

         

A 4 (unghi la centru 60 0 )

         

Tabel 2.4. Seria C.

16

Tipul suprafeţei concave

l

1

l

2

l

F

experimental

c

f

Unitatea de măsură

mm

mm

mm

N

-

C

1 (planã)

         

C

2 (unghi 60 0 )

         

C

3 (unghi 45 0 )

         

C

4 (unghi 30 0 )

         
4 (unghi 30 0 )           Fig. 2.7. Fig. 2.8. Unghiul 

Fig. 2.7.

30 0 )           Fig. 2.7. Fig. 2.8. Unghiul  ia valorile

Fig. 2.8. Unghiul ia valorile 30 0 , 45 0 şi 60 0 . In final, se vor construi douã reprezentãri grafice :

1) F a funcţie de unghiul de înclinare pentru seria A (conţine douã curbe – teoretic, prin câte patru puncte – experimental) 2) F a funcţie de unghiul la centru pentru seria C.

17

LUCRAREA NR. 3

STUDIUL PIERDERILOR ENERGETICE LA CURGEREA FORTATÃ A FLUIDELOR

3.1. Noţiuni introductive şi scopul lucrãrii

Noţiunea de conductã forţatã (conductã sub presiune) se atribuie tuturor sistemelor de transport în care întreaga secţiune de trecere este ocupatã de fluidul în mişcare (curgerea fãrã suprafaţã liberã). Determinarea pierderilor energetice (care sub formă adimensională se exprimă prin coeficienţii de pierderi) este esenţialã în calculul sistemelor de transport. În curgerea staţionară a unui fluid real (vâscos), apar principial două tipuri de pierderi energetice:

şi problema centralã pentru exprimarea

- pierderi energetice liniare exprimate prin:

L

V

2

h plin

 

D

2 g

pierderilor devine determinarea lui numit şi coeficientul lui Darcy.

- pierderi energetice locale, exprimate prin :

V

2

2 g

h ploc

 

şi problema centralã pentru exprimarea

pierderii devine determinarea lui , coeficientul pierderii locale. Lucrarea urmãreşte determinarea experimentalã a mai multor tipuri de pierderi, prin coeficienţii lor caracteristici. Pentru instalaţia de faţă, vom avea următoarele pierderi de sarcină:

- pierdere liniarã pe o conductã de diametru 52,50 mm (A)

- pierdere liniarã pe o conductã de diametru 41,5 mm (B)

- pierdere localã însumatã : ieşire în bifurcaţie (T), cot, pierdere liniarã, cot, intrare în bifurcaţie (T), caracterizată prin coeficientul s

- pierdere localã la salt brusc de secţiune, caracterizată prin coeficientul D

- pierdere localã variabilã în robinet, caracterizată prin coeficientul R

3.2. Schema instalaţiei

RZ

- rezervorul instalaţiei

CA

- conducte de aspiraţie, CR - conducte de refulare

P - pompã centrifugã, ME - motor electric (care antreneazã pompa centrifugã)

RI , RII, RIII, RIV - robinete (armãturi de închidere şi de reglaj) PP - panou piezometre diferenţiale directe MA, MR, M1, M2 - manometre metalice (tip Bourdon),

CD - contor de apã, cu cadran

Datele geometrice ale instalaţiei:

L I = 1,66 m ; L II = 1,00 m ; L III = 1,92 m ; L IV = 0,67 m ; L V = 0,67 m ; L V ’ = 0,05 m ; L V ’’ = 0,5 m D I = D III = D V = 52,50 mm ; D II = 41,25 mm ; D IV = 80,50 mm

3.3. Modul de executare a lucrãrii

- Se verificã nivelul apei în rezervorul RZ, asigurându-ne cã conducta de refulare este înnecatã şi robinetul R III complet deschis.

18

- Se deschid robinetele RI, RII şi RIII ( nu neapãrat complet).

- Instalaţia lucreazã secvenţial (deci se închid complet robineţii RII şi RIII ceea ce înseamnã cã întreg

debitul aspirat prin CA trece prin ramura A). -Se citesc coloanele primului piezometru diferenţial din baterie h I1 şi h I2 , se contorizeazã volumul de

apã ce trece prin CD în intervalul de timp t.

- Încercarea se poate repeta pentru alt regim de curgere pe tronsonul A, obţinute prin manevrarea robinetului RI.

- Se deschide robinetul RII (nu foarte mult), se închide robinetul RI, se fac citirile la urmãtoarele

piezometre h II1 , h II2 , h III1, h III2 şi din nou se contorizeazã trecerea unui anumit volum

ramura B, în intervalul de timp t.

- Încercarea se poate repeta la altã deschidere a robinetului RII, deci pentru un alt regim de curgere prin tronsonul 3.

- Se deschide robinetul RIII şi se închide complet RII, astfel că tot debitul aspirat trece prin tronsonul C. Se citesc h IV1 , h IV2 şi indicaţiile manometrelor M1, M2 şi se efectueazã operaţia de cronometrare, contorizare a trecerii unui volum de apã prin CD în intervalele t.

- Este necesar ca pe acest tronson sã se efectueze mai multe serii de încercãri prin modificarea

regimului de curgere acţionând robinetul RIII, tocmai pentru a demonstra cã D rãmâne aproximativ constant în timp ce R depinde de gradul de închidere, deci robinetul are un coeficient de pierdere local variabil. - Se procedeazã la prelucrarea prin calcul a datelor experimentale culese pentru determinarea coeficienţilor de pierderi locale şi liniare.

de apã prin

coeficienţilor de pierderi locale şi liniare. de apã prin Fig. 3.1. Reprezentare spaţială a instalaţiei. 19

Fig. 3.1. Reprezentare spaţială a instalaţiei.

19

3.4. Elemente de calcul

Relaţiile specifice pentru obţinerea coeficienţilor şi sunt aparent greoaie, dar, dupã cum se va vedea mai jos, deducerea şi folosirea lor nu pun probleme. Folosim o relaţie de bilanţ energetic de transport, în cazul unui fluid real. Intre douã puncte pe traseu mişcarea se produce cu pierdere de energie (din energia proprie a fluidului). Aplicat în sensul mişcãrii între două secţiiuni 1 şi 2, se poate scrie

adică

z

1

z

2

e

1

p

1

e

2

p

2

2

1

V

1

2

h

p

2

V

2

2 g

2

1

h

p

(1)

(2)

Aceastã relaţie se particularizeazã în funcţie de tronsonul ales şi de pierderile care intervin între cele 2 secţiuni.

în func ţie de tronsonul ales şi de pierderile care intervin între cele 2 secţiuni. Fig.

Fig. 3.2. Schema instalaţiei.

20

devine

unde p

Luãm de exemplu tronsonul IV-1 , IV-2 de pe ramura C, unde z

llIV 1

z

IV 2

0, deci relaţia

IV 1

g h

1

IV 1

p

VI

1

p

IV

2

V

şi p

IV 2

g h

IV 2

2

IV

1

V

2

IV 2

L

IV

2

V

IV 2

2

V

IV 1

D

2 g

1

2

, cu

g

IV

D

IV

2

g

h

1

h

IV 1

1

şi

1

IV 1

h

IV

2

h

1 mãsurate de la axa conductei. Dar

IV 2

h

IV

1

h

IV

2

Pe de altă parte,

V

IV

h

IV

1

1

V

V

h

IV

2

şi

V

IV

2

V

V

2

V

IV

2

IV

V

2

g

, astfel că (3) devine:

L

IV

D

IV

2

IV

V

2

g

D

2

V

V

2 g

IV

(3)

(4)

Suntem interesaţi în izolarea pierderi locale şi determinarea lui D . Fãcând aproximaţia (doar pentru a

simplifica calculul !) că

I

, rezultã

IV

D

h

IV

1

h

IV

2

2 g

2

V

V

1

2

IV

V

2

V

V



I

L

IV

D

IV

2

IV

V

2

V

V

(5)

unde

V

IV

4 Q

IV

D

2

IV

,

V

V

4 Q

V

D

2

V

,

Q

IV

Q

V

(6)

Analog se pot deduce şi celelalte pierderi de pe ramurile A, B, C :

Pentru ramura A,

unde

D

Pentru ramura B,

V

I

4

Q

I

/

2

I

.

unde

V

II

4

Q

II

/

D

2

II

unde

Pentru ramura C,

V

III

4

Q

III

/

D

2

III

şi

.

I

h

I

1

h

I

2

D

I

L

I

2 g

2

V

I

Q

II

II

h

II

1

Q

III

s

/ 2

.

h

III

h

II

2

1

h

III

2 g

D

II

L

II

2

II

V

2

2 g

2

III

V

 

R

V

'

L

V

''

L

V

p

M

1

p

M

2

2 g

 

D

IV

 

2

 

g

V

V

(7)

(8)

(9)

(10)

Observaţii

In cazul relaţiei (10), presiunile citite la manometrele M 1 , respectiv M 2 sunt exprimate în kgf/cm 2 , adică în at, deci trecând în unităţi SI,

21

p

M 1

at

p

M

2

at

g

p

M

1

N/m

2

2

p

N/m

9,81 10

4

M 2

1000 kg/m

3

2

9,81 m/s

p

M

1

p

M

2

10

[m col apă]

La fel este imperios necesar sã avem în vedere cã lecturile coloanelor de apã din piezometu sunt fãcute în mm şi relaţiile construite mai sus impun introducerea datelor în (SI).

3.5. Prezentarea rezultatelor

Se face pe ramuri :

RAMURA (A)

Nr.crt. V t Q V  I h I 1 h I 2 I I
Nr.crt.
V
t
Q
V
I
h I 1
h I 2
I
I
3
m
sec
m
3 /s
mm
mm
m/s
-
1.
2.
RAMURA B
Nr.crt.
V
t
Q
Q
V
V
h
III
II
II
III
h II 1
h II 2
II
III1
h III2
S
3
m
sec
m
3 /s
m
3 /s
m/s
m/s
mm
mm
-
mm
mm
-
1.
2.
RAMURA C
Nr.crt.
V
t
Q
V
V
p
p
IV
IV
V
D
M1
M2
D
R
 teor
=Q V
3
m
sec
m
3 /s
m/s
m/s
-
-
kgf/cm 2
kgf/cm 2
-
1.
2.

Majoritatea coeficienţilor de pierdere localã au o determinare experimentalã, apropiate de procedura folosită în cadrul acestei lucrãri. Există câteva cazuri în care se poate face analitic calculul coeficienţilor de pierderi locale, cum ar fi de exemplu zona saltului brusc de secţiune. În acest caz, cu teorema Borda-Carnot se obţine :

raportat la V V , adicã

D

teor

D

teor

1

 

1

A

2

1

A

D

2

V

D

2

IV

2

2

,

(11)

Comparaţi rezultatul teoretic cu cel experimental în toate încercãrile fãcute pe ramura C.

22

LUCRAREA NR. 4

STUDIUL EXPERIMENTAL AL EJECTORULUI SUBSONIC APA - APA

4.1. Generalitãţi şi scopul lucrãrii

Ejectorul, numit şi pompã staticã (cu jet), este un amplificator de debit, care foloseşte o parte din

energia unui fluid, numit fluid motor (peste tot notat cu indicele « m », fluid de energie ridicată), pentru antrenarea prin depresiune a unui alt fluid (numit antrenat şi notat cu indicele « a ») rezultând

în final un fluid amestec (i