Anaforaua euharistică – Tradiția Apostolică

Termenul grecesc anafora (gr. Αναφορα) care în românește are sensul de „ofrandă”
desemnează partea principală a Dumnezeieștii Liturghii sau, mai bine zis, rugăciunea euharistică
centrală în timpul căreia se sfințesc și se prefac darurile de pâine și vin (amestecat cu apă) în
Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Epicleza a fost privită întotdeauna ca fiind
partea cea mai importantă a canonului euharistic, iar momentul prefacerii darurilor prin
invocarea Sfântului Duh, ca fiind punctul culminant al Sfintei Liturghii.
Originea epiclezei o putem găsi redată și în schema iudaică: binecuvântare-mulțumire-
cerere, care cu timpul a fost preluată și actualizată, devenind structură de bază a textului
euharistic. O mărturie a epiclezei euharistice găsim în Tradiția Apostolică a Sfântului Ipolit, în
care Sfântul Duh este invocat asupra darurilor şi asupra credincioşilor, fără însă a se preciza în
mod expres cererea de transformare a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului, cum
o vor face epiclezele euharistice de mai târziu: ,,Și ne rugăm să trimiți Duhul Tău cel Sfânt peste
darurile sfintei Tale Biserici, adunându-o pe ea într-unul, dă celor care participă la sfintele Tale
Taine de a se împărtăși spre umplere de Duhul Sfânt pentru întărirea credinței lor în adevăr, ca să
Te lăudăm și să Te mărim prin Fiul Tău Iisus Hristos.......”.
În perioada primară Liturghia era simplă, erau aduse darurile de la proscomidiar la
Sfântul Altar, anaforaua euharistică era precedată de sărutarea păcii. Darurile aduse sunt numite
daruri de jertfă, iar sfințirea lor are loc prin întinderea mâinilor, toți preoți rosteau rugăciuni de
mulțumire. Orice anafora începea cu un dialog introductiv, acest dialog ne duce cu gândul că
toată slujba este un dialog continuu între preot și credincioși și mai apoi acest dialog se înalță la
Tronul lui Dumnezeu.
Rugăciunea este adresată lui Dumnezeu Tatăl, care cuprinde o parte de mulțumire și o
parte de laudă. Cuvintele ,,Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”- se referă ca Dumnezeu
Tatăl să pomenească jertfa Mea. În partea de anamneză se poate adăuga un text biblic sub forma
unui embolism pentru a arăta importanța sărbătorii. Anamneza putem spune că este o concluzie a
rugăciunii teologice, o redare pe scurt a istoriei iconomiei mântuirii. Cu timpul anaforalele au
fost prelucrate, în perioada primară se folosea verbul ,,VINO”.
Adunarea creștinilor într-un singur trup e o temă predilectă pentru anaforalele primelor
secole, care aveau ca scop principal umplerea de Duhul Sfânt și întărirea credinței în adevăr.
Anaforaua euharistică era improvizată, dar nu oricum trebuia să se țină cont de o schemă pentru
ca rugăciunea să fie ortodoxă.
În capitolul 21 ne este prezentată o Liturghie baptismală. Erau aduse daruri de pâine, vin,
lapte amestecat cu miere și apă. Darurile euharistice erau pâinea și vinul, celelalte erau aduce
într-un context baptismal. Cei care primesc euharistia gustă pe rând din cele trei potire ( apă,
lapte și vin), după fiecare trebuie să se silească a face faptele cele bune. Liturghia euharistică
propriu-zisă debuta prin rugăciunea comună a tuturor credincioşilor. Cu proaducerea elementelor
euharistice, a pâinii, a vinului şi a apei începe anaforaua euharistică. Liturghisitorul înalţă
rugăciuni şi mulţumiri, atât cât poate. Tema centrală a rugăciunii euharistice era doxologia şi
mulţumirea adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra oamenilor şi pentru
întreaga iconomie a mântuirii. Dumnezeu-Tatăl este săvârșitorul atât al Întrupării cât și al
Euharistiei.
Anaforaua liturgică a secolului al doilea era ajunsă la forma ei clasică, în care cele două
binecuvântări asupra elementelor euharistice nu mai erau separate de cină, ci erau ambele rostite
împreună. Ea avea caracterul general al unei rugăciuni în formă de naraţiune, în care predomina
caracterul de mulţumire, şi culmina în invocarea intervenţiei divine în preschimbarea darurilor
aduse. Misterul euharistic apare pentru prima dată comparat cu cel al Întrupării, de unde şi
unicitatea şi frumuseţea epiclezei euharistice.