Răspunderea avocatului pentru prejudiciile

cauzate în exercitarea profesiei

RASPUNDEREA PENTRU MALPRAXIS IN PROFESIILE JURIDICE

Masterand – Catinean Asineta-Maria
 I. CONTEXT GENERAL

Evoluţia sistemului juridic în condiţiile societăţii moderne a condus la îmbogăţirea şi

perfecționarea ştiinţei dreptului1 . Fără îndoială, aceasta a determinat un amplu și complex proces
de metamorfozare a instituției răspunderii civile, pentru a corespunde necesității asigurării unei
protecții eficiente a victimelor faptelor ilicite, de la momentul anticipativ al prefigurării
pericolului producerii unor daune, până la repararea integrală a acestora.
≈ Răspunderea civilă ≈
În acest context, a avut loc o specializarea răspunderii civile aplicabile în materia exercitării
unor profesii sau malpraxisului profesional cu privire la prejudiciile cauzate atât beneficiarilor
prestaţiilor, cât şi terţelor persoane, în demersul agravării acestei răspunderi și prevenirea
prejudiciilor victimelor inocente.
Treptat, s-a conturat ca ipoteză distinctă, autonomă, de răspundere, dobândind noi valenţe, în
raport de orientările tradiţionale2 . S-a constat faptul că, toate criteriile care delimitează cele două
forme ale răspunderii civile – răspunderea contractuală şi cea delictuală – sunt insuficiente în
raport de ceea ce semnifică răspunderea profesională. Răspunderea civilă a profesioniştilor nu
poate fi catalogată drept o răspundere strict contractuală sau delictuală, dat fiind faptul că este o
răspundere esențialmente fundamentată pe etica specifică exercitării unei profesii3 .
În aceste condiții s-a concretizat un nou argument de natură a justifica angajarea acestei
răspunderi: deontologia şi etica profesională, care situează răspunderea profesionistului ca o
ipoteză de răspundere specială, de tipul al III-lea4 .
Aşadar, pe tărâmul răspunderii civile profesionale asistăm la „neantizarea” dihotomiei dintre
răspunderea delictuală și cea contractuală, persoană responsabilă fiind obligată să satisfacă
cerințele victimelor indiferent dacă este sau nu parter contractual. Încă din anul 1982, în doctrina
juridică franceză, reputatul autor Philippe le Tourneau 5 a atras atenţia asupra necesităţii
recunoaşterii răspunderii profesioniştilor, consacrând ideea privind existenţa unui drept special al
răspunderii profesioniştilor. S-a subliniat faptul că trebuie depăşite obstacolele opoziţiilor
dreptului civil, cât şi ale dreptului comercial, ale răspunderii contractuale şi ale răspunderii
delictuale, cu menţiunea că avem nevoie de o autonomie reală a răspunderii profesioniştilor6 .
În practică, apar tot mai multe contracte speciale, derivate din contractele uzuale, dar care
urmăresc satisfacerea unor nevoi aparte. Fără îndoială inovaţiile aduse sunt numeroase,
1
Ph. le Tourneau, Droit de la responsabilité et des contrats, Dalloz action, 2010-2011, Paris 2010, p. 975.
2
Y. Avril, Responsabilité des avocats, Editura Dalloz Référence, Paris, 2008.
3
Y. Avril, Le fondement de la responsabilité civile de l'avocat, Editura Recueil Dalloz 2009, p.995.
4
L.R.Boilă, Răspunderea civilă delictuală subiectivă, Editura C.H,Beck, Bucureşti, 2009, p. 416-428.
5
5 Ph. le Tourneau, La responsabilité civile, 3e éd., Paris, 1982, Dalloz, n° 1373; Ph. le Tourneau, Quelques aspects
des responsabilités professionnelles, Gaz. Pal. 1986.2. Doctr. 616 ; Ph. le Tourneau, De l'allégement de l'obligation
de renseignements ou de conseil, D. 1987. Chron. 101.
6
In acest sens, P. Serlooten, Vers une responsabilité professionnelle, Mélanges Hébraud, 1981, p. 805; G. Viney, La
responsabilité, 1982, LGDJ, n° 244.
deoarece contractele cunosc noi aplicaţii, ceea ce constituie o adevărată provocare pentru ştiinţa
dreptului privind interpretarea acestora şi stabilirea regimului juridic aplicabil. Reglementările
dreptului pozitiv au determinat substanţiale modificări în practica contractuală 7 . Această
dezvoltare a condus la delimitarea unor reguli speciale circumscrise dreptului contractelor
profesionale, caracterizată prin diligenţă profesională, care impune o multitudine de obligaţii
specifice, ingenioase, subtile. Aceste contracte sunt fundamentate pe valori morale, care privesc
relaţiile de afaceri, cum este onoarea, prietenia, amabilitatea, integritatea, loialitatea, răbdarea, cu
implicaţii în plan juridic. Din această perspectivă, obligaţiile profesionistului sunt circumscrise
competenţei, respectului şi probităţii științifice.
Ca ipoteză specială de răspundere juridică, răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional
reprezintă acel raport juridic care se naște prin încălcarea de către anumite categorii de
persoane, denumite generic profesioniști, a regulilor de conduită stabilite de lege sau de
corpul profesional din care fac parte, cauzând un prejudiciu altei persoane, cu privire la
care se naște obligația reparării acestuia8. Analizat ca instituție juridică, malpraxisul reunește
normele care reglementează această obligaţie de despăgubire a victimei, raportată la fapta
contractuală sau extra-contractuală a profesionistului.
≈ Profesionistul ≈
Calitatea de profesionist delimitează o categorie distinctă de persoane responsabile 9 , cărora li
se impune o conduită ireproșabilă. Profesionistul trebuie să își exercite activitatea în societate
cu o maximă diligență și doar în baza unei temeinice pregătiri, astfel încât să poată preveni
eventualitatea vătămării sau prejudicierii persoanelor care beneficiază de serviciile sale.
Activitatea profesională este recunoscută ca fiind un criteriu obiectiv în raport de care sunt
evaluate condiţiile speciale de angajare a răspunderii pentru prejudicii. Codul civil adoptat prin
Legea nr.287/200910, în vigoare de la 1 octombrie 2011, adoptă concepția monistă asupra
dreptului privat și introduce noțiunea juridică de „profesionist”, prin raportare la termenul de
„întreprindere”.
Potrivit alin. (2) al art.3 C.civ, „sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o
întreprindere”. 11 Constatăm faptul că nici în Codul civil, precum nici în Legea de punere în
aplicare a acestuia, Legea nr.71/201112, nu există o definiție sintetică a noțiunii de
„profesionist”, respectiv a celei de „întreprindere”, astfel că nu sunt indicate criteriile de ordin

7
G. Marty, P. Raynaud, Les obligations, 2e éd., par P. Raynaud, 1988, Sirey, n° 52 s. ; G. Cornu, L'évolution du
droit des contrats en France, Journées de la société de législation comparée, 1979, Rev. int. dr. comp., n° spécial,
vol. 1, p. 447 s. ; Ph. le Tourneau, Quelques aspects de l'évolution des contrats, Mélanges offerts à Pierre Raynaud,
Dalloz, 1985, p. 349 s. ; J. Savatier, L'évolution contemporaine du droit des contrats, PUF, 1986
8
D. Cimpoeru, Malpraxisul, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 5.
9
Ph. le Tourneau, op. cit. , p. 976.
10
Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505/2011.
11
În Cartea a V-a – „Despre obligaţii” a actualului Cod civil au fost cuprinse o serie de contracte considerate a fi
esențialmente comerciale, precum sunt contractul de comision (art. 2043-2053), contractul de consignaţie (art. 2054-
2063), de expediţie (art. 2064-2071), de agenţie (art. 2072- 2095), de intermediere (art. 2096-2102), contractul de
antrepriză (art. 1851-1880), de report (art. 1772-1776), de furnizare (art. 1766-1771), contractul de depozit hotelier
(art. 2127-2137), contractul de cont curent (art. 2171-2183), contul bancar curent şi alte contracte bancare (art. 2184-
2198), contractul de asigurare (art. 2199-2241).
legal privind identificarea profesionistului față de alte subiecte de drept implicate în raporturi
juridice.
În esență, profesionistul este cel care desfășoară, singur sau împreună cu mai multe
persoane, anumite activități încadrate în sfera producției, prestărilor de servicii,
administrare sau de înstrăinare de bunuri.12
Această activitate este una organizată, fiind supusă unor reguli speciale reglementate prin
norme juridice, nefiind una ocazională, sporadică. În plus, activitatea profesionistului presupune
un exercițiu sistematic, o anumită durată, ceea ce înseamnă că nu este una ocazională, sporadică,
întâmplătoare. Exploatarea unei întreprinderi nu este condiționată de obținerea unui anumit
profit, ceea ce înseamnă că activitatea profesionistului este la fel de exigent analizată în toate
cazurile, chiar și atunci când a acționat voluntar, fără a fi remunerat sau fără a urmări obținerea
unui avantaj.
≈ Obligații specifice ≈
Prin însăşi specificul muncii sale, profesionistul este responsabil pentru modul de îndeplinire
a unei obligaţii de mijloace, fiind antrenată răspunderea sa doar în măsura în care se dovedeşte
faptul că a încălcat cu vinovăţie o regulă deontologică profesională13. Se cuvine să precizăm
faptul că în sarcina profesionistului sunt reglementate şi unele obligaţii de rezultat care impun
diligenţa maximă pentru îndeplinirea acesteia, cum ar fi spre exemplu, obligaţia avocatului de
a se prezenta la audierea clientului său, de a redacta un act, de a promova o cale de atac în
termenul legal etc.
Ceea ce este specific acestor obligaţii este faptul că simpla neajungere la rezultatul stabilit
antrenează răspunderea profesionistului pentru demersurile sale profesionale, prezumându-se
culpa acestuia. Pornind de la cele evidenţiate şi utilizând un raţionament logico-juridic, putem
afirma că răspunderea civilă a profesionistului este prin esenţa atribuţiilor sale, în general, o
răspundere subiectivă, fundamentată pe elementul vinovăţiei.
În unele cazuri, când avem în vedere o obligaţie de rezultat, răspunderea civilă a
profesionistului este fundamentată obiectiv pe ideea garanţiei obiective a riscului de activitate 14.
Aceiaşi este situaţia şi când vorbim despre răspunderea profesionistului pentru alte persoane,
precum cea a personalului administrativ sau a stagiarului care lucrează în subordinea sa.
Răspunderea profesioniștilor necesită așadar recunoașterea unei răspunderi de tipul al treilea,
care nu se identifică pe deplin cu răspunderea contractuală sau delictuală tradițională. Analiza
conținutului raportului juridic obligațional în care participă în calitate de debitor, un profesionist,

12
În acest sens, S. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ediția a V-a, actualizată, Universul Juridic,
București, 2016, p. 40 și urm., nr. 50 și urm.
13
L.Pop, Faptele juridice ilicite şi celelalte fapte juridice extracontractuale cauzatoare de prejudicii (răspunderea
civilă delictuală sau extracontractuală), p.303 şi urm. în L.Pop, I.F.Popa, S.I.Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile conform noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012
14
L.Pop, idem. , p. 404 în L.Pop, I.F.Popa, S.I.Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile conform noului Cod
civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.
implică prezentarea sistematică a obligațiilor civile pe care acesta, în temeiul legii sau al
contractului şi le asumă față de beneficiarul prestației.
Vom avea în vedere divizarea obligațiilor specifice profesioniștilor propusă în doctrina
juridică franceză în două mari categorii:
 obligații generale, asumate în toate raporturile juridice, atât cele extra-contractuale,
cât și cele contractuale, opozabile erga omnes și
 obligații speciale care rezultă în mod expres sau tacit din cuprinsul anumitor
prevederi contractuale.
În prima categorie am examinat regimul juridic și caracteristicile esențiale ale obligației
de informare, respectiv obligaţiei de securitate care incubă profesionistului cu titlu general și
absolut, regăsindu-se fără excepție în privința oricărei profesii.
Cea de-a doua categorie care vizează obligațiile speciale ale profesionistului am împărțit-
o în trei subcategorii:
 obligații care decurg din loialitatea contractuală: obligația de executare a
contractului, obligația de cooperare, obligația specială de informare, respectiv
obligația specială de securitate;
 obligații care vizează loialitatea față de co-contractant: obligația de fidelitate,
obligația profesionistului de a respecta interesul partenerului său contractual,
obligația profesionistului de a manifesta un comportament activ, obligația
profesionistului de a persevera, obligația de transparență, obligația
profesionistului de a facilita partenerului15 său executarea contractuală, dar și
datorii de ordin moral, precum răbdarea, onoarea, discreția, probitatea, coerența;
 obligații care decurg din Principiul Eficienței: obligația profesionistului de a
observa dacă concursul muncii sale poate conduce la rezultatul solicitat de către
client, obligația profesionistului de a deține competențele necesare, obligația de
formare continuă, obligația profesionistului de a manifesta spirit de inițiativă,
obligația profesionistului de anticipare a posibilelor incidente de natură a afecta
beneficiarul prestației, respectiv obligația profesionistului de a-și îndeplini
atribuțiile cu promptitudine.

II. RĂSPUNDEREA AVOCATULUI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE ÎN

EXERCITAREA PROFESIEI
În Secțiunea a II-a vom prezenta răspunderea avocatului pentru prejudiciile cauzate în
exercitarea profesiei clienţilor, dar şi terţelor persoane, apreciind că aceasta se prefigurează ca

Ph.le Tourneau, Droit de la responsabilité et des contrats. Régimes d’indemnisation, Dixième

15

édition, 2014, Dalloz Action, p. 1171-1175, nr. 3567 şi urm.

ipoteză distinctă, autonomă, de răspundere care dobândeşte treptat noi valenţe, remarcându-se în
raport de orientările tradiţionale16.
Avocatura este o profesie liberală, unitară, auto-reglementată, care se desfășoară în baza
legii. Ca atare, avocatul este obligat să respecte reglementările specifice și standardele etice ale
profesiei, să protejeze demnitatea și onoarea corpului de avocați.
În exercitarea profesiei, precum și în orice acțiune sau comunicare publică, avocatul va avea
în vedere caracterul de interes public al profesiei de avocat, care rezultă din Legea nr. 51/1995
privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, din Statutul profesieide avocat.
Misiunea avocatului constă în apărarea, prin toate mijloacele specifice profesiei, a drepturilor,
libertăților și a intereselor legitime ale clienților, în vederea aflării adevărului, a înfăptuirii
justiției și a respectării statului de drept.
Avocatul este garantul apărării cetățeanului față de excesele instituțiilor statului, precum și al
păstrării echilibrului între interesul public al societății și interesul privat al cetățeanului. În
exercitarea profesiei, avocatul este obligat să acționeze cu bună credință, în apărarea valorilor
profesiei de avocat și ale statului de drept.17
Cadrul legal național cu privire la raspundera juridică a avocatului pentru excutarea
defectuasă a obligațiilor ce îi incumbă este redat de STATUT din 3 decembrie 2011 al
PROFESIEI DE AVOCAT (la data 19-dec-2011 actul a fost adoptat de Hotărârea 64/2011), care
la articolul 119 precizează următoarele:
(1)Avocatul este obligat să se asigure de răspundere profesională.
(2)Condiţiile asigurării de răspundere profesională sunt prevăzute de prezentul statut şi pot
fi stabilite, în cazul formelor asociative de exercitare a profesiei, conform regulilor stabilite
între avocaţi.
(3)Obligaţia de asigurare de răspundere civilă este permanentă. Suma asigurată nu poate fi
mai mică decât cea prevăzută în statutul profesiei.
(4)Prin contract, părţile pot stabili limitele răspunderii avocatului. Clauzele de exonerare
totală de răspundere profesională sunt socotite nescrise.
De asemenea, la articolul 266 din aceeași lege, regăsim:
(1)Răspunderea disciplinară a avocatului nu exclude răspunderea civilă, penală sau
administrativă.
Avocatul, ca orice profesionist care obține venituri din activități independente, susceptibil a
prejudicia prin activitatea desfășurată „este obligat să se asigure pentru răspunderea profesională,
în condițiile stabilite prin statutul profesiei”, conform art. 42 din Lege, respectiv art. 231 din
Statutul profesiei de avocat, care prevede faptul că:

16
Yves Avril, Responsabilité des avocats, Editura Dalloz Référence, Paris, 2008.
17
Anexa la Hotărârea Consiliului UNBR nr. 268/17 iunie 2017- Codul deontologic al avocatului român.
 (1) Avocatul are obligația să se asigure pentru răspunderea profesională, în temeiul art. 42
din Lege.
(2) Prin răspundere profesională se înțelege acoperirea daunelor efective suferite de client
și rezultate din exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor Legii, ale prezentului statut
și a regulilor deontologice.
Răspunderea civilă a avocaţilor, ca formă a răspunderii juridice civile, reprezintă consecinţa
juridică negativă pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către avocat a
obligaţiilor profesionale faţă de client, exprimată prin necesitatea reparării prejudiciului cauzat
clientului. În practica profesională pot fi întâlnite diferite exemple de neexecutare a obligaţiilor
de către avocaţi, cum ar fi:
 omiterea termenului procesual;
 nerespectarea conflictului de interese;
 nerespectarea clauzei de confidenţialitate;
 necunoaşterea prevederii legale sau efectuarea unei cercetări juridice insuficiente;
 acordarea unei consultaţii, care contravine prevederilor legii;
 și altele.
Este de precizat, analizând felurile răspunderii existente până în prezent, natura juridică a
răspunderii avocațiale, de principiu, constituie o răspundere de tipul al treilea, fiind însă
catalogată de către jurisprudență ca o răspundere esențialmente contractuală.
În continuare vom preciza succint obligațiile speciale ce incubă acestui profesionist,
grupându-le în trei categorii:
 obligații de asistență;
Art. 109 din Statutul Avocatului - (1) Avocatul este obligat să depună toate diligenţele
necesare pentru realizarea serviciului profesional pentru care a fost angajat.
(2) Contractul dintre avocat şi client poate fi denunţat prin acordul ambelor părţi.
(3) Părţile pot denunţa unilateral contractul de asistenţă juridică în conformitate cu
prevederile expres menţionate încontract.
Art. 105 din Statutul Avocatului. - (1) Avocatul are obligaţia să acorde asistenţă juridică
în cazul în care a fost desemnat din oficiu sau când exercită profesia gratuit.
 obligații de reprezentare;
Art. 91 din Statutul Avocatului - (1) În condițiile legii, avocatul asigură asistență și
reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a
autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a
organelor administrației publice, a instituțiilor și a altor persoane juridice, pentru apărarea
și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor, libertăților și intereselor
legitime ale persoanelor.
 (2) Asistarea și reprezentarea clientului cuprinde toate actele, mijloacele și operațiunile
permise de lege și necesare ocrotirii și apărării intereselor clientului.
 obligații de consiliere.
Art. 136. - (1) Consilierea și reprezentarea unui client îl obligă pe avocat să privească
speța respectivă dintr-o perspectivă proprie și să acorde clientului sfaturi dezinteresate. Sfătuirea
clientului nu se rezumă la expunerea unor prevederi legale, ci va avea în vedere și consecințele
de ordin moral, economic, social și politic care ar putea avea relevanță în situația respectivă.
(2) Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea
consecințe legale negative, acesta va atenționa clientul cu privire la consecințe sau, după caz, va
putea denunța contractul de asistență juridică.
Art. 135. - (1) În activitatea de consiliere avocatul va acționa cu tact și răbdare pentru a
înfățișa și a explica clientului toate aspectele cazului în care îl asistă și/sau îl reprezintă. Avocatul
va căuta să folosească cel mai potrivit limbaj în raport cu starea și experiența clientului, pentru ca
acesta să aibă o reprezentare corectă și completă asupra situației sale juridice.
(2) Avocatul se va consulta adecvat cu clientul pentru a stabili scopul, modalitățile și
finalitatea consilierii, precum și soluțiile tehnice pe care le va urma pentru a realiza, când este
cazul, asistența și reprezentarea clientului.
De aici rezultă că este interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact "de
quota litis", care este o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de
soluționarea definitivă a unei cauze.
În ceea ce privește problematica fundamentului acestui tip special de răspundere, am
observat că dispozițiile legale incidente în domeniu nu oferă o soluție aplicabilă în toate cazurile
în care este activată răspunderea profesionistului, astfel că revine doctrinei și jurisprudenței rolul
de a decela această problemă juridică.
Având în vedere faptul că, obligaţiile avocatului sunt calificate ca fiind esențialmente
obligaţii de mijloace, de a depune toată măiestria şi priceperea lor în desfăşurarea atribuţiilor
încredinţate pentru apărarea și sprijinirea clientului, este vizată cu precădere o răspundere
subiectivă, fundamentată pe elementul vinovăției.
Trebuie menționat faptul că în sfera de activitate a avocatului, se pot concretiza și
obligaţii de rezultat, care antrenează răspunderea profesionistului în mod automat prin simpla
neajungere la rezultatul scontat, aflându-ne în prezența unei răspunderi fundamentate obiectiv pe
ideea garanţiei obiective a riscului de activitate18 .
Ceea ce stă la baza exercitării profesiei de avocat este, printre altele, și necesitatea
avocatului de a depune toată diligența pentru a fi apărate libertățile, drepturile și interesele
legitime ale clientului. Din păcate, clientul, atunci când își angajează un avocat, face o confuzie
18
L.Pop, Faptele juridice ilicite şi celelalte fapte juridice extracontractuale cauzatoare de prejudicii (răspunderea
civilă delictuală sau extracontractuală), p. 404 în L.Pop, I.F.Popa, S.I.Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012.
destul de ridicată cu privire la finalitatea procesului. De obicei, majoritatea consideră că cel care
oferă o apărare se obligă să și ajungă la rezultatul dorit, și nu la rezultatul care este considerat a fi
unul corect și etic.
Pentru că este important să înțelegem cu adevărat rolul avocatului și obligația acestuia,
trebuie să facem diferența între obligațiile de rezultat și de mijloace. Obligațiile de rezultat apar
atunci când obiectul și scopul urmărit de părți este bine precizat, avocatul obligându-se ca prin
acțiunea sau inacțiunea lui să obțină un anumit rezultat în favoarea clientului. Această obligație
se consideră a fi executată doar dacă rezultatul a fost obținut, ceea ce este exact invers atunci
când discutăm despre activitatea avocațială. Este imperios să fie înțeles rolul avocatului și faptul
că acesta urmărește să depună absolut toate eforturile necesare pentru a oferi o apărare perfectă
drepturilor și intereselor clientului, și nu de a câștiga obligatoriu un anumit caz – definiția
practică a obligației de mijloace.
În unele cazuri, când avem în vedere o obligaţie de rezultat, răspunderea civilă a
profesionistului - avocat este fundamentată obiectiv pe ideea garanţiei obiective a riscului de
activitate. Aceiaşi este situaţia şi când vorbim despre răspunderea profesionistului pentru alte
persoane, precum cea a personalului administrativ sau a stagiarului care lucrează în subordinea
sa.
≈ Răspunderea avocatului faţă de clientul propriu pentru erorile/omisiunile stagiarului ≈
Situaţia devine mai nuanţată, atunci când în relaţia dintre avocat şi client mai apare şi
avocatul-stagiar. În domeniul de consultanţă juridică şi participare la dosare civile, avocatul
stagiar dispune aproape de toate drepturile unui avocat definitiv. Totuşi, stagiarul activează sub
supravegherea avocatului îndrumător, care îi „validează” contractele cu clientul. Apare
întrebarea în ce măsură activitatea de „supraveghere” şi „validare” a avocatului îndrumător este
generatoare de răspundere profesională pentru avocatul respectiv.
Situaţie: acordarea asistenţei clienţilor avocatului-îndrumător Avocatul îndrumător poate
implica avocatul stagiar în procesul de acordare a asistenţei juridice clienţilor proprii. Acordarea
asistenţei juridice de către avocatul stagiar clienţilor avocatului îndrumător are loc sub
supravegherea, îndrumarea şi indicaţiile avocatului îndrumător. Acest fapt determină existenţa
unor raporturi de prepuşenie, şi, în situaţii de aplicare a răspunderii civile pentru asistenţa
juridică acordată, implică regimul juridic al răspunderii conform Codului civil, care
reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Prin urmare, dacă avocatul
îndrumător a încredinţat acordarea asistenţei, în totalitate sau parţial, avocatului stagiar, tot
primul va fi răspunzător în faţa clientului pentru neexecutarea obligaţiilor.
 III. CONCLUZII

În practica internaţională, de multe ori, se întâlnesc cazuri de atragere la răspundere civilă

a avocatului pentru neexecutarea obligaţiilor profesionale. Spre exemplu, după anii 1980,
instanţele judecătoreşti din statul Texas tot mai mult sunt chemate să se pronunţe asupra regulilor
şi condiţiilor în care avocaţii urmează a fi atraşi la răspundere civilă, în special cu privire la
relaţiile fiduciare dintre avocat şi client, confidenţialitate etc.
În 2012, Curtea Supremă de Justiţie din Statul Pennsylvania în cauza Coleman vs. Duane
Morris a stabilit responsabilitatea avocatului pentru acordarea unei consultaţii eronate la
încheierea unui contract. Avocatul în mod eronat a consultat clientul că acesta nu urmează să
achite taxele şi restanţele fiscale a întreprinderii vândute.
La fel, într-o altă cauză, Curtea Supremă de Justiţie a Statului New York a stabilit
încălcarea obligaţiei de loialitate şi conflict de interese a avocatului, care a reprezentat ambele
părţi la încheierea unui contract de înstrăinare a bunurilor reclamantului pentru faptul că nu a
informat reclamantul despre acţiunile dăunătoare a celeilalte părţi contractante. Importanţa
răspunderii juridice civile a avocaţilor faţă de clienţi a dezvoltat, în mai multe ţări, specializarea
firmelor de avocatură în reprezentarea intereselor clienţilor împotriva avocaţilor neglijenţi. În
societatea contemporană, fenomenul răspunderii civile a avocaţilor apare tot mai răspândit în
sistemul relaţiilor juridice.
Jurisprudența română, la o scurtă căutare pe internet, oferă destule spețe în care avocații
sunt trași la răspundere civilă pentru malpraxis. Una dintre situații vine de pe rolul instanțelor
clujene:
Prin Sentința civilă nr. 3181 din 27.03.2014, pronunțată în dosarul nr. 15237/211/2013 al
Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și
modificată de către reclamanta M.D, în contradictoriu cu pârâții Cabinet Individual de Avocatură
Oltean Nuți-Ana și Oltean Nuți-Ana, având ca obiect răspundere civilă contractuală; au fost
obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 12.711 lei cu titlu de despăgubiri pentru
prejudiciul cauzat reclamantei prin executarea deficitară a obligațiilor asumate față de
reclamantă prin contractul de asistență juridică .
În speța, instanța constata ca obligațiile asumate de către d-na av. Oltean Nuți-Ana față de
reclamanta prin contractul de asistență juridică sunt obligații de mijloace, de diligenta, iar nu de
rezultat, iar din analiza probelor administrate în cauza și a dispozițiilor legale și statutare citate
mai sus instanța a apreciat ca d-na av. Oltean Nuți-Ana nu și-a îndeplinit în mod corespunzător
obligațiile contractuale asumate față de reclamanta, fiind ignorate prevederile art. 40 alin. 1 din
Legea nr. 51/1995 referitoare la studierea temeinica a cauzei și dispozițiile art. 138 alin. 4 și 6 și
ale art. 139 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat privitoare la diligenta profesionala adecvata.
Instanța apreciază ca, daca ar fi depus mai multa diligenta, d-na avocat ar fi observat
aceste aspecte și ar fi solicitat rezoluțiuna antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data
de 11.09.2007 între M. S_-R în calitate de promitent-vânzător și reclamanta M. D în calitate de
promitent-cumpărător pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către promitentul-
vânzător.
Cert este ca datorita neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor contractuale de către d-
na av. Oltean Nuți-Ana cererea de chemare în judecata din dosarul civil cu pricina a fost respinsa
de plano, întrucât din moment ce au fost invocate plata nedatorata și răspunderea civila
delictuala, nu au mai fost analizate condițiile angajării răspunderii civile contractuale a
promitentului-vânzător M.S.R.
În consecința, reclamantei M. D i-a fost cauzat un prejudiciu material, constând în taxa
judiciara de timbru în suma de 7.259 lei achitata în dosarul respectiv, în onorariul avocațial
achitat d-nei av. Oltean Nuți-Ana pentru acel dosar, în suma de 3.600 lei și în cheltuielile de
judecata în suma de 2.852 lei la plata cărora reclamanta a fost obligata față de parații V.P.D și
V.A.M, cheltuieli de judecata pe care reclamanta le-a achitat în data de 17.04.2013.
În fine, instanța de fond a reținut ca este îndeplinita și condiția culpei, d-na avocat dând
dovada de neglijenta în executarea contractului de asistenta juridica, neglijenta ce rezulta din
fundamentarea eronata a cererii de chemare în judecata pe principiul plații nedatorate și pe
răspunderea civila delictuala, chiar daca instanța ce a judecat dosarul respectiv a avut rol activ și
la termenul de judecata din data de 25.05.2012 a întrebat-o pe d-na avocat daca solicita
rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanta și M.S.R la data de
11.09.2007.19
Concluzionez prin sublinierea faptului că în societatea modernă, perfecţionarea
instituţională şi funcţională este consolidată prin respectarea celor mai bune practici legate de
funcţionarea sistemului judiciar, asigurarea unei depline compatibilităţi între aceasta şi legislaţia
aplicabilă. În acest context, justiţia constituie o funcţie fundamentală a statului, iar administrarea
ei reprezintă un atribut esenţial al puterii suverane a acestuia.
Rolul avocaţilor în funcţionarea sistemului judiciar este deosebit de important. Acesta se
manifestă pe două planuri: protecţia drepturilor şi intereselor legitime prin drept şi acces la
apărarea calificată, respectiv, înfăptuirea actului de justiţie prin apărarea intereselor generale
ale societăţii, a ordinii de drept.
Pe aceste coordonate, Codul deontologic și principiile fundamentale ale exercitării
profesiei de avocat reprezintă principalele repere care ghidează îndeplinirea misiunii avocatului
în societate. Respectarea acestora este esenţială în vederea asigurării ordinii de drept. Ori de câte
ori, fapta culpabilă a acestui profesionist conduce la producerea unui prejudiciu clientului sau
unei terţe persoane este necesară angajarea răspunderii avocatului şi obligarea acestuia la
repararea integrală a pagubei.
De ținut minte este că atunci când angajăm un avocat, nu plătim rezultatul, ci pregătirea
dosarului, munca intensă de documentare și o frumoasă luptă juridică.

19
https://www.clujust.ro/avocata-pusa-sa-plateasca-despagubiri-pentru-executarea-deficitara-contractului-de-
asistenta-juridica/