Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Masterul Familia și Managementul resurselor familial

Strategii de rezolvare a conflictelor familiale

Prof. Dr: Dumitru Stan Student: Pătrașcu Lia Marciana-Vasilica

An II, Zi
 I. Trăsături esențiale ale comunității familiale

Familia care este fundamentată pe o mulțime de elemente comune, rămâne o

comunitate veritabilă chiar și atunci când este confuntată cu neajunsuri economice, absența unuia
dintre părinți, violență conjugală, separarea soților, pondere inegală ale soților în soluționarea
problemelor, infidelitate, etc., datorită stabilității sale. Despre comunitățile familiale se mai
poate spune că această stabilitate provine și din sprijinul unor „piloni” auxiliari, dar și de un
număr mare de factori pe care specialiștii îi consideră esențiali.

I. Trăsături ale comunității familiale sunt următoarele:1

1. Stă la baza unui ritual special de căsătorie, care trebuie să aibă valoare de unicitate și care îi
constrânge moral și religios pe cei mai mulți indivizi să elimine ideea divorțului sau a
refacerii căsătoriei.
2. Actul căsătoriei este validat sau consfințit de divinitate prin cununia religioasă, precum și de
comunitatea rezidențială prin cununia civilă, festivitățile aferente momentului, participării
comunitară masivă, etc.
3. Atestarea maturității partenerilor fizice, morale, sociale, culturale, dar și consimțirea
conștientă asupra relației
4. Ambii parteneri au drepturi și obligații reciproce prin care se consolidează familia. În cazul
nerespectării acestora, de cele mai multe ori conduc la un conflict familial care erodează
structura.
5. Iubirea reprezintă ingredientul esențial al construirii și funcționării familiei, sentiment ce
atrage după sine și comportamente tolerante, solidare până la sacrificiu
6. Mediul familial normal „trebuie să rămână un univers privat”2 începând de la spațiul de
locuire, manifestarea relațiilor intime dintre soți, formularea regulilor și a planurilor până la
distribuirea responsabilităților și rezolvarea confloictelor ce apar în cadrul familiei.
7. Grupul familial deține elemente comune cu membrii familiei și aici ne referim la: sentimente
de iubire, consangvinitatea dintre părinți și copii, bunuri comune, similaritatea de nume,
1
Dumitru Stan, Maladii ale socialului, pp.337-339

2
Martine Segallen, Sociologia familiei apud Dumitru Stan, op.cit, Editura.polirom
 aparteneță religioasă, urmăresc aceleași scopuri, idealuri, trăiri, experiențe, compatibilitate
între membri, etc.
8. Înțelegerea și respectul față de celălalt partener reprezintă prima condiție pentru a fi
împreună și pentru a fi o unitate capabilă să evite factorii perturbatori
9. Starea de armonie în grupul familial nu decurge direct din contractul căsătoriei, ci mai
degrabă din principiile fundamentale ale partenerilor și aici putem aminti de loialitatea și
voința membrilor față de ceilalți.
10. Funcția de reproducere care este esențială atât unității familiale cât și a societății în
ansamblu.

II. Reguli de bază ale funcționării comunității familiale

1. Ambii parteneri ai cuplului să își formeze abilităţi de relaţionare

2. Să existe o „armonie” sexuală între parteneri
3. Familia trebuie să fie integrată social
4. Responsabilitățile membrilor trebuie să fie împărțite echitabil
5. Fiecare membru al familiei trebuie să își asume un rol
6. Să îndeplinească funcțiile familiei
7. Optimizarea comportamentului în situații conflictuale
8. Familia să aparțină unei comunități religioase

III. „Scara Richter” a comunității familiale

Mariajul și viața de familie trec, probabil, prin cele mai profunde procese de
schimbare, pe care le-au cunoscut vreodată, de-a lungul istoriei. Această transformare este, în
parte, rezultatul unei vaste și complexe serii de schimbări sociale, dar și al unei reevaluări a
semnificației acordată căsătoriei și a efectelor generate la nivelul așteptărilor de la mariaj. 3

3
Jamie Turndorf, Arena conjugală.Soluționarea conflictelor, Editura Curtea Veche, București, 2003
 4
Sursele conflictelor sunt de multe tipuri: oamenii se pot certa din aproape orice
motiv. Dispute legate de cheltuirea banilor, sex, gelozie, împărțirea sarcinilor domestice, toate
pot crea situații conflictuale serioase în cadrul relațiilor conjugale.

Principalele cauze potențiale ale conflictelor interpersonale au fost clasificate în trei

categorii:

• conflicte legate de comportamente specifice: „ai întârziat”, „nu mi-ai cumpărat flori de ziua
mea”, „niciodată nu-ți așezi farfuria în chiuvetă după ce mănânci”;

• conflicte legate de norme și reguli: „ar trebui să mă susții în această acțiune”;

• conflicte legate de caracteristici personale de caracter: „ești cheltuitoare”, „te preocupă

lucrurile cele mai lipsite de importanță”, „ești leneș și nepăsător”

a. Strategia victorie-victorie

Această strategie este o viziune nouă asupra biruinței, care nu presupune învingerea
celuilalt. Imaginea unui câștigător este înlocuită acum cu parteneriatul în ceea ce privește
conflictul. De cele mai multe ori, se consideră că dacă există un câștigător, în mod sigur trebuie
și să existe și un învins, lucru valabil în competiție, dar nu și în viața de familie. În loc de „soțul
ar putea primi custodia copilului deoarece are o influență mai mare, deci trebuie să îl înving”, am
putea spune „vreau să facem cumva să găsim o soluție bună pentru amândoi”.

Avantajele acestei abordări sunt acelea că se descoperă soluţii mai bune: relaţiile

se îmbunătăţesc şi se consolidează când ambele persoane câştigă, ambele susţin soluţia dacă urmează
să mai ai dea face cu persoana să fii cinstit faţă de ea. Abordarea „victorie-victorie" creează parteneri și
nu adversari. Aceasta înseamnă căutarea căilor de a-1 implica şi mulţumi pe fiecare.

Etapele acestei strategii de rezolvare sunt următoarele:5

1. Formularea problemei
2. Identificarea părților implicate

4
Mihaela Gotea, Rețeaua socială și conflictul marital. Constrțngeri și oportunități, Presa Universitară Clujeană,
2014, pp. 113-119
5
Ana Stoica-Constantin, Conflictul interpersonal. Prevenire, rezolvare și diminuarea efectelor, editura Polirom,
2004, pp.199-200
 3. Cunoașterea nevoilor de bază, din spatele celor declarate (prin construirea unei „hărți” a
conflictului, cuprinzând nevoile și temerile pentru fiecare în parte
4. Identificarea punctelor de întâlnire a nevoilor
5. Generarea de posibile soluții (ideea de brainstorming)
6. Cooperarea, transformarea adversarului în partener pentr alegerea unei soluții accepatată
de amblele părți.

 Să ne gândim la un caz concret de rezolvare a unui conflict din cauza nerespectării

treburilor casnice prin strategia „victorie-victorie”:

Exemplu: Soția: „- Astăzi te rog să îmi lași mie mașina să merg să iau copiii de la școală!”

Soțul: „-Dar i-am promis colegului meu că voi merge să îl aștept la gară”

Soția: „-Este mai important colegul tău decât proprii copii?”

În exemplul de mai sus problema este aceea a insuficienței resurselor, mai precis
faptul că ambii parteneri vor același lucru: mașina. Conflictul este ireconciliabil, nimeni nu poate
obține tot ce vrea în egală măsură. La prima vedere, cea mai bună soluție ar fi una de compromis:
soția își șantajează emoțional soțul de faptul că își neglijează copiii, pentru ca în cele din urmă să
ea să câștige.

Părțile implicate în acest caz sunt, evident: soțul, soția (implicate direct), colegul
de muncă al soțului și copiii (implicate indirect). În momentul în care identificăm părțile
implicate în conflict, va trebui să avem în vedere pe toți cei care ar putea avea o influență în
conflictul în cauză.

Urmează etapa de cunoaștere a nevoilor de bază, dar atenție, cele reale, din spatele
celor declarate de către cei doi pareteneri. Ceea ce solicită fiecare individ într-un conflict nu este
nevoia reală, ci nevoia afișată. Și aceasta se întâmplă de obicei nu neapărat dintr-un motiv
deliberat de inducere în eroare a partenerului, ci pentru că celalalt partener își percepe nevoia ca
fiind primordială la modul respectiv, de exemplu l-am putea ironiza că nu știe ce vrea, însă de
fapt el știe (mașina), dar nu știe de ce vrea pentru că nu și-a identificat nevoia reală. 6

6
Ibidem
 Care este nevoia reală a soției care dorește să meargă să ia copiii de la școală (nevoia
afișată)? Dacă soțul ar întreba-o „De ce nu mergi să iei copiii împreună cu sora ta, pentru că și
ea are copiii la aceeași școală?” Soția ar fi răspuns că de fapt sora ei a rugat-o să ia și copiii ei
(nevoia reală). În momentul în care se cunosc nevoile reale se ajunge foarte ușor la găsirea
răspunsului la întrebarea „De ce vrei ceea ce vrei?” Repetând acest „de ce?” se ajunge treptat la
sfere din ce în ce mai largi ale nevoii de bază, care permite din ce în ce mai multe posibilități de
satisfacere a acesteia, prin urmare nu ne va interesa nevoia afișată, ci acum se pune accentul pe
satisfacerea nevoii de reale.

Exemplu: Soțul: „- De ce trebuie să iei tu copiii surorii tale?”

Soția: „-Pentru că ea are o problemă de sănătate!”

Acum înțelegem că nevoia reală este alta: ajutorul oferit de soție surorii ei. Identificarea
nevoii reale conduce la spre rezolvarea conflictului. În situația în care problema este mai
complicată se poate realiza o „hartă a conflictului”, ce cuprinde temeri și nevoi pentru fiecare
parte implicată. Cine identifică nevoia de bază, cine întreabă de ce? În exemplul dat- soțul .

Următoare etapă este aceea de a găsi punctele de întâlnire a nevoilor: nevoi și temeri
comune care ar putea să constituie un punct de plecare în vederea soluționării conflictului.
Temerile comune ale celor doi parteneri: disoluție maritală, dispute permanente, de a tensiona
relațiile cu sora și colegul de muncă, iar nevoile: de a păstra relații bune cu sora soției și cu
colegul de muncă al soțului, de îndeplini implicit nevoile copiilor.

Generarea de posibile soluții este următoarea etapă în vederea eficientizării strategiei

„victorie-victorie”. În cazul acesta intervin momentele creative, de idenificare a cât mai multor
idei posibile , din care cei doi parteneri vor alege și vor pune în practică.

Soluții posibile: - soțul poate merge cu un taxi după colegul său la gară, soția poate rămâne acasă
cu sora sa din cauză sănătății acesteia, partenerul poate merge întâi după copii, după care poate
trece la gară să îl ia și pe colegul lui.

b. Strategie de rezolvare a conflictului- compromisul

 O altă strategie de a rezolva un conflict este aceea a compromisului. În acest stil de
comportament participanții la conflict sunt gata să aplaneze diferențele dintre ei pe calea
concesiilor reciproce, căutțnd o soluție de mijloc care să satisfacă toate părțile implicate. Această
strategie este preferată de majoritatea deoarece duce la depășirea ostilității dintre părți și permite
totodată satisfacerea tuturor participanților la conflict. 7

Având în vedere cazul de mai sus, cei doi parteneri au încercat să recurgă la
soluționarea problemei, la compromis, indicând o judecată sănătoasă. Totuși înainte de a adopta
stilul acesta, trebuie neapărat să cântărească totul foarte bine, să nu grăbească compromisurile și
să verifice dacă ele sunt potrivite în situația dată sau să recurgă la adaptare, colaborare, evitare.

Așadar, fiecare dintre soți doresc mașina, existând un conflict de interese. Soția
vrea ca și interesele soțului să fie satisfăcute, dar vrea să meargă și după copii la școală „Știu că
i-ai promis colegului că îl vei aștepta la gară, dar și copiii trebuie luați de la școală pentru că li
se termină programul. Eu zic să mergi tu să iei copiii, după care te poți să îl aștepți și pe colegul
tău la gară!”

Văzând dispoziția conciliantă a soției și dorința ei sinceră de a aplana conflictul,

soțul este de acord cu acest compromis. El dă dovadă de ascultare față de soție și îi promite că va
face așa cum spune ea.

IV. Pseudo-strategii de rezolvare a conflictelor din cadrul

comunității familiale

1. Evitarea reprezintă o altă strategie de rezolvare a conflictului, însă aceasta desemnează

faptul că participantul la conflict se străduie să evite conflictul, din lipsa dorinței de a depune
eforturi active pentru a-și apăra poziția sau pentru a colabora cu cealaltă parte, căutând
soluția care să mulțumească pe toată lumea. 8

7
Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, Editura Sophia, 2013, pp.28-29
8
Ibidem, p. 23
 Evitarea este aleasă de obicei în următoarele cazuri:9
 Când obiectul conflictului nu pare important pentru partea evitantă.
 Când pentru partea respectivă există posibilitatea de a-și atinge scopurile pe cale
neconflictuală
 Când conflictul are loc între două persoane egale ca putere și poziție, care vor să evite
complicațiile în relația dintre ele.
 Cțnd cel care evită conflictul știe că nu are dreptate sau vede că oponentul are mai
multă putere, o poziție mai înaltă ori se află într-o stare de dezechilibru emoțional

Ca și în cazul comunității familiale, evitarea nu este acceptată ca metodă de

comportament într-o situație de conflict. De exemplu, partenerii pentru a ajunge la un sens
comun trebuie să aibă o discuție serioasă pentru a preveni conflictele ulterioare pe aceeași temă.
Modalitățile de a evita conflictul, spun unii specialiști că ar putea fi: a găsi scuze, evitarea
responsabilității, tăcere, utilizarea de generalizări și stereotipuri.10

2. Confruntarea reprezintă o altă pseudo-strategie de rezolvare a conflictului prin care cel care
o adoptă tinde să impună celorlalte părți propriul punct de vedere, acționând cu duritate,
unilateral, fără a ține cont de interesele celorlalte părți, folosindu-se de puterea și influența sa
pentru a șantaja, intimida, forța ca să-și domine oponentul și să câștige conflictul. 11

În cazul confruntării nu pot fi ăntotdeauna folosite forța și autoritatea poziției, dar

avem de-a face cu o susținere foarte fermă și lipsită de compromisuri a propriei poziții, a
propriilor interese.12

De exemplu, în cazul conflictelor conjugale în care soțul vrea să rezolve problema

folosindu-și autoritatea de cap al familiei „Cine este capul familiei?” „Cine are ultimul
cuvânt?”„Cum am zis eu, așa rămâne” în cazul acesta, femeia este nevoită să cedeze. Nu se
folosește de forța brută, dar uneori poate fi exprimată prin susținere fermă a propriei poziții.

Confruntarea nu este însă aproape niciodată metoda eficientă de soluționare a conflictului, acest
stil fiind aplicat în cazuri mai rare.13
9
Ibidem
10
Ana Stoica-Constantin, op. cit., p. 230
11
Pr. Pavel Gumerov, op.cit., p. 26
12
Helena Cornelius, Shoshana Faire, Știința rezolvării conflictelor, Editura Știință și Tehnică, București, 1996, p. 30.
13
Pr. Pavel Gumerov, op.cit., p. 28
BIBLIOGRAFIE
1. Ana Stoica-Constantin, Conflictul interpersonal. Prevenire, rezolvare și diminuarea
efectelor, editura Polirom, 2004
2. Dumitru Stan, Maladii ale socialului
3. Helena Cornelius, Shoshana Faire, Știința rezolvării conflictelor, Editura Știință și
Tehnică, București, 1996.

4. Jamie Turndorf, Arena conjugală.Soluționarea conflictelor, Editura Curtea Veche,

București, 2003
5. Mihaela Gotea, Rețeaua socială și conflictul marital. Constrângeri și oportunități, Presa
Universitară Clujeană, 2014
6. Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale. Prevenire și rezolvare, Editura Sophia, 2013