Ion Barbu

(1895-1961)
Din ceas, dedus....

„Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,

Intrat prin oglind în mântuit azur,
T ind pe îmec rea cirezilor agre te,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridic însumarea

De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
i cântec istove te ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimb sub clopotele verzi.”

I. Preliminari
În ansamblul poeziei române ti, Ion Barbu se caracterizeaz prin
unicitate. Aceasta se datoreaz faptului c personalitatea sa poetic este
dublat de aceea a matematicianului. Cultura tiin ific a determinat o
anumit viziune asupra actului creator.
În 1927 el m rturise te c exist o interferen între poezie i
matematic : „Oricât ar p rea de contradictorii ace ti doi termeni, la prima
vedere, exist undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde
se întâlne te cu poezia.”
În 1935, Tudor Vianu, în studiul consacrat poetului, consider c
exist trei perioade în crea ia sa: parnasian , baladie-oriental i ermetic .
Etapa ermetic include, în majoritate poemele scrise în 1925-1926.
Dintre acestea, amintim: Oul dogmatic, Ritmuri pentru nun ile necesare,
ciclul Uvenrode i ciclul Joc secund.
Ermetismul este definit de Eugen Lovinescu drept „o tendin de
refulare a lirismului, fie prin abstrac ia fondului, fie prin simple mijloace de
expresie re inut , discret sau de-a dreptul i voluntar, torturat , eliptic , cu
asocieri de idei strict personale ce transform poezia într-un joc de cuvinte
încruci ate. Criticul interbelic îl integreaz pe Ion Barbu în capitolul „Poezia
cu tendin spre ermetism”, din Istoria literaturii române contemporane”.
George C linescu consider etapa ermetic pregnant în crea ia
barbian , ermetismul apropiindu-l pe poet de rigoare i lapidaritatea
matematic .

1
II. Integrarea în volum. Explica ia titlului, specia, tema.
Joc secund va fi intitulat volumul din 1930, în care autorul include
poemele perioadei ermetice i baladic-orientale. A exclus poeziile etapei
parnasiene, deoarece le-a considerat decurgând „dintr-un principiu poetic
elementar”. Titlul volumului este unul metaforic: Jocul secund este „jocul
poeziei”, care presupune respectarea unor reguli riguroase. Se subîn elege c
exist un „joc prim”, care este al realit ii obiective realizat dup legile
universale. Arta este inspirat din realitatea obiectiv i formeaz un nou
univers suficient.
Ciclul Joc secund din volumul omonim cuprinde dou arte poetice
Din ceas, dedus...” cunoscut i sub denumirea de Joc secund i Timbru.
Din ceas, dedus... a fost scris cu câteva luni înainte de publicarea
volumului. Este o art poetic , deoarece cuprinde, într-un stil ermetic, ideile
autorului despre poezie si menirea poetului. Tema este, a adar, crea ia
artistic .
III. Compozi ia
Poezia este format din dou strofe, fiecare însemnând o secven .
Tudor Vianu subliniaz c „nu exist un alt poet român care s spun mai
mult în mai pu ine cuvinte. Concizia virtutea capital a stilului s u”.
Secven ele poetice definesc rela ia dintre artist i oper . Interpretarea
este dificil , C linescu apreciind c dificultatea este una, de matur
filologic . Interpretarea c linescian a devenit clasic : „Poezia (adâncul
acestei calme creste) este o ie ire(dedus) din contingent (din ceas) în pur
gratuitate (mântuit azur), joc secund, o imagine a cirezii în ap . E un nadir
latent, o oglindire a zenitului în ap , o sublimare a vie ii prin retorsiune”.
Dac interpretarea lui C linescu nu poate fi dep it u or, ea poate fi
dezvoltat , în cadrul unei analize stilistice.
În prima strof accentul cade asrupra operei: „Din ceas, dedus
adâncul aceste calme creste/ Intrat în oglind prin mântuit azur,/ t ind pe
înecarea cirezilor agreste,/ în grupurile apei, un joc secund, mai pur”. Înc
din primul vers observ m elipsa verbului „este” (este dedus), auxiliar în
formarea diatezei pasive. Se subîn elege prezen a complementului de agent
(de c tre poet), subiectul logic. Subiectul gramatical este „adâncul”,
exprimat printr-un substantiv realizat pe baza conversiunii (provine din
adjectivul „adânc”). Fenomenul conversiunii este frecvent i în opera
eminescian , fiind o modalitate de îmbog ire a limbajului artistic, specific
marilor scriitori. Analizând versurile urm toare, remarc m c Ion Barbu
utilizeaz mitul oglinzii. Oglinda este suprafa a apei în care se reflect o
lume de esen e ideale, creând o nou realitate. Ion Barbu alege elementele de
ordin primar: mun ii, cerul i cirezile agreste. Oglinda este, îns , i intelectul

2
poetului, care, prin reflectarea realit ii obiective, creeaz „un joc secund
mai pur”, în sens intelectual, dar i spiritual. Astfel, la Ion Barbu poezia este
o modalitate de a tr i „sub semnul min ii”. Observ m, îns , i influen a lui
Aristotel referitoare la catharsis( purificarea spiritual prin intermediul artei).
Cirezile sunt un simbol al biologicului i, pe „înecarea” acestora se
realizeaz lumea fic iunii ideale, cea a poeziei. A adar, poezia este o
dematerializare, o spiritualizare.
Strofa a II-a î i axeaz interesul asupra poetului: „Nadir latent!
Poetul ridic însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ i
cântec istove te: ascuns, cum numai marea/ meduzele când plimb sub
clopote verzi.”
Strofa începe cu o propozi ie exclamativ , redând admira ie poetului
fa de poezie. Ion Barbu recurge la 2 simboluri astrale, antonimice, i
anume „zenitul” i „nadirul”. Dac primul termen metaforic define te spa iul
real, echivalent cu maxima str lucire solar , cel de-al doilea semnific
universul artistic reflectat în lumina tainic a asfin itului. Tudor Vianu
remarc faptul c „dac lumea experien ei se înal în piramid pân la
<<zenit>>, r sfrângerea acestuia alc tuie te <<nadirul>>. Dac în spa iul
real, elementele nesemnificative sunt dispersate, prima calitate a artistului
este aceea de a „însuma” i de a ordona coeren a lor interioar , adic
„harfele resfirate”. Remarc m prezen a mitului orfic, întâlnit i în crea ia
eminescian . Efortul creator al poetului („cântec istove te”) este comparat
cu zbuciumul m rii, care î i plimb meduzele „sub clopotele verzi”. Se
observ dislocarea adverbului relativ „când”, cel care introduce propozi ia
temporal . Prin transparen a lor, meduzele înlesnesc privirea c tre adâncul
apelor, îns totodat ele i schimb culoarea m rii. Transparen a aparent a
meduzelor p streaz i modific , în acela i timp, limpezimea m rii, a a cum
orice crea ie con ine ceva, din realitatea din care a fost inspirat , pe care o
metamorfozeaz , îns .
Ermetismul rezult i din folosirea neologismelor, epitete, unele dificil
de în eles: „...dedus”, „azur”, „agreste”, „secund”, „pur” i „latent”.
Asocierile nea teptate de cuvinte („mântuit azur”, „nadir latent”,
„zbor invers”) contribuie, de asemenea, la accentuarea caracterului ermetic
al textului.
IV. Prozodia
Prozodia pare a fi clasic . Stofele sun catrene, ritmul este iambic, rima
este încruci at cea feminin alternând cu cea masculin , în func ie de
m sura versurilor de 14 sau 13 silabe. Strofele au o caden lent , egal cu
ea îns i.