Unitatea I.

STRUCTURA LEXICALĂ A LIMBII

Obiective:
- să definească obiectul de studiu al lexicologiei;
- să identifice aspectele analizei vocabularului;
- să releve legătura lexicologiei cu alte discipline;
- să stabilească tipurile de lexicologie;
- să determine particularitățile specifice lexicului.

Lingvistica sau ştiinţele limbajului includ următoarele compartimente:

• fonologia studiază constituenţii semnalelor fonetice, şi, mai ales, dar nu numai, pe cei
pe care îi numim foneme, pentru că fonetica este disciplină auxiliară a fonologiei care analizează
semnele sub triplul aspect al producţiei lor: sonor, funcţional-structural şi perceptiv;
• lexicologia studiază modul în care se organizează ansamblul de cuvinte, cu forma şi
sensul lor;
• gramatica constituită din două subdomenii: morfologia (studiază forma cuvintelor) și
sintaxa (cercetează capacitatea combinatorie a semnelor în cadrul macrosemnului numit frază);
• semantica sau semasiologia studiază sensul semnelor sau raportul lor cu realitatea;
• pragmatica analizează utilizarea semnelor sau relaţia lor cu utilizatorii;
• semiotica textelor, literare sau nu, mai este numită şi analiza discursului (scris sau oral,
inclusiv conversaţia); cercetează felul în care cercetează comunicarea;
• sociolingvistica cercetează relaţia dintre limbaj şi societate; influența societății asupra
limbii;
• psiholingvistica ţine de psihologia limbajului; se ocupă cu studiul factorilor psihologici
și neurobiologici care permit omului să folosească, înțeleagă și să producă o anumită limbă.

Orice text poate fi divizat în:

• fonem – unitate a nivelului fonologic;
• morfem – unitate a nivelului morfologic;
• morfemele constituie lexemele/cuvintele – unitate a nivelului lexical;
• sintagmele – construcţii sintactice, la nivel lexical şi sintactic.

1
 Lexicologia ca știință
Lexicologia (< fr. lexicologie < gr. λέξη „cuvânt” + λόγος „știință”) – disciplină
lingvistică ce se ocupă de studierea lexicului:
- este considerată drept una dintre cele mai tinere discipline din domeniul lingvisticii,
constituind un domeniu special al acestei disciplini;
- studiază sistemul lexical al limbii (modul de organizare, de funcționare, de modificare și
de îmbogățire a vocabularului unei limbi);
- studiază cuvintele așa cum sunt ele înregistrate în dicționar;
- este studiul ştiinţific al vocabularului limbii;
- este știința unităților de semnificație și a combinării lor în unități funcționale (cuvinte),
studiate adesea în raporturile lor cu societatea, a cărei expresie sunt.

Obiectul de cercetare al lexicologiei îl constituie cuvântul ca unitate fundamentală a

limbii. Lexicologia cercetează structura şi dinamica lexicului limbii în funcţie de trei coordonate:
materialitate (forma cuvintelor), semnificaţie (sensul cuvintelor), origine (etimologia cuvintelor).
Prin urmare, distingem trei compartimente ale lexicologiei:
a) morfonemia care studiază forma cuvintelor, structura materială a unităţilor de
vocabular, adică realizarea sonoră şi grafică a cuvintelor, structura silabică şi cea morfematică;
b) semasiologia sau semantica care studiază valoarea şi semnificaţia cuvintelor;
c) etimologia care studiază originea cuvintelor (are în comun multe aspecte cu
morfonemia şi cu semantica, întrucât pe parcursul evoluţiei istorice cuvântul poate suferi
modificări fie de formă, fie de sens, fie de ambele tipuri).
Majoritatea cercetătorilor definesc obiectul de studiu al lexicologiei într-un sens foarte
larg, înglobând în ea tot ce ţine de studiul cuvântului şi al vocabularului ca parte integrantă a
unei limbi:
- semantică (semasiologie);
- onomasiologie;
- etimologie (originea şi evoluţia cuvintelor);
- formarea cuvintelor;
- frazeologie;
- lexicografie (e mai veche decât lexicologia propriu-zisă, datând încă din antichitate).

Tipuri de lexicologie
1. Din punct de vedere al obiectului cercetării, deosebim:

2
 a) lexicologie generală (studiază teoria cuvântului, fenomenele lexicale existente în
majoritatea limbilor lumii; de ex. polisemia, care reprezintă principala categorie semantică a unei
limbi);
b) lexicologie specială (se ocupă de problemele lexicale specifice unei limbi concrete –
lexicologia limbii române).
2. Din punct de vedere temporal, există:
a) lexicologie sincronică sau descriptivă (studiază vocabularul unei limbi la momentul
actual);
b) lexicologie diacronică sau istorică (cercetează istoria sau dezvoltarea vocabularului
de-a lungul timpului).

Lexicul sau structura lexicală a limbii

• Lexicul (vocabularul) unei limbi constituie totalitatea cuvintelor care s-au folosit şi se
folosesc până în prezent într-o limbă dată, unităţile lexicale servind la formarea, exprimarea
noţiunilor şi exteriorizarea gândurilor.
• Lexicul reunește elemente de expresie cu valoare și semnificație diferită:
Ex.: apă, casă, mamă, soare – semnificație distinctă;
al, de, din, niște, o, pe, un – lipsa sensului lexical propriu-zis.
• Lexicul nu este o mulțime accidentală de cuvinte, ci un ansamblu structurat și
sistematizat de unități lexicale ca urmare a evoluției istorice a unei limbi vorbite într-un anumit
spațiu geografic.
• Lexicul formează un sistem distinct de cuvinte, care se înglobează în diverse
paradigme sau subsisteme lexicale în baza anumitor criterii (semantice, ierarhice, derivative,
tematice etc.). Între unitățile lexicale dintr-un anumit sistem se stabilesc diverse relații: relații
sintagmatice (pe orizontală, în lanțul vorbirii) și relații paradigmatice (pe verticală, în cadrul
ierarhiei lexico-semantice).
• Lexicul este supus unor modificări foarte rapide, uneori impresionante, care sunt
determinate de evoluția generală a societății.
• Lexicul se cercetează:
a) din perspectiva frecvenței:
- fond lexical activ (principal, fundamental, vocabularul de bază – cuvinte cunoscute și
folosite frecvent de toate categoriile populației și fără de care este imposibilă comunicarea);
- fond lexical pasiv (masa vocabularului – neologismele, arhaismele, regionalismele,
termenii tehnici și științifici, cuvinte argotice și de jargon etc.);

3
 b) din punct de vedere semantic (sau relațional): sinonime, antonime, omonime,
paronime;
c) din punct de vedere etimologic: cuvinte moștenite (de origine dacă și latină) și cuvinte
împrumutate sau calchiate din alte limbi (ceaslov din slavonă, caligrafie din greacă, show din
engleză etc.).

SARCINI:
♦ Includeți într-o schemă compartimentele lingvisticii.
♦ Relevați legătura dintre lexicologie și celelalte domenii ale studiului limbii.
♦ Definiți lexicologia, enumerând tipurile de lexicologie existente.
♦ Definiți unitatea fundamentală a limbii.
♦ Comentați afirmația: „Lexicul este un sistem constituit din diverse relații.”

Bibliografie recomandată:
1. Bahnaru V. Lexicologia limbii române. – Chişinău, 2015.
2. Bidu-Vrânceanu A., Forăscu N. Limba română contemporană. Lexicul. – Bucureşti,
2005.
3. Corlăteanu N., Melniciuc I. Lexicologia. – Chişinău, 1992.
4. Coteanu I., Bidu-Vrânceanu A., Forăscu N. Limba română contemporană.
Vocabularul. – Bucureşti, 1985.
5. Coșeriu E. Studiul funcțional al vocabularului. În: Lingvistica modernă în texte.
București, 1981.
6. Dumeniuc I., Matcaș N. Introducere în lingvistică. – Chișinău: Lumina, 1980.