Cărţile Macabeilor

Prezentare:

Cărțile Macabeilor sunt în număr de trei. În Septuaginta ele sunt așezate în rând
cu cărțile istorice Tobit și Iudit. Iar în traducerile românești și slavone, precum și în
Vulgata, aceste cărți ocupă locul penultim în rândul cărților Vechiului Testament.
Numele îl au de la persoanele principale descrise mai cu seamă în cartea întâi și a
doua a Macabeilor. Cartea a treia a Macabeilor nu tratează nimic în legătură cu
faptele din epoca Macabeilor, istorisite în primele două cărți.

Cărţile Macabeilor sunt singurele izvoare care prezintă istoria poporului ales din
timpul perioadei eleniste. Din acest motiv, primele două cărţi vor fi tratate împreună.

Titlul cărţilor vine de la de la supranumele de "macabeu"(macab=cioban), dat lui

Iuda, al treilea fiu al preotului Matatia. Acest supranume, de la Iuda, a trecut şi la
fraţii săi Ionatan şi Simon, care i-au continuat misiunea în mijlocul poporului iudeu.
Ambele cărţi tratează aceeaşi perioadă istorică, existând doar mici nuanţe.

Prima carte a Macabeilor relatează perioada dintre urcarea pe tron a lui Antioh

Epifanul (175 î.Hr.) până la domnia lui Ioan Hyrcan (134 î. Hr.).

A doua relatează perioada cuprinsă între sfârşitul domniei lui Seleucus al IV-lea (175
î. Hr.) şi moartea lui Nicanor (161 î. Hr.), generalul regelui Demetrius I.

Aceste cărţi au fost acceptate în canonul Sfintei Scripturi doar de către creştini, din
perioada de început a Bisericii, lucru neacceptat şi de evrei din cauza eşecului politic
al fraţilor Macabei.

Prima carte este scrisă de un autor din Palestina în jurul anului 100 î. Hr., iar a doua
la sfârşitul sec. al II-lea î. Hr. Ambele au autori anonimi. Fiecare dintre ele se axează
pe ideea respectării alianţei, a cultului de la templu, a îndepărtării zeilor străini şi, mai
ales, pe ideea că prosperitatea este rodul binecuvântării din partea lui Dumnezeu.

Cele două cărţi au în total 16, respectiv 15 capitole, împărţite astfel:

Prima carte:

- 1-2: persecuţia lui Antioh Epifanul împotriva evreilor şi rezistenţa acestora sub
conducerea lui Matatia;

- 3-9,22: luptele conduse de către Iuda Macabeul;

- 9,23-12,54: despre faptele lui Ionatan Macabeul;

- 13-16: campaniile lui Simon Macabeul.

A doua carte:

- 1-2: introducere;
- 3-4: lupta pentru funcţia de mare preot;

- 5-7: prigoana sub regele Antioh Epifanul;

- 8,1-15,36: victoria iudaismului sub conducerea lui Iuda Macabeul;

- 15,37-39: concluzie.

Dorind să introducă cultura elenistă în tot imperiul său, regele Antioh Epifanul
întâmpină opoziţie atunci când ajunge la poporul evreu. Cultura greacă era în
dezacord cu Legea prescrisă de Moise. Templul şi cultul de la templu ar fi intrat în
desuetudine. În acest caz, preotul Matatia şi fiii săi încep un război sfânt împotriva
cotropitorilor. Între timp a fost obţinută libertatea religioasă de către Iuda Macabeul, a
fost obţinută şi autonomia politică de către Ionatan. Momentul major de poticnire a
fost atunci când trebuiau să aleagă marele preot pentru a sluji la templu. Pentru că
nu au reuşit, din cauza discordiei şi a invidiei care exista între pretendenţi, regele
Antioh Epifanul profită şi impune cultul păgân în Israel. Profanează templul, îl pradă
şi dezlănţuie o mare prigoană împotriva evreilor. În această persecuţie vor muri ca
martiri, pentru că nu au voit să jertfească idolilor, bătrânul Eleazar şi o mamă cu cei
şapte fii ai săi.

Obiectiv:

Convingerea că adevăratele valori se obţin prin muncă susţinută şi prin harul lui
Dumnezeu.

Învăţătură:

Antioh Epifanul vrea să impună în imperiul său o singură cultură, aceea a

păgânismului, bazată pe forţa persoanei, pe viciile ei, pe jertfe aduse zeilor păgâni şi
regelui. Era o cultură care contrasta cu adevăratul crez al evreilor. Nu omul trebuie
să stea în centru cultului, ci Dumnezeu. Numai lui i se poate aduce adevărata
adoraţie. Omului i se aduce doar respect pentru că îl are ca şi creator pe Dumnezeu.
Fiind preot la templu, Matatia simte mai bine decât oricine situaţia dificilă în care se
află poporul, de aceea propune războiul sfânt. El ştie cât efort s-a făcut pentru a se
restabili cultul adevăratului Dumnezeu, pentru refacerea templului şi a Ierusalimului.
Şi tot el ştie cât de greu este să rămâi fidel Legii lui Dumnezeu într-o cultură care
propune ca valoare cultul zeilor păgâni. Sunt tot atâtea motive care, împreună cu fiii
săi l-au determinat să înceapă războiul sfânt, pentru a-şi apăra credinţa, Legea,
templul şi Ierusalimul. Au venit însă alţii, care nu preţuiau la fel de mult toate
acestea, unii care favorizau elenismul şi cultura pe care o propunea. Atunci a intrat
în ei dezbinarea şi imposibilul s-a produs. Antioh iniţiază persecuţia. Era mai simplu
ca oamenii să i se închine lui, pe care îl vedeau, decât Dumnezeului pe care nu-l
vedeau. Nu era nevoie efort pentru a-l descoperi. Antioh era acolo, era printre ei.
Avea nevoie doar de cult! Iar zeii, care nu puteau să vorbească sau să meargă, şi ei
aveau nevoie de acelaşi cult. Iar Dumnezeu, cel care îl crease şi pe Antioh şi pe
poporul israelit, cel care făcuse atât de mult pentru poporul ales, pentru el trebuia
depus efort pentru a fi descoperit. Uita Antioh - şi, prin el, poporul ales - că pentru a-l
descoperi pe Dumnezeu este nevoie de efort, iar Dumnezeu răsplăteşte mereu
efortul. Pentru acesta bătrânul Eleazar, mama cu cei şapte copii, cu toţii fac efortul
martiriului, tocmai pentru a-l avea pe Dumnezeu total. Nu se descurajează, chiar
dacă aceasta înseamnă luptă.

Practic:

- Ce v-a impresionat cel mai mult în Cartea Macabeilor?

- Cum consideraţi ideea de "război sfânt" despre care vorbesc Cărţile Macabeilor în

comparaţie cu războiul sfânt pe care îl propun uneori musulmanii?

- Găsiţi şi alte modele care să se asemene cu cei şapte fii ai mamei despre care
vorbeşte Cartea Macabeilor.

- Există vreo legătură între îndemnul mamei celor şapte fii şi îndemnul mamelor
noastre atunci când ne îndeamnă la bine?

- În ceea ce priveşte jertfirea la idoli, printre creştinii de astăzi se mai poate vorbi de
jertfe aduse idolilor?

Texte de referinţă:

"A scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un singur popor şi să
părăsească fiecare legea sa. Şi au primit toate popoarele cuvântul regelui şi mulţi din
Israel au făcut cele cerute de el şi au jertfit idolilor şi nu au respectat ziua de odihnă"
(1Mac 1,43-45).

"În zilele acelea s-a ridicat Matatia, fiul lui Ioan al lui Simeon, preotul, din fiii lui Ioiarib
de la Ierusalim şi s-a oprit la Modein... Şi, văzând blasfemiile care se făceau în Iuda
şi în Ierusalim, a zis: «Vai mie! Pentru ce m-am născut ca să văd distrugerea
poporului meu şi dărămarea cetăţii celei sfinte şi să stau acolo când a fost dată în
mâinile duşmanilor?»... Şi a strigat cu glas tare Matatia: «Tot cel care respectă
Legea şi legământul să vină după mine»" (1Mac 2,1.8.27).

"Auzind popoarele din jur că s-a ridicat din nou locul de jertfă şi s-a înnoit sfinţenia
aşa cum era mai înainte, s-au mâniat foarte mult şi s-au hotărât să distrugă seminţia
lui Iacob. Pe cei care erau între ei au început să-i omoare" (1Mac 5,1-2).

"Un om, numit Eleazar, care era cărturar de frunte, înaintat în vârstă, dar frumos la
faţă, căscându-i gura, îl obligau să mănânce carne de porc. Dar el, mai degrabă
primind moartea decât viaţa, a mers de bună voie la martiriu" (2Mac 6,18-19).

"S-a întâmplat şi cu şapte fraţi, pe care, prinzându-i împreună cu mama lor, regele i-
a obligat bătându-i cu biciul şi cu vâna de bou, să mănânce carne de porc, de care
nu aveau voie să mănânce. Iar unul dintre ei, care a vorbit primul, a zis: «Ce vrei de
la noi? Suntem mai bucuroşi să murim decât să încălcăm legile părinţilor noştri»"
(2Mac 7,1-2).