Transpoziţia

Reproducerea unei piese muzicale într-o altă tonalitate decît cea originală se numeşte
transpoziţie.
În practica muzicală întîlnim lucrări care nu pot fi cîntate întotdeauna în tonalitatea
originală. Prin transpoziţie, o melodie poate fi executată ascendent sau descendent, la orice
interval, în funcţie de posibilităţile vocale sau instrumentele ale interpretului. Din punct de
vedere teoretic, una şi aceeaşi melodie poate fi scrisă şi cîntată în oricare tonalitate de acelaşi
mod. Practic însă, transpoziţia unei lucrări muzicale trebuie bine gîndită, deoarece înlocuirea
tonalităţii în care a fost concepută iniţial, poate altera, uneori, latura dinamico-timbrală a
versiunii originale. De aceea nu trebuie să se abuzeze de facilitatea transpoziţiei. Exerciţiile însă
se pot face la orice interval pentru a deprinde tehnica transpoziţiei.

Scopul transpoziţiei
1. Transpunerea unei piese vocale pentru o voce de aceeaşi factură, cînd interpretul nu posedă
întinderea cerută de partitura originală. De exemplu: un cîntec cuprins între limitele mi1—la2
nu este accesibil tuturor vocilor de sopran, de aceea va fi intonat mai jos, cu o secundă mică
sau mare, cu o terţă mică etc.
2. Transpunerea unei piese instrumentale pentru un instrument de acelaşi tip, cînd interpretul,
avînd o tehnică mai puţin dezvoltată, nu poate cînta în tonul original. Un instrumentist va
alege acea tonalitate în care digitaţia şi emisia se rezolvă mult mai uşor decît în tonalitatea
originală.1
3. Transpunerea de la o vooe la alta, deosebite ca gen, sau de la un instrument la altul, acordate
în registre diferite etc. impune de asemenea, înlocuirea tonalităţii originale. De exemplu: o
partitură scrisă pentru vocea de tenor poate fi transpusă pentru bariton; o partitură de
violoncel poate fi adaptată înălţimii corespunzătoare flautului etc.
4. Citirea partiturilor adecvate instrumentelor transpozitorii. De exemplu: partitura unui
instrument acordat în Si bemol trebuie intonată cu un ton mai jos, pentru a obţine înălţimea
reală.
5. Citirea partiturilor neadecvate instrumentelor transpozitorii. Cel ce cîntă la un instrument
acordat în LA va trebui să transpună la o terţă mică superioară pentru a păstra tonalitatea
originală a unei piese muzicale.
De exemplu: o melodie concepută în tonalitatea Mi major şi neadecvată acordajului
respectiv va fi cîntată în Sol major.

Reguli de transpoziţie
Înainte de efectuarea unei transpoziţii trebuie să stabilim următoarele:
1. Tonalitatea originală şi armura acestei tonalităţi.
2. Tonalitatea în care transpunem şi armura acestei tonalităţi.
3. Intervalul dintre tonalitatea originală şi noua tonalitate; calitatea şi sensul suitor sau coborîtor
al intervalului. De exemplu: transpoziţie la secundă mare suitoare, transpoziţie la terţă mică
coborîtoare etc.
4. Funcţia tonală a sunetului sau a acordului iniţial: tonică, dominantă, supradominantă etc.
5. Cheia corespunzătoare intervalului propus, în cazul cînd transpoziţia se face cu ajutorul
schimbării cheilor.
De exemplu: transpoziţia la secundă superioară se realizează cu cheia de alto, iar la secundă

1
Instrumentele transpozitorii acordate în Si bemol şi Mi bemol preferă, prin natura lor, tonalităţi cu bemoli, iar cele
acordate în LA preferă tonalităţi cu diezi. În acest caz, instrumentiştii respectivi, întîlnind partituri notate în tonalităţi
cu armuri mai puţin favorabile, vor transpune în tonalităţi convenabile, pentru a evita dificultăţile de citire.
11
inferioară, cu cheia de tenor etc.
6. Diferenţa de cvinte1 dintre tonalitatea originală şi tonalitatea în care transpunem. Sensul
ascendent sau descendent al coloanei de cvinte, pe baza căreia stabilim numele alteraţiilor
pasagere care îşi modifică, în transpunere, semnul de alteraţie: cu un semiton cromatic suitor
în cazul transpoziţiei ascendente, sau cu un semiton cromatic coborîtor, în cazul traspoziţiei
descendente. Această regulă se aplică în transpoziţia pieselor muzicale care au în cuprinsul
lor alteraţii accidentale.

Transpoziţia scrisă2
Transpoziţia scrisă înseamnă transcrierea unei partituri din tonalitatea originală în
tonalitatea dorită.
După ce am stabilit tonalitatea originală, tonalitatea în care transpunem şi intervalul dintre
cele două tonalităţi, vom face transpoziţia copiind notă cu notă la intervalul propus.
În transpoziţia la interval nu este necesar să calculăm decît cantitatea intervalelor, întrucît
calitatea acestora se va realiza de la sine, prin noua armură.
Să se transpună motivul următor din tonalitatea Mi bemol major în tonalitatea Re major,
adică la o secnndă mică inferioară, după regulile indicate.
Simfonia 1 în Mi bemol major

Transpunerea de secundă mică inferioară

Transpoziţia orală
Citirea directă a unei partituri muzicale, în altă tonalitate decît cea originală se numeşte
transpoziţia orală.
Ea se poate realiza în două feluri :
 fără ajutorul cheilor, citind la interval;3
 cu ajutorul schimbării cheilor.
Schimbarea cheilor este cea mai practică modalitate de a transpune cursiv o lucrare

1
Diferenţa de cvinte dintre două tonalităţi se află adunînd armurile eterogene şi scăzînd armurile omogene.
Rezultatul obţinut reprezintă numărul de cvinte dintre cele două tonalităţi. De exemplu: diferenţa dintre Si bemol
major (2 bemoli) şi Sol major (1 diez) este de 3 cvinte ascendente (2 bemoli + l diez = 3); diferenţa dintre Fa diez
major (6 diezi) şi Re major (2 diezi) este de 4 cvinte depresive (6 diezi - 2 diezi = 4) etc.
2
Transpoziţia scrisă este necesară pentru acei care nu au deprinderei de a transpune oral şi pentru scrierea
instrumentelor transpozitorii. De multe ori, acest procedeu este preferat şi de cei care stăpînesc tehnica transpoziţiei
orale. În acest caz interpreţii sînt puşi la adăpost de greutăţile ce apar, în mod inerent, în transpoziţia la prima vedere
a lucrărilor cu scriilură complexă.
3 Cînd transpunem la semiton cromatic suitor — de exemplu din Do major în Do diez major — sau, la
semiton cromatic coborîtor — de exemplu din Sol major în Sol bemol major etc. atunci schimbarea cheii nu mai este
necesară întrucît denumirea notelor rămîne aceeaşi, ca în tonalitatea originală. Transpoziţia cromatică este în mod
curent orală şi nu scrisă, deoarece nu are rost să scriem din nou aceeaşi poziţie a notelor pe portativ.
12
muzicală, întrucît nu mai este necesar calculul intervalelor, ca în transpoziţia fără schimbarea
cheilor. Intervalele ce se succed în melodie rezultă de la sine, prin schimbarea cheii iniţiale.
De exemplu: pentru a transpune la prima vedere motivul următor, din tonalitatea Sol major
în tonalitatea La bemol major vom folosi cheia de alto care transpune la secundă superioară.
Bineînţeles că noua tonalitate, cu armura respectivă, precum şi cheia corespunzătoare
intervalului la care transpunem, nu se scriu ci ni le reprezentăm ca atare.
D. G. Kiriac
Maestoso

Motivul de mai sus transpus după metoda substituirii cheii originale apare în scris astfel:
Maestoso

Transpunerea pieselor muzicale care conţin alteraţii accidentale.

Cînd transpunem piese muzicale care au în cuprinsul lor alteraţii accidentale trebuie să
calculăm şi calitatea intervalelor, în punctele în care apar aceste alteraţii.
Pentru a cunoaşte dinainte numele notelor în faţa cărora alteraţiile accidentale se vor urca
sau coborî cu un semiton cromatic, folosim două procedee, în funcţie de sensul ascendent sau
descendent al transpoziţiei:
I. În transpoziţia ascendentă (transpoziţia realizată în ordinea cvintelor suitoare) – numele
notelor în faţa cărora alteraţiile accidenlale se vor urca cu un semiton cromatic sînt:

5 P. suitoare
fa cînd transpunem la 1 cvintă perfectă
4 P. coborîtoare
2 M. suitoare
fa, do cînd transpunem la 2 cvinte perfecte
7 m. coborîtoare
6 M. suitoare
fa, do, sol cînd transpunem la 3 cvinte perfecte
3 m. coborîtoare
3 M. suitoare
fa, do, sol, re cînd transpunem la 4 cvinte perfecte
6 m. coborîtoare
7 M. suitoare
fa, do, sol, re, la cînd transpunem la 5 cvinte perfecte
2 m. coborîtoare
4 + suitoare
fa, do, sol, re, la, mi cînd transpunem la 6 cvinte perfecte
5 – coborîtoare
fa, do, sol, re, la, mi, si cînd transpunem la 7 cvinte perfecte sem. cromatic suitor

Modificarea lor se face după schema următoare:

 dublul bemol devine bemol;
 bemolul devine becar;
 becarul devine diez;
 diezul devine dublu diez.
I. Să transpunem tema de mai jos la terţă mică inferioară, sau la sextă mare superioară.

13
 Operaţiile premergătoare sînt:
1. Tonalitatea originală: La bemol major (4 bemoli).
2. Tonalitatea în care transpunem: Fa major (1 bemol)
3. Diferenţa de cvinte dintre cele două tonalităţi: 3 cvinte ascendente.
4. Sunetele fa, do, sol — primele 3 sunete din scara cvintelor ascendente — vor fi urcate cu
un semiton, în cazul cînd sînt alterate pe parcurs.
5. Funcţia sunetului iniţial: mediantă.
6. Cheia corespunzătoare intervalului propus: cheia de sopran.
Observaţie: Accidenţii care se modifică în această transpoziţie sînt situaţi dedesubtul
portativului.

II. Să transpunem aceeaşi temă la secundă mică inferioară sau septimă mare superioară.
Operaţiile premergătoare sînt:
1. Tonalitatea originală: La bemol major (4 bemoli).
2. Tonalitatea în care transpunem: Sol major (1 diez).
3. Diferenţa de cvinte dintre cele două tonalităţi: 5 cvinte ascendente.
4. Sunetele fa, do, sol re, la — primele 5 sunete din scara cvintelor ascendente — vor fi
urcate cu un semiton în cazul cînd sînt alterate pe parcurs, iar celelalte rămîn neschimbate.
5. Funcţia sunetului iniţial: medianta.
6. Cheia corespunzătoare intervalului propus: cheia de tenor.
Observaţie: Accidenţii care se modifică în această transpoziţie sînt situaţi deasupra
portativului.
II. În transpoziţia descendentă (transpoziţia realizată în ordinea cvintelor coborîtoare)
numele notelor în faţa cărora alteraţiile accidentale se vor cobori cu un semiton cromatic sînt:

4 P. suitoare
si cînd transpunem la 1 cvintă perfectă
5 P. coborîtoare
7 m. suitoare
si, mi cînd transpunem la 2 cvinte perfecte
2 M. coborîtoare
3 m. suitoare
si, mi, la cînd transpunem la 3 cvinte perfecte
6 M. coborîtoare
6 m. suitoare
si, mi, la, re cînd transpunem la 4 cvinte perfecte
3 M. coborîtoare
2 m. suitoare
si, mi, la, re, sol cînd transpunem la 5 cvinte perfecte
7 M. Coborîtoare
5 – suitoare
si, mi, la, re, sol, do cînd transpunem la 6 cvinte perfecte
4 + coborîtoare
14
 si, mi, la, re, sol, do, fa cînd transpunem la 7 cvinte perfecte sem. cromatic coborîtor

Modificarea lor se face după schema următoare :

— dublu diez devine diez;
— diezul devine becar;
— becarul devine bemol;
— bemolul devine dublu bemol.

I. Să transpunem tema de mai jos la secundă mare inferioară sau septimă mică superioară.
Operaţiile premergătoare sînt :
1. Tonalitatea originală : Re major (2 diezi).
2. Tonalitatea în care transpunem: Do major (0 alteraţii).
3. Diferenţa de cvinte: 2 cvinte descendente.
4. Sunetele si şi mi – primele 2 sunete din scara cvintelor descendente – vor fi coborîte cu
un semiton, în cazul cînd sînt alterate.
5. Funcţia sunetului iniţial: tonica.
6. Cheia corespunzătoare: cheia de tenor.
Observaţie: Accidenţii care se modifică în transpoziţia de faţă sînt aşezaţi dedesubtul
portativului.

II. Să transpunem aceeaşi temă la terţă mare inferioară sau la sextă mare superioară.
Operaţiile premergătoare sînt :
1. Tonalitatea originală: Re major (2 diezi).
2. Tonalitatea în care transpunem: Si bemol major (2 bemoli).
3. Diferenţa de cvinte: 4 cvinte descendente.
4. Sunetele si, mi, la, re – primele 4 sunete din scara cvintelor descendente – vor fi coborîte
cu un semiton, în cazul cînd sînt alterate pe parcurs, iar celelalte rămîn neschimbate.
5. Funcţia sunetului iniţial: tonica.
6. Cheia corespunzătoare: cheia de sopran.
Observaţie: Accidenţii care se modifică în această transpoziţie sînt aşezaţi deasupra
portativului la locul cuvenit.

Transpoziţia pieselor muzicale notate fără armură

Partiturile muzicale moderne — cvasitonale sau atonale — se notează în mod curent fără
armură.
Cînd avem de transpus o lucrare de acest gen, o vom considera în tonalitatea Do major sau
15
la minor, urmînd apoi regulile cunoscute.
Să transpunem fragmentul de mai jos la o secundă mare superioară.
Operaţiile premergătoare sînt:
1. Tonalitatea originală: se presupune Do major (0 alteraţii).
2. Tonalitatea în care transpunem: Re major (2 diezi).
3. Diferenţa de cvinte dintre cele două tonalităţi: 2 cvinte ascendente.
4. Sunetele fa şi do — primele 2 sunete din scara cvintelor ascendente — vor fi urcate cu un
semiton cromatic, în cazul cînd sînt alterate pe parcurs, iar celelalte rămîn neschimbate.
5. Funcţia sunetului iniţial: subdominanta alterată suitor.
6. Cheia corespunzătoare: cheia de alto.

Transpoziţia propusă va arăta în scris astfel:

Temă: Transpuneţi acelaşi fragment la diferite intervale.

Transpoziţia prin schimbarea cheilor

Transpunerea partiturilor notate in cheia Sol

Transpoziţia la secundă

Transpozitia la secunda ascendentă se realizează cu cheia de alto, iar la secunda

descendentă cu cheia de tenor.
Raportul de înălţime dintre aceste chei este următorul:

Să transpunem melodia Ecoul de Fr. Schubert din tonalitatea Si bemol major în tonalitatea
Do major şi Do bemol major, folosind cheia de alto:

Ecoul
16
 Franz Schubert

Transpuneţi aceeaşi melodie din tonalitatea Si bemol major în tonalitatea La major şi La

bemol major, folosind cheia de tenor.

Transpoziţia la terţă
Transpoziţia la terţa superioară se realizează cu cheia de bas, iar la terţa inferioară cu
cheia de sopran.
Raportul dintre aceste chei este următorul:

Să transpunem tema de mai jos din tonalitatea Do major în tonalitatea Mi bemol major şi
Mi major, folosind cheia de bas.

Transpuneţi aceeaşi temă în tonalitatea La major şi La bemol major, folosind cheia de

sopran.

17
 Transpoziţia la cvartă
Transpoziţia la cvarta superioară se realizează cu cheia de mezzo-sopran, iar la cvarta
inferioară cu cheia de bariton.

Raportul dintre aceste chei este următorul:

Să transpunem cîntecul popular Foaie verde şi-un dudău din tonalitatea Do major în
tonalitatea Fa major şi Fa diez major, folosind cheia de mezzo-sopran:

Foaie verde şi-un dudău

Popular

Transpuneţi acelaşi cîntec în tonalitatea Sol major şi Sol bemol major, folosind cheia de
bariton.

Tablou recapitulativ
Schema de mai jos indică cheia de care avem nevoie pentru a transpune la secundă, terţă,
cvartă, sextă şi septimă, faţă de cheia sol, în ambele sensuri: ascendent şi descendent.

18
 Transpoziţia partiturilor notate în cheia fa – transpoziţia la secundă

Transpoziţia la secundă
Transpoziţia la secunda superioară se realizează cu cheia de mezzo-sopran, iar la secunda
inferioară cu cheia de alto.
Raportul dintre aceste chei este următorul:

Să transpunem tema de mai jos din tonalitatea la minor în tonalitatea si bemol minor şi si
minor, folosind cheia de mezzo-sopran:
Feodor Oancea

Transpuneţi aceeaşi temă în tonalitatea sol diez minor şi sol minor, folosind cheia de alto.

Transpoziţia la terţă
Transpoziţia la terţa superioară se realizează cu cheia de bariton, iar la terţa inferioară cu
cheia de violină.
Raportul dintre aceste chei este următorul:

Să transpunem exemplul de mai jos din tonalitatea Sol major în tonalitatea Si bemol major
şi Si major, folosind cheia de bariton.
Largo
Harns Eisler

19
 Transpuneţi acelaşi exemplu în tonalitatea Mi major şi Mi bemol major, folosind cheia de
violină.

Transpoziţia la cvartă
Transpoziţia la cvarta superioară se realizează cu cheia de sopran, iar la cvarta inferioară
cu cheia de tenor.
Raportul dintre aceste chei este următorul:

Să transpunem cîntecul popular Frăţioare, codre, frate din tonalitatatea Re major în

tonalitatea Sol major şi Sol bemol major, folosind cheia de sopran:

Schema de mai jos indică cheia de care avem nevoie pentru a transpune la secundă, terţă,
cvartă, cvintă, sextă şi septimă, faţă de cheia fa, în ambele sensuri: ascendent şi descendent.

20