XENOBIOTICELE

si Siguranta Alimentelor
Notiunea de „xenobiotice” desemneaza toti factorii care in
conditii fiziologice normale nu participa la biogeneza
componentilor naturali ai celulelor si tesuturilor.
Xenobiotic (din gr. xenos, "străin") este orice compus chimic
care se găsește în organism, dar care nu este produs de
către acesta. Astfel de compuși chimici pot fi:

Medicamentele
Substanțele chimice industriale
Pesticidele : dioxina, compuși policlorurați bifenilici
Poluanții produși prin piroliză din alimente preparate
Alcaloizii
Toxinele produse de mucegaiuri
Xenobioticele acced in sistemele vii din mediul exterior ca rezultat al
activitatilor antropogene (adaos intentionat de aditivi alimentari,
poluarea mediului, etc)
Din punct de vedere biomedical si al sigurantei alimentelor ne
intereseaza cu precadere xenobioticele de interes nutritional.
Aditivii alimentari sunt adaugati in alimente in mod deliberat (activitate
licita) iar poluarea chimica a alimentelor reprezinta o contaminare
ilicita sau accidentala.
XENOBIOTICE CHIMICE LICITE- ADITIVII ALIMENTARI
La nivel european s-a aplicat Directiva Cadru 89/107/EEC referitoare
la aditivi conform careia aditivul alimentar reprezinta: „orice
substanta care nu se consuma ca atare ca produs alimentar si care
nu este folosit ca ingredient, indiferent daca are sau nu valoare
nutritiva, dar care devine direct sau indirect un component al
alimentelor sau produselor auxiliare, adaugarea lor avand scopuri
tehnologice, de fabricatie, procesare, tratare, ambalare, transport
sau stocare”.
 Legislatia europeana aflata in prezent in vigoare, referitor la
aditivii alimentari, enzime si aromatizanti, cunscuta sub
denumirea de "Food Improvement Agent Package" include:
●
Regulamentul EC 1331/2008 – autorizarea EU a aditivilor,
enzimelor si aromatizantilor alimentari
●
Regulamentul EC 1332/2008 – enzime alimentare
●
Regulamentul EC 1333/2008 - food additives
●
Regulamentul EC 1334/2008 – aromatizanti si anumite
ingrediente alimentare cu proprietati aromatizante. Pentru
anumite substante de aroma este necesara autorizarea
acestora inainte de a fi utilizate.
La nivel european, toti aditivii trebuie sa fie autorizati si listati
conform legislatiei, in listele „pozitive”, pe baza:
Evaluarii sigurantei
Nevoilor tehnologice
Asigurarii ca utilizarea aditivilor nu dezinformeaza consumatorii
Aditivii alimentari – „E-urile” cum mai sunt denumite de publicu
larg – sunt substante chimice adaugate in alimente cu scopu
de a le imbunatati textura, culoarea, gustul, precum si pentru
a le mari perioada de conservare.
Prezenta aditivilor intr-un produs alimentar este mentionata
prin litera E, urmata de 3 cifre.
Prima reprezinta codul ce determina categoria din care face
parte, iar urmatoarele doua permit identificarea lor.
Pe unele etichete, denumirea aditivului poate fi indicata ca
atare, fara numele de cod. De exemplu, pe o eticheta poate
fi scris potentatorul de gust monoglutamat de sodiu in loc de
E621.
In 14 Noiembrie 2011, Comisia Europeana a adoptat doua acte
legislative cu privire la utilizarea aditivilor alimentari, legi ce
vor fi puse in aplicare incepand cu luna iunie a lui 2013.
2013
Conform acestora, folosirea aditivilor in prelucrarea industriala
a alimentelor va deveni mai sigura si mai transparenta.
Actele legislative cuprind doua liste cu:
●
aditivii permisi in produsele alimentare; aceasta lista va fi
disponibila intr-o baza de date online- oricine va putea
verifica aditivii care sunt autorizati pentru fabricarea unui
produs alimentar anume
●
aditivii permisi in ingredientele alimentare
De asemenea, Comisia Europeana a adoptat un program de
reevaluare a tuturor aditivilor alimentari autorizati care
trebuie finalizata pana in 2020.
O atentie deosebita se acorda re-evaluarii aditivilor alimentari
intens folositi in industia alimentara (aditivii admisi inainte de
20 ianuarie 2009 vor trece printr-o noua analiza de risc
efectuata de EFSA).
Termenele limita pentru re-evaluare sunt:
●
majoritatea colorantilor alimentari – pana la sfarsitul lui 2011;
●
aspartamul – pana in septembrie 2012 – acest indulcitor
sintetic este re- evaluat in regim de urgenta datorita unor noi
informatii stiintifice...
●
coloranti persistenti – pana la sfarsitul lui 2015
●
conservanti, antioxidanti, glutamati, silicon dioxide – pana in
2015 -2016;
●
alti edulcoranti – pana la sfarsitul lui 2020;
●
toti ceilalti aditivi – pana la sfarsitul lui 2018.
Grupele principale de aditivi alimentari sunt urmatoarele:
●
edulcorantii (indulcitori)- utilizati pentru a da gust dulce
alimentelor (fie sunt inglobati in compozitia alimentului fie se
gasesc sub forma de comprimate)
●
colorantii- folositi pentru a restabili culoarea unui aliment
dupa procesare sau pentru a conferi culoare unui produs
lipsit de culoare
●
conservantii- prelungesc perioada de pastrare a alimentelor
prin protectia impotriva actiunii microorganismelor alterative
●
antioxidantii- prelungesc perioada de pastrare a alimentelor
prin protejare impotriva oxidarii (ex. rancezire, schimbarea
culorii)
●
stabilizatorii- mentin caracteristicile fizico- chimice ale
alimentelor
●
emulgatorii- fac posibila formarea si mentinerea unui amestec
omogen in doua sau mai multe faze nemiscibile
●
antispumantii -reduc sau previn formarea spumei
●
agentii de spumare- asigura formarea unei dispersii omogene a
unei faze gazoase intr-un aliment lichid sau solid
●
substantele tampon (folosesc la reglarea si mentinerea pH-ului)
●
acidifiantii- cresc aciditatea alimentelor si dau gust acru
●
antiaglomeranti- reduc tendinta de aglomerare a particulelor
individuale dintr-un aliment
●
agenti de volum (de masa)- contribuie la cresterea volumului
unui aliment fara sa influenteze semnificativ valoarea energetica
a acestuia
●
saruri de topire (saruri de emulsionare)- substante care
transforma proteinele din branza intr-o forma dispersata ceea
ce asigura o distributie uniforma a grasimii si a altor
componente
●
agenti de intarire- substante care mentin sau fac tari, crocante,
tesuturile fructelor si legumelor, respectiv interactioneaza cu
agentii de gelificare pentru a produce un gel tare (puternic)
●
potentiatorii de aroma -maresc gustul si/ sau mirosul unui
aliment
●
agentii de gelificare- confera consistenta unui aliment prin
formare de gel
●
umectanti- previn deshidratarea alimentelor compensand
efectele unei umiditati relative scazute a aerului, respectiv
ajuta solubilitatea/ dispersarea unei pulberi in mediul apos
●
agenti de afanare- substante sau combinatii de substante care
elibereaza un gaz si fac sa creasca volumul unui aluat sau
compozitii care „se bate” intr-un echipament specific
●
sechestrantii- substante care formeaza complexe cu ionii
metalici
Adaugati in alimente cu scop tehnologic in etapele de obtinere
ale acestora, aditivii alimentari devin componenti ai
alimentelor. Legislatia europeana specifica descrie 26 de
functiuni tehnologice diferite.
Termenul de „auxiliari tehnologici”
tehnologici se refera la substantele care
nu sunt consumate ca ingrediente alimentare in sine dar sunt
in mod intentionat folosite in transformarea materiilor prime,
produselor alimentare sau ingredientelor lor, pentru a
raspunde la un scop tehnologic in timpul tratamentului sau
transformarii si care poate avea ca si rezultat prezenta
neintentionata a reziduurilor tehnologice inevitabile ale
acestei substante sau a derivatelor sale in produsul finit, cu
conditia ca aceste reziduuri sa nu prezinte risc sanitar si sa
nu aiba efecte tehnologice asupra produsului finit.
Auxiliarii tehnologici nu trebuie sa fie confundati cu aditivii
alimentari.
Exemple de „auxiliari tehnologici”
tehnologici :
●
Catalizatori- catalizeaza reactiile chimice (hidrogenarea si
interesterificarea uleiurilor)
●
Agenti de clarificare/ adjuvanti de filtrare- ajuta la limpezirea
si filtrarea unor alimente lichide
●
Agenti de spalare- solutii de NaOH, carbonat de sodiu,
fosfati etc
●
Rasini schimbatoare de ioni- (cationice si anionice)- ajuta la
separarea unor componenti din solutii si la demineralizare
●
Floculanti- substante care favorizeaza flocularea unor
coloranti din apa si diferite alimente lichide
●
Agenti de demulare- substante ce se folosesc pentru
realizarea formelor pentru anumite produse zaharoase
●
Antitartranti- substante care impiedica formarea tartratilor
Edulcorantii-
Edulcorantii adaugati cu specific non- nutritiv sunt substante
naturale de extractie si/ sau sinteza care apartin diverselor
clase de compusi.
Fiecare indulcitor se caracterizeaza printr-un anumit „grad de
dulce” care de regula se raporteaza la gradul de dulce al
zaharozei considerat egal cu 1.
Gradul de dulce= numarul de grame de zaharoza care trebuie
dizolvate intr-un volum de apa pentru ca sa capete un gust de
dulce egal cu cel al unei solutii de acelasi volum in care s-a
dizolvat 1 g substanta de testat. Ex: zaharoza =1; lactoza=
0,4; glucoza=0,7, fructoza=1,1, acesulfam K= 130; zaharina
Na= 300; monelina= 2500.
...a fost autorizata folosirea ca indulcitor natural a extractului de
Stevia rebaudiana- ce contine mai multi compusi denumiti
generic steviol glicozide. Aceste glicozide au o putere de
indulcire de 40-300 de ori mai mare decat a zaharului, cu doar
2 calorii/100g si nu determina fluctuatii ale nivelului glucozei
din sange. Doză zilnică acceptata (DZA) este de 4 mg/ kcorp.
Colorantii naturali si de sinteza-
sinteza pot fi substante chimice naturale
obtinute prin extractie sau se pot obtine prin sinteze chimice.
Se folosesc in general pentru a restabili culoarea unui aliment
dupa procesare sau pentru a colora un produs lipsit de
culoare.
Nu a existat o viziune unitara referitor la folosirea colorantilor:
EFTA (European Free Trade Association)- Norvegia, Suedia,
Finlanda- au admis numarul cel mai mare de coloranti sintetici;
CEE a admis un numar mai redus iar fostele tari socialiste
europene- un numar si mai redus.
In prezent exista tendinta de renuntare la colorantii sintetici si
inlocuirea lor cu cei naturali.
Exemple de coloranti naturali: antociani (E 163); betaina (E 162);
caroteni (E 160 a, b, c, d, e, f); xantofile (E 161 a...f);
curcumina (E 100); riboflavina (E101); clorofila (E 140);
caramel (E 150); carbune vegetal (E 153)
Coloranti de sinteza: tartrazina (E 102); azorubina (E 122); etc
Conservantii-
Conservantii prelungesc perioada de pastrare a alimentelor
prin protejarea lor impotriva alterarii produse de
microorganisme.
Conservantii folositi in industria alimentara sunt de doua feluri:
●
conservanti minerali- nitrati, nitriti, anhidre sulfuroase, sulfiti
si acid boric
●
conservanti organici- acizi organici:
– cu efect de conservare principal: acid acetic, propionic,
acidul ascorbic, acidul benzoic si sarurile acestora (de Na,
K, Ca) precum si derivatii parahidroxibenzoici
– cu efect de conservare secundar: acid citric, tartric, lactic,
ascorbic
Exemple: acid benzoic si sarurile lui (E 210- E 213); acidul
sorbic si sarurile lui (E 200- E 203); nizina (E 234); nitrit de K
sau Na (E249, E 250) etc
Substantele conservante cu utilizare in industria
alimentara trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
●
sa nu produca forme de rezistenta la microorganisme
●
sa nu prezinte toxicitate fata de organismul uman
●
sa nu modifice calitatea alimentului
●
sa asigure conservarea la doze cat mai mici posibile
●
sa poata fi distribuite omogen in produsul alimentar
La utilizarea unui conservant sa se aiba in vedere
urmatoarele aspecte:
●
conservantii nu amelioreaza calitatea si salubritatea
alimentului daca acesta inainte de conservare nu a
detinut caracteristici valoroase nutritive si igienice
●
conservantii au efect esential bacteriostatic, efectul letal
fiind lent si limitat
●
unele substante conservante pot fi modificate prin oxidare
sau sub actiunea enzimelor microbiene si deci isi pot
pierde total eficacitatea
●
unele substante conservante pot fi toxice daca se
folosesc in cantitate mare
●
conservantii sunt mai eficienti daca actioneaza sinergic
cu antioxidantii
Conform legislatiei europene aplicabile, tinand cont de
principiul listei pozitive, conservantii pot fi:
●
conservanti autorizati, la care nu exista doza limita de
utilizare: acid acetic, citric, lactic, malic, ascorbic,
glucono- delta- lactona, CO2
●
conservanti autorizati in anumite conditii: acid ascorbic,
benzoic, propionic, fosforic si sarurile lor, acidul fumaric si
succinic, parabenii sau esterii acidului para-
hidroxibenzoic. SO2, sulfitii si nitritii
 XENOBIOTICE CHIMICE ILICITE- CONTAMINANTII
Notiunea de contaminare a alimentelor poate fi extrapolata
celei de poluare chiar daca cea de-a doua lasa impresia unei
sfere mai largi de cuprindere.
Contaminarea poate fi de natura fizica, chimica sau biologica.
Pentru ca in ultimele decenii sanatatea omului a fost afectata
serios nu numai de contaminarea biologica ci si de cea
chimica a alimentelor, problema impurificarii sau poluarii cu
substante chimice, a reziduurilor toxice din alimente a impus
o abordare diferita din partea specialistilor si a medicilor
veterinari igienisti care trebuie sa actioneze pentru
depistarea, reducerea sau eliminarea acestor factori de risc
pentru sanatate.
Programele de monitorizare la care a aderat si RO trebuie sa
obtina urgent informatii asupra adevaratei expuneri a
populatiei la reziduuri chimice prin alimente. Aceste informatii
constituie baza de plecare pentru monitorizarea alimentelor.
●
Contam inarea chim icăa produselor alim entare este o
preocupare de sănătate publică în întreaga lum e.

●
Contam inarea se poate produce prin poluarea m ediului
aerului, apei şi solului, sau prin folosirea intenţionată
diferitelor substanţe chim ice.

●
Daca un agent contam inant poate genera un risc sau n
depinde de m ulţi factori, inclusiv absorbţia si toxicitat
substanţei, cantitatea în care contam inantul se găseşte
m âncare, cantitatea de m âncare contam inată consum ată
durata expunerii.

●
In afară de acestea, indivizii diferă în ceea ce priveş
sensibilitatea lor la contam inanţi; de asem enea, alti factori
dietei pot avea im pact asupra consecinţelor toxice a
contam inanţilor
O M Sa prezentat o lista cu principalele substante de
contaminare chimica din alimente, care sunt monitorizate s
analizate din punct de vedere al riscurilor pentru sanatatea
consumatorilor:

Histamine
Bisphenol A
Melamine
Acrylamide
Persistent Organic Pollutants (POPs)
 POLUANTII ORGANICI PERSISTENTI
Poluantii organici persistenti (POP) sunt substante chimice care
ridica probleme datorita:
●
persistentei in mediu
●
capacitatii de bio- amplificare si de bio-acumulare in
ecosisteme
●
efectului negativ semnificativ asupra sanatatii omului si a
mediului
Expunerea omului la aceste substante chimice se poate face prin
diferite modalitati dar in principal prin intermediul alimentelor
contaminate, desi nu trebuie neglijata nici poluarea aerului.
Numeroase produse folosite in activitatile zilnice pot sa contina
POP, adaugati cu scopul imbunatatirii caracteristicilor acelor
produse (ex: agenti de suprafata). Virtual, putem intalni
pretutindeni POP, in concentratii masurabile.
Cele mai comune substante chimice incadrate in aceasta
categorie (POP) sunt pesticidele organoclorurate (DDT),
chimicale industriale, bifenil- policloruratele (PCB) cat si
subproduse rezultate neintentionat din procesele
industriale, in special PCDD- Dibenzo- para- dioxinele
policlorurate si PCDF- dibenzofuranii, cunoscuti sub
denumirea de „dioxine”.
POP au capacitatea de bio-amplificare de-a lungul lantului
alimentar si de bio-acumulare in organism. Cele mai
ridicate concentratii de POP se regasesc in organismele din
varful lantului alimentar. In consecinta, in organismul uman
se pot gasi niveluri importante de POP.
Expunerea omului chiar si la niveluri foarte reduse de POP–
pentru anumiti compusi si scenarii, poate duce, printre alti
factori, la cresterea riscului de cancer, tulburari de
reproductie, dereglari ale sistemului imunitar, tulburari
neurocomportamentale, afectiuni endocrine, genotoxicitate
si cresterea numarului de anomalii la nastere
●
Termenul de pesticide cuprinde totalitatea substanţelor utilizate
în agricultură în scopul combaterii bolilor şi dăunătorilor.
●
Contaminarea mediului ambiant - şi implicit a alimentelor -
depinde de cantitatea de pesticide utilizată şi modul de
administrare.
Contaminarea alimentelor poate fi prin urmare:
–directă – dacă produsele se consumă ulterior de către om
–indirectă – transferul pesticidelor, prin furaje, la animale, şi apoi
în carne, lapte, ouă; poluarea acestor produse determină ulterior
poluarea alimentelor.
●
Pesticidele includ
–insecticidele,

–fungicidele,

–erbicidele,

–m oluscidele,

–acaricidele

–şi rodenticidele
●
Se definesc dreptpesticidesubstanţele chim ice care inhibă
sau distrug agenţii biologici dăunători.

●
În com poziţia alim entelor, presticidele intră sub form a un
reziduuri.
●
R ezid u u rilede presticidedintr-un produs agroalim entar
sunt totalitatea substanţelor prezente ca urm are a utilizării un
pesticid.

●
Sub acţiunea factorilor de m ediu, pesticidele suferă rea
chim ice care duc la com puşi netoxici sau cu toxicitate redu
Regula nu este însa generală, în sensul că unele din produs
descom punerii pot fi toxice.
Având în vedere caracterul toxic al pesticidelor, consumul
●

produselor tratate prezintă un risc în măsura în care

produsele conţin substanţele respective peste limitele admise.

●
Gradul real de poluare ale produselor alimentare, inclusiv cu
pesticide, poate fi cunoscut prin efectuarea unor analize
fizico-chimice sensibile şi precise. Metodele de analiză sunt
laborioase şi necesită dotare cu aparatură corespunzătoare.

●
Determinarea pesticidelor şi a reziduurilor de pesticide
impune operaţii probabile de prelucrare a probelor şi anume
extracţia cu solvenţi, purificarea extractelor, concentrarea şi
apoi analiza efectivă prin procedee cum sunt cele
spectrofotometrice, enzimatice şi cromatografice.
●
In agricultură se utilizează următoarele tipuri de insecticide;
–-Insecticide organoclorurate,
–-Insecticidele carbamice
–-Insecticidele organofosforice

●
Dintre toate pesticidele care conduc la contaminarea
mediului înconjurător, cele mai periculoase sunt
insecticidele organoclorurate.
●
Insecticidele organoclorurate includ patru grupe de
substanţe, şi anume:
●
ciclodienele: Aldrin, Dialdrin, Heptaclor, Heptaclorepoxid,
Clordan.
●
DDT-ul şi derivaţii săi DDE, DDD,metoxiclor
●
HCH cu izomerii săi sau lindanul
●
Derivaţii benzenului: Hexaclorbenzen, HCB
●
Literatura de specialitate menţionează prezenţa pesticidelor
organoclorurate în principalele produse de origine animală,
pe primul plan situându-se laptele şi derivatele din lapte.

●
Pătrunderea insecticidelor organoclorurate în organism are
efecte cumulative şi formează adevărate depozite, trec în
circulaţie şi declanşează intoxicaţii acute.
Pesticidele organoclorurate, c a r a c t e r i z a t e p r i n
stabilitate chimică crescută, remanenţă accentuată şi
liposolubilitate reprezintă una dintre categoriile de
poluanţi care ridică probleme deosebite de sănătate publică.
●
Pesticidele organoclorurate pot trece bariera placentară şi se
pot elimina în secreţia lactată, în special în fracţiunile grase,
constituind asfel o ameninţare directă la adresa fătului sau a
sugarului.
●
denumirea prescurtată DDT
●
este un insecticid care a fost folosit din anii 1940 ca un toxic de
contact.
●
datorită efectului său eficient în combaterea insectelor şi
toxicităţii reduse faţă de mamifere ca şi costului relativ redus de
producere a fost folosit pe scară largă timp îndelungat.
●
dezavantajul DDT-ului constă în stabilitatea chimică,
remanenţei şi efectului de cumulare în sol, alimente şi corpul
uman.
●
in decursul timpului s-a constat că unele derivate chimice
rezultate prin descompunerea lui cauzează tulburări endocrine,
s-a presupus că ar avea şi un efect cancerigen.
●
toate aceste efecte secundare nedorite au dus în anii 1970 la
interzicerea utilizării DDT-ului în ţările industrializate, iar din
anul 2004 prin „Convenţia de la Stockholm” s-a interzis
folosirea lui pe tot globul.
●
Depoluarea alim entelor de pesticidele slab rem anente este
relativ facilă şi se face prin spălare energică, atunci câ
proprietăţile fizice ale produsului o perm it, preparare culina
adecvată şi întotdeauna, cu respectarea strictă a intervalului
siguranţă dintre perioada de tratare şi cea de recoltare.
●
Spălarea produseloralim entare cu apă poate determ ina
îndepărtarea a 70-90% din încărcătura aplicată sub form ă
pulbere um ede de DDT.
●
În literatură este m enţionatăfolosirea
şi unor detergenţiîn
scopul creşterii eficienţei spălării.
●
D eco jireaeste de foarte m are eficienţă dacă prin aceasta s
îndepărtează stratul în care se acum ulează aceste produse toxic
●
În cazul alim entelor de origine anim ală, cea m ai indica
m etodă de depoluare este
prepararea culinarăefectuată în m od
corespunzător care poate conduce la o scădere a contam inăr
●
Totuşi în literatură sunt m enţionate cazuri în care pesticid
organoclorurate din cereale se m enţin aproape integral în pâ
sau în produse de panificaţie chiar dacă prin tratam ent term
(coacere) se ating tem peraturi care depăşesc cu m ult 100° C.
●
În Rom ânia în urm a investigării unui num ăr considerabil
probe de produse alim entare s-a constatat o tendinţă gener
de scădere a im purificării alim entelor cu reziduri de pestic
organoclorurate ca urm are a restrângerii utilizării lor
●
Dioxinele sunt un grup de com pusi chim ici incadra
clasa poluantilor persistenti din m ediu.
●
Dioxinele sunt raspandite in intreaga lum e si se acum ul
in lantul alim entar, m ai ales la nivelul tesutului adipos.
●
Peste 90% din expunerea om ului la dioxine se face
alim ente, in principal produsele din lapte si din carne, p
si fructe de m are. M ajoritatea autoritatilor national
program e de m onitorizare a nivelului din alim ente.
●
Dioxinele au toxicitate ridicata si pot produce problem
reproducere si de dezvoltare, afectari ale sistem
im unitar, interferente cu fluxul horm onal si prov
cancer.
●
Datorita raspandirii dioxinelor in mediu, toti oamenii
sunt expusi la contaminare dar in functie de nivelul de
poluare, nu este frecvent afectata sanatatea.
●
Datorita marelui potential toxic al acestei clase de
compusi, se fac eforturi pentru reducerea nivelului
general de poluare si de expunere la contaminare
●
Printre masurile de prevenire sau de reducere a nivelului
de expunere a omului la dioxine, sunt luate masuri directe
de control al surselor de contaminare, ex: controlul strict
al proceselor industriale de reducere a formarii
dioxinelor.
Sursele de contaminare cu DIOXINE
In principal, dioxinele sunt produsi secundari ai
proceselor industriale dar se pot forma si prin procese
naturale: eruptiile vulcanice sau incendiile padurilor.
 Dioxinele sunt produse nedorite rezultate dintr-o
larga varietate de procese: topirea metalelor,
decolorarea clorurata a pulpei de hartie, tehnologia de
obtinere a unor ierbicide si pesticide.
Referitor la eliminarea dioxinelor in mediu, foarte des
implicate sunt incineratoarele necontrolate de deseuri
(deseuri solide si deseuri din spitale), datorita
arderilor incomplete.
Exista tehnologie adecvata cu emisii reduse, care
permite controlul incinerarii deseurilor.
Desi formarea dioxinelor are loc la nivel local,
distribuirea acestora in mediul inconjurator este
globala. Cel mai mare continut de dioxine se afla in
anumite soluri, sedimente si alimente, in special in
produse lactate, carne, peste si fructe de mare.
Niveluri foarte reduse se gasesc in plante, apa si aer.
Denumirea chimica de dioxine se refera in principal la
compusul 2,3,7,8- tetrachlorodibenzo para dioxin (TCDD),
recunoscut si ca „Seveso- Dioxin”.
"dioxinele" sunt exponenti ai familiei de compusi chimici
inruditi structural cu Dibenzo- para- dioxinele
Policlorurate (polychlorinated dibenzo para dioxins
(PCDD) si cu dibenzofuranii policlorurati (PCDFs).
Anumiti bifenil- policlorurati dioxin-like (PCB) care
prezinta proprietati toxice similare sunt de asemenea
incluse in termenul “dioxine”.
Se cunosc cca 419 tipuri de compusi inruditi cu dioxinele
dar numai cca 30 dintre acestia sunt considerati ca avand
toxicitate semnificativa, cel mai toxic fiind TCDD.
 INCIDENTE DE CONTAMINARE CU DIOXINE

Numeroase state monitorizeaza prezenta dioxinelor in

alimente. Astfel, a fost posibila detectarea din timp a
contaminarilor si prevenirea impactului la scara larga.
Un exemplu consta in detectarea nivelurilor de dioxina in
lapte in 2004, in Olanda, a carei sursa s-a identificat a fi o
substanta folosita la prepararea furajelor pentru animale.
Intr-un alt incident din 2006, tot in Olanda, au fost
detectate niveluri crescute de dioxina in furaje iar sursa
acesteia s-a identificat ca fiind grasimea contaminata
folosita la producerea furajelor respective.
Alte episoade de contaminare cu dioxine au fost mult mai
semnificative, cu implicatii mult mai ample in mai multe
tari.
 La sfarsitul lui 2008, Irlanda a retras de pe piata tone de
carne de porc si produse din carne de porc dupa ce a
depistat in probele analizate, depasiri de peste 200 de ori
ale LMA pentru dioxine,
Aceste descoperiri au dus la una dintre cele mai mari
actiuni de retragere de pe piata a alimentelor din cauza
unei contaminari chimice.
Analiza de risc efectuata de Irlanda indica lipsa
problemelor de sanatate publica. Sursa de dioxina s-a
dovedit a fi in furajele contaminate.
In 1999 s-au descoperit niveluri ridicate de dioxine in
carnea de pui si in oua, in Belgia. Subsecvent, alimente de
origine animala contaminate cu dioxina (pui, oua, porc),
au fost depistate si in alte cateva tari. Cauza acestei
situatii a fost contaminarea furajelor animalelor cu uleiuri
industriale pe baza de PCB folosite ilegal.
In martie 1998 s-au depistat contaminare crescuta cu
dioxine in laptele comercializat in Germania si s-a
identificat cauza ca fiind brichetele de citrice exportate de
Brazilia si adaugate in furajele vacilor de lapte.
Ca urmare a acestei anchete, a fost interzis orice import in
UE a pulpelor de citrice din Brazilia.
Mari cantitati de dioxina au fost emise in mediu in cazul
unui serios accident la o fabrica chimica din Seveso- Italia,
in 1976. Atunci a fost emis in aer un nor toxic de substante
chimice care continea inclusiv 2,3,7,8-Tetrachloro-
dibenzo-p- dioxina (TCDD), contaminand o arie de cca 15
kmp, locuiti de 37 000 de oameni.
Se fac studii si in prezent asupra supravietuitorilor,
urmarindu-se efectul pe lunga durata a acestui
contaminant chimic.
Dintre efectele dioxinelor asupra sanatatii omului s-au
constatat urmatoarele:
●
Expunerea de scurta durata la doze mari de dioxina
determina leziuni ale pielii (cloracneea) si innegrirea pielii
pe anumite zone (pete neregulate) precum si alterarea
functionarii ficatului
●
Expunerea pe termen lung la dioxine afecteaza serios
sistemul imunitar, impiedica dezvoltarea sistemului
nervos, produce probleme pentru sistemul endocrin si
pentru functia de reproducere
●
Expunerea cronica la dioxine a produs la animale diferite
tipuri de cancer
●
TCDD a fost evaluat in 1997 de catre OMS- Agentia
Internationala de Cercetare a Cancerului si a fost incadrat
in categoria "known human carcinogen”.
●
Omul se poate intoxica cu metale grele în următoarele cazuri:
–datorită profesiunii exercitate: intoxicaţie cu plumb –
saturnism, intoxicaţie cu tetraetil plumb, intoxicaţie cu
mercur, intoxicaţie cu crom, intoxicaţie cu cadmiu, inroxicaţie
cu arsen/ hidrogen arseniat;
–datorită consumului de alimente de origine vegetală, în care
caz contaminarea, care tinde să devină poluare, se face din sol,
din atmosferă, din apa de irigaţie la rândul ei contaminată/
poluată cu metale grele;
–datorită consumului de alimente de origine animală, în care
caz metalele grele se acumulează în carnea şi organele
animalelor care consumă furaje contaminate cu metale grele;
●
datorită consumului de apă care conţine metale grele peste
limitele admise. Această intoxicare este mai probabilă în cazul
apei din fântâni care poate acumula metale grele din sol;
●
datorită inhalării aerului poluat în cazul oraşelor cu industrii
ce lucrează cu plumb, mercur, cadmiu, respectiv datorită
traficului intens de mijloace auto care funcţionează pe
benzină cu plumb;
●
datorită staţionării apei în conducte de plumb sau a
alimentelor în contact cu vesela cu glazuri, emailuri care
conţin plumb ori cadmiu sau în contact cu recipiente
cositorite cu staniu ce conţine şi plumb
Contaminarea alimentelor cu plumb se face:
●

–din sol şi aer în cazul produselor de origine vegetală, mai ales

când acestea sunt cultivate pe suprafeţe apropiate de zonele
industrializate şi în apropierea căilor rutiere cu circulaţie
intensă, din cauza emanaţiilor de gaze rezultate din arderea
benzinelor cu plumb; concentraţia în plumb a acestor produse
poate fi mai mare de 0,26 mg/kg;
–din apele marine de coastă, poluate cu produşi ce conţin
plumb, în care caz peştele, crustaceele şi moluştele pot atinge
niveluri de 0,2-2,5 mg/kg;

●
din furajele şi iarba consumate de animale, în care caz
cărnurile şi în special organele pot avea niveluri mai mici de 0,2
mg/kg

in general, ingestia de plumb din alimente este estimată la 0,2-

●

0,4 mg/zi, iar din apă la un nivel de 0,01 mg/zi.

De remarcat că, în ţările puternic industrializate, dar care au şi

un nivel ridicat de protecţie a mediului, nivelul de plumb din
produsele alimentare este mai mic decât în ţările în curs de
industrializare, dar cu grad de protecţie a mediului scăzut sau
neeficient
●
M ercurul se găseşte în natură în adîncul păm întului,
dar mai
ales în scoarţa acestuia sub form ă de m inereuri
cinabru(HgS)

●
Aducerea m ercurului m etalic în scoarţă se datore
m obilităţii acestuia în condiţii m agm atice şi hidroterm
în ice
scoarţă fiind fixat, aşa cum s-a m enţionat,în com binaţii
sulf.

●
M ercurul se găseşte şi în atm osferă,sub form a com binaţi
volatile.
●
M ercurul din apa m ărilor şi oceanelor rezultă d
m ercurul m etalic aflat în sedim entul acestora care e
transform at de bacterii, prin oxidări şi alchilări,în com pu
solubili în apă(dar şi solubili în grăsim i).

●
Atât apele cursurilor de apă cât şi ale m ărilor şi oceanel
pot fi poluate cu com binaţii ce conţin m ercur, care prov
din diferite industrii (electrotehnică, chim ică, hârtiei etc.
●
în m ulte dintre produsele de origine vegetală şi carne se gă
între 0,1-0,7 µg H g/Kg.

sunt, însă, produse vegetale( cartofi, legum e, cereale) cu circa

●

Hg/Kg.

●
peştele şi m oluştele pot acum ula un nivel de m ercur de 1
2800 ori m ai m are decât nivelul din m ediul înconjurător.

●
peştele m arin, de dim ensiuni m ai m ari acum ulează concent
m ai m ari de m ercur decât cel mMic. etilm ercurul din carnea
peştelui se acum ulează progresiv cu vârsta.

●
estim ările făcute la nivel m ondial arată că 99% din peştele m
şi oceanic pescuit conţine în jur de 5 m g Hg/Kg.
●
FDA(SUA) a im pus un nivel de m ercur de 0,5 m g/Kg în peşt
m oluşte, iarOM S un nivel de 10 ori m ai m ic (0,05 m g/Kg) î
celelalte produse alim entare.

●
Nivelul de m ercur acceptabil, ce poate fi ingerat cu alim ent
este de 0,3 m g total pe săptăm ână, incluzând şi cel m ult 0,2
m etilm ercur.

●
Dupa datele statistice privind consum ul de peşte în ţările
tradiţie, la un consum de 600 g peşte pe săptăm âna(80 g
care conţin 0,5 m g Hg/Kg, se acum ulează în organism
cantitateconsiderab ilă de m ercur care poate pune problem e d
sănătate consum atorilor
●
O altă sursă de poluare cu im portantă m ai scăzută
constituiepesticidele organom ercurice.

●
Având însă în vedere că aceste produse se utilizează în sco
protejării sem inţelor, intoxicaţia cu m ercur pe această cale
caracter accidental şi apare în urm a consum ului unei canti
m ari din asem enea sem inţe.
●
Există posibilitatea ca m ercurul adm inistrat sub form ă
pesticid să se transfere parţial în cereale
●
Cadm iul este prezent:
–în scoarţa terestră m ai ales în zonele cu argilă şi fosfaţi(0,05-0
m g/Kg);
–în atm osferă, în zonele rurale fiind m ai puţin cadm iu decât în ce
urbane, m ai ales acolo unde sunt întreprinderi siderurgice
,
–în apa naturală dulce şi apa m arină şi oceanică.

●
Căile de poluare a alim entelor cu cadm iu sunt variate, el ajung
în sol prin interm ediul îngrăşam intelor chim ice sau ale apel
poluate utilizate pentru irigaţii.
●
Plantele pot prelua din sol cadm iul, acesta m igrează rapid
organele plantei.
●
Culturile de orez, grâu sunt bogate în cadm iu preluat din sol.
●
Se consideră că o dietă norm ală aduce ~73 µg/Cd/zi
persoană,
ceea ce se încadrează în lim itele prevăzute care sunt de 57-71 µ
Cd/zi
●
Acest nivel este m ărit în cazul fum ătorilor, aportul net d
cadm iu, prin fum ul inhalat, fiind de 2-4 µg Cd/zi (la 20 de ţigă
fum ate pe zi).

●
Dintre cele m ai im portante alim ente incrim inate în ceea
priveşte conţinutul de cadm iu se află carnea de porc, peştel
cartofii, laptele şi berea.
●
De asem enea cadm iul se poate acum ula în anum ite ţesuturi
organe provenite de la m am ifere, în special viscere – ficat
rinichi,dar si în peşti, crustacee si m oluşte.
Dintre medicamentele de uz veterinar prezente in alimente, cele
mai studiate sunt antibioticele.
Daca cu ani in urma antibioticele furajere se aplicau ca
substante biostimulatoare, in prezent aceasta practica este
mult restransa si dirijata.
In tara noastra s-au folosit cu scop eutrofic (efect biostimulator
al suplimentului de antibiotice in furaje manifestat prin
incurajarea sintezei unor vitamine, cresterea valorii biologice a
proteinelor, etc) dar si oarecum profilactic fie reziduuri de la
fabricarea antibioticelor, fie anumite preparate care contin un
oarecare procent de antibiotic, denumite „antibiotice furajere”
Remanenta antibioticelor in anumite tesuturi consecutiv
administrarii acestora la animale, este variabila.
Printre masurile menite sa impiedice prezenta reziduurilor de
antibiotice in alimente mentionam:
●
utilizarea cat mai rationala a antibioticelor, evitandu-se
supradozarea
●
imbunatatirea masurilor de supraveghere, depistare si control
●
respectarea timpului limita de la ultima administrare pana la
obtinerea si utilizarea produselor alimentare
●
marcarea antibioticelor folosite in tratarea mastitelor
Cu toate ca antibioticele nu dovedesc tendinta de acumulare in
tesuturi, timpul de pauza de la ultima administrare la animale
si taierea acestora se apreciaza in majoritatea tarilor la 7 zile.
In tara noastra timpul de pauza este de 14 zile.
Pentru lapte timpul de pauza se apreciaza a fi 14 zile indiferent
de scopul antibioterapiei si calea de administrare, iar toleranta
este zero.
Administrarea intramamara a antibioticelor marcate cu coloranti
(verde de lisamina, albastru acid briliant, alfazurina) a redus la o
reducere considerabila a reziduurilor de antibiotice in laptele
livrat.
Absenta culorii respective din lapte este un indiciu ca reziduurile
s-au eliminat in majoritate (dar nu total) pentru ca o parte din
antibioticul administrat locat a trecut in circulatia generala.
In terapeutica veterinara, pe langa antibiotice se folosesc si alte
medicamente care pot lasa reziduuri in tesuturile animale
comestibile: chimioterapice, antiparazitare, transchilizante, etc.
Legislatia aplicabila cuprinde liste cu limite maxime admisibile
in alimente, pentru toti acesti compusi.
Substantele hormonale se incadreaza de asemenea in categoria
xenobioticelor.
Cele mai importante dintre acestea din punctul de vedere al
incidentei in alimente sunt tireostaticele si compusii estrogeni.
Tireostaticele-
Tireostaticele Tiouracil, Metiltiouracil, Propiltiouracil, etc- sunt
derivati din Tiouree si favorizeaza o ingrasare mai rapida la
porcine, bivine, ovine si pasari datorita scaderii activitatii
metabolice.
De obicei se folosesc cu cateva saptamani inainte de sacrificare, in
perioada de finisare a animalelor adulte, mai ales a taurinelor.
Nu se admit reziduuri de tireostatice in alimentele de origine
animala.
Substantele estrogene-
estrogene au fost folosite pe scara larga in cresterea
animalelor, mai ales la pasari, porcine si taurine.
Dintre substantele utilizate mentionam dietilstilbestrolul,
hexestrolul, dienestrolul.
In doze mici aceste substante au proprietatea ca prin actiunea
anabolizanta exercitata (in special la vitei) sa mareasca productia
de carne fara sporirea cantitatii de grasime. Administati in doze
mici pe cale orala nu se regasesc reziduuri in muschi sau alte
organe daca administrarea este sistata cu 48 ore inainte de taiere.
La pasari si porci, care primesc doze mari si sufera o castrare
hormonala, estrogenii administrati sub forma de implant
persista in organismul animalelor tratate pana la 168 de zile
dupa administrare, concentrandu-se in ficat, grasime si in zona
de implant.

In tara noastra s-a interzis utilizarea hormonilor estrogeni in

scopuri zoo- economice ci doar in scop terapeutic cu perioada de
asteptare pana la taiere de 5 zile de la administrarea orala sau
parenterala si 120 zile de la administrare sub forma de implant.

Toleranta pentru DES (dietilstilbestrol) in alimente este zero.

 XENOBIOTICE FIZICE ILICITE- RADIONUCLIZII
Radiatiile corpusculare (fluxuri de particule elementare sau de
atomi), electromagnetice (unde electromagnetice) cu domeniu
de manifestare in zone de frecventa mai inalta celor vizibile
fiind purtatoare de mari energii sunt capabile sa produca
ionizarea mediilor pe care le strabat.
Datorita acestor proprietati mai sunt denumite si radiati ionizante.
Sursele de radiatii din mediul ambiant se impart in doua mari
categorii: naturale si artificiale.
Sursele naturale sunt de origine cosmica si telurica iar cele
artificiale se impart in:
●
surse controlate: acceleratoare de particule (ciclotroane,
betatroane, sincrotroane etc), generatoare de raze X,
generatoare de neutroni (reactori nucleari), generatoare bazate
pe reactii termonucleare, radioizotopi in laborator si in aplicatii
pasnice
●
surse necontrolate: deseuri radioactive rezultate din activitatea
economica si de cercetare, caderile radioactive (particule de
fall-out), rezultate din experientele nucleare
Riscul de expunere la radiatii se realizeaza in trei moduri diferite:
1. expunerea externa pe cale tegumentara la radiatie, emisa de
substantele radioactive din aer si din materialul depus pe
pamant
2. depunerea interna prin inhalare de substante radioactive din
aer
3. ingestia unor alimente si a apei contaminate
Dintre acestea, cel care se realizeaza prin consum de alimente
contaminate radioactiv are cel mai mare impact prin efectele
asupra organismului deoarece toate tipurile de radiatii devin
puternic nocive cand sunt emise din interiorul organismului.
Riscul cel mai mare de contaminare de contaminare revine
laptelui, apoi legumelor, fructelor si in ordine descrescatoare:
carnii, derivatelor lactate, oualor, pestelui etc.
Alimentele, indiferent de origine, pot fi surse de risc pentru
om, de lunga durata, fiind contaminate continuu (direct
sau indirect) din solurile care au suferit depuneri
radioactive, irigatii sau infiltratii cu apa din rauri in care au
fost deversate deseuri radioactive.
Din aceasta cauza, in majoritatea statelor lumii, inclusiv la
noi in tara, s-au instituit programe de supraveghere si
securitate a alimentelor care au in vedere si gradul de
contaminare radioactiva a acestora.
Puterea de patrundere a radiatiilor in tesuturile organismelor
vii este dependenta de natura lor.
Particulele alfa au o putere de patrundere foarte redusa- ele
nu parcur decat cativa cm in aer, cativa zeci de microni in
apa sau in tesuturile moi ale organismului.
Pe suprafata pielii iradiate se cantoneaza numai la celulele
stratului descuamat al epidermei.
Desi activitatea particulelor alfa este mult mai scazuta decat
activitatea particulelor beta si gamma, ele sunt periculoase din
punct de vedere al contaminarii radioactive pentru ca cedeaza
intreaga lor energie intr-un volum foarte redus de materie. (Ex:
radioactivitatea naturala a Uraniului in sol, stanci, minerale)
Radiatiile beta au o putere de patrundere redusa. Ele
traverseaza maxim cativa metri in aer si cativa milimetri in
apa. Patrund prin epiderm si pot sa atinga dermul. Sunt mai
putin periculoase decat particulele alfa dar pentru ca
activitatea beta este mult mai importanta in centralele
nucleare, ea constituie riscul principal pentru om. (Ex:
vizionarea programelor TV in medie o ora/ zi, radioactivitatea
naturala a aerului- Tritium).
Radiatiile gamma au o putere de patrundere foarte mare. Ele
parcurg mai multe sute de metri in aer unde sunt putin
absorbite si traverseaza usor organismul uman. Sunt
necesare caramizi de plumb de mai multi centimetri pentru a
atenua intensitatea radiatiilor gamma. (Ex: radiatii medicale in
scop de diagnostic: razele X, radiatia cosmica langa nivelul
marii)
 Contaminarea radioactiva a alimentelor
Principalele surse de contaminare radioactiva a mediului si
alimentelor sunt deseurile lichide din preajma unor
centrale nucleare.
In cazul exploziilor unor reactoare nucleare sunt eliberate in
atmosfera radioelemente din cele mai diverse,
preponderente sunt radiatiile beta iar radionuclizii au un
timp de injumatatire variabil.
Produsele vegetale (legume, fructe, furaje) sunt mai
periculoase pentru consum decat cele de origine animala
(lapte, carne) deoarece acestea vin in contact direct cu
substanta iradianta pe cand la animale aceasta trebuie sa
treaca prin metabolismul general.
In privinta contaminarii carnii s-a dovedit ca in urma iradierii
animalelor, in musculatura se acumuleaza de regula 137
Cs, in oase 90 Sr iar in glanda tiroida 131 I.
Nocivitatea acestora depinde de „perioada lor fizica” (timpul
necesar ca jumatate din atomii unei surse radioactive sa fie
dezintegrata), pe de alta parte de „perioada lor biologica”
(timpul necesar pentru ca organismul sa elimine jumatate din
acest compus).

⁹⁰Sr, a carei perioada fizica este lunga (28 ani) se depune in oase,
asemanator calciului, se gaseste si in cartilaje, in glanda tiroida
si in limfonoduli (acestia pot avea de 50 de ori mai mult 90Sr
decat tesutul pulmonar).
¹³¹I- cu toate ca perioada sa fizica este mai scurta (8 zile), este de
asemenea nociv deoarece perioada sa biologica este relativ
lunga (80 zile).
¹³⁷Cs este absorbit complet in intestin si raspandit in toate
tesuturile, cu o perioada fizica de 100 de zile. Are mare
importanta in contaminarea carnii. In miocard si ficat se
acumuleaza de 50- 70 de ori mai mult decat in tesutul muscular
striat si de 10- 25 de ori mai putin decat in tesutul osos.
In privinta laptelui elementele radioactive care il pot contamin
mai frecvent sunt: ⁹⁰Sr si ⁸⁹Sr, ¹³¹I si mai putin ¹³⁷Cs.
Dupa administrarea orala, ¹³¹I apare deja in lapte dupa 3
minute, ajunge la maximum dupa 12 ore si mai este inc
decelabil dupa 6 zile. Dupa 18 zile, 89- 90% din cantitate
administrata este eliminata din lapte.
Radiostrontiul 90 este cel mai primejdios dintre toti radionucli
de dezintegrare nucleara deoarece, inmagazinandu-se
oase, prezinta un pericol pentru sanatatea copiilor la car
laptele ocupa un loc important in alimentatie.
Acesta apare in lapte mai tarziu decat iodul dar se elimina in
un timp mai indelungat.
¹³⁷Cs are ca si strontiul un timp de injumatatire foarte lun
dupa prima zi de la administrare se elimina prin lapte 2% ia
dupa 6 zile 9,5%.
XENOBIOTICE DE DEGRADARE- DEPRECIEREA ALIMENTELOR
DATORITA UNOR INSECTE
O multime de insecte se dezvolta foarte bine pe diferite alimente pe
care le folosesc drept hrana contribuind la deprecierea sau
degradarea lor. Se mai numesc depredatori- aparitia acestora
poate avea loc in timpul prelucrarii, depozitarii sau transportului
alimentelor.
Acarienii depredatori-
depredatori Tyroglyphus siro- acarian de talie mica (500
microni lungime), corp invelit cu strat chitinos, globulos. Prefera
materii organice in descompunere fiind intalnit pe branzeturi,
salamuri, sunca unde patrunde prin interstitii in profunzime.
Se intalneste frecvent in depozitele de par (mai ales par de porc).
Larvele si nimfele consuma materie organica determinand modificari
de miros (mai ales la branzeturi).
Consumul de branza infestata cu acarieni produce leziuni catarale la
stomac si intestin. Se poate localiza la pleoape producand
blefarite. Prin manipularea produselor puternic infestate apare
pruritul.
Diptere depredatori-
depredatori larvele mai multor specii de muste se
intalnesc adesea in carne sau produse din carne. Cele mai
importante sunt:
●
Caliphora vomitoria- numita si „musca albastra” depune cca
300 oua numai pe carne, cadavre si larvele apar dupa cateva
ore
●
Sarcophaga carnaria- este o musca mare cu abdomen paros si
dungi negre pe torace si abdomen, este vivipara si depune un
numar mare de larve pe carne si alte alimente
●
Lucillia caesar- musca „verde- aurie”- depune oua pe carnea
proaspata si pe pestele sarat
●
Musca domestica- depune cca 120 oua pe resturile de
alimente, gunoaie, balegar, carne- larva apare dupa 6- 24 ore
iar musca adulta dupa 2 saptamani
●
Piophylla casei- are 3- 6 mm lungime, culoare cafenie inchisa
sau neagra, depune 40- 50 oua mai ales pe telemea si peste
sarat, din care ies larve vioaie denumite „larve saltarete”
Larvele de Piophylla casei- degradeaza substratul pe care se
dezvolta si modifica organoleptic straturile superficiale ale
alimentului. Se gaseste de obicei in incaperi neventilate,
casarii, cherhanale. Este o musca care zboara greu, de
aceea asigurarea unei ventilatii puternice o impiedica sa se
aseze si sa depuna ouale.
Coleoptere depredatoare
-
Enicmus minutus
- este un gandac mic (1,2- 2,4 mm)- femelele
depun oua pe membranele salamurilor sau a altor produse
de durata.
Pe la sfarsitul lunii mai apar larvele, in iunie, pe sforile
salamurilor si pe lemnaria din incapere apar nimfele iar in
august apar adultii care dupa putin timp se refugiaza in locuri
retrase, pivnite, camere umede, crapaturi in lemn unde
raman pana in primavara cand reincepe ciclul biologic.
Salamul de Sibiu atacat isi pierde calitatile- membrana devine
in anumite zone rosiatica si umeda cu orificii mici (deoarece
larva sta infipta in membrana apoi ajunge la compozitia
salamului pe care il lichefiaza).
Zonele modificate pot conflua si ocupa suprafete tot mai mari.
Coleoptere depredatoare
-
Dermestes lardarius
- masoara cca 7 mm, are culoare brun-
negricioasa, cu o banda galben- rosiatica la baza elitrelor pe
care se observa 3 puncte negre.
Larvele au 8- 12 mm lungime, sunt albe pe abdomen, brune pe
spate si acoperite cu peri lungi. In depozite, femela depune
60 oua- dupa 6-7 zile din oua ies larve care ajung in 30 de
zile adulti. Acestia, impreuna cu forma larvara, depreciaza
cantitati mari de produse (salamuri, intestine uscate, etc).
Sunt atacata mai ales salamurile de durata cu umiditate
scazuta. Invazia incepe de la conul gol format la capatu
unde batonul este legat cu sfoara.
Larvele au o voracitate mai mare decat adultii, facand galer
adanci in alimentul atacat.
Lepidoptere depredatoare-
depredatoare aceste insecte sunt cunoscute sub
denumirea de molii- au talie mica si antene lungi,
matasoase.
Dissmansia parietariella- este o molie ale carei larve ataca
salamurile si preparatele din carne de durata. Femelele
depun ouale in crapaturile lemnariei din depozitele de
salamuri, din care ies larve ce trec pe produsele depozitate.
Larvele se hranesc cu aceste produse, pe care traiesc cca
40- 50 zile. Din larve ies nimfe care raman tot pe alimentele
respective iar dupa 20 zile ies fluturii adulti.
Adultii depun ouale pe lemnarie, pe sforile salamurilor, pe
faldurile membranei de la capatul salamurilor. Larvele
patrund sub membrane si consuma din compozitie.
Membrana apare patata iar salamul prezinta portiuni
denivelate unde compozitia este umeda sau lichefiata.
Aspectul salamului este dezagreabil.
Aglossa pinguinalis
- este o molie de pana la 30 mm lungime,
de culoare cenusie, cu dungi longitudinale pe torace si
abdomen. Larvele sunt mari de culoare caramizie inchisa cu
capul negru. Apar prin mai- iunie in depozite neingrijite, cu
lemnarie veche si nevaruita.
Ataca slanina, branza, sunca, etc.